Blog

  • Prognoza meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri

    Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în nopţile precedente, între -2 şi 8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

    La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost şef al Băncii Italiei, condamnat la peste trei ani de închisoare pentru înşelarea pieţei

    Fazio a fost obligat să demisioneze în urmă cu şase ani de la conducerea băncii centrale italiene, după ce s-a aflat că a favorizat ofertanţii locali în detrimentul celor străini care vroiau să cumpere bănci italiene.

    El a mai primit o pedeapsă cu închisoarea într-un caz similar.

    Bancherul, în vârstă de 75 de ani, este încă în libertate, în virtutea unei legi italiene care prevede că persoanele condamnate nu trebuie să efectueze pedeapsa până când nu este respins şi ultimul apel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Phantom Eye” e gata de zbor. Avionul pe bază de hidrogen poate sta în aer patru zile

    Primul zbor al avionului cu hidrogen va dura între patru şi opt ore. “Phantom Eye” va decola de la baza aeriană Edwards Air Force Base. Avionul este făcut special pentru misiunile de recunoaştere şi supraveghere. “Phantom Eye” are două motoare, cu patru cilindri care produc câte 150 de cai putere fiecare. Aripile măsoară 46 de metri, iar avionul poate transporta o greutate de până la 200 de kilograme.

    “Phantom Eye este primul avion de acest fel şi va deschide o nouă piaţă a comunicării şi colectării de date. Transformăm o idee în realitate, avioanele pe care le dezvoltăm arată cât de repede se poate avansa prin efort şi cât de departe se poate ajunge prin inteligenţă şi tehnologia de supraveghere şi recunoaştere.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Grecii se tem că noul acord de susţinere financiară va limita suveranitatea ţării

    Astfel, 60% dintre persoanele intervievate cred că acordul va avea un efect negativ.

    Sondajul, publicat de ziarul To Vima, a fost efectuat imediat după acordul liderilor din zona euro de acordare a unui nou sprijin financiar de 130 de miliarde de euro Greciei.

    Pachetul de sprijin prevede ca băncile, fondurile de pensii şi asigurătorii să accepte o reevaluare în scădere a datoriilor Greciei cu 50%, astfel încât acestea să ajungă la 120% din PIB până în 2020.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Italianul Mario Draghi preia conducerea BCE în plină criză a uniunii monetare europene

    Draghi va deveni, astfel, “paznicul-şef” al euro şi al economiei formate din 17 ţări europene, victimă a crizei datoriilor suverane pe care politicienii fac eforturi să o rezolve. Ca preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), acesta va fi al doilea cel mai puternic şef de bancă centrală din lume, după Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale a SUA (Fed), şi un personaj cheie în planurile de a restabili încrederea investitorilor în zona euro.

    “Va fi un botez de foc pentru Draghi. Este greu să fii preşedinte al BCE în orice situaţie, dar mai ales în timpul unei crize majore”, a spus Nick Kounis, şef al diviziei de cercetare macro la ABN Amro Amsterdam.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Motanul încălţat”, încasări de 24 mil. euro în doar două zile – GALERIE FOTO

    Povestea desprinsă din seria Shrek, unde Motanul încălţat interpretat de Antonio Banderas este personaj de seamă, s-a clasat pe prima poziţie în box office-ul nord-american în primele două zile de la lansare, potrivit datelor preliminare, scrie BBC News.

    Animaţia 3D care prezintă viaţa lui Puss înainte de a-l cunoaşte pe Shrek a avut încasări de 34 de milioane de dolari (aproape 24 de milioane de euro) de vineri până duminică. Aproape 35% din publicul care a mers în acest weekend în cinematografele din SUA şi Canada pentru a vedea Puss in Boots este de origine hispanică, atras inclusiv de faptul că Antonio Banderas şi Salma Hayek dau voce personajelor principale din film, alături de Billy Bob Thornton şi actorul Zach Galifianakis din “Marea mahmureală”.

    Pe locul al doilea în box office s-a clasat filmul horror cu buget redus Paranormal Activity 3, partea a treia a celebrei francize despre evenimente paranormale regizată de Ariel Schulman şi Henry Joost care a înregistrat încasări de 18,5 de milioane de dolari (13 milioane de euro).

    Thrillerul SF In Time, cu Justin Timberlake, a fost pe locul trei în box office, cu încasări de 12 milioane de dolari (8,46 de milioane de euro), urmat de Footlose, un remake al filmului din 1984, cu Andie MacDowell, Dennis Quaid şi Jason Ferguson în rolurile principale, şi de The Rum Diary în care joacă Johnny Depp.

  • S-a născut cetăţeanul cu numărul şapte miliarde. Cine este bebeluşul pe care toată lumea îl aştepta?

    Micuţa Nargis s-a năcut în această dimineaţă, la ora locală 7.25, într-un sat din statul indian Pradesh Uttar, potrivit BBC. Plan International spune că Nargis a fost declarată în mod simbolic ca fiind cetăţeanul cu numărul şapte miliarde din lume, întrucât nu poate fi stabilit cu exactitate care anume este bebeluşul care va face trecerea de la un miliard la altul.

    Naţiunile Unite au estimat că astăzi va avea loc naşterea în urma căreia lumea va ajunge la şapte miliarde de locuitori. Tot astăzi şi filipinezii au raportat acelaşi eveniment, după ce o fetiţă, considerată, de asemenea, cetăţeanul cu numărul şapte miliarde, s-a născut într-un spital din Manila.

    La fiecare minut, 51 de bebeluşi se nasc în India, iar 11 se nasc în cel mai populat stat indian – Uttar Pardesh. Părinţii lui Nargis se numesc Vinita şi Ajay, sunt fermieri şi locuiesc într-un sat numit Mall, la aproape 30 de kilometri de capitala statului Uttar Pardesh, Lucknow.

    Nargis a fost aleasă să reprezinte cetăţeanul cu numărul şapte miliarde în mod simbolic, întrucât India este ţara cu cel mai mare număr femei care avortează fetuşi de sex femeiesc.

  • Încep pregătirile pentru Gala Premiilor eCommerce 2011

    Ediţia curentă a Galei numără peste 60 de magazine online înscrise în competiţie, după un amplu proces de preselecţie prin care, spre exemplu, 18 comercianţi au primit răspuns nefavorabil în ce priveşte participarea. Fiecare magazin acceptat în competitţe a trebuit să treacă prin trei etape de jurizare diferite cu scopul de a observa şi analiza evoluţia lui în timp şi prin 89 de criterii de evaluare care vizează toate aspectele esenţiale ale unui business online, de la criterii tehnice şi până la experienţa de cumpărare a clientului final.

    Juriul Galei Premiilor eCommerce 2011 este format din 17 specialişti, printre care şi reprezentanţi ai Google sau Orange România.

  • Imaginea anului în România: Traian Băsescu înconjurat de feţe bisericeşti. Cum a fost realizată şi de ce a râs preşedintele

    maginea a fost realizată de colaboratorul MEDIAFAX Sebastian Marcovici şi postată pe www.facebook.com, dar şi pe site-uri de ştiri din Cluj.

    “După vreo 5 ore de canonizări speech-uri etc şi zbătut printre o grămadă de simpantizanţi de toate felurile am reuşit după ce eram destul de dezamăgit că nu am o singură poză mai impresionantă (acelaşi portret cu Băse, aceleaşi grămezi de oameni şi streza într-un colţ al pozei etc etc etc de-ale mele) să fac poza aceasta cu preşedintele printre cei 50 de ierarhi…. ” a scris autorul imagii pe contul său de Facebook.

    Contactat de MEDIAFAX, Sebastian Marcovici a declarat că a ieşit din biserică înainte de terminarea slujbei de canonizare, iar aproximativ cinci preoţi l-au rugat să le facă o fotografie cu aparatul lor. Odată cu terminarea slujbei, numărul preoţilor a crescut, iar aceştia l-au invitat pe preşedintele Traian Băsecu între ei, pentru a fi fotografiaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi planuri anticriză după o săptămână de foc în Europa. Care sunt îngrijorările pieţelor şi analiştilor

    Angajamentele la care s-a ajuns nu au reuşit însă să convingă pe deplin pieţele, acestea temându-se că pachetul de salvare a venit prea târziu şi este prea mic pentru a împiedica scufundarea unor economii mai mari, precum cea italiană, scrie The Wall Street Journal.

    Elementele esenţiale are reacţiei zonei euro, care poartă clar amprenta influenţei Germaniei, sunt recapitalizarea băncilor, extinderea capacităţii fondului de salvare a spaţiului euro, Fondul European de Stabilitate Financiară, la 1.000 de miliarde de euro şi reevaluarea în scădere a datoriilor Greciei către bănci cu 50%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro