Blog

  • Malghinov: Declaraţiile recente privind Lukoil, cu limbaj departe de cel din comunicarea internaţională

    În ultima perioadă, în legătură cu situaţia în jurul rafinăriei Petrotel-Lukoil şi a activităţii în România a companiei petroliere Lukoil în general au apărut destule declaraţii publice, din păcate, nu de fiecare dată echilibrate, al căror limbaj este departe de cel aсceptat în cadrul comunicării internaţionale. Nu voi comenta aceste declaraţii, care pot transmite semnale greşite atât mediului de afaceri, cât şi altor structuri, pentru a nu adăuga emoţii în discursul politic public din România în această perioadă foarte importantă pentru ţară“, afirmă diplomatul rus într-o declaraţie transmisă vineri Agenţiei MEDIAFAX.

    El remarcă faptul că, “între timp, ca rezultat al eforturilor făcute în toate ultimele zile, rafinăria de la Ploieşti a început să-şi reia producţia”.

    Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială vineri, 3 octombrie, compania anunţând că măsura este urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă.

    Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la percheziţiile făcute de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

    Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil Vladimir Nekrasov, care cu o zi în urmă anunţase că s-a ajuns la o înţelegere cu procurorii români şi că urmează să fie luată o decizie privind repornirea rafinăriei – şi a cerut Guvernului ca dacă vineri Lukoil nu reia producţia să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti. Preşedintele a spus că în problema Lukoil nu discută ”abordări dâmboviţene”, ci doar ameninţări şi presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României.

    La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a adăugat şeful statului.

    Preşedintele a mai spus că, din declaraţiile Lukoil, această companie nu a avut profituri, în ultimii cinci ani, din care să fi dat statul român contribuţii la bugetul de stat, ci a mers pe pierdere.

    ”Cele 700 de milioane, anual, sunt accizele statului român, pentru că aceeaşi acciză ar lua-o statul român şi dacă ar vinde Petrom sau Rompetrol mai multă benzină. Mai avem firme, mai avem şi staţii de alimentare private. Oricine i-ar fi dat, cumulat, aceeaşi acciză. Din acest punct de vedere, trebuie privit exact cum stau lucrurile”, a precizat Băsescu.

    El a menţionat că justiţia se află “în faţa unui şantaj, a unei presiuni”.

    ”Doamne fereşte să se cedeze la ea (la presiune, n.r.), pentru că mâine vom afla că nici OMV Petrom nu mai are profit, nici Rompetrol nu mai are, nu mai face nimeni profit în ţara asta, pentru că aşa se poartă, dacă eşti străin”, a mai comentat Băsescu.

    Potrivit preşedintelui, ”Guvernul trebuie să analizeze acest aspect cu toată seriozitatea, pentru că ”nu e joacă”.

    ”Îndrăzneala celor care au dat mesajul că ne gândim până vineri şi, dacă nu terminaţi cu chestii din astea, cu justiţie, cu procurori, noi plecăm. Ia plecaţi, băieţi, dacă nu respectaţi legile statului, plecaţi, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria”, a declarat Băsescu.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 13 octombrie 2014

    COVER STORY: Fallacher: “Digitalizarea României este abia la început”

    La trei ani şi jumătate de la preluarea mandatului de CEO al Orange România, Jean-François Fallacher face bilanţul strategiei cu care a venit la conducerea companiei: investiţii masive în infrastructură şi tehnologia 4G care permit companiei să ofere acum viteze la internet comparabile cu reţelele fixe, intrarea pe piaţa TV şi extinderea ofertei de servicii digitale.


    INTERVIU: Thomas Spurny, CEO al BCR, crede că sistemul bancar se va echilibra în trei ani


    CLUB BM: Duşmanii invizibili din cloud


    AUTO: Cine creşte mai repede – economia sau maşinile premium?


    STRATEGIE: Povestea decăderii Happy Tour


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • O tânără de 17 ani este laureata Premiului Nobel pentru Pace pe 2014

    La 9 octombrie 2012, islamiştii au pătruns într-un autobuz şcolar, în localitatea Mingora, din Valea Swat, în nord-vestul Pakistanului, iar unul dintre ei a întrebat: “Cine este Malala?” Tânăra a fost împuşcată apoi în cap. Aflată între viaţă şi moarte, adolescenta a fost transferată într-un spital din Birmingham, în Marea Britanie, unde, după şase zile, şi-a recăpătat cunoştinţa. Din acel moment, s-a născut legenda Malala.

    “Eram îngrozită. Singurul lucru pe care îl ştiam era că Allah m-a binecuvântat şi mi-a dat o nouă viaţă”, a povestit adolescenta în autobiografia “Eu sunt Malala”, devenită bestseller internaţional, însă interzisă în unele regiuni din Pakistan.

    Tânăra locuieşte în prezent în Birmingham, în centrul Angliei, iar vineri se afla la şcoală când s-a anunţat că a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu indianul Kailash Satyarthi, care militează împotriva exploatării copiilor.

    De când a plecat din Pakistan, Malala a participat la numeroase conferinţe internaţionale, unde a pledat pentru pace şi educaţia copiilor, cerând liderilor lumii “să trimită cărţi, nu arme” în ţările defavorizate. De asemenea, ea a încercat să-l convingă pe preşedintele nigerian Goodluck Jonathan să se întâlnească cu părinţii elevelor răpite de gruparea islamistă Boko Haram.

    Anul trecut, tânăra a câştigat Premiul Saharov, atribuit de Uniunea Europeană pentru drepturile omului, şi se afla încă de atunci pe lista favoriţilor la Premiul Nobel pentru Pace, obţinut însă de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, care supraveghează arsenalul chimic sirian.

    – Îndrăgostită de cărţi

    Lupta tinerei Malala pentru dreptul la educaţie a început în 2007, când talibanii au preluat controlul în Valea Swat, până atunci o liniştită regiune turistică, ceea i-a adus şi supranumele de “Elveţia Pakistanului”.

    La doar 11 ani, Malala, fiica unui director de şcoală, care a avut o influenţă enormă atât asupra sa, cât şi a mamei sale, analfabetă, administrează un blog pe site-ul BBC în urdu, limba naţională. Sub pseudonimul Gul Makai ea descrie pe acest blog climatul de teroare instaurat de talibani în Valea Swat.

    Numele fetiţei, îndrăgostită de cărţi şi de dorinţa de a învăţa, a început să fie cunoscut în Valea Swat şi, ulterior, în celalalte regiuni din ţară, când a câştigat un premiu pakistanez pentru pace. În 2009, după ce au pierdut controlul în Valea Swat în urma intervenţiei armatei, talibanii au decis să-i elimine pe cei acuzaţi că răspândesc “propaganda occidentală” în regiune. Atacul asupra elevei Malala a avut însă efectul opus: a şocat Pakistanul şi numeroase alte ţări străine, iar adolescenta a devenit o vedetă în special în Occident.

    Cu un portret expus la National Gallery din Londra, autobiografia lansată la nivel internaţional, tricouri cu imaginea sa puse în vânzare online, participarea la conferinţe internaţionale, întâlniri cu şefi de stat, Malala este cunoscută în întreaga lume, la doi ani după ce a fost ţinta atacului talibanilor.

    – “Scrisul, mai puternic decât sabia”

    Mediatizarea tinerei nu este însă pe placul tuturor pakistanezilor din Valea Swat, regiune cuprinsă de violenţe şi tulburările din Afganistan. Cercurile islamiste o consideră “un agent al Statelor Unite” sau al “Occidentului”, cu misiunea de a-i corupe pe tineri şi de a răspândi cultura anti-islamică.

    Adolescenta le-a răspuns criticilor şi a afirmat, în vara anului 2013 la sediul ONU de la New York, că “scrisul este mai puternic decât sabia” şi că nu simte “niciun fel de ură faţă de talibanul” care a împuşcat-o.

    Ea mărturiseşte că visează ca, într-o bună zi, să devină politician în Pakistan. La discursul de la tribuna ONU, Malala a purtat şalul care i-a aparţinut lui Benazir Bhutto, singura femeie care a fost prim-ministru în Pakistan, asasinată la sfârşitul lui 2007, la scurtă vreme după întoarcerea din exil.

  • Malala Yousafzai şi Kailash Satyarthi, laureaţii Premiului Nobel pentru Pace pe 2014. Malala, cea mai tânără laureată din istorie

    “Copiii trebuie să meargă la şcoală şi nu să fie exploataţi financiar”, a afirmat preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.

    Devenind cea mai tânără laureată din istoria de 114 ani a premiilor Nobel, militanta în vârstă de 17 ani Malala Yousafzai a primit această distincţie “pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului la educaţie pentru tinerele” din toată lumea.

    Ea militează de mai mulţi ani pentru dreptul fetelor de a accede la educaţie, motiv pentru care a fost ţinta unei tentative eşuate de asasinat în urmă cu doi ani, la 9 octombrie 2012.

    Mai puţin cunoscut opiniei publice, Kailash Satyarthi, în vârstă de 60 de ani, “a dat dovadă de curaj conducând demonstraţiile paşnice împotriva exploatării copiilor în scopuri financiare”. Comitetul Nobel a subliniat că toate manifestaţiile conduse de Satyarthi s-au desfăşurat fără violenţă, “în tradiţia lui Gandhi”.

     

  • CC discută în 4 noiembrie sesizarea preşedintelui privind abrogarea articolului 276 din Codul Penal

    Potrivit unor oficiali din cadrul Curţii Constituţionale, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu a fost înregistrată vineri şi urmează să fie luată în discuţie de judecătorii CC în 4 noiembrie.

    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că atacă la CC legea de abrogare a articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justiţiei, pe motivul independenţei justiţiei, arătând că sunt cazuri de “campanii furibunde” împotriva magistraţilor, “declaraţii ticăloase ale unora din dubă”.

    “Din păcate, Parlamentul şi-a menţinut poziţia, pentru că eu am trimis o dată la Parlament legea, propunând să nu se abroge acest articol. Parlamentul, Guvernul de asemenea, a încuviinţat abrogarea acestui articol. Atac legea aşa cum ea a fost votată de Parlament, cu acceptul Guvernului, o atac la Curtea Constituţională. Motivul fundamental pentru care o atac este legat de independenţa justiţiei. Avem cazuri pe care le trăim cu ochii noştri, campaniile furibunde pe care le-a dus trustul Intact împotriva procurorilor, judecătorilor, declaraţiile ticăloase ale unora de prin dubă: «I-am dat bani şefului DNA şi preşedintei Înaltei Curţi». De aceea, cel puţin în acest stadiu, menţinerea acestui articol pentru independenţa justiţiei este necesar”, a afirmat Băsescu.

    El a adăugat că spera ca la Curtea Constituţională să aibă câştig de cauză, arătând că Guvernul susţine abrogarea articolului 276 “în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare”.

    “Atac propunerea legislativă de abrogare la CC în speranţa că acolo voi avea câştig de cauză, dacă nu am avut în relaţia cu Guvernul, care susţine abrogarea articolului în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare. Libertatea de exprimare are limitele ei până când afectează dreptul tău la imagine, dreptul tău la o viaţă decentă şi nesupusă oprobiului public doar pentru că cineva are interes să murdărească imaginea unui magistrat”, a arătat şeful statului.

    Textul de lege a cărui abrogare a fost votată de Parlament prevede că “fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă”.

    Legea de abrogare a articolul 276 din Codul Penal a fost adoptată de Parlament şi după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea ei pe motiv că ar afecta independenţa justiţiei.

    În sesizarea către Curtea Constituţională trimisă de şeful statului se arată că legea este neconstituţională deoarece contravine articolelor 1, 30 şi 124 din Constituţie.

    “Legea pentru abrogarea Art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal transmisă preşedintelui României spre promulgare este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 1 alin (3) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora «România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate», Art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin care se stipulează că «(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii», precum şi prevederilor Art. 30 alin. (6) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează următoarele: «(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine»”, potrivit sesizării.

    De asemenea, în sesizare se mai arată că infracţiunea stabilită în articolul 276 din Codul Penal face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală. Potrivit şefului statului, principiul imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor pot fi afectate prin abrogarea articolului 276.

    “Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declaraţii publice ce nu sunt reale, care privesc săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influenţeze soluţia sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluţia pronunţată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi. Considerăm că prin abrogarea acestei infracţiuni este eliminată protecţia ce se acordă justiţiei, necesară pentru ca aceasta să fie imparţială şi înfăptuită de judecători independenţi, astfel cum prevede Constituţia”, se mai arată în sesizare.

    Băsescu a explicat “raţiunile” care au vizat introducerea acestei infracţiuni în Codul penal, acestea fiind “asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor judiciare conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a acestora”.

    “Faptele incriminate sunt inspirate din realităţile practicii judiciare, dar mai ales de frecvenţa, intensitatea şi de modul de manifestare a acestor fapte în ultimii ani, constând în încercările de influenţare sau intimidare din partea părţilor sau a reprezentanţilor acestora, în modalităţile arătate, pe durata desfăşurării unui proces, obţinându-se astfel o atmosferă de natură să vicieze grav imparţialitatea judecătorilor sau procurorilor, atmosferă care poate fie să profite celor ce recurg la asemenea mijloace în cazul obţinerii efectului scontat, fie să-i dezavantajeze prin obţinerea unei atitudini ostile din partea magistraţilor”, conform sursei citate.

    Preşedintele a mai arătat că existenţa statului de drept implică acţiuni din partea statului prin care să se garanteze buna funcţionare a autorităţilor publice, inclusiv a autorităţii judecătoreşti.

    “Justiţia este imparţială, fiind strâns legată de independenţa judecătorului. Totodată, justiţia trebuie să hotărască în cauzele aduse în faţa ei pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără restricţii, fără influenţe nedorite, amăgiri, presiuni, ameninţări sau amestecuri, directe ori indirecte, ale nimănui, indiferent de motiv”, se mai menţionează în sesizare.

    Preşedintele a mai arătat în sesizare că imparţialitatea fără independenţă nu poate exista, iar “un judecător imparţial este cel care menţine balanţa şi judecă fără frică sau favoare”. În consecinţă, împiedicarea justiţiei de a-şi îndeplini rolul său în societate, în condiţii de imparţialitate şi independenţă, se impune a fi sancţionată, iar Codul penal reprezintă instrumentul juridic adecvat.

    Preşedintele Traian Băsescu invocă în argumentele sale Decizia Curţii Constituţionale nr.70/2000, dar şi punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii adresat Parlamentului în care “subliniază importanţa menţinerii acestei incriminări, precizând că actuala infracţiune prevăzută la Art. 276 din Codul penal are în vedere doar declaraţiile publice nereale făcute cu scopul de a influenţa sau intimida, ceea ce echivalează cu o distorsionare a realităţii, operată cu rea-credinţă care, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), depăşeşte limitele unei critici acceptabile”.

    Potrivit lui Băsescu, incriminarea anumitor fapte ce au rolul de a influenţa sau intimida magistratul este în acord cu recomandarea Comisiei Europene privind introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora.

    “Libertatea de exprimare trebuie să se exercite în limitele bunei-credinţe, sens în care considerăm că menţinerea în Codul penal a infracţiunii de «presiuni asupra justiţiei» ar avea un efect descurajant pentru posibilele încercări de a influenţa sau a intimida magistraţii, prin declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze pe durata unei proceduri judiciare în curs”, se mai arată în sesizare, adăugându-se că abrogarea articolului 276 ar intra în contradicţie cu articolul 30 din Constituţie.

  • Firmele care deţin Bucureşti Mall şi Plaza România vor fuziona

    “Ca urmare a aprobării/înregistrării fuziunii, Plaza Mall Development and Management, în calitate de societate absorbită, este dizolvată fără lichidare şi încetează a mai exista (fiind radiată din evidenţe), iar Bucureşti Mall Development and Management va prelua întregul activ şi pasiv al Plaza Mall Development and Management. După fuziune sediul social al Bucureşti Mall Development and Management va rămâne neschimbat, respectiv în centrul comercial Bucureşti Mall din Vitan”, se arată în proiectul de fuziune.

    Asociaţii firmei, după fuziune, sunt în continuare Anchor Retail Investment (96,92%) şi Fiba Capital Investment (3,07%), ambele înregistrate în Olanda, iar capitalul social va rămâne neschimbat fiind în sumă totală de 2,39 milioane de lei.

    “Din punct de vedere economic, prin implementarea fuziunii celor două societăţi, se intenţionează creşterea eficienţei activităţilor comerciale a celor două centre comerciale deţinute de societăţile participante la fuziune, eficientizarea factorului timp în negocierea şi încheierea de contracte comerciale vizând serviciile conexe necesare funcţionării adecvate a celor două centre comerciale (ex. contracte de protecţie şi pază, contracte de prestări servicii de curăţenie, contracte de întreţinere/mentenanţă echipamente, contracte de reparaţii locative etc.), astfel încât va fi posibilă o mai bună coordonare, monitorizare şi adaptare la cerinţele specifice fiecărui complex comercial în parte ca şi linie de activitate principală”, menţionează sursa citată.

    Plaza Mall Development and Management deţine active reevaluate la 603,9 milioane de lei (137 milioane de euro), din care 147,5 milioane de lei (34 milioane de euro) centrul comercial Plaza România, al doilea mall deschis de grupul turc Anchor în România. În patrimoniul Plaza Management mai sunt incluse o serie de terenuri în Bulevardul Timişoara, unde este amplasat mall-ul Plaza România. Activul net al companiei este însă negativ având în vedere că datoriile acesteia totalizează 732 milioane de lei (166,3 milioane de euro).

    Bucureşti Mall Development and Management, care deţine centrul comercial Bucureşti Mall, controlează active totale de 290,1 milioane de lei (66 milioane de euro) şi are datorii de 60,96 milioane de lei (13,85 milioane de euro).

    Centrele comerciale sunt în proces de remodernizare, investiţia anunţată fiind de 25 milioane de euro.

    Anchor mai deţine o clădire de birouri, Anchor Plaza, lângă Plaza România, complexul de locuinţe Incity Residence şi a anunţat că vrea să reia lucrările pentru finalizarea unei alte clădiri de birouri, Metropol Center, din Bulevardul Timişoara, cu o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi, a cărei construcţie a fost îngheţată în 2009.

    Grupul a investit din 1997, de când a intrat în România, 350 de milioane de euro. Compania este parte a grupului Fiba Holding, fondat în anul 1987 de omul de afaceri turc Husnu Ozyegin.

  • Ministrul Muncii, Rovana Plumb, participă la conferinţa “Mediafax Talks about Private Pensions”

    Conferinţa “Mediafax Talks about Private Pensions” – ediţia a V-a este organizată de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi va avea loc luni, 13 octombrie, începând cu ora 09.30, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas.

    În cei peste şase ani de la lansare, fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în numele participanţilor, contribuţii brute totale în valoare de 10,47 miliarde de lei si au ajuns la un numar total de participanţi de 6,15 milioane, cu două milioane mai mult decât cei 4,15 milioane de la start.

    În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de punct procentual anual, până în 2016. Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,7%.

    Agenţia de presă Mediafax a fost, prin conferinţele Mediafax Talks, un promotor şi un susţinător al pensiilor private în Romania încă de la lansarea Pilonului II, în ideea dezvoltării unui sistem complementar celui de stat care să ofere atât beneficii suplimentare pensionarilor, cât şi să reprezinte un element important pentru dezvoltarea pieţei de capital şi a economiei româneşti.

    În aceste condiţii, cea de-a cincea conferinţă “Mediafax Talks about Private Pensions” îşi propune să fie evenimentul de referinţă al toamnei pentru toţi cei implicaţi în domeniul pensiilor private, care va evidenţia încă o dată rolul pensiilor private în România şi ce mai trebuie făcut în viitor.

    Evenimentul se va constitui într-un dialog interactiv între reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai BNR, ai societăţilor financiare implicate în piaţa pensiilor private, directori de HR din marile companii româneşti, experţi şi consultanţi, avocaţi, brokeri, presa generalistă şi cea de specialitate.

    Temele principale de discuţie care vor fi abordate la conferinţa “Mediafax Talks about Private Pensions” vizează rolul social al Pilonului II şi III în sistemul naţional de pensii, rolul pensiilor private în asigurarea stabilităţii fiscale a României şi în economia ţării, precum şi modalităţi pentru a încuraja dezvoltarea acestora, performanţele de până acum şi provocările viitoare în acest sistem, contribuţia fondurilor de pensii private la dezvoltarea pieţei private de capital, dar şi experienţele altor ţări europene şi comportamentul fondurilor de pensii private în materie de etică, securitate şi garanţii pentru beneficiari.

    Conferinţa va fi moderată de Cristian Dimitriu, director editorial Mediafax Group.

    Mai multe detalii, agenda evenimentului “Mediafax Talks about Private Pensions” şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/private-pensions-2014

  • ANAT: Sfânta Parascheva umple hotelurile din Iaşi şi scoate din buzunarele pelerinilor 13 milioane de euro

    Hotelurile şi pensiunile din Iaşi sunt rezervate aproape în totalitate şi vor fi pline în proporţie de peste 99% în perioada 9-16 octombrie. În general, într-o săptămână obişnuită din octombrie, gradul de ocupare al hotelurilor din Iaşi nu depăşeşte 40%“, a declarat agenţiei MEDIAFAX Grig Alecsa, preşedintele ANAT pentru regiunea Nord Est.

    El a spus că în Iaşi sunt peste 3.000 de locuri de cazare în hoteluri şi pensiuni.

    “Cei care au rezervat locuri de cazare stau pentru sejururi de 2-3 nopţi“, a afirmat oficialul ANAT.

    Alecsa spune că în Iaşi sunt aşteptaţi în săptămâna 9-16 octombrie aproximativ 300.000 de pelerini. El estimează că cei 3.000 de pelerini care se vor caza la hoteluri vor cheltui între 600 şi 700 de lei pentru transport, cazare şi masă, iar cheltuielile pentru ceilalţi, care nu dorm în hoteluri sau pensiuni, sunt considerabil mai mici, respectiv 2-300 de lei de persoană.

    Astfel, potrivit estimărilor oficialului ANAT, pelerinii care merg în această perioadă la Iaşi vor cheltui pentru a participa la eveniment peste 60 de milioane de lei (13 milioane de euro).

    Peste 15.000 de pelerini aşteaptă la rând pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, aproximativ 150 de autocare cu credincioşi din Voluntari şi Bucureşti sosind la Iaşi, vineri dimineaţă, potrivit corespondentului MEDIAFAX.

    Primii pelerini veniţi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au început să sosească la Iaşi încă de joi după-amiază, unii dintre aceştia aşezându-se la rând cu aproape 24 de ore înainte de scoaterea moaştelor din incinta catedralei.

    Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană într-o procesiune desfăşurată vineri dimineaţă, la care au asistat câteva mii de oameni. Racla a fost aşezată într-un baldachin în curtea catedralei.

    În cursul dimineţii de vineri, au ajuns la Iaşi peste 6.000 de credincioşi din Voluntari şi Bucureşti, îmbarcaţi în peste 150 de autocare.

    Câteva sute de mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi în următoarele zile la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, astfel că au fost mobilizaţi peste o mie de jandarmi şi poliţişti care asigură ordinea publică în zona centrală, iar de sâmbătă un elicopter al MAI va survola oraşul.

    Ca şi anul trecut, Sfânta Liturghie, programată marţi, 14 octombrie, se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare. La ceremonia religioasă este aşteptat şi premierul Victor Ponta.

    Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

    În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, cozile întinzându-se pe distanţe de câţiva kilometri. Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.

    Anul trecut, aproximativ 220.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, în cele cinci zile ale pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei.

  • Kailash Satyarthi: Premiul Nobel este o recunoaştere a luptei pentru drepturile copiilor

    “Mulţumesc Comitetului Nobel pentru această recunoaştere a disperării milioanelor de copii care suferă”, a adăugat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 60 de ani, care s-a declarat “încântat” de acest premiu, potrivit agenţiei Press Trust of India (PTI).

    Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2014 a fost atribuit, vineri, tinerei pakistaneze Malala Yousafzai şi indianului Kailash Satyarthi, “pentru lupta lor împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie”, a anunţat Comitetul Nobel norvegian.

    Kailash Satyarthi “a dat dovadă de curaj conducând demonstraţiile paşnice împotriva exploatării copiilor în scopuri financiare”. Comitetul Nobel a subliniat că toate manifestaţiile conduse de Satyarthi s-au desfăşurat fără violenţă, “în tradiţia lui Gandhi”.

     

  • Semne că urmează să fii concediat. Specialiştii în resurse umane îţi spun ce trebuie să faci

    Există anumite semne că urmează să îţi pierzi locul de muncă, iar starea de incertitudine nu va face decât să scadă randamentul angajatului. Mai mulţi directori de resurse umane au explicat care sunt aceste semne şi cum trebuie tratată această problemă.

    Robin Brodrick, coordonator al departamentului de resurse umane de la EMC, enumeră lucrurile care ar trebui să ridice semne de înrebare referitor la siguranţa jobului. “Îţi găseşti jobul publicat pe un site recrutare; şeful tău vrea să descrii detaliat activitatea ta zilnică; sarcinile tale zilnice încep să fie redistribuite către alţi colegi, sau eşti rugat să îi instruieşti şi pe alţii, pentru orice eventualitate; nu mai eşti invitat să participi la şedinţe care înainte erau obligatorii – toate acestea sunt semne că jobul tău poate fi în pericol”, explică Brodrick. “Nu trebuie să intri în panică. Soluţia este să stabileşti o întâlnire cu şeful tău, fără a-i spune însă ce vrei să discutaţi. Astfel ai şanse mai mari să primeşti nişte răspunsuri cinstite.”

    Brodrick notează că atunci când îi vei spune superiorului că activitatea recentă te-a făcut să te gândeşti la siguranţa postului tău, există trei variante de răspuns pe care l-ai putea primi. “Prima posibilitate este şi cea mai rea, şi anume ca şeful tău să îţi confirme că vei fi dat afară. A doua variantă este una mult mai bună, şi anume să fii informat că toate aceste mutări au ca scop promovarea ta”, scrie specialistul.

    “Cea de-a treia variantă este aceea în care superiorii tăi consideră că volumul de muncă a crescut şi tu nu îi mai poţi face faţă, drept pentru care s-a decis aducerea altor angajaţi care să te ajute. Indiferent de ce explicaţie vei primi, nu te grăbi să răspunzi. Analizează bine ce vrei să faci în continuare.”