BusinessMagazin

Blog

  • Viata de muzeu

    Muzeele s-au transformat in afaceri care atrag milioane de vizitatori. Au dovedit-o Muzeul Metropolitan de Arta din New York, care are peste cinci milioane de vizitatori in fiecare an, sau Luvrul din Paris, vizitat in fiecare an de peste sapte milioane de turisti.

     

    In Statele Unite, muzeele au depasit, ca atractivitate pentru turisti, chiar echipa de fotbal Yankees sau cea de baschet Knicks, ceea ce nu-i putin lucru intr-o tara in care sporturile sunt la loc de cinste. In Romania insa pare absurd sa se poata vorbi de astfel de comparatii intre fotbal si atractia muzeelor. BUSINESS Magazin a discutat cu reprezentantii a patru astfel de institutii din Bucuresti despre locul muzeelor in societatea romaneasca, incercand sa evalueze potentialul de rentabilitate al acestora. Muzeele din Romania au trecut printr-o perioada tulbure, fiind fie inchise, fie in vesnica suferinta din cauza lipsei de finantare. Dupa Revolutie, numarul de vizitatori a scazut dramatic. „Muzeul Satului s-a aflat in dificultate in 1990, din cauza ideii absurde ca ar trebui desfiintat“, isi aminteste Paula Popoiu, director la Muzeul Satului. „Daca pana in 1989 se statea la coada pentru vizitarea expozitiilor noastre, Muzeul Antipa a devenit ulterior locul in care nu se intampla nimic, locul care nu mai era mentionat decat in glumele cu politicieni“, spune si Aurora Stanescu, seful departamentului de relatii publice, marketing cultural si programe educationale de la Muzeul Antipa.

     

    Aurora Stanescu spune ca, dupa zile intregi in care nu mai aveau nici un vizitator, „ne-am dat seama ca trebuia sa facem ceva“. Si au facut. Muzeul Antipa a fost prima institutie de cultura din Romania care, in urma cu patru ani, a avut o campanie de promovare produsa de profesionisti. Agentia Leo Burnett a realizat campania de imagine „Nu se uita usor“, care a urmarit in principal repozitionarea muzeului, dintr-o institutie invechita, prafuita, intr-una pur si simplu de petrecere a timpului liber. „Toate materialele asociate campaniei de imagine au fost usoare, vesele, adresate persoanelor tinere, publicul-tinta al proiectului.“ Accentul a fost pus pe experienta de viata, pe atitudinea fata de semeni, care ar fi urmat sa se modifice dupa o vizita la muzeu – de aici si sloganul „Nu se uita usor“.

     

    Iar Aurora Stanescu sustine ca dupa campanie s-au vazut rezultate. „Dupa campania de promovare a crescut numarul de vizitatori, oamenii ne scriu, ziarele au inceput sa ne caute, in fiecare saptamana se intampla ceva. E un drum foarte lung de parcurs, dar speram ca peste 10-15 ani, Antipa sa redevina nava-amiral a muzeologiei romanesti“.

     

    Numele Muzeului National de Arta al Romaniei s-a bucurat de vizibilitate in peisajul media anul trecut. Roxana Theodorescu, directorul muzeului, crede ca „marele handicap al muzeului a fost ca pentru o perioada destul de lunga a fost inchis, iar o revenire nu se putea face brusc. Astfel incat acum promovarea include mai mult activitati de relatii publice, conferinte, comunicate, tururi“. Totusi, momentul-cheie pentru relansarea muzeului a fost expozitia de anul trecut „Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza“, cea mai importanta expozitie cu patrimoniu artistic strain organizata pana acum in Romania. Directorul muzeului spune ca „in afara de Festivalul George Enescu nu a mai fost anul trecut un eveniment cultural atat de mediatizat, iar aceasta a contat si pentru provincie, pentru ca au fost oameni care au venit special pentru expozitie“.

     

    Muzeul a investit 1,5 mil. lei in realizarea expozitiei, suportand costurile cu cataloagele si afisele, cu amenajarea salilor, echiparea lor cu dispozitive de supraveghere si de climatizare. Dar investitia a meritat. „Expozitia «Umbre si Lumini» a atras la muzeu si oameni care pana atunci nu intrasera vreodata intr-un muzeu. Chiar daca s-a desfasurat in lunile de vara, a fost vizitata de multi tineri“, spune Roxana Theodorescu. Expozitia a atras 60.000 de vizitatori, in conditiile in care in tot anul 2005 au fost 130.000 de persoane care au platit bilet de intrare in muzeu.

     

    Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) a fost inaugurat in octombrie 2004, intr-un amplasament cel putin neobisnuit pentru un astfel de muzeu – Palatul Parlamentului. Cosmin Tapu, reprezentant al departamentului de comunicare, colectare de fonduri si educatie, spune ca „tocmai controversa plasarii MNAC in Casa Poporului a sporit vizibilitatea muzeului la nivel international, institutia fiind deja in centrul atentiei pe scena internationala de arta“. „Pentru a atrage vizitatorii, le dam motive in plus ca sa ajunga intr-un loc atat de izolat precum MNAC“, sustine Tapu. Asa incat muzeul a ales sa isi promoveze expozitiile prin intermediul evenimentelor speciale destinate tinerilor. De exemplu, la Happy Sundays@the Museum, un eveniment lunar care imbina muzica si arta contemporana, vin in medie 600 de oameni. Seria de evenimente a inceput din februarie 2005 si a propus o serie de petreceri informale cu muzica electronica si alternativa. Happy Sundays@the Museum promoveaza DJ consacrati din Romania, precum DJ Rusu sau DJ Flore, dar a incercat sa descopere si noi figuri de pe scena romaneasca.

     

    Cosmin Tapu spune ca „targetul campaniilor de promovare este in special publicul tanar care nu are nicio legatura cu arta contemporana“. „Baza promovarii evenimentelor a fost Internetul. Muzeul dispune de o baza de 4.000 de persoane care sunt informate prin e-mail despre viitoarele expozitii si care sunt prezente la vernisaje.“ MNAC are o retea dezvoltata de contacte externe, iar cronici ale expozitiilor apar in reviste de arta, dar si in cotidiene precum New York Times sau Le Monde. Campanii de promovare, evenimen-te speciale, aparitii in media, toate constituie strategia de marketing a oricarei companii. Totusi, cum reusesc muzeele, organizatii non-profit, sa finanteze aceste campanii?

     

    Conform legii 311/2003 privind activitatea muzeelor, Romania are 28 de muzee de interes national, care primesc subventii de la Ministerul Culturii. Raluca Capota, expert in Ministerul Culturii si Cultelor, spune ca exista un grad destul de mare de autonomie a muzeelor: „Consiliile stiintifice sunt cele care fac propunerile de activitati, Ministerul Culturii si Cultelor aproba aceste planuri si finanteaza o parte din ele“.

     

    Aurora Stanescu afirma ca Muzeul Antipa traieste din venituri proprii, dar si din subventii de la stat. „Activitatile cu publicul sunt produse in proportie de 80% din parteneriate media pentru promovare si din sponsorizari, care nu asigura neaparat bani, ci necesarul de materiale pentru organizarea unei expozitii sau a unui eveniment.“ Sponsorizarile sunt vitale pentru functionarea muzeului, iar reprezentantii institutiilor sunt constienti de importanta acestora.

     

    Cum reusesc muzeele sa atraga potentialii donatori? „Desigur, nu asteptam ca numai frumusetea muzeului sa aduca donatori, ci intocmim materiale argumentate pentru a atrage potentialii sustinatori ai activitatilor culturale, dar mai ales pentru restaurarea si conservarea patrimoniului din muzeu“, explica Paula Popoiu. Aurora Stanescu sustine ca „sponsorii sunt atrasi de vizibilitatea pe care o cream, ca institutie interesata in sustinerea activitatilor culturale“.

     

    Desi eforturile de promovare a muzeelor din Romania au devenit mai evidente, mai avem foarte mult pana sa ajungem la numarul de vizitatori din muzeele occidentale, avand in vedere ca Muzeul Satului, de pilda, cel mai vizitat muzeu din Bucuresti, a avut 340.000 de vizitatori in 2005, de 20 de ori mai putin decat Muzeul Luvru din Paris. Pana atunci, „cea mai mare satisfactie a noastra este atunci cand vizitatorii ne spun «N-am stiut ca te poti distra asa de mult la muzeu»“, dupa cum spune Aurora Stanescu.

  • Departe de Luvru

    • 28: numarul muzeelor de interes national din Romania care primesc subventii de la Ministerul Culturii
    • 130.000: numarul celor care au vizitat anul trecut Muzeul National de Arta
    • 340.000: numarul vizitatorilor Muzeului Satului in 2005, de 20 de ori mai putin decat Muzeul Luvru din Paris
    • 60.000: cifra vizitatorilor expozitiei „Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza“ de la Muzeul National de Arta, cea mai importanta expozitie cu patrimoniu artistic strain organizata pana acum in Romania

  • Zmeiele din Kabul

    „Kite Runner“, romanul de debut al scriitorului de origine afgana Khaled Hosseini, publicat in 2004, a zabovit luni la rand in topurile de bestseller-uri anglo-saxone (100 de saptamani in New York Times).

     

    Mai mult, atunci cand Sam Mendes, regizorul „American Beauty“, si-a anuntat intentia de a-l ecraniza, volumul a inceput sa fie tradus pe toate meridianele. Chiar daca, mai nou, sarcina transpunerii pe pelicula i-a fost transferata lui Marc Forster in loc de Mendes, cartea isi urmeaza cariera gratie felului necrutator in care demonteaza mentalitatile talibane, dar si frumusetii unice a povestii. Mai nou, volumul a fost tradus si la noi, cu titlul „Vanatorii de zmeie“.


    Pe cerul iernilor din capitala afgana apareau dimineata zmeiele. Franturi jucause de curcubeu pe care copiii le inaltau intr-o indarjita competitie. Spre orele pranzului, oastea de aripi policrome se imputina, pana cand suveran al cerului nu mai ramanea decat zmeul celui mai dibaci dintre concurenti. Un astfel de concurs este castigat, spre mijlocul anilor ‘70, de catre echipa lui Amir (fiul unui bogat negutator taliban) si a lui Hassan, odrasla slujitorului de incredere al familiei celui dintai (slujitor de rasa hazara, stirpe subumana, in viziunea talibanilor). In ciuda diferentei de casta, cei doi fusesera crescuti impreuna si legasera o stransa prietenie. Chiar in seara victoriei, cand zmeul lor falnic se instapanise peste zarea Kabulului, Hassan este violat de catre liderul unei bande rivale, sub ochii lui Amir.


    Dupa ani multi, refugiat in California impreuna cu familia in urma invaziei sovietice a Afganistanului, Amir inca este urmarit de culpa de a-si fi abandonat prietenul. Scriitor apreciat, care joaca fara chef, dar cu abilitate comedia alogenului integrat, Amir primeste intr-o buna zi un telefon din patria-mama, care ii rascoleste pacatele trecutului si il cheama la revansa. Fara sa stea prea mult pe ganduri, Amir (a carui biografie seamana izbitor de mult cu cea a lui Khaled Hosseini insusi, fiu de diplomat, refugiat tot in California si devenit medic) se intoarce in infernul pe care incercase sa-l dea uitarii. Executii, mutilari, violuri – iata cotidianul unei societati ale carei mizerie si forta demonica Hosseini se straduie sa le denunte la fiecare pas. Finalul inregistreaza confruntarea dintre Amir si tortionarul prietenului sau, pe fondul unui cer pe care nu se mai vede tremurarea nici unui z(m)eu.

  • Noutati

    Patru inmormantari si o nunta iluzorie

    Volum de debut al unuia dintre cei mai prizati autori britanici de romane politiste, „Viu sau mort“ pune in scena o istorioara tragica. Patru buni amici se hotarasc sa „ingroape“ viata de burlac a prietenului lor Michael Harrison. Destul de piliti, il asaza pe companionul lor intr-un mormant, insotit de o teava pentru respirat, o sticla de whisky si un walkie-talkie, dupa care pleaca intr-un bar de striptease. Lovitura de teatru: cei patru mor intr-un accident de masina. Ingrijorata de disparitia lui Michael, viitoarea sotie ii cere comisarului Roy Grace sa inceapa o ancheta. Detectivul Grace va face recurs la puterile stiintelor oculte, spre groaza rationalilor sai sefi.

     

    Peter James, Viu sau mort,

    Editura Nemira, 2006

     

     

    Apocalipsa vesela

    Inregimentat de catre multi comentatori in plutonul SF-istilor de avangarda, Kurt Vonnegut ofera in „Slapstick or Lonesome No More!“ (tradus in colectia „Raftul Denisei“ prin „Bufoniada“) o proba cat se poate de elocventa a geniului sau vizionar, unde lumile proiectate in viitor nu sunt decat parabole crunte ale prezentului. Aceasta apoca-lipsa vesela (cum a fost calificat romanul in Chicago Sunday Times) descrie peripetiile, pe jumatate voioase, pe jumatate grotesti ale gemenilor Wilbur (Daffodil) si Eliza Rockfeller Swain, doi monstri umanoizi ale caror inteligente puse sa lucreze laolalta ating nivelul desteptaciunii lui Einstein. Izolati initial pe un asteroid, unde traiesc adamic un amor incestuos, cei doi se vad siliti sa se desparta. Wilbur ajunge presedinte al Statelor Unite si rege autoproclamat al Manhattanului, in ruinele caruia se retrage dupa razboiul civil ce nimicise tara, ca sa-si scrie memoriile si sa dezvaluie mecanismele lumii nebune in care traim.

     

    Kurt Vonnegut, Bufoniada,

    Editura Humanitas, BucureSti 2006

  • Paris!

    Paris Hilton e actrita, manechin, om de afaceri si, mai nou, cantareata de muzica pop. Iar albumul ei de debut e chiar bun.

     

    Cateva chestiuni interesante despre Paris Hilton pe care s-ar putea sa nu le stiti: 1) Pe 29 august 2006, primarul din Las Vegas a proclamat aceasta data ca fiind „ziua Paris Hilton“ si i-a inmanat actritei cheia orasului. 2) Se zvoneste ca Paris a fost invitata sa joace rolul Maicii Tereza intr-un film indian: regizorul ar fi considerat-o potrivita, pare-se, dupa ce ea a refuzat sa se dezbrace pentru Playboy. 3) Si cel mai surprinzator: albumul ei de debut, „Paris“, care a aterizat pe biroul meu luna asta, este de fapt foarte bun. Si nu la modul postmodernist, ironic, „ha, ha, ha, ia uite, ascult Paris Hilton“… nu, catusi de putin. Nu e „bun“ in felul in care e „bun“ „Tanar si nelinistit“. E bun pentru ca e muzica pop buna. Asa sta treaba cu Paris Hilton: daca nu iti place, in-seamna ca de fapt iti displace ideea de muzica pop. Deja incep sa aud mormaieli de de-zaprobare. Parca va aud bombanind: „Paris Hilton zici? Fata rasfatata si bogata, mostenitoarea razgaiata a imensei averi a familiei Hilton (hotelurile cu acelasi nume)? Aceeasi Paris Hilton al carei ex, iritantul Rick Salomon, a reusit sa faca din casetele lor cu sex casnic cele mai bine vandute filme porno din lume? Ei, comedie…“


    Dar stati putin. Nu e chiar asa. Paris e tare, pentru ca e indeajuns de desteapta incat sa faca pe proasta. Paris pretinde ca ar fi mult mai proasta decat e de fapt – si de aici si atractia irezistibila pe care o exercita. Toate interviurile o arata: fata asta e perfect stapana pe imaginea ei. In timpul showului TV  „The Simple Life“, un pretext pentru ea ca sa arate 1) cat de bogata e si 2) cat de deconectata de lumea reala este, Paris a lansat faimoasa remarca referitoare la lantul de su-permarketuri Wal-Mart, in momentul de fata cea mai mare corporatie mondiala: „ce vand acolo, ziduri («walls»)?“. Destul de amuzant. Ca episodul cu casetele de sex, te face sa crezi ca ea a orchestrat totul pana la cel mai mic detaliu, de la un capat la celalalt, in perfecta cunostinta de cauza. Cu siguranta a mostenit de la Marele Bunic, antreprenorul Conrad Hilton, versatilitatea si simtul practic: este manechin, actrita, are propriul ei lant de cluburi de noapte, propriul ei brand de telefoane mobile si propria gama de parfumuri, a scris doua carti (pe bune!) si acum a adaugat la CV si capitolul „cantareata“.


    Si iata ca ajungem si la albumul ei de debut, care incepe, deloc surprinzator, cu o Paris gangurind cu o voce de pisicuta sexi, pe un ritm r’n’b cu bas greu si acorduri salbatice, aproape bollywoodiene. Suna ca o melodie buna a lui Britney Spears, dar cu mai multe gemete – stiu ca e greu de imaginat, dar e adevarat. Si cum r’n’b-ul si hip-hop-ul au cu-cerit topurile intr-atat incat au devenit sinonime cu pop-ul, albumul are un aport intru totul justificat de ritmuri bine unse, pe care Paris toarce, ca orice alta starleta doritoare de ascensiune in industria muzicala. Si totusi, multe dintre melodii tintesc catre alte directii, cu un dance condus de chitara, in piese ca „Jealousy“ sau incredibila „Nothing in the World“. Dar nici una nu se compara cu glorioasa  „Stars Don’t Lie“, primul ei single si unul dintre cele mai bune cantece pop ale verii. Desi suna identic cu eternul si demodatul grup de reggae UB40 si chiar daca tot restul lumii face eforturi disperate sa cante dancehall „dirty“ de tipul Sean Paul, cantecul e bun. Multi cantareti si rapperi au interjectiile lor unicat: Beanie Man spune „zag-a-zah“. Sean Paul zice „me dut-ty yeh“ sau ceva la fel de incomprehensibil. Si Paris Hilton? Paris Hilton zice „yah!“ – la fel cum ziceau yuppies in anii ‘80, care pronuntau asta tare si raspicat in telefoanele lor optzeciste de dimensiunile unui rucsac, in vreme ce visau sa o seduca pe Margaret Thatcher pe bancheta unui tren. E o sarcina dificila, dar ea reuseste sa o zica intr-un fel atat de naiv si dulce…


    Cea mai amuzanta parte a albumului este cover-ul ei dupa execrabilul „Do You Think I’m Sexy“ al lui Rod Stewart. Cand Rod il canta, e ca si cum l-ai vedea pe tatal tau dansand la o nunta si incercand sa intre in vorba cu sora miresei – ingrozitor de jenant. Nu, Rod, nu esti deloc sexy. Esti mai degraba dezgustator. In orice caz, odata ce microfonul ajunge in mana lui Paris, totul devine o gluma foarte buna. Hahaha! Paris Hilton ne intreaba daca este sexy! Ce nostim!


    Nu poti sa n-o iubesti pe Paris Hilton, pentru ca este o oglinda a timpurilor noastre. Daca nu intentionezi sa te refugiezi intr-o pestera si sa plangi nedreptatea lumii in care traim, nu prea ai de ales: bine-ai venit in lumea moderna. O lume superficiala, trecatoare, incredibil de distractiva, in cel mai bun – si cel mai prost – spirit pop culture. Un prieten al meu are ideea traznita s-o aduca pe Paris la MNAC, pentru un concert la Casa Poporului. Daca reuseste, ar da lovitura in lumea performance-ului, pentru ca Paris Hilton spune mai multe despre lumea in care traim decat orice introspectie artistica. Intre artistul contemporan Gillian Wearing si Paris Hilton, eu unul stiu pe cine as alege… Hai, Paris!

  • Cade prefixul

    Concentrarea investitiilor hoteliere in Bucuresti a eclipsat pe buna dreptate, de-a lungul ultimilor ani, piata hotelurilor in provincie. Cresterea economica din mai multe zone din tara atrage insa dupa sine nu numai inmultirea camerelor de hotel, dar si o mai buna stratificare a ofertei.


    Roman Lucian Grecu, om de afaceri din Iasi, recunoaste ca, pana in acest an, hotelul Unirea din Iasi (din care detine 70%) nu i-a adus deloc profit. De cand l-a cumparat (in 2001, la licitatia organizata de fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon), „hotelul a subzistat“, dupa cum spune Grecu. Faptul ca detine si alte afaceri, printre care reprezentanta Dacia-Renault din Suceava (alaturi de alti doi parteneri de afaceri – Adrian Citifor si Mircea Grigorean), i-a adus veniturile care ii trebuia pentru a investi in hotel. Renovarea camerelor, a restaurantului si a salilor de conferinte a costat peste sase milioane de euro (restaurantul si salile de conferinta fiind inca in lucru), iar Roman Lucian Grecu asteapta ca din 2007 hotelul sa intre pe profit. 


    Exemplul de mai sus este doar unul din zecile care se intampla anual pe piata hoteliera din provincie, unde aproximativ 90% dintre proprietarii de hotel sunt oameni de afaceri locali, care au acumulat profituri din alte afaceri si au decis sa investeasca in hoteluri, fie ca le-au cumparat de la fostii proprietari sau de la stat, fie ca le-au construit de la zero.


    Daca 90% sunt oameni de afaceri locali, cine sunt ceilalti 10%? Nu investitori straini, cum a inceput sa se intample in Bucuresti, ci oameni de afaceri tot romani, doar ca din alte zone ale tarii: cel mai important este Radu Enache, care controleaza lantul Continental Hotels, ajuns acum la o retea de 12 hoteluri (trei dintre ele fiind afiliate Ibis), in toate orasele importante din tara, si care va mai deschide doua noi hoteluri in 2007.


    Chiar daca nu au dezvoltat un lant hotelier, sunt si oameni de afaceri din tara care au decis sa deschida hoteluri acolo unde au simtit ca piata are nevoie: Octavian Mares, om de afaceri din Constanta, a investit in Timisoara la inceputul anilor 2000 intr-un hotel de 30 de camere (Regina), iar ulterior a mai deschis inca unul, mai mare, cu 50 de camere, Regina Blue.


    Avansul afacerilor in zona de vest, Timisoara-Arad-Oradea, ar face sa se creada ca hotelierii de acolo au cele mai bune grade de ocupare, respectiv un profit mai mare decat in alte orase din tara. „Cresterea numarului de camere din Timisoara a fost insa foarte mare in ultimii ani si supradimensionata fata de cerere“, spune Malin Malineanu, coordonatorul pentru Romania al lantului hotelier Best Western.


    Explicatia ar fi ca, desi in Timisoara sunt intr-adevar multi straini, multi dintre acestia stau acolo pe termen mediu si lung, cu afaceri, iar asta nu inseamna nimic pentru hoteluri. „Cu cinci-sase ani in urma a fost intr-adevar cerere mai mare decat oferta in Timisoara“, spune Malin Malineanu. Investitiile numeroase, corelate cu stabilirea expatilor cu afaceri mai mici in oras, au facut insa ca gradul de ocupare a hotelurilor sa ajunga la fel cu al celorlalte orase mari din tara, in medie de 50-60%.


    Cu toate acestea, faptul ca Banatul va deveni de la 1 ianuarie poarta de tranzit a Romaniei catre tarile UE ii face pe hotelieri sa fie optimisti si sa investeasca in continuare. Radu Enache va construi doua hoteluri (pe un teren de 4.200 mp vor fi construite doua hoteluri, dintre care unul va fi afiliat Ibis, iar celalalt Continental), SIF Banat-Crisana va construi anul viitor un hotel de patru stele la Oradea (investitie estimata la circa 7-8 milioane de euro), iar dezvoltatorul belgian Besix face planuri pentru constructia unui hotel de cinci stele la Timisoara, dar inca nu a gasit teren. Curios ca, desi afacerile au crescut atat de mult in Timisoara ultimilor ani, nu a aparut pana acum nici un hotel de cinci stele, „ceea ce spune mult despre structura clientilor hotelurilor din Timisoara“, potrivit lui Malin Malineanu.


    Un hotel de cinci stele a aparut insa la Cluj: Opera Plaza este situat in centrul orasului Cluj-Napoca si a necesitat o investitie de 4,5 milioane de euro, proprietarii fiind fratii Octavian si Calin Buzoianu, care au intrat in afaceri cu fabrica de dulciuri Feleacul. Structura mai densa a oamenilor de afaceri veniti pentru termen scurt face din Cluj cel mai bine cotat oras din tara din punctul de vedere al indicatorului „revenue per available room“ (venit pe camera ocupata), urmat fiind indeaproape de Timisoara.


    Clasamentul se mentine si in raportul cerere-oferta: „Un clasament neoficial, dar perfect rezonabil sub aspectul raportului dintre cerere si disponibilitati ar putea fi Cluj-Napoca, aproape de egalitate cu Timisoara, apoi Brasovul, apoi Targu-Mures la egalitate cu Sibiu“, spune Paul Marasoiu, director al companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels Global Management.  Clujul este insa, deocamdata, singurul oras in care a aparut un hotel de cinci stele, majoritatea din cele 995 de hoteluri din orasele din tara (la nivelul anului 2005), fiind clasate la doua si trei stele. Nici nu e de mirare, spun analistii: piata hoteliera se orienteaza in functie de cerere si nu invers: „Hotelurile din provincie nu sunt locomotive, ci vagoane; nu aduc in sine dezvoltare economica, dar o sustin si o ajuta pe cea existenta“, spune Malin Malineanu, oficial al Best Western Romania.  


    Dezvoltarea unor orase precum Sibiu, Timisoara, Targu-Mures sau Iasi i-a determinat pe hotelieri sa creasca nivelul investitiilor: „Exista acum in Romania un trend investitional pentru hoteluri de categorie superioara in provincie, cu precadere in orasele mari“, dupa cum arata un studiu Peacock Hotels Global Management.


    Pentru 2006, studiul arata ca, in timp ce investitiile in hoteluri de trei stele continua – dar cu o tendinta de stagnare -, „se constata un apetit mai accentuat pentru dezvoltarea unor proprietati de 4 stele, in acord cu exigentele in crestere ale pietei“.


    Cresterea, mai ales in volum, a pietei hoteliere din provincie a inceput inca de la sfarsitul anului trecut: „La nivel national, putem estima o crestere de circa 12% ca numar total de proprietati cu functiuni de primire turistica (hoteluri, moteluri, pensiuni agroturistice si urbane), care pana la sfarsitul anului 2006 ar putea ajunge probabil in jurul a 4.750-4.800 de proprietati“, spune Paul Marasoiu. Din aceasta crestere, cea mai mare pondere nu o au hotelurile, ci pensiunile din mediul rural, urmate de pensiunile urbane.


    Investitiile masive in pensiuni sunt usor de inteles din punctul de vedere al investitiei necesare, mult mai mici decat in cazul unui hotel. Insa hotelurile din provincie sunt investitii ceva mai reduse fata de cele din Bucuresti, mai ales din punctul de vedere al pretului terenului (inca mai ieftin decat in Bucuresti in multe orase din tara), dar si din punctul de vedere al mainii de lucru. „Este vorba de o reducere cam cu 12-15% a investitiei fata de un hotel din Bucuresti“, apreciaza Paul Marasoiu. Mai precis, luand in calcul costul standard de 35.000 de euro necesar pentru constructia unei camere de trei stele la nivelul Bucurestiului, o camera de provincie ar costa cu aproximativ 5-7.000 de euro mai putin.


    Diferentele fata de Bucuresti apar, bineinteles, la toate nivelurile. In Bucuresti s-au inaugurat in acest an 20 de hoteluri, iar pentru la anul urmeaza inca cel putin tot atatea, dominate insa de structuri cu capacitate foarte mare, precum hotelul Confort de 1.200 de camere sau Radisson SAS (in locul fostului hotel Bucuresti, cu 440 de camere). In tara, numarul estimat de hoteluri care ar urma sa se deschida pana la sfarsitul acestui an este de 80, in conditiile in care insa numarul mediu de camere ale unui hotel din provincie este de 100.


    Investitiile in hotelurile din Bucuresti se recupereaza insa mult mai repede, datorita gradului mai mare de ocupare: deocamdata, la o oferta apropiata de cerere, gradul de ocupare mediu in Bucuresti este de 75% (rata de ocupare ar putea sa mai scada din 2007, odata cu aglomerarea pietei).


    In tara insa, gradul mediu de ocupare este de 40-50% – „un grad de ocupare deloc suculent“, dupa cum spune Malin Malineanu de la Best Western. Acesta da ca exemplu hotelurile afiliate Best Western: cele sapte hoteluri afiliate din toata tara vor avea in acest an o cifra de afaceri cumulata de aproximativ 12 milioane de euro, din care o treime din venituri vor fi aduse de Hotel Parc din Bucuresti.


    Best Western a fost primul lant hotelier international care a „iesit“ din Bucuresti, afiliind sapte hoteluri in tara, de la Timisoara la Gura Humorului. Ultimul venit in cadrul lantului este hotelul Rogge din Resita, cu 35 de camere, care va fi inaugurat in decembrie. Gradul de ocupare mai mare (in medie cu 15-20%) aduce si venituri mai mari, dat fiind ca si tarifele sunt mai ridicate in Bucuresti, in medie cu 20-25 de euro. Ca urmare, recuperarea investitiei este cu circa 15-20% mai lenta decat in Bucuresti din cauza tarifului mediu net obtinut, mai redus ca in Capitala. 


    Hotelul potrivit la locul potrivit, le place hotelierilor sa spuna. Cei care nu au tinut cont de aceasta butada au avut de suferit: un hotel de business de patru stele, cu preturi peste 100 de euro pe camera, plasat in Iasiul anului 2000, nu a trecut de un grad mediu de ocupare de 35%. Hotelul nu a reusit sa atraga dupa sine cresterea regiunii, dar asteptarile sunt mari: integrarea ar putea creste importanta si investitiile in zona de est.

  • In pregatire

    Pentru anul viitor, hotelierii din toate orasele pregatesc deschiderea a peste 80 de noi hoteluri (2.000 de camere), din care aproximativ 70% vor fi cotate la patru stele si care se vor adauga celor 995 existente. Numarul hotelurilor noi este mai mic decat cel al pensiunilor, unde se vor adauga 300 de unitati.


    SIBIU    : Capitala culturala europeana din 2007 va avea la anul 380 de camere in hoteluri noi si 160 in proprietati hoteliere renovate. Din acestea, circa 70% sunt la nivel de patru stele, printre care un hotel Ramada si unul Ibis.


    CLUJ: In orasul cotat deocamdata ca cel mai profitabil pentru hotelieri sunt in pregatire circa 260 de camere, dintre care aproximativ 50% vizeaza clasificarea la patru stele.


    TARGU-MURES: Jumatate din cele 140 de camere (distribuite in trei hoteluri) care se vor deschide vor fi cotate la patru stele.


    IASI: La anul se vor da in folosinta 240 de camere, din care 70% vor fi in proprietati de patru stele.


    Pensiuni: Cea mai mare crestere o vor avea pensiunile rurale, cu un plus de peste 300 de noi unitati (cresterea fiind de 32-35% in acest an fata de cele 950 existente in 2005), urmate de pensiunile urbane, care cresc cu cel putin 100 de unitati in 2006 (crestere de 18-20%).

    Sursa: Peacock Hotels Global Management

  • Harta hotelurilor

    Cele mai multe camere se afla in judetele care corespund unor zone turistice, in special montane (excluse fiind cele 40.000 de camere de pe litoral).


    ZONA MONTANA: Cele mai multe camere sunt in Valcea (4.489), Caras Severin (3.274), Prahova (4.267), Brasov (5.224), Bihor (4.271) si Suceava (2.846).


    ORASE MARI: Judetele in care numarul camerelor este sustinut de resedinta de judet sau de orasele mai importante sunt: Cluj (2.722), Timis (2.412), Harghita (2.330), Mures (2.176) si Sibiu, unde deocamdata sunt 1.877 de camere.

  • Studiu de caz: Constanta

    Desi al doilea oras ca si marime din tara, Constanta nu se poate lauda cu o piata hoteliera (care sa tinteasca segmentul business) la fel de activa cu cea a altor orase.

     

    Piata hoteliera din Constanta este dominata de vecinatatea cu litoralul, ceea ce o diferentiaza de alte piete din provincie, dandu-i un caracter sezonier. Hotelurile din Constanta sunt de doua categorii: de vacanta, situate predominant in Mamaia (8.000 de camere) si hoteluri de business – unele in oras, altele in Mamaia, principalele fiind Ibis, Bulevard, Royal, Malibu, Yaki (foto), Oxford si Rex, care totalizeaza aproape 800 de camere.


    Hotelurile din Constanta, fie ca sunt de business, fie de leisure, au supracapacitate doar vara. „Gradul mediu de ocupare a hotelurilor din Constanta se diferentiaza puternic in sezon fata de extrasezon, astfel incat estimez ca piata se situeaza undeva la 50% grad de ocupare mediu anual pentru hotelurile din oras si la 30% grad mediu anual pentru hotelurile de business din Mamaia“, spune Calin Ile, manager al hotelului Ibis din Constanta.

  • Aventuri la pescuit in retailul de nisa

    Cu vanzari anuale de aproape 30 de miliarde de euro, retailul este tentant si infricosator in acelasi timp. In aparenta, ramane terenul de joaca al celor mari. Nicio posibilitate pentru investitorii mici si medii? Ba da: pentru ei, retailul de nisa este solutia ideala.

     

    Dezvoltarea unei mici retele de magazine specializate, cu produse pe care clientul nu si le poate cumpara din marile hipermarketuri, devine o tendinta si in businessul romanesc. Intr-un limbaj mai pretentios se numeste retail de nisa. In realitatea de zi cu zi, acest concept capata forme concrete prin brandurile unor magazine specializate: Intersport (articole de sport), Miniblu (articole pentru copii), Gipo (articole de pescuit si sportive) sau Vices & More (magazin de vinuri). Cum poate supravietui o retea mica de retail sau un singur magazin, in conditiile in care volumul este cuvantul de ordine pe piata? In lipsa unei forte mari de negociere in relatia cu furnizorii, micii retaileri nu pot juca pe cartea preturilor mici, asemenea hipermarketurilor. In schimb, cei mici mizeaza pe o relatie mai personala cu clientul si pe furnizarea unei game de produse mai extinse (in functie de specializarea fiecaruia) decat pot oferi Cora, Carrefour, Metro sau Selgros.

     

    Pe scurt, micii retaileri vand produse/ servicii cu o valoare adaugata mai mare, motiv pentru care isi permit si adaosuri comerciale mai mari. Cu alte cuvinte, ceea ce nu se poate obtine prin volume mari este compensat prin marje mai bune.

     

    Retailul de nisa este un business atractiv si pentru investitorii financiari. Cea mai buna dovada: recenta achizitie a retailerului de articole de pescuit Gipo de catre fondul de investitii Gemisa. De altfel, Gemisa a devenit un fond cu specializare in retailul de nisa. Din cele circa zece companii aflate in portofoliul fondului, trei sunt mici retele de retail specializat. Este vorba de Optiblu (optica), Miniblu (o retea de zece magazine cu articole pentru copii) si, mai nou, Gipo.

     

    Fondul a cumparat integral aceasta companie, fondata in 1992 de doi pasionati de pescuit – Lucian Giusca si Stefan Popa (de altfel, din amestecul celor doua nume a rezultat brand-ul companiei).

     

    Conform unor estimari din piata, Gemisa a platit circa doua milioane de euro pentru Gipo – retea care, pe langa produsele care au consacrat-o, adica articolele de pescuit, vinde si articole sportive (schiuri, role). Motivul principal al diversificarii este nevoia de a mentine veniturile companiei la un nivel ridicat inclusiv in afara sezonului de pescuit. Anul trecut Gipo a avut o cifra de afaceri de circa patru milioane de euro.

     

    Gipo are o retea de 40 de magazine in toata tara. Magazinele proprii reprezinta 30-40% din total, restul fiind operate de terti. Pe langa retail, Gipo face si distributie catre hipermarketuri (Carrefour) sau comercianti de tip cash & carry (Metro). Faptul ca aceasta companie a fost cumparata de un fond de investitii indica increderea investitorilor in perspectiva acestui model de business. Noul director al Gipo este Horia Galateanu, fost consultant la Roland Berger Strategy Consultants, companie pentru care a lucrat aproape zece ani si Dragos Rosca, directorul Gemisa Investments.

     

    Retailul de nisa este atractiv nu doar pentru fondurile de investitii, ci si pentru antreprenori romani care au vazut in aceasta zona o oportunitate. Este cazul lui Octavian Radu, omul de afaceri care controleaza RTC Holding. Radu a creat un distribuitor de vinuri premium – Depozitul de Vinuri – companie care din 2004 are si un brand de retail, Vices & More. Magazinul, amplasat in centrul comercial Plaza Romania, are o suprafata de circa 100 de metri patrati.

     

    „Luam in calcul crearea unei retele de magazine in care sa vindem vinuri premium, prin deschiderea a inca unui magazin cu o suprafata mai mare“, declara Stefan Petroae, administratorul companiei Depozitul de Vinuri. El nu este neaparat adeptul extinderii in centre comerciale de tip mall, preferand spatii mai prietenoase, eventual in centrul vechi al Bucurestiului. Petroae afirma ca Vices & More este pe break-even (prag de rentabilitate), veniturile totale ale intregii companii (inclusiv distributie) ridicandu-se la circa 1,5 mil. euro pentru anul in curs. „Pentru 2007 estimam venituri de 2,5-3 mil. euro“, apreciaza Petroae. Pe langa vinuri premium, compania detinuta de Radu mai comercializeaza marci de bere si apa minerala exclusiviste, precum si o bautura racoritoare a carei denumire a creat deja nedumerire – Swiss Cannabis Ice Tea -, bautura legala obtinuta din extras de canabis.

     

    In conditiile in care vanzarile sunt relativ reduse in retailul de nisa, sa fie marjele de profit principala atractie pentru investitori? Chiar daca marjele comerciale sunt mai mari decat in cazul hipermarketurilor, paradoxal, rata profitabilitatii nu este cu mult superioara. In cazul retailului mare, marjele de profit net graviteaza in jurul a 5%. Pentru comerciantii de nisa, marja poate fi dubla, insa este raportata la venituri incomparabil mai mici. „Profitabilitatea poate fi mai mare in cazul jucatorilor specializati, daca gasesti nisa potrivita, daca te diferentiezi si aduci valoare adaugata“, comenteaza Florin Cislariu, shop network manager la Miniblu. El spune ca in acest an compania va avea o cifra de afaceri de 2,5 mil. euro, care se va dubla in 2007.

     

    Daca tot vand produse la preturi cu marje mai mari decat in hipermarket si au costuri mici (magazinele au pana in 100 mp), cum de profiturile micilor retaileri nu sunt la fel de mari ca in telefonia mobila sau in software? De cele mai multe ori, in lipsa unui management profesionist, micile lanturi specializate nu reusesc sa obtina o eficienta a costurilor precum cei mari. Practic, ce castiga din marjele mai mari pierd printr-o organizare financiara mai slaba. Totusi, dezvoltarea unei mici retele specializate ramane una din putinele posibilitati de a mai patrunde pe piata retailului. In afara de identificarea niselor, investitorii in retail au mai gasit o varianta: copierea retetelor de succes ale marilor operatori din domeniu. Cel mai bun exemplu este grupul Pic, detinut de fratii Cornel si Ilie Penescu din Pitesti. Reteta Pic este destul de apropiata de cea a Carrefour, iar pana acum grupul a deschis centre comerciale in Pitesti si Craiova, pe harta dezvoltarii urmand si Braila, zone in care concurenta marilor jucatori nu este foarte intensa. Nu este o strategie riscanta pe termen lung? Ce se va intampla daca Pic va fi atacat „la el acasa“ de marile companii? „Daca ar fi sa ne gandim de fiecare data la riscuri, nu am mai face nicio afacere“, declara Cornel Penescu, coactionar, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin in septembrie. Acelasi Penescu spune ca planul de extindere a grupului prevede deschiderea a 8-10 magazine pana in 2010.

     

    Nici supermarketurile de cartier nu sunt o afacere proasta pentru oamenii de afaceri atrasi de retail. Totusi, acest model de business pierde teren in favoarea marilor centre comerciale. Nisele raman oportunitatea cea mai buna, pentru ca numarul posibilitatilor pentru investitii este aproape nelimitat. Vorba americanilor, cerul este limita. Standardizarea produselor din marile magazine este un atu pentru cei mici. Succesul lor depinde in mod vital de un alt factor: cresterea gradului de sofisticare a consumatorilor si, de la sine inteles, cresterea puterii de cumparare.