BusinessMagazin

Blog

  • Uitati-va la mine

    Tehnologia din ce in ce mai ieftina de transmisie video pe Internet poate face din oricine un protagonist al unui reality show.

    Acum doua luni, americanul Justin Kan, absolvent de Yale, a inceput sa poarte o sapca pe care a atasat o camera video, devenind star al propriului show difuzat pe Internet. Nu exista scenariu, operatori sau regie, e doar viata prin ochii lui Kan difuzata 24 de ore pe zi pe justin.tv, o investitie de 50.000 de dolari. Acum, oricine cu o camera web, un computer si o conexiune la Internet poate sa difuzeze propriul „lifecast“ gratuit folosind acest site. De ce ar vrea cineva sa fie urmarit de mii de privitori oriunde s-ar duce si orice ar face e o chestiune separata. Important e ca datorita echipamentelor ieftine si aparitiei catorva servicii gratuite de difuzare pe Internet, barierele tehnologice si cele financiare ce ar putea sta in calea lifecast-urilor dispar. YouTube, blip.tv, SplashCast si multe alte site-uri gratuite de videosharing au creat deja o nisa pentru prezentatori-vedeta amatori. Multi critici insa nu gasesc la fel de captivanta ideea de lifecast. Intr-adevar, in cea mai mare parte a timpului, Justin doarme sau lucreaza in liniste la calculator. Dar multi altii par sa aprecieze aceasta forma de voyeurism acceptat. De la lansarea Justin.tv din 19 martie, traficul de pe site a depasit cu mult majoritatea videoblogurilor. Si incepe sa fie apreciat de cele mai diverse medii care au nevoie de promovare, de la antreprenori care difuzeaza astfel lansari de produse si pana la preoti care incearca sa atraga mai multi enoriasi spre propria biserica. Ideea de a purta o camera video care sa emita nonstop toate intamplarile din viata cuiva nu este noua.

    Steve Mann, un programator canadian descris de multe ori drept „primul cyborg din lume“, a inceput sa poarte un costum special care trimitea periodic instantanee catre pagina lui web inca din 1994. Atunci, tot echipamentul cantarea cateva kilograme si nu era tocmai genul de costumatie care sa nu fie remarcata. Nici in zilele noastre tehnologia nu este perfecta. Justin trebuie sa poarte in permanenta un notebook care preia wireless semnalul de la camera instalata pe sapca si il transmite prin intermediul retelei mobile a Sprint Nextel. Si nu de putine ori, transmisiunea in direct este intrerupta in zone cu semnal slab. Iar concediul de vara pe care Justin spune ca vrea sa il petreaca in Brazilia va fi complet offline, Sprint neavand acoperire in afara SUA. Aici ar fi avut sanse serioase sa depaseasca recordurile de audienta anterioare.

  • O fantoma de PC

    In viitor, performanta unui calculator va fi data nu de viteza procesorului, ci de cea a conexiunii la Internet. Reteaua este cel mai puternic calculator.

     

    Viitorul anuntat de cei mai vizionari dintre oameni de stiinta incepe sa devina realitate. Un set de aplicatii grupate pe o pagina web asemanatoare unui desktop de calculator are toate functiile de baza ale unui PC obisnuit. G.ho.st, prescurtarea de la „global hosted operating system“ da un nou inteles notiunii de sistem de operare si entuziastii deja spun ca dupa ce va depasi faza de testare si va primi si mai multe aplicatii, va rivaliza cu atotprezentul Windows. Cu siguranta arata la fel ca el. Setul de aplicatii grupate sub numele G.ho.st cuprinde acum principalele programe de messenger, un program de editat fisiere text, de navigat pe Internet, calculator si integreaza serviciile Google, YouTube, Yahoo! si Pandora. Fisierele sunt salvate pe serverele companiei, dar apar sub forma de directoare ca pe orice alt calculator. Spre deosebire de varianta unui sistem de operare obisnuit, cel virtual este disponibil de pe orice PC. Toate fisierele salvate si programele instalate sunt disponibile acum nu doar de pe calculatorul de acasa, ci de pe orice calculator conectat la Internet. In spatele complexului program web sunt doi intreprinzatori din Israel, Zvi Schreiber si Tareq Maayah, cu studii in Statele Unite si cu experienta de angajati la companii ca IBM, Siemens si KPMG. Din sediul central al G.ho.st din Ierusalim, cei doi vor sa ameninte suprematia sistemului de operare al Microsoft.

     

    „Am construit acest sistem de operare virtual pentru ca oamenii incep sa foloseasca mai mult aplicatiile de pe Internet decat cele instalate pe propriul calculator“, justifica Schreiber intr-un interviu acordat InfoWorld. Acum, serverele care retin preferintele si datele tuturor utilizatorilor sunt cele ale Amazon si in perioada verii va fi lansata versiunea finala. Cei doi programatori spun ca aplicatia lor nu rivalizeaza neaparat cu produsele Microsoft. Ei si-au delimitat posibilii clienti in trei grupe de utilizatori: cei care nu au un calculator portabil, cei care nu au nici acasa calculator conectat la Internet si cei carora le este interzis la serviciu sa-si salveze fisiere pe calculator. Pentru moment, accesul la G.ho.st este complet gratuit, situatie care se va incerca sa fie pastrata si in viitor, sursele de venit urmand sa fie asigurate, conform planului de afaceri, din afilierea furnizorilor de servicii, cum este Amazon.

  • Fast fashion pe romaneste

    Colectiile de haine de serie asociate cu vedete sau designeri celebri par a fi motorul care impinge moda strazii in lumina reflectoarelor. Razvan Ciobanu si Irina Schrotter sunt primii designeri romani care au adus o parte din luxul de pe podium in magazinele de masa.

     

    Manechinul Kate Moss a facut valva la inceputul lunii mai, cand colectia pe care a realizat-o pentru grupul britanic de moda Top Shop s-a vandut in doar cateva ore de la lansare. Fanii au fost prezenti la coada de la cinci dimineata, cu toate ca magazinul era programat sa se deschida de la ora 8, iar reprezentantii Top Shop au gandit intreg procesul de shopping cu zile inainte. Clientilor potentiali li s-au impartit bratari colorate (care le asigurau intrarea la o ora precisa) si sticle cu apa, iar numarul de articole care putea fi achizitionat a fost limitat la cinci, pentru a evita o eventuala revanzare a hainelor pe eBay. In plus, fiecare a avut la dispozitie doar 20 de minute pentru a-si alege produsele preferate. Evenimentul a avut loc la cateva zile dupa lansarea colectiei de haine cu semnatura Madonnei, realizate pentru suedezii de la H&M.

     

    Astfel de noutati reprezinta de fapt elemente din puzzle-ul asa-numitului curent „fast fashion“ (haine la preturi accesibile, create de marii designeri sau adaptate dupa modelele acestora), care patrunde rapid in toate colturile lumii. Totul a inceput in toamna lui 2004, cand H&M, retailerul suedez de moda, facea un anunt care a socat si entuziasmat in acelasi timp lumea modei: lansarea unei colectii realizate in colaborare cu designerul casei Chanel, Karl Lagerfeld. Amatoarele de haine ieftine si trendy au reactionat rapid si au format cozi in fata magazinului cu ore bune inainte de deschidere, iar masinile de politie si salvare au fost prezente pentru a calma eventualele spirite incinse de febra cumparaturilor. H&M a recidivat si, in anii care au urmat, Stella McCartney sau Viktor & Rolf au completat lista designerilor care au acceptat sa deseneze haine accesibile.

     

    Succesul colectiilor H&M i-a determinat si pe ceilalti retaileri de moda sa lanseze colectii create de designeri. Astfel, grupul britanic Marks & Spencer a oferit spre vanzare costume de 199 de lire (290 de euro) care purtau semnatura lui Timothy Everest, unul dintre cei mai cunoscuti creatori de moda britanici, sau pantofi creati de Oliver Sweeney la 49,50 lire (72 de euro) – un sfert din pretul practicat in magazinele proprii ale creatorului. Moda colaborarii cu mari creatori a trecut si oceanul, iar in Statele Unite, Target, lant de magazine specializat in discounturi, a realizat o colectie de incaltaminte creata de Isaac Mizrahi, la doar 34,99 dolari (29 de euro) perechea.

     

    Tendinta colaborarii cu designeri cunoscuti pentru a atrage cumparatorii amatori de haine fashion a aparut de curand si pe piata romaneasca. Designerii Razvan Ciobanu si Irina Schrotter au adaptat la piata autohtona curentul „fast fashion“, odata cu deschiderea magazinului Debenhams, retailerul britanic al carui concept presupune vanzarea unor articole si branduri ce poarta semnatura unor designeri romani si internationali. Astfel, in galeria de designeri din magazinul de 2.500 de metri detinut de Fashion Group (firma din cadrul grupului RTC care a obtinut franciza magazinului londonez) se afla si colectiile „Mellow by Irina Schrotter“ si „Preciouss by Razvan Ciobanu“. „Am inceput colaborarea cu designerii bazandu-ne pe criteriul de notorietate a celor doua nume pe piata de fashion autohton. In plus, capacitatea de a livra produsele si de se adapta la piata de retail si pret-r-porter a fost si ea decisiva“, spune Vincentiu Zorzolan, managing partner al Fashion Retail Group, membru al RTC Holding.

     

    Irina Schrotter, unul dintre cei mai cunoscuti designeri romani, creeaza haine de peste 13 ani. Din 1996, dupa ritmul impus de marii creatori, Schrotter a lansat cate o colectie proprie de doua ori pe an, iar in 1999 a deschis un magazin propriu la New York. Designerul are in portofoliu un atelier de creatie, trei fabrici de confectii in care lucreaza peste 1.000 de angajati, iar brandul „Irina Schrotter“ se vinde din Statele Unite si Brazilia pana in Franta, Liban sau Japonia. Iar Razvan Ciobanu, aflat deja la a zecea colectie in Romania, este la primul sezon in care isi vinde creatiile in Europa. Colectiile sunt asezate alaturi de creatiile a peste 13 designeri, precum Jasper Conran, Julien Macdonald, Mathew Williamson, John Rocha sau Antoni & Alison. Cele doua colec-tii au in medie 150 de articole si se adreseaza exclusiv publicului feminin.

     

    In rafturile cu numele celor doi designeri romani sunt expuse topuri din jerseu de bumbac, camasi cu taieturi simetrice din matase sau satin din matase naturala, rochii din bumbac sau materiale tehnologice din poliester tratat chimic. Paleta de culori variaza de la tonuri neutre de alb si negru, la verde, galben sau roz ciclam. Preturile sunt cuprinse intre 70-165 de lei pentru topuri, 240-440 de lei pentru rochii si 165-440 de lei pentru pantaloni, in conditiile in care, de exemplu, in magazinele Irina Schrotter pretul unei rochii rar coboara sub 700 de lei.

     

    Designerii spun ca vizeaza un segment de public care consuma moda, dar nu alearga exclusiv dupa produse de lux. „Tinta o reprezinta cei care doresc sa  poarte piese cool si diferite de «basic»-ul pe care il gasim in majoritatea magazinelor. Si, sigur, odata cu lansarea acestei linii secundare, sper intr-o fidelizare a viitorului client de «razvan ciobanu» (colectia de lux a creatorului, n.red.)“, spune Ciobanu.

     

    Stilul, cu toate ca poarta amprenta designerilor, este oarecum diferit de cel  aplicat in cazul colectiilor proprii, in special prin prisma categoriei de public vizate. „Diferentele sunt destul de mari intre cele doua linii. «Preciouss by Razvan Ciobanu» are un alt segment de piata, foloseste cu totul alte tesaturi si finisaje. Daca «razvan ciobanu» este bazat pe exclusivitatea materialelor si pe precizia finisajelor, linia pentru Debenhams este construita pe tipare mult mai usor de finisat industrial si, sigur, pe simboluri care se adreseaza unui consumator de lux in formare“, sustine Razvan Ciobanu.

     

    Ciobanu povesteste ca a inceput lucrul la colectie din noiembrie anul trecut, iar cel mai mult timp i-a luat pregatirea pentru lansare. „Vanzarile au depasit asteptarile, in ciuda faptului ca deschiderea oficiala a noii aripi a intarziat, dupa deschiderea Debenhams. In prima luna s-au vandut cateva sute de produse din colectiile celor doi, cu o mentiune speciala pentru «Preciouss by Razvan Ciobanu»“, spune Vincentiu Zorzolan.

     

    Odata drumul deschis, exista sanse ca si alti designeri romani sa lase pentru moment podiumul de prezentare si sa creeze colectii accesibile pentru public, in alte magazine decat cele proprii. „In urmatorul spatiu Debenhams, ce va fi aproape dublu ca intindere, vor exista cu siguranta si alte colectii exclusive ale unor designeri romani. Am inceput deja discutiile si speram ca sezonul de toamna sa aduca macar doua colectii ale altor designeri locali“, declara reprezentantul Debenhams.

  • Bryan Ferry a la Bob Dylan

    Bryan Ferry pune in practica un proiect la care se gandea de multa vreme, lansand un album de preluari care respecta regula numarul unu din domeniu: nu copia ce s-a mai facut.

     

    Toata muzica ce s-a compus vreodata poate fi impartita in trei categorii: cea care iti place, cea care nu iti place si cea care nu iti place, dar simti cumva ca ar trebui sa iti placa.

     

    Toata lumea stie ca ar trebui sa-ti placa Beatles. Toata lumea stie ca Sex Pistols au fost o trupa revolutionara pe care trebuie s-o apreciezi. Faptul ca nu imi plac „Artistii Mari“ (remarcati literele mari) recunoscuti ca atare il resimt uneori ca pe un esec personal – inca ma mai trezesc cerandu-mi scuze pentru ca nu prea imi place Nirvana, o trupa pe care jurnalistii de muzica o trateaza cu un soi de respect de regula rezervat semizeitatilor.

     

    Un alt exemplu il reprezinta Dylan. Da, stiu, e unul dintre cei mai mari textieri ai secolului douazeci. Da, stiu, atunci cand Dylan a renuntat la chitara acustica si „a dat-o pe electro“, a schimbat muzica moderna. Problema e… ca nu prea imi place. La fel stau lucrurile si cu Bryan Ferry. Singurele albume pe care le am cu Roxy Music, formatia cu care si-a castigat celebritatea sunt primele pe care apare Brian Eno, clar cel mai talentat dintre cei doi Brian. Asadar, vestea ca Bryan Ferry urma sa inregistreze un album cu preluari dupa Bob Dylan nu m-a facut sa-mi asez cortul in fata la „Muzica“ pentru ca sa fiu primul care cumpara un exemplar.

     

    Bryan Ferry e un fel de enigma. Daca exista cineva care sa poata fi incadrat la categoria „rock aristocratic“, atunci el e acela. E la fel de celebru pentru eleganta si aspectul sau fizic ca si pentru muzica sa (la urma urmei, vorbim despre un artist care i-a multumit croitorului personal pe coperta unuia dintre albumele sale). Mereu bine imbracat, mereu impecabil de sarmant, mereu iesind cu femei uimitor de frumoase, e adesea usor sa uiti ca Ferry are radacini impecabile in clasa muncitoare. Ai putea crede ca a crescut in puf, cand, de fapt, tatal sau a fost miner, iar Bryan a crescut intr-o regiune saraca din Anglia.

     

    Chiar si ideea in sine ca Ferry sa lanseze preluari dupa Dylan suna destul de ciudat. Dylan are o voce de „nisip si clei“ (asa cum spune David Bowie in „Song for Bob Dylan“). Dylan e aspru, aspru precum cizmele vechi, aspru precum cuiele ruginite. De cealalta parte, Ferry este prin definitie curat. Vocea lui e curata. Arata curat. Tot ce a facut de la Roxy Music incoace a fost echivalentul muzical al siropului de artar – dulce, gretos si foarte, foarte curat. Adevarul este, totusi, ca legatura Dylan-Ferry nu ar trebui sa fie chiar asa de socanta; Ferry a avut un hit inca din 1973 cu piesa „Hard Rain“ a lui Dylan. A lasat sa se inteleaga inca de atunci ca se gandeste serios sa lanseze un album numai cu preluari dupa Dylan.

     

    Marea surpriza este aceea ca albumul de unsprezece piese clasice chiar suna bine, tocmai pentru ca Ferry urmeaza regula numarul unu pentru o preluare muzicala: nu copia ce s-a mai facut. Chiar daca nu sunt eu cel mai mare fan Dylan din lume, tot vad geniul din spatele unor piese ca „Just Like Tom Thumb’s Blues“ si „All Along the Watchtower“ (preluata de nume celebre ca Hendrix. Si U2. Si Neil Young. Si…). Ceea ce face Ferry cu aceste piese extrem de  celebre este sa indeparteze asocierea lor cu Dylan si sa le interpreteze ca pe niste cantece, dandu-le un soi de viata proprie. Nu incearca nicaieri pe album sa le ingane ca Dylan sau sa le cante ca Dylan. Ferry s-a comparat pe sine interpretandu-l pe Dylan cu „un actor care abordeaza Shakespeare“. Daca e asa, atunci Ferry chiar reuseste o interpretare impresionanta, una care ramane fidela spiritului textului, dar care este proprie interpretului.

     

    Multe dintre piese sunt mai mult decat „purtate“. Ii mai trebuie oare lumii o alta preluare dupa „Knocking on Heaven’s Door“? Nu cred. Totusi, e meritul lui Ferry ca a reusit sa creeze ceva ce suna unic, ba chiar proaspat. Credeti-ma, nu trebuie sa fiti fan Dylan ca sa va placa. Sau fan Bryan Ferry.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Cat ai clipi

    Daca Malcolm Gladwell nu s-ar fi hotarat intr-o buna zi sa-si schimbe tunsoarea, nu ar fi ajuns sa scrie marele sau bestseller, intitulat „Blink“.

     

    Trecand de la tunsoarea cuminte la stilul „afro“, scriitorul si jurnalistul american a constatat un fenomen ciudat. Viata a inceput sa i se schimbe, marturiseste el. A inceput sa fie oprit de politie pentru exces de viteza; inainte de schimbarea de look, acest lucru nu i se intamplase niciodata. Dupa momentul „afro“, atunci cand ajungea pe un aeroport, era desemnat de vamesi pentru controalele corporale cele mai severe. Pornind de la acest fenomen, Gladwell a devenit brusc interesat de mecanismul inconstient prin care oamenii isi formeaza impresiile. „Blink – (S)Clipirea“ (volum din care, pana la momentul traducerii la noi, s-au vandut un milion cinci sute de mii de exemplare) descrie procesul prin care oamenii fac o alegere, isi delimiteaza o optiune, exact in intervalul de timp cat ne e necesar sa clipim.

     

    „Nu-mi place cuvantul «intuitie», pentru ca are o conotatie mistica“, explica Gladwell. Pentru a ilustra aceasta concluzie, autorul foloseste o combinatie de cercetare stiintifica si stil „pop culture“, vorbind, intre altele, despre al doilea razboi mondial, sculpturile grecesti din epoca clasica, Tom Hanks, Pepsi, inaltimea pe care o au CEO sau concertele de trombon ale lui Ferdinand David. Un „pot pourri“ de situatii, din care insa stie sa extraga concluzii coerente. Sa ne incredem, deci, in deciziile luate in mod constient, in cunostinta de cauza, dupa o cantarire prealabila a tuturor aspectelor implicate sau sa dam ascultare si vocii interioare de moment, impulsului? Pot fi deciziile de moment la fel de valoroase si de valide ca si cele bine cumpanite? Raspunzand acestor intrebari, Gladwell a ajuns sa sa descopere puterea inconstientului adaptativ, adica a „valetului mental pe care il avem la dispozitie 24 de ore, sapte zile din sapte“, si a primelor doua clipe ale confruntarii cu necunoscutul, sub toate chipurile sale – clipe care ne pot salva sau ne pot aduce esecul.

     

    Adevarat fenomen cultural (a fost adesea citat, in discursurile sale, de catre Donald Rumsfeld, iar titlul unuia dintre volumele sale, „The Tipping Point“, a ajuns sa denumeasca una dintre piesele grupului rap The Roots), Gladwell a devenit unul dintre cei mai excentrici si mai prizati lideri de opinie din SUA. Unul care nu face arta pentru arta, pentru ca pretinde (si i se ofera) 40.000 de dolari pe conferinta.

     

    MALCOLM GLADWELL, „(S)Clipirea“,

    Editura Amaltea, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Extraterestrii, printre noi

     

    Formula de mai sus a fost atat de des folosita, de la „Invadatorii“ pana la „Dosarele X“, incat aproape ca nu mai trezeste nicio reactie. In contextul romanului „Camuflaj“ al lui Joe Haldeman, caruia ii rezuma exact subiectul, ea capata insa noi valente. Prin anul 2019, este descoperit in zona platformei oceanice de langa insula Samoa un obiect de forma unui ou, construit dintr-un material mai dens decat orice alta substanta cunoscuta pe Pamant. Dupa ce a scos la lumina resturile Titanicului, experimentatul biolog marin Russell Sutton este hotarat sa faca acelasi lucru si cu „oul“ banuit a fi de origine extraterestra. Atunci cand se hotaraste sa-l vanda, ilicit, bucata cu bucata, nici nu banuieste ca destinul sau se va intersecta cu cel al unor extraterestri, aparent nemuritori, care se afla pe Terra de cateva milioane bune de ani.

     

    Joe Haldeman, „Camuflaj“,

    Editura Nemira, 2007

     

     

    Istorie si vraja

     

    Amestecand din nou fictiunea cu istoria, autoarea „Sticlei oracol“ ne transporta acum in Franta secolului al XVI-lea, la Paris, intr-un moment cand tara se afla in fierbere, cat pe ce sa se scufunde intr-un razboi civil. Caterina de Medici il spioneaza pe Henric al III-lea si pe amanta acestuia, Diane de Poitiers, incercand sa afle cum a reusit rivala sa sa-l subjuge pe rege. Bolnava de gelozie, soata regala afla ca singura cale de a-si rezolva problemele conjugale este de a pune mana pe obiectul magic numit „Stapanul tuturor dorintelor“, a carui existenta fusese prezisa de Nostradamus. Un cufar inchide intre peretii sai capul vesnic viu al lui Menander, magul care si-a vandut sufletul diavolului in schimbul nemuririi.

     

    Judith Merkle Riley, „Stapanul tuturor dorintelor“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • Pragul de 10 milioane

    Fonduri de investitii straine incep sa puna eticheta „buy“ pe cele mai bune site-uri romanesti, iar cei mandatati sa vina in Romania la negocieri au misiunea de a le cumpara la cat mai putin peste pretul corect. De cate milioane de euro e vorba?

     

    Numele lui Liviu Dumitrascu nu e strain celor mai mult de un milion de persoane inscrise in baza de date a site-ului de recrutare Ejobs.ro. La fel ca la inceputurile din 1999 ale afacerii, el este in continuare cel care semneaza newsletter-ul trimis periodic celor interesati sa-si schimbe slujba sau sa afle ce oferte apar. Acum ar trebui sa fie un nume cunoscut si bancherilor personali, cei ce ofera servicii de wealth management pentru cei care au mai multi bani, dar prea putin timp pentru a-i administra. Mai multe persoane implicate in afaceri online au confirmat sub rezerva anonimatului zvonurile ca o parte din Ejobs a fost preluat de fondul de investitii american Tiger Management Group.  Dumitrascu a respins zvonurile pe tema preluarii, insa aceleasi surse sustin ca acum americanii detin deja 30% din afacere, pentru care ar fi platit intre 3 si 3,6 milioane de euro. Cifrele sunt interesante pentru ca vin sa consemneze doua premiere. Prima e ca ar fi vorba de singura tranzactie majora din Internetul romanesc in istoria recenta, ceea ce ar permite si altor proprietari de afaceri online, in principal concurentilor, sa estimeze valoarea la care ar putea ajunge tranzactii similare. Cu un milion de dolari (800.000 de euro) declarati anterior de proprietarii Ejobs drept venituri in 2006, tranzactia pune valoarea companiei intr-un calcul in care multiplul pentru cifra de afaceri este in intervalul 12,5-15. Daca se ia in considerare profitul net, la o valoare aproximativa de 50% din cifra de afaceri, adica atat cat ar fi avut anul trecut Ejobs, indicii se dubleaza. Trebuie insa retinut ca segmentul site-urilor de recrutare online gen Ejobs sau Bestjobs, care au ca principala sursa de venit tarifele aplicate clientilor (companiile in cautare de personal), reprezinta afaceri cu evolutii mai previzibile decat cele bazate exclusiv pe veniturile din publicitate. Exact aceasta siguranta in asteptari e cautata de fondurile de investitii.

     

    Apoi, valoarea la care s-ar fi vandut o bucata din Ejobs reprezinta o premiera pentru ca evalueaza pentru prima data la peste 10 milioane de euro o afacere romaneasca desfasurata exclusiv online. Orlando Nicoara, acum director general la Media Pro Interactiv, isi aduce aminte ca acum cativa ani, din pozitia de director al Netbridge, grilele dupa care putea fi evaluata valoarea unui site lipseau. „Am cumparat mai multe site-uri in acea perioada, dar nu puteai sa spui ca pretul corect este unul sau altul. Motivul e foarte simplu – site-urile nu aduceau profit, dar le cumparam pentru perspectivele de dezvoltare. Evaluarea se facea mai degraba pe feeling“, spune Nicoara.

     

    Acum, situatia difera prin faptul ca exista in Internetul autohton cateva destinatii vizitate de milioane de persoane lunar si care au ajuns sa devina masini de facut bani pentru proprietarii lor. Si in lipsa unui audit extern sau a finalizarii unei achizitii, putem doar sa punem un semn egal, cu rezerve, intre pretul pe care l-ar cere acum proprietarii lor si valoarea lor de piata reala. Lucian Todea de la soft32.com, un site de download gratuit de programe, spune ca pretul minim de pornire pentru site-ul lui ar fi de 4-5 milioane de euro si ar putea depasi 10 milioane in functie de termenii contractului. „Depinde foarte mult de conditiile impuse, daca e prevazuta o perioada in care as fi obligat sa raman la conducere, daca sunt asumate niste tinte financiare, daca plata se face cash sau in actiuni la compania cumparatoare“, spune Lucian Todea.

     

    Pentru magazinul online Emag.ro, punerea unui pret pe afacere e la fel de dificila. „Nu am facut niciodata o evaluare, dar cu siguranta e peste 10 milioane de euro“, estimeaza Radu Apostolescu, directorul de marketing al magazinului online si totodata unul dintre proprietarii lui. Apostolescu a fost acum doi ani vanzatorul celui de-al treilea site de recrutare dupa venituri si numar de utilizatori, MyJob.ro, care a fost cumparat de Netbridge, principalul furnizor de servicii online din Romania, pentru o suma „mult mai mica“.

     

    Vedeta Internetului romanesc ramane in continuare site-ul Softpedia.com, cel mai mare site romanesc cu programe software gratuite. De mai multi ani se mentine pe prima pozitie in clasamentul site-urilor romanesti ordonate dupa numarul de vizitatori – dar si al veniturilor, pentru ca valoarea de 1,6 milioane de euro obtinuti anul trecut e cea mai mare cifra de afaceri generata de un singur site. Bogdan Gheorghe, directorul executiv al Softpedia, spune ca este lipsit de reper intr-o atare estimare. „De partea unui roman, vorbind de potentialul de dezvoltare, e greu sa evaluezi. O companie straina, cu contactele externe pe care le are, poate sa creasca afacerea de 3-4 ori intr-un singur an.“ Doar in ultimul an, proprietarii au primit patru oferte de achizitie, toate de la fonduri de investitii din Statele Unite. „Tot ce e Internet e SUA“, spune Bogdan Gheorghe.

     

    Afirmatia lui Gheorghe se sustine din experientele recente ale proprietarilor romani de site-uri care au primit invitatii la discutii pentru eventuale vanzari. Fondul de investitii american NCH este unul dintre cei mai mari investitori, prin detinerile cumulate prin Netbridge. Alte fonduri de investitii care au fost raportate ca fac „scouting“ in Romania sunt tandemul Intel Capital-MCI Management, primul este deja prezent cu 32,5% in actionariatul furnizorului de soft educational Siveco, iar despre al doilea, oamenii din domeniul online spun ca este actionarul din umbra al AdEvolution, unul dintre cei mai mari brokeri de publicitate online.

     

    „Ultima oferta de cumparare am avut-o chiar in aceasta luna din partea unui fond de investitii american“, declara si Lucian Todea de la Soft32, adaugand ca a mai fost curtat cu oferte venite din Grecia si Turcia. Nici nu e de mirare, in conditiile in care profitul net al sibienilor a ajuns la aproape 50% din cifra de afaceri. „Fondurile de investitii se uita la masinile de facut bani“, spune Val Voicu de la AdEvolution. Voicu, care a fost implicat acum doi ani in vanzarea a 50% din iMedia, unul din cei mari editori online, spune ca la evaluarea unui site se foloseste un coeficient de crestere a pietei care in Romania este acum 4. O cifra de afaceri de un milion de euro s-ar traduce astfel intr-un exit de 4 milioane de euro. Sau, pe modelul evaluarii in functie de numarul de vizitatori lunari care sunt si inscrisi pe site, intre 0,10 euro si 0,15 euro pentru fiecare dintre ei.

     

    Oricare dintre schemele de calcul ar fi folosita, niciuna nu duce insa pe criterii rationale valoarea vanzarii de la Ejobs la cifrele care circula la ora actuala intre oamenii din industrie. Ar fi vorba deci de acel premium pentru Romania la care spera acum majoritatea antreprenorilor online. „Fondurile de investitii pescuiesc in Romania, dau cu undita sa vada cine e interesat, apoi urmeaza momentul al doilea, in care se uita pe cifre si, daca le place ce vad acolo, semneaza contractul. Nu am auzit pana acum de fonduri care sa vrea sa cumpere integral; majoritatea vor doar o parte, ca sa-si securizeze piata“, spune Bogdan Gheorghe de la Softpedia.

  • Cerere si oferta

    EJOBS. Liviu Dumitrascu (30 de ani) a lasat Facultatea de Cibernetica, pe care a urmat-o pana in anul patru, pentru a se dedica afacerii incepute in 1999 alaturi de partenerul sau Daniel Tatar (29 de ani). Site-ul a pornit ca initiativa a VIP (Voluntari pentru Idei si Proiecte), una dintre organizatiile studentesti din Bucuresti, si a depasit recent numarul de 1 milion de CV-uri online ale utilizatorilor inregistrati, accesibile pentru circa 50.000 de potentiali angajatori. Reprezentantii Ejobs spun ca au inregistrat in 2006 venituri de 1 milion de dolari (800.000 de euro) si asteapta pentru 2007 2 milioane de dolari (1,6 milioane de euro).

     

    AMERICANII. Tiger Management Group este un fond de investitii american care actioneaza prin vehicule financiare din Statele Unite si Insulele Cayman. In Romania este implicat in dezvoltari imobiliare prin intermediul companiei Adama, cu proiecte de 800 de milioane de euro. In online are detineri semnificative la Spark Networks, o retea de site-uri de matrimoniale, la Yandex, cel mai mare motor de cautare din Rusia, si la China.edu, cea mai mare companie online din domeniul educatiei in China.

  • ENERGIE: Salba de perle ale coroanei se vinde scump

    Electrica Muntenia Sud: 820 de milioane de euro. Megawattul de import: 80 de euro. Costul unui MW instalat in noile tari ale UE: 150.000 de euro. Complexurile energetice din Oltenia: nepretuite.

     

    Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, declara in urma cu cateva saptamani ca „unul dintre modelele la care ne-am gandit pentru vinderea pachetelor majoritare la complexurile energetice din Oltenia este cel al Electrica Muntenia Sud (EMS)“. Continuarea declaratiei – „Urmarim sa obtinem cel mai bun pret posibil pentru statul roman prin vanzarea pachetelor de actiuni, obligand, totodata, cumparatorii sa aduca in societati o suma cat mai mare ca investitii si capital de lucru, astfel incat sa recapitalizeze complexurile din Gorj“ – nu face decat sa confirme ca ne putem astepta la o noua privatizare-record, asa cum a fost in cazul EMS, cand previziunile de pret se invarteau in jurul sumei de 400 de milioane de euro, iar compania a fost vanduta cu 820 de milioane de euro.

     

    Suma estimata pentru EMS era o medie intre privatizarile celorlalte distributii vandute pana atunci in Romania (Electrica Banat, Dobrogea si Moldova) si ale altor distributii vandute in Europa de Est. Insa suma pentru care statul roman a trecut EMS in posesia Enel poate fi acum comparata doar cu tranzactiile din sectorul energetic din Marea Britanie. Piata a explicat pretul exorbitant prin faptul ca EMS era cea mai profitabila companie din distributia de electricitate si ca strategia de privatizare „cel mai bun pret“ i-a facut pe pretendenti sa pluseze. Acum vom fi in aceeasi situatie: cele trei complexuri sunt acum cea mai asteptata privatizare din energie. „Se vor face in curand trei ani de cand asteptam ca aceste complexuri sa fie scoase la privatizare“, spune Doru Voicu, director de dezvoltare al companiei cehe CEZ, una dintre cele mai interesate de privatizarea complexurilor energetice, avand in vedere ca se afla in aceeasi zona cu cea acoperita de cehi cu afacerea de distributie (Oltenia).

     

    Conform unei statistici regionale, privatizarea unitatilor de productie de energie electrica in centrul si estul Europei se face la un pret intre 150.000 de euro per MW instalat. Media de pret a fost facuta de companiile de consultanta in urma privatizarilor unor unitati de productie din zona. Potrivit acestor estimari, statul roman ar trebui sa incaseze pe cele trei complexuri din Oltenia 750 de milioane de euro, dintre care jumatate ar putea fi suma platita pen-tru cel mai important dintre cele trei, Turceni (in jur de 360 de milioane de euro). Dincolo de aceasta suma „de pornire“, cumparatorul sau cumparatorii trebuie sa mai ia in calcul si investitiile de mediu care trebuie facute acolo. „Aducerea acestor complexuri la standarde europene se ridica la peste 2 miliarde de euro“, spune ministrul economiei, Varujan Vosganian. Desi vanzatorul, statul roman, nu va stipula in contractul de privatizare obligativitatea acestor investitii, ele va trebui facute pentru ca unitatile sa functioneze. 

     

    Cu toate aceste neajunsuri, opt investitori s-au declarat interesati de participarea la licitatie, dupa cum spune AVAS. Doar opt? „Vor participa numai cele mai cunoscute nume din domeniu, companii cu putere financiara care pot plati sume foarte mari pentru a avea acces atat la infrastructura buna a celor trei complexuri, cat si la rezervele de carbune garantate pentru aproape 50 de ani pe care acestea le au“, spune Adrian Rusu, analist la Central Europe Trust Company, intr-o analiza despre piata energiei din Romania. Acesta sustine ca planul din noua strategie energetica – si anume ca toate cele trei complexuri sa fie privatizate pana la sfarsitul lui 2008 – este nerealist si greu de aplicat. Insa vanzarea Turceni, cel mai mare complex, este plauzibila si probabil chiar se va intampla, „desi o strategie mai buna ar fi fost ca acesta, perla complexurilor, sa fie lasat la urma“, mai spune Rusu.

     

    Desi sunt destul de invechite, complexurile au mai multe puncte de atractie, principalul fiind pretul competitiv de productie a curentului (cel mai bun pret dupa Nuclearelectrica si Hidroelectrica), ca si faptul ca vor fi singurele scoase la privatizare. „Avantajele cu dezavantajele se vor compensa, iar pretul rezultat este estimat sa treaca de media estimata in Europa Centrala si de Est pentru aceste grupuri“, spune Adrian Rusu, precizand ca avantajele sunt totusi mai importante decat dezavantajele: „Chiar daca un grup energetic va ajunge sa plateasca peste 1 miliard de euro pe un complex, incluzand aici si investitiile de mediu, faptul ca va avea timp de 40 de ani energie asigurata este un plus enorm“.

     

    Sa o luam sistematic: in Romania, cererea de energie creste in medie cu 3-5% pe an; capacitatea de productie va creste cu aproximativ 8% in acest an, datorita deschiderii celui de-al doilea grup nuclear; pe de alta parte, cateva grupuri din fosta Termoelectrica se vor inchide, asadar, cantitatea de energie de pe piata va fi aproximativ neschimbata; distribuitorii de energie, in afara celor care au contracte pe termen lung, cumpara energie destul de scump si isi orienteaza de zor bugetele pentru achizitii de capacitati de productie, pentru a-si putea aduce „in house“ macar o parte din energia de care au nevoie.

     

    Dar ce variante de investitii au acestia? Participarea la Nuclearelectrica (dat fiind ca pentru constructia reactoarelor 3 si 4 ministerul de resort prevede un plan de investitii mixt intre statul roman si cativa investitori), cateva grupuri din componenta fostei Termoelectrica si complexurile energetice Rovinari, Turceni si Craiova. Aceasta deoarece Nuclearelectrica si Hidroelectrica nu vor fi scoase la privatizare, fiind considerate obiective strategice. Iar daca nu reusesc sa cumpere nimic din ce este de vanzare, distribuitorii sau marii consumatori isi pot face si sin-guri grupuri, cum au si pornit sa faca Petrom, Energy Holding sau Alro – insa costurile sunt sensibil mai mari. Aceasta va ridica pretul pentru cine va dori sa cumpere unitati care produc curent mai ieftin, respectiv complexurile energetice, sau sa se implice in planul de participare la investitii pentru Nuclearelectrica.

     

    Dintre posibilii pretendenti pentru cele trei complexuri, atat CEZ, cat si Enel au bugetat sume importante care asteapta anuntul de privatizare: Matteo Codazzi, noul country manager al Enel Romania, a declarat recent ca are un buget de 1,5 miliarde de euro pe care il poate investi in urmatorii ani in sectorul de productie din Romania, totul depinzand de modul si momentul in care statul va decide sa scoata la licitatie sectorul de productie.

     

    La randul lor, cehii de la CEZ sunt cu atat mai interesati de complexuri cu cat nu intentioneaza sa se indrepte decat spre productie pe gaze sau carbune: „Noi nu vom participa la licitatia pentru intrarea in parteneriatul cu Nuclearelectrica, deoarece CEZ nu este implicata in productie nucleara si este mai bine sa nu ne batem cu cei care au deja experienta. Cele mai bune oportunitati pentru noi sunt privatizarea unui grup desprins din Termoelectrica, investitiile greenfield sau complexurile energetice“.

     

    CEZ, Enel si E.ON au intrat pe piata romaneasca odata cu achizitia companiilor de distributie de energie. De cand a inceput privatizarea sectorului energetic, majoritatea criticilor s-au indreptat spre faptul ca statul roman a inceput sa vanda distributia si nu productia. Daca neprivatizarea furnizorilor de energie a permis intre timp crearea unor disfunctionalitati in piata, scopul strategiei de privatizare a productiei, si anume obtinerea unui pret foarte bun, se pare insa ca va fi atins.

  • Comparatie de costuri

    Tinand cont de preturile mari vehiculate pentru cele trei complexuri si mai ales de puterea financiara a grupurilor energetice care vor veni la licitatie, trei mari companii din domeniu au decis sa investeasca singure.

     

    ROMANIA. Cele mai importante proiecte de greenfield pentru centrale pe gaze sau carbune sunt ale: Petrom (800 MW – pe gaz, la Ploiesti), Alro (1.000 MW) si Energy Holding (400-800 MW).

     

    SLOVACIA. Cea mai mare tranzactie cu o companie producatoare in Europa de Est a fost cea cu Slovenske Elektrane, care a fost privatizata cu trei ani in urma cu grupul italian Enel, dupa o lupta destul de stransa cu cehii de la CEZ, care au intrat in cursa cu o oferta mai mica din punct de vedere financiar. Compania a fost castigata de Enel, care a cumparat (cu o suma apropiata de cea platita pentru Electrica Muntenia Sud) cu peste 800 de milioane de euro un mix de capacitati de productie (hidro, termo si nucleare) de 5.790 MW.

     

    BULGARIA. Cehii de la CEZ au cumparat anul trecut, cu 260 de milioane de euro, o centrala termoelectrica la Varna, in Bulgaria – a treia tranzactie ca dimensiuni din Europa Centrala si de Est in topul fuziunilor si al achizitiilor realizat de PricewaterhouseCoopers.