La o prima vedere, “Second Life” ar putea fi considerat o joaca de copii. De fapt, chiar daca este un joc video, statisticile arata cu totul altceva: 3.000 de oameni de afaceri castiga 20.000 de dolari sau peste aceasta suma anual, produsul intern brut al acestei lumi virtuale este de 64 de milioane de dolari, iar 1,3 milioane de “locuitori” efectueaza tranzactii de 15 milioane de dolari lunar, potrivit presei internationale. Are o casa pe trei nivele, in valoare de cateva milioane de dolari, un Maserati MC 12 de aproape 900.000 de dolari, poarta numai haine scumpe si accesorii de lux si vorbeste la un telefon mobil semat de compania elvetiana Goldvish, care costa 1,3 milioane de dolari. Este o femeie de afaceri de succes, care conduce o companie cu o cifra de afaceri de sute de milioane de dolari, business pe care l-a pus pe picioare in mai putin de trei ani. Acum are tot ce-si poate dori.Numai ca nimic din toate astea nu este real. De fapt, totul se petrece pe Internet, in lumea virtuala “Second Life”. Prin urmare, nu este real, dar este posibil. La fel de posibil este si faptul ca oamenii zboara sau merg pe sub apa si se pot transforma in dragoni, monstri sau in orice alt animal sau obiect doresc. In plus, au posibilitatea sa-si schimbe complet infatisarea, de la culoarea parului la culoarea ochilor, de la greutate la inaltime si tot asa, printr-un simplu click. Pare o poveste scoasa din cartile de science fiction. Si totusi, “Second Life” are deja peste 1,3 milioane de locuitori, dintre care cel putin 100 duc o viata aproape reala, pentru ca isi petrec cea mai mare parte din timp in universul paralel si au o afacere prin care vand, cu bani cat se poate de reali, diferite produse sau servicii virtuale.Matrix, MySpace si eBay?”Second Life” a pornit in 1999 ca un joc video online, insa a fost lansat in versiunea comerciala in 2003. In lumea virtuala, oamenii aveau posibilitatea sa creeze versiunile lor digitale, adica identitati virtuale numite si avatare, care pot fi personalizate dupa bunul plac al utilizatorului, chiar daca acestea nu reflecta realitatea.Ideea a fost a unei companii din San Francisco, Linden Lab, fondata de Phillip Rosendale, actualul director executiv.”Inca de pe vremea cand eram copil foloseam computerul pentru a simula realitatea”, a spus el. “Asa ca am decis sa le dau oamenilor posibilitatea sa-si creeze singuri o alta realitate, idee inspirata intr-o oarecare masura si de ideea lui Neal Stephenson, prezentata in ‘Snow Crash’, o carte SF publicata in 1992”, a continuat Rosendale.Astazi, tot ce trebuie sa faca utilizatorii este sa-si creeze un cont gratuit cu parola pe site-ul secondlife.com. Iar pentrru a intra in lumea virtuala trebuie sa se logheze pe site cu acest cont. Insa, pentru a duce o viata normala, acestia au nevoie sa manance si sa locuiasca undeva, iar toate aceste servicii costa bani.Oricum, se poate spune fara nicio ezitare ca “Second Life” este un concept hibrid care foloseste ideile din filmul “The Matrix”, reteaua sociala MySpace si eBay, cel mai mare site de licitatii online din lume.Business real intr-o lume virtualaIdeea celor de la Linden Labs a prins neasteptat de bine. Se vede in numarul mare de utilizatori care “traiesc” in “Second Life”. Iar mai nou, se vede si in business-urile reale care s-au mutat si in virtual, transformand astfel “Second Life” intr-o zona de testare a noilor servicii sau produse pe care o companie vrea sa le lanseze. Cel putin in cazul Sony BMG Music Entertainment, Sun Microsystems, Nissan, Toyota, Adidas / Reebok, Nike sau Starwood Hotels.De unde bani? “Locuitorii” “Second Life” au propria moneda – dolarul Linden, cu care pot efectua diferite tranzactii, pot investi intr-o casa si o masina sau pot pune bazele propriii afaceri. Mai mult, dolarii Linden sunt convertibili in moneda americana reala, la un curs valutar de schimb destul de fluctuant, de aproximativ 300 de dolari Linden pentru un dolar american. Este nevoie de un card de credit pe care utilizatorii il pot folosi la casele de schimb valutar online numite Lindex.Asta inseamna ca, daca reusiti sa puneti pe picioare o afacere in “Second Life”, cu o cifra de afaceri anuala de 250.000 de dolari Linden si o rata a profitului de 20%, spre exemplu, o puteti vinde cu peste jumatate de milion de dolari Linden, iar banii virtuali pot fi convertiti in moneda americana. Pana acum cateva luni, numarul companiilor care-si deschisesera sediu si in “Second Life” era destul de mic. Insa, la momentul actual, in lumea virtuala functioneaza peste 30 de companii si un numar destul de mare de alte companii se gandesc sa se extinda si pe acest teritoriu.Harvard onlineIn lumea virtuala s-a dezvoltat extrem de bine si un sistem de invatamant pentru locuitori. Aproximativ 60 de scoli si universitati s-au mutat si in “Second Life”, pentru a putea preda cursuri reale copiilor si studentilor din invatamantul la distanta sau celor care nu pot ajunge la scoala din diferite motive.Spre exemplu, Universitatea Harvard tine anumite cursuri pe insula Berkman pe care o detine in “Second Life”. Acolo a fost creata o copie fidela a cladirii universitatii, iar studenti din toata lumea care vor sa urmeze cursurile Universitatii Harvard au posibilitatea sa se intalneasca in lumea virtuala pentru a invata si da examenele necesare.La unul dintre cursuri, numit “CyberOne: Law in the Court of Public Opinion”, sunt inscrisi peste 90 de studenti din toate colturile lumii, care vor da examen si vor primi puncte de credit pentru acest curs la finalul anului. “Pana acum, metoda era urmatoarea: pe Internet erau publicate anumite clipuri video cu scop educational, acestea erau vizionate de studenti si apoi corespondenta asupra subiectului se facea prin e-mail”, a explicat Rebecca Nesson, profesor la Harvard. “Era destul de greoi, dar acum ne putem aduna intr-o clasa virtuala unde cursurile se tin exact ca si cele din realitate”, a mai spus el.In loc de golfSi totusi, dincolo de afaceri reale si cursuri universitare, titlul lumii virtuale ramane in continuare de joc video online pentru un numar foarte foarte mare de utilizatori. Insa “Second Life” nici nu poate fi comparat cu “World of Warcraft”, de exemplu, cel mai popular joc video pe calculator, al diviziei Blizzard Entertainment din cadrul Vivendi Universal, unde jucatorii nu indeplinesc decat functii stabilite dinainte de joc si nu duc o viata normala, ci sunt razboinici, mineri sau vanatori intr-o lume in stil medieval. “Asta nu inseamna ca aceste jocuri nu-si au popularitatea lor si utilizatori deja fideli. Cel putin 10 milioane de utilizatori din toata lumea platesc 15 dolari pe luna pentru a avea acces la jocuri precum ‘World of Warcraft’”, considera Pierre M. Omidayr, cofondatorul eBay, al carui fond de investitii Omidayr Network este unul dintre finantatorii Linden Lab. “Pentru unii oameni de business, aceste jocuri au devenit o adevarata pasiune si sunt considerate jocuri de societate. Inainte, mergeau la golf, dar acum se intalnesc in joc si omoara cativa orci pentru divertisment”, a adaugat el.Stiri, filme si masini virtualeDomeniul de activitate al companiilor din “Second Life” este extrem de variat. Practic, daca au idei, putina imaginatie si un spirit intreprinzator bine dezvoltat, utilizatorii pot crea mii de businessuri diferite. Iar cele care exista cu adevarat in realitate si sunt “mutate” in lumea virtuala au aproximativ aceeasi activitate.Din “Second Life” nu lipseste nici postul de televiziune BBC, care a cumparat o insula pentru a putea organiza concerte, petreceri sau alte evenimente mondene, si nici Reuters, agentia de presa ai carei jurnalisti cauta in permanenta stiri in lumea virtuala, merg la conferinte de presa si la interviuri si scriu stirile “Second Life”.De asemenea, 20th Century Fox a lansat filmul “X Men: The Last Stand” si in lumea virtuala, iar Disney a lucrat in “Second Life” pentru anumite materiale din filmele “The Hitchhicker’s Guide to the Galaxy”, “Pirates of the Carraibean” II si III si “The Chronicles of Narnia: The Lion, The Witch and The Wardrobe”. Costurile investitiei necesare pentru o noua afacere sau pentru campaniile de marketing pe care companiile reale le testeaza intai in lumea virtuala si, in functie de rezultate, le aduc si in lumea reala sunt mult mai mici decat in realitate.In “Second Life”, Nissan ar putea cumpara o insula pentru 1.250 de dolari si o taxa lunara de intretinere de aproape 200 de dolari pentru campanii de marketing. De altfel, asta a si facut, pentru a putea pune in miscare campania de promovare a modelului Sentra. A mai avut de angajat cativa programatori care sa gandeasca un traseu pe acea insula si masinile virtuale, copii identice cu cele din realitate, precum si o echipa de publicitate care sa creeze reclamele si panourile publicitare pe care programatorii sa le includa apoi in “Second Life”.Internetul, o experienta 3DInternetul are toate sansele sa fie singura cale catre o experienta 3D tot mai realista, pe masura ce tehnologia avanseaza, considera mai multi dintre investitorii Linden Lab ? Jeff Bezos, fondatorul Amazon, Mitchell Kapor, pionierul in software, sau Pierre Omidyar, co-fondatorul eBay.”Oricum, terenurile sunt inepuizabile”, a spus Rosendale. “In fiecare luna, suprafata ‘Second Life’ este extinsa cu aproximativ 8%, ea fiind acum de aproape 250 de kilometri patrati”, a adaugat el.Dar de ce ar fi interesati utilizatorii si companiile sa intre in aceasta lume virtuala? “Asta ma intrebam si eu inainte sa demarez proiectul. Si apoi mi-am dat seama ca utilizatorii vor avea aceeasi experienta ca si atunci cand se joaca un joc, iar jocurile nu dau gres”, a spus directorul executiv al Linden Lab. “Practic, cei care traiesc in ‘Second Life’ au impresia ca iau parte la crearea unei noi lumi. Si chiar asta se intampla, indiferent ca lumea este virtuala”.Pe de alta parte, utilizatorii au drept de proprietate asupra tuturor creatiilor proprii din lumea virtuala, fie ca este vorba de un business sau de diferite obiecte pe care le produc. Drept urmare, mai multe aplicatii sau produse care au fost concepute exclusiv pentru “Second Life” au inregistrat un adevarat succes comercial in exteriorul realitatii virtuale.Un simplu exemplu este cazul lui Nathan Keir, un programator australian care a creat un joc online pentru avatarurile din “Second Life”. Jocul s-a dovedit a fi atat de popular incat a atras atentia unei companii IT care are in plan, ?n viitorul apropiat, sa lanseze acest joc pe piata, varianta comerciala, pentru console de jocuri si telefoane mobile.Lectia de macroeconomieDin “Second Life” nu lipseste aproape nimic. Banci, organizatii guvernamentale, companii imobiliare, supermarketuri, televiziuni si furnizori de stiri, case, masini, haine de firma si accesorii de lux, inflatie sau chiar somaj. Economia acestei lumi a inceput sa ia amploare, zilnic fiind efectuate tranzactii de 500.000 de dolari sau 15 milioane de dolari pe luna, cifra care creste de altfel cu 15% de la luna la luna, conform lui Phillip Rosendale.La un moment dat, gigantul bancar Wells Fargo a cumparat o insula in “Second Life”, pentru a-si putea deschide o reprezentanta unde angajatii bancii le pot oferi clientilor consultanta in domeniul financiar. Insa proiectul lor s-a confruntat cu o serie de probleme, care i-au determinat pe bancheri sa renunte la acest business in favoarea unei alte lumi virtuale, numita “There”.
Blog
-
CE A CUMPARAT
EasyCall este cel mai mare call-center din
-
RASPUNZI SI CASTIGI
Cateva convorbiri telefonice, prima chiar din greseala, o intalnire, o propunere, o afacere incheiata. O achizitie care sporeste numarul romanilor imbogatiti din noua tehnologie. Povestea cumpararii call-center-ului EasyCall de catre americanii de la Computer Generated Solutions este fascinanta chiar prin simplitatea ei: un om, o idee, finantare si perseverenta, happy end in stil hollywoodian.
Vladimir Sterescu, fondatorul EasyCall, este omul care a marcat un punct pretios pentru romani in meciul confuziilor dintre Budapesta si Bucuresti. Atunci cand l-a sunat pentru prima oara pe Sterescu, Phil Friedman, presedintele companiei americane Computer Generated Solutions (CGS), l-a anuntat ca vine la Budapesta si ca ar vrea sa viziteze si EasyCall. Era intr-unul din weekend-urile lunii iunie, iar Sterescu nu stia nici cine este Computer Generated Solutions si nici cine este Friedman. Politicos, l-a informat pe american de pozitionarea geografica a companiei sale, dar a avut si un impuls, despre care acum spune ca nu-i este caracteristic, de a-i explica sefului CGS cine este si ce face EasyCall.
Friedman a parut oarecum dezamagit ca a nimerit mai la est de Budapesta, dar i-a dat, totusi romanului adresa de mail, pentru a primi o prezentare completa a EasyCall. Cred ca in acest caz Bucurestiul a batut Budapesta, zambeste Sterescu sase luni mai tarziu. Aceasta pentru ca EasyCall, furnizor de servicii de tip call-center, a fost preluat in luna octombrie de catre CGS. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de oficialii celor doua companii, dar surse din piata estimeaza ca este vorba de o suma de ordinul milioanelor de euro, probabil undeva in jurul a 6 sau 7 milioane.
Spre deosebire de multe alte companii care prefera discretia extrema, cei de la Computer Generated Solutions par chiar mandri de cumpararea EasyCall. Asa lasa sa se inteleaga banner-ul care troneaza chiar pe pagina de web a CGS si care face trimitere atat spre site-ul EasyCall, cat si spre comunicatul de presa ce anunta tranzactia. Aceasta spre deosebire de anuntul privind preluarea FolioDev, companie
Chiar daca valoarea tranzactiei nu este publica, povestea infiintarii EasyCall si a modului in care, in numai trei ani, un tanar devine milionar bate cifrele seci si este mult mai interesanta.
Sterescu si-a inceput cariera in adevaratul sens al cuvantului in 1997, an marcat de intrarea pe piata a celor mai mari operatori de servicii de telefonie mobila la ora actuala, Orange si Vodafone, pe atunci Dialog si Connex. Aveam un prieten care s-a angajat la Connex pe vremea aceea si el m-a indemnat sa incerc si eu, isi aminteste Sterescu. Se faceau foarte multe angajari, mai ales in departamentul lor de relatii cu clientii, adica in call-center, a spus Sterescu.
Cu alte cuvinte, investitiile majore pe care le faceau operatorii in resurse umane l-au adus pe actualul director al call-center-ului EasyCall in aceasta industrie. Meseria a invatat-o din mers, trecand prin sapte posturi diferite in cadrul Connex. Am inceput de la casca, am format departamentul de date, am lucrat in departamentul de retentie, unde trebuia sa incerc sa-i conving pe clientii care voiau sa rezilieze contractul sa se razgandeasca, dupa care am trecut in departamentul de major accounts, unde faceam acelasi lucru, numai ca era vorba de clienti mari. Am revenit apoi la relatii cu clientii in echipa de management si am sfarsit in departamentul de reglementari, spune Vladimir Sterescu.
Un job intr-un call-center presupune foarte multa rutina, motiv pentru care un angajat la casca se remarca destul de greu. Asta pentru ca, intr-un mediu in care lucreaza foarte multi angajati, dupa reguli bine stabilite, procedurile si informatiile oferite de acestia trebuie sa fie intotdeauna aceleasi. Un standard de baza intr-un call-center ar fi acela ca, daca o persoana suna de 100 de ori cu aceeasi intrebare, teoretic ar trebui sa primeasca 100 de raspunsuri identice, explica Sterescu. In practica, aproximativ 90 de raspunsuri sunt identice, restul de zece fiind fie raspunsuri gresite, fie deviatii pe langa raspuns, pentru care trebuie asumata o anumita raspundere, a continuat el. Eu am fost unul dintre cei zece.
Lucra la Connex cand a inceput sa ia in considerare posibilitatea de a-si face propriul call-center. Insa, in viziunea lui, call-center-ul pe care ar fi vrut sa-l fondeze ar fi trebuit sa raspunda in numele mai multor companii care ar fi inchiriat aceste servicii. Consideram ca piata de call-center din
Piata de call-center din Statele Unite era la momentul respectiv cel mai bine pusa la punct. Mai mult, companiile mari preferau sa faca outsourcing pentru serviciile de relatii cu clientii, in primul rand din ratiuni financiare. Pe de o parte, un call-center presupune foarte multe costuri pentru o companie, plecand de la cheltuielile cu cladirea si pana la remuneratia personalului. Pe de alta parte, este nevoie de foarte multi angajati care, in cazul unei multinationale cotate la bursa si obligata sa raporteze anual indicatori precum cifra de afaceri per angajat sau profitul pe cap de angajat, reduc inevitabil valoarea acestor indicatori.
Ideea initiala a fost de a face un call-center, cu cativa oameni care sa poata raspunde in numele mai multor companii, cliente ale acestui call-center. Adica acelasi om sa fie scolarizat pe produsele si serviciile mai multor companii, isi aminteste Sterescu. Insa nu aveam banii necesari pentru a investi in ideea mea.
Aici au intervenit ceilalti doi fosti actionari ai EasyCall. Unul dintre ei este Gheorghe Rusu (64 de ani), fostul presedinte al Asociatiei Nationale a Internet Service Providerilor din Romania (ANISP). Este un om cu un spirit antreprenorial foarte bun, pe care il cunosteam din diverse intalniri pe vremea cand reprezentam Connex si caruia i-am prezentat ideea mea de business, evoca Sterescu. A acceptat sa finanteze 100% ideea mea, in care eu as fi facut munca 100%, cu actionariat 50/50, dar numai daca as fi plecat de la Connex. Eu nu prea voiam asta, pentru ca aveam un post foarte bun si multe avantaje acolo, a adaugat el.
Situatia nu a ramas asa, pentru ca la scurt timp Rusu a decis ca este nevoie de inca un actionar – Sorin Cristescu (56 de ani), un businessman din zona de software pentru afaceri. Si astfel, actionariatul s-a impartit la trei, in conditiile in care Rusu si Cristescu s-au implicat in afacere doar financiar.
EasyCall a fost fondat in 2003, in urma unei investitii initiale de aproape un milion de dolari, mai mult decat anticipasera cei trei actionari. Inceputul a fost destul de greu. Am investit in prima faza in amplasament – o camera de 15 metri patrati, un birou si un calculator – si am inceput sa alergam dupa clienti, povesteste Vladimir Sterescu.
Pana in martie 2004, EasyCall a avut un singur client, o companie care vinde aparate electronice si electrocasnice, cu toate ca Sterescu a trimis aproximativ 600 de oferte si a avut peste 150 de intalniri in urma acestor oferte. Seful companiei respective imi este prieten si, cu toate ca nu avea nevoie in mod special de servicii de call-center, a fost de acord sa-mi fie client, spune directorul EasyCall. Au urmat si investitiile in prima centrala telefonica, in aplicatii software pentru call-center, in resurse umane – patru angajati – si in publicitate.
Al doilea client al companiei a fost chiar Connex, care a solicitat serviciile EasyCall pentru un proiect de promovare a unui serviciu nou timp de o luna. Pentru proiect ar fi fost nevoie de aproximativ 100 de persoane. In doua saptamani a trebuit sa angajam personalul necesar, noi fiind doar cinci. Cum am facut? Am dat anunt la mica publicitate si, pentru ca doamna de la ghiseu ne spusese ca anunturile sunt date in ordine alfabetica, l-am inceput cu litera A, pentru a fi cat mai sus pe pagina, povesteste Sterescu. Iar faptul ca anuntul era si bolduit, adica scris cu litere ingrosate, l-a propulsat intre primele cinci. Rezultatul: peste 1.000 de solicitari, care au ajuns sa blocheze inbox-ul clientului de e-mail.
Proiectul Connex s-a prelungit pe noua luni, timp in care compania a atras alti 14 clienti si un al doilea proiect Connex, pentru setari de telefoane. Printre clienti s-a numarat si o companie olandeza care a facut outsourcing pentru serviciile de call-center in cinci limbi straine – engleza, franceza, germana, spaniola si italiana.
EasyCall ofera servicii de call-center pentru companii care activeaza in telecomunicatii, cablu, Internet, software si sectorul financiar-bancar. A inceput cu serviciile de baza, de primire de apeluri si furnizare de informatii catre clienti. Ulterior s-a trecut si in zona de suport tehnic si de recuperare de debite, EasyCall avand rolul de a le aminti telefonic clientilor ca au intarziat cu plata facturilor. In momentul de fata facem «collections» (recuperare a debitelor) exclusiv pentru SUA si facem si incasari prin telefon. Clientul nostru ne-a furnizat o aplicatie software pentru procesarea cardurilor, explica Vladimir Sterescu.
Telemarketingul este un alt domeniu in care a activat si activeaza EasyCall – un segment cel putin interesant: cum altfel sa definesti vanzarea prin intermediul telefonului a laptelui-praf sau a tigarilor catre clienti din Italia? Si cat de bine se vinde lapte-praf prin telefon? Se vinde excelent. De fapt, ei faceau comanda de lapte pe un site si noi trebuia sa-i convingem sa cumpere in cantitate mai mare, isi aminteste Sterescu.
Vanzarea companiei nu a fost o actiune programata, chiar daca cei trei actionari ai EasyCall au cochetat cu ideea si au primit ceva oferte, din care una cel putin interesanta, spune Sterescu.
Chiar si oferta primita din partea americanilor de la CGS a venit un pic prea devreme, s-ar putea spune, pentru ca afacerea, chiar fara sprijin extern, avea sanse sa se dubleze intr-o perioada scurta de timp. Dar finantatorii si partenerii lui Sterescu au avut o abordare pragmatica, preferand sa-i redea libertatea acestuia, respectiv puterea de decizie din punct de vedere executiv. Asa ca vanzarea EasyCall mai are o caracteristica aparte, anume faptul ca tranzactia s-a facut practic fara negocieri. Dupa telefonul din iunie de la presedintele CGS, Phil Friedman, Sterescu i-a trimis acestuia prin e-mail o prezentare a companiei. La finele lui iulie, Friedman i-a telefonat din nou lui Sterescu, spunandu-i ca a decis ca pe 1 septembrie sa vina la sediul EasyCall, impreuna cu o delegatie de congresmeni si reprezentanti ai unor mari firme americane. Au pus multe intrebari, inclusiv despre mediul economic din
In ziua urmatoare, Sterescu si Phil Friedman au mai discutat la micul dejun, luat la Intercontinental, unde directorul executiv al CGS a cerut mai multe date financiare legate de EasyCall.
Timp de trei saptamani nu am mai avut apoi nici o veste. Pe 20 septembrie insa am avut parte de un alt telefon surpriza, in care mi se spunea ca CGS este interesata sa cumpere EasyCall, a spus Vladimir Sterescu. Americanii au trimis si scrisoarea de intentie, iar cei trei actionari romani au decis sa vanda. Definitivarea detaliilor tehnice ale tranzactiei a fost un prilej pentru Sterescu sa ia contact cu pragmatismul american: Pentru audit a venit o ditamai echipa, care in trei zile, fara sa tina cont ca e weekend, si-au facut treaba, au decis ca suntem curati, ca totul este OK – si gata.
Contractul a fost semnat pe 18 octombrie, una dintre clauzele acestuia fiind ca Sterescu sa ramana in functia de director timp de inca cinci ani. Achizitia EasyCall face parte din expansiunea noastra mondiala si venirea in
Strategia pe termen scurt si mediu a EasyCall este sa se extinda la nivel teritorial. Vrem sa deschidem cel putin un sediu in afara Capitalei, variantele de extindere fiind
Compania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,8 milioane de euro si un profit de 50.000 de euro. Pentru anul acesta, cifra de afaceri estimata este de 3,4 milioane de euro, in conditiile in care, in prima jumatate a anului, EasyCall a raportat venituri de 1,7 milioane de euro. Aceste cifre reprezinta mai exact veniturile din servicii, cifra de afaceri fiind crescuta artificial la 6-7 milioane de euro datorita unuia dintre clientii nostri, care ne factureaza si traficul de telefonie pe care il fac ei cu clientii lor, a spus Sterescu.
Marja de profit a EasyCall pe anul trecut a fost de sub 5%, iar anul acesta va fi probabil undeva la 8%, conform estimarilor directorului. Motivul pentru care marja de profit este atat de scazuta este faptul ca EasyCall a investit in permanenta in dezvoltare. O arata evolutia numarului de angajati. In 2004, compania a avut 180 de angajati, anul acesta va avea aproape 700, iar in 2007 Vladimir Sterescu estimeaza ca vor fi aproximativ 1.200 de angajati, avand in vedere proiectele care urmeaza sa intre in Romania.
Piata locala de call-centere este inca o piata tanara, sustinuta de cei patru operatori de telefonie mobila (care au in jur de 2.000 sau 3.000 de angajati in call-centere), de furnizorii alternativi (care totalizeaza inca 3.000 de angajati) si de centrele dezvoltate de mari companii prin outsourcing (cu inca 1.000 de angajati).
Furnizorii alternativi care au exclusiv activitate de call-center vor reprezenta anul viitor o piata de 30 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 200% fata de anul trecut, este de parere Vladimir Sterescu.
Call-center-ul reprezinta un business de viitor, in opinia directorului EasyCall. Este nevoie de o investitie initiala de aproximativ 100.000 de euro pentru a pune pe picioare o astfel de afacere, mai spune Sterescu, adaugand ca actionarii EasyCall au investit bani si pe perioada cand compania a cautat clienti si a mers in pierdere.
Romania este pe locul al treilea in lume ca destinatie de centre de relatii cu clientii, dupa
-
EU DESPRE MINE
Sunt casatorit de doi ani si am si un baietel de patru luni. Am terminat ASE, sectia Finante, asigurari, banci si burse de valori. Nu mi-a placut. Cu trei luni inainte ma pregateam pentru automatica, pentru ca mi-a placut foarte mult partea tehnica, dar la momentul anilor respectivi, toata lumea se ducea la ASE si m-am hotarat si eu in aceeasi directie.
La Connex am lucrat inca din timpul facultatii. Inainte de asta am mai lucrat la firma tatalui meu, dar nu a mers pentru ca eram la o varsta critica si apareau in permanenta divergente intre noi. Jobul de la Connex a fost primul meu job serios.
Un call-center este un business de echipa. Am 20 de oameni dupa care as plange daca ar pleca din companie.
Ce voi face cu banii? Am o casa pe care mi-au cumparat-o parintii. M-a intrebat si Friedman acelasi lucru, dar nu realizez cum este. Cred ca este ca si atunci cand castigi la Loto. Nu stiu ce voi face cu banii, iar alta idee de business nu am voie sa am, cel putin pentru cinci ani.
-
INCEPETI CU UN PC
Pentru cei care ar vrea sa calce pe urmele lui Vladimir Sterescu, procesul necesar pentru fondarea unui call-center care sa poata rezista pe piata este indelungat, dar nu si complicat.
INVESTITIE: Pentru a pune cat de cat pe picioare un call-center, este nevoie de o investitie minima de 100.000 de euro. Pentru a obtine aceasta suma, exista mai multe variante: fie obtineti finantare de la un investitor, fie faceti un imprumut bancar.
NECESITATI: In primul rand, aveti nevoie de o cladire sau pentru inceput o camera in care sa incapa un birou, un computer si un telefon. Ulterior se incepe investitia in centrale telefonice, in computere si in aplicatii software pentru call-center, respectiv resurse umane si promovare.
STRATEGIE: Pe masura ce numarul de clienti creste, iar businessul se dezvolta, incep si investitiile in cresterea numarului de angajati si in extinderea biroului central sau, de ce nu, la nivel teritorial.
-
CINE A CUMPARAT
Computer Generated Solutions (CGS) este o companie specializata in integrarea de sisteme, consultanta, dezvoltare software si training. S-a infiintat in 1984, are sediul la
Achizitia EasyCall face parte din expansiunea noastra mondiala si venirea in
La inceputul lui noiembrie, imediat dupa achizitia EasyCall in
-
Locuinta de lux, doar un accesoriu
Nu mai e de mult un secret ca milionarii rusi care vor sa-si cumpere locuinte in strainatate au o predilectie pentru Londra. Numai de la inceputul acestui an, rusii au achizitionat aici peste 240 de proprietati in valoare de peste un miliard de lire sterline.
Aceasta avalansa de cumparatori a dus la cresterea preturilor in cartierele de lux din Londra cu aproximativ 25%. Conform unui studiu realizat de compania de cercetare in domeniul imobiliar Knight Frank, clientii rusi detin in prezent proprietati in valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lire sterline la Londra si in imprejurimi. In 2000, valoarea acestora era de doar 93 de milioane de lire. Gary Hersham, director executiv la agentia imobiliara Beauchamp Estates, a afirmat pentru The Sunday Times ca pentru milionarii rusi achizitionarea unei proprietati nu mai este o problema de pret, ci una de dorinta. El a dat exemplul unei tinere rusoaice care a cumparat o proprietate de 8,5 milioane de lire.
Si-a ales posetele, apoi hainele, dupa care locuinta. Aceasta era doar un accesoriu, a comentat Hersham. Multe din agentiile imobiliare de top au inceput sa angajeze vorbitori de rusa care sa stabileasca relatii de afaceri cu milionarii rusi tentati de capitala britanica sau cu aceia care detin deja o proprietate in Londra, dar doresc sa-si mareasca portofoliul. Lulu Egerton, seful biroului din cartierul
-
VREMEA ACHIZITIILOR
IUNIE 2003: Microsoft cumpara de la GeCAD Software, compania lui Radu Georgescu, antivirusul RAV. Valoarea tranzactiei a fost estimata atunci intre 10 si 20 mil. dolari.
MARTIE 2005: Radix, furnizor de servicii IT detinut de ieseanul Gabriel Mardarasevici, a fost cumparat de compania
OCTOMBRIE 2005: Producatorul software Akela a fost preluat de TechTeam, furnizor american de servicii de comunicatii si call-center. Valoarea tranzactiei – circa 4 mil. dolari.
IANUARIE 2006: Microsoft recidiveaza si cumpara, la jumatatea lunii ianuarie, compania UMT New York. De fapt, compania lui Bill Gates era interesata de filiala din
IULIE 2006: Distribuitorul GSM Dasimpex (60 de magazine, peste 200 de angajati) a fost preluat de fondul de investitii GED Capital, intr-o tranzactie de circa 10 mil. euro.
SEPTEMBRIE 2006: Compania elvetiana furnizoare de servicii de resurse umane Adecco, numarul unu la nivel mondial, a platit in jur de 9 mil. dolari (circa 7 mil. euro) pentru 76% din actiunile firmei romanesti de software IP Devel. Suma a fost incasata de Bogdan Putinica, actionarul majoritar al IP Devel, de Bogdan Daniel, cofondatorul IP Devel, precum si de alti actionari minoritari.
-
Pe muchie de iatagan
Nu cu mult inainte ca Hezbollah sa porneasca un razboi cu Israelul asta-vara, organizatia siita era presata, in discutiile cu grupuri politice libaneze mai apropiate de viziunea SUA asupra situatiei, sa se dezarmeze si sa puna umarul la schimbarea din post a presedintelui prosirian. Dupa ce grupul militant islamic a ajuns sa fie vazut drept invingator in razboiul cu Israelul, situatia s-a schimbat.
Hezbollah isi joaca acum cartea pentru un control efectiv al guvernului si pentru promovarea unei noi legi electorale, avertizand ca in caz contrar va face tot posibilul sa dea jos guvernul si sa forteze noi alegeri parlamentare. Pe de o parte, e o lupta interna pentru cine conduce Libanul, un stat cu 4 milioane de locuitori. Dar Libanul este de multa vreme o tabla de sah scoasa la inaintare in jocul geopolitic global, a carei situatie conteaza mai mult decat pentru echilibrul dintre puterile regionale.
Mai exact, Hezbollah, un aliat al Iranului si al Siriei, a prins curaj dupa razboiul din vara, in timp ce coalitia sprijinita de americani, care controleaza firavul guvern libanez, este in defensiva, calificand planul Hezbollah drept un pretext pentru o lovitura de stat. Rezultatul tensiunilor de la Damasc ar putea sustine sau submina ascensiunea Iranului in regiune, dupa cum ar putea sa consolideze sau sa destabilizeze actuala conducere a Siriei.
Militantii Hezbollah beneficiaza de forta lor de gherila, cu care pot sa vina in capitala si sa-si impuna vointa asupra guvernului, spune Amin Gemayel, fost presedinte si lider al micului Partid al Falangei Crestine, parte a coalitiei de guvernare.
Pentru Liban, cererile Hezbollah, inclusiv cea privind dreptul de veto asupra deciziilor guvernului, sunt ultimul episod dintr-o continua lupta intre grupuri politice organizate in functie de apartenenta religioasa. In vreme ce de-a lungul timpului puterea a trecut de la musulmanii sunniti la crestini si acum catre indelung neglijatii musulmani siiti – adeseori prin aliante politice intre diferite factiuni -, conflictul a subliniat natura instabila a unui sistem care promite fiecareia dintre cele 18 comunitati ale Libanului un cuvant egal in luarea deciziei. Libanul este un stat construit pe promisiunea ca toate sectele vor imparti puterea, ca musulmanii si crestinii vor controla fiecare jumatate din Parlament, presedintele trebuie sa fie un crestin, premierul – un sunit, iar presedintele Parlamentului – un siit.
Este un sistem care n-a reusit sa evite razboiul civil din 1975 pana in 1990. In principiu este un sistem de coexistenta, de compromis, spune Walid Sharara, comentator la ziarul Al Akhbar. Dar este aici si un fel de razboi civil rece. Pentru ca elitele sa-si mentina puterea, trebuie sa incite la sectarism. Aceasta este sursa puterii lor. Ali Hamdan, membru al partidului siit Amal si consilier al lui Nabih Berri, presedintele Parlamentului, o spune cu alte cuvinte: In Liban, fiecare comunitate religioasa se gandeste pe sine ca pe o natiune. Si fiecare natiune incearca sa obtina cel mai mare control. Or, lupta politica ameninta eforturile de reconstructie a aces-tei tari profund afectate de razboi. Pentru ca loialitatea cetatenilor se indreapta catre liderii sectei, nu catre stat.
Hezbollah sustine ca vrea un guvern de uniune nationala, care ar lua din puterea grupului sprijinit de Statele Unite, asa-numita coalitie de la 14 martie. Seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, si-a exprimat dorinta de pe pozitii de forta si intr-un mod amenintator, desi usor paradoxal. Putem sa instigam la nesupunere civica, sa dam jos guvernul si sa provocam alegeri anticipate, a spus el intr-o recenta aparitie televizata – dar nu amenintam ca vom face asta. Asa ca nu ne mai speriati cu discutii despre conflict interetnic sau razboi civil.
Totusi, este imposibil de spus daca Hezbollah a iesit in mod real mai puternic din razboiul cu Israelul. Sondajele arata ca are cel mai mare suport popular, dar analistii politici libanezi sustin ca e greu de crezut in ele, intr-o
Hezbollah atrage acum sprijin din partea crestinilor. Asa ceva ar fi fost de negandit inainte de razboi, rezuma Abdo Saad, director al Centrului pentru Cercetare si Informatie din
La randu-i, un diplomat arab de la Beirut e de parere ca singura parte care considera ca ar castiga de pe urma unor noi episoade de haos ar fi Siria, care ar fi interesata sa blocheze anume tribunalul international proaspat constituit, care are drept misiune sa-i identifice pe cei implicati in asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri in urma cu aproape doi ani. Or, dupa cum se stie, inalti oficiali sirieni sunt suspectati de SUA si de liderii UE ca ar fi fost implicati in asasinat. Diplomatul arab, care a cerut sa i se pastreze anonimatul, sustine ca Damascul ar fi cerut Hezbollah sa urmareasca destabilizarea situatiei politice din Liban, ca sa impiedice deci iesirea la lumina a vinovatilor in cazul Hariri.
Cealalta teorie asupra motivatiilor Hezbollah tine de intentiile Iranului, presupus finantator al militantilor musulmani libanezi, care nu si-ar dori haos in tara vecina, de frica sa nu submineze capacitatea aceluiasi Hezbollah de a accede la putere. Caci, potrivit diplomatului arab citat, daca oamenii lui Nasrallah obtin dreptul de veto fata de deciziile guvernului, atunci ar impusca doi iepuri dintr-un foc, pentru ca ar implini atat dorinta Teheranului de a influenta politicile de la Beirut, cat si intentia Damascului de a bloca tribunalul international care va cerceta dosarul Hariri.
Acestea ar fi deci resorturile strategiei Hezbollah, de a ameninta cu violenta, dar de fapt de a se abtine de la ea in numele unui obiectiv politic mai rafinat. Sortii de izbanda ai strategiei sunt insa neclari.
Traducere si adaptare de Mihai Mitrica -
Tribunal pentru cazul Hariri
Guvernul libanez a aprobat, lunea trecuta, un document elaborat de Natiunile Unite care prevede infiintarea unui tribunal special menit sa ii judece pe cei vinovati de asasinarea fostului premier Rafik Hariri.
Premierul libanez Fuad Siniora, sustinut de tarile occidentale, a insistat ca reuniunea de guvern sa aiba loc, in pofida demisiei a sase ministri prosirieni si a opozitiei presedintelui Emile Lahoud. Surse guvernamentale au declarat ca executivul condus de Fuad Siniora va trimite proiectul de infiintare a tribunalului la sediul ONU, urmand sa astepte versiunea definitiva a documentului. Decizia crearii tribunalului coincide cu o criza guvernamentala care ameninta sa ia forma unor manifestatii de strada. Ministrul mediului, siitul Yacub Sarraf, a demisionat cu putin timp inainte de reuniunea cabinetului, iar alti cinci ministri siiti din cadrul formatiunilor Hezbollah si Amal au demisionat la randul lor. Guvernul de la Beirut devine nefunctional in cazul in care noua din tre cei 24 de membri ai sai demisioneaza.