BusinessMagazin

Blog

  • Fereste-te de romani cand ii intereseaza economia

    O economie stabila si asigurarea unui nivel ridicat de crestere economica in urmatorii zece ani reprezinta cel mai important lucru la care se gandesc cea mai mare parte a romanilor in acest moment, conform ultimului Barometru de Opinie.

    Aceste lucruri erau importante si acum un deceniu, dar intre timp a intervenit o miscare majora in viata romanilor. S-au imprumutat. O buna parte dintre ei realizeaza tot mai mult ca de o economie stabila si pe crestere depinde capacitatea lor de a-si plati ratele si de a nu ramane datori pe vecie sau, in cel  mai rau caz, de a nu fi cautati de angajatii bancilor sau ai altor institutii de credit care vor sa-si recupereze datoriile.

    Pana in 2000 nu au fost multi cei care s-au imprumutat la banca, in calitate de persoane individuale. Cele care aveau curajul sa treaca pragul bancilor erau companiile. Cand dolarul si-a dublat valoarea la inceputul lui 1997, multi oameni de afaceri au avut de pierdut.

    Bancile au majorat dobanzile si cea mai mare parte a economiei a avut de pierdut. Populatia nu era expusa pe imprumuturi si a avut de pierdut doar la plasamente. Dobanda pe care o plateau bancherii la lei nu acoperea inflatia si nici cresterea continua a cursului. Asa ca multi au pierdut din valoarea banilor depusi la banca.

    Bine in schimb ca nu prea multi aveau imprumuturi de rambursat, pentru ca nimeni nu putea sa plateasca dobanzile exorbitante din perioada 1997-2001, cu varful de plata in primii doi ani. Majorarile de salariu nu acopereau banii care ar fi trebuit platiti luna de luna. Eu cred ca multi ar fi intrat in incapacitate de plata – si am fi avut o „revolutie financiara“.

    Dupa 2001, piata  s-a imbunatatit, economia a inceput sa creasca, salariile s-au imbunatatit, iar oamenii au devenit usor mai optimisti. Scaderea dobanzilor la credite si tehnicile de marketing ale companiilor care vand televizoare si masini de spalat i-au incurajat pe romani sa ia bunuri cu plata in rate. Au urmat masina in leasing si apartamentul. In urmatorii patru ani, creditul a explodat, iar multi s-au indatorat pana la limita. Si toti sunt atenti ca sa nu uite sa plateasca rata lunara, pentru ca altfel ajung pe lista neagra la Biroul de Credit.

    Cu securea platii ratelor deasupra capului luna de luna, pentru multi ani de acum incolo, romanii realizeaza tot mai mult cat este de important sa fie „liniste“ in economie. Peste jumatate din imprumuturile acordate sunt in euro, ceea ce arata cat de expus este tot sistemul la cursul valutar si la dobanda. Saptamana trecuta, Banca Centrala Europeana a majorat rata dobanzii cu 0,25%. E foarte putin, spun multi. Asa e, daca te uiti ca mai trebuie sa scoti 5 euro din buzunar intr-o luna la rata.

    Dar tendinta este de crestere. La dolari, dobanda a crescut intr-un an cu 4 puncte procentuale, tot de teama inflatiei. S-ar putea ca o dobanda de 9-10% in euro acum sa ajunga la 14-15% foarte repede. Iar acei 5 dolari se pot transforma in 30-40 de euro in plus pe calculatorul de plata a creditului la banca. Daca dupa o majorare a dobanzii intervine si o crestere a cursului, multi romani vor incepe sa gafaie. Pentru ca, alaturi de plata ratelor, intervine si o factura mai scumpa la utilitati. Vin si majorarile de preturi la tigari, iar benzina de un euro nu mai e un vis, ci o realitate de zi cu zi.

    Cardul se va goli tot mai repede, pentru ca salariile nu vor mai creste in urmatorii ani, asa cum au urcat in perioada 2004-2005. Si nici nu vor acoperi toate cresterile de preturi. Salariile poate vor urca doar daca se fac alegeri anticipate, pentru ca de munca s-a cam uitat. Trimestrul al treilea a fost cel mai prost din ultimii cinci ani. Mai mult s-a consumat decat s-a produs. Dar s-a consumat pe datorie.

    Nu stiu daca cei care conduc acum tara realizeaza ca orice greseala economica va fi mult mai aprig penalizata de romani. Chiar si stagnarea economica va fi penalizata pentru ca nu va aduce nici un plus de bani pe „fluturas“, iar o crestere mai mare de curs si de dobanda la lei il va sterge pe Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, de pe lista persoanelor in care romanii au cea mai mare incredere si il va trimite pe lista celor mai vanati.

    Eu cred ca este bine ca pe romani incepe sa-i preocupe starea economiei. Fiindca asa vor ajunge sa-i inghita tot mai putin pe toti cei care vor conduce prost tara si bat pasul pe loc. Pentru ca au rate de platit si nu vor sa ramana datori.

  • Unde sunt intelectualii d’antan?

    La 16 ani dupa revolutiile din 1989, intrebarea continua sa fie pusa, pe diferite tonalitati si cu diferite accente, atat in Est cat si in Vest. Raspunsul s-a aflat tot timpul sub nasul nostru – intelectualii se afla acolo unde se cuvine sa fie.

    O stafie bantuie Europa Rasariteana – stafia intelectualului. Pe la inceputul anilor ‘90, vorbind despre revolutiile din Europa de Est, Timothy Garton Ash le eticheta, nu fara satisfactie, drept „Revolutiile Intelectualilor“. Doar cativa ani mai tarziu, acelasi Garton Ash constata, contrariat, ca „intelectualii independenti au decazut dintr-o pozitie de o anormala importanta, detinuta inainte de 1989, intr-una de o (la fel de) anormala „lipsa de importanta“. De-atunci incoace, multi au continuat sa se intrebe cum se explica ratarea acestei sanse „unice“ a Europei Rasaritene de a fi indrumata, daca nu de-a dreptul condusa, de catre „filosofii-regi“ la care visa Platon. De ce n-am avut cu totii un Havel si de ce pana si Havel a cazut, in cele din urma, in dizgratie?

    Au curs rauri de cerneala pe marginea acestui subiect, s-au dat doctorate si s-au organizat conferinte internationale. Explicatiile au pendulat de la cele culturale sau institutionale la cele bazate pe rational-choice theory. Unele au aruncat vina pe seama unei societati prea putin intelegatoare cu argumentele intelectualilor, altele (precum, bunaoara la noi, cele ale Alinei Mungiu-Pippidi), exclusiv in carca inadaptarii (incapacitatii?) intectualilor. In fine, dar nu in cele din urma, altii – probabil majoritatea – au cautat o cale de mijloc (vezi, bunaoara, cazul Vladimir Tismaneanu), in care vina este mai degraba impartita. Toate taberele, insa, fara exceptie, au pornit de la o premisa comuna – exista o vina pentru ca exista un esec: intelectualii trebuia sa se implice mai activ in noua formula politica, dar nu au facut-o.

    Pe Socrate l-ar fi umflat rasul. Inainte, insa, de a intra in arcanele amuzamentului socratic, se cuvine s-o luam babeste, cu inceputul – definitia termenilor. Denumirea de „intelectual“ nu acopera orice individ posesor al unei diplome de studii superioare, fie ea de inginer, doctor sau filosof. Pentru a marca diferenta, multi au apelat la termenul de „intelighentia“, intelegand prin acesta o anumita categorie de intelectuali, inclinati sa vada problemele sociale si politice prin prisma moralitatii si, prin urmare, sa-si urmeze principiile pana la capat, indiferent de pretul care trebuia platit. Intru simplificarea discutiei, putem face distinctia intre intelectualii-birocrati sau „tehnici“ – care-si folosesc inteligenta si cunostintele ca pe niste unelte, bune deopotriva la construit sau la ucis, si intelectualii pur si simplu – pentru care ganditul reprezinta un mod de viata (oricat de pretentios va fi sunand aceasta).

    Ca aceasta ultima categorie de intelectuali a jucat un rol important sau chiar decisiv in prabusirea regimurilor comuniste din rasaritul  Europei e un lucru indeobste cunoscut. Chiar si la noi, unde n-a existat o Charta 77 sau o Miscare a Solidaritatii, Constantin Noica, Andrei Plesu, Paul Goma, Ana Blandiana sau Doina Cornea au reprezentat primele fisuri serioase in regimul ceausist. (Asta pentru a nu pomeni nimic despre miile de intelectuali care, de-a lungul si de-a latul tarii, in cenacluri, cafenele si birturi, faceau schimb de idei si carti „subversive“ cu o bucurie copilareasca.)

    Iar printre primii intrati in sediul TVR (si-n constiinta publica) s-au numarat poetul Mircea Dinescu si actorul Ion Caramitru. „Politicianul“ Ion Iliescu a aparut ceva mai tarziu. Un cititor avizat mi-ar putea reprosa, probabil, faptul ca i-am pus in aceeasi oala, sa zicem, pe Constantin Noica si Paul Goma.

    Primul a fost un filosof ce nu-i cerea sistemului decat sa-l lase in pace, al doilea un scriitor facut parca doar pentru a scoate din sarite pe toata lumea – atunci ca si acum.

    Ce legatura poate fi intre cei doi? Ei bine, legatura socratica. Si cu asta ajungem in miezul problemei. Socrate a fost primul „intelectual“ ucis de catre „politicieni“ – motiv suficient pentru Hannah Arendt de a vedea in acest eveniment o ruptura majora intre filosofie si politica, o ruptura ce va marca intreaga evolutie ulterioara a lumii occidentale.

    Tocmai de aceea, daca exista cineva indreptatit sa discute relatia dintre intelectual si viata cetatii, atunci cu siguranta acel cineva este Socrate, capul tuturor „rautatilor“ – omul caruia nu-i pasa de „lucrurile de care ceilalti se ingrijesc cel mai mult: sa faci bani, sa ai o casa confortabila, un rang inalt in ierarhia militara sau birocratica sau altele, precum si o functie politica, apartenenta la vreo societate secreta sau vreun partid“.

    Cum isi vedea, totusi, Socrate, rolul in societatea ateniana? De „Gigi-contra“. In propriile sale cuvinte, daca Atena era un cal prea mare si predispus la somnolenta, rolul sau era acela al taunului care-l impiedica sa adoarma. Fiind anti-politic, Socrate era fundamental politic.

    Cand ceilalti reactionau, el isi permitea luxul de a gandi. (Re)lansand conceptul de anti-politica, Havel a facut si el politica. Si-atunci de ce sa ne miram cand in intreaga Europa rasariteana  lucrurile (re)intra pe un fagas normal? De ce sa ne miram cand intelectualii refuza, cu rare exceptii, implicarea directa in politica formala, preferand statutul de  vesnici „Gigi-contra“, gata sa critice in stanga si-n dreapta puterea, oricare va fi fiind ea? Asta nu e comoditate, e un soi de „chemare a naturii“.

    Ramanand anti-politici, intelectualii rasariteni continua sa faca, uneori fara macar sa realizeze, politica. Refugiindu-se cu precadere in mass-media, pot bazai mai bine si mai cu spor. Isi pot permite luxul de a infuria calul, indiferent daca acesta are coama pieptanata pe stanga sau pe dreapta. Calul necheaza, da din copita, dar ramane treaz.

    Cineva trebuie s-o faca si pe asta. Problema – pentru ca avem, totusi, o problema – o reprezinta scaderea alarmanta a numarului de tauni pe cap de locuitor.  In 16 ani mustele au imbatranit, s-au ingrasat si au inceput sa semene din ce in ce mai tare cu caii.

    Or, ce poate fi mai hidos decat o musca metamorfozata in cal?

  • Un nou inceput

    Piata fondurilor mutuale pare sa fi depasit in sfarsit perioada dificila pe care acestea au traversat-o in urma scandalului de la sfarsitul anilor ‘90 generat de prabusirea Fondului National de Investitii. FNI a fost ultimul fond care si-a facut reclama la televizor.

    O data cu estomparea ecourilor produse de acest scandal, prejudecatile romanilor cu privire la fondurile de investitii au inceput si ele sa dispara, spun administratorii, iar numarul de investitori in fonduri mutuale s-a majorat simtitor. Societatile de administrare a investitiilor Certinvest si KD Investments au facut demersuri pentru promovarea produselor lor prin intermediul unor spoturi televizate. Alti administratori de fonduri le-ar putea urma exemplul in perioada urmatoare. Pe acest lucru au mizat si cei doi administratori de fonduri cand au decis sa-si lanseze primele reclame. Conform reprezentantilor celor doua societati, aceste campanii de promovare vizeaza in primul rand educarea publicului si popularizarea fondurilor mutuale ca alternativa de investitii.

    „Noi incercam sa investim mai degraba in educarea publicului, care nu stie inca cum functioneaza fondurile mutuale si ce randamente ofera investitiile in titluri de fond“, spune Eugen Voicu, presedintele Certinvest. „Din acest motiv, campania noastra isi propune sa arate tocmai care sunt performantele fondurilor mutuale“, spune el.

    „Nu vrem sa fim agresivi si sa ne promovam neaparat produsele proprii. Vrem doar sa dam mesaje prin care sa aratam publicului ca fondurile mutuale reprezinta o alternativa de investitii serioasa“, adauga Ion Mincu-Radulescu, presedintele KD Investments, parte a grupului sloven KD Group. „Faptul ca noi si cei de la Certinvest am facut acest prim pas se va reflecta probabil in mod pozitiv asupra intregii piete, lucru de care vor beneficia si ceilalti jucatori de pe piata“, a mai precizat Radulescu.

    Aceste campanii de promovare implica un efort financiar semnificativ din partea societatilor de administrare. Campania derulata de Certinvest se ridica la circa 200.000 de euro, ceea ce reprezinta o parte importanta din veniturile societatii. Veniturile din administrare ale Certinvest se ridica in acest an la aproximativ 380.000 de euro.

    „Peste jumatate din veniturile din acest an vor fi investite pentru a ne face cunoscuti“, spune Voicu. „Efectele se vor vedea probabil in cateva luni.“ Strategia de promovare a KD Investments este mai putin agresiva si implica costuri mai scazute. „Aparitia in presa video e o completare a strategiei noastre de dezvoltare pe care o avem in plan pentru perioada urmatoare. Publicul nostru tinta il reprezinta tinerii, care sunt mai receptivi la oportunitatile noi care apar si se informeaza incontinuu“, spune Radulescu. Daca cele doua campanii vor avea succes, si alti administratori de fonduri mutuale ar putea incepe sa-si promoveze produsele prin intermediul televiziunii. „Anul viitor intentionam sa alocam si noi fonduri pentru campanii publicitare“, spune Dorin Danescu, directorul SIRA, societate de administrare detinuta de Omniasig. Exista insa si jucatori care sunt inca reticenti fata de aceasta idee. „Noi nu vrem sa iesim in fata si ne bazam in continuare pe clientii nostri fideli“, spune Ilie Cenan, presedintele Globinvest, una dintre putinele societati independente de pe piata.

    Una dintre problemele cu care se confrunta societatile de administrare a investitiilor care vor sa-si faca reclama o reprezinta reglementarile aspre ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. „Toate campaniile noastre sunt supuse aprobarii CNVM, care a fost foarte restrictiva pana de curand“, spune Voicu.

    Administratorii de fonduri tintesc si diversificarea. Cei mai mari doi administratori de fonduri mutuale de pe piata, societatile specializate ale BCR si BRD, vor lansa fonduri mutuale cu un grad mai mare de risc, pentru a-si diversifica oferta, care contine in prezent fonduri cu un nivel de risc mai redus. Fondurile cu niveluri mai ridicate de risc, cu ponderi mari ale plasamentelor in actiuni, erau pana acum administrate de societatile mai mici, care sperau sa atraga investitorii prin randamente mai mari.

    Societatile specializate ale BCR si BRD au ajuns insa cele mai mari de pe piata in principal datorita numelui celor doua banci aflate in spatele lor si retelei de distributie extinse. Cel mai performant fond mutual al anului 2005 a fost Omninvest, administrat de SIRA, cu o crestere de 44% pe primele zece luni, in conditiile in care marea majoritate a plasamentelor sunt actiuni cotate.

    Economisirea se afla pe o panta descendenta, mai ales dupa scaderea accentuata a dobanzilor, lansarea de fonduri care pot oferi randamente mai mari putand sa ii atraga pe investitorii nemultumiti de nivelul actual al dobanzilor. SG Asset Management, societatea BRD – SocGen, urmeaza sa iasa pe piata cu un fond diversificat, care va plasa o parte din bani in actiuni cotate. Actiunile ar urma sa aiba o pondere de pana la 30% in activul fondului. Fondul este in prezent in curs de autorizare la CNVM. Societatea administreaza in prezent cel mai mare fond de pe piata, Simfonia 1, cu plasamente exclusiv monetare.

    Fondul avea la finalul lunii octombrie active in valoare de 23 mil. euro si o cota de piata de aproximativ 29%. BCR Asset Management urmeaza sa lanseze cel de-al treilea sau fond mutual, BCR Expert. Fondul va plasa sumele atrase de la investitori aproape integral pe piata de capital. BCR Asset Management administreaza doua fonduri – BCR Clasic, cu profil monetar si BCR Dinamic, cu investitii diversificate. Cu cele doua fonduri, societatea are o cota de piata de aproximativ 17 procente.

    Piata fondurilor mutuale se ridica in prezent la 80 mil. euro, iar numarul de investitori depaseste cu putin 69.000.

  • Lista lui Arman

    A murit sculptorul francez Arman (Armand Pierre Fernandez), la 77 de ani. A fost unul dintre fondatorii curentului Nouveau Realisme (noul realism*), cel care a introdus in arta acele asamblaje de viori sparte, roti si pedale de biciclete ori aglomerarile de obiecte de acelasi fel – cutii de sticla sau de plastic pline de ceasuri, ochelari sau soldatei.

    Un om mare, unul extrem de amabil si generos. Ajuns celebru, accepta adeseori sa fie platit doar in natura. Mobilase mare parte din celebrul Circus din New York si incerca cu disperare sa-si recupereze plata ce i se cuvenea invitandu-si cat mai multi prieteni la acel restaurant foarte scump – si tot nu reusea sa-si epuizeze creditul.

     
    Decorase un intreg apartament la hotelul Lutetia din Paris, unde fiecare piesa de mobilier purta tulburatoarea sa amprenta si unde putea locui, doar ca de fiecare data cand pleca trebuia sa-si faca valizele, pentru ca apartamentul era dorit cu patima de amatori plini de bani. Si el se plangea de acest lucru, pentru ca era ca si cum ai veni si ai pleca dintr-un „hotel meuble“, de unde esti aruncat in strada imediat, daca nu ai platit nota. Vila sa, situata intr-o zona degradata din New York, era un loc magic, cu doua etaje populate de toate obiectele improbabile pe care el le strangea pentru a-si compune asamblajele.

     De mult timp doream sa scriu, nu stiu daca un eseu sau chiar o carte, sub forma unei liste sau a unui catalog. Unul dintre capitolele finale il va privi cu siguranta pe Arman. Lucrarea as incepe-o, prin contrast, de la cantul al XVII-lea din Iliada, cand Tetis merge la Hefaistos si ii cere un scut pentru Ahile, iar Hefaistos i-l construieste ca pe un microcosmos admirabil organizat. Scutul are o forma circulara, cu o margine tripla si cinci benzi concentrice, de-a lungul carora sunt sculptate pamantul, cerul si marea, soarele si luna cu toate constelatiile. Apoi, de la geografie si de la astronomie se trece la viata civila si se vede un oras cu ceremoniile sale nuptiale, pietele sale, tribunalele sale. Urmeaza, in fine, in jurul orasului, o trecere in revista a artei razboiului, dar fiindca razboiul se petrece pe un teritoriu exterior, acolo sunt infatisate viata campului si animalele salbatice. Mai apoi, in armonie cu natura, iata sarbatorile si dansurile, asadar arta. Iar de jur-imprejurul tuturor, forta primordiala a Oceanului.


    Acest scut este o enciclopedie a tuturor lucrurilor pe care oamenii de-atunci le stiau si carora le confereau valoare, rang, sens. El reprezinta forma lumii.


    In schimb, tot in Iliada, in cel de-al doilea cant, troienii trebuie sa-si dea seama cu cine au de-a face si care este raportul de forte. Un lucru dificil de realizat in acele vremuri arhaice, pentru ca, in fond, grecii sunt recunoscuti ca atare doar in cursul actiunii comune a razboiului impotriva Troiei. Cine erau ei, ca entitate politica si culturala, nu o stiau pe-atunci si cu atat mai putin o stiau troienii. De aceea, in acest punct descrierea nu poate identifica o forma desavarsita si inainteaza sub forma unei liste. Este vorba despre catalogul navelor si al armatelor, iar unii comentatori considera ca tocmai prin intermediul acestui catalog putem noi la ora actuala sa facem presupuneri cu privire la realitatea geografica, economica si politica a acelei ere a civilizatiei mediteraneene.


    Pana la urma, construim forme desavarsite doar atunci cand exista siguranta propriei identitati culturale – si acumulam liste atunci cand ne gasim in fata unei serii de fenomene inca incoerente, in interiorul carora cautam aceasta identitate.


    Cartea pe care as vrea s-o scriu nu trebuie sa se ocupe de epoci capabile sa ofere formele desavarsite ale lui Venus din Milo sau ale lui Apollo din Belvedere, ci trebuie sa vorbeasca de vastele cataloage din literatura si din enciclopediile medievale, despre acele registre in carne si oase care sunt tezaurele din catedrale si din barocele Wunderkammern**, de panoramele incoerente in care Bosch deseneaza peisaje multiple si creaturi iesite din toate mitologiile, pentru a ajunge – inclusiv prin intermediul unor artisti din stirpea lui Arcimboldo – la colajele cubiste si la listele care il hranesc pe „Ulysses“ al lui Joyce. Orice experiment de asamblaj apartine traditiei listei. Numai ca lista poate fi atat o trecere in revista a unor lucruri disparate, cat si o multiplicare a unora identice. Arman a ales cea de-a doua cale.


    Operele sale au fost aproape intotdeauna multiplicari ale aceluiasi obiect sau aproape. Dar tocmai acest „aproape“ este ceea ce face cataloagele sale misterioase si revelatoare. Tocmai pentru ca ele ne arata felul in care, in interiorul aceluiasi obiect (multe furculite, multi ochelari, multe instrumente muzicale), exista posibilitatea unei variatiuni a multiplului.

    In nebunescul (dar in chip secret foarte rigurosul) joc al colajelor sale, in care orice obiect, printr-o inclinare, o deviere a echilibrului, o rotatie minima, se diferentiaza de celelalte din aceeasi categorie, Arman transforma monodia identicului in simfonie a eterogenului. El s-a jucat si s-a amuzat, dar in acelasi timp, cu siretenie, a pus sub semnul intrebarii societatea noastra, o asemenea imensa defilare de obiecte incat, fiindca nu am gasit deocamdata sertare in care sa le asezam intr-un armonios raport reciproc, nu ne ramane altceva de facut decat sa le punem laolalta – ca in asteptarea, nu rareori angoasata, a descoperirii secretului unei forme secrete, a unei reguli de aur a carei nostalgie ne urmareste.  

    *) MiScare artistica fondata In 1960 de un grup de artiSti francezi (Yves Klein, Pierre Restany, Jean Tinguely, Arman, Gerard Deschamps), care pornea de la ideea ca lumea trebuie vazuta ca o imagine din care artisul extrage elemente Si le Incorporeaza In mod literal In operele lui, de la cutii de conserve p~na la maSinuTe de jucarie.
    **) In traducere „cabinete de curiozitaTi“ – colecTii private de obiecte stranii (maSini de perpetuum mobile, oase Si schelete de
    animale ciudate, mecanisme de creare a unor iluzii optice), la moda printre aristocraTii Europei anilor 1600.  

  • Cinematograful din consola

    Industria cinematografica pare decisa sa se apropie si sa se inspire cat mai mult dintr-un domeniu in care calculatoristii au dat deja lovitura – jocurile video. Unii ar putea spune chiar ca e o batalie intre David si Goliat: cu venituri globale de peste 24 de miliarde de dolari in 2004, industria jocurilor video „bate“ de la distanta incasarile de 9,5 miliarde de dolari ale salilor de cinema. Care va fi deznodamantul?


    Relatia film-calculator a fost mai degraba ciudata – regizorii au folosit intens computerele pentru realizarea efectelor speciale, dar cinematografic le-au tratat cu o oarecare naivitate: in filme, literele de pe monitoare mai sunt inca mari de o schioapa, cei ce bat in tastaturi nu gresesc niciodata si nu folosesc spacebar, hackerii cinematografici se conecteaza oricand, oriunde, in cel mult trei secunde (parolele sunt gasite in doua secunde), iar crearea unui virus seamana mai degraba cu rezolvarea  unei variante virtuale a mai „pamantescului“ club Rubik, in loc sa scrie plictisitoare si nefotogenice linii de cod.


    Cercetatorii de la Online Testing eXchange (OTX) au ajuns la concluzia ca una din cele mai importante categorii de spectatori, tinerii cu varste cuprinse intre 13 si 24 de ani prefera sa stea acasa, pentru a se juca pe calculator si pentru a urmari filme pe DVD. Numarul filmelor vazute la cinema de acestia a scazut cu 24% in ultimii doi ani. „Consumatorii spun ca vizionarea unui film la cinema este o experienta satisfacatoare, dar pretul in crestere al biletelor, al benzinei si costurile inchirierii unei babysitter, combinate cu imbunatatirea capabilitatilor tehnice ale aparaturii media sunt factori majori care ii tin pe oameni acasa“, spune Shelley Zalis de la OTX. 

    De altfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca jocurile video sunt, alaturi de internet, una din cauzele care au dus la golirea salilor de cinema. Mai pe scurt, dar mai relevant, rezuma situatia o persoana care nici macar nu este un „insider“, Killol Bhuta, brand manager la Ford: „Jocurile sunt pentru tineretul de astazi ceea ce a fost rock and roll-ul pentru tinerii anilor ‘60“. „Audiovizualul, ca mediu, tine la sanul lui si filmul si jocul. Jocurile s-au ingrasat mai mult in ultima vreme, intrucat omul, oricata distractie si de orice fel i-ai da, la un moment dat, se plictiseste. Interactivitatea pare noua si necesita mai mult timp pana lasa uzura sa imputa locul“, spune Andrei Fantana, lead designer la Ubisoft Romania, filiala a producatorului de jocuri Ubisoft.


    Ignorand pentru moment lansarile de filme bazate pe jocuri sau tandemurile joc-film ale acestui an, trebuie spus ca miscarea majora din domeniu este acordul incheiat de studiourile Electronic Arts, unul din gigantii industriei jocurilor, cu un regizor si producator care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Steven Spielberg. Acordul, incheiat la jumatatea lunii octombrie, prevede ca regizorul va contribui la dezvoltarea a trei noi jocuri video, aceasta implicand mai mult decat simpla aplicare a numelui Spielberg pe ambalajul jocului sau ceva sfaturi telefonice. Relatarile din presa vorbesc de faptul ca Spielberg are un birou in sediul central al Electronic Arts, unde lucreaza alaturi de game-designeri la concepte, actiuni si idei originale; practic, rolul sau este similar cu cel al producatorului executiv in industria filmului.


    Detaliile financiare ale acordului nu au fost facute publice, Electronic Arts, cel mai important producator de jocuri din lume, multumindu-se sa precizeze ca va detine drepturile de proprietate intelectuala asupra jocurilor facute de Spielberg.


    „Am urmarit cum industria jocurilor a evoluat de la stadiul de nisa la cel de forta creativa majora in entertainment“, spune Spielberg. El este, de altfel, un jucator si recomanda studentilor la regie de film sa se joace pentru a-si putea imbunatati stilul in cinematografie. Industrii bazate pe vizual in esenta, apropierea dintre jocuri si film este inevitabila si s-a produs deja. Poate primul film bazat pe jocuri, „The Wizard“ a aparut in 1989 si prezinta povestea a trei tineri inzestrati cu console Nintendo si care participa la un concurs; criticii l-au caracterizat drept un film publicitar, de 90 de minute, pentru jocul „Super Mario Brothers 3“, iar fanii jocurilor au descoperit o lista imensa de inadvertente si erori in actiunile virtuale ale tinerilor actori.

    Deceniul ‘90 l-a adus pe ecrane chiar pe Mario, instalatorul din New York mustacios si cu putina burtica pornit intr-o perpetua actiune de salvare a printesei. Mai lung decat „Cetateanul Kane“, filmul nu a entuziasmat nici critica, nici spectatorii, dar ramane in istorie drept primul film ce are la baza povestii un joc video. Au urmat „Street Fighter“, pe care nici Jean Claude Van Damme si nici Raul Julia nu-l salveaza de corul dezamagitilor; la fel s-a intamplat cu „Wing Commander“, filmat cu un buget minuscul, ceea ce se vede de la mare distanta. Jocul „Mortal Kombat“ a fost un pionier al disputelor privind moralitatea, violenta si modul in care jocurile video afecteaza tinerii, dispute care implica, periodic, politicieni, biserica si activisti sociali. Mortal Kombat era un concurs de arte martiale unde jucatorul era premiat pentru lovituri cat mai sangerose – orice va fi insemnand aceasta, pentru ca, prin prisma capabilitatilor tehnice ale vremii, jocul arata mai mult naiv decat sangeros, trebuind o buna doza de imaginatie pentru a asimila niste pixeli de 3X3 milimetri cu picaturile de sange.


    Unii chiar au facut-o, astfel ca povesti despre modul in care Mortal Kombat a corupt blandul tineret american au erupt in media, prelatii s-au revoltat, politicienii au declarat, gospodinele au tipat, iar Hollywood-ul a reactionat. Adica i-a luat, in 1995, pe actorul Cristopher Lambert si pe regizorul Paul W.S. Anderson, a adaugat ceva efecte speciale si scene de lupta asimilabile cu baletul modern, rezultand incasari de 125 de milioane de dolari in lumea intreaga.


    Anul 2001 aducea pe ecrane un mit al culturii pop, pe Lara Croft, eroina seriei de jocuri „Tomb Raider“. In balanta cu grafica de top a anului 1996, luptele cu dinozauri si explorarea de ruine stravechi, au invins si au castigat inimile jucatorilor din lumea intreaga bustul generos al eroinei si sortul bine mulat pe solduri (intervine din nou, ceva mai temperata de dezvoltarea tehnicii, doza de imaginatie pomenita mai sus).


    Viziunea hollywoodiana asupra Larei Croft este chiar digerabila, producatorii filmului alegand-o pe Angelina Jolie pentru rolul principal, iar actiunea fiind suficient de antrenanta. In plus, se poate spune ca filmul stabileste un pachet de stereotipii pe care sa se bazeze filmele realizate in baza jocurilor video: organizatia obscura care urmareste distrugerea lumii, monstrii, scena dusului – cu reverii translucide. Incasarile primului an de rulare a filmului au fost de 131 de milioane de dolari. In 2003, urmarea „Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life“ nu a reusit, cu incasari de 65 de milioane de dolari, sa acopere cheltuielile de 95 de milioane de dolari necesare realizarii filmului.


    In 2002 apare filmul „Resident Evil“, in care regasim corporatia cea rea, experimentele cu virusi scapate de sub control si o sumedenie de zombie, totul „garnisit“ cu Milla Jovovich. Jocul original a aparut in 1996, stabilind bazele unui gen de destul succes, asa-numitul „survival horror“. Filmul continua ideea, adaugand tot ce se poate adauga mixului de zombie doritori de creier uman cu arme de foc cat mai puternice. Nu lipseste scena dusului. „Resident Evil“ si urmarea de anul trecut, „Resident Evil: Apocalypse“, s-au dovedit retete de succes, cu incasari de 110 milioane de dolari, respectiv 129 de milioane de dolari.


    In 1993, „Doom“ lovea ecranele monitoarelor cu o combinatie de science fiction, satanism si folosire intensiva a lansatorului de rachete si a drujbei. „Doom II“, aparut in 1994 si „Doom III“, aparut abia in 2005, au continuat pe aceeasi idee: a puscasului sosit pe Marte pentru a opri invazia fortelor Iadului. Recunoscand popularitatea jocului, Microsoft a ales sa isi promoveze sistemul de operare Windows 95 cu ajutorul unui film in care un Bill Gates digital omora monstri in „Doom“. In urma cu un deceniu, „Doom“ rula pe mai mult de 10 milioane de computere din intreaga lume si era unul din motivele majore a scaderii de productivitate in business-ul mondial, din cauza partidelor multiplayer organizate in birouri.


    In 2005, progresul tehnologic a facut ca multi jucatori sa parcurga ultima varianta a jocului cu lumina aprinsa, pentru ca monstrii au capatat un aspect cat se poate de monstruos-realist. Iar filmul, cu un buget de 70 de milioane de dolari si cu staruri de calibrul lui „The Rock“ Johnson, fost luptator de catch, nu se indeparteaza de ceea ce a mers la inima gamerilor. Nu lipseste nici drujba, desi nici macar pe Marte-le cinematografic nu exista copaci. Lansat in octombrie, „Doom“ are incasari decente, desi nu poate fi considerat un succes major. Nici macar criticii nu vorbesc la unison: unii il lauda, altii il desfiinteaza, cei mai multi sunt rezervati, pe principiul „tac, deci sunt intelept“. Oricum, „Doom“ este primul reprezentat al noii epoci de dezvoltare a mediului cinematografic si de gaming, un produs al carui impact va putea fi masurabil peste un deceniu sau mai bine.


    Blood Rayne este jumatate om-jumatate vampir si a aparut in zona gameristica in urma cu doi ani. Croit pe standardele impuse deja de Lara Croft, jocul s-a facut remarcat printr-un spor de violenta, dar si prin miscarile voluptoase ale sanilor eroinei din timpul actiunii. Anul trecut, o echipa de filmare condusa de regizorul german Uwe Boll a ajuns in Romania, la studiourile MediaPro Pictures, pentru a ecraniza, cu un buget de 25 de milioane de dolari, aventurile eroinei pe jumatate vampir. Rolul principal apartine actritei Kristanna Locken, cea care s-a luptat cu Arnold Schwarzenegger in „Terminator 3“. Actiunea filmului se desfasoara in Transilvania secolului XVIII, spre deosebire de joc, in care eroina se lupta cu hoardele naziste in 1930. Filmul, in care apar Ben Kingsley, Michelle Rodriguez, Michael Madsen si Meat Loaf, va fi prezent in cinematografe in luna ianuarie a anului viitor.


    Din toata aceasta enumerare nu pot lipsi lungul sir de jocuri, peste 100, care se bazeaza pe cea mai puternica franciza de acest fel, Star Wars. Cu sau fara legatura cu ceea ce a vazut marele ecran, jocurile „Star Wars“ au capatat cele mai variate forme, de la cele copilaresti, de console primitive sau ieftine, pana la povesti de anvergura cum sunt universal-recunoscutele si bine-primitele doua „Star Wars Knights of the Old Republic“.


    Nu exista cuantificari exacte a ceea ce reprezinta Star Wars pentru jocuri, pentru ca 20 de ani de istorie gameristica sunt greu de masurat. Alte francize de succes sunt Batman, personaj creat de Bob Kane in 1939 si Spider-Man, creat de Stan Lee si Steve Ditko in 1962. Epoca moderna a adus nenumarate variante de oameni lilieci si oameni paianjeni pe display-uri si monitoare, dar de multe ori fara legaturi directe cu creatiile industriei cinematografice. Data fiind anvergura si relativa independenta a jocurilor create in baza celor trei francize enumerate de creatiile cinematografice, nici Star Wars si nici Batman sau Spider-Man nu fac obiectul direct al acestui articol.


    In schimb face o alta bestie, de data aceasta lipsita de caracteristici umane – King Kong. Uriasa gorila este o creatie exclusiv cinematografica si a vazut lumina ecranului in 1933. Doua palide incercari de a-l resuscita, venite din partea studiourilor japoneze Toho, nu au facut valuri prea mari. Dino de Laurentiis, importantul producator italian de film, asigura renasterea gorilei, in 1976. Filmul, nu prea apreciat de critici, a insemnat, totusi, un succes comercial, dar si aparitia pe ecrane a actritei Jessica Lange.


    In toata aceasta perioada, King Kong a fost o prezenta destul de palida in lumea jocurilor. In 1981, Shigeru Miyamoto, creatorul lui Mario instalatorul si a printesei Zelda, a conceput un personaj inspirat de marea gorila, Donkey Kong. O alta varianta a lui King Kong a aparut pe ecranul primei console ce poate fi caracterizata drept un succes comercial, Atari 2600. In acest an studiourile Universal l-au angajat pe Peter Jackson, regizorul trilogiei „Lord of the Rings“, pentru a-l invia pe marele Kong.

    Lansarea filmului va avea loc undeva la mijlocul lunii decembrie si de data aceasta exista si un joc ce fragezeste publicul in asteptarea filmului. Jocul se numeste „Peter Jackson’s King Kong“ si este produsul colaborarii dintre regizor si game-designerul Michel Ancel, creatorul unui alt cunoscut personaj de joc, Rayman. La „fabricarea“ jocului a participat si o echipa de romani de la Ubisoft Romania. „Colaborarea cu Peter Jackson si implicarea lui de la bun inceput in conceptul jocului a facut ca ambele productii sa se completeze foarte bine. Pe de alta parte, pentru deciziile de game design a preferat sa se increada in Michel Ancel si echipa de design din care am facut parte, ceea ce a dus in final la un joc apreciat de gameri si presa de specialitate, completand perfect universul imaginat de Jackson“, spune Andrei Fantana, lead designer la „Peter Jackson’s King Kong“.


    Aproape de final, putem concluziona ca tot ceea ce a fost pana acum in materie de jocuri transpuse cinematografic este o masa neglijabila, palide incercari de a prelungi financiar succese ale unei parti sau ale alteia. Iar in urmatorii cativa ani situatia nu se va schimba, chiar daca John Woo pregateste un film bazat pe popularul joc de consola numit Metroid, iar gigantul Microsoft s-a implicat intr-un proiect major, cu finalitate in 2007, pentru ecranizarea jocului de mare succes „Halo“ (cinci milioane de copii vandute in intreaga lume). Extrem de discreti in privinta scenariului, cei de la Microsoft au apelat la serviciile lui Peter Jackson pentru realizarea filmului, care va fi filmat folosind studiourile Weta din Noua Zeelanda unde a fost ecranizata si trilogia „Lord of the Rings“.


    Si totusi, unde se va ajunge? „Potentialul este imens – filmul are puterile lui de a contura o poveste, un conflict, un univers. Jocul are talcul de a-ti da frau liber si un rol principal in acest univers. Este o relatie mult mai fructuoasa decat cea dintre film si carte, de exemplu“, spune Andrei Fantana.


    O continuare fireasca a acestui potential imens este povestea interactiva, cu finaluri multiple, in care spectatorul sa isi pastreze rolul de spectator atat cat vrea sau cat poate. E de prevazut ca in Terminator XXXIV finalul sa fie decis nu de batalia finala dintre roboti, ci de modul in care va decide spectatorul ca vrea sa se termine filmul. Evident ca acest lucru nu se va petrece intr-un fotoliu al unui cinematograf clasic, dar cine sa mai aiba timp de floricele cu urmasul lui Schwarzenegger pe urme.

  • Acul din carul cu informatii

    Un paradox: toti cei care folosesc computerul la locul de munca primesc mai multa informatie in format electronic decat au cerut, dar de cele mai multe ori e dificil sa gaseasca rapid si usor datele de care au intr-adevar nevoie.

    Acesta este unul dintre efectele schimbarilor din ultimii cinci sau zece ani. De pilda, prin 1997-1998, expediam si primeam de zece ori mai putine e-mail-uri decat in prezent. Altfel spus, daca astazi, la sosirea la birou, ati avut de citit si analizat 10 mesaje electronice, in urma cu opt ani nu trebuia sa va bateti capul decat cu unul. Confortabil, nu?


    Consumul de informatie creste rapid, dar perceptia finala este de sucombare in acest torent intens de date. Calculele arata ca, intr-o medie anuala, fiecare dintre noi primeste 800 MB de informatie electronica, echivalentul unui CD. 


    „Comunic, deci exist“, pare sa fie noul slogan al omenirii: nu mai conteaza ce informatie vehiculam. Totul este sa fim „in contact“. Exemplul cel mai bun: anul acesta aproape 800 de milioane de oameni „trancanesc“ prin instant messaging, cifra care va sari pana la 1,2 miliarde in maximum trei ani.


    Specialistii in solutiile software de management au adoptat o sintagma care sa sugereze schimbarile din economia mondiala: digital workstyle. Deocamdata, in acest stil de lucru preponderenta este cantitatea si mai putin calitatea: oamenii creeaza informatie, o impart si o amesteca cu altii, pentru ca in final sa bajbaie intr-un ocean nesfarsit de date cand trebuie sa le identifice pe cele necesare deciziei potrivite la timpul potrivit.


    Lucrurile devin din ce in ce mai dificile pentru ca globalizarea coaguleaza o singura economie planetara (one world of business) in care dispar barierele dintre organizatii, cele geografice si de timp. „Orice companie am lua, fie este deja una globala, fie trebuie sa faca fata concurentei globale“, a punctat Jeff Raikes, presedinte al Microsoft Business Division, in fata a peste 4.000 de manageri IT reuniti recent la Barcelona pentru a lua contact cu viziunea companiei americane asupra viitorului in aplicatiile de business.  


    Datorita raspandirii Internetului fara fir, oamenii sunt conectati oriunde si oricand la informatie. Intre doua curse, pe aeroport, businessman-ul tipic isi deschide notebook-ul si poate vedea ce decizii s-au luat cat timp a fost in avion. Liniile aeriene care le permit calatorilor sa fie online si la 10.000 de metri nu mai mira pe nimeni. E-mail-ul pe telefonul mobil a devenit o banalitate.


    Si totusi, cum poti extrage informatiile din zecile si sutele de atasamente ale mail-urilor, pentru le corobora cu datele existente in hard-ul computerelor din companie? Cum poti sincroniza, ca timp si ierarhie a importantei, propria agenda de intalniri cu cele ale celorlalti membri ai echipei de conducere?


    Microsoft promite sa ne ofere capacitatea de a consuma mai repede informatia si de a o administra mai bine prin viitoarea versiune a Microsoft Office cu nume de cod „12“,  care ar putea aparea pe piata toamna viitoare, daca testele vor aduce rezultate multumitoare. Este cel mai ambitios proiect din ultimii zece ani in privinta aplicatiilor Office, spun oficilii companiei.


    Demonstratiile au aratat ca va fi destul de simplu ca, pornind de la un banal e-mail, managerul sa identifice o problema si sa gaseasca rapid o cale eficienta de rezolvare legand intre ele informatiile care exista in reteaua companiei.

    Microsoft Office „12“ este testat de cateva saptamani de mii de oameni. Acesta este primul pas catre lansarea oficiala. Prin vara, daca totul merge bine, il vor incerca alte sute de mii de utilizatori, iar in toamna lui 2006 ar putea ajunge pe piata.


    Va fi unealta pe care o va folosi – spun specialistii Microsoft-  noua generatie de angajati, capabila sa lucreze cu tehnologii avansate, fiind scutita astfel de a mai cauta acul informatiei prin carul retelei. Acesti angajati au deja un nume: „information workers“.

  • Microsoft Office 12

    FACELIFT: Microsoft Office 12 include aplicatii deja familiare, dar si unele noi, si are la baza elemente ale conceptului de business inteligence, altfel spus o mai buna valorificare a informatiei. Nu in ultimul rand, vine cu o noua interfata, nu numai din ratiuni estetice, ci evident pentru o eficienta a utilizarii.

    OPERATIVITATE: Permite combinarea informatiilor structurate cu cele nestructurate. Un exemplu: datele dintr-un e-mail pot fi coroborate rapid cu cele dintr-o prezentare Power Point sau cu idei din blog-urile angajatilor.

    IDENTIFICARE RAPIDA:  Va ingloba o noua tehnologie de cautare rapida prin e-mail si documente. Atasamentele mesajelor electronice vor fi afisate intr-un preview, astfel incat identificarea celui necesar se va face foarte usor.

    AUDIO-VIDEO: In plina epoca multimedia, Microsoft nu putea ignora informatiile audio si video; acestea sunt combinate cu celelalte date, multumita integrarii unor variate tehnologii cum sunt telefonia, conferintele pe Internet sau instant messaging-ul.

    TASK & SCHEDULE: Si calendarul de activitati arata altfel: dintr-o singura privire utilizatorul va putea consulta atat programul, cat si sarcinile care s-au ivit. Adaugarea unui nou punct pe agenda se va putea face direct dintr-un e-mail. Calendarul de activitati personal este sincronizat cu cel al echipei prin doar cateva click-uri.

    SECURITATE:  Functia Document Inspector ii ajuta pe manageri sa ascunda metadate, destinate esalonului superior al conducerii, in fisierele Word. In caz ca respectivele fisiere sunt distribuite in companie, riscul ca informatiile sensibile sa ajunga la concurenta este redus substantial. 

    DIRECT PDF: Alta inovatie: salvarea documentelor in format PDF prin simpla selectare a comenzii „Save as“, fie ca sunt Word, PowerPoint, Excel s.a.m.d.

    POWERPOINT: Spre multumirea celor care au multe prezentari de facut, textul poate fi convertit rapid si usor in grafice si diagrame al caror aspect este substantial imbunatatit. Un exemplu: este de ajuns sa fie selectat un pasaj dintr-un fisier Word pentru ca acesta sa ajunga imediat in PowerPoint.

    ADIO, UPGRADE!: Presa internationala saluta faptul ca noua suita de aplicatii nu ne va sili sa facem upgrade la hardware. Office 12 se va intelege cu Windows XP si poate rula pe PC-uri cu o configuratie modesta.

    GRAFICA:  Aplicatia Microsoft Publisher vine cu noi capabilitati grafice. Utilizatorul are la indemana sute de formate (template) gata de a fi utilizate.

    COLABORARE: Rivalul Apple va lucra cu Microsoft pentru a standardiza formatul XML introdus in Office 12. Printre altele, acest format permite accesarea, cautarea si integrarea continutului electronic, cu sau fara software Microsoft. XML face posibila totodata arhivarea fisierelor electronice vechi, astfel incat acestea sa poata fi accesate si de generatiile viitoare. In esenta, XML va deveni, dupa standardizare, o „limba universala“, un gen de esperanto in ecosistemul digital.

  • Tastati, tastati si iar tastati

    Acum un deceniu, un laptop bun costa cam 5.000 de dolari. La oferta speciala. Usor-usor, producatorii au prins viteza pe panta ieftinirilor, pentru ca recent sa asistam la aparitia pe piata a unui laptop cu un pret neverosimil: 100 de dolari.


    Laptopul de 100 de dolari nu costa, de fapt, nimic. Cel putin pentru utilizatorii finali – copiii din tarile sarace, cu acces minim la informatie si educatie. De altfel, nu va asteptati sa-l gasiti prin vreunul dintre magazinele lumii, acesta urmand sa fie distribuit exclusiv prin intermediul unor proiecte guvernamentale sau al ONG-urilor. Sistemul de distributie este simplu: organizatii umanitare sau companii cumpara computerele ieftine, pe care le doneaza mai departe celor care au nevoie de ele.


    Este aceasta campanie doar o idee nobila sau mai marii industriei au de fapt scopuri mult mai pragmatice – castigarea de noi piete, cat mai devreme, dar si acces la mana de lucru bine pregatita si ieftina? Parerile sunt impartite. Ideea de a construi un laptop ultra-ieftin i-a venit lui Nicholas Negroponte, presedintele fondator al celebrului laborator american de cercetare Massachussets Institute of Technology (MIT). Aflat acum cativa ani intr-o excursie in Nigeria, el a fost surprins de faptul ca localnicii erau extrem de impresionati de laptopul sau si ar fi vrut sa puna mana pe el. Se poate spune ca a fost momentul in care a decis sa realizeze un laptop cat mai ieftin, care sa fie distribuit in cat mai multe dintre statele sarace, convins fiind ca „fiecare om trebuie sa aiba acces la educatie“.

    Ideea lui Negroponte a avut succes si s-a bucurat de sprijin international. Google, producatorul de microcipuri Advanced Micro Devices, gigantul News Corp. al mogulului Rupert Murdoch, firma Red Hat de distributie a sistemului de operare Linux au investit rapid in proiect pentru a reduce cat mai mult din costurile de productie ale laptopului-minune. Se spune chiar ca insusi Steve Jobs, fondatorul Apple, ar fi vrut sa se implice in proiect, oferind sisteme de operare Mac pentru calculatoare.

    Totusi, MIT a dorit sa nu se implice in lupta de pe piata sistemelor de operare, refuzand politicos si sistemul Windows al Microsoft,  pentru a opta in cele din urma pentru varianta gratuita si necomerciala Linux. Laptopul a fost prezentat la summit-ul Natiunilor Unite din Tunis, sub supervizarea secretarului general ONU, Kofi Anan. „Este un echipament robust si flexibil, care va ajuta copiii sa invete“, a spus Anan. „Ideea mea este ca laptopul acesta sa fie donat gratuit tuturor copiilor din tarile sarace“, a explicat mai in detaliu Negroponte, amintind, printre altele, ca salariul mediu in Nigeria este de 1.000 de dolari pe an, iar o familie saraca nu ar putea sa isi permita sa plateasca nici macar cei 100 de dolari pentru laptop.


    Numai ca, dincolo de latura lor „umanitara“, proiectele de acest gen nu sunt vazute cu ochi buni chiar de toata lumea. Unii analisti si militanti ai lumii digitale, unii autori de jurnale personale online (blog-uri) considera ca proiectele marilor giganti IT de a furniza laptopuri si computere ieftine nu au de fapt in spate decat motive comerciale. „Gigatii IT pregatesc de fapt piata pentru a creste vanzarile de produse veritabile in viitor“, a apreciat autorul unui forum de discutii, la rubrica „PC-uri ieftine“, adaugand ca oricine testeaza un computer ieftin va dori in timp sa isi cumpere unul mai performant si (mult) mai scump.


    Mai mult, opozantii ideii laptopului ieftin sustin ca invazia marilor companii in domeniul educational are si o alta motivatie: racolarea de timpuriu de specialisti foarte buni in IT care sa nu solicite salarii mari. „Fara inovatii si inventii, industria IT nu poate merge mai departe. De aceea are nevoie de specialisti tot mai multi si din medii cat mai variate. Iar racolarea incepe sa treaca dincolo de facultate, spre liceu. Si din zona occidentala sa se mute spre tarile sarace, unde mana de lucru este mult mai ieftina“, a apreciat unul din analisti. Oamenii din industrie mai spun ceva: ca marii producatori de cipuri si componente IT au stocuri mari de produse vechi, pe care nu le mai pot vinde nicaieri. Toata aceasta tehnologie poate fi folosita insa in proiecte „umanitare“. Astfel incat Intel sau AMD nu vor arunca la cos procesoarele de 500 MHz, ci le vor vinde, chiar daca la un pret mai mic.


    Iar Google, precum si celelalte companii implicate in activitati online vor ca prin aceste proiecte sa castige si mai multi utilizatori pe site-urile proprii, ceea ce va insemna pe termen lung cresterea constanta a veniturilor din reclame. De cealalta parte, avocatii proiectului lui Negroponte sustin ca, pana si in conditiile in care toate aceste argumente ar fi adevarate, nu inseamna neaparat ca beneficiarii laptopurilor de 100 de dolari nu vor avea de castigat prin accesul la tehnologie si la Internet.


    Primele laptopuri sunt prevazute sa iasa din fabrica in februarie-martie 2006. Oficialii proiectului au declarat ca nu vor exclude de la cumparare anumite tari sau zone ale lumii doar pentru ca pietele lor sunt mai dezvoltate. De pilda, chiar in SUA, in Massachusetts, vor fi cumparatori care vor dona laptopurile elevilor. In urmatorii ani vor fi produse 100-150 de milioane de laptopuri pe an. Spre comparatie, intreaga productie mondiala de laptopuri se cifreaza la 50 de milioane de unitati pe an. Totusi, laptopul de 100 de dolari nu este un proiect singular. Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft, a lansat un apel pentru construirea unui PC ieftin care sa fie folosit pentru educatie in tarile in curs de dezvoltare. AMD – cel de-al doilea mare producator de cipuri al lumii, dupa Intel – a demarat un program similar: Personal Internet Communicator (PIC). In linii mari este vorba despre realizarea unui computer-desktop, capabil sa se conecteze la Internet si sa efectueze diverse sarcini de baza: text si prezentari grafice. Costul sau final ar fi de 185 de dolari, fara monitor.


    Trei companii din India si America Latina vor construi in fabricile lor computerul AMD, care va fi de asemenea distribuit in tarile sarace. Este un computer asemanator cu laptopul de 100 de dolari. Are un procesor de 500 MHz, memorie 128 MB RAM, hard-disc de 10 GB. Are un sistem de operare Microsoft CE, cu extensii pentru compatibilitate cu fisierele XP. PIC este parte a unui proiect catalogat de asemenea drept „umanitar“. Este vorba de „50X15“, proiect care isi propune sa creasca penetrarea Internetului in lume la 50% pana in 2015. Acum, cifra se situeaza pe la 10-11%, conform statisticilor. China, India, Rusia si Brazilia, pentru ca au cei mai multi locuitori, sunt principalele tinte pentru astfel de investitii.


    Microsoft s-a implicat de asemenea in proiectele de educatie si pentru cresterea penetrarii PC-ului la nivel mondial. Compania lui Bill Gates a ieftinit sistemul de operare Windows, atat pentru scoli sau licee, dar si pentru unele tari sarace, care beneficiaza de Windows-ul „Starter Edition“, cu functii diminuate, dar mai ieftin.


    Gigantul american Intel a luat in calcul de asemenea producerea de procesoare ieftine pentru tarile in curs de dezvoltare, in cadrul unui proiect botezat Shelton. Oricum, compania are linia de procesoare Celeron, mai ieftine, pentru tarile in curs de dezvoltare.


    Cel mai recent anunt in acest sens l-a facut o companie indiana. Novatium si-a propus sa realizeze un computer de 70-75 de dolari, care sa fie vandut exclusiv in tarile sarace. Cu un monitor ieftin ar costa 120-150 de dolari. „Pentru a atinge pretul acesta intr-un proiect comercial am folosit piese second-hand“, a declarat fondatorul companiei, Rajesh Jain. Acesta este un vizionar local, care in anul 2000 a vandut un site de turism, IndiaWorld, pentru 115 milioane de dolari, unei alte companii indiene. „Computerele ieftine vor aduce Internetul in casele celor 5 miliarde de oameni care nu sunt online“, a apreciat Jain. Tendinta nu are cum sa ocoleasca nici Romania. Sigur, in urma cu zece ani, foarte putini erau cei care isi permiteau sa cumpere un laptop. Astazi, insa, computerele portabile reprezinta mai bine de 45% din vanzarile de computere noi de pe piata romaneasca. Cele mai ieftine PC-uri de pe piata romaneasca, fara monitor, costa circa 225 de euro (noi, in magazin).


    Analistii spun ca un computer acceptabil costa minimum 500 de dolari, iar un laptop „OK“ peste 1.000 de dolari.  La second-hand se pot cumpara sisteme incepand de la 150 de dolari. Un laptop nou coboara vertiginos spre 600 de euro, iar un laptop second-hand merge pana la 300 de dolari.


    Numai ca preturile mici au, adesea, doua taisuri. Tehnologia din aceste echipamente este de cele mai multe depasita ori limitata. Ca si veniturile, ar putea suna o replica.

  • Zvonuri si scenarii

    Pana nu demult, Google era doar numele unui motor de cautare. Ulterior a devenit stapanul catorva zeci de servicii. Apoi lumea a inceput sa inteleaga ca, de fapt, Google este o imensa masinarie de furnizat publicitate. Vrea oare sa devina mai mult decat atat?


    In perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, serviciile de informatii ale democratiilor europene erau cu ochii pe Germania nazista. Se spune insa ca nu spionii din teren erau cei care aduceau informatiile cele mai pretioase, ci oamenii din birouri, care citeau presa germana (mai ales cea locala) si statisticile.


    E uimitor cate lucruri interesante se pot afla citind mica publicitate. Procedeul este utilizat si astazi, nu doar de serviciile de informatii, ci si de marile companii IT, aflate intr-un permanent razboi. Se spune ca insusi Bill Gates a devenit ingrijorat dupa ce a vazut luni la rand in paginile publicitare ale ziarelor ca Google cauta specialisti in domenii care aveau tangenta directa cu sistemele de operare si aplicatiile desktop. Supozitia ca Google ar vrea sa concureze pe Microsoft pe aceasta piata nu pare sa se confirme, dar a intervenit ceva nou.

    Tot la mica publicitate: Google cauta candidati pentru posturi de „negociator strategic“, cu experienta in identificarea, selectarea si negocierea de contracte pentru „dark fiber“. Imediat, zvonurile s-au raspandit.
    Prin „dark fiber“ se intelege fibra optica instalata, dar neutilizata. In Statele Unite sunt zeci de mii de mile de astfel de cabluri optice – mai cu seama din cauza falimentului multor companii de comunicatii -, iar Google a cumparat deja cantitati semnificative. Oare de ce?

    Cea mai simpla varianta este ca intentioneaza sa economiseasca bani pe termen lung. Nevoia de largime de banda pentru urmatorii ani va fi imensa, asa ca este mult mai rentabil sa cumpere ieftin fibra acum, in loc s-o inchirieze mai tarziu la preturi mari. In romaneste, asta se cheama „chilipir“.


    Insa exista si alte scenarii, dintre care cel mai popular este cel ca Google intentioneaza sa se lanseze intr-un nou business: ISP. Mai precis, sa furnizeze gratuit acces internet wireless intr-un mare numar de orase din SUA, costurile urmand sa fie acoperite din servicii de publicitate, iar conexiunile intre punctele de acces WiFi fiind asigurate tocmai prin fibra pe care o cumpara acum.


    Scenariul pare credibil, dat fiind ca Google opereaza deja experimental serviciul in doua locatii din California si s-a oferit sa-l furnizeze in San Francisco.


    Pe de alta parte, oficialii Google au negat ca ar fi interesati sa devina un operator national. Din nou mica publicitate se dovedeste utila: Google vaneaza de multa vreme specialisti in „supercomputere ieftine“ – adica „ciorchini“ (clusters) de procesoare, memorie si spatii de stocare ce actioneaza impreuna pentru a asigura o imensa putere de procesare. Pentru Google nu atat supercomputerul este important, ci ceea ce se numeste „data center“ – adica sistemul complet si integrat care sa opereze milioanele de cereri simultane catre motorul de cautare si celelalte servicii, precum si sa deserveasca cu reclame toate siturile care ofera publicitate contextuala AdSense/AdWords.


    Pana acum doi ani, Goggle opera un singur centru de date, cu zeci de mii de servere. Astazi are 64 de astfel de centre, ceea ce sugereaza ca dispune deja de stiinta si tehnologia care sa-i permita instalarea unor astfel de monstri. Ceea ce spune insa Bob Cringely in rubrica sa de la PBS.com intrece toate scenariile. Se pare ca in subsolurile Googleplex-ului din Mountain View, cativa ingineri au reusit sa inghesuie intr-un container rutier un intreg centru de date. E vorba de circa 5.000 de procesoare Opteron si 3,5 petabytes de spatiu de stocare (adica 3,5 milioane de gigabytes).


    O data ce acest colos ambulant va fi produs in serie, Google va putea transporta si instala un centru de date in doar cateva ore oriunde are acces la fibra. Daca Google va coloniza cele circa 300 de „puncte nodale“ (peering points) ale internetului, acesta va deveni practic o gigantica structura de procesare si stocare, in care utilizatorii vor avea acces aproape instantaneu la orice serviciu Google, deoarece puterea unui data center va fi la doar cativa pasi. Insa Google nu vrea sa transforme internetul intr-un GoogleNet. Cringely presupune ca, dimpotriva, isi va oferi serviciile furnizorilor locali, pentru ca ei sunt cei ce le vor transporta catre fiecare utilizator. Posibilitatea centrelor de date de a se sincroniza si a se suplini in caz de defectiune va face din internet un mediu fezabil nu doar pentru video la cerere, ci si pentru aplicatii software prin web. Abia atunci va fi timpul pentru Google Office.

  • Enciclopedia din penar

    Ce poate fi atat de special la un pix incat sa merite 100 de dolari? Compania americana LeapFrog, care l-a produs, sustine ca isi merita cu varf si indesat banii.


    Dar ce stie sa faca, concret? Pixul inteligent creat de compania LeapFrog are un microprocesor incorporat, difuzor si camera video, si stie sa analizeze ceea ce se afla pe hartia de sub el, atat timp cat este vorba de o hartie speciala, a carei suprafata este imprimata cu puncte aproape imposibil de vazut cu ochiul liber.


    Fly Pentop Computer a atras atentia copiilor pentru ca este un gadget atat educational, cat si distractiv. Daca este plasat deasupra unei tari de pe o harta a lumii realizata din aceeasi hartie speciala, pixul va anunta sonor, prin micul difuzor, care este capitala acelei tari sau va difuza imnul national al acesteia. Totodata, cei mici pot deveni in scurt timp producatori de melodii de succes, doar plimband pixul inteligent pe un mini-poster special, ce contine fotografii ale echipamentelor din „arsenalul“ unui DJ.

    In plus, Fly Pentop Computer vine deja echipat cu un top de hartii, Fly Open Paper, care ofera accesul la functii suplimentare pe care le poate indeplini pixul inteligent. Insa, pentru a-l ajuta sa inteleaga ce vrea de la el, utilizatorul trebuie sa scrie, conform unui cod prestabilit, prima litera a functiei dorite, incadrata intr-un cerc. Utilizand functia Notepad, spre exemplu, pot fi notate absolut orice fel de informatii pe care pixul le va „citi“ mai apoi cu voce tare, cu conditia ca operatiunea sa inceapa cu scrierea pe hartie a literei N incadrata intr-un cerc.


    Daca vor sa faca anumite calcule, cei mici trebuie sa scrie cu Fly Pentop Computer un C intr-un cerculet (functia Calculator) si sa deseneze pe hartia speciala butoanele unui calculator obisnuit. Dupa aceea va fi suficient sa le atinga cu pixul, pentru ca in difuzor sa se auda denumirea lor, urmata de rezultatul final. In plus, la problemele de matematica pixul inteligent s-ar putea sa „carcoteasca“ daca este omisa o cifra sau o zecimala pe parcursul rezolvarii.


    Totusi, exista si cateva mici probleme, cum ar fi de pilda aparitia unor erori de citire a textelor scrise pe hartie, insa, la testele initiale, cei mici au fost atat de fascinati de Fly Pentop Computer, incat au tolerat foarte bine aceste neajunsuri, au explicat oficialii LeapFrog.