BusinessMagazin

Blog

  • Lista lui Malak

    Numit recent director executiv al GE Money Romania, americanul de origine slovaca Ronald Malak conduce o echipa de management formata dintr-un britanic si trei romani. In mandatul lui, GE Money ar urma sa incheie integrarea celor trei afaceri de consumer finance pe care le controleaza aici si eventual sa ajunga sa-si adauge in oferta servicii de banca universala.

     

    Alegerea unui american pentru a conduce afacerea GE Money din Romania, companie creata dupa integrarea celor trei institutii financiare nebancare pe care americanii le-au cumparat in toamna anului trecut (Domenia Credit, Estima Finance si Motoractive) face cumva exceptie de la practica uzuala a grupului. „Dupa ce GE integreaza afacerile pe care le cumpara pe o piata, managementul este in genere preluat de catre un localnic“, spunea in urma cu trei luni britanicul Mark Hampson, care cumula la vremea respectiva functiile de CEO interimar si coordonator pentru procesul de integrare.

     

    Totusi, americanii au optat sa aduca la sefia businessului din Romania un expat – pe americanul de origine slovaca Ronald Malak, in varsta de 56 de ani. El este cel care, in timp ce Mark Hampson se va ocupa de finalizarea procesului de integrare, trebuie sa identifice si sa exploateze „segmentele de business care nu sunt acoperite pe piata romaneasca si unde exista inca mult loc de crestere“, dupa cum declara Malak pentru BUSINESS Magazin.

     

    Malak nu este, de altfel, deloc strain de piata de aici, lucrand in Romania in ultimii cinci ani, ca director general al CitiFinancial pentru Europa Centrala si de Est. Din aceasta functie, aminteste el, a coordonat deschiderea pietei de retail pentru Citigroup in Romania, dar si mai multe proiecte pe piete est-europene, in Polonia, Slovacia, Rusia. Fata de ceea ce se intampla la vecinii est-europeni, piata romaneasca este, in viziunea lui Malak, „de departe cea mai atractiva“, pentru ca, spune el, cei ce reusesc sa identifice corect oportunitatile gasesc inca in Romania loc de crestere din plin. In comparatie cu piata poloneza, despre care seful GE Money spune ca „incepe deja sa fie suprabancarizata, ceea ce se poate observa usor din valul de consolidari prin care trece“, Romania apare ca un adevarat El Dorado.

     

    GE Money nu a ascuns niciodata ca si-ar dori sa ajunga sa opereze in Romania ca o banca universala, asa cum fac si pe celelalte piete est-europene. In aceste conditii, unul dintre obiectivele lui Malak ar putea fi si gasirea unei tinte de achizitii. „Practica GE este de a face achizitii“, spune el, punctand totusi ca pentru moment nu se afla in discutii cu nicio institutie de credit. Pana una-alta, strategia americanilor este de a dezvolta cele trei afaceri cumparate, adaugand produse si mergand spre o banca universala. Asa s-a intamplat, spre exemplu, si in Cehia, unde GE Money a intrat in urma cu zece ani prin achizitia unor afaceri locale, integrand ulterior patru linii de produse diferite in ceea ce este in prezent GE Money Bank, o banca universala cu o retea de 210 sucursale si peste 850.000 de clienti.

     

    Pas cu pas, americanii vor sa faca acelasi lucru si in Romania – daca intre timp nu vor gasi o tinta de achizitie potrivita. „Vom continua sa adaugam noi produse“, spune Malak – in primul rand produse de creditare, „dar si din alte zone, pe masura ce ne indreptam spre tinta noastra de banca universala“. De la inceputul anului, prin cele trei companii, americanii au dezvoltat patru noi produse, unul pentru finantarea in leasing pe sapte ani, doua la Domenia Credit si un card de credit co-branded lansat la jumatatea lunii august de Estima Finance in colaborare cu lantul de magazine de imbracaminte pentru femei Tina R. Piata de carduri „creeaza oportunitati imense“, in opinia noului sef de la GE Money, alaturi de piata auto, „pentru care vom continua sa furnizam noi produse de finantare“. In cadrul GE Money Romania, Motoractive Leasing este compania care abordeaza aceasta piata, cu 90% din finantari pentru autoturisme si 10% pentru achizitia de echipamente. In primul semestru din 2007, Motoractive Leasing a finantat achizitia de bunuri in valoare de 81 de milioane de euro, cu 20% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unor informatii precedente furnizate de companie.

     

    Motorul afacerii GE Money in Romania ramane totusi, pentru moment, Domenia Credit, care este una dintre putinele societati de credit ipotecar din Romania. „Aici cresterea a fost cea mai puternica in 2007“, sustine Malak, fara sa dea insa cifre exacte. Evolutia afacerilor realizate de Domenia s-a bazat pe o retea de sucursale care s-a marit de la inceputul anului cu 6 unitati, ajungand in prezent la 15. Pana la finele anului, numarul de puncte de lucru ale societatii de credit ipotecar va ajunge la 30, potrivit planurilor actuale.  

     

    Pe ansamblu, cele trei afaceri detinute de americani in Romania au crescut in prima jumatate a anului cu 80% din punctul de vedere al activelor fata de aceeasi perioada a lui 2006. Planurile anuntate anterior stabileau ca tinta o crestere anuala, intre 2007 si 2010, de circa 40% pe toate cele trei linii de business, dar despre obiectivele mai concrete Malak spune doar ca „sunt in curs de a fi stabilite“. La modul general, adauga el, „vrem sa fim cel putin la fel de agresivi ca anul acesta, daca nu chiar mai mult“.

     

    Ce stie deja cu siguranta este ca pana la finele anului in curs, echipa de management din care face parte are trei obiective clare de atins: „integrare, integrare si lansare de noi produse“.

     

    Repetitia nu este nici eronata si nici intamplatoare, pentru ca americanii mai au de parcurs cam un sfert din acest proces, iar rebrandingul anuntat pentru aceasta toamna a fost deja decalat cu cateva luni. „Vrem sa finalizam mai intai partea interna a rebrandingului, pentru ca angajatii sa fie gata sa vanda cu succes aceasta imagine“, sustine Mark Hampson, britanicul de 46 de ani care coordoneaza integrarea celor trei afaceri. Motiv pentru care rebrandingul extern va incepe in prima parte a anului viitor. In prezent, GE Money Romania are peste 700 de angajati, iar pana la finalul anului numarul lor va creste pana la 900 – cu 50% mai mult decat la inceputul lui 2007.

     

    Si la capitolul produse, inceputul anului viitor va aduce noutati, Malak dand ca exemplu un credit de nevoi personale pe care deja il pregatesc. Cu titlu de exemplu, in Cehia banca detinuta de GE Money adauga cam 7-8 produse noi pe an, spunea intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin Mark Hampson – si intr-acolo trebuie sa se indrepte si afacerea pe care o consolideaza in Romania.

     

    O eventuala fuziune intre Domenia Credit, Estima si Motoractive nefiind decisa pentru moment, cele trei afaceri functioneaza ca linii de business in cadrul unei companii despre care si Hampson, si Malak spun ca e „intru totul unitara“. Managementul celor trei este asigurat de trei „lideri“ locali, dupa cum ii numeste Malak, respectiv Carmen Retegan (care conduce Domenia Credit), Felicia Relenschi (Acting CEO al Motoractive Leasing) si Stefan Coroianu (care a preluat din mai si conducerea executiva a Estima Finance, si pe cea a Motoractive Leasing).

  • Ronald Malak, CEO al GE Money Romania

    – Este cetatean american de origine slovaca

    – Experienta in consumer finance: 20 de ani, din care sase in tari din Europa Centrala si de Est

    – A fost recrutat de GE Money Romania din functia de director general al CitiFinancial Europa Centrala si de Est. Inainte de Citigroup, Malak a lucrat timp de opt ani pentru Associates First Capital Corporation (o companie multinationala de consumer finance), sase ani pentru Progressive Corp., doi ani pentru Standard Oil si trei ani pentru Colgate-Palmolive

    – Rolul sau la GE Money Romania: de a consolida businessurile achizitionate de americani pe piata locala si de a accelera cresterea companiei

  • INDUSTRIA LUXULUI: Vinul "Fulg de vara" deschide o nisa noua in Romania

    Numai opt romani pot comanda cate sticle doresc, iar in rest, indiferent de nume, de statutul social sau de cel financiar, regula e stricta: clientii pot cumpara din vinul de editie limitata cel mult 12 sticle si numai pe baza de recomandare. Cu preturi cuprinse intre 150 si 200 de lei, de gasit doar in zece restaurante, vinul „Fulg de vara“ deschide o nisa noua – cea a vinurilor romanesti de lux.

     

    Vinovat de pasiunea pentru vinuri care-l stapaneste pe Ciprian Stancu, un antreprenor de 29 de ani, este de fapt un prieten estetician ce are o clinica in Elvetia. In urma cu patru ani, acesta l-a invitat pe Stancu la cabana de vacanta din Valea Doftanei – „si ca sa ma impresioneze, m-a asteptat cu patru sticle de Bordeaux“. Fara sa fie un vin „foarte scump sau senzational“, cele patru sticle au starnit interesul nu atat prin gust, ci prin adevaratul ritual pe care Stancu il vedea pentru prima data – de la deschiderea sticlelor, aerisirea acestora, lasarea vinului la decantat si pana la alegerea paharelor potrivite si degustarea lui.

     

    De-atunci, Stancu, care rar bea mai mult de un jumatate de pahar pe seara („numai la ocazii speciale si pentru ca un vin special nu trebuie aruncat“), a adunat in pivnita privata nu mai putin de 3.500 de vinuri a caror valoare se plaseaza intre 50.000 si 100.000 de euro. Printre ele se afla 60 de sticle din pivnita personala a lui Nicolae Ceausescu si, piesa de rezistenta, un Sauvignon Blanc de la Stefanesti, din 1961, care „nu mai exista in toata lumea“. Vinurile, pastrate intr-o temperatura constanta de 9 grade Celsius, sunt verificate de doua ori pe saptamana si cel putin o data pe luna sunt supuse unui control amanuntit, iar dopurile (produse doar din coaja de stejar ce creste in Portugalia) sunt verificate sa nu prinda mucegai.

     

    Ideea colectiei a plecat de la faptul ca in Romania „lumea nu are rabdare sa lase vinurile la invechit“, asa ca in pivnita proprie Stancu a adunat vinuri rare si editii limitate, cu potential mare de invechire. Pentru ca in timp ce vinurile albe nu se preteaza la pastrarea indelungata, cele rosii ating punctul maxim de maturare (si, implicit, de savoare) intr-un interval de sase pana la opt ani, uneori ajungand chiar pana la 15 ani. Or, invechirea vinului este o varianta de investitii la fel de buna ca piata imobiliara, pentru ca „mark-up-ul“ (valoarea adaugata) ajunge lejer la cateva sute de euro pentru vinurile romanesti, in timp ce pentru soiurile valoroase, cu renume international, profitul poate ajunge la cateva zeci de mii de euro.

     

    Inzestrarea pivnitei a mers insa in pas cu aprofundarea cunostintelor despre vin („am o biblioteca intreaga de profil“), iar Stancu a ajuns acum sa faca parte din juriu la degustari. „E o mare satisfactie atunci cand pot da unui vin o nota apropiata de cea pe care o acorda un mare degustator sau somelier“, afirma el. Dar in afara de informatiile din carti l-au ajutat exercitiile de degustare: cel putin o data pe saptamana desface 5-6 sticle de vin si le compara. Toate cunostintele adunate despre vin i-au dat curaj, iar la un moment dat Stancu s-a decis sa lanseze o marca proprie, „pentru ca un producator mi-a dat, cu mare greutate, doar 24 de sticle dintr-o editie limitata, iar eu voiam 100“.

     

    In spatele inventarii nisei de vinuri romanesti de lux stau insa doi ani de cercetare, pentru ca inainte de crearea unui produs, Stancu avea nevoie de o serie de raspunsuri: ce anume se cauta de piata, daca este momentul potrivit, daca sunt suficienti potentiali clienti. „Chiar daca vinul nu este privit ca un lux, cred ca exista in jur de 350 de oameni in Romania care vad in vin mai mult decat o simpla bautura si il percep ca pe un mod de a se respecta“, spune Stancu. Si-a dorit un produs unic, asa ca a ales sa combine Tamaioasa Romaneasca, un soi recunoscut indeobste pentru vinurile dulci si demidulci, cu Sauvignonas, pentru un vin alb sec. Ceea ce nu inseamna nicidecum ca tanarul antreprenor s-a apucat de cultivat vita-de-vie, ci a batut palma cu Agricola Stirbei, un producator de soiuri selecte, afacere detinuta de baronul austriac Jacob Kriepp. Combinatia de soiuri a fost riscanta, mai cu seama pentru ca Tamaioasa n-a fost vinificata pana acum decat in variantele de vinuri dulci sau demidulci. „Dar daca nu ar fi fost un vin bun, nu-l scoteam pe piata si mi-as fi asumat pierderea“, sustine Stancu, care nu a dorit sa dezvaluie nici valoarea investitiei si nici castigul la care se asteapta.

     

    Toate cele 2.724 de sticle sunt numerotate, editia fiind, conform lui Stancu, cea mai mica de pana acum pe piata romaneasca. Pentru branding a ales sa lucreze cu BrandTailors si pentru ca Stancu si-a dorit un nume surprinzator, varianta finala a fost „Fulg de vara“. Beatrice Danis, managing partner la BrandTailors, spune ca „numele nu este doar iesit din comun, ci si unul cu mare potential si sunt convinsa ca va deveni in scurt timp un brand dezirabil“.

     

    Vinul imbuteliat in iulie 2007 nu va aparea pe niciun raft, nici macar al magazinelor specializate, ci va putea fi gasit doar in zece restaurante alese in functie de bucatarie (trebuie neaparat sa aiba in meniu peste si fructe de mare), la un pret plasat intre 150 si 200 de lei. „Fulg de vara“ poate fi insa comandat direct la producator, iar clientii pot cumpara doar pe baza de recomandare, cel putin o cutie (ce contine sase sticle) sau cel mult doua cutii. Limita superioara este impusa, spune Stancu, „pentru ca nu vreau sa-i dau o tenta comerciala, de masa“. Din toata seria, el vrea sa pastreze zece sticle in propria pivnita, pentru a vedea cum evolueaza. Si aceasta pentru ca vinurile albe nu se tin la invechit, ci se consuma in primul an, datorita caracterului proaspat si racoritor. Doar vinurile rosii se preteaza la invechire, dar nici acelea prea mult. „Gustul vinului evolueaza dupa principiul clopotului lui Gauss“, zice Stanciu – se imbogateste in timp, ajunge la un maxim unde poate „stationa“ intre cateva luni si doi ani, dupa care se deterioreaza.

     

    „Fulg de vara“ este insa doar primul pas, pentru ca Stancu vrea sa mai lanseze in fiecare an cate o editie limitata pentru un vin alb si unul rosu, doar vinuri seci sau, eventual, demiseci. Primul „rosu“ va iesi la vanzare si pe mesele restaurantelor la pretul de 100 de euro sticla abia in februarie, „pentru ca desi strugurii au fost culesi anul trecut, e nevoie de o perioada mai mare de maturare inainte de imbuteliere“.

     

    Aflata abia la inceput, nisa vinurilor de lux are insa un mare potential, in opinia lui Stancu: in doi ani se poate ajunge la vanzari de cateva sute de euro pentru fiecare sticla. „Conteaza foarte mult marketingul si unicitatea, faptul ca un astfel de vin nu poate fi gasit nici macar in magazinele de specialitate.“ Pentru a vedea care sunt tendintele in domeniu, Stancu a fost de curand in Napa Valley, in SUA, zona consacrata pentru calitatea vinului. „Dar ei sunt foarte departe. Scot banii de productie numai din turism, pentru ca orice vizitator plateste 15 dolari (cam 12 euro) pentru o degustare.“

     

    Ca tinte turistice pentru anii viitori, tanarul antreprenor are tot zone consacrate in vin – Toscana, Noua Zeelanda si Chile, dar spune ca indiferent unde merge peste hotare testeaza „spiritul locului“, degustand vinurile traditionale ce se dovedesc mai mereu surprize, fie placute sau nu prea.

  • Sub 6%

    Cea mai cautata cladire de birouri din Bucuresti si-a schimbat proprietarul intr-o noua tranzactie record pe piata romaneasca. Pretul mare a facut ca pentru prima data, randamentul anual sa scada sub 6% – un prag care acum doi ani nici nu era visat de dezvoltatorii din Romania. Cand se va trece de urmatoarea bariera?

     

    Cand, in toamna lui 2003, Shimon Galon vindea cladirea de birouri Europe House pentru un pret de 30 de milioane de dolari – sau, in termeni de specialitate, un randament anual (yield) de peste 12% -, nimeni nu prevedea evolutia rapida pe care o va avea piata imobiliara din Romania.

    De altfel, doar trei ani mai tarziu, seful dezvoltatorului israelian GTC sustinea ca inca regreta ca a renuntat la imobil (in care se afla sediul companiei de telefonie mobila Orange) in favoarea fondului de investitii austriac Europolis.

     

    Ceea ce nu l-a oprit insa ca, la mai putin de un an dupa acea declaratie, sa vanda si a doua cladire de birouri, America House – amplasata tot in Piata Victoriei. Chiar daca GTC nu a confirmat tranzactia, aceasta ar putea fi una de referinta pe piata romaneasca. Atat prin valoare – 120 mil. euro, cea mai mare suma platita pentru un imobil de birouri in Romania -, cat, mai ales, prin randamentul acceptat de cumparator – sub 5,6%. Este pentru prima data cand yield-ul coboara pe piata romaneasca sub 6%. Randamentul unui activ imobiliar este in general cel mai important element al unei tranzactii. El este calculat ca raport procentual intre veniturile nete aduse de imobil intr-un an si suma totala platita pentru achizitie. Practic, cu cat randamentul este mai mic, cu atat suma platita de cumparator este mai mare, iar recuperarea investitiei se face pe o perioada mai mare de timp.

     

    In cazul America House, cumparatorul – o divizie a grupului financiar francez Natixis – plateste o suma considerabila (chiar exorbitanta, spun unele voci din real estate) pentru a intra in posesia cladirii ce genereaza,  potrivit unei declaratii mai vechi a lui Shimon Galon, venituri din chirii de aproximativ sapte milioane de euro anual. In finala pentru achizitia cladirii unde au birouri, printre altii, BCR, Cosmote sau Deloitte au fost trei concurenti, toti aflati in cautarea primei tranzactii pe piata romaneasca. Potrivit unor surse din piata, procesul de vanzare – derulat prin intermediul companiei imobiliare Jones Lang LaSalle – a inceput de la un pret de peste 110 mil. euro, corespunzator unui yield de aproximativ 6%.

     

    Iar cei trei concurenti din finala au fost foarte agresivi in oferte. „Este normal sa platesti un bonus peste pretul pietei cand esti nou intrat“, apreciaza Bogdan Georgescu, director general al companiei imobiliare Colliers International. Colliers a reprezentat interesele unuia dintre cei trei ofertanti, dar Georgescu nu a precizat numele acestuia. La preturi comparabile, un dezvoltator va alege oferta unui actor deja prezent in piata, care cunoaste regulile jocului, explica el motivul pentru care pretul a urcat atat de mult.

     

    Totusi, alte voci apreciaza ca pretul este mult prea mare pentru piata romaneasca. „Un yield de 5,6% nu este sustenabil, in conditiile cresterii dobanzilor si a crizei de pe piata imobiliara la nivel international“, apreciaza Andrei Diaconescu, partener in cadrul casei de investitii Capital Partners. Casa de investitii a fost implicata in prima tranzactie de portofoliu (semnata in urma cu o luna) prin care un fond imobiliar al companiei de asigurari germane Allianz a cumparat cu 110 mil. euro trei imobile de birouri de la un fond administrat de compania britanica Charlemagne Capital.

     

    Fostul managing director al biroului din Romania al fondului de investitii Europolis, Stefan Gheorghiu, spune ca miza pe un randament sub 6%, dar nu chiar atat de redus. „Ma asteptam la 5,7-5,8%“, spune Gheorghiu, care este acum country manager al dezvoltatorului american Polimeni. El face trimitere la achizitia de catre austriecii de la Immoeast a S.Park sau Victoria Park, mai putin atractive decat cladirea GTC. Bogdan Georgescu remarca totusi ca America House este inchiriata la preturi sub media pietei. Cum el estimeaza o crestere a chiriilor, randamentul ar putea trece de 6% dupa renegocierea contractelor.

     

    Cum s-a ajuns totusi la aceasta valoare? Proprietarii America House erau cei mai cautati dezvoltatori de pe piata, in principal datorita plasarii excelente a cladirii – districtul de afaceri al Capitalei, zona Piata Victoriei – si chiriasilor de renume.

     

    In acelasi timp, randamentele au scazut accelerat in Romania, pe fondul lipsei de produse de cumparat combinate cu un interes sporit al investitorilor. Iar o reducere cu 1% a randamentului inseamna, in cazul America House spre exemplu,  un pret cu zece milioane de euro mai mare.

     

    Cum Romania a intrat dupa aderare in vizorul multor fonduri de investitii, GTC a profitat din plin de avalansa de cumparatori potentiali, dar si de conditiile pietei, mai exact lipsa de oferte. Insa conditiile s-ar putea schimba in curand, din cauza fierberii de pe pietele financiare internationale.

     

    Efectele crizei imobiliare din Statele Unite au inceput deja sa se resimta si in Europa. Romania inca nu este afectata, dar este posibil ca institutiile financiare sa intre intr-o perioada de expectativa. Iar majoritatea achizitiilor se fac cu fonduri imprumutate. „Va urma o perioada de 2-3 luni de asteptare pana se clarifica lucrurile“, crede Andrei Diaconescu de la Capital Partners.

     

    De asemenea, la nivel mondial, dobanzile au crescut semnificativ in ultimul an si jumatate. EURIBOR (rata de referinta pentru dobanzile din zona euro) la 12 luni a urcat de la 2,8% la inceputul lui 2006 la 4,7% in prezent. Iar achizitia unei cladiri la un randament comparabil cu dobanda bancara ar fi cu totul si cu totul exceptionala pentru o piata imatura cum e cea romaneasca.

     

    In ceea ce priveste trecerea unui nou prag, parerile sunt impartite. „Piata se va stabiliza intre 5,2% si 6%, in functie de chiriasi, locatie“, estimeaza Stefan Gheorghiu.

     

    Dar apropierea de nivelul de 5% nu va avea loc anul acesta, pentru ca nu mai este nimic de vanzare din ceea ce se cheama in jargonul real estate „prime office location“ (cladiri de birouri in zone ultracentrale). Cat despre un nou prag, „nu cred ca vom scadea vreodata sub 5%“, apreciaza el.

     

    De cealalta parte, Bogdan Georgescu de la Colliers este convins ca randamentele din Bucuresti pot cobori sub 5%. „Pentru cladirile bune, piata se va aglomera“. Dar, puncteaza el, depinde foarte mult si de evolutia dobanzilor. Nici el nu mizeaza insa pe o tranzactie la un asemenea nivel in acest an.

     

    Cum piata din Romania a mai rezervat surprize chiar si celor mai buni cunoscatori ai ei, nu ar fi de mirare ca bariera celor cinci procente sa fie incalcata. Si nu sunt deloc departe vremurile cand investitorii strambau din nas daca proprietarul cerea un yield de 7%.

  • Scaderi abrupte

    De la prima tranzactie incheiata in urma cu patru ani, randamentele anuale (yield) utilizate in tranzactiile imobiliare din Romania au scazut an de an.

    • 2003: Opera Center si Europe House, primele doua cladiri de birouri tranzactionate pe piata romaneasca, isi schimba proprietarii la yield-uri de circa 12,5%.
    • 2004: Randamentul coboara sub 12%, incheind anul in jurul valorii de 11%, in urma vanzarii Cefin Logistic Park si Militari Shopping Center catre fondurile de investitii Europolis si, respectiv, Meinl European Land.
    • 2005: Randamentele coboara foarte repede, ajungand sub 8%, dupa vanzarea Floreasca Tower catre Uniqa.
    • 2006: Yield-ul scade sub 7% in a doua jumatate a anului, apropiindu-se chiar de 6% pe final.
    • 2007: Randamentul pentru cladirile de birouri coboara pentru prima data sub 6%, cu ocazia vanzarii America House.

  • Umbrela mai mare

    Dupa mai bine de sapte ani in care s-a ocupat de finantele si investitiile grupului Interamerican, Emilia Bunea se muta la concurenta: din 24 septembrie, ea va ocupa functia de CFO in cadrul ING Asigurari.

     

    Primele informatii privind plecarea Emiliei Bunea (38 de ani – foto) din board-ul unor companii controlate de grupul olandez Eureko au aparut inca de la sfarsitul saptamanii trecute, „dar n-au fost decat franturi si nu adevarul pe de-a intregul“, dupa cum spune Bunea pentru BUSINESS Magazin. Mai precis, un comunicat al companiei a anuntat ca in data de 27 septembrie actionarii Medisystem Hospital (controlata de Eureko) vor discuta revocarea Emiliei Bunea din functia de administrator si inlocuirea ei cu olandezul Frans van der Ent, care este de la jumatatea lunii iunie si CEO al  Interamerican.

     

    „E foarte adevarat“, confirma Bunea, „pentru ca, de fapt, m-am decis sa parasesc cu totul Interamerican“. In urma discutiilor incepute cu olandezii de la ING Asigurari de Viata „cam in urma cu doua luni“ Emilia Bunea va prelua, incepand cu 24 septembrie, functia de CFO in cadrul companiei. Principalele sale responsabilitati in noul job privesc, ca si la Interamerican, atat activitatea de asigurari, cat si pe cea de pensii. „Nu am discutat inca despre toate detaliile“, completeaza ea, referindu-se la faptul ca (spre deosebire de Interamerican, unde a fost creata o companie distincta pentru a administra ambele tipuri de fonduri de pensii private) la ING activitatea de pensii este impartita intre ING Asigurari de Viata (pensii facultative) si ING Fond de Pensii (specializata in pilonul II).

     

    Oricum ar fi, dimensiunea celor doua businessuri difera considerabil, si pe masura si banii pe care ii va avea „in grija“ Bunea. Astfel, in prima jumatate a anului volumul primelor subscrise de Interamerican Romania din asigurari generale si de viata a fost de circa 36,7 milioane de lei (11 mil. euro). Pe de alta parte, la ING Asigurari de Viata au fost subscrise pe primele sase luni prime brute de circa sapte ori mai mari, respectiv de 71 mil. euro. La finele anului trecut, ING Asigurari de Viata detinea o cota de piata de circa 7,6%, iar olandezii de la Interamerican undeva sub 1%, potrivit informatiilor publicate de CSA. Si in materie de pensii private, ambitiile celor doua companii difera, in conditiile in care olandezii de la ING au anuntat ca vor in jur de 30% din piata pensiilor obligatorii, iar Interamerican o tinta de 10-15%. Procente care, oricum ar fi, tot inseamna un business consistent, in conditiile in care, crede Emilia Bunea, pe pilonul pensiilor obligatorii, la scara intregii piete, se vor acumula in 2008 active de circa 200 de milioane de euro, care vor creste la peste jumatate de miliard de euro in al doilea an.

     

    Cu piata de capital, Emilia Bunea a avut primul contact profesional acum mai bine de 10 ani (cand a inceput sa lucreze in domeniul investment banking), dupa mai multi ani petrecuti la Comtel Rom, un dezvoltator imobiliar. La domeniul unde lucreaza acum ii place cel mai mult „faptul ca aici simti ca poti crea valoare“. Reversul medaliei e aici responsabilitatea foarte mare, dupa cum spunea ea intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, „mai ales ca piata se poate complica rapid“. Cat de tare se va complica, pe de alta parte, postul ei odata cu aceasta mutare ramane ca timpul sa arate.    

  • GHID DE PENSII: Se poate pierde <br/>dintr-o pensie obligatorie?

    Suma totala pe care o primeste un contributor la sistemul privat de pensii nu poate fi mai mica decat valoarea contributiilor platite in decursul anilor din care se scad comisioanele administratorilor, potrivit legislatiei actuale. Cat de mari sunt insa aceste comisioane ce diminueaza pensia? Se poate ajunge pe pierdere?

     

    Momentul de start al pensiilor private obligatorii, care va fi dat in mai putin de doua saptamani, se anunta extrem de unitar in privinta produselor care vor fi puse pe piata de catre administratorii autorizati. Cel putin din informatiile disponibile pana in acest moment, companiile de pensii au ales sa mearga pe o oferta de produse foarte putin diferentiata, in conditiile in care, cu exceptia Generali, toti au pregatit fonduri cu un grad mediu de risc. Potrivit legii, fiecare companie de administrare are voie sa gestioneze un singur fond de pensii obligatorii, iar fiecare participant are voie sa contribuie la un singur fond. Pana la inchiderea editiei, CSSPP a autorizat zece fonduri de pensii obligatorii (administrate de catre AIG, BRD, Interamerican, OTP, Prima Pensie, Allianz-Tiriac Pensii Private, ING, Aviva, BT Aegon si Generali). Alte doua prospecte au fost deja autorizate (pentru fondurile administrate de catre Omniasig si BCR), urmand sa parcurga ultima etapa pentru a putea fi vandute incepand cu 17 septembrie, respectiv autorizarea fondului. Pe lista de asteptare pentru a primi licenta de administratori, se mai afla acum sase compani (AG2R, Bancpost, KD Life, Marfin-Egnatia, Romexterra-Delta si Zepter).

     

    Ca principiu, castigul pe care il poate asigura un fond de pensii (principiu similar, de altfel, tuturor investitiilor de acest fel) se afla in stransa legatura cu modalitatea in care sunt investiti banii. Investitiile cu grad mai ridicat de risc aduc si cele mai mari castiguri – dar la fel de bine ele pot aduce si cele mai mari pierderi. Metodologia Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) imparte fondurile de pensii obligatorii in trei categorii: cu risc scazut, mediu si ridicat. Profilul de risc este dat de structura portofoliului de investitii – mai concret, de ponderea din active investita in actiuni (cu cat este mai mare, cu atat riscul este considerat mai ridicat).

     

    Pana una alta, majoritatea fondurilor autorizate au un risc mediu, investind aproximativ 20%-30% din active in actiuni listate si restul in instrumente mai sigure (titluri de stat, obligatiuni, instrumente de piata monetara). Explicatia acestei structuri foarte omogene tine (cel putin in parte) de cerintele de randament si ale comisioanelor, pentru care legea stabileste limite maxime – motive pentru care administratorii s-au indreptat spre strategii investitionale aproape identice.

     

    Potrivit legislatiei in vigoare, fondurile de pensii obligatorii vor avea garantat un randament minim, care va fi stabilit de catre CSSPP, potrivit declaratiilor facute de reprezentantii Comisiei, la maxim doi ani de la autorizarea primului fond. Ulterior, CSSPP va monitoriza trimestrial randamentul fondurilor, iar daca un fond se plaseaza sub pragul stabilit mai multe luni, administratorul intra sub supraveghere speciala.

     

    Si, daca acest randament minim se va cunoaste peste circa doi ani, legea stabileste totusi ca suma totala cuvenita pentru pensia privata nu poate fi mai mica decat valoarea contributiilor platite in decursul anilor, din care se scad penalitatile de transfer si comisioanele legale.

     

    Omogenitatea ofertelor se regaseste si la nivel de comisioane, majoritatea administratorilor preluand in prospecte nivelul maxim permis de lege. In cazul pensiilor private obligatorii, comisioanele se impart in mai multe categorii: cheltuieli legate de administrare suportate din activul fondului si respectiv cheltuielile legate de administrare suportate din contributiile personale ale participantului. In prima categorie intra comisionul de administrare (0,05% pe luna sau 0,6% pe an, dedus din activul net total al fondului si transferat administratorului) si taxa de auditare (a carei valoare difera de la administrator la administrator, dar care se regaseste in prospectul fondului). Din activul personal al participantului se retin comisioane precum: comisionul de administrare (maxim 2,5% din contributiile platite, dedus inainte de convertirea contributiilor in unitati de fond), penalitatile de transfer (maxim 5% din activul personal al contributorului; se percepe daca transferul la un alt fond de pensii are loc in primii doi ani de contributii), dar si costuri pentru servicii de informare suplimentare, la cerere.

     

    In conditiile in care nivelul minim de randament pe care il va impune CSSPP administratorilor nu este cunoscut (si va mai dura ceva pana cand va fi stabilit) este aproape imposibil de spus cat ar putea fi pensia privata dupa zeci de ani de acumulare, chiar si orientativ. In regiune, randamentul obtinut de fondurile de pensii in ultimii ani variaza destul de amplu intre cateva procente si peste 10-12% pe an. Cat de bine vor performa ele in Romania si ce castiguri vor aduce ramane de vazut – mai ales in conditiile in care instrumentele de investitii folosite sunt moderate ca risc (si, pe cale de consecinta) si castigul adus e pe masura. Un randament de macar cateva procente ar fi necesar pentru a acoperi (macar) pierderile din inflatie si comisioanele percepute de catre administratori.

  • Puncte cheie

    START. In mai putin de doua saptamani (pe 17 septembrie) agentii de marketing ai companiilor de pensii vor putea incepe sa incheie contracte pentru fondurile de pensii obligatorii autorizate la data respectiva. La aceeasi data, administratorii au voie sa porneasca si campaniile proprii de informare si publicitate. In sistemul de pensii obligatorii administrate privat intra in mod obligatoriu toti salariatii cu varsta de maxim 35 de ani si optional cei cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani. Perioada de subscriere este de patru luni (pana pe 17 ianuarie 2008), iar dupa terminarea lor angajatii cu varsta de maxim 35 de ani care nu au ales un fond vor fi distribuiti prin asa-numita „loterie“, care ii va imparti intre fondurile de pensii private obligatorii existente pe piata, aleator si proportional cu cota de piata detinuta deja de fiecare fond. Angajatii cu varsta de pana la 45 de ani pot adera in orice moment in urmatorii ani, cu conditia sa nu depaseasca 45 de ani.

     

    OFERTA. Cinci fonduri noi de pensii obligatorii au fost autorizate de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) saptamana trecuta. Astfel, fondurile administrate de AIG, BRD, Interamerican, OTP si Prima Pensie se alatura altor cinci autorizate in saptamanile trecute (Allianz-Tiriac Pensii Private, ING, Aviva, BT Aegon si Generali). In plus, alte doua prospecte (Omniasig si BCR) au fost autorizate anterior de catre CSSPP, fiind acum in faza de autorizare a fondului. Alte companii se afla inca in asteptare pentru licenta (AG2R, Bancpost, KD Life, Marfin-Egnatia, Romexterra-Delta si Zepter).

     

    MECANISMUL. Cotizarea la sistemul pensiilor administrate privat nu presupune pentru angajat niciun cost suplimentar, ci doar virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public catre un fond de pensii administrat privat. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%.

     

    PENSIE. Cuantumul pensiei obligatorii administrate privat se stabileste (la finele perioadei de contributii) pe baza calculului actuarial si a activului personal net aflat in contul contributorului. Activul personal din cont nu poate fi folosit decat pentru stabilirea unei pensii si in niciun alt scop. Prin lege, suma totala cuvenita pentru pensia privata nu poate fi mai mica decat valoarea contributiilor platite in decursul anilor, din care se scad penalitatile de transfer si comisioanele legale.

  • STUDIU DE CAZ: Profituri mari de la companiile mici

    CONTEXTUL: Segmentul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) a fost multa vreme ignorat de bancheri, retailul tinand ani buni capul de afis al businessului bancar. Piata companiilor era privita nediferentiat, folosind aceleasi principii si abordari pentru toate firmele, indiferent de marimea acestora.

    DECIZIA: Dupa ce a facut primii pasi pe „taramul” serviciilor pentru IMM la inceputul anului 2005, lansand „Creditul 1 Ora fara garantii“, de anul trecut Banca Transilvania si-a stabilit ca strategie sa devina un jucator specializat pe oferirea de servicii intreprinderilor mici si mijlocii, lansand in serie produse dedicate acestor companii.

    EFECTELE: In prezent Banca Transilvania pregateste al 11-lea produs dedicat exclusiv sectorului de IMM si are in sold credite pentru acest segment de circa 375 de milioane de euro.

    Daca intr-o piata cu cateva sute de mii de clienti potentiali nicio companie nu face vreo miscare pentru a-i atrage, explicatiile pot fi doua. Fie piata nu are un viitor, fie potentialul este imens, dar nimeni nu s-a gandit serios la asta. Cam acestea erau posibilitatile in urma cu doi ani, cand, intr-un business bancar pentru intreprinderile mici si mijlocii aproape virgin, Banca Transilvania a decis ca vrea sa devina „banca IMM“.

    In prezent, Banca Transilvania pregateste pentru intreprinderile mici si mijlocii al 11-lea produs. In ritmul pe care si l-au impus in ultimii doi ani, cate un produs nou la fiecare trei luni, decembrie il va aduce pe cel de-al doisprezecelea, „cel putin la fel de inovator ca si primul, Creditul 1 Ora Fara Garantii“, cu care clujenii au produs un adevarat cutremur pe piata finantarilor IMM in februarie 2005. Acela a fost, de fapt, primul moment in care, spune directorul general adjunct, Ionut Patrahau, s-a luat decizia „de a incerca sa sustinem spiritul antreprenorial romanesc, sub forma lansarii unei platforme de produse rapide, accesibile, simple si dedicate“. La momentul respectiv portofoliul de clienti IMM ai bancii era destul de sarac – companiile mici si mijlocii fiind aproape cu desavarsire ignorate de toti bancherii romani. Plasata la inceputul lui 2005 pe locul zece in functie de active, cu o cota de mai putin de 3% din piata, Banca Transilvania (BT) a decis in 2005 sa se concentreze asupra nisei de IMM, deschizand practic aceasta piata, pentru ca, spune acum Patrahau, toate bancile priveau piata companiilor nediferentiat, folosind aceleasi principii si abordari pentru toate firmele din Romania, indiferent de marimea acestora. „Ne-am folosit de oportunitatea gasirii unor cai de comunicare cu acesti clienti, reusind pe de o parte sa ii sprijinim proactiv pe o piata din ce in ce mai competitiva, iar pe de alta parte sa crestem si noi.“ Un an mai tarziu, in vara lui 2006, oficialii bancii anuntau public ca strategia BT este de a se pozitiona clar ca o banca dedicata micilor intreprinzatori, urmarind sa devina – intr-o piata care incepuse deja sa intre pe radarul bancherilor – alegerea numarul unu pentru IMM.  

    In prezent, „in anul in care am estimat ca vom deveni banca numarul 1 pentru IMM si chiar am reusit acest lucru“, dupa cum spune Patrahau, BT are in portofoliu aproximativ 90.000 de clienti activi din aceasta categorie, iar creditele acordate segmentului de IMM sunt in jur de 375 mil. euro. Clientii de tip IMM, in categoria carora intra, conform clasificarii BT, companiile cu o cifra de afaceri sub 500.000 de euro, gasesc in cele 400 de sucursale din reteaua bancii o echipa dedicata, formata din peste 400 de specialisti in toata tara. Portofoliul de produse pentru IMM include credite pentru proprietati imobiliare („Proprietati imobiliare pe firma, credit fara avans“, „Creditul de doua ori cat casa“), credite rapide (Pachetul 1 Ora, Creditul start-up, Creditul cu 0% dobanda, Scontare 100%) si asa-numitul abonament bancar, prin care companiile pot plati o suma fixa lunar in locul comisioanelor aferente tranzactiilor efectuate. Cel mai recent produs, lansat in iunie, este un credit cu trei ani perioada de gratie, care se acorda pentru nevoie nespecificate pe o perioada de pana la 15 ani. Dobanda practicata este de 12,5% pe an la creditele in lei, respectiv 11,5% pe an pentru cele in euro, si exista un comision de acordare de 2% din valoarea imprumutului. Pentru acest credit, spunea Patrahau la momentul lansarii, banca asteapta pana la finele anului in jur de 1.000 de clienti pentru imprumuturi mai mari de 100.000 de euro.

    Tot ca parte a strategiei de specializare, banca a lansat in septembrie 2006, la Cluj, Clubul intreprinzatorului roman, un proiect destinat oamenilor de afaceri, club in cadrul caruia clientii BT beneficiaza de conditii preferentiale la serviciile oferite. Prin intermediul acestui club BT organizeaza sesiuni de training, conferinte si evenimente in mai multe orase ale tarii, apropiindu-si astfel clientii actuali si intarindu-si imaginea in fata celor potentiali. O miscare necesara in conditiile in care, in ultimul an, nisa IMM a devenit tot mai atractiva pentru bancheri – mai ales in conditiile in care, odata cu aderarea Romaniei la UE, acestea incep sa aiba nevoie si de cofinantari pentru fondurile europene. Pe piata finantarilor pentru firmele de mici dimensiuni, a carei valoare bate spre un miliard de euro, BT nu se mai lupta doar cu unul-doi jucatori ca in urma cu doi ani (cand singura banca specializata pe microfinantari era ProCredit Bank, activa pe aceasta nisa din 2002). Banci precum BRD-Société Générale, Bancpost, Credit Europe Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank sau Volksbank au lansat in ultima vreme credite standardizate, cu acordare rapida, muscand si ele din piata serviciilor bancare pentru IMM.

    Pentru BT, strategia initiata in urma cu doi ani si accelerata pe parcursul lui 2006 pare a fi avut efectele scontate: de la inceputul anului in curs IMM-urile au fost cel mai dinamic sector de afaceri pentru banca, dupa cum spunea recent directorul general adjunct, Ionut Patrahau. De altfel, in primul semestru din 2007, Banca Transilvania a reusit sa-si majoreze activele cu 22%, ajungand la circa 3,2 miliarde de euro. Si profitul net a fost in crestere, cu 35% mai mare comparativ cu aceeasi perioada din 2006, ajungand la peste 24 de milioane de euro. Rezultate care, impreuna cu o strategie de dezvoltare consistenta si diferentiata clar de cea a multora dintre concurentii sai, fac din Banca Transilvania o „mireasa“ la care jinduiesc multi petitori dar care, pentru moment cel putin, nu accepta maritisul cu niciun chip.

  • Sibiul atrage un proiect de 15 mil. euro

    Un ansamblu rezidential cu 150 de apartamente va fi ridicat in Sibiu de catre Tiriac Imobiliare si firma germana LBBW Immobilien, valoarea de piata a proiectului fiind estimata la 15 milioane de euro. Proiectul, amplasat la iesirea din Sibiu, cuprinde noua cladiri cu patru si cinci etaje, totalizand 150 de apartamente. Din punct de vedere al preturilor, apartamentele se adreseaza clientilor cu venituri medii. Cele doua firme vor finanta in mod egal proiectul. Capitala Culturala Europeana devine tot mai atragatoare pentru dezvoltatorii de complexuri rezidentiale. Recent, compania Imoinvest, membra a grupului Imofinance din Cluj-Napoca, a investit 12 milioane de euro intr-un asemenea proiect, denumit Dumbrava si situat pe Intrarea Siretului din Sibiu. Complexul Dumbrava cuprinde sapte imobile cu 160 de apartamente, cu suprafete cuprinse intre 58 si 82 mp, si pot fi achizitionate prin leasing sau credit ipotecar. Tiriac Imobiliare, parte a grupului de firme detinut de omul de afaceri Ion Tiriac, a anuntat la inceputul lunii iulie ca va incepe lucrarile la patru proiecte imobiliare, cu o valoare de piata estimata la peste 300 de mil. euro. Ion Tiriac a declarat, la sfarsitul anului trecut, ca proiectele imobiliare ale grupului vor atinge in 2007 un nivel de un miliard de euro.