Blog

  • Cele mai ciudate hoteluri din lume – GALERIE FOTO


    In jurul lumii sunt locuri de acomodare pentru toti cei care vor
    sa calatoreasca. De la hosteluri ieftine, unde baile sunt la comun,
    la resorturi hoteliere luxoase unde angajatii au grija de tine si
    iti satisfac toate poftele. Unul din cele mai ciudate hoteluri din
    lume este Hotel Costa Verde din Costa Rica. La prima vedere,
    turistii care vin aici au impresia ca in hotel a intrat un avion.
    De fapt, aeroplanul, un Boeing 727 din 1965, este o camera de hotel
    cu o priveliste absolut superba.

    Sursa: dirjournal.com

  • Marc Carena, noul director Management Clienti Metro Cash & Carry Romania

    Marc Carena a fost Membru al Comitetului Executiv European, in
    functia de Regional Business Manager din cadrul Nestle
    Professional. Din aceasta pozitie a condus divizia
    business-to-business pentru Europa de Sud (Portugalia, Spania,
    Italia, Fosta Iugoslavie, Bulgaria, Grecia, Cipru si Malta).Marc
    Carena ii succede in functie lui Claude Sarrailh, care a preluat
    functia de Director Cumparari Produse Nealimentare, in cadrul Metro
    Cash & Carry Rusia.

    Vanzarile grupului german Metro au ajuns anul trecut in Romania
    la 1,831 miliarde de euro, in scadere cu 3,5% fata de anul
    anterior. Grupul german opereaza pe piata romaneasca doua divizii:
    reteaua cash&carry si cea de hipermarketuri.Vanzarile Metro
    Cash & Carry Romania (MCCR) au scazut anul trecut cu 7,3% in
    euro, pana la 1,137 miliarde de euro, in conditiile in care in
    bilantul aferent anului fiscal 2010 figureaza doua noi spatii
    deschise. In total, lantul MCCR numara 26 de magazine.

  • Google va lansa un serviciu de muzica

    Potrivit unui raport CNet, compania care detine cel mai mare
    motor de cautare din lume testeaza intern programul, urmand ca in
    perioada urmatoare sa fie disponibil si pentru public.

    Zvonurile ca Google va lansa un serviciu de muzica circula de
    mai mult timp. Ultima data cand s-a vorbit de Google Music a fost
    acum o luna in cadrul World Mobile Congress de la Barcelona cand
    seful Motorola, Sanjay Jha a sugerat ca beneficiul faptului ca
    tableta Xoom ruleaza pe Android Honeycomb este ca “are servicii
    video si de muzica”.

    Sursa: pcmag.com

  • Deutsche Telekom si France Telecom fuzioneaza retelele din Romania

    Cei doi operatori au facut o mutare similara in Marea Britanie
    anul trecut si urmeaza acum sa fuzioneze retelele si in Austria si
    Romania in incercarea de a reduce costurile si de a mentine
    profitabilitatea.

    “Cautam parteneri pentru a coopera pe multiple piete. Analizam
    fiecare piata, inclusiv Austria si Romania”, a declarat un purtator
    de cuvant al Deutsche Telekom pentru cotidianul german, adaugand ca
    discutiile nu se poarta exclusiv cu France Telecom.

    |n Romania, France Telecom detine operatorul Orange, care numara
    10 milioane de clienti, iar Deutsche Telekom este prezent indirect
    pe piata locala prin participatia detinuta in grupul OTE, actionar
    in companiile Romtelecom si Cosmote.

  • Wikileaks: Consilier UE – Grupurile de crima organizata din Romania lucreaza ilegal si in secret cu oficiali ai guvernului

    Informatia apare intr-o relatare publicata de Hotnews, care
    citeaza o telegrama Wikileaks transmisa de misiunea diplomatica de
    la Bucuresti. Conform sursei citate, telegrama este nedatata, dar
    din context rezulta ca relateaza evenimente din 2006. Subiectul
    telegramei: “Grupul de Actiune G8 Antiterorism discuta despre
    dialogul cu Islam, despre crima organizata si siguranta
    frontierelor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transporturile propun Guvernului inchiderea a peste 7% din reteaua de cale ferata

    Potrivit unui proiect de hotarare de Guvern, este vizata
    inchiderea unor parti din infrastructura feroviara proprietate
    publica a statului, aflata in administrarea Ministerului
    Transporturilor si Infrastructurii si data in concesiune CFR si/sau
    proprietate privata a CFR, care din considerente tehnice si
    comerciale nu mai justifica mentinerea in functiune. “Prin
    proiectul de hotarare se aproba inchiderea, dezafectarea si
    valorificarea infrastructurii feroviare excedentare, ceea ce va
    degreva bugetul statului si bugetul de venituri si cheltuieli al
    Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA de cheltuielile aferente
    investitiilor si reparatiilor infrastructurii feroviare apartinand
    domeniului public al statului, respectiv domeniului privat al CFR.
    In acest mod, efortul statului va fi indreptat catre dezvoltarea si
    modernizarea principalelor linii de cale ferata pe care se
    desfasoara cea mai mare parte a traficului de calatori si marfuri”,
    se arata in nota de fundamentare.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Harta preturilor la alimente. Unde gasesti cea mai ieftina si cea mai scumpa mancare

    Cele mai mici preturi la mancare se gasesc in pietele din
    judetele Arges, Alba, Bacau, Covasna, Ialomita, in timp ce
    locuitorii din Bucuresti, Bihor, Vaslui si Hunedoara cheltuie
    pentru aceleasi produse de pana la doua ori mai mult. Statisticile
    Ministerului Agriculturii privind preturile principalelor produse
    agricole si alimentare din piete si targuri arata ca cei mai
    ieftini cartofi pot fi cumparati in Covasna (1,8-3 lei pe kg) si
    Bucuresti (2,5-3 lei pe kg), in timp ce cei mai scumpi se gasesc pe
    tarabele din Bihor, unde un kilogram costa 3,5 lei. In ultimele 12
    luni, datele de la Institutul National de Statistica arata ca
    preturile la cartofi au crescut cu aproape 50 %, producatorii dand
    vina pe conditiile meteo neprielnice, pe reducerea numarului de
    cultivatori si scaderea importurilor.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Distrugere creativa

    Dar pe mine stiti ce ma ingrozeste? Faptul ca domnul Traian
    Basescu are asemenea spaime si ca nu le trateaza cum trebuie. Din
    perspectiva si cu prerogativele de jucator, asa cum ne-a obisnuit
    in ultimii ani. Dintr-o cu totul alta perspectiva, sunt tentat sa
    spun ca nu are a se teme – criza nici nu a plecat, deci nici nu se
    poate intoarce, indiferent de cifrele pe care Guvernul se
    pregateste sa le fluture in curand – o crestere de zero virgula
    ceva nu inseamna nimic mai mult decat ca am atins fundul
    prapastiei, dar ca vom ramane acolo in lipsa unor masuri complete
    si coerente de incurajare a afacerilor.

    Si criza nici nu va pleca, pentru ca situatia Romaniei este in
    prezent complet decuplata de restul Europei sau al lumii. Ma uit in
    jur si constat ca detasarea de care vorbesc este o constanta –
    ignoram cu voiosie sau din tampenie cam tot ce se intampla in lumea
    larga, tendinte, modele, schimbari. Sigur ca exista persoane
    conectate, sigur ca exista compartimente de analiza care stiu pe ce
    lume traiesc, exista multinationale si reclame si publicatii si
    internet. Dar conectarea si analizele si reclamele si publicatiile
    si internetul nu deschid mintile oamenilor, si aici e problema.

    Sa le luam pe rand. Se schimba Codul muncii. Sper sa nu mai fie
    altcineva in afara domnului Boc care sa spere ca o astfel de
    modificare va determina investitorii sa stea la coada in Vama Bors.
    O modificare a legislatiei muncii poate cel mult sa completeze un
    pachet de masuri in masura sa atraga investitii; aceasta pentru ca
    insasi centrul de interes al lumii investitionale se schimba, se
    deplaseaza catre Asia, fie ea chiar afectata de radiatii. Un pachet
    de masuri am gasit, de exemplu, la ministrul britanic al finantelor
    George Osborne: reducerea impozitului pe profit in etape timp de
    patru ani, dar si impozitarea suplimentara a bancilor, reducerea
    taxelor pe carburanti, cresterea varstei de pensionare, impozitarea
    suplimentara a veniturilor mari, sprijin la acordarea unor credite,
    taxarea viciului, alaturi de o surpriza, taxarea exceptionala a
    marilor companii petroliere din Marea Nordului cu circa 2 miliarde
    de lire sterline. Osborne a precizat ca va urmari cu ochi de soim
    pretul carburantilor, pentru a preveni transferul taxei in pretul
    platit de soferi. Nu stiu ce efect vor avea masurile cancelarului,
    el sustine ca ajuta consumatorii si usureaza viata IMM-urilor, in
    timp ce companiile petroliere au anuntat ca noua taxa inseamna
    pentru ele reduceri de locuri de munca. Dar vad un program coerent
    pe care un politician si-l asuma, cu multe masuri pe care le percep
    drept logice si bine intentionate.

    Nu vad in Romania o singura idee pentru dezvoltarea industriei,
    a productiei, cu toate ca steaua economiei romanesti a fost
    sustinuta in ultima perioada nu de turism sau servicii, ci de
    exporturi. De oameni care au luat metalul, l-au topit, l-au
    transformat in piese auto, au facut automobile si le-au exportat.
    Este reteta care a permis Germaniei sa iasa din criza mult mai
    repede decat restul statelor lumii si sa devina, de voie, de
    nevoie, sustinatoarea bajbaielilor europene de asa-zisa
    reconstructie. Si retineti, este vorba de aceeasi Germanie care nu
    cu mult timp in urma era afectata de somaj si crestere economica
    timida, in timp ce Spania sau Irlanda erau pe creasta valului. Iar
    acum nemtii au devenit, dupa cum bine spunea Time, China Europei,
    jucand, practic, invers decat China: unii produc ieftin si prost,
    altii scump, dar foarte bun, unii investesc in oameni, iar altii in
    cladiri; muncitorii germani au acceptat reducerea salariilor, dar
    au primit garantii ca isi vor pastra locurile de munca pana in
    2013.

    Nu vad o idee pentru dezvoltarea clasei de mijloc, in afara
    banilor primiti de tinerii antreprenori. Si statisticile
    companiilor indica o injumatatire, in cei trei ani de criza, a
    acestei categorii atat de importante pentru economia si societatea
    unei natii.

    In 1995 Japonia a fost lovita de un cutremur catastrofal, care a
    distrus Kobe, al saselea port al lumii atunci si un important
    centru industrial. Pagubele au fost estimate la 100 de miliarde de
    dolari si predictiile care indicau ani buni pentru recuperare si
    reconstructie nu au intarziat sa apara. Un singur an de zile mai
    tarziu portul revenise la viata si dupa numai un an si trei luni
    industria se situa la 98% din valoarea anterioara cutremurului.
    Este un model de “distrugere creativa” care se regaseste in cazul
    mai tuturor cataclismelor naturale care lovesc nu numai natii
    harnice precum japonezii, ci oriunde pe glob. Chiar si in Romania,
    daca socotim ca am trecut de o etapa de distrugere care ar putea
    descatusa energii creative.

    Culmea este ca presedintele Basescu are dreptate cand vorbeste
    ca trebuie responsabilitate si putina solidaritate. Chestiunea este
    ca domnia sa trebuie, jucator fiind, sa induca in societate
    germenii responsabilitatii si solidaritatii.

  • Scrisul de mana

    Imi petrec aproape toata ziua in fata computerului si obiectele
    pe care le ating cel mai des sunt mausul si claviatura. Scriu mult,
    cel mai adesea programe, din cand in cand cate un articol. Aproape
    ca mi-am pierdut deprinderea scrisului de mana, dar am mereu un pix
    la indemana. De obicei il folosesc cand vorbesc la telefon: notez
    la intamplare intr-o agenda nume, numere de telefon, date, adrese
    (sau desenez o schema cand o adresa este de genul “a doua la
    dreapta de la semafor spre Brasov”) si cateva cuvinte cheie cum ar
    fi “instalator” sau “RCA”. In astfel de situatii, claviatura si
    mausul nu sunt de nici un folos. Daca e ceva cat de cat important,
    transcriu notele intr-un program numit EverNote, dar scrisul de
    mana este de neinlocuit. La fel se intampla la cate-o discutie sau
    sedinta si este oarecum frustrant ca nu pot sa notez direct pe
    computer, pentru ca acolo ajung in cele din urma toate aceste
    notite.

    Exista oare solutii pentru acest mic inconvenient? Pe vremuri am
    folosit un Palm Pilot, care-mi permitea sa scriu de mana cateva
    note cu un creion special si totul era transpus imediat in format
    text. Era util in diverse situatii, dar nu in toate: se putea scrie
    doar intr-o zona, iar semnele pe care le recunostea erau uneori
    bizare, deoarece trebuia trasate dintr-o singura linie. Prin 2004,
    o firma suedeza numita Anoto a inventat o tehnologie ingenioasa
    prin care hartia era transformata intr-un soi de “dispozitiv” de
    intrare cu ajutorul unui stilou special ce memora totul si putea
    trimite prin Bluetooth informatia spre telefonul mobil si de-aici
    spre un computer. Metoda este folosita cu succes in diverse domenii
    (in special medicina si farmacie), dar nu a atins masa critica
    necesara pentru a o impune.

    Domeniul numit “pen computing” are o istorie surprinzator de
    lunga, primul brevet in domeniu fiind acordat in 1888 pentru o
    metoda de “capturare” a scrisului, urmat in 1915 de primul brevet
    pentru recunoasterea scrisului de mana. In 1945, Vannevar Bush isi
    imagina sistemul Memex (stramosul hipertextului), care urma sa se
    bazeze pe recunoasterea scrisului. Au existat numeroase realizari
    (printre care PenPoint SO de la GO Corp, Newton de la Apple,
    Windows for Pen Computing de la Microsoft) si cu toate acestea nici
    Apple iPad si nici Motorola Xoom nu dispun de posibilitatea de a
    lua notite de mana.

    In urma cu vreo doi ani am publicat in aceasta pagina un articol
    (“Exercitiu de imaginatie” – mai 2009) in care incercam sa-mi
    imaginez computerul perfect si s-a nimerit sa fie foarte asemanator
    cu ceea ce mai tarziu a adus iPad, cu o diferenta majora: la
    nivelul functiilor importante, eu puneam notitele de mana si
    recunoasterea scrisului imediat dupa interactiunea prin gesturi.
    Tablete specializate (e drept, cu raspandire limitata) au existat
    si inainte de iPad, iar principala lor calitate era tocmai
    posibilitatea de a lua notite de mana. Pentru medicul aflat la
    patul bolnavului, important este sa obtina imediat istoricul si sa
    noteze evolutia cu scrisul lui ilizibil, nu sa piarda vremea cu
    tastatura virtuala. Pentru un student sau elev, tabletele actuale
    sunt inutile la un curs. Executivii din companii ar vrea poate si
    ei sa noteze cate ceva in nenumaratele lor sedinte si intalniri de
    afaceri. Desigur, se poate inregistra audio sau chiar video, dar
    notitele proprii sunt de neinlocuit.

    In fine, se pare ca toate necazurile se vor sfarsi curand,
    deoarece tableta HTC Flyer va fi dotata cu un “creion” si cu
    aplicatii care sa-l puna in valoare. De fapt este vorba de o
    tehnologie numita Scribe, care va fi deschisa pentru terti
    dezvoltatori ce folosesc platforma Android, astfel incat pe langa
    Sketchbook si Notes – aplicatiile care echipeaza nativ HTC Flyer –
    este posibil sa apara in curand si altele. Sketchbook este cu
    adevarat spectaculoasa, deoarece este capabila sa mixeze notitele
    cu inregistrari audio si poate sa redea acest mixaj in ordine
    temporala. Mai mult, notitele pot fi sincronizate cu EverNote, o
    aplicatie care stocheaza totul intr-un “cloud”. Insa posibilitatile
    sunt mai largi: de exemplu, se pot face marcaje si notite intr-o
    carte sau se pot desena mustati pe o poza.

    Inca nu este perfect. Scribe nu se potriveste perfect peste
    Android, care a fost conceput mai degraba pentru gesturi, asa ca
    uneori apar conflicte. Insa pasul a fost facut si sunt sigur ca
    ceilalti producatori il vor imita si poate vor aduce imbunatatiri.
    Competitia este acerba si orice functionalitate utila valoreaza
    enorm.

  • Romania in Wikileaks. Basescu: Nu ma faceti sa dau drumul la aceste dosare in public

    “Pe 17 februarie, presedintele Basescu a convocat de urgenta «a
    Justice Summit» la Palatul Cotroceni pentru a aproba un plan de
    actiuni care sa trateze reformele din sectorul justitiei.
    Intalnirea i-a adus impreuna pe ministrul Justitiei Predoiu,
    procurorul general Kovesi, seful DNA Morar, seful ANI Macovei,
    presedintele Senatului Mircea Geoana, presedintele Camerei
    Deputatilor Roberta Anastase, presedintele comisiei juridice Daniel
    Buda, presedintele CSM Virgil Andreies si vicepresedintele CSM
    Bogdan Licu”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info