BusinessMagazin

Blog

  • Clipa de liniste din salonul Bookfest

    De fapt a fost mai complicat: o parte din librarii se mutasera in zone ascunse ale orasului si fusesera inlocuite de magazine de fleacuri, iar o alta parte, mai redusa, a librariilor era in inventar sau renovare; in cele in care am intrat, vanzatorii ascunsesera cu dibacie volumele care m-ar fi putut interesa in spatele sirurilor de tiparituri ce detaliau stiinta feng shui sau arta de a vinde orice cu maximum de profit. Autorii de care auzisem ca ar fi de succes pe aiurea nu i-am vazut, desi erau afise ce ii recomandau, asa ca am rasfoit un pic pe ici, am citit coperta a patra pe colo, dar nimic care sa-mi trezeasca interesul. Frustrat, m-am intors la mormanul de terfeloage care imi ofera suportul constant de a fi.

     

    Si mai frustrat m-am simtit in momentul in care am constatat ca Bookfest, salonul bucurestean al cartii, care tocmai s-a incheiat, pare sa trezeasca in mass-media un interes un pic mai redus decat o alta expozitie, cea de sicrie cu staif, care a facut de curand deliciul ziarelor si televiziunilor. Ma rog, manifestare inedita, ce-i drept, dar prefer sa imi amintesc cat de rar pot de locurile cu verdeata si altele asemenea, iar oamenilor acelora nici macar nu pot sa le urez succes in afaceri, dar sa le mai vad si exponatele…

     

    Am purces in schimb la salonul Bookfest, unde toate frustrarile enumerate mai sus s-au risipit: editorii au pus la loc de frunte ceea ce trebuia sa stea la loc de frunte si unde aidoma unui personaj al lui Mel Brooks care facea la un moment dat o baie de bogatie, „spalandu-se“ cu bijuterii, pietre pretioase si monede de aur, am facut o baie de carte. Si m-am simtit mai curat si increzator in sansa noastra.

     

    De ce a fost bine? Pai chiar de la intrare, pentru ca difuzoarele din curtea Romexpo nu mai gajaiau nu stiu ce succese la moda; picurau in schimb ritmuri de jazz acompaniate de o voce frumoasa si calma. Pe alei aglomeratia era la fel de calma si decenta si nu mi-a umplut nimeni bratele cu hartiile acelea colorate de care ti-e jena sa te descotorosesti rapid, dar care te incurca si enerveaza. Editorii au mizat, si bine au facut, mai mult pe oferta de carti si de figuri publice invitate sa participe la lansarile de carte si mai putin pe domnisoarele cu fustite scurte si zambete late care sustin restul expozitiilor, fie ele de materiale de constuctie, de masini sau motociclete sau de componente de calculator; asta a facut sa scada corespunzator si numarul tinerilor manati de hormoni care haladuie aiurea cam fiecare manifestare de acest gen. Asta nu inseamna ca domnisoarele de la standuri aveau figuri de soricei de biblioteca sau de tocilare; in plus erau competente si daca intrebai de ceva anume, chiar iti gaseau si te lamureau.

     

    Oricum, mie mi-a placut cel mai mult o doamna anume, de la o mica editura care chiar avea carti bune: era insarcinata, dar rezista programului cu rabdare si un zambet placut si in plus, avea frumusetea aceea speciala pe care o capata femeile in cele noua luni de sarcina. Ii multumesc, mi-a oferit cateva clipe de liniste cu totul deosebita intr-o zi agitata intr-un Bucuresti agitat intr-o lume agitata.

     

    Ce nu mi-a placut? Reducerile de preturi. Nu zic ca nu sunt folositoare, pentru ca romanul mai are o sumedenie de griji pe cap, iar cartea nu sta pe lista de prioritati. Si nu stiu cat de corect este din punct de vedere economic ceea ce o sa spun, dar, sincer, nici nu ma intereseaza: unu, editurile si tipografiile si omul de rand nu prea beneficiaza de rabaturi la multe cele – electricitate, gaze, mancare sau benzina; doi, cartea are pretul ei, pentru ca este mai mult decat hartie colorata si tiparita; trei, or fi cartile o marfa, dar teoriile cu cererea si oferta si echilibrul pietei cred ca nu li se aplica, poate si pentru ca fara carti teoriile in cauza ar fi niste vorbe repede duse de vant.

     

    Nu mi-a placut nici domnul acela cu o tara de pantece, in camasa albastra frumos ornata, cu un celular scump aninat de un snur rosu, care evident fusese tarat acolo de consoarta si se simtea nelalocul sau. A rasfoit totusi cate ceva de pe standul in fata caruia intamplator ne-am apropiat in viteza si a aruncat apoi cartea, cumva dispretuitor, pe stand. Mi-a prins reprosul din privire – asa ceva nu se face chiar daca nu-ti place – si a incercat sa-mi explice. Nu stiu ce a spus, am plecat.

    Si mi-au placut cartile.

  • De ce uram femeile?

    Nu, nu e un text misogin – sport national in Romania – si nu este nici neaparat contrariul, un manifest feminist, pentru simplul fapt ca nu am destule studii in domeniu, asa ca nu risc sa-mi pun onorate feministe academicoase in cap. E pur si simplu o scurta fabula fara morala, alcatuita din confesiunile unor prietene.

     

    Greu iti poate iesi din cap un slogan precum al extraordinarei activiste si scriitoare feministe Andrea Dworkin, „Dati-ne noaptea inapoi“. O femeie singura pe strada, in foarte multe locuri din lumea asta, este intr-un clar pericol. O femeie singura pe strada „semnifica“ imediat ceva pentru barbatii pe care ii intalneste – mai ales ca ar fi disponibila sexual, mai ales ca ar fi foarte dispusa sa le asculte remarci porcoase. Ii excita teribil vulnerabilitatea unei femei singure, noaptea pe strada. Nu exista nici o clipa indoiala in mintea masculului hartuitor. Nu exista pentru ei, de exemplu, posibilitatea ca acea femeie sa fi coborat dupa un pachet de tigari sau sa fi iesit sa ia doar o gura de aer asa cum fac si ei, barbatii. Nu exista pentru ei nici macar posibilitatea ca in postura acelei femei sa se fi gasit odata si mama, fiica, sora sau iubita lor. Aceasta remarca incredibil de dreapta si de nedreapta, cum ca noaptea in spatiul public ramane confiscata de barbati, nu poate decat sa tulbure.

     

    O prietena mi-a povestit ca a asistat in troleibuz la un asalt incredibil al unui grup de barbati asupra unui grup de adolescente. Ideea principala nu era doar ca respectivii aveau grave probleme cu erectia, probabil, si ca incercau un soi de vocabular afrodiziac asupra bietelor fete. Dar in scurt timp s-a ajuns la o hartuiala fizica, un spectacol pe care alti calatori in troleu nu l-au gasit demn de interventie. Pana la urma, fetele s-au smuls din inghesuieli, pipaieli si altele si au coborat la urmatoarea; una dintre ele plangea.

     

    O alta prietena a facut prostia sa nu se asigure destul inainte sa se incadreze pe o banda laterala, undeva pe Bulevardul Victoriei. Aici urmeaza paranteza fireasca: se stie de undeva, nu se stie de unde, ca femeile conduc foarte prost, de aici dezvoltandu-se o intreaga ura, si ea puternic sexualizata, anti-soferite. Si inca o paranteza, la fel de fireasca: din experienta mea de sofer, o femeie care conduce prost te poate lovi cu masina, dar un barbat care conduce prost te poate ucide, pentru ca este si foarte sigur in prostia lui (si tot din experienta mea, cel mai prost conduc taximetristii si copiii de bani gata, care le iau parintilor, vinerea seara, prea puternicele masini). Sa ne intoarcem la biata prietena care nu s-a asigurat destul. Urmarea? Un domn a coborat dintr-o masina scumpa si a inceput sa dea cu pantofii ascutiti in portiera masinii. Un urangutan dezlantuit, la care priveau razand cativa gardieni publici (care, apropo, si ei fac abuz de postura in care se afla si hartuiesc linistiti tot ce prind pe bulevarde dupa o anumita ora). Pana la urma, respectivul idiot s-a urcat in masina, a urmarit-o alte sute de metri, iar apoi a disparut.

     

    O alta prietena a facut greseala sa gaseasca un loc de parcare bun inaintea unor baieti umflati cu steroizi si foarte frustrati sexual si ei (imi pare rau ca traduc totul in termeni de potenta, dar altfel nu-mi pot explica imbecilitatea masculina). A avut inspiratia sa inchida repede geamurile inainte sa ajunga primatele langa masina ei. A urmat un val de flegme, lovituri in masina si injuraturi. Era parcarea unui supermarket (se presupune ca si acel loc ar fi trebuit supravegheat). A, si inca ceva: in masina prietenei mele se afla un copil de 8 ani, copilul ei.

     

    O alta prietena a iesit cu fetele in oras sa bea ceva. Bucurestiul e in foarte putine locuri prielnic unor astfel de initiative. In cele cateva locuri pe care le-au incercat, s-a lasat mereu cu cearta sau cu hartuieli – de la cele mai fine la cele mai grosolane. S-a lasat cu o bataie intr-o parcare, pentru ca fetele si-au chemat pana la urma iubitii in aparare.

     

    Am cateva prietene in zona culturala. Foarte multi intelectuali romani, in paralel cu ironii care mai de care la adresa corectitudinii politice, simt nevoia sa flirteze cu femeile tinere, cel putin la fel de intelectuale ca ei. Chestie care, pe prietenele mele cel putin, le enerveaza la culme. E adevarat, s-ar putea sa fie barbati educati in alte epoci, care se cred galanti daca bat apropouri diverse, parfumate erotic. Numai ca pentru ele asta inseamna o maxima frustrare: inseamna nerecunoastera statutului lor de egal in discutii. Mai mult, unii dintre acesti barbati, frustrati de vreo replica intepatoare (se pricep si la din astea prietenele mele), se duc pe la fituicile culturale prietene si scriu despre ele ca sunt tate si scandalagioaice. Asta desi fusese vorba despre o discutie publica pe un subiect dat, unde respectivele tinere se descurcasera excelent si fara sa faca ochi dulci vreunui scriitor consacrat si libidinos.

     

    Nu trag concluzii de nici un fel. Mi se pare ca asist la un soi de fatalitate dureroasa in razboiul sexelor. Nu mai cred ca este ceva de facut, in afara de plangeri si de bagat spaima cu amenzi si tribunal. Dar as vrea din tot sufletul sa vad un alt sofer iesind din alta masina si snopind un idiot care isi arata muschii langa oglinda retrovizoare a unei prietene. Daca barbatii trebuie sa fie musai niste animale, sa fie macar niste animale cu putina onoare.

  • Dezvaluirea dezvaluita

    La Milano, la Castello Sforzesco a fost organizata o expozitie dedicata Codului Trivulziano si altor obiecte pretioase ale lui Leonardo da Vinci. Bineinteles, a fost realizat si un frumos catalog Electa, dar ceea ce mi se pare mai interesant, din punctul de vedere al popularizarii culturii, este ca aceleiasi teme i-a fost dedicata expozitia fotografica permanenta din Via Dante.

     

    Pentru cine nu locuieste la Milano, amintesc ca, de ceva vreme, de-a lungul acestei strazi pietonale sunt expuse mari panouri fotografice, iluminate din spate, dedicate pe rand unei anumite teme enciclopedice (proiectii ale Pamantului, datini si obiceiuri asiatice s.a.m.d.) cu note si felurite referinte explicative. Toate fotografiile sunt de buna calitate si parcursul expozitional este atat de bogat, incat chiar si cel asemenea mie, care are ocazia de a parcurge aceasta strada foarte frecvent, descopera ceva nou de fiecare data.

     

    Faptul ca in momentul de fata expozitia trateaza opera lui Leonardo mi se pare un lucru foarte frumos si ar trebui sa ma simt (in calitate de cetatean si beneficiar al strazii) foarte multumit. Doar ca, evident pentru a atrage atentia publicului, expozitia se numeste „Codul dezvaluit“.

     

    Nu trebuie sa fii prea perspicace pentru a intelege ca, atata vreme cat reprezinta o initiativa menita sa faca mai bine cunoscut Il Codice Trivulziano, titlul este  potrivit; dar nu trebuie sa fii neaparat prost pentru a face imediat o alta asociere si sa intuiesti o aluzie la „Codul lui da Vinci“ al lui Dan Brown – carte, film, scandalurile si polemicile aferente si conexe.

     

    Eu pot sa inteleg ca un fabricant de izmene in carouri, daca pe neasteptate ar exploda un scandal oarecare pe tema unor presupuse izmene in carouri ale lui Brad Pitt, ar face bine sa-si asocieze numele propriei marci cu scandalul in chestiune, pentru ca afacerile sunt afaceri. Dar ca trebuie facuta o operatiune similara pentru a-l „lansa“ pe Leonardo (cand cel putin Dan Brown a facut cu modestie operatiunea inversa, adica s-a folosit de Leonardo pentru a se lansa pe sine insusi) mi se pare destul de deprimant.

     

    Pe de alta parte, acest lucru se intampla pretutindeni: cei de la Luvru nu mai reusesc sa-i tina departe pe vizitatorii care vor s-o vada pe Gioconda, si nu ajunge ca, dupa cum deja s-a observat, scurtcircuitul este unul bizar, dat fiind ca romanul lui Brown vorbeste despre o enigma care poate fi descifrata privind „Cina cea de taina“ si nu pe Mona Lisa. Evident ca este mult mai avantajos sa mergi s-o vezi pe Gioconda decat „Cina cea de taina“, pentru ca la Paris poti sa dai o tura si pe la Disneyland-ul francez.

     

    Nu cred nici macar ca mai e cazul sa ne intrebam de ce o carte de succes ii impinge pe oameni sa faca expeditii istovitoare (in timp ce pentru „Pe aripile vantului“ nimeni nu a plecat in cautarea Tarei, si pana la urma putini merg sa vada acel brat al lacului Como*). Toti isi vor aminti cum in urma cu cativa ani s-a descoperit ca Il Mulino Bianco**, care aparea pe o marca de biscuiti, exista in realitate (de fapt, oamenii din publicitate au revopsit o moara veche de care nu-i mai pasa nimanui, pentru a o putea fotografia), asa incat turme de domni cu palarii de paie au inceput sa-si care copiii cu jeep-ul, duminicile, sa vada Il Mulino Bianco (fara sa se intrebe daca moara de piatra era originalul din reclama la biscuiti sau daca nu cumva imaginea de pe biscuiti era adevaratul original al acelei false relicve). Pe de alta parte, mi se spune ca acum, duminica, oamenii viziteaza zona unde fost omorat micutul Tommaso***, asadar sa mearga s-o vada pe Gioconda nu e mare lucru. Asa este lumea facuta, altfel la alegeri Berlusconi ar fi inregistrat mai putine voturi.

     

    Oricum, avand in vedere ca si persoane ale caror interese culturale sunt oneste si deasupra oricaror suspiciuni au recurs la dezvaluirea unui Cod contrafacut pentru a putea populariza disimulat material leonardesc autentic si de inalta calitate – cineva (acela ce are inca incredere in fiinta umana) s-ar putea inversuna sa inteleaga de ce s-au exaltat multimile din lumea intreaga nu atat in fata unui roman (care in sine nu este nici mai bun, nici mai prost decat multe altele), cat in fata presupusei revelatii mistice (sau antimistice) care se intrevedea acolo.

     

    Raspunsul are legatura in mod firesc cu climatul New Age in care traim de decenii si cu foamea de mister care s-a substituit caderii ideologiilor si marilor utopii seculare. Dar cei care ar trebui sa se mire cel mai putin sunt tocmai aparatorii ortodoxiei. Acestia, desi pe buna dreptate se lamenteaza ca lumea ia in serios legende destul de puerile care, printre altele, circula de decenii la pret redus in toate speluncile de stiinte oculte, nu trebuie sa uite insa ca la aceasta piata a miraculosului au contribuit si ei, transformand in destinatii turistice locurile multor miracole si aparitii cu totul improbabile.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 5 iulie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     

    *Referire la locul unde se petrece inceputul celui mai celebru roman italian, „I promessi sposi“ de Alessandro Manzoni

    **O moara vopsita in alb, folosita drept imaginea unei marci de biscuiti

    ***Tommaso Onofri, un copil In varsta de 18 luni, a fost rapit si omorat in luna martie a acestui an.

  • Curat complicat

    Pe cat de mare a fost valva in jurul vanzarii Catavencu, pe atat de putine si de incerte au fost detaliile acesteia. E si firesc: apele nu sunt inca limpezi. Iar cel din spatele tranzactiei, Sorin Ovidiu Vantu, si-a facut aproape un trademark din metodele prin care apare si/sau dispare din businessuri despre care se spune ca i-ar apartine de fapt.

     

    Ca in orice tranzactie in care este implicat un personaj controversat, focusul dezbaterilor cade mai degraba asupra acestuia decat asupra tranzactiei in sine. In cazul anuntului de preluare a controlului grupului independent de presa Catavencu de catre Realitatea Media (sfarsitul lui mai), discutiile s-au centrat in jurul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, cel care si-a asumat recent controlul asupra Realitatea Media – care opereaza Realitatea TV si The Money Channel – si care, iata, a iesit din nou in lumina reflectoarelor cu o noua intentie de business declarata: achizitionarea pachetului majoritar in Catavencu (grup care detine, printre altele, Academia Catavencu, Cotidianul, 24 Fun, Tabu si Radio Guerilla).

     

    Despre tranzactia propriu-zisa nu s-a suflat mai nimic. De aici, cateva intrebari la care nu exista in continuare raspunsuri. Ce natura contractuala are anuntul respectiv? Cat va detine Realitatea, concret, in Catavencu? Cand se finalizeaza tranzactia? Ce implicatii are preluarea Catavencu de catre Realitatea asupra structurii holdingului?

     

    Pe marginea tranzactiei, niciunul dintre actorii importanti ai acesteia nu a dorit sa comenteze, la momentul respectiv, pentru BUSINESS Magazin. Sorin Ovidiu Vantu isi motiva tacerea prin faptul ca „deja s-a scris prea mult despre acest subiect. Voi mai vorbi, poate, peste vreo doua-trei saptamani (cam in aceasta perioada – n.r.)“, spunea el atunci. Reprezentantii Catavencu erau zgarciti in a oferi informatii. Iar Sorin Marin de la fundatia Anonimul, cea care inca detine 49,99% din grupul Catavencu, s-a limitat la a-si motiva propriul exit: „Dupa ce m-am retras complet si definitiv din mediul business in 2001, acum un an am decis sa ma retrag si din mass-media. Lumea presei nu imi place“, declara acesta, pentru BUSINESS Magazin, acum cateva saptamani.

     

    Iesirea din afaceri indicata de Sorin Marin echivaleaza cu vanzarea participatiei sale de 42% in Rompetrol (2000), un exit care i-a adus un venit declarat de circa 20 de milioane de dolari si din care se presupune ca ar fi finantat diverse proiecte sociale, culturale si in mass-media (in acest din urma caz, un exemplu actual ar fi sponsorizarea Romaniei Literare, parte din grupul de presa culturala Satiricon – trust finantat de Dinu Patriciu, presedinte si actionar majoritar in grupul Rompetrol).

     

    Saptamana trecuta insa – probabil dupa ce au asteptat sa se mai linisteasca dezbaterile in jurul subiectului sau/si sa mai avanseze procesul aferent tranzactiei – cei de la Catavencu s-au decis sa clarifice unele detalii ale acesteia. Intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, Sorin Vulpe – director general la Academia Catavencu, membru fondator si actionar in grupul Catavencu – a spus ca grupul a mai fost ofertat de fondul de investitii SocGen si de grupurile de presa Reader’s Digest si Dogan (trustul media turcesc care si-a anuntat recent intrarea in Romania, prin Cristian Burci, ex-Prima Tv, Kiss FM si Star FM). Important este insa procentul adus in discutie de Vulpe – altul decat cel vehiculat, de 70% – pe care il va detine Realitatea Media in Catavencu, daca se va respecta intocmai precontractul de vanzare care a stat la baza anuntului de achizitie de acum cateva saptamani. Este vorba de un pachet de 79% pe care Realitatea il va detine in grupul Catavencu  odata cu incheierea tranzactiei, planificata pentru 15 septembrie.

     

    Ca principale obligatii ale cumparatorului in acest precontract, in capul listei ar fi capitalizarea companiei. „Dezvoltarea a fost foarte mare, iar resursele nu mai erau suficiente. Noi credem ca produsele pe care le-am pus pe piata justifica niste eforturi de refinantare“, explica Vulpe. Referitor la valoarea tranzactiei, cei de la Catavencu nu au decis inca daca o vor face publica. Daca va fi insa dezvaluita, aceasta „o sa starneasca multe exclamatii“, este de parere Doru Buscu, membru fondator, actionar, redactor-sef la Academia Catavencu si director editorial la Cotidianul. „Negocierile s-au purtat cu Sergiu Toader si Sorin Enache, care dispun de niste resurse alocate planului lor dement de dezvoltare. Din acele resurse s-a facut si achizitia pachetului majoritar de la Catavencu“, a completat Doru Buscu.

     

    Vorbind despre ce are de facut Catavencu pentru finalizarea tranzactiei, Vulpe spune ca in primul rand trebuie simplificata structura holdingului, despre care acesta admite ca este „stufoasa“: majoritatea produselor fiind dezvoltate cu diversi parteneri, actionariatul difera de la un produs la altul. Iata cateva exemple: 24 Fun este editat de Bazar Media, detinuta de fondatorii Catavencu ca persoane fizice, grupul Catavencu, Regent House si Alex Sandulescu, editorul publicatiei, exemplifica Buscu. In Aventuri la Pescuit sunt prezenti fondatorii Catavencu, grupul Catavencu si editorul Cristi Viezure. Cotidianul este editat de Poligraf, un joint-venture intre Catavencu (care detine actiunea de control) si Regent House (la randul ei detinuta de familia Ratiu – 80% si Calin Husar – 20%). Si tot asa. Un raspuns la solutionarea acestei faramitari vine din partea lui Sorin Vulpe: „Majoritatea actionarilor mici au fost achizitionati“.

     

    „Va fi Catavencu SA actionar cu 99,99% – cat permite legea – in fiecare din subsidiare. Pentru moment, din ratiuni ce tin de urmarirea investitiei si de o mai clara evaluare a centrului de profit, probabil ca vom functiona asa cum suntem“, a spus Vulpe.

     

    Incert ramane in continuare statutul Poligraf, partenerul lui Catavencu in Cotidianul, 24 Fun si Radio Guerilla. „Va ramane sa functioneze un an asa. Nu ne e clar daca vom face o fuziune completa in care sa existe o singura companie mare, Catavencu SA“, a spus Vulpe. Cert este insa statutul Poligraf ca actionar in regia de vanzari de publicitate Splendid Media (unde are o prezenta de 51,99%) si care nu a facut parte din obiectul tranzactiei cu Realitatea.

     

    „Saptamana aceasta (trecuta – n.r.), Poligraf va disparea ca actionar, in urma unui transfer de actiuni si a unor achizitii“, a spus Radu Budes, managing partner Splendid Media. Adica, parte din actiunile Poligraf (25%) vor fi trecute pe numele lui Sorin Marin, ca persoana fizica, restul de pana la 51,99% urmand a intra in controlul membrilor fondatori Radu Budes si Catalin Sandulache.

     

    Cu actiunile astfel achizitionate de la fondatorii Catavencu si cu cele pe care le detineau deja, Radu Budes si Catalin Sandulache obtin astfel controlul asupra Splendid Media (75%), companie care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 4 milioane de euro si care, pentru anul 2006, estimeaza 28-30 de milioane de euro (aceasta crestere spectaculoasa fiind explicata prin intrarea TVR in portofoliul agentiei).

     

    De notat ca legatura dintre Sorin Marin si Splendid Media a aparut in cascada anul trecut, in urma fuziunii dintre Splendid Media cu cei de la Catavencu (Poligraf este majoritar detinuta de Catavencu, la randul ei detinuta in proportie de circa 50% de Fundatia Anonimul a lui Sorin Marin).

     

    Prioritatea numarul unu a celor de la Catavencu? „Cotidianul, care este centrul de cost si profit cu potentialul cel mai mare, dar si cu cele mai mari costuri. Va reintra in BRAT (dupa ce la inceputul anului, in premiera pentru un cotidian din Romania, a cerut sa fie exclus – n.r.), iar in toamna va avea parte de o campanie extrem de puternica. Isi va urma cursul firesc“, spune Vulpe, admitand ca proiectiile initiale ale lui Catavencu de a atinge break-even in doi ani si ceva au fost optimiste.

     

    „Piata s-a schimbat: Evenimentul Zilei a evoluat puternic, Ringier investind foarte multi bani in el. Gandul a operat si el destul de temeinic in piata… Am fost putin prea optimisti. Nu am vrut sa riscam situatia in care Ringier, de pilda, sa mai cheltuiasca inca zece milioane si noi sa nu putem tine hamul. Ratiunile de a vinde au fost pur de business“, spune Vulpe.

     

    Decizia celor de la Catavencu de a vinde in 2006 a fost pentru a rezista pe piata sau pentru a se dezvolta? „Pentru a ne dezvolta“, este raspunsul la unison al lui Vulpe si al lui Buscu. „Daca inchidem doua-trei centre de cost puternice, ne putem replia. Sunt cateva produse extrem de puternice, ajunse la maturitate, care genereaza bani. Dar nu suficienti pentru a te lupta (cu marile grupuri – n.r.). Sigur ca mai poti sa te bati un an de zile cu resurse putine, mai faci un imprumut ici-colo, sa te mai carpesti. Dar nu asta e solutia“, explica Sorin Vulpe.

     

    Ca miscari de consolidare asteptate in piata, Vulpe spune ca e posibil sa mai faca niste achizitii. „In ce ne priveste“, subliniaza el. „Despre restul pietei, mai e cate ceva de ciugulit. Dar nu au mai ramas multe lucruri, doar la nivel local. La nivel central, nu stiu Adevarul ce va face“.

     

    Cum isi va pastra Catavencu cititorii si advertiserii, data fiind asocierea brandurilor Catavencu cu controversatul Sorin Ovidiu Vantu? „Prin continut. Altceva nu am ce sa fac. Se vor convinge de produs si vor ramane. De ce se uita oamenii la Antena 1, desi Dan Voiculescu are o imagine foarte proasta? Pentru ca, pe un anume segment, le da oamenilor ce vor sa vada“, spune Vulpe, care admite ca da, este o problema de imagine „de cateva luni, pana se vor lamuri ca e aceeasi chestie“. „Doar ca e o chestie mai puternica, iar profitul pe care il genereaza aceasta chestie se duce in alta parte“.

  • Cum se va imparti Catavencu

    Daca Realitatea Media si Catavencu isi vor indeplini obligatiile contractuale prevazute in precontractul de vanzare, tranzactia se va finaliza pe 15 septembrie 2006. Structura de actionariat a grupului Catavencu este proiectata sa arate astfel din toamna:

     

    79% „probabil Realitatea Media“, spune Sorin Vulpe de la Catavencu. „E posibil sa mai intre cineva in actionariatul lor“, a spus Vulpe, fara a detalia. „Dar 79% va fi pachetul nostru spre vanzare“.

     

    11% persoane fizice: fondatorii Academiei Catavencu, la care se adauga Alex Sandulescu (24Fun) si Calin Husar (Regent House), cu cate 1% fiecare.

     

    10% Regent House, partenerii Catavencu din Cotidianul, 24 Fun si Radio Guerilla.

     

    SURSA: GRUPUL CATAVENCU

  • Fara spaga

    Ministerul Integrarii Europene, cu sprijinul Ministerului Justitiei si Ministerul Administratiei si Internelor, a lansat saptamana trecuta campania anti-spaga „E.U. nu dau spaga – E.U. nu iau spaga“, informeaza Mediafax.

     

    Campania, care se deruleaza in perioada 13 iunie – 9 iulie, se adreseaza atat functionarilor publici, cat si publicului larg, si anume, cetatenilor care intra in contact direct cu cei din administratie, din mediul urban, cu varste cuprinse intre 14-55 de ani.

     

    Proiectul are ca obiective informarea functionarilor publici asupra pericolelor profesionale asociate fenomenului „spaga“ si oferirea de solutii alternative si schimbarea atitudinii publicului larg de a da spaga.

    Campania „E.U. nu dau spaga – E.U. nu iau spaga“ cuprinde: doua spoturi TV, fiecare de 15 secunde, un spot radio, printuri, pliante, un site internet (www.demascaspaga.ro) care cuprinde si doua jocuri online si o bancnota de 0 lei care poate fi folosita ca metoda alternativa de „spaga“.

     

    Ideea campaniei a plecat de la superstitia conform careia daca te mananca mana dreapta urmeaza sa dai bani, iar daca te mananca mana stanga urmeaza sa primesti bani. Atat spoturile TV, cat si printurile sunt realizate in jurul acestei idei, aratand ca spaga se anunta atunci cand urmeaza sa fie data sau luata. Toate materialele din cadrul campaniei ofera informatii despre cum poate fi reclamata o tentativa de a da sau de a lua spaga. Creatia si productia spoturilor TV si radio, cat si creatia materialelor tiparite au fost realizate pro bono de agentia DDB Bucuresti, in urma castigarii unei licitatii.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Spirit de distractie

    Client: DTH Television Group

    Brand: Boom

    Agentie: GMP

    Canale: TV, cinema

     

    Consumul de televiziune si divertismentul la domiciliu sunt unul si acelasi lucru pentru DTH (Boom TV), cel mai recent jucator in distributia de televiziune digitala prin satelit. Cel putin acesta este conceptul de la care s-a plecat in dezvoltarea campaniilor de promovare Boom TV de pana acum: pe langa clasicele programe de televiziune, exista si alte modalitati in care oamenii isi pot petrece timpul liber in fata televizorului de acasa, participand la anumite jocuri si facand karaoke, de pilda. Insa agentia care a semnat spotul

     

    „Confruntarea cu pixurile“ si, acum, „Distractie de politist“ – GMP – a ales sa ilustreze conceptul de distractie fara a recurge la vizualizarea spatiului casnic. Ambele spoturi aduse in discutie ilustreaza distractia la birou sau pe strada. „Promovand distractia ca mod de a trai, Boom indeamna intoarcerea la momentele placute ale copilariei si la transformarea celor mai banale locatii, cum ar fi de exemplu o sala de sedinte, intr-un setting perfect pentru distractie“, explica oficialii DTH ideea campaniei de lansare a Boom TV in Romania, care a avut parte de un buget declarat de „cateva milioane“ (de euro, probabil, n.r).

  • Cand mobilul face afaceri

    Daca pentru un utilizator obisnuit telefonul mobil este suficient pentru rezolvarea agendei zilnice, oamenii de afaceri au apelat de-a lungul vremii la gadgeturi cu nume exotice – Blackberry, PDA etc. –  care le ofera, pe langa posibilitatea de a vorbi la telefon, „suplimente comunicationale“ menite sa-i tina conectati la business-ul lor.

     

    Lista de aplicatii „extra“ – organizator personal, client de e-mail, aplicatii de birou gen Word sau Excel, posibilitatea de a citi fisiere PDF – este intr-adevar mai mult decat ce poate oferi in mod normal un telefon mobil. Insa presiunile tot mai mari resimtite de business-urile de astazi au largit considerabil lista de aplicatii pe care oamenii vor sa le poata accesa pe echipamentele mobile, iar asta se intampla intr-un ritm mult mai rapid decat cel in care producatorii de software pot satisface cererea.

     

    De unde o ecuatie cu doua necunoscute. Daca este clar ca cererea exista, se pune intrebarea cand va fi ea satisfacuta si, mai ales, cum va arata gadgetul viitorului, acel aparat care ii va multumi pe deplin pe oamenii de afaceri atat din prisma functiilor sale de comunicare, cat si a inteligentei aplicatiilor de business instalate pe el.

     

    „Gadgetul viitorului va fi un fel de «business iPod»“, spune pentru BUSINESS Magazin Doug Merritt, vicepresedinte executiv si director general al diviziei Suite Optimization and Program Office al companiei germane SAP, cel mai mare producator de aplicatii software de business din lume. Ce vrea el sa spuna? Actuala situatie – exista cerere de aplicatii de business mobile, dar inca nu a aparut un echipament care sa multumeasca un numar foarte mare de oameni – seamana foarte bine cu piata muzicii digitale inainte de aparitia playerului iPod al Apple. Pe de alta parte, iPod nu a fost o noutate absoluta – playere muzicale digitale mai existau – insa design-ul sau atractiv si usurinta in utilizare (meniul poate fi controlat printr-un buton circular asezat in centru) l-au transformat rapid in „best-seller“, aparatul devenind lider detasat cu o cota de peste 70% pe majoritatea pietelor. „Inovatia celor de la Apple a schimbat intreaga industrie“, observa Merritt.

     

    Ca va fi sau nu un „business iPod“, oricum este interesant de vazut din ce familie va face parte gadgetul care va castiga batalia. Laptop, PDA, telefon mobil? Merritt are propria parere: „Gradual, laptop-ul va disparea. Serviciile se vor orienta catre echipamente de format mai mic“. El admite ca telefoanele mobile si PDA-urile au dezavantaje fata de laptop (n-au tastatura prea usor de folosit, ecranul este mic, la fel si spatiul de stocare), insa crede ca problemele se vor estompa in timp, „mai ales datorita virtualizarii functiilor“. Daca in cazul stocarii este limpede cum functioneaza virtualizarea (terminalul se conecteaza wireless la reteaua companiei si, in momentul in care un fisier este salvat, el este stocat direct pe serverul incapator de la sediu), in cazul tastaturii si al ecranului solutia propusa de oficialul SAP pare imprumutata mai degraba dintr-un episod din Star Trek. Este vorba despre tastaturi si display-uri virtuale, care sunt proiectate pe suprafete plane (birou, masa) la fel cum un film este proiectat pe ecranul de panza. Utilizatorul apasa pe butoanele proiectate in fata lui, iar niste senzori de miscare si senzori tactili identifica punctele de contact dintre degete si „tastatura“; in acelasi timp, imaginea care trebuia sa fie pe monitor este proiectata ca si un film, pe o suprafata plana. Unii ar putea crede ca este o gluma de 1 aprilie (pe Internet circula deja imagini cu aceasta inventie), insa Doug Merritt, care lucreaza in laboratoarele SAP din California, exclama convins atunci cand este intrebat daca sistemul chiar functioneaza: „In laborator functioneaza de minune!“

     

    Daca laptop-ul pare a nu avea viitorul garantat, probabil ca oamenii de afaceri isi vor rula aplicatiile de business de pe echipamente mobile cu dimensiuni mai mici: PDA, Tablet PC, UMPC (laptop-ul cat o carte, proaspat lansat). Insa in pole-position este tot omniprezentul telefon mobil, care, conform statisticilor, incepe sa castige batalia pe diverse fronturi stapanite nu cu mult timp in urma de alte echipamente. De exemplu, aproape jumatate (44%) dintre utilizatorii de mobil folosesc telefonul pe post de camera foto principala, conform unui studiu publicat recent de Nokia. Peste doua treimi dintre cei chestionati au spus ca isi vor inlocui MP3 player-ul cu telefonul mobil dotat cu aceasta functie. Ca sa nu mai vorbim de alte functii care fac telefonul un accesoriu indispensabil: 72% isi folosesc mobilul pe post de ceas desteptator, iar 73% il folosesc drept ceas principal, pentru consultarea orei.

     

    Iar telefoanele mobile au cam tot ce le trebuie pentru a deveni viitoarea platforma de aplicatii de business. Pe piata exista de ceva timp asa numitele telefoane inteligente, „smartphones“, care ruleaza cu sistem de operare ca orice computer, ele fiind practic o platforma pe care se poate instala orice aplicatie software care ruleaza si pe PC (cu un efort minim de adaptare tehnica). Numai ca numarul mare al producatorilor de soft care s-au ingramadit pe aceasta piata a creat un „haos comercial“, utilizatorii fiind derutati de aplicatiile „multe si marunte“ pentru telefonul mobil, neexistand deocamdata un pachet coerent de aplicatii software care sa se fi impus, in corelare sau nu cu un anumit tip de terminal mobil.

     

    Ce fel de oameni se afla in prima linie a viitorilor cumparatori de software pentru telefonul mobil? Agentii de vanzari, inginerii de teren ai companiilor de utilitati, angajatii companiilor de servicii logistice, enumera Chris Proctor, manager in departamentul Alliance&Partner Marketing la Nokia pe zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).

     

    Una din primele intrebari pe care le pune un client de business inainte de a achizitiona un gadget inteligent este legata de securitatea datelor salvate pe hard disk. Atunci cand pierderea telefonului mobil este sinonima cu pierderea intregii baze de date cu clienti, este normal ca utilizatorul sa-si faca probleme.

     

    In lumea serviciilor digitale exista insa solutii, asigura specialistii. De exemplu, o companie recent achizitionata de Nokia, Intellisync, ofera printre altele servicii de „device management“. Concret, daca posesorul isi pierde telefonul mobil pe care se afla informatii confidentiale, el poate trimite un mesaj wireless (un fel de SMS mai complex) care „ucide“ in tacere toate datele de pe gadget. Practic, cel care detine aparatul nici nu isi da seama ce s-a intamplat, singurul efect vizibil fiind ca nu mai poate accesa datele.

     

    Iar serviciile de business din viitor nu vor mai fi restrictionate de prea multe inconveniente, fie ele legate de software sau de hardware, prezic specialistii. Doar un exemplu: Leiner Siegfried, vicepresedinte pentru solutii CRM (Customer Relationship Management) la SAP, spune ca telefonul mobil ar putea sa devina un fel de asistent personal al managerului in momentul in care se va renunta la interfata grafica, comenzile fiind dictate direct si recunoscute prin tehnologia de „voice recognition“.

     

    „Fa-mi raportul vanzarilor de astazi din toate filialele!“, ar putea fi o comanda dictata in telefonul mobil care ar face inutila interfata plina de meniuri si butoane cu care se „razboiesc“ uneori oamenii de afaceri atunci cand folosesc aplicatii de business pe PC.

  • E-mailul deschide balul

    Piata de aplicatii de business pe mobil este inca la inceput, a fost una din concluziile conferintei anuale Sapphire a producatorului de software pentru afaceri SAP, organizata la finalul lunii trecute la Paris. Cel mai utilizat serviciu in prezent este e-mailul, dar se vor dezvolta rapid aplicatiile pentru documente si baze de date, softurile de tip CRM si aplicatiile pentru oamenii de vanzari.

     

    E-MAIL „Piata serviciilor de e-mail va creste foarte mult in cativa ani“, crede Chris Proctor, manager in departamentul Alliance&Partner Marketing la Nokia pe zona EMEA. E-mailul pe mobil este o piata care valoreaza cateva milioane de dolari astazi, dar va ajunge la cateva sute de milioane in cativa ani, spune oficialul britanic.

     

    CLIENTI Printre genul de firme care utilizeaza astazi aplicatii de business pe telefoanele angajatilor se numara companii din domeniul financiar (banci), logistic (cititoare de coduri de bare), aero-spatial, utilitati (cititoare de contoare).

     

    JUCATORI Piata se poate imparti in doua segmente, producatorii de platforme soft (un echivalent al sistemelor de operare de pe PC, cele mai cunoscute platforme fiind Symbian, sustinut de Nokia, si Windows Mobile, produs de Microsoft) si producatorii de aplicatii software propriu-zise, aici piata fiind ceva mai fragmentata.

  • Ne coupez pas, madame…

    Telefonia prin Internet nu mai este ceva exotic si probabil ca marile telecomuri n-o privesc cu multa simpatie. De curand insa lucrurile au luat o intorsatura interesanta: a aparut nu doar un nou acronim fistichiu (WoWiFi – Voice over Wireless Fidelity), ci si primul val de telefoane Skype.

     

    Cand m-am mutat in orasul in care locuiesc, am depus o cerere pentru instalarea unui post telefonic si am asteptat cu rabdare. Au trecut anii, dar nici telefonul, nici vreo explicatie n-au venit. Apoi mi-am luat un telefon mobil si am continuat sa astept. Dupa un deceniu, am obtinut telefonul fix si am constatat ca nu-mi mai foloseste. Toti aveam deja telefoane mobile si putinele convorbiri in reteaua de telefonie fixa nu justificau plata unui abonament. A urmat liberalizarea comunicatiilor vocale, posibilitatile de acces la Internet s-au diversificat si, ceea ce parea utopie s-a intamplat: am primit prima oferta de telefonie alternativa, prin Internet.

     

    Fara indoiala, retelele de telefonie fixa nu duc lipsa de clienti, chiar daca a trebuit sa stau la coada cand m-am dus sa-mi reziliez contractul. Este insa evident ca telefonia mobila reprezinta acum amenintarea majora, iar regulile jocului s-au schimbat. Insa telefonia prin Internet devine din ce in ce mai importanta. Inca abonatii sunt relativ putini, dar alternativa este deja atractiva. Cunosc cazul unei companii – cu sedii in Bucuresti si in provincie – care avea enorme cheltuieli cu telefonia fixa si mobila, pana cand solutia salvatoare a venit tot din zona VoIP (Voice over IP): o conexiune printr-o retea privata virtuala (VPN) a fost suficienta pentru a conecta centralele telefonice din cele doua locatii, evitandu-se convorbirile interurbane in interiorul companiei. Mai mult, sistemul inteligent de rutare a apelurilor a transformat practic apelurile pentru Bucuresti in apeluri locale pentru intreaga companie, iar telefonia mobila a fost si ea optimizata, astfel incat cheltuielile au scazut brusc cu un ordin de marime. Se poate mai mult?

     

    Desigur. E vremea retelelor peer to peer de mesagerie instantanee, care au adaugat facilitati de voce. O simpla casca si un microfon sunt suficiente pentru a vorbi cu colegii si prietenii conectati, la o calitate rezonabila si, mai ales, gratuit. Insa campionul domeniului, Skype, a castigat incontestabil batalia pe acest teren (pana acum, cel putin) prin cateva avantaje esentiale. In primul rand calitatea sunetului si latenta scazuta, obtinute gratie unei tehnologii inovative care foloseste programe Skype active ca routere soft. Pe de alta parte, succesul de datoreaza si unor servicii aditionale (platite) care deschid „universul“ Skype spre lumea exterioara, integrandu-l in reteaua telefonica mondiala. SkypeOut permite apeluri dinspre Skype spre numere din retelele de telefonie fixe si mobile la preturi extrem de atractive (circa 2 eurocenti pe fix si 20 pe mobil cu majoritatea tarilor occidentale – pentru Romania ceva mai mult), fara abonament. Calea inversa, SkypeIn (cu mesagerie vocala), necesita cumpararea unui numar (pe baza de abonament).

     

    Desigur, imensa baza de clienti a retelei Skype – peste 100 de milioane, cu circa 150.000 de noi abonati in fiecare luna – a creat o intreaga industrie. Au aparut numeroase „telefoane Skype“ care se conecteaza (cu fir sau fara) la PC, precum si diverse alte accesorii. Insa partea interesanta abia acum incepe. Unii utilizatori au inceput sa utilizeze dispozitive mobile (laptop-uri sau palmtop-uri) pentru a folosi Skype in timpul calatoriilor. Desigur, n-are sens sa te conectezi la Internet printr-o retea de telefonie mobila pentru ca sa vorbesti cu Skype, insa in tot mai multe locuri publice (aeroporturi, hoteluri, mari magazine, cladiri de birouri etc.) accesul wireless (WiFi) la Internet este disponibil, asa ca tentatia de a combina Skype cu WiFi este fireasca. Cum era de asteptat, de curand a fost lansat primul telefon Skype cu adevarat mobil, care poate fi folosit oriunde accesul Internet via WiFi este posibil. Realizat de Netgear, noul telefon se inscrie in dimensiune normale ale unui telefon mobil, dispune de o interfata Skype asemanatoare cu cea de pe PC si va costa probabil circa 150 de dolari.

     

    O surpriza vine din Taiwan, unde o companie numita BMC a prezentat la targul Computex 2006 un telefon asemanator, dar care pe langa Skype mai suporta MSN Talk, MSN Messenger si servicii SIP. Motorola si Nokia au anuntat ca dezvolta telefoane duale care sa functioneze si in afara unui WiFi hotspot, prin retelele de telefonie mobila. Foarte curand ne putem astepta si la servicii video, care alaturi de conferinte, vor spori atractivitatea acestor telefoane. Iar cum punctele de acces sunt pe zi ce trece tot mai numeroase, s-ar putea spune ca nu doar piata telefoniei fixe incepe sa fie erodata de Internet.