BusinessMagazin

Blog

  • Romanii vor cu placa

    Sporturile pe placa aterizeaza tot mai sigur in CV-ul romanilor, la rubrica hobby. Totusi, afacerile cu echipamentul sportiv aferent nu se arata inca foarte profitabile pentru comerciantii specializati. Vanzarile au crescut spectaculos doar in hipermarketuri: de 10 ori in doi ani. 

     

    Pasiunea nascuta cu mult inaintea pietei. Asa ar putea fi descris inceputul sporturilor pe placa in Romania. Asa si-l aminteste si Iulian Tache, sub greutatea caruia a alunecat, in iarna lui ‘93, unul dintre primele snowboarduri din Romania. „In urma cu 11 ani trebuia sa merg in Ungaria sa-mi cumpar echipament“, isi aminteste el.

     

    Astazi, sporturile „pe placa“ au piata si aici. Nu foarte mare, dar in expansiune. Vanzarile au crescut de zece ori in ultimii doi ani in hipermarketuri, respectiv cu 30 pana la 100% anual in magazinele specializate. Exista 10-15 importatori, circa 100 de retaileri si cateva mii de practicanti care investesc in snowboard, skateboard, kiteboard, windsurf si wakeboard.

     

    „In Romania, aceasta afacere este la limita din punct de vedere al profitabilitatii“, se plange Tache. De patru ani, el importa si distribuie echipamente, iar de peste un an ia pulsul pietei direct, in magazinul sau, H2O, din Bucuresti. „Cei care fac afacerea asta, o fac deocamdata din pasiune. Merita doar daca privesti pe termen lung.“ Dar vizionarismul catorva pasionati de sport intrati in afaceri nu a scos inca Romania din coada Europei.

     

    Comparatiile cu alte tari europene sunt net defavorabile Romaniei. O tara cu munti precum Slovenia, desi are o populatie de 10 ori mai mica decat a Romaniei, importa de 20 de ori mai mult echipament sportiv de acest tip, sustin importatorii. Ungaria, desi nu are munti, are importuri de 12 ori mai mari. De altfel, la Budapesta exista peste 200 de magazine specializate de sport, in vreme ce la Bucuresti sunt abia 15, iar in toata tara, nu mai mult de 100.

     

    De ce aceasta situatie? „Piata e mica“, „concurenta e mare“, „sunt prea multe branduri pentru o piata atat de mica“, sunt principalele explicatii ale importatorilor. Alte probleme – lipsa investitiilor in statiunile turistice, promovarea slaba a sporturilor neconventionale si, mai ales, taxele vamale foarte mari (peste cele din Europa) – afecteaza afacerile cu echipament sportiv. Taxele vamale pentru importurile din Asia, unde sunt produse aproape toate brandurile din lume, urca pana la 25-35%, spun importatorii. „Taxele vamale denatureaza adaosul de distribuitor si de retail“, spune Tiberiu Macaveiu, pionier in importul, distributia si retailul de echipament sportiv pentru sporturile pe placa in Romania. „Pentru a pastra pretul final din Europa, pe care-l plateste orice client european, ar trebui sa renunti la adaosul comercial“, spune Macaveiu, care are in magazinul sau „Boarders“ din Bucuresti, deschis in urma cu 10 ani, echipament sportiv pentru snowboard, kiteboard si skateboard.

     

    Alti importatori critica insa „tactica“ de pastrare a pretului la niveluri scazute. Asa s-a distrus piata, spun ei. Iulian Tache povesteste cum unele firme au facut un soi de dumping: au pus doar adaos de magazin, renuntand la cel de distribuitor. Acest lucru l-a obligat si pe Tache sa-si deschida magazin. Nu mai putea supravietui doar cu importul si distributia. Insa nu e normal sa fii si importator, si distribuitor si detailist, sustine el. „Noi voiam sa ramanem pe import si distributie, dar ne-a fortat piata sa facem magazin. Fiecare importator si distribuitor este nevoit acum sa-si faca acum magazin“.

     

    Iulian Tache este insa optimist. Piata se va normaliza, crede el. Chiar daca nu suficient, preturile au inceput sa creasca. Acest lucru nu i-a speriat deloc pe cumparatori. Dimpotriva, spune Marius Nita, responsabilul cu relatiile publice al magazinului Himalaya si practicant de schi si snowboard, in acest an romanii s-au orientat mai mult spre echipamentele mai scumpe decat spre cele ieftine.

     

    „Anul trecut erau echilibrate vanzarile de echipamente scumpe si ieftine. Acum, pentru prima data, cele scumpe s-au vandut mult mai bine“, spune Marius Nita. „Anul viitor ne vom pregati si mai bine. Vom aduce mai multe piese si mai diverse, din game scumpe.“ In magazinul Himalaya din Bucuresti, toti vanzatorii practica sportul specific departamentului in care vand. Ei cred ca aceasta pasiune i-a ajutat in afaceri anul trecut, cand i-au convins sa cumpere de la ei pe jumatate dintre cei aproximativ 150 de „vizitatori“ ai rafturilor cu echipament de snowboard. S-a ajuns astfel la o crestere cu 30% a numarului de cumparatori. Dar cresterea este treptata, spune Marius Nita, nu exploziva, cum s-a intamplat cu rolele in 1995, cand s-au vandut „enorm de multe“.

     

    Veniturile in crestere ale romanilor ori talentul de afaceristi pasionati de sportul pe care il vand al comerciantilor nu vor reusi sa impinga romanii pe partii, daca investitiile in turism vor intarzia sa apara, spun importatorii si detailistii.

     

    „Clientii nostri investesc o gramada de bani in echipament, iar in week-end abia reusesc sa se dea o data sau de doua ori, dupa ce stau la coada o ora sau mai mult“, spune Tiberiu Macaveiu. In magazinul sau, un echipament de snowboard poate costa intre 20 si 55 de milioane de lei. Cam cat un echipament de schi.

     

    Snowboardul, cel mai popular sport pe placa din Romania, a atras pana acum peste 2.000 de practicanti. Skateboardul are abia peste 1.000, desi se practica in Romania inca de prin 1990. Totusi, importatori si retaileri importanti precum H2O si Himalaya, care pana acum nu au scos bani din skateboard, spun ca vor aduce din aceasta vara si astfel de echipament. Pentru ca cererile incep sa apara. Saizeci de placi a vandut anul trecut, in Timisoara, Christiansen-Stefoni Thomas, un tanar danez de 23 de ani. Thomas vinde in Romania echipament de skate de doi ani, in magazinul Pace Skate Shop. Nu pentru bani, spune el, caci piata romaneasca e cu „sase ani in urma Bulgariei si a Ungariei“, ci mai mult din pasiune.

     

    Deocamdata, numarul locurilor amenajate pentru skateboard este atat de mic, incat ar fi practic imposibil ca toti pasionatii de skate sa se poata „da“. Daca Bucurestiul are doar trei astfel de locuri, in Timisoara si Brasov nu gasesti decat cate unul. Iar pentru cei care „se dau“ pe skate in alte zone din oras, raspunsul autoritatilor sunt amenzile.

     

    Un sport care nu a fost inca inregistrat de catre Agentia Nationala pentru Sport, desi a intrat in tara de doi ani, este kiteboardul. Este un sport „pe placa“, in care un zmeu te trage dupa el pe apa sau zapada. „Pentru ca nu este recunoscut ca sport in Romania, nu l-am putut trece in statutul asociatiei H2O, desi importam echipamente de kiteboard si organizam concursuri“, spune Iulian Tache. „Piata“ estimata de importatori pentru vara 2005: vreo 50 de practicanti de kiteboard cu echipament propriu care vor lua ochii turistilor de la Mamaia. Si mai putin popular, din cauza costului echipamentului, este wakeboardul, varianta pe placa a schiului nautic. Sunt cel mult 20 de romani care si-au cumparat echipament de wakeboard, apreciaza Tache de la H2O, unicul importator roman de profil. Exista insa echipament de wakeboard de inchiriat, la Snagov sau la mare.

     

    Cat despre traditionalul deja windsurf, Gelu Gruia poate povesti cel mai mult. In 2003, el a devenit primul si poate unicul importator al acestui tip de echipament. S-a inhamat la aceasta activitate silit de faptul ca, desi facea windsurf de cativa ani, nu avea de unde sa-si procure echipament in Romania. 

     

    Piata lui este atat de mica, incat importa doar la comanda, si crede ca va mai bate mult vant in vele pana sa-si deschida un magazin. „Cam 100 de romani practica, dintre care jumatate isi cumpara echipament in fiecare an“, spune el. Pentru a investi intr-un magazin, Gruia asteapta ca numarul utilizatorilor sa creasca la 300, iar cifra lui de afaceri, la 200.000 de euro pe an. Cel mai ieftin echipament de windsurf costa cat cel mai scump echipament de schi: 800 de euro. Un echipament performant poate ajunge insa la 2.500-3.000 de euro. Gruia priveste cu naduf la tarile din jur: „In toate tarile din jurul nostru exista practicanti mai multi, iar in Bulgaria exista chiar mai multe magazine cu echipament de windsurf“, spune el.

     

    Pentru a-si promova echipamentele, importatorii organizeaza concursuri, cursuri gratuite si testari de echipamente. „Iesim in pierdere din punct de vedere financiar, dar daca vrem sa vindem, trebuie sa cream o piata“, spune Iulian Tache de la H2O. „Facem concursuri pentru a promova si brandurile, dar si sportul in sine.“ Promovarea a luat chiar forma sponsorizarii cu echipament a unei echipe de sapte sportivi de performanta. „Am preferat ca, in locul unor bannere pe partie sau la cabane, sa sponsorizam o echipa de sportivi“, explica Tache. Investitiile afaceristilor din pasiune sunt, deocamdata, neproportionale cu profitul obtinut. Dar ei spera ca, o data cu investitiile in turism, afacerile lor sa creasca.

     

    Complet „neacoperiti“ raman doar cei care ar dori sa practice astfel de sporturi neconventionale (inca), dar nu au bani de echipament. Pentru ei, a fost inventat un sport extrem: „parkour“, sportul pentru care nu este nevoie de echipament. Acest sport presupune exploatarea la maximum a peisajului – sa zicem, dintr-un parc – printr-o insiruire de sarituri cat mai fluide si intr-o cat mai mare armonie cu mediul, astfel incat peretii sau bancile sa nu mai constituie obstacole, ci sa ajute parkour-istul sa-si diversifice si sa-si amplifice miscarile.

  • ATENTIE, CRESTE!

    Piata sporturilor pe placa pare destul de dinamica din perspectiva hipermarketurilor, „explozia“ fiind pusa pe seama produselor foarte ieftine distribuite aici.

     

    Anul

    Nr. placi vandute

    2002

    82

    2003

    160

    2004

    819

  • CELE 10 INGREDIENTE ALE PARADISULUI

    „Paradisul expatriatilor“ nu are o reteta simpla. Managerii straini intervievati vorbesc de un cumul de motive care fac din Romania un loc unde merita sa traiesti si sa muncesti pentru inca cel putin zece ani de-acum incolo.

    1. FACTORUL PSIHOLOGIC: Dinamica pietei romanesti le da posibilitatea managerilor sa construiasca repede companii, pornind de cele mai multe ori de la zero. Aici rezultatele se vad cu ochiul liber, in timp ce in Vest „te lupti pentru o jumatate de procent“, spune Steven  van Groningen, presedintele Raiffeisen.
    2. PROVOCARILE: Mediul de afaceri romanesc este presarat cu provocari. „Este captivant“, spune Robert Musneci, italianul care conduce GSK in Romania. Chiar si faptul ca nu este totul bine organizat constituie un element pozitiv pentru expatii veniti din tari suprareglementate.
    3. SECURITATEA: Este prioritara pentru un expat care se muta cu familie cu tot. Rata criminalitatii in Romania este rezonabila, iar in tara nu a avut loc pana acum nici un atentat terorist.
    4. OPORTUNITATILE: Foarte multe sectoare sufera inca de lipsa investitiilor si a concurentei. „Sentimentul ca mereu mai este ceva de facut e un element cheie“, spune italianul Robert Musneci, managerul GSK pentru Europa de Sud si de Est, rezident in Romania din 2001. Musneci, unul dintre cei peste 2.000 de manageri italieni aflati aici, crede ca Romania e tara cu cele mai multe oportunitati de afaceri pe termen mediu din Balcani.
    5. PRETURI SCAZUTE: Inca e mai ieftin sa traiesti in Romania decat in alte tari europene. Conform celui mai recent studiu publicat de Economist Intelligence Unit, Bucurestiul se claseaza pe locul 95 in topul celor mai scumpe capitale ale lumii.
    6. COTA UNICA DE IMPOZITARE: Cota de 16% de impozitare permite managerilor castiguri nete mai mari decat pot obtine in oricare alta tara in afara Statelor Unite ale Americii si a Australiei.
    7. OAMENII: „Nu te simti strain“, e cea mai frecventa observatie facuta de expatriatii intervievati. In unanimitate, ei au caracterizat oamenii drept „calzi, deschisi, receptivi“, iar spiritul latin este privit ca un mare atu.
    8. LIMBA: Limba romana e usor de inteles si de vorbit. De asemenea, faptul ca majoritatea romanilor cunosc limba engleza inlesneste mult comunicarea expatriatilor.
    9. FEMEILE FRUMOASE: Inainte de al doilea razboi mondial, angajatii Shell din toate centrele stiau ca romancele sunt cele mai frumoase femei, spune Groningen, care a aflat acest lucru de la un alt danez, fost angajat al Shell. Groningen insusi este insurat cu o romanca. Iar Steve Allison, IT managerul de la Unilever, spune ca acesta este principalul motiv pentru care expatii raman in Romania.
    10. COMUNITATEA EXPATILOR: Bucurestiul e una dintre capitalele cu cei mai multi expati din Europa – peste 6.000.

  • PARADISUL EXPATILOR

    STIATI CA…

    – Bucurestiul gazduieste una dintre cele mai mari comunitati de manageri straini din Europa?
    – Un expatriat venit in interes profesional sta in medie 2,5 ani in Romania, fata de 1,5 ani, cat petrece in alte tari din regiune?
    – Mai bine de jumatate dintre companiile private din Romania aflate in Top 25 BUSINESS Magazin sunt conduse de straini?
    – O buna parte dintre expati se gandesc serios sa iasa la pensie aici?

     

     

    De cativa ani, Romania a devenit un fel de paradis european al expatilor, inregistrand o perioada medie de sedere cu un an mai mare decat celelalte tari din regiune. Sunt destui managerii expatriati care vin aici pentru 2-3 ani si sfarsesc prin a ramane 8-9 ani, uneori chiar 12-13 ani, schimband mai multe joburi si decizand, uneori, chiar sa-si inceapa propriile afaceri. Ce-i determina pe acestia sa renunte la compania care i-a trimis mai intai aici numai pentru a ramane in Romania? BUSINESS Magazin a discutat cu o serie de manageri straini de la mari companii si va prezinta Romania, asa cum se vede ea prin ochii expatilor.

     

    Acum cinci-sase ani, o banca greceasca incerca sa trimita cinci expatriati pe pozitii de middle-management in Romania – dar cu toata strategia de convingere pe care si-o construise n-a gasit decat doi. Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat: un simplu anunt difuzat recent prin reteaua de intranet a aceleiasi banci pentru un singur loc de munca aici a atras 50 de solicitari.

     

    Exemplul de mai sus – dat de Panos Manolopoulos, managerul general al companiei de recrutare de manageri Stanton Chase, care se ocupa de mai toate investitiile grecesti de aici – are o cheie: Romania a inceput sa arate ca un fel de paradis european al expatriatilor – „expati“, in limbaj corporatist.

     

    Paradis? Romanii cred ca tara lor e corupta, saraca si inapoiata in comparatie cu tarile din care acesti expati vin. Nici despre ei insisi romanii nu au o parere prea buna: o cercetare IRSOP de anul trecut despre valorile si credintele romanesti si europene arata ca romanii cred ca au o inclinatie spre agresivitate, autoritarism, necinste, lipsa de organizare, ingamfare, idealism, superficialitate si opinii conservatoare. Romania apare, astfel, drept un loc care ar merita parasit fara remuscari pentru un job in Olanda, Germania ori Marea Britanie.

     

    Dar un astfel de verdict nu ia in calcul toate „probele“. Strainii care lucreaza aici, fie si temporar, privesc Romania din alt unghi decat o putem face noi, definind chiar un set de motive pentru care merita sa muncesti si chiar sa iesi la pensie in Romania. Care ar fi ele? BUSINESS Magazin a intrebat managerii mai multor multinationale de ce au decis sa ramana in Romania dupa expirarea mandatului initial. Concluzia e ca, in oglinda managerilor expatriati, Romania apare mult mai convenabila decat o vedem noi.

     

    Fie ca isi prelungesc contractul cu care au venit in Romania – sau sunt avansati -, fie ca pleaca o vreme si se intorc in aceeasi companie sau in alta, fie ca se muta pur si simplu de la o companie la alta sau isi parasesc organizatia si investesc pe cont propriu, fie, in fine, isi intemeiaza aici familii – expatriatii intervievati de BUSINESS Magazin explica, de fapt, de ce media de sedere a lor in Romania e de 2,5 ani, cu un an mai mare decat cea din tarile balcanice ori din Polonia, Cehia si Ungaria.

     

    Ce microb ii tine pe straini in Romania mai mult decat isi propun la sosire? Pentru englezi, care descriu uneori Anglia ca pe cel mai plictisitor loc din lume, Romania este tara in care „se intampla lucruri“. Pentru cativa bancheri greci, cele 10-12 milioane de locuitori in viata carora bancile inca n-au intrat fac din Romania „o Grecie neexploatata“. Pentru italieni – pe care e greu sa-i tii departe de Italia, dupa cum ei insisi recunosc – Romania e tara provocarilor si a oamenilor calzi. Pentru vestici, in general, este taramul oportunitatilor in afaceri care, spre deosebire de alte tari emergente, ii face sa se simta totusi „acasa“. E Romania mai lejera, din punct de vedere al constrangerilor decat alte tari? Probabil ca da, dar nu e totusi un taram al lui „farniente“, atrage atentia Patrick Gelin, presedintele si directorul bancii BRD – Groupe Société Générale de mai bine de patru ani: „Este invers: aici se munceste mult, presiunea de zi cu zi este foarte puternica“.

     

    Desi unul dintre „juramintele cavaleresti“ ale unui „career expat“ este de a nu se atasa de nici o tara, pentru ca trebuie sa-si schimbe resedinta la doi-trei ani, multi dintre ei sfarsesc prin a-l incalca. Iata cateva exemple: Robert Rekkers, presedintele Bancii Transilvania, e in Romania din 1998; Anthony van der Heijden, fost country manager pentru ING Romania si fost presedinte si CEO al Bancii Tiriac, a sosit in 1994; Bert van der Velde, managerul general al retailerului Metro Romania, a sosit ca CFO in 2001, a fost numit CEO si si-a prelungit mandatul pana in 2008; tot in 2001 a venit si Robert Musneci, managerul liderului pietei romanesti de medicamente – GlaxoSmithKline – pentru un mandat de doi ani, pe care l-a prelungit tot pana in 2008 – deocamdata.

     

    Daca ne uitam la aceste perioade de sedere si la media locala de 2,5 ani – cat petrec managerii straini in Romania – cifra din urma nu mai pare impresionanta. Totusi, ea este, spune Panos Manolopoulos, daca ne gandim ca in calcul intra si mandatele de trei luni pentru proiecte de scurta durata. Iar daca ne uitam la perioada medie de sedere a expatilor in celelalte tari din regiune – 1,5 ani – media de 2,5 ani devine aproape greu de crezut. Manolopoulos spune ca a ajuns la ea dupa ce s-a consultat cu managerii tuturor birourilor Stanton Chase din Europa Centrala si de Est. Iar „aceasta cifra e atat de mare pentru ca exista un numar considerabil de contracte prelungite“, explica grecul.

     

    Contractele se prelungesc pentru ca Romania, ramasa atat de mult in urma fata de alte tari, e un loc in care lucrurile se misca fast-forward de cativa ani: zeci de companii cladite de la zero, extinderi galopante in tara, cresteri anuale de minimum doua cifre, profituri incantatoare. Iar asta inseamna, in limbaj comun, „satisfactii profesionale“ mai mari decat cele din tari cu economii consolidate si structuri organizationale deja rodate. Acesta e de fapt primul dintre cele trei motive-cheie pentru prelungirile de contracte si pentru reintoarcerea unora dintre expati. „Cand te intorci in tara ta, experimentezi frustrarea de a te intoarce intr-un sistem foarte bine structurat si organizat in care contributia ta nu mai e atat de semnificativa cum te-ai obisnuit“, este prima explicatia data de Manolopoulos, el insusi reintors in Romania dupa un mandat de CEO la firma de avocatura Rokas & Partners. „Exista tendinta de a te intoarce acolo unde satisfactia este mai mare.“

     

    Asa ca una dintre atractiile irezistibile ale Romaniei rezida in multumirea managerului care poate vedea cu ochiul liber cum creste compania pe care o conduce. Daca ecourile cresterii-record a economiei din 2004 (circa 8%) nu s-au stins inca, nici cresterile de circa 4,5% din 2005 si 2006 – conform prognozelor – nu sunt de neglijat, in contextul in care Germania si Marea Britanie asteapta in acest an un avans de doar 2%. Acest lucru se reflecta si in cresterea afacerilor. „Alte birouri Stanton Chase fac chef daca au o crestere de 5-7% pe an“, spune Panos Manolopoulos, al carui birou din Romania inregistreaza si cresteri de 100%. Chiar daca, in valori absolute, cresterile din tarile vest-europene sunt egale sau chiar mai mari cu cele din tarile in curs de dezvoltare ca Romania, satisfactia de a construi si a creste de la o zi la alta este un factor psihologic important pentru manageri. „In alte tari, contributia ta este mica, si chiar daca este mare, nu se vede“, spune Manolopoulos. Acest lucru nu va ramane vesnic valabil, dar va continua pentru inca zece ani, cred expatriatii intervievati de BUSINESS Magazin.

     

    Un al doilea motiv-cheie pentru care expatilor le place Romania e beneficiul material. Pe langa dinamica economiei care se reflecta in cea a companiilor, managerii beneficiaza de cea mai mare rata de economisire. La plusul de circa 10% pe care il primesc la salariul de manager pentru simplul motiv ca sunt expatriati se adauga faptul ca beneficiaza de cota de impozitare de 16%, care le permite castiguri nete mai mari decat pot obtine in oricare alta tara in afara SUA si a Australiei. In plus, costul vietii in Romania este inca sub nivelul multor state europene (Bucurestiul a fost clasat pe locul al 95-lea in topul celor mai scumpe capitale ale lumii, confom celei mai recente cercetari publicate de Economist Intelligence Unit).

     

    De exemplu, sa mergi la teatru in Bucuresti este de trei ori mai ieftin decat in Londra, iar rezervarea nu trebuie facuta cu trei saptamani inainte. Iar un bilet la opera este de aproape zece ori mai ieftin. Unii ar spune ca poate calitatea spectacolelor nu e comparabila, dar Panos Manolopoulos de la Stanton Chase si Steven  van Groningen de la Raiffeisen sustin contrariul.

     

    La toate acestea se adauga criza – inca de actualitate in Romania – de manageri buni, care face ca salariile acestora sa fie supradimensionate. Conform companiilor de recrutare de manageri, cele mai mari sunt salariile bancherilor, de pana la un maximum de 20.000 de euro pe luna. Iar cautarea unui vicepresedinte pentru o banca importanta din Romania este un proces lung si greoi, care pentru George Butunoiu de la Alexander Hughes a inceput anul trecut si inca nu s-a finalizat.

     

    Pe langa pachetele salariale mari pe care expatii le au intr-o tara saraca, Romania este o piata unde poti crea relativ usor si un-de e bine sa investesti. Pentru multi expati, aceasta tara este echivalentul oportunitatilor de afaceri. Diwaker Singh – fost manager al operatorului de telefonie mobila Zapp si actual investitor in turism si industria alimentara – este unul dintre cei care stiu bine asta: cele 3 milioane de euro pe care spune ca i-a investit personal aici il leaga strans de Romania. Si Singh e sigur ca nu se va opri la cele 3 milioane.

     

    „Multi expati investesc aici dupa ce descopera ca multe domenii – care in tara lor sunt aglomerate – in Romania nu sunt exploatate inca“, observa si Wolfgang Klaar, managerul companiei de recrutare de manageri Iventa si unul dintre cei circa 100 de manageri austrieci care lucreaza in Romania. Austriacul locuieste aici din 1999, de cand lucra pentru firma de consultanta Target, si nu crede ca va rupe vreodata legaturile cu Romania. De altfel, aici el vorbeste doar romaneste si are o prietena romanca.

     

    Pe langa faptul ca Romania e tara afa-cerilor palpitante si a oportunitatilor de investit, exista inca un criteriu-cheie, al treilea, care diferentiaza Romania de tarile din regiune: unii expati revin aici pentru ca in tara natala cariera lor stagneaza pe perioada expatrierii, iar cunostintele acumulate despre Romania in decursul anilor de sedere sunt nefolositoare acolo. „Este o risipa sa arunci toate aceste cunostinte la gunoi si sa te intorci in tara ta“, explica managerul Stanton Chase. Acelasi lucru il spune si Anthony van der Heijden, fost manager al ING si al Bancii Tiriac, actual actionar si manager al filialei romanesti a companiei olandeze de consultanta XYZ Partners: un expatriat de succes, care sta 20-30 de ani in tari diferite, pierde contactul cu tara natala. „Cu siguranta ca in acesti ani nu a acumulat valoare adaugata pentru sine in tara sa de origine.“

     

    In Romania, in schimb, expatii au atuul experientei dobandite in Vest, la care se adauga cei cativa ani de experienta locala. Aici sunt, ca atare, in centrul atentiei head-hunter-ilor, bucurandu-se de respect si succes. In aceste conditii, „tie si, in cele din urma, familiei tale nu vi se mai face dor de casa“, spune olandezul van der Heijden, care munceste in Romania din 1994.

     

    Pe langa durata medie de sedere a expatilor, Romania se diferentiaza de restul tarilor din regiune si prin gradul de mobilitate mult mai ridicat al strainilor veniti aici: foarte multi expati se muta, in interiorul tarii, de la o companie la alta. Din sutele de expati care isi trimit CV-urile anual firmei Stanton Chase, multi trec ca prima prioritate dorinta de a ramane in Romania – nu banii sau functia, explica managerul Panos Manolopoulos.

     

    Dar, dincolo de satisfactiile legate de cariera – pe care expatii le-ar putea avea si in alte tari din regiune aflate in plina expansiune – acestia enumera si alte motive pentru care Romania li se pare mai dezirabila decat vecinele sale. Unul dintre ele e siguranta – element atent verificat de expatriati inainte de a se muta intr-o tara cu tot cu familie. Criminalitatea are marje rezonabile, Bucurestiul n-a fost tinta nici unui atentat pana acum, iar miscarile violente de strada, de tipul mineriadelor, sunt istorie. „Pentru o capitala europeana, Bucurestiul e un oras foarte sigur“, spune austriacul Richard Silvester, sosit in urma cu cateva luni in Romania ca executive chef la hotelul Marriott din Bucuresti: aici te poti plimba pe strazi noaptea si-ti poti lasa copiii in parcuri. Iar asta ii convinge pe multi sa-si aduca aici si familia – lucru frecvent in randul expatilor mai ales dupa 1999.

     

    „Mi-aduc aminte ca in 1998 sau 1999 in Piata Unirii nici macar nu erau lumini – atunci le instalau“, povesteste Panos Manolopoulos de la Stanton Chase. „Infrastructura era mai slaba, era foarte greu sa gasesti o banca pentru a face o tranzactie, era dificil sa calatoresti pentru ca aveai nevoie de viza, era dificil sa gasesti un apartament pentru ca oferta nu era mare, era mai greu sa te conectezi la Internet – totul era mai dificil.“ Manolopoulos spune ca a fost printre putinii care in 1999 au venit cu familia in Romania si e convins ca, daca ar fi avut copii, s-ar fi gandit de doua ori inainte sa-i aduca. Acum i-ar aduce linistit. In Bucuresti – unde sunt concentrati circa 80% dintre managerii expatriati – exista, spun ei, scoli internationale bune, iar pentru sotia sau sotul unui expat in Romania este usor sa obtina permis de munca. Pentru anul 2006 au fost emise 10.000 de permise de munca pentru straini – de trei ori mai multe decat anul trecut.

     

    In plus, expatii care si-au prelungit sederea in Romania motiveaza ca s-au integrat repede in comunitatea romaneasca si in companiile unde au fost trimisi. Patrick Gelin, presedinte si director general al BRD, explica acest fenomen prin faptul ca francezii si romanii au cam aceleasi calitati si defecte. Alti manageri vorbesc de limba romana, care este usor de inteles, si despre oameni, care le par calzi, deschisi si receptivi. Unii dintre ei s-au integrat aici atat de bine incat protesteaza cand sunt numiti „expati“.

     

    Un motiv care ar putea fi privit cu nedumerire de cei ce cred ca romanii sunt delasatori si superficiali este invocat de Rand Sherif, general manager al Interbrands Marketing & Distribution Romania din 1999: el spune ca ii place ca romanilor „le pasa si se implica“. Ii mai place, spune el, ca poate „gasi talent relativ usor“ in randul celor 2.100 de angajati ai Interbrands. Romania nu e perfecta, fireste – Sherif si-ar dori multa claritate de la statul roman -, dar trebuie sa fim optimisti: „Daca nu mi-ar placea aici, n-as mai ramane“, spune Sherif.

     

    Unii expati s-au legat atat de mult de Romania, incat isi doresc sa devina romani si in acte. Managerul IT de la Unilever, de exemplu – englezul Steve Allison, aflat aici din 1994 – spune ca se simte acum mai mult roman decat englez si foloseste pronumele „noi“ cand vorbeste despre romani. Chiar si cand ii critica. Desi socoteste ca peste 10 ani Bucurestiul va fi ca oricare alta capitala europeana, dobandind „toate acele lucruri pe care am vrut sa le evit venind aici“, Allison spune ca Romania are ceva ce ii va atrage mereu pe expati: „Este complet deschisa. Nu m-am simtit niciodata atat de in siguranta si intre prieteni, in mod instantaneu, ca in Romania“, explica englezul. Allison a si incercat la un moment dat sa obtina cetatenie romana, dar spune ca s-a dat batut dupa un an de lupta cu hartiile si birocratia, cand si-a dat seama ca o poate obtine doar cu spaga.

     

    Si François Oliver, managerul general al Carrefour Romania, spune ca obtinerea cetateniei se numara printre proiectele sale. A sosit in Romania o data cu compania, in 2001, cand nu avea „nimic, decat un telefon mobil“. Astazi, Carrefour Romania are patru hypermarketuri si a batut in 2005 un record mondial: Carrefour Orhideea a inregistrat cea mai mare cifra de afaceri din intreaga retea de magazine din afara Frantei. Cu alte cuvinte, de la „nimic“ la un record mondial in cativa ani – iar acesta e tocmai genul de exemplu prin care multi expati isi justifica optiunea de a ramane in Romania.

     

    Intr-adevar, multi manageri importanti se afla astazi la al doilea sau la al treilea serviciu in Romania. Unul dintre ei – olandezul Robert Rekkers – a trecut de la conducerea bancii ABN Amro la fotoliul de presedinte al Bancii Transilvania, dupa ce a fost „vanat“ de head-hunter-ul si managerul companiei de recrutare Alexander Hughes Romania, George Butunoiu. Rekkers a facut aceasta miscare in 2002 cand, hotarat sa iasa din ABN Amro, cauta o oportunitate in Romania. De ce tot in Romania? Rekkers are doua explicatii: prima se refera la faptul ca orice expat care a calatorit mult (Romania e, pentru Rekkers, a opta tara straina in care lucreaza) la un moment dat oboseste si vrea sa se stabileasca undeva.

     

    A doua explicatie este ca – pur si simplu – Romania i-a placut. „Daca ma uit inapoi, imi dau seama ca eram deschis sa raman in Romania pentru ca imi placea“, povesteste Rekkers. Dupa cei 17 ani intr-o multinationala, Rekkers s-a gandit ca are o sansa rara, aceea de a transforma o mica banca regionala – e vorba de Banca Transilvania – intr-una nationala, si asta fara sa mai raspunda in fata vreunui sef. Deocamdata e multumit: a adus banca pe locul noua, cu o cota de piata de 3,5%.

     

    Un alt expatriat care a schimbat companiile este Anthony van der Heijden: e pentru a treia oara manager in Romania – de data aceasta la firma de consultanta XYZ Partners – dupa ce a condus ING si Banca Tiriac. Si Steven  van Groningen, actualul presedinte al Raiffeisen Bank, si-a schimbat de doua ori locul de munca din 1993, de cand a venit in Romania. A inceput cu un proiect PHARE pentru Banca Nationala a Romaniei, apoi a devenit primul presedinte al ABN Amro Romania, pentru ca in 2001 sa se mute, ca presedinte, la Raiffeisen Bank.

     

    Exista, asadar, un set suficient de consistent de motive – de la cele materiale la cele legate de familie – care-i determina pe managerii straini sa priveasca Romania altfel decat o privim noi, romanii. Nu e vorba de un singur microb care ii retine aici. E o combinatie, ca un cifru pe care il poti deslusi doar ascultandu-le povestile.

  • Omul reformelor

    Sa conduci Uniunea Europeana nu este o treaba pentru cei cu inima slaba, mai ales ca aproape jumatate din cele 25 de state membre respecta rar sau ignora complet regulile Bruxelles-ului cu privire la cheltuieli. E si mai greu sa conduci o astfel de institutie atunci cand te numesti José Manuel Barroso si provii dintr-un alt stat decat cele sase membre fondatoare.

     

    Ca fost prim-ministru al Portugaliei, Barroso trebuia sa inteleaga nevoile noilor democratii din centrul si estul Europei, iar ca economist liberal si filo-american, sa incerce sa reapropie Europa de SUA, ale caror relatii diplomatice s-au racit inaintea razboiului din Irak.

     

    Pana la un punct, inactivitatea lui Barroso e de inteles: UE traverseaza o perioada mai linistita. Singurul lucru notabil pe care il poate face – nu fara a-si face noi dusmani – e sa apere interesele economice ale Europei. Aprobarea, pe 16 februarie, a directivei serviciilor de catre Parlamentul European a fost o provocare pentru Barroso. Batalia va fi pe deplin castigata cand directiva va deveni lege si piata serviciilor, in valoare de 8.000 de miliarde de euro, va deveni o piata unica.

  • STEVEN VAN GRONINGEN, RAIFFEISEN BANK

    1993, BANCA NATIONALA A ROMANIEI

    Olandezul Steven  van Groningen soseste in Romania pentru un proiect de consultanta de un an intr-un program PHARE.

    CE SPERA: Numai lucruri realiste, avand in vedere ca aflase multe despre Romania de la sotia sa romanca – olimpica la canotaj Valeria Racila – cu care se insurase in 1986.

    CE STIE: Ca elementele care te fac sau nu fericit intr-o tara sunt altele decat cele pe care le constati la prima vedere.

    CE NU STIE: Ca, dupa 13 ani, va incepe sa vada in Romania un posibil domiciliu definitiv.

     

    Legatura presedintelui Raiffeisen cu Romania e foarte veche: a inceput in anii ‘80, la campionatele internationale de canotaj si la olimpiade, unde van Groningen participa in lotul national de canotaj al Olandei. Acolo a cunoscut-o pe Valeria Racila, campioana olimpica la canotaj pentru Romania in 1984, cu care s-a si casatorit.

     

    „Cei care spun ca in Romania se ramane din cauza femeilor intr-un fel au dreptate, pentru ca sotia mea este romanca“, admite van Groningen, intr-o romana impecabila. „In 1985, povesteam cuiva care lucrase pentru Shell ca urma sa ma casatoresc cu o romanca“, isi aminteste olandezul. „Mi-a zis: «A, Romania! Inainte de al doilea razboi mondial, la Shell romancele erau considerate cele mai frumoase femei»“.

     

    Din 1985 pana in 1993 – cand s-a stabilit pentru prima data in Romania – olandezul venea aici an de an. Initiativa de a lucra in Romania i-a apartinut si o explica prin faptul ca sotia sa era romanca. Dupa expirarea contractului de consultanta de un an cu Banca Nationala, van Groningen a infiintat in Romania filiala locala a ABN Amro, pe care a parasit-o pentru functia de „deputy“ la filiala ruseasca a aceleiasi banci, in 1998.

     

    Inca un an si jumatate a petrecut in Ungaria, dupa care, in 2001, s-a intors la Bucuresti, ca presedinte al Raiffeisen Bank. Comparand orasele prin care a trecut ca strain, van Groningen a constatat ca, oricat de frumoase ar fi acestea, ii dau sentimentul de loc strain, cu exceptia Bucurestiului. „Parca esti intr-un decor si nu ai nici un fel de interactiune.“

     

    In Romania, van Groningen nu se mai simte de mult expat. Chiar daca, de cand a parasit Olanda, se considera cetatean european – „nici 100% olandez, nici 100% roman“ – van Groningen are nevoie de un sentiment de „acasa“, pe care spune l-a gasit doar aici. Din punct de vedere macroeconomic, Romania nu e tara ideala, dar pentru a fi fericit intr-o tara important este „microuniversul“, crede el. Din microuniversul lui van Groningen au ajuns sa faca parte chiar si cainii vagabonzi, pe care el ii considera un element pitoresc. Iar faptul ca in Romania nu functioneaza totul e deconectant „pentru cineva care vine dintr-un mediu suprareglementat“.

     

    Dar acestea sunt elemente de atmosfera. Pentru van Groningen, Romania ramane locul in care poti ridica o banca de la „minus zero“ la profit. In 2001, Raiffeisen prelua controlul Bancii Agricole, care avea pierderi de circa 200 mil. euro. Azi, Raiffeisen e a treia banca din tara. E firesc ca van Groningen sa fie mai multumit aici decat in orice tara vestica, „unde lucrurile sunt foarte asezate si te lupti pentru un procent de cota de piata“.

  • STEVE ALLISON, UNILEVER

    20 IUNIE, 1994, OTOPENI, ORA 18:25

    Britanicul Steve Allison aterizeaza pentru prima data in Romania.

    CE SPERA: Ca va gasi un loc la fel de exotic ca Africa.

    CE STIE: Ca va petrece in Bucuresti doar trei luni, cat dureaza proiectul PHARE pentru care l-a trimis compania de consultanta in management PE International.

    CE NU STIE: Ca nu va mai pleca din Romania. Si ca prima romanca pe care o va vedea – femeia care il asteapta la coborarea din avion – ii va deveni sotie peste 15 luni.

     

    Cand sefii l-au anuntat pentru a treia oara ca expeditia in Romania ii va fi substantial remunerata si ca va dura doar trei luni, Steve Allison a inceput sa se intrebe „cat de ingrozitor trebuie sa fie?“. Dar nu a exagerat cu ingrijorarile: urmau sa fie doar trei luni, credea el.

     

    In primele doua luni, se tot intreba ce cauta in Romania. „In 1994, dupa ce ieseai de la lucru, totul era foarte gri, inca nu se intampla mare lucru“, isi aminteste managerul IT de la Unilever. „Strazile erau pline de vanzatorii aceia tristi, vanzand marfa ieftina.“ Intre timp, cele trei luni au devenit patru, „cum se intampla de obicei cu astfel de proiecte“. O oferta foarte avantajoasa din punct de vedere financiar, venita din Marea Britanie, nu l-a convins totusi sa se intoarca acasa.

     

    Dar nici propunerea sefului din Romania de a mai ramane alte cateva luni si nici dragostea ce se infiripa intre el si colega care il asteptase la avion nu l-au putut convinge sa-si anuleze biletul de avion spre Anglia, atunci cand proiectul pentru care venise s-a incheiat. L-au facut sa se intoarca insa dupa numai o saptamana, cu un „one way ticket“ (bilet „dus“).

     

    „Cand i-am zis ca ma intorc in Romania, seful din Anglia m-a intrebat: «Cum o cheama?»“, povesteste razand Allison. O chema Luminita, si in anul urmator o mai chema si Allison. In Romania, Allison a instalat reteaua de calculatoare pentru noul – atunci – sediu al Shell, apoi pentru Cargill si, in cele din urma, pentru Unilever, unde lucreaza si astazi. Aici a luat locul fostului manager IT, care „a fugit din senin in Vietnam“. „Cu Romania, nu exista cale de mijloc“ – explica englezul gestul colegului sau.

     

    „Ori ai o minte inchisa si o urasti pentru ca asa crezi ca trebuie, ori ai o minte deschisa, esti dispus sa privesti in jur si atunci te va prinde.“ In 2000, Allison a devenit manager regional, o data cu extinderea la nivel regional a atributiilor sediului romanesc. Acum se ocupa de operatiunile din noua tari din regiune, unde petrece destul de mult timp. Spune ca e fericit in Romania si nu planuieste sa plece de aici. Anglia ii pare cel mai plictisitor loc de pe planeta, iar dupa 48 de ore petrecute acolo spune ca e disperat sa se urce in avion.

     

    „Nu se intampla nimic acolo, totul e prea plat.“ In schimb, Romania inseamna „serpentine“ – cuvant pe care il pronunta foarte corect, fara accent britanic. Serpentinele inseamna si bune, si rele. Rele au fost birocratia si coruptia. O experienta simbolica in acest sens pentru managerul de la Unilever a fost incercarea esuata de a obtine cetatenia romana, in urma cu doi ani si jumatate, pentru a-l putea adopta pe fiul din prima casatorie a sotiei sale.

     

    Dar in ciuda tuturor dificultatilor traiului in Romania, Allison a inceput sa se simta ca acasa dupa primele trei luni, cand si-a dat seama ca e trist cand pleca in Anglia si vesel cand revenea. „Cand am vazut urarea de pe aeroportul Manchester – «Welcome back to Manchester Airport» – iar eu am citit «Welcome back to the rat race» («Bine ati revenit in cursa de sobolani»), mi-am dat seama ca ceva se schimbase in mintea mea. De atunci, totul a fost diferit“, spune britanicul.

     

    Dincolo de toate celelalte, Allison e convins ca adevaratul motiv pentru care strainii nu mai pleaca din Romania sunt femeile: „Orice ti-ar spune altii, nu crede pe nimeni, acesta e adevaratul motiv“.

  • ANTHONY VAN DER HEIJDEN, XYZ PARTNERS

    INCEPUT DE AN, 1994

    Dupa patru ani si jumatate petrecuti in Taiwan, olandezul Anthony van der Heijden este numit country manager pentru operatiunile ING in Romania.

    CE SPERA: Sa aiba rezultate pe masura ambitiilor sale intr-o perioada rezonabila de timp.

    CE STIE: Despre perioada comunista, despre originea latina a tarii, despre tiganii din Romania si despre compararea, in trecut, a Bucurestiului, cu „micul Paris“.

    CE NU STIE: Ca 2006 il va gasi tot in Romania.

     

    Primele impresii ale lui Anthony van der Heijden despre Romania au fost contradictorii: dupa ce a fost suprataxat de un sofer de taxi „independent“, a nimerit in masina unui sofer de la un hotel care nu doar ca i-a aratat toate locurile importante din Bucuresti, dar l-a invitat la el acasa, unde i-a dat o palinca. „Acesta a fost unul dintre primele lucruri pozitive care mi-au starnit interesul pentru Romania“, povesteste van der Heijden. Au urmat muzica – folclorica si culta -, obiceiurile religioase, arhitectura, pictura si sculptura, succesul profesional si respectul din partea celorlalti.

     

    Pe langa faptul ca a condus ca manager general ING Romania, van der Heijden a devenit in 1996 unul dintre cei trei fondatori ai Consiliului Investitorilor Straini, a carui conducere urma s-o preia trei ani mai tarziu. La inceputul lui 1999 este numit country manager al ING Ungaria, dar in noiembrie se intoarce in Romania ca presedinte si CEO al Bancii Tiriac. Dupa patru ani, demisioneaza din cauza unui „conflict pe probleme de integritate cu principalii actionari“, respinge cateva oferte, ramanand simplu consultant independent, iar in toamna lui 2005 devine actionar, consultant si director pentru Romania in subsidiara romaneasca a grupului de consultanta danez XYZ Partners.

     

    Olandezul crede ca un rol important in prelungirea sederii lui in Romania l-a jucat propriul sau caracter. „Prin natura mea sunt un fauritor, un bun organizator, care nu se sperie si nu abandoneaza un lucru inceput“, spune el – adica atribute de care ai nevoie intr-o tara in tranzitie. „Intr-un anumit sens, totul este posibil“, spune olandezul. Ca atare, inclina sa creada ca va ramane in Romania.

  • Esti snob? Ia-ti un fals!

    Republica Ceha nu putea fi ocolita de invazia falsurilor, mai ales ca puterea de cumparare a cehilor este mare in comparatie cu restul tarilor din centrul si estul Europei. O geanta Louis Vuitton falsa, de exemplu, costa intr-un magazin fara pretentii din Praga 4.449 de coroane cehesti (187 de dolari), fata de produsul original, care poate ajunge la 25.400 de coroane cehesti (peste 1.000 de dolari) si poate fi achizitionat de la noul magazin Louis Vuitton deschis la inceputul lui februarie in Praga.

     

    Apetitul tot mai mare pentru lux si, implicit, pentru recunoastere sociala, la care se adauga puterea de cumparare crescanda a cehilor, a dus la o crestere constanta a industriei falsurilor in aceasta tara. Numai in prima luna a lui 2006, Directia Generala a Vamilor a confiscat 11.000 de accesorii Louis Vuitton, in conditiile in care in intreg anul 2005 confiscarile nu au depasit 21.400 de bucati, scrie revista Prague Post. Cum era de asteptat, in jur de 80% dintre bunurile contrafacute provin din China.

     

    Pretul exorbitant al produselor de lux i-a determinat chiar si pe unii reprezentanti ai elitei cehe sa achizitioneze produse contrafacute. Atat fosta prima doamna a Cehiei, Dagmar Havlová, cat si Sárka Grossová, sotia fostului prim-ministru ceh, Stanislav Gross, au fost „prinse“ purtand genti Louis Vuitton false. Daca Havlová si-a cerut scuze ulterior, renuntand la geanta falsa, pentru Grossová nu conteaza daca poarta sau nu accesorii contrafacute. Potrivit normelor impuse de UE cu privire la dreptul de proprietate intelectuala, autoritatile cehe au dreptul de a confisca si distruge bunurile contrafacute. Problema e ca autoritatile vamale nu pot verifica decat incarcaturile provenite din tari din afara perimetrului UE.

  • ROBERT REKKERS, BANCA TRANSILVANIA

    DECEMBRIE, 1998

    Dupa 13 ani de munca la  ABN Amro ca expatriat in sapte tari, Rekkers e detasat in Romania.

    CE SPERA: Ca Romania nu va fi un medicament atat de greu de inghitit pe cat pare.

    CE STIE: Ca vine in a opta tara in care lucreaza ca expat, trimis cu un mandat pana in 2002.

    CE NU STIE: Ca Romania este tara in care va petrece cel mai mult timp in strainatate.

     

    Timp de 13 ani, olandezul Robert Rekkers si-a schimbat de sapte ori resedinta ca expatriat in slujba bancii ABN Amro. Adica a stat, in medie, mai putin de doi ani in fiecare tara. Cu fiecare mutare „deveneam tot mai senior“, povesteste Rekkers, care are astazi 46 de ani. Dupa 13 ani, in care a stat mai mult prin America Latina si de Nord, banca l-a considerat pregatit pentru o misiune in Romania.

     

    Sa fi fost aceasta o sarcina care sa ceara atat de multa experienta? Rekkers spune ca a inghitit cu greu vestea, ca pe un medicament. „N-as fi visat ca voi parasi America Latina, unde am petrecut atatia ani si de care eram atasat.“ Diferenta mare de temperatura, economia slab dezvoltata, saracia – toate ii spuneau ca a facut un pas inapoi venind aici.

     

    La inceput, singurul lucru care l-a inveselit aici a fost originea latina a limbii. Apoi a aflat si de ce misiunea in Romania era vazuta ca una dificila: „in Romania era o perioada interesanta, dificultatile abundau, o gramada de banci dadeau faliment, iar ABN Amro avea mult succes“, isi aminteste bancherul. Cand compania-mama si-a schimbat viziunea de management in 2002, lasand mai putina libertate de decizie country-managerilor, Rekkers s-a hotarat sa plece.

     

    „Eu sunt mai mult antreprenor in ce priveste modul de a conduce si de a lua decizii.“ Atunci a primit propunerea de a prelua conducerea Bancii Transilvania, pe care a acceptat-o pentru ca, pe langa faptul ca ii placea tara, obosise sa schimbe resedintele.

     

    Si a depasit orice record de timp petrecut intr-o tara straina. Daca in primul an spune ca a stat in Romania strict pentru afaceri, dupa primul an Rekkers a inceput sa-si faca prieteni romani, sa invete limba, sa cunoasca tara si cultura. Astazi vorbeste foarte bine romaneste, are numai prieteni romani in Cluj – unde locuieste de trei ani – si spune ca stie tara mai bine decat 90% dintre romani. „Am intrat foarte profund in cultura romaneasca transilvaneana traind in Cluj, care este mai provincial decat Bucurestiul, dar foarte frumos si plin de oportunitati. Nu ma simt ca un expat“, spune bancherul.

     

    Pentru Rekkers – singurul strain din Banca Transilvania – viata unui „expat standard“ inseamna „multa securitate, casa mare, masina mare, petreceri, restaurante si un cerc limitat de expati“. „Eu sunt total diferit, sunt mereu pe drumuri, incerc sa construiesc banca – este o poveste diferita, dar eu cred in ea.“ Atat de mult crede, incat nici nu a avut timp sa-si puna problema daca va mai parasi Romania vreodata: „Nu ma gandesc sa plec din Romania. Sunt prea ocupat“, spune managerul.