Blog

  • Este şef peste reţeaua de curent electric din Bucureşti şi are în subordine 400 de oameni

    Principalele sale responsabilităţi sunt managementul şi implementarea strategiei Enel pentru reţeaua de distribuţie de energie electrică în ceea ce priveşte calitatea tehnică şi comercială a serviciului oferit clienţilor, reducerea pierderilor tehnice şi comerciale în reţeaua de distribuţie, precum şi implementarea strategiilor de dezvoltare sustenabilă.

    Anterior, Mihai Peşte a fost responsabil pentru reţeaua de medie şi joasă tensiune Ilfov şi s-a ocupat de eficientizarea pierderilor comerciale de reţea în cadrul departamentului de măsură. Din 2010, timp de un an, a fost detaşat în Italia, parte a unui program de dezvoltare în cadrul companiei, pentru ca ulterior să  implementeze în România practicile însuşite acolo.

    Înainte de anul 2006, când s-a angajat în cadrul Enel, a lucrat timp de doi ani în cadrul companiei de electrificare CFR. Mihai Peşte a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.


    Mihai Peşte face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Oamenii de afaceri braşoveni şi angajaţii Ministerului Agriculturii, reţinuţi joi de DNA, au fost arestaţi

    Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti, putând fi contestată la Curtea de Apel.

    Oamenii de afaceri Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, Florin Brezeanu, însărcinat cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA), şi Gabriel Potcovaru, din cadrul OJPDRP Braşov, au fost reţinuţi joi de procurorii anticorupţie.

    În acest dosar, procurorii DNA au făcut, miercuri, 27 de percheziţii în judeţul Braşov.

    Procurorii fac cercetări în această cauză pentru săvârşirea, în perioada 2011-2014, a unor presupuse infracţiuni de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene.

    Cei doi oameni de afaceri din Braşov sunt suspectaţi că au dat mită unor funcţionari, inspectori, experţi şi şefi din cadrul OJPDRP, oferindu-le bani, cadouri şi sejururi la pensiuni din zona Braşovului, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

    În schimb, oamenii de afaceri ar fi fost ajutaţi să obţină finanţări europene nerambursabile, în baza unor documente false. Cei doi oameni de afaceri s-ar fi folosit de angajaţi ai OJPDRP pentru a dezvolta o fermă de găini şi pentru a extinde şi moderniza o fermă de curci.

    Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost prejudiciat astfel cu peste 3 milioane de euro, au mai arătat sursele judiciare citate.

    DNA a anunţat joi că Gheorghe Dudu şi Florin Macovei sunt cercetaţi pentru dare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

    Florin Brezeanu şi Gabriel Potcovaru sunt cercetaţi, la rândul lor, pentru luare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sub forma complicităţii.

    Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2014, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, oameni de afaceri din judeţul Braşov, au urmărit obţinerea de finanţare comunitară nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu depăşirea plafoanelor legale maxime. Cei doi sunt prieteni foarte apropiaţi, astfel că au folosit acelaşi plan infracţional.

    În Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) se prevede că, în cadrul măsurii “Modernizarea exploataţiilor agricole”, în sectorul zootehnic valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2.000.000 euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (maxim 800.000 euro). În acelaşi timp, prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 (document cu aplicabilitate directă în statele membre), se prevede că nu se efectuează nici o plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

    Pentru a eluda aceste prevederi şi pentru a beneficia de fonduri nerambursabile în valoare mai mare decât plafonul legal (adică de aproape dublu faţă de valoarea maximă de 800.000 de euro), cei doi oameni de afaceri au folosit societăţi pe care le controlau prin faptul că, în cadrul acestora, aveau calitatea de administrator şi reprezentant, iar asociaţi erau diverse persoane interpuse, membri ai familiilor celor doi.

    Gheorghe Dudu a folosit SC Romagrafeed 2009 SRL şi SC Romagra Otis SRL, iar Florin Macovei – Andrasel Spaco 2011 SRL şi Casiopeia Spaco SRL. Folosindu-se de aceste societăţi, cei doi au divizat artificial proiectele lor de afaceri şi au formulat câte o cerere de finanţare în numele fiecărei societăţi, pentru a se situa, formal, sub plafonul impus de PNDR.

    Pentru a stabili aceste bugete estimative pentru cele patru societăţi, cei doi oameni de afaceri au folosit o serie de oferte falsificate, provenite de la aceiaşi producători/furnizori. În aceste oferte preţurile au fost stabilite în aşa fel încât valoarea totală a cheltuielilor eligibile astfel rezultată să se situeze cât mai aproape de limita maximă şi să permită o valoare cât mai mare a fondurilor nerambursabile accesate (de aproape 800.000 de euro în fiecare caz).

    Întrucât, potrivit PNDR şi Ghidului solicitantului, beneficiarii proiectelor sunt obligaţi să asigure cofinanţarea, cei doi oameni de afaceri au depus extrase de cont emise de unităţi bancare din care rezultă că au împrumutat cele patru societăţi (fiecare om de afaceri pentru societăţile controlate de el) cu sumele corespunzătoare. În realitate, din datele existente în cauză, a rezultat că aceste documente nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât aceeaşi sumă de bani a fost depusă consecutiv în numele fiecărei societăţi comerciale, la cele două unităţi bancare, suma staţionând în acel cont doar până la primirea extrasului de cont necesar dovedirii disponibilului, după care era retrasă şi virată în numele altei societăţi.

    Ulterior, după încheierea contractelor de finanţare, în faza de implementare a proiectelor, Gheorghe Dudu Gheorghe şi Florin Macovei au beneficiat de ajutorul acordat de Florin Brezeanu şi Gabriel Potcovaru, persoanele însărcinate cu efectuarea controalelor din cadrul MADR – DGCA şi, respectiv, din cadrul OJPDRP Braşov. Acest ajutor a avut la bază relaţia de prietenie existentă între cei doi oameni de afaceri şi reprezentanţii organelor de control, precum şi diverse avantaje materiale obţinute de aceştia din urmă. În consecinţă, în cadrul controalelor efectuate de cei doi funcţionari, nu au fost evidenţiate nici elementele din care rezulta divizarea artificială a proiectelor de afaceri şi nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene.

    Ajutorul dat de Florin Brezeanu celor doi oameni de afaceri a constat în: furnizarea de informaţii în legătură cu stadiul cererilor formulate de cei doi, “consultanţă” cu privire la neregulile existente în cadrul proiectelor celor doi şi cu privire la modul în care aceste nereguli puteau fi acoperite. În schimbul acestui ajutor, Dudu şi Macovei i-au asigurat lui Brezeanu cazare în cadrul deplasărilor lui în zona Braşovului, i-au dat produse alimentare şi sume de bani.

    Ajutorul dat de Gabriel Potcovaru celor doi a constat în crearea condiţiilor artificiale de eligibilitate pentru două proiecte. În acest scop, în cadrul verificărilor preliminare aferente cererilor de plată solicitate de cei doi titulari de proiecte, a consemnat în date nereale, pentru deblocarea tranşelor de plată în favoarea acestora. În schimbul sprijinului acordat Potcovaru a fost recompensat de Gheorghe Dudu cu o sumă de bani disimulată într-un plic. Există indicii rezonabile conform cărora Potcovaru percepea un “tarif” de circa 300 de euro.

  • ANALIZĂ Financial Times: Obiectivele Rusiei sunt un conflict îngheţat în Donbas şi blocarea aderării Ucrainei la NATO

    “Este vorba de cea mai gravă criză în materie de securitate din ultimele decenii”, constată Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei.

    Actuala criză riscă să intensifice apelurile, mai ales ale consultanţilor conservatori americani, în sensul furnizării de tehnologie sofisticată armatei ucrainene, mulţi analişti considerând că o astfel de evoluţie ar fi profund destabilizatoare. Deşi unii lideri politici vorbesc de o invazie rusă în Ucraina, mulţi analişti din Rusia şi din Occident evită să utilizeze acest termen, notează Financial Times, subliniind că nu este exclusă o intervenţie militară rusă masivă.

    “Deocamdată, este vorba de un conflict la scară redusă”, consideră analistul Pavel Felgenhauer. “Armata rusă nu a fost în acţiune, iar numărul militarilor implicaţi este de aproximativ 2.000”, adaugă expertul.

    “Obiectivul Rusiei este să diminueze presiunile asupra combatanţilor separatişti, pentru a ajunge la un conflict îngheţat”, explică generalul olandez Nico Tak, comandantul Centrului de criză al NATO.

    “Un conflict îngheţat ar însemna lăsarea unor teritorii vaste din estul Ucrainei sub controlul insurgenţilor susţinuţi de Rusia, forţând, în acelaşi timp, Kievul să accepte un armistiţiu şi să negocieze cu Moscova, poate chiar ani întregi. În acest mod, centrul industrial ucrainean – Donbas – ar fi transformat într-o zonă precum Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud, regiuni aflate sub ocupaţie rusă”, explică Financial Times.

    “O asemenea situaţie ar contribui la atingerea obiectivului central urmărit de Rusia – blocarea oricărei şanse ca Ucraina, sub conducerea noii Administraţii prooccidentale, să adere la NATO”, concluzionează Financial Times.

    Administraţia prooccidentală de la Kiev a acuzat joi că “trupe ruse” au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean. Rusia a negat permanent informaţiile că ar fi trimis militari să lupte în Ucraina. Un oficial NATO a declarat că aproximativ 1.000 de militari ruşi participă la lupte, în prezent, pe teritoriul ucrainean, în special în zona oraşului Novoazovsk. Aleksandr Zaharcenko, “premierul” autoproclamatei “Republici populare Doneţk”, a confirmat că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei. Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi. “Acuzaţiile privind prezenţa militarilor ruşi nu au nicio legătură cu realitatea”, a declarat generalul Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

    Potrivit estimărilor Naţiunilor Unite, peste 2.200 de oameni au murit în confruntările armate produse în ultimele luni în sud-estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi separatişti proruşi. Bilanţul nu include prăbuşirea cursei Malaysia Airlines, în iulie, un incident soldat cu 298 de morţi.

  • PROTESTE în Estul Ucrainei: Peste 5.000 de oameni manifestează la Harkov şi Mariupol împotriva “invaziei ruse” – FOTO

    La Harkov, peste 200 de activişti pichetau consulatul general al Rusiei, cerând încetarea “incursiunii ruse” în Ucraina.

    Manifestanţii fluturau pancarte pe care scria: “Opriţi-l pe nebun! Putin e un asasin” sau “Afară din Ucraina! Rusia este un terorist. Moarte ocupanţilor ruşi!”.

    De asemenea, activiştii au intonat imnul Ucrainei şi cântece obscene despre preşedintele rus, Vladimir Putin.

    Potrivit activistului Vladimir Cistilin, manifestanţii cer oprirea invaziei ruse în Ucraina şi o reacţie din partea comunităţii internaţionale.

    “A început invazia rusă. Locuitorii din Harkov nu pot rămâne nepăsători faţă de această situaţie. Astăzi am decis să ne adunăm în faţa consulatului, pentru a arăta că suntem împotriva acţiunilor Rusiei”, a spus Cistilin.

    După o oră de la începutul manifestaţiei, unul dintre activişti a aruncat petarde spre sediul consulatului, fapt ce a provocat ciocniri cu forţele de ordine. Potrivit Itar-Tass, nu se ştie dacă incidentul s-a soldat cu victime.

    O altă manifestaţie împotriva acţiunilor Rusiei a avut loc la Mariupol, unde peste 5.000 de persoane s-au adunat în piaţa din centrul oraşului.

    Potrivit unui deputat ucrainean, la miting participă atât ucraineni, cât şi ruşi, greci şi evrei.

    Ei protestează faţă de “agresiunea militară rusă” în Ucraina, relatează postul de televiziune ucrainean TSN.

    Mulţi dintre manifestanţi flutură steaguri ucrainene.

    Mariupol, un oraş cu 500.000 de locuitori aflat pe litoralul Mării Azov, în sud-estul Ucrainei, este situat la circa 50 de kilometri de frontiera rusă şi la 110 kilometri sud de bastionul rebel Doneţk.

    Putin, i-a îndemnat pe insurgenţi, în noaptea de joi spre vineri, să deschidă un coridor umanitar pentru militarii ucraineni încercuiţi în zonele unde au loc confruntări, după ce Occidentul a ameninţat Moscova cu posibile consecinţe din cauza situaţiei din Ucraina.

    Administraţia prooccidentală de la Kiev a afirmat joi că “trupe ruse” au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk.

    Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean, însă Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi.

  • Barack Obama: “Toată lumea poate vedea că forţe ruse se află în Ucraina”

    “Rusia este responsabilă de violenţele din estul Ucrainei. Violenţa este încurajată de Rusia. Separatiştii sunt antrenaţi de Rusia. Ei sunt înarmaţi şi finanţaţi de Rusia”, a denunţat preşedintele american.

    “Este evident în ochii întregii lumi că forţe ruse se află în Ucraina”, a declarat Obama, în cursul unei conferinţe de presă.

    Totuşi, el a subliniat că Statele Unite “nu vor recurge la forţă pentru a soluţiona problema ucraineană”.

    “Incursiunea rusă care are loc la ora actuală în Ucraina nu poate duce decât” la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, a adăugat preşedintele american.

    De asemenea, în cursul unei convorbiri telefonice, Obama şi cancelarul german Angela Merkel au convenit că acţiunile Rusiei în Ucraina “nu pot rămâne fără consecinţe”, a anunţat Berlinul.

    Preşedintele american şi cancelarul german au “avertizat că un astfel de comportament (al Rusiei) nu poate rămâne fără consecinţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

    În acest context, Obama a declarat că îl va primi pe Poroşenko luna viitoare, la Casa Albă.

    Ambasadorul Statelor Unite la Naţiunile Unite, Samantha Power, a declarat joi că Rusia trebuie să înceteze “minciunile” şi operaţiunile de alimentare a conflictului din Ucraina.

    La rândul său, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a acuzat Statele Unite că trimit în Ucraina “zeci de consilieri”, iar armata ucraieană “bombardează civili”.

    Administraţia prooccidentală de la Kiev a afirmat joi că “trupe ruse” au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean.

    Aleksandr Zaharcenko, “premierul” autoproclamatei “Republici populare Doneţk”, a confirmat că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei. Însă Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi.

     

  • Echipa lui Ioan Niculae, Astra Giurgiu, s-a CALIFICAT în grupele Ligii Europa – FOTO

    În tur, Astra s-a impus cu scorul de 2-1.

    A marcat: Ferri ’23.

    Ferri a marcat singurul gol al partidei în minutul 23 cu un şut de la şase metri, după o eroare comună a jucătorilor Laban şi Pliatsikas.

    Astra Giurgiu: Lung – Pliatsikas, Ben Youssef, Oros, Junior Morais – Yahaya, Laban (Seto ’85) – Enache, Budescu (Rus ’89), De Amorim – Bukari (Grandin ’90+1). Antrenor: Daniel Isăilă.

    Olympique Lyon: Lopes – Jallet, B. Kone, Gonalons, Zeffane (Bahlouli ’73) – Ferri, Tolisso – Njie, Malbranque (Mvueba ’80), Ghezzal (Danic ’65) – Lacazette. Antrenor: Hubert Fournier.

    Cartonaşe galbene: Oros ’45+3, Enache ’76, Junor Morais ’90+4, Lung jr. ’90+4 / B. Kone ’55, Gonalons ’63.

    Partida a fost arbitrată de o brigadă din Rusia avându-l la centru pe Sergei Karasev ajutat la cele două linii de Anton Averianov şi Tihon Kalugin, în timp ce Aleksei Nikolaev a fost rezervă.

  • Un documentar despre Maria Tănase, nominalizat la Prix Europa

    Conceput pentru “Storymania”, una dintre liniile de programe-brand pentru Radio România Cultural, documentarul celebrează personalitatea Mariei Tănase de la a cărei naştere s-a împlinit un secol anul trecut.

    Prix Europa este cel mai important eveniment anual dedicat producţiilor de radio, televiziune şi media online şi se va desfăşura la Berlin, între 18 şi 25 octombrie. Fondat în 1987, Prix Europa are ca scop evidenţierea celor mai noi concepte media şi sprijină iniţiativele care generează calitate în serviciile de difuzare, ca o necesitate pentru toţi europenii. În festival, li se oferă ocazia profesioniştilor din mass-media să intre în competiţie pentru a demonstra calităţile celor mai bune producţii ale lor.

    Anul acesta, 294 de organizaţii din 35 de ţări, totalizând peste 650 de producţii, au intrat în competiţie pentru marele premiu.

    Maria Tănase (1913-1963) este considerată cea mai autentică şi faimoasă interpretă a cântecelor populare româneşti. Radioul a jucat un rol important în cariera sa. În 1938, la doar 20 de ani, vocea sa a fost auzită pentru prima dată pe frecvenţele Radio România, dând naştere unei euforii naţionale.

    Editura Casa Radio a editat în 2013 un dublu CD omagial Maria Tănase cuprinzând înregistrările-document realizate de artistă în radio în ultimii ani de viaţă. Maria Balabaş semnează booklet-ul acestui album, devenit un bestseller al editurii.

    Maria Balabaş este jurnalistă şi lucrează pentru Radio România Cultural din 2007. Este moderatoarea emisiunii “Dimineaţa crossover”, distinsă cu premiul pentru jurnalism acordat de revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

    “Fiind atât de puternic implicată emoţional în proiectul editorial Maria Tănase, am simţit nevoia să întregesc experienţa utilizând pentru un feature radiofonic textul scris şi propriile mele înregistrări de teren din plimbările sonore, ca atmosferă acustică pentru cântecele ei. În acest fel oamenii vor înţelege că repertoriul ei este încă parte din vieţile noastre, că nu trebuie să o considerăm un monument, o piesă de muzeu, ci că trebuie să o iubim. Felul în care o ascultăm pe Maria Tănase ar trebui să fie o experienţă activă şi nu doar o privire spre trecut”, a spus Maria Balabaş.

    Documentarul “Maria Tănase – Urban Soundtrack For a Diva” poate fi ascultat integral pe www.radioromaniacultural.ro.

  • Cafeneaua din serialul TV “Prietenii tăi”, deschisă la New York – VIDEO

    Compania care a produs serialul, Warner Bros., a încheiat o înţelegere cu compania Eight O’Clock Coffee pentru a recrea locul de întâlnire al celor şase protagonişti ai sitcomului, folosind mobilierul original care a fost utilizat pe platoul de filmare, inclusiv canapeaua portocalie devenită un simbol al întâlnirilor personajelor, informează contactmusic.com.

    Cafeneaua va fi deschisă timp de o lună, în centrul cartierului Manhattan.

    Actorul James Michael Tyler, care interpreta rolul lui Gunther, mereu îndrăgostit de Rachel, rol jucat de Jennifer Anniston, este aşteptat să vină pe la cafenea după deschiderea ce va avea loc pe 17 septembrie, în Lafayette Street.

    Serialul “Prietenii tăi/ Friends” este un sitcom american creat de David Crane şi Martha Kauffman, care a fost difuzat de postul NBC timp de 10 sezoane, între 22 septembrie 1994 şi 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan şi a fost o rampă de lansare pentru actriţa Jennifer Anniston şi actorul Matthew Perry, printre alţii.

  • David Cameron: Rusia se expune unor noi consecinţe dacă nu încetează ingerinţele în Ucraina

    “Pur şi simplu, nu este suficient să existe discuţii la Minsk în timp ce tancurile ruse continuă să traverseze frontiera spre Ucraina. Aceste activităţi trebuie să înceteze imediat”, a declarat Cameron, conform Reuters.

    “Îndemnăm Rusia să adopte o altă cale şi să găsească o soluţie politică la criză. În caz contrar, în mod sigur vor exista consecinţe supimentare”, a avertizat Cameron.

  • Predoiu: Ordonanţa lui Dragnea nu are o serie de avize, fac apel la funcţionari şi la Parchet

    ”Avem informaţii de o gravitate extremă cu privire la ilegalităţile pe care Guvernul României le-a comis astăzi în procedura de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă Dragnea. Avem informaţii credibile în legătură cu faptul că Ministerul Justiţiei a ridicat în şedinţa de Guvern problema lipsei avizului de la Autoritatea Electorală Permanentă, cu privire la emiterea acestei ordonanţe. La această excepţie premierul Dragnea s-a angajat, citez, «să rezolve lucrurile». Fac un apel către toate autorităţile statului să nu emită avize post factum şedinţei de Guvern cu privire la adoptarea acestei ordonanţe. Fac un apel către toţi funţionarii publici implicaţi să nu se lase târâţi de Guvernul Ponta în comiterea de ilegalităţi”, a spus Predoiu.

    El a menţionat că deţine informaţii potrivit cărora textul ordonanţei de urgenţă nu ar fi definitivat, în condiţiile în care şedinţa de Guvern s-a încheiat, urmând să existe ajustări ale actului normativ, fapt care este ilegal.

    Liderul PDL a invitat autorităţile judiciare să-şi îndrepte atenţia asupra modului în care Guvernul a procedat la adoptarea actului normativ.

    ”Chem Parchetul să-şi îndrepte atenţia asupra modului în care Guvernul Ponta, instigat de domnul Dragnea, comite ilegalităţi”, a mai spus Predoiu, menţionând că informaţiile pe care le deţine provin din sânul Guvernului.

    El a susţinut că Guvernul Ponta vrea să dea ”un semnal de forţă în propriul partid cu privire la faptul că nu ţine cont de nimeni şi de nimic”. ”Nu ţine cont de opoziţie, nu ţine cont de lege, nu ţine cont de societatea civilă, nu ţine de partenerii externi ai României, în a adopta acte normative care să le protejeze interesele politice. Este un semnal de tip mafiot pe care tinerii mafioţi ai PSD îl transmit vechilor mafioţi ai PSD”, a spus Predoiu.

    De asemenea, el a acuzat ”reflexul dictatorial al Guvernului” care ”este surd şi orb” la argumentele partidelor de opoziţie cu privire la ordonanţa privind migraţia aleşilor locali ca act anti-democratic.