Blog

  • Predoiu: Ponta – Tăriceanu este tandemul recesiunii economice şi al corupţiei

    Ceea ce observ este că domnul Ponta, un premier care a dus economia României în recesiune, a nominalizat un fost premier care a lăsat ţara cu un deficit bugetar de 6% aproximativ, a făcut praf banii de la BCR din privatizare, şi a încărcat schema administraţiei centrale cu aproximativ 150.000 de salariaţi. Premierul Tăriceanu, astăzi preşedinte de Senat, a protejat corupţii din Parlamentul României tergiversând anchetele justiţiei şi cererile ANI. Deci, constatăm că avem un tandem Ponta – Tăriceanu, un tandem al recesiunii şi al corupţiei“, a declarat Predoiu.

    Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că l-a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluţie. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

    Premierul a precizat că nu ar fi făcut anunţurile dacă nu ar fi discutat şi nu ar fi avut acceptul celor trei.

  • (P) Telekom Romania oferă până la 50.000 de Euro pentru proiecte destinate comunităţii

    Beneficiind de implicarea comunităţii, Telekom Romania a selectat din cadrul celor 6 teme principale listate pe www.teimplici.ro, cele mai importante 12 arii, ca nivel de interes, în care va investi fonduri pentru dezvoltarea de proiecte de responsabilitatea socială. Ariile de înscriere a proiectelor sunt:

    1. Educaţie sanitară preventivă;
    2. Învaţă să fii voluntar;
    3. Pregătire pentru viaţă;
    4. Nutriţie sănătoasă;
    5. Sănătatea în mediul rural;
    6. Stil de viaţă sănătos;
    7. Dezvoltare durabilă;
    8. Educaţia în domeniul mediului;
    9. Inovaţie în domeniul educaţiei;
    10. Inovaţie în domeniul sănătăţii;
    11. Transportul alternativ;
    12. Protejarea copiilor, vârstnicilor şi a victimelor violenţelor.

    Toate organizaţiile non-guvernamentale cu proiecte care pot fi încadrate în aceste 12 arii sunt invitate să le înscrie pe platforma www.teimplici.ro în perioada 22 octombrie – 12 noiembrie 2014.

    Printre criteriile de eligibilitate ale proiectelor se numără: capacitatea de a livra rezultate sustenabile şi măsurabile; contribuţia ONG-ului să fie de minimum 20% din valoarea întregului proiect; suma solicitată să fie de maximum 5.000 euro. Fiecare participant are dreptul să înscrie un singur proiect, în cadrul ariei în care consideră că are cea mai bună expertiză. Mai multe detalii despre condiţiile de participare şi de eligibilitate a proiectelor sunt disponibile aici, pe www.teimplici.ro.

    În perioada 14 noiembrie – 3 decembrie proiectele înscrise vor putea fi votate public pe platforma teimplici.ro şi vor fi evaluate simultan de către un juriu de specialitate. Votul publicului va reprezenta 50% din nota finală a fiecărui proiect.

    Juriul este format din următoarele personalităţi: Cristina Bazavan – blogger, Cristi China Birta – blogger, Lăcrămioara Botezatu – Project Manager www.csrmedia.ro, Florin Ghindă – Fondator Romaniapozitiva.ro, Paula Herlo – jurnalist, Mircea Kivu – Sociolog FDSC, Ionuţ Sibian – Director Executiv FDSC şi Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.

    Proiectele câştigătoare vor fi anunţate pe data de 11 decembrie 2014, iar implementarea lor se va realiza în decursul anului 2015.

    Proiectul teimplici.ro a fost lansat în vara acestui an, românii fiind invitati să îşi exprime părerea cu privire la cele mai importante direcţii în care ar trebui să se investească în societatea din România. Au fost propuse pe platformă 6 teme principale, iar în urma celor peste 18.600 de voturi primite din partea publicului, acestea s-au clasat după cum urmează ca relevanţă: Educaţie, Sănătate, Mediu, Inovaţie, Dezvoltare şi Protecţie socială. În cadrul acestor teme, utilizatorii site-ului teimplici.ro au fost invitaţi să propună şi arii specifice de intervenţie, iar din cele peste 80 de arii menţionate pe platformă, au fost selectate 12 în funcţie de importanţa acordată în urma voturilor şi a interacţiunilor.

  • Plus 10% a volumului de prime brute subscrise de ING Asigurări de Viaţă la 9 luni

    Valoarea activelor financiare în administrare s-a situat la nivelul de 2,7 miliarde lei la sfârşitul lunii septembrie 2014, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    Volumul de prime brute subscrise în primele nouă luni din 2014 este de 449,4 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de cel din perioada similară a anului precedent (408,2 milioane lei).

    Din totalul poliţelor nou încheiate la ING Asigurări de Viaţă în ianuarie-septembrie a.c., 35% sunt de tip unit-linked. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, s-a înregistrat o creştere cu 8pp a ponderii contractelor unit-linked în portofoliul de poliţe noi, astfel încât 51% din contractele în vigoare la finalul lunii septembrie sunt de acest tip.

    În primele nouă luni ale anului, ING Asigurări de Viaţă a plătit clienţilor indemnizaţii pentru evenimente asigurate şi contracte ajunse la maturitate de aproape 94 de milioane de lei, valoare în creştere cu 9,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Din această sumă, 67,4% (respectiv 73,6 milioane de lei) reprezintă beneficii plătite clienţilor pentru contracte ajunse la maturitate.

    Pentru contractele încheiate în primele nouă luni, nivelul mediu al sumei asigurate este de 50.437 lei (plus 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2013), iar prima brută medie este de 1.710 lei (plus 9% faţă de ianuarie-septembrie 2013).

    Marja de solvabilitate disponibilă a ING Asigurări de Viaţă este 1,54, faţă de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 4,73, comparativ cu nivelul minim cerut, de 1.

    Fondurile de pensii facultative administrate de ING Asigurări de Viaţă au fost alese de aproape jumătate dintre clienţii care au încheiat un contract de acest fel în primele nouă luni din 2014.

    Din totalul clienţilor care au încheiat o pensie facultativă în 2014, aproape jumătate (46%) au ales unul dintre cele două fonduri din administrarea ING – ING Activ şi ING Optim (calcule ale companiei, pe baza statisticilor ASF). Astfel, la finalul lunii septembrie 2014, numărul total de participanţi la fondurile facultative din administrarea ING era de 142.301(1) (plus 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2013) (sursa: ASF).

    Valoarea activelor nete administrate de cele două fonduri facultative ING era de 473,83(1) milioane lei la sfârşitul trimestrului trei din 2014, în creştere cu aproximativ 33% faţă de intervalul similar din 2013. Astfel, la finalul lunii septembrie a.c., ING deţinea pe piaţa Pilonului III o cotă cumulată, în funcţie de active, de 48,5%(1) (sursa: ASF).

    Contribuţia medie la fondul ING Activ în primele nouă luni din 2014 a fost de 100,55 lei (în creştere cu aproape 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2013), iar la ING Optim de 111,12 lei (plus 9,45% faţă de intervalul ianuarie-septembrie 2013).

    De la lansare (2007) şi până la finalul lunii septembrie 2014, fondul ING Activ, fond din categoria celor cu grad de risc dinamic, a obţinut o performanţă anualizată de 8,83%(1), iar ING Optim, fond din categoria celor cu grad de risc echilibrat, a înregistrat o performanţă anualizată de 9,59%(1) – comparativ cu media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 8,2% (sursa: calcule ING/APAPR pe baza statisticilor ASF).

    Marius Popescu, director general al ING Asigurări de Viaţă, declară: “Consolidarea poziţiei noastre pe piaţă prin continuarea creşterii volumului de prime brute subscrise a fost susţinută de trei mari tendinţe: revenirea interesului clienţilor pentru asigurările unit-linked, diminuarea nevoii imediate a acestora de lichiditate şi, totodată, de alegerea unui nivel mai mare al protecţiei financiare.

    La nivelul portofoliului nostru, revenirea interesului clienţilor pentru asigurările unit-linked este o evoluţie tot mai vizibilă, prezentă încă din primele şase luni ale anului. Contractele unit-linked au reprezentat 35% din vânzările aferente intervalului ianuarie-septembrie 2014, faţă de 27% în aceeaşi perioadă din 2013.

    În acelaşi timp, tot mai puţini clienţi aleg să renunţe la asigurarea de viaţă, numărul total de contracte răscumparate şi reziliate diminuându-se în intervalul analizat cu 19%.

    În plus, am implementat în ultimele luni un nou model de desfăşurare a întâlnirilor anuale cu clienţii, pentru a le facilita acestora o mai bună evaluare a evoluţiei contractului deţinut, respectiv actualizarea realistă a nivelului de protecţie financiară contractat în funcţie de noile nevoi şi planuri de viitor.

    În zona de pensii facultative, semnalele pozitive se referă la faptul că aproape jumătate dintre persoanele care au încheiat un contract în 2014 au ales un fond ING, iar ponderea participanţilor cărora angajatorii le oferă acest beneficiu extrasalarial este tot mai mare. Astfel, dacă în primele nouă luni din 2013, pentru 30% dintre noii participanţi contribuţiile pentru pensia facultativă erau plătite exclusiv de angajator, în 2014, ponderea acestora este mai mare cu 10pp.”

    În primele nouă luni din 2014, ING Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut estimat de 25,4 milioane lei, comparativ cu 13,6 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului precedent.

    Pe segmentul de pensii obligatorii, ING administrează active nete de 6,7 miliarde de lei în beneficiul a peste 1,8 milioane de participanţi.

    La sfârşitul primelor nouă luni din 2014, fondul de pensii administrat privat ING cumula active nete de 6,7 miliarde de lei(1), în creştere cu 39% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul aceleiaşi perioade din 2013. Astfel, cota de piaţă a ING Pensii la sfârşitul lunii septembrie a.c., în funcţie de active, era de 37,47%(1) (sursa: ASF).

    La aceeaşi dată ING avea 1.809.790 de participanţi la Pilonul II, dintre care 97,2% au plătit cel puţin o contribuţie de la începutul colectării în sistem (sursa: ASF).

    Contribuţia medie pe participant la fondul de pensii administrat privat ING a fost de 97,13 lei în primele nouă luni din 2014, în creştere cu 19% faţă de acelaşi interval din 2013.

    De la înfiinţare (mai 2008) şi până la finalul lunii septembrie 2013, fondul de pensii obligatorii al ING a obţinut o performanţă anualizată de 11,77%(1) – comparativ cu media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 11,2% (sursa: calcule ING/APAPR, pe baza statisticilor ASF).

    Raluca Ţintoiu, director general al ING Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat: „La finalul lunii septembrie Fondul de pensii ING administra active nete de 6,7 miliarde de lei, având peste 1,8 milioane de participanţi.

    Deşi Pilonul 2 reprezintă singura formă de economisire pentru pensie pentru o mare parte a populaţiei active actuale, studiile realizate ne arată că oamenii încă nu au o imagine foarte clară asupra sistemului de pensii obligatorii şi a beneficiilor pe care acesta le oferă.

    De aceea, preocupările noastre urmăresc două direcţii principale: de a contribui prin performanţele investiţionale obţinute în beneficiul participanţilor noştri la acumularea resurselor financiare suplimentare pentru viitorii pensionari şi, totodată, de a răspunde provocării existente în România, aceea a lipsei unei experienţe de economisire timpurie pentru pensie.”

  • Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea mall-ului Promenada de către NEPI de la Raiffeisen

    “Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică constând în preluarea controlului de către Grupul Nepi, prin NE Property Cooperatief U.A. asupra Floreasca City Center. Practic, în urma acestei tranzacţii, grupul Nepi, prin NE Property Cooperatief U.A. şi Ingen Europe B.V. dobândeşte controlul asupra centrului comercial Promenada Mall”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    În România, grupul Nepi desfăşoară activităţi de investiţii imobiliare în scopul închirierii către terţi de spaţii de birouri, spaţii comerciale şi industriale, iar Floreasca City Center desfăşoară activităţi de închiriere şi subînchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, prin intermediul Promenada Mall Bucureşti.

    “Consiliul Concurenţei a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, constatându-se că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei piaţa serviciilor de închiriere a proprietăţilor imobiliare cu destinaţie comercială din cadrul marilor centre comerciale (centre comerciale tip «mall», hipermarketuri, galerii comerciale cu o suprafaţă de peste 2.500 metri pătraţi)”, se menţionează în comunicat.

    NEPI a anunţat vineri că a cumpărat mall-ul Promenada, o investiţie iniţială de 130 de milioane de euro, de la Raiffeisen evolution pentru suma de 148 milioane de euro, plătită în numerar din resursele fondului sud-african.

    NEPI a evaluat Promenada Mall, cu o suprafaţă închiriabilă de 40.300 metri pătraţi, la 148 milioane de euro şi estimează venituri anuale din chirii de 10 milioane de euro. Chiria medie ponderată în centrul comercial este de 22 euro/metru pătrat pe lună, se arată într-un comunicat transmis de NEPI Bursei de Valori Bucureşti.

    Mall-ul a înregistrat în primele şase luni din acest an un profit de 13,7 milioane de lei (3,1 milioane de euro).

    NEPI, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari de pe piaţa locală, gestionează în România centre comerciale, totalizând circa 330.000 de metri pătraţi, printre cele mai importante Ploieşti Shopping City, City Park Constanţa sau Vulcan Strip Mall Bucureşti. De asemenea, fondul sud-african de investiţii are în curs de dezvoltare centrul comercial Mega Mall din zona Pantelimon.

    Raiffeisen evolution a deschis la jumătatea lunii octombrie a anului trecut centrul comercial Promenada Mall, ultima fază a proiectului Floreasca City, investiţie de 300 de milioane de euro, care cuprinde şi două clădiri de birouri, inclusiv turnul Sky Tower. Clădirile de birouri au fost vândute grupului Raiffeisen. Raiffeisen Holding Viena, Strabag şi Uniqua Insurance deţin fiecare câte 20% din Raiffeisen evolution, iar Raiffeisen Central Bank (RZB) restul de 40%.

  • Africa de Sud: Un al doilea fotbalist din naţională a fost victima unui jaf armat

    Sibusiso Vilakazi, miljlocaş al echipei naţionale, dormea sâmbătă în casa părinţilor săi, la Soweto, în momentul în care hoţii au pătruns în locuinţă, a anunţat postul de radio Eye Witness News.

    Incidentul s-a produs la puţin timp după miezul nopţii, la o săptămână după ce portarul Senzo Meyyiwa a fost ucis în ceea ce poliţia a calificat un “jaf care s-a încheiat rău”.

    La Soweto, bărbaţi înarmaţi au intrat în locuinţa părinţilor lui Vilakazi şi au întrebat de jucător, care dormea într-o cameră din spate. “Ei ştiau ce vor. Pe mine mă căutau”, a declarat jucătorul de 24 de ani, căpitan al echipei locale Bidvest Wits.

    Hoţii au cerut părinţilor jucătorului cheile maşinii acestuia şi au fugit cu telefoane mobile, un televizor şi haine ale părinţilor.

    “Totul s-a petrecut în timp ce dormeam şi nu am auzit nimic. Imaginaţi-vă ce s-ar fi putut întâmpla dacă m-aş fi trezit”, a declarat jucătorul, convocat, marţi, în echipa Bafana Bafana, care va întâlni Sudanul la 15 noiembrie şi Nigeria, în 19 noiembrie.

    Un purtător de cuvânt al poliţiei, Kay Makhubele, a declarat că au fost începute căutările pentru găsirea celor trei suspecţi.

    Senzo Meyiwa a fost ucis, săptămâna trecută, în timpul unui jaf armat produs la locuinţa iubitei sale, cântăreaţa Kelly Khumalo. Bărbatul care l-a împuşcat pe fotbalist a sustras doar un telefon mobil.

    În Africa de Sud s-au înregistrat în ultimul an peste 17.000 de crime.

     

  • Federaţia Producătorilor Agricoli: Peste 6% din producţia de grâu din acest an a fost mâncată de şoareci. Pagubele ating 40 milioane de euro

    “Aproximativ 6-7% din producţia de grâu din acest an a fost mâncată de şoareci direct din câmp. Anul acesta a fost o explozie a numărului de şoareci. A fost ceva fantastic, nişte atacuri cum n-am mai văzut”, a spus Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

    El spune că numărul şoarecilor a crescut exponenţial în ultimul an pentru că autorităţile române au interzis deratizările, pe motiv că produsele folosite de către fermierii români nu sunt sunt omologate în Uniunea Europeană.

    Potrivit calculelor lui Viorel Matei, din producţia de 6,8 milioane de tone de grâu, peste 400.000 de tone au fost mâncate de şoareci, provocând pierderi de aproximativ 40 de milioane de euro, la un preţ mediu de 100 de euro pe tonă. Din datele Ministerului Agriculturii, România a raportat o producţie de grâu de 7,37 milioane de tone în acest an, în urcare faţa de 7,34 milioane tone anul trecut, fiind cea mai mare din ultimii nouă ani şi a doua din ultimii 44 de ani.

    Matei contestă însă cifra înaintată de autorităţi.

    “Chiar dacă s-au declarat în acest an producţii record de grâu, acestea sunt mincinoase. Declaraţiile au fost făcute la începutul recoltei, când s-a recoltat 15-20% din suprafaţă şi, într-adevăr, producţiile au fost foarte bune, de peste 5.000 de kilograme la hectar. După aceea a venit primul val de ploi, iar producţiile au scăzut undeva pe la 4.200 de kilograme la hectar, urmat ceva mai târziu de un al treilea val de ploi, care a dus la scăderea producţiei la 1.800 de kilograme. Nu puteam să-l culegem pe tot odată, la început, pentru că nu se coace tot grâul în acelaşi timp”, a mai spus oficialul federaţiei.

    În acest context, el spune că producţia reală de grâu a ajuns la 6,8 milioane de tone, care a scăzut la 6,4 milioane de tone după atacurile şoarecilor.

     

  • Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, condamnat pentru corupţie, va fi eliberat condiţionat

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestianu, instanţa a judecat, miercuri, o contestaţie a procurorilor DNA la o decizie a Judecătoriei Gherla, care a dispus eliberarea condiţionată a lui Radu Bica.

    “Instanţa a respins contestaţia Parchetului şi a decis menţinerea sentinţei date de prima instanţă. Decizia este definitivă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Simona Trestianu.

    La rândul său, avocatul lui Radu Bica, Mihai Giurgea, a spus că eliberarea este una condiţionată, iar clientul său va fi eliberat din Penitenciarul Gherla în cursul zilei de miercuri.

    “Instanţa a decis să menţină decizia Judecătoriei Gherla, eliberarea este una condiţionată, nu au fost impuse reguli ieşite din comun, trebuie să se prezinte periodic sau ori de câte ori este chemat în faţa organelor judiciare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mihai Giurgea.

    Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica a cerut Judecătoriei Gherla, în 3 octombrie, eliberarea condiţionată, după ce a executat doi ani din pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie.

    Potrivit avocatului lui Radu Bica, în cererea de eliberare s-a arătat că acesta a avut un comportament bun în timpul detenţiei şi a prestat ore de muncă.

    În 25 noiembrie 2011, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie.

    Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.

    Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

    În 8 martie 2012, Radu Bica a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

    Sentinţa a fost atacată cu apel de Bica, care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj. Curtea a menţinut pedeapsa în cazul lui Bica, acesta făcând recurs la ICCJ.

    Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, în octombrie 2012, ca nefondat, recursul declarat de Radu Bica împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj.

    De asemenea, instanţa supremă a dispus ca din pedeapsa de cinci ani de închisoare lui Bica să îi fie scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 1 noiembrie 2011 până în 4 octombrie 2012.

    Decizia era definitivă, astfel că Radu Bica mai avea atunci de executat aproape patru ani de închisoare.

  • Scriitoarea Lydie Salvayre, recompensată cu premiul Goncourt pe 2014

    Romanul “Pas pleurer” a fost ales cu cinci voturi contra patru obţinute de scriitorul algerian Kamel Daoud, autorul volumului “Meursault contre-enquête”.

    Volumul “Pas Pleurer” vorbeşte despre războiul civil din Spania şi este scris pe “două voci” – una revoltată a scriitorului Georges Bernanos, un martor direct al conflictului, şi una tonică, a mamei naratoarei, care, la 75 de ani după, şi-a şters totul din memorie, cu excepţia unor momente frumoase de atunci.

    Lydie Salvayre s-a născut în 1948, din părinţi spanioli, republicani exilaţi în sudul Franţei la sfârşitul războiului civil din Spania. Franceza nu este limba sa maternă, pe care a descoperit-o şi cu care s-a familiarizat prin intermediul literaturii. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Toulouse, s-a înscris la Facultatea de medicină, în 1969, ulterior specializându-se în psihiatrie.

    Lydie Salvayre a început să scrie la sfârşitul anilor 1970, publicându-şi iniţial textele în reviste literare din Aix-en-Provence şi Marsiliam, la începutul anilor 1980. După mai multe selecţii pentru diverse premii literare, volumul “La Compagnie” a primit Prix Novembre şi a fost ales cea mai bună carte a anului de revista literară Lire, în 1997. Scriitoarea a mai primit premiul François Billetdoux, pentru romanul “B.W”. Volumele sale au fost traduse în peste 20 de limbi străine, iar unele au fost adaptate pentru scena de teatru.

    Anul trecut, premiul Goncourt i-a revenit scriitorului Pierre Lemaitre, pentru volumul său “Au revoir là-haut”.

    Juriul Goncourt, prezidat de Edmonde Charles-Roux, include zece membri, care se reunesc în luxosul restaurant Drouant din Paris. Juraţii decernează în fiecare an mai multe premii literare, dintre care cel mai renumit este premiul Goncourt.

    În 2014, sezonul trofeelor literare din Franţa a debutat cu marele premiu al Academiei Franceze, decernat pe 30 octombrie scriitorului Adrien Bosc, pentru volumul “Constellation”.

    Luni, premiul Fémina pentru roman străin a fost atribuit scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, pentru “Ce qui reste de nos vies”.

    Marţi, scriitoarea australiană Lily Brett a fost recompensată cu premiul Médicis pentru roman străin pe anul 2014.

    Sezonul marilor trofee literare din Franţa se va încheia cu decernarea premiului Interallié, pe 20 noiembrie.

  • Olguţa Vasilescu: Toate propunerile de premier făcute de Ponta sunt bune, acceptate în teritoriu

    Nu pot să spun care e mai bun, pentru că toţi sunt buni. În felul lui, dar cred că sunt nişte variante foarte bune acceptate de teritoriu fără niciun fel de probleme“, a afirmat Vasilescu, adăugând “nu este niciun fel de discuţie, e normal ca puterea să se împartă, aşa este cel mai bine pentru democraţie”.

    Ea a arătat că a fost nevoie de toate cele trei variante pentru “protejarea” lui Victor Ponta în această perioadă. “Cred că aşa e mai bine şi ca protejarea lui în acestă perioadă, sunt absolut convinsă că va fi foarte atacat”, a mai arătat Vasilescu.

    Eu mă simt confortabilă cu toate cele trei variante“, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

    Ea a mai spus Tăriceanu a obţinut un scor foarte bun în Craiova, care va ajuta în turul 2. “Cred că scorul spune cât am reuşit să ne mobilizăm şi noi şi procentul pe care l-a luat Călin Popescu Triceanu, de 10% pe Craoiva, un procent foarte bun, care ne va ajuta. Am şi avut ieri o discuţie cu Călin Popescu Tăriceanu cu care am o relaţie foarte bună şi care mi-a spus că este de acord să-l punem pe panourile din municipiul Craiova, să-l susţină pe Victor Ponta”, a mai spus liderul PSD.

  • Dacia îl numeşte pe Eugen Ţirmeş în funcţia de director de matriţe: „Vrem să fim cel mai bun furnizor pentru Renault”

    În vârstă de 49 de ani, Eugen Ţirmeş este absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, şi are o experienţă de 29 de ani la Dacia, cu precădere în activitatea de fabricaţie vehicule.

    “În procesul construcţiei unei maşini, activitatea de matriţe este mai puţin cunoscută publicului larg. Procesul de fabricaţie a unui autovehicul începe cu transformarea tablei în piese de caroserie. Pentru a transforma tabla în aripi sau capote, sunt folosite matriţe instalate pe presele din departamentul presaj al uzinelor de vehicule. La Matriţe Dacia fabricăm matriţe pentru capote şi dubluri de capotă, uşi şi chesoane de uşi, capote spate şi dublurile aferente acestora, dar şi pavilioane. Dacia este furnizor de ştanţe şi matriţe pentru România, pentru siturile Alianţei Renault-Nissan din Europa, dar şi pentru cele ale Renault sau Nissan din America sau Asia”, a declarat Eugen Ţirmeş.

    Eugen Ţirmeş şi-a început activitatea profesională la Hidromecanica din Braşov, în construcţia de elemente hidro-mecanice. În anul 1991 se alătură Dacia, unde a fost responsabil pentru diverse activităţi. Cea mai mare parte a activităţii sale a petrecut-o la Uzina Vehicule Dacia,  între anii 1991 şi 2011. Aici, Ţirmeş a ocupat pe rând, poziţiile de la şef echipă mentenanţă, şef atelier Presaj, şef secţie Presaj, şef departament adjunct tehnic Presaj, şef departament adjunct Presaj, şef proiect coordonator Direcţia Progres, şef serviciu Progres şi şef departament adjunct Caroserie. În anul 2011 devine director adjunct al activităţii Matriţe din cadrul Dacia, iar trei ani mai târziu, este numit directorul acesteia.

    Situat la Piteşti, Matriţe Dacia este singurul centru de proiectare şi fabricare a matriţelor din cadrul Grupului Renault. Întins pe o suprafaţă de 17.000 m2, acesta a fost complet modernizat, începând din anul 2007, cu investiţii în valoare de 25 de milioane de euro.