BusinessMagazin

Blog

  • Lumea vazuta prin lentila

    Pentru a va supraveghea locuinta electronic, puteti alege intre o multime de tipuri de echipamente, cu preturi pornind de la 50 de euro. Modelul ales trebuie sa tina cont de scopul pentru care este instalat. Unele se instaleaza mai mult pentru a descuraja eventualele incercari ale infractorilor, iar altele, mai performante, si pentru a permite identificarea lor ulterioara.

     

    CAMERE WEB: Sunt cele mai ieftine, dar unele modele mai avansate pot trimite capturi video prin Internet daca sunt conectate la un PC.

     

    CAMERE WIRELESS: Au avantajul ca pot fi instalate usor de oricine. Sunt insa mai scumpe, iar un sistem complet cu mai multe camere care sa monitorizeze si interiorul si exteriorul locuintei poate ajunge la preturi de cateva mii de euro.

     

    CAMERE DE NOAPTE: Permit utilizarea in conditii de luminozitate minima, prin unde infrarosii sau pe baza caldurii emise de corpul uman.

     

    CAMERE IP: Sunt cele care, odata conectate la cablul de acces Internet, nu au nevoie de intermedierea unui computer pentru a transmite imagini (pot fi vazute de pe orice echipament cu acces Internet). Preturile incep de la 80-90 de euro.

     

    CAMERE PENTRU COPII: Sunt sisteme de supraveghere ascunse pentru a putea observa copilul – sau baby-sitter-ul. De multe ori sunt camere wireless „deghizate“ in detectoare de fum sau inserate in obiecte din camera.

     

    CAMERE „DUMMY“: Sunt cele nefunctionale, instalate doar pentru a descuraja. Unele par adevarate si sunt prevazute cu un motoras care le imprima o miscare similara cu a celor adevarate sau au senzori de miscare.

     

    CAMERE „DOME“: Fac parte din categoria produselor scumpe. Pretul e justificat insa de insusirile tehnice, care pot merge pana la a putea inregistra in sistem high-definition. Numele vine de la forma lor circulara.

  • MEDIA/ADVERTISING: Boxul revine pe ecrane cu un croseu de marketing

    Dupa ce s-a clatinat ani buni la rand in ringul televiziunilor si al sponsorilor, boxul profesionist autohton pare sa fi capatat vlaga: seria de gale televizate de anul acesta arata ca boxul se pregateste sa loveasca direct in bugete si sa devina profitabil pe termen lung.

    Cam din zece in zece minute se uita la ceas. Inca de la inceputul intalnirii, Rudel Obreja, presedintele Federatiei Romane de Box, a spus ca nu are mult timp la dispozitie, fiind strans cu usa de timpul limitat din agenda. Numai ca discutia despre boxul profesionist l-a prins atat de tare, incat agenda pare sa fi trecut pe locul al doilea. Tot cam din zece in zece minute, cate un barbat il saluta din mers, ii face semn respectuos de la distanta sau vine sa ii stranga mana. Sunt cunostinte sau este terasa respectiva un loc in care Obreja vine frecvent, devenind astfel un familiar al locului?

     

    Nici una, nici alta, spune el. Sunt pur si simplu oameni care il stiu de la transmisiunile de box de la televizor, de la talk-show-urile dedicate acestui sport sau de prin ziare. Popularitatea lui Obreja in randul oamenilor de rand pare astfel cel putin neasteptata pentru un sport aproape fara expunere in Romania si care deschide extrem de rar programele de stiri de la televizor.

     

    La fel de surprinzator ar putea parea, din aceeasi perspectiva, si leadershipul de audienta la nivelul tuturor indivizilor din mediul urban inregistrat de Pro TV la transmisiunea galei de box profesionist organizata recent la Timisoara, pe 21 iulie (cu 4,8 puncte de rating, fata de cele 4 puncte ale Antenei 1).

     

    Numai ca cele doua situatii – faptul ca presedintele forului de box romanesc se bucura de popularitate si faptul ca Noaptea Campionilor a stat bine la audienta – demonstreaza ceea ce apropiatii acestui sport sustin de ceva timp incoace: boxul profesionist are toate sansele sa fie al doilea sport consumat de romani, dupa fotbal. Rudel Obreja intareste, la randul sau: boxul are un loc latent pe piata in optiunile telespectatorilor. „Trebuie activat, iar cand acest lucru se va intampla, va fi bataie pe el“, spune cel care intr-un an si jumatate de cand a preluat conducerea federatiei a inceput sa miste lucrurile in acest sport.

     

    In primul rand, a pus umarul la reglementarea statutului de boxer profesionist anul trecut (realizata printr-o ordonanta de urgenta). A indepartat din federatie anumite persoane a caror imagine era deseori asociata scandalului si care ar fi putut pata insasi imaginea acestui sport, spune Obreja (ceea ce in fotbal nu se intampla). Apoi l-a adus pe Leonard Doroftei – castigator al centurii cu diamante WBA in 2002 – la federatie in calitate de antrenor. Iar recent a batut palma cu un promoter – Eduard Irimia, cunoscut pentru organizarea galelor de Local Kombat televizate de Pro TV – pentru organizarea unei serii de gale de box in tara.

     

    Iar pasul urmator pe care Rudel Obreja vrea sa il faca este sa puna pe picioare activitatea de marketing si de PR a federatiei de box. E nevoie de acest lucru atat pentru suplimentarea fondurilor federatiei (600.000 de euro, bugetul actual), dar mai ales pentru promovarea si activarea acestui sport in Romania. „Pentru ca se poate“, spune el cu convingere. „Nu numai fotbalul vinde“, completeaza Obreja, dand ca exemplu Statele Unite, unde boxul profesionist invarte mai multi bani decat fotbalul. Si pentru ca simte ca se poate, Obreja pare gata sa puna si un pariu: „In cinci ani de acum incolo, ne vom bate cot la cot cu Germania in box“.

     

    Demersurile lui Obreja din ultima perioada si planurile lui pe termen lung, precum si interesul promoterilor independenti de a organiza gale – dar si al televiziunilor de a le prelua – confirma ceea ce BUSINESS Magazin anticipa intr-un articol despre boxul profesionist de anul trecut, si anume faptul ca desi acest sport sta intins la podea de ani de zile din lipsa banilor, advertiserilor si a specialistilor in marketing sportiv, organizatorii de gale si televiziunile nu arunca inca prosopul.

     

    De ce? Raspunsul il dadea, in acelasi articol, Costi Mocanu de la Pro TV si TV Sport: „Marile branduri de fotbal deja s-au «securizat». Urmeaza bataia (advertiserilor – n.r.) pe box. Pentru ca boxul este un vector de imagine sanatos, are expunere mare si un potential urias de publicitate neconventionala“.

    Dupa noua luni de la aceasta previziune a lui Costi Mocanu – intarita si de Rudel Obreja in discutia cu BUSINESS Magazin de saptamana trecuta – nu se poate spune ca a inceput deja bataia advertiserilor pe acest sport, in schimb se poate spune ca acum este perioada in care se ascut armele.

     

    Iata un prim semn concret: boxul incepe sa atraga si alti sponsori decat cei de stat, respectiv pe Mitsubishi (auto) si Redis (nutritie) – sponsori ai galei recente de la Timisoara, fata de sponsorii BCR, Loteria Nationala si Petrom – care au sustinut financiar Gala Doroftei de la Bucuresti din vara lui 2002, in cadrul careia pugilistul roman si-a aparat centura in fata argentinianului Raul Balbi. Gala Doroftei a fost patronata de Argirom, firma lui Iosif Armas, fost deputat PSD si apropiat al fostului premier Adrian Nastase (atunci Iosif Armas era si presedinte al Federatiei Romane de Box).

     

    De fapt asocierea Mitsubishi si Redis cu boxul este o continuare a asocierii acestor marci cu luptele corp la corp (respectiv Local Kombat – LK), „pentru care exista un apetit ridicat printre romani“, completeaza Eduard Irimia, promotor de evenimente sportive si organizator al Noptii Campionilor de la Timisoara. El ofera drept exemplu insusi sportul pe care l-a crescut de la zero – Local Kombat – si a carui vedeta, Ionut Iftimoaie, este cunoscut in Romania „asa cum este Zinedine Zidane in Franta“, spune el.

     

    Interesul romanilor pentru luptele corp la corp se vede insa si in banii pe care acestia sunt dispusi sa ii scoata din buzunar pentru un spectacol de LK: daca biletele costau la inceput 100.000 de lei, apoi 300.000 lei, costul unui bilet atinge acum si 1 milion de lei. Iar in termeni de profituri, daca initial o gala de LK atragea 5.000-10.000 de euro din sponsorizari, acum sumele se invart intre 30.000 si 40.000 de euro, a spus Irimia pentru BUSINESS Magazin.

     

    Daca se adauga si cei 25.000 de euro atrasi in medie din vanzarea de bilete la o gala de LK, precum si veniturile din vanzarea drepturilor de televizare si alte forme de publicitate, rezulta urmatoarele: banii obtinuti per total nu numai ca acopera costurile de organizare a galei – undeva intre 50.000-70.000 de euro, conform organizatorului – dar fac din LK „un produs foarte profitabil“, spune Irimia.

     

    Ce face Irimia cu profitul? Acum il reinvesteste in box, sport despre care admite ca deocamdata nu este un business, fiind la inceput de drum. De pilda, gala din 21 iulie a costat 30.000 de euro, din care doar 25.000 au fost acoperiti, spune el. Dar din drepturi de televizare si diverse sponsorizari, a reusit sa obtina un profit de 10.000 de euro.

     

    Numai ca Irimia nu pare descurajat de incasarile din box, vazute prin prisma celor de la LK. Dimpotriva, pe termen lung, boxul profesionist este sportul pe care pariaza promoterul. „Local Kombat s-ar putea sa mai tina 5-6 ani, insa boxul este un sport de cursa lunga, care va dura cateva zeci de ani de acum incolo“, este pronosticul sau. Iar cu boxul nu pleaca de la zero, precizeaza el. „Este un sport care are deja imagine si popularitate in Romania, plus ca plec si cu un avantaj financiar.“

     

    Insa potentialul boxului profesionist nu l-a mirosit numai Irimia. Mai exista un promoter care a cochetat cu organizarea de gale aici si care vrea sa continue ce a inceput. Este vorba despre Cristi Ganescu, care detine Gankor – companie care ofera servicii in boxing management – si care este stabilit in Canada de 22 de ani. Ganescu este si cel care ii impresariaza pe cei mai bine cotati boxeri profesionisti din Romania la ora actuala: Lucian Bute, Adrian Diaconu, Ion Ionut Dan (toti aflati sub contract cu clubul Interbox din Canada, pentru care a luptat si Leonard Doroftei pe vremea cand a devenit campion mondial).

     

    „Deocamdata, eu nu fac bani din box in Romania, dar stiu ca lucrurile se vor schimba“, spunea Cristi Ganescu intr-un interviu de anul trecut. „Asa ca am rabdare si astept. Astept, dar nu stau deoparte“, mai spunea el. Si nu sta deoparte: aflat in Romania in aceasta perioada, Ganescu a pus luna trecuta bazele unei companii de management sportiv, Gankor Events. Iar acum tatoneaza terenul pentru organizarea altor gale. Semn clar ca ringul celor interesati de box se aglomereaza si ca deja a batut gongul intr-o competitie de business de categorie grea.

  • Box pe paine

    Peste o jumatate de milion de romani s-au uitat la gala de box Noaptea Campionilor (21 iulie) transmisa in direct de Pro TV de la Timisoara.

     

    LEADERSHIP: Luand ca target de referinta totalitatea indivizilor din mediul urban, a reiesit ca Pro TV s-a clasat pe locul I in slotul orar al transmisiei galei de box (orele 20.29 – 22.19) cu 4,8 puncte de rating, urmat de Antena 1 cu 4 puncte de rating. In medie, 539.000 de persoane din targetul mentionat s-au uitat la Pro TV in intervalul respectiv. Luand ca referinta targetul de indivizi cu varste cuprinse intre 18-49 de ani din mediul urban, Pro TV s-a clasat pe locul al doilea inregistrand un rating de 3,8 puncte. Pe acest target, Antena 1 a fost lider pe slot cu un rating de 4,3 puncte. In medie, 216.000 de persoane din acest target s-au uitat la Pro TV pe perioada galei.

     

    DUPA VARSTA: 55,2% din indivizii din mediul urban care s-au uitat la televizor la Noaptea Campionilor sunt cu varste cuprinse intre 50-60A ani.

     

    DUPA STUDII: 84,2% din indivizii din mediul urban care au urmarit Noaptea Campionilor au grade sociale C si DE (C – angajati cu studii medii si superioare, dar fara functie de conducere si muncitori calificati; DE – muncitori necalificati si altii).

  • Manusa mea pentru o centura

    Are numai 26 de ani si sanse sa devina campion mondial la box profesionist. „Sper ca in 2007 sa prind un meci de titlu mondial“, a marturisit Lucian Bute – caci despre el este vorba – intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin.

     

    Faptul ca este mai mediatizat in Canada – unde s-a stabilit din 2003 – decat in Romania, are o explicatie: Bute activeaza intr-o tara in care boxul este o institutie in sine. Si in Romania este popular in randul iubitorilor de box, inca de pe vremea cand aducea in tara bronzul mondial la boxul amator, la sfarsitul anilor ‘90 (de la care a migrat spre boxul profesionist in 2003). Iar daca acum este popular, in curand poate deveni o celebritate: Bute si-a propus sa devina campion mondial. Cel mai probabil este un titlu la versiunea WBC, unde Bute este cel mai bine cotat la ora actuala: locul al patrulea mondial (printre alte versiuni de competitii numarandu-se si WBO sau WBA – la aceasta din urma reusind Leonard Doroftei sa obtina centura cu diamante in 2002).

     

    Iar in general – la toate versiunile categoriei supermijlocie (categoria lui) – Lucian Bute este clasat pe locul al noualea mondial conform ESPN, unul dintre cele mai populare canale de sport.

     

    Intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, pugilistul a marturisit ca „la anul spera sa prinda un meci de titlu mondial“. Iar ambitia sa nu este de nerealizat: in cei trei ani de cariera, el a disputat 17 meciuri si le-a castigat pe toate – dintre care 15 prin knock-out. A obtinut patru centuri nord-americane si intercontinentale, pe care el le califica „drept un pas spre centura cea mare“.

  • Carte de vizita

    VARSTA: 26, necasatorit

    DOMICILIU: Montreal, Canada

    SPORT: Box profesionist

    CATEGORIA: Supermijlocie

    MECIURI: 17 meciuri disputate, 17 castigate – dintre care 15 prin knock-out.

     

    PALMARES IN BOXUL PROFESIONIST: Patru centuri nord-americane si intercontinentale. Este considerat ca fiind al noualea boxeur de categorie la nivel mondial, iar la versiunea WBC, Lucian Bute este cotat al patrulea mondial.

     

    PALMARES IN BOXUL AMATOR: Sapte ani consecutiv (1996-2003) a fost campion national la box. Dublu medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din Buenos Aires (1998) si Houston (1999).

  • Banii romanilor vor lua calea bancilor

    Valoarea banilor depusi de populatie la bancile din Romania va inregistra salturi mai mari in urmatorii ani decat valoarea depozitelor companiilor – asta contrar trendului din regiune. Devin romanii mai economi sau nu au in ce altceva sa-si plaseze banii?

    Depozitele facute de populatie la bancile romanesti vor creste mai rapid decat cele ale companiilor, spre deosebire de majoritatea tarilor central si est-europene, se arata in studiul „Sistemul bancar in Europa Centrala si de Est si rolul jucatorilor internationali“, realizat de UniCredit si Bank Austria Creditanstalt.

     

    Potrivit estimarilor grupului bancar, in Romania intre 2005 si 2008, ritmul de crestere al volumului depozitelor facute de persoane fizice va fi de 18% anual, in timp ce cresterea sumei totale depuse la banci de companii va fi de numai 15% anual. Sa fie acesta efectul lansarii de noi produse bancare sau al lipsei de alternative pentru investitii?

     

    Si una si alta, crede Rasvan Radu, presedintele UniCredit Romania. El remarca faptul ca in tari precum Polonia, Cehia sau Ungaria – piete cu care se compara indeobste Romania – populatia se orienteaza catre investitiile in unitati de fond, mai degraba.

     

    Fondurile de investitii au, deocamdata, o pozitie modesta in randul preferintelor romanilor pentru plasarea banilor. Valoarea totala a activelor nete administrate de fondurile de investitii se ridica la sfarsitul lunii iunie la peste 470 de milioane de lei (circa 133 mil. euro). In schimb, la finalul lui 2005, valoarea depozitelor se ridica la 20 mld. euro, de peste 150 de ori mai mult.

     

    Analistii arata cu degetul spre tarile vecine, spunand ca aceeasi cale o vor urma si plasamentele romanilor. Daca in urma cu cinci ani, fondurile de investitii reprezentau in multe tari din regiunea central-europeana 0,2-0,5% din PIB, in 2005 ajunsesera sa reprezinte mai bine de 8% din PIB.

     

    Dar depozitele raman inca in top si pentru ca bancile continua sa lanseze noi produse de economisire. Cu toate acestea, dobanzile nu vor inregistra salturi la fel de mari. „Dobanzile la depozite vor evolua in functie de inflatie“, spune Radu. Ceea ce inseamna, cel mai probabil, scadere.

     

    Per total, analistii UniCredit spun ca, pana in 2008, volumul depozitelor atrase de bancile din Romania se va majora cu 16% anual, un ritm mai redus decat cel inregistrat in 2000-2005 – 33% pe an. Depunerile la banci s-au majorat ca urmare a cresterii veniturilor, a performantelor economice si a credibilitatii sistemului bancar, spune Mihaela Popescu, economist la UniCredit. „In viitor insa, cresterea va fi incetinita de dezvoltarea produselor alternative de investitii“, completeaza ea. De cealalta parte, si activitatea de creditare va inregistra cresteri solide, in special pe partea de retail.

     

    Intre 2000 si 2005, volumul creditelor acordate populatiei s-a majorat cu aproape 120% in fiecare an „si fiindca s-a plecat de la o baza foarte mica“, recunoaste Popescu. Pana in 2008 ritmul de crestere se va mai calma, dar un plus de 37% anual nu este de lepadat. Si in cazul creditelor pentru companii, evolutia va fi semnificativa, dar mai redusa decat pe segmentul de retail, doar 18% anual. Anul trecut, volumul total al creditelor a fost de circa 17 mld. euro.

     

    Vor intampina bancile probleme din cauza cresterii mult mai rapide a creditelor decat a resurselor atrase? Rasvan Radu nu se arata ingrijorat, mizand pe atragerea de fonduri de la diviziile din alte tari ale grupurilor bancare internationale. In prezent, 88% din sistemul bancar romanesc (inclusiv BCR, aflata in curs de vanzare catre Erste) este controlat de banci internationale. Iar procesul de consolidare va continua, avertizeaza analistii UniCredit.

     

    Cert este ca penetrarea activitatii bancare pe piata romaneasca este in crestere, pe fondul unei evolutii macroeconomice favorabile. In 2005, activele totale ale bancilor romanesti au ajuns la 35 mld. euro, adica 45% din PIB, considerabil mai mult decat in anul anterior, cand indicatorul se ridica la 37% din PIB. Cu toate acestea, Romania este mult sub media regiunii.

     

    Potrivit studiului UniCredit, activele bancilor din Europa Centrala si de Est depasesc 1.100 de miliarde de euro, respectiv 66% din PIB-ul cumulat al celor 17 state analizate. Pana in 2008 insa, se estimeaza ca ponderea activelor bancare din Romania va ajunge la 58% din produsul intern brut, iar piata de retail va fi motorul cresterii – la fel ca in intreaga regiune – si din cauza ca porneste mai de jos.

     

    Din punctul de vedere al profitabilitatii, Romania este o piata foarte interesanta, cu un ritm de crestere al profitului estimat de 11% pe an pana in anul 2008. Ramane insa de vazut cat vor castiga insa si cei care isi vor tine banii la banci.

  • Profituri ridicate

    Profitabilitatea bancilor din Europa Centrala si de Est ramane ridicata, apreciaza studiul UniCredit. Pe un esantion ce cuprinde noua dintre tarile regiunii, cresterea medie* a profiturilor in perioada 2005-2008 a fost de peste 15% anual, ceea ce va face ca peste doi ani totalul profiturilor sa fie de 32 mld. euro, aproape dublu fata de valoarea din 2004.

     

     

    Venit net din dobanzi

    Venit net

    Profit net**

    Bulgaria

    12%

    12%

    13%

    Cehia

    5%

    7%

    7%

    Croatia

    4%

    6%

    10%

    Polonia

    10%

    9%

    10%

    Romania

    10%

    15%

    11%

    Rusia

    24%

    24%

    21%

    Slovacia

    1%

    7%

    9%

    Turcia

    5%

    7%

    14%

    Ungaria

    7%

    9%

    8%

    Medie

    13%

    13%

    15%

     

    *   IN MONEDA LOCALA;

    ** INAINTE DE IMPOZITARE SI REZULTATUL EXCEPTIONAL;

    SURSA: UNICREDIT

  • NY TIMES: North Beverly Park sau orasul interzis de la Hollywood

    North Beverly Park, cea mai exclusivista zona rezidentiala din lume, a fost creata de un cuplu de dezvoltatori acum 16 ani. Un reporter de la „The New York Times“ a reusit sa intre in „bucatica de paradis“ in care jurnalistii nu primesc niciodata drept de intrare.

     

    Cand Irena Medavoy a hotarat sa-si construiasca casa visurilor undeva, mai sus de Beverly Hills, cateva lucruri au fost cu adevarat importante. „Am vrut sa fie primitoare, comoda si informala“, spune ea, inainte de a demonstra cum se transforma livingul intr-o camera de proiectie. La o apasare de buton, un ecran plat de 6 metri latime coboara din tavan si trei boxe rasar din parchet. In celalalt capat al incaperii, o etajera care acopera tot peretele se scufunda, scotand la iveala o camera de proiectie.

     

    Dupa standardele North Beverly Park, bine protejata comunitate in care traiesc Irena Medavoy si sotul ei, producatorul de la Hollywood Mike Medavoy, casa  – care are 1.000 mp – este vazuta drept una fara mari pretentii. Asta pentru ca alte case din aceeasi comunitate – una „foarte privata“, obsedata de securitate, enclava pentru magnati, staruri sportive si de film – sunt si mai mari, aducand mai degraba cu niste mini-hoteluri: 2.000, 3.000 sau chiar, in unele cazuri, peste 4.000 mp.

     

    Intr-o epoca a excesului imobiliar cu sclipiciuri, casele masive nu sunt o noutate. Totusi, scala din Beverly Park este izbitoare, cu case cat niste palate una langa cealalta. Multi vizitatori reactioneaza cu un amestec de mirare si groaza la vederea zonei, in timp ce chiar si in esaloanele superioare ale Hollywood-ului se gasesc oameni care sa considere Beverly Park drept exagerat.

     

    Cum s-a ajuns aici? „Am avut o concentrare de bogati care au devenit si mai bogati si asta a impulsionat constructia acestor case“, spune Joyce Rey, care conduce divizia de imobiliare a Coldwell Banker. Dar mai exista si nevoia de a tine pasul cu vecinii, figuri importante ale elitei showbiz-ului. Eddie Murphy locuieste intr-un complex de 4.180 mp.

     

    In apropiere se afla si casele lui Rod Stewart, Sylvester Stallone, Denzel Washington. Ce tine la un loc membrii acestui club e un nivel stratosferic de bogatie ori faima si o nevoie puternica pentru intimitate. Intr-un oras in care paparazzi misuna ca haitele de caini salbatici, nu veti gasi nici unul in sau macar in apropiere de Beverly Park.

     

    Intr-o comunitate pazita ca asta, ceea ce poate parea prea mult pentru cei din exterior este validat de vecini. „Cand vii aici, vezi ca fiecare isi creeaza propriul mediu inconjurator“, spune Irena Medavoy. „Cel al familiei Stallone e foarte italienesc, cel al lui Denzel este ca un mic Hotel du Cap.“ Rezidentii insista ca paradisul lor ingradit este un cartier adevarat si o comunitate in toata regula – chiar daca una bogata – cu petreceri de Halloween pentru copii, proiectii de filme intre prieteni si petreceri de seara.

     

    „Acesta nu este Versailles-ul si eu nu sunt Maria Antoaneta“, insista Joyce Arad, care se poate sa fi facut aceasta remarca pentru ca locuinta ei, terminata in 2003, este un palat pe trei nivele construit in stilul clasic francez al secolului al XVIII-lea. Bucataria are doua mari spatii pentru gatit cu cate un vas mare de arama, desi Arad marturiseste ca nu prea gateste. Afara exista o eleganta piscina proiectata sa arate ca lacul unui castel, alaturi de alte zone deschise, cu seminee si fantani.

     

    Cultura Beverly Park este una secretomana, chiar paranoida, iar un cuplu de rezidenti care a consimtit sa dea detalii a facut-o sub protectia anonimatului, cerand maxima precautie, pentru a nu starni furia asociatiei de proprietari.

     

    In centrul Beverly Park exista un elaborat parc pentru copii – care de obicei e gol. Intr-adevar, aproape ca nu vezi oameni in Beverly Park, cu exceptia ingrijitorilor, a gradinarilor si a constructorilor. Irena Medavoy, care odinioara repudia obiceiul bogatasilor de a se ascunde dupa garduri, spune acum ca nu ar trai in alta parte. „Nu e nimic in lume care sa se compare cu asta“, spune ea. „E ca Hamptons (locatie de lux din Long Island, langa New York – n.r.), dar cu garduri.“ 

     

    Creat in urma cu 16 ani, North Beverly Park a inceput de la o zona de 100 de hectare de pamant. Un cuplu de dezvoltatori a impartit pamantul in loturi de 8.000 mp, vanzandu-le pe fiecare cu 3,5-6 milioane de dolari (preturile au crescut intre timp). Locatiile – aflate la mai putin de 10 minute de mers cu masina de Rodeo Drive – alaturi de garantia de intimitate, au avut un succes imediat.

     

    Chiar si Brian Adler, unul dintre cei doi dezvoltatori, a fost surprins de marimea caselor. „Cand pui tot ce vrei laolalta – o sala de gimnastica mare, o camera de proiectie mare, sotia vrea un birou, sotul vrea un birou – si apoi frustrarea de a nu folosi locul si pentru un garaj“, ajungi la case masive. Asa a ajuns Adler sa faca un garaj subteran de 930 de metri patrati in ultima casa pe care a construit-o in Beverly Park, o resedinta de 3.250 de metri patrati. Casa a fost vanduta in 2004 pentru 30 de milioane de dolari, cea mai mare suma platita vreodata pentru o casa in Beverly Park. (Adler spune ca i-a fost interzis sa faca publica identitatea cumparatorului.)

     

    Recent, intr-o zi de vineri, Medavoy a pregatit totul pentru filmul si cina saptamanale, organizate in special pentru vecini. In seara respectiva a rulat „Despartiti, dar impreuna“, cu Jennifer Aniston, tocmai lansat in cinematografe, adus proaspat de un mesager de la studiourile Universal. Exista, totusi, si o fata intunecata a Beverly Park, si Jeanette si Robert Bisno – vecinii de vizavi ai familiei Medavoy – au simtit-o.

     

    In 2002, sotii Bisno au fost dati in judecata la Curtea Superioara din Los Angeles de catre Asociatia Proprietarilor de Case din North Beverly Park pentru incalcari ale regulilor comunitatii. Ce facusera sotii Bisno? O problema mare erau portile lor, considerate prea impopotonate. De asemenea, gardul lor viu taiat in forma de dinozauri ajungea in strada si existau si unele probleme cu „instalarea si mentinerea containerelor de gunoi“, potrivit documentelor din justitie.

     

    In schimbul beneficiilor de exceptie – lista exclusivista de vecini, camere de supraveghere, patrule regulate – Beverly Park cere de la rezidentii sai si sa respecte un contract de rezidenta care se intinde pe 70 de pagini.

    In marturia din 2003 a lui Cindy Adler, membra a comitetului de supraveghere arhitecturala si sora lui Brian Adler, portile familiei Bisno au fost acuzate ca sunt prea „de Las Vegas“ pentru Beverly Park. 

     

    Dar principala infractiune a fost instalarea unei sculpturi abstracte de doi metri in fata curtii despre care unii au spus ca reprezinta o femeie intinsa pe spate si cu picioarele in aer. Familia Bisno cumparase sculptura, care se numea „A Bras Ouvert“ sau „Cu bratele deschise“, cu prilejul unei calatorii in Franta. Sculptura se pare ca a ofensat-o pe o puternica membra a asociatiei de proprietari, Christine Hazy, care locuieste peste drum de familia. Intr-un proces de trei saptamani si jumatate in 2004, acuzatiile au curs si multe sensibilitati au fost ranite.

     

    „Rod Stewart si Sylvester Stallone au sau aveau case galbene“ si nu a fost intentata nici o actiune impotriva lor, s-a plans avocatul familiei Bisno. La sfarsit, familia Bisno a pierdut procesul si apelul. Acum a inaintat o cerere de suspendare a deciziei judecatorului. Totusi, exista si un deznodamant fericit pentru cei doi. Familia Bisno era in divort in timpul procesului. Acum, toate acestea par sa fi ramas in urma.

     

    Cei doi si-au cumparat o proprietate mai mare la doua case mai sus de familia Hazy, unde au de gand sa isi construiasca inca o casa de vis. Mai vor ei sa ramana in Beverly Park, avand in vedere neplacerile? „E un loc minunat“, spune Robert Bisno. Cat despre sculptura, pe care o vor lua cu ei, spune el, „speram sa beneficiem de acelasi tratament ca restul vecinilor nostri. Si daca nu, o sa mergem din nou in instanta“. 

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

     

  • IN LIGA MILIONARILOR

    Dintr-un licean care visa sa aiba bani pentru un computer, Bogdan Putinica a ajuns sa castige 2.500 de dolari lunar la 23 de ani. Cu sase ani in urma, la o masa de la McDonald’s Unirii, facea planurile pentru business-ul propriu. Acum isi vinde firma pentru cateva milioane de euro catre Adecco, o companie elvetiana pozitionata pe locul 265 in Top Fortune Global Index 500.

    Printre fel de fel de maruntisuri, Bogdan Putinica, CEO al IP Devel, pastreaza pe birou, in stanga monitorului, si un turn Eiffel auriu – unul ce poate fi cumparat, cu 2-3 euro, de la orice taraba cu suveniruri de pe malul Senei. Il pastreaza pentru ca-i aminteste de o afacere, nu de vreo vacanta. La Paris s-a intalnit pentru prima oara, in noiembrie trecut, cu Jean-Manuel Bullukian, seful diviziei de IT al companiei elvetiene Adecco, mai mare concern de resurse umane din lume. Discutia, al carei deznodamant e anuntul de saptamana aceasta al unei tranzactii de cateva milioane de euro, a durat mai multe ore. Cand Putinica si Daniel Bogdan – fost coleg de liceu, acum partenerul sau de business – au iesit din sediul Adecco, s-au uitat unul la altul si au spus aproape in acelasi timp: „E prima oferta care ne place“.

    O concluzie neobisnuita pentru o companie care isi facuse un obicei din a refuza ofertele de preluare venite in ultimul timp intr-un ritm de 3-4 pe an, atat din strainatate cat si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii, a povestit pentru BUSINESS Magazin Bogdan Putinica saptamana trecuta, inainte de anuntul oficial al vanzarii. Atunci insa, ceva a fost diferit. „Ne-am simtit foarte confortabil. Oamenii aceia aveau aceeasi viziune cu noi, aceleasi planuri de crestere in piata.

    In plus, ne potriveam bine – ce n-aveam noi aveau ei si ce n-aveau ei aveam noi“. Discutiile pornite la acea intalnire aveau sa se finalizeze noua luni mai tarziu, adica in urma cu doua saptamani, cu decizia de vanzare a unui pachet de actiuni de 76% din IP Devel, o companie cu venituri de 1,7 mil. euro anul trecut, catre Adecco – o companie cu afaceri de peste 18 miliarde de euro, inclusa in 2005 in Top Fortune Global Index 500. Luand in calcul marimea companiei romanesti, care tinteste o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul acesta si marja de profit care trece de 30%, tranzactia este estimata de specialisti din piata la circa 6-7 milioane de euro.

    Eugen Schwab-Chesaru, directorul general al filialei locale a Pierre Audoin Consultants, firma care a intermediat vanzarea, a confirmat pentru BUSINESS Magazin ca valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, dar mai mica decat cea de anul trecut dintre Forte Company si Siemens (care s-a ridicat la 10 milioane de euro – n.r.).

    Care a fost mecanismul din spatele acestei achizitii? Adecco, un gigant al pietei de resurse umane care in ultimii ani cauta sa se extinda si pe alte linii de business, inclusiv servicii IT, a pus la punct o strategie foarte clara de crestere in Europa de Est, regiune considerata in industrie o zona foarte buna de competente tehnice.

    „In Bulgaria deschid call-centere, in Slovacia deschid help-desk-uri“, explica Putinica. In Romania, unde Adecco are deja o filiala de resurse umane, elvetienii au inceput vara trecuta sa caute o firma producatoare de software. Nu orice fel de software, ci soft pentru echipamente non-computer, adica pentru o gama variata de produse precum telefoane mobile, frigidere, televizoare, telecomenzi, controllere de aer conditionat si multe altele. In limbaj de specialitate, „soft embedded“, adica o piata care, spun studiile, o va depasi in 1-2 ani pe cea a software-ului clasic, pentru computere.

    Sfatuiti de compania de consultanta Pierre Audoin Consultants, elvetienii s-au uitat la mai multe posibile tinte de achizitie, dar au intrat in discutii cu una singura – IP Devel, spune Bogdan Putinica. Compania romaneasca are o linie mai larga de activitate in domeniul software, insa doua directii principale: soft embedded si servicii de testare si validare. „Asta este ce facem cel mai bine si ceea ce Adecco nu avea“, observa Putinica. Daca in mod normal negocierile pentru o astfel de achizitie sunt dure si lungi, discutiile dintre IP Devel si Adecco n-au fost deloc asa. „Nu a fost o negociere dura. A presupus mai mult probleme legale si financiare (asa-numitul due-diligence – n.r.) si tehnice, pentru a vedea cum se integreaza procesele de business ale celor doua companii“, povesteste Putinica, fost presedinte si CEO al IP Devel, actual CEO al noii divizii a Adecco (firma isi va pastra numele IP Devel).

    Dupa ce elvetienii s-au convins ca IP Devel e firma care le trebuie, s-a trecut la lucruri mai concrete: suma si procentul de actiuni care urma sa fie cedat. Elvetienii au avut o singura conditie, sa li se cedeze pachetul majoritar de actiuni, pe care Putinica si directorul tehnic Bogdan au acceptat-o in momentul in care au cazut de acord ca oferta Adecco este cea mai buna solutie pentru dezvoltarea viitoare a firmei. „Cea mai buna idee (din timpul negocierilor cu Adecco – n.r.) a fost sa nu negociem noi direct, ci sa-i lasam doar pe consultanti (Altria Capital – n.r.), pentru ca in astfel de discutii e posibil sa apara situatii conflictuale. Asta n-ar fi fost de dorit, pentru ca urmeaza ca mai tarziu sa lucram impreuna“, spune Putinica.

    „Nu s-a negociat pe bani“, pentru ca evaluarile facute de cele doua parti cu privire la cat valoreaza IP Devel au fost destul de asemanatoare, spune Putinica. In schimb, „pe procente s-a discutat o perioada“. Daca initial elvetienii au solicitat doar un pachet majoritar, dupa procesul de due-diligence negocierile s-au finalizat prin vanzarea unui procent mai mare, de 76%. 

    Pentru a putea ceda un procent atat de mare, toti actionarii companiei, cu exceptia lui Putinica (care a pastrat 24% din cele 50% pe care le detinea), si-au vandut intreaga participatie. Daniel Bogdan a renuntat la cei 44% din IP Devel pe care ii detinea, Andreea Putinica, fosta sotie a lui Bogdan Putinica, a vandut 4%, iar doi programatori, Liviu Georgescu si Daniel Turcanu, cate 1%. Spune ca nu a vandut pentru bani, ci pentru dezvoltarea viitoare, si pare sa stie exact ce are de facut in urmatorii ani. „Ramanem autonomi, se pastreaza echipa de conducere (sapte directori, inclusiv Daniel Bogdan si el – n.r.), vom fi un centru de profit de sine statator“. 

    Ce se schimba? In primul rand, dimensiunile companiei. Daca in prezent are circa 130 de angajati, IP Devel va creste la 500-600 de oameni in urmatorii doi ani, prevede Putinica. „Vom fi cel mai mare player in zona noastra de activitate“. 

    In prezent, compania se bate pe piata cu firme si mai mari, si mai mici, dar nici una nu este un competitor direct, crede CEO-ul, care aminteste totusi de rivalul UTI, grup condus de Tiberiu Urdareanu. „Ei activeaza insa mai mult pe zona industriala, in timp ce noi oferim consultanta si servicii“. 

    In al doilea rand, se schimba anvergura pietelor tintite. Daca IP Devel avea si pana acum clienti diversi, solutiile fabricate in Romania ajungand in SUA, Europa si Asia, de acum inainte compania va putea uza de forta de marketing a gigantului Adecco. De altfel, in urmatoarele luni, unul din principalele obiective ale lui Putinica este sa faca IP Devel cunoscuta pentru cat mai multi dintre oamenii care lucreaza in cele peste 6.000 de birouri din 70 de tari ale Adecco. „De acum inainte targetam toata lumea“, spune Putinica, multumit ca a reusit sa evite ca firma pe care a fondat-o sa ajunga „un departament intern al firmei cumparatoare“. In trecut, a avut oferte de preluare de la clienti mari – printre cele mai mari nume se numara AT&T Wireless, Qualcomm, Reuters, Siemens VDO – insa de cele mai multe ori era vorba de companii care doreau ca dupa preluare IP Devel sa lucreze in exclusivitate pentru ele, strategie neagreata de Putinica.

    „Nu m-am gandit niciodata cati bani vreau sa castig“, explica el. „Am crezut mereu ca daca imi fac treaba bine, vor veni si banii“. Pentru asta, a facut o alegere in privinta firmei sale: „Am stat mereu departe de zonele mainstream, unde activau multe companii. Noi nu o sa facem niciodata site-uri sau softuri de contabilitate“.

    Incet-incet, de-a lungul timpului, obiectul de activitate al firmei s-a concentrat pe software-ul embedded. „In lume exista zece device-uri non-computer la fiecare computer“, explica logica de business a IP Devel Daniel Bogdan, care este directorul tehnic al companiei (CTO). Asta inseamna ca, pe masura ce creste dorinta oamenilor de a se inconjura de echipamente tot mai inteligente, va fi mare nevoie de programatori care sa stie cum sa faca frigiderul, aragazul, fierul de calcat sau televizorul sa „dialogheze“ cu utilizatorul. „Cipul cat o musca din fierul de calcat trebuie programat de cineva“, il sustine Putinica.

    Acest domeniu ar putea fi asimilat unei nise, insa el spune ca nu este asa. „Este o nisa prin nivelul ridicat al competentelor de care ai nevoie ca sa programezi astfel de echipamente, dar ca piata este imensa“, observa Putinica. In acest domeniu, „doar programarea nu este de ajuns. O aplicatie poate sa scrie toata lumea, dar ca sa poti sa te duci direct in miezul hard-ului si sa scrii niste drivere sau sa optimizezi niste coduri ai nevoie de cunostinte de electronica si de know-how specific echipamentelor pe care lucrezi“.

    Istoria de antreprenor a lui Bogdan Putinica are radacini vechi. „In prima zi de liceu, in clasa a IX-a, m-am gandit prima oara sa-mi fac firma. Era un entuziasm gen Sillicon Valley“. A lucrat din clasa a X-a, primul job l-a avut la o firma care facea distributie de calculatoare, unde se ocupa impreuna cu colegul Daniel Bogdan de intretinerea retelei si a sistemelor de operare. Acolo a primit pe mana un calculator, ceea ce era „genial pentru niste pusti de clasa a X-a care n-aveau bani de asa ceva“. Au avut la dispozitie aproape un an de „sponsorizare intelectuala“ in care au invatat pe cont propriu, la locul de munca, o multime de limbaje de programare, profitand de avantajul de a avea un computer intr-o perioada cand costul „era prohibitiv“. Pasiunea lui Putinica pentru programare vine din scoala. 

    Inainte sa aiba acces la un calculator, spune ca a invatat limbajul de programare Turbo Pascal cu cartea si creionul in mana. „Scriam instructiuni, le subliniam cu creionul“. Abia dupa un an a avut acces la un computer si a putut sa-si testeze programele. „Tineai totul in cap si pe hartie“.

    Dupa ce a terminat Liceul de Informatica din Bucuresti, a luat-o pe alt drum decat prietenul sau Daniel, care a mers la Facultatea de Automatica. A preferat ASE-ul, sectia Banci si Burse de Valori. „Ma saturasem de fizica si matematica, si am zis ca stiu destul despre calculatoare ca sa pot sa invat singur ce vreau“. In anul doi de facultate a fost recrutat de un coleg care lucra la Reuters Romania.

    „Au fost patru ani extraordinari. Am facut marketing cu influente IT. Au investit multi bani in pregatirea noastra“. In acea perioada a castigat si primii bani din cunostintele sale, dupa mica afacere incercata la inceputul facultatii, cand cumpara piese de calculatoare, le asambla si vindea sistemele. Atunci a castigat cam 2.500 $ dupa ce a vandut vreo zece calculatoare, dar primul castig serios a venit la 22 de ani, tot in „perioada Reuters“. A aflat de un site american nou deschis unde softistii puteau aplica pe proiecte. „Mi s-a parut genial si am licitat pe toate proiectele de peste 20.000 $“.

    Erau trei la numar si, datorita cunostintelor de business acumulate la Reuters, combinate cu cele tehnice, le-a castigat pe toate. In final, impreuna cu Daniel Bogdan si un alt prieten, au reusit sa le livreze pe toate la timp si in conditiile cerute, asa ca s-au ales cu „o caruta de bani“. Cu banii aceia au mai angajat cativa prieteni si, pentru ca nu aveau birou, se intalneau sa discute la McDonald’s, in Piata Unirii. „Faceam sedinte de productie si dezbateam la cate o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. In momentul in care am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma“. Era in 2000, cand a plecat de la Reuters si a infiintat IP Devel. 

    Ideea de nume le-a dat-o un partener de business ocazional din Anglia. Nu au mai facut afaceri impreuna, dar ideea cu numele le-a placut si au pastrat-o. IP reprezinta acronimul de la „Internet Protocol“, iar Devel, o prescurtare de la „developer“, dezvoltator de software. Intre timp, folclorul din companie a dat tot felul de interpretari acronimului „IP“, de la „intelligent people“ pana la „idiot programmers“, povesteste razand directorul tehnic Daniel Bogdan. 

    Dupa primele proiecte reusite pentru clientii „adunati“ de pe site-ul american, in presa internationala au aparut cateva articole despre IP Devel, care le-au adus imediat alti clienti. Cand si-a deschis filiala de la Timisoara, Siemens VDO lucra cu ei de doi ani, acesta fiind practic si primul client mare. Un alt nume demn de mentionat este InterVideo, principalul producator de software pentru DVD din lume. Banii castigati de la americani i-au investit in deschiderea de noi piete, de data aceasta in Europa. Ideea s-a dovedit castigatoare la inceputul anilor 2000, cand crahul dot-com a dizolvat multe firme de pe piata americana, dar pentru IP Devel nu a avut nici un efect negativ vizibil, spune Putinica. „La momentul crah-ului aveam deja jumatate din venituri asigurata din Europa“. Iar banii din Europa si SUA au fost reinvestiti pentru extinderea catre Asia. „Japonezii au un stil de a face business total diferit“. 

    In primele noua luni, in Japonia nu au semnat nici un contract. „Ei fac afaceri foarte mult pe incredere. Intrebau mereu daca mai avem alti clienti japonezi. Dupa primul contract, au inceput sa curga“.

    In Japonia mergeau o data la doua luni, dar per total, timpul petrecut in deplasari sau la birou nu este deloc putin. „Acum cativa ani munceam si 20-22 de ore pe zi. N-a fost pe termen lung, eram intr-o perioada de acumulare a firmei“, spune Putinica. Numai ca firma nu i-a adus doar lucruri bune. Casatorit in 2002, el a divortat anul acesta. „Focusul meu a fost pe cresterea afacerii si din nefericire mi-am dat seama de impactul negativ asupra vietii personale prea tarziu“.

    Nici Daniel Bogdan nu are prea mult timp in afara biroului – este casatorit din 2004 – dar spune ca reuseste sa echilibreze munca si familia. Cei doi muncesc cam 12 ore pe zi, iar timpul pentru viata personala si-l dozeaza in week-end. „Evitam sa muncim si in week-end, ca sa nu ne ardem bateriile“. Orele suplimentare nu raman insa nerecompensate financiar. Senzatia lui Putinica cand a inteles ca tocmai a facut primul milion de dolari? „A fost misto. Eram la birou, tocmai semnasem un contract cu un client american. Am simtit mandrie si sentimentul ca trecusem in alta liga“. Bogdan spune ca nu retine neaparat momentul cand a ajuns la primul milion castigat, cat momentul in care a semnat primul contract a carui valoare depasea un milion de dolari. „Imi amintesc cand m-am uitat pe contract si am vazut toate acele cifre“.

    Cei doi manageri spun ca nu ar vrea sa traiasca in afara, cel putin nu inainte de pensie. „Romania are o multime de probleme, dar nu trebuie uitat ca oportunitatile de aici vin tocmai din aceste probleme. Oportunitatile si problemele vin la pachet“, observa Bogdan. Putinica spune ca atunci cand ai suficienti bani este mai usor sa „navighezi“ printre probleme. Averea sa este compusa din lucrurile „clasice“, precum casa, masina (BMW Z4), dar si investitii in terenuri, cladiri si la bursa. Spune ca va continua sa investeasca, insa nu neaparat in domenii previzibile, precum cel imobiliar. „Ma intereseaza biofarmacia si serviciile pentru clasa de mijloc“. 

    Apropo de termen lung, unde crede Putinica ca va fi peste cativa ani? „In cinci ani, vad IP Devel intr-o cladire gen Oracle Tower din Pipera, cu 700-800 de angajati“. Isi va mai deschide vreodata o firma proprie? Poate nu foarte curand, dar pe termen lung nu e exclus. „Nu ma vad stand degeaba, adunand ciuperci sau admirand flori“.

    In fond, ar fi si greu. Business-ul i-a atat de mult din viata incat pana si micul turn Eiffel de pe birou, in loc sa insemne joie de vivre, ii aminteste de locul in care a inceput cea mai buna afacere de pana acum.

  • DIN „HACKERUL“ SCOLII, MILIONAR

    In privinta cunostintelor „de la varful piramidei tehnologice“, unde spune ca a incercat mereu sa se mentina, Putinica are antecedente din tinerete, cand pe seama sa a inceput sa circule legenda ca ar fi hacker. „Este totusi doar o legenda“, rade el. 

    DE UNDE VINE LEGENDA: Reputatia vine dintr-o perioada in care computerele erau rare, iar el si Daniel incercau sa invete programare pe HC-urile de la liceu, care au fost inlocuite de patru PC-uri si un server. Pentru ca asistentii din laborator nu prea stiau ce sunt acele masinarii noi, nici nu prea ii lasau pe elevi, „o multime de pusti entuziasti“, sa le manevreze. 

    PERFORMANTA: „Faceam programele dar n-aveam bani de discheta sa le salvam si sa le luam acasa, asa ca le lasam pe server. Hard-disk-ul avea 120 de MB, asa ca vineri seara asistentii faceau curatenie, stergeau folderele publice de pe server si noi ne pierdeam munca“. La un moment dat, au facut un program care recalcula algoritmul de securitate al BIOS-ului (primul software rulat de computer dupa ce e pornit, inainte de a incarca sistemul de operare – n.r.) si dupa ce il rulam ne dadea drepturi speciale si ei nu mai puteau sa ne stearga folderele“. 

    CE S-A INTAMPLAT: Programul a ramas mai multi ani in reteaua liceului, si chiar a fost perfectionat ulterior de un elev dintr-o alta generatie, care l-a redus de la sapte linii de cod la una singura.