BusinessMagazin

Blog

  • Celalalt Bucuresti

    De cateva luni, din adancurile centrului istoric al Bucurestiului ies la lumina peisaje si istorii care, povestite si impachetate cu spirit de marketing, pot revitaliza spectaculos interesul turistic al acestei zone.


    Bucuresti. In cartierul Lipscani sunt vizibile zidurile vechi ale cetatii construite de Dracula. La mica distanta e Muzeul de Istorie al orasului Bucuresti, unde se pastreaza copia actului prin care Dracula a poruncit constructia zidurilor“, nota recent pe blogul sau o turista italiana recent intoarsa din Romania. Mai putin decat acuratetea informatiilor ei importa aici fascinatia fata de o istorie aproape inseparabila de mitologie, pe care turista o descoperise aici, laolalta cu multi alti vizitatori straini ce au umplut de-a lungul acestei veri strazile proaspat excavate ale centrului istoric, fotografiind si minunandu-se la tot pasul.


    Sapaturile arheologice din ultimele luni in centrul vechi al Bucurestiului au scos la lumina un oras secret, subteran, vechi de cateva secole, un amestec de straturi de istorie din secolele al XVI-lea, al XVII-lea si al XVIII-lea. Zona in care s-a explorat a cuprins strazile Smirdan (fosta Ulita Domneasca), Franceza, Postei, Stavropoleos si Lipscani, si probabil ca ruinele, vasele, monedele si celelalte obiecte descoperite ar fi ramas mai departe necunoscute publicului daca n-ar fi fost programul de reabilitare a infrastructurii din centrul istoric, al carui start a depins de avizul autoritatilor privind descarcarea de sarcina arheologica.


    Sub sucursala Lipscani a Bancii Comerciale Romane, o cladire de secol XIX, lucrarile au confirmat existenta „Bisericii lui Ghiorma Banul“, construita undeva in perioada 1564-1565. Ghiorma Banul a fost un mare boier care a trait in perioada Doamnei Chiajna si care a fost executat de Voda Alexandru al II-lea Mircea. Ceva mai tarziu, langa ea s-a construit Hanul Greci, ale carui ziduri s-au ivit la decopertarea terenului. Putin mai incolo se afla Hanul Zlatari, care a functionat pe langa biserica Zlatari, ridicata de catre zlatarii (aurarii) domnesti in secolul al XVI-lea. In acelasi perimetru, peste drum de actuala BCR au aparut si urmele Hanului Serban Voda, construit de domnitorul Serban Cantacuzino intre 1683 si 1685. Sapaturile au scos la lumina si amintirea unor perioade dramatice din Bucurestiul de altadata. Langa o intrare a bancii au fost reperate urmele unei incaperi distruse de un incendiu, din care tot ce a ramas au fost cateva scanduri si grinzi carbonizate.


    Arheologii spun ca descoperirile nu     i-au luat in totalitate prin surprindere. „Stiam ca este Hanul Greci in zona, dar nu stiam cat este de mare, surpriza a fost dimensiunea: un han cu latura de 100 de metri“, spune Gheorghe Manucu Adamesteanu, arheologul care coordoneaza sapaturile din centrul vechi. Specialistii spun ca descoperirile facute in cel mai mare santier arheologic din tara deschid o alta perspectiva pentru istoria orasului. „Am descoperit o zona in care se strangeau conductele de apa de secol XVI, pe cand noi eram considerati niste trogloditi – or, faptul ca in secolul al XVI-lea aveam un sistem de distribuire a apei este extrem de important“, afirma Adamesteanu.


    Descoperirile au atras public de tot felul. „A iesit la iveala o casa de secol XVII foarte frumos pastrata, construita din caramida cu nise si arcade, care a atras multi studenti de la Facultatea de Arhitectura. Avem surpriza sa vedem deja multe grupuri de turisti straini, in conditiile in care deocamdata nu au ce sa vada“, spune Adamesteanu. Ce se va intampla insa cu aceste vestigii? Conform arheologului, au fost alese cele mai importante zone din punct de vedere arheologic si arhitectural: ruinele din fata BCR, de pe strada Stavropoleos si de pe strada Franceza colt cu Postei; s-au facut planuri, au fost inaintate la Ministerul Culturii, comisiile de specialitate le-au discutat, au aprobat proiectul, urmand ca acum sa se organizeze un concurs de proiecte de amenajare. Dupa Zilele Bucurestiului, de la sfarsitul lui septembrie, ar trebui sa fie anuntata si data concursului. Pana la organizarea licitatiei ulterioare pentru proiectul castigator si obtinerea de fonduri, o parte dintre ruine au fost acoperite cu pamant pentru conservare.


    Adamesteanu afirma ca propunerile pentru punerea in valoare a istoriei orasului sunt cat se poate de diverse: o parte din strada Franceza poate fi acoperita cu podea transparenta, iar in zona BCR se poate realiza o constructie in relief pe care turistii sa o poata vedea de la distanta. Reprezentantii primariei spun ca nu pot da informatii concrete despre aceasta amenajare inainte de licitatie. „Intr-un capat al strazii vor sa puna o statuie, dar inca se discuta“, spune Adamesteanu. Ramane de vazut daca lucrarile de punere in valoare a vestigiilor se vor desfasura in paralel cu cele realizate de firma spaniola Sedesa in cadrul programului de reabilitare a infrastructurii din centrul istoric sau daca vor incepe abia dupa ce lucrarile Sedesa vor lua sfarsit.


    Singurul lucru care este deocamdata sigur e data la care se vor finaliza lucrarile de reabilitare a centrului istoric – zona – pilot (aria in care s-au realizat si sapaturile): 20 aprilie 2008. „Va pot confirma, totusi, ca termenele contractuale de finalizare se aplica doar pentru lucrarile care fac obiectul contractului privind reabilitarea infrastructurii si nu pentru lucrarile de conservare a descoperirilor arheologice, a caror necesitate a aparut dupa inceperea sapaturilor“, spune Ana-Maria Toma, responsabil pentru relatiile cu presa in cadrul Primariei Bucuresti. Bugetul proiectului de reabilitare a centrului vechi a fost de 20,7 milioane de euro, bani obtinuti dintr-un imprumut de la BERD, dintr-un grant acordat de guvernul olandez si din fondurile proprii ale municipalitatii.


    In lipsa unor certitudini, pesimistii s-ar putea ghida dupa un precedent, dat fiind ca ruinele din Centrul Vechi scoase acum la lumina se invecineaza cu o descoperire de acum trei ani, din curtea Loteriei Romane din Calea Victoriei nr. 9: zidurile a cinci biserici suprapuse, ridicate intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea. Arheologii au conchis atunci, in 2004, ca bisericile au apartinut caselor boieresti care s-au succedat de la inceputul secolului al XVII-lea si pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Imediat ce atentia presei fata de fascinanta descoperire s-a risipit, ruinele au intrat insa „in conservare“, cu aceeasi promisiune ca acum, ca pentru punerea lor in valoare vor exista niste proiecte. Cum terenul respectiv apartine Loteriei, iar de soarta patrimoniului istoric raspund Ministerul Culturii si municipalitatea, ingroparea vestigiilor si amanarea sine die a proiectelor a putut fi explicata prin circuitul lent al documentelor intre aceste institutii. „Acele biserici, o data cu schimbarea presedintelui Loteriei (anul trecut, n.red.), vor fi puse insa in valoare. Am avut o discutie cu presedintele si mi-a spus ca se vor aloca bani si urmeaza sa se faca un concurs de proiecte. Cred ca in octombrie-noiembrie se va sti ceva clar“, spune Adamesteanu.


    Ce modele au la dispozitie insa autoritatile pentru valorificarea vestigiilor din centrul istoric? Una dintre solutiile cele mai folosite este acoperirea cu o suprafata transparenta: la Lisabona, sediul bancii Millennium a fost construit peste ruinele unor vile romane, dar situl a fost acoperit cu un plafon transparent, astfel incat turistii si amatorii de istorie sa le poata vizita. Iar in Ljubljana, in anii ’80 a inceput amenajarea vechiului castel medieval si constructia unui funicular care sa faciliteze accesul pe dealul pe care se afla acesta; pentru ca o parte din zidurile castelului fusesera ingropate, ramasitele acestora au fost acoperite cu podea transparenta, astfel incat sa poata fi admirate fara a se degrada in aer liber. E adevarat insa si ca slovenii     si-au pus problema inca de la inceputul secolului trecut cum sa puna in valoare castelul, iar solutiile tehnice si sumele necesare pentru ca frumusetea trecutului sa prinda iarasi viata acolo s-au lasat asteptate. Acum, speranta pentru vestigiile de la Bucuresti e sa nu fie nevoie si in cazul lor de mai bine de un secol de reflectie.

  • De la rozatoare la roboti

    Nu ati auzit de Ratatouille? Ei bine, este un fel de mancare frantuzesc, simplu, usor si racoros, facut din colorate legume de vara. Ardeiul gras, rosiile, dovleceii si cartofii sunt ingredientele de baza ale acestui fel de mancare, considerat prea simplu pentru a fi o delicatesa.


    A, da, si mai este si un film, o animatie Disney-Pixar, cu un sobolan drept personaj principal. Peste tot se scrie despre vajnicul Remy (Patton Oswalt), mustaciosul rozator cu veleitati de maestru bucatar, ca ar fi soarece. Ei bine, nu este soarece deloc, ci un adevarat sobolan (atentie la primele trei litere din titlul filmului), cu mustatile si parul gri-albastrui de rigoare. Dar Remy este un sobolan special. Desi natura i-a harazit destinul de a se hrani din gunoaie („manana-ti portia de gunoi“, il bate tatal sau la cap), Remy are un nas prea fin pentru a se supune. Asa ca atunci cand acelasi destin il aduce la Paris, in canalizarea unui faimos restaurant, sobolanul nostru isi da seama ca indeplinirea celei mai fierbinti dorinte ale sale este la doar doua suvite de par distanta.

     

    De ce doua suvite de par? Pentru ca in animata bucatarie a restaurantului se angajeaza si Linguini (Lou Romano), care n-are pic de talent culinar, dar viseaza si el, ca si Remy, sa devina maestru bucatar. Dar, daca pe Remy il ajuta mirosul fin si un al saselea simt cu care dozeaza perfect ingredientele pentru a obtine magnifice delicatese, pe Linguini nu-l ajuta absolut nimic. In afara de Remy.

     

    Intre cei doi eroi ai nostri se incheie un improbabil parteneriat (daca inghititi acest mic defect al filmului lui Brad Bird inseamna ca acesta v-a vrajit de tot) care dovedeste ca mantra fostului proprietar al restaurantului, Gusteau – „oricine poate sa gateasca“ – este cat se poate de adevarata. Stand pe crestetul capului lui Linguini si tot tragandu-l de par pentru a-i ghida mainile, Remy il transforma pe acesta in bucatarul perfect, spre uimirea maleficului Skinner (Ian Holm), adevaratul personaj negativ al filmului, maestru bucatar care viseaza sa puna mana pe restaurant si sa-i foloseasca renumele pentru a lansa o linie de semipreparate extrem de profitabile, ucigand astfel arta culinara. Dar au Remy si Linguini grija ca acest lucru sa nu se intample, cu ajutorul focoasei Colette (Janeane Garofalo), o bucatareasa foarte infipta, care ofera filmului un ingredient esential: amorul.


    Amuzanta negociere intre „ce vreau“, „ce pot“ si „ce vor altii de la mine“, aventurile lui Remy reitereaza unul dintre cele mai banale mobiluri scenaristice din istoria Pixar: visarea. Remy viseaza sa fie maestru bucatar, Nemo viseaza la libertate si asa mai departe. Meritul celor de la Pixar este ca ne fac si pe noi sa visam in rand cu personajele lor.


    Daca animatiei din „Cars“ poate ii lipsea expresivitatea (e destul de greu sa faci o masina sa zambeasca), in „Ratatouille“ aceasta problema dispare, talentul animatorilor atingand adevarate culmi. Cu cea mai inalta tehnologie, Pixar a reusit sa creeze cel mai convingator sobolan pe care l-a vazut vreodata marele ecran, dar si o multime de feluri de mancare veridice si cu vino-incoace. Iar Orasul luminilor nicicand n-a mai aratat atat de frumos.


    Desi se „bucura“ de niste dezavantaje evidente, printre care titlul imposibil de pronuntat de catre americani (pe afise exista si o transcriere fonetica, pentru a-i ghida in complicatul demers de a cere un bilet la cinema), accentul frantuzesc, decorul luxuriant al Parisului si cel curat-luna al bucatariei, plus domnul Remy pe post de maestru culinar absolut, au facut ca „Ratatouille“ sa incaseze 47 de milioane de dolari in primul weekend de lansare in Statele Unite, urcand pe primul loc in box-office. Chiar daca suma este consistenta, este totusi cea mai mica inregistrata de premierele Pixar din ultimii zece ani, de la succesul mediocru „A Bug’s Life“. In schimb, francezii s-au repezit cu mic, cu mare la film, „Ratatouille“ batand in Franta orice record de incasari inregistrat vreodata de o animatie. Pana in acest moment, filmul a strans aproape 350 de milioane de dolari in toata lumea.


    Iar aventurile Pixar nu se opresc aici. Impreuna cu studiourile Disney, compania pregateste o animatie care are, ca si „Ratatouille“ anul acesta, toate sansele sa ajunga cel mai vizionat film de gen al lui 2008. Momentan, se stiu destul de putine despre subiect, dar un lucru e clar: animatorii revin in lumea deloc lipsita de sentimente a personajelor facute din metal: personajul principal din „Wall-E“ este un robot chiar pe nume Wall-E. Imaginea cu Wall-E, micul robot condamnat sa stranga timp de sute de ani gunoaie pe un Pamant parasit de risipitoarea sa rasa umanoida, este probabil una dintre cele mai induiosatoare din animatiile ultimilor ani.


    Despre ce e vorba? E anul 2700, iar lungile secole de consumism nesabuit al oamenilor au lasat Terra sufocata de gunoaie. Oamenii pleaca spre locuri mai primitoare, lasand in urma, ca sa faca curat si sa readuca planeta la conditii propice vietii, o armata de robotei specialisti in dat cu mopul. In urma unei erori de programare, dupa sute de ani, singurul robot activ este micul Wall-E, care, dupa milioane de cubulete facute din deseuri compactate, ridica ochii spre cer si, prin stratul gros de gaze stacojiu-otravitoare, intrezareste stelele. Pe ideea ca cea mai neinsemnata dintre fiinte poate avea un destin uimitor, Wall-E afla ca poate mult mai mult decat sa alinieze deseuri cand pe Pamant aterizeaza Eva, o robotica trimisa de oameni pentru a vedea daca planeta a redevenit locuibila. Vrajitorii de la Disney-Pixar, cele doua studiouri de animatie acum aliate, au stiut sa surprinda si sa impresioneze cu fiecare lungmetraj, de la „Finding Nemo“ la „The Incredibles“. Iar producatorii promit acum ca „Wall-E“ va arata de parca ar fi fost filmat de un cameraman. Ei bine, da, pe-asta am spus-o doar asa, ca sa se infioare specialistii.

     

    “RATATOUILLE”. R: BRAD BIRD. D: PATTON OSWALT, IAN HOLM, LOU ROMANO, JANEANE GAROFALO, BRIAN DENNEHY, PETER SOHN, PETER O’TOOLE, WILL ARNETT. DIN 7 SEPTEMBRIE

  • Elogiul ignorantei

    Lucrurile nu au valoare in sine. Omul este acela care pune valoare in lucruri sau o retrage din ele, iar valorizarea este un act de putere. Are caderea sa faca asa ceva, potrivit lui Nietzsche, doar cel care domina.

     

    Un astfel de gest incearca Hannes Stein in „Micul sau tratat pentru intelectuali epuizati“, in care confisca gandirii orice virtute si in care sustine „ca lumea moderna trebuie sa se lase de gandit“. Viata, sustine el, „este o impertinenta solitara“ si totul se reduce la un truism: gandirea scade forta de atractie erotica si insingureaza. „Cine si-ar dori sa faca amor cu un monstru inteligent si cu ochelari grosi sau sa stea sub aceleasi acoperis cu alt monstru care se indoieste tot timpul?“ Cu astfel de argumente vrea sa iasa din pluton autorul nostru, intr-un eseu pe care multi il considera un pamflet polemic dedicat ratiunii critice, in stilul lui Jonathan Swift.

     

    Sa-i urmarim putin gandurile, oricat de contraindicat ar fi asa ceva pentru niste oameni care vor sa urmeze sfatul lui Stein si sa se lase de gandit. Dupa el, gandirea ramane o deprindere de care te poti lepada; este tot atat de putin congenitala ca orice viciu (remarcati ironia) si chiar si cine a fost inzestrat de natura cu cele mai alese talente le poate diminua treptat, deoarece aceasta nu tine de biologie, ci de vointa. Sub semnul sloganului „decat o frunte ingandurata mai bine riduri de expresie“, veti invata cum sa nu mai invatati si cum sa strangulati orice gand incipient. Pentru ca, nu-i asa, ce rost are sa ne framantam mintile, cata vreme „stramosii nostri parosi au fost alungati dintre pomii Paradisului exact cand au inceput sa-si puna intrebari si sa poarte dialoguri cu ei insisi“.

     

    Cum a ajuns Stein la concluzia ca accesul la Paradis este asigurat de renuntarea la gandire? Printr-o revelatie, ca la mistici. Cu ani in urma, s-a captusit cu o oarecare raceala (38,2 grade C). Desi tratata radical cu supe de gaina, aspirine si frectii cu spirt, boala l-a facut pe Hans sa-si simta in acea perioada creierul „ca pe un bulgare de mucozitati“. Desi se simtea rau, ii era bine, pentru ca se simtea protejat ca in burta mamei. Toate grijile se indepartasera, nu il mai nelinistea nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul si plutea intr-un sos cald, pentru ca nu se gandea la nimic. Multumita metodei de tratament pe care o recomanda in acest ghid, cititorii  pot da buzna in vacuumul mental total care garanteaza patrunderea in sfera fericirii si pot racni odata cu autorul: Non cogito, ergo sum!

     

    Hannes Stein, „Cum m-am lasat de gandit, Mic tratat pentru intelectuali epuizati“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Bun venit in Savannah

     

    Romanul lui John Berendt a devenit o carte-cult, a zabovit mai bine de 4 ani pe lista de best-seller-uri a New York Times, a fost tradus in 25 de tari si a fost vandut in 2,5 milioane de exemplare. Atat inainte, cat si dupa memorabila ecranizare (scenariu John Lee Hancock) pe care i-a facut-o nimeni altul decat Clint Eastwood. Tanarul ziarist John Kelso, trimis la Savannah, in Georgia, de catre redactia jurnalului Town and Country, ca sa relateze despre petrecerea data de Craciun de catre Jim Williams, comerciant de arta, afla ca gazda sa a fost arestata pentru crima. Procesul lui Jim, cunoscut drept cel mai lung din istoria judiciara a SUA (8 ani), este pretextul contemplarii unui orasel excentric, cu ritualuri voodoo. Magia Sudului american, in toata insuportabila sa splendoare, pare ca ia mintile bastinasilor, dar si pe ale celor aflati in trecere.

     

    John Berendt, „Miezul noptii in gradina binelui si a raului“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    Drame provinciale

     

    In oraselul Ennistone, undeva langa Londra, se intoarce John Robert Rozanov, un filozof de care toata lumea este aici obsedata. George McCaffrey, fost elev al distinsului ganditor, si el o persoana de mare notorietate in urbea respectiva, dar cu o nestinsa pasiune pentru alcool, traieste, in pragul venirii lui JR pe meleagurile natale o mare drama: pe cand se intorcea de la o petrecere, incepe sa se certe cu sotia lui, Stella, iar aceasta este ulterior gasita aproape inecata, la bordul masinii familiei, pe fundul unui canal. Nu se stie si nici nu vom afla daca furia lui George a adus-o intr-un asemenea hal. Scandalul reprezinta pentru romanciera un bun prilej de a ne introduce in atmosfera oraselului de provincie, de a o cunoaste pe amanta lui George, Diane, o fosta prostituata, pe parintele Bernard, un preot anglican homosexual, si alte imprevizibile personaje din sanul familiei McCaffrey. Atunci cand sotia lui George dispare definitiv, toata aceasta lume marunta, dar animata de trairi puternice si bizare intra in ebulitie.

     

    Iris Murdoch, „Discipolul“,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

  • Sa simti gustul locului

    Calatoriile in scop culinar nu s-au inventat de ieri, de azi. Pe seama lor s-a dezvoltat o adevarata industrie de agentii de turism, ghiduri internationale si bloguri gata sa le ofere sfaturi si sugestii celor interesati sa-si aleaga destinatiile in functie de meniul local.


    Statisticile sustin ca aproape jumatate dintre europeni isi planifica vacantele in jurul unui criteriu simplu: arta culinara a fiecarei tari sau regiuni pe care vor s-o viziteze. La urma urmei, pentru un turist, modul in care bastinasii aleg ingredientele si le transforma in retete traditionale constituie o metoda eficienta de a intelege istoria si tipologia regiunii. Iar alegerea unui loc in functie de ce anume se mananca acolo isi are radacina intr-o situatie de viata simpla: dorinta de a savura o vacanta fara teama de a suferi de foame din pricina incompatibilitatii cu preferintele locale. De altfel, cele mai aglomerate restaurante din orasele turistice raman  fast food-urile, pentru ca nu putini sunt cei care vor sa mearga la sigur.


    Ulterior, tot acest proces s-a rafinat, pana la punctul in care se pregatesc harti turistice cu restaurantele ce trebuie vizitate, in detrimentul clasicelor liste cu obiective turistice, care devin oarecum colaterale. Apoi, curentul a fost sustinut si de calatoriile in scop profesional, intreprinse de criticii de arta culinara, somelieri si hotelieri, precum si de imboldul ghidurilor Michelin – despre care am mai vorbit in aceasta pagina – de a desena harta in functie de restaurantele cele mai bune. Si bineinteles, sa nu uitam de pornirile gurmande pure, in sfarsit recunoscute de cei care se aventureaza pe aceasta cale. Unii sunt de parere ca acest „culinary travel“ nu este lipsit de riscurile lui si presupune o anumita doza de curaj cand vine vorba de a ingurgita felurite preparate din ingrediente ale caror nume pe care nici macar nu le poti pronunta. Desigur, si aici apar nuante. Exista „culinary travel“ pentru cei care vor sa stie, inca din momentul cand rezerva biletul de avion, meniul pe ore si zile, descris in detaliu si respectat intocmai. Tot asa cum exista „culinary travel“ pentru cei ce se lasa pe mana unui agent liber sa-si surprinda clientii cu preparate oricat de exotice – e vorba aici de amatorii de noutate, convinsi ca deja     le-au vazut si le-au mancat pe toate si sunt dornici sa incerce ceva complet neobisnuit.


    Topurile internationale de destinatii pentru „culinary travel“ difera usor de la o tara la alta, cel mai frecvent clasate pe primele trei locuri fiind Ecuador, Maroc si Thailanda, urmate de – surpriza – patria fast food-urilor, SUA, indeobste destul de putin apreciata pentru rafinamentul culinar. Dar, desigur, gusturile nu se discuta. Brazilia, Turcia, Franta si Spania urmeaza si ele indeaproape in cele mai multe topuri. Un amanunt interesant: Franta se afla cu doua locuri in urma Statelor Unite – inca un argument pentru francezi de a nutri sentimente calde pentru tara prietena. Romania nu reprezinta inca o prezenta notabila in astfel de topuri, dar mai avem timp sa recuperam. Pentru ca pana la urma, „culinary travel“ se intemeiaza pe marketing si branding de tara, la care Romania n-a excelat deloc pana acum. Insa nu este exclus ca si la noi sa apara agentii de turism care sa marseze pe avantajul legumelor inca gustoase, al lactatelor biologice sau pur si simplu al nemuritoarelor sarmale.


    Anca Mitu este director general al Privileg Catering

  • Pregatiti castaniete

    Fosta capitala maura, Sevilla este cel mai exuberant oras al Spaniei, cu o imbinare de arhitectura crestino-araba si multe cladiri impunatoare. Spre deosebire de alte orase spaniole, Sevilla a reusit sa nu se lase prada impulsului de a-si aduce curtile pavate si trotuarele medievale in ton cu moda prezentului. 

     

    EL RINCONCILLO: Fondat in anul 1760, restaurantul seamana a galion spaniol, cu ferestre cu vitralii si multe sticle prafuite. Merita comandat niste jamon Serrano numai pentru a-l vedea pe chelner cum da jos dintr-un cui agatat de tavan piciorul de porc corespunzator.

     

    COSTUME TRADITIONALE: Pentru a intra in atmosfera orasului se recomanda adoptarea unei tinute locale. Cine doreste costume, in loc sa aleaga evantaiele si trandafirii de plastic care se vand pe strazile din jurul catedralei, sa apeleze mai bine la comerciantii de pe strazile intortocheate din jurul Plaza de la Alfalfa. Atentie insa: magazinele sunt inchise pentru siesta intre orele 14 si 16,30.

     

    FLAMENCO: La Carboneria, care functioneaza intr-un fost depozit, este locul unde se aduna chitaristi si dansatori de flamenco, care ofera spectacole improvizate pana tarziu in noapte. Istoria fenomenului flamenco se poate studia la Museo del Baile Flamenco, la a carui conducere se afla dansatorea Cristina Hoyos si unde se pot admira fotografii de arhiva si costume.

  • TOP 500 companii din regiune

    Petrom, Mittal Steel si Dacia, cele mai mari companii private de pe piata locala, au avut impreuna anul trecut afaceri de 7 miliarde de euro. Valoarea reprezinta doar putin peste jumatate din cat a realizat liderul din Europa Centrala si de Est, PKN Orlen, potrivit unui top realizat de compania de consultanta Deloitte si prezentat de BUSINESS Magazin in exclusivitate pe piata romaneasca.


    Topurile realizate an de an de publicatiile economice de pe piata romaneasca indica o crestere accelerata a afacerilor, fie ca este vorba de multinationale din domeniul telecomunicatiilor, de companii petroliere sau producatoare de masini si componente auto. Nu mai departe de doua saptamani in urma, topul celor mai mari 100 de companii private din Romania realizat de BUSINESS Magazin consemna o crestere generala a afacerilor acestora la nivelul anului trecut, pana la 39 de miliarde de euro sau 40% din produsul intern brut (PIB).

    In context regional insa, valoarea este mai degraba modesta, potrivit unui top al companiei de consultanta Deloitte, realizat in colaborare cu ziarul polonez Rzeczpospolita si BUSINESS Magazin. Cele mai mari 500 de companii din Europa Centrala si de Est au avut anul trecut o cifra de afaceri cumulata de aproape 500 de miliarde de euro. Insa printre acestea se afla numai 32 de companii din Romania, ponderea fiind asemanatoare si in ceea ce priveste prezenta in top 100. Cu o cota de aproximativ 6%, Romania este a cincea tara din acest top. Nu pare foarte rau, avand in vedere ca este vorba de o zona care a inclus nu mai putin de 19 state. Numai ca Romania este pe locul al treilea in regiune ca numar de locuitori, cu aproximativ 13% din populatie.


    Ponderea mica de acum a afacerilor din Romania in topul regional inseamna, potrivit analistilor, un potential mai mare de crestere in urmatorii ani, mai ales ca an de an ritmul inregistrat de multinationalele prezente pe piata locala il depaseste cu mult pe cel al filialelor din tari precum Cehia, Ungaria si Polonia. „Pe parcursul ultimilor ani, mediul local de afaceri a devenit foarte atractiv si aceasta explica  numarul tot mai mare de investitori straini care continua sa vina in Romania?“, considera George Toma Mucibabici, presedintele Deloitte Romania. Cu alte cuvinte, crede el, orice om de afaceri isi pune problema unei investitii cu o rata de recuperare (termenul folosit in mediul de afaceri este return on investment sau ROI) cat mai mare. „Iar Romania are cele mai mari perspective in regiune, fiind o piata cu mare potential si o rata de absorbtie pe cale de maturizare“, adauga Mucibabici.


    Numarul mare de investitori straini din Romania de care vorbeste consultantul Deloitte ar putea include in urmatorii ani si nume importante in regiune, precum Deutsche Telekom, Tesco si Nokia, finlandezii alegand deja Clujul pentru o fabrica de telefoane mobile. De altfel, din cei mai mari zece investitori din zona Europei Centrale si de Est, doar jumatate sunt prezenti deja cu activitati in Romania care au ajuns la un nivel care sa le asigure prezenta in top 500 din regiune – Arcelor Mittal, Metro, OMV, E.ON si France Telecom. Volkswagen, cel mai mare investitor strain din regiune, cu afaceri anul trecut de peste 21 de miliarde de euro, este prezent indirect, prin intermediul importatorului Porsche Romania, una dintre cele mai mari afaceri de pe piata locala si locul 207 in regiune, iar RWE a fost unul dintre candidatii la privatizarea Electrica Muntenia Sud, adjudecata de grupul italian Enel.


    Grupurile din domeniul energiei si al resurselor naturale sunt atat in Romania, cat si la nivelul intregii regiuni in topul celor mai mari companii, PKN si MOL fiind lideri detasati. De altfel, din cele 500 de companii, aproape o treime – 157 de companii – sunt active in domeniul energiei si resurselor naturale.


    Cele mai dinamice par a fi totusi domeniile cu volume de vanzari mari, precum retailul si  domeniile consolidate cu un numar restrans de jucatori importanti, precum telefonia si domeniile cu potential de export, dupa cum explica recent pentru BUSINESS Magazin Radu Stoicoviciu, partener in cadrul PricewaterhouseCoopers Management Consultants. Intr-adevar, in clasamentul realizat de Deloitte, filiala din Romania a Metro Cash & Carry ocupa unul dintre primele zece locuri din regiune din punctul de vedere al veniturilor pe segmentul de retail si distributie, iar Orange este situata pe locul al zecelea in categoria telecom.


    Mittal Steel Galati si Dacia au fost aproape de top 10 in sectorul de productie, accesul lor intre cele mai mari zece afaceri din regiune fiind posibil in urmatorii ani, mai ales ca grupul Renault vrea sa se adreseze prin Dacia nu doar pietei locale, ci intregii regiuni, dupa cum spune Guy Verduystert, Director Financial Advisory Service la Deloitte Romania.


    Tot Verduystert constata ca, desi la capitolul cifra de afaceri nu au o prezenta foarte importanta, cand vine vorba de marjele de profit, companiile romanesti stau mai bine decat competitorii lor. „Cu afaceri de peste un miliard de euro in 2006, filialele romanesti ale Orange si Vodafone sunt candidati la top 10.     Daca reperul este profitul net, atunci Orange ar fi a treia companie din domeniu“, adauga Verduystert. Petrom este un alt exemplu, cele 648 de milioane de euro profit realizate anul trecut pozitionand compania pe locul al treilea in sectorul de energie si resurse naturale, fata de locul al saptelea pe care il ocupa dupa cifra de afaceri.


    Cresterea profiturilor reprezinta una dintre principalele probleme ale companiilor care activeaza pe pietele mai mature decat cea a Romaniei, spun analistii. La nivelul anului trecut, cifra de afaceri cumulata a celor 500 cele mai mari companii din zona Europei Centrale si de Est a fost de aproape 500 de miliarde de euro, in crestere cu aproape 20% fata de anul precedent. In acelasi timp insa, profitul net cumulat a crescut cu doar 6%.


    In fine, o situare corecta a marilor afaceri central- si est-europene impune si o raportare la ierarhia pe plan global. Chiar daca 13,6 miliarde de euro, cat a fost anul trecut cifra de afaceri a PKN Orlen, cea mai mare companie din regiune, pare incredibila, grupul petrolier polonez nu a ocupat insa decat locul 432 in topul celor mai mari 500 de companii din lume realizat de revista Fortune, valoarea fiind de peste 20 de ori mai mica decat cea liderului de acolo – reteaua americana de magazine Wal-Mart.

     

    Tot mai putin stat

    Aproximativ 10% dintre cele mai mari 500 de companii din regiune sunt controlate integral de stat si 12% dintre ele sunt listate la bursa. Majoritatea afacerilor sunt insa in totalitate sau in cea mai mare parte private. Ca un element de culoare, doar 31 de companii (sau 6% din total) au fost create si sunt in continuare detinute de investitori privati persoane fizice. Polonia se detaseaza cu 26 de firme private detinute de investitori locali.

     

    Cele mai mari banci

    Un top al afacerilor din zona Europei Centrale si de Est nu ar fi complet fara o analiza a principalilor jucatori de pe piata bancara. Activele primelor 50 de banci din regiune au crescut in 2006 cu 22%, la peste 450 de miliarde de euro, profiturile cumulate depasind 7 miliarde de euro. Dintre cele 50 de banci, doar 3 sunt din Romania, numarul fiind aproape dublu in cazul societatilor de asigurari.

     

    Mai productivi

    Cele mai mari companii din Europa Centrala si de Est au avut impreuna anul trecut mai mult de 2,3 milioane de angajati, cu 0,5% mai mult decat anul precedent. In acelasi timp cifra de afaceri totala a crescut cu aproape 20%, iar profitul net cumulat cu 7%, semn ca productivitatea a devenit un element important al strategiei de dezvoltare.

  • Romani in top

    Cea mai bine pozitionata companie romaneasca este Petrom (locul 12). Intre primele o suta de companii se mai afla doar Mittal Steel Galati (locul 63), Electrica (67), Dacia Groupe Renault (69), Metro Cash & Carry Romania (72), Rompetrol Rafinare (73) si Petrotel Lukoil (100). Intre primele 500 de companii din zona se mai afla Orange Romania (locul 126), Vodafone Romania (134), Lukoil Romania (137), Distrigaz Sud (157), Romtelecom (163), Romgaz (165), Interbrands (199) sau Porsche Romania. Intre cele mai mari 50 de banci din regiune se regasesc si trei din Romania –


    Lista completa a celor mai mari 500 de companii

  • Fusu: Am cheltuit primul milion

    Milioanele primite dupa ce a vandut o parte din Neogen ii dau lui Calin Fusu confortul de a putea cheltui mai mult pentru oameni, achizitii si promovare, fara sa stea cu ochii pe marje. Fusu a dezvaluit, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, ce directii de investitii are in gand.

    Recent, Calin Fusu, in continuare actionarul majoritar de la compania online Neogen, a mai cumparat un site de socializare online – Impulse.bg, punctand astfel cate o achizitie, anul acesta, pentru trei din tarile unde este prezent, Romania, Republica Moldova si Bulgaria. Celelalte doua site-uri sunt Faces.md si Colegi.ro, la egalitate din punctul de vedere al pretului, dupa cum spune Fusu, iar Impulse.bg a fost cel mai ieftin: in total, cele trei au luat din contul Neogen cateva sute de mii de euro.

    Tot recent, intreprinzatorul a mai cochetat cu ideea de a prelua site-ul Hotnews.ro, unul din editorii online importanti din Romania. Nu a facut-o insa, spune Fusu, intai pentru ca achizitia l-ar fi pus pe picior de razboi cu alte grupuri media cu care sugereaza ca ar vrea sa devina partener pentru viitoare planuri si doar apoi pentru ca pretul ar fi fost prea mare. „Daca stau sa ma gandesc, pentru Neogen cred ca Hotnews nu ar merita nici 100.000 de euro”, spune Fusu despre un site cu o cifra de afaceri anul trecut de aproape 300.000 de euro. Bine, dar care ar fi totusi o valoare corecta pentru Hotnews? „Cred ca valoarea ar ajunge undeva pe la… dar mai bine nu fac vreo estimare“, se autocenzureaza Fusu, motivand cu „stricarea pietei“ – e vorba de stirea cu care nu ar fi vrut vreodata sa faca prima pagina a ziarelor, anume ca a vandut o participatie estimata de surse ale BUSINESS Magazin la 33% din Neogen pe aproape 5 milioane de euro si despre care sustine ca „strica“ pretul achizitiilor pe care Neogen le-ar putea face. Si pe care va trebui sa le faca, pentru ca fondurile de investitii intrate in actionariat in urma cu circa doua luni, Tiger Global Management (SUA) si Wouwer Investeringen (Olanda), chiar daca sunt investitori pasivi si nu se implica in conducerea executiva, preseaza cu cresterea cotei de piata si nu a profitabilitatii. „Exista presiunea sa crestem, sa crestem si sa dominam anumite segmente. Sa le fie frica altor jucatori si sa spuna ca nu se baga unde e Neogen“, comenteaza Fusu, doar pe jumatate in gluma.

    BestJobs.ro, partea din business care genereaza acum mai mult de jumatate din veniturile Neogen, nu mai poate creste spectaculos, pentru ca in mare parte companiile care au nevoie de angajati noi folosesc deja aproape de capacitatea maxima serviciile de recrutare online.

    Scaparea, enunta Fusu, este de a fura din cota de piata a eJobs.ro serviciul concurent, impreuna cu care domina piata de recrutare. Piedici din partea actionarului comun impotriva unei asemenea tentative nu ar trebui sa existe, Tiger Global Management fiind probabil mai interesat de dimensiunea feliei din piata de recrutare pe care o controleaza prin BestJobs si eJobs decat de raporturile dintre cele doua site-uri. „BestJobs mai are mult loc de crestere, practic ar putea creste cu 100% daca am fura cota de piata de la eJobs“, afirma Fusu. Acum, conform Neogen, BestJobs detine 60% din piata de recrutare, concurentul principal fiind eJobs, fondat de Liviu Dumitrascu si Daniel Tatar, unde Tiger Global are o participatie de circa 30%.

    Treptat insa, BestJobs isi va pierde din importanta pe care o are acum in generarea cifrei de afaceri. Fusu spune ca spera ca veniturile din publicitate sa le depaseasca pe cele din recrutare undeva in 2009. Publicitatea este piesa din Neogen unde mai sunt multe de rafinat. Sa ne gandim doar la faptul ca milionul de vizitatori pe saptamana ai site-urilor Neogen ar urma sa aduca anul acesta 500.000 de euro, in scenariul proprietarilor. Tinta declarata a lui Fusu, sa ajunga la incasari din reclame care sa reprezinte 25% din sumele cheltuite anual pe publicitatea online, ar putea transforma compania care acum lasa pe altii sa-i vanda o parte din spatiul publicitar propriu intr-o agentie de vanzari. „Dupa mine, daca tot avem niste bani in banca, de ce sa nu-i cheltuiesc? Noi am putea plati publisherii spunand: OK, cat iti garanteaza AdEvolution (al treilea mare jucator de pe piata de publicitate online, cu o cota de peste 20% – n. red.)? Inmulteste cu 1,5 si vino la noi. Putem sa cheltuim banii astia si sa construim reteaua.“

    In schimb, Stefania Croitoru, noul director de vanzari de publicitate al Neogen, venita chiar de la reteaua AdEvolution, ar vrea o abordare mai putin riscanta. „De ce sa luptam corp la corp cu toate regiile, cand putem sa mergem doar unde suntem noi cei mai buni, si anume targetarea demografica? Si vedem mai tarziu daca ne extindem.“

    Directorul de vanzari considera un atu al ofertei Neogen faptul ca traficul generat de site-urile din portofoliu poate fi usor impartit in profiluri care includ orasul, varsta si nivelul veniturilor, ca efect al faptului ca majoritatea serviciilor Neogen pot fi accesate doar de utilizatori inregistrati, persoane care deci au declarat in prealabil aceste date.

    Energia potentiala a Neogen sta in numarul de utilizatori ai celor cateva servicii pe care le are (recrutare online, prietenii/matrimoniale, jocuri, anunturi de mica publicitate si serviciul de videosharing). Transformarea tuturor acestor servicii in parti ale unei retele sociale in care fiecare membru inregistrat poate comunica si emite continut, dar caruia in acelasi timp sa-i fie servit continut la pachet cu publicitatea este cea mai importanta linie de strategie a lui Fusu. Pe pagina personala a unui utilizator de Neogen, partea stanga este cea care-i asigura necesitatile de socializare si comunicare: lista de prieteni seamana cu o lista de contacte in Yahoo Messenger, mici comunitati personale grupate in colegi de birou, parteneri de afaceri, prieteni sau rude apropiate. Partea dreapta a paginii este dedicata continutului – facut chiar de utilizator, in cazul clipurilor video pe care orice membru le poate incarca pe pagina personala pentru a le arata prietenilor, sau servit de Fusu & Co. in cazul stirilor sau al altor materiale.

    Aici apare nevoia unui furnizor de continut, ceea ce l-a facut pe Fusu sa se gandeasca la preluarea Hotnews. S-a razgandit insa pentru a nu derapa de la directia pe care si-a impus-o: „Trebuie sa ne fie foarte clar strategic ce facem. Tot ce inseamna productie de continut nu e treaba noastra. Daca trebuie sa scriem macar un rand de ceva, ne vom abtine de la zona aceea“, declara Calin Fusu.

    Neogen are insa nevoie evident de un partener sau mai multi, „probabil din zona trusturilor de media“, care sa vina cu continut pe paginile utilizatorilor si cu care sa imparta veniturile din publicitatea ce va insoti continutul. De aici si ideea de extindere catre zona regiilor de publicitate.

    In total, Fusu spune ca nu a cheltuit inca un milion de euro din banii virati de fondul Tiger Global Management pana acum: mai exact, a fost vorba doar de cele cateva sute de mii pe achizitia celor trei site-uri si cateva sute de mii pe promovarea serviciilor. Daca, in virtutea mentinerii departe de zona productiei de continut, costurile cu angajatii sunt inca relativ reduse (mare parte din cei 80 de angajati sunt concentrati in Targu-Mures), Fusu se gandeste insa la extinderea echipei de vanzari, care acum numara doar trei persoane. „Avem bani sa platim cele mai bune salarii din industrie, asa ca daca o sa gasim oameni buni la alte regii, probabil ca o sa-i luam“, sustine Fusu.

  • Banci in franciza, in curand si in Ucraina

    Pentru ING s-a dovedit o idee buna extinderea retelei de retail prin francize, aplicata in Romania. Acum, sistemul urmeaza sa fie exportat si pe piata ucraineana.


    In vuietul infernal al motoarelor de la Formula 1, spectatorii n-au prea multe sanse sa-si recunoasca pilotii preferati pe pista. Ce se vede insa clar si de la distanta sunt siglele sponsorilor de pe caroseriile bolizilor. In cursa de la Hungaroring, echipajele ce au alergat, mai toata cursa, pe pozitiile 9 si 11 au fost ale echipei ING-Renault. ING-Renault pentru ca, din acest sezon, grupul financiar olandez a batut palma cu producatorul francez de automobile, pentru un parteneriat menit „sa creasca notorietatea grupului ca furnizor de servicii financiare (asigurari, banca, asset management)“, declara pentru BUSINESS Magazin William Connelly, executive board member of ING wholesale banking, head of clients.


    Evitand sa dea o cifra exacta, reprezentantul grupului a indicat totusi ca ING si-a bugetat pentru acest proiect o suma ce se plaseaza, in 2007, intre 50 si 100 de milioane de euro. Ca ordin de marime – o echipa de Formula 1 are nevoie de un buget ce nu poate fi mai mic de 200 de milioane de euro pe sezon, iar zvonurile indica cifre chiar de trei ori mai mari pentru echipa Ferrari.


    Ce legatura are insa un grup financiar cu bolizii de Formula 1? Pentru cresterea notorietatii brandului, proiectul a adunat cel mai mare „punctaj“, explica Isabelle M. Corner, ING Renault F1 programme managing director. Argumentul e legat de acoperirea larga pe care o asigura acest sport – 17 circuite in intreaga lume si 185 de tari in care sunt vizionate cursele. Or, tocmai de mai multa faima in cat mai multe tari are nevoie grupul olandez acum, cand isi indreapta atentia catre extindere. ING vrea sa inceapa in piata ruseasca si in Bulgaria afacerile cu asigurari de viata si sa exporte pe piata ucraineana modelul francizelor bancare, dupa reteta aplicata pe piata romaneasca. „Ca banca de wholesale e bine sa ai francize, ca sa ai statut de asociat, altfel, fara sistemul de francize e greu sa faci business“, afirma Connelly, referindu-se la costurile de extindere a unei retele bancare.


    Cu toate acestea, Connelly nu exclude posibilitatea ca ING sa recurga la preluarea unei banci pe piata romaneasca, fara a nominaliza insa o posibila tinta: „Ne uitam foarte atent si analizam daca are sens sa ne extindem si in continuare pe cont propriu“. In Romania, argumenteaza el, ritmul de crestere a pietei poate sustine in continuare o extindere prin forte proprii, pe cand alte piete din Europa Centrala si de Est sunt mult mai structurate, iar cota de piata mai poate fi sporita semnificativ doar prin achizitii. Pe piata romaneasca, principalul tel al ING Bank este cresterea cotei de piata pe retail si IMM, in conditiile in care „retailul creste acum cu o viteza mult mai mare“. In prezent, in businessul bancar al grupului, serviciile pentru clienti companii mari detin 70%, iar cele de retail si IMM – 30%.


    In Romania insa, lansarea sistemului de pensii private creeaza o noua sfera de interes, tinta declarata fiind de a atrage 1 milion de clienti din cei 2,5-3 milioane de angajati eligibili pentru pilonul pensiilor obligatorii.

    Acum, divizia de asigurari a ING are in cele noua tari din Europa Centrala si de Est 6 milioane de clienti, din care 4,1 milioane de clienti sunt contributori la sistemele de pensii, iar restul detin polite de asigurare. Din aproape 2 milioane de clienti „asigurati“ la nivelul regiunii, 262.000 sunt romani, ceea ce confera ING, conform reprezentantilor grupului, locul unu pe acest segment in piata romaneasca. La finalul anului insa, numarul clientilor romani ar urma sa creasca substantial de pe urma adeziunilor pentru sistemul de pensii obligatorii.


    Daca pe segmentul de pensii compania isi pregateste intrarea prin ING Fond de Pensii, cu divizia bancara olandezii sunt prezenti inca din 1994 pe piata romaneasca. Connelly spune ca la inceput, „pe corporate banking ne-am concentrat pe companii foarte mari, dar in ultima perioada am inceput sa ne uitam si la firme de dimensiuni mai putin mari, pentru ca au un ritm de crestere mult mai rapid“. Insa grupul vrea sa pluseze si pe partea de investitii imobiliare, cu ING Real Estate Investment Management (ING-REIM), care a intrat pe piata la sfarsitul anului trecut. „Pana la finalul anului vrem sa crestem fondul in functie de posibilitatile de pe piata“, afirma Connelly. ING-REIM a achizitionat de curand primul sau proiect pe piata romaneasca – galeria comerciala a proiectului de retail Felicia Shopping Center din Iasi. Tranzactia, estimata de surse din piata imobiliara la 40 mil. euro, este insa doar primul pas al ING-REIM pe piata romaneasca. Fondul, intrat in Romania la sfarsitul anului trecut, anunta la acea vreme investitii intre 200 si 300 mil. euro, in trei ani, in preluarea de cladiri de birouri in Capitala, dar si pentru proiecte comerciale si industriale in provincie. Divizia de investitii imobiliare a ING Real Estate este una dintre cele mai mari companii de profil din lume, cu un portofoliu de afaceri de 75 mld. euro.


    De pe piata romaneasca lipseste deocamdata a treia mare divizie a grupului, ING Investment Management, prezenta in alte cinci tari din regiune – Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia si Ungaria. Odata facute insa cartile pe piata de pensii, olandezii isi vor putea gasi un nou filon de business in Romania.