BusinessMagazin

Blog

  • TIMPUL LIBER LA ROMANI

    Nimeni n-are timp liber, concediile s-au scurtat, iar serile lungi petrecute la serviciu par sa excluda notiunea de relaxare dupa munca, asa cum era ea inteleasa acum o generatie sau doua. Si totusi, piata timpului liber din Romania a crescut si s-a rafinat in ultimii ani. O ecuatie pe care statisticile o prezinta cam asa: in medie 3 ore libere pe zi, 21 de zile de concediu pe an si cheltuieli de 3,3 miliarde de euro pe an.

     

    In centrul Capitalei, intr-o seara de joi, la ora 22, masinile adunate in intersectie nu trec de la primul verde al semaforului. E aglomerat: multa lume se indreapta de la birou spre casa, dar cel putin la fel de multa lume iese de la film, de la teatru, de la concert sau se indreapta catre un club. Cam la aceeasi ora, altii transpira la sala, iar altii iau cina in oras. Expansiunea clasei de mijloc (care, conform estimarilor dintr-un articol al BUSINESS Magazin aparut luna trecuta, inseamna 4-5 mil. oameni) a fost si cauza, si efectul dezvoltarii afacerilor din zona asa-numita de leisure – cheltuielile cu petrecerea timpului liber. Cei cu varsta de 24-40 de ani, cu studii de la medii in sus, cu venituri peste medie, cu aspiratii personale si profesionale bine definite reprezinta targetul preferat al tuturor marketerilor, indiferent ca e vorba de vanzarea de credite, abonamente la piscina sau bilete la concerte. „Astfel de consumatori alcatuiesc clasa mijlocie din Romania si ei tind sa se dezvolte pe modelul actual european, adica sa le pese din ce in ce mai mult de timpul lor liber“, declara pentru BUSINESS Magazin sociologul Sebastian Lazaroiu, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS).

     

    Din nefericire, nu toti acestia reusesc sa iasa seara sau in weekend in oras sau pur si simplu sa se relaxeze acasa. Teoretic, sociologii si psihologii spun ca zilnic ar trebui sa ne ramana, in afara orelor de somn, doua-trei ore libere. In practica, uneori nu e nici atat. „A avea aceste doua-trei ore de timp liber pe zi nu inseamna sa renunti la cariera, ci pur si simplu sa te organizezi mai bine“, explica Octavian Pantis, managing director la TMI Romania, firma specializata pe traininguri de time management. „Ideea de baza este nu sa te intrebi neputincios «Cand am eu timp sa merg la film?», ci «Ce vreau sa fac atunci cand am timp liber, in weekend sau in serile cand pot sa ies mai devreme de la serviciu?»“, explica Pantis principiul de baza al cursurilor de time management pe care le tine TMI. Cu alte cuvinte, oamenii fac ceea ce si-au scris in agenda ca au de facut: teren, intalniri, telefoane, semnari de contracte. „Dar daca oamenii si-ar trece in agenda, pe langa programul de la serviciu, ca vor sa vada vineri seara spectacolul «Elizaveta Bam» la Teatrul Bulandra si trec asta in agenda, facand si programare la teatru, sansele sa ajunga in foaier la ora 19 cresc foarte mult“, sustine Pantis. „Daca nu exista un echilibru intre viata particulara si cea profesionala, intotdeauna partea care merge prost o va influenta negativ pe cealalta“, explica Octavian Pantis, adaugand ca asta le spune mereu celor peste 2.000 de persoane, predominant cu functii de la middle management in sus in companii, care vin anual din 1999 incoace la cursurile de time management.

     

    Pana la ideal insa apar piedici, legate mai ales de orele suplimentare de munca. Cu toate acestea, furnizorii de servicii de leisure nu au de ce se plange: cei care ies in oras s-au inmultit considerabil in ultimii ani, „ajungand la aproape o treime din clasa de mijloc“, estimeaza Lazaroiu: „Numarul celor care ies in oras a crescut mult in ultimii patru-cinci ani, cam cu 70-100% pe an, iar cei care se relaxeaza astfel sunt in principal cei ce castiga peste medie si ating nivelul profesional care sa le permita sa nu mai fie sclavii serviciului“.

     

    In serile cand ora 22 il prinde la birou, modul prin care Radu Ionescu (27 ani, manager al Kinecto Permission Marketing) se razbuna pe situatie este sa se gandeasca la faptul ca maine seara la aceeasi ora se va intoarce acasa dupa doua ore de tenis, sau ca vineri seara va merge intr-un club. Radu Ionescu munceste 12-14 ore pe zi, dar are o metoda sigura sa se revanseze – in serile cand reuseste sa se rupa de serviciu, cheltuie cat mai mult: „Nu am calculat nici in valori absolute, nici in procent cat cheltui cu timpul meu liber – stiu insa sigur ca dupa ce trag atat de mine, incerc sa recuperez prin «investitii» in timpul liber, tocmai ca sa simt ca traiesc“. Fara sa mearga la cursuri de time management, Ionescu a inteles ca daca nu isi programeaza iesirile, isi va petrece mult prea multe seri la birou: „Merg la tenis de doua ori pe saptamana – am abonament, ies cam in doua seri pe saptamana in baruri/cluburi, iar vara incerc sa ies macar un weekend pe luna din Bucuresti“.

     

    Tendinta de a comprima timpul petrecut la birou si a rupe cateva ore pentru sine a facut ca afacerile cu restaurante, cafenele, agentii de turism sau baze sportive sa creasca in ultimii ani cu cel putin doua cifre pe an: vedeta este de departe piata de food service, care a ajuns in 2006, conform  Euromonitor, la 2 mld. euro (fata de 1,3 mld. euro in 2004), adica aproape doua treimi din intreaga piata de leisure, estimata de BUSINESS Magazin la 3,3 miliarde de euro.

     

    Estimarea a luat in calcul cifra de afaceri cumulata a pietei de food service, a spectacolelor (teatru si film), a pietei agentiilor de turism, a bazelor sportive si a tot ce inseamna home entertainment – conform unui studiu AC Nielsen, conceptul de „home entertainment“ include sistemele de home cinema, vanzarea de carte si segmentul din FMCG. Evident, sunt si alte afaceri care se bazeaza pe timpul liber al consumatorilor – pensiunile si hotelurile, vanzarile de echipamente sportive; insa extragerea unui procent exact care sa arate cat din hoteluri este ocupat de segmentul business si cat de turismul de recreare ori cat din echipamentele sportive sunt cumparate de sportivii amatori si cat de cei profesionisti e mai dificila.

     

    VENITURI SI TIMP LIBER. Sebastian Lazaroiu crede ca exista o relatie direct proportionala intre veniturile unei persoane si disponibilitatea sa de a-si folosi constructiv timpul liber. „Daca avem o familie in care veniturile sunt de 3.000 de lei pe luna si mai bine de jumatate din bani vor merge pe facturi si mancare, atunci timpul liber va reprezenta maxim 10% din venituri.“ Datele INS arata ca romanii cheltuie in medie lunar 4,8% din venituri pe „recreare si cultura“ si pe mersul la restaurante. Categoriile cu venituri mici stau acasa si prefera televizorul ca modalitate de recreare – „cam 2,5 ore pe zi“, spune directorul CURS. Conform INS, numarul abonamentelor TV aproape s-a dublat din 2000 pana in 2005 (de la 3,4 mil. la 5,9 mil.), iar cresterea probabil va continua, deoarece inca mai sunt gospodarii in Romania, din cele peste 7 mil. numarate de Statistica, care nu au abonament TV.

     

    Veniturile reduse nu sunt singurul motiv pentru preferinta acordata televizorului; sociologii spun ca e vorba si de o problema de sociabilitate: „Indicele de sociabilitate e inca scazut la noi, putina lume iese cu prietenii. Este vorba de societatea atomizata, construita in jurul familiei, o reminiscenta a perioadei comuniste“, sustine Lazaroiu. In schimb, intr-o familie cu venituri de la 4.000 de lei pe luna in sus, proportiile se schimba: categoria care isi permite la noi sa aloce 33% din venituri pentru recreare este acum cam de 15% din populatia tarii, conform directorului CURS. In timp insa, cand toate casele din Romania vor avea cablu si veniturile vor fi mai mari la nivelul intregii populatii, „trade-off“-ul se va face prin scaderea progresiva a timpului de vizionare TV si prin cresterea cifrei de afaceri a restaurantelor. 

     

    FOOD SERVICE. Cele 6.000 de restaurante, cafenele, fast-food-uri si baruri din Romania vor face in acest an afaceri de 2 mld. euro, dupa cum arata un studiu Euromonitor, „Consumer Services in Romania“, urmand ca in 2009 cifra de afaceri a sectorului sa ajunga la 2,9 mld. euro.  Afacerile cu restaurante, care absorb cea mai mare parte a bugetelor de timp liber, au avut cresteri cel putin atractive in ultimii ani, multumita faptul ca oamenii iau din ce in ce mai mult masa in oras. Cea mai buna dimensiune a profitabilitatii in restaurante este, in limbaj profesionist, „tranzactia“, adica nota pe care o platesc consumatorii; aceasta a crescut considerabil in ultimii ani, astfel ca tranzactia medie la o masa de restaurant este de 30 de euro (fiind luata in considerare o masa de trei persoane), fata de 15-18 euro cat era in 2003.

     

    Intre 2003 si 2006 s-au schimbat si alte lucruri: numarul meselor luate acasa a scazut cu peste 25%, iar numarul restaurantelor a crescut de la 800 la peste 1.000 (cu toate acestea, Bucurestiul are un restaurant la 2.000 de locuitori, pe cand Parisul, de exemplu, are unul la 300 de locuitori – comparatia rezista insa doar pana la un punct, avand in vedere ca Parisul este una din principalele capitale turistice ale lumii).  Cresterile afacerilor din aceasta zona i-au uimit pana si pe intreprinzatori: cei care au inceput sa dezvolte lanturi cu restaurante sau cafenele cu doi-trei ani in urma s-au trezit ca planurile initiale au fost depasite inainte de termene: „In cei doi ani care au trecut de la deschiderea primului restaurant, am mai inaugurat inca noua restaurante si cafenele si avem in proiect pentru viitorul apropiat deschiderea a inca doua unitati in Constanta, una in Carrefour si alta in Bucuresti, intr-o zona centrala“, spune Daniel Mischie, directorul de dezvoltare al lantului City Grill.

     

    Principala preocupare a lui Mischie in ultimii doi ani (de cand Dragos Petrescu, fondatorul si directorul City Grill, s-a despartit de partenerul sau de afaceri, Catalin Mahu, cu care infiintase lantul de restaurante „La mama“, pentru a-si face propriul business) a fost sa lucreze cateva luni in fiecare nou restaurant deschis, „pentru a-l pune pe picioare“. Acum, Daniel Mischie se ocupa de restaurantul din centrul istoric al Capitalei, cel mai mare de pana acum al lantului, deschis pe o suprafata de 600 mp si cu o investitie initiala de 450.000 de euro, dar si de crearea unei cote cat mai bune pe piata a „Carului cu bere“, redeschis in septembrie 2006 dupa o investitie de 1,5 mil. euro.

     

    Ideea initiala a brandului City Grill a fost aceea de a se pozitiona pe un consumator cu venituri minime de 4-500 euro: „Clientii pe care mizam noi sunt din ce in ce mai multi (piata de clasa medie creste, tot mai multi oameni castiga peste 500 de euro pe luna) si pot fi recunoscuti dupa faptul ca merg cel putin o data pe an in concediu in strainatate, conduc sau au in familie o masina peste 6.000 de euro si au pretentii de la ambient, de la modul in care le este prezentata mancarea sau bautura“, explica Daniel Mischie.

     

    Pentru niste oameni care lucreaza de ani de zile in domeniul restaurantelor, diferenta dintre consumatorii de azi si cei din urma cu 10 ani este enorma: „Cu opt ani in urma, cand am deschis «La mama», oamenii veneau la restaurant la ocazii speciale, zile de nastere, aniversari, ocazii gen Ziua Indragostitilor si eventual in weekend. Ne-am dezvoltat datorita expatilor“, isi aminteste fondatorul City Grill. Acum, optica e vizibil alta: restaurantele sunt la fel de ocupate la pranz, seara sau in weekend, cu „varfuri de sarcina“ intre orele 12,30-15,30 si 18,30-22.

     

    Ca nu se mai mananca acasa este aproape normal: oamenii nu mai au timp sa gateasca si ajung astfel sa combine utilul cu placutul. Insa aceeasi crestere, cu rezultate financiare mai bune si recuperare mai rapida a investitiei, e de consemnat si in segmentul cafenelelor, unde numarul consumatorilor creste de la luna la luna, iar lanturile de profil asemenea. La trei ani de la deschiderea primei cafenele Turabo, Tudor Dragomir Niculescu isi aminteste ca a avut un ritm de crestere pe care nu si-l imagina: „La un an si jumatate de la deschiderea primei cafenele, am deschis-o pe urmatoarea in Brasov (investitie de 200.000 de euro), iar apoi au urmat celelalte, intr-un ritm foarte rapid: doua in Iasi, alte doua in aceeasi zi la Timisoara, apoi a venit a saptea deschisa cu BCR in Piata Romana din Bucuresti, apoi cea de la Sibiu. Tinta este sa avem 10 cafenele la sfarsitul acestui an“.  Deoarece afacerea a crescut, Tudor Dragomir Niculescu s-a extins pe piata organizarii de evenimente: cu o investitie de 500.000 de euro a transformat o hala din Pipera in doua sali de evenimente, Turabo Grand Ballroom – si intentioneaza sa deschida acolo un restaurant, iar mai tarziu un hotel de lux. Motivul consta in cresterea numarului celor ce prefera produse premium si care isi gasesc timp sa bea, o data pe zi, o cafea. Ei au facut ca numarul cafenelelor „ca la carte“ sa creasca in ritm alert, de la circa 100 in Bucuresti cu doi ani in urma, la aproape 400 acum. Iar piata inca e in formare. 

     

    TEATRU SAU FILM? Cui i s-a intamplat sa vrea sa mearga la teatru de cand a inceput stagiunea 2006-2007 (mai precis, sa se hotarasca marti sa mearga vineri) ii va fi mai usor sa inteleaga cat de mult a crescut teatrul: majoritatea teatrelor au jucat prima luna cu casa inchisa, biletele fiind achizitionate cu minim o saptamana inainte. Dimensiunile culturale ale timpului liber au cunoscut o crestere importanta in ultimii ani, dar cea mai importanta revenire este cea a teatrului. Mersul la teatru a avut o cadere in anii ‘90, „cu o adevarata criza in anii ’96-’99“, spune directorul Teatrului de Comedie, George Mihaita. In 2002, o initiativa a Primariei Capitalei schimba fata teatrelor (atunci au fost renovate toate teatrele din Bucuresti), iar directorii, in mare parte schimbati, au adus cu ei repertorii mai vaste si incercari de parteneriate care sa le imbunatateasca imaginea.

     

    Teatrul Bulandra a atras 60.000 de spectatori anul trecut (in 2002 fusesera 43.000 de spectatori, in 2003 au fost 49.000, in 2004 au fost 54.000). „Cand am venit la conducerea teatrului, in 2002, erau patru titluri in repertoriu, acum sunt 21 de titluri. Atunci se vindeau bilete de 16 milioane de lei vechi pe luna, acum vindem si de 60 de milioane pe zi“, spune regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra. Regizorul spune ca sunt mai multe segmente de consumatori de teatru, cei mai importanti fiind cei de varsta medie: „Elevii si studentii, nu foarte multi, sunt caracterizati prin veniturile reduse si apetenta pentru piese interesante, spre care ii atrage tema sau titlul piesei. Un alt segment, cel intre 25-40 de ani, e selectiv, dar cu toate astea foarte activ, vine des la teatru. In fine, un alt segment este cel al spectatorilor de 40-65 de ani, aici fiind vorba de persoane atrase de un actor mare sau de o piesa celebra“. 

     

    Segmentul 25-40 de ani nu este intamplator cel mai activ, explica regizorul transformat peste noapte in manager: „Pe langa faptul ca este un segment tanar, cu chef de viata, isi permite iesiri mai dese la teatru, gratie veniturilor mai mari“. Alexandru Darie spune ca, desi biletul la teatru in Romania este mult mai ieftin fata de cel din Vest (medie de 4 euro fata de 15-30 de euro – tinand cont de faptul ca nivelul de trai din Romania este la mai putin de o treime fata de vestul Europei), o iesire la teatru poate costa un cuplu in jur de 20-25 de euro (luand in calcul eventual benzina consumata sau o cafea dupa spectacol), respectiv 100 de euro lunar daca se merge la teatru saptamanal. Cu toate acestea, cresterea numarului de spectatori se simte la toate teatrele, iar directorii de teatre motiveaza evolutia prin faptul ca oamenii s-au plictisit de TV si prin faptul ca s-au schimbat generatiile de actori, iar actuala generatie face si altceva decat teatru (canta, joaca in filme, castigand notorietate).

     

    Cresteri au avut si Ateneul Roman si filarmonicile din tara, dar si Opera Romana, unde numarul spectatorilor a crescut cu aproximativ 8% pe an, din 2000 incoace. Aici insa cresterile nu sunt la fel de vizibile, deoarece numarul salilor a ramas acelasi si deocamdata sunt folosite cu grade de ocupare de la 90% in sus. Daca numarul de spectatori la teatru a crescut, nu acelasi lucru se poate spune despre cinefili, al caror numar a scazut in ultimii ani. Tendinta de scadere a numarului de spectatori la cinema se inregistreaza insa in toata lumea (cu exceptia Marii Britanii), statele Uniunii Europene inregistrand anul trecut cu 115 milioane de spectatori mai putin fata de 2004 (ceea ce reprezinta o scadere de 11,4%), iar Statele Unite sau Japonia au inregistrat scaderi intre 6 si 9% ale numarului de spectatori la film. Anul trecut, in Europa a fost inregistrat cel mai mic numar de spectatori (892 de milioane) de la inceputul deceniului. Romania si Polonia sunt tarile care au cunoscut insa cea mai mare scadere a numarului de spectatori de cinema in 2005 fata de anul precedent, scaderea fiind de 29% in ambele tari.

     

    Desi un consumator urban de film s-ar intreba, la vederea acestor date, de ce trebuie sa faca rezervare la film si sa mearga sa ia bilete mai devreme, exista o explicatie: „Societatea este mai stratificata, persoanele cu venituri mai mari isi permit sa mearga des la film in salile renovate din mall-uri sau din oras, unde biletele sunt mai scumpe“, spune Sebastian Lazaroiu. In afara acestor sali renovate insa, numarul salilor de cinema este in scadere. Faptul ca salile renovate sunt adeseori ocupate de consumatori interesanti pentru o categorie importanta de marketeri este demonstrat din plin de promotiile si campaniile care se desfasoara predominant in spatiile acestor cinematografe. Un exemplu este programul Orange Film (care a inceput in septembrie 2005 si presupune vanzarea a doua bilete la pretul unuia singur, catre clientii Orange), care atrage in zilele de miercuri aproximativ 6.000 de spectatori. „Cele mai multe cereri le primim de la multiplexuri, iar la cinematografele din tara, in functie de numarul de bilete vandute, avem ordinea urmatoare: Republica Cluj, Arta Sibiu, Patria Craiova, Capitol Timisoara si Arta Cluj“, spune Amalia Fodor, director de comunicare al Orange Romania. Ea precizeaza ca, in urma unui sondaj, au aflat ca spectatorii Orange Film au folosit programul de cel putin doua ori si ca intentioneaza sa mai mearga miercurea pentru aceasta promotie la film si in urmatoarele luni.

     

    PROGRAMUL DE ACASA. Principalul motiv care a dus la scaderea numarului de spectatori de cinema este posibilitatea, mult mai accesibila in ultimul timp, de achizitionare a unui sistem home cinema sau macar a unui DVD-player. Ca urmare, pe fondul declinului cinematografelor de stat si al inchirierii de casete video, au crescut vanzarile de DVD-uri, de circa doua ori si jumatate in 2005 fata de anul precedent. Pentru vanzatorii de echipamente, cifra suna normal: „S-au ieftinit si au crescut foarte mult vanzarile de DVD-playere. Foarte multa lume are acum un astfel de player si se fac reduceri de pret cu toate ocaziile: de Paste, de Craciun, de 1 iunie, cand acestea se vand cu preturi in jurul a 100 de euro“, a declarat pentru MEDIAFAX Daniela Grigorescu, Brand Manager al Prooptiki. Ea crede ca vanzarile au avut de castigat si de pe urma lansarii unor blockbustere, dar si a promovarii. Statul acasa nu exclude socializarea: invitarea prietenilor si urmarirea unui film la sistemul home cinema atrage cresteri in doua segmente: sistemele audio-video (piata estimata in 2004 la 620 mil. euro) si segmentul FMCG aferent pietei de „home entertainment“ – cafea, dulciuri si ceai, unde vanzarile sunt estimate anul acesta la 300 de milioane de euro. 

     

    Acasa se si citeste cel mai mult, lectura fiind modul de relaxare preferat de o treime din consumatori, conform CURS. Vanzarile de carti au crescut in anii 2004 si 2005, cifra totala de afaceri inregistrata in 2005 de cele mai importante 22 de edituri fiind in jurul valorii de 21,5 mil. euro. Anul trecut, Humanitas a editat cu 45% mai multe titluri, cu tiraje care au ajuns la peste 4.000 de exemplare, iar editura Polirom a tiparit 450 de titluri (72% titluri noi) si un milion de carti, cifra de afaceri fiind de patru milioane de euro.

     

    IN MISCARE. Sportul sau macar activitatile de fitness sunt invocate de o categorie destul de restransa a celor care izbutesc sa nu munceasca peste program. A face sport e mai ales o ocupatie amanata pentru viitor, de care mai toata lumea sustine ca se va apuca „in curand“. Deocamdata, pasionati de sport merg mai ales la sali de fitness, joaca tenis sau fotbal. Salile de fitness au avut o buna crestere in anii 2004-2005, ani in care s-au dezvoltat si francize, precum Fitness Academy, dezvoltata de Asociatia Nationala de Fitness. Conform lui Eugen Driga, reprezentantul Fitness Academy, un roman din 25 din Bucuresti si unul din 50 din mediul urban merg, regulat sau sporadic, la fitness.

     

    Numarul celor care joaca insa tenis este deocamdata mai mic in valoare absoluta, pentru ca tenisul este un sport mai scump, iar terenurile, insuficiente (mai ales iarna), sunt destul de scumpe. Aceasta face ca profitul celor care isi deschid baze sportive sa nu fie deloc de neglijat: „Investitia intr-un teren, de aproximativ 7.000 de euro, o poti recupera in doi-trei ani daca il inchiriezi doar pentru joc si nu faci si cursuri de initiere“, spune Marian Sotae, proprietarul si directorul Tenis Club 2000, care a inceput cu un singur teren cu opt ani in urma, iar acum detine o baza sportiva cu cu zece terenuri, hotel cu 60 de camere, restaurant si doua piscine. Sotae spune ca cei mai activi jucatori au 27-40 de ani, vin tarziu sa joace (de aceea a extins programul pana la 23,00) si joaca in medie doua ore. Adica dau cam 10 euro de fiecare, daca joaca la simplu. Cererea de terenuri de tenis si de fotbal a facut ca investitorii, de cele mai multe ori pasionati de sport, sa creasca oferta: numarul terenurilor de tenis doar din Bucuresti trece acum de 300, iar al celor de fotbal (luand in calcul terenurile echipate adecvat) se apropie de 150.

     

    VACANTE DE WEEKEND. Acelasi segment de consumatori, cu venituri medii si peste medie, e preferat si de agentiile de turism, dar si de hotelieri. Acestia din urma, vazand ca in ultimii ani apetitul pentru vacantele de weekend a crescut (pentru unii, aceste vacante au inceput sa tina locul concediilor anuale), au inceput sa lanseze pachetele de weekend, care includ doua-trei nopti de cazare, trei mese pe zi si diverse activitati de divertisment, la preturi cuprinse, in functie de numarul de stele ale hotelului, intre 70 si 250 de euro de persoana.

     

    Aceste pachete se vand fie cu rezervare, fie chiar de la receptia hotelului, dar persoanele cu venituri mai mari le cumpara din agentiile de turism: „Clientii nostri pe acest segment sunt tineri (care cumpara pachete mai  ieftine), dar si familisti (pachete mai scumpe), cu venituri medii si peste medie. Cei cu venituri mici nu solicita acest gen de pachete de la agentii, ci isi fac singuri programele“, spune Cristian Balcescu, director al agentiei de turism CMB Travel.

     

    Pachetele „mai ieftine“, cumparate predominant de tineri, sunt cel mai des procurate din agentie (asadar, de catre clienti care se grabesc sau care au cumparat suficiente vacante incat sa devina clienti fideli ai unei agentii) si inseamna weekend-uri – mai ales pachete de 2-3 stele, in zonele Bran-Moeciu, Sinaia si Predeal, la preturi cuprinse de 25-30 de euro pe noapte, respectiv circa 70-100 euro/weekend, dupa cum spune Balcescu.

     

    Intre cei care merg la munte mai des si cei care prefera sa combine weekend-urile in tara cu city-break-uri (vizite de weekend in orase europene), diferenta apare tot la nivelul veniturilor: „Structura clientelei noastre face ca raportul munte Romania/city-break extern sa fie de 1 la 2-3“, mai spune Cristian Balcescu, care diferentiaza cele doua categorii de clienti prin faptul ca la munte merg predominant familistii (cu copii, cu batrani, care prefera sejururi de odihna, mai statice decat scurtele vacante in afara tarii), iar in city-break-uri merg „tinerii cu venituri medii si peste, dispusi sa se deplaseze mult ca sa vada orasele, sa faca sejururi culturale sau  cu obiective precise – concerte, diverse evenimente, intalniri“. Problema timpului apare si aici, deoarece daca un weekend la munte in Romania dureaza in medie 1-2 zile, unul in strainatate dureaza cam 2-4 zile.

     

    In ceea ce priveste cumparatorii, numarul celor care cumpara pachete de vacanta a crescut cu 30-35% anul trecut fata de 2004, o singura agentie de turism ajungand sa vanda de la 6.000 pana la 12.000 de pachete pe an. Cine cumpara? „Cel mai activ segment de cumparatori este cel intre 32 si 49 ani, cu venituri de la  400-800 de euro in sus. Sunt mai ales oameni care lucreaza in zona de middle management sau care aspira spre aceasta zona“, spune Adriana Goicea, director al Cocktail Holiday (marca a Prompt Service Travel). La categoria buget de vacanta, distanta la care zboara avionul si numarul de stele ale hotelului cresc direct proportional cu varsta turistilor si cu veniturile lor: „Cuplul cu venituri medii merge de doua ori pe an in vacanta (un city-break si o vacanta de 7-10 zile) si aloca intre 1.900 si 3.500 de euro anual pentru aceasta“, socoteste Adriana Goicea. Pentru cuplurile cu venituri mai mari, vacanta deja are o alta dimensiune: „Acestia merg o data in concediu (dar stau mai mult, intre 10-30 de zile), dar mai merg in medie si trei weekend-uri pe an in strainatate, la cumparaturi sau la diverse alte evenimente. Bugetul alocat: intre 5.500 si 8.000 de euro anual“, mai spune directorul de la Cocktail Holiday.

     

    Daca nu va recunoasteti in nici una din ipostazele enumerate mai sus, sociologii v-ar incadra in acel segment de persoane care sunt confiscate aproape complet de munca lor, cel mai probabil fiindca se afla in plina ascensiune pe scara profesionala si nu-si permit sa trateze timpul liber ca pe o categorie aparte in viata lor, cu buget si organizare specifice. Sociologii sustin insa ca, mai devreme sau mai tarziu, „workaholicii“ isi revin si incep sa puna pret pe viata personala. Daca nu cumva e vorba in cazul lor doar de o iluzie optica si de fapt acestia nu fac decat, cum zicea Radu Ionescu, „sa traga tare acum“ ca sa poata mai apoi sa-si savureze mai bine timpul liber.

  • Hai la golf

    Cluburile de golf vor constitui in cativa ani o puternica atractie turistica in Bulgaria. Agentia pentru promovarea investitiilor, InvestBulgaria, a acordat companiei Cabland unda verde pentru dezvoltarea unui complex de golf in valoare de 194 de milioane de euro.

     

    Anterior, inca doua astfel de proiecte primisera aprobarea agentiei. Complexul se va intinde pe o suprafata de 190 de hectare in oraselul Kableskovo, situat in apropiere de statiunea Pomorie, in regiunea de coasta. Cabland este un joint-venture intre autoritatile locale din Primorie si NGB Consulting si va fi finantat de Black Sea Golf & Country Club. Complexul va include un hotel de patru stele, mai multe terenuri de tenis, piscine, dar si scoli de tenis si golf. In timpul constructiei, care va dura sapte ani, vor fi create 3.000 de locuri de munca, iar dupa finalizare in complex vor lucra permanent 800 de persoane. Celelalte doua cluburi de golf din Bulgaria vor fi ridicate de Ferry Group din Spania si de compania Golf Club Ibar. Primul va absorbi o investitie de 133 de milioane de euro si va fi amplasat in apropierea orasului Katina din regiunea Novi Iskar. In al doilea club, localizat in orasul Dolna Banya, vor fi investite 38,5 milioane de euro.

  • STATISTIC VORBIND

    Rezultatele unor studii CURS arata cat timp liber le ramane de obicei romanilor si ce prefera acestia sa faca in aceste ore.

    • CAT TIMP: In afara orelor de somn, in timpul saptamanii mai raman in medie 2,7 ore libere, sambata raman 3,4 ore, iar duminica 4,4.
    • CATI BANI: 33% din veniturile familiilor cu venituri peste medie se cheltuie pe luna pe activitati culturale (filme, reviste, ziare, televiziune, radio, spectacole etc.). Circa 30% din venituri aloca in medie si vest-europenii pentru aceleasi scopuri: diferenta reala o face insa faptul ca romanii cu venituri medii si mici, care reprezinta cea mai mare parte a populatiei, cheltuie deocamdata pentru asemenea activitati doar 10%. 

    „Daca ziua ar avea 3 ore in plus, cum ati petrece aceste ore?“ – a fost intrebarea lansata de compania de cercetare Brand Behavior, care a realizat un studiu in Bucuresti.

    • RELAXARE: Unul din trei bucuresteni a raspuns ca, daca ziua ar avea trei ore in plus, le-ar folosi pentru a se odihni (30%).
    • LEISURE: Pe locul al doilea in preferintele bucurestenilor sunt hobby-urile (16%), iar pe locul al treilea – calatoriile si plimbarile (12%).
    • MUNCA: 12% din respondenti s-ar ocupa de cariera si in aceste trei ore ipotetice.

  • Marketing ludens

    Sa trezesti interesul este, la urma urmei, tinta finala a oricarei campanii publicitare, iar modul in care faci aceasta este cel mai greu de identificat. Daca ai un public istet, poti s-o faci in joaca. Realitatea alternativa oferita de un joc este o solutie pentru dezvoltarea „micilor celule cenusii“, dar si un instrument puternic de marketing.

     

    Un mail de la cineva numit Phoenix nu inseamna neaparat spam. Poate fi un indiciu ca ati intrat intr-o lume virtuala care foloseste cotidianul drept suport. Un anunt in ziar care va cere sa identificati o anume persoana sau sa gasiti un automobil pot fi mai mult decat niste simple anunturi – pot fi parte a unei campanii publicitare abil disimulate.

     

    Dar nu, nu veti primi vreun mail de la Phoenix, nu unul nesolicitat. Dar Phoenix va exista din aceasta toamna; este un ucigas cu suficient sange rece incat sa provoace o lume intreaga sa-l gaseasca. De fapt Phoenix este eroul negativ al jocului „Evidence: The Last Ritual“, creatie a companiei franceze Lexis Numerique si publicat de The Adventure Company. In „Evidence“ jucatorul primeste indicii din partea criminalului, indicii care, coroborate cu informatii oferite de site-uri cat se poate de reale, pot duce la prinderea ucigasului. De exemplu, unul din indicii este o harta a coastei de est a Statelor Unite. O cercetare amanuntita a hartii indica o zona marcata printr-un punct rosu, o strada care exista in realitate. In acest moment jucatorul va fi nevoit sa iasa din joc si sa apeleze la serviciile Google Maps: o imagine din statelit a respectivei zone il va lamuri despre ce strada este vorba si cum se numeste aceasta. Pentru a termina jocul vor trebui vizitate o sumedenie de site-uri, fiind incurajata si comunicarea cu ceilati jucatori.

     

    „Evidence“ este un produs de tranzitie, care face o conexiune intre ideea generala de entertainment digital si ceea ce poate fi o etapa urmatoare pentru Homo Ludens – Alternate Reality Games (ARG).

     

    Este un concept relativ nou si daca ati vazut filmul „The Game“, cu Michael Douglas, veti fi intuind deja despre ce este vorba. Eroului filmului din 1997 i se schimba viata intr-un mod brutal, devenind din afacerist de succes un proscris vaduvit de cateva detalii minore dar esentiale ale vietii moderne, cum ar fi valabilitatea cartilor de credit, urmarit fiind, in acelasi timp, pentru o vina imaginara, dar cu o tenta cat se poate de reala. Finalul este surprinzator: a fost vorba de un cadou, mai neobisnuit, la aniversare. Enuntul „acesta nu este un joc“ este de baza pentru ARG, oferind atat filozofia pe care se bazeaza realizatorii cat si modul de abordare din partea participantilor. Intr-un ARG sunt folosite din plin elemente ale lumii reale – site-uri internet, e-mail-ul, telefonul mobil, ziarele, televiziunea, dar mai ales elemente din lumea reala – strazi, locatii, masini. Povestea este oferita participantilor pe bucatele, pe diverse canale media, jucatorilor revenindu-le sarcina de a combina elementele puzzle-ului.

     

    Gradul ridicat de implicare a facut din creatiile de tip ARG niste instrumente de marketing tentante si cu rezultate cat se poate de promitatoare. Primul ARG cu adevarat de succes, cunoscut sub numele de The Beast, a fost creat de o mica echipa din cadrul Microsoft pentru promovarea filmului „A.I.: Artificial Inteligence“ (2001), regizat de Steven Spielberg. „A.I.“ este povestea unui robot cu chip de baietel si, mai ales, cu suflet de baietel, care, in devenirea sa, invinge bariere de timp, spatiu si civilizatii.

     

    Premisele „The Beast“ au fost create de materialele promotionale ale filmului, care faceau referire, printre actori si tehnicieni, la Jeanine Salla, promovata drept „terapeut pentru roboti“. Intrigati de titulatura, mii de oameni au cautat-o, cu ajutorul Google, pe Jeanine Salla. Au descoperit ca a lucrat pentru Universitatea din Bangalore, in anul… 2142. Website-ul universitatii oferea date despre Salla, un numar de telefon si o serie de legaturi cu alte pagini web, toate din 2142, dar extrem de inchegate si cu un aer cat se poate de real. Cei ce au urmat aceasta cale au cazut, deja, in una din „vizuinile iepurelui“ (rabbithole, cu referire directa la „Alice in Tara Minunilor“), adica unul din punctele de acces in realitatea alternativa creata de „The Beast“, asa cum au fost denumite de creatori. Povestea a continuat in timp real, condusa prin intermediul filmuletelor promotionale si a televiziunii: investigarea unei crime (victima, Evan Chan, facea parte din cercul prietenilor lui Jeanine Salla). Puzzle-urile care trebuiau rezolvate au trimis catre numeroase site-uri web, printre care cele ale unor oficialitati federale americane, ale unei companii cu activitati in domeniul protectiei mediului, al unei reviste de arhitectura sau al unui magazin de palarii. Unele etape au avut final deschis, creatorii „The Beast“ adaptandu-se la solutiile oferite de jucatori. Participantii au putut, in cele trei luni de joaca, sa discute cu personaje din film sau sa participe la manifestatii de strada cat se poate de reale ale militiilor anti-robot in New York, Chicago si Los Angeles. Nici misterele secundare rezolvate nu au fost mai prejos – gasirea unui ucigas de case dotate cu inteligenta artificiala, aflarea adresei unei curtezane electronice cu care Evan a vrut o aventura sau defectiunile aparute in sistemul de control al vremii.

     

    „The Beast“ a devenit un fenomen de masa: a atras intre unu si trei milioane de jucatori (estimarile difera, dar sunt si greu de facut) si a facut obiectul analizelor si reportajelor difuzate de CNN, ABC, New York Times, USA Today sau al site-urilor specializate. Creatie a lui Sean Stewart si a lui Elan Lee, condusi de Jordan Weisman, director de creatie la Microsoft’s Entertainment Division la acel moment, „The Beast“ a fost caracterizata drept „Cetateanul Kane“ al entertainmentului digital de catre revista „Internet Life“ si a primit mai multe distinctii: Best Idea din partea The New York Times Magazine, Best Website de la Entertainment Weekly si Best Advertising Campaign din partea revistei Time. In primavara anului 2005 oficialii Audi constatau cu tristete ca noul model A3, o masina compacta, nu se mula pe gustul americanilor. Si au pus la punct „The Art of the Heist“ (sau The „Art of The H3ist“ in grafia organizatorilor – arta furtului de masini, intr-o traducere aproximativa). Premisele sunt urmatoarele: in sase masini A3 sunt ascunse date despre cel mai mare jaf auto conceput, iar un al saptelea automobil, destinat unei prezentari oficiale dar „disparut“, contine cheia de decriptare a planului. Participantii la „The Heist“ trebuia sa ajute echipa de recuperare a masinilor, punand cap la cap detalii furnizate de creatori in ziare, site-uri, spoturi TV sau pe panourile electronice de informatii din Times Square. Indiciile au fost cautate in Germania, la New York, Chicago sau Los Angeles, in magazine auto, petreceri sau evenimente muzicale. „Pe de o parte am avut de-a face cu jocul in realitatea virtuala combinat cu brandul, pe de alta parte a fost «The Bourne Identity» combinat cu «Codul lui da Vinci»“, a conchis David Baldwin, director de creatie la McKinney, agentia care a conceput campania. Rezultatele: o jumatate de milion de participanti, 2 milioane de vizitatori unici pe site-ul Audi USA, de cinci ori mai multi decat media, 4.000 de drive test efectuate, atragerea unei audiente de calitate, aur pentru New Product Launch, pentru Online Integration, precum si Best in Show Award la IAB/AdWeek Mixx Conference in anul 2005.  

     

    Succesul „The Beast“ i-a determinat pe cei de la Microsoft sa recidiveze, de data aceasta pentru promovarea jocului video „Halo2,“ capul de afis pentru Xbox, consola de jocuri a companiei. Premisele au fost stabilite de primirea, de catre un mare numar de persoane care anterior fusesera implicate in ARG-uri, a unui borcan cu miere care continea si un numar de litere. Acestea, combinate, formau textul I Love Bees. Un site cu acelasi nume aparea la finalul filmelor de promovare a jocului. Siteul Ilovebees.com, aparent dedicat apiculturii, oferea o serie de mesaje criptate care au fost puse de cate webmaster pe seama activitatii hackerilor; de fapt in spatele mesajelor aparent fara sens statea povestea pregatirii unei invazii extraterestre, de fapt preambulul povestii din „Halo2“. Pentru a avansa in joc, participantii au folosit sisteme de pozitionare prin satelit (GPS) pentru a descoperi telefoanele publice la care sunau si ofereau indicii organizatorii.

     

    Iar telefoanele au sunat din Statele Unite pana in Olanda sau Marea Britanie. Estimarile indica intre doua si trei milioane de participanti, din care cateva sute de mii au fost destul de perseverenti pentru a duce aventura la capat. Timp de patru luni, peste 40.000 de telefoane publice au sunat in opt state ale lumii si in 50 de state americane. Numarul copiilor „Halo2“ vandute in primele 24 de ore spune totul: 2,38 milioane numai in SUA si Canada. Pe plaiuri europene, Nokia este una din companiile ce folosesc intens promovarea prin intermediul ARG, organizand cinci manifestari de acest tip in sase ani (intre 1999 si 2005), cu premii constand in cele mai noi creatii ale producatorului de telefoane mobile. Prima editie, din 1999, s-a desfasurat in Olanda si a presupus identificarea unui tanar ajuns in spital dupa un accident cu snowboardul. Editia din 2001 s-a adresat intregii Europe si a costat intr-un melanj de indicii furnizate pe caile obisnuite si de evenimente live, unde participantii trebuia sa-si dovedeasca abilitatile de jucatori de Snake sau altele asemanatoare. In 2005 ARG-ul s-a numit „20 Lives“ si chiar asta a fost – jucatorii trebuia sa devina o alta persoana, zilnic, si sa ia decizii ce-i puteau asigura succesul sau eliminarea. Gradul ridicat de realism al ARG-urilor nu poate fi pus la indoiala, macar pentru faptul ca la un moment dat FBI ajunsese sa ancheteze aparitia unui document strict secret in Majestic, un ARG care a incercat sa introduca si un sistem de plata lunara.

     

    De promovari de acest tip au mai beneficiat si serialele TV „Lost“ si „Push Nevada“. De evidentiat faptul ca multe ARG nu abdica de la principiul initial care a stat la baza aparitiei lor, adica joaca in lumea reala de dragul jocului, pentru distractie. Fara miza publicitara, dar aducatoare de profit, sunt „Perplex City“, „Chasing the Wish“ sau „Metacortechs“, fiecare antrenand multe mii de jucatori in lumi unde granitele nu mai conteaza. Rezumand, un joc in realitatea vituala este un instrument de promovare care ajunde direct la tinta, adica la un public educat, dispus sa faca un minim efort intelectual si care de regula asigura succesul lansarii unui nou produs. Dar „pentru moment, ARG-urile raman ceea ce sunt, adica simple jocuri. E adevarat ca au pornit in scopuri comerciale, dar functioneaza numai daca exista resursele, uriase in unele cazuri, ca sa fie realizate corect“, spune Anda Draganuta, redactor specializat in jocuri la revista XtremPC. Resursele de care pomeneste Anda Draganuta sunt in mod cert intelectuale, dar pot aparea si cheltuieli importante, daca e sa ne gandim la faptul ca „Art of the Heist“ ar fi costat 3-4 milioane de dolari, conform unor evaluari neoficiale.

     

    Pe de alta parte, un capital serios de istetime poate compensa costurile implicate de gestionarea directa a unui mare numar de participanti activi la poveste, si acest lucru face din ARG un potential canal de promovare si pentru Romania. „Astfel de campanii ar putea aparea in Romania chiar de anul viitor“, spune Bogdan Naumovici, director de creatie la agentia Leo Burnett, care vede potentialii initiatori mai degraba in zona companiilor romanesti si mai putin in grupul multinationalelor. „O multinationala are nevoie de raportari si de valori cat mai precise, ceea ce nu este cazul cu astfel de mijloace de comunicare neconventionala, unde masuratorile sunt mai relative. De aceea vad prima campanie in zona antreprenorilor curajosi romani“, precizeaza Naumovici.

     

    Dar public exista? „Cata vreme exista ceva de castigat, amatori exista. Singura problema ar fi dozarea dificultatii si faptul ca este nevoie de un efort preponderent intelectual, plus destul timp liber in care sa enigmele sa fie rezolvate“, crede Anda Draganuta. Si Naumovici este optimist: „Tinerii ne-au intrebat, la premiera filmului, cine e Matrix. In relatia cu marile branduri, eram un public tanar si conectat, care s-ar putea dovedi foarte receptiv“. Ar mai fi totusi o problema: „Romanii sau chiar europenii in general nu au acel spirit de coeziune, de lucru in echipa, necesar pentru a duce la bun sfarsit un astfel de joc“, apreciaza Anda Draganuta. Oricum, asta nu exclude posibilitatea ca la anul romanii sa inceapa sa primeasca echivalentul unui borcan cu miere in cutia postala.

  • Fisa postului

    Alternate Reality Games (ARG) este un tip de joc care integreaza lumea jocului in cea reala.

     

    CANALE: Computer, internet, televiziune, filme publicitare, e-mail, telefonul, ziare.

    MIZA: Rezolvarea unor enigme, in baza indiciilor furnizate de creatori.

    MIZA ASCUNSA: Promovarea de produse.

    PUBLIC: Urban, educat, cu acces la internet, dispus sa participe.

  • Scurta istorie

    „Dungeons & Dragons“, parintele jocurilor de tip role-playing, din care au evoluat ARG a aparut in 1974.

     

    1996 Publisherul Wizards of the Coast dezvolta primele ARG pentru a promova jocul „Netrunner“.

    1997 Filmul „The Game“, cu Michael Douglas, aduce pe ecrane ideea unui ARG .

    1999 Primul joc Nokia, desfasurat in Olanda.

    2001 Microsoft recurge la „The Beast“, joc ce promoveaza filmul „A.I.“.

    2002 Studiourile ABC promoveaza serialul „Push Nevada“.

    2003 Apare „Metacortechs“, ARG bazat pe universul Matrix.

    2004 „I love bees“ asigura succesul jocului „Halo2“, produs de Microsoft.

    2005 In ianuarie apare cartea „This Is Not a Game: A Guide to Alternate Reality Gaming“, de Dave Szulborski.

    2005 In martie este lansat, de catre Audi, „The Art of The Heist“, pentru promovarea modelului A3.

    2006 In ianuarie, revista braziliana Superinteressante ilustreaza un articol despre ARG cu un… ARG desfasurat pana in februarie.

  • Pelerini si marinari congelati

    Toamna. Pelerinaj la moastele unui sfant. Un cordon lat, nesfarsit, de oameni inconjoara dealul Mitropoliei. Ii vad o zi, doua, trei, la un moment dat mi se parea ca sunt aceiasi, lipiti de caldaram, ca nu s-au miscat deloc. Ce-i mana sa stea asa, inghesuiti, apasati nu numai de cele lumesti ci si fizic?

     

    Nu rezist, intr-o seara cobor din tramvai si ma plimb, agale, cale de-o statie, de-a lungul multimii. Multime pestrita, haine de firma lipite de pulovere second hand, jachete de motociclist langa broboade, machiaje pronuntate langa fete aspre, nebarbierite. Batrani si tineri, cateva fete „din acelea“ si multi prinsi de regula la capitolul „…si altii“. „Altii“, destul de eleganti si distanti incat sa para putin nefiresti in ambianta aceea. Priviri nu goale, dar opace, ermetice, cumva umbrite. Toti respecta cu sfintenie gardurile metalice insirate de jandarmi, identific chiar si un soi de lideri de grup, care ordona deplasarea anevoioasa. Ici-colo mai este ingaduita cate o tigara, dar destul de discret, palmata.

     

    Ce-i mana? Nu m-am prins, erau prea diversi ca sa-i categorisesti numai in oameni necajiti care stau din cauza vreunei boli sau a unui necaz; unii prea nelinistiti ca sa fie numai credinciosi, altii cu personalitati prea evidente, prea laice ca sa para pelerini.

     

    Si am intuit ca, mai mult decat credinta, reala sau mimata, ce i-a adunat si i-a obligat sa accepte trecutul osului prin os, la viteza de melc, e dorinta de a-si insela soarta. Aveau nevoie de un element care sa para ca sta la baza unui eventual „mai bine“: o vindecare, un castig, o reusita. Daca va fi sa vina. Daca va vrea sfantul. Acolo, pe o mica suprafata de teren era o Romanie mai mica dar mai vie decat cea a sondajelor de opinie: nu numai pelerinii ci si ceilalti, soferii din sirurile de masini nerabdatoare, cele mai multe elegante, putine rapciugoase, de pe strada, adica zona activa a societatii, eram eu si filozofia mea, poate ieftina, erau reprezentanti ai autoritatii, plictisiti, dandu-si importanta.

     

    M-am mai gandit ca situatia pelerinilor si nevoia lor de minune, de dar providential, pot fi extrapolate. Pentru ca Romania, in intregul ei, a avut nevoie, permanent, de un miracol. Peste increderea in fortele proprii, peste suflecatul manecilor si purcesul la treaba, in gena nationala a stat credinta in reusita cu ajutorul altcuiva, printr-o minune.

     

    Si nici nu poti sa spui ca n-am avut parte: am stat la capatul cozii pentru NATO sau Uniunea Europeana pana cand soarta a creat premisele sa fim primiti fara ca prea multi sa se intrebe ce naiba facem acolo, poate prea stridenti, poate prea umili.

     

    Am trimis un reprezentant in executivul european. Miracolul era palpabil, de acum, asa ca respectivul se vedea deja, inainte de plecare, peste vreun compartiment unde se invart sume asa de mari ca par abstracte. N-a placut persoana in cauza si am trimis pe altcineva. Acum vad nemultumiri legate de importanta portofoliului pe care l-a primit Leonard Orban. Dar cine poate aspira la mai mult, cand multi dintre noi cred ca isi pot insela soarta stand la coada la bine. Si de altfel cred ca Orban, stapan peste intelesurile Babilonului european, va avea destule pe cap; imi aduc aminte, intr-un registru mai destins, de data aceasta de o istorioara. Stiu ca la o conferinta europeana pe teme de agricultura participantii au fost informati, cu seninatate, despre normele privind transportul marinarilor congelati: cuiva ii sunase „semen“, li-chid seminal, drept „seamen“, marinar si, la o judecata rapida si poate si din pudoare, i se paruse mai fireasca posibilitatea transportului normat de marinari conservati decat a lichidului generator de vitei.

     

    Chiar si reusita e asociata mai mult, la noi, cu providenta si mai putin cu munca perseverenta si cinstita. Si cum ar putea fi altfel, cand divinitatea pare sa favorizeze, cel putin la nivel declarativ, destinul celei mai galagioase imagini a reusitei in stil romanesc? Asa ca Dumnezeu s-a transformat intr-un soi de agent imobiliar de Pipera, dar e preocupat si de eficienta unor fotbalisti de prima liga.

     

    „Romanian way of life“ inseamna mai putina scoala si mai multe fite la scoala. Pentru pelerinul roman comun tunul facil e mai la indemana, e un simbol mai puternic decat garajul american care sta la baza multor averi de top. Viitorul asigurat de un bilet de loterie atins de bietele ramasite pamantesti ale sfantului pare mai tangibil decat cel asigurat de un mic atelier. Credinta curata si sprijinul sufletesc pe care il ofera sunt bune. Dar izbavirea o obtii numai daca iesi din rand.

  • Reumatismale

    Textul acesta e ca o femeie care te-omoara cu zile. Dar o femeie fara de care nu poti trai. Este un text, deopotriva, personal si public. Este un text despre legaturile dintre ziaristi si politica si afaceri si santaj.

     

    Un amestec care saptamana trecuta a tinut (din nou) – doar pentru cateva zile, de buna seama – prima pagina a ziarelor; un amestec periculos si, in acelasi timp, inevitabil, in care vrand-nevrand, sunt, deopotriva, parte vatamata si agresor. E, altfel spus, un text care si trebuia si nu trebuia scris. Nu trebuia, pentru ca oricand pot fi acuzat de subiectivitate, cu-noscand indeaproape mai toate partile implicate in conflict. Si nu trebuia scris pentru ca atat deontologia cat si buna-cuviinta ma impiedica sa vorbesc despre detalii care, in sine, ar putea lamuri (cat de cat) intreaga situatie.

     

    In acelasi timp, insa, e un text care trebuie scris pentru ca vorbeste despre o relatie care afecteaza/influenteaza, fie ca vrea, fie ca nu, intreaga viata politica de aici si de aiurea – relatia dintre mass-media si clasa politica, pe de o parte, si relatia dintre mass-media si cetateni (adicatelea dumneavoastra), pe de alta parte. Mass-media sunt incheietura care, de cele mai multe ori, anunta schimbarea vremii. Incheietura care ne doare.

     

    Intamplarea a facut sa am, cel putin teoretic, mai multe „clarificari“. Daca ar fi, insa, sa fiu trezit, noaptea, din somn si intrebat „CE esti tu, la urma-urmelor – la urma care scapa turma?“, v-as raspunde ca mai intai om, pe urma ziarist si mai pe urma celelalte. M-am maturizat, m-am copt, daca vreti, nu ca doctor, nici ca profesor sau filosof, ci ca ziarist. Ziarist fiind, imi port, asadar, crucea. Ziarist fiind, e nevoie sa scriu inclusiv despre lucrurile despre care as prefera sa tac. Ziarist fiind, ma gasesc in situatia acelui fotoreporter (rus – cum altfel?) care a continuat sa filmeze (pe bune!), in vreme ce o hoarda de lupi ii sfasiau piciorul. Nu imi face nici o placere sa vorbesc despre rufele murdare din dormitor. Rufele se spala, daca si cand se spala, in familie.

     

    De aceea, dumneavoastra, cititorii neavizati, n-ati auzit zvonurile care circulau de multisor despre trustul Gazeta – a carui conducere a fost arestata de catre mascati saptamana trecuta. De aceea, dumneavoastra, cititorii neavizati, va veti fi mirat de ce „spiritul de breasla“ nu a functionat (nici) de aceasta data.

     

    Explicatia este, in acelasi timp, si foarte simpla si foarte complicata. Diavolul sta – stim, dar o uitam adesea – in detalii. Sa incepem, asadar, cu faptele: Liviu Man, presedintele trustului Gazeta, dimpreuna cu alti „directori“, a fost, saptamana trecuta, „saltat“ de acasa de catre mascatii DIICOT si acuzati de constituirea unui grup infractional organizat si santaj in forma continuata. Strangeti acum din dinti si ascultati putina istorie in forma condensata (si, implicit, nedreapta).

     

    Pe Liviu l-am cunoscut prin 1987, la „Napoca Universitara“ – „Revista studentilor UASCR“-isti, unde tovarasul Lumperdean – un om care, fara de comunism, ar fi fost „de treaba“ –  imi propusese prin acelasi an sa devin membru al PCR pentru a ocupa functia de redactor-sef. Am refuzat-o NU din spirit de sacrificiu – cum as fi incantat acum sa cred – ci pentru ca banuiam deja ca, mai devreme sau mai tarziu, comunismul se va sfarsi. 

     

    Atunci, Liviu m-a felicitat pentru decizie si tot el a venit prin ianuarie ‘90 cu IDEEA. El a sunat-o pe mama acasa pentru a o convinge sa „investeasca“ cateva sute de lei in „afacerea“ de a scoate un ziar. I-am zis NU, de la „Napoca Universitara“ si de la NU-ul lui Eugen Ionesco. Eram hotarati sa ne luam cu lumea de piept. Mama, saraca, a „investit“. Ne-am luat cu lumea de piept. Am ajuns sa vindem o suta de mii de exemplare saptamanal. Stateam umar la umar cu Zig-Zag sau Expres Magazin. Cu toate astea, investitia a dat, dupa cativa ani, faliment. Ne-am raspandit care incotro, cu buzunarele goale, dar cu entuziasmul (aproape) intact. Majoritatea am continuat sa lucram in presa. Anii au trecut si am inceput sa imbatranim – unii mai repede, altii mai incet. Am inceput sa ne imburghezim. Ne-au crescut burtile si ni s-au latit cheliile. M-am despartit de Liviu prin 1998. M-am despartit atat la propriu, cat si la la figurat. Au ramas sa ne mai uneasca doar amintirile din tinerete – ceea ce, s-o recunoastem, nu e putin lucru.

     

    Pentru amintirile acelea scriu acum. Da. Liviu a facut si greseli, dar macar a avut si o idee. Una, dar buna. Putini, foarte putini dintre cei care-i degusta acum decaderea se pot lauda cu asa ceva. Da. E trist cand realizezi ca nimeni, dar nimeni – nici ziaristi, nici politicieni, nici oameni de afaceri, nici asa-zisi prieteni – nu-ti mai tin partea, odata ce ai luat-o in jos pe topogan. Cand hotul striga „hotii“ si arata cu degetul. Sunt multi de „da“ in toata aceasta poveste. Ceea ce ma intristeaza insa e ca nimeni nu mai are timp si de „dar“. Stiti dumneavoastra „da, dar…“. Da, Gazeta a publicat de-a lungul timpului – o stie tot satul – o sumedenie de porcarii. DAR a publicat si anchete pertinente. Da, se vorbeste despre santaj. DAR nu se vorbeste si despre santajati/santajabili. Cine te poate santaja cand esti curat? Sa fim seriosi. Presa de investigatie din Romania se numara pe degetele de la o singura mana. Toata lumea se vaita de coruptie, dar cand ajunge la taraba prefera tabloidele cu Andrea Marin (nu ca la Gazeta nu se gasea si-asa ceva).

     

    Comercializarea si „trustizarea“ presei (iarta-ma limba romana!) sunt feno-mene de care, de la Max Weber incoace, nu se mai poate face abstractie. Cati dintre ziaristii de astazi se pot lauda ca n-au facut in viata lor compromisuri?

     

    Nu ma-ntelegeti gresit: nu incerc sa disculp Gazeta si nu incerc sa var toti ziaristii in aceeasi oala. Ce alta breasla a dovedit mai mult spirit autocritic decat breasla jurnalistilor? Incerc doar sa var niste nuante intr-un discurs vopsit pana acum doar in negru. Frumos ar fi ca justitia sa-si faca treaba pana la capat si, balansata cum e, sa ia la purecat santajabilii implicati in aceasta poveste.

     

    Da, intre societatea civila si sfera politicii avem o incheietura care ne doare – mass-media. Dar fara de reumatisme am uita cu totul ca mai avem si niste incheieturi. Nu vor fi fiind ele la fel de stimabile precum inima sau creierul, dar fara de ele n-am putea umbla defel.

     

    Iar daca ati citit toate aceste randuri, se cheama ca ati inteles prea bine ceea ce am vrut de fapt sa spun.

  • Politica pentru tot poporul

    Fie ca sunt consiliate de specialisti in publicitate, fie ca o fac pur si simplu din instinct, partidele politice romanesti incep sa se uite mai atent la mecanismele publicitatii neconventionale in cursa pentru electorat. Cat sunt de incorsetate de lege partidele in aceasta cursa publicitara?

     

    „Puteti castiga bilete la meciurile Stelei in Liga Campionilor. Cititi regulamentul in pagina sapte, apoi completati, decupati si depuneti talonul de concurs“, suna un anunt publicat pe la sfarsitul lunii septembrie intr-un cotidian local din orasul Pitesti. Anuntul de concurs nu venea din partea vreunei companii, cum s-ar putea crede la prima vedere – explicatia fiind aceea ca deseori companiile ofera ca premii bilete la diverse evenimente sportive sau concerte in concursurile pe care le organizeaza -, ci a unui partid politic, mai exact Partidul Noua Generatie Crestin Democrat, in parteneriat cu publicatia respectiva. „Inainte de depunere (in urna de concurs, n.r.), validati taloanele la secretariatul partidului“, spunea regulamentul concursului adus in discutie, avand ca miza cinci bilete la fiecare dintre meciurile disputate de echipa Steaua Bucuresti in Liga Campionilor pe stadionul din Ghencea (impotriva Olympique Lyon, Real Madrid si Dinamo Kiev).

     

    Dincolo de ineditul situatiei – astfel de machete, anuntand concursuri organizate de partidele politice, sunt ca si inexistente in presa centrala -, semnul de intrebare care s-ar pune in dreptul acestui demers publicitar ar tine de legalitatea acestui concurs. Astfel stand lucrurile, se naste o intrebare legitima: in ce masura au voie partidele politice sa organizeze concursuri de genul celui propus de organizatia pitesteana a PNG? Raspunsul il dau oficiali ai IAA (International Advertising Association) – organism al industriei de publicitate din Romania, avand peste 100 de membri din toate ariile de practica ale industriei – care spun ca partidele politice „sunt si pot fi clienti de publicitate, aceasta calitate nefiind rezervata exclusiv companiilor private“. Prin urmare, continua IAA, „este un drept legal al organizatiilor politice de a actiona ca si clienti de publicitate“. „Atat timp cat promotia respecta legislatia in vigoare, oricine este liber sa o organizeze“, au mai spus reprezentantii IAA.

     

    Dar care sunt limitarile partidelor politice in a actiona ca si clienti de publicitate? Si in ce masura pot organiza partidele astfel de concursuri in afara perioadei de campanie electorala (si nu numai)? „Raspunsurile se gasesc cu sigu-ranta in legislatia referitoare la organizarea si functionarea partidelor politice, precum si in Codul Audiovizualului. Acestea nu fac parte din aria de expertiza a IAA“, a spus IAA. De notat insa ca Legea Partidelor Politice – despre care Mariana Dimian, vicepresedinte al Biroului Permanent Central al PNG-Crestin Democrat, spune ca partidele politice tin cont in demersurile de acest gen – nu prevede astfel de limitari in publicitatea politica, si nici Legea 148 / 2000 privind publicitatea. O prima concluzie? Lipsa unor limitari clare in materie de publicitate politica (exceptie fac cele din audio-vizual, prevazute de Legea Audio-vizualului) lasa o bresa libera partidelor politice in comunicarea de tip publicitar in afara campaniilor electorale. Astfel ca, daca partidele si consilierii lor in materie de publicitate ar profita de apetitul romanilor pentru premiile de tot felul, poate ca la un moment dat nu ar mira pe nimeni daca vor incepe sa curga concursuri avand ca miza telefoane mobile, cutii de margarina cu CD-uri sau kilograme de carnati, ca sa dam niste exemple aleatorii.

     

    In fond, unul dintre cliseele cele mai inradacinate printre romani spune ca publicitatea este sufletul comertului. Sa fie asa si in cazul voturilor?

  • In litera legii

    Potrivit prevederilor Legii 43/2003 – referitoare la activitatea partidelor politice si a campaniilor electorale – „partidele politice nu pot desfasura activitati specifice societatilor comerciale“.

     

    LACUNA: Legea nu spune insa in ce masura concursurile si machetele publicitare in afara campaniei electorale pot fi incadrate aici.

     

    NUANTE: Codul de Practica in Publicitate (CPP) din Romania considera publicitate politica orice publicitate al carei scop este acela de a influenta electoratul in alegerile locale, nationale sau internationale sau in referendumuri (art. 16 CPP). Acest tip de publicitate este exceptat controlului Consiliului Roman pentru Publicitate (CPP nu se aplica publicitatii politice). La nivelul UE, in marea lor majoritate, organismele de autoreglementare nu au in atributii analizarea, controlul si sanctionarea publicitatii politice, spun reprezentantii Consiliului.

     

    MINIMA MORALIA: Un partid politic poate fi client de publicitate, spune Alexandru Harsany, avocat la NNDKP si consilier al Consiliului Roman pentru Publicitate. In ceea ce priveste publicitatea in sine, „atat timp cat campania publicitara respecta prevederile legii aplicabile, nu se poate reprosa decat partea care tine de morala (iar asta este interpretabila de receptorul publicitatii)“.

     

    *LEGEA 43/2003 PRIVIND FINANTAREA ACTIVITATII PARTIDELOR POLITICE SI A CAMPANIILOR ELECTORALE, ARTICOLUL 7