Blog

  • 2011 a fost pentru Heineken cel mai profitabil an

    Andrew Quayle, Chief Financial Officer Heineken România a declarat că în standardele internaţionale de contabilitate şi raportare financiară, Heineken a înregistrat anul trecut un profit record. El a precizat însă că sistemul local de raportare este diferit, iar rezultatele ce vor fi declarate sunt în prezent în proces de auditare, motiv pentru care nu poate să facă niciun fel de comentarii pe marginea lor.

    “Performanţa noastră din anul 2011 are la bază programe eficiente de marketing, activări realizate pe fiecare marcă în parte, investiţii constante în inovaţie, o colaborare strânsă cu clienţii noştri şi, în particular, cu distribuitorii, menţinând totodată aceeaşi calitate a berilor noastre.

    Toate acestea au loc anticipând în permanenţă nevoile şi preferinţele consumatorilor noştri – aflaţi într-o continuă căutare de experienţe noi – şi sunt guvernate de programe eficiente de management al costurilor.”Dintre mărcile aflate în portofoliul Companiei, marca Bucegi a înregistrat cea mai mare creştere, depăşind 2 milioane hectolitri ca volum vândut în 2011, volum care este dublu faţă de cel înregistrat în urmă cu trei ani.

    Anul trecut compania a inclus în portofoliul său 7 mărci noi pe care a început să le importe si să le vândă pe piaţa din România: Desperados, Amstel, Birra Moretti, Krusovice, Foster’s, Strongbow şi Sol. Un obiectiv global al Heineken este să-şi dubleze rata de inovaţie până în 2020. În 2011, compania a introdus o nouă bere fără alcool, pe segmentul mainstream – Golden Brau Fără Alcool.
    În 2011, HEINEKEN România a înregistrat progrese în toate ariile Agendei de Sustenabilitate “Brewing a Better Future” – agendă care descrie strategia de a deveni cel mai “verde” producător de bere din lume.

  • Petrol: Donald Trump, în război cu liderii OPEC. Şi cu liderii americani, deopotrivă

    Liderii OPEC “stau în jurul mesei, stabilesc preţurile la petrol şi râd de noi, pentru că suntem lipsiţi de leadership”, a declarat la postul de televiziune CNBC Donald Trump.
    În rândul liderilor OPEC de care vorbeşte mogulul imobiliar apare şi prinţul Alawaleed bin Talal din Arabia Saudită, un aliat al SUA, care aprecia recent că preţul ţiţeiului nu va depăşi 100 de dolari barilul. În realitate, preţul este acum de 108 dolari/baril.

    “Am prieteni în Arabia Saudită dar şi în alte ţări care nu pot crede cât de proşti suntem. Nu avem nevoie de Arabia Saudită”, a mai spus miliardarul. Creşterea preţului în jurul valorii de 150 de dolari barilul de acum ceva timp, adaugă Trump, a avut efecte mai puternice chiar decât băncile sau piaţa imobiliară, pentru că petrolul este în prezent sângele economiei. El l-a criticat şi pe preşedintele Barack Obama pentru lipsa unei strategii energetice naţionale.

    Statele producătoare de petrol din cadrul G20 au dat asigurări, la summit-ul din weekendul trecut de la Mexico City, că vor lua măsuri pentru a feri economia mondială de efectele creşterii preţurilor ţiţeiului. “Evoluţia preţurilor petrolului este unul dintre potenţialele riscuri care ameninţă economia globală, însă statele G20 sunt conştiente de această problemă. ţările producătoare de pretol cunosc acest potenţial risc şi au arătat că vor acţiona pentru a preveni materializarea lui”, a spus Vittorio Grilli, adjunctul ministrului italian al Economiei.

    Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, este membră a G20. Rusia, Canada şi Mexic, de asemenea state producătoare şi exportatoare de petrol, fac parte din G20.Preţul petrolului Brent a urcat la maximele ultimelor 10 luni, din cauza tensiunilor din Iran. Sancţiunile financiare de tip embargo impuse asupra Iranului au oprit exporturile statului către numeroşi clienţi din Europa şi Asia, care s-au îndreptat către alte surse, împingând în sus cererea.Cotaţia ţiţeiului Brent în euro a atins la sfârşitul săptămânii trecute un nou record istoric, de peste 93 euro pe baril.

  • S-a lansat asigurarea pentru protecţia aparatelor foto

    Noul produs, denumit F64 BulletProof, este prima poliţă de asigurare care extinde garanţia producătorului şi protejează aparatele foto pentru o serie de riscuri externe. Produsul de asigurare a fost conceput de F64 împreună cu brokerul partener Marsh şi subscris de către unul dintre cei mai importanţi asigurători din lume, Chartis Europe Limited Londra – sucursala Bucureşti.

    Asigurarea F64 BulletProof oferă acoperire în următoarele cazuri: defecţiuni tehnice în afara garanţiei; spargeri, distrugeri sau defectări fizice a aparatelor foto din cauza unui accident care împiedică funcţionarea corectă a acestora; deteriorarea accidentală sau pătrunderea accidentală de lichide sau corpuri străine sau furt.

    Toate evenimentele menţionate mai sus sunt acoperite pe o perioadă de trei ani.Poliţa acoperă accidentele care se petrec în întreaga Europă, astfel încât clienţii sunt asiguraţi şi în cazul în care dauna se petrece în timpul unei vacanţe. De asemenea, poliţa se adresează atât fotografilor amatori, cât şi celor profesionişti.

  • iPad 3 se lansează oficial pe 7 martie, la San Francisco

    Invitaţia oficială o puteţi vedea mai sus.

    Zvonurile din presă indică un upgrade modest pentru a treia variantă a tabletei, în comparţie cu iPad 2. Tableta ar putea fi ceva mai subţire, cu circa un milimetru şi ar putea dispune de o creştere de vitezei de descărcare a aplicaţiilor şi de o conexiune 4G.

    Alte informaţii vorbesc de un procesor nou, poate cu patru nuclee sau poate o variantă cosmetizată a actualului procesor – A5.
    O cameră de 8 MP, similară celei de pe iPhone 4S şi o cameră frontală îmbunătăţită, o rezoluţie sporită a ecranului, cu capabilităţi HD şi o baterie care ar putea dubla timpul de folosire sunt alte informaţii scurse în piaţă. O versiune 3D, aşa cum au spus unii, este puţin probabilă.

  • Apararea drepturilor nepatrimoniale – Noul cod civil

    Plecand de la principiile constitutionale care privesc garantarea drepturilor si libertatile fundamentale ale persoanelor (astfel cum sunt enumerate in mod exemplicativ de art. 252 NCC – dreptul la viata, sanatate, integritate fizica si psihica, deminitate, intimitatea vietii private etc) si ajungand la libertatea de exprimare, legiuitorul a considerat oportun sa gaseasca un mijloc de control al modului de exercitare al acestor drepturi care desi par nu sunt in opozitie unul fata de altul.

    Necesitatea unei astfel de reglementari este data in primul rand de dezincriminarea faptelor de insulta si calomnie prin largirea dreptului la libera exprimare dar si de conceptia la nivel european in sensul ca dreptul la viata pivata este un drept absolut si intangibil.Pentru ca insa acest control nu putea fi delimitat in termeni foarte concreti, legiuitorul a lasat gestionarea acestei probleme in sarcina organelor judiciare care fiind sesizate de catre personale care se considera ca dreptul la viata pivata a fost atins, sa poata sa dispuna intr-o procedura de urgenta limitarea actiunilor respective.

    Astfel orice persoana care se considera vatamata in dreptul sau la demnitate sau viata privata va putea solicita instantei de judecata luarea unor masuri provizorii (art. 255 noul cod civil) sub aspectul interzicerea incalcarii / incetarea provizorie sau luarea masurilor necesare pentru a se asigura conservarea probelor. Luarea insa a acestor masuri cu caracter provizoriu pot fi dispuse de catre instanta de judecata doar daca se face dovada ca atingerile aduse drepturilor reclamate privesc actiuni ilicite actuale si iminente iar consecintele continuarii acestor actiuni va duce la crearea unui prejudiciu greu de reparat. Pentru ca in pactica s-ar putea ivi ocazii in care o persoan presupusa ca fiind lezata in privinta drepturilor nepatrimoniale ar putea abuza de aceasta prerogativa, legiuitorul a prevazut in mod expres ca in astfel de cazuri, persoana lezata va putea fi obligata sa depuna o cautiune care sa poata sa fie folosita de partea adversa daca in final se va dovezi ca actiunile catalogate ca fiind ilicite nu exista in realitate.

    Daca insa conditiile care impun luarea unor masuri provizorii nu sunt indeplinite sau pur si simplu persoana lezata nu considera oportun stoparea de indata a acestor actiuni, se poate oricum adresa aceleasi instante, in cadrul unei proceduri comune (art 253 noul cod civil), care in final sa constate atingerile aduse unui drept napatrimonial cu consecinta interzicerii savarsirii acelor faptelor ilicite (in cazul in care fapta este iminenta) respectiv incetarea si interzicerea pe viitor daca aceasta incalcare dureaza in timp.

    In toate aceste cazuri persoana prejudiciata este indreptatita sa solicite obligarea persoanei care se face vinovata de incalcarea drepturilor nepatrimoniale la o reparatie patrimoniala.Un caz particular, prin incidenta noilor dispozitii, il reprezinta exercitarea profesiei de jurnalist care in ciuda noilor reglementari nu sufera atingeri de substanta ci doar de forma. Art. 76 din Noul Cod Civil nu face decat sa ne confirme acest lucru prin faptul ca instituie o prezumtie de consimtamant din partea persoanei vizate de materialul realizat de jurnalist, in anumite situatii care pot fi apreciate ca acceptul persoanei ca acele informatii sa devina publice.

    Astfel atata timp cat persoana publica a permis ca anumite informatii despre viata proprie sa fie cunoscute de catre o persoana care activeaza in domeniul informarii publice (presa scrisa sau audivizual), nu s-ar putea retine ca divulgarea pe scara larga a acestor date ar putea constitui o atingere adusa vietii intime. Pe cale de consecinta jurnalistii trebui doar sa se asigure ca sursa acelor informarii este veridica si ca furnizarea informatiilor reprezinta acceptul persoanei vizate chiar daca acest accept nu este exprimat in mod direct.Concluzionad asupra scurtei analize, putem retine ca noile reglementari au rolul de a oferi o garantei in plus acordata drepturilor nepatrimoniale urmand sa fie sanctionata orice fapta ilicita indiferent de autorul acesteia.


    Av. Florin Dieac, Senior Associate Lawyer, Danila Petre si Asociatii

  • Apple ar putea depăşi astăzi pragul de capitalizare de 500 de miliarde de dolari

    În perioada de tranzacţionare electronică de după închiderea bursei din SUA, acţiunile Apple au urcat uşor, iar capitalizarea a depăşit 500 de miliarde de dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes.

    Acţiunile Apple au crescut marţi în contextul aşteptărilor pentru anunţul lansării săptămâna următoare a unei noi versiuni iPad, potrivit Financial Times.

    Alte companii, precum Microsoft, General Electric, Cisco Systems, Exxon Mobil şi Intel, au avut capitalizări de peste 500 de peste miliarde de dolari, potrivit analistului american Howard Silverblatt, citat de Wall Street Journal. Microsoft în perioada boom-ului dotcom din anii 1999-2000 a atins 604 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine credea că Albă ca Zăpada va conduce un război? (FOTO+VIDEO)

    “Snow White and the Huntsman” ar urma să apară pe marile ecrane la începutul lunii iunie 2012. Conflictul este binecunoscut: Albă ca Zăpada este singura persoană din ţinut mai iubită decât regina cea rea.

    Cum nu mai putea să-i tolereze ameninţările la adresa frumuseţii şi vanităţii sale, regina decide că Albă ca Zăpada trebuie să moară şi îl trimite pe vânător să se asigure că domnia nu îi este pusă în pericol. Cu toate aceastea, vânătorul se vede incapabil să ucidă făptura inocentă şi ajunge să o instruiască să distrugă supremaţia reginei, iar lucrurile iau o turnură neaşteptată. Din distribuţie vor face parte Kristen Stewart, Chris Hemsworth şi Charlize Theron.

  • Fapte “inacceptabile” în SUA: Rămăşiţe umane de la atentatele din 11 septembrie, incinerate şi aruncate la o groapă de gunoi

    Această dezvăluire este cuprinsă într-un raport referitor la morga militară de la baza aeriană din Dover (Delaware, est), care a fost criticată în noiembrie pentru gestionarea deficientă a rămăşiţelor umane aparţinând soldaţilor morţi în Irak şi Afganistan. Unele au fost pierdute sau încurcate, altele au ajuns într-o groapă de gunoi din Virginia (est). Dar se pare că acestea nu sunt singurele. “Mai multe rămăşiţe provenind de la atentatul asupra Pentagonului şi de la locul unde s-a prăbuşit un avion la Shanksville”, la 11 septembrie 2001, au fost de asemenea trimise la o groapă de gunoi, potrivit raportului de marţi.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Sectorul energetic poate deveni principalul vector de creştere economică

    Cred că descoperirea din Marea Neagră este o veste îmbucurătoare pentru România. Această descoperire deschide un nou teritoriu. Am arătat că prin tehnologii, prin măsuri de dezvoltare, putem sp mai găsim ţiţei într-o ţară care produce petrol de o sută de ani. Ce am făcut în Marea Neagră este exploatare la mare adâncime, un teritoriu cu riscuri extraordinar de mari şi cu incertitudini ridicate. Forarea la mare adâncime este cu atât mai provocatoare cu cât până acum nu s-au făcut descoperiri în Marea Neagră.

    Provocarea din sectorul de rafinare este foarte mare. Cererea de ţiţei din Europa şi Turcia sunt previzionate a se reduce cu 20%. Rafinăria este în general un business regional, care acoperă cererea locală. Capacitate de rafinare de peste 100 de milioane de tone au fost închise în Europa. În România avem capacităţi de procesare de 18 milioane de tone pe an, dar cererea este de 9-10 milioane de tone pe an. Capacităţile de rafinare sunt mai mari decât cererea din România.

    Cred că energia este un potenţial de creştere pentru România, dar dacă ne uităm la avantajele sectorului, la prezenţa acţionariatului străin care are capacitatea să investească, cred că România are posibilitatea de a transforma acest sector în principalul vector de creştere economică.

    Investiţiile străine din România s-au prăbuşit din cauza scăderii apetitului pentru risc al investitorilor. Reformele structurale sunt foarte importante. Dacă există încredere că reformele sunt propice pentru dezvoltarea afacerilor, atunci vor veni şi investitorii. Noi facem investiţii de 1 miliard de euro pe an. Cinci companii ca noi ar putea dubla nivelul investiţiior făcute de stat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro