BusinessMagazin

Blog

  • The Book, le livre, das buch, el libro, cartea

    Chiar daca nu veti ajunge ca faimosul poet proletcultist (“Toata lumea se-ntoarce si sopteste/ E poetul Beniuc/ Stie sapte limbi si ruseste…”), nici departe nu veti fi, parcurgand acest admirabil Dictionar vizual plurilingv.

     

     Principiul sau de functionare este simplu: notiuni dintre cele mai diverse sunt grupate pe categorii (sport, sanatate, cosmos, serviciu, alimente, regn animal, transporturi, loc de munca, timp liber etc), sunt figurate apoi printr-o ilustratie, in jurul careia sunt plasate intr-o tehnoredactare eficienta “explicatiile”, in patru dintre cele mai circulate limbi ale lumii: engleza, franceza, germana, spaniola si, desigur, romana. 

     

    Dictionarul foloseste imaginile pentru memorarea rapida a informatiilor si reprezinta un instrument ideal pentru rezolvarea unor probleme de comunicare in medii dintre cele mai diverse. Chiar daca dimensiunile si greutatea lui (se stie ca hartia de calitate atarna…) ar putea sa va descurajeze sa-l luati la subrat la cumparaturi sau la intalnirile de afaceri, nu uitati ca il puteti cerceta cu folos in camera de hotel.

     

    5 limbi, Dictionar vizual, Editura Litera International, Bucuresti, 2005

  • Dragoste si marketing

    Atractia este un fenomen care implica mai ales sufletul sau sexul? Ce legatura exista intre seductie, chimie si marketing? Si, la urma urmelor, ce mai e si marketingul asta? Iata doar cateva dintre intrebarile la care volumul Love Marketing incearca sa gaseasca un raspuns.

     

    O scena care pare extrasa dintr-un SF, dar care ofera concretete plastica straniei intreprinderi editoriale a lui Carlo A. de Ferrariis si Paolo Savignano, poate fi intalnita intr-unul din cele mai izbutite filme ale lui Sandro Baldini, unul dintre faimosii nebuni ai cinematografului italian (din seria Roberto Benigni). Intr-una din cele trei istorii independente ale peliculei, o doamna se duce intr-un hipermarket si isi alege, dintre cateva prototipuri masculine in carne si oase, unul care i se pare mai cu mot. Iar motul nu tine de muschi sau de virilitatea profilului individului, ci de cantitatea de tandrete pe care acesta pare sa o emane. Il ia acasa, dar acesta ii refuza dragostea. Iritata, cucoana amorezata il returneaza la magazin, acuzandu-l pe patron ca i-a vandut marfa expirata.

     

    Autorii cartii pe care v-o prezentam (italieni si ei, cel dintai profesor universitar de marketing si jurnalist pe probleme economice, cel de-al doilea copywriter) traseaza si ei o plauzibila paralela intre dragoste/vanzare-cumparare, careia ii dezvolta insa latura metaforica prezenta in titlu (Love Marketing(r)) sau in cateva asertiuni preliminare (fiecare din noi este un produs in rafturile vietii si, in acelasi timp, persoana care continua sa scruteze aceleasi rafturi in cautarea produsului dorit), si o preschimba intr-o adevarata teorie cu dimensiuni cat se poate de stiintifice. “Le coup de foudre”, curtea facuta unei femei, cucerirea unui barbat, precum si inevitabilul fiasco sunt, sustin autorii, rezultatele firesti ale logicii cererii si ofertei, cea care domina si piata comerciala.

     

    Folosind, prin urmare, invatamintele marketingului si istoria sa seculara (plastic surprinsa si investigata in cateva pagini cu informatii consistente), cei doi italieni alcatuiesc un manual al seducatorului perfect. Celor interesati (si cine n-ar fi?) nu le ramane decat sa se familiarizeze cu termeni precum target (obiectul dorintei), competitivitate (rivalii), benchmarking (descoperirea si imitarea secretelor cuceritorului desavarsit), packaging (imbracaminte, suras, parfum, farduri etc) sau pret (stima de sine, autoevaluarea) si sa inteleaga faptul ca, in dragoste, ca si in economia de piata, castiga, la urma urmei, cel care este mai bine informat. Cum sa transpunem experientele complexe ale marketingului de firma in planul relatiilor umane? Abordand, in primul rand, o problema fundamentala comuna lumii seductiei si celei a economiei: “in mod frecvent – in domeniul bunurilor, serviciilor si cel al relatiilor interpersonale – oferta este superioara cererii”.

     

    Un motiv serios sa ne gandim cum sa ne punem in lumina propria persoana (marketing de sine) in modul cel mai potrivit, astfel incat sa avem castig de cauza asupra concurentei si sa cunoastem succesul in planul amoros dar si in acela mai larg al relatiilor umane. Cheia privilegiata a acestui succes este definita de autori prin prisma unui anumit tip de marketing, si anume cel relational (iar nu tranzactional, orientat spre a vinde ceva). Altfel spus, spre a stabili, a intretine si a dezvolta relatii cu clientul si cu ceilalti parteneri, in asa fel incat subiectii implicati sa poata urmari obiective si avantaje comune.

  • Din culisele rigului

    Business-ul in boxul profesionist din Romania a prins contur o data cu performanta notabila a lui Leonard Doroftei, in 2002, cand a devenit campion mondial WBA. Romanii au prins gustul, organizatorii de gale si televiziunile s-au pus pe treaba, dar asteapta dezghetarea bugetelor de publicitate. Iata cateva detalii din culisele afacerii acestui sport:

     

    COSTURI: Costurile de organizare a unei gale obisnuite – fara nume majore – se ridica la circa 200.000 de dolari.

     

    INCASARI: Banii incasati din vanzarea drepturilor de televizare acopera maxim 30% din costuri. Restul provin din vanzarea biletelor si sponsorizari. Dar “greul” cheltuielilor il duce publicitatea neconventionala.

     

    BRANDUIRE: Branduirea centrului ringului se poate evalua la 40.000 de dolari. Iar toate cele patru colturi ale ringului, la 10.000 de dolari. Coltarele, la 5.000 de dolari. Branduirea spatelui boxeurului poate fi facuta contra unei sume cuprinsa intre 5.000 si 25.000 de dolari (in functie de cota acestuia).

     

    CONSUM: In Canada, pana nu se vand biletele la gala, aceasta nu se difuzeaza la TV (iar biletele se vand ca painea calda). In Romania situatia e invers: televiziunea care detine drepturile de difuzare isi promoveaza meciurile cu mult timp inainte, pentru un rating cat mai bun.

     

    BILETE: Costul biletelor la o gala din Romania variaza intre 30 si 100 RON. In Romania nu sunt sali care pot acomoda 10.000- 20.000 de spectatori.

     

    SPONSORI: Cele mai notabile bugete investite in boxul profesionist din Romania au fost alocate de companii de stat: BCR, Petrom, Loteria Nationala, in cadrul Galei Doroftei din 2002. Gala a fost patronata de Argirom, firma fostului deputat PSD, Iosif Armas.

     

    SURSA: CASETA A FOST INTOCMITA IN URMA DOCUMENTARII PENTRU ACEST ARTICOL, DAR SI PLECAND DE LA UNELE ESTIMARI ALE INTERLOCUTORILOR

  • Deocamdata knock-out

    Boxul profesionist din Romania sta, de ani de zile, intins la podea. Facut knock-out de lipsa banilor si a specialistilor in marketing sportiv. Dar organizatorii de gale si televiziunile nu arunca inca prosopul. De ce? Va poftim in ring…

     

    In iarna lui 2002, romanul Leonard Dorin Doroftei – atunci proaspat campion mondial la box profesionist – avea toate motivele sa fie fericit: castigase centura cu diamante WBA la categoria sa (semiusoara) si consemnase, astfel, o premiera istorica pentru boxul profesionist romanesc.

     

    Cu toate acestea, Mosul – asa cum il numesc apropiatii sai – era trist. O confesiune de-a lui din acele vremuri ar fi, poate, edificatoare: “Ma doare ca n-am putut impartasi aceasta victorie cu romanii din tara mea. Televiziunile din Romania n-au stiut de ce sunt in stare… Si n-au avut incredere in mine”, povestea pe atunci campionul.

     

    Ce vroia sa spuna de fapt Doroftei era ca, in timp ce peste 40 de milioane de telespectatori din intreaga lume asistasera in direct la victoria istorica a romanului impotriva argentinianului Raul Balbi, romanii abia daca auzisera de acest meci. Si in timp ce in Canada, unde locuia de patru ani de zile, Doroftei era deja o vedeta a boxului profesionist, printre romani numele lui era cunoscut mai mult prin salile de antrenament.

     

    In traducere libera, romanul fusese slab mediazat si aproape deloc “marketat” in Romania, cum ar spune specialistii de gen. Explicatia e simpla: boxul profesionist nu era popular aici, deci nu exista apetit de consum. Iar televiziunile nu erau dispuse sa riste sa nu-si acopere din publicitate cele 30-40.000 de dolari pe care i-ar fi platit pentru cumpararea dreptului de televizare a meciului respectiv. Era mai profitabil pentru televiziuni, dar si pentru publicitari, sa-si indrepte atentia catre sportul de masa numarul unu din Romania: fotbalul. Un sport cu slabe performante aici – vazut prin prisma succesului pe care il atinsese boxul profesionist -, dar cu un puternic efect de magnet asupra incasarilor din publicitate.

     

    Asadar, puse fata in fata in ringul publicitatii, boxul profesionist era atunci facut knock-out de sportul-rege. Ce l-ar fi putut pune din nou pe picioare? Insusi apetitul de consum mentionat mai devreme. Care, la randul sau, ar fi starnit apetitul publicitarilor si al televiziunilor deopotriva. S-a intamplat acest lucru? A devenit boxul profesionist atractiv pentru marketerii companiilor si ai televiziunilor? Sa vedem.

     

    Performanta lui Doroftei din 2002 a facut repede inconjurul Romaniei. Drept dovada sta si audienta pe care a obtinut-o Pro TV cand a difuzat in reluare partida istorica, la o saptamana dupa ce meciul se consumase in direct. Costi Mocanu, director al departamentului sport al Pro TV si director executiv TV Sport isi aminteste ca meciul respectiv “a rupt” la audiente, desi nu a fost difuzat in prime-time (ci in intervalul 17.00-19.00). Iar “Mosul” a devenit repede cunoscut, apreciat si iubit de romani. Capatase, asadar, toate ingredientele sa atraga audienta. Cu alte cuvinte, sa vanda.

     

    Canadianul Yvon Michel, cel care il descoperise pe Doroftei la mondialele de box de la Budapesta din ’97 si care conducea clubul care l-a cooptat ulterior pe Doroftei (Interbox din Canada) a intuit repede potentialul de business al acestei performante. Astfel ca managerul Interbox a dat mana cu deputatul PSD Iosif Armas – pe atunci presedintele Federatiei Romane de Box – pentru a-i ceda firmei acestuia (Argirom) drepturile asupra imaginii sportivului in Romania, dar si drepturile de difuzare a urmatoarei gale de box avandu-l pe Doroftei cap de afis. Este vorba de gala din luna mai 2002, in care Leonard Doroftei trebuia sa-l infrunte pe acelasi Raul Balbi pentru a-si pastra centura WBA (ceea ce a si facut).

     

    Contractul cu Interbox din buzunarul baronului local Armas echivaleaza, poate, cu momentul in care s-a pus pe picioare marketingul acestui sport in Romania. Dar a echivalat acel moment si cu inceputurile business-ului profitabil in boxul profesionist? Depinde pentru cine, spun surse apropiate acestui sport. Boxerii-vedeta care au luptat in acea gala au castigat burse frumoase: campionul 500.000 de dolari, iar challenger-ul – 150.000 de dolari (bursa lui Doroftei era cea mai mare pe care o obtinuse un boxeur la Interbox pana atunci). Televiziunea care a transmis gala (TVR1) a atras publicitate in valoare de 163.587 de euro la rate-card, conform Alfa Cont (gala a fost difuzata in intervalul 19.30-23.00).

     

    Suma care, exprimata la net, pare sa nu fi acoperit cheltuielile de achizitie. Conform informatiilor vehiculate la acea vreme, televiziunea publica ar fi platit in jur de 150.000 de euro pentru a achizitiona drepturile de televizare a Galei Doroftei de la Argirom (suma era considerata mare, comparativ cu alte bugete de achizitie ale programelor sportive cu miza ridicata). In ce-l priveste pe organizatorul Galei, firma Argirom, cheltuielile acestuia au fost estimate la circa 1,5 milioane de dolari, cheltuieli despre care surse din piata spun ca au fost in mare parte acoperite din sponsorizari (provenite de la companii de stat – BCR, Loteria Nationala, Petrom).

     

    Gala Doroftei este momentul-cheie care a declansat romanilor “pofta” sa consume box profesionist, dar si programe de lupta corp-la-corp in general (gen Local Kombat de la Pro TV, care se bucura de un real succes de piata, avand date de audienta comparabile cu un meci jucat de Real Madrid, de exemplu).

     

    De la cresterea apetitului romanilor pentru box si pana la initiativa televiziunilor de a difuza programe de gen nu a mai fost decat un pas, fie ca este vorba despre reluari ale celor mai importante gale de box mondiale de-a lungul timpului sau de transmisiuni ale unor gale organizate la nivel local. Nici Federatia de Box nu a stat cu mainile in san: anul acesta, ea a preluat activitatea de box profesionist si a inceput sa organizeze o serie de gale, spune Costi Mocanu de la Pro TV si TV Sport, canale care au un parteneriat cu federatia pentru transmiterea acestora. “Iar rezultatele de audienta sunt incurajatoare”, spune Mocanu.

     

    Mai mult, reprezentantul Media Pro pariaza pe acest sport si nu ezita sa afirme ca, dupa fotbal, boxul este al doilea sport-vedeta in Romania. Iar tot el explica si de ce: “Marile branduri de fotbal deja s-au <securizat>. Va urma bataia pe box”. Cand spune “bataie”, Mocanu se refera la bataia sponsorilor / advertiserilor. Si asta pentru ca boxul “este un vector de imagine sanatos, are expunere mare si un potential urias de publicitate neconventionala.”

     

    Dar, pentru ca intotdeauna exista un “dar”, bataia sponsorilor pe spatiile asociate acestui box nu a inceput inca. Prin spatii asociate se inteleg ringul de box (centru, laterale, colturi), short-urile jucatorului sau chiar spatele acestuia – adica toate acele locuri ce pot fi branduite pentru a avea expunere in fata publicului prezent la gala sau in fata micului ecran. De ce nu a inceput aceasta bataie inca? “Din reticenta absurda a advertiserilor de a se asocia cu boxul”, spune Costi Mocanu, subliniind ca tocmai aceasta reticenta este principala cauza pentru care acest sport nu creste in Romania, in timp ce in alte tari – cum ar fi Statele Unite sau Germania – “boxul este o institutie”. Acolo, advertiserii nu sunt “speriati”, povesteste Mocanu, dand ca exemplu marca Budweiser, care este “bine asociata” cu boxul in afara.

     

    El este sigur insa ca si in Romania va veni o vreme in care clientii de publicitate “se vor asocia si cu alte forme de expunere”. Previziunea lui vine din realitate: atat din ceea ce se intampla pe alte piete, dar si din inclinatia romanilor pentru “aceste evenimente”. “Romanii vin dupa o perioada in care oamenii au avut cu totul alte preocupari decat sportul si inca au alte resurse de entertainment. Dar, in timp, isi vor intoarce privirile catre sport”. Concluzia lui? “Sunt multe sporturi care au un potential de audienta latent. Deci si de business”.

     

    De aceeasi parere este si Leonard Doroftei, 35 de ani, a carui performanta a creat practic aceasta piata in Romania. “Boxul profesionist, daca stii sa-l faci ca lumea, poate fi un business extraordinar pentru toata lumea”, spune el intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Numai ca, deocamdata, boxul profesionist in Romania este “inexistent”, in opinia lui. “Boxerii nu au o pregatire speciala, nu au manageri, iar business-ul lor se reduce la cateva sute de euro (cat castiga din bursele pentru care lupta, n.r.).” Pentru ca acest sport sa capete greutatea din afara, Doroftei crede ca ar trebui organizate frecvent gale care sa intre in circuitul WBA sau WBO. Cu alte cuvinte “gale in care sa lupte sportivi de valoare, observati de arbitri de valoare”, spune el, subliniind in acelasi timp efortul urias financiar pe care l-ar implica acest lucru.

     

    Dar aceasta observatie nu ii apartine numai fostului boxer, ci si unui organizator de gale profesioniste, Cristi Ganescu, proprietarul unei companii de  management si promovare de box cu sediul in Montreal (Gankor). Ganescu spune ca boxul profesionist de calitate implica sume uriase de bani, numai ca, subliniaza el, acestea sunt direct proportionale cu impactul asupra audientei – care este de asemenea “urias”.

     

    Stabilit in Canada de 22 de ani, Ganescu a lucrat indeaproape cu Doroftei de-a lungul carierei sale, iar in prezent ii consiliaza pe cei mai valorosi boxeri profesionisti romani la ora actuala, Lucian Bute, Adrian Diaconu si Ion Ionut Dan – toti trei activi la Interbox, acelasi club pentru care a luptat si Doroftei. Pentru necunoscatorii acestui sport, trebuie mentionat ca dupa nici doi ani de cariera, Lucian Bute este clasat in primii 15 boxeri profesionisti din lume la versiunile WBC si WBA, castigand 4 titluri continentale si avand 14 meciuri castigate prin KO din 14 disputate.

     

    Ca si Costi Mocanu de la Pro TV, si Ganescu crede ca boxul poate ajunge sportul numarul doi al romanilor, dupa fotbal. Dar pentru acest lucru, acest sport trebuie sustinut prin gale de valoare, de marketing si, in primul rand, de sponsori. Atingand problema financiara, Ganescu nu ezita sa spuna ca “boxul este si sportul care intampina cele mai mari dificultati in atragerea de sponsori”. De ce? Acestia evita sa isi asocieze numele cu sporturi de contact, “ceea ce este o mare greseala”, subliniaza el, aratand inspre pietele dezvoltate unde bugetele asociate acestui sport se invart in jurul sutelor de milioane de dolari.

     

    Unul dintre cei mai mari investitori in boxul profesionist este canalul de televiziune HBO, care are un buget de 150 de milioane de dolari anual (acesti bani merg in galele de box pe care canalul le organizeaza). Iar incasarile sunt “cel putin duble”, crede managerul Gankor, subliniind importanta acestui sport in business-ul HBO tocmai prin faptul ca boxul profesionist este singurul sport difuzat de HBO.

     

    De fapt, Ganescu duce discutia catre ceea ce crede el ca va fi esenta business-ului in boxul profesionist din Romania: sistemul pay-per-view, prin care telespectatorii pot achizitiona doar acele programe care ii intereseaza “Acum totul se recepteaza gratis, prin cablu, dar situatia se va schimba in cativa ani, cand va creste puterea de consum. Viitorul e in pay-per-view” spune cel care vrea sa aduca in Romania o serie de gale internationale de box, facand referire la exemplul HBO. “Deocamdata nu fac bani din box in Romania, dar stiu ca lucrurile se vor schimba. Asa ca am rabdare si astept. Astept, dar nu stau deoparte”, precizeaza el zambind.

     

    Rezumand povestile actorilor acestui sport – organizatori de gale, televiziuni si insusi Leonard Doroftei – rezulta ca boxul profesionist se afla inca la podea (banii advertiserilor se varsa in continuare in fotbal), dar ca a deschis ochii si da semne ca se ridica. Mai mult, daca s-ar investi in sportivi de calitate si ar fi bine marketat, ar avea toate sansele sa “boxeze” corespunzator in sacul cu bani al clientilor de publicitate. Gratie antecedentului creat de Doroftei, al apetitului romanilor pentru acest sport, dar si gratie interesului televiziunilor. Cu alte cuvinte, premisele sunt create. Doar sponsorii mai trebuie sa intre in ring.

     

  • Telefonul mobil si adevarul

    In ultimul meu articol m-am referit la o carte aparuta in Italia (“Unde esti? Ontologia telefonului celular”) in care autorul, Maurizio Ferraris, scrie despre felul cum telefoanele mobile au schimbat radical modul nostru de viata si, prin urmare, au devenit obiecte interesante din punct de vedere filozofic.

     

    Din moment ce telefonul mobil functioneaza si ca un jurnal de buzunar, si ca un PC de buzunar cu conexiune la Internet, inseamna ca devine tot mai putin ceva la care vorbim si tot mai mult un instrument de lectura si de scris. Asa a ajuns telefonul mobil un instrument de inregistrare universal – si n-avem decat sa vedem cat de mult ii atrag atentia unui discipol al lui Derrida termeni ca scris, inregistrare si “inscriptie”.

    Chiar si cititorul nespecialist va fi fascinat de primele o suta de pagini, unde aflam despre “antropologia” telefonului mobil. Exista o diferenta substantiala intre a vorbi la un telefon fix si la unul mobil. La unul fix, poti sa intrebi daca persoana cautata e acasa, pe cand la mobil (cu exceptia cazurilor de furt) stii intotdeauna dinainte cine raspunde si daca el sau ea “e acolo” (ceea ce schimba situatia, din punctul de vedere al intimitatii).

     

    In timp ce gratie telefonului fix stii unde se gaseste persoana de la capatul firului, posesorii de mobil au intotdeauna problema locului de unde persoana cautata le raspunde (si, mai mult, chiar daca aceasta se gaseste in spatele tau, dar se intampla sa fie abonata la o retea de telefonie straina, raspunsul ei ar fi putut traversa jumatate de lume pana sa ajunga la tine).

     

    In orice caz, chiar daca eu nu stiu unde se gaseste cealalta persoana, compania de telefonie stie unde ne aflam amandoi – asa incat capacitatea noastra de a ne sustrage supravegherii din partea celuilalt corespunde unei transparente totale a miscarilor noastre in ochii lui Big Brother (cel din Orwell, nu cel din reality show-ul european cu acelasi nume).

     

    Sunt posibile, de asemenea, o varietate de reflectii pesimiste (paradoxale, deci credibile) despre noul “homo cellularis”. De pilda, telefonul mobil a dus la schimbari in dinamica interactiunii fata in fata intre Tizio si Caio, care nu mai e o relatie intre doi indivizi, atata vreme cat conversatia lor poate fi intrerupta de un apel al lui Sempronio. In consecinta, interactiunea intre Tizio si Caio se petrece in salturi sau ajunge in cele din urma sa se blocheze. Prin urmare, instrumentul cel mai important de conectare (eu sunt intotdeauna prezent in raport cu altii, la fel ca si altii in raport cu mine) devine simultan instrumentul deconectarii (Tizio este in contact cu oricine, numai nu cu Caio).

     

    Printre reflectiile optimiste, mi-a placut referirea la tragedia Doctorului Jivago, care dupa multi ani o vede pe Lara din nou dintr-un tramvai (va amintiti sfarsitul filmului?). El nu izbuteste sa coboare suficient de repede ca s-o prinda din urma si moare. Daca amandoi ar fi avut telefoane celulare, nu s-ar fi indreptat lucrurile spre un final fericit?

     

    Analiza lui Ferraris oscileaza intre posibilitatile deschise de telefonul mobil si ceea ce am putea califica drept aspectele castratoare ale acestuia: in primul rand si cel mai important, pierderea solitudinii, a posibilitatii de reflectie interioara tacuta si faptul ca suntem acum condamnati sa fim in mod constant prezenti in prezent. Nu intotdeauna transformarea coincide cu emanciparea.

     

    Dupa o treime din carte insa, autorul deplaseaza centrul de greutate de la telefonul mobil la disputele care l-au absorbit din ce in ce mai mult in ultimii ani, printre care polemicile impotriva maestrilor lui initiali (de la Heidegger la Gadamer si Vattimo), impotriva postmodernismului filozofic, impotriva ideii ca nu exista fapte obiective, ci doar interpretari, spre a ajunge la o aparare bazata pe conceptul constiintei ca “adecvare”, sau ca Oglinda a Naturii (bietul Richard Rorty*). Toate acestea, fireste, trebuie luate cu precautie, si imi pare rau ca din motive de spatiu nu pot sa fac o analiza pas cu pas a modului de instituire a unui soi de realism pe care Ferraris il numeste “textualism slab”.

     

    Cum ajungem de la telefonul mobil la problema Adevarului? Printr-o distinctie intre obiectele fizice (un scaun sau Mont Blancul), obiecte ideale (teorema lui Pitagora) si obiecte sociale (Constitutia italiana sau obligatia de a-ti plati consumatia la bar). Primele doua tipuri de obiecte exista in afara sferei deciziilor noastre, in timp ce al treilea devine, ca sa spunem astfel, operational numai in urma consemnarii lui (prin inregistrare sau inscriptionare). O data inteles ca Ferraris incearca sa instituie acestor inregistrari sociale o baza intr-un fel “naturala”, telefonul mobil sfarseste prin a aparea drept instrumentul absolut al oricarei actiuni de inregistrare.

     

    Multe din sustinerile cuprinse in carte ar merita analize mai largi. De exemplu, paginile dedicate diferentei dintre inregistrare (inregistrari sunt conturile bancare, legile, orice compilatie oarecare de date personale) si comunicare. Ideile lui Ferraris despre inregistrare sunt extrem de interesante, desi cele despre comunicare au fost intotdeauna putin cam generale (doar ca sa folosim impotriva lui o metafora scoasa dintr-o lucrare mai veche a sa, pare ca le-ar fi cumparat de la Ikea). Dar nu e loc aici de o discutie filozofica mai adanca.

     

    Unii cititori s-ar putea intreba daca era cu adevarat necesara o reflectie asupra telefonului mobil pentru a ajunge la concluzii care ar fi putut fi desprinse si din conceptul scrisului sau al “semnaturii”. Desigur, filozofii isi pot lua drept punct de plecare si un vierme ca sa descrie apoi o intreaga metafizica, dar poate cel mai interesant aspect al cartii e nu atat faptul ca telefonul mobil i-a oferit lui Ferraris ocazia de a dezvolta o ontologie, ci faptul ca aceasta ontologie i-a dat lui sansa de a intelege telefonul mobil si de a-l explica pentru noi.

     

    C.2005 UMBERTO ECO/L’ESPRESSO (DISTRIBUIT DE THE NEW YORK TIMES SYNDICATE)

     

    *) Richard Rorty (n.1931), filozof american. In “Filozofia si oglinda naturii” (1979) a construit o critica a ideii ca intelectul oglindeste sau furnizeaza o reprezentare a realitatii exterioare (este vorba de teoria corespondentei in definirea adevarului, teorie centrala in filozofia lingvistica) – n.red.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor “Baudolino”, “Numele trandafirului” si “Pendulul lui Foucault”. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in numarul BUSINESS Magazin care apare la 2 noiembrie.

  • Compromiterea compromisului

    Scurta incursiune lingivistica (si nu numai) in genealogia unui termen de care se agata deopotriva sperantele si dezamagirile noastre. In limba romana “compromisul” e neutru – cel putin ca substantiv. Si nu doar din punct de vedere gramatical.

     

    Poate avea conotatii pozitive sau negative in functie de context. Cand se transforma, insa, in verb, povestea se schimba. Atat in forma reflexiva (“m-am compromis”, “te-ai compromis”, “s-a compromis”), cat si in cea pasiva (“e compromis”) sau activa (“compromite afacerea”) conotatia e predominant negativa. De aceea, in politica romaneasca, atunci cand vine vorba de compromis, toata lumea alearga dupa substantiv, ferindu-se ca dracul de tamaie de verb.

     

    Nu as fi revenit la un subiect asupra caruia m-am mai oprit in treacat in urma cu doar cateva saptamani, daca nu m-as fi simtit “presat” din doua parti: pe de o parte de catre pacatoasa de realitate; pe de alta, de catre proprii pitici. Realitatea mi-a scos pe nas jalnicul compromis dintre putere si opozitie pe tema modificarii regulamentului celor doua Camere. Iar cu “piticii” am invatat ca e bine sa fii respectuos. Nu doar pentru ca un pitic nebagat in seama se poate transforma intr-un monstru, dar si pentru ca o obsesie aparuta, chipurile, din senin, ascunde de obicei un subiect deosebit de interesant.

     

    Am inceput, asadar, sa sap la radacina compromisului. Dupa prima lopata, am si dat peste prima “comoara”: vechii greci, inventatorii politicii in adevaratul sens al cuvantului, nu aveau un cuvant pentru compromis! In agora, unde tot cetateanul avea dreptul sa ia cuvantul si sa-si dea cu parerea (ba, in cazul in care era sarac, de multe ori era chiar platit pentru a se prezenta la vot – bogatii fiind, in schimb, penalizati in caz de absenteeism), compromisul nu isi gasea locul. Politica se facea fata catre fata si era o infruntare constanta intre cei mai buni (aristoi). Termenul de compromis apare pentru prima data in limba latina si semnifica, la inceput, ceea ce si sugereaza – com-promitere – o promisiune reciproca, un angajament intre parti.

     

    Cum s-a ajuns de aici la dublul sens modern, mi-e, cel putin deocamdata, imposibil sa vas spun. Cert este ca in engleza, la fel ca in limba romana, compromisul (“compromise”) ca substantiv are, in general, o conotatie pozitiva, iar ca verb in forma pasiva sau reflexiva, una negativa. In forma activa, insa, conotatia depinde de context. Mai rafinati, francezii, au inventat inca un cuvant pentru a surprinde mai usor distinctia dintre cele doua sensuri. “Compromis” are sensul comun de rezolvare pe cale amiabila a disputelor. “Compromission”, in  schimb, se foloseste frecvent in contextul dramelor de budoar si sugereaza sacrificarea propriei virtuti sau a propriilor principii.

     

    In fine, nemtii, mai incapatanati (sau mai aproape de vechii greci, dupa cum sugera Heidegger) au refuzat multa vreme sa accepte in limba un asemenea termen, ceea ce face dificila traducerea “compromisului” in limba lui Hegel. Cele mai apropiate cuvinte ar fi “Ubereinkuft” – cu doua puncte pe U – umlaut -, cu sensul de “intelegere” sau “acord”; “Vertrag”, cu sensul specific de contract; “Mithilfe”, folosit de obicei cu sensul de cooperare voluntara; “Mitbestimmung”, cu sensul de codeterminare; si “Vermittlung” – mediere. “Kompromiss” ramane in germana un cuvant de “imprumut”, folosit predominant negativ – ca “starea de fapt de a fi compromis”.

     

    Din pacate, nici spatiul tipografic si nici rabdarea dumneavoastra nu imi ingaduie sa ma avant intr-o discutie de substanta pe marginea semnificatiei diferitelor forme de compromis in aceste limbi. Ma grabesc doar sa mai precizez ca, in ciuda eforturilor mele, pana in prezent nu am reusit sa identific cine sau cand a folosit pentru prima oara mult uzitata definitie e politicii drept “o arta a compromisului”. Toata lumea intrebuinteaza definitia in contextul unui “se stie ca…”, “se zice ca…”, “e acceptat ca…” Ei bine, pana si acest “mister al compromisului” mi se pare in sine graitor. Profesoara Catherine Holland, de la University of Missouri, mi-a sugerat ca la mijloc ar putea fi un defect de traducere. Bismarck a definit politica drept “arta posibilului” si de aici, data fiind reticenta limbii germane fata de compromis, cineva ar fi putut echivala, fortat, “posibilul” cu “compromisul”.

     

    Este “posibil”, asadar ca – in ciuda parerii extrem de populare – politica sa NU fie, de fapt, arta compromisului. Si, oricum (dupa cum ma straduiam sa demonstrez in urma cu doua saptamani), in Europa de Est nu este. Nu la nivelul perceptiei publice, cel putin. De aici si graba cu care atat Tariceanu cat si Boc s-au grabit sa denunte “compromisul” negociatorilor Aliantei, in cazul regulamentelor celor doua Camere. Ceea ce ambii lideri de partide au trecut nonsalant cu vederea e faptul ca, in esenta, compromisul nu se referea la numarul de zile “acordat” Curtii Constitutionale pentru a se pronunta. 10, 15 sau 25 – putin conteaza. De compromis se compromit principiile, nu detaliile.

     

    Atat Alianta D.A. (ale carei initaile, va reamintesc in treacat, provin de la “Dreptate si Adevar”) au ajuns la putere datorita unui discurs intransigent, de refuz al compromisului. Compromitand compromisul (atat de drag fostei puteri) altfel spus. Treptat, insa, intransigenta – parlamentara, guvernamentala si prezidentiala – s-a restrans la sfera retoricii. Iar in prezent, nici in sfera retoricii nu se mai simte chiar bine. Nu stiu cat va castiga Alianta (daca va castiga) de pe urma acestui sir de compromisuri cu vechea putere. Stiu insa cu siguranta ca, lingvistic si filozofic vorbind, dreptatea si adevarul nu se simt bine in preajma compromisului.

     

  • De unde incepem?

    O idee logica si o propunere coerenta a fost lansata, spun autorii ei, dar si oficiali guvernamentali, in dezbatere publica. Este vorba de infiintarea Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii. I-au fost avansate chiar si un termen pentru aparitie, pana la finele anului viitor, precum si un rost de a fi, aplicarea programului national de dezvoltare, elaborat de Guvern. Ca jurnalist, urmatoarea intrebare care trebuie pusa este tot una din cele fundamentale: de ce?

     

    Cei ce au conceput proiectul, printre care analistul economic Daniel Daianu si Grupul pentru Economie Aplicata, au raspunsuri. “Romania va obtine din privatizari, in anii urmatori, sume de ordinul miliardelor de euro si fonduri europene de 4% din Produsul Intern Brut, doar cu proiecte bine conturate si cofinantate. Romania are o mare problema in absorbtia fondurilor UE, ilustrata de un coeficient foarte scazut al platilor, de exemplu sub 13% in Programul ISPA”, a spus Daianu, prezent la dezbaterea publica in care a fost lansat proiectul. Compania ar urma sa gestioneze proiecte precum constructia de autostrazi, drumuri, poduri, telecomunicatii si IT, mediu si energie, urmand sa administreze in principal proiectele de peste 10 milioane de euro.

     

    “Vehiculul institutional va impusca mai multi iepuri, precum elaborarea proiectelor de importanta majora, o analiza economica de fundamentare pentru obtinerea celor mai mici costuri, monitorizarea aplicarii proiectelor si atragerea de resurse private. Nu in ultima instanta, se va apela la parteneriate de tip public-privat, insa unele autentice, nu camuflate, asa cum s-a intamplat uneori, finantate din fonduri bugetare si cu un partener privat care nu si-a asumat nici un risc”, a spus Daianu. Potrivit acestuia, infiintarea companiei va asigura o transparenta mai mare si o responsabilitate crescuta in programarea si implementarea proiectelor, precum si simplificarea procesului de decizie si accelerarea aplicarii proiectelor. Intr-o prima etapa, statul va detine integral pachetul de actiuni al noii societati, fiind posibila ulterior privatizarea firmei.

     

    Infiintarea societatii, programata pentru ultimul trimestru al anului viitor, si structura companiei vor fi stabilite de un grup de experti romani si straini, urmand sa fie finantata de Guvern, Banca Mondiala, Comisia Europeana sau institutii financiare precum Banca Europeana de Investitii si Kreditanstalt fur Wiederaufbau – Banca de Dezvoltare a Germaniei. “Expertii FMI ne avertizeaza ca, daca nu vom fi chibzuiti cu cheltuielile, este posibil sa apara derapaje in anii urmatori, pe fondul cresterii deficitelor externe. Nu putem sa fim impasibili la o situatie posibila in care miliarde de euro nu vor fi utilizate intr-o perioada critica. Contextul si timpul au o valoare economica si s-ar putea sa nu ne mai intalnim cu ocazii precum acordarea unor fonduri europene de 4% din PIB”, a mai spus Daianu.

     

    Cum spuneam, o idee logica si reactii favorabile din partea potentialilor parteneri europeni. Dar problema fundamentala in cazul acestei noi companii este, in opinia mea, vanatorii care ar urma  sa impuste iepurii domnului Daianu, adica oamenii care sa lucreze intr-o astfel de societate, care sa gestioneze proiecte de investitii de o asemenea anvergura si care sa fie in stare sa previna orice tentativa de risipire a banilor.

     

    In Romania ultimilor 15 ani orice proiect mai mare de un milion de dolari a atras nu numai iepuri, dar si, ca sa ramanem in zona zoologiei, lupi sau hiene. Cam care va fi densitatea pradatorilor la usa CDI este greu de estimat, avand in vedere atat necesarul de bani pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii (in jur de 5 miliarde de euro in energie, peste 14 miliarde de euro in transport, aproape 30 de miliarde de euro in proiecte de mediu – valorile sunt aproximative) precum si sumele considerabile, din fonduri europene si bugetare, care vor intra in joc. Totul pe un fond specific romanesc: conform ultimului raport privind coruptia al Transparency International, facut public saptamana trecuta, Romania se plaseaza pe ultimul loc in randul tarilor europene, devansata de Bulgaria si Turcia. Si cine ar putea tine piept asaltului pradatorilor, functionari platiti la nivel de bugetar?

     

    In al doilea rand, dimensiunea CDI: ar urma sa administreze proiecte de autostrazi, drumuri, poduri, telecomunicatii si IT, mediu si energie, adica tot atatea categorii de specialisti, tehnicieni sau economisti, impartiti pe compartimente si domenii de activitate si inmultiti cu numarul proiectelor. Cum se vor stabili prioritatile si ce interese vor prima? Care ar mai fi rostul departamentelor de investitii de prin ministere sau din administratia locala, ca sa nu mai vorbim de multele agentii guvernamentale care gestioneaza intr-un fel sau altul dezvoltarea Romaniei? 

     

    Si mai exista un pericol: la noi in cazul multor institutii menirea initiala este uitata, sensul activitatii lor ulterioare fiind modelat de tot soiul de interese, fie ele politice sau economice. Primul caz care imi vine in minte este cel al Agentiei Nationale pentru Locuinte, gandita initial sa asigure case ieftine celor lipsiti de posibilitati materiale. Cu tot respectul pentru munca celor din agentie, cred ca in prezent, impinsa de jocurile pietei, oferta ANL se adreseaza altor categorii de cetateni. La fel se poate intampla si in cazul CDI, potentiala companie cu atributii de minister si cu putere de Guvern. Sau cazul Companiei Nationale de Investitii, gandita sa actioneze in zona proiectelor de interes national sau social, dar care este lipsita in prezent de finantarea atat de necesara.

     

    Initiatorii proiectului spun ca structuri de genul CDI au fiintat, cu succes, si in alte state. Traitul aici ma face sa cred ca proiectul, pentru a fi viabil, are nevoie de refacerea intregii infrastructuri sociale romanesti.

     

  • Startegii profitabile

    Noua strategie Canon, pusa in practica acum aproape un deceniu, i-a adus producatorului japonez cresteri atat pe segmentul tehnologiilor si al echipamentelor pentru birou, cat si pe cel al camerelor foto-video.

     

    VENITURI: Veniturile nete din vanzari raportate de companie pentru anul trecut au fost de 25,7 de miliarde de euro; pentru comparatie, in urma cu 10 ani veniturile nete ale Canon au fost de 15,5 miliarde de euro.

     

    PROFIT NET: A crescut de 6,2 ori in ultimii noua ani, de la 400 de milioane de euro, in 1995, la 2,5 miliarde anul trecut.

     

    DATORII: Daca acum zece ani compania avea datorii care reprezentau 40% din totalul incasarilor, acum situatia este complet diferita, spune presedintele si directorul executiv al companiei, Fujio Mitarai. Datoriile au fost reduse de la 6,3 miliarde de euro in 1995, la doar 290 de milioane de euro la finalul anului trecut.

  • Canon 2005

    Rezultatele financiare pe prima jumatate a anului au consemnat cresterea veniturilor si a profitului pentru compania japoneza.

     

    VENITURI: Canon a raportat pentru prima jumatate a acestui an venituri nete din vanzari de 15,4 miliarde dolari, in crestere cu 6,5% fata de perioada similara a anului trecut cand veniturile nete din vanzari s-au cifrat la 14,4 miliarde de dolari.

     

    PROFIT: In prima jumatate a acestui an, profitul operational raportat de companie a fost de 2,43 miliarde de dolari, cu 6,6% mai mare fata de prima jumatate a anului trecut.

     

    EUROPA: Un factor important care a contribuit la dezvoltarea companiei este filiala din Europa, unde veniturile nete din vanzari au depasit anul trecut aproximativ 9,7 miliarde de dolari, adica mai mult de o treime din totalul de 30,4 miliarde de dolari incasati de companie in aceasta perioada.

  • Canonada viitorului

    Inca mai sunteti de parere ca imprimanta este un simplu echipament de birou care sta prafuit intr-un colt si habar nu are de mersul afacerilor dumneavoastra? Ei bine, echipata cu tehnologiile viitorului, imprimanta va sti cu precizie cum sa-si regleze singura rezolutia sau nuantele de culori, pentru a va prezenta in final un document de business perfect din punct de vedere al design-ului.

     

    Astfel de echipamente “inteligente” ar putea sa simplifice semnificativ munca de birou, sustin oficialii gigantului japonez Canon, companie care investeste intr-un nou concept – biroul viitorului. Oficialii companiei au prezentat ultimele noutati in materie de produse si tehnologii in cadrul evenimentului Canon Expo 2005, organizat recent la Paris.

     

    “Pentru clientii de business vom crea un birou in care imprimarea, scanarea, proiectarea de prezentari si trimiterea de faxuri si e-mailuri vor fi la un buton distanta”, a spus Hajime Tsuruoka, presedintele si directorul executiv al Canon Europa.

     

    Una din noile tehnologii pe care Canon le va utiliza in imprimante si echipamente multifunctionale (cu functii multiple – imprimare, copiere, fax, telefon etc.) se numeste  “TagBit”. Dotata cu aceasta tehnologie, imprimanta recunoaste automat diversele linii sau desene care insotesc textul si le tipareste pe acestea la rezolutie dubla, pentru a le face sa iasa in evidenta.

     

    O alta inovatie a companiei este tonerul sferic numit S-type, tehnologie dezvoltata in laboratoarele de cercetare ale Canon. Ce aduce nou acest toner fata de cele obisnuite? Practic, la tiparire, imprimanta “improasca” circular particulele de cerneala pe hartie, facand astfel ca timpul de uscare al cernelii (si riscul ca, in contact cu alte obiecte, cerneala sa se “intinda”) sa scada semnificativ, spun oficialii japonezi.

     

    Tot pentru imprimante, oficialii Canon spun ca au dezvoltat o tehnologie care scurteaza timpul de tiparire pentru documentele de dimensiuni foarte mari (A0, aproximativ 85 centimetri lungime si 120 centimetri latime). Capul de tiparire este mai mare decat in mod obisnuit (are o latime de 2,5 centimetri), iar o tehnologie speciala prin care culoarea este tiparita in doua directii simultan permite finalizarea imprimarii unei pagini A0 in aproximativ 2 minute, in conditiile in care, in mod normal, acest lucru dureaza cel putin 5 minute, conform reprezentantilor Canon.

     

    Un alt segment in care compania japoneza a pregatit noi tehnologii este cel al camerelor foto digitale. Compania are in plan sa atinga pana in 2008 o cota de 25% pe piata mondiala a camerelor foto digitale (in 2004 a avut, conform IDC, o cota de 17%, iar in lume s-au vandut 74 de milioane de unitati).  “Piata mondiala de astfel de echipamente va creste in urmatorii cativa ani, numarul de camere vandute in urmatorii trei ani fiind estimat la aproximativ 100 de milioane”, a precizat presedintele si directorul executiv al Canon, Fujio Mitarai.

     

    Oficialii japonezi au prezentat si o noua functie pentru camerele digitale, numita “smile shot”. Aceasta tehnologie le usureaza viata utilizatorilor care vor sa faca poze de familie, pentru ca aparatul foto stie sa faca poza exact in momentul in care persoana fotografiata zambeste. Cum asa? “Smile shot” se bazeaza pe un sistem de recunoastere faciala, iar atunci cand toata lumea va avea un zambet larg pe fata, veti fi anuntati ca este cazul sa faceti poza. Sau, daca preferati sa aveti incredere in soft-ul camerei, aceasta isi poate lua liberatea de a face fotografia fara sa mai fie nevoie ca dumneavooastra sa apasati pe buton.

     

    Cu toate inovatiile anuntate la Paris, reprezentantii Canon stiu ca rivalii din industria imaginii digitale nu sunt de neglijat. Pe piata americana de camere foto, una din cele mai competitive din lume, Kodak ocupa primul loc cu 1,25 de milioane de aparate digitale “point-and-shoot” (camere simple, de tip “apesi si fotografiezi” – n.r.) vandute in al doilea trimestru al acestui an, conform IDC. Astfel, cota de piata a companiei in SUA a atins 23,8%, in crestere de la 18,3% – in aceeasi perioada a anului trecut. Canon se pozitioneaza pe locul al doilea, cu 1,15 milioane unitati comercializate in trimestrul doi si o cota de 21,9% (in crestere de la 15,2%). Al treilea clasat este rivalul japonez Sony, cu 980.000 de unitati vandute si 18,6% cota de piata.

     

    Pentru a ramane in top, oficialii Canon gandesc pe termen lung. Actuala strategie de piata face parte dintr-un plan inceput acum aproape 10 ani, cand la carma companiei a venit actualul presedinte si director executiv Fujio Mitarai, au spus oficialii japonezi.

     

    Astfel, extinderea si dezvoltarea au fost planificate sa se desfasoare in trei etape, anul acesta fiind ultimul din cea de-a doua etapa. Pentru inceput, perioada 1996 – 2000 a fost una in care compania s-a concentrat asupra erei digitale care se pregatea sa puna stapanire asupra majoritatii noilor produse din piata, si implicit a crescut sumele alocate cercetarii si dezvoltarii in acest domeniu. Cea de-a doua etapa (2001-2005) a adus si roadele investitiilor in cercetare, intrucat in aceasta perioada au fost dezvoltate majoritatea noilor tehnologii pe care Canon vrea sa le incorporeze in echipamentele viitorului.

     

    Iar in urmatorii cinci ani, gigantul japonez nu vrea cu nici un chip sa rateze oportunitatile care apar datorita globalizarii si a dezvoltarii retelei mondiale de calculatoare. Produsele viitorului trebuie gandite astfel incat sa le dea ocazia utilizatorilor sa profite de toate avantajele tehnologiei: servicii avansate de video-conferinta, filme la purtator, fotografii transmise instantaneu familiei prin Internet. Pentru ca, dupa cum o spune insusi presedintele Fujio Mitarai, “este o ocazie de tipul acum-ori-niciodata”.