Perioada cea mai grea – cea de la mijlocul anilor 90, cand consumul de fructe scazuse dramatic – s-a sfarsit. In Pentru cunoscatori, investitia intr-o livada de ciresi e ca o casnicie fericita. Dureaza zeci de ani, cu eforturi mici si cu rezultate sigure. Singurii nori vin de la terte forte, cum ar fi ploi dezlantuite, inghet tarziu sau alte calamitati naturale. Dar, ca si calamitatile, si investitiile in pomicultura sunt rare. Asa s-a facut ca primul proiect inaintat SAPARD pe pomicultura sa fie aprobat repede, iar banii sa intre beneficiarului in cont in mai putin de o luna. Care beneficiar a plantat repede 22 de hectare cu ciresi si 8 hectare cu meri undeva intr-un sat din judetul Iasi, cu o investitie de aproape 47.000 de euro, si asteapta in 2006, cu interes, prima recolta. Pentru cirese nu voi avea probleme cu desfacerea, deoarece piata interna absoarbe o cantitate mare – iar daca mai raman, le exportam fara probleme, spune Danut Baianu, proprietarul firmei Multiprior din De profesie inginer horticultor, Danut Baianu a plantat, cand avea 26 de ani, 40 de hectare de cires, care s-au dezvoltat excelent. Doar ca dupa revolutie proprietarii pamantului au decis sa defriseze plantatia, ca sa aiba unde planta grau si porumb. Un fel de blasfemie pentru Danut Baianu, care, daca ar putea, au cumpara si ar exploata toti ciresii din judet, numai ca sa-i salveze de la moarte sigura: Din cauza ca oamenii nu investesc nimic in livezi si din cauza ca ciresul e un copac fraier, care iti da fara sa-i dai nimic, in urmatorii 10 ani vor disparea de pe teritoriul judetului Iasi cam 800 de hectare de ciresi. Cum nu isi poate permite asta, horticultorul iesean are in plan sa obtina alti bani de la SAPARD, pentru a-si face o livada-model: cu sistem de irigare prin picurare care costa cam 30.000 de euro, curent electric si sosea pana in mijlocul livezii. La mere insa, lucrurile stau diferit. Piata interna absoarbe putin, exporta putin si importa enorm. Trei probleme care au aceeasi sursa si anume modul in care productia interna, deloc neglijabila (peste 1 milion tone anual), nu are putere sa se impuna pe piata. Asta pentru ca acum consumatorii vor fructe frumoase, bine ambalate si rezistente. Daca distribuitorul turc sau grec iti aduce un produs de calitate, ambalat cum trebuie in ladite, normal ca preferi sa-l iei de acolo, chiar daca uneori pretul este mai mare, spune Andrei Stan, directorul executiv Interfruct, o firma de distributie fructe. Este normal. Mai ales ca in ultima vreme cumparatorul nu prea se mai uita la pret. Asa se face ca, per total, pretul fructelor pe piata interna creste in salturi, numai luna trecuta crescand cu 8,3%, conform datelor furnizate BUSINESS Magazin de Institutul National de Statistica (INS). Si tot asa se face ca producatorilor romani li se strica marfa in magazii improvizate, in timp ce consumul national este sustinut de importuri.
Culmea este ca producatorii identifica problemele, dar pare a fi extrem de dificil sa le puna in practica. Cea mai importanta, depozitarea si cooperarea intre producatori, este cea la care fructele din import ne iau fata. Ca sa vinzi marul la un pret bun, trebuie sa il scoti pe piata din decembrie incolo, asa ca trebuie sa ai unde sa il depozitezi, spune Vasile Robu, producator de mere din Cluj. Iar ca sa il poti vinde eficient, trebuie sa ai cantitati foarte mari, pentru a putea lucra cu un hypermarket sau cu retele mari de magazine. Am un proiect de a ma asocia cu mai multi producatori de fructe din zona Moldovei pentru a pune pe picioare un depozit performant, ca sa intram cum se cuvine pe piata, spune Danut Baianu.
Este vorba despre un proiect pentru un depozit, care ar costa cam 400.000 de euro, dar care ar reusi sa aduca fructul in magazin in aceleasi conditii cu fructele de afara, spune producatorul. Culmea este ca la mere, pere si gutui, cel putin, nu vorbim de competitori cu traditie capitalista care nu au pierdut timp pe vremea comunismului. Conform datelor INS, cele mai multe astfel de fructe le importam din Republica
Iar daca e sa vorbim de concurenta de afara, trebuie sa incepem cu Turcia, care este cel mai mare producator si exportator mondial de piersici, cirese, alune de padure, smochine si gutui. Turcia, privita sceptic de UE, are din acest punct de vedere potentialul de a deveni un jucator cu greutate pe piata unica, putand ajunge la o cota de piata de 40%. Producatorii turci au primit insa ani la rand serioase stimulente financiare, care, desi s-au diminuat in ultimul timp la cerintele OMC, se mentin totusi la niveluri ridicate. Astfel ca in 2004 Turcia a produs 25 de milioane de tone de fructe, primind subventii intre 10 si 20% din valoarea exporturilor. Subventii au inceput sa se dea din acest an si in
Iar in timp ce acestia se intreaba pe unde sa mai scoata camasa, procesatorii de fructe se extind si au profit, dar importa si ei materie prima. Mai ales din cauza ca producatorii interni vand ce pot si marfa care ramane, indiferent de calitate, o plaseaza catre procesatori. Pentru a ne onora comenzile, avem nevoie cam de 100 de tone de fructe pe an, dar din tara putem lua cam 25-35 de tone de fructe de calitate, spun reprezentantii Alex-Star, producator de conserve de fructe si legume. Nici aici piata nu este asezata, fiind impartita de zeci de producatori mici, disipati in toate zonele tarii.
Pe scurt, acesta este un caz – unul nefericit – in care producatorii romani nu au profitat de redresarea unei piete importante. Dar daca reusesc sa se puna la punct in vederea aderarii, pentru a putea intra cum trebuie pe piata externa, tot e bine. Pentru ca, pana la urma, nu trebuie sa ne plangem ca strainii ne invadeaza, ci sa gasim drumul sa-i invadam si noi pe ei.
Leave a Reply