BusinessMagazin

Blog

  • Asa mai stam de vorba

    Telefoanele mobile, organizatoarele de tip PDA sau automobilele sunt capabile sa execute diferite actiuni la o simpla comanda vocala a posesorului prin intermediul unei tehnologii de recunoastere vocala sau “voice recognition”, cum este recunoscuta pe plan international. Noutatea este ca, desi tehnologia a inceput sa fie incorporata in diverse echipamente electronice de cativa ani deja, spre deosebire de acea perioada, voice recognition este acum intr-un stadiu mult mai avansat si lasa loc de o dezvoltare mai ampla, putand fi incorporata in tot mai multe echipamente.

    Astfel, jucatorii deja consolidati in piata, precum si potentialele companii care ar putea intra pe acest segment, mizeaza pe oportunitatile oferite de piata pentru a putea obtine o cota cat mai ridicata din acest segment. Un exemplu al utilitatii tehnologiei de recunoastere vocala pare a fi, la o prima vedere, usurinta si rapiditatea cu care un utilizator poate “scrie” un mesaj sau un mail pe telefonul sau mobil.

    Pe de alta parte, tehnologia voice recognition poate insemna eliminarea necesitatii telecomenzilor sau butoanelor in plus ale diferitelor echipamente electronice si IT uzuale. Si, nu in ultimul rand, poate facilita mult condusul, mai ales avand in vedere ca atentia nu va fi distrasa pentru diferite actiuni, acestea fiind facute automat, in urma unei comenzi vocale.

    Ultrarapid
    La finalul anului trecut, specialistii din industria tehnologiei voice recognition s-au gandit sa supuna unei incercari simple utilitatea si functionalitatea tehnologiei. Astfel, au hotarat sa testeze rapiditatea cu care poate fi scris un mesaj scurt pe telefonul mobil, prin comanda vocala, comparativ cu scrisul obisnuit, prin intermediul tastelor celularului.

    Si pentru a putea exista un grad aproximativ egal de competitivitate, sistemul de recunoastere vocala ales de specialisti din portofoliul companiei Nuance Communications a fost pus la intrecere cu Ben Cook, un adolescent in varsta de 17 ani care anul trecut a castigat recordul mondial pentru rapiditatea cu care scrie un SMS.
    In ceea ce priveste fraza care trebuia scrisa pe telefonul mobil, specialistii au ales ceva mai elaborat – “Pestii piranhas din genele Serrasalmus si Pygocentrus sunt cei mai feroce pesti de apa dulce din intreaga lume. In realitate insa, acestia rareori ataca oameni”.

    In momentul in care s-a dat startul, Cook incepuse sa scrie nervos si cat mai rapid cu putinta textul dat, in timp ce un angajat al companiei Nuance dicta calm si rar acelasi text telefonului mobil. Rezultatul? Ben Cook a reusit sa tasteze intreaga fraza in 48 de secunde, in timp ce aplicatia software de recunoastere vocala Nuance Mobile Dictation a scris fraza, fara nicio eroare, in 16 secunde. “Nu inteleg cum faceti asta”, spunea Cook printre dinti in urma acestei incercari.

    Acum mergem pe strada…
    Cercetatorii de la DaimlerChrysler lucreaza la un sistem de navigatie care sa fie incorporat in masinile produse de companie si care sa poata fi operat cu ajutorul comenzilor vocale. Producatorul german a pornit de la premisa ca numai in Germania sunt peste 74.000 de orase si 970.000 de strazi si ca dintre acestea, majoritatea nu sunt corect diferentiate. Astfel, sistemele de navigare prin comanda vocala pot “interpreta” gresit uneori adresa la care trebuie sa directioneze soferul, motiv pentru care sistemul de navigare trebuie sa poata face diferenta intre “Berlin” si “Bellin” spre exemplu, care se pronunta aproape la fel.

    Astfel ca sistemul gandit de DaimlerChrysler va intreba care este numele celui mai apropiat oras sau rau in cazul in care are neclaritati vizavi de adresa unde trebuie sa ajunga soferul, mai ales avand in vedere ca se intampla ca doua localitati diferite sa poarte acelasi nume. Neustadt spre exemplu este numele a 29 de orase diferite din Germania, iar sistemul de navigare trebuie sa determine care anume este cel catre care ar trebui sa-si indrume utilizatorul, in functie de raspunsurile la aceste intrebari aditionale.

    Iar compania nu este singura care abordeaza metoda de navigare prin intermediul comenzilor vocale. Cel mai frecvent, posibilitatea de a cauta pe sistemul de navigare incorporat al automobilului o adresa prin comanda vocala este intalnita in cazul masinilor din gama de lux, adresate in principal corporatiilor si clientilor din mediul de business.

    Dublu in doi ani
    La nivel mondial, piata tehnologiei voice recognition a depasit anul trecut, pentru prima data, valoarea de un miliard de dolari (aproximativ 735.000 de euro). Cu alte cuvinte, piata s-a dublat comparativ cu anul 2004, iar explicatia analistilor si a specialistilor in domeniu este una singura, si a anume evolutia tehnologica tradusa printr-o putere de procesare mai mare, aplicatii software de recunoastere vocala mai performante si, de ce nu, microfoane mai puternice incorporate in echipamentele electronice.

    Piata este impartita in mai multe segmente, in functie de domeniul de aplicare a tehnologiei. Dintre acestea, cel mai important este segmentul tehnologiei voice recognition pentru serverele dintr-un call center spre exemplu, piata care s-a cifrat anul trecut la 600 de milioane de dolari (peste 440 de milioane de euro) si care se va dubla pana in 2009, conform analistilor companiei de cercetare a pietei Opus Research.

    In ceea ce priveste tehnologia de recunoastere vocala destinata telefoanelor mobile sau automobilelor, companiile din toata lumea care activeaza pe acest segment au generat anul trecut o piata de 125 de milioane de dolari (aproximativ 92 de milioane de euro), conform companiei de cercetare Datamonitor. Aici, cresterea in urmatorii ani va fi mult mai mare, intrucat numarul potentialilor utilizatori este enorm, iar companiile din domeniu lanseaza tot mai multe aplicatii de voice recognition pentru telefoanele mobile si pentru diferite echipamente aflate la bordul unui automobil, de la playere de muzica si pana la navigatoare.

    In fond, cine nu ar renunta la scris mesaje sau mail-uri pe calea traditionala sau la tastatul unei adrese pe sistemul de navigare al unei masini in favoarea comenzilor vocale? Acest segment de piata este estimat sa depaseasca valoarea de 500 de milioane de dolari (370 de milioane de euro) pana in 2010.

    Niciun gadget fara voice recognition
    Expertii in acest domeniu sustin ca in cativa ani, tehnologia voice recognition va fi nelipsita din aproape orice gadget, echipament electronic sau automobil aflat in casa unui utilizator.
    Iar aceasta perspectiva reprezinta un catalizator al investitiilor companiilor care produc aplicatii software pentru voice recognition. Anul trecut, Nuance Communications a achizitionat compania Dictaphone pentru a putea introduce aplicatiile software de recunoastere a vocii si in industria sanatatii, chiar si in conditiile in care vanzarile companiei au crescut cu 20% comparativ cu anul 2005, la 300 de milioane de dolari (220 de milioane de euro).

    De asemenea, cel mai mare producator de software din lume, Microsoft, a introdus tehnologia voice recognition in cel mai recent lansat sistem de operare, Windows Vista. Google pregateste un sistem mai avansat de cautare pe telefonul mobil, prin intermediul comenzilor vocale. Iar Yahoo!, competitorul acestuia, a declarat ca nu exclude posibilitatea introducerii comenzilor vocale in cadrul serviciului sau de cautare pe mobil prin SMS.

    “Tehnologia voice recognition nu mai este doar o tehnologie la moda. Deja devine o solutie de business care se traduce in venituri de milioane de dolari pentru jucatorii din domeniu”, conchide Daniel Hong, analist in cadrul companiei de cercetare a pietei Datamonitor.

  • Nu iese fum fara investitii

    Cine si-l poate imagina pe Winston Churchill fara un trabuc in coltul gurii? De cand Christofor Columb a facut cunostinta continentului european cu tigarile de foi produse de populatiile din Caraibe, cele mai influente personalitati din lumea occidentala au avut mereu la indemana un trabuc fin, motiv pentru care acestea au ramas pana astazi un simbol al puterii si al vietii de calitate.
    Lumea havanelor este insa unul dintre cele mai contradictorii medii de afaceri ale secolului XXI.

    Trabucul cubanez este la baza un produs agricol, insa unul de super-lux, al carui ingredient principal este cultivat intr-o tara socialista cu o economie centralizata, insa este consumat intr-o proportie covarsitoare de cei mai de seama reprezentanti ai societatilor capitaliste. Tutunul care intra in componenta havanelor este una dintre cele mai controversate substante legale. Desi sunt recunoscute in intreaga lume ca sinonime al stilului de viata de lux, havanele raman interzise pe cea mai mare piata a produselor de lux, si anume Statele Unite.

    Tutunul nu dauneaza portofoliului de investitii
    Gordon Johns, bancher de investitii la ING in City-ul londonez, se mandreste cu cunostintele sale despre risc, investitii si valoarea unui trabuc cu adevarat bun. “Cea mai mare parte a carierei mele a fost in zona managementului de investitii, si inainte de a intra in sectorul bancar am condus subsidiara europeana a companiei americane Kemper Investment Management – asa ca imi place sa cred ca sunt destul de experimentat in zona de risk assessment.”

    Primul trabuc si l-a aprins la varsta de 21 de ani, iar acum, la 57, este unul dintre adevaratii connaisseuri si nu cumpara altceva decat cele mai bune havane. Deformatia profesionala il impinge insa sa cumpere in cantitate dubla fata de cat fumeaza, deoarece stie ca trabucurile pe care plateste bani buni astazi vor valora de cateva ori mai mult peste cativa ani. “In tinerete nu vedeam in tigarile de foi altceva decat un prilej de a fuma”, spune el, “si nu aveam un loc anume de unde le cumparam; la 20 de ani nu conta ca trabucul pe care il fumez este din Nicaragua, Honduras sau Jamaica. Cu zece ani in urma insa l-am cunoscut pe Mitchell Orchant, managing director al C. Gars Ltd., care isi incepea pe atunci cariera de dealer specializat in trabucuri cubaneze vintage. El mi-a facut cunostinta cu havanele de top si mi-a deschis ochii asupra valorii lor ca investitie.”

    Acum Johns cheltuieste cateva mii de lire sterline in fiecare an pe trabucuri, marcile sale preferate fiind Cohiba, Partagas si Montecristo in formate mari cum sunt robusto, corona si corona gorda.
    De fiecare data Johns cumpara cel putin doua cutii din aceeasi editie – una pentru a o savura iar cealalta pentru a o pastra ca investitie. Majoritatea achizitiilor sale se desfasoara prin intermediul lui Orchant, insa Johns participa de obicei si la cele doua licitatii anuale organizate de casa de licitatii Christie’s. “Una dintre cele mai reusite investitii pe care le-am facut vreodata a fost cand am cumparat cateva cutii de Davidoff cubaneze din anii 1970 si inceputul anilor 1980”, spune Johns. “Am platit 1.000 de lire sterline pe o cutie de 25 de trabucuri la sfarsitul anilor ’90, iar acum valoreaza de patru sau cinci ori mai mult.”

    Johns aseamana acest tip de plasamente cu un joc in care cel care are puterea de a astepta cel mai mult este castigatorul. “Valoarea unor havane rare nu are unde sa mearga decat in sus, fiindca, pe masura ce acestea sunt cumparate de cunoscatori si intr-un final fumate, devin din ce in ce mai greu de gasit, astfel incat ultima cutie valoreaza inestimabil de mult. Parerea mea este ca o piata ca ceea a havanelor este cel mai bun loc pentru a investi deoarece un asemenea produs cumparat la momentul potrivit, atunci cand pretul este unul accesibil, este un plasament nemaipomenit caruia timpul ii adauga valoare.”

    Colectia de trabucuri a lui Johns numara astazi 20 de cutii de cate 25 de asemenea tigari, dintre care o parte sunt gazduite de humidorurile sale de acasa, insa cele mai valoroase sunt pastrate la sediul londonez al companiei lui Mitchell Orchant, C. Gars Ltd. Asta deoarece, asa cum bine stie orice aficinado (omologul oenologului in materie de tigari de foi), cea mai fina si mai veche tigara nu mai valoreaza nimic daca nu a fost pastrata asa cum trebuie. In fiecare an Johns vinde cate o cutie prin intermediul lui Orchant si pana acum nu s-a gasit in situatia in care sa nu scoata un profit semnificativ. Iar daca intr-o zi piata havanelor ar avea de suferit din cauza lobby-ului anti-fumat Johns nu s-ar considera nici atunci un invins. “Daca valoarea colectiei mele ar ajunge sa scada intr-o buna zi, atunci as recurge la planul de rezerva si le-as fuma.”

    Asa cum este normal pentru un profesionist in domeniul investitiilor, Johns este mereu in cautarea unor noi oportunitati de a-si plasa banii, in portofoliul sau aflandu-se atat “investitii standard, cat si plasamente mai putin conventionale” si, evident, un fond de pensii. “Insa este adevarat ca nici una dintre celelalte investitii nu-mi aduce atat de multa placere si satisfactie ca plasamentele in trabucurile cubaneze. La fel ca si in cazul vinurilor rare pe care le colectionez, principalul motiv pentru care cumpar havane este placerea pe care o am sa stiu ca sunt ale mele si le pot oricand savura.”

    Johns fumeaza in general doua sau trei tigari de foi pe zi, dintre care una in mod obligatoriu dupa cina, iar cand vine vorba despre atributele unui trabuc bine “imbatranit” devine de-a dreptul poetic. “Daca un trabuc proaspat este caracterizat de vitalitate si o explozie de aroma, cele mature sunt deosebit de rafinate si subtile. Este aproape o alta experienta, cu mult mai rafinata. Cu toate acestea nu poti fuma in fiecare zi cate un trabuc de 100 de lire.” De aceea, trabucurile lui de zi cu zi se ridica de obicei la o zecime din aceasta suma, spune el.
    Daca cu un sfert de secol in urma City-ul londonez era intesat de bancheri avizi dupa o tigara buna de foi, acum barbatii in costume scumpe care pufaie un trabuc scump sunt o priveliste tot mai rara.

    Ghid de investitii
    Dimensiunea este un factor important atunci cand vine vorba de investitiile in trabucuri, sustine Thomas Mathys, debonair manager la Davidoff Geneva, si de aceea, el ii sfatuieste pe investitorii interesati de plasamentele cu aroma de tutun fin sa se orienteze catre marcile consacrate de trabucuri cubaneze in format mare si preferabil in cutii de 50 in loc de cele obisnuite de 25. Daca pana nu de mult raritatea pe piata trabucurilor de lux se referea exclusiv la trabucurile cubaneze fabricate inainte de embargoul american din 1962 sau la Davidoff-urile fabricate inaintea plecarii faimoasei companii din Cuba in 1989, proviziile de astfel de raritati s-au evaporat, si ca urmare piata tigarilor de colectie s-a largit considerabil.

    Michael Herklots de la Davidoff New York spune ca intr-o America vaduvita de havane, colectionarii au fost nevoiti sa se reorienteze catre o piata secundara in care numele cu greutate sunt AVO 22, Fuente Opus X, precum si seria aniversara Pedron.
    Cu toate acestea, valoarea trabucurilor vintage creste neincetat odata cu varsta lor, si la fel ca un vin bun de Bordeaux, trabucurile cubaneze lasa competitia cu mult in urma, ocupand in proportie de 90%-95% piata europeana a trabucurilor de lux.

    Si Adrian Lesley de la compania londoneza Cigars Unlimited agreeaza comparatia dintre vinurile si trabucurile fine: “Cel mai fin tutun se naste din aceleasi ingrediente: soare generos, un sol si o samanta buna, iar un blend reusit de tutun dintr-un anumit an este suficient pentru a da nastere unui trabuc cu o combustie si un gust perfect. O asemenea tigara va fi excelenta proaspata, insa va atinge culmea perfectiunii in circa 10 ani”.

    “Intotdeauna cumparati doua cutii de trabucuri si puneti una deoparte”, ii sfatuieste si Lesley pe toti pasionatii de tigari de foi deoarece acesta este un plasament cat se poate de sigur, cu atat mai mult cu cat cele mai bune trabucuri vor continua sa se matureze timp de 15 pana la 20 de ani in conditii de pastrare impecabile, care inseamna o temperatura de 16-20 de grade celsius si o umiditate de 70%.

    Bancherii atrag havanele
    Spania este cea mai mare piata europeana in ceea ce priveste volumul, nu neaparat si calitatea. Cand vine vorba de calitate, havanele sunt inca considerate a fi cele mai bune tigari de foi din intreaga lume, iar cele mai bune havane se gasesc in capitalele unde concentratia de bancheri pe metrul patrat este mai mare decat media, adica in Londra si Geneva.

    In ceea ce priveste oportunitatile de investitii pe aceasta piata, cunoscatorii recomanda celor interesati sa fie cu ochii in patru. Prima categorie de trabucuri care merita atentia unui potential investitor sunt cele din editiile curente, dar care sunt recunoscute pentru calitatea lor deosebita, asa cum sunt Partagas Seria D4, Partagas Robusto, Partagas Lusitania, Partagas 2002 Lonsdale, Bolivar Coronas Gigantes, Punch Churchill si Punch Double Corona. In special ultimele dintre acestea sunt, dupa cum spune Mathys, “pe cat de bune se poate, foaia de tutun in care sunt impachetate avand nuanta de cupru, iar potentialul lor de invechire este recunoscut printre connaisseuri”.

    Doua cuvinte cu o rezonanta aparte printre colectionarii de havane sunt “edici?n limitada”. Prestigioase, rare si visate de orice colectionar care se respecta, trabucurile edici?n limitada sunt lansate o data pe an de Habanos, corpul de marketing al trabucurilor cubaneze. Incepand din 2001, au fost lansate 21 de asemenea editii diferite de trabucuri, iar prima dintre acestea, Partagas Piramides, este deja la mare cautare printre colectionari. In fiecare an Cuba lanseaza trei noi asemenea editii, cele mai noi dintre acestea fiind editiile anului 2006, si anume Romeo y Julieta Short Churchill, Montecristo Robusto si Partagas Serie D3.

    Preferatele lui Adrian Lesley, proprietarul companiei Cigars Unlimited, sunt insa havanele H Upmann Magnum 50 din editia anului 2005. “Aceste trabucuri sunt exact genul care au enorm de mult de castigat in ceea ce priveste savoarea odata cu trecerea timpului si vor deveni mai bune pe zi ce trece – cu alte cuvinte, o investitie minunata.”

    O a treia categorie de trabucuri de colectie o reprezinta excentricitatile, insa aici lucrurile se complica si investitorii au de obicei nevoie de sfatul unui expert, in lipsa unui sfat avizat avand toate sansele sa se aleaga cu falsuri. Cei care reusesc sa isi adauge la colectie un asemenea specimen stiu ca au facut o investitie spectaculoasa. Lesley aminteste de faimoasele Romeo y Julieta Pyramides, un format in care, in mod oficial, nu s-au produs niciodata trabucuri. Insa in octombrie 2001 aceste trabucuri legendare au fost facute pe comanda pentru un sigur client din Spania, iar in timpul transportului cateva sute de cutii au fost furate doar pentru a aparea sporadic de-a lungul si de-a latul Europei pe la cate o licitatie cu usile inchise.

    Oficialii Habanos nu au recunoscut niciodata existenta acestui format, insa specialistii garanteaza ca sunt veritabile. “Sunt asemenea unei editii princeps a unui roman faimos cu o eroare tipografica – trabucul care nu a fost.” Peste 10 ani, la o licitatie, o cutie de Romeo y Julieta Pyramides ar putea depasi recordul de 12.000 de lire pe cutie pe care cateva editii cu formate rare le-au inregistrat la sfarsitul anilor ’90, in plin boom al comertului cu trabucuri. Insa cine le va cumpara? Probabil unul dintre cei mai mari colectionari de trabucuri din Hong Kong, casa celor mai renumiti connaisseuri din domeniu.

  • Sex, droguri si bloguri

    Jonathan Coulton sta in cafeneaua Gorilla Coffee din Brooklyn, cu notebook-ul Apple in mana pentru a-si citi e-mail-urile. Coulton are 36 de ani si arata destul de bine. In septembrie 2005, a renuntat la job-ul lui de programator si, cu sustinerea sotiei sale, a hotarat sa devina cantaret si compozitor cu norma intreaga. Coulton si-a stabilit un obiectiv destul de indraznet pentru anul urmator: sa compuna si sa inregistreze cate o melodie in fiecare saptamana, dupa care sa o posteze pe blogul personal. Pana la mijlocul anului trecut, proiectul sau a reusit sa atraga o audienta considerabila. Mai mult de 3.000 de oameni i-au vizitat zilnic site-ul si cele mai de succes melodii ale sale au fost descarcate de peste 500.000 de ori; Coulton a castigat cat sa duca “un trai decent pentru clasa de mijloc” – undeva intre 3.000 si 5.000 de dolari pe luna – prin vanzarea CD-urilor si a descarcarilor digitale ale melodiilor sale prin intermediul iTunes si prin intermediul propriului site. Pe parcurs, Coulton a descoperit un lucru pe care multi artisti mai mici incep sa-l constientizeze: fanii lui nu vor numai sa-i cumpere muzica, vor sa-i fie si prieteni. Acest lucru inseamna ca fanii vor sa interactioneze cu el online tot timpul. Acestia sunt atenti la fiecare intrare a lui Coulton pe blog si comenteaza cu simpatie si suport de fiecare data cand Coulton povesteste despre cat de greu este sa compui o melodie. Fanii ii trimit o multime de e-mail-uri zilnic, care pot fi simple mesaje precum “You rock!” sau scrisori emotionante, cum ar fi scrisoarea primita de la un barbat care povestea cum ii canta fiicei sale de numai 6 luni, in timp ce suferea o operatie pe cord, o melodie de dragoste compusa de artist. Coulton raspundea la fiecare scrisoare sau mesaj. Dar volumul de e-mail-uri a crescut la 100 de mesaje pe zi, iar raspunsurile lui au devenit atat de concise, incat a ajuns sa se simta vinovat pentru ca este nepoliticos.

    Promovare ad-hoc
    Fanii lui Coulton au devenit si departament de promovare, o armata de mii de oameni care fac cunoscuta munca lui peste tot in lume. Mai mult de 50 de fani au facut videoclipuri melodiilor sale pe care le-au postat pe YouTube. La un spectacol recent sustinut de Coulton, jumatate din oamenii din public cu care am vorbit i-au cunoscut muzica prin intermediul unuia din videoclipurile realizate de fanii lui Coulton. Artistul de 36 de ani nu tine concerte bazate pe principiul clasic dupa care se face un turneu.

    In mod normal, un artist debutant din Brooklyn, cum este Coulton, ar fi insistat cu spectacole in Nord-Est, vizitand si revizitand orase precum Boston, New York si Chicago astfel incat sa-si formeze un public pas cu pas – cantand intai pentru 3 oameni, apoi pentru 10, iar apoi (daca este norocos) pentru 50 de oameni. Dar Coulton a realizat ca este mult mai simplu sa aleaga dintre fanii deja existenti din mediul online, sa vada unde locuiesc acestia si sa organizeze un concert in fiecare oras in care are mai mult de 100 de fani, astfel incat sa obtina pe concert cel putin 1.000 de dolari.

    Social networking este viitorul
    In trecut – sa spunem pe la mijlocul anilor ’90 – artistii aveau contact cu fanii lor numai ocazional. Daca un muzician era mai prietenos, poate ca schimba cateva vorbe la bar cu oameni din public, dupa show. Apoi, a intrat in scena Internetul. Acum fanii trimit mesaje prin e-mail artistului preferat si au pretentia sa primeasca raspunsuri personalizate. Artistii din ziua de azi, in special cei noi sau care acum intra pe piata muzicala, sunt din ce in mai dornici, chiar disperati, sa stapaneasca noile reguli sociale ale faimei Internetului.

    Acesti artisti stiu ca multi tineri nu aud de anumite formatii de la MTV sau din diverse reviste; faima poate aparea si prin modalitatea “word-of-mouth”, cand un prieten da mai departe o adresa de site, face schimb de MP3-uri cu alt prieten, trimite prin e-mail link-ul unul fan blog sau posteaza pe YouTube un filmulet facut cu telefonul mobil la un concert.

    Astfel, muzicienii sunt luati de val – se confeseaza pe blogul lor, citesc comentariile fanilor si au grija sa le raspunda. Isi verifica paginile personale de pe MySpace, acea metropola virtuala in care cantaretii, actorii si scriitorii necunoscuti pot castiga recunoasterea globala in cateva zile, daca nu chiar ore. Membrii formatiei posteaza zilnic un “buletin” MySpace – un memo pentru publicul lor, explicand ce anume fac ei bine in acel moment -, iar apoi petrec alte ore aproband “friend requests” (cereri de prietenie) din partea adolescentilor care doresc sa fie pusi pe lista prietenilor din mediul online ai artistilor. Grupul pop Barenaked Ladies a organizat un concurs video, cerandu-le fanilor sa cante la “air guitar” (chitara imaginara), in timp ce fredoneaza melodia “Wind It Up”; cele mai bune filmulete au fost puse impreuna, formand videoclipul oficial al melodiei respective.

    Chiar si artistii care nu au avut habar de Internet au fost luati de valul social networking. Arctic Monkeys, o formatie britanica, nu stia ce este MySpace, dar cand fanii i-au creat o pagina pe acest site in 2005 – care acum se lauda cu 65.000 de “prieteni” – “primul lor single – “I Bet You Look Good on the Dancefloor” – a fost propulsat direct pe locul 1 in topurile britanice.

    Ecoul online
    Acest trend nu este specific numai muzicienilor; orice gen de efort artistic poate fi afectat de aceasta tendinta. Producatorii de filme precum Kevin Smith (“Clerks”) si Rian Johnson (“Brick”) posteaza trimiteri la filmele pe care le produc si asculta politicos sugestiile fanilor. Actorul de comedie Dane Cook si-a cultivat o baza de fani atat de mare prin intermediul site-ul sau, incat CD-ul “Retaliation”, lansat in 2005, a devenit primul album comedie care a urcat in top 5 Billboard de la 1978.
    Dar acesta nu este un trend care afecteaza starurile din categoria A.

    Cei mai renumiti artisti ai momentului – Justin Timberlake, Fergie, Beyonce – sunt inca produse ale “mass marketingului”, prin campanii piblicitare care implica foarte multi bani. Aceasta categorie de artisti nu are nevoie de mediul online pentru a-si gasi ascultatorii si fireste ca publicul unui astfel de artist este mult prea numeros pentru a-i pretinde o legatura mai stransa cu fanii sai. Trendul acesta vizeaza categoria B de artisti, adica aceia noi, necunoscuti publicului larg. Afacerea cu CD-uri este in cadere libera; vanzarile au scazut cu 20 de procente intr-un singur an.

    Numarul oamenilor care isi iau muzica online (fie ca platesc pentru ea sau nu) creste pe zi ce trece, si se pare ca artistii care au acces direct catre fanii lor au cea mai mare sansa de a-si da seama care va fi stiinta economiei businessului muzical.
    Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea

  • Siberia, noua vale de silicon

    Novosibirsk, al treilea oras al Rusiei ca marime si cel mai mare din Siberia, ar putea fi peste cativa ani noul Silicon Valley al lumii. Orasul gazduieste un centru dedicat in totalitate cercetarii si progresului tehnologic, cunoscut sub numele de Silicon Forest.
    La Akademgorodok (oraselul academiei) marii reprezentanti ai industriei high-tech, ca Intel si IBM, precum si gigantul petrolier Schlumberger, dezvolta business-uri, si odata cu acestea, un al doilea centru tehnologic al lumii in inima Rusiei. Evolutia centrului a fost afectata de prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, dar da semne de revenire. Tehnologiile realizate aici au fost evaluate la 150 de milioane de dolari in 2006, fata de 10 milioane de dolari cu o decada in urma. Suma nu este mare in comparatie cu cele realizate in Silicon Valley, dar reprezinta o crestere medie a companiilor din centrul rusesc de 15% pe an.
    Mai mult, exporturile de software ale rusilor sunt de 1,8 miliarde pe an, tara fiind a treia cea mai importanta destinatie de outsourcing din lume, dupa China si India. In plus, Rusia face concurenta Indiei, prin cei 200.000 de specialisti care absolva anual facultati din domeniul stiintei si tehnologiei, in conditiile in care populatia Rusiei este cu 80% mai mica decat a Indiei. Intel a deschis un birou in “padurea de silicon” in 2004 si a angajat 200 de programatori pentru optimizarea de cipuri si microprocesoare, in timp ce Schlumberger construieste un laborator de cercetare-dezvoltare. Avantajele sunt evidente: pe langa costul redus al chiriei, serviciilor si al salariilor (aproximativ o cincime din cele practicate in Vest), sistemul educational al Rusiei ofera pe banda rulanta nu doar specialisti IT, ci adevarati oameni de stiinta, majoritatea fiind fizicieni, chimisti, biologi sau matematicieni care au invatat programarea in timpul liber, ca o modalitate de relaxare.
    “La Intel avem o vorba”, a declarat Steve Chase, presedintele Intel Rusia. “Daca ai ceva greu de rezolvat, da-l americanilor, daca ai ceva dificil, da-l indienilor. Dar daca ai ceva imposibil, da-l rusilor.”

  • Expatii printre noi

    De-a lungul timpului au ajutat la dezvoltarea altor tari decat tarile lor de origine si s-au mutat dintr-un capat in celalalt al lumii. Chiar daca astazi nu mai colonizeaza noi state sau continente, expatii sunt urmasii moderni ai meseriei lui Columb si desfasoara “expeditii” interesante chiar la Bucuresti. Printre armatorii care si-au adus cu ei experientele si traditiile se numara Friedrich Niemann, general manager la Athenee Palace Hilton Bucuresti, Cheon Park, general manager la Samsung Electronics, Vijay Srinivasagopalan, vicepresedinte pe operatiuni la Telemobil (Zapp), Alejandro Solano, general manager al companiei spaniole Hercesa si Nondas Magoulas, vicepresedintele Alexandrion Group.

    Schimbarile pot fi, prin natura lor, foarte dificile. Dar cum este sa conduci o afacere de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, intr-o tara despre care credeai ca stii cate ceva doar de la vecinii bulgari, si cum se poate adapta un om invatat cu rigoarea si seriozitatea germana intr-un mediu de business romanesc destul de “agresiv si schimbator”?

    “Secretul este sa te schimbi tu in intampinarea culturii oamenilor, si nu oamenii din tara respectiva dupa cultura ta”, spune Friedrich Niemann, manager general la Athenee Palace Hilton Bucuresti. Putem adauga pe lista must have-urilor si simtul umorului, o masina clasica care sa-i faca sederea mai placuta pe timpul verii (de fabricatie germana, bineinteles), totul asezonat cu putina zapada pe partiile de schi, iarna. De Volkswagen-ul cabrio din 1964 este absolut indragostit si l-a adus de un an in Romania, “pentru reintregirea sufleteasca”, iar despre partii spune ca este multumit, desi recunoaste ca prefera Alpii sau Muntii Stancosi. Una peste alta, viata sefului Hilton la Bucuresti este foarte placuta, spune managerul care mai are un avantaj: priveste toate problemele de la inaltime, de la cei peste doi metri pe care ii masoara.

    “Sunt multumit de viata mea de aici. Am multi prieteni si amici, romani dar si straini, imi place clima, imi place casa mea din Dorobanti si, sigur, ‘vorbesc un putin romaneschte’. Este o limba destul de dificila”, spune Niemann. Pana sa preia afacerea din Romania, in septembrie 2005, a mai condus hotelurile Hilton din M?nchen, capitala Bavariei, si Sofia, deci Hilton a devenit oarecum o casa mobila pentru managerul german. Insa primul contact cu Romania l-a avut inainte sa preia conducerea hotelului, cu aproximativ un an mai devreme. Conducea inca hotelul din Sofia, iar drumul de acolo pana in Romania l-a facut cu masina. El recunoaste ca nu stia foarte multe lucruri despre Romania inainte sa vina aici. “Intotdeauna mi-au placut istoria si geografia, dar a trebuit sa ma mut in Balcani ca sa cunosc cu adevarat aceste locuri.”

    “Ceea ce m-a surprins totusi este faptul ca bulgarii nu stiu multe despre romani, iar pe romani nu ii intereseaza prea multe despre bulgari”, sustine Niemann, desi Bulgaria a devenit interesanta, macar ca destinatie turistica. Niemann este implicat in piata hoteliera internationala de peste 20 de ani si tocmai posibilitatea de a cunoaste inca o cultura l-a atras la Bucuresti.
    “Trebuie sa admit ca munca a fost si este primul meu hobby; sunt un perfectionist si atunci cand vrei sa ai cele mai bune rezultate posibile, timpul liber este foarte redus.” Dar nu se plange. Germanii, in genere, nu prea o fac. “Imi fac timp sa citesc, chiar foarte mult, ce-i drept multa lectura obligatorie, de business, si ma relaxez la volanul Volkswagen-ului meu de colectie”, povesteste el.

    Apropo de volanul masinii, Niemann spune ca o astfel de masina inseamna mai multe ore de intretinere decat de plimbari. “Un important consumator de timp liber”, cum il numeste el, Volkswagen-ul Karmann Ghia din 1964, pe care l-a adus din Germania anul trecut este, totodata, una dintre legaturile importante cu casa sa natala, “pentru ca este o mica parte din cultura si istoria noastra”. Cand nu este foarte aglomerat incearca sa descopere mai multe despre cultura si istoria Romaniei – pana acum a fost in Delta (fara masina), prin Carpati si, bineinteles, in Transilvania, pentru influentele sasesti din zona.

    Desi este obisnuit cu schimbarile si se poate adapta foarte usor la diferentele culturale sau ale mediului de business, Niemann recunoaste ca Balcanii sunt o zona aparte. Dupa mai bine de doi ani si jumatate petrecuti la Sofia, a crezut, in sfarsit, ca intelege mult mai bine mentalitatea est-europeana. Dar, surpriza! Cand a a ajuns la Bucuresti si-a dat seama ca romanii sunt total diferiti de bulgari, in comportament, dinamica, asteptari si multe alte aspecte, deci a pornit din nou de la zero.

    Sarmalutele care tin loc de mandu
    “Ce faci, buna ziua, multumesc”, sunt expresiile pe care Cheon Park le cunoaste si le foloseste… Restul expresiilor nu le cunoaste inca, dar promite ca le va folosi cat de curand.
    “Desi am apelat la serviciile unui profesor particular, progresele pe care le fac nu sunt inca at?t de importante pe c?t mi-as dori. Am inceput sa inteleg, in mare, pe ce subiect se desfasoara o conversatie, insa deocamdata nu pot vorbi”, recunoaste cu o unda de regret General Manager-ul Samsung Electronics.
    A vazut Romania pentru prima data cand a fost numit la conducerea biroului Samsung, dar, pentru ca ii place foarte mult sa calatoreasca si sa intereactioneze cu diferite tipuri de culturi (pentru doi ani si jumatate a condus afacerea Samsung din Ungaria), a primit schimbarea cu entuziasm. “Am citit cat am putut de mult pe Internet si in ghidurile turistice si, in plus, aveam o oarecare experienta macar in vecinatatea Romaniei, din experienta de la Budapesta”, isi aminteste Park.

    A venit in Romania impreuna cu sotia si cei doi copii, o fata si un baiat, si, cu ajutorul lor, s-a acomodat destul de rapid la viata din Romania, pentru ca familia inseamna pentru el “acasa”. Copiii au simtit si ei schimbarile. “Le-a fost foarte dor de prieteni, mai ales la inceput, insa sunt foarte sociabili si au reusit sa se integreze usor. Au un grup de amici cu care ies la film sau la joaca”, spune Park. In plus, el pastreaza legaturi stranse cu familia din Coreea, mai mult prin poze in ultima vreme, dar si cu traditia coreana, pentru ca locuinta actuala este decorata in stil coreean, lucru foarte important pentru confortul familiei Park.

    “Cel mai bine aproape de casa ne simtim pe mica terasa cu flori si decoratiuni coreene, unde ne bem cafeaua si ceaiurile”, spune Park. Acum, de cand cunoaste mai mult cultura si chiar geografia tarii, viziteaza foarte des Valea Prahovei; prefera Sinaia si traseele montane din zona, iar Castelul Peles l-a vizitat pana acum de patru ori, pentru ca este “o adevarata bijuterie”, mai ales in ochii copiilor sai.
    Dar munca, pentru ca ea ii ocupa majoritatea timpului, nu este deloc simpla intr-o tara straina. “Sa fii la conducerea unei echipe de specialisti de nivel inalt intr-o tara straina este, din capul locului, un lucru nu foarte usor. Iti trebuie putin timp sa te integrezi intr-o societate diferita din foarte multe puncte de vedere fata de cea la care te raportezi. Dar eu sunt o persoana careia ii plac lucrurile noi, asa ca, inclusiv din acest punct de vedere, jobul din Rom?nia este ceea ce mi-am dorit.”

    Despre regulile de management ce trebuie aplicate intr-o tara straina crede ca fiecare le stabileste asa cum crede de cuviinta. “Trebuie sa fii deschis si sa incerci sa nu ai idei preconcepute despre tara respectiva sau despre oamenii ei. Apoi, totul tine de bun-simt, aceasta regula ar trebui sa fie universala”, conchide Park.
    GM-ul de la Samsung Electronics ofera, indirect, un sfat pentru expatii romani din Coreea. El spune ca din mancarea noastra se pot manca fara probleme sarmalele. Acestea sunt asemanatoare cu mandu, unul dintre felurile sale preferate de mancare coreeana. E lesne de inteles ca Park serveste masa la restaurantele cu specific asiatic din Bucuresti, dar pentru romanii care traiesc in Asia si au probleme cu mancarea traditionala, mandu poate fi o alternativa.

    Vicepresedinte cu karma
    Cand mergi intr-o tara straina, chiar si pentru un sejur, diferentele culturale pot fi covarsitoare. Pentru Vijay Srinivasagopalan, vicepresedinte pe operatiuni la Telemobil (companie ce detine brandul Zapp), socul cultural a fost, mai degraba, un “soc termic”. La zece zile dupa sosirea in Romania, intr-o dimineata de iarna in care a vrut sa curete zapada de pe masina, a ajuns sa nu-si mai simta mainile de frig. Insa pe langa acest aspect s-a simtit ca acasa in Romania inca din prima zi si astazi spune ca India este tara unde isi are radacinile, iar Romania este casa lui. “La urma urmei, ce este ‘acasa’ daca nu un loc unde te intorci dupa o zi lunga si iti gasesti linistea? De cand am venit in Romania, am petrecut sapte luni in India, iar restul de optzeci le-am petrecut aici. De fapt, nu am stat intr-un singur loc pentru mai mult de patru ani nici cand locuiam in India”, realizeaza amuzat vicepresedintele Telemobil.

    Vijay, asa cum ii spun colegii, s-a nascut in 1967 in Madras, India, iar oportunitatea de a veni in Romania s-a ivit cand avea 31 de ani, in urma cu sapte ani. Chiar daca lucra la momentul acela pentru cel mai important operator GSM din India, a privit oferta ca pe o provocare. Asa ca, pe 10 ianuarie 2000, Vijay a sosit, impreuna cu sotia si baiatul sau, pe aeroportul din Otopeni. Astazi, familia sa mai numara un copil, o fetita in varsta de patru ani, primul copil indian nascut pe teritoriul Romaniei. Un motiv in plus pentru Vijay sa indrageasca Romania.
    Cand vine vorba de diferente culturale dintre romani si indieni, vicepresedintele Zapp nu le considera foarte importante. “Discrepantele sunt mici si sunt de ordinul subtilitatilor. Indienii sunt mult mai curiosi si mai prezenti unul in viata celuilalt, iar un lucru pe care il vezi des in India si aproape niciodata aici e faptul ca poti intra oricand in casa vecinilor fara sa anunti sau sa bati la usa.”

    Adaptarea la “noua tara” nu i-a adus niciun fel de probleme, ba dimpotriva. Pentru Vijay, renumitul bazar asiatic isi are echivalentul romanesc in pietele traditionale. Daca in Madras exista o straduta foarte ingusta si stramta renumita pentru numarul mare de negustori care se aduna acolo, in Bucuresti a gasit Piata Amzei. Totusi, sunt cateva diferente. “In bazarul din Madras, o persoana nu poate sta intr-un loc, pentru ca este efectiv purtata de multime”, spune Vijay, care merge des in pietele din Romania, si nu neaparat pentru ca ii aduc aminte de India, ci, foarte simplu, pentru ca aici gaseste produse proaspete si naturale.
    Natural este bun, dar “totul se rezuma la condimente”, spune Vijay. El este vegetarian, deci majoritatea mancarurilor traditionale romanesti nu sunt pe gustul sau; putinele varietati pe care le-a gustat i s-au parut interesante, insa prea putin condimentate fata de bucataria indiana. Poate din cauza asta Vijay prefera sa manance acasa, impreuna cu familia, decat la restaurant, fie acesta si unul cu specific indian.

    Este hindus, asa ca pentru el familia si viata spirituala sunt foarte importante, iar o discutie cu el pe aceasta tema este oricand o lectie de viata. Romania nu are un templu hindus, dar nici asta nu este o problema. “Pe langa ritualurile zilnice pe care le presupune, hinduismul este, in primul rand, un stil de viata al carui tel suprem este desavarsirea sufletului si desavarsirea ta ca persoana. Hinduismul este un mod de a trai viata la nivel intuitiv”, explica pe scurt Vijay esenta credintei sale.
    Poate si din motivul acesta calatoreste in India anual si sta de fiecare data aproape o luna.
    In tara noastra nu are o oaza speciala de confort, pentru ca se simte ca acasa oriunde in Romania. Totusi, locurile sale preferate sunt Zarnesti si Fundata, pe care le descrie ca fiind extrem de frumoase in timpul iernii, mai ales ca schiul este sportul pe care l-a adaugat palmaresului de fost jucator profesionist de cricket.

    Pe langa schi, inot si putine cuvinte romanesti, cele mai importante lucruri pe care le-a invatat in cadrul experientei numite “Romania” sunt invataturile dobandite din postura de vicepresedinte pe operatiuni la Zapp. “Am invatat ca nu trebuie sa judeci pe cineva inainte de a-l intelege si ca oamenii sunt mai mult decat ceea ce par”, apreciaza managerul expat. Chiar daca a venit dintr-o tara a contrastelor si apartine unei religii in care binele si raul sunt relative, Vijay Srinivasagopalan s-a adaptat in Romania inca din ziua intai. Cu toate acestea, intrebat daca ar vrea sa ramana pentru totdeauna in tara noastra, vicepresedintele Zapp recunoaste: “In primul rand sunt indian, asa ca ma voi intoarce in India cu siguranta”.

    Ole, unde este Romania?
    Singurele radacini pe care le-a prins in ultimii 6 ani Alejandro Solano, general manager al companiei spaniole Hercesa, sunt cele ale bonsaiului si ale plantei yucca din apartamentul sau din Bucuresti, pe care se straduieste sa le ude in fiecare zi in ciuda programului incarcat si a deselor calatorii de afaceri. In rest, Solano se poate considera un veritabil cetatean al lumii, cu o resedinta in Romania, o familie in Madrid, prieteni raspanditi de-a lungul si de-a latul intregului continent european si o cariera care il poarta in toata Europa de Est. Pentru Solano cel mai mare avantaj al carierei de expat este ocazia de a experimenta mai multe stiluri de viata. Asa ca, imediat dupa absolvirea cursurilor de masterat Solano a hotarat sa accepte provocarea, cucerit de ideea experientelor noi pe care le-ar putea trai intr-o tara pe care cu doi ani si jumatate in urma nu ar fi stiut sa o localizeze exact pe harta.

    “Nu stiam nimic despre Romania inainte de a veni aici. Nu o data mi s-a intamplat sa confund Budapesta cu Bucurestiul. Cand mi s-a oferit aceasta pozitie insa, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc tinta la Google si sa dau cautare dupa Romania. Partea proasta era ca deja aveam o imagine formata despre aceasta tara, iar aceasta nu era una dintre cele mai bune. Cand le-am spus prietenilor ca plec in Romania reactia lor a fost ceva de genul “O, Doamne! Dar unde este Romania?”.

    Solano crede ca stofa de expat au numai acei manageri pentru care placerea de a experimenta atarna mai greu decat confortul si care nu regreta ceea ce lasa in urma. “Este foarte dificil sa iti faci treaba si sa mai ai si succes daca iti lipseste in permanenta ceva sau cineva. Dorul, daca este puternic, nu te mai lasa sa te bucuri de prezent. In ceea ce priveste prietenii, nu cred ca sunt conditionati de tara in care alegi sa traiesti. Daca iti sunt prieteni cu adevarat, vor fi alaturi de tine chiar daca in cea mai mare parte vorbesti cu ei prin Messenger sau Skype.”

    Odata ajuns in Romania, pentru Solano a inceput o perioada foarte agitata, cu nenumarate puncte in agenda. Si, desi era prins cu toate procedurile si formalitatile inerente deschiderii unei companii, Solano a inceput sa isi caute singur o casa, dupa vechea metoda care implica 5 ziare cu anunturi, un telefon si multe, multe vizionari. Chiar daca recunoaste ca ar fi fost mai simplu sa angajeze pe cineva care sa rezolve toate aceste probleme, Solano este bucuros ca a ales sa se ocupe singur de fiecare lucru in parte. “Eu cred ca daca angajezi pe cineva sa se ocupe de toate problemele de zi cu zi pentru tine, nu mai ai sansa de a experimenta, de a vedea lucrurile asa cum sunt cu adevarat. Si chiar daca a fost de-a dreptul stresant si nu de putine ori am simtit ca mi-am irosit timpul, cred ca a fost chiar o experienta interesanta.”

    Limba romana nu a fost o problema pentru Solano, care spune ca a urmat un curs timp de trei luni, insa a renuntat din cauza lipsei de timp. “Mi-am zis ca ar fi mai usor si mai placut sa invat de la prieteni, cu atat mai mult cu cat limba romana nu este dificila pentru un latin, mai greu este sa te deprinzi cu fonemele slavice. Cel mai dificil este la inceput, pana incepi sa intelegi ce se vorbeste in jurul tau, si in primele luni nu de putine ori se intampla sa te simti in ofsaid si sa trebuiasca sa te prefaci ca intelegi ce iti spun oamenii. Insa Romania este o tara minunata pentru un expat, fiindca aici aproape toata lumea vorbeste limba engleza fluent. Cred ca as fi putut trai confortabil ani in sir aici fara sa trebuiasca sa invat limba. Dar doar fiindca din punct de vedere practic nu este o necesitate sa inveti limba, eu cred ca din punctul de vedere al experientei este ceva care trebuie neaparat facut. Daca tot esti aici, de ce sa nu inveti? Eu sunt de parere ca trebuie sa incerci sa te adaptezi cat mai bine oriunde ai fi, iar aceste eforturi fac experienta mai bogata si mai completa.”

    ?Atunci cand nu munceste sau nu calatoreste, fie in scop de afaceri, fie pentru a-si vizita prietenii, Solano regaseste inconfundabilul sentiment de “acasa” atunci cand isi aduna prietenii duminica in bucatarie pentru a gati. Desi se afla in Romania de mai bine de doi ani, pe meniul managerului spaniol se inscriu deocamdata doar feluri de mancare traditionale spaniole. “Nu m-am obisnuit inca cu bucataria romaneasca, fiindca este mai satioasa decat mancarea spaniola, si desi mie imi place, nu acelasi lucru pot spune si despre stomacul meu, care nu o prea agreeaza.” In rest, Solano spune ca nu simte diferente mari intre tara sa natala si cea adoptiva. Ar mai fi iernile friguroase care il mai iau pe nepregatite si cozile intampinate la ghisee cand vrea sa isi plateasca facturile, insa acum simte ca s-a obisnuit cu tara si cu oamenii si nu se mai simte strain, desi spune ca “limba este intr-adevar o bariera care schimba multe lucruri”.

    De pe taramurile zeilor
    Cand esti nascut in tara nectarului si a ambroziei nu este de mirare ca o cariera de expat nu te tenteaza atat de tare incat sa parasesti taramurile mitice ale Eladei. Cu toate acestea, Nondas Magoulas, vicepresedintele Alexandrion Group, a ales o cariera de “manager in deplasare” cu 18 ani in urma si pana acum nu a regretat nicio clipa. “Cred ca acum as fi de-a dreptul nefericit daca ar trebui sa raman inchis intr-un birou, deoarece calatoriile mi-au devenit o a doua natura.” Inainte de a veni la Alexandrion, Magoulas a lucrat pentru PepsiCo in tari ca Spania si Bulgaria, insa in Romania simte ca si-a gasit intr-adevar locul.

    “Din primul moment in care am ajuns in aceasta tara m-am simtit foarte confortabil si foarte in siguranta. Iar oamenii de aici sunt atat de prietenosi si de ospitalieri, incat nu mi-au lasat ragazul de a ma simti strain. Cred ca Romania este o tara mai mediteraneana decat este vazuta in general de straini, asa ca nu este de mirare ca m-am simtit din prima secunda ca acasa. Romanilor le place sa se bucure de viata, sa danseze, sa manance bine, sa iasa in oras. Nu vad nicio deosebire mare intre greci si romani ca popoare.”

    ?Magoulas recunoaste ca de obicei compatriotii sai au o retinere atunci cand este vorba de a-si parasi tinuturile natale, insa in cazul sau aceasta retinere nu a reusit sa ii infraneze curiozitatea si placerea de a calatori. “Grecii au in general o problema cu ideea de a fi expati. Sunt mai atasati de radacinile lor si ca atare nu sunt cei mai umblati oameni, prefera sa stea cat mai aproape de ceea ce cunosc, de rude, de vecini. De obicei motivele care ii impiedica sa fie expati de cariera sunt cele care tin de familie, si cand vine vorba despre asta, nu le place sa-si asume riscuri. Insa eu cred ca daca esti tanar si te intalnesti cu o asemenea oportunitate, trebuie macar sa incerci, sa vezi ce mai este dincolo de granitele tarii tale.”

    Cu toate acestea Magoulas recunoaste ca fara sprijinul familiei sale nu ar fi reusit sa faca fata atat de bine momentelor dificile pe care le-a traversat de-a lungul vremii. “Cel mai greu lucru pe care a trebuit sa il fac a fost sa gasesc o formula prin care sa combin o viata profesionala foarte intensa cu viata personala. Este nevoie de multa rabdare, insa doar rabdarea nu este suficienta, ai nevoie si de intelegerea si ajutorul familiei tale.”

    Cu toate greutatile, Magoulas nu a renuntat si intr-un final a reusit sa-si aduca si cariera si viata personala pe aceeasi linie. “In Romania nu am venit ca sa plec, am venit pentru a incepe o viata aici. Iar dupa patru ani de du-te vino, in sfarsit in toamna acestui an familia mea mi se va alatura aici si atunci chiar voi simti ca sunt acasa.” Din Grecia ii mai lipseste doar pestele proaspat si casa sa de pe malul marii Egee, insa prietenii pe care si i-a facut aici compenseaza micile lipsuri. “Mi-am facut cred ca sute de prieteni in cei patru ani de cand sunt in Romania, insa cei mai buni sunt putini si sunt toti romani.”

    Chiar daca inca nu vorbeste in romaneste Magoulas spune ca intelege peste 60% din ceea ce vorbesc oamenii in jurul sau, insa in ultima vreme a inceput sa mai uite. “Am angajat tot mai multi vorbitori de limba greaca in companie in ultimii ani si din cauza asta romana mea a inceput sa rugineasca, fiindca atunci cand nu sunt fortat sa citesc si sa ascult ce vorbesc oamenii, ceea ce am deprins se pierde.” Cu toate acestea, faptul ca nu vorbeste limba nu a fost niciodata un impediment pentru el, ba chiar crede ca faptul ca este strain este in avantajul sau, fiindca oamenii se poarta mai frumos cu el din aceasta cauza.

    Nici chiar taximetristii nu reusesc sa il puna in dificultate, deoarece este un negociator innascut. “Imi aduc aminte ca am avut cu cativa ani in urma un accident cu masina mea, asa ca am fost nevoit sa iau un taxi. Cand am ajuns la destinatie, taximetristul mi-a cerut o suma astronomica si atunci i-am zambit si i-am spus ca nu vreau sa cumpar masina, ci doar sa platesc cursa. El a insistat ca pretul este corect, asa ca i-am propus sa mergem impreuna la politie ca sa ma ajute sa calculez pretul, fiindca eu nu ma pricep”, povesteste Magoulas.

  • Titanul din IT

    Gates a intrat in afaceri pe vremea cand era un tanar timid, pasionat in mod excesiv de computere, plecand de la premisa ca trebuie sa gandeasca si sa actioneze in afara tiparelor.
    Se poate spune ca Bill Gates a mostenit spiritul antreprenorial, intrucat se trage dintr-o familie de bancheri care au pus bazele primei banci nationale din Seattle. I-au placut intotdeauna competitia, concursurile si jocurile, printre favoritele sale numarandu-se Risk, al carui scop este dominatia mondiala, dar si popularul Monopoly, iar aceste pasiuni i-au influentat viata si deciziile ulterioare in business. De altfel, Gates este considerat a fi atat de competitiv in afaceri pentru ca businessul i se pare ceva amuzant, asemanator jocurilor pe care le juca in copilarie.

    Primul computer la care Gates a avut acces, in cadrul unei scoli private, a constituit de nenumarate ori un motiv serios pentru tanarul elev de a se furisa in toiul noptii din casa, pentru a petrece un timp in camera computerului, care era destul de primitiv la vremea respectiva. Impreuna cu Paul Allen, Gates incepuse sa creeze aplicatii software, iar in 1970, cei doi au pus bazele unui mic business din care au castigat 20.000 de dolari prin comercializarea unei aplicatii software denumita Traf-O-Data, care monitoriza traficul in Seattle. Aceasta aplicatie a marcat de altfel primul pas semnificativ facut de Bill Gates in lumea businessului. Cinci ani mai tarziu, dupa absolvirea liceului, a decis sa renunte la studiile universitare, cu toate ca era deja student la Harvard, pentru a intra din nou in afaceri cu Paul Allen. Asa a aparut compania Microsoft, astazi cel mai mare producator de aplicatii software din toata lumea.

    Bill Gates este considerat promotorul revolutiei digitale. Sistemul de operare Windows ruleaza pe majoritatea computerelor din toata lumea, iar presedintele Microsoft a reusit nu o data sa depaseasca problemele cu care s-a confruntat compania, fara a-i afecta evolutia. Si cu toate ca acum ar putea sa nu mai lucreze nicio zi din viata lui, Gates nu poate sa ramana neimplicat in compania pe care a fondat-o.

    “Stilul de viata al personalitatilor cu bani si faima nu prea i se potrivesc lui Bill Gates si de multe ori ai impresia ca banii sunt un motiv de enervare pentru el”, afirma Chris Taylor, editor in cadrul Time Magazine.
    Dincolo de business, titanul afacerilor secolului XX este un familist convins si un tata dedicat, care in plus este si un pasionat inrait de golf. Iar de 10 ani incoace si-a asumat si rolul de filantrop, finantand numeroase proiecte pentru copii si persoane cu nevoi speciale. De altfel, Gates a declarat public faptul ca nu va lasa averea sa drept mostenire copiilor, intrucat, mai bine de 90% din suma va fi donata catre diverse fundatii.

    “Nu am nicio indoiala ca si peste 100 de ani de acum, Bill Gates va fi in continuare un model in business si va constitui un subiect de discutie, la fel cum se intampla in cazul lui Rockefeller sau Ford, acestia fiind oameni care au marcat si au transformat in mod semnificativ o era”, conchide Bill Gerberding, fost presedinte in cadrul Universitatii Washington.

  • Cosmopolitii de business

    Revista TARGET a descoperit, timp de un an, printre oamenii de afaceri din businessul autohton, manageri, antreprenori, romani sau expati care s-au constituit in lideri veritabili. Ce au ei in comun? Faptul ca ne-au ajutat sa definim, in premiera, termenul de cosmopolit in afaceri: liderul care s-a remarcat prin rezultatele afacerii pe care o conduce, prin ideile inedite, prin stilul cu care face afaceri sau prin atitudinea deosebita in business.
    Dintre ei, redactorii TARGET au nominalizat cei mai reprezentativi cosmopoliti, pe care ii trecem in revista mai jos, iar impreuna cu dumneavoastra, cititorii nostri, vom desemna primii 5 oameni de afaceri cosmopoliti din Romania. Ca sa va amintiti povestile lor, vizitati site-ul www.targetonline.ro si votati pentru personajul din TARGET care vi s-a parut cel mai cosmopolit.

  • Lupta pentru ABN Amro

    Cea mai mare tranzactie bancara la nivel mondial a dat nastere unui duel intre doua banci, Barclays si Royal Bank of Scotland, pentru preluarea celei mai mari banci olandeze, ABN Amro.
    Pe 23 aprilie, conducerea ABN Amro a acceptat oferta de preluare din partea Barclays, in valoare de 64 de miliarde de euro. Odata cu acest deal, ABN Amro a acceptat de asemenea sa vanda LaSalle Bank, divizia sa din Statele Unite, catre Bank of America.
    In urma unui proces intentat de un grup de actionari olandezi ai ABN Amro, justitia olandeza a cerut grupului financiar sa opreasca vanzarea diviziei americane La Salle catre Bank of America.
    Acest lucru a facut posibila pregatirea unei contraoferte mai consistente a consortiului condus de Royal Bank of Scotland in scopul obtinerii bancii LaSalle. RBS a depus o oferta de cumparare a diviziei La Salle mai mare decat cea provenind din partea Bank of America, ce s-a ridicat la 21 de miliarde de dolari (15,4 miliarde de euro), dar care era conditionata de preluarea restului activelor bancii olandeze. Ziarul britanic The Sunday Telegraph a specificat suma de 22 de miliarde de dolari (16,1 miliarde de euro) ofertata de Royal Bank pentru LaSalle, in timp ce Wall Street Journal a publicat pe site-ul sau suma de 24,5 miliarde de dolari (18 miliarde de euro). Nicio publicatie nu si-a specificat sursa informatiilor.
    Conducerea ABN Amro a respins insa oferta RBS pentru La Salle, motivand ca nu este mai avantajoasa decat cea oferita de Barclays.
    La inchiderea editiei, La Salle se afla inca in centrul disputelor pentru preluarea controlului asupra ABN Amro, dintre Barclays si grupul condus de Royal Bank of Scotland. Procesul, derulat in SUA, va mai dura, determinand o perioada lunga de nesiguranta pana la aflarea viitorului proprietar al celei mai mari banci olandeze.

  • Vanatoarea WSJ

    La inceputul lunii mai, o oferta nesolicitata din partea miliardarului Rupert Murdoch de preluare a publisherului cotidianului The Wall Street Journal a facut valuri in businessul international. Compania News Corp., detinuta de Murdoch, a oferit 5 miliarde de dolari (3,67 miliarde de euro) pentru achizitia companiei Dow Jones&Co, in portofoliul careia intra cotidianul Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din lume si al doilea ziar din SUA ca tiraj, precum si site-ul wsj.com si agentia de stiri Dow Jones Newswires.
    Familia Bancroft, actionarul principal al Dow Jones, care detine 25% din actiuni si majoritatea drepturilor de vot, a respins oferta magnatului media. In ciuda acestui refuz, Murdoch a facut presiuni in vederea realizarii unei intalniri cu familia care controleaza Dow Jones&Co, promitandu-le chiar un loc in board-ul News Corp. si posibilitatea crearii unui board editorial independent pentru Wall Street Journal, daca vor fi de acord sa vanda. Acest lucru a provocat o adevarata confruntare de opinii in cadrul familiei Bancroft, fara a oferi, la inchiderea editiei, vreun indiciu privind rezultatul discutiilor. Oferta care a evaluat actiunile publisherului la 60 de dolari (44 de euro) fiecare, cu 65% mai mult decat pretul la bursa in sedinta precedenta, a dat startul unui val de speculatii care ar putea conduce la lansarea unei curse in care miza sa fie publicatia cu o istorie de 125 de ani.
    Printre companiile care au facut subiectul speculatiilor ca presupusi ofertanti ai Dow Jones se numara General Electric, care detine reteaua de stiri financiare CNBC, precum si Washington Post, Gannett si Google. Reprezentantii lor nu au facut insa nicio confirmare in acest sens. Anuntarea ofertei lui Murdoch a declansat in prima zi a lunii mai o crestere a actiunilor Dow Jones cu 57 de centi la 57,28 dolari (42 de euro), inainte ca autoritatile sa stopeze tranzactiile. Si actiunile altor companii care detin ziare de business sau agentii de presa s-au apreciat, printre acestea fiind The New York Times Company, Reuters si Pearson, proprietarul Financial Times. Intentia lui Murdoch de a prelua Wall Street Journal este motivata de influenta pe care ziarul o are asupra mediului de afaceri din toata lumea, lucru care ar facilita promovarea noului sau canal de televiziune ce va fi lansat anul acesta, precum si extinderea audientei online a News Corp.

  • De la FMCG la telecom

    Paul Markovits (foto) a preluat functia de Senior Director, Brand and Marketing Communications al Vodafone Romania care avea peste 7,7 milioane de utilizatori in 2006.
    Markovits a ocupat anterior functia de Senior Brand Manager, Laundry Category pentru Europa Centrala si de Sud la Procter & Gamble, si preia pozitia detinuta pana acum de Stephanie Jackson, care a fost numita Senior Director, Online Services la Vodafone Romania. Noul executiv al Vodafone, in varsta de 39 de ani, si-a inceput cariera in 1991 in domeniul marketingului politic. In cei peste 15 ani de experienta, Markovits a activat in managementul afacerilor in Europa Centrala si de Est si in Balcani, acoperind domenii precum comertul, piata de consum si relatiile publice. Dupa 12 ani in care a detinut functii de conducere la Procter & Gamble, Markovits intra in randurile Vodafone si va fi subordonat viitorului Chief Marketing Officer al Vodafone. Postul a ramas vacant dupa plecarea lui Ken Campbell la conducerea BITE Group, firma ce ofera servicii de telefonie mobila in Lituania si Letonia, iar atributiile au fost preluate temporar de Liliana Solomon, actualul CEO al Vodafone Romania.