O idee logica si o propunere coerenta a fost lansata, spun autorii ei, dar si oficiali guvernamentali, in dezbatere publica. Este vorba de infiintarea Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii. I-au fost avansate chiar si un termen pentru aparitie, pana la finele anului viitor, precum si un rost de a fi, aplicarea programului national de dezvoltare, elaborat de Guvern. Ca jurnalist, urmatoarea intrebare care trebuie pusa este tot una din cele fundamentale: de ce? Cei ce au conceput proiectul, printre care analistul economic Daniel Daianu si Grupul pentru Economie Aplicata, au raspunsuri. “ “Vehiculul institutional va impusca mai multi iepuri, precum elaborarea proiectelor de importanta majora, o analiza economica de fundamentare pentru obtinerea celor mai mici costuri, monitorizarea aplicarii proiectelor si atragerea de resurse private. Nu in ultima instanta, se va apela la parteneriate de tip public-privat, insa unele autentice, nu camuflate, asa cum s-a intamplat uneori, finantate din fonduri bugetare si cu un partener privat care nu si-a asumat nici un risc”, a spus Daianu. Potrivit acestuia, infiintarea companiei va asigura o transparenta mai mare si o responsabilitate crescuta in programarea si implementarea proiectelor, precum si simplificarea procesului de decizie si accelerarea aplicarii proiectelor. Intr-o prima etapa, statul va detine integral pachetul de actiuni al noii societati, fiind posibila ulterior privatizarea firmei. Infiintarea societatii, programata pentru ultimul trimestru al anului viitor, si structura companiei vor fi stabilite de un grup de experti romani si straini, urmand sa fie finantata de Guvern, Banca Mondiala, Comisia Europeana sau institutii financiare precum Banca Europeana de Investitii si Kreditanstalt fur Wiederaufbau – Banca de Dezvoltare a Germaniei. “Expertii FMI ne avertizeaza ca, daca nu vom fi chibzuiti cu cheltuielile, este posibil sa apara derapaje in anii urmatori, pe fondul cresterii deficitelor externe. Nu putem sa fim impasibili la o situatie posibila in care miliarde de euro nu vor fi utilizate intr-o perioada critica. Contextul si timpul au o valoare economica si s-ar putea sa nu ne mai intalnim cu ocazii precum acordarea unor fonduri europene de 4% din PIB”, a mai spus Daianu.
Cum spuneam, o idee logica si reactii favorabile din partea potentialilor parteneri europeni. Dar problema fundamentala in cazul acestei noi companii este, in opinia mea, vanatorii care ar urma sa impuste iepurii domnului Daianu, adica oamenii care sa lucreze intr-o astfel de societate, care sa gestioneze proiecte de investitii de o asemenea anvergura si care sa fie in stare sa previna orice tentativa de risipire a banilor.
In
In al doilea rand, dimensiunea CDI: ar urma sa administreze proiecte de autostrazi, drumuri, poduri, telecomunicatii si IT, mediu si energie, adica tot atatea categorii de specialisti, tehnicieni sau economisti, impartiti pe compartimente si domenii de activitate si inmultiti cu numarul proiectelor. Cum se vor stabili prioritatile si ce interese vor prima? Care ar mai fi rostul departamentelor de investitii de prin ministere sau din administratia locala, ca sa nu mai vorbim de multele agentii guvernamentale care gestioneaza intr-un fel sau altul dezvoltarea Romaniei?
Si mai exista un pericol: la noi in cazul multor institutii menirea initiala este uitata, sensul activitatii lor ulterioare fiind modelat de tot soiul de interese, fie ele politice sau economice. Primul caz care imi vine in minte este cel al Agentiei Nationale pentru Locuinte, gandita initial sa asigure case ieftine celor lipsiti de posibilitati materiale. Cu tot respectul pentru munca celor din agentie, cred ca in prezent, impinsa de jocurile pietei, oferta ANL se adreseaza altor categorii de cetateni. La fel se poate intampla si in cazul CDI, potentiala companie cu atributii de minister si cu putere de Guvern. Sau cazul Companiei Nationale de Investitii, gandita sa actioneze in zona proiectelor de interes national sau social, dar care este lipsita in prezent de finantarea atat de necesara.
Initiatorii proiectului spun ca structuri de genul CDI au fiintat, cu succes, si in alte state. Traitul aici ma face sa cred ca proiectul, pentru a fi viabil, are nevoie de refacerea intregii infrastructuri sociale romanesti.
Leave a Reply