Nucleul cometei Siding Spring, cunoscută în mediul ştiinţific sub indicativul C/2013 A1, are circa 1,6 kilometri în diametru, dar este la fel de solid ca o minge de talc.
Cometa va trece la o distanţă de 139.500 de kilometri de Marte, duminică, la ora 21.27 (ora României), potrivit agenţiei spaţiale americane. Cometa se va afla, faţă de Marte, la o treime din distanţa dintre Terra şi Lună.
Obiectul cosmic, care călătoreşte cu o viteză de 202.000 de kilometri pe oră, are puţine şanse de a se ciocni cu Marte, dar astronomii sunt foarte interesaţi de a-i studia orbita.
“Vom vedea oare meteoriţi în atmosfera lui Marte? Cometele sunt foarte imprevizibile”, a comentat Jim Green, directorul departamentului de ştiinţe planetare din cadrul NASA.
“Cred că este puţin probabil ca Siding Spring să fie distrusă. Rămâne de văzut dacă îşi va păstra integritatea sau nu, este de mare interes ce se va întâmpla”, a mai spus Green.
NASA şi-a poziţionat sondele spaţiale de pe orbita planetei roşii la adăpost de întâlnirea cu cometa. Pentru a nu fi deterioraţi de materia care se desprinde din nucleul cometei, sateliţii ştiinţifici se vor afla în spatele planetei.
Chiar dacă sondele Mars Reconnaissance, Mars Odyssey şi Maven au fost repoziţionate pentru a sta la adăpost, astronomii speră ca ele să poate obţine date preţioase despre această întâlnire foarte rară.
Cei doi roboţi aflaţi pe suprafaţa lui Marte, Curiosity şi Opportunity, vor fi, la rândul lor, folosiţi de savanţi pentru observarea cometei. Camerele montate pe fiecare rover vor fi îndreptate spre cerul marţian şi vor transmite imaginile obţinute către Terra, în zilele, săptămânile şi lunile următoare, potrivit NASA.
Cometa Siding Spring a fost descoperită de Robert McNaught cu ajutorul observatorului australian de la Siding Spring, în ianuarie 2013.
Obiectul spaţial s-ar fi format acum mai multe milioane de ani în Norul lui Oort, o regiune localizată la graniţa Sistemului Solar, care este practic un rezervor de comete “ce nu s-au schimbat deloc de la naşterea Sistemului Solar”, a explicat agenţia spaţială americană.
Carey Lisse, astrofizician în cadrul laboratorului de fizică aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, a spus că savanţii sunt interesaţi de comete din mai multe motive.
“Este uimitor că aceste obiecte există încă după 4,5 miliarde de ani, iar principalul motiv este acela că au evoluat foarte, foarte departe de Soare şi că sunt îngheţate”, a explicat Lisse.
Siding Spring este de talia unui munte mai mic, dar consistenţa sa este cel mai probabil prăfoasă sau ca a unei bezele care se topeşte în gură, potrivit cercetătoarei. Cel mai probabil este alcătuită din gheţuri foarte volatile (metan, monoxid de carbon), care se topesc foarte uşor. Potrivit lui Lisse, cometa nu a fost supusă niciodată unor temperaturi ridicate.
Oamenii de ştiinţă sunt foarte curioşi să afle dacă Siding Spring s-a dezagregat deja parţial în drumul său către Marte.
“Este posibil ca Marte să provoace o intensificare a activităţii, de aceea urmărim cu atenţie întâlnirea”, a explicat astrofizicianul.
Cometa C/2013 A1 a călătorit mai bine de un milion de ani înainte de a se întâlni pentru prima dată cu Marte şi nu va mai reveni în Sistemul Solar decât după un alt milion de ani, când va efectua o nouă rotaţie în jurul Soarelui.
Cea mai gravă criză politică izbucnită în Hong Kong de la cedarea suveranităţii de către Marea Britanie în anul 1997 durează deja de patru săptămâni şi nu există semnale privind găsirea unei soluţii, în pofida reluării negocierilor între Guvern şi liderii studenţilor.
Guvernul de la Beijing a semnalat că nu intenţionează să revină asupra deciziei din august care nu conferă drepturile electorale revendicate de protestatari.
“Dacă nu se va găsi o soluţie în timpul sesiunii de negocieri de marţi, mi-e teamă că violenţele vor fi din ce în ce mai ample”, afirmă analistul Sonny Lo, profesor la Institutul de Educaţie din Hong Kong.
Sute de protestatari s-au bătut cu forţele de ordine, duminică dimineaţă, în districtul Mong Kok.
Cei mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale folosesc materiale de propagandă electorală care nu beneficiază de menţiunea operatorului economic care le-a realizat.
Această obligaţie este prevăzută în Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la articolul 29, alineatul 2: “Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima pe toate materialele de propagandă electorală următoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a alianţei politice ori electorale care le-a comandat, după caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat”.
Potrivit aceleiaşi legi, “este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) se referă la un candidat sau partid clar identificat;
b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;
c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului”.
Încălcarea acestor prevederi reprezintă, conform Legii finanţării partidelor şi campaniei electorale, contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 25.000 lei.
În plus, Legea privind alegerile prezidenţiale impune la rândul său o serie de restricţii par a fi încălcate de candidaţi.
Prima dintre aceste prevederi interzice folosirea combinaţiei de culori roşu-galben-albastru, la articolul 41, alineatul 7: “Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat”.
Astfel, pentru candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, au fost menţinute în Bucureşti bannerele, panourile şi afişajul care încalcă legislaţia prin faptul că nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele de propagandă.
În plus, la corturile de campanie ale PSD-UNPR-PC au fost surprinse imagini cu persoane care purtau în piept cocarde tricolore, având în centru fotografia premierului Victor Ponta.
De altfel, echipele de campanie au continuat să distribuie pliante pe care este reprodus tricolorul în fotografiile cu care sunt ilustrate. Culorile tricolore sunt reproduse atât în culoarea textului din pliantele PSD-UNPR-PC, cât şi pe afişele şi bannerele pe care sunt reproduse motive tradiţionale care folosesc combinaţia de culori roşu-galben-albastru. În alte cazuri este reprodusă succesiunea culorilor naţionale în formula «Votează Victor Ponta», în care cuvântul votează este tipărit cu o culoare albastră, sub acesta fiind o bandă galbenă, iar cuvintele Victor Ponta sunt tipărite cu culoarea roşie.
Aceeaşi formulă este folosită şi în cazul bannerelor care conţin textul “mândru că sunt român!”, unde mândru este de culoare roşie, sintagma “că sunt” de culoare galbenă, iar “român!” este de culoare albastră.
Prevederile respectate de alianţa electorală PSD-UNPR-PC în privinţa menţionării operatorului economic care a realizat materiale de propagandă electorală au fost în cazul afişelor tipărite pe hârtie, a pliantelor şi altor tipărituri pe care apare sintagma “Tipărit de AMMA PRINT la comanda Alianţei electorale PSD-UNPR-PC”.
La solicitarea MEDIAFAX privind comunicarea unui punct de vedere faţă de problemele semnalate, PSD a transmis prin Ligia Enache, consilierul purtătorului de cuvânt al campaniei prezidenţiale, Gabriela Firea:
“Nu există succesiune tricoloră a drapelului României pe materialele electorale. Ne-am asigurat explicit de asta. Există acea bandă populară, pe care succesiunea este roşu-galben-roşu-albastru-galben-albastru. În legatură cu poza care ar avea cocarda tricoloră, vă informăm că nu există niciun panou şi niciun afiş cu aşa ceva”.
PSD nu a răspuns în chestiunea omiterii menţionării operatorului economic pe unele materiale electorale şi nu a comunicat care sunt societăţile care au realizat aceste materiale.
În cazul candidatului ACL, Klaus Iohannis, a fost menţinut panotajul pe care nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele, fiind vorba de bannere, meshuri şi panouri.
Singurele materiale pe care este menţionat operatorul economic care le-a tipărit sunt afişele tipărite pe hârtie şi montate la panourile speciale pentru afişaj electoral.
În cazul pliantelor, doar unele dintre acestea beneficiază de menţiunea prevăzută de lege. Pe este precizat “Tipărit de Promax Print SRL la comanda ACL Bucureşti”, în timp ce pe alte materiale promoţionale se precizează “Imprimat la SC Neico Grup SA la comanda ACL”.
Însă, pe alte pliante cu Iohannis nu se precizează operatorul economic, cum este cazul celui ilustrat cu o fotografie de la lansarea candidatului ACL şi sunt prezentate opiniile unui fost coleg de facultate, a unui fost coleg de catedră şi a unui fost coleg de armată.
Echipa ACL a distribuit şi un ziar tipărit pentru campania electorală, în care de asemenea nu este precizat operatorul economic care l-a tipărit. Materialul este împărţit în două părţi, ”România lucrului bine făcut” şi “România lucrului rău făcut”.
Echipa de campanie ACL nu a comunicat încă un punct de vedere faţă de problemele semnalate.
Candidatul PMP, Elena Udrea, foloseşte bannere electorale pe care este imprimat textul “Comandat de PMP livrat de La Spaziale Media”. Totuşi, legea privind finanţarea partidelor face referire la “denumirea operatorului economic care le-a realizat”, şi nu la operatorul care le-a comandat în numele partidului.
Pe de altă parte, sediul PMP din Piaţa Charles de Gaulle din Capitală este acoperit de două meshuri pe care nu se precizează ce operator economic a realizat materialul electoral şi nici dacă ar fi fost comandat de cineva.
De asemenea, echipa de campanie a PMP a distribuit în Bucureşti pachete de chibrituri mari imprimate cu chipul Elenei Udrea, pe care se menţionează că sunt “comandate de PMP – Livrate de Mach Point”, care conţin beţe de chibrituri la dimensiunea uzuală.
Echipa de campanie a PMP nu a comunicat încă un punct de vedere faţă de problemele semnalate.
Candidatul independent Monica Macovei menţionează pe afişele tipărite pe hârtie că acestea sunt realizate de 2S Design SRL, însă nu acelaşi lucru este precizat pe bulinele tipărite pentru Macovei.
Totodată, nici pe afişele candidatul PER, William Brînză, nu este menţionat operatorul economic care a tipărit materialele, după cum nici pe afişele şi bannerele candidatului independent Teodor Meleşcanu nu se face această precizare prevăzută de lege.
De asemenea, şi candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu a păstrat panotajul de campanie electorală care nu face menţiunea operatorului economic care l-a realizat. În plus, unele pliante şi obiecte promoţionale distribuite în Capitală nu conţin o astfel de menţiune.
La solicitarea MEDIAFAX, vicepreşedintele PLR Graţiela Gavrilescu a negat existenţa unor materiale de campanie ale candidatului Călin Popescu Tăriceanu care nu conţin menţiunea operatorului economic care le-a realizat.
“Toate materialele comandate de candidatul la Preşedinţia României, Călin Popescu-Tăriceanu, poartă inscripţia legală care menţionează comanda în numele acestuia şi operatorul economic care le-a realizat”, se arată în punctul de vedere transmis de Gavrilescu.
Campanie de strângere de numere de telefon din partea PSD-UNPR-PC şi ACL
În acelaşi timp, echipele de campanie ale PSD şi ACL desfăşoară acţiuni de strângere de date de la alegători, această practică nefiind interzisă şi nici reglementată de lege.
La unele corturi de campanie echipele PSD-UNPR-PC realizează un chestionar privind participarea la alegerile prezidenţiale. Între întrebări se numără cele referitoare la opţiunea de vot la prezidenţiale, atât în primul tur de scrutin, cât şi în al doilea tur de scrutin, pe fiecare chestionar urmând să fie completate datele personale ale respondentului. Între datele solicitate de echipele PSD-UNPR-PC sunt numele şi prenumele, numărul de telefon, adresa de domiciliu, iar în unele cazuri sunt colectate şi date precum seria şi numărul cărţii de indentitate. De asemenea, sunt solicitate semnături olografe ale celor care doresc să-şi lase datele de identitate.
Potrivit reprezentanţilor PSD de la corturile de campanie fiecare alegător care îşi comunică numărul de telefon va fi sunat de premierul Victor Ponta.
De asemenea, echipele ACL colectează date precum nume, prenume, domiciliu şi numărul de telefon, în chestionar figurând o secţiune în care respondenţii pot să-şi exprime opinia despre Klaus Iohannis.
Potrivit ziarului citat, interpreta melodiei “Flawless” şi o cunoscută autoare a unor “selfie-uri de dimineaţă”, Beyoncé Knowles a împins din nou limitele în această săptămână. Împreună cu familia sa, Beyoncé a realizat o vizită privată în cel mai faimos muzeu parizian, Luvru.
În ciuda faptului că au avut aproape unele dintre cele mai renumite şi frumoase opere de artă din lume, cântăreaţa şi soţul său, producătorul muzical şi cântăreţul Jay-Z, au decis să facă fotografii cu propriile lor chipuri. Într-una dintre fotografii, Beyoncé şi Jay-Z apar în faţa celebrului tablou “Mona Lisa” al lui Leonardo Da Vinci.
Astfel îşi argumentează The Telegraph decizia de a o include pe Beyoncé în acest top al celor mai iritante selfie-uri din toate timpurile.
Locul al doilea în acest clasament neonorant pentru vedete este ocupat de starleta Kim Kardashian. Aceasta a postat recent pe reţeaua Instagram un selfie în care apare îmbrăcată într-un costum de baie alb minuscul, care îi scoate în evidenţă în mod excesiv partea dorsală. Publicaţia britanică remarcă faptul că cel mai iritant lucru este acela că în acest selfie apare chiar Kim Kardashian, care obişnuieşte să facă astfel de fotografii în mod curent pentru a-şi câştiga existenţa.
Locul al treilea în top este ocupat de selfie-urile care prezintă femei “naturale”, fără machiaj. În acest caz, publicaţia britanică le recomandă femeilor gestul metaforic de a se privi în oglindă şi de a vedea dincolo de chipul lor.
Selfie-urile cu animale pe cale de dispariţie ocupă locul al patrulea în clasament. În acest caz, The Telegraph prezintă un selfie realizat de cântăreaţa americană Rihanna, care are pe umărul drept un animal din specia loris. Publicaţia spune că artista poate să încurajeze astfel alte fete să îşi dorească să deţină la rândul lor animale din specii protejate.
În clasament urmează selfie-urile în care sunt surprinse catastrofe naturale şi “autoportretele” realizate de persoane care abia s-au trezit.
Nu lipsesc din top selfie-urile cu personalităţi politice. În acest caz este dat ca exemplu selfie-ul realizat de preşedintele SUA, Barack Obama, cu prim-ministrul britanic David Cameron şi premierul danez Helle Thorning Schmidt, la funeraliile lui Nelson Mandela.
Clasamentul include şi selfie-urile care prezintă fani în momentul în care întâlnesc celebrităţi (fiind dat ca exemplu un grup de tineri care s-a fotografiat cu papa Francisc), selfie-urile urâte (precum unul care îi prezintă pe actorul britanic Ricky Gervais şi vedeta de televiziune Conan O’Brien) şi selfie-urile din categoria VIP (celebrul autoportret realizat la gala premiilor Oscar de vedete precum Ellen DeGeneres, Jennifer Lawrence, Julia Roberts, Brad Pitt şi Angelina Jolie).
Vâlcov, care a participat la o întâlnire cu oameni de afaceri suceveni, a fost întrebat la ce valoare a euro va fi calculată acciza pentru anul viitor, el spunând că nu a fost stabilit încă modul de calcul, dar că una dintre variante este să se calculeze la nivelul monedei naţionale.
“O variantă pe care o luăm în calcul este să nu calculăm acciza la nivelul euro, ci la nivelul leului, pentru că aşa este normal în orice stat”, a spus Vâlcov, care a menţionat că încă se fac analize tehnice.
El a spus că modalitatea de calcul se va face publică odată cu prezentarea bugetului.
“Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să nu se mai refere la euro, ci să se refere la leu, iar anual să se modifice în funcţie de inflaţie”, a precizat Vâlcov.
Premierul Victor Ponta declara, în urmă cu două săptămâni, că accizele pentru anul 2015 vor fi, cu siguranţă, mai mici, el arătând că modul în care acestea se calculează este stabilit de Ministerul de Finanţe, care lucrează în acest sens cu partenerii internaţionali.
“Se lucrează la Ministerul de Finanţe împreună cu partenerii noştri internaţionali, cu Comisia Europeană şi o să vă anunţăm. Cu siguranţă vor fi accize mai mici. Atunci când Ministerul de Finanţe vine cu o decizie, o să vă anunţăm”, spunea Ponta.
Formula cu care va fi calculată valoarea accizelor anul viitor este încă în analiză la nivelul unui grup de lucru, declara în 1 octombrie ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nedorind să precizeze dacă accizele vor mai fi calculate după cursul valutar redus anunţat de BCE, care permite un nivel mic de accizare.
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat un curs de referinţă de 4,4093 lei/euro pentru 1 octombrie 2014, acest indicator al cursului, folosit de către Guvern la calcularea accizelor, fiind acum cu 0,88% mai mic decât cel anunţat anul trecut, de 4,4485 lei/euro.
Dacă accizele vor fi calculate în continuare pe baza cursului anunţat de BCE, atunci nivelul acestora ar trebui să fie mai mic începând cu anul viitor.
Anul acesta, Guvernul a luat în considerare pentru accize cursul BCE din 2012, deoarece era mai mare decât cel din 2013 care trebuia folosit în mod normal, şi a adăugat cea mai mare rată a inflaţiei, cea din septembrie 2013. Astfel, accizele au fost plătite la un curs de 4,73 lei, cu 30 de bani peste nivelul anunţat de BCE.
Întrebat ce se va întâmpla anul viitor, ministrul Finanţelor a evitat să precizeze dacă Guvernul se va mai raporta la cursul BCE, care ar permite un nivel scăzut de accizare începând cu 2015.
“Faptul că acciza are mod de calcul cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că ea intră în vigoare de la 1 octombrie. Avem un grup de lucru care analizează mai multe versiuni şi, în momentul în care ei vor definitiva modul de calculare al accizei, dacă va rămâne în vigoare sau nu, vom anunţa, dar ea intră în vigoare de la 1 ianuarie. Deci, noi trebuie să avem această formulă definitivată cel târziu până în momentul în care vom face bugetul pe 2015”, spunea Petrescu.
Jurnaliştii au încercat totuşi să afle dacă metoda de calcul se va baza în continuare pe cursul anunţat de BCE, mai mic decât cel de la 1 octombrie 2013 şi valabil pentru acest an, ceea ce ar înseamna că accizele de anul viitor vor fi mai mici, sau i se “pare normal” să fie folosit un curs artificial precum cel utilizat în acest an.
“Eu pot să comentez pe măsuri pe care le voi lua, pe care le-am luat, acesta este cursul accizei. Nu am nimic de comentat în momentul de faţă referitor la cursul actual al accizei, decât că lucrăm cu un grup de lucru şi e posibil un alt mod de calculare sau poate să rămână acelaşi”, a răspuns Petrescu.
Totodată, ministrul Finanţelor a lăsat să se înţeleagă că modul de calcul al accizei va fi pus în dezbatere publică.
“Pentru toate proiectele pe care le-am avut au fost puse pe site şi au fost discutate cu mediul de afaceri şi cu sindicatele”, mai spunea Petrescu.
Accizele sunt plătite pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, bunuri de lux, produse energetice şi cafea. Accizele sunt calculate în euro întrucât nivelul minim al acestor taxe este armonizat la nivelul UE, iar România a parcurs un calendar de creştere a valorilor de la momentul aderării la spaţiul comunitar.
În primele opt luni ale acestui an, încasările din accize la bugetul general consolidat s-au situat la 15,37 miliarde de lei, în urcare cu aproape 11% de la 13,86 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, declara că în primele opt luni din acest an încasările din accize au depăşit cu 2% programul stabilit, care lua în calcul inclusiv toate influenţele din modificări legislative.
El arăta însă că nu ştie cum vor fi calculate accizele în 2015, întrucât ANAF doar pune în practică legislaţia fiscală, atribuţiile privind politica fiscală revenind Ministerului Finanţelor.
Ratele de referinţă ale BCE pot fi diferite de cele anunţate de Banca Naţională a României (BNR), întrucât sunt bazate pe o procedură zilnică de consultare între băncile centrale din Europa şi la nivel global. Pentru 30 septembrie, BCE a anunţat o rată de 4,4102 lei/euro.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a trimis vineri ofrande la templul shintoist, iar trei miniştri japonezi au vizitat sanctuarul situat în centrul oraşului Tokyo, considerat de China şi Coreea de Sud un simbol al crimelor de război comise de Japonia.
Ca reacţie, trei nave chineze au pătruns, potrivit postului australian ABC, într-un perimetru disputat din Marea Chinei de Est, în apropierea Arhipelagului Senkaku, aflat sub controlul Japoniei dar revendicat de China.
Sanctuarul shintoist Yasukuni îi omagiază pe cei aproximativ 2,5 milioane de militari care au murit în războaiele Japoniei. Printre aceştia se numără 14 criminali de război condamnaţi după 1945 de către Aliaţi, inclusiv generalul Hideki Tojo, premier al Japoniei în timpul atacului de la Pearl Harbor, efectuat împotriva Statelor Unite pe 7 decembrie 1941. Sanctuarul este condamnat de China şi de Coreea de Sud, ţări ale căror relaţii cu Japonia sunt în continuare marcate de atrocităţile comise de trupele imperiale nipone în timpul colonizării Peninsulei Coreea (1910-1945) şi al ocupării parţiale a Chinei (1931-1945).
Acest imprimeu negru, care apare pe o cămaşă albă lansată de Mango, este foarte asemănător cu simbolul care apărea pe hainele purtate de oficialii nazişti, dar şi pe steagurile naziştilor, a relatat şi telegraph.co.uk.
Mango a comercializat această cămaşă în Germania, unde alegerea imprimeului similar însemnelor trupelor SS (Schutzstaffel/ Eşalonul de protecţie) a ţinut prima pagină a presei tabloide.
Nemulţumirea cu privire la acest imprimeu a fost exprimată şi de numeroase persoane în mediul online. Unele dintre acestea au ironizat decizia Mango de a comercializa o astfel de cămaşă, pe care au numit-o “Nazi chic”.
Unii dintre utilizatorii platformei Twitter au afirmat de asemenea în mod ironic că acest obiect vestimentar ar face parte din “colecţia Eva Braun”, o aluzie la partenera de viaţă a lui Adolf Hitler.
Reprezentanţii retailerului de îmbrăcăminte au răspuns acuzaţilor prin intermediul unui comentariu postat pe contul de Twitter al companiei, spunând că “regretă nefericita asociere”, cauzată de designul acestei cămăşi.
Compania a precizat că acelaşi model de cămaşă pentru femei a fost lansat şi cu un altfel de imprimeu, respectiv cu inimioare şi cu steluţe.
Recent şi retailerul de modă Zara a fost implicat într-un scandal similar. Astfel, în luna august, Zara a retras de la vânzare o bluză de pijama pentru copii, pe care era brodată o stea galbenă, în urma valului de polemici generat din cauza asemănării acelui detaliu vestimentar cu steaua impusă evreilor de către nazişti.
Acel obiect vestimentar în stil marinăresc, cu dungi albastre şi albe, pe care era brodată o stea galbenă cu şase colţuri, a fost disponibil doar câteva ore pe site-ul magazinului online al grupului Zara.
“Designul original se inspiră din insignele de şerif din westernurile americane, care sunt adeseori aurii şi au şase colţuri”, a precizat la momentul respectiv un purtător de cuvânt al lanţului spaniol.
Brandul spaniol, care face parte din grupul Inditex, a mai fost criticat şi în 2007 pentru comercializarea unei genţi pe care era brodată o svastică. Zara s-a apărat atunci spunând că nu a remarcat svastica de pe acea geantă, care era fabricată de unul dintre furnizorii săi.
Depăşiţi numeric şi cu muniţie insuficientă, Wardaddy şi oamenii lui, printre care şi un soldat începător care a ajuns cu forţa în acest pluton, au slabe şanse de izbândă în eroicele lor încercări de a da lovitura de graţie trupelor naziste.
Din 24 octombrie vine pe marile ecrane “Furia: Eroi anonimi”, un film cu Brad Pitt, Shia LaBeouf şi Logan Lerman în rolurile principale, distribuit în cinematografele din România de Freeman Entertainment.
“Noi toţi – cetăţeni, lideri politici, instituţii media – avem responsabilităţi. Este o boală gravă, dar nu trebuie să cedăm isteriei sau temerilor, pentru că astfel ne va fi mai greu să îi informăm pe oameni cu exactitate. Trebuie să ne lăsăm conduşi de ştiinţă. Trebuie să vedem realitatea”, a pledat Barack Obama.
“Statele Unite nu se confruntă cu o epidemie de Ebola”, a insistat liderul de la Casa Albă.
Un pacient venit din Liberia a decedat, în Texas, de Ebola, iar două asistente medicale care l-au îngrijit au luat boala.
Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, care va fi purtată într-un relicvariu în procesiune pe străzile Capitalei, constă în câteva picături de sânge ale suveranului pontif şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, fost secretar personal al Sfântului Papă.
După un moment de rugăciune, între orele 14.00 şi 14.30, la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu), credincioşii, călugării şi călugăriţele, ministranţii şi preoţii vor porni spre Catedrala Sfântul Iosif purtând în procesiune icoana şi relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. În jurul orei 15.00, la Catedrala Sfântul Iosif se va celebra liturghia în cinstea Sfântului Ioan Paul al II-lea, prezidată de Preasfinţitul Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.
Monumentului Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi la iniţiativa Nunţiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în România în anul 1999, prima vizită a unui suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este opera în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begic.
Declarat sfânt la 27 aprilie 2014 de către Papa Francisc, Ioan Paul al II-lea a fost înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită pentru 22 octombrie.