Blog

  • Partidul eurofob UKIP câştigă un al doilea mandat în Parlamentul britanic

    Mark Reckless, care a părăsit în septembrie partidul conservator al premierului David Cameron, l-a învins pe candidatul prezentat de fostul său partid cu o diferenţă de aproximativ 3.000 de voturi, în cadrul alegerilor legislative parţiale din Rochester and Strood (sud).

    Cu 42 la sută din voturi, el a fost reales deputat în această circumscripţie, de această dată din partea UKIP.

    Campania intensă a conservatorilor de a păstra controlul Rochester and Strood nu a reuşit să oprească avansul UKIP, candidatul conservator obţinând doar 35 la sută din voturi.

    După anunţarea rezultatelor, Mark Reckless le-a cerut alegătorilor să facă din UKIP un “partid balama” la alegerile generale.

    “Indiferent care va fi circumscripţia în care trăiţi, indiferent care este partidul pe care îl susţineţi, reflectaţi la ce înseamnă să ai la Westminster un grup de deputaţi UKIP suficient de mare pentru a menţine echilibrul puterii”, a declarat el.

    Acesta este cel de-al doilea mandat de deputat câştigat de UKIP după triumful lui Douglas Carswell, un alt fost membru al partidului conservator.

  • ONU îşi va consolida forţele de poliţie în misiunile de menţinere a păcii

    Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a apreciat că aceste măsuri vor garanta că ofiţerii de poliţie de diverse origini, veniţi din Africa sau America, vor munci în baza aceloraşi criterii.

    Rezoluţia, adoptată în unanimitate, prevede, de asemenea, organizarea unor antrenamente pentru dezvoltarea a echipelor speciale de intervenţie, a unităţilor de anchetă şi o formare mai bună a femeilor ofiţeri, ca răspuns la cazurile de violenţă sexuală, a subliniat consilierul ONU pentru probleme de poliţie, Stefan Feller.

    El a calificat această rezoluţie drept “un progres major” pentru recunoaşterea serviciilor de poliţie din cadrul misiunilor ONU.

    Aproape 90 de state contribuie la forţele de poliţie în 13 operaţiuni ONU de menţinere a păcii în întreaga lume, cu 12.500 de poliţişti în prezent, faţă de 1.600 în urmă cu 20 de ani.

  • Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi doi deputaţi, în comisia ANRP care l-ar fi despăgubit ilegal pe Gheorghe Stelian. Patru oameni de afaceri au împărţit prejudiciul

    Procurorii DNA i-au reţinut, joi noapte, pe şefa DIICOT Alina Bica, pe Lăcrămioara Alexandru şi pe Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, pentru abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care cei trei au făcut parte, a acordat, în 2011, o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală.

    Potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX, terenul a fost evaluat de expertul evaluator Emil Nuţu, din cadrul S.C. Business Evaluator S.R.L.

    Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a fost compusă, în 2011, şi din fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, Cătălin Florin Teodorescu, deputat PDL, Marko Attila, deputat UDMR, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, şi Remus Virgil Baciu, toţi foşti vicepreşedinţi ai ANRP, alături de Oana Vasilescu.

    Remus Baciu a fost condamnat, în aprilie, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru că a primit 270.000 de euro pentru a urgenta dosare de restituire de proprietate.

    Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei “au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţu Emil, din cadrul S.C. Business Evaluator S.R.L., prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

    Astfel, potrivit procurorilor, ei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Vişoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro şi Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

    Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat şi în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

    Pe 15 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafaţă de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, sector 2.

    Potrivit procurorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

    Astfel, membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).

    Aceştia ar fi fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului, mai notează anchetatorii.

    După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).

    Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro), reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase, mai spun procurorii.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în Snagov, pe care ulterior l-ar fi vândut, iar o parte din bani ar fi ajuns la Dorin Cocoş, pentru înlesnirea aprobării de către comisia din ANRP a dosarului lui Gheorghe Stelian, un apropiat al fostului soţ al Elenei Udrea.

    Bica a fost recent în atenţia publică, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, după ce a apărut într-o serie de fotografii alături de Elena Udrea, la Paris. Fotografiile respective au apărut, timp de câteva ore, pe un site, unde nu au mai putut fi apoi accesate.

    Alina Bica este şefa DIICOT din mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.

    În septembrie 2012, numele ei era vehiculat pentru funcţia de procuror general. Tot atunci, în presă a fost publicată o convorbire telefonică interceptată pe care aceasta ar fi avut-o cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, discuţie în care Bica se interesa de funcţia pe care urma să o ocupe la ANAF o cunoştinţă a ei.

  • Vladimir Putin îndeamnă la evitarea unor “revoluţii colorate” în Rusia

    “În prezent, extremismul este folosit ca instrument geopolitic. Observăm că aşa-numitele «revoluţii colorate» au consecinţe tragice, provoacă suferinţe altor popoare, victime ale unor experimente iniţiate din exterior”, a declarat Putin, în cursul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al Rusiei.

    “Aceasta este o lecţie pentru noi. Trebuie să facem tot posibilul pentru ca aşa ceva să nu se întâmple niciodată în Rusia”, a subliniat Putin.

    În opinia preşedintelui rus, promovarea ideilor extremiste într-o ţară multinaţională ca Rusia va avea consecinţe grave.

    El a avertizat că “provocarea unor conflicte interconfesionale şi îndemnurile la răsturnatea ordinii existente sunt manifestări extremiste”.

    Totodată, Putin a subliniat că lupta contra extremismului nu are scopul de a limita libertatea de gândire.

    “Acţiunile autorităţilor ruse împotriva extremismului nu constituie o luptă contra opoziţiei”, a afirmat liderul de la Kremlin.

    “Ţara noastră este liberă şi democratică, iar cetăţenii ei au dreptul la opinie proprie”, a adăugat el.

  • Alina Bica ar fi primit un teren în Snagov pe care l-a vândut, bani ajungând şi la Dorin Cocoş – surse

    Alina Bica a fost reţinută de DNA, joi noapte, pentru abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care actualul procuror-şef al DIICOT a făcut parte, a acordat, în 2011, o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Alina Bica, în mod indirect şi voalat, ar fi sugerat celorlalţi membri ai comisiei să aprobe dosarul de despăgubire al omului de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş. Concret, explică sursele citate, Alina Bica nu le-ar fi solicitat direct membrilor comisiei acest lucru, dar a lăsat de înţeles că documentaţia din dosar era corectă, astfel că puteau semna fără grijă.

    La un timp după aprobarea acestui dosar, Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în comuna Snagov. Sursele citate arată că nu este clar dacă interpuşii sunt cunoştinţe sau rude ale omului de afaceri Gheorghe Stelian, dar menţionează că, imediat ce terenul a intrat în posesia Alinei Bica, aceasta l-a vândut, iar o parte din banii obţinuţi astfel ar fi ajuns la Dorin Cocoş.

    Secţia de procurori a CSM s-a reunit, joi seară, pentru a discuta solicitarea DNA de reţinere şi arestare a Alinei Bica şi au încuviinţat reţinerea şi arestarea la domiciliu. Bica va fi prezentată la instanţa supremă pentru luarea măsurii preventive.

    În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au reţinut pentru 24 de ore pe Lăcrămioara Alexandru şi pe Dragoş Bogdan, care, alături de Bica, au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.

    Pe 15 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafaţă de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, sector 2.

    Potrivit procurorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care făceau parte Alina Bica, Lăcărmioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

    Astfel, membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).

    Aceştia ar fi fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului, mai notează anchetatorii.

    După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).

    Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro), reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase, mai spun procurorii.

    Bica a fost recent în atenţia publică, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, după ce a apărut într-o serie de fotografii alături de Elena Udrea, la Paris. Fotografiile respective au apărut, timp de câteva ore, pe un site, unde nu au mai putut fi apoi accesate.

    Alina Bica este şefa DIICOT din mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.

    În septembrie 2012, numele ei era vehiculat pentru funcţia de procuror general. Tot atunci, în presă a fost publicată o convorbire telefonică interceptată pe care aceasta ar fi avut-o cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, discuţie în care Bica se interesa de funcţia pe care urma să o ocupe la ANAF o cunoştinţă a ei.

  • Cât costă o afacere imobiliară la cheie

    „Afacerile pe segmentul agenţiilor imobiliare se dezmorţesc, treptat, după ce în perioada de criză economică peste 75% dintre birourile existente la nivelul pieţei din România s-au închis. Astfel, tot mai multe noi agenţii imobiliare sunt deschise an de an, mai ales în marile oraşe din ţară, unde piaţa de profil dă semne clare de revenire”, a declarat Razvan Cuc, director regional RE/MAX România.

    Potrivit afirmaţiilor sale, una dintre cele mai simple variante pentru intrarea într-un business de acest fel este achiziţionarea unei francize, aceasta oferind o afacere la cheie şi suport pentru derularea întregii activităţi.

    „În cazul RE/MAX, costul achiziţiei unei francize este variabil, pornind de la 7.000 de euro net, şi aduce cu sine avantaje care îi ajută pe antreprenori să pătrundă pe piaţă cu o ofertă completă pentru clienţi. Printre cele mai importante se numără afilierea la o reţea de top, locală şi globală, accesul la o platformă CRM de listare a proprietăţilor performantă, oferirea de suport de marketing şi accesul la programele Academiei RE/MAX pentru agenţi si Broker Owneri”, a mai spus Răzvan Cuc.

    În cadrul francizelor RE/MAX, toţi agenţii au nevoie de certificări, pe care le pot obţine în urma a minim 150 de ore de training, brokerii având nevoie de cel puţin 200 de ore de trening specific.

    Răzvan Cuc a mai afirmat, de asemenea, că dincolo de achiziţia în sine a francizei cu un cost de cca. 7.000 de euro net, afilierea la reţeaua RE/MAX mai presupune şi o redevenţă lunară procentuală din venituri şi una fixă administrativă.

    Conform informaţiilor RE/MAX, în acest moment, dupa primul an de la preluarea RE/MAX Romania, peste 60% dintre francizele companiei sunt conversii, agenţii imobiliare independente ce au ales să se afilieze reţelei RE/MAX.

    Însă, pe lângă brokerii cu experienţă pe piaţă care intră în reţeaua RE/MAX, există şi antreprenori care provin din alte industrii şi hotărăsc să pună bazele unui start-up în imobiliare – aceştia fiind majoritarii francizaţi la nivel european.

    „Interesul pentru o franciză imobiliară este mai mare în rândul antreprenorilor cu experienţă pe această piaţă”, a încheiat Razvan Cuc.

    RE/MAX, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 6.300 de birouri şi peste 96.000 de agenţi afiliaţi în 95 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de ţări, cu 1.500 birouri şi 12.000 de agenţi.

     

  • Anunţul făcut de LIDL: inaugurează un nou magazin la Bragadiru

    Noua unitate se deschide în Bragadiru, pe Şoseaua Alexandriei, nr.229, fiind primul magazin Lidl din oraş, şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1200 m². Noul magazin va avea 25 de angajaţi.

    Reţeaua are în prezent peste 3.800 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de hipermarketuri Kaufland.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.

    Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour.

  • Moving Express Bucureşti, cea mai nouă sală de fitness a grupului Moving, se deschide pe 15 Ianuarie, în galeria Cora Lujerului

    Situată în incinta Cora Militari, unul din cele mai vizitate centre comerciale din Bucureşti, sala va avea o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi şi dispune de studio de aerobic, studio de cycling, zonă de fitness cu aparate asistate şi greutăţi libere, TRX, zonă de boxing, o zona de Functional Training echipată cu sistemul Omnia Training, o pistă de alergare interioară, vestiare şi zone de duşuri.

    Proiectul a fost dezvoltat în urma unei investiţii care se ridică la aproximativ 500.000 de euro. “Ne-am dorit foarte mult să fim prezenţi cu Moving Express şi în Bucureşti, unde sunt foarte mulţi tineri care înţeleg importanţa unui stil de viaţă sănătos şi modern, din care sportul nu lipseşte. Am ales zona Militari pentru că oferă acces facil la mijloacele de transport şi se află în proximitatea zonelor rezidenţiale Militari, Crângaşi, Politehnică, Drumul Taberei, Cotroceni”, a declarat Delia Iliasa, General Manager – Club Moving România.

    Self-fitness şi virtual training reprezintă două tendinţe care, în ultimii ani, s-au dezvoltat foarte puternic în Europa şi constau în adoptarea unui stil de antrenament în ritm propriu, cu ajutorul cursurilor virtuale, ţinute de cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate. În completarea acestor două concepte noi de fitness, Moving Express va introduce un program complex de clase de aerobic.

    Primele 300 de persoane care vor achiziţiona până în data de 15 ianuarie un abonament la Express Moving Militari vor plăti un preţ promoţional de 119 de lei/ lună, urmând ca, dupa deschiderea oficială, preţul să rămână 189 de lei/lună. În ambele cazuri, preţul include accesul nelimitat la toate facilităţile şi programele sălii, orarul de funcţionare fiind 08.00 – 22.00.

    Clienţii Moving Express vor regăsi în noua sală de fitness echipament de ultimă generaţie, aparate ergonomice. Aparatele de tip circuit training sunt destinate să simplifice felul în care clienţii fac sport. Folosind constant aceste aparate, se poate remarca o creştere a performanţei şi a rezultatelor.

    Moving Express Militari face parte din reţeaua Club Moving România, franciza  a Groupe Moving Franţa, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de fitness, atât pe plan naţional, cât şi la nivel european. Reţeaua Moving este prezentă în România din anul 2010, iar până la finalul anului 2014 va include 4 locaţii Club Moving şi 4 cluburi Moving Express. Operatorul anunţă, totodată, deschiderea a 7 noi cluburi în anul 2015.

  • BLACK FRIDAY 2014: eMAG a vândut 29 de autoturisme şi 200.000 de produse în primele 2 ore de la startul Black Friday

    Viteza de vânzare: În primele 5 minute s-au epuizat stocurile pentru PS4, iPhone 5S, laptop Acer la 499 de lei, Toshiba 80cm HD la 499 de lei, iPad Mini la 699 de lei.

    Conform reprezantanîilor companiei, produse vedetă la vânzare au fost: telefoane mobile, laptopuri, produse pentru copii, parfumuri. “Categoria gadget a mers foarte bine: de exemplu am epuizat ceas gadget Ceas Samsung Galaxy Gear Fit la 299 de lei”, se arată într-un comunicat al companiei.

    eMAG are în ofertă şi 1.200 de tichete pentru carburanti, în valoare totală de 240.000 de lei.

    În primele două ore au fost vândute 29 de autorturisme. Primele autoturisme comandate: Ford Kuga, Fiat 500 şi Ford Focus.

    „Cu siguranţă, este cel mai tare Black Friday din istoria eMAG, şi este doar începutul celei mai aşteptate zile din an pentru consumatori”, spune Iulian Stanciu, director general eMAG.

     eMAG a lansat, în 2011, conceptul de Black Friday pe piaţa din România şi organizează evenimentul celor mai mari reduceri din an pe parcursul unei singure zile.

    eMAG este cel mai mare magazin online din regiune şi unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. Echipa eMAG este formată din aproximativ 1.000 de angajaţi.

     

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 25 de adrese de Facebook. Încasările de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, iar reţeaua de magazine se extinde, ajungând acum la 24 de spaţii. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze anul viitor cifra de afaceri.

    Perdele cu design personalizat, pernuţe cu aplicaţii realizate manual în toate formele şi nuanţele, fotolii tapiţate cu aceleaşi material ca draperiile sau cuverturile în tot felul de culori, modele şi materiale au pus stăpânire pe un spaţiu comercial ce ocupă patru niveluri într-o clădire veche din apropierea Gării de Nord a Capitalei.

    Sophia este însă o reţea de 23 de magazine, dintre care 17 sunt francize, iar spaţiul deschis de câteva luni în Bucureşti este un fel de fanion. „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper in domeniul decoratiunilor pentru casa.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India.

    Antreprenoarea ieşeancă nu foloseşte un discurs de tip corporatist şi povesteşte deschis despre cum a construit afacerea, care a ajuns să aibă 54 de angajaţi, dintre care 25 lucrează în producţie.

    Anamaria Ştefan se mândreşte cu faptul că Sophia funcţionează de zece ani şi n-a schimbat numele firmei pentru a scăpa de datorii la stat sau furnizori. „Viaţa de antreprenor în România nu e deloc uşoară. A trebuit, la un moment dat, să iau bani de la bancă pentru a plăti TVA-ul şi taxele la stat.“ Mărturiseşte însă că poverile fiscale sunt grele pentru un antreprenor şi principalul beneficiu al exportului este faptul că nu va mai trebui să plătească TVA. Pentru a începe să trimită produse peste hotare a cheltuit deja 65.000 de euro pentru a participa la târguri în ultimul an şi pentru a realiza o platformă cu cinci site-uri, dedicate mai multor ţări.

    Întrebarea „Cum ai intrat în afaceri?“ are un răspuns lung. „Sunt o persoană atipică, întotdeauna mi-a plăcut să fac ce nu fac alţii“, începe povestea antreprenoarea de 36 de ani, care a făcut studii cu profil economic. Se gândeşte câteva clipe şi continuă: „Am crescut lângă un tată care, atunci când aveam 12 ani, a făcut o firmă şi a dezvoltat o reţea de materiale de construcţii. La 14-16 ani mergeam cu el la târguri, la ţară, şi am învăţat ce înseamnă distribuţia, negocierea şi promovarea. Iar acum fac acelaşi lucru, dar la nivel internaţional“.

    La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, care i-a lăsat 4.000 de dolari, bani pe care i-a folosit ca să înceapă o afacere cu telefoane mobile, „făcând ceea ce învăţasem deja“. În patru ani firma ajunsese la şapte magazine în Iaşi, Suceava, Bârlad, Târgu Frumos, Paşcani, însă la 26 de ani a ieşit din afacere. După patru ani de activitate i-au rămas tot 4.000 de dolari, cât investise, dar câştigase experienţă.

    Avea însă antreprenoriatul în sânge; s-a gândit că trebuie să facă altceva şi îşi aminteşte că se simţea dintotdeauna atrasă de decoraţiuni. La 26 de ani, a plecat în India, ţară care îi plăcea cu tot universul său, de tradiţii, cultură şi produse.

    Plecase cu puţin peste 1.000 de dolari şi a cumpărat de toţi banii produse, dar a avut marea surpriză că a trebuit să plătească tot pe atât taxele pentru bagaj suplimentar la avion. „Cel care a vândut marfa mi-a împrumutat 1.000 de dolari pentru a plăti taxa“, spune acum; în esenţă, o creditase fără să ştie mai nimic despre ea şi fără garanţii. A încercat marea cu degetul, pentru a vedea cum se vând şalurile de caşmir, eşarfele de mătase şi câteva produse pentru casă; şi a terminat în numai două săptămâni tot ce cumpărase, câştigând de două ori mai mult. A plătit datoria către vânzător şi a cerut şi mai multă marfă.

    La începutul lui 2005 a deschis primul magazin, de 25 mp, în Iaşi, gândit ca un boutique cu specific indian, iar cea mai mare parte a clienţilor erau pasionaţi de cultura orientală.

    După primul târg la care a participat, înainte de a avea măcar un magazin, s-a dus la avocata cu care lucra şi i-a spus că vrea să facă un contract de franciză, gândindu-se la un concept de magazin legat de India. La circa un an după ce a început să vândă şaluri şi eşarfe indiene volumul de mărfuri crescuse atât de mult încât ajunsese să importe cu containerul, iar 40% din valoarea mărfii reprezenta costul de transport.

    Magazinele se numeau Sophia Incredible India, nume pe care l-au păstrat până în 2008. Apoi vreme de trei ani a vândut în paralel obiecte tradiţionale indiene şi produse cu influenţă europeană. „Voiam să rămân fidelă şi clienţilor care doreau produse din India dar şi celor care căutau modernism, fie decoraţiuni pentru case, hoteluri sau restaurante.“

    A plecat în 2011 în Anglia vreme de aproape doi ani şi lucrurile au căpătat contur, găsind direcţia spre care trebuie să se îndrepte. „Am înţeles că dacă vreau să fiu bună pe o nişă trebuie să fac numai acel lucru. Am ales: vreau ca Sophia să fie cea mai importantă reţea de magazine, proprii şi în regim de franciză, de perdele şi draperii din România.“ Cât a stat în Anglia a deschis un magazin aflat într-un orăşel aflat la o distanţă de peste patru ore de mers cu maşina de Londra, care a funcţionat vreme de trei ani, până în toamna acestui an; legătura cu piaţa engleză continuă prin intermediul distribuitorului din Londra.