BusinessMagazin

Blog

  • Cirese sau cherestea?

    Mobila de nuc, parchet de cires, esenta de lemn de visin – asa-zise delicatese pentru sufragerie, scumpe dar nu imposibil de gasit.

     

    Anunturi peste anunturi cu „achizitionez livezi de cires, nuc, mar si prun“ gasim des. Nu vin de la investitori care doresc sa retehnologizeze livezile, ci de la investitori care exporta cu mult succes astfel de piese de mobila de lux. Modus Operandi, o astfel de firma a refuzat sa spuna de unde provine materia prima, limitandu-se la a preciza ca nu distrug „livezi pe rod“. Dar specialisti din piata spun ca un copac, o data uscat, nu mai poate fi folosit eficient pentru prelucrare. Singurul pom din care se poate prelucra lemn fara multa paguba este nucul, deoarece, in afara de plantatiile eficiente,  se inmulteste foarte mult cu ajutorul ciorilor, iar nucile din acei copaci nu sunt bune pentru consum. Ghinion insa. Mobila de nuc nu prea se mai poarta.

     

    Cat despre livezile care au fost plantate in intravilan, mai precis pe teritoriul construibil din jurul vreunui oras mai rasarit, aici a contat doar pamantul. In Bistrita-Nasaud, Cluj, Pitesti sau Arad, a aparut noua moda imobiliara: cartier de vile cu „decor cu livada“. Astfel, in Bistrita-Nasaud, din aproximativ 1.600 de hectare de livezi, mai sunt exploatate mai putin de 1.000, iar soseaua de centura s-a transformat intr-un cartier de lux, cu vile ridicandu-se printre meri si pruni. Conform datelor de la statiunile pomicole, peste 70% din terenurile plantate cu pomi fructiferi din intravilan au fost deja vandute.

  • La pomul laudat

    Perioada cea mai grea – cea de la mijlocul anilor ‘90, cand consumul de fructe scazuse dramatic – s-a sfarsit. In Romania se consuma acum din ce in ce mai multe fructe, doar ca din import. Iar problema fructelor romanesti e una a timpurilor noastre: imaginea.

     

    Pentru cunoscatori, investitia intr-o livada de ciresi e ca o casnicie fericita. Dureaza zeci de ani, cu eforturi mici si cu rezultate sigure. Singurii nori vin de la terte forte, cum ar fi ploi dezlantuite, inghet tarziu sau alte calamitati naturale. Dar, ca si calamitatile, si investitiile in pomicultura sunt rare. Asa s-a facut ca primul proiect inaintat SAPARD pe pomicultura sa fie aprobat repede, iar banii sa intre beneficiarului in cont in mai putin de o luna. Care beneficiar a plantat repede 22 de hectare cu ciresi si 8 hectare cu meri undeva intr-un sat din judetul Iasi, cu o investitie de aproape 47.000 de euro, si asteapta in 2006, cu interes, prima recolta. „Pentru cirese nu voi avea probleme cu desfacerea, deoarece piata interna absoarbe o cantitate mare – iar daca mai raman, le exportam fara probleme“, spune Danut Baianu, proprietarul firmei Multiprior din Iasi.

     

    De profesie inginer horticultor, Danut Baianu a plantat, cand avea 26 de ani, 40 de hectare de cires, care s-au dezvoltat excelent. Doar ca dupa revolutie proprietarii pamantului au decis sa defriseze plantatia, ca sa aiba unde planta grau si porumb. Un fel de blasfemie pentru Danut Baianu, care, daca ar putea, au cumpara si ar exploata toti ciresii din judet, numai ca sa-i salveze de la moarte sigura: „Din cauza ca oamenii nu investesc nimic in livezi si din cauza ca ciresul e un copac fraier, care iti da fara sa-i dai nimic, in urmatorii 10 ani vor disparea de pe teritoriul judetului Iasi cam 800 de hectare de ciresi“.

     

    Cum nu isi poate permite asta, horticultorul iesean are in plan sa obtina alti bani de la SAPARD, pentru a-si face o livada-model: cu sistem de irigare prin picurare care costa cam 30.000 de euro, curent electric si sosea pana in mijlocul livezii. La mere insa, lucrurile stau diferit. Piata interna absoarbe putin, exporta putin si importa enorm. Trei probleme care au aceeasi sursa si anume modul in care productia interna, deloc neglijabila (peste 1 milion tone anual), nu are putere sa se impuna pe piata. Asta pentru ca acum consumatorii vor fructe frumoase, bine ambalate si rezistente. „Daca distribuitorul turc sau grec iti aduce un produs de calitate, ambalat cum trebuie in ladite, normal ca preferi sa-l iei de acolo, chiar daca uneori pretul este mai mare“, spune Andrei Stan, directorul executiv Interfruct, o firma de distributie fructe. Este normal. Mai ales ca in ultima vreme cumparatorul nu prea se mai uita la pret.

     

     Asa se face ca, per total, pretul fructelor pe piata interna creste in salturi, numai luna trecuta crescand cu 8,3%, conform datelor furnizate BUSINESS Magazin de Institutul National de Statistica (INS). Si tot asa se face ca producatorilor romani li se strica marfa in magazii improvizate, in timp ce consumul national este sustinut de importuri.

     

    Culmea este ca producatorii identifica problemele, dar pare a fi extrem de dificil sa le puna in practica. Cea mai importanta, depozitarea si cooperarea intre producatori, este cea la care fructele din import ne iau fata. „Ca sa vinzi marul la un pret bun, trebuie sa il scoti pe piata din decembrie incolo, asa ca trebuie sa ai unde sa il depozitezi“, spune Vasile Robu, producator de mere din Cluj. Iar ca sa il poti vinde eficient, trebuie sa ai cantitati foarte mari, pentru a putea lucra cu un hypermarket sau cu retele mari de magazine. „Am un proiect de a ma asocia cu mai multi producatori de fructe din zona Moldovei pentru a pune pe picioare un depozit performant, ca sa intram cum se cuvine pe piata“, spune Danut Baianu.

     

    Este vorba despre un proiect pentru un depozit, care ar costa cam 400.000 de euro, dar care ar reusi sa aduca fructul in magazin in aceleasi conditii cu fructele de afara, spune producatorul. Culmea este ca la mere, pere si gutui, cel putin, nu vorbim de competitori cu traditie capitalista care nu au pierdut timp pe vremea comunismului. Conform datelor INS, cele mai multe astfel de fructe le importam din Republica Moldova (12.659 de tone) si Polonia (22.126 de tone).

     

    Iar daca e sa vorbim de concurenta de afara, trebuie sa incepem cu Turcia, care este cel mai mare producator si exportator mondial de piersici, cirese, alune de padure, smochine si gutui. Turcia, privita sceptic de UE, are din acest punct de vedere potentialul de a deveni un jucator cu greutate pe piata unica, putand ajunge la o cota de piata de 40%. Producatorii turci au primit insa ani la rand serioase stimulente financiare, care, desi s-au diminuat in ultimul timp la cerintele OMC, se mentin totusi la niveluri ridicate. Astfel ca in 2004 Turcia a produs 25 de milioane de tone de fructe, primind subventii intre 10 si 20% din valoarea exporturilor. Subventii au inceput sa se dea din acest an si in Romania, pentru producatorii agricoli care livreaza legume si fructe proaspete. Bugetul de subventii, de 2 milioane de euro, s-a acordat pentru mere, prune, piersici, tomate, mazare boabe verzi si fasole pastai. Valoarea individuala a ajutorului a variat intre un milion de lei si 1,5 milioane de lei pe tona, in functie de produs, iar procentual, cuantumul a fost de 9,6-10,7% din pretul mediu de referinta de valorificare pe piata. Prea putin, spun producatorii.

     

    Iar in timp ce acestia se intreaba pe unde sa mai scoata camasa, procesatorii de fructe se extind si au profit, dar importa si ei materie prima. Mai ales din cauza ca producatorii interni vand ce pot si marfa care ramane, indiferent de calitate, o plaseaza catre procesatori. „Pentru a ne onora comenzile, avem nevoie cam de 100 de tone de fructe pe an, dar din tara putem lua cam 25-35 de tone de fructe de calitate“, spun reprezentantii Alex-Star, producator de conserve de fructe si legume. Nici aici piata nu este asezata, fiind impartita de zeci de producatori mici, disipati in toate zonele tarii.

    Pe scurt, acesta este un caz – unul nefericit – in care producatorii romani nu au profitat de redresarea unei piete importante. Dar daca reusesc sa se puna la punct in vederea aderarii, pentru a putea intra cum trebuie pe piata externa, tot e bine. Pentru ca, pana la urma, nu trebuie sa ne plangem ca strainii ne invadeaza, ci sa gasim drumul sa-i invadam si noi pe ei.

  • Cardurile, colectia de toamna

    Carduri care stiu sa faca mai mult decat o simpla plata, carduri cu care plata se face de la distanta, siguranta cumparatorului ce-si foloseste cardul pe internet – cam in jurul acestor subiecte s-au invartit discutiile sutelor de expozanti care au participat saptamana trecuta la Paris, la Cartes 2005.

     

    Ca sa intrati in traditionalul, de acum, targ de carduri de la Paris, Cartes, nu aveti nevoie de un bilet. Nu, nu, nu va ganditi ca participarea este gratuita. Cum ar putea fi gratis intrarea la o expozitie cu 20 de ani de traditie, sute de expozanti internationali si peste 16.000 de vizitatori? Nu este gratis, adevarat (intrarea costa 30 de euro), dar nici bilet nu va trebuie, pentru ca la intrare vi se tipareste pe loc un card. Si nu orice fel de card, ci unul „destept“ – un card cu cip pe care-l puteti folosi bine mersi (doar suntem la Paris, nu?) si pentru o calatorie cu metroul sau trenul parizian.

     

    Cartes 2005 a adunat, pe cei 30.000 de metri patrati din centrul expozitional Paris Nord Villepinte, toata „floarea cea vestita“ a industriei mondiale de carduri. Peste 450 de expozanti din toata lumea au adus in Franta saptamana trecuta, in cele trei zile ale expozitiei, cele mai noi tehnologii in materie de carduri, aplicatii, concepte. Dupa trei zile de expozitie in care a cercetat indeaproape toate cotloanele expozitiei, BUSINESS Magazin va prezinta care sunt tendintele. Si cat este de indepartat „viitorul cardurilor“, asa cum se vede el la Paris, de o Romanie unde utilizarea cardului abia prinde aripi?

     

    O prima certitudine pe care o lasa targul parizian oricarui vizitator este ca, in zilele noastre, cardul depaseste limita unui  instrument de plata. Cardul cu cip, si nu cel pe care il cunoastem noi acum, inlocuieste incet-incet clasicul plastic cu banda magnetica in intreaga Europa. Marea Britanie se dovedeste a fi una dintre cele mai avansate tari in privinta trecerii la tehnologia smart card: pana la finele lunii februarie a.c., peste 85% (36 de milioane) dintre cei peste 42 de milioane de posesori britanici de carduri aveau cel putin un card cu cip.

     

    Dar, incet-incet, cardul cu cip migreaza si catre tarile est-europene, „o miscare care, chiar daca va mai necesita cativa ani, se va produce cu siguranta“, in opinia lui  Walter Hansen, Head of Fraud Operations la MasterCard International. Hansen, fost ofiter de politie in Olanda, spune ca tehnologia smart cardului poate duce la o diminuare semnificativa a fraudei pe carduri, asa cum o dovedeste experienta Marii Britanii sau a Frantei. Dar „frauda (cu carduri – n.r.) nu mai este de mult doar o problema interna“, ci una globala, spune Hansen. Iar daca „intr-un loc exista o solutie de securitate, frauda va merge catre locurile unde ii e mai usor, nu?“.

     

    Astfel ca, argumenteaza el, „probabil, vom asista la o migratie dinspre tarile care au tehnologia cip catre cele care nu o au“. Iar Romania nu are inca implementata tehnologia cip, iar bancherii spun ca pentru moment nici nu se gandesc sa o faca. Nu este o afacere inca, au explicat ei pentru BUSINESS Magazin. La fel de adevarat, „nu avem inca o piata matura de cip nici in Europa“, spune Hansen – abia acum se intampla, acum se desfasoara programele. „Sunt inca multe tari care cumpanesc ideea de a trece sau nu la cip“. Dar, argumenteaza el, cand vor vedea rezultatele tarilor care au trecut la cip, probabil, vor avea un argument solid sa o faca.

     

    Targul de carduri de la Paris aduce insa vizitatorilor si alte argumente in favoarea cardurilor inteligente. Cum v-ar placea, de exemplu, sa puteti plati cu cardul cumparaturile la un fast food fara sa mai coborati macar din masina? Sau sa intrati la metrou, trecand doar cardul pe langa cititorul de card, fara ca macar sa-l atingeti? Tehnologia contactless, o alta certitudine pe care ti-o lasa targul de carduri de la Paris, permite astfel de plati, mult mai rapide decat la terminalele clasice. O astfel de tehnologie permite extinderea zonelor unde se poate plati cu cardul, explica Bruno Carpeau, Associate Vice President Chip Products Management la Mastercard: la parcari, pentru a cumpara un ziar, in transportul public etc. In astfel de tranzactii, spune el, timpul necesar scade cu 6-12 secunde fata de o tranzactie clasica. Sase secunde mai putin care, cel putin la restaurantele McDonald’s din SUA, echivaleaza cu o crestere a cifrei de afaceri de 1%.

    Expozantii mai au un argument. Ne-am plictisit de imaginea cardului traditional? Producatorii si organizatiile internationale permit de-acum personalizarea cardurilor.

     

    Iar daca nici argumentul „inteligentei“ si nici al usurintei in utilizare nu ne conving, poate o vor face cardurile in forma de tableta de ciocolata. Imaginea pe care targul de carduri de la Paris o lasa bine intiparita in mintea oricarui vizitator depaseste ceea ce te-ai astepta de la un eveniment business-to-business, cum este Cartes.

    Trecand peste bogatia de tehnologii, aplicatii si masini aliniate frumos in standurile colorate ale expozantilor care vorbesc zeci de limbi, ramane o certitudine: bucatica de plastic din portofel poate fi si frumoasa, si desteapta, si foarte utila. Pentru cei care vor asta, evident.  

  • Procesele Romaniei

    In ultimii ani, mai multe state est-europene, printre care Polonia, Slovacia sau Cehia au fost obligate de diverse tribunale de arbitraj din lume sa ii despagubeasca pe investitorii ale caror interese au fost incalcate. Si chiar daca Romania a castigat recent primul proces de acest gen, nu e exclus ca intarzierile in selectarea avocatilor sa o coste.

     

    NOBLE VENTURES: Compania americana a cerut statului roman daune de 353 milioane de dolari, ca urmare a anularii privatizarii Combinatului Siderurgic Resita (CSR), preluat de Noble Ventures in 2000. Procesul a inceput in 2001, cand fostul proprietar al CSR a chemat in instanta statul pentru incalcarea tratatului bilateral romano-american de protejare reciproca a investitiilor. Luna trecuta, tribunalul a dat castig de cauza statului roman, reprezentat de Musat si Asociatii si firma americana White & Case.

     

    EDF SERVICES: Fostul operator al spatiilor duty-free din incinta aeroportului international Henri Coanda Bucuresti (Otopeni) a atacat statul roman dupa ce partenerii romani (Tarom si societatea care opera aeroportul) s-au retras din asociere in 2002, iar spatiile respective au fost scoase la licitatie. EDF este reprezentata de firma canadiana Appleton & Associates, care a asistat Noble Ventures.

     

    EUROPEAN DRINKS: Fratii Ioan si Viorel Micula, care au atat cetatenie romana, cat si suedeza, reclama anularea unor facilitati acordate pentru investitiile realizate de grupul European Drinks in zonele defavorizate, care le-ar fi provocat prejudicii prin neaplicarea prevederilor Acordului bilateral dintre Suedia si Romania privind protectia reciproca a investitiilor.

     

    CROSS LANDER: Proprietarul Aro a anuntat AVAS in urma cu doua luni ca va inchide uzina din Campulung si va actiona impotriva Romaniei la ICSID, daca institutia nu confirma ca firma americana si-a indeplinit angajamentele investitionale asumate la data privatizarii.

     

    ROMPETROL: The Rompetrol Group, firma inregistrata in Olanda care detine majoritatea companiilor din grup, a notificat in luna iulie guvernul ca modul de desfasurare a anchetei asupra conducerii companiilor grupului din Romania i-a produs pierderi economice. Compania urma sa negocieze timp de 90 de zile cu Guvernul gasirea unei solutii amiabile, pentru a evita procedurile de arbitraj de la ICSID. Rompetrol a inceput in aceasta luna negocierile cu reprezentanti ai guvernului.

     

    GAVAZZI STEEL: Grupul italian Gavazzi Steel a cumparat in 1999 combinatul siderurgic Otelul Rosu. Ulterior, societatea a intrat in reorganizare judiciara, iar APAPS a cerut rezolutiunea contractului. Italienii sustin ca statul roman i-a deposedat fara sa aiba dreptul.

  • LITIGII: Amanari avocatesti

    Americanii de la Noble Ventures au pierdut procesul cu statul roman, dar distractia abia incepe. Iar guvernul de la Bucuresti nu pare convins ca astfel de procese sunt treburi cat se poate de serioase, desi are in fata experientele neplacute pe care le-au avut alte tari est-europene.

     

    Mai multe companii romanesti si-au anuntat intentia de a ataca statul roman la Curtea de arbitraj international a Centrului International pentru Reglementarea Disputelor Relative la Investitii (ICSID) cam in acelasi timp in care se astepta verdictul judecatorilor in cazul Noble Venture, castigat in final de statul roman. Doua si-au materializat deja demersul: EDF Services, operator de magazine duty-free, si fratii Ioan si Viorel Micula (actionarii grupului European Drinks) au deschis deja actiuni la ICSID la sfarsitul lunii iulie, respectiv in octombrie.

     

    Ce face statul roman? Isi cauta inca avocati. Abia in septembrie a mandatat Ministerul de Finante sa selecteze o casa de avocatura si abia acum doua saptamani acesta a demarat procedurile de selectie. Termenul limita de depunere a candidaturilor a expirat vinerea trecuta, dar deocamdata nu se stiu casele de avocatura intrate in competitie. Iar saptamana aceasta reprezentantii caselor de avocatura candidate sunt asteptati la deschiderea plicurilor. Cat va dura procedura de selectie a avocatilor inca nu se stie. Dar orice amanare poate duce la pierderea procesului, dat fiind ca statul roman a fost nevoit sa schimbe deja corespondenta fara consiliere de specialitate.

     

    In tot acest timp, procesele continua fara ca statul roman sa aiba avocati; in cazul EDF deja a fost selectat tribunalul arbitral (fiecare parte are dreptul de a-si alege un arbitru, un al treilea fiind numit din oficiu), ceea ce inseamna ca statul roman a numit un arbitru in procesul EDF fara consilierea avocatilor. Pericolul consta in faptul ca, cel putin intr-o prima faza, statul poate intampina probleme in pregatirea apararii, pentru ca „reclamantii stiu foarte bine ce documente sau pretentii au, in timp ce statul inca nu a selectat aparatorii“, spune Cornel Popa, partener al firmei de avocatura Tuca si Asociatii.

     

    Cornel Popa a facut parte din echipa care a aparat statul roman in procesul cu Noble Ventures pe vremea cand era avocat la Musat si Asociatii. Comisia de selectie va alege dintre casele de avocatura care si-au depus candidaturile pana vineri, iar in alcatuirea punctajului va cantari greu experienta in procesele de la curtea de arbitraj. Asta inseamna un avantaj atat pentru casele de avocatura internationale in consortiu cu firme locale, cat si pentru casa de avocatura Tuca si Asociatii, ai carei avocati au asistat statul roman in procesul cu Noble Ventures.

     

    Deocamdata, procesele deja incepute sunt inca intr-o faza incipienta: pretentiile fostului operator duty-free EDF si cele ale fratilor Micula nici nu sunt cunoscute inca – insa si in aceste cazuri, ca si in cel al Noble ventures, despagubirile solicitate pot fi de ordinul sutelor de milioane de dolari.

    Iar cele doua procese sunt doar varful aisbergului, dat fiind ca alte trei companii si-au anuntat in ultimii ani intentia de a da in judecata statul roman. Este vorba de grupul Rompetrol (dupa scandalul anchetarii lui Dinu Patriciu si a altor membri ai conducerii), compania Gavazzi Steel (proprietar pentru scurt timp al combinatului siderurgic de la Otelu Rosu) si Cross Lander (compania care detine Aro Campulung). Deocamdata, Rompetrol a inceput negocierile cu reprezentanti ai Guvernului, solicitand daune pentru pierderile provocate de retinerea presedintelui grupului, Dinu Patriciu, negocieri care ar putea duce la evitarea arbitrajului international.

  • Date cheie Montero

    Actionarii distribuitorului de medicamente spera sa aiba succes si in imobiliare: 

     

    DOMENIUL DE ACTIVITATE: distributie de medicamente, tehnica medicala, cosmetice, produse veterinare

     

    CIFRA DE AFACERI (2005): peste 80  de milioane de euro

     

    PORTOFOLIUL IMOBILIAR: cladiri de birouri, terenuri, cladiri cu destinatie rezidentiala in valoare de 20 de milioane de euro. Valoarea nu include si platforma PUMAC, cu o suprafata de 7 hectare. PUMAC este detinuta de Montero si un investitor portughez

     

    MAREA PROVOCARE: dezvoltarea unui complex rezidential si de birouri in valoare de 200 de milioane de euro

     

    „Incet, am cumparat imobile si terenuri. Pofta a venit mancand.“ Radu Ioan Tudorache, Montero

  • INVESTITII: Cladiri din medicamente

    Odata consolidate bazele unui puternic grup de distributie in domeniul farmaceutic, actionarii Montero pariaza acum si pe real estate. Grupul intentioneaza sa construiasca un complex rezidential si de birouri cu o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.

     

    Elena si Radu Tudorache sunt cunoscuti in lumea business-ului in special pentru afacerile din domeniul farmaceutic. Numele familiei Tudorache este legat de grupul Montero, ale carui baze au fost puse in 1993, cand cei doi soti s-au asociat cu investitorul sloven Ludvik Glavina. La 12 ani de la acel moment, actionariatul grupului este impartit intre investitorii initiali. „Totul a inceput insa mai devreme, in 1991, cand a fost deschisa farmacia Med Farm“, povesteste Radu Ioan Tudorache (31 de ani), director general al Montero. Acesta din urma este fiul lui Radu Tudorache, coproprietar al grupului de distributie de farmaceutice, a carui cifra de afaceri estimata pentru 2005 depaseste 80 de milioane de euro. 

     

    De-a lungul anilor, profiturile grupului, care intre timp si-a diversificat activitatea, au fost plasate in real-estate. Acum compania detine un portofoliu imobiliar format din spatii de birouri, industriale si rezidentiale a carui valoare de piata se cifreaza la circa 20 de milioane de euro. In aceasta estimare nu este inclus insa si portofoliul companiei PUMAC, detinute in proportii egale de Metropola Imobiliar (cu aceeasi structura a actionariatului ca si la Montero) si un investitor portughez. Aceasta companie detine un teren de sapte hectare in apropierea Bulevardului Iuliu Maniu. Viitoarea strategie a celor de la Montero? Dezvoltarea diviziei de real-estate, administrate de Metropola Imobiliar. „Am cumparat incetul cu incetul imobile si terenuri. Pofta a venit mancand. Acum Metropola Imobiliar va administra mai bine portofoliul imobiliar pe care l-am acumulat“, explica Radu Ioan Tudorache.

     

    Primul semn ca actionarii Montero vor acorda mai multa importanta imobiliarelor a fost consolidarea companiei Metropola, care detine, dezvolta si administreaza proprietatile de real-estate ale grupului. Din toamna acestui an, compania are o noua echipa de management formata din fosti consultanti de la Roland Berger Strategy Consultants. Noul director general este Horia Galateanu (30 de ani) – si el fost consultant.

     

    Pe fosta platforma industriala PUMAC (fosta fabrica de utilaje pentru industria cimentului), actionarii vor sa dezvolte un proiect imobiliar a carui valoare ar putea ajunge la 200 de milioane de euro si care ar urma sa fie al doilea mare proiect de acest gen dupa Baneasa Investments – o companie detinuta de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti si de un grup de investitori condusi de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. In momentul lansarii (2005), managerii proiectului Baneasa au spus ca ar putea atrage investitii de 1,2 miliarde de euro pe o perioada de circa zece ani.

     

    Daca e sa luam in calcul si proiectul Esplanada, care ar urma sa fie dezvoltat in zona Bulevardul Unirii, estimat si acesta la peste un miliard de euro, complexul de la PUMAC ar fi al treilea ca marime.

     

    Deocamdata insa, acest din urma proiect se afla doar pe hartie. Actionarii Montero, impreuna cu asociatul lor portughez, detin doar terenul si un plan de urbanism care le permite sa construiasca pe o suprafata de 300.000 de metri patrati. PUMAC va cauta finantare pentru demararea proiectului, urmarindu-se totodata si varianta atragerii unui investitor puternic cu expertiza in domeniul imobiliar. Principalul avantaj al asocierii cu un partener strategic este obtinerea unui know-how pentru dezvoltarea unui proiect de o asemenea anvergura.

     

    Teoretic, pe piata, potentiali parteneri exista. Acest lucru este demonstrat si de faptul ca numarul fondurilor de investitii in real-estate a crescut. Daca in urma cu doi ani, piata romaneasca era dominata de companii de investitii austrice, precum Europolis, Immoeast sau CA Immo, acum au intrat in joc si fondurile din Irlanda, iar americanii sunt si ei in cautare de proiecte. Mai mult, investitorii se plang ca nu gasesc suficiente proiecte pentru fondurile pe care le au alocate pentru Romania.

     

    Complexul – pe care se vor construi in special spatii de birouri si cladiri de locuit – ar putea valora circa 200 de milioane de euro, conform unei estimari BUSINESS Magazin. Nu este exlusa nici construirea de spatii comerciale, insa in zona exista o aglomerare/concurenta destul de mare de centre comerciale (Billa Lujerului, Carrefour – Orhideea etc). Pana la gasirea partenerilor pentru proiectul PUMAC, proprietarii grupului Montero sunt preocupati de dezvoltarea si administrarea altor active imobiliare. Proiectul cu cel mai bun randament anual estimat este Carol Davilla Business Villa (zona Cotroceni). „Aceasta cladire va fi amortizata in circa opt ani. Cu alte cuvinte estimam ca randamentul sau anual va fi in jur de 12,5%, ceea ce este foarte bine“, explica Horia Galateanu, director la Metropola Imobiliar, compania din Montero care administreaza portofoliul imobiliar al grupului.

     

    Pe langa cladirea din Cotroceni, Montero mai are un sediu de birouri definitivat – Dealul Spirii Business Center. Radu Ioan Tudorache isi aminteste ca acesta a fost primul proiect de spatii de birouri al Montero. „Constructia sa a inceput in 1998 si l-am terminat in 2003. Cu un an inainte de sediul din Dealul Spirii am inceput sa achizitionam spatii si din cladirea PUMAC“, spune Tudorache. „Atunci a inceput real-estate-ul in Romania.“ Alte doua proiecte in faza avansata mai sunt o cladire de birouri in Erou Iancu Nicolae si Preciziei Business Center. Ambele dezvoltari au fost facute pe structura unor cladiri deja existente. „Cladirea din Erou Iancu Nicolae are o suprafata de 3.000 mp si va fi gata in primavara lui 2006“, afirma Horia Galateanu de la Metropola Imobiliar. Aceasta cladire are o valoare de circa trei milioane de euro.

     

    Diversificarea unei afaceri prin crearea unui fond imobiliar propriu nu este o noutate pe piata romaneasca, in conditiile in care real-estate a fost considerat ani la rand cea mai sigura investitie. Spre imobiliare s-au indreptat, aproape invariabil, si oamenii care au acumulat bani in afara business-ului (fotbalistii, de exemplu). A cumpara pur si simplu niste imobile sau terenuri nu este o filosofie foarte complicata. Dificultatea incepe in momentul in care portofoliul imobiliar trebuie dezvoltat si administrat.

    Si actionarii grupului Montero au privit initial real-estate-ul ca pe o „banca“ in care si-au plasat banii. Acum au intrat intr-o noua faza: prin consolidarea Metropola Imobiliar, au devenit un jucator „cu acte in regula“ si pe aceasta piata.   

  • Pierderi in circuit

    Romania este „campioana europeana“ la pierderi in retea, alaturi de Ungaria si Bulgaria. Pierderile, de aproximativ 12-14%, sunt parte de natura tehnica – cauzate mai ales de lipsa investitiilor, parte rezultatul furturilor de energie electrica din sistem.

     

    GRESELI DE STRATEGIE: Managerii companiilor care au preluat patru dintre distributiile Electrica sunt de acord ca sectorul energetic romanesc a pierdut foarte mult ca urmare a faptului ca nu s-au facut suficiente investitii in infrastructura electrica din Romania. In opinia acestora, divizarea Electrica in opt mari distributii ar fi trebuit facuta in urma cu un deceniu.

     

    PAGUBE: Preluarea Electrica Moldova a avut loc imediat dupa inundatiile catastrofale din acest an, astfel ca E.ON va trebui sa refaca o parte din infrastructura distrusa de ape.

     

    „Distributia va mai fi o afacere profitabila, dar sunt limite ale autoritatilor de reglementare care ingusteaza serios felia de profit.“ Henning Probst, E.ON Moldova

  • Profit alternativ / Profit continuu

    Distributia de electricitate a fost considerata mereu, indiferent de locatia geografica, o afacere profitabila. Teoretic, mai e si acum. Teoretic, pentru ca entuziasmul castigului rapid si sigur s-a „electrocutat“ in reglementarile impuse de autoritatile in domeniu.

     

    Sa luam bunaoara cazul Germaniei, cea mai mare piata europeana de energie, in care in ultimii 10 ani s-a investit masiv in distributia de electricitate. Acum, insa, putini sunt cei care ar mai fi dispusi sa o faca, pe motiv ca tarifele impuse de autoritatile de reglementare pur si simplu nu le mai permit o intoarcere profitabila a capitalului investit. De cealalta parte, autoritatile vor ca investitiile de acest gen sa fie amortizate intr-o perioada cat mai lunga. Principiul de baza ar fi acela ca reteaua trebuie construita, intretinuta si dezvoltata prin taxe suportate de consumatori. Statul ar avea astfel posibilitatea sa-si incaseze taxele, iar investitorul sa se descurce fara tarife preferentiale. Acestea ar fi cateva dintre concluziile studiului „Situatia financiara a companiilor de distributie din Europa“, realizat de Uniunea Europeana a Energiei Electrice (Eurelectric) si dat publicitatii la sfarsitul lui septembrie 2005.

     

    Analiza e cel putin descurajanta pentru o mare parte dintre distribuitorii de electricitate: business-ul nu mai este la fel de profitabil ca in trecut. Mihai Paun, consultant pe politici energetice al Eurelectric, spune ca lipsa unor garantii de recuperare a investitiilor e unul dintre motivele principale care au dus la scaderea volumului acestora la nivel european.  „Atat mediul politico-economic, cat si deciziile autoritatilor de reglementare sunt cruciale pentru ca un investitor sa inceapa un proiect“, explica Paun.

     

    Principalele conditii? O rata rezonabila de recuperare a investitiei, definirea clara a conditiilor de operare pe piata, cresterea cooperarii intre operatorii de sistem si un mediu sigur pentru afaceri. Se „pliaza“ Romania pe aceste conditii? Momentan, o face doar atat cat companiile de distributie straine care intra pe piata prin privatizari sa isi poata face planurile de investitii fara emotii prea mari. Pe o piata care traieste inca predominant din consumatori captivi, investitia se poate recupera intr-un termen rezonabil. Chiar daca nu foarte scurt. E.ON, compania germana care a preluat de curand Electrica Moldova in urma unei tranzactii de 100 mil. euro, a decis sa investeasca (pe o perioada care nu a fost facuta publica), in fiecare an, cate 10 milioane de euro.

     

    „Recuperarea investitiilor va avea loc cam in 20 de ani“, explica Henning Probst, managerul E.ON Moldova. Pentru amortizarea intregii investitii, insa, orizontul de timp creste. „Ne bazam pe o perioada foarte lunga de recuperare a banilor investiti in achizitie si majorarea de capital, mai ales ca deocamdata suntem intr-o pozitie de monopol pe distributie si asta nu se va schimba cu siguranta curand“, spune oficialul E.ON. Iar daca regulile se vor schimba, „noi putem trage obloanele si vinde, dar cu siguranta asta nu se va intampla“, zambeste Probst, adaugand ca, oricum, valoarea companiei va fi mult mai mare decat la preluare. „Distributia va mai fi inca o afacere profitabila, dar, bineinteles, sunt limite ale autoritatilor de reglementare care ingusteaza serios felia de profit pe care o obtin distribuitorii“, spune Henning Probst.

     

    In ceea ce priveste capitolul „mediu de reglementare stabil“, parerile sunt impartite. „Prin mediu de reglementare stabil se intelege sa fie modele de reglementare simple, consistente, iar orice reglementare noua sa fie insotita de un studiu de impact“, spune Mihai Paun. La noi, momentan, reglementarile existente sunt extrem de restrictive, spun analistii pietei de profil. Ministerul economiei a schimbat recent modalitatea de incheiere a contractelor bilaterale, care vor fi, din 2006, publice si semnate pe o perioada de maxim un an. La nivel european, acest capitol e oarecum diferit. „Existenta contractelor pe termen mediu si lung incurajeaza investitiile, deoarece se considera ca riscul e mai mic“, subliniaza Paun. Raportul Eurelectric arata ca un numar semnificativ din companiile de distributie interogate nu reusesc sa isi acopere costurile de capital.

     

    Dar cine e de vina? Conform aceleiasi surse, la nivel european totul a inceput o data cu liberalizarea: in perioada 1999-2001,  cand liberalizarea s-a tradus in preturi mai mici, mai ales datorita supracapacitatilor existente la momentul respectiv, dar si prin cresterea riscului investitiilor in generare. In combinatie cu lungi perioade de amortizare a investitiei, cu legislatie impredictibila si un cadru de autorizare nesigur, companiile de electricitate se gandesc de doua ori inainte de a investi. Eurelectric propune insa o varianta care sa impace pe toata lumea, mai putin consumatorii: investitiile in distributie ar trebui sa fie rezolvate la nivel national, prin finantare din taxe suportate de consumatori in plata facturii pentru intretinerea si imbunatatirea retelei.

    Cum asta ar insemna facturi din ce in ce mai mari pentru clienti, in piete competitive in care pretul cel mai mic te impune in fata concurentei, aceasta varianta trece sistematic pe langa urechile investitorilor. Eurelectric mai spune ca  un model de regularizare bazat pe nivele clare ale preturilor si maxime admise nu va stimula investitiile. Iar daca eventual costurile au o valoare prea mare in raport cu pretul reglementat, exista riscul ca orice companie de distributie sa se abtina si de la investitii. In cazul Romaniei – o tara in care investitorii nu s-ar „arunca“ pe amortizari de zeci de ani – exista avantajul unei piete tinere, in faza de modelare, al carei viitor depinde in mare masura de modul in care va fi acceptata si implementata liberalizarea 100%, din 2007.         

  • Cosmarurile din fiecare Inbox

    Nici macar in somn nu scapa Stever Robbins, consilier executiv, de e-mail. „Se facea ca eram ingropat sub un morman de mail-uri“, povesteste el. „Nu-mi amintesc sa fi avut vreodata vreun cosmar. Iar faptul ca primul meu cosmar a fost despre e-mail mi se pare penibil.“

     

    La compania de consultanta la care lucra, Stever Robbins se vedea nevoit uneori sa parcurga cam 120 de mesaje pe zi, cele mai multe de la seful lui. „Cand sfarseam de triat mesajele, nu-mi mai ramanea energie si ca sa fac treaba pe care o aveam de facut“, spune el.

     

    Asa ca intr-o zi le-a trimis sefului lui si colegilor ceva recomandari pentru modul de lucru cu e-mail-ul. Cand a vazut ca sfaturile lui sunt ignorate, Robbins si-a dat demisia si s-a apucat de afaceri, ajutand manageri sa-si imbunatateasca performantele. La loc de frunte pe lista lui de prioritati e e-mail-ul: Robbins si-a propus sa-si invete clientii cum sa se descurce cu mesajele. „Am demisionat din cauza stresului, si aproape totul avea legatura cu e-mail-ul“, a spus el.

     

    Nu e prea mult de cand e-mailul a inceput sa umple lumea de voie buna si lucruri hazlii, facandu-i pe oameni sa se repeada la tastatura pentru orice, invatandu-i sa-si presare incheierile cu mutrite zambitoare si cu prescurtari, facandu-i sa se intrebe, la unison, cum or fi trait oamenii atat timp inainte ca Inbox-ul sa fi fost inventat. Dar acum, ca a devenit o forma esentiala de comunicare – cu un trafic care a explodat de la 5,1 miliarde de mesaje zilnic in 2000 la 135,6 miliarde mesaje pe zi in 2005, potrivit Radicati Group, o companie de tehnologie si cercetare de piata din Palo Alto, California – e-mail-ul provoaca deopotriva stres si bucurie. Si-i face pe tot mai multi angajati si executivi sa caute cai de a imputina – sau macar de a controla – lungul sir de mesaje zilnice.

     

    „Trebuie sa fii istet ca sa te descurci cu e-mail-ul“, spune David Strom, redactor-sef al Tom’s Hardware Guide, un site pe teme tehnologice. „Altfel, iti ruineaza viata.“

     

    Nu e nici o indoiala ca e-mail-ul a devenit un instrument de lucru rapid, eficient, aproape indispensabil. Dar a si generat propriile forme de stres, de la panica pe care o simti dupa ce ai trimis un mesaj compromitator altcuiva decat trebuia pana la angoasele pe care le traiesti cand nu primesti un raspuns pe care-l astepti.

     

    Practica de a trimite cu „Cc“, care s-a intins ca o molima (termenul vine de la „carbon copy“, copie la indigo, cum i se spunea pe vremuri) a amplificat si mai mult angoasele, fortand tot mai multi oameni sa raspunda cat de repede pot la mesaje. Nici macar vacantele nu mai sunt, in mod automat, „iesiri de avarie“ – nici nu mai pot fi, din cauza ademenitoarelor laptop-uri si a Internet-cafe-urilor. Popularitatea conexiunilor wireless si a dispozitivelor hand-held – ca cele de tip BlackBerry – n-au facut decat sa alimenteze potopurile de e-mail-uri. Si apoi mai e si blestemul spam-ului, care reuseste inca sa fie mereu cu un pas inaintea chiar si a celor mai agresive dintre filtre.

     

    Dar poate ca cea mai mare sursa de stres generata de e-mail e pacostea unui Inbox supraaglomerat, in care nu reusesti niciodata sa mentii ordinea. Multi oameni, deopotriva sefi si subordonati, primesc in mod obisnuit peste 150 de mesaje pe zi, spun specialistii – exista oameni care primesc chiar si 50 pe ora. „Greblezi mesajele si dupa aceea te simti multumit ca ai terminat ceva, dar imediat ce te conectezi din nou vezi ca tocmai ai primit alte 200 de mesaje noi“, spune Anna Marta Sala, care este presedinte si proprietar al AMS Artists, o companie care ofera servicii de management muzicienilor.

     

    Si din pricina ca e-mailul este cea mai rapida forma de comunicare, e perceputa adesea ca fiind una care obliga la un raspuns rapid. „Umerii mi se lipesc de urechi de incordare, pentru ca trebuie sa raspund repede“, spune Sala. Iar asta e un refren pe care il aude des Julie Morgenstern, expert in managementul timpului, autoare a best-seller-ului „Nu va verificati niciodata e-mail-ul dimineata“. „Suntem dependenti intr-o oarecare masura“, spune ea despre e-mail. „Exista o spaima ca daca nu-ti verifici mesajele, pierzi ceva esential. Ca daca nu raspunzi imediat, ai aerul ca esti incompetent. Ca nu esti eficient. Ca seful tau sau clientul tau se vor gandi sa te inlocuiasca. Iar asta e stresant“, spune Morgenstern.

     

    Sa te descurci cu e-mail-ul – sa-l utilizezi, sa stabilesti ce mesaje sunt prioritare, sa faci ordine in el – presupune ore de munca in plus, pe care oamenii o fac in mare parte seara tarziu sau a doua zi devreme, dimineata. Dintr-un studiu facut recent de America Online and Opinion Research Corporation reiese ca 41% dintre respondenti spun ca-si verifica e-mail-urile dimineata, inainte de a ajunge la birou. Peste 25% spun ca nu li s-a intamplat sa stea niciodata mai mult de cateva zile fara sa-si verifice e-mail-ul, iar 60% spun ca si-l verifica si in vacanta. Si 4% marturisesc ca isi citesc e-mail-urile in baie.

     

    Nebunia e-mail-urilor a dat nastere unei mici industrii de consultanti care ofera sfaturi companiilor – inclusiv Microsoft, care a pus umarul la crearea e-mail-ului – despre cum sa se descurce cu mesajele si cum sa devina mai degraba proactive decat reactive – o problema din ce in ce mai mare in lumea corporatista.

     

    „Influxul de mesaje nu se opreste niciodata, mai ales intr-o economie globala“, spune Mogenstern. „Oricand poti sa-ti verifici e-mail-ul. Iar oamenii sunt programati sa astepte ca lucrurile sa se linisteasca pentru a deveni proactivi. Insa lucrurile nu se linistesc niciodata.“

     

    Michelle LaBrosse, director executiv la Cheetah Learning, o companie de training in management, a fost atat de hotarata la un moment dat sa rezolve problema mesajelor – primea circa 100 intr-o zi linistita – incat le-a spus celor 100 de angajati ai sai ca va cere 5 dolari de la oricine ii va trimite un mesaj fara rost. Planul a functionat: cei mai multi angajati au incetat cu totul sa-i mai trimita mesaje. Ea, in schimb, a decis sa discute cu cei care o potopisera cu e-mail-uri si le-a cerut sa incerce sa se abtina. Acum, are o alta abordare: nu le mai raspunde. „Daca-si dau seama ca asa nu pot comunica, renunta sa mai trimita mesaje“, spune ea.

     

    O astfel de politica merge impotriva curentului, a unei culturi a locului de munca hranita din avalanse de „Cc“-uri – o practica de natura sa genereze o specie aparte de anxietate. Daca cineva trimite un mesaj la opt persoane si-l adauga si pe sef in „Cc“, acest fapt – in lumea jocurilor de putere dintr-o companie – obliga pe fiecare recipient sa raspunda imediat, indiferent ca e necesar sau nu, doar pentru a nu fi considerat neatent. Cand memo-urile si mesajele erau scrise pe hartie, presiunea de a reactiona, fie si inutil, era considerabil mai mica, din cauza timpului si a efortului necesare pentru a scrie la masina un raspuns.

     

    A scrie un e-mail, in ciuda presupusei lipse de formalism, poate insa creste si mai mult nivelul de stres, pentru ca oamenii se straduiesc, intr-un timp mult mai scurt decat inainte, sa gaseasca tonul corect, sa respecte regulile de gramatica si sa fie clari si concisi. Iar oamenii „nu-si iau ragazul sa se gandeasca la toate astea cum trebuie si se fac o gramada de greseli“, spune Morgenstern.

     

    Jeff Jaenicke, supervisor la o institutie financiara, spune ca e-mail-ul poate da nastere la accente de paranoia. Cand trimite un e-mail, spune el, il reciteste de multe ori pentru a nu scrie lucruri stupide si pentru a se asigura ca tonul este corect. Daca cineva nu-i raspunde indeajuns de repede, spune el, incepe sa se simta nesigur. Isi aminteste ca a pierdut un prieten, care era republican, din cauza unui banc politic pe care i l-a trimis in timpul conventiei republicane de anul trecut. „Cand vorbesc, imi vine sa spun bancuri“, spune el. „Cred ca le povestesc cu haz. Dar uita-te la e-mail – eu nu sunt prea bun la scris – si suna complet diferit.“

     

    O alta sursa de angoase la birou e, pentru angajati, practica tot mai raspandita – si totalmente legala – de supraveghere corporatista. A devenit o rutina pentru companii sa monitorizeze folosirea computerelor si felul in care este folosit e-mail-ul – pentru protejarea informatiilor precum strategiile corporatiste si rapoartele de cercetare, pentru cresterea productivitatii si pentru ca mesajele sa nu ajunga pe mana procurorilor. Eliot Spitzer, procurorul general al New York-ului, si-a facut o cariera din colectarea mesajelor electronice, pe care le foloseste ca probe pentru a dovedi practici incorecte din institutiile financiare.

     

    Un studiu al American Management Association and the ePolicy Institute, o firma de consultanta, pe un lot de 850 de angajati arata ca 55% dintre companiile americane spun ca „pastreaza si verifica“ mesajele angajatilor; un sfert au concediat angajati care au incalcat regulamentele interne legate de e-mail; 20% au fost obligate sa predea mesaje tribunalelor sau autoritatilor de supraveghere. Lista companiilor si a angajatilor care au suferit din cauza unui click pe butonul „Send“ e lunga.

     

    Un exemplu este cel al lui Henry Blodget, ex-analist al Merrill Lynch, caruia i s-a interzis sa mai lucreze pe Wall Street in 2003, dupa ce s-a demonstrat, pe baza mesajelor lui, ca umflase cifrele de cercetare ale unor companii de Internet pentru a atrage investitori. Marile companii folosesc acum diverse programe pentru monitorizarea, organizarea si arhivarea mesajelor iar legile obliga institutiile financiare (in Statele Unite – n.r.) sa pastreze timp de sase ani toate e-mail-urile. Unele companii le pastreaza pe benzi magnetice, CD-uri sau DVD-uri. Pentru a se proteja si pentru a-si proteja angajatii, cele mai multe companii si-au facut un protocol: fara limbaj „piperat“, de exemplu; fara remarce discriminatorii ori defaimatoare; fara transferuri de informatii apartinand companiei.

     

    Cu toate acestea, indiscretia e un obicei greu de inlaturat. Anul acesta, Harry C. Stonecipher, fost executiv al Boeing, a fost concediat dupa ce s-a descoperit ca avea o relatie extraconjugala cu o angajata – totul pornise de la un savuros e-mail. Iar acum doua saptamani, reputatia lui Michael D. Brown, fost director al Federal Emergency Management Agency, a fost umilit cand mesajele pe care le schimba cu o subordonata in ajunul uraganului Katrina („sunt un Dumnezeu al modei“, scria el) au fost date publicitatii.

    Janis Fisher Chan, care sustine seminarii de „business writing“ si care a scris o carte despre redactarea mesajelor electronice, avertizeaza despre riscurile e-mail-ului: „E ca si cum ai lua un megafon si ai spune totul in gura mare din varful cladirii. E-mail-urile dainuie“.