BusinessMagazin

Blog

  • Despre Marii si palarii populare (I)

    Parafrazandu-l pe Moromete, ne putem intreba: „Unde mergem noi, Nila, tata?“

     

    Intru pe un teren minat. Stiu. Daca o fac, totusi, e pentru ca nu putem amana la nesfarsit o discutie esentiala pentru viitorul acestei tari – iar „esential“ in acest caz nu reprezinta un artificiu retoric. De cateva luni o tinem intr-o distractie continua: campanie electorala, dezbateri televizate, formarea guvernului, acuzatii si contra-acuzatii, destituiri si numiri din si in functii de conducere, algoritm etc. Oricat de interesante, de suculente sau de palpitante ar fi insa aceste schimbari – importante si ele, de-altminteri, in viata politica a oricarei tari -, la o scara istorica ele nu sunt decat modificari superficiale: valuri zgomotoase pe suprafata marii politice. Importanta, pe termen lung, e insa marea propriu-zisa. Despre aceasta mare mi-am propus sa discut astazi.

     

    Traian Basescu si Alianta D.A. au castigat alegerile cu un discurs fundamental de dreapta si, mai precis, cu unul liberal. Oamenii care au votat schimbarea si-au manifestat implicit simpatia si increderea in valorile liberalismului: piata libera, respect pentru drepturile omului, restrangerea atributiilor statului etc. Fenomenul era, in buna masura, previzibil si justificabil. Dupa cinsprezece ani in care statul fost comunist s-a lasat cu greu induplecat sa-si mai reduca pretentiile, iar liberalismul a fost o biata cenusareasa ideologica, regruparea romanilor spre dreapta era binevenita. Despre ce fel de „dreapta“, insa, vorbim?

     

    Fericitul Augustin se intreba in Soliloquiile sale: „Ce-i timpul? Daca nu ma-ntrebi, stiu. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu“. Cu „dreapta“, in Romania, avem aceeasi problema. Putem vorbi despre ea mult si bine. Cand vine insa vorba s-o definim, incepem, brusc, sa ne balbaim cu totii: partide politice, analisti si societate civila. Ba c-o fi una, ba c-o fi alta, ba ca laie, ba balaie. (Faptul ca PD, un partid declarat social-democrat, a ajuns sa fie perceput „de dreapta“ vorbeste de la sine.) Confuzia nu ni se „datoreaza“ insa in intregime. Conceptul insusi a devenit suficient de vag, la fel ca si cel de „liberalism“, iar faptul ca acceptiunile difera de pe un mal al Atlanticului pe celalalt nu usureaza limpezirea situatiei. Si totusi, in conditiile in care se tot discuta atat despre unificarea PNL cu PD sub auspiciile unui partid popular, cat si despre impartirea scenei politice romanesti in doua mari blocuri – unul de stanga si unul de dreapta – ar cam trebui sa ne lamurim ce vrem, pana nu e prea tarziu. Nu de alta, dar zice-se ca e bine sa fii atent la ceea ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea implini.

     

    Cateva semnale de alarma au fost deja trase. Un analist politic competent – si l-am numit aici pe Toader Paleologu – atragea atentia ca, daca ne dorim intr-adevar o bipolarizare a scenei politice, ar trebui, pe de o parte, sa facem trecerea de la sistemul proportional de vot la cel majoritar iar, pe de alta parte, sa optam pentru un sistem clar prezidential, in locul celui mixt de pana acum. Tot el propunea si o regandire a calendarului electoral care sa raspunda mai bine sistemului majoritar/prezidential, precum si o revizuire a Constitutiei. Chiar daca sunt in total dezacord cu solutia propusa de Toader Paleologu, nu pot sa nu admir doua aspecte: (1) faptul ca solicita imperios o clarificare a unei sistem politic care se innamoleste pe zi ce trece, fiind gandit de la bun inceput ca un soi de struto-camila, fara sanse de izbanda. (2) ca atrage atentia asupra unei revizuiri de ansamblu, inteligent orchestrata, a sistemului; cu carpaceli punctuale, criza sistemului politic din Romania nu se va rezolva de la sine.

     

    Un al doilea semnal de alarma a fost tras de PNTCD care, in campania electorala, a fluturat explicit sloganul statului minimalist (un slogan care, intr-o forma mai indulcita, a fost fluturat si de catre Alianta D.A.). Elitele de dreapta s-au grabit sa salute ideea statului minimalist – iar daca in final au votat cu Alianta, iara nu cu PNTCD-ul, a fost din ratiuni practice. In perspectiva unei viitoare fuziuni PNL-PD-PNTCD ne putem astepta, asadar, la reluarea acestui slogan. Ca statul minimalist e o componenta esentiala a ideologiei liberale, nu incape nici o indoiala. E insa o componenta esentiala a ideologiei de „dreapta“? Nicidecum.

     

    Elitele noastre de dreapta ar trebui sa mai puna mana pe carte. In realitate, exista doua feluri de „dreapta“: dreapta liberala si dreapta corporatista. Prima pune accentul pe individ, inteles la modul abstract, a doua pe comunitate, inteleasa la modul organic. Una e „liberala“, cealalta, „conservatoare“. Prima e o dreapta „de stanga“, a doua e o dreapta „de dreapta“. Dreapta „de stanga“ e preferata, in general, in Marea Britanie si SUA. Dreapta „de dreapta“, aparent paradoxal, in Europa de Nord si de Sud. Dincolo de disputele ideologice, insa, un lucru e sigur – nici un om serios nu mai discuta despre „disparitia statului“, „piata libera“, sau „stat minimalist“, pentru simplul motiv ca asa ceva, vorba ardeleanului, „nu se exista“. Intrebarea care se pune acum, spun toti analistii seriosi, nu e „cat de mult trebuie sa se implice statul?“, ci „in ce fel?“.

     

    Aici e aici – locul unde se innoada sistemul politic, calendarul electoral si constitutia. Locul unde se inoada si se deznoada destinele unei tari. Despre aceste legaturi, insa, si despre felul in care noua, romanilor, ni s-a furat statul, saptamana viitoare.

  • Ordinul „generalului“ nu se executa

    E clar pentru toata lumea: Banca Nationala apasa pana la fund pedala scaderii dobanzilor si nu are nici cea mai mica intentie sa ridice piciorul. In fiecare luna, ba uneori chiar de mai multe ori intr-o luna, banca centrala mai taie cate un pic din dobanda de interventie.

     

    Miscarea, chiar daca transmisa cu incetinitorul, pare sa fi convins si bancile comerciale sa isi ajusteze politica de dobanzi. Dupa o lipsa de reactie aproape totala la primele miscarii ale BNR, inceputul anului 2005 a adus si scaderi de dobanzi in piata. Vestea buna este ca tendinta de scadere este deja un fapt cert si nimeni nu se mai indoieste ca va continua. Vestea proasta: miscarea se simte mai puternic la depozitele plasate in banci si ceva mai timid in cazul creditelor.

     

    Nici nu a inceput bine anul si BNR a mai taiat 0,5 procente din dobanda de interventie, adica cea cu care remunereaza banii atrasi de pe piata monetara. Dupa alte sapte scaderi din anul precedent, aceasta miscare coboara dobanda de interventie a BNR la 16,5%. O valoare destul de greu de imaginat acum jumatate de an, cand se situa la 21,25%.

     

    Din perspectiva BNR, scaderea dobanzii de interventie este o urmare fireasca a nivelului de inflatie inregistrat anul trecut. Chiar daca nu toti au crezut ca aceasta se va putea situa sub 10%, rata inflatiei a avut in 2004 o singura cifra. Comparativ cu anul precedent, inflatia s-a redus cu 4,8 puncte procentuale, ajungand la 9,3%.

     

    Cum au reactionat bancile? La inceput, in nici un fel. Timp de cateva luni, nici una dintre marile banci nu a umblat la dobanzi, preferand sa castige in continuare din diferenta de aproape 14% dintre dobanzile incasate si cele platite.

     

    Pe de alta parte, asa cum spune fostul presedinte al BRD, Bogdan Baltazar, „scaderea dobanzii de interventie a Bancii Nationale nu este un ordin al generalului care trebuie executat, ci este doar un semnal pentru piata bancara“.

     

    Unul dintre argumentele des invocate de bancheri atunci cand justifica faptul ca nu reduc mai agresiv dobanzile la credite se refera la dobanda mica cu care sunt remunerate depozitele obligatorii pe care trebuie sa le faca la Banca Nationala.

     

    Cu toate acestea, hotararea cu care banca centrala isi continua miscarea de reducere a dobanzii de interventie a dus, in sfarsit, si la ajustari din partea bancilor. Aproape toate marile institutii financiare romanesti au mai taiat cate 1-2 procente din dobanzile practicate.

     

    Reasezarea dobanzilor poate fi si o urmare a intrarii in vigoare, la inceputul anului, a legislatiei care obliga bancile sa afiseze asa-numita dobanda anuala efectiva (DAE). Un cost al creditului care poate ajunge si pana la 40% – si care acum este si foarte vizibil – are de cele mai multe ori un efect negativ asupra  clientilor.

     

    Prin reducerea dobanzii, principala componenta a DAE, se ajunge si la o diminuare a acestui indicator, pana la niveluri mai putin descurajante pentru clienti. Cat vor mai continua sa scada dobanzile? Greu de raspuns, in conditiile in care, chiar si la costuri uneori exagerate, romanii continua sa se imprumute.  Asadar, bancile nu au de ce sa se simta fortate sa isi reduca aceasta sursa de venituri.

     

    Potrivit datelor furnizate de BNR, in luna noiembrie a anului trecut, dobanzile la creditele in lei pentru persoanele fizice s-au situat la 27,2% pe an, dupa o scadere de 1,4 puncte procentuale in octombrie si un maxim de peste 30% in martie. Fata de inceputul anului, creditele in lei s-au ieftinit cu mai putin de un procent.

     

    Si in cazul depozitelor, situatia e cam aceeasi. Scaderile bruste de dobanzi ar putea indrepta banii romanilor catre alte tipuri de investitii, sau chiar spre consum. In aceste conditii, scaderea dobanzilor intr-un ritm prea accelerat ar putea avea ca efect cresterea presiunilor inflationiste, adica ultimul lucru pe care BNR si l-ar putea dori. Cu atat mai mult cu cat, si prin scaderea nivelului de impozitare pe venituri, romanii vor dispune de mai multi bani.

     

    Pe de alta parte, reducerea in continuare a dobanzilor pentru plasamentele in lei este o miscare absolut necesara in perspectiva liberalizarii contului de capital. Liberalizare care, incepand cu luna aprilie, le va permite strainilor sa devina jucatori directi pe piata monetara romaneasca, adica sa faca depozite in lei sau sa cumpere titluri de stat.

     

    Si, in conditiile in care dobanzile de pe piata internationala nu depasesc cateva procente, plasamentele in lei sunt extrem de atractive pentru straini. Potrivit analistilor, pentru ca sistemul financiar romanesc sa fie, macar in parte, protejat in fata intrarilor speculative de capital, dobanda de interventie a bancii centrale ar trebui sa scada cel putin pana la nivelul de 14-15 procente.

  • Criza de personal calificat

    10 aprilie e ziua meciului pentru Primaria Capitalei. Interesant nu e ce va promite fiecare. Exista promisiunile de anul trecut. Interesant e cine se va arunca in lupta.

     

     Primaria Bucuresti e rasfatata primariilor si, totodata, are fotoliul cel mai expus. O institutie care gestioneaza fonduri comparabile cu cele ale unui minister. Are cea mai mare vizibilitate. Primarul general primeste cele mai multe voturi, in Romania, dupa presedintele tarii. Prin urmare, este/devine un „greu“. E reduta in care Traian Basescu a rezistat patru ani avandu-i impotriva pe toti, mai putin cei care l-au ales. De unde a sarit in cea mai inalta functie in stat. E o piatra de incercare. Un examen adevarat.

     

    In plus, acum, Primaria nr. 1 poate avea rolul pionului de la mijlocul unei table de sah. Pentru Alianta PNL-PD, miza e pastrarea in familie. Pierderea primariei ar fi ciudata si greu de explicat. Pentru PSD, o victorie ar mai atenua gustul amar al anului 2004. Ar putea afirma ca a iesit din criza, si-a regasit cadenta, nu mai e sifonat si, mai ales, ca nu e doar partidul needucatilor/neinformatilor.

     

    Interesant nu e, acum, ce va promite fiecare tabara. Exista promisiunile de anul trecut. Interesant e pe cine vor arunca in lupta cele doua forte.

     

    Prima impresie e aceea a crizei de oameni. Nu atat la Alianta. Aici, lucrurile sunt clare. Un sondaj de opinie il va alege pe unul dintre cei doi posibili candidati: Ludovic Orban (PD), respectiv Adriean Videanu (PD). Orban, in prezent viceprimar general, e considerat un expert in administratie locala. Videanu, vicepremier in guvernul Tariceanu, e recunoscut pentru reusita in afaceri.

     

    Numele amandurora au fost intens vehiculate de-a lungul timpului, pentru diferite functii sau candidaturi. Daca pentru Orban inscrierea in cursa ar parea logica, in cazul lui Videanu, care are deja o slujba buna, ne-am afla din nou in plin sindrom Ciorbea-Basescu (politicianul care a convins intr-un loc e trimis sa convinga, musai, si in altul).

     

    Criza de oameni e insa evidenta la PSD. Traditional, liderii de prim rang ai partidului prefera sa stea deoparte, sa se conserve. (Insusi Adrian Nastase marturisea ca a candidat la prezidentiale doar impins zdravan de la spate.) Marile personalitati ale PSD se simt atat de mari incat prefera sa nu riste intr-o competitie electorala directa si aleg cai mai simple de reusita, precum intrarea pe liste in Parlament sau numirea in functii. 

     

    Ii vedeti pe maharii din PSD, pe Dan Ioan Popescu, sa zicem, cerand oamenilor voturi pentru Bucuresti? Pe impetuosul (pana la un punct) Victor Ponta?

     

    Toate sansele sunt ca solutia PSD sa urmeze vechea reteta: „iepuri“ de tipul Duvaz, fezandati cu importuri gen Ilie Nastase (solutia Ralu Filip poate fi interpretata drept o testare a pietei) sau „independenti“ gen Vanghelie (se vorbeste si despre candidatura lui Cristian Popescu, poreclit „Piedone“). Ori mutari asa-zis surprinzatoare, despre care s-a vorbit insa si asta-vara, gen Ionel Blanculescu (fostul sef al Autoritatii Nationale de Control, care a incercat zadarnic sa-si creeze o imagine de tip dur in lupta cu coruptia) sau Doru Giugula, seful consilierilor PSD din CGM. Simptomatic e ca Sorin Oprescu, care apare in aceste zile drept cel mai puternic posibil candidat, are deja imaginea unui candidat etern, batut o data de Viorel Lis (il mai stiti?) si a doua oara de Traian Basescu. De fiecare data, la limita. Dar rasunator.

     

    Din pacate, criza de oameni din PSD poate fi generalizata la nivelul intregii societati. De ce partidele n-au curaj sa propuna nume noi? De ce sistemul nu permite cariere politice previzibil ascendente? De aici, priceputii la toate care nu sunt in stare de nimic. Ideea nu e sa ai candidati ori sporovaielnici de profesie. Lucrurile nu trebuie doar enuntate, ci si infaptuite.

     

    Dar ce inseamna in Romania anului 2004 sa fi politician? Ori sa ai niste bani pe care sa-i pui sa lucreze pentru tine (povestea scaunelor de parlamentar cumparate nu e nici macar una noua), ori sa fi capatat ceva notorietate ca ziarist, actor, cantaret sau sportiv. Ori sa faci parte din familie (vechi activist comunist, ori fiul/fiica lui). Politicienii pur-sange, meseriasii administratiei pot fi numarati pe degete.

     

    Vom intra in normalitate atunci cand in functii cheie vor fi oameni pe care ii recomanda nu faptul ca „dau bine la televizor“ ci amanuntul ca stiu, in primul rand, ce si cum trebuie sa faca.

     

    Altfel, vom sta mereu si mereu la poarta, suparati pe soarta nemiloasa si ne vom uita la cei buni (dar nu foarte) de gura. Iar peste patru-cinci ani vom vedea aceleasi talk-show-uri despre eternul conflict Iliescu-Nastase, la care vor participa aceiasi analisti prafuiti. Vor fi aceleasi dispute marunte intre aceiasi politicieni mutati, ca steagurile lui Pristanda, de la UTC la Ape sau la Tehnica (pe vechi) sau de la Palatul Parlamentului, la Victoria, Cismigiu sau Cotroceni (pe nou). Iar la o numaratoare mai atenta vom avea surpriza sa constatam nu ca avem o gramada de politicieni meseriasi ci doar niste Iliescu mai mici. Si nici macar prea multi.

  • Marketing state-of-the-art

    In urma cu 20 de ani am citit Regii Blestemati, de Maurice Druon, o carte despre unul din regii Frantei, Filip al IV-lea, cunoscut si sub numele de Filip cel Frumos, si despre lupta lui pe viata si pe moarte cu Ordinul Templierilor.

     

    Peste ani, povestea revine in actualitate, dar intr-o forma moderna, adecvata timpurilor: Codul lui da Vinci. Cartea scrisa de Dan Brown a facut ravagii anul trecut, fiind cea mai citita si cea mai bine vanduta. Este si acesta un argument pentru a o citi.

     

    Este o carte usoara, interesanta: lasa in urma cateva intrebari, dar se citeste repede, se poate povesti la fel de repede si nu o lasi din mana pana nu o termini. Se va vorbi despre ea peste ani? Probabil ca nu, sau mult mai putin decat despre Regii Blestemati.

     

    Ce are in plus fata de sutele de mii de titluri care apar in fiecare an? O imbinare fericita intre religie, mister, crima, bani si istorie. Plus dialoguri (problema mea). Si un final fericit, asa cum mai sunt toate filmele americane.

     

    Codul lui da Vinci este echivalentul perfect al unui film american, politist, cu un inceput de dragoste intre protagonisti, plus o trecere in revista a istoriei. Asta ca sa-ti aduci aminte de scoala: cine a fost Leonardo da Vinci, ce a facut el, ce e cu tabloul Cina cea de Taina – pe care il vezi pe atatia pereti in chip de carpeta, ce adaposteste Muzeul Luvru, intre timp mai faci o trecere prin istoria Ordinului Templierilor, afli lucruri fascinante despre simboluri, despre masonerie si societati secrete, mai aduci in discutie Biserica sau iti pui intrebari despre religie. Si te mai gandesti ca protagonistii cartii iti vorbesc despre ceva familiar tie si multor altora – website, Google, casute vocale, sms-uri (inclusiv familiarul avertisment: aveti doua mesaje noi).   

     

    Daca privim cu detasare, dincolo de partea literara, ne putem gandi la Codul lui da Vinci ca la o carte de istorie, de religie, ca la un ghid turistic si de ce nu, ca la un exemplu modern de a face marketing si advertising pentru anumite obiective. Nu mai tin minte daca personajele principale au baut vreodata Coca-Cola sau Pepsi, dar amintirea lor in text inseamna advertisingul modern – private placement. Asa cum se petrece acum in filme. Oricum, sa stiti ca personajele cartii poarta anumite marci de haine sau prefera anumite hoteluri. Ce reclama mai buna ar fi?

     

    Departe de mine de a schimba programa scolara, dar cred ca pentru a invata mai bine istoria lumii sau macar o parte din ea, elevilor ar trebui sa li se recomande cartea, ca lectura obligatorie. Sigur vor retine mai mult si li se va parea mai interesant decat un manual scolar. Plus ca acopera si perioada romanelor politiste, peste care sunt gata sa sara, avand in vedere ca nu mai sunt la moda. 

     

    Ganditi-va ca oferiti iubitei un crin. Pe langa gest, mai trebuie sa ocupati un spatiu gol din punctul de vedere al conversatiei. Ce poate fi mai interesant decat sa adaugati istoria crinului, ce semnifica el, cine-l poarta si de ce. Este un bun prilej pentru a face o incursiune in istorie. Daca nu ai citit cartea, ai o mare sansa sa primesti o nota mare. Chiar si daca ai citit, tot vei primi nota de trecere, fiindca esti la curent cu noutatile zilei. 

     

    Dar mai mult decat atat, Codul lui da Vinci este un perfect ghid turistic al Luvrului si al tablourilor celebre ale lumii. Dupa aparitia cartii, mii de turisti au inceput sa priveasca mai atent tabloul Cina cea de Taina, al lui Leonardo da Vinci, pentru a vedea daca persoana care se afla langa Isus este un ucenic sau Maria Magdalena. A avut Isus o sotie si aceea a fost Maria Magdalena? Este acesta cel mai cumplit secret al umanitatii si exista dovezi, transmise din generatie in generatie printr-un ritual secret, care ar putea sustine acest lucru? Si daca ar fi adevarat, puterea Bisericii s-ar preface in scrum?

     

    A fost de ajuns ca autorul cartii sa teasa o intriga, moderna, cu elemente la zi, incarcata de mister – in jurul masoneriei, al Ordinului Templierilor, al Bisericii, pentru a scoate o carte care nu-ti aduce batai de cap fiindca nu ai inteles ce a vrut sa spuna autorul in propozitie si pe care nu trebuie s-o lasi pe noptiera, in speranta ca a doua zi vei intelege mai mult.

     

    Codul lui da Vinci este un roman ca acest comentariu, usor. Bun sau prost, imi asum ambele variante.

  • Monsieur Airbus

    Daca Airbus a ajuns sa lanseze acum cel mai mare avion de pasageri din lume si sa depaseasca Boeing la cifra de vanzari, aceasta se datoreaza in buna masura domnului Noël Forgeard, actualul presedinte al Airbus si viitor copresedinte al EADS.

     

    Luni, 17 ianuarie 2005, complexul Aeroconstellation de la Blagnac, langa Toulouse. Lansarea noului Airbus A380: un show cu dansatori, lumini si umbre, demn de ceremonia de deschidere a unor Jocuri Olimpice. Cinci mii de invitati, intre care un presedinte si patru premieri. Proiectii de clipuri cu declaratii laudative din partea viitorilor clienti, de la seful Lufthansa la Richard Branson. „Sa continuam ceea ce am reusit cu Airbus: sa facem acelasi lucru pentru energia viitorului, pentru telecomunicatiile de maine, pentru medicamentele viitorului – cu o ambitie cu adevarat europeana“, proclama presedintele Chirac. Blair, Raffarin, Schröder, Zapatero ii tin isonul. Intr-un tarziu apare si un individ uscativ – genul spiridus, cu ochi intensi, care declara cu un soi de mandrie paterna ca „A380 este fructul unui amestec de rigoare si visare in inima culturii europene“. E Noël Forgeard, seful Airbus, cel ce a lansat acum cinci ani programul de constructie a noului avion.

     

    In ciuda aerului poetic al declaratiei, Forgeard nu e catusi de putin un ins cu capul in nori. Intr-un interviu aparut in Tribune in aceeasi zi cu mareata lansare a creatiei sale, seful Airbus se prezenta cu carnetelul si manecutele de contabil, numarand comenzile primite deja de A380 de la companii aeriene si socotind ca va fi nevoie de cel putin doi ani pentru ca avionul, a carui constructie a costat peste 10 miliarde de euro, sa treaca pragul rentabilitatii. Pana acum, zice Forgeard, stam bine in grafic: obiectivul e sa atragem cate doua noi companii cliente pe an. Si din China? „Sunt extrem de increzator ca A380 va fi cumparat de o companie aeriana chinezeasca in prima jumatate a acestui an.“ Dar cu toata lipsa lui de detalii, e mai credibil decat presa financiara care deja a dat ca sigura o comanda de cinci avioane din partea firmei China Southern. Fiindca pana acum, tot ce a spus el s-a realizat.

     

    In 2001, la bilantul primilor trei ani la conducerea Airbus, Noël Forgeard a tinut o conferinta de presa unde a demonstrat ca firma si-a indeplinit toate cele trei obiective strategice fixate de el: sa extinda succesul de piata al Airbus la scara mondiala, sa diversifice productia de aeronave si sa transforme compania intr-o entitate integrata. La acea data, modelul A318, cu 107 locuri, era gata de lansare pe piata, pentru fabricatia A380 se stabilisera deja o parte din subcontractori, iar Airbus reusise sa cucereasca aproape jumatate din piata mondiala a avioanelor comerciale de pasageri, atragand in ultimii trei ani inca 30 de clienti noi, intre care British Airways, SAS si Qantas. „Ritmul schimbarilor la noi e atat de rapid, incat uneori se uita usor de unde am pornit“, a atras atentia Forgeard, care nu uitase ca in 1998, cand a venit el la conducerea Airbus, a gasit un grup eterogen de firme si oameni de patru nationalitati diferite, neobisnuiti sa lucreze impreuna si sa aiba incredere unii in ceilalti.

     

    Dupa cum se stie, societatea Airbus Industrie a fost creata in 1970 de un consortiu de firme europene: mai intai au fost partenerii francez si german, Aerospatiale Matra si DaimlerChrysler Aerospace, carora li s-au alaturat cativa ani mai tarziu unul spaniol – Construcciones Aeronaúticas – si unul britanic – British Aerospace (BAe). Primii trei au format in 2000 compania European Aeronautic Defence and Space Company – EADS, detinatoare a 80% din actiunile Airbus, restul de 20% apartinand BAe. Infiintata cu viziunea unei companii aeronautice europene capabile sa rivalizeze cu firmele americane de talia Boeing sau a Lockheed Martin, Airbus parea insa condamnata sa ramana vesnic in urma acestora. Si totusi, anul 2003 a fost primul cand Airbus a reusit sa livreze mai multe avioane civile decat Boeing – 305 fata de 281 ale concurentului american. Anul 2004 a fost al doilea, cu un scor de 320 la 285.

     

    Daca investitiile (si subventiile) masive pompate de statele europene in Airbus sunt cele care au permis aceasta performanta, politica de costuri, cultura eficientei serviciilor si gradul de productivitate tin de managementul lui Noël Forgeard. Acum cateva zile, presedintele-director general a dezvaluit cu orgoliu ca pe primele noua luni ale lui 2004, rata profitului Airbus a fost de aproape doua ori mai mare decat cea a Boeing, intr-un raport de 9,6% la 5,8%. Poate daca nu s-ar fi incapatanat sa se implice in treburi pe care alti directori prefera de obicei sa le delege, n-ar fi fost asa. Stilul lui de a conduce pana la detaliu activitatea companiei e bine cunoscut si l-a aplicat inclusiv la proiectul A380. Intr-un interviu de anul trecut pentru CNN, Forgeard povesteste ca s-a implicat nu numai in luarea deciziei de lansare a avionului sau in controlul costurilor, dar si in campaniile de marketing, ba chiar s-a ocupat personal de clienti, facand periodic vizite companiilor aeriene care se declarasera interesate de A380, ca sa se asigure ca nu s-au razgandit intre timp.

     

    Energicul francez marturiseste ca o astfel de staruinta in a supraveghea si a verifica el insusi totul nu presupune nicidecum un program de lucru prelungit, de genul celor cu care managerii tin uneori sa-si impresioneze angajatii. „N-ajuta la nimic sa stai la birou de la sapte dimineata pana la miezul noptii. Ca sa fii un manager eficace, trebuie doar sa te concentrezi pe cateva probleme determinante pentru organizatie“, afirma Forgeard. De obicei, daca nu e plecat in vreo deplasare, nu-si incepe niciodata ziua de munca inainte de ora 9 dimineata si, daca nu intervine vreo chestiune urgenta, paraseste intotdeauna biroul in jur de 19:45.

     

    Totusi, nu se poate spune ca Noël Forgeard a avut viata prea usoara in companie. Presa franceza a scris de multe ori de relatiile incordate dintre el si unul din copresedintii EADS, Philippe Camus, relatii care dateaza de pe vremea cand lucrau amandoi pentru Jean-Luc Lagardcre, fostul patron al grupului Lagardcre. Anul trecut, divergentele au iesit la iveala mai ales in privinta conceptiei despre delocalizare. Camus a sustinut transferul in SUA al unor linii de asamblare, pentru reducerea costurilor pe seama deprecierii dolarului, iar Forgeard a replicat ca Airbus „nu-si poate raspandi productia in lume in functie de variatiile pietei valutare“, ba a mai adaugat si ca, daca ar fi urmat toate sfaturile actionarului majoritar (EADS), Airbus ar fi ajuns de mult intr-o situatie proasta.

     

    La sfarsitul anului trecut, Forgeard si-a luat insa revansa in stil mare fata de Camus. Guvernul francez si grupul Lagardcre, care prin Aerospatiale Matra controleaza aproape 30% din EADS, au decis sa-l nominalizeze pe seful Airbus drept unul din cei doi noi copresedinti ai EADS, in locul lui Camus (celalalt copresedinte este germanul Thomas Enders, actualul sef al diviziei de armament a EADS). Evenimentul se va petrece la inceputul lui august, cand expira mandatul actualului tandem franco-german. Analistii au comentat imediat ca numirea lui Forgeard indica limpede faptul ca guvernul francez vrea sa promoveze un proiect intens sustinut de seful Airbus, anume fuziunea intre EADS si grupul Thales, cea mai mare firma de tehnologie militara din Franta. Guvernul francez detine 15% din EADS si 31% din Thales.

     

    Tranzactia, care ar crea un gigant cu vanzari anuale de 40 de miliarde de euro, ar insemna o a doua faza a consolidarii in industria europeana de aparare, dupa crearea EADS. Proiectul fuziunii a nemultumit insa Germania, ingrijorata de modificarea echilibrului de forte din EADS in favoarea francezilor. Marea Britanie ar putea avea si ea obiectii fata de schimbarea actionariatului Thales, al doilea contractor militar al guvernului britanic dupa grupul BAe. Aceasta explica de ce, in vizita din toamna la Londra, presedintele Jacques Chirac a dezmintit public perspectiva fuziunii. La randul sau, conducerea Thales are retineri, dat fiind ca ambii sai actionari privati, companiile Alcatel si Dassault, nu sunt de acord cu fuziunea si s-ar putea retrage, luand si o parte din activele Thales cu ei, ceea ce ar duce la dezmembrarea grupului.

     

    In ceea ce il priveste, Noël Forgeard este adeptul unui plan de fuziune care sa evite cu orice pret dezmembrarea Thales; in plus, are relatii personale amicale cu presedintele Thales, Denis Ranque, astfel incat pare persoana potrivita sa duca inainte planul. Cel putin de partea franceza, pentru ca pe nemti i-a jignit deja cand a spus ca EADS ar putea fi condusa mai eficient sub comanda unica, fara tandemul franco-german (sugestia ca sefia li s-ar cuveni francezilor e transparenta, avand in vedere ca 65% din veniturile EADS sunt realizate de Airbus). De altfel, cand s-a aflat ca Forgeard ii va lua locul lui Camus, actualul copresedinte german, Rainer Hertrich, a anuntat furios ca isi da demisia.

     

    Mai putin clar e cine va conduce Airbus incepand din vara; deocamdata, candidatii cu cele mai mari sanse par seful Eurocopter, Fabrice Bregier, si vicepresedintele Airbus, Gerard Blanc. Chestiunea nu pare sa-l preocupe pe Forgeard, care o data ce si-a vazut „progenitura“, mult visatul Airbus 380, e gata sa mearga mai departe si sustine ca are deja planuri de dezvoltare a EADS, mai ales pe partea de tehnologie militara. Tinand cont ca EADS este titularul controversatului contract pentru securizarea frontierelor Romaniei, viitoarele interviuri ale lui Forgeard unde acesta isi va explica strategia se anunta destul de interesante.

  • NOUL AIRBUS 380

    555 persoane capacitatea de transport in varianta cu trei clase

    800 persoane capacitatea de transport in varianta charter

     

    263 mil. $ pretul minim de catalog

    286 mil. $ pretul maxim de catalog

     

    139 numarul de comenzi ferme primite pana acum de la 14 companii aeriene

    250 numarul de comenzi ferme de la care se poate vorbi de amortizarea cheltuielilor

     

    2006 anul lansarii comerciale

    2008 anul in care este estimat sa ajunga la rentabilitate

  • NOËL FORGEARD

    • Nascut la Paris in 1946
    • Absolvent al Scolii Politehnice din Paris
    • Isi incepe cariera ca inginer in Ministerul Industriei, apoi devine consultant tehnic pentru aviatie civila in Ministerul Transporturilor (1978)
    • Consultant tehnic pe probleme de armament la Ministerul Apararii (1980)
    • Este cooptat in 1981 de compania siderurgica Usinor, unde ocupa diverse functii, pana la cea de director general responsabil de activitatea subsidiarelor
    • Presedinte si director general al companiei siderurgice Ascometal (1985)
    • Consilier pentru afaceri industriale al premierului Frantei, Jacques Chirac (1986)
    • Se intoarce in sectorul privat in 1987, ca vicepresedinte al grupului industrial Matra, responsabil de activitatile spatiale si de aparare
    • Presedinte al firmei Lagardcre (1992), apoi director executiv al Matra Hautes Technologies; in total, Forgeard a lucrat 12 ani pentru firmele familiei Lagardcre
    • Presedinte si director general al companiei Airbus, incepand cu 1 aprilie 1998
    • Casatorit, trei fiice si un fiu
    • Cavaler al Legiunii de Onoare

  • EADS

    PROFIL European Aeronautic Defence and Space Company este cea mai mare firma aerospatiala din Europa si a doua pe plan mondial, dupa Boeing

     

    FONDATORI  DaimlerChrysler Aerospace (DASA, Germania), Aerospatiale Matra (Franta), Construcciones Aeronaúticas (CASA, Spania)

     

    VANZARI 37,8 mld. dolari (2003)

     

    ANGAJATI 109.000

     

    CONDUCERE Arnaud Lagardcre, Martin Bischoff (copresedinti ai consiliului de administratie), Rainer Hertrich, Philippe Camus (copresedinti executivi)

     

    CONCURENTI BAe Systems, Boeing, Lockheed Martin

     

    PARTICIPATII industria aeronautica: Airbus (80%); elicoptere: Eurocopter; aviatie militara: Dassault Aviation (46%) si Eurofighter (43%); rachete: MBDA (38%); sateliti: Arianespace (29%)

  • Reorganizare la varf

    Dupa ce a ocupat trei ani functia de director al diviziei de corporate banking din cadrul HVB Bank Romania, Wolfgang Schoiswohl este, de la inceputul anului, noul vicepresedinte al bancii.

     

    BUSINESS Magazin: Cum credeti ca va fi 2005 pentru HVB Bank?

    Wolfgang Schoiswohl: Cum va fi anul pe care l-am inceput? Companiile care sunt deja aici si care au inceput afaceri in trecut vor avea nevoie de bani pentru a-si continua investitiile, pentru a se extinde, pentru a-si asigura o pozitie pe piata. Cred ca in anii urmatori micii antreprenori romani vor avea tendinta de a-si vinde afacerile obtinand preturi cat mai bune din partea investitorilor. Pentru noi, acesta este un semnal pozitiv. Pentru ca toti acesti investitori vor avea nevoie de banci cu activitate complexa, care sa inteleaga ce este o finantare structurata si sa  ii poata sfatui.

     

    Cred ca avem o mare oportunitate in fata, pentru ca domeniul corporate banking-ului este unul pe care l-am dezvoltat bine in timp. Un alt domeniu care cred ca va avea o dezvoltare exploziva in anii care vin, si pe care il vedem ca o oportunitate, este cel imobiliar. Acest sector al constructiilor este foarte activ, aici, in Romania, atat in Bucuresti, cat si in alte centre din tara.

     

    Exista, in afara de acesti mari investitori, si companiile mici si mijlocii care, de multe ori, nu gasesc finantarile de care au nevoie. Avem planuri sa dezvoltam produse si pentru companiile mici si medii. Concurenta pentru companiile mari, pentru multinationale care sunt prezente in Romania, este pe zi ce trece tot mai puternica. Castigurile bancilor care lucreaza cu aceste companii sunt, de aceea, mai mici decat in trecut. Exista o metoda clasica de evaluare a unei companii atunci cand solicita o finantare, dar aceasta poate dura mult timp.

     

    Cand vorbim despre companii care au profit de doar cateva sute de mii de euro si solicita imprumuturi de 20-50 de mii de euro, timpul consumat pentru problemele administrative trebuie sa fie redus foarte mult, pentru a fi un business profitabil. De aceea, trebuie avuta in vedere o abordare diferita. Evident, nu se poate exclude etapa de analiza a situatiei financiare,  dar intregul proces trebuie sa se poata desfasura mult mai rapid decat in cazul unor companii mari, si a unor sume imprumutate mari.

     

    … in aceste conditii, apreciati ca este o piata interesanta?

    Este o piata interesanta pentru orice banca dornica sa desfasoare toate categoriile de operatii, si care vrea sa fie o banca universala. Desi pe acest segment de activitate riscurile pot fi mai ridicate, este important ca banca sa poata face afaceri si cu aceste companii. Mi-e greu sa dau o data exacta pentru momentul in care vom lansa serviciile adresate specific IMM-urilor, pentru ca e nevoie de o perioada de pregatire. Dar, pentru anumite firme de acest fel pe care le cunoastem deja, selectiv, cred ca vom lansa acest program in primavara.

     

    … lupta se duce, totusi, pentru segmentul de retail…

    Cu siguranta, marea competitie este de acum pentru retail. Asa cum se stie deja, in planurile noastre de viitor intra si achizitia unei banci, fie ca se numeste CEC, fie BCR. Dorim sa ne extindem in acest fel reteaua de sucursale si prezenta in tara, pentru ca acest lucru iti da capacitatea de a dezvolta produse de masa, cu preturi scazute, foarte accesibile. 

     

    Cum vedeti peisajul bancar in viitor?

    Cu siguranta vom asista la cateva schimbari majore ale peisajului bancar. Cred ca depinde foarte mult de modul in care va avea loc transformarea CEC si a BCR, dupa ce se vor finaliza procesele de privatizare. In timp, multe dintre bancile existente azi vor deveni, probabil, jucatori de nisa. Multe vor fuziona sau isi vor vinde activitatile altor jucatori… In aceasta perioada, e normal ca si bancile sa fie profitabile. Dar ce se va intampla cu acele banci, care dau credite haotic atunci cand cresterea economica nu va mai fi atat de puternica? A face profit rapid, astazi, nu inseamna neaparat ca vei face profit si maine. E important sa ai o politica de creditare bine gandita, in care riscul sa fie bine calculat, in asa fel incat activitatea bancii sa poata fi profitabila pe termen lung.

     

    Ce credeti ca este cel mai dificil, in postul pe care l-ati preluat?

    Pentru mine este foarte important acum sa ma concentrez pe definirea directiilor strategice pe care sa le urmam. In ultimii trei ani am fost foarte implicat in tot ceea ce se numeste activitate pentru corporatii. Acum am reorganizat aceasta divizie, ceea ce imi va permite sa aloc mai mult timp strategiilor pentru dezvoltare ale bancii. In Romania exista in acest moment o piata care se dezvolta si se misca atat de repede incat este nevoie de o ajustare permanenta a activitatii. Nu poti sa spui „daca am avut succes pana acum, vom avea cu siguranta si de acum inainte“, fara a te adapta permanent pietei.

  • O industrie in cheia sol

    Mai putem spune azi: „Vezi ca-ti suna mobilul?“. Nu prea. Mobilele canta, mai degraba. Si pe moftul unor tonuri de apel la moda s-a intemeiat o formidabila industrie. In 2008, tonurile de apel vor reprezenta 12% din vanzarile de muzica, estimeaza analistii de la Baskerville/Informa Media.

     

    Industria tonurilor de apel infloreste tocmai pentru ca mosteneste una dintre principalele caracteristici ale industriei muzicale. Topurile muzicale sunt intr-o permanenta schimbare – prin urmare, utilizatorii de telefoane mobile isi schimba si ei regulat tonul de apel, inlocuindu-l cu una dintre ultimele melodii la moda.

    Cum functioneaza aceasta noua si profitabila industrie? Foarte simplu. In principiu, o firma prelucreaza melodiile in formate care pot fi suportate de telefoanele mobile si isi publica oferta intr-o revista, de unde cumparatorul selecteaza codul atasat soneriei dorite, pe care il trimite printr-un SMS la un anumit numar. Pretul unui SMS variaza intre 1,5 dolari si 2,5 dolari, in functie de calitatea soneriei. In schimbul banilor, clientul primeste 15-20 de secunde din ultimul hit al lui Beyonce sau Britney Spears, care inlocuieste taraitul obisnuit al telefonului. Asa s-a nascut o industrie adevarata: in 2004, din SMS-uri de 1,5-2,5 dolari, s-au strans 3 miliarde de dolari in intreaga lume. Procentual, putem vorbi de circa 10% din valoarea totala a pietei muzicale de 32,3 miliarde de dolari in 2004. Si lucrurile nu se opresc aici: in urmatorii doi ani se estimeaza ca piata tonurilor de apel va atinge 5,2 miliarde de dolari.

     

    Principalii clienti sunt adolescentii (11-17 ani) si tinerii (18-24 ani), care in multe din tarile Europei Occidentale isi descarca lunar pe telefonul mobil cel putin doua sau trei tonuri de apel noi. Ironia face ca tot tinerii sunt cei care provoaca si cele mai mari pierderi caselor de discuri pentru ca descarca muzica ilegal de pe Internet.

     

    Cert este ca in lumea intreaga vanzarile de tonuri de apel sunt pe cale sa le depaseasca in valoare pe cele de CD-uri single, care in prezent reprezinta categoria cu cele mai mari vanzari din industria muzicala.

    Si tinerii din Romania isi pot programa mobilele sa cante dupa ultimul hit, platind intre 90 de centi si 1,5 sau chiar 2 dolari. In peste 50% din cazuri, spun analistii, este vorba despre manele, insa oferta existenta pe piata cuprinde toate hiturile momentului, atat romanesti cat si straine. In Europa de Vest, SUA si Japonia, vorbim despre o industrie cu venituri considerabile. In Romania, multe firme de profil considera fie ca tonurile de apel sunt o afacere pe duca, fie ca e un segment de business care ar urma sa se dezvolte in viitor, apropiat sau nu. „Noi avem nevoie sa ne marim traficul ca sa vindem mai mult. Deocamdata suntem in pierdere“, afirma Paul Vilcov, director general al firmei Televox, care a intrat pe piata din septembrie 2004.

     

    Cu alte cuvinte, principala problema in Romania este numarul inca mic de posesori de telefon mobil care accepta sa mai plateasca si pentru o sonerie muzicala. Daca in Germania traficul lunar de mesaje scrise era acum un an de 2 miliarde pe luna, din care cateva milioane bune erau doar mesajele de achizitie a unui ton de apel, in Romania traficul lunar de SMS-uri variaza intre 30 si 40 de milioane de mesaje, din care jucatorii din piata estimeaza ca aproximativ 50.000 – 60.000 ar fi cereri de cumparare de sonerii. „Cred ca vor mai trece cel putin doi ani pana cand Romania va conta pe piata de SMS-uri premium“, este de parere Roberto Lazarov, country manager al companiei Itouch – Movilisto care a intrat pe piata din Romania la mijlocul lunii iulie 2004 prin firma Mobitop.

     

    Este interesant de observat ca primele intrari pe piata romaneasca ale unor companii straine cu experienta in vanzarea de tonuri de apel s-au produs in semestrul doi al anului trecut, respectiv grupul francez CellCast Media prin Televox, si grupul britanic Itouch prin Movilisto. La acestea se adauga si alte firme romanesti desprinse din companiile mai vechi, astfel ca in acest moment clientii romani au la dispozitie cataloagele de sonerii a opt firme.

     

    Pentru un jucator cu vechime in domeniu precum Telemedia Consult, care este prezenta pe piata din 2002 cu mobilogo.ro, cresterea numarului de oferte a condus la o saturare a pietei, pentru ca nu a fost insotita si de o crestere a cererii. „Vanzarile mele de tonuri de apel au scazut cu 30% in 2004 fata de 2003. Momentan nu am nici un motiv de optimism“, spune Andor Toth, director executiv al Telemedia.

     

    Orice firma care vinde tonuri de apel mai are in oferta si alte aplicatii multimedia pentru telefonul mobil, de la logo-uri si imagini la jocuri Java sau chiar videoclipuri. La firmele de pe piata romaneasca vanzarile de tonuri de apel pot insemna pana la 60% din totalul cifrei de afaceri sau doar 5-6%, in functie de portofoliul de servicii al firmei. „Vrem sa avem mai multe aplicatii, ca sa nu depindem de un singur punct de business“, spune Dan Virtopeanu, general manager al Voxline Communication, firma care activeaza pe piata tonurilor de apel inca din 2002.

     

    Mai trebuie precizat ca pe langa oferta acestor firme, clientii romani mai au la dispozitie si serviciile similare oferite de Connex si Orange, cu precizarea ca in oferta operatorilor nu se gasesc si mult cerutele manele. Mai mult, Orange are inca din iunie 2002 un parteneriat cu MTV prin care ofera tonuri de apel dupa melodiile aflate in topurile postului muzical. „Clientii Orange achizitioneaza cateva zeci de mii de tonuri de apel in fiecare luna. Este vorba de o piata in dezvoltare, care va evolua si in Romania, concomitent cu cresterea gradului de penetrare a terminalelor WAP/MMS“, spune Amalia Fodor, PR Manager la Orange Romania.

     

    Nici Connex nu se lasa mai prejos, si de curand a lansat o campanie publicitara vizibila mai ales in presa scrisa prin care isi promoveaza oferta de tonuri de apel. De altfel, promovarea in presa scrisa este un element esential in asigurarea vanzarilor, pentru ca decizia de cumparare are loc dupa ce potentialul client consulta lista de sonerii publicata de fiecare firma. „Noi schimbam continutul reclamei in fiecare saptamana, in functie de ce merge cel mai bine“, declara Paul Vilcov de la Televox. „Depind foarte mult de reclama. Daca dispar o saptamana din reviste se simte imediat in vanzari“, adauga Paul Vilcov. Mai mult, unele firme au dezvoltat un sistem de coduri, astfel ca aceeasi sonerie are un cod diferit pentru fiecare publicatie in care i s-a facut reclama, astfel incat o firma poate sa determine in mod precis cat de rentabila a fost reclama dintr-o anumita publicatie. „Revistele pentru tineri, gen PopCorn si Bravo si Libertatea de weekend sunt cele mai vizate de reclamele noastre“, spune Dan Virtopeanu, de la Voxline.

     

    Schema unei afaceri cu tonuri de apel, si in general cu orice produs multimedia pentru telefonul mobil are in componenta doua pozitii cheie: furnizorul de continut si operatorul retelei de telefonie. Evolutia ascendenta a vanzarilor de tonuri de apel a facut ca in strainatate schema sa fie completata si cu o treia pozitie: casele de discuri. Astfel, pretul platit pentru un ton de apel care suna ca ultimul hit al lui Jay-Z este impartit intre operatorul retelei mobile, firma care a furnizat soneria si i-a facut reclama si casa de discuri care incaseaza drepturile de autor. In alte tari, marile case de discuri – precum EMI sau Universal Music – au incheiat contracte direct cu retelele de telefonie mobila, pentru vanzarea melodiilor din catalogul lor ca tonuri de apel. Mai mult, ultima gaselnita in materie de marketing si promovare a unui nou single, este ca o data cu lansarea lui pe piata, casa de discuri publica si un numar la care melodia respectiva poate fi solicitata ca ton de apel pentru mobil. De exemplu, in contractul de un an incheiat de grupul EMI cu Vodafone in 2004, casa de discuri primeste 60% din venituri iar operatorul de telefonie 40%.

     

    In Romania casele de discuri lipsesc din ecuatie, iar partea leului din incasari revine operatorilor de telefonie mobila. „Connex si Orange pastreaza in mod curent pana la 60% din venituri, iar asta impiedica companiile sa investeasca mai mult in produse si reclama pentru a genera un trafic mai mare“, spune Roberto Lazarov de la Itouch – Movilisto. Cu cat se aleg firmele pana la urma? In general profitul realizat de un provider de continut pentru mobil ajunge la aproximativ 15% din costul unei sonerii, dupa ce se scad cheltuielile de publicitate si cele cu operatorii retelelor.

     

    Majoritatea soneriilor vandute pana acum (monofonice sau polifonice), redau doar partea instrumentala a unei melodii insa ultimele generatii de telefoane mobile permit inclusiv soneriile true – tone care pot sa redea si vocea artistului. De aici si pana la a infiinta o casa de discuri care sa produca sonerii muzicale pentru telefonul mobil drumul a fost foarte scurt. Grupul francez de media Lagardcre a lansat in SUA marca BlingTone destinata doar tonurilor de apel, si deja a semnat mai multe contracte cu producatori importanti, care lucreaza in mod curent cu artisti precum Missy Elliot, Jay-Z sau 50 Cent.

     

    Si in Romania firma Televox se afla in discutii avansate cu o trupa importanta de rock, dar deocamdata aceste discutii nu s-au putut finaliza in lipsa unui cadru legal. Cat despre plata drepturilor de autor, situatia este si mai confuza, pentru ca pana in prezent nimeni nu a platit drepturi de autor pentru melodiile folosite in realizarea tonurilor de apel. Motivul este simplu si cu specific local: nu au avut cui, pentru ca legislatia romaneasca nu contine nici o prevedere cu privire la soneriile muzicale. Daca pentru melodiile straine, firmele care sunt filiale ale unor companii din afara tarii spun ca drepturile de autor au fost platite la nivel international, pentru melodiile romanesti nu s-a incasat nici un ban. „Pana acum nu am platit nimic ca drepturi de autor pentru ca Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR) ne-a spus mereu ca nu exista metodologia pentru a ne lua banii“, declara Dan Virtopeanu de la Voxline.

     

    In sfarsit, incepand cu acest an, soneriile de pe mobilele romanilor vor intra in legalitate, pentru ca UCMR a elaborat cadrul legal, care acum asteapta sa fie publicat in Monitorul Oficial pentru a intra in vigoare. Conform lui, drepturile de autor vor insemna o taxa de 10% din valoarea incasarilor brute, dar nu mai putin de 3.000 de lei pentru o sonerie descarcata. „Daca o firma a platit drepturile de autor pentru piesele straine la nivel international, trebuie s-o demonstreze cu acte, iar noi vom lua legatura cu omologii din strainatate“, afirma Ana Achim, director general al UCMR.

     

    Care ar mai putea fi asteptarile pentru 2005? Daca se iau in calcul cele zece milioane de utilizatori de telefonie mobila, s-ar putea spune ca piata din Romania are potential. Pe de alta parte aproximativ doua treimi din acesti utilizatori sunt pe cartele preplatite, si traiesc din beep-uri, deci e putin probabil ca vor cheltui bani pentru un ton de apel muzical. In plus, telefoanele care sunt in uz in Romania sunt inca in marea majoritate de generatie veche, deci nu permit descarcarea tonurilor polifonice. Daca se mai ia in calcul si taxa anuntata de UCMR, situatia nu este deloc roza. Pe de alta parte, numarul jucatorilor de pe piata este mai mare ca oricand si nici operatorii de telefonie nu par dezinteresati. Desi nu se asteapta o crestere semnificativa a numarului de utilizatori de mobil, toata lumea spera ca vor fi mai multe telefoane noi si ca va creste puterea de cumparare. Cert este ca nimeni nu se da batut.

     

    Intre timp, in strainatate tonurile de apel au trecut de la moda la fenomen de masa, cu propriile topuri, cum este cel publicat de cunoscuta revista de muzica Billboard. In Romania, Beethoven ramane deocamdata la putere.