BusinessMagazin

Blog

  • Istoria betiei la romani

    Un volum despre chefurile geto-dace, „betia institutionalizata“ a epocii fanariote si cruntele petreceri ale scriitorilor romani..

    O carte surprinzatoare, hatra, documentata si acida – precum vinul de toamna – a publicat recent Mircea Balan. Titlul ei – „Istoria betiei la romani“ – este mult mai putin acoperitor decat pare, pentru ca, de fapt, excursul prin meteahna bauturii coboara pe firul timpului pana, hat, la chefurile geto-dace si se lateste, in preambul, pe toate meridianele, de la mongoli la amerindieni, intr-un soi de cautiune patriotica ce vrea sa semnifice ca groaznic-simpaticul viciu nu e specific romanesc, ci la fel de bine si democratic impartit printre muritorii din toata lumea si din toate timpurile ca si bunul-simt (cum ar fi spus Descartes). 

    Romanii (sau mai bine spus stramosii lor) au insa niste incontestabile merite de pionierat in domeniu. Raymond Billiard, bunaoara, intr-o carte publicata la Lyon in 1913, afirma net: „In privinta trecerii vitei de vie si a culturii ei in Europa, majoritatea izvoarelor pledeaza in favoarea tezei ca ele s-au realizat prin mijlocirea tracilor“. Adaugand la aceasta faptul ca, potrivit lui A. Urbeanu, „Tracia a fost atat de bogata in vinuri, incat a dat nastere legendei ca ar fi pamantul natal al zeului Dyonisos, care la origine era trac“ sau ca, potrivit lui N. Densusianu, „centrul puternic al cultului lui Bacchus era in tinuturile locuite de geti“, este limpede ca manosul spatiu carpato-danubiano-pontic se poate fali nu doar cu introducerea unei culturi, cea a vitei de vie, ci si cu inventarea si solidificarea unui cult: cel pentru betie. Daca in alte domenii tinand de traditie au existat serioase fracturi, in cel al consumului de licori euforizante continuitatea a fost, in schimb, remarcabila. 

    Prin secolele XI-XII, care consemneaza aparitia relatiilor feudale, atat in Transilvania cat si in tarile romane, vinul este un produs cautat si apreciat de mai toti locuitorii. Intre Dunare si Mare, de pilda, in aceasta perioada, „cei neavuti beau vinul dobrogean, in timp ce puternicii locului sorbeau vinuri de soi“. Desi multe instante, morale sau chiar legale, ale vremii, cereau dezbararea de betie (iata-l pe preacuviosul Nifon, in timpul domniei lui Radu Cel Mare, care pretindea imperios valahilor ca „betia si curvia cu totul sa se lepede de la voi“), aplecarea catre alcool a ramas un „vrednic“ element de continuitate in obiceiurile romanilor perioadei medievale care a culminat, paroxistic, in perioada fanariota cand, potrivit surselor citate de Mircea Balan, „betia s-a institutionalizat“, iar carciumile, crasmele si birturile s-au inmultit ca ciupercile.

    Apropierea de timpurile noastre sporeste farmecul istoriilor despre betie, cu atat mai mult cu cat scrutarea sociologizanta a fenomenului trece pe planul doi, cedand locul relatarilor pline de haz si detalii piperate despre aventurile bahice ale politicienilor (ce ajung pana la figuri emblematice ale anilor comunisti ca Gh. Gheorghiu Dej sau Nicu Ceausescu), ale scriitorilor sau artistilor, mari amatori, dintotdeauna, ai paradisurilor artificiale.

    De la Creanga si Eminescu, Cosbuc, Caragiale, Pastorel, Cincinat Pavelescu si pana la Labis, Nichita Stanescu sau Tudor George, autorul ia in colimator toata galeria marilor figuri culturale romane carora nu le era scarba de bautura. Dincolo de aceste savuroase picanterii, cartea reuseste sa traseze, printr-o docta dar si pitoreasca investigatie, si istoria accesoriilor „bautului“, de la simple obiecte (pocale, fiole, sticle, pahare), la localurile de pomina din spatiul romanesc. Pe scurt, un volum ce trebuie citit cu multa luciditate, pe deplina trezie.

    Mircea Balan, Istoria betiei la romani,  Editura Eurostampa, Bucuresti 2004

  • Ipoteze pentru misterele lumii

    • IPOTEZE PENTRU MISTERELE LUMII

    Fenomenele misterioase, a caror sursa este necunoscuta si ale caror manifestari au un aer magic si nelinistitor, i-au facut pe autorii romani ai acestei suite de analize sa investigheze in mai multe directii: in cea a revelatiei, in cea a diverselor credinte, dar si in aria cercetarii stiintifice. Structurat in 17 capitole, volumul „Enigmele lumii“ exploreaza teme precum: universul de antimaterie, explozia din Tunguska. Desi ofera ipoteze plauzibile prin care incearca dezlegarea acestor pete albe pe harta cunoasterii, autorii nu se considera infailibili si „ofera viitorului sansa sa descopere cat de aproape au fost de adevar“. Cu alte cuvinte, se situeaza in sfera unui scepticism moderat, cu axe dictate de ratiune si buna cuviinta, care feresc cartea de excesele din ce in ce mai frecvente ale „maestrilor“ in ocultism.  

    Stefan Sgandar, Claudiu Sgandar, Enigmele lumii,  Editura Lux Spiritus, 2004 

    • O ALTA EUROPA

    Elizabeth Pond, jurnalista de origine germana, corespondenta pentru Washington Quarterly si Christian Science Monitor, incearca sa faca un portret al Europei renascute, cu o noua constiinta identitara, aflata la sfarsitul erei totalitarismelor si la inceputul mileniului globalizarii, o Europa care experimenteaza colaborarea si deschiderea. Volumul descrie cele trei dinamici europene ale momentului – cea a uniunii monetare, cea a cooperarii intra-UE si cea a conjugarii eforturilor NATO si UE de a gasi un drum comun. Deosebit de interesanta este analiza felului in care Statele Unite privesc caile integrarii europene si a modalitatilor in care se straduiesc sa ramana „o putere europeana“, prin eforturile mereu innoite de a modela revolutiile democratice, economice si sociale dintr-o arie, care, nu doar geografic, le este straina. 

    Elizabeth Pond, Renasterea Europei,  Editura Pandora-M, Targoviste, 2004

  • Sex Traffic“la nivel inalt

    Filmul urmareste soarta a doua tinere surori din Republica Moldova care, in drumul spre Londra, sunt rapite si fortate sa se prostitueze.

    Nu e greu sa intelegi de ce anume cineva care nu stie ce-i pregateste ziua de maine e gata sa puna totul la bataie pentru o soarta mai buna intr-o tara occidentala. Dar, dupa ce vezi „Sex Traffic“, filmul produs de compania Granada pentru postul britanic Channel 4, in coproductie cu Canadian Broadcasting Corp., si realizat in studiourile MediaPro Pictures, incepi sa te gandesti daca merita sa mai risti ceva. 

    Filmul, o combinatie intre productie artistica si documentar, realizat in doua parti, incearca sa traga un semnal de alarma asupra traficului international de fiinte umane, o afacere de sapte miliarde de dolari care implica, potrivit unor estimari, aproximativ doua milioane de fete si femei exploatate fara mila. Efortul a sase luni de documentare asupra acestui subiect a dat rezultate. Drama, deoarece „Sex Traffic“ nu poate fi calificat altfel, reuseste, combinand povestile mai multor personaje, sa realizeze o imagine cat se poate de autentica a traficului de tinere, fortate sa devina prostituate de-a lungul Europei. 

    Productia urmareste aventurile a doua surori din Republica Moldova, Elena si Vera, interpretate de Anamaria Marinca, respectiv Maria Popistasu, care pleaca de acasa pentru a lucra la Londra, dar sunt rapite si fortate sa se prostitueze pentru traficanti din Serbia, Albania, Bosnia, Italia si Marea Britanie. Lupta pentru supravietuire a celor doua e aproape imposibila. Odata ajunse in mainile unui traficant, sansele de evadare sunt minime. Nu au voie sa paraseasca deloc camera in care sunt inchise in afara programului, nu au voie sa vorbeasca la telefon si sunt amenintate ca, in cazul in care se vor duce la politie, familiile lor vor fi ucise.

    Sunt doar obiecte care sunt vandute mai departe, dupa ce sunt exploatate la maximum, asta daca nu sunt ucise de asa-zisul proprietar in cazul in care acesta nu reuseste sa-si recupereze investitia. Elena si Vera sunt tradate si de prostituate si de politie, iar actiunea din jurul lor aduce la lumina coruptia care, in film, implica afaceri importante din Statele Unite si chiar fortele internationale de mentinere a pacii. 

    Finalul nu e fericit, dar lasa loc de o continuare. Poate una despre viata din inchisoare a traficantilor. 

    Sex Traffic (2004) R: David Yates. Cu: Anamaria Marinca, Maria PopistaSu, Wendy Crewson, Florin Busuioc.

  • AVENTURA „SEX TRAFFIC“

    SPRIJIN: Filmul este sprijinit de Amnesty International si Unicef si urmeaza sa fie prezentat parlamentarilor europeni la Bruxelles si Strasbourg, precum si celor britanici.

    PREMIERA: Difuzarea pe Channel 4 a reprezentat o premiera: pentru prima oara in istorie postul britanic si-a inaugurat grila de toamna cu un film in care nu s-a vorbit integral limba engleza. „Sex Traffic“ a avut premiera britanica pe 10 octombrie 2004 (prima parte) si 11 octombrie (partea a doua).

    AUDIENTA: In Marea Britanie premiera a strans peste 3 milioane de spectatori in fata televizoarelor.

    FILMARI: Scenele petrecute in Bosnia, Albania, Moldova si Italia au fost filmate la Bucuresti, Constanta si Mangalia.

    STATISTICI: Conform unei prezentari a ONU, 1,2 miloane de copii sunt vanduti anual, iar traficul de carne vie se afla pe locul trei, dupa traficul de droguri si cel cu arme.

  • Filmul mut, sonor color… si tactil

    „Haptologia“ ar putea revolutiona industria de divertisment prin crearea hologramelor tactile. Astfel, atunci cand vom urmari „Matrix“, am putea avea iluzia tactila a  salturilor lui Morpheus.

    Pentru cei care nu poseda permis de conducere auto si sunt ingrijorati de inasprirea conditiilor de examinare nu exista nici o solutie. Insa, intr-un viitor oarecare, s-ar putea intampla sa nu mai fie nevoie ca novicii sa dea batai in trafic in timpul orelor de varf, pentru ca ceea mai mare parte a pregatirii lor practice se va produce in sali dotate cu echipamente haptice, adica simulatoare bazate pe o tehnologie care reproduce artificial conditiile de presiune, temperatura, vibratii precum si alte componente senzoriale.

    Haptica sau haptologia este in fond o reinventare a interfetei dintre computere si utilizatori. Toate calculatoarele zilei de astazi functioneaza pe principiul simplu ca utilizatorul este expus fluxului de date prin intermediul vazului. Cand scriem un document, folosim tastatura pentru introducerea datelor si controlam rezultatul pe un monitor. Acelasi lucru il fac programatorii, designerii, arhitectii, controlorii de zbor si oricine foloseste dispozitive de tehnologia informatiei.

    Presupunerea de baza a haptologiei ca ramura de cercetare este ca experienta si nivelul de interactiune a utilizatorilor cu lumea datelor virtuale ar putea fi dramatic imbunatatite prin intermediul unei interfete duble: vizual-tactila. Scopul final este, evident, revolutionarea industriei de divertisment si crearea unor holograme tactile, adica sa putem inchiria un soi de DVD care sa proiecteze scenele din „Matrix“ in asa fel incat sa avem iluzia tactila a salturilor mortale executate de Morpheus & compania.

    Pana la realizarea comerciala – intr-o forma probabil mult imblanzita – a acestui vis de divertisment total, haptica inregistreaza progrese remarcabile in cateva zone critice precum industria echipamentelor medicale, telefonie mobila, training pentru piloti si jocuri de calculator.

    Immersion, o companie din San Jose (California), care face pionierat in domeniu, a anuntat de curand crearea unui dispozitiv haptic prin care cei care fac cursuri de infirmieri sanitari pot dobandi deprinderea de a executa corect o injectie intravenoasa prin simularea conditiilor tactile ale operatiei in camp virtual. Pana acum se foloseau in mod exclusiv portocale pentru a identificarea „venei“ pacientului. Un dispozitiv similar, construit special pentru stomatologi, este de asemenea in curs de dezvoltare. Pentru chirurgii care au de executat manevre foarte complicate, un model computerizat al campului operator, dublat de dispozitive haptice fixate pe mana, ar putea creste dramatic gradul de precizie al miscarilor.

    Deocamdata, un atare dispozitiv nu este fezabil din punct de vedere economic, chiar daca pretul tehnologiei haptice a scazut dramatic in ultimii doi ani. SensAble Technollogies comercializeaza de pilda dispozitive haptice pentru uz de laborator la pretul de 3.000 de dolari, de zece ori mai ieftin decat pretul acelorasi echipamente in 2002.

    Cele mai comune aparate care incorporeaza tehnologie haptica sunt deja banalele joystick-uri si volane cu „force feedback“ pentru jocuri de simulare de zbor sau raliuri. Un astfel de „volan“ transmite prin vibratii jucatorului izbirea de parapeti sau proasta incadrare a unei gropi din carosabil. Aceeasi companie, Immersion, are drepturile intelectuale asupra acestor accesorii pentru jocurile de PC. In mod bizar, nu vanzarile de joystick-uri cresc veniturile Immersion, ci despagubirile pe care compania le-a obtinut in justitie de la gigantii Microsoft (29 de milioane de dolari in 2003) si nu mai putin de 82 de milioane de dolari de la Sony acum o luna de zile.

    Pana in momentul victoriei asupra Microsoft, Immersion nu facuse altceva decat sa inregistreze pierderi nete de 4,4 milioane de dolari. Nici Sony, nici Microsoft nu se vor opri aici, pentru ca miza lor imediata este foarte mare: piata consolelor de jocuri (Xbox de la Microsoft, PlayStation2 si PSP de la Sony) au nevoie de orice element de spectaculozitate disponibil pentru a castiga batalia cu rivalii.

    Telefoanele mobile sunt pe cale de a absorbi, si ele, elemente de haptica. Samsung, al treilea producator mondial de telefoane mobile, a anuntat o tehnologie proprie, numita VibeTones, care creeaza posibilitatea ca bateria telefonului dumneavoastra mobil sa poata produce diferite tipuri de vibratii in functie de identitatea apelantului, asa ca atunci cand sunteti intr-o intalnire de afaceri si nu vreti sa fiti deranjat de muzica mobilului (pentru ca simpla sonerie nu mai e de mult), veti putea sti, totusi, cine va cauta.

    Inovatia pare un fleac, dar intr-o industrie foarte concurentiala si din ce in ce mai sensibila la moda si variatii de lifestyle totul conteaza. Destul de interesanta pare posibilitatea de a face tangibile obiecte care sunt imposibil de construit in lumea reala: de pilda, matematicienii ar putea „mangaia“ asa-numita sticla a lui Klein, rezultata prin juxtapunerea a doua instante de banda a lui Mobius. Acest obiect bizar are o singura fata, care este in acelasi timp interiorul si exteriorul sticlei. Studentii ar putea astfel sa incerce sa „inteleaga“ tactil abstractiuni aride. Ne putem imagina in acest fel si un comert infloritor cu suveniruri haptice: replici tridimensionale ale gravurilor lui Escher de ziua sefului.

    Dan Chang, directorul tehnic al Immersion, opineaza: „In curand vom putea construi simulatoare de zbor haptice pentru ca puterea de calcul necesara procesarii aplicatiilor haptice se regaseste acum in aproape orice microprocesor de pe piata“.

    De la telefoane mobile cu polivibratii si modele anatomice haptice, e greu de imaginat saltul mortal catre o aplicatie de inspiratie Matrix in care poti sa inveti arte martiale de la un instructor virtual, insa nu cu desavarsire imposibil. Si atunci va fi chiar greu de decis intre pastila rosie sau cea albastra. 

  • LA CE FOLOSESTE TEHNOLOGIA HAPTICA

    Cele mai comune aparate care incorporeaza tehnologia haptica sunt deja banalele joystick-uri si volane cu „force feedback“ pentru jocuri de simulare de zbor sau raliuri.

    JOCURI: joystick-uri si volane pentru jocuri pe calculator

    CHIRURGIE: simulatoare pentru operatii chirurgicale (injectii intravenoase, operatii stomatologice)

    TELEFOANE mobile cu polivibratii

    SIMULATOARE de zbor si de sofat

    CONSTRUIREA unor obiecte virtuale complexe sau imposibile in lumea reala care pot fi explorate tactil

  • Goana catre est

    Costa Gavras este deja de-al casei, Polanski spune ca ar veni oricand aici sa-si faca filmele, peisajele americane din „Cold Mountain“ arata identic cu cele de pe langa Bran, iar Wesley Snipes apare in ziarele romanesti la rubrica mondenitati autohtone. Nu este o pelicula SF ci consecinte ale asaltului „Estului cinematografic“ asupra Hollywood-ului sub lozinca „Mai ieftin ca la Praga“. Cuvintele magice au deschis in ultimii ani portile pentru o invazie care ii face probabil pe multi fosti lideri comunisti sa se intoarca in mormant.

    Asta pentru ca in studiouri in care inainte de ‘90 se jucau scene cu ingineri (inevitabil lideri de promotie) veniti din capitala la tara pentru a imbunatati recolta de porumb la hectar, acum invata replici „capitaliste“ actori precum Andy Garcia, Nicole Kidman sau Jeremy Irons.

    Iar explicatia pentru acest lucru are legatura tot cu un apanaj al capitalismului: reducerea la maxim a costurilor, fara remuscari patriotice. Si cum expertii in eficientizare fara resentimente sunt americanii, la nivel mondial se manifesta in prezent un trend semnificativ de delocalizare a productiei studiourilor din SUA. Tot mai multe filme americane sunt realizate nu la Hollywood ci in Canada, Africa de Sud si Europa de Est, datorita unor diferente semnificative de costuri.

    Prima tara din fostul bloc comunist care a sesizat oportunitatea a fost Cehia, prin Studiourile Barrandov. Pentru ca afacerea a devenit foarte rentabila, in joc au intrat si studiouri din tari vecine, precum Polonia, Ungaria, Romania, Slovacia si, mai nou, Bulgaria. Cu ce au putut veni aceste tari in plus? Simplu, o experienta cinematografica provenita dintr-o istorie oarecum solida – cel putin cantitativ – cinematografica, la tarife reduse. Cat de reduse? Romanii de la MediaPro Pictures sau Castel Film nici macar nu vor sa faca vreo comparatie intre preturile pe care le cere un studio de la Londra sau de la New York si cele de la noi. Insa e cert pentru toti ca Romania, spre exemplu, este „mai ieftina“ cu circa 30% fata de Praga, despre capitala Cehiei spunandu-se ca ar fi mai ieftina decat Londra cu inca 30%. Reducerile de costuri sunt, deci, semnificative.

    In Romania, primul film occidental cu nume si buget suficient de importante pentru a atrage atentia a fost Highlander 4, in 1997. Realizarea filmului a declansat un prim val de „intrari“ care a devenit apoi, la inceputul anilor 2000, tsunami in toata regula. „Amen“, „Cold Mountain“, „Modigliani“ sau „Callas Forever“ sunt doar cateva dintre filmele cu bugete de zeci de milioane de dolari care au fost turnate in ultimii patru ani in Romania. „Pe langa locatia buna, care ne-a permis recrearea Parisului anilor ‘20 in doar sase saptamani, costul filmarilor si profesionalismul echipei sunt motivele pentru care Lucky 7 Productions a filmat «Modigliani» in Studiourile de la Buftea si se va intoarce cu noi proiecte“, explica Stephanie Martinez, unul dintre producatorii lui „Modigliani“, motivele alegerii Romaniei. Principalii beneficiari ai invaziei din ultimii ani au fost doi: Castel Film, companie infiintata in 1992, si MediaPro Pictures, care a cumparat in 1998 studiourile Buftea.

    Alaturi de ei, mai nou, alti doi producatori din Romania incearca sa-si faca un nume in domeniu. Unul este Silver Bullet, care se recomanda a fi drept compania de productie cu cea mai mare crestere. Al doilea, Kentauros studios & production, intrata pe piata in 2003, cand a anuntat ca va investi 15 milioane de dolari pentru construirea unor studiouri intr-o comuna de langa Bucuresti.

    Cei mai noi pe piata patrund destul de greu in esalonul superior din cauza costurilor initiale foarte ridicate si numarului redus de oameni cu pregatire specifica.

    Adevaratul boom al afacerilor cinematografice din Romania are stransa legatura cu filmarea, in 2002, a productiei Miramax, „Cold Mountain“. In ultimii doi ani, dupa „Cold Mountain“ s-au realizat cateva productii cu buget mic spre mediu pentru americani, dar substantial pentru Romania. Zilele acestea, in studiourile MediaPro de la Buftea se filmeaza „An American Haunting“, dupa ce de curand s-au incheiat filmarile pentru „The Last Drop“, cu Billy Zane, Michael Madsen si David Ginola, „Joyeux Noel“ si „BloodRayne“. In curand, in Studiourile MediaPro va intra in productie un film de arta, „Vizita Arhiepiscopului“.

    In ultimii doi ani, in studiourile MediaPro au fost produse „Cave“ si „BloodRayne“, cu bugete de 30 de milioane de dolari, si „Modigliani“, „Joyeux Noel“, „Banlieue 13“, „One Point Zero“, „Sex Traffic“ si „Amen“, cu bugete de 20 de milioane de dolari. La categoria 10 milioane de dolari au intrat „Haute Tension“ sau „Gunpowder, Treason & Plot“.

    La Castel Film se lucreaza in prezent la trei productii, toate americane: unul de actiune – „Painter“ – cu Wesley Snipes, care filmeaza a doua oara la Bucuresti, comedia „Funny Money“, cu Chevy Chase, si un thriller, „Man with the movie camera“, care se afla pe ultima suta de metri din punctul de vedere al productiei.

    Bogdan Moncea, marketing manager al Castel Film, considera ca cel mai important motiv pentru care vestul cinematografic devine est sunt costurile.

    „Sunt chiar si filme mari care la ora actuala nu-si pot permite sa fie realizate in tari precum SUA sau Marea Britanie, unde costurile au ajuns la niveluri extrem de ridicate“, spune Moncea. Un alt motiv pentru care este aleasa Romania sunt si locatiile mai noi, mai exotice, fata de cele cu care au fost obisnuiti in filmele de pana acum, considera managerul de la Castel Film.

    Pana aici toate bune si frumoase, studiourile romanesti incaseaza milioane de dolari. Intrebarea care se pune, insa, ca de fiecare data este: cat de mult va mai dura? Europa de Est nu inseamna doar Romania, iar restul tarilor din zona s-au miscat si ele destul de rapid in ultimii ani.

    „Se tot vorbeste despre o competitie a Romaniei cu Cehia dar cred ca de fapt atentia noastra trebuie sa se indrepte in alta parte. Expansiuni similare cu cea din Romania au loc si in Lituania, Bulgaria sau Slovacia“, afirma Andrei Boncea, directorul general al Media Pro Pictures. In Lituania, de exemplu, care tocmai si-a privatizat studiourile Lithuanian Film Studio, tarifele sunt cu 40% mai mici decat la Praga. Directorul studioului, Ramunas Skikas, a adus deja in tara filmarile la „Dungeons & Dragons 2“ (originalul a fost filmat la Praga), a pregatit 800 de costume pentru filmul „Reefer Madness“ al casei de productie Showtime si tine sub observatie alte filme importante pe care le pregateste Hollywoodul.

    In capatul sudic al continentului, Boyana Film Studio din Bulgaria a furnizat doar in 2003 servicii pentru 27 de filme, iar anul acesta se estimeaza ca se vor depasi 30 de productii. Potrivit reprezentantilor studiourilor romanesti, la ora actuala Bulgaria este chiar mai rentabila decat Romania, devenind un competitor din ce in ce mai important. Daca pana acum un an sau doi, Romania era cea mai ieftina locatie din Europa, sau aproape, in momentul de fata Bulgaria ataca cu succes pozitia de lider, chiar daca la infrastructura inca nu sta foarte bine.

    Si Ungaria reprezinta acum un subiect ce naste invidii printre tarile vecine, data fiind introducerea prin lege de reduceri de 20% la taxele percepute pentru filmele straine care se fac acolo. In plus, exista un proiect de studio urias – o investitie privata ce beneficiaza de sprijinul statului.

    Cu toate acestea, spun producatorii romani, Bucurestiul are inca atuuri pentru a atrage producatori deoarece „chiar si cu reducerile de taxe de 20%, este mai ieftin decat Ungaria“.

    In prezent, Praga face in general filmele cu bugete de 50 de milioane de dolari si peste, in timp ce la filmele de circa 30 milioane de dolari Romania reprezinta deja o competitie serioasa.

    Celebra trupa rock americana Red Hot Chilli Peppers dadea lovitura pe piata muzicala in urma cu cativa ani cu albumul „Californication“. Melodia cu acelasi nume are un vers care spune ca „Spatiul este ultima frontiera, (aluzie la Star Teck – n.r.) dar este construit intr-un subsol de la Hollywood“.

    Daca fuga producatorilor americani catre est va continua, nu este exclus ca subsolul sa fie in curand unul de Bucuresti.

  • Studiouri de film

    Pana acum un an sau doi, Romania era cea mai ieftina locatie din Europa, dar in momentul de fata Bulgaria ataca cu succes pozitia de lider

    CASTEL FILM

    1. COLD MOUNTAIN (2002)
    Regia: Anthony Minghella
    Cu: Nicole Kidman, Jude Law, Renee Zellweger, Donald Sutherland

    2. SEED OF CHUCKY (2004)
    Regia: Don Mancini
    Cu: Jennifer Tilly, Brad Dourif, Debbie Lee Carrington, John Waters

     

    3. 7 SECONDS (2004)
    Regia: Simon Fellows
    Cu: Wesley Snipes, Tamzin Outhwaite, Georgina Rylance

    4. TRAIN DE VIE (1997)
    Regia: Radu Mihaileanu
    Cu: Marie Jose Nat, Clement Harari, Lionel Abelanski, Agathe de la Fontaine

    5. LE ROIS MAUDITS (2004, IN PREGATIRE)
    Regia: Jose Dayan
    Cu: Jean Moreau, Philippe Torreton

    6. PAINTER (2004, IN CURS DE FILMARE)
    Regia: Markus Adams
    Cu: Wesley Snipes

    7. HIGHLANDER – ENDGAME (1999)
    Regia: Douglas Aarniokoski
    Cu: Christopher Lambert, Adrian Paul, Bruce Payne

    8. SAINT ANGE (2003)
    Regia: Pascal Laugier
    Cu: Virginie Ledoyen, Lou Doillon.

    9. METHOD (2003)
    Regia: Duncan Roy
    Cu: Elizabeth Hurley, Jeremy Sisto

    10. SAMANTHA’S CHILD (2003)
    Regia: Simon Fellows
    Cu: Heather Graham, James Purefoy, David Hemmings, Fionnula Flanagan

    MEDIAPRO PICTURES

    1. CAVE (2004)
    Regia: Bruce Hunt
    Cu: Cole Hauser, Eddie Cibrian, Morris Chestnut, Marcel Iures

    2. AN AMERICAN HAUNTING (2004)
    Regia: Courtney Solomon
    Cu: Sissy Spacek, Donald Sutherland, Rachel Hurd-Wood

    3. CALLAS FOREVER (2001)
    Regia: Franco Zeffirelli
    Cu: Fanny Ardant, Jeremy Irons

    4. AMEN (2001)
    Regia: Costa Gavras
    Cu: Ulrich Tukur, Mathieu Kassovitz, Marcel Iures

    5. MODIGLIANI (2003)
    Regia: Mick Davis
    Cu: Andy Garcia, Elsa Zylberstein, Eva Herzigova, Udo Kier

    6. GUNPOWDER, TREASON & PLOT (2003)
    Regia: Gillies MacKinnon
    Cu: Robert Carlyle, Clémence Poesy, Richard Coyle

    7. SEX TRAFIC (2003)
    Regia: David Yates
    Cu: Anamaria Marinca si Maria Popistau

    8. HAUTE TENSION (2002)
    Regia: Alexandre AJA
    Cu: Cècile De France, Maïwenn

    9. FILANTROPICA (2000)
    Regia: Nae Caranfil
    Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinica, Mara Nicolescu, Viorica Voda.

    10. GARCEA SI OLTENII (2001)
    Regia: Sam Irvin
    Cu: Mugur Mihaescu, Radu Pietreanu, Alexandra Mutu

  • Creatia care ne da senzatia

    La timp. Tineti minte cuvintele acestea: nu va veti mai intalni niciodata cu ele in momentul in care intrati in lumea crepusculara a creatiei. Acolo unde artistii fac legile, tot ei le voteaza si nu lasa pe nimeni sa le aplice. N-o luati ca o critica, dragi creativi: e doar o relatare de calatorie, asa cum a facut si capitanul Cook inainte sa-l manance chiar canibalii despre care scria.

    Totusi, dincolo de aceasta plangere minora, creatia ramane singura ratiune pentru care clientii raman convinsi ca suntem, cumva, diferiti de restul lumii. Indiferent de serviciile complet adaptate nevoilor care nici nu exista inca, de know-how-ul trecut peste Atlantic cu bani grei, de starurile din fruntea agentiilor, creatia ramane marfa pentru care musteriii se intorc. Sau din cauza careia fug (sa fim putin autocritici, in premiera pe tara in publicitate).

    Cat costa ea? Aici e cea mai mare drama. Un slogan bun se face in 25 de secunde. O idee de ad poate veni intr-un minut. Un concept de campanie incape pe un servetel la carciuma (artistii nu se duc la restaurant, sa nu cumva sa uitati chestia asta!), iar o idee de promotie e gata cateodata in lift, in drum spre etajul directorului de marketing al clientului. 

    Cum sa vinzi scump asa ceva? – se intreaba in sinea lor cei care cumpara. Cum sa dai gratis tocmai lucrul cel mai de pret? – e dilema celor care vand.

    Indiferent de raspuns, e sigur ca pretul creatiei creste. Si asta pentru ca tot creatia i-a convins pe creativi ca o masina X, clasa premium, e mai de dorit decat una Y, clasa compacta. Sau ca o vacanta in Tenerife e singurul refugiu in fata vandalizarii Vamei Vechi. Rezultatul este ca oamenii buni au devenit oameni scumpi si buni – si n-am folosit aici termenul „scumpi“ in sensul de dragalasi. 

    In cazul televiziunii, unde star-sistemul a aparut mai de mult, valoarea unui star e masurata in rating – si de multe ori omul e platit in functie de asta. 

    In cazul creatiei, lumea inca nu se poate hotari. E buna ca vinde produsul sau e buna ca e geniala? Pana la taierea nodului gordian (cu o foarfeca de aur, ca otelul e demodat) sa notam ca avem un indicator de proba: creatia e buna tocmai pentru ca e scumpa. 

    Mihaela Nicola este matematician, presedinte Ogilvy Romania si  lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“.

  • Tratament cu reclame TV

    Surpriza: medicamentele si-au facut loc in topul marilor investitori de publicitate TV, spun statisticile. Dar v-ati fi imaginat ca unele companii farmaceutice au cheltuit anul acesta pe publicitate mai mult ca producatorii de cosmetice sau chiar decat cei de masini?

    Miscarea e neasteptata si s-a produs dupa ce compania Berlin Chemie a intrat in forta, toamna trecuta, pe televiziuni, tragandu-si dupa ea si competitorii, care s-au vazut obligati sa-si revizuiasca, la randul lor, bugetele de publicitate. Cifrele sunt clare. Volumul cheltuielilor de publicitate pentru medicamente pe ultimele doua luni ale lui 2003 a reprezentat 38% din volumul total brut la aceasta categorie. In 2004, tendinta de crestere s-a confirmat: pe medicamente s-au cheltuit, in primele 10 luni, cu 76% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.

    De cele mai multe ori, farmacia e locul in care ajungem in speranta ca vom reusi sa evitam doctorul – pe acest comportament mizeaza, de fapt, companiile de medicamente.  Stefan Tudorescu, 28 ani, angajat la o firma de calculatoare, intra in farmacie impins doar de o raceala puternica sau cu o reteta de la medic. De data aceasta, a intrat intr-o farmacie din Piata Rosetti din cauza unei dureri de articulatii, provocata de o partida de tenis prelungita. Habar nu are cum se trateaza asa ceva, iar medicamentele pe care le stie ceva mai bine sunt doar aspirina si paracetamolul. Ii mai vine in cap Fastum Gel, dar nu stie exact daca e recomandat pentru afectiunea pe care o are. Farmacista ii recomanda un alt gel, Finalgon. Stefan prefera insa Fastum Gel. „Macar am auzit de numele asta la televizor“, spune el.

    „Vanzarile produselor cu reclama la televizor sunt cu pana la 250% mai mari decat cele ale produselor similare care nu au reclama“, spune Isabelle Iacob, director general al retelei de farmacii HelpNet. Iar Stefan Tudorescu este reprezentativ pentru aproximativ o cincime din oamenii care intra in farmacii. 

    Conform unui studiu realizat in primavara acestui an de Mercury Research pentru Pharma Play TV, companie specializata in publicitatea in farmacii, aproximativ 72% din oamenii care intra in cele 50 de farmacii monitorizate de studiu au venituri de pana in 200 de dolari.

    Pretul la un gel antiinflamator variaza intre 150.000 si 200.000 lei. „Daca inainte le-as fi spus sa cumpere Fastum Gel sau Voltaren, ar fi spus ca sunt prea scumpe, insa dupa ce le-au vazut la televizor le cauta chiar si oamenii care nu au mari posibilitati financiare“, afirma Maria Georgescu, farmacista la o unitate centrala. Ea mai spune ca un produs traditional, precum Lasonil, care inainte de ‘89 era in mare voga si se procura pe sub mana, nu mai este cautat de nimeni, desi este mai ieftin si are inca beneficiile lui. Dar sa ne intoarcem la Berlin Chemie. Decizia companiei de a investi masiv in publicitatea TV a insemnat numai in 2003 un buget brut de 4,38 milioane de euro, la care s-au adaugat inca 8,68 milioane de euro pe primele zece luni ale acestui an. Iar toti acesti bani au fost alocati pentru promovarea a patru marci: Fastum Gel, Lioton Gel, Prostamol Uno si Mezym Forte. 

    Trebuie precizat ca in Romania, publicitatea la medicamente se rezuma doar la asa-numitele OTC-uri (over-the-counter), adica medicamentele care se pot cumpara fara reteta, printre care se numara si vitaminele, suplimentele alimentare sau tratamentele pentru piele.

    „Piata OTC-urilor a ajuns sa semene cu piata bunurilor de larg consum“, spune Oana Cociasu, managing director la Medic One, agentie specializata in publicitatea la medicamente. Din acest motiv, promovarea medicamentelor urmeaza in principal aceeasi cale cu a berii, ciocolatei sau cosmeticelor: televiziunea.

    Anul acesta, bugetele brute investite in publicitatea pe TV au crescut cu 76% fata de perioada similara din 2003, iar numarul marcilor promovate s-a inmultit. Unele cu bugete la fel de impresionante ca cele din portofoliul Berlin Chemie. 

    Cel mai cunoscut exemplu este Prostenalul, tratament pentru prostata al companiei Wallmark, care a intrat cu reclama pe TV din aceasta primavara, cheltuind un buget apropiat de cel pus in joc de Berlin Chemie pentru produsul sau similar, Prostamol.  Este interesant de observat ca desi ambele produse amelioreaza aceeasi disfunctie, iar denumirile lor suna asemanator, spoturile pentru TV incearca sa diferentieze produsele, adresandu-se unor segmente diferite: barbatii mai in varsta in cazul Prostamol si cei de 45-50 de ani in cazul Prostenal. 

    Dar intre cele doua medicamente mai exista o diferenta: data la care au intrat pe TV, tradusa in diferente de vanzari. „Vanzarile de Prostamol sunt duble fata de cele de Prostenal. In cazul acestuia exista o tendinta de crestere, mai ales de cand a aparut oferta speciala prin care pacientul primeste o cutie cu 30 de tablete gratuit“, spune directorul general al retelei HelpNet.

    In lupta pentru atragerea clientilor produsele pentru prostata nu sunt singura categorie pentru care publicitatea face diferenta. „Vanzarile produselor cu reclama sunt mai mari fata de cele produselor similare care nu beneficiaza de reclama, iar procentul variaza de la caz la caz intre 55% si 250%“, afirma Isabelle Iacob.

    De ce a ales Berlin Chemie aceasta abordare in forta? Oficialii companiei spun ca a fost o „decizie strategica“ pe care intentioneaza sa o aplice si in viitor, cu largirea gamei de marci promovate. 

    „Efectul Berlin Chemie“ asupra pietei e sesizabil: competitorii au incercat sa tina pasul, majorandu-si si ei bugetele de publicitate. GlaxoSmithKline (GSK), de exemplu, lider al pietei de medicamente din Romania, a investit in publicitatea pe TV cu 63% mai mult (la rate card) in primele zece luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2003, in timp ce Novartis, locul doi pe piata medicamentelor, a alocat publicitatii cu 368% mai mult in 2004 fata de 2003. 

    Citand studiul Omnibus efectuat de GfK in mai 2004, Ioana Enache, director comercial al diviziei Open Care de la GSK, spune ca „publicitatea constituie factorul cel mai important in decizia de cumparare a vitaminelor. Pentru brandul Vitamax, reclama are o pondere de 52% in ceea ce priveste notorietatea, alte surse importante fiind recomandarea medicului sau farmacistului“.

    Pe piata medicamentelor din Romania, OTC-urile reprezinta aproximativ 16% din volumul total, conform companiei de cercetare a pietei Cegedim, restul fiind medicamentele distribuite prin spitale si prin prescriptii. Din punct de vedere al publicitatii, legislatia din Romania, aliniata la cea din Uniunea Europeana, nu permite companiilor sa faca reclama decat la OTC-uri fara insa ca aceasta diferentiere sa se produca si la vanzare.

    „In Romania pot sa-mi cumpar fara reteta cel mai puternic antibiotic, care sa-mi afecteze serios sanatatea, in schimb nu pot sa-i fac reclama pe TV, in care sa explic la ce foloseste si ce riscuri prezinta“, spune Doina Topala, director executiv al Wellcare, agentie de publicitate pentru medicamente. 

    In cazul medicamentelor cu prescriptie, cea mai mare parte a promovarii este adresata medicilor, care la randul lor vor recomanda medicamentul pacientilor. „In cazul medicamentelor cu prescriptie, concurenta dintre companii este si mai mare decat la OTC-uri, iar companiile sunt foarte atente la tot ce face concurenta in materie de promovare“, spune Oana Cociasu de la Medic One. Organizarea simpozioanelor si congreselor de informare, cat si in formarea echipelor de promovare necesita, in majoritatea cazurilor, bugete mult mai mari decat cele alocate pentru promovarea OTC-urilor. „Din punct de vedere al costurilor, peste doua treimi din ce facem noi reprezinta proiecte pentru medicamentele cu prescriptie“, precizeaza Oana Cociasu. 

    O cale de a se adresa direct si consumatorului final exista si pentru medicamentele cu prescriptie, si anume campaniile educationale, in care populatia este informata despre existenta unui tratament fara ca numele medicamentului sa fie mentionat. Un exemplu este campania de out-door pentru tratarea disfunctiei erectile de la compania Pfizer, in care nu apare numele pastilei Viagra, insa sunt prezente alte elemente de identificare vizuala: culoare, logo, slogan si producator. In plus, campania a fost prezenta si cu afisaje pe autobuze, avand ca element central pilula albastra pe care era inscris numele companiei, nu al medicamentului. Asociatia Nationala a Medicamentului s-a sesizat in acest caz, solicitand companiei Pfizer sa scoata reclamele de pe autobuze.

    Cresterea bugetelor de publicitate indica o tendinta clara. Concurenta intre medicamente este tot mai mare si nu tine cont de vechimea pe piata. Este si cazul Sicomed, cea mai mare companie romana de medicamente si producator al algocalminului sau antinevralgicului, care luna aceasta a schimbat atat ambalajul la o serie de produse clasice cat si imaginea corporatista. „In contextul unei concurente in crestere, notorietatea medicamentelor trebuie alimentata incontinuu, mai ales in conditiile in care competitorii nou intrati pe piata deruleaza campanii agresive de promovare“, spune Mirel Nicola, director de dezvoltare in cadrul companiei Sicomed.