BusinessMagazin

Blog

  • Percheziţii la şeful SIPI Suceava şi poliţişti, suspectaţi de abuz şi favorizarea infractorului

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii suceveni fac cercetări în această cauză pentru “infracţiuni asimilate celor de corupţie, infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei şi infracţiuni de fals, comise în perioada 2013-2014”.

    Potrivit DNA, anchetatorii fac şase percheziţii la locuinţele suspecţilor, din judeţul Suceava.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că percheziţiile au loc în localităţile Suceava, Rădăuţi, Vicovu de Jos, Voitinel şi Frătăuţii Noi.

    Conform aceloraşi surse, în acest caz sunt vizaţi şeful SIPI Suceava, comisar Cristian Macsim, şi cinci agenţi de poliţie.

    Percheziţiile sunt făcute de procurori şi jandarmi, iar acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

  • Topul problemelor întâlnite de companiile româneşti cu tradiţie pe piaţa locală

    Antreprenorii care îşi doresc să revigoreze unităţi de producţie cu o istorie îndelungată duc probabil cea mai încrâncenată luptă. Le lipsesc adeseori resursele şi know-how-ul pentru a răzbi în condiţii de concurenţă acerbă. Dovadă şi evoluţia Guban, o fabrică a cărei istorie a început în 1935. Privatizată prin metoda MEBO, adică angajaţii au devenit acţionari ai firmei, compania a ajuns să se confrunte, în 2009, cu grave probleme financiare. ”Compania înregistra datorii de peste 1,5 milioane de euro la bănci”, explică Eugeniu Cicoare, manager general al G.P. & Company SA. Societatea a fost preluată de circa cinci ani de fondul de investiţii american New Century Holdings, reprezentat în România prin NCH Advisors.

    Datoriile au fost achitate şi noul proprietar a investit 200.000 euro în retehnologizare, training pentru angajaţi, campanii de promovare. Pariul cu Guban s-a tradus într-o întreagă serie de schimbări majore. Distribuţia, de pildă, se făcea prin revânzători şi exclusiv în România. În 2012, 40.000 de perechi de pantofi au fost vândute în circa 140 de magazine din întreaga ţară. Or în momentul în care desfacerea se face exclusiv prin intermediul revânzătorilor, tot ei fac şi regulile.

    Pentru ca Guban să fie mai puţin dependentă de revânzători, compania a început să-şi dezvolte primele magazine, primul dintre ele fiind deschis în Băneasa Shopping City. Planurile pentru mai multe spaţii proprii, materialele noi folosite în producţie, strategia de export şi colaborările cu designeri români celebri ca Mihaela Glăvan sunt numai câteva dintre deciziile care fac brandul românesc de încălţăminte să recâştige teren pas cu pas. Iar Cicoare spune că previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, faţă de 6,5 milioane de lei în 2013.

     

  • Scurt ghid de atragere a banilor într-un start-up: Cine atrage atenţia investitorilor?

    Poate o să vă mire: este vorba în primul rând de echipă. Antreprenorul Marius Ghenea spune că ‘investitorii fac ochii mari şi ciulesc urechile tocmai la acest gen de informaţii”. “Chiar şi în cazul unui investitor solitar, trebuie prezentaţi oamenii de suport, chiar dacă nu sunt parteneri în afacere – oameni de vânzări, de marketing, de dezvoltare, care trebuiesc menţionaţi, fie şi pentru faptul că, dacă nu faci  acest lucru, nu vei fi băgat în seamă.
    Echipa inoculează înceredere.

    În businessul de tehnologie investitorii pun accentul pe echipă, nu doar pe un om sau pe un proiect. Implicarea, ajutorul primit din partea unei persoane cunoscute în mediul de afaceri sau în cel tehnic va fi privită pozitiv; nu trebuie să fie angajat, ci doar mentor, dar asta înseamn că a văzut ceva acolo, le-a plăcut, aşa că şi investitorul va încerca să afle mai multe”.

    Echipa poate fi definitorie pentru succesul unei afaceri; să ne gândim la lansarea Apple, unde Steve Jobs a fost omul cu vânzări, dar care avea şi un simţ estetic bun, în timp ce Steve Wozniak era foarte bun la partea tehnică.

    Un alt atu al unei prezentări trebuie să fie şi piaţa. “La modul ideal, un business ar trebui să se susţină din clienţi, iar finanţarea ar trebui să apară ca o resursă suplimentară la business-ul respectiv”, spune antreprenorul ăi bloggerul Dragoş Rouă. O afacere ar trebui să genereze venituri astfel încât investitorul să vadă că există deja nişte procese gestionabile, repetabile şi care creează profit, chiar dacă nu se bagă bani în business-ul respectiv, pentru a-şi face evaluările de genul return-of-investment.

    “Focusul unui antreprenor nu ar trebui să fie după finanţare, ar trebui să fie după clienţi şi după rafinarea proceselor. Finanţarea, banii, sunt o resursă care ar trebui pusă cam pe acelaşi loc cu resursa umană: “Am nevoie de un programator bun şi am nevoie de 50.000 de dolari” – cam aşa stau lucrurile, nu e ca şi cum ai zice “cu 50.000 de dolari ne-am rezolva alte probleme din business”, spune Dragoş Rouă.

    Una din primele întrebări o să fie “OK, care este piaţa?”, spune Dan Vişoiu partner la BAC Investment Banking. Dacă răspunsul este România, un investitor îşi poate face calculele şi poate ajunge la concluzia că riscurile sunt ridicate. “Dacă este vorba de o afacere care are potenţial global şi aş putea să fac exit la 2 milioane, devine mai interesant”.

  • Cel mai bun scenariu pesimist în economie: pariurile pierdute în 2014 se reportează pentru 2015

    Tema obsesivă a ultimilor ani – pot să funcţioneze din nou pe picioarele lor economiile lovite de criză, fără a mai avea plasa de siguranţă a programelor de relaxare monetară cantitativă derulate de băncile centrale din 2008 încoace? – n-a dispărut nici în 2014, doar că şi-a deplasat treptat focusul de la SUA spre Europa.

    În primele luni ale anului a persistat zvonistica referitoare la iminenţa unor turbulenţe masive la burse şi la prăbuşiri ale monedelor, mai ales pe pieţele emergente, dacă Rezerva Federală îşi va pune în practică planul de a subţia şi apoi a încheia de tot în luna octombrie infuziile de bani din ultimul program de acest fel, pe măsură ce economia americană va arăta că îşi revine. Apoi, când economia SUA nu doar şi-a revenit, ci s-a evidenţiat drept singura economie capabilă de o redresare coerentă (estimările Citi vorbesc de o creştere a PIB aproape de 3% în următorii câţiva ani), pieţele financiare s-au orientat, în căutarea unui robinet nou de bani, spre Europa.

    Aici, efectele austerităţii prelungite s-au dovedit atât de nefavorabile în ţările cu probleme, încât au început să taie din şansa de relansare inclusiv pentru Germania şi celelalte ţări bogate, aducând zona euro aproape de stagnare şi apoi de perspectiva unei noi recesiuni. Analitşii Credit Agricole estimează pentru 2015 o creştere a PIB sub 0,5% atât în zona euro, cât şi în Germania, Franţa sau Italia, singura dintre economiile occidentale cu perspective mai bune fiind în afara zonei euro (Marea Britanie, dar şi aceasta cu o creştere estimată la mai puţin de 1%).

    În asemenea condiţii, tema principală a celei de-a doua părţi a anului a fost dacă BCE va trece sau nu la ultima armă din arsenalul său, respectiv un program de relaxare monetară cantitativă fără sterilizare ulterioară, aşa cum zona euro nu a avut până acum de la declanşarea crizei încoace (inclusiv pentru că în afara SUA, astfel de programe fie nu au avut succes, ca în Japonia, fie au dus la supraîncălzirea din nou a unor sectoare, ca în Marea Britanie). Şi foarte probabil că, în funcţie de satisfacţiile de moment oferite investitorilor speculativi, presa financiară se va reumple şi în 2015 de critici fie la adresa lui Mario Draghi de la BCE pentru că nu e suficient de prompt sau generos la capitolul tiparniţei de bani, fie chiar la adresa lui Janet Yellen de la Fed pe motiv că ar dori să majoreze prea repede dobânzile în reacţie la creşterea economică (o temă omniprezentă în analizele financiare pe parcursul toamnei), ori chiar pe motiv că nu reporneşte tiparniţa, de data aceasta probabil pentru a combate pericolul de deflaţie atras de ieftinirea brutală a petrolului, efectele de bumerang asupra Vestului pe care le-ar putea avea sancţiunile economice şi financiare contra Rusiei ori o performanţă economică sub aşteptări în China sau Japonia.

    Iar dincolo de pârghiile monetare se întinde teritoriul aproape nelimitat de acţiune al stimulentelor fiscale şi al investiţiilor publice, invocate uneori direct ca mijloace de a menţine pacea socială şi de a evita ascensiunea populismului şi a extremismului în zonele sau ţările afectate de sărăcie şi de şomaj. După ce ieftinirea petrolului spre 60 dolari/baril a început să descurajeze exploatările de zăcăminte de şist din SUA au apărut deja apelurile la subvenţionarea cu orice preţ a acestor exploatări, atât cu argumentul evitării declinului economic al unor zone, cât şi cu argumentul păstrării avantajului pe piaţa energetică mondială câştigat de SUA graţie boomului exploatărilor de şist.

    În Europa, noul program de investiţii public-private în valoare totală de peste 300 mld. euro, iniţiat de noua Comisie Europeană în frunte cu Jean-Claude Juncker, ar urma să întemeieze reducerea şomajului în UE pe mari proiecte de infrastructură în transporturi, internet în bandă largă, energie sau şcoli şi spitale, consolidarea pieţei digitale unice, a pieţei muncii ori a educaţiei. Conform estimărilor actuale ale CE, noul Fond european pentru investiţii strategice ar putea fi gata în iunie 2015.

    Deşi Juncker a anunţat clar că extinderea UE se amână sine die, iar dincolo de aderarea la 1 ianuarie 2015 a Lituaniei la zona euro nu se mai profilează clar nicio altă trecere a vreunei ţări la moneda unică, necesitatea politică a asigurării unei zone de confort în raport cu Rusia la graniţa UE va stimula şi la anul o relaţie specială cu Ucraina şi R. Moldova. La fel va funcţiona însă şi complexul de factori care anul acesta au situat UE net în urma SUA la capitolul fermităţii faţă de Rusia: lipsa de dorinţă a aceloraşi de a-şi asuma susţinerea unei Ucraine falite, unde necesităţile de ajutor financiar cresc de la o zi la alta; avantajele economice ale relaţiei bune dintre Bruxelles/Berlin şi Moscova existente înainte de conflictul din Ucraina; riscul economic al perturbării în aprovizionarea cu gaze ruseşti a ţărilor UE care depind mai mult de aceste gaze; lipsa unei politici energetice comune.

    Soluţiile care se prefigurează acum în culise pentru 2015 nu dovedesc însă deloc lipsă de fermitate, pentru că este în joc interesul economic al UE: experţii institutului Bruegel din Bruxelles au propus deja un plan în cinci paşi, destinat să împiedice atât recăderea Ucrainei în orbita Rusiei, cât şi transformarea Ucrainei într-o gaură neagră financiară pentru statele UE. Planul prevede desfiinţarea de către Kiev a subvenţiilor pentru sectorul de gaze, inclusiv până la permiterea falimentului pentru compania de stat Naftogaz, urmată de o „preprivatizare“ a sistemului de conducte ucrainean, prin preluarea lui iniţială de către o entitate europeană ca BERD şi apoi eficientizarea managementului în vederea privatizării ulterioare.

  • Retrospectivă: 2014 a oferit şansa unui nou început în toate capitolele vieţii publice unde s-au acumulat frustrări din 1990 încoace

    Aşteptările fără precedent de înalte pe care, judecând după sondaje, electoratul le are de la noul preşedinte Klaus Iohannis sunt direct proporţionale cu capacitatea acestuia de a funcţiona mai puţin ca un politician în carne şi oase şi mai mult ca un simbol, adică magnet pentru gândirea simbolică a colectivităţii.

    Presa străină a spus-o cel mai pe şleau: victoria lui Klaus Iohannis a fost salutată în primul rând ca un eveniment exemplar pentru alte ţări din UE sau din Europa de Est, una dintre ideile recurente fiind faptul că într-o Europă ameninţată de tentaţia extremismului cu bază naţionalistă, în România câştigă alegerile prezidenţiale un candidat complet atipic (sas şi protestant).

    Dacă adăugăm la aceasta caracterul de outsider (primarul unui oraş ardelean, neimpus în memoria colectivă prin idei sau declaraţii remarcabile, prin vreo iniţiativă politică sau ca lider al opoziţiei) şi misterul aproape total al impunerii sale la conducerea PNL şi apoi în postura de candidat la preşedinţie, putem privi alegerile prezidenţiale din 2014 drept sfârşitul epocii politicii personalizate, „de autor“, unde carisma personală, originalitatea strategiilor proprii de luptă, declaraţiile colorate şi chiar izbucnirile emoţionale nu doar contau, dar chiar defineau scena politică şi direcţia în care se îndrepta ţara.

    Traian Băsescu a fost ultimul astfel de politician de succes, iar din aceeaşi familie au făcut parte Crin Antonescu (şi urmaşul preferat de el la conducerea PNL, Ludovic Orban), Victor Ponta în încarnarea sa dinainte de alegerile prezidenţiale ori Elena Udrea de la PMP.

    Locul lor a fost luat de politicieni-simbol (Alina Gorghiu, recomandată de Iohannis pentru şefia interimară a PNL, cu două calităţi esenţiale: femeie şi tânără), tinde să fie luat de politicieni care se căznesc să corespundă aceluiaşi model (un Victor Ponta devenit brusc justiţiar, reformator al PSD după principii morale şi fidel ideologiei de stânga pe care trebuie s-o bifeze pe scena politică) şi va fi luat în continuare de alţi politicieni mai noi sau mai vechi care simt că de-acum succesul nu mai depinde de afirmarea propriei individualităţi, ci de capacitatea de a se încadra fără capricii personale într-un model de corectitudine politică şi tehnică acceptat la Bruxelles şi Washington şi de a fi cât mai previzibili în respectarea lui.

    Emergenţa noului model nu are legătură numai cu tensiunile dintre NATO şi Rusia sau cu momentul delicat al Europei (Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda au propus ca UE să creeze un mecanism pentru a apăra principiile statului de drept, considerând că ascensiunea populismului şi a voluntarismului politic în ţările lovite de criză şi de austeritate subminează proiectul Europei comune), ci şi cu iritarea societăţii faţă de modelul „pâine şi circ“ de conducere a ţării, care a fost dus până pe culmile grotescului în campania pentru prezidenţiale şi a cărui ineficienţă s-a văzut din plin în recolta de penali a DNA ori în rămânerea României pe ultimele locuri din UE nu la indicatorii de creştere economică, ci la cei de dezvoltare – calitate a vieţii, a muncii, a educaţiei.

    Acesta este şi unul dintre motivele pentru care creditorii externi şi analiştii financiari nu mai dau aşa de mare importanţă, nici la noi, nici în alte ţări europene factorului „instabilitate politică“, legat înainte strict de apariţia la orizont a unui an electoral, cu riscul, luat în calcul obligatoriu, de derapaje fiscale.

  • Generaţia noii renaşteri

    Pe urmă, desigur, le-am dat dreptate; un exemplu este „tabla albă“, patentată în 1937, un obiect neplisit din sălile de şedinţe corporatiste, în lipsa căruia, poate, multe schimbări fundamentale din cultura companiilor ar fi rămas neîmpărtăşite. La fel de fireşti găsesc PIB, codul de bare, Organizaţia Statelor Producătoare de Petrol – OPEC, e-mailul, outsourcingul, transportul cu containerul sau avionul cu reacţie comercial, aflat pe primul loc, inovaţie care a redus considerabil dimensiunile lumii şi a făcut posibilă apariţia expresiei „satul planetar“.

    Dar, răsfoind, am avut un soi de surpriză: din cele 85 de inovaţii şi tehnologii, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike – şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. O mare parte a oamenilor este tentată să creadă că trăim o epocă de uluitor avans tehnologic – telefoanele, informaţia, socializarea, televizoarele uriaşe, mobilitatea, sondele spaţiale, organismele clonate sau genomul uman. Iar demesrsul celor de la Businessweek poate părea nedrept şi discutabil, pentru că mută accentul spre o perioadă care pare, tinerilor cu mobil şi cont de Facebook, şi nu numai lor, preistorie. 

    Dar de fapt aşa este şi, cinstit vorbind, epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat undeva la începutul anilor ‘80; vorbesc aici de cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească exponenţial, de transportul aerian de masă, de computere, energie nucleară, sateliţi, agricultură industrială, pilulă sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este.

    Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. Antreprenorul Peter Thiel a spus la un moment dat o vorbă mare, intens citată: „Am vrut maşini zburătoare şi am dobândit 140 de caractere“. Teoria plafonului tehnologic de care s-a lovit omenirea este adoptată, de altfel, de mulţi economişti sau oameni de afaceri; îl amintesc doar pe Tyler Cowen cu „The Great Stagnation“.

    Şi nu este vorba doar de ştiinţă sau de economie, putem vorbi aici şi de cultură, de literatură, film sau muzică – toată lumea reinterpretează la nesfârşit aceleaşi refrene sau aduc pe ecrane aceiaşi eroi din trecut, spidermani cărora le-am pierdut numărul.

    O să mă opresc acum şi o să invoc un studiu al EY, „Barometrul educaţiei şi culturii antreprenoriale în rândul tinerilor“, care prezintă nişte valori încurajatoare: mai mult de jumătate din tineri preferă antreprenoriatul şi nu o funcţie managerială, 52% vor propria afacere, 86% (!) sunt dispuşi să îşi asume riscuri şi 97% (!!!!) sunt dispuşi să muncească din greu. Dacă este aşa, generaţia Y ar avea şanse să transforme lumea în conformitate cu aşteptările care îi sunt atribuite. Pentru asta trebuie ca tinerii să iasă dintr-o zonă de conformism şi să devină generaţia viitoarei renaşteri, inventatori şi inovatori reali.

    Acestea sunt premisele anului 2015 şi pentru Business Magazin, un an în care ne propunem să continuăm ce am început în toamnă cu „Catalogul celor mai inovatoare companii“: să descoperim şi să promovăm oameni şi idei şi tehnologii care să ne facă să trăim mai bine, dincolo de cifrele seci din statistici, oameni şi idei şi tehnologii care să aducă bani, locuri de muncă şi bunăstare. Un bun exemplu este tânărul de pe coperta acestui număr al revistei, partener la o companie din tehnologie care a realizat una dintre cele mai mari tranzacţii care implică antreprenoriat românesc.

    Ilustrez cu un tablou al lui Adrian Ghenie, un tânăr pictor care a devenit un nume pe piaţa internaţională.

    La mulţi ani! tuturor cititorilor şi partenerilor Business Magazin.

  • Omul Anului 2014. Andrei Dunca, creierul afacerii pentru care Facebook a plătit o sumă fabuloasă

    Andrei Dunca are 30 de ani şi a dezvoltat afacerea pentru care Facebook a plătit în iulie 2014 o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari, fiind cea mai spectaculoasă tranzacţie a anului şi prima achiziţie a gigantului social media din România.

    Business Magazin a acordat titlul „Omul Anului“ lui Andrei Dunca deoarece acesta reprezintă valorile susţinute de revistă în cei zece ani de apariţie: este tânăr, este antreprenor, este determinat şi a realizat un produs spectaculos şi vizionar, apreciat pe plan internaţional.

    „This journey is 1% finished“, răspunde cu lozinca Facebook Andrei Dunca la o întrebare privind viitorul său profesional. Are 30 de ani, face proiecte online de aproape 15 şi simte că este abia la început. Se declară pasionat de fizică şi de tehnologie.

    Foloseşte termenul „extracurricular“ când se referă la modul cum a învăţat programare şi web design în timpul liceului. Spune că nu a avut modele, ci că a fost pasionat. Menţionează că până la vârsta asta a acordat atenţie exclusiv dezvoltării profesionale. Mai mult, ca să nu fie distras, a plecat din ţară şi s-a concentrat pe muncă. Are adresa @fb.com, dar spune că în jumătatea de an de când lucrează în Menlo Park, campusul Facebook, nu a avut încă ocazia să schimbe opinii cu Zuck (Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook).

    Are o poveste obişnuită, de om determinat să înveţe şi să îşi depăşească limitele, de tânăr preocupat de carieră mai mult decât de orice altceva, dar şi de tehnician continuu nemulţumit de ceea ce ştie şi de cât ar trebui să mai acumuleze: „Trebuie să recunosc că, încă din facultate şi până în prezent, am pus pe primul loc proiectele şi businessurile pe care am lucrat. Tot timpul asta a fost cea mai mare prioritate, iar orice altceva a avut un rol secundar. După multă muncă, nişte decizii bune şi o anumită cantitate de noroc, am ajuns să realizez lucruri la care nu m-aş fi gândit sau pe care nu le-aş fi putut prevedea. Sunt mândru de ce am reuşit să realizez şi foarte recunoscător că am ajuns să cunosc şi să lucrez împreună cu atâţia oameni extraordinari“.

    A făcut şcoala la Cluj (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ şi ulterior Facultatea de Calculatoare de la UTCN). A început să lucreze organizat încă din liceu, din clasa a zecea, când a început, împreună cu câţiva colegi, să aibă proiecte („destul de mici, pentru companii locale, site-uri construite pentru 100 de euro“). Echipa încropită în liceu nu s-a dovedit suficient de serioasă şi nu au progresat foarte mult. La sfârşitul liceului a început să lucreze din ce în ce mai mult cu Sergiu Biriş (pe care îl cunoştea dinainte de liceu, pentru că jucau baschet împreună) – „Sergiu făcea partea de design şi eu partea de programare, am început să avem proiecte mai mari şi, în premieră pentru noi, pentru clienţi internaţionali, deşi toată echipa eram doar noi doi, lucrând fiecare de acasă“.

    Prin 2004-2005, fluxul de proiecte al celor doi a început să devină mai serios şi au început să lucreze din primul lor birou. În 2006, după nenumărate site-uri construite pentru clienţi, s-au hotărât să construiască unul al lor şi să aibă şi un alt fel de business – aşa s-a născut Trilulilu, prima platformă românească de video sharing, în ianuarie 2007. Tot atunci l-au cunoscut pe Mark Trefgarne (cel care va deveni CEO-ul LiveRail), care făcea la Londra consultanţă şi construcţie de site-uri pentru companii britanice.

    Cei trei au început să lucreze împreună, firma lui Mark Trefgarne ocupându-se de vânzări şi de servicii clienţi, iar Andrei şi Sergiu de partea de execuţie, web design/development: „Mark făcea outsourcing pentru web design/development către echipele noastre din Cluj pentru proiectele pe care le prindea la Londra. În timp am ajuns să lucrăm foarte strâns şi să devenim prieteni şi parteneri. Iar după câţiva ani de construit site după site pentru alţii, venise momentul să facem ceva mai serios şi mai durabil, un business adevărat. Eu şi Sergiu începuserăm deja să lucram pe Trilulilu la sfârşitul lui 2006. În paralel, lui Mark i-a venit ideea unui business de video advertising şi a scris prima specificaţie de produs pentru LiveRail în timpul vacanţei de Crăciun din 2006“.

    În ianuarie 2007, Trefgarne le-a propus lui Andrei şi lui Sergiu să devină toţi trei parteneri în acest business şi să înceapă să îl dezvolte – Mark urma să se ocupe de viziunea de produs şi de vânzări, Sergiu de design, iar Andrei de programare. Astfel a început povestea LiveRail: „Am lansat primul produs în 2007 – era un ad exchange pentru reclame video, unde publisherii şi advertiserii puteau să tranzacţioneze. Mark era în continuare la Londra, încercând simultan să obţină finanţare pentru LiveRail şi să începem să funcţionăm pe piaţa americană. Ca să aibă şanse mai mari de a obţine venture capital, Mark s-a mutat în San Francisco la începutul lui 2008, ca să fie în Silicon Valley, unde toate aceste fonduri funcţionează“.

    LiveRail a reuşit să obţină prima rundă de finanţare la mijlocul lui 2008, de la Pond Ventures, un fond americano-britanic, în valoare de 500.000 de dolari (în total, LiveRail a fost finanţat cu 12 milioane dolari, cel mai mare cost fiind cu oamenii, deoarece, după cum spune Dunca: „în ziua de azi tehnologia e destul de ieftină“). La momentul când LiveRail a primit prima rundă de finanţare, echipa era formată din 5 oameni, Andrei Dunca avea 24 de ani şi Mark Trefgarne 25 de ani, fiind, din punctul de vedere al investitorilor, „foarte tineri, mai ales pentru un produs B2B, enterprise“.

  • Patru tineri cresc o afacere de wellness care va ajunge la zeci de mii de clienti

    Planul de alimentaţie, nutriţia personalizată, programul de antrenament, motivarea, atingerea obiectivului ales de pariticipanţi sunt subiectele de discuţie care apar cel mai adesea pe buzele fondatorilor afacerii Limitless. ”Este un program hibrid între personal training şi fitness în grupuri. Fiecare participant la Limitless are un program personalizat, chiar dacă antrenamentele sunt în grupe de 18 persoane”, explică Andra Munteanu, business manager la Limitless. Valentin Vasile povesteşte că ani de zile s-a perfecţionat în domeniu şi a remarcat absenţa unei nişe. Pe de o parte lucra ca antrenor personal, dar un astfel de program poate ajunge la costuri de 500 de euro pe lună, o sumă prohibitivă pentru marea masă. Pe de altă parte, la antrenamentele de fitness, despre care spune că au o rată de succes de 40%, în sensul în care participanţii îşi ating obiectivele în timpul dorit, nu există niciun fel de personalizare a programului. Aşa a luat naştere Limitless, un program de remodelare corporală care promite rezultate în numai câteva săptămâni. Dezvoltat iniţial în cadrul reţelei World Class, ca program de intraprenoriat, Limitless şi-a început anul trecut activitatea independentă. ”Am deschis studioul în ianuarie şi investiţia iniţială a fost de 40.000 de euro, bani pe care i-am strâns printr-o acţiune de crowdfounding în rândul clienţilor”, spune Andra Munteanu.

    Dezvoltat iniţial în cadrul reţelei World Class, ca program de intraprenoriat, Limitless şi-a început anul trecut activitatea independentă. ”Am deschis studioul în ianuarie şi investiţia iniţială a fost de 40.000 de euro, bani pe care i-am strâns printr-o acţiune de crowdfounding în rândul clienţilor”, spune Andra Munteanu. La 24 de ani ea este managerul afacerii şi se caracterizează ca un om al cifrelor, preocupată fiind de calculul taxelor şi impozitelor, finanţare, extindere, cheltuieli operaţionale. Povesteşte că în 2014 cifra de afaceri previzionată este de 350.000 de euro, urmând ca anul viitor să se dubleze.

    În cadrul programului Limitless, cei care se înscriu trebuie să aducă un set de analize de bază, pentru a face dovada stării de sănătate, pentru că, explică Valentin Vasile, ”programul de remodelare corporală este accelerat iar persoana trebuie să fie sănătoasă din punct de vedere clinic”. Urmează apoi măsurătorile, cu un aparat performant, care determină volumul masei musculare, a celei osoase şi a grăsimilor. Tot în această etapă are loc o discuţie şi este întocmită o fişă personală, cu istoric de diete şi alte programe urmate anterior de participant. Următorul pas este cel în care participantul primeşte pe mail un plan de nutriţie personalizat, alcătuit în funcţie de obiectivul dorit de participant (de exemplu să slăbească 4 kg în patru săptămâni). ”Sunt luate în considerare alergiile sau intoleranţele, dar nu şi preferinţele culinare”, explică Valentin Vasile, care este pasionat de maşini şi spune că adeseori cei care se înscriu la Limitless sunt, la intrarea în program, ca un Matiz, iar la terminarea acestuia seamănă cu maşinile de curse.

    După ce participanţii primesc planurile de nutriţie, încep programele de antrenament, câte două pe săptămână, la studio. ”În funcţie de capacitatea de efort a fiecărei persoane construim programul de exerciţii”, spune Valentin Vasile, care adaugă că o lecţie se axează pe biometrica mişcării, pentru ca exerciţiile să fie executate corect. ”Programul de antrenament are o abordare ştiinţifică şi avem filme cu exerciţii pentru fiecare participant, care pot fi făcute la alte săli sau în concediu”, adaugă Vasile.

    În cadrul acestui program sunt organizate şi un semninar de nutriţie, o sesiune de întrebări şi răspunsuri şi o sesiune de coaching pentru fiecare participant, pentru că ”nevoia de remodelare corporală se află la baza piramidei lui Maslow, cu elemente emoţionale şi iraţionale, de aceea este nevoie ca fiecare participant să fie susţinut”, spune Andra Munteanu.

    La finalul programului participantul este din nou măsurat, iar Valentin Vasile spune că ”oamenii sunt fixaţi în targeturi referitoare la scăderea în greutate, dar noi avem şi alte obiective, cum ar fi îmbunătăţirea calităţilor motrice, de rezistenţă, coordonare, mobilitate, un nivel energetic bun, accelerarea metabolismului sau postura”. El povesteşte că prin mişcare şi nutriţie echilibrată se recalibrează metabolismul iar una dintre preocupările celor care au creat acest program este, după cum spun chiar ei, ”să formăm un motor care consumă mai multe calorii, care să nu se mai transforme în grăsime”.

  • VREMEA se răceşte uşor. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi la Bucureşti

    În restul teritoriului cu totul izolat va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în zona montană, unde va viscoli sau spulbera zăpada, dar şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiuni şi 10 grade în sud-vestul extrem al ţării, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade.

    LA BUCUREŞTI: 

    Luni, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -1…1 grad.

    ÎN ŢARĂ:

    Marţi, vremea va fi în general frumoasă şi va deveni caldă, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă, cu precădere în regiunile sudice şi estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, nord-vestul şi centrul ţării, unde, îndeosebi ziua, izolat vor mai fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. La munte, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va continua să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor, iar în zona montană va sufla tare şi temporar va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei şi 14…15 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -5 şi 6 grade.

     

  • REPORTAJ: Ceremonialul depunerii jurământului de către Iohannis în Parlament, moment solemn şi decent – FOTO

    Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a sosit la Parlament puţin înainte de ora 12.00, el fiind aşteptat de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform protocolului. Iohannis a venit împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.

    Şedinţa Parlamentului a debutat la ora 12.00, aşa cum era programat, şi a durat 41 de minute, dintre care 25 de minute a vorbit preşedintele Klaus Iohannis, după depunerea jurământului.

    Şedinţa a fost deschisă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a fost şi preşedinte de şedinţă.

    La intrarea preşedintelui ales, Klaus Iohannis, în sala de plen, cei prezenţi s-au ridicat în picioare şi l-au primit cu aplauze.

    Iohannis a urmărit şedinţa stând într-un scaun, separat, situat imediat în stânga tribunei de unde se ia cuvântul.

    Şedinţa a debutat cu intonarea imnului naţional. Iohannis a ascultat imnul ţinând mana dreaptă la inimă.

    După intonarea imnului, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a prezentat hotărârea privind validarea rezutatului alelegerilor pentru funcţia de preşedinte al României. El i-a înaintat preşedintelui ales textul acestui document, împreună cu jurământul.

    A urmat ceremonialul solemn al depunerii jurământului de către Klaus Iohannis, care a devenit, astfel, preşedintele în exerciţiu al României.

    După ce Iohannis a citit textul jurământului, cei prezenţi l-au aplaudat, iar unii parlamentari şi-au făcut chiar şi cruce când acesta a rostit formula finală „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

    Ulterior, Iohannis a semnat documentul şi l-a înmânat preşedintelui de şedinţă, Valeriu Zgonea, care l-a felicitat, atât el cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, strângându-i mana.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a dat citire, ulterior, de la tribună, declaraţiei Parlamentului cu privire la depunerea jurământului de către preşedinte, declaraţie care, ca şi jurământul, a fost primită cu aplauze de către cei prezenţi.

    După citirea acestei declaraţii a Parlamentului, Zgonea a adresat „creştineasca rugăminte” PF Daniel, patriarhul BOR, să binecuvânteze învestitura preşedintelui ales a României.

    Patriarhul a venit la tribună şi a dat citire rugăciunii de binecuvântare a învestiturii.

    PF Daniel s-a rugat pentru poporul român şi pentru conducătorii României: “Preamilostive Doamne, dăruieşte conducătorilor noştri duhul înţelepciunii şi al dreptăţii, care întăreşte popoarele şi le înalţă, insuflă în inimile aleşilor iubire de patrie şi de neam ca să fie ei conducători binecuvântaţi, prin care să se arate voia ta cea sfântă şi ocrotirea pe care întotdeauna ai dăruit-o cu bunătate bisericii tale şi poporului român. Nu pentru dreptăţile noastre îndrăznim a cere mila şi ajutorul tău, ci pentru a ta nemăsurată iubire de oameni, pentru credinţa şi dragostrea cea nestrămutată a strămoşilor noştri, pe care noi îi avem mijlocitori înaintea ta pentru ţara noastră, România, pentru poporul român drept credincios de pretutindeni”.

    La finalul rugăciunii, cei prezenţi, inclusiv premierul Victor Ponta, s-au închinat, spre deosebire de aceştia Iohannis nefăcându-şi semnul crucii.

    După rugăciune, Iohannis a mers la PF Daniel, cu care a dat mâna, reprezentantul BOR felicitându-l pe noul preşedinte.

    Momentului binecuvântării i-a succedat cel dedicat primului discurs ţinut de Iohannis în Parlament în calitate de preşedinte, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, invitându-l pe acesta să ţină „cuvântul de inaugurare a mandatului de preşedinte al României”.

    Iohannis a vorbit în faţa Parlamentului 25 de minute.

    „Stau aici, în faţa dumneavoastră, conştient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii mi-au acordat-o, aceea de a fi preşedintele lor. Îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor”, a spus Iohannis în debutul discursului său.

    El le-a spus celor prezenţi că aşteptările mari pot duce la reazultate mari şi că momentul la care clasa politică va începe să se ridice la înălţimea aşteptărilor nu poate dura mult.

    Iohannis a vorbit despre statul de drept, justiţie, lupta anticorupţie şi a arătat că nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie.

    El a spus că politicienii trebuie să se aşeze la masa dialogului şi să constuiască un consens.

    „Voi chema la consultări partidele pentru a decide trei chestiuni fundamentale: obiectivele de ţară, o modalitate de lucru şi dialog permanent şi calendarul cu etape şi acţiuni, pentru a trece de la vorbe la fapte”, a spus Iohannis.

    El a mai spus că, în ceea ce priveşte politica externă, cuvintele cheie sunt continuitate şi predictibilitate.

    „Îmi propun ca în primele şase luni ale mandat să prezint strategia naţională de apărare a României”, a promis Iohannis, care a vorbit, de asemenea, şi despre Republica Moldova.

    El a arătat că îşi doreşte o Românie scosă din sfera senzaţionalului devenit cotidian.

    „Nu e timp de spectacol, pentru că fiecare lucrează. Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut sunt declaraţile de complezenţă”, a spus Iohannis.

    Discursul său a fost primit cu aplauze de către cei prezenţi, care s-au ridicat în picioare.

    După discurs, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat şedinţa închisă. El a transmis asigurări că Parlamentul va colabora transparent cu preşedintele Klaus Iohannis.

    Premierul Victor Ponta a fost primul care s-a dus la Iohannis pentru a-l felicita. După ce a dat mâna cu Iohannis, Ponta a părăsit în grabă sala de şedinţă. Ulterior, Iohannis a fost felicitat de ceilalţi participanţi la ceremonie.

    Carmen Iohannis a urmărit ceremonialul depunerii jurământului de la loja sălii de plen, ea fiind însoţită de preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

    La şedinţă au mai participat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Preşedintele Traian Băsescu nu a luat parte la ceremonial, el aşteptându-l pe Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

    Printre cei prezenţi la ceremonia de la Palatul Parlamentului s-au mai aflat membrii Guvernului, membrii Curţii Constituţionale, principele Radu, arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, directorul SRI, George Maior, directorul STS, Marcel Opriş, înalţi demnitari şi oficiali străini şi reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Bucureşti.

    După închiderea şedinţei, Iohannis, împreună cu soţia, au părăsit Palatul Parlamentului, ei fiind conduşi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform protocolului.

    Klaus Iohannis şi soţia sa au plecat ulterior către Palatul Cotroceni, pentru ceremonia de predare-primire a funcţiei supreme în stat.