Blog

  • Flutur: Demisia anunţată de Emil Boc, un act de responsabilitate

    “Un act de responsabilitate”, a comentat Flutur. Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Antonescu: Plecarea Guvernului Boc, un prim pas către soluţionarea crizei politice

    “Plecarea Guvernului Boc e un prim pas către soluţionarea crizei politice. Este deschiderea drumului către alegeri anticipate, este singura formulă democratică, solidă, pentru reaşezarea vieţii politice româneşti pe un făgaş normal”, a spus Antonescu. În opinia sa, demisia Guvernului Boc e un fapt bun pentru România. “Demisia Guvernului Boc este un fapt bun pentru România. Este o victorie a tuturor celor care de la începutul anului au protestat cerând o schimbare politică majoră. Este plecarea celui mai incompetent, mai corupt, mai mincinos Guvern din istoria României, cel puţin de după 1989”, a spus Antonescu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Stolojan despre demisia Guvernului: Curat românesc – dacă ceva merge, atunci trebuie schimbat

    “Curat românesc – dacă ceva merge, atunci trebuie schimbat”, a spus Stolojan, referindu-se la anunţul premierului Emil Boc de a depune mandatul Guvernului. Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie. “Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Kelemen: Demisia a fost decizia personală a lui Boc. Vom discuta cu Băsescu şi cu celelalte partide

    El a susţinut, totodată, că depunerea mandatului a reprezentat decizia personală a premierului Boc. “A fost decizia primului-ministru şi, ca orice astfel de decizie, trebuie respectată. Urmează discuţii în coaliţie, discuţii cu celelalte partide, cu preşedintele şi vom vedea cum vom merge mai departe, dar a fost decizia personală a premierului Boc”, a spus Kelemen. Întrebat dacă UDMR susţine un nou guvern în aceeaşi formulă politică, preşedintele Uniunii a arătat că aceasta depinde foarte mult de persoana premierului desemnat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Demisia lui Boc – primul pas spre anticipate. Suntem deschişi pentru o formulă responsabilă

    “Suntem o corabie în derivă pe o mare extrem de agitată”, a spus Ponta. El a precizat că USL doreşte declanşarea de alegeri parlamentare anticipate, dar că până atunci susţine “stabilitate şi echilibru”. “Cred că putem face o tranziţie democratică”, a apreciat Ponta. Liderul PSD a menţionat că, odată cu demisia lui Emil Boc, se intră în cele 60 de zile pentru dizolvarea Parlamentului în vederea alegerilor anticipate.

    Mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iliescu: Demisia Guvernului, un prim pas realist. E nevoie de guvern tehnocrat şi anticipate

    Iliescu a afirmat că decizia premierului Emil Boc de a depune mandatul Guvernului este “o rezultantă a întregii evoluţii din ultima vreme”. “Este un prim pas realist, de înţelegere a unei cerinţe clare care a venit insistent în ultima vreme, inclusiv la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. Însă, de fapt, cerinţa cea mai subliniată a fost demisia chiar a preşedintelui Traian Băsescu”, a spus el. El a apreciat decizia luată de premier ca un prim pas de înţelegere a nevoii schimbării, însă a subliniat că doar demisia Guvernului nu este suficientă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Boc, supravieţuitorul moţiunilor de cenzură, a cedat nemulţumirilor PDL şi protestelor străzii

    Primul Cabinet condus de Emil Boc s-a format după alegerile parlamentare din 2008, când PDL şi PSD au format alianţa despre care preşedintele Traian Băsescu spunea că o visase dintotdeauna. Boc nu a fost prima opţiune pentru funcţia de premier, el fiind nominalizat abia după ce Theodor Stolojan a renunţat la funcţie, înainte de a fi învestit de Parlament, motivele neoficiale vehiculate de presă fiind legate de faptul că nu putea să îşi demită miniştrii decât cu acordul liderilor PSD şi PDL. Denumit de presă şi politicieni “Guvernul Boc I”, Executivul PDL-PSD a funcţionat până în septembrie 2009, când PSD s-a retras de la guvernare, după ce premierul l-a revocat din funcţie pe Dan Nica, ministrul PSD al Internelor, ca urmare a unui scandal legat de posibile tentative de turism electoral.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Boc a demisionat: Am depus mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară

    “Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc. El a făcut apel către clasa politică pentru a trece rapid prin parlament un nou guvern şi a mulţumit atât preşedintelui Traian Băsescu, pentru un “parteneriat corect în interes public”, cât şi foştilor şi actualilor miniştri din mandatul său.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Franks: România dă gaze producătorilor de îngrăşăminte la un preţ foarte mic, situaţie aberantă

    “Când ajustaţi preţurile şi le dereglementaţi daţi posibilitatea să se facă investiţii. România are nevoie de investiţii. E aberant să daţi gaze ieftin la companiile de îngrăşăminte. Companiile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari pe baza preţului extrem de redus la gaze”, a afirmat Franks. Oficialul FMI a reiterat poziţia exprimată anterior, că legislaţia care interzice exporturile de gaze naturale încalcă directivele UE şi statul “ar putea avea probleme” în această privinţă. “România trebuie să fie mai independentă, să crească producţia. Acum există investitori care explorează după gaze în bazinul Mării Negre, dar trebuie să existe cadrul legal, să nu existe bariere. Trebuie susţinute aceste investiţii”, a arătat şeful misiunii FMI în România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Misiunea FMI şi CE critică Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi sugerează includerea în program a proiectelor finanţate de la UE

    “PNDI, deşi ar putea executa proiecte excelente, nu respectă bunele practici fiscale şi ar trebui limitate astfel de investiţii. Acest lucru este crucial pentru a se preveni risipa de fonduri publice insuficiente”, a spus şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks. El a arătat că o sluţie pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE ar fi includerea cât mai multor proiecte care pot beneficia de finanţare europeană în cadrul PNDI. La rândul său, şeful misiunii CE, Istvan Szekely, a arătat că deşi perspectiva bugetară pentru 2012 este bună, singurul pericol l-ar putea reprezenta PNDI.

    Mai multe pe mediafax.ro