BusinessMagazin

Blog

  • PROFIT SI PIERDERI IN CONTUL DE E-MAIL

    Afacerile nu se vor mai face niciodata ca in anii ‘80, pentru ca de-atunci s-a inventat, pe langa telefonul mobil, si posta electronica. Si se pare ca trebuie sa tratam cum se cuvine problemele pe care e-mail-ul le creeaza daca vrem ca organizatiile in care lucram sa nu se gripeze – asta e concluzia care s-ar putea trage dupa parcurgerea unui studiu realizat mai intai in 2003 si mai apoi in 2005 pe un lot de 1.000 de companii americane, studiu prin care doua firme specializate – AIIM si Kahn Consulting Inc. (KCI) – au incercat sa inteleaga cum se schimba obiceiurile in managementul comunicatiilor electronice.

     

    Prima si cea mai importanta observatie a studiului e ca e-mail-ul si-a castigat deja statutul de instrument central in comunicarea de afaceri. A doua e ca tot mai multe companii americane iau foarte in serios e-mail-ul, fixand reguli de comunicare si de pastrare a mesajelor in companie.

     

    Si a treia e ca la fel de multe companii inca nu si-au pus la punct proceduri de organizare a arhivelor electronice, ceea ce le face vulnerabile in eventualele batalii juridice ori contabile in care va trebui sa aduca anumite mesaje drept probe. Dintre cele 1.000 de organizatii studiate, 45% au avut deja situatii in care li s-au cerut mesaje drept probe pentru litigii, investigatii sau audit. Dintre acestea, 33% spun ca a fost „dificil“ si „foarte dificil“ sa le regaseasca, cautarea presupunand un efort major din partea angajatilor si a personalului IT.

     

    O alta observatie a studiului AIIM/KCI e ca organizatiile isi schimba rapid politicile fata de folosirea e-mail-ului ca instrument de lucru din mai multe motive. Primul motiv ar fi, cu 54% dintre raspunsuri, cresterea volumului de mesaje din companie, urmat, cu 40%, de numarul tot mai mare de cazuri in care mesajele sunt necesare in litigii, audit si investigatii oficiale.

     

    Iar tehnologiile de management ale e-mail-ului in interiorul companiei sunt folosite in primul rand, cu 45% dintre raspunsuri, pentru a creste eficienta muncii, precum si pentru cresterea profitului si a performantelor (10%) ori pentru reducerea costurilor (25%). Iata cateva cifre rezultate din cercetarea AIIM/KCI (2005).

  • O rugaciune nu-i de ajuns

    „Hai, rugati-va… Sa iasa Basel!“ Aceasta rugaminte din suflet, surprinsa de camerele TV, apartine vicepremierului Copos, patronul Rapidului, si a fost facuta cu voce indoita cu doar cateva minute inainte de tragerea la sorti pentru sferturile Cupei UEFA. Dar din urna a iesit Steaua.

     

    Europa e de vina, a spus cu ciuda vicepremierul, care isi bugetase deja peste un milion de euro incasari (drepturi TV, bilete, sponsori) rezultate din prezenta in etapa superioara a Cupei UEFA, daca ar fi sa ne luam dupa calculele lui Jean Valvis, presedintele grupului LaDorna si vicepresedinte al Rapidului. Dar in cale le-a sarit Steaua. Ghinion.

     

    Dintr-o buna afacere, prezenta in etapa sferturilor si jocul cu Steaua, cea mai buna performanta europeana din istoria Rapidului a ajuns o mare pierdere pentru omul de afa-ceri Copos. Pumnul dat de acesta intr-o masina de spalat a fost edificator.

     

    Rapid si Steaua isi vor disputa locul in semifinale avand pe masa o suma mica. Gloria nu tine loc de prime pentru jucatori cu virarea la buget a tuturor taxelor pe venituri, ar spune Copos. Televiziunile din Romania nu vor plati pretul unei transmisii asa cum ar fi facut o televiziune din Elvetia, spre exemplu. Fiind vorba de un meci in familie, care nici pe bulgari nu-i intereseaza, sansele jucatorilor de a face impresie la echipele bogate ale Europei s-au diminuat. Unul dintre cei doi patroni sigur a pierdut cateva sute de mii de euro, daca nu cumva chiar milioane, din valoarea vreunuia dintre jucatori, din cauza ca la meci se vor uita doar romanii. Intre 7 si 10 milioane de telespectatori romani, cati vor urmari probabil meciul, nu fac cat un milion de elvetieni bogati.

     

    Este o performanta financiara faptul ca cele doua echipe au ajuns aici? Trece pe break-even bilantul celor doua cluburi? Au ajuns aceste afaceri de imagine ale lui Gigi Becali si George Copos si profitabile?

     

    Ca sa ai performanta sportiva in fotbal trebuie mai intai sa conduci clubul ca pe un business. Primii care au inteles acest lucru, acum doua decenii, au fost cei de la Manchester United, care au dominat pana anul trecut topul celor mai bogate cluburi de fotbal din lume. Real Madrid a reusit sa detroneze in 2005 clubul englez, avand incasari mai mari. Dar are si datorii mai mari. La polul opus a ajuns Chelsea, care a anuntat pierderi de peste 100 mil. euro – daca nu cumva vor fi chiar mai mari. Pentru miliardarul Abramovici sa scoata din buzunar 200, 300 sau chiar 400 mil. euro nu inseamna mare lucru, daca ne gandim ca averea lui sporeste in acelasi ritm, dar cu miliarde de euro.

     

    La noi conducatorii fotbalului s-au plans ani intregi ca nu sunt bani, ca ne pleaca valorile, ca nu vin sponsorii, ca nu vin spectatorii la meci nici pe gratis, ca de aceea echipelor romanesti le lipseste performanta in Europa. Blaturile sunt de vina, au replicat ziaristii si microbistii. George Copos si Gigi Becali sunt oameni de afaceri.

     

    Fiecare cu stilul si cu business-ul lui, dar antreprenori adevarati. Au mirosit afacerile si s-au tinut de ele. Copos cu televizoarele, telefonia mobila, hotelurile si motoarele lui electrice, Becali cu terenurile. Cresterea economica sustinuta din ultimii ani le-a facut afacerile mai valoroase. Nu degeaba a spus Gigi Becali ca aceasta crestere economica a stat la baza performantelor echipei lui. Terenurile lui s-au scumpit peste noapte, si acum cu acelasi hectar de pamant poti tine echipa un an, nu o luna.

     

    De-acum incolo, fotbalul devine pentru cei doi un business. Pana acum au bagat bani in echipe ca in niste afaceri, iar azi incep sa vada luminita de la capatul bilantului. (E adevarat, vicepremierul a mai scos bani si vanzand jucatori.)

     

    Paradoxal e ca pentru impresarii consacrati ai Romaniei cresterea celor doi patroni, dar si a altora, inseamna scaderea propriilor afaceri. Jucatorii nu mai pot fi cumparati asa ieftin si transferati afara, impresarul castigand mai mult decat clubul. Pacatele trecutului ies la iveala si orice transfer pe bani negri e acum mai dificil de facut.

     

    Copos si Becali il injura pe Bodu, seful Fiscului, dar el le face un bine mai mare decat cred cei doi. Campionatul va deveni mai curat si din punct de vedere financiar, iar acest lucru – ca in intreaga lume a afacerilor – ii ajuta pe cei mari. Performanta e cea care ii aduce la stadion pe microbisti. Ca sa vada fotbal „pe bune“ oamenii vor fi dispusi sa plateasca si bilet. Iar daca stadioanele sunt pline vor veni si sponsorii. Asa incepe sa se transforme o „afacere de imagine“ intr-un business.

     

    George Copos si Gigi Becali au fost cu un pas inaintea celorlalti. Cei mai multi cred ca acest retur va fi cel mai disputat de dupa revolutie. Dar imaginati-va ce va fi in campionatul urmator, cand e posibil ca Romania sa aiba direct o echipa in grupele Ligii Campionilor. Din start ai 10 milioane de euro incasari. Daca adaugi sponsorii, vanzarile de bilete – unde preturile se vor tripla, pentru ca esti in Liga Campionilor -, deja ai o companie care are pe partea de venituri aproape 15 milioane de euro, nu 1-2 milioane, ca acum. Daca mai vinzi si un singur jucator cu 5 milioane de euro, partea cu plus din bilant ajunge la 20 de milioane de euro. Atunci lupta intre echipe si intre patroni va fi pe viata si pe moarte.

     

    S-a rugat bine Copos la tragerea la sorti. Dar acum n-a fost sa fie. Pacatele trecutului – vezi cazul Bratu – inca nu au fost uitate de Cel de Sus. O rugaciune nu-i de ajuns. Trebuie mai intai sa construiesti biserici. Ca Gigi Becali. Ca sunt multe pacate de sters. Asta daca vrei ca mingea sa tina cu tine cand ai mai multa nevoie.

  • PSD, solutia extrema – cu moartea pre moarte calcand

    Din acest punct de vedere, mintile luminate ale partidului, incepand cu cele ale grupului de la Cluj, si-au facut gresit calculele. Asta nu inseamna insa, nici pe departe, ca as considera demiterea lui Nastase vreo pierdere, fie pentru partid, fie pentru tara.

     

    Ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat. Odinioara, pe cand purecii potcoviti cu noua ocale mai sareau cate noua stanjeni, scriam intr-o alta revista despre cum a declansat Nastase o avalansa neintentionata in PSD, introducand principiul alegerilor interne pe sistem democratic. Speranta sa nemarturisita era ca, procedand astfel, va izbuti sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura: isi va consolida pozitia in partid, promovandu-si oamenii in posturi cheie, si va da ceea ce se cheama „o lovitura de imagine“.

     

    Spuneam atunci ca putin conteaza matrapazlacurile de moment dintr-o filiala sau alta. Democratia e parsiva. Aidoma personajului din proverb, ii dai un deget si-ti ia toata mana. Odata creata o bresa in sistem prin care sa se poata strecura, o face fara sa mai stea pe ganduri si, mai devreme sau mai tarziu, o largeste pana la proportiile Marelui Canion. Nu poti fi „putin democrat“, dupa cum nu poti fi „putintel gravida“.

     

    O stiu si aborigenii din Australia: un bumerang azvarlit cu pricepere se va intoarce mai devreme sau mai tarziu, asa ca trebuie sa ramai mereu cu ochii in patru. Bumerangul lansat de Nastase in urma cu doar cativa ani s-a intors saptamana trecuta, culcandu-l fara crutare la pamant. (Ce-i drept, pana si aborigenii australieni s-ar fi scarpinat nedumeriti in crestet la vederea unui bumerang atat de nazdravan, care loveste de doua ori: intaia oara, la ultimul Congres PSD, cand tinta Nastase a fost atinsa, dar nu doborata, iar a doua oara doar pentru a sfarsi ceea ce incepuse atunci. De aici, probabil, si nedumerirea celui in cauza.) Fara democratia interna, introdusa chiar de fostul premier, o asemenea evolutie ar fi fost imposibila. Asta, insa, nu exclude manevrele de culise la care facea referire Nastase. Ba chiar dimpotriva.

     

    Prin definitie, democratia presupune manipulare mai mult sau mai putin grosolana, persuasiune si jocuri de culise. O stiau grecii, cand l-au condamnat pe Socrate. O stiau romanii, au aflat-o si Iliescu, Nastase. Tocmai de aceea, democratia in sine nu reprezinta nici o virtute si nu reprezinta ca atare vreun panaceu universal. Oprisan sau Vanghelie, aflati printre cei mai zgomotosi pesedisti favorabili debarcarii lui Nastase, nu reprezinta decat oglinda in mic a succesului democratic de care se bucura la scara nationala personaje ca Vadim Tudor sau, mai recent, Gigi Becali.

     

    Aici apare si greseala celor care mai spera inca intr-o reforma morala a PSD dupa o infuzie democratica atat de spectaculoasa. E ca si cum ai spera ca, daca penicilina e, in general, un antibiotic eficient, o doza masiva poate intoarce si-un mort de la groapa. Democratia, ca si penicilina, are limitele ei. Nu poate face minuni si depinde de pacientul caruia i se administreaza. Un pacient alergic la penicilina, bunaoara, nu va rezista socului.

     

    Nici PSD. Cum ar da-o, cum ar suci-o, tot prost iese la capitolul imagine. Daca isi decapiteaza suspectii de coruptie, ramane si fara membri si cu imaginea unui partid disperat, in care se sfasie unii pe altii, pentru a-si asigura supravietuirea. Daca nu o face, ramane cu eticheta de partid al coruptilor. In absenta parghiilor puterii detinute pana mai an si lipsit, pe motive de Basescu, pana si de speranta unei reveniri in forta, gen anul 2000, partidul se afla in moarte cerebrala.

     

    Optiunile, in astfel de cazuri, sunt mai degraba limitate. Poti incerca sa mentii pacientul in viata cu ajutorul aparatelor, stiind cu siguranta ca nu va iesi niciodata din stadiul de „leguma“. Sau poti lua taurul de coarne, declarand pacientul mort, dar folosind organele inca intacte pentru un transplant riscant, dar cu sanse de izbanda.

     

    Hamletiana intrebare „a fi sau a nu fi“ se traduce in cazul PSD prin „a scinda sau a nu scinda partidul“. Mai exact, se traducea astfel pana saptamana trecuta, pentru ca demiterea lui Nastase complica putintel datele problemei. O sciziune initiata de acesta ar putea compromite pana si ideea scindarii, inchizand in acest fel ultima fereastra de oportunitate pentru bruma de politicieni valorosi ai partidului. Dupa o scindare intre Nastase, pe de o parte, si Geoana plus Iliescu, pe de alta, ce „partida“ va alege, bunaoara, grupul de la Cluj? Dar Adrian Severin? Dar Cristian Dumitrescu? Dar bietul alegator de rand? Cum sa determini care-i „noul“ si care „vechiul“ PSD?

     

    Sunt intrebari serioase, care necesita raspunsuri pe potriva. Adica decizii mult mai spectaculoase decat o simpla indepartare a lui Nastase din functiile de conducere, la presiunile social-democratilor europeni. Din nefericire pentru social-democratia din Romania, cel solicitat sa ia o astfel de decizie e, in acelasi timp, medicul, pacientul decerebrat si familia apartinatoare. Descurca-i, daca poti.

  • Reducerea costurilor si/ sau avansul tehnologic?

    Proiectul de unificare si integrare a tarilor din zona europeana a pornit ca o alternativa politica si de orgoliu a „civilizatiei europene“ in fata dominatiei americane. Ca si in cazul constituirii SUA, decizia politica a contat mai mult decat realitatea economica.

     

    Perioada istorica diferita a procesului de constituire a UE a insemnat si o schimbare de metoda fata de consolidarea statelor americane intr-o singura entitate statala. Astfel, integrarea UE s-a produs in etape: uniune comerciala/ vamala, apoi formal institutionala, economica si monetara, urmand ca ultima faza sa fie uniunea politica. Momentul initial al procesului de unificare a coincis la nivel mondial cu perioada de glorie a conceptului „big is good“ sau „size matters“.

     

    Era perioada marilor corporatii internationale, a teoriilor privind reducerea de costuri datorita marimii companiei, inceputul erei globalizarii. Din acest unghi, putem privi crearea UE ca pe o gigantica fuziune care, in loc sa aiba loc la nivel corporatist, s-a initiat la nivel supra-national. Similar unei fuziuni corporatiste s-au bugetat costuri de aderare/ integrare, reduceri de costuri directe si indirecte. De asemenea, s-au enumerat si estimat nenumarate beneficii, mai greu cuantificabile, cum ar fi eliminarea documentelor vamale, libera circulatie a fortei de munca, consolidarea unei piete libere si cu mai putine imperfectiuni informationale etc.

     

    Ceea ce au omis oficialii europeni din calcule, desi au fost enuntate ca principiu, au fost dificultatile pe care le vor intampina tarile membre ale Uniunii, atat la nivel economic, cat si politic, cultural sau social. In termenii fuziunii corporatiste, acestea se regasesc sub titlul de „diseconomies of scale“ si au dus in ultimele doua decenii la opinia ca organismele mari devin birocratice, lipsite de adaptabilitate si pana la urma folosesc mai multe resurse decat genereaza.

     

    Desigur, euro-scepticii au ridicat o parte dintre aceste probleme in diferite etape ale crearii UE. Rata de reusita a fuziunilor in domeniul corporatist (sub 20%) reflecta si ea sansele din punct de vedere economic ale integrarii. Oricum, decizia politica de creare a UE este acum istorie, precum si adoptarea monedei unice. Intrebarea care se pune este: poate UE sa supravietuiasca la nivel mondial?

     

    Pe termen lung, UE poate supravietui cu succes numai daca devine un lider in domeniul noilor tehnologii, al cercetarii si inovatiei, deoarece pleaca de la o baza de costuri salariale mult mai mare decat competitorii sai, nu are resurse importante de materii prime sau energie si nici alte avantaje competitive sustenabile. Este exact ceea ce propune „agenda Lisabona“, fara a oferi insa solutii concrete de realizare. Pe termen scurt, UE trebuie sa isi asigure independenta si suficienta ca piata de sine statatoare, dar si sa reduca drastic costurile de productie pentru a rezista ofensivei tarilor din Asia. Pentru ambele probleme, solutia pare simpla astazi: extinderea Uniunii spre est, acolo unde cererea de consum este mai mare, forta de munca mai ieftina, iar cadrul legislativ mai permisiv.

     

    In secolele sau deceniile trecute, problemele legate de „improspatarea“ si ieftinirea fortei de munca s-au rezolvat prin sclavie sau imigratie directa. Este un sistem verificat in timp, dar care are doua inconveniente: cere ca economia zonei respective sa creasca intr-un ritm suficient de mare pentru a absorbi forta de munca „noua“ fara a afecta populatia deja existenta si necesita acceptarea din partea imigrantilor a unor standarde de viata (salarizare, acces la servicii de sanatate, educatie etc.) mai reduse decat ale populatiei native. Pe termen mai lung, imigratia mai creeaza si o alta problema: veniturile acumulate de imigranti nu sunt suficiente pentru a le asigura o viata decenta la batranete, asadar necesita un sistem de asigurari sociale si de sanatate care se dovedeste tot mai costisitor in timp si astfel genereaza o „spirala a imigratiei“.

     

    Solutia moderna pentru o crestere economica fortata se numeste extinderea UE catre tarile foste comuniste. Potentialul economic important, forta de munca relativ calificata, dar la fel de important, piata de consum au determinat inglobarea in Uniune a „rudelor sarace“. Este un joc deosebit de riscant, al carui pret poate fi instabilitatea in regiune. Pe de o parte, extinderea geografica elimina in mare parte nevoia de imigratie directa. Din ratiuni obiective, putini dintre aspirantii la un nivel de trai superior isi permit sa se mute in vestul continentului.

     

    Miza cea mare este imbunatatirea conditiilor de viata din tarile estice la un nivel acceptabil, dar inerent mai redus decat in Vest, si relocarea activitatilor cu valoare adaugata mai redusa in conditii de costuri mai apropiate cu oferta din tarile in curs de dezvoltare.

     

    Pentru moment insa, pare a fi un moment total gresit de realizare a unei fuziuni supra-nationale sau oricum un proiect cu costuri mult mai mari decat cele estimate initial si cu beneficii incerte. Pe de alta parte, ar fi rezistat mai bine Europa la noul context economic in vechea structura? Probabil ca nu.

     

    Dragos Cabat este vicepresedintele CFA Romania

  • Stanga cool

    Cum sa fii de stanga in Romania fara sa superi niste liberali rafinati, ceva intelectuali de marca, ceva demagogi nationalisti? Si la urma urmei cine mai e de stanga cu adevarat? Ponta cu Che pe tricou? Sau poate Cristian Tudor Popescu? Stanga nu mai e o ideologie, stanga e ceva cool si, uneori, extrem de profitabil.

     

    Nu se poate sa nu fi observat ca tot ce inseamna hip, trendy, cool – tineresc pana la urma – se intemeiaza in jurul unor credinte si simboluri traditionale de stanga. Che Guevara a ajuns o simpla imagine care vinde tricouri. Ce pedeapsa mai frumoasa putea sa existe pentru o minte comunista cam tulbure, precum cea a lui Che (desi, parca, Fidel ar fi meritat-o mai mult), decat sa devina o rotita perfect capitalista?

     

    Forme de stanga subculturala in Romania gasesti cam la tot pasul. Sunt, in principiu, mici ipocrizii comice imprumutate din Vest. Se poarta pantaloni rupti bine, incaltari rapciugoase, tricouri decolorate, freze dezordonate, se imita cat se poate de bine statutul revolutionarului urban. Cu bani multi, sa ne intelegem. Un look de stanga adevarat, de tanar revoltat chic, costa mult mai mult decat un banal costum de mic burghez. O pereche de „conversi“ iti poate ataca buzunarele mai agresiv decat niste pantofi eleganti. Unde e Marx sa vada ca un look de revolutionar te poate zvanta de bani?

     

    Stanga chic capata proportii in Romania. Este un val important de razvratire si impotriva tineretilor de cu totul alta culoare ideolo-gica a parintilor. Fenomene pop precum cenaclul Flacara incurajau mai ales sentimente nationaliste prin anii ‘80, in perfecta sincronie cu dorinta lui Ceausescu de izolare a tarii. A trebuit sa intram in capitalism pentru ca stanga sa-si recapete publicul tanar.

     

    In politica romaneasca ideologiile sunt mult mai putin evidente decat in muzica, moda, chiar vestimentatie. PSD nu e un partid de stanga nu pentru ca e plin de oameni bogati. Nu poti judeca astfel ideologiile. Cristian Tudor Popescu este un om bogat si asta nu-l impiedica sa filozofeze stangist. Ion Cristoiu este un jurnalist bine platit (si, probabil, foarte cheltuitor, pentru ca are nevoie sa ceara bani cand mai pierde cate un proces) si este trup si suflet dedicat PSD-ului. La cati ani am avut guvernare „social-democrata“ ar fi trebuit s-avem in Romania un adevarat cult al drepturilor cetateanului. Nici vorba de asa ceva, de la sindicate la ligile studentilor nu avem decat tot atatea forme organizate de manipulare politica. Iata un motiv serios pentru care PSD nu e de stanga.

     

    Sa mai cautam ramasite de stanga. Orice analist ar indica zona culturala, intelectuala. Greseala, din nou. Personalitatile culturale din Romania au credinte mai ales liberale, conservatoare, chiar cu tenta nationalista. Prea putini indraznesc sa-si asume un discurs de stanga (cei care se incumeta sunt repede inghititi de un val polemic din zona mainstream). In mediul cultural se face bascalie de corectitudinea politica inainte sa se fi stiut macar cu ce se mananca. Toleranta pentru stanga este minima. La compromiterea ei a contribuit si falanga oportunista de intelectuali sustinuti de acelasi PSD (Simion, Sararu si altii asemenea). Principala greseala a intelectualului roman este aceea ca pune semnul egal intre comunism si stanga. E chiar sinucidere sa negi o cultura vestica de stanga de mare prestigiu in ultima suta de ani. Dar la noi e un sport cultural national.

     

    Oricat am cautat nu am gasit decat stanga cool in Romania. O televiziune muzicala proclama „revolutia muzicala“, cuvinte precum „republica“, „revolta urbana“, „viva la revolucion“ sunt la ordinea zilei. S-a inventat chiar si un site impotriva brandurilor care scoate la vanzare tricouri nonconformiste. Un radio si-a intemeiat toate miscarile de marketing pe ideea de „guerrilla“, desi credintele politice ale comentatorilor sunt profund de dreapta. Cine a zis ca nu poti sa faci bani cu o boneta de Che pe cap?

     

    Asadar, stanga „vinde“. Cu discursul de stanga castigi alegerile. Apoi, cu cel de dreapta, iti aperi acumularile financiare sau de imagine. Stanga si-a pierdut romantismul si forta ideologica, s-a capitalizat. Asa merg lucrurile. O carte tradusa anul trecut la noi, „Subiectivitatea marfa“ de Marius Babias, descrie cel mai bine disperarea unui om (artist) de stanga autentic. Tot ce era mesaj social candva a devenit acum slogan care poate vinde cu succes batoane de ciocolata. Artistii-activisti sunt acum prezenti in paginile de life & style ale revistelor glossy. Dupa asa exemple, Babias rezuma inteligent un fenomen interesant al capitalizarii underground-ului: „Strategiile de marketing ale serviciilor de comunicatii si ale producatorilor de stil de viata sunt orientate din anii ‘90 tot mai puternic spre constructia de perechi culturale opuse cum ar fi underground/overground, deoarece produsele incarcate cu apel subcultural sunt mai bine vandute“.

     

    Nimic nu mai are valoare pe piata modei, a trendurilor etc., daca nu are o coloratura rebela, underground. Cum sa fii de stanga autentic in Romania? Politic, nu exista alegere. Intelectual, risti sa pari sinucigas. Pana si moda vestimentara cu aparenta de stanga costa cam mult. La urma urmei, stangii ii mai ramane, cu parere de rau pentru romantici, sansa capitalista. Decat sa te consumi in activisme, e mult mai profitabil sa o faci pe analistul sau pe politicianul care ia apararea saracilor sau, cine stie, sa-ti deschizi o linie de haine revolutionare, cu bonete, costume de pionier si decoratii de erou al muncii socialiste.

  • 11 septembrie ne-a tampit

    Cand s-a ajuns la problema porturilor din Dubai, cantarirea faptelor n-a avut cu adevarat nici o sansa – nu in acest sezon politic. Si totusi e greu de imaginat o dezbatere mai ignoranta, mai falsa, mai xenofoba si mai nesabuita decat cea pe care au ingaduit-o atat republicanii cat si democratii in jurul intrebarii daca o companie cu proprietari arabi poate supraveghea serviciile de incarcare si descarcare in unele porturi americane.

     

    Daca inainte mai aveati vreo indoiala, e timpul sa nu mai aveti nici una: 11 septembrie ne-a tampit. Nu ne mai trebuie nici o comisie pentru ceea ce s-a intamplat inainte de 11 septembrie. Ne trebuie una pentru ce s-a intamplat cu noi dupa 11 septembrie, una care sa ana-lizeze lucrurile mari si lucrurile mici pe care le facem – de la incriminarea torturii la inre-gistrari ale telefoanelor fara mandat si la ambasadele noastre din strainatate transformate in fortarete – lucruri care, in timp, ar putea inghiti tot ADN-ul Americii.

     

    Lucrul nebunesc in privinta chestiunii porturilor din Dubai tine exact de acel model decent, modernizator pe care ar trebui sa incercam sa-l cultivam in lumea arabo-musulmana. Dar noi n-am avut niciodata o discutie cinstita in care sa vorbim despre adevaratele problemele de acolo sau despre solutiile realiste, nu-i asa?

     

    Adevarata problema a fost articulata recent de un psihiatru arabo-american, dr. Wafa Sultan, intr-un naucitor interviu la Al-Jazeera. Vorbind despre lumea arabo-musulmana, Sultan a spus: „Ciocnirea la care suntem martori nu e o ciocnire a religiilor sau una a civilizatiilor. E o ciocnire intre doua contrarii, intre doua ere. E o ciocnire intre o mentalitate care tine de Evul Mediu si o alta mentalitate care apartine secolului al XXI-lea. E o ciocnire intre civilizatie si inapoiere, intre ceva civilizat si ceva primitiv, intre barbarie si ratiune. E o ciocnire intre libertate si opresiune, intre democratie si dictatura. Una intre drepturile omului, pe de o parte, si violarea acestora, de cealalta. O ciocnire intre cei care trateaza femeile ca pe niste animale si cei care le trateaza ca pe niste fiinte umane“.

     

    Moderatorul de la Al-Jazeera a intrebat apoi: „Inteleg din cuvintele dvs. ca ceea ce se intampla azi e o ciocnire dintre cultura Vestului si inapoierea si ignoranta musulmanilor?“. Sultan: „Da, asta vreau sa spun“.

    Sultan a dat glas unor adevaruri pe care multi musulmani le stiu: civilizatia lor da, in multe locuri, in clocot, ramanand tot mai mult si mai mult in urma in lumea stiintei, a educatiei, a industriei si inovatiei si intrand tot mai mult sub influenta clericilor ticniti, a dictatorilor de tinichea, a bandelor violente si a nebunilor precum bin Laden sau Saddam.

     

    Presedintele Bush continua sa vorbeasca despre Irak si despre lumea araba ca si cum democratia singura e tratamentul si ca tot ce trebuie sa facem e sa scapam doar de cateva mere stricate. Problema e mult mai adanca – avem de-a face cu o civilizatie inca puternic tribalizata, care se lupta cu modernitatea. Bush avea dreptate cand gandea ca  e important sa ajutam Irakul sa devina un model in care arabii si musulmanii sa-si poata discuta liber adevaratele lor probleme, cele identificate de Sultan, si sa traseze noi rute. Crima lui e ca a crezut ca va fi usor.

     

    Nu stiu cum se va sfarsi povestea din Irak, dar stiu sigur ca nu vom mai avea o invazie ca cea din Irak nicaieri in alta parte prea curand. Totusi nevoia de reforma in regiune inca se simte. Exista o alta cale? Da – aceea de a hrani modele de reforma „evolutionista“ generate in interiorul lumii arabe, si unul dintre cele mai bune e Dubaiul, un Singapore arab.

     

    Dubaiul nu e o democratie, nu e fara bube. Dar e un pod de decenta prin care se trece de la o civilizatie care esueaza, cea de-scrisa de Sultan, la o societate mai optimista, mai deschisa si mai increzatoare in sine. Oamenii din Dubai isi construiesc un viitor care se bazeaza pe unt, nu pe arme, pe proprietatea privata, nu pe capricii, cu mai multe servicii si mai putin petrol si cu companii competitive global, nu cu retele teroriste.

     

    Dubaiul hraneste demnitatea araba prin succes, nu prin suicid. Drept rezultat, oamenii Dubaiului vor sa se bucure de viitor, nu sa-l arunce in aer. Ironic e ca daca democratii care urasc razboiul lui Bush din Irak ar fi avut intr-adevar o politica alternativa pacifista prin care sa promoveze transformarea lumii arabo-musulmane, atunci ea s-ar fi putut numi „politica Dubai“: sprijinirea motoarelor arabe ale schimbarii, a celor alimentate din interior.

     

    De aceea progresistii arabi sunt stupefiati de comportamentul nostru. Dupa cum imi spunea un prieten arab, om de afaceri, despre saga Dubai: „Aceasta afacere a lasat un gust amar in multe guri. Vreau sa zic, aici e vorba de Dubai, pentru numele lui Dumnezeu! Nu puteti avea un prieten mai bun si un simbol mai bun al globalizarii si deschiderii. Daca Dubai e un pericol pentru securitatea SUA, atunci cine nu e?“.

     

    Asa ca orice s-ar intampla cu experimentul irakian – dar mai ales daca va esua – avem nevoie de Dubai pentru a merge mai departe. Dubaiul e modelul spre care vrem sa se indrepte lumea araba. Din pacate, noi tocmai i-am zis Dubaiului sa se duca dracului.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 5 aprilie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducere de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Orice.tv sau cum se muta audientele de nisa pe Internet

    Canal TV de navigatie, canal pentru vegetarieni, pentru expatii din Sudan ori Vietnam, pentru amatorii de filme horror care nu ajung niciodata in cinematografe ori pentru pokeristi. Televiziunea pe Internet se dezvolta in sute de directii, captand audiente mici, dar extrem de fidele.

     

    Exasperarea il cuprindea pe Andy Steward – un consultant IT londonez de succes si mare amator, in acelasi timp, de curse de navigatie – de cate ori incerca sa afle de la televizor ce s-a mai intamplat in lumea sportului sau preferat. Existau, e adevarat, cateva rezumate de jumatate de ora ale unora dintre competitiile importante, dar intotdeauna erau programate noaptea tarziu.

     

    Asa ca Steward s-a gandit sa faca un canal de navigatie pe serviciul de satelit Sky din Marea Britanie, dar ideea s-a inecat repede. Ar fi trebuit sa plateasca 85.000 de lire sterline (aproape 150.000 de dolari) pentru a porni canalul si costuri de productie lunare de 40.000 de lire sterline pe luna. O gramada de bani pentru un concept netestat inca.

     

    Dar in ianuarie a lansat, totusi, un canal de navigatie – unul care se populeaza rapid cu talk-show-uri specializate, prezentari de produse, tehnici si programe de navigatie si, cel mai important, care acopera curse de mica anvergura ce nu reusesc sa intre in programele televiziunii traditionale.

     

    Noul canal nu va fi insa disponibil in eter. Nu va fi disponibil nici prin cablu, nici prin satelit – cel putin nu deocamdata. Canalul – Sail.tv – este difuzat exclusiv prin Internet, care permite emisiunilor sa ajunga la un numar mult mai mare de oameni, la costuri initiale mult mai mici decat cele pe care le presupune un canal prin satelit. Pentru ca „n-aveam nici cea mai vaga idee cat de mare va fi audienta“, Steward si-a propus sa-si mentina costurile la cel mai scazut nivel posibil. „Televiziunea pe Internet este o investitie in care ne putem dezvolta“, spune el.

     

    In ultimele sase luni, companiile majore de media au beneficiat de atentie tocmai pentru ca au inceput sa-si mute online unele programe, fie ca a fost vorba de spoturi video descarcabile pentru iPod-uri sau de transmisiuni in direct care pot fi urmarite prin conexiuni la Internet de mare viteza.

     

    Dar poate ca mai interesanti – si mai importanti, desi asta ramane discutabil – sunt miile de producatori ale caror programe nu vor ajunge niciodata in prime-time, dar care au audiente mici si fidele. Este un fenomen care ar putea fi denumit „silvercasting“. In 2004, revista Wired a popularizat sintagma „the long tail“ (coada lunga – n.r.), pe care a folosit-o pentru a vorbi de numarul mare de oferte specializate care se adreseaza, fiecare, unui numar mic de oameni, dar care impreuna reprezinta o piata mare ce poate fi agregata pe Internet.

     

    Intr-adevar, capacitatea Internetului de a face selectii dupa un numar aproape infinit de criterii il face extrem de atractiv: oamenii pot gasi aici lucruri care nu se vand intr-atat de bine incat sa merite un raft in magazinul de muzica din cartier sau in centrul de inchiriat filme – ganditi-va la cartile obscure de pe Amazon.com. Usurinta cu care poate fi conceputa o productie video digitala si ubicuitatea conexiunilor Internet de mare viteza isi trimit „the long tail“ in living-urile din intreaga lume, live si in culori.

     

    „Urmatorul val de media va descatusa abilitatea de a deservi interesele specifice ale oamenilor“, spune John Hendricks, directorul executiv de la Discovery Communications, care dezvolta o serie de productii video specializate. „De fiecare data cand intru intr-o librarie Borders petrec o groaza de timp uitandu-ma la raftul cu reviste – pentru ca de acolo se zgaiesc la tine toate pasiunile Americii. Mireasa care tocmai se marita are o revista special pentru ea. Si pentru cel care e un pic mai in varsta exista reviste de calatorii si de petrecere a timpului liber.“

     

    Deja exista servicii video specializate in sute de domenii, incluzand pokerul, ciclismul, fotografia, gastronomia vegetariana, vinurile fine, filmele de groaza, sitcom-urile obscure si anime-urile japoneze. Exista, de asemenea, o piata in crestere pentru webcast-urile de stiri locale si divertisment din fiecare tara si in fiecare limba, care au ca target expatii. „Deschidem cate doua sau trei canale pe saptamana“, spune Iolo Jones, directorul executiv de la NarrowStep, o companie din Londra care distribuie tehnologie si asistenta pentru webcast-urile specializate. Printre clientii sai e si Sail.tv, despre care spune ca a atras 70.000 de vizitatori in prima luna.

     

    In urma cu 15 ani, cand inceputurile cablului digital faceau posibila receptia a 500 de canale, multi s-au aratat sceptici, intrebandu-se daca vor putea fi create suficiente programe care sa le ocupe pe toate. Dar au inceput sa apara, dupa aceea, si producatorii specializati – inclusiv Speed Channel (pentru fanii curselor auto), Military Channel si postul Casa si Gradina -, iar acum sistemele de cablu si satelit sunt acum in mare parte ocupate.

     

    „A devenit aproape imposibil pentru un canal sa-si creasca distributia prin metodele traditionale“, spune Lauren Zalaznick, presedintele Bravo si Trio, doua canale de cablu detinute de NBC Universal. „Pentru a obtine distributie e nevoie de mult efort si negocieri. Trebuie sa dai foarte mult ca sa obtii foarte putin“. Intr-adevar, dupa ce DirecTV a surclasat Trio, un canal dedicat, printre altele, culturii pop, Zalaznick a decis sa-l mute de pe sistemul pay-TV pe Internet. „Ca sa supravietuim, trebuia sa gasim o cale noua“, spune ea. Noua cale, si-a dat ea repede seama, putea ajuta Trio, in acelasi timp, sa-si rezolve criza de identitate – canalul amesteca documentarele despre cultura pop, programele muzicale originale, reluarile unor show-uri TV obscure cu o serie de emisiuni pentru telespectatorii gay.

     

    Mutarea pe Internet i-a permis lui Zalaznick sa „sparga“ Trio in trei site-uri distincte care vor fi lansate anul acesta. Unul, numit TrioTV.com, va avea emisiuni de muzica si cultura pop. Altul, BrillianButCancelled.com, va difuza vechile show-uri TV. Si al treilea, OutZone.com, va transmite emisiunile pentru homosexuali si lesbiene create in colaborare cu PlanetOut, o companie media si de entertainment orientata spre aceasta audienta. 

     

    Discovery Communications, care a creat 15 canale de cablu diferite, inclusiv Animal Planet si Discovery Health, se gandeste acum la nise si mai inguste pe Internet. Un canal, care tocmai a fost lansat la tariful de 9,95 dolari pe luna, ofera 30.000 de videoclipuri din arhiva sa de documentare si programe educationale care ii ajuta la teme pe elevi. Alte servicii vor oferi continut pe teme specifice de calatorii, stiinta si sanatate.

    Exista, desigur, si sceptici. „Niciodata nu am crezut ca trebuie sa facem canale pentru toate nisele, de exemplu pentru voleiul de plaja“, spune John Skipper, senior vicepresedinte la ESPN, o divizie a Walt Disney Company.

     

    „Pur si simplu nu ies cifrele. Pentru ca daca ai 12.000 de telespectatori, nu-ti permiti sa o faci. Si daca nu-ti permiti sa o faci, nici nu poti face bani din asta.“ Unul dintre motivele pentru care ESPN s-a tinut departe de acest gen de programe de nisa, spune el, este ca brandul sau trimite la un nivel de productii de inalta calitate vizuala pe care canalele mici si le-ar permite cu greu. Intr-adevar, ESPN a investit milioane de dolari pentru a produce programe in formate de inalta definitie. Dar rezervele unor giganti media le permit producatorilor independenti sa exploreze tot felul de nise.

     

    Marie Oser, o scriitoare vegetariana pasionata de gatit, a produs programe pentru retelele de cablu mai multi ani. Acum, ea lucreaza la dezvoltarea unui site, VegTV.com, care contine 160 de clipuri, in special demonstratii de gastronomie, dar aco-pera si evenimente ca festivalul Tofu din Los Angeles, difuzand si interviuri pe teme vegetariene cu celebritati ca Jane Goodall si Daryl Hannah. Orele de audienta maxima sunt, deloc surprinzator, in timpul pranzului si inainte de cina. 

     

    In timp ce publicitatea pe site-urile video mici a fost sporadica pana acum, multe companii spun ca vad totusi o oportunitate de a favoriza „intalnirea“ dintre spoturile publicitare si audienta specializata, asa cum face Google cu cautarile pe Internet si paginile web. „Televiziunea pe Internet se aseamana cu adevarat nu cu televiziunea traditionala, ci cu publishing-ul de reviste“, spune Jones de la NarrowStep. „Publicatiile de nisa pot obtine profituri foarte mari.“

     

    In orice caz, companiile care s-au dezvoltat vanzand prin posta DVD-uri specializate, adesea prin dealeri oarecare, se indreapta acum spre Internet. O companie, Brain Damage Films – care produce si distribuie filme horror prea obscure pentru a fi difuzate in cinematografe -, a inceput sa-si inchirieze productiile prin Akimbo, un serviciu care foloseste Internetul pentru distributia de programe video.

     

    Darrin G. Ramage, directorul executiv al Maxim Media Marketing, care detine Brain Damage, spune ca firma nu are alternativa la distributia online. „Cel mai important este ca, pentru fanii filmelor horror independente – persoane intre 18 si 25 de ani -, Internetul este chiar locul in care ei isi petrec timpul“, spune el. „Tot ce vor sa afle pe Internet cauta. Daca vor un film, pe Internet intra.“ Distributia online aduce acum 10% din veniturile Brain Damage, spune el, si compania are de gand sa inceapa vanzarea de versiuni descarcabile ale filmelor sale direct de pe site-ul propriu.

     

    Filmele educationale devin de asemenea disponibile pe web. TotalVid, detinuta de Landmark Communications, parintele canalului meteo Weather Channel, ofera spre descarcare 2.300 de emisiuni din care poti invata, de exemplu, cum sa canti la chitara sau care sunt cele mai bune tehnici tae kwon do.

     

    Printre audientele de nisa considerate atat numeroase cat si atractive pentru broadcasterii pe Internet sunt comunitatile de imigranti si expati care cauta stiri si stiri din tarile lor. Dar sa inchei intelegeri trans-frontaliere, in special cu tari mai slab dezvoltate, poate fi dificil, complicat si cateodata traumatizant.

     

    Kaleil Isaza Tuzman a aflat asta luna trecuta, cand cineva i-a furat ceasul in vreme ce facea dus intr-o baie comuna din capitala statului Sudan, Khartoum. Cu toate acestea, Kaleil Isaza Tuzman crede ca vizita sa la  Khartoum a fost un succes, pentru ca a reusit sa obtina pentru compania sa, JumpTV, dreptul de a retransmite emisiunile postului national de televiziune, Sudan TV.

     

    JumpTV, care are sediul in Toronto, ofera expatilor din toata lumea transmisiuni live pe Internet ale televiziunilor din mai mult de 60 de tari. Printre canalele cu care are intelegeri se numara VTV4 din Vietnam, Channel 10 din Grecia, Amazon Sat din Brazilia si, poate cel mai important, Al-Jazeera in versiunea originala araba.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Taxe mai mici pe ziua de filmare si fotografiere profesionista

    Producatorii de film si de reclame au rasuflat usurati: Primaria Bucurestiului a redus cuantumul taxelor percepute pe ziua de filmare si fotografiere profesionista, dar si pentru organizarea diverselor spectacole si promotii in aer liber.

     

    Consiliul General al Primariei Bucuresti a votat pentru reducerea taxei pentru utilizarea locurilor publice pentru filmare si fotografiere profesionista, precum si a taxei pentru spectacole in aer liber, festivaluri si ma-nifestari promotionale, informeaza un comunicat al IAA Romania (IAA este o asociatie care apara interesele agentiilor de publicitate, companiilor si institutiilor de media).

     

    Decizia de a reduce taxele care erau in vigoare de la 1 ianuarie 2006 a fost luata in urma discutiilor intre reprezentantii IAA Romania, reprezentantii industriei cinematografice si cei ai Primariei Capitalei. Saptamana trecuta, s-a convenit redu-cerea taxei pentru utilizarea locurilor publice pentru filmare (de la pana la 20 euro/ mp/zi in prezent) la o taxa unica de 500 de euro/zi de filmare spoturi publicitare/locatie. Practic, reducerea este de la 20 euro/mp la 0,5 euro/mp, in medie.

     

    Pentru filme si seriale de televiziune, taxa va fi de 400 euro/zi de filmare/locatie. Fotografierea profesionista, filmele documentare si cele studentesti vor fi scutite de plata acestor taxe. In cazul taxei pentru desfasurarea de evenimente promotionale, Primaria Capitalei a diferentiat nivelul taxei in functie de marimea suprafetelor ocupate, prin incadrarea in 3 nivele de suprafete (pana in 1.000 mp, intre 1.000 si 5.000 mp si peste 5.000 mp), pretul mediu fiind intre 0,2 euro/mp/zi si 0,5 euro/mp/zi.

     

    „Un rol important in negocieri l-a avut si industria cinematografica, pentru care Primaria a si aplicat o taxa mai mica decat in cazul filmarilor comerciale, in scopul sprijinirii dezvoltarii productiei de film autohtone“, a declarat Felix Tataru, presedinte al IAA Romania.

     

    IAA (International Advertising Association) este un parteneriat strategic unic, care apara interesele comune ale tuturor disciplinelor din intregul spectru al comunicarii si marketingului: advertiseri, agentii de publicitate si media. Prin cei  95 de membri ai sai, IAA reprezinta peste 80% din piata de publicitate din Romania.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Aparentele pot insela

    Client: HAT Romania

    Brand: Samsung

    Agentie: Graffiti BBDO (Omnicom)

    Canale: TV

     

    El si ea, la un bar. El, fermecat de nurii ei, e aproape sigur ca ea i-a cazut in plasa. Ea, cocheta, merge la toaleta sa se aranjeze putin. Surpriza: acolo descoperim ca ea este, de fapt, un el. In concluzie, frumusetea si senzualitatea fetei sunt inselatoare, deci aparentele pot insela. Aceasta este povestea spotului „Travestitul“ creat de Graffiti/BBDO pentru Samsung. Prin aceasta campanie, HAT Romania (importator oficial Samsung) isi propune sa atraga atentia asupra riscurilor la care se expun cei care nu cumpara telefoane importate oficial.

     

    „Obiectivul campaniei este unul de educare a potentialilor cumparatori de telefoane mobile Samsung cu privire la existenta pietei gri“, spune agentia. „Garantia originalitatii trebuie sa fie clara – holograma HAT este semnul care te ajuta sa nu cazi in plasa comerciantilor care vand telefoane mobile Samsung importate neoficial“, a mai spus Graffiti BBDO.

  • HI-TECH: Windows spune "Hasta la Vista" sistemului XP!

    Cei cinci ani care au trecut de la aparitia pe piata a Windows XP sunt cea mai lunga pauza pe care Microsoft a luat-o intre doua sisteme de operare. Windows Vista, cea mai noua realizare a echipei de programatori a lui Bill Gates, este asteptata pe piata anul acesta. Cu sentimente contradictorii.

     

    Bill Gates are asteptari clare de la Windows Vista. Nici nu se putea altfel, avand in vedere numele ales pentru noul sistem de operare. Vista vine din latinescul „videre“ (a vedea, vedere), iar oficialii companiei spun ca este o aplicatie ale carei principale calitati vor fi simplitatea, claritatea si transparenta. Vista (care in perioada de dezvoltare a purtat numele de cod Longhorn) va avea o „fata“ mai atragatoare si, spun oficialii Microsoft, va fi mai rezistent la atacurile hackerilor. Ce si-a propus Gates?

     

    Ca noul program sa ajunga sa ruleze pe aproximativ 400 de milioane de PC-uri la doi ani de la lansare. Un alt obiectiv este ca mai mult de jumatate din utilizatorii Vista sa instaleze una din versiunile premium ale sistemului de operare, care va iesi pe piata in sase „arome“ diferite (in functie de optiunile prezente si de tipul utilizatorului, adica de business sau consumator individual).

     

    Lansarea pe piata a Windows Vista – catre finalul lui 2006 –  va fi anticipata de o campanie rasunatoare de promovare, promite Gates, care le-a cerut angajatilor sai sa repete „furtuna“ de mesaje de marketing care a asigurat un succes fara precedent lansarii de acum zece ani a sistemului de operare Windows 95, cand vanzatorii de la magazine au fost intampinati de cozi imense in dimineata lansarii. „Ne dorim sa atingem o rata de 50% pentru versiunile premium ale  Vista in primele 24 de luni de la lansare“, a spus recent Dave Block, senior product manager pentru Vista. „Este cu siguranta un obiectiv mult mai agresiv decat ceea ce am reusit sa obtinem cu Windows XP.“

     

    Nu este singura imbunatatire pe care Microsoft o anunta comparativ cu Windows XP. Vista ii va impresiona pe utilizatori, promit oficialii americani, cu interfata grafica 3D cu nume parca imprumutat din industria real estate (AeroGlass) – ferestre transparente, mai usor de manevrat – si cu alte functii noi, precum cautare instant pe hard disk, plus un „folder virtual“ care va lista pentru utilizator, imediat ce apasa pe butonul Start, cele mai frecvent accesate aplicatii si documente sau o aplicatie de recunoastere vocala prin care i se va putea dicta computerului continutul e-mail-urilor sau alte comenzi.

     

    Asa cum se intampla insa de fiecare data inaintea lansarii fiecarui nou sistem de operare al Microsoft, controversele domina discutiile „chibitilor“, iar parerile sunt impartite. Prima tema de discutie, este, bineinteles, „de ce acest nume?“. Pentru Microsoft, Vista inseamna, cum spune sloganul oficial de lansare, „Simplu, de incredere, conectat. Aduce claritate in lumea ta“ (Clear, Confident, Connected. Bringing clarity to your world).

     

    In traducere practica, mesajul se refera la o serie de functii ale noului sistem de operare: noi modalitati de a cauta si de a vizualiza fisierele, noi functii de comunicare si un aspect mai degajat al desktop-ului, cu obiecte transparente. Comentariile rautacioase nu lipsesc de pe Internet nici la capitolul acesta, „Hasta la Vista, Microsoft“ fiind unul din jocurile de cuvinte preferate mai ales de sustinatorii sistemului de operare Mac OS al rivalului Apple.

     

    Lasand numele la o parte (multi internauti spun ca este clar un pas inainte de la „cripticele“ NT sau XP), principala critica adusa Vista este ca va necesita o configuratie hardware cam complicata (implicit mai scumpa) pentru a putea rula la „parametrii optimi“. Oficial, noul sistem de operare „mananca“ cel putin 512 MB RAM, dar parerile celor care au testat o versiune beta a sistemului de operare indica si catre valori mai mari, de 800 MB sau chiar 1 GB. Apoi, va mai fi nevoie de un procesor modern Intel sau AMD, de o placa grafica compatibila cu DirectX 9.0, iar spatiul necesar pe HDD va fi probabil de 7 GB. La anunturile oficiale ale Microsoft se adauga, deocamdata, si tot felul de zvonuri care nu contribuie deloc la clarificarea imaginii despre cum va arata Vista in final. In schimb, dau cale libera pentru speculatii si critici mai mult sau mai putin acide.

     

    Pe un forum de Internet din Marea Britanie, un utilizator spune: „As prefera ca Vista sa rezolve problemele legate de consumul de memorie in loc sa vina cu o interfata draguta. Am auzit zvonuri ca va necesita cel putin 1 GB de RAM“.  Un alt internaut isi expune plastic parerea despre noul sistem de operare: „Vista? Doar un Apple (n.r. – mar) cu viermi. Nu-mi face deloc pofta“.

     

    La polul opus, alti utilizatori au opinii mai favorabile. „Folosesc un hard secundar de 20 GB Seagate care baraie, huruie si face ca toate alea si totusi Vista porneste destul de bine si repede“, spune un forumist roman de pe Softpedia.com care a testat una din versiunile Beta ale sistemului de operare. In ceea ce priveste consumul de resurse, sistemul de operare va mai fi optimizat pana la iesirea pe piata a versiunii originale. In final, Vista ar trebui sa devina atat de „suplu“, incat sa poata rula pe aceeasi configuratie hardware ca si predecesorul XP, conform oficialilor Microsoft.

     

    Vista pare ca va fi mai tare decat XP-ul si la capitolul securitate. „Oamenii (n.r. – hackerii) vor continua sa incerce, dar schimbarile pe care le-am facut la Vista sunt mai semnificative decat orice alte schimbari am facut la versiuni anterioare de Windows cu privire la securitate“, a spus Joe Belfiore, vicepresedinte al diviziei Windows, citat de presa internationala. „Si cred ca pot spune ca securitatea a fost grija noastra numarul 1 in incercarea de a-i multumi pe clienti si de a livra un sistem de operare cat mai rezistent posibil la virusi si alte tipuri de atacuri“, a adaugat el, ferindu-se totusi sa caracterizeze noul sistem de operare drept „invulnerabil“. Pana una alta, se stie ca Vista va beneficia de o tehnologie de incriptare a datelor numita BitLocker. „Poate sa-ti fure si laptopul cu totul, ca n-are ce face cu el fara codul de decriptare“, a spus pentru BUSINESS Magazin un oficial al Microsoft Romania.

     

    Apropo de Romania, Vista va debuta pe piata autohtona in acelasi timp cu lansarea la nivel international. Iar la 6-12 saptamani dupa aceea, va fi disponibila si o versiune in limba romana. Nu se stie inca despre ce pret va fi vorba in Romania – „este putin cam devreme sa discutam despre structura finala de preturi“, a spus Tudor Galos, responsabil Microsoft pentru divizia Windows Client la nivelul Europei de Sud-Est. Totusi, conform unor surse din companie, este probabil ca Vista sa aiba un pret asemanator cu cel al Windows XP –  intre 150 si 300 de dolari, pretul variind in functie de versiunea cumparata si de modalitatea de achizitionare (cu tot cu computer sau fara). In conditiile in care, spun surse din piata, doar o treime dintre utilizatorii romani folosesc versiuni originale ale sistemelor de operare dezvoltate de Microsoft.

     

    In ceea ce priveste Vista, nu se stie inca nici data exacta a lansarii pe plan mondial, aici speculatiile fiind parca mai aprige decat pe orice alta tema legata de noul sistem de operare. Presa internationala a scris chiar ca, atunci cand vine vorba de secrete bine pazite, la Microsoft „bijuteria coroanei“ este data exacta a lansarii Vista. Gurile rele spun ca nici macar cei de la Microsoft nu sunt prea siguri cand vor reusi sa termine lucrul la noul sistem. Oricum, termenul oficial pentru lansare este a doua jumatate a anului 2006. Unii analisti sunt de parere ca Vista va urma un calendar asemanator cu XP, al carui cod a fost finalizat in august, iar pe piata a ajuns in octombrie. Pe de alta parte, unele voci spun ca va fi imposibil pentru Microsoft sa trimita Vista in magazine mai devreme de Craciunul acestui an.

     

    Ca va fi octombrie sau decembrie, Microsoft trebuie oricum sa traga linie si sa adune nu mai tarziu de 31 august. Aceasta nu este data la care Vista va ajunge in magazine, ci data la care Microsoft si-a propus sa predea varianta finala a sistemului de ope-rare catre fabricantii de computere. Acestia vor avea astfel timp sa il testeze si sa il instaleze pe PC-urile care vor ajunge pe piata inainte de sarbatorile de iarna.

     

    Microsoft a trebuit sa faca destule sa-crificii pentru a se tine de cuvant in ceea ce priveste lansarea in 2006, termen anuntat inca de acum cativa ani. Unul din ele – a renuntat la a mai introduce in Vista un sistem de organizare a fisierelor despre care spune ca este cu totul revolutionar. Numit WinFS (Windows File System), are printre punctele tari faptul ca utilizatorii ar urma sa poata organiza si regasi mai usor fisierele de pe hard disk. Dar, pentru ca implementarea lui ar fi durat prea mult timp, oficialii companiei au decis sa il mai tina in stand-by pana dupa lansarea Vista.

     

    Chiar si fara WinFS, organizarea fisierelor va fi mai simpla la Vista, promit reprezentantii companiei. „Aplicatia de vizualizare a pozelor din XP, desi este simpatica, nu este prea de ajutor atunci cand ai mii si mii de imagini pe hard disk“, spune Joe Belfiore. „Oricine a avut o camera digitala timp de un an sau doi incepe sa colectioneze pozele. Daca ar fi posibil sa le clasifici dupa importanta, sa gasesti pozele bune foarte repede, sa le etichetezi sau sa le printezi foarte usor, ar fi mult mai bine, iar tocmai aceste lucruri le-am imbunatatit la Vista fata de XP“. De altfel, Vista este o „evolutie naturala fata de XP“, spune Tudor Galos de la Microsoft, responsabil cu divizia Windows Client pentru Europa de Sud-Est.

     

    Daca Vista se va ridica sau nu la inaltimea asteptarilor Microsoft, se va vedea odata cu lansarea de la sfarsitul anului. Ce este sigur este ca Gates nu va rata ocazia de a pune in miscare o adevarata masinarie de marketing pentru a ajuta noul sistem de operare sa debuteze cu dreptul. Cu toate acestea, spun unii analisti, va fi foarte greu pentru Vista sa egaleze valul general de entuziasm care a urmat intrarii pe piata a Windows 95, versiune care a reprezentat un pas urias inainte fata de „anticul“ 3.1. Un argument in favoarea Microsoft ar putea fi faptul ca, tot in a doua parte a anului, este anuntat pentru lansare urmatoarea versiune a suitei de aplicatii pentru birou Office, iar cele doua evenimente ar putea fi corelate.

     

    De altfel, o mega-conferinta pentru parteneri, care se va desfasura timp de trei zile la inceputul lunii mai, in Los Angeles, ar putea fi punctul de debut al campaniei de marketing agresiv pro-Vista. Insa, pana la momentul lansarii oficiale a sistemului de operare, cand utilizatorii vor vedea exact despre ce este vorba, mai mult ca sigur ca ping-pong-ul de pareri pro si contra va continua. Ceea ce, probabil, nici nu-i deranjeaza prea mult pe cei de la Microsoft. Pana la urma, e si asta o forma de promovare.