Blog

  • Cele mai inovatoare companii din România: OMV Petrom, independenţă energetică Petrom City

    Elementul de noutate:

    Este o centrală de trigenerare, adică produce energie electrică, energie termică şi energie de răcire. A fost concepută astfel încă din faza de proiectare a campusului Petrom City, pentru a asigura independenţa energetică în primul rând pentru Data Center – centrul de date al companiei –, dar şi pentru întregul complex de  birouri. Tehnologia de trigenerare de ultimă generaţie a fost implementată special pentru asigurarea utilităţilor necesare spaţiilor de birouri, precum şi serverelor de date ale companiei.


    Efectele inovaţiei:

    Cu o putere electrică instalată de 4,5 MW,  termică de 8,5 MW, respectiv 6,5 MW energie de răcire, asigură cele mai bune condiţii în birourile Petrom City prin funcţionarea flexibilă atât în anotimpul cald, cât şi în cel rece. Centrala are şi trei motoare diesel de urgenţă, cu o putere instalată de 4,8 MW, care asigură iluminatul de siguranţă, funcţionarea lifturilor, alimentarea consumatorilor din Data Center în caz de necesitate. Centrala asigură o disponibilitate in operare de 99,9% – atinge standardul TIER III – adică o funcţionare continuă  fără întreruperi atingând parametrii de calitate a energiei electrice, respectiv a tuturor utilităţilor. Potrivit proiectului iniţial, centrala trebuia să funcţioneze închis, numai pentru consumatorii din campusul Petrom City, asigurând independenţa energetică a sediului central şi mai ales a Data Center. S-a dovedit însă că se poate îmbunătăţi mult eficienţa prin majorarea producţiei de energie electrică şi termică în cogenerare şi a apărut ideea livrării surplusului de energie electrică  în Sistemul Energetic Naţional (SEN) şi respectiv a optimizării utilizării surselor.


    Descriere:

    Eficienţa centralei (consumul realizat de combustibil – gaze naturale – pentru producerea de electricitate) este foarte ridicată, peste 83%, comparativ cu media altor unităţi care produc în cogenerare (75%), datorită optimizării continue a producţiei de energie electrică prin producţia simultană de energie termică şi energie de răcire. Centrala beneficiază de sistem centralizat de control al funcţionării instalaţiilor electrice. Sistemul LMS (Load Management System) este o unitate de comandă şi monitorizare pentru instalaţiile electrice. Rolul acestuia este de a gestiona consumurile fiecărui consumator important din Petrom City căruia îi alocă un grad de prioritate în cazul în care există o producţie deficitară; tot LMS-ul asigură alimentarea consumatorilor când producţia de energie este la parametrii nominali de funcţionare. Sistemul BMS (Burner Management System) este o unitate de comandă şi monitorizare al instalaţiilor de producere energie termică şi de răcire. Logica de funcţionare a sistemului BMS este de a menţine în operare echipamentele de producere a energiei termice în funcţie de necesarul de energie. Astfel pot fi pornite/oprite boilerele de producere a apei calde şi controlate echipamentele de producere a apei răcite. 

    Detalii privind Procesul de trigenerare: centrala produce energie electrică prin intermediul a trei motoare cu gaz, producţie MWM GmbH, fiecare cu o capacitate de 1,5 MWh electrici şi 1,58 MWh termici. Utilajele folosesc gazul natural în ardere internă, produc energie electrică prin intermediul generatoarelor, iar căldura rezultată din procesul de combustie este recuperată prin instalaţii speciale. Tehnologia de care dispune centrala, de ultimă generaţie, face posibilă şi reutilizarea energiei termice, prin introducerea în maşini frigorifice care produc apă rece, de unde rezultă energia de răcire a clădirilor. Astfel se ajunge la un proces de trigenerare.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: OMV Petrom, Centrala electrică cu ciclu combinat (CECC) Brazi – eficienţă energetică 57%

    Elementul de noutate:

    Configuraţia centralei este unică în România şi îi conferă flexibilitate în funcţionare şi o eficienţă ridicată. Centrala are o eficienţă energetică de 57% comparativ cu 30% media eficienţei energetice în sectorul energetic din România – foloseşte jumătate din cantitatea de gaz pe care o foloseşte orice altă centrală pe gaze din Romania pentru a genera aceeaşi cantitate de electricitate. Centrala electrică pe gaze de la Brazi reprezintă cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din România, cu investiţii de circa 500 milioane euro, şi utilizează cele mai noi soluţii tehnice în domeniu, în conformitate cu standardele europene de mediu.


    Efectele inovaţiei:

    Centrala electrică cu ciclu combinat Brazi asigură securitatea furnizării de electricitate. Poate asigura până la 8-9% din consumul de electricitate al României. De asemenea, centrala poate avea un impact pozitiv asupra preţului electricităţii datorită competitivităţii crescute pe piaţă şi a predictibilităţii crescute. De asemenea, centrala electrică  Brazi joacă un rol în asigurarea stabilităţii Sistemului Energetic Naţional (SEN); datorită tehnologiei sale performante, centrala electrică de la Brazi este calificată să furnizeze reglaj secundar si terţiar: reglaj secundar – în mai puţin de 15 minute Brazi poate furniza 200 MW la o rată de 20 MW/minut – şi reglaj terţiar rapid – în maximum 15 minute poate furniza peste 400 MW la o rată de 40 MW/minut.


    Descriere:

    Prin urmare, în octombrie 2007 a fost înfiinţată Divizia Energie, în vederea administrării tuturor proiectelor companiei din acest domeniu, constituind o interfaţă unică a Petrom cu partenerii externi şi consumatorii interni şi externi de pe piaţa de energie. Date tehnice ale centralei: capacitate instalată: 860 MW; configuraţie tehnică: 2 turbine cu gaz având capacitatea de 290 MW fiecare şi 1 turbina cu abur având capacitatea de 313 MW; flexibilitate ridicată: pornire rapidă – timpul de pornire este cu 50% mai mic comparativ cu o centrală electrică convenţională şi viteză mare de creştere a cantităţii de energie electrică produsă; emisii reduse de CO2: centrala produce electricitate la 0,35 t CO2/MWh vs. o centrală convenţională pe cărbune/lignit care produce aproximativ 0,8 t CO2/MWh.

    Centrala de la Brazi aduce stabilitate în furnizarea de energie a României: nu depinde de vreme (ex. nivelul apei, vânt, soare) şi poate compensa gradul scăzut de predictibilitate a producţiei eoliene – permite instalarea a aproximativ 700 MW de energie eoliană în sistemul românesc; conexiunea la reţeaua de gaze şi electricitate: conductă de gaze de 30 km nou-construită şi 2 x 3 km de linii de înaltă tensiune nou-construite.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: MasterCard, serviciul digital MasterPass

    Elementul de noutate:

    Interoperabilitatea globală, eficienţa şi posibilitatea plăţii cu telefonul mobil. Utilizatorii portofelelor digitale compatibile MasterPass pot face cumpărături la orice comerciant din reţeaua MasterPass. Comercianţii nu mai trebuie să îşi integreze platformele de comerţ cu fiecare portofel digital, o singură integrare cu MasterPass deschide accesul către orice portofel digital compatibil. Prin introducerea de coduri QR compatibile cu MasterPass orice comerciant poate accepta plăţi mobile în magazin cu orice portofel digital compatibil cu MasterPass.


    Efectele inovaţiei:

    Plăţile devin mai simple, rapide şi sigure, MasterPass eliminând necesitatea de a introduce datele cardului şi livrării la fiecare tranzacţie. Orice portofel din lume poate fi integrat în MasterPass. Un alt efect este înlăturarea barierelor geografice pentru comercianţi.

    La proiect au participat echipa biroului MasterCard din Bucureşti şi cea de la Netopia mobilPay.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: MasterCard, plăţi cu cardul la livrare

    Elementul de noutate:

    Consumatorii care fac cumpărături online şi aleg să plătească la livrare vor putea efectua plata cu cardul. La finalizarea proiectului, toţi curierii de la Urgent Cargus vor fi echipaţi cu terminale de plată ultraportabile de tip Mobile POS.


    Efectele inovaţiei:

    Proiectul oferă o opţiune de plată alternativă flexibilă, iar consumatorii nu vor mai avea grija numerarului sau a drumurilor la bancomat. Plăţile vor fi rapide, sistemul permiţând atât plăţi Chip & Pin, cât şi contactless. Procedurile companiei de curierat vor deveni mai simple, datorită integrării cu sistemul de gestiune a coletelor. Se reduce cantitatea de numerar pe care angajaţii companiei de curierat o transportă.

    Ideea a fost de a pune la dispoziţia clienţilor companiei de curierat soluţii de plată simple, rapide şi sigure. La proiect au participat echipa biroului MasterCard din Bucureşti şi cea de la Urgent Cargus. 

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.


    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cele mai inovatoare companii din România: KLG Europe România Logistic, integrare informaţională între sistemele Orange România şi KLG Europe

    Pe lângă obiectivele stabilite iniţial, integrarea implementată a generat eliminarea unui pas operaţional (aplicarea pe colete a formularului de transport specific companiilor de curierat); astfel s-au redus timpul de procesare şi implicit costul operaţional. Comunicarea cu compania de curierat se face strict între sisteme şi nu este nevoie de intervenţie umană.

    Elementul de noutate:

    Noul modul XML Gateway a fost primul pe care Oracle l-a livrat în România, Orange fiind primul client. Datorită XML Gateway s-au înregistrat schimbări radicale în modulele de inventar şi în gestionarea comenzilor.

    MultiStore Picking este un proces nou în sistemul KLG prin care operatorul de stoc procesează simultan între 12 şi 30 de comenzi diferite; sistemul dirijează operatorul către produse folosind cel mai scurt drum astfel încât timpul consumat să fie cât mai redus.

    Un alt element de noutate este aşa-numita barieră de trei minute; ambele sisteme sunt setate să comunice toate documentele necesare livrării unei comenzi în limita a trei minute (pentru 4 comenzi simultan).


    Efectele inovaţiei:

    Soluţia a condus la creşterea productivităţii livrărilor Orange către clienţi cu aproximativ 25% faţă de perioada anterioară. Precizia inventarierii produselor aflate pe stoc a crescut, iar timpul de răspuns la comenzile primite a scăzut la maximum 24 de ore. În plus, costul logistic per unitate a scăzut cu peste 2%.


    Descriere:

    Soluţia a fost identificată de KLG în colaborare cu Orange, printr-o analiză comună a proceselor. Cele două companii au construit o echipă de proiect comună formată din ingineri logisticieni şi specialişti IT. Analiza diagnostic de la începutul colaborării a arătat că implementarea procesului va duce la o creştere de peste 20% a productivităţii şi la o reducere de costuri de peste 2%, faţă de perioada în care Orange realiza in-house activitatea de logistică.

    În analiza iniţială au fost implicate 12 persoane din Orange, KLG şi de la companiile producătoare de softuri specializate (Oracle şi Van Boxtel Software). Procesul de analiză şi de identificare a celei mai bune soluţii a durat circa două săptămâni, timp în care echipa de proiect a analizat toate cerinţele şi obiectivele setate la nivel de top management. Odată identificată soluţia, fiecare companie a început dezvoltările locale în aplicaţia sa, ca mai apoi să testeze împreună funcţionalităţile; testele au durat circa
    6 săptămâni.

    Implementarea finală a avut loc în septembrie 2010 şi a fost realizată în patru zile. Numărul de comenzi a crescut gradual şi ambele echipe au identificat, izolat şi eliminat diverse disfuncţionalităţi. Per total, costul implementării a depăşit 100.000 de euro, care însă a fost amortizat în 36 de luni.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Honeywell, Honeywell Scanning & mobility (în baza platformei Vocollect pick by voice, dezvoltată şi implementată de Total Technologies)

    Elementul de noutate:

    Vocollect Pick by Voice permite recunoaşterea vocii şi realizarea operaţiunilor prin comandă vocală, operatorul fiind recunoscut de sistem după amprenta vocală, chiar şi în situaţia în care vocea suferă modificări (de exemplu, răguşeală). Tehnologia Sound Sence permite filtrarea tuturor zgomotelor din depozit. Alte beneficii sunt de natura securităţii muncii, dar şi a flexibilităţii în ceea ce priveşte configurarea depozitului sau a portofoliului de produse.


    Efectele inovaţiei:

    Soluţia Vocollect face parte din portofoliul Honeywell divizia HSM – Honeywell Scanning & Mobility. Analizele realizate de Total Technologies aduc o abordare inovativă cu efect în industria de logistică din România.

    Soluţia de voce ajută creşterea productivităţii muncii cu circa 35% şi reducerea erorilor de operare cu până la 50%. Beneficii generale rezultate din inovaţie: creşterea productivităţii: 20 – 50%; acurateţea poate ajunge la un prag maxim de 99,99%; ergonomie; securitatea muncii şi reduceri semnificative de costuri.


    Descriere:

    În depozitele din România, pentru operaţiunile de picking, variantele clasice sunt listele pe hârtie sau terminalele clasice pentru scanarea codurilor de bare.

    Vocollect Pick by Voice eliberează operatorul de picking de interacţiunea cu un computer sau cu o listă printată pe hârtie, crescând astfel viteza de lucru. Soluţia permite ca operatorul de picking din depozit să acţioneze cu ambele mâini şi privirea libere. Astfel, operatorul nu mai este preocupat să tasteze sau să înregistreze informaţiile decât prin voce. Privirea liberă permite focusarea operatorului asupra locaţiei şi produsului ce trebuie cules, respectiv cantitatea, fără a fi necesar să aibă o interacţiune repetată cu echipamentul. Singurul feedback este verbal, natural, şi nu mai este nevoie de verificări ale ecranului sau de introducerea de cantităţi sau confirmare prin intermediul unui echipament mobil clasic.

    Echipa Total Technologies este formată din consultanţi şi specialişti certificaţi Vocollect, având la bază o experienţă vastă în soluţiile de optimizare pentru activităţile de logistică şi producţie. În implementarea şi adaptarea soluţiei pentru depozitele din România sunt necesare echipamente furnizate de Vocollect by Honneywell care permit instalarea aplicaţiei şi centralizarea informaţiilor în sistemele specifice acestui domeniu. Total Technologies are o echipă dedicată pentru soluţia Vocollect Pick by Voice, pentru fiecare etapă a proiectelor fiind alocaţi specialişti pre-sales, sales, dezvoltare, customizare, implementare şi suport. Total Technologies este prezentă pe piaţă din 1992 şi este specializată în implementarea de soluţii autoID şi de mobilitate, dedicate mediilor de lucru profesionale din industria de logistică, retail, producţie, FMCG şi utilităţi. Total Technologies are circa 40 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 20 milioane de lei în 2014.

    Grupul american Honeywell deţine în România două fabrici – Honeywell Life Safety la Lugoj, unde produce sisteme de detectoare de foc şi de fum, şi Honeywell Turbo Technologies din Bucureşti, unde se produc turbosuflante pentru motoare diesel şi pentru motoare pe benzină.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.


    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Klaus Iohannis se află în situaţia de a se califica la cel mai pretenţios loc de muncă din România

    Diverşi se străduiesc zilele acestea să contabilizeze explicaţiile raţionale şi emoţionale ale rezultatului alegerilor prezidenţiale. Scrutin care a adus un primar de provincie, lipsit de carismă, vioiciune şi verb iute să locuiască cinci ani în prima reşedinţă publică a ţării, Palatul Cotroceni, şi care l-a aruncat pe premierul-preşedinte de partid într-un marasm de durată, cu final care încă nu poate fi prevăzut.

    Este acum un început al anotimpului îngăduinţei şi al aşteptărilor pentru preşedintele ales Klaus Iohannis. De care au avut parte şi ceilalţi preşedinţi, aduşi în dealul Cotroceniului de valurile molcome sau agitate ale votului negativ. Şi cum pe catwalk defilează moda recurentă a scrisorilor deschise, este o competiţie a epistolelor, în care noului preşedinte i se cer câte în lună şi în stele.

    La firitiselile interne s-au adăugat prompt blagoslovelile liderilor lumii civilizate, un nor gros de tămâie fiind în formare accelerată în jurul lui Iohannis. Noul cult al personalităţii se construieşte cu un larg concurs, interesat sau inocent.
    Însă situaţia reală nu seamănă nici pe departe cu un sfârşit şi început de altă lume (mai bună, mai curată, mai mirosind a flori). Mai curând adie a convieţuire de cursă lungă, atât de dragă românilor. Momentan, în firea şi în mersul lucrurilor, preşedinte este tot Traian Băsescu. În mersul, dar nu şi în firea lucrurilor, premier este tot Victor Ponta, iar pâinea şi cuţitul le au tot al său PSD (dimpreună cu sateliţii).

    Traian Băsescu a declarat în clar că vrea să fie preşedinte până în ultimul minut al mandatului. A avut o intervenţie cam bâlbâită de la pupitrul prezidenţial, în care a făcut ce ştie mai bine: să dea cu măturica. E drept, nu cu aceeaşi vigoare a vremurilor bune. După care s-a dus (altfel cum?) să îşi înalţe moralul la o locantă, în mijlocul spiritului ludic întreţinut cu sârg de membrii partidului bretonului blond.

    La Victor Ponta e mai întunecat, mai crâncen şi mai cu lacrimi. Nici vorba de locantă. Poate doar pentru vreo domolire de urgenţă a amarului. Ponta s-a ascuns în nişte munţi figurativi, la refacere. Nu ştiu dacă acolo va avea revelaţii suficient de puternice, care să îl ducă la o înţelepciune de pe urmă. Şi care să aibă ca efect curăţarea locului din jurul său.

    Mai curând, de pe unde este, Ponta se va întoarce mai îndârjit. A pierdut totul, deci nu are nimic de pierdut. Şi va încerca, din răsputeri, să consolideze polul de putere din jurul său. Alternativa este punerea sa în carantină. Este o realitate cruntă, care nu poate fi eludată, nici de prietenii, nici de neprietenii săi: milionul năucitor de voturi diferenţă la care a fost înfrânt.
    Ce are de făcut, în acest context, noul preşedinte Klaus Iohannis?

    Să înveţe. Deocamdată, Iohannis se complace în tripla ipostază preşedinte – şef de partid de opoziţie – primar. Incorectă şi din care dă indicaţii amestecând rostul puterilor în stat. Indicaţiile au fost însă respectate de şifonatul nostru parlament, doar pentru că instituţia din urmă, de voie – de nevoie, a catadicsit să scape de băieţii şi fetele rele, înfiorată că ar putea avea de a face cu o nouă furie populară. În schimb, noul preşedinte, pe care nu îndrăzneşte încă nimeni să-l pună la masă pentru „alfabetizare“, i-a ciufulit total incorect pe ambasadori, lucru pe care „muribundul“ Băsescu l-a sancţionat, pe bună dreptate.
    Să aibă înţelepciunea de a-şi alege oameni de la care să accepte să înveţe şi nu zornăitori de cădelniţe. Am văzut câteva nume de posibili consilieri şi nu sunt deloc încurajatoare. Klaus Iohannis nu trebuie să fie prizonierul tămâii.

    Să înveţe să relaţioneze. Klaus Iohannis are dificultăţi în acest sens, date de o neliniştitoare rigiditate interioară. Un preşedinte lovit de autism social este un nonsens. Un preşedinte care nu ştie să relaţioneze în atmosfera de salon a lumii mai-marilor lumii este o catastrofă.

    Klaus Iohannis trebuie să ştie (dacă nu, iar să înveţe) că simpatia poporului este capricioasă. Că oamenii pot fi lesne dezamăgiţi şi că de reacţii nici Cel de Sus nu te poate feri. Că poţi veni pe un val al speranţelor şi sfârşi trimis în adânc, ca un surfer nepriceput. Că acest scut al virtuţilor de sorginte teutonică nu îl face inatacabil şi că vor fi momente ale adevărului, în care probabil se va dovedi că asemenea virtuţi (prin apartenenţă, prin asociere) nu sunt şi ale eului interior.

    În sfârşit, Klaus Iohannis trebuie să aibă modestia de a învăţa. Din greu, repede. Modestia este ea însăşi o lecţie.

    Un candidat la preşedinţie, care s-a pierdut pe drum într-un fel nedemn şi inexplicabil, deşi avea toate calificările necesare pentru post, obişnuia să spună (just) că în meseria de prezident nu te poţi califica la locul de muncă.

    Klaus Iohannis se află în situaţia de a se califica, în multe, la cel mai pretenţios loc de muncă din România.

    Omul cât trăieşte învaţă, nu?

  • Cele mai inovatoare companii din România: HOLCIM România, recuperarea energiei termice din gazele reziduale în fabricile de ciment

    Elementul de noutate:

    La fabrica Ciment Aleşd (Bihor) a fost pusă în funcţiune prima instalaţie din lume care recuperează energia termică din gazele reziduale într-o fabrică de ciment, atât de la preîncălzitor, cât şi de la răcitor, folosind organic rankine cycle (ORC) ca agent de schimb termic. Tehnologia ORC a fost folosită şi în alte industrii, dar la Aleşd a fost aplicată pentru prima dată în industria cimentului.


    Efectele inovaţiei:

    Instalaţia permite producerea a aproximativ 15% din energia electrică necesară fabricii de ciment fără consum de combustibili şi fără emisii (de gaze cu efect de seră, de praf, NO2, SO2) adiţionale procesului de fabricare al clincherului de ciment. Acest proiect participă la atingerea celor trei ţinte europene impuse pentru anul 2020 în domeniul climei şi energiei (20% reducere a gazelor cu efect de seră, 20% creştere a eficienţei energetice şi 20% energie regenerabilă în mixul de energie).

    Datorită rezultatelor tehnice obţinute, din 2013 se analizează posibilitatea de extindere a acestui proiect, prin implementarea unui sistem de recuperare a energie termice a gazelor reziduale şi la Ciment Câmpulung.


    Descriere:

    Proiectul a fost iniţiat în fabrica Ciment Aleşd în 2010, printr-un studiu de fezabilitate tehnic. Proiectul a fost realizat şi coordonat de ingineri români, iar construcţia instalaţiei de la Aleşd a avut loc în perioada 2011-2012. În a doua parte a anului 2012 au avut loc probele tehnice şi industriale ale sistemului instalat. În construcţia instalaţiei au fost implicate peste 300 de persoane, dintre care două treimi sunt români.

    Cogenerarea industrială se poate implementa în industriile energointensive de unde rezultă gaze reziduale purtătoare de energie termică, care poate fi ulterior transformată în energie electrică.

    Aplicarea cogenerării în sectorul cimentului este relativ nouă (din 2005) şi s-a dezvoltat în Asia în cadrul proiectelor de dezvoltare de tehnologii curate ale Protocolului de la Kyoto, unul dintre beneficiile principale fiind reducerea de gaze cu efect de seră.

    În prezent, există aproximativ 900 astfel de sisteme la nivel mondial (majoritatea în Asia), 98% dintre ele utilizând apa supraîncălzită ca agent de preluare a energie termice reziduale.

    Holcim deţine şi operează două fabrici de ciment la Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, o reţea de 14 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali, un terminal de ciment la Bucureşti şi unul la Turda.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.


    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cele mai inovatoare companii din România: FM România, pregătirea mărfurilor cu control integrat

    Elementul de noutate:

    FM România este singura companie logistică din România ce foloseşte acest tip de proces, de verificare automată a comenzilor în timp real, în timpul trierii.


    Efectele inovaţiei:

    Un cost logistic mai mic per comandă, un timp standard mai scurt de pregătire a comenzii, o acurateţe mult mai mare a procesului de verificare, un procent semnificativ mai redus de reclamaţii din partea clienţilor, un procent mai mare la indicatorii de performanţă, un grad ridicat al nivelului de satisfacţie a clienţilor.


    Descriere:

    Greutatea pentru aceleaşi produse nu este niciodată constantă într-o anumită perioadă. Spre exemplu, în cazul unei sticluţe de parfum, greutatea variază în funcţie de acurateţea sistemului de umplere a sticluţei, iar greutatea cartonului variază în funcţie de umiditate. Toţi aceşti parametri influenţează greutatea unităţilor, de unde necesitatea dezvoltării unui control integrat în procesul de pregătire a mărfurilor.

    Procesul de pregătire a mărfurilor cu control integrat a fost dezvoltat în interiorul companiei cu ajutorul unor colaboratori externi, în ideea eliminării factorului uman şi a abordărilor subiective în procesul de verificare a comenzilor.

    Principiul pe baza căruia acesta funcţionează este: în cazul unui suport, dacă se cunoaşte ce produs ar trebui să susţină, poate fi determinată cu uşurinţă greutatea teoretică a întregii linii cu ajutorul unui software. Greutatea teoretică trebuie comparată cu greutatea măsurată pentru a verifica dacă sunt aceleaşi.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Andronescu, despre excluderi din PSD: Un război aduce doar victime. Unii au plătit deja pentru că au greşit

    ”Mie mi se pare că în acest moment e nevoie de calm, de înţelepciune, de inteligenţă şi să înţelegem buna-cuviinţă pe care trebuie să o avem faţă de cei care ne susţin. Ca urmare, eu cred că partidul este o structură care trebuie să lucreze pentru oameni”, a spus Andronescu.

    Întrebată despre excluderea din partid a lui Marian Vanghelie sau Robert Negoiţă, care au făcut declaraţii după eşecul de la prezidenţiale, ea a răspuns că un război aduce doar victime.

    ”Eu cred că un război nu aduce decât victime. Ca urmare, nu avem nevoie de victime. Avem nevoie să înţelegem că atunci când am exprimat opţiunea pentru acest partid, am exprimat opţiunea pentru membrii lui şi ca urmare şi toleranţa intră în inteligenţa şi în modul în care tratăm aceste lucruri”, a spus Andronescu.

    Întrebată cum ar trebuie să plătească cei care au greşit, Andronescu a răspuns: ŢEu cred că unii au plătit deja”.