BusinessMagazin

Blog

  • Cine se teme de Google?

    Google, o success-story de manual – in numai sapte ani a reusit sa devina cel mai mare jucator de pe Internet -, este, de fapt, o companie vulnerabila, se aude tot mai des in ultima vreme printre analistii din piata.

     

    La inceputul anului, unii specialisti de pe Wall-Street estimau ca o actiune Google, la acea vreme in valoare de peste 450 de dolari, va ajunge sa valoreze 600 de dolari pana la finalul anului. Au fost si superoptimisti care vorbeau chiar de 800 de dolari. Si totusi, actiunile companiei s-au dovedit mult mai nesigure. In ianuarie si februarie au inregistrat doua puncte de cotitura, scazand cu 15%, apoi cu alte 7%, ajungand in primele zile ale acestei luni la o valoare unitara de aproximativ 375 de dolari.

     

    O evolutie graitoare pentru parcursul de inceput de an al companiei conduse de Sergey Brin si Larry Page: Google dezamageste. Iar analistii n-au ratat prilejul sa puna pe tapet o serie de motive pentru care compania, considerata nu cu mult timp in urma un gigant invincibil, poate fi etichetata astazi drept vulnerabila.

     

    Celor de la Google li s-a reprosat faptul ca nu reusesc sa castige bani si din altceva decat din publicitatea online, dar si „abdicarea“ in fata pretentiilor de cenzura ale guvernului chinez, dupa cum nu au fost trecute cu vederea nici controversele iscate de proiectul Google Print (de scanare a unora dintre marile opere literare ale lumii) sau de aplicatia Google Earth (harti digitale realizate prin prelucrarea de fotografii preluate din satelit). Motive suficient de solide pentru a schimba imaginea pe care Google si-o crease cu atata grija pe piata. De altfel, motto-ul companiei, „Do no evil“ (Nu face rau – n.r.), a inceput sa fie luat peste picior de indata ce Google s-a trezit implicat intr-o serie de scandaluri.

     

    Cum s-a ajuns aici? Pe scurt, dupa ce compania a intrat pe piata din China, autoritatile de la Beijing au cerut cenzurarea site-ului local. Pentru a nu fi „expulzat“, Google s-a conformat fara prea multe comentarii, iar cautarile care contineau termeni „sensibili“ pentru guvernul chinez (cum ar fi Tien An Men sau Tibet) au inceput sa nu mai returneze rezultate – lucru ce a atras multe proteste din partea organizatiilor pentru drepturile omului. Pe de alta parte, Google a avut de pierdut si odata cu lansarea Google Earth. Cateva dintre tarile „scanate“ de Google, cum ar fi Australia, Coreea de Sud sau India, au reclamat faptul ca pe hartile furnizate de gigantul online apareau cladiri sau zone de importanta strategica. Va intrebati daca figurau cumva si obiective militare sensibile din Statele Unite? Ati ghicit, nici vorba. 

     

    Iar imaginea deja botita a Google a mai incasat un pumn odata cu proiectul Google Print, compania fiind acuzata ca incalca drepturile de autor pentru cartile pe care le pune la dispozitie online gratuit pentru orice utilizator de Internet. Totusi, problema cea mai arzatoare pentru investitori este dificultatea pe care Google o are in a-si diversifica sursele de venituri.

     

    In ultimii doi ani, compania a lansat peste 100 de aplicatii software, printre care celebrul serviciu de e-mail Google Gmail (serviciu care a oferit pentru prima oara un spatiu enorm de stocare, de doua sute de ori mai mult decat orice alt furnizor de e-mail la acea vreme), programul de mesagerie online Google Talk, aplicatia de cautare pe computer Desktop Search,  si, recent, Google Video Store. In plus, Brin si Page au mai avut si alte idei, unele foarte costisitoare – au achizitionat 5% din rivalul AOL pentru 1 miliard de dolari in decembrie 2005, totodata, declarandu-se gata sa puna la punct un proiect gigantic, prin care sa ofere internet wireless pe intreaga suprafata a orasului San Francisco. Si, cu toate astea, 98% din veniturile sale vin in continuare din publicitatea online.

     

    Dar cat de mare este, de fapt, Google? Recent, capitalizarea companiei a depasit 100 de miliarde de dolari. Anul trecut, a avut venituri de 6,14 miliarde de dolari, in crestere cu 92% fata de cele 3,19 miliarde obtinute in 2004. Cota de piata a Google a ajuns in ianuarie la 41,4%, cu peste 6% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei comScore Networks.

     

    Pe de alta parte, cotele de piata ale principalilor sai competitori – Yahoo!, MSN si Time Warner Network – au fost in scadere in ultima perioada. Cautarile din reteaua Yahoo! au scazut cu 3,1%, pana la o cota de piata de 28,7%, MSN a pierdut 2,3% – ocupand acum 13,7% din piata cautarilor, iar Times Warner are o cota de 7,9%, in scadere cu 1,7 procente fata de anul trecut. Doar Ask Jeeves, care de curand si-a schimbat numele in Ask.com, a reusit sa isi creasca cota de piata in ianuarie, de la 5,1% la 5,6%.Totusi, Google avea sa dea primele semne vadite de slabiciune la finalul lunii trecute, la scurt timp dupa ce directorul financiar al companiei George Reyes indica o incetinire a ritmului de crestere.

     

    „In mod clar, ritmul nostru de crestere se incetineste. Se poate vedea acest lucru in fiecare semestru. Trebuie sa gasim noi metode de aduce bani in afacere“, a spus Reyes, care a motivat aceasta incetinire a companiei prin „legea numerelor mari“, referindu-se la faptul ca Google nu va putea sustine o crestere semnificativa pe masura ce devine tot mai mare. Ceea ce pentru multi specialisti a parut o declaratie absolut normala din partea directorului financiar, a declansat in piata o adevarata „furtuna“, care a dus la caderea actiunilor cu 7% intr-o singura zi. O scadere care a sters, dintr-o singura miscare, cate 900 de milioane de dolari din conturile cofondatorilor Sergey Brin si Larry Page. E drept ca fiecare are in continuare o avere de peste 11 miliarde de dolari.

     

    „Nu inteleg cum aceasta asa-zisa stire este o stire cu adevarat“, a declarat Cody Willard, directorului unui fond de investitii specializat in tehnologie. „Eu consider ca directorul financiar pur si simplu a repetat ceea ce compania a spus din prima zi, ca trebuie sa gaseasca noi metode de a creste“, a adaugat el. Multi specialisti sunt de parere ca volatilitatea actiunilor Google este cauzata in mare parte de politica celor doi fondatori de a nu da prea multe detalii despre situatia financiara si despre planurile de viitor ale companiei. Intr-o incercare de a mai calma spiritele in randul investitorilor si al analistilor, a iesit la rampa directorul executiv Eric Schmidt, care a promis o crestere a afacerii pe segmentul cautarilor online – principala activitate a companiei -, dar si asumarea unui rol mai important in lumea publicitatii „offline“.

     

    Cu alte cuvinte, publicitatea marca Google ar urma sa intre si pe sectoare traditionale, extinzand business-ul de pe Internet. Schmidt a subliniat chiar faptul ca, din punctul de vedere al conducerii, Google activeaza pe intreaga piata de publicitate a lumii, a carei valoare se situeaza, conform estimarilor, la 600-800 de miliarde de dolari.

     

    Nu este prima oara cand actiunile Google se dovedesc volatile. In ianuarie, cand compania a dat publicitatii cel mai recent raport financiar, actiunile Google au scazut imediat cu circa 15%. Motivul? Cu toate ca rezultatele financiare au fost in crestere, nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor de pe Wall Street.

     

    Unii analisti nu ezita sa puna instabilitatea actiunilor pe seama imaginii serios sifonate a Google. Poate ar fi un pic prea mult spus ca Google este un gigant cu picioarele de lut  sau ca Google merge pe sarma, pregatind semnalul pentru un nou crah al companiilor dotcom. Totusi, riscul exista. Un editorialist din presa britanica se intreba, intr-un articol de saptamana trecuta, ce s-ar intampla daca cei mai mari actionari ai Google, Fidelity si Capital Research (care detin impreuna actiuni in valoare de 15 mld. dolari) ar intra cumva in panica din cauza speculatiilor care inconjoara compania si ar incepe sa vanda masiv. Scenariul panicii pare improbabil, dar, pe de alta parte, si primele semne ale crahului din 2000 au fost asemanatoare.

  • Conduce, dar nu convinge

    Google si-a marit cota pe piata cautarilor pe Internet, luand si mai mult avans in fata competitorilor. Totusi, actiunile companiei s-au dovedit fragile, scazand cu 15 procente la inceputul lui ianuarie si cu alte sapte procente la sfarsitul lui februarie. Motivul principal: oficialii Google au admis ca ritmul de crestere se incetineste, din cauza faptului ca business-ul se bazeaza prea mult pe veniturile din publicitate (98% din total).

     

    Companie

    Ianuarie 2005

    Ianuarie 2006

    Google

    35,4%

    41,4%

    Yahoo!

    31,8%

    28,7%

    MSN (Microsoft)

    16%

    13,7%

    Time Warner

    9,6%

    7,9%

    Ask.com

    5,1%

    5,6%

  • Oracle iese la shopping

    Dupa ce si-a intarit pozitia pe piata aplicatiilor la nivel de intreprindere prin cateva achizitii spectaculoase, Oracle si-a indreptat atentia si spre clientii mici, dar cu posibilitati de crestere. Aici insa are de ales intre a infrunta sau a sprijini produse rivale din zona open source.

     

    Daca in perioada de inceput a asa-numitei revolutii informatice domnea diversitatea, iar miscarile cele mai obisnuite erau divizarile companiilor mai mari in firme tot mai specializate, in ultimii ani (vreo zece deja) asistam la un proces invers: consolidarea. Companiile mai mari cumpara in mod constant companii mai mici. Exista mai multe motive pentru care lucrurile merg astfel, cel mai banal fiind maturizarea industriei. Insa fiecare achizitie are specificul ei. Uneori cumparatorul vrea tehnologiile, produsele si clientii „victimei“, uneori vrea pur si simplu sa-si scoata de pe piata un rival, uneori vizeaza brandul unei companii in dificultate sau, uneori, doreste sa-si loveasca prin ricoseu un concurent periculos.

     

    Oracle este indiscutabil campionul achizitiilor din ultimii ani. Pozitia sa pe piata serverelor de baze de date fiind extrem de solida (pozitia fruntasa in 2005, cu peste 41% din piata), interesul companiei s-a mutat din ce in ce mai mult in zona aplicatiilor la nivel de intreprindere. Asa se explica una dintre cele mai spectaculoase achizitii ale companiei: preluarea in decembrie 2004 a firmei PeopleSoft, unul dintre liderii pietei aplicatiilor de administrare a resurselor umane si a relatiilor cu clientii. Oracle a platit peste 10 miliarde de dolari, dar s-a ales cu mii de clienti de mari dimensiuni din zona corporatista si administrativa. In aceeasi linie se inscrie recenta preluare a firmei Siebel, un important jucator in zona CRM si e-business. Inca aproape 6 miliarde de dolari platite si Oracle se misca acum intr-o piata rarefiata si selecta, alaturi de colosi de talia unor IBM si Microsoft, carora li se alatura campionul aplicatiilor de intreprindere: SAP.

     

    Cum piata marilor clienti este practic impartita si inchisa – deoarece rareori se intampla ca o corporatie sa-si schimbe sistemul de gestiune a resurselor (ERP) – interesul tinde sa se mute in zona clientilor mici. Iar aici lucrurile se complica, deoarece intervine un jucator atipic: produsele software open source. Fara indoiala, campionul in zona bazelor de date este MySQL, cu peste 6 milioane de instalari. In general firme mici, care-l folosesc cel mai adesea pentru aplicatii web intr-o combinatie extrem de populara numita LAMP – adica Linux cu Apache si MySQL, peste care se dezvolta aplicatii cu PHP, Perl sau Python. Totul open source. Aceasta popularitate se explica nu doar prin pret, ci si prin eficienta (MySQL a obtinut cateva rezultate excelente in teste), simplitate in administrare, paleta foarte bogata de interfete de programare si multitudinea platformelor hard/soft suportate.

     

    MySQL are insa si slabiciuni. Una este faptul ca dezvoltarea este realizata aproape exclusiv de o firma suedeza MySQL AB, care ofera produsul intr-un sistem dual de licentiere: open source (GPL) sau comercial. In al doilea rand, MySQL nu se preteaza la aplicatii complexe din cauza unor limitari tehnice, cea mai importanta fiind absenta din structura nativa de stocare MyISAM a suportului tranzactional (care asigura consistenta actualizarii bazei de date printr-un grup de operatii, pe baza principiului „totul sau nimic“) – aspect extrem de important in aplicatii critice.

     

    Rezolvarea problemei a venit din utilizarea unor terte variante de stocare: tabelele InnoDB (furnizate in regim open source de firma finlandeza Innobase OY) sau tabelele Berkeley DB (furnizate tot open source de firma Sleepycat Software). Dupa aceste explicatii preliminare, faptul ca Oracle a cumparat in octombrie 2005 firma Innobase OY si, in urma cu o luna, firma Sleepycat incepe sa capete sens, mai ales daca luam in calcul lansarea in 2005 a versiunii gratuite Oracle Express, care desi este limitata la masini cu un singur procesor si lucreaza cu cel mult 4 GB de date, este perfect compatibila cu editia standard.

     

    Se pare ca Oracle incearca sa castige o piata pe care pana acum a neglijat-o si, totodata, sa-si obstructioneze principalul concurent. Insa pe piata mai exista PostgreSQL si Firebird, ambele open source si potrivite pentru proiecte complexe, cu avantajul ca dispun de comunitati largi de proiectanti, care le fac imposibil de controlat. Mai mult, SAP si-a publicat in regim open source propria baza de date, pe care chiar MySQL AB o distribuie sub numele MaxDB. Pentru MySQL, o varianta buna poate fi combinatia MySQL-MaxDB, care i-ar atrage si suportul lui SAP. Exista insa si varianta ca Oracle sa evite ostilitatea comunitatii open source si sa sprijine MySQL cot la cot cu rivalul SAP.

  • De ce n-am lucra cu picioarele?

    Doua batai scurte din piciorul drept ar putea avea, intr-un viitor nu foarte indepartat, si un alt efect decat acela de a va speria pisica sau, cine stie, subordonatii.

     

    Daca temperamentul dumneavoastra este cumva unul coleric, veti fi de-a dreptul fericit sa „degajati“ din casuta postala, cu o lovitura abila de picior, mesajele e-mail care va scot din sarite. Acest lucru va fi posibil daca una dintre inovatiile Microsoft – o „tastatura“ pentru picioare – va depasi cu succes faza de concept si va ajunge in magazine.

     

    Aceasta este doar una dintre cele 150 de inovatii prezentate, recent, la un eveniment intern al gigantului software – un targ cu circuit inchis al carui scop este acela de a stimula dezbaterile si ideile despre viitorul tehnologiei.

     

    Una dintre vedetele Microsoft TechFest 2006 a fost suita de aplicatii software Step (pas – n.r.) si „picior-pad-ul“ asezat pe podea (un fel de „covoras“ pentru mouse, dar mai mare) si dotat cu sase senzori care, apasati cu pantoful, dicteaza softului sa intreprinda diverse actiuni. Daca ideea de a controla computerul si cu picioarele pare, intr-un fel, amuzanta, cei care au creat suita au construit acest produs cu ganduri serioase, nu doar de dragul de a vedea oameni stand in picioare pe langa birouri pentru a-si administra din varful pantofului e-mail-urile sau colectiile de poze digitale.

     

    Cand au demarat lucrarile la acest proiect, cercetatorii Microsoft au luat in calcul date ingrijoratoare, precum acelea ca intre 17 si 30% dintre utilizatorii de computere se plang de probleme de vedere, dar si de dureri ale spatelui sau ale mainilor din cauza timpului indelungat petrecut pe scaun, in fata monitorului.

     

    Astfel ca ideea de a le permite oamenilor sa realizeze (si) cu picioarele unele dintre activitatile cele mai obisnuite si consumatoare de timp – citirea si filtrarea e-mailurilor sau rasfoirea colectiilor de poze  – a parut nu doar interesanta, ci si benefica pentru sanatatea utilizatorilor de tehnologie. Stergerea unui mail, rasfoirea pozelor sau executarea unor actiuni simple prin apasarea unuia dintre cele sase butoane ale pad-ului de pe podea poate ajuta si persoanele cu handicap sa interactioneze mai usor cu computerul.

     

    Iar alternativa la tastatura si mouse, folosita chiar si pentru o perioada scurta de timp, creeaza perioade de relaxare si are avantajul de pune la treaba si alte grupe de muschi decat cele folosite in mod uzual.

     

    Totul e sa nu ne trezim ca avem reflexul de a sterge un e-mail cu piciorul drept cand suntem la volan in mijlocul unei intersectii aglomerate.

  • In compania blogurilor

    CorporateBlogging.info isi propune sa atace subiectul jurnalelor online care prezinta pozitia, mai mult sau mai putin oficiala, a companiilor. Intrebarea de baza este: de ce s-ar apuca un director executiv sa-i ceara „IT-istului“ sa puna la punct un blog unde sa se poata exprima angajatii?

     

    Motive sunt o multime si diverse, scrie Fredrick Wacka, autorul suedez al site-ului. Am putea incepe enumerarea cu o motivatie „de imagine“. O companie care are blog se poate pozitiona ca „lider de opinie“ in industria in care activeaza, afirma Wacka. Daca nu prin ceea ce spune, atunci macar prin simpla prezenta in blogosfera, avand in vedere ca numarul firmelor din aceasta categorie este inca foarte redus.

     

    Un alt motiv este imbunatatirea serviciului de relatii cu clientii. Daca blogul nu are ca obiectiv principal sa vanda un produs sau un serviciu, el poate servi ca instrument de comunicare mai „umana“ cu clientii – se pot oferi sfaturi despre cum pot fi utilizate mai bine produsele/serviciile companiei si se poate primi feedback.

     

    Nici jurnalistii nu sunt uitati. Blogurile pot deveni un loc de intalnire cu reprezentantii mass-media, care ar aprecia din cand in cand o pauza de la obisnuitul „limbaj corporate“ din comunicatele de presa, pentru o relatie ceva mai directa cu oficialii companiei respective.

     

    Alte obiective care pot fi atinse prin inceperea unui blog de companie: recrutare de personal, testarea unor idei sau produse si chiar aducerea site-ului companiei ceva mai sus in rezultatele motoarelor de cautare, avand in vedere ca Google, de exemplu, gaseste mai usor site-urile care se actualizeaza des si care au multe link-uri catre alte destinatii online (acesta fiind si cazul blogurilor).

     

    Insa, probabil, cel mai mare avantaj pe care il poate avea o companie prin inceperea unui blog este imbunatatirea comunicarii interne, spune autorul site-ului CorporateBlogging.info. Lucru care uneori nu este foarte evident, blogurile nu trebuie sa fie neaparat publice – accesibile oricarei persoane care este conectata la Internet. Ele pot fi concepute astfel incat sa fie accesibile doar din reteaua interna a companiei, evitand astfel riscul legat de instrainarea datelor confidentiale.

     

    Acest risc ar fi si principalul motiv pentru care unii manageri de companie nu vor sa auda de blogurile corporate. Un citat dintr-un comentariu pe aceasta tema, publicat de site-ul MediaJunk.com, i-ar putea linisti pe acesti manageri: „Tehnologia nu este nici rau intentionata, nici stupida. Doar comportamentul uman (inclusiv felul in care este utilizata tehnologia) se poate califica in categorii precum cele de mai sus“.

  • Telenovela in lumea papusilor

    A fost despartirea care a socat milioane de fani. Ea, imaginea perfectiunii in haine roz bombon, cu o duzina de filme sub centura, cateva carti de sfaturi care au devenit bestseller si o linie de accesorii care ii purtau numele. El, tanarul fermecator cu pantaloni scurti, cu abdomen de atlet, zambet ucigator si abilitati sportive in ale tenisului, surfingului si rolelor.

     

    Acum, dupa doi ani de separare care le-a distrus inimile – ideea a fost a ei – Ken si Barbie s-au impacat. Noul look al lui Ken? O transformare, care a fost dezvaluita recent in cadrul unei conferinte la New York – un Ken mai matur, cu pantaloni cargo si care asculta Norah Jones.

     

    Asemeni unui agent disperat care incearca sa reinvie cariera muribunda a unui star de la Hollywood, producatorul Barbie, Mattel, face tot posibilul sa o puna din nou pe picioare. Timp de aproape cincizeci de ani, Barbie s-a aflat in centrul succesului Mattel. Dar acum, tocmai acele calitati care au atras tinerele fete – o imagine nepatata si nici un fel de imbunatatire electronica – le indeparteaza.

     

    Vanzarile au scazut, retailerii reduc locul rezervat in rafturi pentru Barbie, iar sirena blonda se confrunta cu concurenta acerba a unui brand de papusi bosumflate si cu capul mare, produs de MGA Entertainment, o companie privata din Van Nuys, California.

     

    Criza varstei mijlocii prin care trece Barbie are implicatii majore, nu doar pentru Mattel, unde vanzarile ei reprezinta 20% din totalul cifrei de afaceri, dar si pentru intreaga industrie. Barbie fost pentru mult timp cel mai bine vandut brand de jucarii din lume, iar retailerii au dedicat milioane de metri patrati rochiilor de mireasa, cutiutelor pentru pranz sau decapotabilelor care se vand ca accesorii pentru papusa-minune. Incurcatura in care se afla Barbie nu s-a produs chiar peste noapte, ci a fost pregatita pe parcursul anilor de mai multi factori. Produsele electronice pentru cei mici, precum linia Disney de MP3 playere pentru copii de 6 ani lansata in sezonul de sarbatori de anul trecut, au indepartat fetitele de papusi de la varste din ce in ce mai fragede.

     

    Iar din cauza legaturilor stranse dintre Barbie si lumea basmelor – filmele Barbie au aproape intotdeauna la baza un basm – si a costumelor foarte cuminti, papusa a ajuns sa fie privita ca un produs pentru varstele cuprinse intre trei si sase ani, in timp ce fetele mai mari au cautat altceva.

     

    Necazurile Barbie au produs unde de soc in cadrul Mattel, care recent a renuntat la Matthew Bousquette, presedintele responsabil pentru acest brand, si a pus destinul Barbie in mainile lui Neil Friedman si Chuck Scothon, care au condus foarte pro-fitabila marca Fisher-Price.

     

    Compania, care are sediul in El Segundo, California, continua sa fie cel mai mare producator de jucarii din lume. Dar performantele lui Barbie din ultimii doi ani au inceput sa afecteze vanzarile totale in mod semnificativ. „Singurul lucru care reprezinta o problema la Mattel este tocmai acel lucru pe care compania nu si-l poate permite sa fie o problema“, spune Sean McGowan, analist al industriei jucariilor la banca de investitii Harris Nesbitt.

     

    Jim Silver, un alt reputat analist al industriei, spune ca necazurile Barbie au inceput in 1999, odata cu lansarea celebritatilor adolescente precum Britney Spears, ale carei tricouri cu vedere la buric si fuste scurte au fost rapid adoptate de fanele tinere. Astfel, intre posterele cu Britney si papusile Barbie, fetitele le aleg tot mai mult pe primele.

     

    Doi ani mai tarziu, MGA Entertainment a introdus papusile Bratz, care au ajuns pe rafturi purtand tocmai tricouri si fuste scurte si o mare varietate de articole picante care au fost considerate mult timp tabu de producatorii din bransa.

     

    Bratz, care se adreseaza copiilor de peste 7 ani, au dovedit ca fetele mai mari, care incepusera sa se indeparteze de Barbie, pot fi atrase de o papusa, cu conditia ca aceasta sa se incadreze in mixul potrivit dintre moda si atitudine, sustine Silver.

     

    Eforturile initiale ale Mattel de a invinge Bratz au esuat. In 2003, compania a lansat o linie numita Flavas, sase papusi in stilul hip hop, a caror incadrare extrem de urbana a parut sa fie inspirata, criticii au spus chiar imprumutata, de la Bratz. Dar produsul a avut vanzari slabe si Mattel l-a retras intr-un an.

     

    Apoi a aparut My Scene, cu buze exagerate si ochi cu machiaj maroniu, care au evocat din modelele Bratz si au dus la un proces din partea MGA Entertainment, care a acuzat Mattel ca ii copiaza designul. My Scene a avut mai mult succes decat Flavas, dar nu a dat semne ca incetineste evolutia Bratz.  Apoi a aparut drama dintre Ken si Barbie, despre care Mattel a sperat ca va trezi interesul pentru brand.

     

    In februarie 2004, dupa cum stie orice copil de cinci ani, Ken si Barbie s-au despartit. Conform lui Mattel, care spune ca se bazeaza pe raspunsul clientilor pe web site pentru a contura povestea Barbie-Ken, Barbie a fost sedusa de un surfer australian numit Blaine. Ken, cu inima franta, a calatorit in lume pentru a se regasi, oprindu-se in Europa si in Orientul Mijlociu pentru a se instrui in religia budista si catolica, invatand sa gateasca si indepartandu-se incetisor de viata trepidanta de pe plaja. Noul Ken este opera unui stilist al starurilor, Philip Bloch, care i-a imbracat pe Pierce Brosnan, Johnny Depp si Sean Combs.

     

    S-au dus vremurile costumelor de baie demodate ale lui Ken si tricourile plictisitoare. Noua garderoba a lui Ken va include pantaloni cargo, un costum cambrat cu revere si o geaca de motociclist. O revigorare faciala, dupa cum o numeste Mattel – prima prin care a trecut Ken in peste zece ani – i-a dat un nas mai bine definit si o gura mai tandra. „Este un fel de combinatie intre Matthew McConaughey si Orlando Bloom“, a spus recent Block in cadrul unui interviu. Isaac Larian, directorul executiv al companiei mama a Bratz, MGA Entertainment, a numit reuniunea dintre Ken si Barbie „publicitate stupida“.

     

    „Ken nu o va salva pe Barbie“, a adaugat el. Larian, care si-a luat in serios rolul de carcotas si este hotarat sa indrepte criticile asupra rivalului sau mai mare, a declarat chiar intr-un interviu ca Barbie „este oribila. Nu exista detalii; nu este bine executata“. „Este timpul ca Barbie sa se retraga“, spunea el. „Pana si Michael Jordan s-a retras la un moment dat“. Pe de alta parte, executivii de la Mattel atrag atentia ca Barbie ramane cel mai vandut brand din lume – nu numai dintre papusi, ci dintre toate jucariile.

     

    De asemenea, Barbie a ramas papusa de moda numarul unu in 2005. Iar vanzarile filmelor precum „Barbie of Swan Lake“ (2003) sau „Barbie: Fairytopia“ (2005) au urcat pe prima pozitie in topul casetelor video pentru copii.

     

    In fiecare luna, 51 de milioane de fetite viziteaza site-ul web al Barbie, transformanu-l in destinatia online de top a fetelor cu varste cuprinse intre 2 si 11 ani. „Brandul Barbie este infricosator de relevant“, a declarat Chuck Scothon, noul manager general pentru papusi de la Mattel.

     

    Totusi, nu se poate spune acelasi lucru si despre Barbie papusa. Pentru ca Barbie sa aiba succes, spune Scothon, Mattel trebuie sa depaseasca stadiul de jucarie tacuta, care a fost coloana vertebrala a brandului inca de cand Ruth Handler a creat papusa in 1959 (Barbie si Ken poarta numele celor doi copii ai lui Handler).

     

    O papusa care face ceva diferit este Let’s Dance Barbie, o linie care va fi vanduta in magazine din toamna. Modelul foloseste tehnologia radio pentru a imita miscarile fetitei care se joaca cu ea.

     

    Mattel recunoaste ca un Ken imbunatatit, oricat ar fi de fermecator si la moda, si reconcilierea sa cu Barbie, oricat de senzationala, nu sunt solutiile salvatoare. Dar vor oferi milioanelor de fetite care se joaca cu Barbie un nou scenariu dupa care tanjeau.

     

    In final, explica un purtator de cuvant al Mattel, papusile barbat cum este Ken „au fost intotdeauna doar accesorii pentru Barbie“.

     

    Traducere si adaptare de Cristina Marina

  • Papusa care face moda

    Vanzarile Barbie au scazut cu 12,8% in ultimul an, pana la 1,2 miliarde de dolari, in timp ce cifra de afaceri a Mattel s-a majorat doar cu 1,5% la 4,2 miliarde de dolari.

     

    REACTII: Mamele au detestat-o initial pe Barbie, considerand-o mult prea „dezvoltata“ pentru fetitele lor de 4-12 ani.

     

    RECORD: Barbie si-a facut „intrarea“ la Targul American de Jucarii de la New York din 1959. In primul an pe piata a inregistrat vanzari record: 351.000 de papusi, la un pret de doi dolari bucata.

  • Viitorul care s-a petrecut deja

    Parinte al notiunii moderne de management, Peter Ferdinand Drucker face parte din acea rara categorie de autori al caror nume nu mai apare pe coperta separat de titlul cartii. El este in titlu. Aceasta e si situatia volumului „Peter Drucker on the Profession of Management“.

     

    Peter Drucker (n. 1909, la Viena) s-a stins din viata anul trecut, in noiembrie. In cei 96 de ani pe care i-a trait atat de rodnic, a scris 31 de carti, a fost consultant pe probleme de business pentru numeroase companii importante, editorialist la The Wall Street Journal, colaborator asiduu la Harvard Business Review, profesor de management la Universitatea din New York si, in ultima perioada a vietii, la Universitatea din Claremont, California.

     

    Prima sa carte de impact, datand din 1940, este rezultatul unui „political audit“ pe care i l-a comandat Donaldson Brown, vicepresedintele companiei General Motors. Volumul, intitulat „The Concept of Corporation“, este rezultatul unei investigatii „la fata locului“, operata cu lentile sociologice si care coaguleaza o idee astazi banala, dar care atunci a facut epoca: intreprinderea de mari dimensiuni devenise cea mai importanta institutie a societatii industriale.

     

    Explicand, accesibil, felul in care aceste institutii functioneaza, dar si care sunt prejudecatile cele mai nocive cu care se confrunta gestionarea lor, Drucker nu doar a popularizat structura multidivizionara a GM, ci a si starnit polemici aprinse, a incitat autori diversi sa-i dea replica in articole sau carti si, inainte de orice, a delimitat problematica activitatii de management si rolul ei in societatea moderna, sugerand ca cele trei sarcini majore ale unei companii sunt: crearea de profit, satisfacerea angajatilor si responsabilitatea sociala. Idei care, asa cum am mai spus, par a tine astazi de locul comun.

     

    Drucker a fost intotdeauna insa cu un pas inaintea vremii sale, iar previziunile sale (cu exceptia, poate, a celebrei morti a „omului economic“) s-au adeverit matematic. Constituita ca o culegere din cele mai bune si mai relevante astazi studii ale autorului, cartea de fata este ia in  doua sectiuni: prima este dedicata activitatii de baza a managerilor („Raspunderile managerului“), iar cea de-a doua, intitulata „Lumea directorului“, trateaza problemele speciale ale managementului intr-o economie bazata pe cunoastere.

     

    In chip de cadru, nu doar decorativ ci si esential pentru intelegerea anvergurii ganditorului, un interviu final pe tema „Directorului epocii postcapitaliste“ si o prefata care puncteaza, ca intr-un testament vizionar, problemele cu care se va confrunta societatea umana in urmatoarele decenii: „Viitorul care s-a petrecut deja“. Ideea sa, aparent prezumptioasa, este ca evenimentele care vor produce mutatii au avut deja loc, iar noua nu ne ramane decat sa le identificam efectele.

     

    Peter Drucker, Despre profesia de manager,

    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2006

  • NOUTATI

    Odioasa familie

     

    Ironia, calificata la modul simplificat drept arta de a spune ceva cand de fapt vrei sa semnifici altceva, este moneda curenta in aceasta colectie a editurii Nemira.

     

    „Poti sa nu ai un copil pefect“ sau „Poti sa nu ai o familie perfecta“ nu sunt altceva decat niste manuale simpatice dedicate exact modului in care ar trebui sa-ti cresti copilul sau in care sa-ti edifici relatiile familiale. Si asta nu oricum, ci excluzand din start comandamentele puritane, de inalta si desueta moralitate sau aspiratiile spre niste modele ideale.

     

    Cu alte cuvinte, te poti simti minunat in sanul familiei, poti trai intr-o veritabila stare paradisiaca, admitand ca Paradisul arata nu asa cum l-au pictat altii, ci asa cum ti-l imaginezi tu insuti/insati.

     

    Cele cateva capitole ale cartii sunt dedicate unor chei de bolta din arhitectura familiei si sunt urmate de o culegere de aforisme dedicate subiectului.

     

    Libby Purves, Poti sa nu ai o familie perfecta,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

     

     

    Arta albastra

     

    Cele doua datorii pe care Rabo Karabekian simte ca le-a avut fata de viata au fost pictura si lupta impotriva dusmanilor tarii sale de adoptie (Rabo este armean emigrat in SUA), in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

     

    Cartea de fata, o metafictiune, este aparent povestea autobiografica a armeanului, care porneste sa  istoriseasca, intr-un registru narativ care balanseaza intre amaraciune si umor, intreg trecutul sau plin de drame (parintii i-au fost masacrati de turci), de bizare esecuri (toate tablourile sale s-au deteriorat deoarece artistul a ales sa le picteze cu o substanta numita Sateen Dura Luxe) sau de despartiri inexplicabile.

     

    Un bun prilej pentru Vonnegut sa picteze, el insusi, o satira vitriolanta a mediilor artistice americane, a snobismului si nebuniei lor fara pereche.

     

    Kurt Vonnegut, Barba Albastra,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Good luck, Mr. Clooney!

    Cu 17 premii la diferite festivaluri internationale si sase nominalizari la Oscar, cel de-al doilea film regizat de George Clooney, „Good Night and Good Luck“, este un omagiu adus jurnalistului si prezentatorului CBS Edward R. Murrow, poate cel mai fervent oponent al infamei Comisii pentru cercetarea activitatilor antiamericane a senatorului Joseph McCarthy.

     

    Inceputul anilor ‘50. America era cuprinsa de paranoia tradarii din interior si a spionajului prosovietic, iar Mccarthyismul avea sa intre in istoria politologiei ca echivalent al unei vanatori de vrajitoare a secolului XX. Fara sa demaste un singur spion in intreaga sa cariera, McCarthy a reusit in schimb sa declanseze o adevarata isterie in masa prin denunturile sale. O isterie alimentata de audieri televizate care au culminat cu condamnarea unor persoane a caror apartenenta la Partidul Comunist nu putea fi realmente demonstrata. Totul intr-un spectacol la care publicul privea, aparent, fara nici o reactie.

     

    „Trei sferturi din tara considera ca McCarthy greseste, dar nu stiau ca sunt atat de multi“, declara la un moment dat Clooney. „Aveau cu totii impresia ca sunt singuri impotriva tuturor si, cand Murrow a luat pozitie impotriva lui McCarthy, bulgarele de zapada nu a mai putut fi oprit.“ O poveste extrem de interesanta pentru Clooney, el insusi fiul unui prezentator de stiri, Nick Clooney, si jurnalist inainte de a deveni vedeta serialului „Spitalul de urgenta“.

     

    Cu un buget minuscul (putin peste sapte milioane de dolari), „Good Night and Good Luck“ a strans peste 30 de milioane de dolari numai in SUA. „Scopul meu nu a fost sa raspund la intrebari, ci sa ridic intrebari despre teama care ne erodeaza libertatile civile. Si am considerat mai nimerit sa folosesc un context istoric decat sa incerc sa predic in vant. Cred ca e o poveste extraordinara care vine la momentul potrivit.“

     

    Cu un David Strathairn in rolul principal, atat de convingator incat generatiile mai varstnice spun ca seamana ca doua picaturi de apa cu Murrow, si cu imagini de arhiva ale discursurilor senatorului McCarthy (folosite pe motiv ca „jocul unui actor, oricat de bun, n-ar fi fost verosimil in comparatie cu originalul“), regizorul creeaza un dialog extrem de real. Un lucru e sigur: filmul a fost considerat de presa de peste ocean drept unul din cele mai pline de patriotism ale tuturor timpurilor. Chiar daca nu a castigat nici un Oscar si nu trezeste interesul generatiei obsedate de entertainment, „Good Night and Good Luck“ e un film care nu trebuie ratat de cinefilii care se respecta. Noapte buna, si noroc!     

     

     

    GOOD NIGHT AND GOOD LUCK/NOAPTE BUNA SI NOROC

    R: GEORGE CLOONEY CU: DAVID STRATHAIRN, GEORGE CLOONEY, FRANK LANGELLA, ROBERT DOWNEY JR., JEFF DANIELS

    DIN 10 MARTIE