BusinessMagazin

Blog

  • Unde am gresit?

    Este comportamentul comerciantilor din Romania o boala fara leac? Probabil ca nu. Dar e, desigur, boala veche, cauzata de „virusi“ macroeconomici. „Cazul extrem a fost inceputul anilor ‘90, cand se faceau afaceri doar de azi pe maine, cu plata la vedere, iar dobanzile erau imense, ca o reflectare a riscului de asemenea mare“, spune Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana. 

     

    Exista solutii pentru a opri galopul preturilor? „Un risc de tara scazut, comertul liber si un Consiliu al Concurentei puternic si activ este ceea ce aduce finalmente preturile in jos, dupa ce ne vom alinia in toate domeniile restante“, spune analistul. Dar ce nu s-a facut la timp? Unde am gresit? „Daca reformele ar fi mers mai repede si nu am fi asteptat anii ‘97-’98 ca sa incepem sa disciplinam economia si sa renuntam la protectionism, am fi fost astazi ceva mai avansati“, conchide oficialul SAR.

     

    Sa fie insa de vina doar deciziile la nivel macroeconomic? Analistii cad de acord ca da – daca adaugam lipsa concurentei si dorinta de castig imediat a comerciantilor. „Romania a suferit doua recesiuni: una intre 1990-1992, care s-a regasit in toate tarile central si est-europene, si a doua intre 1997-1999, care a fost specifica Romaniei (doar Bulgaria a mai avut un crah financiar in 1996 si Cehia o criza valutara in 1997). Practic, restructurarea a inceput foarte tarziu la noi, in a doua recesiune. Iar din punct de vedere macroeconomic, s-au facut intr-adevar multe greseli“, spune Liviu Voinea.

     

    Cele mai importante sunt, in opinia acestuia, cresterea exagerata a activelor interne nete din anii 1994-1996, care a provocat a doua recesiune, cresterea accelerata a datoriei externe in perioada 1990-1995, existenta pietei valutare paralele pana in 1997, inversarea raportului angajati/pensionari prin pensionari timpurii in masa, politica sistematica de iertare de datorii a marilor datornici, faptul ca a fost tolerata devalizarea Bancorex precum si alte „scamatorii“ financiare, absenta unei viziuni coerente de restructurare a cheltuielilor publice pentru dezvoltarea Romaniei (viziune pe care n-o avem nici astazi). Si lista ar putea continua. In timp, toate acestea s-au tradus prin puseuri repetate de cresteri de preturi, iar inflatia a facut ca firavele majorari salariale sa nu tina pasul.

     

    La acestea s-a adaugat si reticenta romanilor fata de investitii. „In primii ani dupa revolutie, a fost o perioada de ostilitate fata de deschiderea pietei si fata de privatizare, sub sloganul «noi nu ne vindem tara». Anii aceia ar fi fost cei mai buni, toata lumea era optimista si accepta usor schimbarea, dar apoi oamenii au devenit din ce in ce mai reticenti, au aparut probleme, mineriade, instabilitate politica – care au facut ca, desi am fi acceptat investitiile, investitorii sa nu mai vina“, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Lazaroiu aminteste ca alte tari foste comuniste au deschis mai repede piata, au profitat si de conjuncturi geopolitice (cum ar fi apropierea de Germania, Austria), iar economia a avut alt combustibil de crestere. „Noi credeam ca vom rezolva problemele prin noi insine.“

  • Urmeaza planul B

    Meciul dintre coalitia de guvernamant si partidele de opozitie, care a avut drept miza principala schimbarea presedintilor celor doua Camere parlamentare, a fost transat de judecatorii Curtii Constitutionale in favoarea celor din urma. Judecatorii Curtii au decis ca articolele referitoare la revocarea din functie a lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu sunt neconstitutionale. Liderii Aliantei au incercat sa indulceasca infrangerea.

     

    Presedintele democratilor, Emil Boc, sustine ca revocarea mandatelor celor doi este inca posibila, la propunerea grupului parlamentar care ii sustine (ceea ce e insa o absurditate) sau daca acestia incalca prevederile constitutionale sau cele stipulate in regulamentele parlamentare.

     

    Desi Boc sustine ca motive „sunt cu carul“ pentru revocarea celor doi pe motiv de abuzuri in functie, reactia lui Adrian Nastase a raspuns cu o ironie care vrea sa sugereze ca atat el, cat si Vacaroiu au evitat deja aceasta capcana juridica – „Pot fi demis pentru spionaj, tradare, omor si viol in grup, domnul Vacaroiu si cu mine“.

     

    O reactie de alt ordin a venit din ograda liberala. Calin Popescu Tariceanu a declarat ca sunt serioase semne de intrebare asupra obiectivitatii Curtii Constitutionale, in conditiile in care „unii judecatori ai acesteia sunt in conflict de interese“, recte sunt apropiati ai PSD. Vicepresedintele liberal Teodor Melescanu a venit deci cu propunerea unei legi care sa clarifice incompatibilitatile judecatorilor din cadrul Curtii Constitutionale. Chiar membrii Aliantei recunosc ca un astfel de proiect de lege ar avea un aer clar de razbunare, ceea ce nu-i impiedica sa considere ca e o solutie corecta de depolitizare (de fapt de depesedizare) a institutiei.

  • DE CE E SCUMPA ROMANIA?

    Intelepciunea populara spune ca Romania, desi scumpa pentru locuitorii ei, e o tara ieftina pentru straini. Judecata, care porneste de la o comparatie de bun-simt – cea dintre salariile noastre si salariile lor – merita analizata dintr-o alta perspectiva: cea a comparatiei dintre preturile noastre si preturile lor. S-ar putea sa descoperim ca iesim mai ieftin daca ne facem cumparaturile la Amsterdam.

    Zara, un magazin spaniol care si-a castigat faima ca vinde haine stilate la preturi mici, si-a deschis anul trecut o reprezentanta in Bucuresti. Daca insa te uiti pe etichete, vezi ca bluza pe care o poti lua cu 20 de euro in Spania o cumperi in Romania cu 1.900.000 lei, adica 52,7 euro. Perechea de pantofi barbatesti care in Amsterdam costa 29,95 euro face in Romania 2.200.000 lei, adica 61 de euro. Iar puloverul de lana pentru care in Germania dai 15 euro e aici cam 40 de euro. O masa cu trei feluri la un restaurant parizian, cu tot cu vin sau bere, costa cam 20 de euro – cam cat intr-un restaurant bun de la noi. De ce oare spunem ca ne-ar placea preturile romanesti daca am avea si noi salarii occidentale? Comparatii punctuale, ca acestea, face orice roman care ajunge in strainatate.

    Una dintre concluziile vacantelor in Grecia, Spania ori Italia e ca „preturile sunt cam ca la noi“ – auzi frecvent chiar ca anumite lucruri sunt „mai ieftine ca la noi“. Pe un forum pentru expatriati, www.expat-links.com, un binevoitor ii avertizeaza pe cei care vin in Romania in privinta preturilor – „asteptati-va sa platiti preturi occidentale“, spune el – adaugand ca totusi tigarile si vinul sunt ieftine. Iar pe forumul de discutii libere www.cafeneaua.com exista un topic despre preturile din Romania, in care un participant comenteaza la un moment ca, daca o masa de doua persoane la restaurant poate costa 40 de euro, cum spusese cineva, atunci mai bine „emigrezi in capitalism, ca iesi mai ieftin, zau – nu se face sa dai bani aiurea, chiar daca ai de unde“. De ce sunt oare mai scumpe la noi hainele „de eticheta“?

     

    De ce costa mai mult dulciurile? Si de ce hamburgerii nostri sunt mai scumpi decat ai polonezilor?

     

    Fara nici o indoiala, Romania e scumpa pentru romanii obisnuiti, dar a devenit scumpa si pentru expatriati ori pentru romanii cu salarii de top. Intr-un clasament Mercer Human Resource Consulting pe 2005, care ia in calcul un cos standard de produse si servicii din 144 de capitale ale lumii, Bucurestiul figureaza, cu un indice de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle, fiind cu doar patru sutimi in urma Detroitului si mai scump decat Montrealul ori Clevelandul.

     

    Dar poate mai interesant decat locul pe care Bucurestiul il ocupa in clasamentul costului vietii in diverse capitale – alcatuit de Mercer pentru multinationalele care au nevoie de criterii de stabilire a salariilor expatriatilor – e felul in care a evoluat Bucurestiul in acest clasament. Daca luam in calcul nu indexul Mercer in valoare absoluta, ci cresterea acestuia, se poate spune ca Bucurestiul a avut cea mai mare crestere in 2005 fata de 2004, dupa Varsovia.

     

    Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), a trait un an in Spania (despre care spune ca e o economie „teoretic comparabila cu a noastra“) si constata ca preturile de aici, cel putin in cazul marilor orase, sunt deja mai mari la haine si mancare – „ceea ce mi se pare inadmisibil“. „Acelasi pulover care costa 3 euro in Spania costa 15 euro in Romania, iar aceeasi masa la un restaurant decent costa dublu in Romania“, spune Voinea. „Chiriile au ajuns comparabile, utilitatile publice sunt mai scumpe la noi, costul vietii pe ansamblu cred ca este mai mare in Romania decat in Spania“, conchide el.

     

    De ce e Romania atat de scumpa? Primul motiv ar fi ca pe o piata atat de „neasezata, mica, nedisciplinata“, cum o numeste Sorin Ionita, directorul de cercetare al Societatii Academice Romane (SAR), „sistemul de «contract enforcement» e slab iar riscul e mare“. Cu alte cuvinte, spune Ionita, „orizontul de timp al antreprenorului e scurt iar rata profitului care trebuie sa-l motiveze trebuie sa fie mare – e o lege de fier precum aceea ca apa curge la vale, n-ai cum sa te abati de la ea“.

     

    Si nimeni nu poate schimba asta deocamdata. Un importator sau un retailer nu poate fi obligat sa se orienteze, atunci cand fixeaza preturile, dupa cele practicate in alte tari pentru aceleasi produse. De altfel, nici „nu exista un algoritm oficial de stabilire a preturilor produselor importate, nu exista nici o regula“, explica, pentru BUSINESS Magazin, Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Importatorilor si exportatorilor din Romania (ANEIR). Preturi cu mult mai mari decat in magazinele occidentale la asa-numitele produse de eticheta se mai intalnesc doar in Ucraina si Rusia. Conform lui Mihai Ionescu, regula in comertul international este ca, daca pretul la producator este de 100 de euro, pretul la angrosist sa fie de 200 de euro, iar in magazin de 300 de euro sau mai mult, in functie de „nasul“ comerciantului.

     

    O alta explicatie a preturilor mari tine de relatia dintre comerciantul roman si creatorul marcii, care nu poate influenta in nici un fel pretul la raft. Cele mai multe marci internationale ajung in Romania prin franciza iar francizorului ii este interzisa politica impunerii de preturi companiei francizate, spune Razvan Blid, director comercial al CHR Consulting. „Se fac in schimb recomandari de pret sau se folosesc alte metode, cea mai uzuala fiind cea prin care produsul se furnizeaza cu pretul de vanzare pe factura, iar francizatului i se inscrie un discount pe factura. La noi, retailul presupune adaosuri comerciale (in sezon) intre 100% si 200%, in alte sfere se practica 50% -100%“, spune Blid.

     

    Taxele vamale impovareaza, si ele, preturile. Directorul de la CHR Consulting spune ca toti francizorii includ in constructia preturilor de vanzare taxele vamale, care sunt intre 20% si 50%. „Speram ca intrarea in UE si liberalizarea schimbului de marfuri sa duca la o ieftinire“, adauga Blid. Regula includerii taxelor vamale are abateri „in functie de specificul marfii, de concurenta si de piata de profil“, explica Ionescu de la ANEIR.

     

    Barierele vamale vor cadea intr-un an, dar e de asteptat ca preturile sa creasca in continuare, asa cum s-a intamplat si in Ungaria, Cehia ori Polonia, indreptatindu-le ingrijorarile celor 56% dintre romani pentru care aderarea la UE va aduce dezavantaje pe termen scurt, potrivit IRSOP. Pentru o vreme, standardul occidental de viata la care aspiram se va indeparta, in loc sa se apropie, chiar si pentru clasa mijlocie – al carei comportament explica si el, alaturi de cel al comerciantilor care trag sa obtina profituri pe termen scurt, preturile mari din Romania.

     

    Destul de discreta si insuficient coagulata, asa-numita clasa de mijloc – formata predominant din intelectuali cu salarii mai mari decat cel mediu pe economie, dar mai mici decat ale managerilor de top – e pusa deseori in fata unor dileme de cumparare din care habar n-are cum sa iasa. Pentru ca in Romania exista prea putine bunuri si servicii de mijloc, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Exista salarii de mijloc, dar cei care le au „nu au destui bani pentru produsele scumpe, dar le refuza pe cele ieftine“, spune Lazaroiu. Astfel, tocmai aceasta clasa in formare, tinta a marketerilor pentru produsele de larg consum, dar si pentru produsele cu preturi peste medie, iese sifonata atunci cand vrea sa cumpere produse si servicii similare cu cele pe care le cumpara clasele mijlocii din tarile vest-europene. Pentru ca va plati, pe langa pretul lor normal, si inflatia, si taxele vamale, si ambitiile importatorilor unici, si pierderile din retelele de electricitate sau gaze.

     

    Nu numai produsele importate sunt mai scumpe decat in tarile dezvoltate, ci si cele produse aici. „Multe categorii de produse si servicii sunt prea scumpe, mai ales cele pentru care nu prea exista concurenta. Iar aceasta se manifesta fie prin prea putini competitori pe piata, fie prin intelegeri de pret intre acestia“, spune Liviu Voinea de la Grupul de Economie Aplicata. Exemple clasice de lipsa a concurentei si, implicit, de preturi prea mari sunt telecomunicatiile, energia electrica, cimentul, carburantii, majoritatea bunurilor de larg consum, inclusiv cele alimentare, spune el.

     

    Energia electrica, benzina si gazul, ale caror scumpiri inflameaza piata periodic, contribuie si ele generos la reputatia de tara scumpa pe care si-o consolideaza Romania. Producem un kilowatt-ora, in centralele termoelectrice, cu un consum dublu fata de tarile vest-europene, din pricina centralelor invechite – iar astfel de costuri se reflecta si in facturile romanilor obisnuiti, si in cele ale companiilor, si, implicit, in preturi.

     

    Energia hidro, nucleara sau cea produsa de complexurile energetice e acum in mainile unui grup restrans de companii; din decembrie, vanzarea de energie se va face mai transparent, dar costurile nu vor scadea, pentru ca e inca nevoie de investitii. Asa se face ca o companie romaneasca plateste pentru energie mai mult decat una din UE – un studiu EUROSTAT arata ca preturile de furnizare a energiei pentru consumatorii industriali din Romania sunt mai mari decat in Norvegia, Polonia, Cehia, Anglia si Danemarca, chiar Ungaria (unde tariful este cu 60% mai mic).

     

    Cei mai „mici“ sau veniti mai tarziu in piata intra intr-o categorie cel putin dezavantajata, devenind un fel de „eligibili captivi“. Pentru ca, desi teoretic indeplinesc conditiile cerute de lege pentru a negocia un tarif avantajos, ei nu au puterea de negociere pentru a prinde un pret bun si sunt obligati sa cumpere curent la pretul oficial al Electrica. „Preturile consumatorilor industriali captivi din Romania variaza intre 50 euro/MWh pentru consumatorii racordati la inalta tensiune si circa 100 euro/MWh pentru consumatorii racordati la joasa tensiune“, arata datele furnizate de  Electrica. Asta in conditiile in care un consumator casnic plateste aproximativ 70,37 euro/MWh.

     

    Romania e scumpa si din cauza benzinei. Cu un salariu mediu pe economie se pot face doar cinci „plinuri“ de cate 40 de litri, ceea ce inseamna ca pentru fiecare „plin“ de benzina premium fara plumb un roman cheltuieste acum 19% dintr-un salariu mediu net. Anul trecut pe vremea asta, acelasi „plin“ inghitea doar 18% dintr-un salariu mediu. Pretul litrului de benzina, de 0,95 euro, e mai mare decat in Grecia si tarile baltice si comparabil cu cel din Spania si Polonia – in conditiile unor salarii medii nete mai mari.

     

    Comparatia cu economiile cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene e si mai defavorabila Romaniei: acolo un „plin“ costa 44-48 de euro, fata de 38 de euro in Romania. Diferentele de preturi tind sa devina nesemnificative, in conditiile unor diferente apreciabile in termeni de salarii medii. La gazul metan, preturile romanesti, desi mari pentru consumatori si mai ales pentru consumatorii industriali, inca nu s-au aliniat cu cele din UE si majorari importante sunt asteptate anul viitor. In acest moment, pretul la gaze in Romania este cam de 60% din cel mediu din UE la consumatorii industriali si sub 50% la consumatorii individuali. 

     

    O alta categorie de facturi cu tarife comparabile cu cele europene e cea de telefon – fix sau mobil. „La telefonie mobila e ciudat, vorbim de un fel de monopol ascuns, deoarece sunt doua companii mari care impart piata si exista o anumita coordonare intre tarife si oferte“, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, care crede insa ca la un moment dat tarifele vor scadea, dat fiind faptul ca operatorii „nu sunt de multa vreme pe piata si au facut investitii mari“. Jumatate dintre romani au telefon mobil si e de asteptat ca rata de penetrare sa creasca in continuare.

     

    Prezenta operatorilor internationali pe piata (Vodafone, Orange, CosmOTE) nu ne da deocamdata mari sperante ca tarifele s-ar putea uniformiza prea curand. „Din pacate, nu putem oferi un studiu comparativ pe grup deoarece aceste date se schimba frecvent si unele informatii sunt confidentiale din punct de vedere comercial. De asemenea, situatia nu este comparabila,  costurile de viata si ratele de schimb fiind diferite de la tara la tara“, au declarat reprezentantii Orange pentru BUSINESS Magazin.

     

    La telefonia fixa, tarifele nu sunt mai mari decat in restul Europei. Abonamentul e printre cele mai mici: 4,95 euro fata de 10,7 euro in Cehia sau 13 euro in Ungaria. Si Bulgaria are abonamentul mai mare, dar are si tariful convorbirii mai mare. „Daca ne comparam cu Europa, avem tarife mai mici, dat fiind ca media pe UE15 e de 14-16 euro“, spune analistul Nicolae Oaca. In 2001, Cehia avea aceleasi tarife cu noi, dar, dupa presiuni sustinute asupra autoritatilor de reglementare, operatorii au reusit sa le mareasca. „Problema nu e simpla, trebuie sa ne raportam si la puterea de cumparare; daca tariful ajunge la 10 euro, RomTelecom poate pierde peste noapte un milion de abonati“, crede Oaca, precizand ca in aceasta primavara, prin cresterea abonamentului la 4,95 euro, RomTelecom a pierdut circa 100.000 de abonati.

     

    O piata pe care preturile in Romania cresc constant fara nici o legatura cu puterea de cumparare e cea a chiriilor. La inceputul lunii, compania care detine franciza pentru brandul britanic The Body Shop pe piata romaneasca, Gingko & Sarantis Romania, a inchis magazinul de pe bulevardul Magheru din Bucuresti din cauza chiriei prea mari. „Magazinul a fost inchis la expirarea celor cinci ani de contract de inchiriere, deoarece proprietarul a pretins o chirie marita cu aproape 100%, conditii in care magazinul ar fi operat in pierdere“, a declarat Dana Tudorache, director general al companiei, pentru Ziarul Financiar.

     

    Gingko & Sarantis Romania platea o chirie lunara de 8.000 de euro. Potrivit datelor companiei imobiliare Eurisko, pretul chiriilor in zona Magheru variaza intre 30 si 120 de euro pentru un metru patrat. Ceea ce inseamna ca din punctul de vedere al chiriilor pentru birouri, Bucurestiul are valori apropiate capitalelor vecine, desi e considerat un oras relativ ieftin, potrivit unui studiu efectuat de CB Richard Ellis pentru primul semestru din 2005, avand ca obiect sapte tari din Europa Centrala si de Est. Cu o chirie de 18 euro/mp pe luna, Bucurestiul e doar putin mai ieftin decat Praga (18,5 euro), Budapesta (20 euro) sau Varsovia (20 euro).

     

    La capitolul apartamente de inchiriat, Romania a ajuns insa la tarife care ar face invidiosi pe proprietarii cehi sau spanioli de apartamente: avem chirii de 250 de euro pentru o garsoniera, 400 de euro un apartament cu doua camere semicentral si aproape 2.000 de euro pentru un apartament de lux. „Chiria intr-un apartament mediu din Bucuresti depaseste salariul mediu net pe economie, in timp ce acelasi nivel nominal al chiriei inseamna o treime din salariul mediu net din Spania sau jumatate din bursa de student in Suedia“, spune Liviu Voinea de la Grupului de Economie Aplicata. Iar preturile apartamentelor de inchiriat sunt asemanatoare si in celelalte orase mari din tara, in special in centrele universitare, desi nivelul salariilor este mai mic decat in Bucuresti.

     

    Chiriile sunt mari si din cauza ca cei care le inchiriaza nu-si permit inca sa-si cumpere propria locuinta. Numarul creditelor ipotecare este in crestere, dar si preturile apartamentelor. Pentru cei cu venituri medii sau usor peste medie (circa 30% din angajatii din Romania, conform datelor furnizate BUSINESS Magazin de INSEE), cumpararea unui apartament inseamna 15-20 de ani de rate, preturile apartamentelor in blocuri vechi din Bucuresti fiind de 40.000-60.000 de euro si mergand pana la 100.000 de euro in centrul orasului.

     

    Preturile locuintelor din Bucuresti le depasesc substantial pe cele din Sofia, fiind, in unele situatii, cu 50% mai mari, dupa cum arata un studiu comparativ al pietei de pe site-ul bulgaresc www.imot.bg. Desi nivelul de trai si salariile din Romania respectiv Bulgaria sunt comparabile, preturile pe metru patrat sunt mai mari in Bucuresti: daca pretul mediu pe metru patrat este de 593 de euro in Sofia, in Bucuresti ajunge pana la 890 euro/mp pentru garsoniere.

     

    La cumpararea de apartamente in blocuri noi insa, situatia este albastra de-a dreptul. In primul rand, numarul apartamentelor noi livrate este mic fata de alte tari din Europa de Vest, iar lipsa ofertei creste pretul. In prima parte a acestui an, pe piata romaneasca s-au livrat nu mai mult de 100 de apartamente noi, majoritatea fiind amplasate in cladiri mici, iar clientela vizata a fost cea cu venituri peste medie. Nici complexurile de vile nu au fost prea multe, fiind date in folosinta de la inceputul anului cateva sute de unitati.

     

     In Varsovia, care are o populatie cu 15% mai mica decat cea a Bucurestiului, s-au livrat, incepand cu 2001, peste 60.000 de apartamente, dintre care 12.500 numai anul acesta. Si nu numai numarul caselor difera, ci si pretul, dar invers proportional. La noi, pretul pe metru patrat pentru un apartament care se adreseaza „segmentului mediu“ se situeaza intre 1.100 si 1.800 euro. In Polonia, in schimb, preturile constructiilor noi oscileaza intre 850 si 1.400 de euro/mp, arata datele ESOP, in conditiile in care venitul lunar mediu brut in Polonia este de aproximativ 580 de euro, in timp ce in Romania este de 273 de euro, deci jumatate.

     

    Nici la capitolul dobanzi nu ne putem lauda cu nimic fata de alte tari. Mai ales la cele in moneda nationala. In Romania se inregistreaza in prezent cele mai ridicate dobanzi la creditele in moneda nationala, comparativ cu tari din regiune abia intrate in UE – Ungaria, Polonia, Cehia – si chiar cu Bulgaria. Bancile si-ar putea permite sa reduca diferenta intre dobanzile la credite si cele la depozite, facand astfel mai accesibile imprumuturile in lei, arata un studiu Coface Intercredit.

     

    La sfarsitul lunii iulie 2005, creditele destinate companiilor aveau in Romania o rata medie a dobanzii de 16,4%, la mare distanta fata de Ungaria (8,3-10%), Polonia (6,6%), Cehia (4,1%) si Bulgaria (7,5-9%). Situatia este asemanatoare la imprumuturile pentru persoane fizice, unde rata medie a dobanzilor era de 18,7%, aproape dublu decat in Ungaria, spre exemplu. Diferenta dintre dobanzile la credite si cele la depozite in moneda locala este de departe cea mai mare in Romania, de aproximativ opt puncte procentuale, la persoane juridice, si de 10,2% la persoane fizice. Spre comparatie, in Bulgaria, pentru persoane fizice marja este de doar 2%, in Cehia de 2,7%, iar in Ungaria si Polonia la jumatate fata de cea din Romania.

     

    Cat despre asigurari, fie de viata sau de sanatate, ele reprezinta deocamdata in Romania un lux accesibil unei mici parti din populatie, desi asigurarile din sistemul public nu sunt satisfacatoare. Primele de asigurare nu sunt mai mari decat in alte tari, dar intra in aceeasi categorie de servicii inaccesibile celei mai mari parti a populatiei. Ponderea politelor de viata in totalul pietei de asigurari a fost de 21,5% la nivelul anului 2004, iar gradul de penetrare a asigurarilor, exprimat ca raport intre primele brute subscrise si PIB, a fost de 1,46% in 2004, conform unui studiu Synovate realizat la nivelul anului trecut.

     

    Nici asigurarile de sanatate nu s-au dezvoltat foarte mult in Romania, dat fiind ca piata s-a cantonat intr-un stadiu incipient, mai ales din cauza problemelor legislative. Dar si din cauza salariilor. Conform Marinei Otelea, director de medicina muncii in cadrul Medicover, care ofera asigurari de sanatate, clientul tinta este o „persoana de varsta tanara sau medie, cu nivel de venit peste mediu“. „Prima de asigurare Vero Esential variaza intre 12 euro  pe luna (barbat sau femeie) si maxim 47 euro pe luna (femeie), celelalte planuri Vero fiind relativ mai scumpe, dar si cu acoperire mai mare“, spune directorul general al Medicover, Gabriel Ionescu, pentru BUSINESS Magazin.

     

    Dar sunt numai produse si servicii scumpe in Romania? Nu neaparat. Avem servicii accesibile care in alte tari sunt foarte scumpe. Cum ar fi coaforul, cosmetica, dentistul sau operatiile estetice. Dar, explica analistii, preturile acestora s-au pastrat mici datorita cererii foarte mari si continue. La produsele la care cererea este mica, preturile cresc automat. Un exemplu sunt vacantele, atat in tara, cat si in strainatate. „Serviciile turistice se adreseaza unui segment mic, 10% din populatie. Totdeauna cresterea cantitatii reduce pretul, iar la noi nu e asa de grav ca cineva nu isi permite o vacanta de 850 de euro, pe care britanicul o cumpara cu 400 de euro.

     

    La noi problema e ca cei mai multi se ingrozesc cand aud de 400 de euro“, spune Sebastian Lazaroiu. Dar piata romanesca de turism cunoaste o ascensiune a preturilor data, in primul rand, de costurile produselor interne. „Daca stam bine si ne gandim, o vacanta in Maramures, in care taranul ofera doar cazare si masa, a ajuns 300 de euro, cat o excursie in Europa, care include transportul cu avionul sau autocarul, masa, cazare, vizitarea unor orase sau a unor zone turistice“, declara pentru BUSINESS Magazin Aurelian Bratosin, director al agentiei Butterfly Turism. In opinia acestuia, in primul rand de vina este faptul ca romanul calatoreste in general foarte putin, iar sezonul turistic fiind limitat, toata lumea incearca sa castige cat mai mult atunci cand are ocazia. Limitarea sezonului nu tine atat de anotimp cat de mentalitatea romanilor, care merg in concediu predominant vara.

     

    „Dar apar costuri suplimentare pe unele destinatii. La cazare, conteaza foarte mult volumul de camere negociate la inceputul anului. Romanii calatoresc doar vara, nemtii si britanicii calatoresc 12 luni pe an, iar pretul  la cazare scade si el“, explica pentru BUSINESS Magazin Mircea Vladu, directorul agentiei Prestige Tours.

     

    Cresterile abrupte de preturi nu se observa insa numai in capitala sau in orasele foarte mari. Ele apar, periodic, in anumite zone din tara, o data cu intoarcerea acasa a „italienilor“.  „Mai mult de un milion de romani lucreaza afara si castiga bani seriosi, aducand in tara cam 2 miliarde euro pe an, care au efecte serioase asupra economiei, asupra preturilor“, spune Sebastian Lazaroiu. Pe de o parte e bine, spune sociologul, intra valuta, se echilibreaza indicii macroeconomici, dar efectul poate fi destul de periculos, deoarece cei mai multi bani intra in consum si s-a dovedit ca nici prin consum acesti bani nu stimuleaza economia nationala. „Ei cumpara masini straine, haine si bijuterii importate, cei din Vest cumpara materiale de constructie din Ungaria, astfel ca nici macar nu castiga producatorii locali“, spune Lazaroiu de la CURS.

     

    Mai mult, aceste infuzii produc si inegalitati sociale pe plan local, se creeaza o inflatie locala, cresc preturile pe o perioada scurta la apartamente, terenuri, dar si la produse, apoi acestea nu mai scad la preturile dinainte. „Se creeaza o inflatie structurala numai in aceste zone si asta influenteaza preturile, aceasta fiind partea mai putin vazuta a transferului de forta de munca“, mai spune directorul CURS. Acesta spune insa ca este posibil ca, la urmatoarele cicluri de migratie, banii intrati in tara sa fie folositi si pentru investitii. Problema Romaniei nu se va rezolva, se pare, nici dupa aderare. Desi se estimeaza ca preturile vor creste pentru asa-zisa aliniere, salariul mediu nu va depasi 500 de euro pana in 2010 – aceasta fiind cea mai optimista previziune.

     

    Lipsa concurentei. Dezinformare. Consum. Importuri masive. Productie interna mica. Preturi fixate „de mana“. Polarizare sociala. Salarii mici, economie subterana, deficit. Inflatie, control fiscal slab, legislatie neclara, imigratie si iarasi consum.

     

    Cei cincisprezece ani de tranzitie au facut din Romania o tara inaccesibila pentru majoritatea locuitorilor ei. Intarzieri si decizii politice proaste, investitii putine, consum in continua crestere, control fiscal ineficient. Acestea ar fi motivele pentru care preturile romanesti arata astfel. Asa ca, daca ne permitem, e preferabil sa ne facem macar o vreme cumparaturile la Amsterdam, Roma sau Madrid.

     

  • Deci Orban nu vorbea la Luna

    Fruntasul liberal Ludovic Orban si-a reluat acuzatiile la adresa lui Traian Basescu, spunand ca presedintele statului ar frana procesul de schimbare a oamenilor PSD din structurile de putere, in special a sefilor serviciilor secrete. Nimic prea nou; Orban a amenintat insa acum ca PNL are „destui oameni de valoare pentru a putea propune un alt candidat la alegerile din 2009“.

     

     Cum afirmatii asemanatoare au fost calificate in trecut de catre reprezentantii PNL drept pareri personale, partenerii de alianta din PD i-au cerut lui Tariceanu sa-l tempereze pe Orban. De aceasta data, declaratiile liberalului rebel au fost ridicate de conducerea PNL la rangul de pozitie oficiala a partidului. Lucrul a fost intarit atat de Calin Popescu-Tariceanu, cat si de Puiu Hasotti, deci de presedintele si de unul dintre vicepresedintii PNL. „Tensiunile care apar intre PNL si PD sunt urmare a unor atitudini ale lui Basescu, pe care tot mai multi colegi il considera un neprieten al PNL“, a precizat ultimul.

     

    De cealalta parte, presedintele democratilor, Emil Boc, s-a declarat oripilat, dar inca impaciuitor, acuzandu-l pe Orban ca otraveste relatiile in Alianta si atragand atentia ca asemenea discutii distrag Alianta de la ceea ce ar trebui sa fie principala ei preocupare in acest moment, adica aplicarea programului de guvernare. Mult mai agresiv s-a manifestat insa Radu Berceanu, care a ridicat manusa aruncata de liberali, recunoscand astfel ca ostilitatile sunt deschise intre cele doua partide. „Ne-am lamurit ca domnul Orban nu vorbea singur la Luna, ci vorbea in numele conducerii PNL“, a spus Berceanu. Cu alte cuvinte: s-au demascat! Si acum?

  • A VANDUT COPOS

    Vicepremierul George Copos a castigat 16 milioane de lire sterline (23,8 mil. dolari) din vanzarea catre grupul britanic Vodafone a pachetului de actiuni de 0,9% pe care il mai detinea la MobiFon, operatorul serviciului de telefonie mobila Connex-Vodafone. Copos a declarat ca vrea sa foloseasca suma pentru mai multe proiecte de investitii, singurul nominalizat fiind in domeniul imobiliar.

     

    Este vorba despre „circa 150.000 mp de birouri si locuinte“ in zona de nord a Capitalei, pentru care terenul a fost deja cumparat. La momentul cand s-a infiintat MobiFon, in 1996, Copos a avut un pachet de aproape 2% din capital. Prin vanzarea actiunilor lui Copos catre Vodafone, grupul britanic ramane singurul actionar al MobiFon, dupa ce in luna martie a cumparat 79% din capital de la fostul actionar majoritar, firma canadiana TIW. Evaluarea celor 0,9% ale lui Copos la aproape 24 mil. dolari determina o valoare de piata a MobiFon de 2,64 mld. dolari.

  • Ce m-a invatat tata

    Philip Bloom, partenerul american al lui Bogdan Baltazar in firma de consultanta Baltazar, Bloom & Pirvulescu, ar putea fi condamnat la pana la 30 de ani de inchisoare si o amenda de 250.000 de dolari, daca va fi gasit vinovat de dare de mita in valoare de mai multe sute de mii de dolari pentru obtinerea unor contracte in Irak.

     

    Departamentul american al Justitiei a anuntat ca Bloom a fost arestat in SUA la 13 noiembrie, urmand sa compara in fata instantei la Washington, impreuna cu alti doi complici, ambii angajati ai Autoritatii provizorii a coalitiei in Irak. Omul de afaceri american, care controla trei companii implicate in lucrarile de reconstructie din Irak, a fost acuzat de conspiratie, frauda, conspiratie la actiuni de spalare de bani si la transportul international de bunuri furate, toate legate de obtinerea frauduloasa a unor contracte de pana la 3,5 milioane de dolari.

     

    In Romania, Bloom a fost implicat ca intermediar in mai multe privatizari – Astra Arad cu grupul american Trinity, Phoenix cu Allied Deals – precum si in obtinerea finantarii pentru cumpararea de catre Tarom a cinci aeronave Boeing. Acum, firma Baltazar, Bloom & Pirvulescu este unul din consultantii bancii portugheze Millenium bcp, care candideaza pentru privatizarea BCR. Bogdan Baltazar a incercat sa minimalizeze impactul arestarii asociatului sau asupra activitatii firmei de consultanta si a sugerat ca scandalul e poate motivat de invidia unor „grupuri de interese“ fata de succesul afacerilor lui din Irak.

     

    Totusi, Baltazar a recunoscut ca „orice asociere are vulnerabilitatile ei“, emitand chiar o reflectie vag autocritica: „Tatal meu imi spunea sa fiu singur in viata, pentru ca numai oamenii singuri sunt puternici. Poate, a avut dreptate, in esenta“.

  • Anonimul venetian

    Legea statutului minoritatilor are in continuare potentialul sa declanseze o criza a coalitiei de guvernamant. Liderii social-democrati Mircea Geoana si Adrian Nastase au declarat ca vor face tot posibilul ca statutul sa nu fie votat in forma aprobata de Guvern. Ridicarea de ton a PSD l-a determinat pe presedintele UDMR, Marko Bela, sa replice ca partidele din coalitie „se misca de parca ar primi comenzi de la PSD“ si sa ameninte cu iesirea de la guvernare, ceea ce ar declansa alegeri anticipate.

     

    Marul discordiei este articolul 5, referitor la autonomia culturala a minoritatilor. Pana acum, raportul Comisiei de la Venetia despre proiectul de statut al minoritatilor din Romania a fost interpretat in mod diferit. Adversarii proiectului au considerat ca solicitarile de clarificari cerute de Comisie la unele prevederi despre autonomia culturala sunt un argument ca sa respinga pretentiile UDMR, in timp ce Uniunea a profitat de ocazie ca sa propuna amendamente care s-o favorizeze. Unul din aceste amendamente, de exemplu, prevede ca, daca minoritatea romana va fi reprezentata obligatoriu in consiliile locale si judetene din zonele cu populatie preponderent maghiara, atunci ar trebui ca si maghiarii sa fie reprezentati obligatoriu in conducerea administrativa in zonele unde sunt ei minoritari.

  • A inceput vacanta de iarna

    Nu trece saptamana fara ca tema alegerilor anticipate sa nu fie adusa in discutie de unul sau de altul dintre partide, in functie de conjunctura. Parasita de Traian Basescu si de democrati, tema a fost reluata de liberali, apoi de PSD. Cand nici social-democratii nu au mai pomenit de ea, tema anticipatelor a ajuns din nou la PNL.

     

    Cel care s-a folosit ultimul de ea a fost liderul deputatilor liberali, Crin Antonescu, care a amenintat ca discutiile despre alegerile anticipate ar putea fi relansate in coalitie daca la Curtea Constitutionala se respinge posibilitatea inlocuirii din functie a presedintilor celor doua Camere. Judecatorii Curtii au decis ca Nastase si Vacaroiu sa-si pastreze functiile, insa tema anticipatelor nu a mai fost pomenita. De data aceasta, solutia anticipatelor pare definitiv abandonata pana la primavara. Liberala Mona Musca declara ca momentul pentru anticipate a fost intr-adevar pierdut. „Urmeaza primavara integrarii in UE si ma indoiesc ca pentru Alianta mai are vreun sens sa mai faca anticipate.“

  • Magia rectificarii bugetare

    Iesirea publica de saptamana trecuta a guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, care si-a declarat neincrederea in politica fiscala a Executivului, a fost interpretata imediat drept o mana de ajutor nesperata oferita premierului Calin Popescu-Tariceanu. Mai exact, atata vreme cat insusi presedintele tarii, Traian Basescu, s-a dezinteresat de incercarea Guvernului de a tine in frau cresterile de salarii, guvernatorul BNR sustine, iata, ponderatia bugetara si dezavueaza escaladarea deficitului fiscal.

     

    Este firesc ca BNR sa incerce sa-si gaseasca un aliat in Guvern pentru o politica fiscala prudenta si e la fel de firesc ca autoritatea monetara sa sustina orice initiativa a Executivului care ar asigura echilibrele in economie. Acum insa, declaratiile guvernatorului nu prea au pe cine si ce sa sustina: cea mai buna ilustrare a vantului care bate la Palatul Victoria a fost declaratia ministrului de finante Vladescu dupa care acesta e gata sa-si dea demisia daca ar ajunge sa majoreze vreun impozit important (adica TVA). „El poate sa demisioneze si vine altul sa faca treaba“, a comentat Mugur Isarescu.

     

    Banca centrala a constatat deja ca prim-ministrul vorbeste deja de o inflatie de 5,5-6%, in timp ce BNR se tine in continuare de tinta initiala de 5%, ceea ce inseamna ca Executivul nu considera catastrofala nici o depasire a tintei, nici faptul ca aruncarea pe piata a altor cifre hraneste automat asteptarile inflationiste. De altfel, ultima prognoza a Comisiei Europene pentru Romania vorbeste deja de o inflatie de 9,1% pe 2006; e drept, e vorba de inflatia medie, nu de cea de la sfarsitul anului, pe care o are in vedere BNR, dar simptomul de neincredere in capacitatea Romaniei de a reduce inflatia la un nivel compatibil cu integrarea in UE e greu de risipit.

     

    BNR primeste la randu-i avertismente de la FMI pe tema unei eventuale majorari a tintei de inflatie pentru 2006, si desi guvernatorul Isarescu spune ca nu poate fi facut raspunzator de asa ceva daca se majoreaza salariile, daca se dubleaza pretul la gaze sau daca TVA creste, a aparut deja perceptia ca banca centrala nu-si face treaba. Analistii de la Fitch spuneau saptamana trecuta ca ar vrea sa vada ca BNR se concentreaza numai asupra inflatiei „si se pare ca merge in aceasta directie“. Era vorba de recenta operatiune de sterilizare a lichiditatilor din piata monetara, dupa multa vreme in care BNR a lasat intentionat bani in exces in piata. Surplusul de lichiditate din piata a impins dobanzile in jos, asa cum a dorit BNR ca sa protejeze leul de o apreciere prea mare, numai ca in acelasi timp a lasat un teren bun pentru cresterea inflatiei, iar aceasta loveste in credibilitatea bancii centrale, oricat ar incerca ea sa explice ca nu-si poate permite un regim ca la carte de tintire a inflatiei.

     

    Cat priveste fermitatea bugetara a Guvernului pe care ar sustine-o BNR, e greu de decelat o asemenea fermitate. Executivul a promis 5% din PIB pentru educatie „numai pe baza de proiecte“, adica nu pentru salarii, ci pentru infrastructura, fara a prinde insa in bugetul pe 2006 decat o alocatie de 3,9%. Ministrul Vladescu a explicat ca alocatia initiala poate fi cheltuita oricat de repede in cursul lui 2006, fiindca pe urma se va face rectificare. De unde vor veni insa bani la rectificare fara sa creasca deficitul bugetar? Din banii de pe privatizarea BCR, cum promite PD, sau din credite externe? Pentru moment, guvernantii par sa mizeze mai curand pe incapacitatea scolilor de a propune proiecte suficient de bune incat sa merite vreun ban in plus la rectificare.

  • Etalonul Mercer

    Varsovia, Bucuresti si Seul sunt orasele care s-au scumpit cel mai mult in ultimul an, arata un studiu publicat in 2005 de Mercer Human Resource Consulting.

     

    SCOPUL STUDIULUI: Studiul examineaza nivelul de trai al lucratorilor straini (nu al populatiei locale) din 144 de orase, fiind utilizat in primul rand de catre companiile multinationale ca baza de calcul al salariilor expatriatilor. Mercer a alcatuit un „cos“ format din 250 de produse, de la utilitati la imbracaminte, mancare ori divertisment. Indicele de referinta are nivelul de 100 si este dat de „cosul“ newyorkez.

     

    LOCUL BUCURESTIULUI: Plecat in 2001 de pe pozitia 121 (din 144 capitale) si un indice al costului vietii de 55,5, Bucurestiul a ajuns in 2005 la un indice al costului vietii de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle.

     

    ASCENSIUNEA ESTULUI: In timp ce in orasele americane costul vietii s-a redus sau a ramas relativ constant, in centrul si estul Europei acesta a crescut accelerat, in mare parte din cauza cursului euro-dolar. In 2005, cea mai mare crestere din lume a indexului Mercer a avut-o Varsovia (16,1% fata de 2004), pe locul al doilea, cu 11,3%, clasandu-se Bucurestiul.

     

    CELE MAI SCUMPE ORASE: Tokyo, Osaka, Londra si Moscova sunt cele mai scumpe orase din lume. Vizate probabil de  companiile care se gandesc la relocarea productiei, cele mai ieftine orase sunt Asuncion (Paraguay), Manila (Filipine), Buenos Aires (Argentina), Bangalore (India).