BusinessMagazin

Blog

  • Povestea româncei care conduce una dintre cele mai importante bănci din ţara noastră. Ea a început să lucreze în această instituţie din anul 1995

    100 cei mai admiraţi CEO din România: 31. Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România

    A preluat rolul de în iulie 2019. Anterior a ocupat poziţia de head of wholesale banking şi director general adjunct. În acest rol, a condus divizia responsabilă cu afacerile derulate de ING cu clienţii corporativi mari şi instituţiile financiare, incluzând gestionarea portofoliului de produse şi deservirea clienţilor. Mihaela este vicepreşedinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România şi membru în Consiliul Director al Foreign Investors Council.

    S-a alăturat băncii ING în 1995 ca management trainee, la scurt timp după ce grupul ING şi-a început activitatea în România. În ultimii 30 de ani, ea şi-a dezvoltat cariera în cadrul băncii, dar parcursul său profesional include şi două mandate internaţionale, cel mai recent în perioada 2008-2010, în calitate de head of general lending products pentru Europa Centrală şi de Est, în cadrul ING Olanda. Anterior, între 1999-2000, a îndeplinit un stagiu internaţional ca membru al echipei Corporate Finance Central & Eastern Europe din cadrul ING Marea Britanie.

     

    Cu ajutorul AI, putem ajunge la un grad de personalizare extrem de mare. Suntem doar la începutul acestui proces şi de-abia zgâriem suprafaţa. Nu putem să ne imaginăm ce va urma, dar este clar că nimeni nu poate ignora aceste schimbări. Suntem deja foarte angajaţi în acest proces şi vom continua să explorăm noile posibilităţi.

  • Rareş Bogdan: Cine crede că astăzi trebuie schimbat Ilie Bolojan greşeşte

    Rareş Bogdan a negat existenţa unui „măcel” în şedinţa de la Vila Lac, dar a recunoscut că i-a cerut lui Ilie Bolojan să nu mai solicite voturi de reconfirmare în fiecare lună.

    „Am spus exact… Nu cred că ajută pe cineva, nici pe tine, Ilie, nici partidul, să ceri atât de multe confirmări. Eşti preşedintele partidului, nimeni nu-ţi contestă poziţia de preşedinte al partidului, ai fost ales cu o majoritate covârşitoare acum şapte luni. Nu cred că e cazul ca la fiecare lună sau la fiecare două luni să cerem reconfirmări de poziţie”, a explicat Rareş Bogdan, la Antena 3 CNN.

    Rareş Bogdan a punctat că, în ciuda unor tensiuni legate de viziunea economică, Ilie Bolojan rămâne cel mai important activ electoral al liberalilor în acest moment.

    „Cine crede că astăzi trebuie schimbat Ilie Bolojan greşeşte. El trebuie să schimbe stilul şi optica. Nu trebuie să fie schimbat de la Palatul Victoria. Şi vă spun de ce. Ilie Bolojan astăzi are 6 – 7% la încredere peste partid. PNL astăzi nu are un lider politic care să aibă 6-7% peste scorul partidului. Asta nu înseamnă că toţi suntem fericiţi şi că ceea ce face Ilie Bolojan din punct de vedere al guvernării, repet, strict al guvernării ca abordare, este cel mai bine”, a punctat liberalul.

    Rareş Bogdan a criticat abordarea bazată pe creşteri de taxe şi a cerut premierului să se concentreze pe investiţii şi pe exploatarea resurselor naturale pentru a aduce bani la buget.

    „Ne înjură pensionarii, sunt supăraţi profesorii, s-au închis 55.000 de companii. Numai bine ne uităm la lucrurile mari, numai bine ne uităm cum putem să aducem, de exemplu, să creştem redevenţele la 12 sau 18% şi după asta să aducem mari investitori”.

  • Plasticul a devenit un material omniprezent în viaţa de zi cu zi, însă impactul său asupra sănătăţii umane se dovedeşte mult mai grav decât se credea până acum

    Un studiu recent, publicat în revista ştiinţifică The Lancet Planetary Health, dedicată relaţiei dintre mediu, climă şi sănătate, dezvăluie că, dacă producţia mondială de plastic continuă în ritmul actual, costurile pentru sănătatea populaţiei globale vor creşte dramatic până în anul 2040. Cercetarea, prezentată de Futura-Sciences, porneşte de la cantitatea de plastic produsă la nivel mondial: peste 400 de milioane de tone sunt fabricate anual. Din acestea, aproape două treimi ajung, mai devreme sau mai târziu, la gunoi, în sistemele de colectare ale oraşelor şi comunelor.

    Odată ajuns acolo, plasticul nu dispare. Dimpotrivă, pe tot parcursul ciclului său de viaţă – de la extracţia petrolului şi gazelor folosite ca materie primă, la producţie, transport, reciclare sau incinerare – el generează emisii de gaze cu efect de seră, contribuie la poluarea aerului şi eliberează substanţe chimice toxice, cu efecte directe asupra sănătăţii.

    Autorii studiului, cercetători din Marea Britanie şi Franţa, au folosit modele statistice pentru a estima impactul cumulativ al acestor procese. Echipa include specialişti de la London School of Hygiene & Tropical Medicine, una dintre cele mai importante instituţii de cercetare în sănătate publică din Regatul Unit, precum şi de la Institut national de la recherche agronomique – institut public francez care studiază agricultura, alimentaţia şi mediul.

    Rezultatele sunt îngrijorătoare. Dacă modul actual de producere şi gestionare a plasticului rămâne neschimbat – scenariul „business as usual” – impactul asupra sănătăţii la nivel mondial ar putea ajunge la 83 de milioane de ani de viaţă pierduţi până în 2040. Practic, raportat la anul de referinţă 2016, impactul aproape s-ar dubla, de la aproximativ 2,1 milioane de ani de viaţă pierduţi la 4,5 milioane.

    „Poluarea cu plastic şi emisiile asociate ciclului său de viaţă afectează viaţa şi bunăstarea populaţiilor din întreaga lume, dar amploarea acestor efecte asupra sănătăţii nu a fost încă pe deplin cuantificată”, explică cercetătorii. Potrivit acestora, efectele asupra sănătăţii sunt legate de încălzirea globală, poluarea aerului şi de apariţia bolilor, inclusiv a unor decese premature, cauzate de expunerea la substanţe chimice toxice.

    Pentru a face mai uşor de înţeles acest mecanism, una dintre autoarele studiului, Megan Deeney, oferă exemplul unei simple sticle de apă. Aceasta este fabricată din petrol şi gaze fosile, transformate în polietilen tereftalat (PET) şi transportată pe distanţe lungi până la consumator. După utilizare, chiar şi în condiţiile reciclării, are şanse mari să ajungă într-o groapă de gunoi. Acolo, în timp, se descompune şi eliberează substanţe chimice în mediul înconjurător.

    Cercetătorii atrag atenţia că studiul nu surprinde pe deplin amploarea riscurilor. Analiza nu include expunerea directă a populaţiei la substanţele care pot migra din ambalajele alimentare – precum microplasticele sau alţi compuşi chimici – ceea ce înseamnă că impactul real asupra sănătăţii ar putea fi chiar mai mare decât cel estimat.

    Există însă şi veşti mai puţin sumbre. Modelele arată că impactul asupra sănătăţii ar putea fi redus cu aproximativ 43% până în 2040, dacă statele ar adopta politici ferme: reducerea producţiei de plastic, îmbunătăţirea colectării şi eliminării deşeurilor, creşterea reciclării, înlocuirea unor produse din plastic cu materiale alternative şi introducerea sistemelor de reutilizare.

    Însă cea mai eficientă măsură rămâne reducerea producţiei de plastic în sine, chiar şi fără substituirea imediată a materialelor, atrag atenţia specialiştii. Un acord în acest sens la nivel mondial nu a fost posibil până acum, în principal din cauza intereselor economice ale statelor producătoare de petrol. „În faţa unei crize de sănătate publică la scară mondială, nimic nu împiedică însă ţările să acţioneze la nivel naţional”, consideră cercetătorii.

  • Iulian Stanciu de la eMag a dat lovitura cu Foraj Sonde Videle: Compania în care a intrat anul trecut urmează să semneze un contract de 660 mil. lei cu francezii de la Dalkia–EDF, miză de aproape trei ori capitalizarea bursieră a firmei

    Iulian Stanciu, antreprenorul cunoscut pentru dezvoltarea eMAG, marchează una dintre cele mai mari lovituri din ultimii ani din afara comerţului online, printr-o investiţie făcută discret într-o companie industrială listată pe piaţa AeRO. Foraj Sonde Videle (FOJE), societatea în care a intrat în acţionariat anul trecut, se pregăteşte să semneze un contract-cadru de aproximativ 660 de milioane de lei cu Dalkia Franţa, parte a gigantului energetic EDF, pentru servicii de foraj de sonde geotermale.

    Informaţia a fost transmisă pieţei printr-un raport curent publicat la Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit documentului, acordul-cadru are o durată de trei ani şi vizează furnizarea de servicii de foraj pentru proiecte de energie geotermală derulate de grupul francez.

    Valoarea contractului este de aproape trei ori mai mare decât capitalizarea bursieră actuală a companiei. Foraj Sonde Videle are o capitalizare de circa 230 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că potenţialul acord depăşeşte de aproape trei ori valoarea de piaţă a întregii societăţi. Chiar dacă un acord-cadru nu garantează încasarea integrală a sumei, dimensiunea lui schimbă radical profilul companiei.

    Pentru o firmă istoric orientată spre forajul clasic, în special pentru petrol şi gaze, intrarea pe contracte mari din zona energiei verzi marchează o repoziţionare strategică. Energia geotermală este utilizată în principal pentru încălzire şi răcire prin reţele de termoficare şi este una dintre tehnologiile susţinute la nivel european în contextul decarbonizării.

    În acest context, mişcarea lui Iulian Stanciu capătă o semnificaţie aparte. Antreprenorul, asociat mai ales cu eMAG şi investiţii în tehnologie şi comerţ online, a intrat anul trecut în acţionariatul Foraj Sonde Videle, într-o tranzacţie care la momentul respectiv a trecut relativ discret pe radarul investitorilor. Alegerea unei companii industriale din Teleorman, activă într-un domeniu perceput drept „old economy”, părea atipică.

    Contractul anunţat acum sugerează însă că pariul a fost făcut pe transformarea companiei, nu pe activitatea tradiţională.

    Pentru Foraj Sonde, accesul la un client precum Dalkia, parte a EDF – unul dintre cei mai mari jucători energetici din Europa – reprezintă mai mult decât un simplu contract comercial. Înseamnă intrarea într-un lanţ de furnizori internaţional, cu standarde tehnice şi operaţionale ridicate, şi deschiderea uşii către piaţa europeană.

    Compania a precizat în raport că acordul creează „premisele extinderii activităţii pe piaţa europeană a serviciilor de foraj pentru energie geotermală” şi că se înscrie în direcţia de diversificare a capacităţilor operaţionale, atât pe plan local, cât şi extern.

    Fondată în 1983, Foraj Sonde Videle a forat în peste patru decenii mai mult de 3 milioane de metri de sonde, acumulând experienţă în petrol, gaze şi, mai recent, geotermal. Este listată din 1996 pe piaţa bursieră, dar a rămas ani la rând în afara atenţiei investitorilor mari, cu lichiditate redusă şi vizibilitate scăzută.

  • Dezastru într-o multinaţională uriaşă: concedieri masive, mii de oameni trimişi acasă

    Amazon a anunţat planuri de a reduce încă 16.000 de locuri de muncă din structura sa corporativă, pe măsură ce grupul tehnologic îşi intensifică eforturile de reducere a costurilor, în contextul creşterii cheltuielilor pentru inteligenţă artificială, scrie FT. 

    Într-un mesaj transmis angajaţilor miercuri, Beth Galetti, unul dintre directorii de rang înalt ai companiei, a declarat că Amazon face „modificări organizaţionale”, inclusiv prin „reducerea nivelurilor ierarhice şi eliminarea birocraţiei”.

    Schimbările vor afecta aproximativ 16.000 de posturi, iar „majoritatea” angajaţilor din SUA vor avea la dispoziţie 90 de zile pentru a găsi un alt rol în interiorul companiei sau vor primi pachete compensatorii, a adăugat ea.

    Cele mai recente reduceri duc numărul total al concedierilor din structura corporativă Amazon la 30.000, după ce compania a anunţat în octombrie eliminarea a 14.000 de posturi. Amazon nu publică date oficiale privind numărul angajaţilor din zona corporativă, însă acesta este estimat la aproximativ 350.000 de persoane, majoritatea în SUA.

    Decizia vine în contextul în care directorul general Andy Jassy încearcă să reducă costurile, după ce Amazon s-a extins agresiv în perioada pandemiei pentru a face faţă exploziei cererii pentru servicii online. Anul trecut, Jassy a avertizat că progresele în domeniul inteligenţei artificiale vor „reduce” numărul de angajaţi corporativi ai companiei în următorii ani.

    Grupul cu sediul la Seattle se află într-o cursă cu rivalii Google şi Microsoft pentru a prelua conducerea în boomul inteligenţei artificiale şi pentru a alimenta motorul său de profit în rapidă creştere, Amazon Web Services. Compania s-a angajat să investească aproximativ 118 miliarde de dolari în 2025, cea mai mare parte fiind direcţionată către infrastructura pentru AI.

    Luna trecută, Amazon a anunţat o restructurare la nivel de management, inclusiv plecarea directorului responsabil de inteligenţă artificială, pe fondul priorităţii de a recupera decalajul faţă de rivali în domeniul cipurilor avansate şi al modelelor lingvistice de mari dimensiuni.

    De asemenea, compania se află în discuţii pentru a investi peste 10 miliarde de dolari în OpenAI şi pentru a-i furniza mai multe cipuri şi putere de calcul. Amazon şi-a lansat cea mai recentă generaţie de cipuri la finalul anului trecut, promovându-şi capacităţile de procesare a datelor în comparaţie cu seria Blackwell de cipuri de înaltă performanţă ale Nvidia.

    Anterior, Jassy a declarat că Amazon încearcă să „elimine birocraţia” pentru ca afacerea să poată funcţiona „ca cel mai mare start-up din lume”.

    În mesajul transmis angajaţilor miercuri, Galetti a precizat că Amazon va „continua să angajeze şi să investească în domenii şi funcţii strategice, esenţiale pentru viitorul companiei”.

  • Dezastru la Meta: pierderi de 88 de miliarde USD şi concedieri masive în divizia Reality

    LabsMeta, compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, trece printr-o restructurare majoră a diviziei Reality Labs, după ce a concediat aproximativ 1.500 de angajaţi şi a acumulat pierderi totale de peste 88 de miliarde de dolari. Susan Li, directorul financiar (CFO) al Meta, a explicat recent care va fi noua direcţie strategică a diviziei.

    Reality Labs îşi schimbă strategia: mai puţin VR, mai mult wearables
    În cadrul apelului cu analiştii pentru rezultatele financiare, Susan Li a declarat că Meta va continua să dezvolte căşti de realitate virtuală (VR), însă investiţiile majore vor fi direcţionate către tehnologia purtabilă (wearables), în special ochelari inteligenţi.

    Această schimbare vine pe fondul performanţei slabe a produselor VR şi al interesului tot mai mare pentru dispozitivele purtabile cu inteligenţă artificială.
    Pierderi uriaşe pentru Meta Reality Labs

    Divizia Reality Labs este una dintre cele mai costisitoare investiţii din istoria Meta:

    • 19,2 miliarde de dolari pierdere doar în 2025
    • Peste 83 de miliarde de dolari pierderi totale din 2020 până în prezent
    • Venituri de doar 2,2 miliarde de dolari în 2025

    Meta estimează că pierderile vor atinge un maxim în 2026, urmând să înceapă să scadă începând cu 2027.

    Concedieri şi proiecte anulate la Meta
    Ca parte a procesului de restructurare:
    • Aproximativ 10% din angajaţii Reality Labs au fost concediaţi
    • Trei studiouri de jocuri VR au fost închise
    • A fost anulat un sequel pentru jocul Batman: Arkham Shadow
    • Platforma Horizon Workrooms a fost retrasă

    Aceste decizii reflectă reducerea investiţiilor în ecosistemul VR şi metavers.

    Ochelarii inteligenţi Ray-Ban Meta, un succes comercial

    În contrast cu scăderea vânzărilor de căşti Meta Quest, ochelarii inteligenţi Ray-Ban Meta au avut rezultate excelente:
    • Vânzările s-au triplat într-un singur an
    • Integrarea AI a crescut interesul consumatorilor

    CEO-ul Mark Zuckerberg a declarat că vede ochelarii inteligenţi cu AI drept principalul mod prin care „superinteligenţa” va ajunge în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor.

    Viitorul Meta: focus pe AI şi wearables

    Noua strategie Meta indică o îndepărtare treptată de metavers şi o concentrare pe tehnologie comercială, purtabilă şi bazată pe inteligenţă artificială. Reality Labs va rămâne un pilon important, dar cu obiective mai pragmatice şi costuri mai controlate.

  • Bazarul cu revoluţii

    Bazarul Mare din Teheran, odinioară motor economic şi aliat decisiv al revoluţiei din 1979, se întoarce astăzi în centrul scenei – de data aceasta ca simbol al frustrării cotidiene. Pe fondul prăbuşirii rialului, al inflaţiei de peste 40% şi al unei economii sufocate de sancţiuni şi management defectuos, negustorii spun că „nu mai pot face comerţ”, iar strigătele din aleile boltite au devenit din nou politice. Întrebarea care pluteşte peste piaţa de 100 de hectare este una incomodă: poate un bazar slăbit să mai aprindă încă o revoluţie?

    În perioada premergătoare revoluţiei din 1979 din Iran, negustorii din istoricul Bazarul Mare din Teheran, inima seculară a puterii comerciale din capitală, au luat o decizie radicală. Pierzându-şi răbdarea cu monarhia Pahlavi care conducea ţara – şi alarmaţi de venirea ameninţătoare a magazinelor universale în stil occidental – negustorii au oferit revoluţionarilor sprijin şi bani, contribuind la ridicarea la putere a clericilor cu turbane şi la naşterea republicii islamice de astăzi.

    Aproape cinci decenii mai târziu, Bazarul Mare a devenit din nou un loc de agitaţie, fiind un epicentru al protestelor împotriva dificultăţilor economice din viaţa de zi cu zi care s-au transformat în cea mai mare provocare internă din ultimii ani la adresa sistemului la crearea căruia chiar negustorii târgului au ajutat, scrie Financial Times. Protestele care anul acesta au luat amploarea unei revoluţii sângeroase au început cu comercianţii din Teheran luna trecută, iar protestatarii s-au adunat rapid în număr mare în piaţa istorică.

    Sloganuri antiregim precum „Moarte dictatorului” şi „Libertate, libertate” au răsunat pe aleile înguste şi boltite ale bazarului, în timp ce demonstranţii se ciocneau cu forţele guvernamentale antirevoltă. Multe prăvălii şi magazine au fost forţate să se închidă din cauza turbulenţelor, în timp ce comercianţii din bazarurile din alte părţi ale ţării au organizat greve scurte pe măsură ce agitaţia s-a transformat în demonstraţii populare împotriva regimului şi în unele dintre cele mai grave violenţe de la revoluţia din 1979 încoace. Deşi influenţa politică a comercianţilor din Bazarul Mare a fost de mult depăşită de marile conglomerate care au legături cu regimul, protestele din piaţa istorică au fost o reamintire a influenţei simbolice a negustorilor.

    „Negustorii sunt epuizaţi”, a spus, refuzând să-şi spună numele, un lucrător din bazar care a fost pentru „o schimbare politică majoră”. „Dar când ei se împotrivesc, oamenii sunt încurajaţi să se ridice împotriva nedreptăţii. Asta arată cât de important a rămas bazarul.” Răspândite pe alei labirintice pe o suprafaţă de peste 100 de hectare, zecile de mii de tarabe şi prăvălii din Bazarul Mare vând de toate, de la aur şi cupru la haine şi alimente. Dar spirala descendentă economică a Iranului – exacerbată de ani de sancţiuni americane, de proasta gestionare şi de războiul de 12 zile din iunie pornit de Israel împotriva ţării – a făcut ca desfăşurarea afacerilor să fie mult prea  dificilă, s-au plâns comercianţii. Moneda naţională, rialul, a scăzut cu aproximativ 40% de la conflictul din iunie, iar inflaţia încăpăţânat de ridicată şi de persistentă a depăşit 40% în decembrie. În timpul noii revoluţii, rialul practic n-a mai contat în niciun curs de schimb. Pur şi simplu s-a prăbuşit. Naser, care vinde în Bazarul Mare electrocasnice importate, a spus că a încetat în mare parte să mai facă comerţ în ultimele săptămâni, închizându-şi magazinul din cauza ciocnirilor dintre protestatari şi forţele guvernamentale antirevoltă. Decizia, a insistat el, nu a fost politică, ci născută dintr-o necesitate economică, deoarece căderea rialului a făcut comerţul imposibil. „Dacă vând ce am acum, nu voi mai putea să-mi reaprovizionez stocurile”, a spus Naser, adăugând că nu cunoaşte comercianţi care încearcă în mod activ să răstoarne sistemul.

    Bazarul Mare din Teheran, cândva aliat decisiv al revoluţiei din 1979, a redevenit un spaţiu al agitaţiei, însă de data aceasta din cauza colapsului economic. Prăbuşirea rialului, inflaţia de peste 40% şi efectele sancţiunilor au făcut comerţul aproape imposibil, iar protestele pornite de la negustori s-au transformat rapid într-o contestare deschisă a regimului. Deşi influenţa politică reală a bazarului s-a diminuat, rolul său simbolic rămâne puternic.

    Unii negustori cred că mulţi protestatari au venit din afara bazarului. În multe pieţe preţurile au crescut în ultimul timp. Violenţele, în care au fost ucişi mii de oameni, după estimările grupurilor pentru drepturile omului din străinătate, au dus la creşterea costurilor logistice, în timp ce tăierea accesului la internet pentru populaţie de către autorităţi a izolat comercianţii de lumea exterioară. Când demonstraţiile s-au oprit, bazarul a fost deschis sub pază strictă, cu poliţie antirevoltă desfăşurată dens şi cu vehicule blindate staţionate în toată zona. Unele secţiuni ale bazarului au fost închise, inclusiv magazinele de aur, ale căror afaceri depind de accesul la internet în timp real pentru stabilirea preţurilor în funcţie de piaţa globală. Preţurile cresc în vremuri grele şi aurul este la mare căutare. Alte afaceri au rămas deschise chiar dacă bazarul a fost neobişnuit de pustiu, cu doar câţiva clienţi năuciţi.

    Naser a spus că o livrare de 15 containere cu electrocasnice pe care le comandase dintr-un port din sudul Iranului a ajuns în siguranţă la Teheran, în ciuda protestelor. „Eram îngrijorat de siguranţa drumurilor şi de orice atacuri asupra camioanelor, dar şoferii au spus că… au avut drum deschis”, a povestit negustorul. Marele bazar din Teheran a jucat un rol influent în politica iraniană de la începutul său, acum aproximativ patru secole. În timpul aşa-numitului Protest al Tutunului din 1891-92, neguţătorii s-au alăturat clerului şiit pentru a se opune acordării unei concesiuni pe tutun unei companii britanice, închizându-şi magazinele în semn de protest şi forţând monarhia Qajar să anuleze acordul. Astăzi, centrele comerciale mari eclipsează de mult timp bazarurile ca importanţă, iar puterea economică reală s-a mutat în favoarea conglomeratelor şi instituţiilor care au legături cu statul, cum ar fi Gărzile Revoluţionare, forţa militară de elită care controlează vaste imperii comerciale, dominante în construcţii, energie şi bunuri de consum. Multe operează din turnuri de sticlă în cartierele bogate din nordul Teheranului sau chiar în străinătate, departe de aleile întunecate ale pieţei acoperite. „Liderii politici au ajuns sus urcând pe scara bazarului şi apoi au dat-o jos, lovind-o cu piciorul”, a declarat Saeed Laylaz, un analist reformist. „Negustorii din bazar au pierdut bătălia în faţa oligarhilor republicii islamice şi nu mai au fluxuri de numerar importante pe care să le folosească în scopuri politice.”

    Pentru comercianţi, revolta nu este una ideologică, ci o reacţie la imposibilitatea de a-şi continua activitatea. Magazine închise, preţuri imposibil de stabilit, acces limitat la internet şi volatilitatea extremă a cursului de schimb au erodat capitalul acumulat în generaţii. „Dacă vând ce am, nu mai pot reaproviziona”, spun negustorii, subliniind că prăbuşirea monedei a distrus mecanismele de funcţionare ale pieţei şi a transformat activitatea economică într-un risc permanent.

    Conducerea politică a Iranului a avut grijă să nu critice deschis comercianţii. Deşi mulţi demonstranţi au fost arestaţi, nu au existat rapoarte confirmate despre arestări ale proprietarilor de prăvălii, iar oficialii au subliniat că comercianţii au nemulţumiri economice legitime, spre deosebire de cei pe care i-au considerat „insurgenţi”. Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a declarat la începutul anului că negustorii din bazar „sunt cei mai loiali” sistemului politic şi „sunt pe bună dreptate îngrijoraţi” de fluctuaţiile cursului de schimb valutar. Dar convergenţa tensiunilor interne şi externe a complicat situaţia. Perspectiva unor noi instabilităţi şi a unui conflict suplimentar cu forţe externe i-a alarmat pe micii comercianţi din interiorul şi din afara bazarului, care se tem că multe afaceri ar putea da faliment dacă turbulenţele se prelungesc, lăsându-i în imposibilitatea de a plăti chiria şi angajaţii. „Pe majoritatea comercianţilor îi îngrijorează insecuritatea”, a spus un negustor din comerţul alimentar care nu a dorit să îşi dea numele. El a subliniat cât de dificil este pentru el să facă afaceri în climatul economic actual. „Când cursul dolarului fluctuează, întregul sistem de preţuri se prăbuşeşte, iar activele tale valorează brusc doar jumătate. Bazarul era atât de bogat încât până şi angajaţii noştri puteau cumpăra magazine şi apartamente după doar câţiva ani de muncă”, a povestit el. „Acum, chiar şi comercianţii se chinuie să se descurce. Cum poate un bazar slăbit să conducă o altă revoluţie?”

    Şi totuşi, acolo s-au născut revoluţii.  În revolta din 1979 prin care a fost înlăturat de la putere ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, bazarul a jucat un rol simbolic major deoarece a fost un centru pentru opoziţie, a cărei bază de putere era pătura de jos a clasei de mijloc tradiţionale, arată The Conversation. Pe atunci, juca un rol major în treburile cotidiene ale populaţiei din Teheran. Bazarul era un oraş în oraş, găzduind o populaţie plină de nemulţumiri politice şi socio-economice împotriva regelui. Sub tavanele arcuite a apărut o infrastructură a societăţii civile adaptată impulsului revoluţionar care a dat naştere republicii islamice sub conducerea ayatolahului Khomeini. În matricea labirintică care face din Bazarul Mare din Teheran un spaţiu urban atât de fascinant, revoluţionarii au reuşit să-şi păstreze autonomia organizaţională în faţa intruziunilor forţelor de securitate ale şahului. În punctul culminant al revoluţiei, negustorii au oferit băuturi şi mâncare gratuit demonstranţilor şi i-au ajutat să se ascundă de temutul serviciu secret al monarhului. După revoluţie, Marele Bazar a devenit un punct central instituţional major în lanţul de situri „islamice” care au galvanizat puterea republicii islamice nou formate. În mod ironic, această alianţă cu statul a transformat bazarul într-o simplă unitate economică, cu o influenţă politică în scădere. Dacă în 1979 bazarul era un centru al agitaţiei revoluţionare, după aceea a devenit complementar statului, o bază instituţională pentru politici conservatoare.   

    Istoric, bazarul a fost un centru de mobilizare politică majoră, de la Protestul Tutunului din secolul al XIX-lea până la revoluţia islamică. Astăzi însă, puterea economică s-a mutat către conglomerate apropiate statului şi Gărzile Revoluţionare, iar negustorii au rămas toleraţi, dar lipsiţi de pârghii reale. Întrebarea care traversează întregul text rămâne deschisă şi incomodă: mai poate un bazar slăbit economic, dar încă încărcat simbolic, să joace rolul de catalizator al unei noi revoluţii?

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Mai mulţi bani, mai puţină protecţie? Una dintre cele mai civilizate ţări din lume a limitat orele de muncă suplimentare excesive, dar criza forţei de muncă forţează o regândire a politicilor

    Pe fondul dificultăţilor tot mai mari ale companiilor de a găsi personal, măsurile menite să pună capăt culturii MUNCII excesive din Japonia sunt acum reevaluate. Protecţiile introduse pentru a reduce programul de lucru extrem, cândva considerate esenţiale pentru bunăstarea angajaţilor, sunt puse sub semnul întrebării într-o economie care se confruntă cu un deficit acut de forţă de muncă.

     

    După ani de eforturi susţinute pentru a limita o cultură a muncii recunoscută pentru excesele sale, Japonia se confruntă acum cu o dilemă economică majoră: lipsa acută de forţă de muncă. Presiunea tot mai mare asupra companiilor, amplificată de îmbătrânirea populaţiei şi de relansarea turismului, determină autorităţile să reanalizeze reglementările stricte privind orele suplimentare, introduse pentru a proteja angajaţii. O analiză recentă realizată de Bloomberg arată cum aceste măsuri, considerate cândva esenţiale pentru bunăstarea socială, ajung astăzi să fie puse sub semnul întrebării în contextul noilor realităţi economice.

    În spatele uşilor din lemn cu grilaj ale unui han tradiţional din Kyoto, proprietarul Hiroya Shimizu se află într-o cursă contra cronometru. Ryokan Gion Yoshi-ima, cu cele 15 camere ale sale, ascuns pe o alee luminată de felinare dintr-un cartier istoric al oraşului, este rezervat constant de luni întregi. Între gestionarea sosirilor oaspeţilor, pregătirea camerelor şi organizarea bucătăriei locale autentice, Shimizu resimte acut lipsa personalului necesar pentru a menţine standardele tradiţionale ale proprietăţii.

    El spune că şi-ar dori să le poată cere celor 25 de angajaţi să lucreze ore suplimentare şi ştie că unii dintre ei ar fi dispuşi să o facă pentru a-şi creşte veniturile. Însă afirmă că este constrâns de reglementările care limitează munca peste program – chiar în condiţiile în care străzile din jur sunt animate de un flux record de turişti. „Suntem permanent în deficit de personal”, spune Shimizu, a cărui familie administrează Gion Yoshi-ima de patru generaţii. „Există numeroase limite privind orele suplimentare, iar eu trebuie să funcţionez în cadrul acestor reguli.”

    Totuşi, regulile ar putea fi modificate în curând. Prim-ministrul Sanae Takaichi, pe fondul nemulţumirilor exprimate de antreprenori precum Shimizu, a dispus o revizuire a reglementărilor privind programul de lucru din Japonia, care în mod normal limitează orele suplimentare la 45 pe lună şi 360 pe an.

    Cândva sinonimă cu o cultură a muncii extrem de solicitantă, Japonia a încercat să reducă orele suplimentare excesive printr-o legislaţie care limitează durata lunară şi anuală a muncii, intrată în vigoare în 2019. Liderul conservator a ajuns la putere în octombrie, promiţând să revitalizeze o economie stagnantă, prezentând această iniţiativă drept o modalitate de a reda autonomie atât angajaţilor, cât şi companiilor, în timp ce atenuează penuria de forţă de muncă într-o societate cu populaţie în scădere.

    Deşi detaliile nu au fost încă stabilite, iniţiativa a atins un punct sensibil într-o ţară marcată de moştenirea fenomenului karoshi – moartea cauzată de muncă excesivă. Familiile victimelor şi liderii sindicali avertizează că demersul promovat de Takaichi – precedat de un discurs inaugural în care a promis să „muncească, să muncească, să muncească” şi a părut să minimalizeze conceptul de echilibru între viaţa profesională şi cea personală – riscă să anuleze progresele obţinute cu greu în ultimii ani.

    Pentru multe companii însă, revizuirea regulilor oferă speranţa unei relaxări a constrângerilor de pe piaţa muncii, care le ameninţă tot mai mult supravieţuirea. Cel mai recent sondaj economic Tankan al Băncii Japoniei arată că firmele se confruntă cu cele mai severe dificultăţi de recrutare din ultimii 34 de ani. Un număr record de 397 de companii au intrat în faliment anul trecut din cauza lipsei de personal, potrivit Tokyo Shoko Research, agenţie de evaluare a riscului de credit şi cercetare de piaţă.

    „Multe pensiuni mici ajung să se închidă pur şi simplu pentru că nu reuşesc să găsească suficienţi angajaţi”, spune Shimizu. Inflaţia a amplificat problema, întrucât creşterea salariilor şi a costurilor cu materialele îi face pe mulţi antreprenori reticenţi în a-şi creşte numărul de angajaţi.

    „În condiţiile în care costurile continuă să urce, există foarte puţin spaţiu pentru angajarea sau instruirea personalului nou”, spune Susumu Yamamoto, preşedintele companiei de construcţii Kashiwaya Sekkei, care are cinci angajaţi. „Este de ajutor dacă angajaţii mei pot lucra mai multe ore”, adaugă el, precizând că a început deja să refuze comenzi din cauza lipsei de personal.

    Angajatorii nu sunt singurii care susţin schimbarea. În medie, angajaţii japonezi depind de plata orelor suplimentare pentru aproximativ 6% din venitul lor anual, potrivit unor calcule bazate pe datele Ministerului Muncii. Pentru unii, plafonarea mai strictă a orelor suplimentare a însemnat venituri mai mici – un factor care, spun analiştii, ar putea explica de ce iniţiativa promovată de Takaichi a fost primită favorabil.

    Declaraţia sa „Munceşte, munceşte, munceşte” a fost desemnată de un juriu format din personalităţi din divertisment şi media drept expresia anului 2025. În acelaşi timp, un sondaj recent realizat de presa locală arată că peste 60% dintre respondenţi susţin iniţiativa, procentul urcând la 80% în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 29 de ani.

    „Este adevărat că unii angajaţi îşi doresc programe mai lungi, deoarece limitarea orelor suplimentare le-a redus veniturile”, spune Wakana Shuto, profesor la Universitatea Rikkyo din Tokyo, făcând referire la şoferii de camioane pentru transport pe distanţe lungi, care au intrat abia în 2024 sub incidenţa restricţiilor privind orele suplimentare. „Structura salarială din Japonia porneşte de la premisa existenţei orelor suplimentare, iar oamenii ajung, în mod firesc, să depindă de acestea pentru a-şi asigura traiul”, explică ea.

    Unii angajaţi din birouri spun că îşi doresc posibilitatea de a câştiga mai mult, în condiţiile în care costurile cu alimentele şi locuinţele sunt în creştere. Reiya Omura, în vârstă de 29 de ani, povesteşte că salariul său de început într-un fost loc de muncă din IT, care includea 45 de ore suplimentare, era de 250.000 de yeni (aproximativ 1.600 de dolari) pe lună. „Odată cu scumpirile, este extrem de dificil să îţi asiguri un trai decent în Tokyo”, spune el, adăugând că susţine dereglementarea propusă. „Oamenii ajung să depindă de plata orelor suplimentare.” În prezent, Omura lucrează la o firmă de consultanţă mai mare, unde limitele privind programul de lucru sunt mai stricte. Deşi condiţiile s-au îmbunătăţit, el spune că se simte adesea prins între regulile privind orele suplimentare şi cerinţele postului. „Şeful meu îmi spune mereu să nu mai lucrez peste program”, afirmă el. „Dar dacă nu finalizez sarcinile, pot apărea probleme serioase pentru clienţi, iar acest lucru nu mi se pare acceptabil.”

    „Este revoltător”, spune Teranishi. „Cea mai puternică persoană din Japonia face o astfel de declaraţie – iar impactul asupra societăţii este uriaş, inclusiv asupra viitorului ţării.” De la moartea soţului său, în urmă cu aproximativ 30 de ani, Teranishi militează pentru creşterea gradului de conştientizare privind pericolele muncii excesive şi afirmă că problema este departe de a fi rezolvată.

    Numărul cazurilor de karoshi a ajuns la 1.304 în anul 2024, potrivit Ministerului Muncii, cel mai ridicat nivel de când autorităţile au început să monitorizeze datele, în urmă cu peste două decenii.

    Unii experţi pun sub semnul întrebării dacă prelungirea programului de lucru ar stimula cu adevărat creşterea economică a Japoniei. Forţa de muncă îmbătrâneşte, iar ponderea femeilor este în creştere, multe dintre acestea preferând programe mai scurte. Productivitatea pe oră se situează la 60,10 dolari, mult sub nivelul Statelor Unite (116,50 dolari) şi al Germaniei (98,90 dolari), potrivit unui raport al Japan Productivity Center publicat luna trecută.

    „Japonia a depăşit cu mult perioada în care totul funcţiona pentru că bărbaţii munceau un număr extrem de mare de ore”, spune Shuto de la Universitatea Rikkyo. „Având în vedere structura populaţiei, revenirea la acel model este imposibilă.”

    Cu toate acestea, unii antreprenori sunt convinşi că plafonarea rigidă a orelor suplimentare reprezintă un potenţial obstacol în calea creşterii economice. Regulile permit, în circumstanţe speciale, extinderea muncii suplimentare până la 100 de ore pe lună, cu un plafon anual de 720 de ore. Însă Jun Nakahara, reprezentant al Federaţiei Japoneze a Antreprenorilor din Construcţii, afirmă că o flexibilitate mai mare a limitelor lunare ar permite companiilor să lucreze mai mult în lunile mai răcoroase, în schimbul unor programe mai scurte pe timpul verii. Astfel de compromisuri, spune el, ar putea fi în beneficiul angajaţilor.

    Reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile angajaţilor avertizează că „flexibilitatea” este, mult prea des, un eufemism pentru exploatare. Teranishi spune că, prin prezentarea acesteia drept o opţiune, angajatorii pot exercita mai uşor presiuni asupra salariaţilor pentru a „accepta voluntar” ore suplimentare. Numărul cazurilor de afecţiuni psihice asociate muncii a depăşit, de asemenea, pragul de 1.000 pentru prima dată în anul 2024, aproximativ 60% dintre acestea indicând relaţiile problematice cu superiorii drept cauza principală.

    Pentru Tomoko Yoshino, preşedinta Rengo, cea mai mare confederaţie sindicală din Japonia, o eventuală extindere a programului de lucru ar pune în pericol un deceniu de progrese. „După toate eforturile depuse de sindicate şi de mediul de afaceri pentru a îmbunătăţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, acest demers pare un pas înapoi”, afirmă Yoshino. „Protejarea vieţii şi a sănătăţii angajaţilor este un principiu asupra căruia nu putem face compromisuri – este un domeniu pe care trebuie să îl consolidăm ferm.”  

     

    Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă

  • Ciucu vrea să deschidă „cutia neagră” de la STB: Transportul public costă 1,8 miliarde de lei pe an

    Ciprian Ciucu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de lipsa de transparenţă a costurilor de funcţionare ale STB. Primarul Capitalul a comparat subvenţia anuală a societăţii cu bugetul integral al unui oraş mare din România.

    „Probabil că nu aţi mai auzit în ultimii muuulţi ani de o eficientizare semnificativă a Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Nici eu. Am cerut Consiliului General să mă împuternicească să facem o evaluare, un fel de audit, ca să ştim cu toţii ce se întâmplă în «cutia neagră STB». Practic, cred că trebuie să ştim cu toţii de ce a ajuns să ne coste transportul public în Bucureşti 1,8 miliarde de lei pe an. Să ştim pe ce se duce această sumă echivalentă cu întregul buget al oraşului Braşov pe un an”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

    Deşi proiectul de audit a picat în Consiliul General, fiind susţinut doar de PNL, USR şi REPER, primarul a anunţat că va încerca să afle direct care este situaţia reală prin discuţii cu toate direcţiile implicate.

    „Nu am ce face, îmi suflec mânecile şi voi încerca să aflu eu direct ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă la STB prin şedinţe cu conducerea STB, cu ADI Transport Public Bucureşti şi cu direcţiile din PMB. Am cerut conducerilor STB şi ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor şi de eficientizare a activităţii companiei! Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General şi Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. Împreună trebuie să evităm insolvenţa şi să îmbunătăţim condiţiile de transport public pentru bucureşteni”, a punctat edilul.

    Ciprian Ciucu a subliniat că reforma şi transparentizarea activităţii companiei sunt prioritare înainte de a lua în calcul orice modificare de preţ pentru călători.

    „Voi transparentiza activitatea STB. Nu vor mai fi discuţii despre majorări de tarife până nu vom avea acest plan clar adoptat. Discuţiile despre eliminarea unor gratuităţi generatoare de costuri (cum ar fi TVA şi care s-au acumulat şi au ajuns la sume astronomice, inclusiv din nefolosirea abonamentelor) nu îşi au rostul în acest moment. Grupurile vulnerabile vor fi protejate. Am venit să fac reforme. Transparent, argumentat. Să vedem dacă le va dori şi Consiliul General. Sau…”.

  • Curtea de Apel din Napoli îi predă pe Dani Mocanu şi pe fratele lui

    Ministerul Justiţiei a transmis că în cursul zilei de marţi Curtea de Apel din Napoli a admis solicitarea autorităţilor române privind predarea lui Ionuţ Nando Mocanu şi a lui Daniel Mocanu .

    „Hotărârea pronunţată de instanţa italiană reprezintă un succes important al justiţiei române, confirmând eficienţa cooperării judiciare internaţionale în materie penală şi buna colaborare dintre autorităţile judiciare din România şi cele din Republica Italiană”; arată MJ.

    Decizia Curţii de Apel din Napoli nu este definitivă, existând posibilitatea formulării unui recurs la instanţa supremă din Italia, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

    Ministerul Justiţiei va continua să monitorizeze evoluţia procedurii şi să coopereze cu autorităţile italiene pentru finalizarea demersurilor legale.