BusinessMagazin

Blog

  • Cumparam un monopol?

    Intrebarea si-ar putea-o pune cei care vor face oferte de cumparare pentru Radiocom, singura societate care transmite la nivel national programele televiziunii si radioului public. Consultantii angajati pentru privatizare au deja un posibil raspuns.

     

    Dupa mai multe intarzieri, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor Zsolt Nagy isi punea oficial semnatura, saptamana trecuta, pe contractul de consultanta cu CAIB Corporate Finance Beratungs Ges.m.b.H. pentru elaborarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale Radiocomunicatii SA (Radiocom) si pentru gasirea de clienti pentru vanzarea acesteia. Aceiasi consultanti au pregatit privatizarea structurilor similare din Cehia si Ungaria. Klaus Requat, managing director al CAIB, venit special la Bucuresti pentru a semna contractul de consultanta, a declarat ca unul dintre ofertantii pentru Radiocom vor fi elvetienii de la Swisscom. „Swisscom vor veni cu siguranta (la licitatie, n.red.), stim ca sunt interesati.“

     

    In Cehia, anul trecut, aceiasi consultanti au pregatit vanzarea Antenna Hungaria, echivalentul local al Radiocom, catre Swisscom Broadcast Ltd., parte a grupului Swisscom. Evaluarea Radiocom urmeaza sa fie facuta pana la mijlocul anului viitor, momentul cand va putea incepe efectiv licitatia pentru cumpararea organizatiei. Cat ar putea obtine statul roman, singurul actionar, pentru Radiocom? Toti cei implicati au ezitat sa faca o estimare, inclusiv directorul general, Mircea Cazan. Spre comparatie, la momentul vanzarii, Antenna Hungaria avea 970 de angajati si o cifra de afaceri pe 2004 de aproape 130 de milioane de dolari. Radiocom avea la inceputul anului 2.400 de angajati si anticipeaza pentru 2006  o cifra de afaceri de doar 85 de milioane de dolari (66 mil. euro). Elvetienii au platit pentru 75% plus o actiune din operatorul maghiar aproximativ 230 de milioane de dolari, ceea ce ar duce valoarea companiei la putin peste 300 de milioane de dolari (233 mil. euro).

     

    Intrebat despre eficienta organizatiei, Mircea Cazan spune despre Radiocom ca „este o companie eficienta, dar nu la fel ca una privata, are avantajele si dezavantajele faptului ca este in proprietatea statului“.

     

    Iesirea Radiocom de sub tutela statului este una dintre ultimele actiuni de punctat pentru guvernul actual in privinta sectorului de telecomunicatii, fiind prevazuta in programul de guvernare si intre obiectivele actualului executiv. Ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, insista insa pe faptul ca „privatizarea nu este un scop in sine, este un mijloc de a atrage o investitie, de a avea o companie mai eficienta care sa raspunda mai bine cerintelor utilizatorilor si planurilor de dezvoltare“.

     

    Echipa de consultanti se arata foarte sigura ca va reusi sa atraga un numar mare de companii interesate. „Provocarea va fi sa alegem intre multele variante pe care le avem la dispozitie. Suntem relaxati, pentru ca se pot face multe din compania asta“, sustine Klaus Requat, managing director al CAIB Corporate Finance Beratungs.

     

    Requat se refera la infrastructura pe care o detine la momentul actual Radiocom, un atu puternic pentru ca societatea sa fie interesanta pentru operatori din mai multe segmente ale pietei de telecomunicatii.

     

    In primul rand, cei care opereaza retele de broadcasting, de transmitere a programelor radio-TV ar putea fi atrasi de o companie care asigura practic venituri sigure prin contractele de transmisie a Televiziunii si Radioului public. Din cifra de afaceri a Radiocom, 75% are ca sursa aceste doua institutii. Si nu exista nicio alta companie in Romania care sa aiba in acest moment capacitatea de a acoperi la nivel national transmiterea acestor programe. In vara acestui an, Inspectoratul pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) a propus posibilitatea licentierii mai multor operatori de radiocomunicatii pentru difuzarea programelor publice de radio si televiziune. Chiar si odata cu inlaturarea din punct de vedere legal a acestui monopol, este putin probabil sa apara competitia pe acest segment. „Nu prea cred ca ar fi interesat cineva, avand in vedere ca investitiile sunt prea mari“, declara Mircea Cazan pentru Ziarul Financiar.

     

    Antenele Radiocom acopera aproape integral teritoriul tarii. Aceleasi antene ar putea fi folosite pentru a ajunge la un public la care alti operatori nu au ajuns inca: cei din mediul rural. Serviciile care le-ar putea fi puse la dispozitie sunt cele de telefonie mobila, acces la Internet sau pur si simplu, ca pana acum, transmiterea emisiunilor TVR si Radio Romania. Si probabil se va mai naste o intrebare in mintea celor interesati de Radiocom: merita financiar sa oferi Internet si servicii de telecomunicatii satelor?

  • Cei ce se lupta pentru PNL

    Societatea politica romaneasca e impartita intre cei care sustin discursul legat de reforma morala al presedintelui Basescu si cei ce sunt victimele sale.

     

    In mod normal, ardoarea principiala derivata din actiunea politica a presedintelui Basescu ar trebui sa se sustina pe o diferenta evidenta intre comportamentul propriei tabere fata de comportamentul adversarilor. Macar pentru ca diferenta morala e singura care a mai ramas in picioare dintre toate argumentele date pana acum de presedinte.

     

    Aceasta diferenta este pusa recent la grea incercare. Apropiatii presedintelui, in diferitele lor lupte, sunt fortati sa ia decizii care sa le puna in valoare calitatea morala. Ce fac ei insa, in acest context? Reactioneaza – surprinzator? – la fel ca inamicii pe care ii contesta. Elena Udrea a parcurs dezvaluirile despre relatia sa cu Nicolae Dumitru intr-o maniera controversata, preferand sa acuze ca e victima unei manipulari. A recunoscut insa ca asocierea a existat si ca s-a urmarit construirea unei afaceri comune. Din punct de vedere politic, ar trebui sa fie suficient. Existenta unei legaturi de afaceri – chiar si incipiente – intre un personaj cu aspiratii politice majore, sprijinita de un discurs agresiv impotriva grupurilor de interese, si un personaj care, indiferent de verdictele instantelor, are o credibilitate controversata e suficienta sa ridice semne de intrebare.

     

    Un alt caz: demisia din functiile de partid a lui Gheorghe Flutur. Acesta, desi a criticat dur conducerea partidului din care face parte si a incercat constant sa se delimiteze de ea, a pretins tot timpul ca e firesc sa ramana in Guvern. Dar tocmai pentru ca nu are sustinere  politica – dat fiind ca functia de ministru e bazata pe numire politica -, el e fortat sa isi prezinte demisia. Meritocratia e, aici, incompatibila cu democratia.

     

    In fine, Theodor Stolojan pretinde ca e nevoie de el pentru a opri caderea PNL in sondaje, ignorand voit ca el e cam singurul motiv pentru care a aparut criza interna ce se simte in sondaje.

     

    Aceste argumente nu reprezinta o pledoarie in favoarea actualei conduceri a PNL (fiindca, intamplator sau nu, toti cei enumerati mai sus sunt adversari ai acestei conduceri). Dimpotriva, cred ca aceasta comite enorm de multe greseli politice si, din aceasta cauza, isi merita soarta. Consider insa, in acelasi timp, ca argumentele de factura morala ar trebui abandonate de cei care il sprijina pe Traian Basescu. Examenele ratate de fiecare dintre ei, in cazuri aparent marunte, dar pline de semnificatie, arata ca discursul moral e doar o capcana. Mult mai potrivita e asumarea cinstita a dictonului machiavelic de tipul „scopul scuza mijloacele“. Poate doar asa vor realiza ca nu e nevoie sa se distruga una pe cealalta atunci cand ajung la putere, ci ca e suficient doar sa guverneze mai bine.

     

    Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO

  • Greu cu europarlamentarii

    Vestea buna e ca partidele au inceput sa se gandeasca la campania pentru Parlamentul European.

     

    Contrar asteptarilor, scrutinul din mai 2007 starneste deja un larg interes, cel putin la nivelul clasei politice. Vestea proasta este ca persoanele nominalizate pana acum sunt, in proportii – ce-i drept – diferite, incompatibile cu demnitatea de reprezentant al eurocetatenilor. Primul pe lista a fost Gigi Becali. Nici ca se putea un exemplu mai potrivit de cum nu trebuie sa fie un parlamentar european. Ca de obicei, discutia a pornit de la nume, iar criteriile au venit dupa aceea. Sa oferim cateva exemple: Gigi Becali, Dan Diaconescu, Radu Moraru, pentru a trage lista in sus, adica pentru interesele de partid; Adrian Nastase, ca oferta de exil; Ion Iliescu, oferta de activitate dupa pensionare; Adrian Cioroianu, fotoliu caldut, unde sa citeasca linistit carti de istorie si sa scrie articole cu sugestii ludice. Este de asteptat ca preferintele sa se indrepte spre cei tineri si cei batrani, in timp ce varsta a doua, modesta, ancorata aici, sa atace legislativul national.

     

    Marea problema a primelor alegeri pentru Parlamentul European e contrastul dintre miza lor pentru politica interna si obligatia de a atrage resurse umane compatibile cu exigentele UE. Intrebarea e: unde sa gasesti o persoana cu „fata“ europeana, care in acelasi timp sa fie votata de electoratul obisnuit de 16 ani cu figura populistului? Deocamdata se incearca rezolvarea problemei prin disociere: vor fi inscrisi pe lista si politicieni traditionali, cu priza la public, si figuri noi, necunoscute, dar conforme cu statutul de parlamentar european.

     

    La alegerile din 2004, politicianul populist, apropiat de popor, a fost preferat omului politic de factura occidentala. Cariera politicianului integrat deja in gandirea democrata, fara legaturi cu fostele structuri ale Securitatii, a politicianului specializat, aplicat la munca sa a fost astfel amanata pentru inca cel putin un ciclu electoral. Nici unul dintre candidati, in substanta si nu doar in forma, nu corespundea cu adevarat noilor criterii, iar societatea nu parea pregatita sa voteze fete palide ca acelea de la Bruxelles.

     

    Exemplul paradigmatic al situatiei in care ne aflam a fost nominalizarea unui comisar european. Fara a pune in discutie contextul, s-a putut observa ca Varujan Vosganian, reprezentantul clasei politice traditionale, a fost respins de presedintele Comisiei Europene. In locul sau a fost acceptata o persoana necunoscuta romanilor, unul din cei ce au trudit in esalonul doi pentru integrare. Politicianul de tip european nu si-a facut insa intrarea in politica. El n-are chip, n-are discurs si nu poate respira deocamdata decat in aerul rarefiat al politicii europene.

     

    Arthur Suciu este analist al Institutului PRO

  • Cine le pretinde val?

    Cu privire la valul musulman s-a spus totul si contrariul la tot. Pozitia exprimata de Romano Prodi mi se pare de mult bun-simt: daca prin val se intelege acel tip de batic care lasa descoperit chipul, atunci sa-l poarte cine doreste.

     

    Pana la urma, daca o judecata estetica impartiala nu suna a impolitete, valul innobileaza trasaturile femeilor si par toate madone pictate de Antonello da Messina. Diferit stau insa lucrurile cu burka sau orice alta forma de acoperire care ar putea impiedica identificarea purtatoarei, pentru ca legea interzice acest lucru. Bineinteles, interzicerea purtarii unei burka ar putea da prilejul altor discutii, pentru ca atunci ar trebui sa fie interzise si mastile de carnaval (si daca va amintiti „Portocala mecanica“, la adapostul unei masti amuzante se pot comite crime atroce). Dar sa spunem totusi ca acestea sunt probleme secundare.

     

    Daca se iau ca reper toate acele situatii in care ceva tine loc de altceva dintr-un anumit punct de vedere, valul musulman este un fenomen semiotic, la fel cum sunt uniformele – a caror functie primara nu este cea de a proteja corpul de intemperii – si valurile maicutelor (si acestea de multe ori foarte gratioase). Din acest motiv, valul suscita atatea discutii, in timp ce noi nu am pus niciodata in discutie basmalele pe care le purtau pe cap tarancile de pe timpuri, basmale lipsite de orice valoare simbolica.

     

    Valul este criticat pentru ca ar fi purtat pentru sustinerea unei identitati. Dar nu este interzis sa faci parada de o identitate sau de o apartenenta, si se face acest lucru purtand insigna unui partid, o rasa de calugar capucin sau o tunica portocalie si capul ras. Eventual, o intrebare interesanta este daca tinerele musulmane trebuie sa poarte valul pentru ca o impune Coranul.

     

    A aparut acum „Islam“ de Gabriele Mandel Khan, vicar general pentru Italia al confreriei sufiste Jerrahi Halveti, care mie mi se pare o excelenta introducere in istoria, teologia, traditiile si obiceiurile lumii musulmane. In carte se specifica faptul ca purtarea valului care acopera chipul si parul femeilor este un obicei preislamic, determinat in unele cazuri de conditiile climatice, fara a fi dictat de Sura 24 a Coranului, citata intotdeauna in astfel de cazuri si care indeamna doar la acoperirea sanilor.

     

    Temandu-ma ca traducerea lui Mandel ar putea fi, cum sa spun, putin modernist-moderata, am cautat pe Internet Coranul in traducerea italiana a lui Hamza Piccardo, avizata de Uniunea Comunitatilor si Organizatiilor Islamice din Italia, si am gasit intreg pasajul: „Si spune credincioaselor sa-si plece privirile si sa fie neprihanite si sa nu arate, din podoabele lor, afara de ceea ce se arata; sa lase valul sa le cada pana sub piept si sa nu-si arate podoabele decat sotilor lor, tatilor lor, tatilor sotilor lor, copiilor lor, copiilor sotilor lor, fratilor lor, fiilor fratilor lor, fiilor surorilor lor, femeilor lor, sclavelor pe care le au, servitorilor barbati care nu simt dorinta, tinerilor imberbi care nu sunt interesati de partile ascunse ale femeilor“. Din rigurozitate am consultat si Coranul in traducerea clasica a lui Alessandro Bausani, mare iranist, si am gasit si acolo, cu putine variatiuni lexicale, ordinul „sa-si acopere sanii cu un val“. Pentru unul ca mine care nu stie limba araba, trei marturii provenite din surse atat de diferite ajung. Coranul indeamna pur si simplu la pudoare si, daca ar fi scris in zilele noastre in Occident, ar indemna si la acoperirea buricului, pentru ca, de-acum, dansul din buric pe strada in Occident se practica. Cine le-a cerut femeilor sa-si ascunda chipul? Mandel simte o oarecare satisfactie dezvaluind ca e vorba despre Sfantul Pavel (Scrisoarea I catre Corinteni), dar Pavel impunea aceasta indatorire doar femeilor care predica si fac profetii. Dar iata, tot inainte de Coran, ce spunea Tertullian (care era el un montanist heterodox, dar totusi un crestin), in scrierea sa „Despre podoabele femeilor“: „Trebuie sa va faceti placute doar barbatilor vostri. Nu va ingrijorati, voi cele binecuvantate; nicio femeie nu este urata pentru barbatul ei. Orice sot pretinde tributul castitatii, dar nu doreste frumusetea, daca este crestin. Nu va spun aceste lucruri pentru a va recomanda un aspect exterior in totalitate grosolan si salbatic, nu vreau sa va conving ca este bine sa fiti neglijente si transpirate, dar (va sfatuiesc) masura si limita corecta in ingrijirea trupului. Intr-adevar, pacatuiesc in fata Lui acele femei care-si chinuie pielea cu potiuni, isi vopsesc buzele cu rosu si isi lungesc ochii cu funingine. Dumnezeu va recomanda sa va acoperiti astfel incat, gandesc eu, capetele unora dintre voi sa nu fie vazute“.

     

    Si iata de ce, in toata istoria picturii, atat Madona, cat si femeile pioase sunt infatisate cu capul acoperit, precum multe gratioase musulmane.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.
    Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 13 decembrie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • E.U. sunt Pro TV

    Pro TV se pregateste in felul sau pentru momentul aderarii la UE. La 1 decembrie, ziua de nastere a postului de televiziune, Pro TV va lansa primele servicii TV de inalta definitie din Europa de Est, iar programele zilei le vor descoperi romanilor din tara integrarea prin ochii romanilor aflati deja de mult in UE.

     

    Sloganul „E.U. sunt Pro TV“, ales pentru aniversarea a 11 ani de la prima emisie, trimite la primii ani de existenta a postului de televiziune, cand Pro TV deschidea „Scoala de romani“ cu lectii de democratie, spirit de initiativa, mandrie nationala si gandire libera. Acum, cu o luna inainte de aderarea la UE, Pro TV are ocazia sa prezinte romani care au ajuns sa se ilustreze in Europa exact prin modul cum stiu sa traiasca aceste valori. De-a lungul zilei de 1 decembrie, reporterii Pro TV vor aduce din capitalele occidentale astfel de povesti ale integrarii europene pe cont propriu.

     

    La Londra, Carmen Avram l-a descoperit pe romanul care a proiectat cea mai inalta cladire din lume, aflata in constructie in Dubai, dar si pe un altul care a plecat acum cativa ani din Romania intr-un container si acum are o firma de constructii. Romeo Diaconescu relateaza din Roma despre hotelul unde doar patronul si seful de sala sunt italieni, toti angajatii fiind romani, sau despre Gabriel Rusu, primul emigrant roman devenit consilier local in strainatate. La Madrid, agatata in corzi la etajul 11 al unei cladiri, Paula Herlo i-a luat interviu lui Cornel, unul din cei mai cunoscuti alpinisti utilitari din capitala spaniola, pentru ca apoi sa asiste la o nunta in stil romanesc chiar in centrul orasului. Iar Amalia Enache, dupa o discutie cu romanul care de 16 ani e directorul muzical al Disneyland-ului din Paris, merge la botezul unui copil din comunitatea osenilor din capitala Frantei, comunitate unde „ziua incepe cu croissant si cafea si se incheie cu slanina si ceapa“.

     

    Programul de 1 decembrie cuprinde si o editie speciala de patru ore „Dansez pentru tine“, cu Stefan Banica si Iulia Vintur, gala K1 eliminatorie de la Osaka si un film nominalizat de cinci ori la Oscar – „Piratii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre“. Ca in fiecare an, in primele zile din decembrie, Pro TV pro-grameaza o serie de filme de calibru – „Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui“, o pelicula cu 11 premii Oscar si patru premii Globul de Aur, sau „Marturie mortala“, una din ultimele productii Bruce Willis. Si tot ca in fiecare an, luna decembrie inseamna reluarea campaniei „Daruiesti si castigi“, insufletita de acelasi Cristian Tabara.

     

    Ziua de 1 decembrie inseamna si lansarea graficii de iarna a Pro TV, definita de efecte speciale, cascadorii, sporturi de iarna virate spre sport extrem si o coregrafie insolita, cu o echipa de dansatori coordonata de Razvan Mazilu.

     

    In aceeasi zi, Pro TV va lansa primele servicii TV de inalta definitie din Europa de Est, pentru care a investit circa 10 milioane de euro si care vor asigura o calitate a transmisiilor similara cu cea a sistemelor home cinema. Evenimentul are loc la doar cateva zile dupa ce CME, grupul media din care face parte Pro TV, si presedintele fondator CME, Ronald Lauder, au primit la New York un premiu Emmy pentru pionierat in domeniul dezvoltarii televiziunilor independente in Europa Centrala si de Est. Premiile Emmy sunt cele mai importante distinctii acordate in domeniul televiziunii, fiind comparabile ca importanta cu premiile Oscar din cinematografie.

  • Spre 5.000 euro/mp

    Domeniul imobiliar este una dintre cele mai „fierbinti“ industrii. In urma cu un deceniu se construiau doar cateva cladiri pe an, iar investitorii straini puteau fi numarati pe degete. In doar zece ani numarul dezvoltatorilor straini a crescut exponential, iar terenuri care se tranzactionau cu cativa dolari valoreaza acum o avere. Despre terenuri, preturi, noi zone de dezvoltare au discutat invitatii ultimei editii Club BUSINESS, ce a avut loc saptamana trecuta la hotelul Golden Tulip Times.

     

    BUSINESS MAGAZIN: A crescut pretul la otel, a crescut pretul betoanelor, costul cu constructiile in general. Inevitabil a crescut si pretul la terenuri…

     

    ION RADULEA: Pretul la teren eu zic ca n-a crescut. A inceput sa se alinieze la pretul european, ca si preturile din constructii, ca si celelalte. Atat timp cat dorim sa facem investitii, cat timp dorim sa vindem o cladire de clasa A cu un yield (profit anual – n. red.) de 7-7,5%, e clar ca nu poti sa ajungi decat tot la nivelurile europene. Oricat de ieftina ar fi piata respectiva, e clar ca nu poate fi atat de discrepanta fata de ce e in Europa. Mai ales ca mai avem cateva zile si ne integram in UE. Nu cred ca trebuie sa ne sperie preturi de 5.000 de euro pe metrul patrat de teren. Probabil ca vom ajunge cat de curand la acest nivel – poate la anul spre sfarsit sau in 2008. In Praga, in Budapesta, in Madrid sau Barcelona sunt preturi de genul acesta si nu trebuie sa ne sperie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar acolo problema infrastructurii este, in mare, rezolvata. La noi s-a ajuns la aceste preturi si fara sa aiba toate utilitatile.

     

    ION RADULEA: In general, cand vorbesti de terenuri de 1.000-1.200 euro/mp, acestea au toate facilitatile. Din nefericire, insasi infrastructura Bucurestiului trebuie revazuta si asta nu mai tine de cel care cere un pret pe teren, ci de autoritatea locala. Autoritatile ar trebui chiar sa lucreze inaintea investitorilor si vad ca se fac incercari acum, se imping proiectele in fata, vezi podul Basarab, lucrarea de la Baneasa. De acestea e nevoie pentru a rezolva traficul si o sa vina cat de curand si cele legate de canalizare, de instalatii electrice majore.

     

    VIOREL FATU: Vin destul de greu.

     

    ION RADULEA: Destul de greu pentru ca trebuie regandita toata reteaua.

     

    COSTIN BARBU: Oricum lucrarile de infrastructura proiectate in acest moment sunt cu mult in urma dezvoltarii imobiliare. Vorbeam de preturile terenurilor – cine isi permite sa dea cateva mii de euro pe metrul patrat are in spate calcule. Cand dai cateva milioane, te gandesti bine inainte. De fapt, valoarea terenului de ce e data? E data de valoarea produsului final, minus costurile si profitul. Daca vin dezvoltatorii puternici de afara si pot lucra pe un profit mai mic decat se practica pana acum, atunci pretul terenului e foarte justificat si o sa creasca in continuare. Nu trebuie sa ne speriem de valori mari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, dumneavoastra ati avut si sansa unui teren existent, dar, pe de alta parte, cautati teren pentru relocarea fabricii…

     

    ION RADULEA: Nu cautam. Avem trei locatii cu care suntem in continuare in discutii si o vom alege pe cea in care vom avea pretul cel mai bun si conditiile cele mai favorabile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar despre preturi ce spuneti, va convin?

     

    ION RADULEA: Nu pretul in sine e problema, ci forta de munca disponibila si cat de bine e amplasat. Nu poti sa te duci oriunde.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar se coreleaza acesti factori cu pretul terenului?

     

    ION RADULEA: Unde pretul e cam mare, am gasit si acei factori de care am avea nevoie. De fapt, creste pretul terenului odata cu celelalte facilitati, iar proximitatea fortei de munca este o facilitate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru Domus Mex cum sunt preturile terenurilor?

     

    VIOREL FATU: In ultima perioada am cautat niste terenuri in zone adiacente Bucurestiului. Si nu prea am gasit. In primul rand, am cautat terenuri care sa fie pe un drum de acces, care sa aiba si utilitati – gaze si curent electric. Sunt zone care au aceste facilitati – ma refer la partea de nord-est: Buftea, Chitila. Dar si acolo pretul terenurilor tot creste, pentru ca sunt cumparate deja la prima mana, a doua mana…

     

    ION RADULEA: Sau cineva care a fost un developer de teren, a achizitionat mai multe parcele si le-a pus cap la cap. Inca mai este loc pentru astfel de investitori.

     

    VIOREL FATU: Ziceam de ce nu am gasit: sunt foarte multi oameni care intarzie vanzarea terenurilor, pentru ca au vazut cum cresc preturile si nu vor sa piarda daca vand acum.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati de zona de nord, Chitila, parca urma si ceva in sud…

     

    VIOREL FATU: Deocamdata, spre zona de sud a orasului nu prea.

     

    ION RADULEA: Nici noi nu va putem dezvalui chiar toate lucrurile! Face parte din strategia noastra.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Chiar, mai pregatiti ceva in afara de Sema Parc?

     

    ION RADULEA: Da. Vom continua cu dezvoltarea imobiliara, dar mai dureaza. Sunt contacte, discutii. Trebuie sa ai o strategie. Celebra fraza „Ocupati garile!“ se transforma in „Ocupati intrarile in oras.“ Asa ca sunt cautate Giurgiu, sudul, nordul e deja ocupat…

     

    VIOREL FATU: … ocupat bine de tot, din nefericire…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Din perspectiva unei agentii cum se vad lucrurile?

     

    COSTIN BARBU: Noi momentan incercam sa abordam si alte metode de a vinde terenurile. Nu cum se facea pana acum. Stiti ce tactica aplica uneori proprietarii de teren din Romania – in momentul in care primesc oferta pe care au vrut-o, dubleaza pretul. Incercam sa semnam de la inceput un contract clar care spune ca, atunci cand vin la noi si vor sa vanda acel teren, ne asiguram ca tot procesul este transparent si nu se pot face abateri de la el. Noi, in schimb, le oferim faptul ca avem o relatie cu aproape toti dezvoltatorii de pe piata, le aducem toti clientii buni si incepe un fel de proces de licitatie, prin care de foarte multe ori pretul de la care am pornit a crescut semnificativ. Fiecare developer isi face un calcul…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vorbeam mai devreme de utilitati. Din punctul de vedere al evaluatorului, cum evolueaza valoarea unui teren in functie de prezenta sau absenta retelelor de pe acel lot?

     

    COSTIN BARBU: In Romania este extraordinar de greu de calculat care este impactul lipsei de utilitati asupra valorii. Depinde foarte mult de ce vrea dezvoltatorul sa ridice pe acel teren.

     

    BUSINESS MAGAZIN: OK, dar cam care este, sa zicem, raportul de pret dintre un teren cu toate utilitatile trase si unul fara utilitati in zone comparabile?

     

    COSTIN BARBU: Nu exista un procent care se poate aplica. De obicei, se ia un proiect care se doreste sa se construiasca pe teren, se vede exact cat costa – in costul de constructie se includ si costurile de racordare la utilitati – si atunci ce impact are pretul terenului asupra metrului patrat construit la final. Si apoi se fac ajustari in functie de acest procent, dar nu va pot da un raport.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care sunt cumparatorii tipici de terenuri?

     

    DAN BORBELY: La o intrebare asa generala, pot raspunde ca toata lumea cumpara. Dar sa va spun teoria mea despre cumparatorii de terenuri si despre investitorii in piata imobiliara in general. Au fost pana acum trei valuri. Primul val, dupa 90-’91, cand s-au dat terenuri, a fost o perioada in care s-a facut mai mult un troc. A fost perioada in care s-au acumulat terenuri mari, cand se schimbau terenuri, cand s-au facut marile averi si sunt nume pe care le stim. A venit un al doilea val de investitori, din zona Orientului Apropiat, Israel, Grecia, dar si din Vest, asa-numitii „investitori oportunisti“, care cautau ponturi. Cu masini scumpe, geanta plina de bani eventual. Nici primul, nici al doilea val nu au dezvoltat proprietati. Aceasta idee de a dezvolta un teren si a face un produs finit, fie ca e vorba de un cartier de vile, un imobil de birouri sau un centru logistic, s-a dezvoltat cu cinci-sase ani in urma. Sigur ca erau si inainte, dar nu pe scara larga. Acum a aparut al treilea val de investitori, cei institutionali, fonduri de investitii, developerii foarte mari. Cam acestia cumpara.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar au ramas si cei din primele doua valuri?

     

    DAN BORBELY: Da, sigur. Ei s-au sofisticat si e logic, ca a evoluat piata. Nu vorbesc la modul peiorativ de acesti primi investitori. Acestea erau vremurile, nu se putea face altceva atunci, nu se puteau apuca de dezvoltare ca nu aveau cu cine. Dar acum fac, s-au sofisticat foarte mult, acum se fac contacte intre cele trei valuri. Poate valul doi simt acum ca incepe sa plece usor spre est.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si-au marcat profitul si acum merg mai departe.

     

    DAN BORBELY: Da. Randamentele au scazut si cauta noi oportunitati.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vor mai exista speculatori?

     

    ION RADULEA: Da, dar acestia vor deveni din ce in ce mai sofisticati. Vor apela la credite bancare, vor avea in spate companii care sa-i sustina.

     

    DAN BORBELY: Speculatorii nu au cum sa dispara. Sunt unul dintre motoarele de crestere ale pietei.

     

    ION RADULEA: Nu trebuie sa dispara. Vorbim de o veriga din circuitul pietei imobiliare care trebuie sa fie acolo. Poate ca unii se vor specializa, vor aparea dezvoltatorii de terenuri de care vorbeam…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Avem deci speculatorii si developerii…

     

    ION RADULEA: Sa nu uitam ca nu vorbim numai despre terenurile din orase. Sunt vanate si terenurile agricole. Sunt o multime de companii sau persoane fizice straine care au cumparat teren in Romania. Nu se vinde teren doar in Bucuresti, ci si in judete precum Dolj, Gorj sau Buzau. Vorbim de zeci de mii de hectare. S-a plecat de la cateva milioane de lei pe hectar si s-a ajuns la 500-1.000 de euro hectarul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vi se par in acest moment preturile supraevaluate?

     

    COSTIN BARBU: In niciun caz. Cand realizam un raport de evaluare, luam in calcul doua metode. Prima este metoda comparatiei – care era luata in calcul in principal de banci, in acordarea finantarilor – in functie de anumite caracteristici. Se iau mai multe terenuri care sunt la oferta si se fac anumite ajustari in functie de deschidere, de utilitati, de acces etc., sunt foarte multi parametri care se iau in calcul, care influenteaza valoarea terenului. A doua metoda este cea folosita de dezvoltatori – dar si bancile au inceput sa o accepte din ce in ce mai mult – este metoda valorii reziduale, care iti arata pana la ce punct poate sa mearga pretul, in functie de potentialul de dezvoltare al terenului, de ce se poate construi. Acum dezvoltatorul nu se mai gandeste ca da 100 de euro pe metrul patrat, ci impactul pe care il are pretul terenului in costul total al proiectului pe care vrea sa il realizeze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci nu sunt supraevaluate, prin urmare preturile terenurilor o sa creasca in continuare, cu sau fara motiv.

     

    COSTIN BARBU: Este normal. Din moment ce exista cerere foarte mare, potentialii cumparatori nu-si gasesc terenuri, este normal sa nu scada. Ci o sa creasca.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Adica se intampla la fel ca si pe piata apartamentelor?

     

    COSTIN BARBU: Exact asta voiam sa spun. Cu toate ca sunt foarte multe apartamente care vor aparea pe piata in perioada urmatoare, preturile nu au cum sa scada. Cererea este destul de mare in continuare si va ramane ridicata cativa ani de acum incolo. Se cumpara apartamentele inca din stadiul de proiect…

     

    ION RADULEA: Da, dar sa nu uitam ca 30-40% din apartamente nu sunt cumparate de utilizatorii finali, ci de fonduri de investitii, de persoane fizice…

     

    COSTIN BARBU: Inca un motiv in plus sa nu scada preturile. Dar revenind la terenuri, autoritatile nu au vazut ca Bucurestiul, ca si alte orase din Romania, este unic. Nu exista orase care sa ofere asemenea terenuri in interiorul orasului – pe platformele industriale. Si nu au corelat o dezvoltare a infrastructurii cu lucrarile de anvergura in constructiile rezidentiale. Nu stiu ce se va intampla cand vor fi gata miile de noi apartamente anuntate.

     

    ION RADULEA: In primul rand trebuie relocate incintele industriale din Bucuresti. Sunt foarte multe si fara sa se reglementeze chestia asta…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Teoretic este reglementata, nu? Trebuie scoase, conform normelor UE…

     

    LARISA DINU: Da, exista o perioada de gratie de trei ani dupa aderare.

     

    ION RADULEA: Da, dar si la acest punct trebuia sa existe o strategie. Daca Bucurestiul dorea sa ramana si un oras industrial, trebuia ca Primaria sa achizitioneze cateva mii de hectare, pe care sa le transforme intr-o zona industriala, in care sa faca partea de utilitati si sa ofere o posibilitate celor care trebuie sa-si relocheze fabricile in afara. Sa nu intre in jocul acesta speculativ.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Oricum nu au mai ramas atat de multe platforme industriale. Cele care mai sunt deja se transforma. Sunteti un exemplu, dar nu singurul.

     

    ION RADULEA: Printre putinele exemple de acest fel…

     

    COSTIN BARBU: Oricum cele care au ramas sunt vanate acum de dezvoltatori…

     

    BUSINESS MAGAZIN: … daca nu au fost deja cumparate. Dar sa depasim un pic zona Bucurestiului. Domnule Fatu, spuneati ca sunteti in cautare de terenuri si in alte orase din tara? Cum se prezinta piata imobiliara din celelalte mari orase?

     

    VIOREL FATU: Pentru Mobexpert, orasul trebuie sa aiba peste 100.000 de locuitori. Apoi noi, in general, mergem impreuna cu sau langa centrele comerciale. Avem deja exemple, cum ar fi Brasovul, unde, ce-i drept, aveam un magazin dinainte de a se deschide Carrefour. Depinde foarte mult de ce zone alegi, depinde de cine merge inainte acolo. Daca ajungi dupa ce Carrefour s-a asezat, atunci preturile sunt mult mai sus.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar, mai exact, unde cautati acum?

     

    VIOREL FATU: La Timisoara se negociaza, deocamdata nu s-a achizitionat nimic. La Ploiesti avem un teren cumparat, iar aici, din pacate, ne ia foarte mult viabilizarea lui.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Sa luam, spre exemplu, Iasi, unde pana de curand nu prea erau dezvoltari comerciale. Acum vorbim de constructia unor magazine Carrefour, Kaufland, precum si alte proiecte comerciale. Intrebarea este daca acest aflux de investitori spre Moldova si Iasi se datoreaza unei cresteri a puterii de cumparare sau faptului ca se muta granita UE de la 1 ianuarie.

     

    ION RADULEA: Pot fi luate in calcul amandoua. E clar ca a crescut si nivelul de salarii. Apoi posibilitatea ca UE sa se extinda vreodata si dincolo de Prut exista, iar investitorii se pozitioneaza. Sa nu uitam ca si Iasiul a fost dintotdeauna un oras important.

     

    BUSINESS MAGAZIN: L-au cam ocolit pana acum…

     

    VIOREL FATU: Toata Moldova a fost pana acum ocolita, dar cred ca lucrurile incep sa se aseze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cautati si acolo?

     

    VIOREL FATU: Evident ca ne uitam si la un oras precum Iasi.

     

    ION RADULEA: Nu poate fi ignorat niciun oras cu putere de cumparare.

     

    VIOREL FATU: Fortand un pic lucrurile, cu cat vin mai multi dezvoltatori, care cumpara pamantul oamenilor, cu atat oamenii au mai multi bani pe care trebuie sa-i cheltuie pana la urma.

     

    ION RADULEA: Eu cred ca ceea ce vorbeam de Bucuresti – despre platformele industriale – este valabil pentru toata tara, si pentru Ploiesti, si pentru Brasov. Dar, din cate stiu eu, nicaieri nu este o strategie coe-renta pentru scoaterea acestora din centru.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci singura tendinta de transformare a zonelor industriale este cea naturala sau economica, ceea ce se intampla acum.

     

    ION RADULEA: Da, dar pentru ca nu este gestionata corect, nu este o strategie privind amplasamentul noilor zone industriale, se face haotic. Si atunci intra in joc ecuatii de genul: cat costa terenul, am sau nu utilitati, am forta de munca etc. In momentul in care ar aparea o asemenea strategie vor fi prezenti imediat investitorii de portofoliu care ar achizitiona locatiile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci s-ar dezvolta proiecte unitare?

     

    ION RADULEA: In urmatorii 5-10 ani s-ar putea ajunge la asta. E doar o chestiune de timp. Exista insa probleme in cazul unor fabrici preluate de MEBO sau consortii de companii, pentru ca este greu ca ei sa ajunga la o intelegere privind terenul.

     

    COSTIN BARBU: Si multe nu au potentialul financiar de a sustine o relocare. Trebuie sa astepte solutii alternative, cum ar fi sa obtina o perioada de gratie de la cumparator, perioada in care sa se mute.

     

    ION RADULEA: E destul de complicata mutarea unei activitati. Pentru noi este destul de simplu, sa spunem, pentru ca noi am facut o reorganizare completa a Semanatoarea cand am cumparat-o. Intr-un an, un an si ceva, am mutat fabrica intr-o hala noua. O parte din ce era disponibil a fost pastrat si a trecut apoi in parcul industrial.

     

    COSTIN BARBU: In plus, de multe ori un dezvoltator poate avea si dezavantaje din achizitionarea unei asemenea locatii. Pentru ca apar costuri suplimentare legate de demolare, de decontaminarea solului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo, domnule Radulea, cat va costa demolarea pe platforma de la Semanatoarea?

     

    ION RADULEA: Demolarea costa intre 15 si 20 de euro pe metrul patrat, in functie de cladirea care a fost amplasata, cu tot cu decontaminare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si cand credeti ca veti finaliza relocarea activitatii de productie de pe platforma?

     

    ION RADULEA: Nu credem, ci trebuie sa fie gata pana in iunie 2007.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca intentionati sa faceti si alte investitii in zona de real estate, pe langa Sema Parc. Ce credeti ca se va dezvolta in urmatoarea perioada cel mai mult, nu numai in Bucuresti?

     

    ION RADULEA: Ca zona de interes va fi genul acesta de dezvoltare pe care noi (si nu numai noi) l-am promovat deja – proiect integrat: comercial, birouri si rezidential.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci mai putine dezvoltari individuale…

     

    ION RADULEA: Mai putine dezvoltari individuale, decat daca vom gasi locatii care se preteaza doar la dezvoltari imobiliare intr-o singura directie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si veti incerca sa-l convingeti de domnul Fatu sa vina intr-un proiect integrat?

     

    ION RADULEA: Timpul le va aduna. Daca dumnealui va avea un interes alaturi de noi sau daca noi vom avea un interes alaturi de dumnealui.

     

    VIOREL FATU: Este evident ca, daca ni se ofera o chirie rezonabila, vom fi interesati.

     

    ION RADULEA: Sau un loc rezonabil in care sa construiesti in parteneriat, pentru ca nu trebuie sa fie neaparat o dezvoltare in care sa mergi pe chirie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care ar fi avantajele si dezavantajele acestor dezvoltari atat pentru investitori, cat si pentru chiriasi?

     

    ION RADULEA: Genul acesta de proiecte sunt in mare masura dezvoltari urbane, nu sunt in afara orasului. Mobexpert, de exemplu, a avut ca strategie si dezvoltari urbane, cat si in afara. Noi vom continua, in principiu, pe directia pe care ne specializam acum – dezvoltari integrate in interiorul orasului – unde merg foarte bine si zonele de retail, si cele de birouri, si cele rezidentiale. De exemplu, Sema Parc are tot atatea parcari cat are si Baneasa sau oricare alta zona, numai ca sunt fie subterane, fie supraterane. Folosim intr-un alt mod terenul fata de cum este exploatat in afara oraselor, unde suprafetele sunt mari si iti permiti o dezvoltare extensiva.

     

    LARISA DINU: Este vesnica lupta intre „suburban greenfield development“ si „urban brownfield development“, adica intre dezvoltari virgine la marginea oraselor si transformarea zonelor urbane.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, cate fonduri de investitii au venit la dumneavoastra sa va propuna o afacere, de la o vanzare de teren pana la o asociere complexa?

     

    ION RADULEA: Sa va raspund cu o metafora: „cata frunza, cata iarba“. Toti care sunt pe piata au trecut pe la noi. Este si normal ca la un proiect de dimensiunile Sema Parc sa existe interese mai mici sau mai mari. Tine si de elemente de strategie. Daca deschizi usa si arati ca esti deschis la propuneri de parteneriate, este clar ca bate mai multa lume la acea usa.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cate fonduri de investitii activeaza totusi pe piata?

     

    ION RADULEA: Este greu de precizat un numar (de fonduri de investitii – n. red.).

     

    DAN BORBELY: Cate activeaza sau cate „zboara“ prin zona?

     

    ION RADULEA: Sunt trei sau patru active si zboara 30-40.

     

    DAN BORBELY: Eu cred ca sunt putin mai multe totusi, dar cam asta e proportia, de unul activ la zece prezente.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Aceasta proportie se va schimba in urmatorii ani?

     

    DAN BORBELY: Eu sper ca proportia sa nu mai fie de unu la zece, ci de cinci la zece, dar aceasta depinde de proiecte. Fondurile in special cauta produse finite. Sunt si fonduri care dezvolta greenfield daca le place proiectul, dar prefera sa cumpere o proprietate gata construita.

     

    ION RADULEA: S-au adaptat la  piata romaneasca. Pentru ca nu au gasit proiecte „de-a gata“, au cumparat dezvoltatori, care aveau proiecte pregatite. E mai interesant de vazut cati dezvoltatori sunt pe piata romaneasca. E mult mai greu de raspuns la aceasta chestiune.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca terenurile nu sunt supraevaluate, ca mai e loc de crestere. E loc de crestere peste tot?

     

    COSTIN BARBU: Conteaza foarte mult cat de fezabil este un anumit proiect. V-am spus ca acum nu se mai ia pretul pentru teren, ci pentru ce se va construi pe el. Valoarea terenului este diferenta dintre pretul final al proiectului si costurile de constructie plus profitul. Daca terenul se incadreaza in acea marja, atunci mai este loc de crestere.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru ca unii retaileri se plangeau recent ca preturile tere-nurilor sunt prea mari.

     

    COSTIN BARBU: Este vorba si de dezvoltarea diferitelor segmente ale pietei. In momentul in care se vinde foarte bine rezidentialul, se inchiriaza foarte usor birourile, e clar ca aceste segmente se indreapta spre oras, iar retailerii vor iesi spre margini.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care credeti ca sunt urmatoarele zone de interes? In Bucuresti si in tara.

     

    ION RADULEA: In Bucuresti sunt zone masive, cum ar fi zona Vacaresti – sunt circa 200 de hectare acolo. De asemenea, sudul in general este putin dezvoltat.

     

    DAN BORBELY: Eu si vestul il vad foarte interesant. In special, zona de nord-vest – Chitila, Sabareni – pentru ca este o zona cu spatii foarte largi.

     

    VIOREL FATU: Sunt in zona aceea mai multe proiecte.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar s-au tranzactionat spatiile acestea largi, sunt concentrate in momentul de fata?

     

    VIOREL FATU: O parte sunt faramitate, de la cateva mii de metri patrati la cateva hectare, altele au fost comasate. Dar situatia nu este foarte clara. Deja sunt litigii intre proprietari, care blocheaza orice tranzactie, oricum preturile au crescut.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care oras din provincie seamana cel mai mult cu Bucurestiul?

     

    COSTIN BARBU: Pentru dezvoltatori nu mai exista diferente. De exemplu, o sa se realizeze, pe partea de retail, cate un concept de mall chiar si in orasele de 70-100.000 de locuitori. Vor fi valuri de dezvoltare. Mai intai, orasele mari: Timisoara, Iasi, Constanta, Cluj, care au fiecare proiectele lor, dar toate orasele cu peste 70.000 de locuitori sunt in atentia dezvoltatorilor. Exista chiar o febra a cumpararii terenurilor in aceste zone.

     

    BUSINESS MAGAZIN: E 1 ianuarie 2007 o data atat de importanta pentru piata imobiliara sau ce era interesant deja a inceput sa se intample si va curge firesc?

     

    ION RADULEA: In zona imobiliara ce urmeaza sa se intample se intampla deja, doar ca se va amplifica. Va veni urmatorul val de investitori.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea Club BUSINESS de saptamana trecuta,  sponsorizata de BRD si Mobexpert, au participat:

    • Ion Radulea, presedinte River Invest, dezvoltatorul proiectului Sema Parc
    • Viorel Fatu, director executiv Domus Mex, firma de dezvoltare imobiliara a Mobexpert
    • Dan Borbely, partener la firma de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii
    • Costin Barbu, valuation & consulting, Colliers International
    • Larisa Dinu, director marketing River Invest

  • Mai bine prin telefon

    Dupa recentul scandal din Hewlett-Packard legat de scurgeri de informatii prin e-mail, Patricia Dunn, fostul presedinte al firmei, a initiat o investigatie impotriva membrilor consiliului, a angajatilor si a unor jurnalisti. Dunn n-a facut decat sa urmeze tendinta pietei.

     

    Stevan Hoffacker, un specialist american in IT, a fost concediat din cadrul Source Media, companie din New York la care lucra, pentru ca a intrat, fara a avea permisiune de acces, in serverul de mail al companiei si a citit mesaje. El a interceptat discutii dintre departamentul de resurse umane al companiei si directorii acesteia, in urma carora a aflat ca urmeaza sa se faca anumite concedieri. Asa ca a trimis un e-mail de avertizare catre angajatii care urmau sa fie concediati. Nimeni nu a realizat ce se intamplase si nimeni nu a stiut ca exista un utilizator neautorizat in sistem, pana cand un angajat din cadrul companiei s-a dus la seful sau pentru a-l informa de e-mail-ul primit. Si a fost nevoie de FBI pentru a aduna dovezi ca Hoffacker este vinovatul.

     

    Stevan Hoffacker era vicepresedinte al departamentului de tehnologie din cadrul Source Media, companie care publica American Banker si The Bond Buyer, iar in atributiile sale intra si supravegherea sistemului de e-mail. Numai ca in niciun caz nu se mentiona ca acesta trebuie sa si citeasca mail-urile oamenilor din companie.

     

    Totusi, tot mai multe companii isi monitorizeaza angajatii si modul in care acestia folosesc metodele de comunicare pe care le au la indemana. Principalul vizat este e-mail-ul, intrucat acesta reprezinta sursa celor mai multe probleme aparute in cadrul unei companii. Directorii executivi sunt preocupati de faptul ca informatii confidentiale ar putea ajunge pe mana jurnalistilor si apoi in ziare, dar si de faptul ca angajatii pierd din timpul alocat muncii si au posibilitatea sa sustraga secrete din cadrul companiei.

     

    „Cu toate acestea, mail-ul este un element indispensabil din comunicarea intr-o companie si nu poate fi oprit, chiar daca de multe ori conduce la neintelegeri si chiar la procese in justitie“, afirma Nancy Flynn, director executiv la ePolicy Institute, o companie de consultanta care furnizeaza companiilor strategii si metode de monitorizare.

     

    Aproximativ 26% dintre companiile americane au concediat cel putin un angajat pentru ca a utilizat e-mail-ul in scopuri contrare politicii firmei, conform unui studiu realizat de ePolicy Institute, la care au participat 416 companii din diverse domenii. In 2004, procentul era de 24%, in 2001 era de 21%. „Ar fi naiv sa ne inchipuim ca un angajat isi foloseste e-mail-ul de serviciu strict in indeplinirea sarcinilor date de catre angajator“, este de parere Alexandru Harsany, asociat in compania de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen Attorneys & Counselors din Bucuresti. „Angajatul poarta corespondenta de ordin personal si primeste, ca noi toti, mesaje solicitate sau nu, cu caracter personal.“

     

    Protectia informatiilor confidentiale este data de legislatia in vigoare, prin intermediul dispozitiilor Legii privind combaterea concurentei neloiale (Legea 11/1991, cu completari si modificari ulterioare). Legea foloseste termenul de „secret comercial“, iar definitia acestuia reprezinta exact continutul a ceea ce intr-o firma se intelege prin „informatii confidentiale“. „Sanctiunile pentru divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un angajator sau un salariat pot fi contraventionale sau penale, fiind deschisa pentru angajatorul prejudiciat posibilitatea de a solicita despagubiri“, a explicat Harsany.

     

    Tendinta de crestere a numarului de companii care au avut astfel de probleme coincide cu tendinta de intensificare a monitorizarii angajatilor, in urma carora companiile adopta anumite reguli de utilizare a e-mail-ului de serviciu si blocheaza in mod frecvent site-uri cu continut indoielnic.

     

    „Foarte multi considera ca e-mail-ul de serviciu este privat si ca angajatorii nu au dreptul sa monitorizeze mesajele“, spune Kristin Byron, profesor de management la Syracuse University. „Realitatea este ca angajatorii pot monitoriza mesajele, pentru ca este vorba de afacerea lor si nu-si pot asuma riscul de a se confrunta cu pericole din neatentia angajatilor“, constata Byron.

     

    Mia Hawkins, manager in cadrul Michigan Department of Human Services, este una dintre utilizatoarele de mail strict in interes de business. „O contributie o au angajatorii care ne amintesc frecvent ca aceasta este singura utilitate a mail-ului de serviciu si cu care am semnat la inceput un contract pe aceasta tema“, afirma Hawkins.

     

    Astfel de metode sunt de multe ori necesare, pentru ca multi angajati nu mai tin cont de reguli odata ce capata vechime in compania unde lucreaza. In plus, multi considera ca din moment ce au sters un anumit mesaj din casuta de mail, acesta este sters complet, insa realitatea este ca fiecare mail este memorat pe serverele companiei.

     

    „Totusi, o eventuala astfel de supraveghere a traficului de date al angajatilor se poate face de catre angajator numai in conditiile in care acesta a obtinut consimtamantul angajatilor“, sustine Alexandru Harsany. „Aceasta operatiune intra in categoria prelucrarilor de date cu caracter personal si se notifica in prealabil Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP)“.

     

    Monitorizarea e-mail-urilor angajatilor a ajuns sa fie inclusiv idee de afacere pentru intreprinzatori ingeniosi. Duane Marshall, presedinte si director executiv al Innovative Technology Group Services, a incercat sa faca bani din monitorizarea mail-urilor. Rezultatul este un business a carui cifra de afaceri provine in proportie de 70% din monitorizarea metodelor de comunicare pe care le folosesc angajatii dintr-o companie. „La inceput nu reuseam sa atragem nici un client care sa vrea sa-i monitorizam mail-urile angajatilor“, spune Marshall. „Dar incepe sa se resimta ca angajatii petrec timpul de la birou si in scopuri personale si se folosesc de resursele companiei pentru asta.“

     

    Motivul pentru care tot mai multe companii incep sa ia masuri impotriva utilizarii e-mail-ului de serviciu in scop personal este teama de a nu ajunge in fata justitiei din cauza unui mesaj. Peste 75% dintre companiile americane monitorizeaza adresele de Internet accesate de angajati, iar 55% citesc e-mail-urile acestora.

     

    Iar numarul companiilor care cauta consultanta pentru acest domeniu este in crestere, sustine Melanie LaFeve, partener in cadrul firmei de avocatura Jaffe Raitt Hauer & Weoss PC. „Atat timp cat firmele au o politica bine pusa la punct de utilizare a e-mail-ului de serviciu, numarul mail-urilor personale de pe adresa de la serviciu este din ce in ce mai mic, iar pericolul unui proces se reduce“, considera LaFeve. „Se poate spune ca mail-ul este echivalentul electronic al ADN-ului. „In orice proces poate fi considerat dovada incriminatoare“, este de parere, la randul ei, Nancy Flynn.

     

    Pe de alta parte, daca prin telefon comunicarea se poate face mai clar, persoana de la capatul celalalt al firului intelegand exact mesajul si tonul cu care este transmis, un e-mail este un text care de multe ori poate fi interpretat in mod eronat. „Multe dintre procesele juridice aparute din cauza e-mail-ului au fost generate de lipsa de intelegere dintre cele doua parti. Multi angajati nu analizeaza de doua ori un e-mail trimis si nu realizeaza care ar putea fi interpretarile acestuia“, afirma avocatul Craig Carpenter.

     

    Iar aceasta se intampla mai ales in cadrul multinationalelor, atat in ceea ce priveste comunicarea interna, cat si cea externa. „Cand comunicarea se face intre persoane de nationalitati diferite, chiar daca toate vorbitoare de limba engleza, mesajul poate fi perceput gresit, pentru ca unul poate vorbi engleza de tip Oxford, iar celalalt la un nivel mediu“, este de parere Alexandru Dobrescu, country manager al KLM Romania. „Sigur ca da, e-mail-ul este cel mai important mijloc de comunicare in business, dar discutiile importante nu se pot face prin aceasta metoda.“

     

    Practic, trebuie sa aveti grija ce scrie in mail, inainte sa apasati „Send“, fiindca nu se stie niciodata cine va intelege gresit mesajul.

  • Software pe credit

    Vand software sau hardware, au afaceri de miliarde de euro. Dar pentru giganti ca IBM, Microsoft sau SAP, o parte din vanzari nu se fac pe bani cash, ci pe baza de finantari oferite clientilor. In strainatate, fiindca pe piata din Romania, clientii platesc cu banii jos.

     

    Si totusi, exista si la noi astfel de servicii. Atat IBM, cat si SAP au solutii de finantare pentru clientii corporatisti care vor sa cumpere produsele sau serviciile lor si nu vor sa scoata din buzunar o suma mare de bani odata. Microsoft este deocamdata singurul care nu a adus si in Romania programul de finantare practicat de companie la nivel international.

     

    Avantajul de baza al unei astfel de solutii de achizitionare de hardware sau aplicatii software ar fi faptul ca produsele pot fi folosite de cumparatori inainte de a fi achitate, plata facandu-se esalonat. Pe de alta parte, dobanda pentru suma finantata poate fi de multe ori mai mica decat in cazul unui imprumut bancar, intrucat in cel de-al doilea caz, dobanda este stabilita de cererea si oferta din piata, in timp ce in primul caz companiile isi stabilesc intern aceasta rata.

     

    Acum destul de multi ani, pe vremea cand o companie mare avea putine computere si acestea erau tinute in centre de date, achizitia de echipamente noi era destul de simpla. Orice companie cat de cat importanta platea cu banii jos, iar daca nu dispunea de fondurile necesare, se imprumuta de la o banca sau de la o companie de leasing. Iar aplicatiile software erau gratuite.

     

    Situatia nu mai e de mult aceeasi. O prima schimbare consta in posibilitatea clientilor de a obtine finantare chiar de la vanzator pentru investitiile in echipamente hardware si aplicatii software. Daca aceasta varianta era destul de rara acum cateva decenii, astazi, pentru o companie care se doteaza cu tehnologie, este important sa gaseasca metode de reducere a costurilor. Iar marii furnizori de echipamente hardware sau de aplicatii software au propriile divizii de finantare, prin care aspira sa le ofere clientilor solutii mai convenabile de achizitie decat recursul la banci – fie prin inchirierea echipamentelor catre client, fie prin imprumuturi mai atractive decat cele bancare.

     

    Companiile din Romania platesc insa in continuare cu bani cash aplicatiile software sau echipamentele hardware pe care le cumpara. O posibila explicatie tine de reticenta fata de posibilitatile de finantare oferite, o alta de faptul ca nu stiu de existenta lor. Valentin Tomsa, directorul general al SAP Romania, crede insa ca lipsa cererii de finantare direct de la furnizori pe piata locala provine din faptul ca achizitiile nu sunt chiar atat de mari si deci nu presupun cheltuieli enorme, astfel incat compania client sa nu poata plati toata suma.

     

    Pentru grupul german de software SAP, firmele mici si mijlocii care cauta finantare sunt principala sursa de venituri. SAP Financing este rezultatul unui parteneriat dintre SAP si Siemens Financial Services, primul oferind expertiza in domeniul IT, iar cea de-a doua serviciile financiare. „Am fi putut deschide o banca SAP, insa vrem sa ne concentram pe business-ul de baza, motiv pentru care, chiar daca oferim servicii de finantare, preferam sa lasam expertii sa se ocupe de partea financiara“, a declarat Thomas Baur, seful SAP Financing.

     

    Compania functioneaza in principal pentru a creste profitul SAP, insa poate in orice moment sa finanteze orice proiect al grupului, in costurile respective sunt incluse echipamentele hardware, aplicatiile software, implementare, training si mentenanta. De asemenea, SAP Financing le permite clientilor sa imprumute banii necesari achizitiilor si sa-i returneze mai tarziu, scadenta primei plati fiind dupa un an.

     

    SAP are program de finantare si pe piata romaneasca. Insa in Romania finantarea nu se face prin Siemens Financial Services, divizia specializata de finantare, ci prin Raiffeisen Bank, spune Valentin Tomsa, director general al SAP Romania. „Astfel de scheme de finantare sunt mai avantajoase pentru o companie decat daca ar apela la un imprumut bancar, pornind de la dobanda si pana la termenul de rambursare“, sustine Tomsa. Dar serviciile de finantare nu sunt insa atat de populare pe piata romaneasca, din cauza dimensiunilor reduse ale achizitiilor: „Anul acesta, spre exemplu, nu am avut nicio companie care a cerut finantare de la noi, motiv pentru care tind sa cred ca, cel putin pentru urmatorii doi ani, nu va fi cerere pe piata locala pentru astfel de servicii“.

     

    Prin urmare, existenta unor divizii de finantare se justifica prin achizitiile mari de echipamente, specifice pietelor IT dezvoltate. IBM Global Financing, de pilda, divizia de finantare a grupului IBM, este prezenta in piata de aproximativ 20 de ani si are active de peste 31 de miliarde de dolari. Compania inchiriaza clientilor echipamentele sau aplicatiile software si ofera finantare pentru ele. Atunci cand echipamentele se uzeaza, iar compania care le-a inchiriat nu mai are nevoie de ele, IBM le ia inapoi si le revinde sau le scoate din uz. In medie, grupul american primeste inapoi aproximativ 22.000 de astfel de echipamente in fiecare saptamana. Intr-un cadru mai larg, aceasta inseamna ca anual clientii returneaza aproximativ 1,15 milioane de echipamente.

     

    Serviciile furnizate de IBM Global Financing folosesc unor companii precum Juniper Networks sau Lenovo, grupul din China care a achizitionat afacerea cu PC-uri a IBM. Prin intermediul finantarii obtinute, astfel de companii au posibilitatea de a oferi echipamentul hardware, impreuna cu aplicatiile software si serviciile ulterioare, intr-un singur pachet. IBM Global Financing functioneaza si pe piata romaneasca, finantari de la ei fiind solicitate in special pentru proiecte urgente.

     

    Nici Microsoft nu a neglijat acest aspect de business. Pe pietele internationale, compania lui Bill Gates are un program de finantare inca din 2002, insa abordarea este diferita de cea a IBM. „Noi oferim companiilor imprumuturi pentru echipamentele sau aplicatiile pe care vor sa le cumpere, insa nu inchiriem. Iar spre deosebire de contractele de leasing, tranzactiile sunt mult mai simple“, afirma Brian Madison, director general in cadrul Microsoft Financing.

     

    In cazul Microsoft Financing, clientii devin imediat proprietari a ceea ce cumpara – hardware, software, servicii. Achizitia de aplicatii software nu poate fi finantata printr-un contract de leasing, intrucat, fiind vorba de o licenta de utilizare, aplicatiile software nu au valoare reziduala. Strategia Microsoft Financing pe termen scurt si mediu prevede dezvoltarea pe segmentul de finantare pentru aplicatii software si servicii IT. „Motivul este faptul ca piata de finantare nu s-a dezvoltat suficient pe acest segment pentru a oferi solutii convenabile“, este de parere Brian Madison.

     

    In anul fiscal trecut, divizia de finantare a Microsoft a avut contracte de finantare in valoare de 400 de milioane de dolari, iar anul acesta, valoarea imprumuturilor este estimata sa creasca la peste 700 de milioane de dolari. „Microsoft ofera aceste imprumuturi din fonduri proprii, aceasta fiind o metoda prin care compania poate reinvesti o parte din capital“, a explicat Madison.

     

    Compania a redus recent valoarea minima a imprumuturilor, pentru a le permite si intreprinzatorilor mici si mijlocii din Europa sa obtina finantare. Astfel, firmele din Germania, Franta sau Olanda pot imprumuta un minim de aproximativ 1.300 de dolari, in timp ce valoarea minima a imprumutului in Marea Britanie este de aproximativ 1.900 de dolari. Cum era de asteptat, Microsoft Financing nu ofera finantare decat pentru aplicatii software semnate Microsoft.

     

    „In Romania, clientii Microsoft nu au la dispozitie un astfel de program“, a spus Paula Apreutesei, Business Strategy Manager in cadrul Microsoft Romania. „Exista insa posibilitatea ca anumite divizii ale filialei locale sa aplice anumite programe-pilot prin care sa faciliteze achizitia de software pentru clienti. Insa nu este neaparat obligatoriu ca un program desfasurat la nivel international, in alte filiale ale companiei, sa fie disponibil si in Romania“, admite Apreutesei.

  • Noul ecosistem IT

    Opiniile privind acordul dintre Microsoft si Novell par sa fie unanime intr-un singur punct: daca Microsoft a consimtit sa conlucreze cu unul dintre marii distribuitori de Linux, inseamna ca softul open source a intrat in mainstream.

    Acordul de parteneriat semnat in 2 noiembrie intre Microsoft si Novell continua sa starneasca valuri. Dupa ce etapa festiva – marcata de o serie de declaratii de bune intentii – a trecut, a urmat etapa analizelor si a comentariilor. Este cu adevarat aceasta intelegere o cale de a apropia cele doua modele de dezvoltare de software (cu cod proprietar sau cu surse publice), asa cum a declarat Steve Ballmer? Sau, dimpotriva, o cale de a diviza piata sistemelor Linux si open source? Ar putea fi si una si alta.


    Este cert ca strategia companiei din Redmond s-a schimbat in acest domeniu si este interesant de remarcat ca expunerea masiva de care s-a bucurat contractul cu Novell a pus in umbra un alt acord incheiat cu doar cateva zile mai devreme. Partenerul este in acest caz firma Zend, cea care supervizeaza dezvoltarea mediului open source PHP, iar motivul este foarte simplu: limbajul PHP este al treilea ca popularitate (dupa C si Java), iar PHP functioneaza pe 22 de milioane de situri web si este folosit de peste 15.000 de companii din lumea intreaga. Problema majora nu este atat faptul ca PHP erodeaza piata produselor similare de la Microsoft, cat faptul ca proiectantii folosind PHP prefera medii Linux (in conjunctie cu serverul web Apache si cu MySQL – asa-numita „stiva LAMP“), ceea ce afecteaza „zona sensibila“ a gamei de produse Microsoft: piata serverelor.


    Insa abia au apucat comentatorii sa traga concluzia ca la Microsoft „pragmatismul trece inaintea ideologiei“ si apele s-au tulburat din nou. La o recenta conferinta desfasurata la Seattle, Steve Ballmer a afirmat ca motivatia acordului cu Novell este ca „Linux foloseste proprietatea noastra intelectuala“, ceea ce a declansat protestele vehemente ale par-tenerului, care au culminat cu o scrisoare deschisa adresata comunitatii (se subintelege: open source) de catre Ron Hovsepian, seful executiv de la Novell. Mesajul este menit in primul rand sa linisteasca spiritele, dar atrage atentia si asupra „balantei de plati“ in privinta proprietatii intelectuale: in vreme ce Microsoft a platit catre Novell circa 350 de milioane de dolari, pe directia inversa s-au platit doar 40 de milioane. Raspunsul oficial al celor de la Microsoft a fost de genul „suntem de acord ca nu suntem de acord“. 


    Ballmer insa a turnat gaz pe foc cand a declarat unei publicatii indiene ca este dispus sa incheie acorduri similare cu oricare alti distribuitori de Linux, inclusiv Red Hat, spre surprinderea celor de la Novell, care subliniaza ca acordul recent incheiat este exclusiv. Red Hat nu pare insa dispusa la o intelegere cu Microsoft, deoarece asta ar in-semna sa recunoasca legitimitatea patentelor software, capitol la care pozitia lor este foarte ferma. Unii comentatori insa cred ca nici Microsoft nu are cu adevarat aceasta intentie si ca declaratia lui Ballmer nu este decat o strategie FUD („fear, uncertainty and doubt“). Intr-adevar, teama, nesiguranta si indoiala au raspandit pozitiile divergente ale oficialilor Microsoft printre utilizatorii si distribuitorii de Linux.


    Speculatiile sunt numeroase si probabil nu vor fi oprite decat de o eventuala noua miscare a gigantului din Redmond in zona Linux si open source. O sursa de speculatii este chiar alegerea Novell. In vreme ce Microsoft isi motiveaza alegerea prin faptul ca Novell este o companie care vinde si soft proprietar si in consecinta apreciaza proprietatea intelectuala, comentatorii subliniaza faptul ca distributia SuSE este mult mai populara in Europa (de unde provine de fapt) si ca Microsoft vrea sa foloseasca acordul ca un argument in divergentele legale cu Uniunea Europeana. O alta directie a speculatiilor priveste conducerea celor doua companii, punand in ecuatie disparitia lui Ray Noorda (liderul istoric al firmei Novell, un dusman declarat al Microsoft), retragerea lui Bill Gates si o posibila debarcare a lui Steve Ballmer, al carui succesor probabil ar fi Ray Ozzie. In fine, se vorbeste si despre asa-numitul „razboi rece“ al patentelor software (din nou miza fiind legislatia Uniunii Europene). Se spune ca o serie de mari companii care sustin Linux – in frunte cu IBM, Oracle si Sun – detin o lista impresionanta cu patente violate de Microsoft si ca orice tentativa de actiune legala a acestuia asupra utilizatorilor de Linux ar declansa un contraatac devastator.


    Singura certitudine cu care ramanem din tot acest vartej de evenimente, declaratii, zvonuri si speculatii este ca softul open source a devenit o componenta de drept a ecosistemului informatic.