La sfarsitul saptamanii trecute trei mari companii din domeniul
energetic, GDF Suez, Iberdrola si RWE au decis sa se retraga din
consortiul care trebuia sa finalizeze reactoarele 3 si 4 de la
Cernavoda – in momentul in care scriu acest text stirea e
fierbinte. Cele trei companii vorbesc de “incertitudinile economice
si cele privind piata de energie” care “nu pot fi conciliate cu
necesarul de capital pentru dezvoltarea unui nou proiect nuclear”.
Necesarul de capital este de cateva miliarde bune de euro, dar
suma, in comparatie cu nevoile, dimensiunea pietei si
posibilitatile pe care le poate oferi, aparent, Romania, nu ar fi
foarte mare. Spun aparent, pentru ca tocmai ceea ce sustin
investitorii ca ofera Romania acum – “incertitudinile economice si
cele privind piata de energie” – pun o piedica proiectului.
Miscarea celor trei mari companii este cea mai recenta dintr-un
sir de retrageri din domeniul energetic – italienii de la Edison
s-au retras dintr-un proiect de 650 de milioane de euro la Craiova,
iar cehii de la CEZ dintr-unul de 400 de milioane de euro de la
Galati. Sunt numai cateva, printre cele mai mari, dintr-un sir
destul de lung de retrageri – fabrici de racoritoare, bere,
dulciuri si alte bunuri de consum inchise in perioada de criza.
Unii ar spune ca este normal intr-o perioada de incertitudine
economica sa se intample asa ceva – investitorii sa renunte la
proiecte sau la operatiuni care le-ar putea aduce pierderi. Si
chiar este asa.
Problema este ca Romania nu-si poate permite sa piarda proiecte si
investitori, pur si simplu. Singura solutie pentru reluarea
cresterii economice sunt investitiile straine, pastrarea celor
actuale si atragerea altor investitori, alaturi de sustinerea
antreprenoriatului local. Romania se afla acum intr-o zona de
tranzitie catre o stare in care s-a mai aflat si din care a iesit
extrem de greu – a perceptiei negative. Cele trei mari companii nu
pomenesc, in comunicatul de presa pe care l-au dat, de criza
economica mondiala, ci invoca “incertitudinile economice si cele
privind piata de energie” din Romania, strict.
Cam tot anul trecut am intrebat oamenii de afaceri pe care i-am
intalnit despre posibilitatea ca un numar important din
investitorii straini sa inceapa se retraga din Romania, alungati de
criza politica cronicizata, de birocratie, de lipsa unui plan
guvernamental de redresare economica coerent si de scaderea
continua a puterii de cumparare.
Este un pericol pe care l-a intuit, se pare, chiar Europa cea
unita: Antonio Tajani, comisarul european pentru industrie, a cerut
instituirea unui organism menit sa examineze investitiile straine
in Europa, o formulare la fel de diplomatica precum aceea cu
incertitudinile economice si care ascunde renuntarea la emfaza
traditionala cu care europenii tratau investitiile internationale.
Europa, slabita de criza datoriilor suverane si de comportamentul
liderilor statelor componente, se vede pusa in situatia sa raspunda
extinderii agresive a companiilor rusesti in infrastructura de
petrol si gaze sau mai recent vizibile politici chineze de
expansiune a influentei politice si economice.
Cu atat mai mult Romania, nicicum un campion al atractivitatii
economice chiar in vremuri faste, trebuie sa se repozitioneze;
teoria cu “acordul cu FMI aduce investitori” este vaga si nu mai
valoreaza mare lucru. Pentru ca investitorii investesc nu acolo
unde exista acord cu FMI, ci unde pot castiga bani intr-un mediu
prietenos. Au inteles asta chiar muncitorii de la Fiat, care la
jumatatea lui ianuarie au votat aprobarea unui nou contract de
munca care difera de cel national si care prevede reguli mai
stricte pentru lucratori in schimbul unor investitii si a cresterii
salariilor. Programul de lucru devine mai flexibil, absenteismul
este mai atent supravegheat, concediile de boala sunt mai strict
reglementate, iar pauzele de lucru scad. In schimb directorul
executiv Sergio Machionne a promis investitii de un miliard de euro
si cresterea salariului anual cu circa 3.500 de euro.
Nu intamplator pomeneam mai sus de Codul romanesc al muncii –
relatarile din presa vorbesc de modificari asemanatoare cu cele
acceptate de o mare parte din sindicatele Fiat. La noi nici macar
asociatiile patronale nu pot da un raspuns comun, unele facand
echipa cu liderii sindicali. Si nimeni nu intelege ca la un moment
dat unele compromisuri nu mai tin de orgolii personale sau marunte
interese de clan, ci de, cum spunea comunicatul?, “incertitudini
economice” de anvergura, cu efecte care nici nu mai pot fi
cuantificate in bani. Cine poate cuantifica pierderile induse de
plecarile enumerate mai sus si efectele asupra unui sistem
energetic in care 80% din grupurile termoenergetice si-au depasit
perioada de viata si nu respecta normele de mediu, grupul 1 de la
Cernavoda s-a apropiat de jumatatea duratei de viata normate de 30
de ani si unde doua treimi din retele sunt uzate fizic sau
moral?
Dar nu-i nimic, noi avem acord cu FMI si pe domnul Franks care
sa regrete ca n-am avut crestere economica.
