BusinessMagazin

Blog

  • O istorie zbuciumata

    Pfizer a anuntat pe 2 decembrie ca a intrerupt dezvoltarea Torcetrapib, un medicament pentru afectiuni cardiace.

    • 1992 Roger B. Ruggieri, cercetator la laboratoarele Pfizer din Groton, Connecticut, inventeaza Torcetrapib
    • 1999 Torcetrapib este administrat in premiera pacientilor
    • 2000 Incepe, la o scara mai mare, faza a II-a a testelor. Pfizer construieste, cu 90 de milioane de dolari, o fabrica in Irlanda pentru a produce medicamentul
    • 2003 Pfizer incepe un test clinic pe 15.000 de pacienti, pentru a studia efectele Torcetrapib combinat cu Lipitor, cel mai bine vandut medicament al companiei pentru scaderea colesterolului
    • 7 APRILIE 2004 Un studiu pe 19 pacienti, platit partial de Pfizer si publicat in New England Journal of Medicine, arata ca eficienta Torcetrapib in cresterea rapida a nivelului de colesterol „bun“ si scaderea nivelului de colesterol „rau“ este mai mare in asociere cu Lipitor
    • 7 MARTIE 2005 Pfizer anunta planuri de a vinde Torcetrapib numai pacientilor care iau Lipitor, atragandu-si critici din partea doctorilor, care spun ca Pfizer a combinat medicamentele ca sa fereasca Lipitor de competitie.
    • 15 NOIEMBRIE 2005 Pfizer raporteaza o crestere a presiunii sistolice, ca efect secundar al Torcetrapib, in randul subiectilor testelor clinice
    • 26 IULIE 2006 Schimbandu-si strategia, Pfizer spune ca va cere aprobare pentru a vinde Torcetrapib de sine statator
    • 31 OCTOMBRIE 2006 Pfizer spune ca Torcetrapib a cauzat cresterea, in medie, cu 3-4 milimetri a presiunii sistolice, mai mult decat se raportase anterior, in randul celor 4.000 de subiecti ai unui test clinic
    • 30 NOIEMBRIE 2006 CEO al Pfizer, Jeffrey B. Kindler, descrie Torcetrapib ca pe „unul dintre cei mai importanti compusi dezvoltati in generatia noastra“. Compania confirma planul de a cere in 2007 aprobarea pentru Torcetrapib de la Autoritatea pentru Alimente si Medicamente
    • 2 DECEMBRIE 2006 Pfizer opreste dezvoltarea Torcetrapib, dupa ce 82 de oameni mor intr-un test clinic dupa administrarea produsului, fata de 51 de oameni inclusi in acelasi test, dar care nu luasera medicamentul Pfizer.

  • SALARII: Efectele favorabile ale inechitatilor din sistemul american de plati

    Directorul executiv al magazinelor Wal-Mart, H. Lee Scott Jr., a castigat anul trecut peste 15 mil. dolari – bani gheata, actiuni si optiuni de cumparare de actiuni, potrivit raportului anual al companiei -, suma echivalenta cu aproximativ de 850 de ori valoarea castigului mediu al unui vanzator de la Wal-Mart.

     

    Scott nu e nici macar la varful clubului celor cu venituri disproportionate fata de cele ale angajatilor din companiile lor. Bruce E. Karatz, fostul director executiv la firma de constructii rezidentiale KB Home, a castigat 150 de milioane de dolari anul trecut, potrivit companiei de cercetare Corporate Library. Conform statisticilor guvernamentale, un lucrator in domeniul constructiilor rezidentiale castiga mai putin de a 4.000-a parte din suma respectiva.

     

    S-ar zice ca executivii se imbuiba in toata economia americana. Intr-un studiu publicat in acest an, economistii Emmanuel Saez de la Universitatea Berkeley din California si Thomas Piketty de la école Normale Supérieure din Paris au aratat ca 0,1% dintre americani primesc aproape 7% din totalul veniturilor din economie, ceea ce inseamna cea mai mare pondere din anii 1920 incoace. Si totusi, in timp ce prapastia dintre pachetele financiare foarte generoase platite executivilor americani de top si salariile angajatilor de pe treptele ierarhice inferioare ar putea incurca notiunile arhetipale despre echitate, economistii subliniaza ca nu orice inechitate este rea. Desi poate avea efecte secundare suparatoare, putina inegalitate este necesara pentru a incuraja cresterea.

     

    „Sa fie clar, egalitarismul perfect nu ar duce la un efort sau la un rezultat mai bun“, spune Lawrence Katz, economist la Harvard. „Daca e vorba doar sa facem placinta cat de mare putem, nu e limpede ce nivel de inegalitate e cel mai bun.“

     

    Ca orice alta diferenta de preturi, spun economistii, inegalitatea veniturilor le permite oamenilor si companiilor sa-si aloce mai bine investitiile de efort si bani. Diferentele salariale ii incurajeaza pe cei mai buni sa acceada pe cele mai profitabile segmente ale procesului de productie si incurajeaza cele mai profitabile companii sa ii angajeze. Inegalitatea, conform acestei viziuni, ofera un stimulent pentru a munci mai mult pentru a ajunge in varf.

     

    Intr-un studiu recent, care a facut ceva valva in lumea academica, doi tineri economisti, Xavier Gabaix de la Massachusetts Institute of Technology si Augustin Landier de la Leonard N. Stern School of Business de la Universitatea New York, au argumentat ca urcarea rapida a veniturilor platite directorilor executivi nu a facut decat sa urmeze cresterea de dimensiuni a companiilor americane. Diferenta de talent intre executivul numarul 1 si executivul numarul 150 s-ar putea sa nu fie prea mare, dar cand companiile pentru care lucreaza ei sunt de dimensiuni impresionante, aceste mici diferente se pot traduce in bani adevarati. Pe masura ce s-au extins, gigantii corporatisti americani au licitat in sus pretul executivilor, in incercarea de a-i obtine pe cei mai buni.

     

    Potrivirea de cerere si oferta intre cei mai buni executivi si companiile care pot profita cel mai mult de pe urma lor – si prin urmare cele ce ii pot plati cel mai bine – va produce bogatie, spune Gabaix. „Inegalitatea optima este orice decide piata la un anumit moment dat“, spune el. Altfel spus, eforturile de a imparti placinta intr-un mod mai aproape de un ideal egalitar ar putea reduce dimensiunea acesteia.

     

    In studiul lor, Saez si Piketty au desco-perit ca tarile unde cresterea economica a fost mai mare in ultima vreme au fost acelea unde procentul de venit care a mers catre cei bogati a crescut cu rapiditate – incluzand aici Statele Unite, Marea Britanie si Canada – spre deosebire de tari mai egalitariste, precum Franta sau Japonia.

     

    „In ultimele decenii, aceasta legatura a parut reala“, spune Saez. Totusi, viteza ametitoare cu care bogatii Americii au acaparat din ce in ce mai mult din veniturile pe economie, incepand cu anii ‘80, este dezarmanta pentru multi analisti. Multi sunt sceptici fata de ideea ca prapastia dintre recompensele pentru cei bogati si ceilalti ar trebui sa fie chiar asa de mare pentru ca economia sa aiba parte de un imbold de crestere.

     

    „Daca adancirea inegalitatii inseamna doar amplificarea stimulentelor pentru cresterea economica, atunci clar a trecut dincolo de ceea ce pare necesar“, spune Katz. „Nu cred ca stimulentul creat de faptul ca incasezi 100 de milioane de dolari peste 50 de milioane de dolari este foarte diferit de stimulentul pe care il ai atunci cand castigi 10 milioane de dolari in plus fata de 5 milioane.“ Saez arata ca boom-ul economic al Japoniei de dupa razboi, care a durat pana in 1990, nu a fost afectat de distributia relativ omogena a veniturilor. Iar Katz a observat ca economia americana a crescut foarte repede din 1947 pana in 1970, o perioada in care distributia recompenselor materiale era mai egalitara decat este astazi. Mai mult, diferentele de venituri dintre bogati si saraci atrag costuri care ar putea fi mai greu de cuantificat. Pe de o parte, inegalitatea in crestere ii va deranja pe multi si va starni tensiuni sociale. Dar dincolo de temerile privind linistea sociala, sunt si alte ingrijorari. Procentul in crestere de venituri alocate celor de la varf lasa restului societatii din ce in ce mai putin.

     

    Intr-un studiu recent, Robert Gordon si Ian Dew-Becker, economisti la Northwestern University, au descoperit ca jumatate din cresterile salariale provenite din cresterea productivitatii intre 1966 si 2001 au mers catre cei mai bine platiti 10% din angajati. In acelasi timp, salariile lucratorului mediu american abia daca se urnisera putin.

     

    O cota in scadere din sistemul de recompense la nivel national nu numai ca va reduce motivatia lucratorilor in actuala ecuatie economic, dar le va lasa si putine resurse pentru investitii in domenii economice cruciale, precum educatia. Inegalitatea in crestere va ingreuna munca in echipa. Si ar putea pana la urma sa distruga ideea de stimulent. Daca recompensele cresterii economice sunt monopolizate de cei cu veniturile cele mai mari, restul societatii va gasi prea putine motive ca sa mai faca vreun efort.

     

    Folosind o metafora din golf, Richard Freeman, un economist la Harvard si la National Bureau of Economic Research, spune ca „daca Tiger (Woods, n.red.) ar castiga totul, nimeni n-ar mai vrea sa joace“.

     

    Iar daca disparitatile extreme dintre venituri produc anomie la baza, ele pot avea efecte chiar mai perverse asupra stimulentelor la varful ierarhiei. Spre exemplu, cei care beneficiaza cel mai mult de pe urma sistemului actual vor fi tentati sa-i ajute pe politicienii prietenosi cu ei sa castige alegerile, ca sa se asigure ca aranjamentele economice viitoare vor functiona in acelasi fel. Si, dupa cum a demonstrat-o managementul creativ al retributiilor, practicat de companii ca Enron sau de WorldCom in urma cu cativa ani sau prin recent descoperita antedatare a optiunilor de cumparare de actiuni, unii executivi pur si simplu vor trisa.

     

    Richard Freeman, impreuna cu Alexander Gelber, doctorand in economie la Harvard, a organizat recent un experiment ca sa demonstreze cum inegalitatea afecteaza eforturile lucratorilor. Trei grupuri de participanti au primit puzzle-uri spre rezolvare si au fost recompensati in moduri diferite. Primul grup, in care fiecare a primit aceeasi recompensa, indiferent de performanta, nu a rezolvat prea multe puzzle-uri. Grupul in care cel mai bun rezolvator a primit toate recompensele puse in joc – si nimeni altcineva n-a mai primit nimic – nu s-a descurcat cu mult mai bine. Grupul care a beneficiat de recompense esalonate crescator in functie de performante s-a descurcat cel mai bine.

     

    Totusi, cel mai interesant rezultat al experimentului lui Freeman a fost nu despre maximizarea performantelor. Printr-o intorsatura neasteptata, unii subiecti ai testului au gasit metode sa pacaleasca sistemul. Putini au facut asta cand recompensele au fost impartite in mod egal. Dar cand recompensele le-au dat participantilor un stimulent ca sa intre in competitie, ele le-au dat si o puternica motivatie sa triseze.

  • Ce da Andy, ce ia Bill

    Am citit la un moment dat despre „Legea lui Andy si a lui Bill“. Este una din legile lumii moderne, a fost pronuntata la inceputul deceniului trecut si spune ca „atunci cand Andy da, Bill ia inapoi“. Chiar daca enuntul se refera la domeniul IT, principiul se regaseste in multe alte domenii.

     

    Legea se refera la Andy Grove, fost director executiv la Intel, si la, desigur, Bill Gates si al sau Microsoft. Intel oferea pietei cipuri din ce in ce mai puternice, dar de cate ori se intampla asta, cerintele software ale lui Bill Gates cresteau pana la a atenua total progresul hardware. Zicerea vine in completarea mult mai cunoscutei legi a lui Moore care vorbeste de dublarea periodica a puterii de calcul. Extrapoland, ideile de mai sus se regasesc practic in toate domeniile cotidianului.

     

    Avem in acest numar al revistei doua texte care se bazeaza pe progres, pe dezvoltare, pe mult doritul mai bine personal: este vorba de cover story si de textul meu cu casa independenta energetic.

     

    Dintr-un anumit unghi, povestile sunt convergente. In textul celor doua Ioane veti descoperi ca nu sunteti singurii care consuma mai rafinat, care prefera produse mai bune calitativ sau mai fatoase, si ca factorul pret pare sa conteze tot mai putin pentru tot mai multi romani.

     

    In articolul meu am privit independenta energetica printr-un ochean inversat – Romania nu mai poate fi independenta energetic, dar romanii sau cel putin o parte importanta a Romaniei active da. La ce bun?, se vor intreba unii. Pentru ca se poate, voi raspunde, pentru ca exista tehnologia, pentru ca as scapa de timpul pierdut pentru plata facturilor, pentru ca mi-as putea gospodari mai bine bugetul, pentru ca n-as mai fi amenintat de crize de furie iscate la Kremlin.

     

    Dintr-un alt punct de vedere cele doua articole sunt divergente. Intr-o zodie a consumului in crestere sa refuzi oferta furnizorilor de utilitati poate parea un anacronism. M-au facut sa ma gandesc la acest aspect doi oameni. Unul este Gelu Lupas, patronul clujean care m-a ajutat enorm in scrierea textului, care nu mai depinde de gazul rusesc de vreo doi ani de zile si care se intreba daca asta nu-l face, cumva, un rau consumator. Al doilea este Cristi Hostiuc, directorul nostru editorial, care n-a mirosit imediat subiectul. Ce chestie, cum sa nu iei curent de la Electrica sau gaze de la distribuitor? La ce bun? Exista asa ceva? Care-i pretul?

     

    Pana la urma tot la pret ne-am intors si chiar asta voiam. Pentru ca daca pretul exprimat in bani nu mai are importanta, criteriul „pret“ in sine s-a mutat intr-o zona mai putin comerciala.

     

    Un Andy local a dat romanilor putere de cumparare, iar romanii s-au conformat. Ce le ia Bill? Factura lui Bill (si aici vorbesc de Gates la modul figurat) se traduce astfel: orice neglijenta in consumul de astazi va insemna mai rau pentru copiii nostri si mult mai rau pentru nepotii nostri. Risipa de energie de astazi va face, daca lucrurile vor continua in acelasi ritm, ca peste cativa ani flacarile centralelor pe gaze sa palpaie anemic, iar motoarele de mii de centimetri cubi sa inceteze sa mai toarca. Si acestea sunt cele mai mici rele, in comparatie cu aerul tot mai irespirabil, cu mizeria omniprezenta sau cu muntii cheliti, fara paduri. Fiecare casa veche a Bucurestiului, daramata pentru a face loc unui imobil de birouri, stirbeste un pic si din istoria locului si din farmecul acestuia. N-am devenit ecologist si nu ma voi lega niciodata cu lanturi de vreun simbol al globalizarii. Si m-am mai intrebat daca e bine sa scriu asa ceva in aceasta revista, dedicata afacerilor, citita de oameni cu stare si care si-ar permite lesne sa treaca de la motorul cu ardere interna la motorul cu apa chioara, daca se va fi inventat.

     

    Pe urma am citit un interviu al fizicianului Stephen Hawking, care crede ca, pentru a supravietui, specia umana va trebui sa paraseasca Terra. Pentru Hawking supravietuirea speciei umane n-ar trebui sa fie o prioritate, pentru ca este tintuit intr-un fotoliu cu rotile si vorbeste cu ajutorul unui sintetizator special. Si nu pare pasionat de SF, desi se gandeste la coliziuni cu asteroizi si la calatorii interplanetare. Si a primit un premiu care il asaza alaturi de Darwin, Einstein si Pasteur. Si vorbeste de supravietuire.

     

    Viziunea mea nu bate asa de departe. Cred ca businessul implica nu numai responsabilitate fata de actionari sau clienti sau angajati, ci si fata de restul lumii. Cred ca ideile ce par astazi SF-iste vor fi in scurt timp afacerile de succes ale viitorului. Va mai aduceti aminte cum traiam, pana de curand, fara Internet? Va mai aduceti aminte cat de tare v-ati suparat pe amicul care v-a zgariat discul de vinil cu Deep Purple? De cat de greu pornea Dacia in zilele geroase? Daca da, v-ati bucurat cand ati trecut la un motor modern. Acum ar fi timpul sa renuntam la cai putere si sa trecem, poate, pe scutere electrice. E o idee de afacere chiar buna, pentru ca la eoliene v-a luat-o inainte Gelu Lupas.

  • Si totusi se misca

    Dupa mai multi ani in care, desi anuntat, boom-ul nu prea a avut loc, 2007 pare sa fie – in sfarsit – un moment cheie al evolutiei in piata spatiilor logistice si de depozitare.

     

    „Estimam o crestere puternica a pietei spatiilor industriale, in pregatirea aderarii la Uniunea Europeana“ – declaratii care au fost pentru mult timp un laitmotiv al „Cenusaresei“ (un alt cliseu) pietei imobiliare. Evolutia era provocata, in opinia analistilor, de intrarea preconizata pe piata romaneasca a unui numar din ce in ce mai mare de companii straine, mai ales dupa aderare.

     

    Ce-i drept, numarul proiectelor anuntate a crescut in ultimii doi ani. La fel si suprafetele complexelor de depozite aflate pe plansetele arhitectilor. Insa pe teren, cu foarte putine exceptii, investitiile nu au fost atat de vizibile. Situatia este pe cale sa se schimbe. „Este o emulatie puternica pe piata depozitelor“, spune Costel Alecu, managerul departamentului de spatii comerciale si industriale al companiei imobiliare Regatta. Anul viitor, pe segmentul de parcuri logistice si parcuri industriale, va fi o dezvoltare puternica, crede el. „Vom vedea ceva concret.“

     

    Reprezentantul Regatta estimeaza ca in 2007 pe piata bucuresteana vor fi livrate peste 200.000 de metri patrati de spatii industriale, dublu fata de suprafata livrata in acest an. „Probabil la fel si in 2008“, preconizeaza Alecu.

     

    O prima intrare vor fi primele doua unitati din parcul logistic dezvoltat de compania americana ProLogis la km 23 al autostrazii Bucuresti-Pitesti. Primele doua cladiri vor avea o suprafata cumulata de circa 56.000 de metri patrati si ar trebui finalizate pana pe 15 ianuarie, potrivit lui Muler Onofrei, country officer al ProLogis in Romania. „Vom da drumul si la urmatoarea faza, probabil in primavara“, spune Onofrei, subliniind insa ca o decizie definitiva nu a fost inca luata. „Depinde de piata, dar – daca incepem in primavara – vom termina pana la finele anului“, completeaza el. Cea de-a doua faza a dezvoltarii ProLogisticPark Bucharest A1 va avea o suprafata similara cu cea din prima. Ca urmare, numai ProLogis ar putea aduce pe piata mai bine de jumatate din volumul estimat de Costel Alecu.

     

    Ca este nevoie de spatii din ce in ce mai largi o confirma atat analistii imobiliari, cat si tranzactiile deja incheiate. Recent, filiala romaneasca a companiei de logistica Frans Maas a preinchiriat 27.000 de metri patrati de depozite si 2.000 de metri patrati de birouri in proiectul Bucharest West. Complexul este dezvoltat de Portland Trust (developerul cladirilor de birouri Opera Center si Bucharest Business Park) la kilometrul 14 al autostrazii Bucuresti-Pitesti si ar putea ajunge la o suprafata totala construita de 600.000 mp. Anterior, KLG (Kuijken Logistics Group) Europe Logistics, operatorul olandez de logistica al retailerului de electrocasnice Domo, inchiriase (in septembrie) 15.000 de metri patrati de depozite si 550 de metri patrati de birouri in cadrul Cefin Logistics Park.

     

    In acest context, investitiile in spatii industriale devin din ce in ce mai atractive, cu atat mai mult cu cat in acest segment randamentele anuale (yield-uri) sunt mai ridicate decat pe alte sectoare ale pietei imobiliare. „Desi nu sunt spectaculoase, yield-urile sunt un pic mai sus decat in retail si birouri“, remarca Muler Onofrei. In intreaga lume, randamentele investitiilor in spatii industriale sunt cu 1,5-2 puncte procentuale mai mari decat pe piata de birouri sau cea a spatiilor comerciale, reflectand, de altfel, riscul ceva mai ridicat.

     

    Astfel, daca yield-urile la birouri au coborat deja spre 7%, ceea ce corespunde unei recuperari a investitiei in 14-15 ani, depozitele inca se amortizeaza in 10-12 ani. „La nivel de constructii mici, recuperarea investitiei se face chiar in mai putin de zece ani“, sustine Costel Alecu de la Regatta. In schimb, in ceea ce priveste marile proiecte, este mai greu de calculat, pentru ca acestea se dezvolta in etape, iar chiriile evolueaza in timp.

     

    Cert este ca atentia pe care o va primi in urmatoarea perioada piata spatiilor industriale s-ar putea traduce si intr-o usoara scadere a chiriilor. Spatiile noi se inchiriaza acum cu 5,5-6 euro/mp lunar. „Probabil ca vor scadea cu 10-15% in urmatorii doi ani“, apreciaza Alecu. Ajustarea va fi determinata de oferta mare de noi spatii, desi acestea nu ar trebui sa aiba probleme in gasirea unor ocupanti. „Daca vor fi finalizate toate proiectele anuntate, in 2007 se asteapta o scadere a nivelului chiriilor cu 5-10%“, estimeaza si analistii CB Richard Ellis.

     

    Cine va ocupa cei 200.000 mp? „Atat mari jucatori straini, care nu au intrat inca pe piata, cat mai ales actori locali, care se relocheaza sau isi extind activitatea“, spune Muler Onofrei. Cazul Frans Maas este, de altfel, un bun exemplu, compania de logistica fiind prezenta de multi ani pe piata autohtona cu depozite in zona Pipera.

     

    Inca de anii trecuti, mai multe voci spuneau ca integrarea va transforma Romania intr-un nod logistic in sud-estul Europei, ceea ce se transforma intr-un potential de crestere imens pentru piata spatiilor industriale. Randamentele sunt bune, chiriasi dornici se gasesc, preturile sunt relativ constante. Isi vor intoarce insa mai multi investitori fata catre proiectele logistice?

  • Despre vot, prin intrebare deschisa sau inchisa

    In ultimele saptamani am asistat la o adevarata avalansa a publicarii unor sondaje de opinie cu subiecte politice.

     

    S-a creat un orizont de asteptare cu privire la cateva subiecte de interes, cel mai popularizat dintre ele fiind cel legat de intrebarea privitoare la intentia de vot. In cele ce urmeaza voi trece in revista una dintre confuziile comune care se fac in legatura cu indicatorul legat de vot.

     

    Exista o standardizare a acestui indicator. Exista doua variante: fie se foloseste o intrebare „deschisa“, in care respondentul este lasat sa raspunda liber, fie se foloseste o intrebare „inchisa“, in cadrul careia exista variante predefinite. Cele doua tipuri de intrebari conduc la distributii diferite ale raspunsurilor, concretizate in diferente ale scorurilor electorale prezentate in final.

     

    In cazul folosirii unei intrebari deschise, partidele mari obtin o crestere a ponderii fata de situatia relevata printr-o intrebare inchisa. Principala diferenta rezida insa nu dintr-o „greseala“ metodologica, ci din faptul ca cele doua intrebari sunt masuratori cu obiective oarecum diferite. In cazul unei intrebari deschise se obtine o reactie spontana a respondentilor fata de principalele partide, in vreme ce in cazul unei intrebari inchise se obtine un scor mai apropiat de situatia de la vot. Este un mit faptul ca in cele doua cazuri rezultatele prezentate publicului reprezinta predictii sigure cu privire la configuratia votului intr-o situatie reala. Chiar si in cazul unei intrebari inchise este greu de crezut ca nu exista si raportari false ale respondentilor.

     

    In sondaje sunt prezente ambele variante de intrebare pentru obtinerea intentiei de vot. A compara direct rezultatele obtinute prin cele doua tipuri de intrebari reprezinta, daca nu o eroare majora, cu siguranta un abuz de interpretare. Desigur, exista o probabilitate foarte mica pentru a obtine rasturnari de ierarhii sau diferente de cifre foarte mari. Indiferent de neajunsurile metodologice ale celor doua tipuri de intrebari, acestea ofera totusi o imagine de moment destul de clara cu privire la atractivitatea partidelor. Este insa mult mai grav daca datele sunt prezentate drept certitudini, care nu pot fi supuse unei interpretari critice. Abuzurile de interpretare contribuie, in cea mai mare masura, la deprecierea credibilitatii sondajelor.

  • Pentru cine vorbeste Traian Basescu cand ataca Rusia

    Marea problema a declaratiilor lui Traian Basescu este ca nu sunt interpretate la adevarata lor valoare.

     

    In numeroase randuri sunt privite cu un amestec de admiratie si de groaza, intr-un model care nu face decat sa alimenteze in continuare subiectul politicii externe duse de presedintele nostru. Astfel, insusi modelul acesta schizoid naste dezbaterea asupra initiativelor retorice ale lui Traian Basescu. Pe de o parte, suntem si noi cat se poate de declarativi: nu se poate sa vorbim asa cu Rusia, actor de prima-mana al scenei mondiale s.a.m.d. In acelasi timp, admiram ca jupan Dumitrache cum bine mai combate presedintele nostru. Singura noastra preocupare reala este ca unele lucruri nu trebuie spuse cu voce tare. Problema nu este, asadar, neaparat a directiei politicii romanesti – pentru ca foarte putine persoane propun alternative concrete la principiile de baza. Suntem cu totii constienti ca optiunea euro-atlantica este indiscutabila. Dar sa nu cumva sa afle si Rusia despre intentiile noastre, ca ne trezim discutand pe intuneric. Realitatea este ca relatiile internationale si-ar pierde sensul daca s-ar hiperdiplomatiza – avertiza la un moment dat Henry Kissinger.

     

    In acelasi timp, trebuie sa avem in vedere inca doua aspecte esentiale. In primul rind, nu suntem singurii care ataca verbal Rusia. Saptamana trecuta noul ministru al apararii din Estonia (o tara cu o populatie de zece ori mai mica decat a Romaniei) declara ca principala amenintare la adresa securitatii tarii sale este Rusia. Membri ai Senatului SUA criticau si ei politica laxa a administratiei Bush fata de Rusia.

     

    In al doilea rand, recent Rusia are preocupari mai importante decat admonestarile administrate „rebelului“ nostru presedinte. Presedintele Putin a semnat contracte de colaborare energetica si nucleara cu Indonezia. Tot Rusia declara ca impunerea de sanctiuni Iranului ar fi o iresponsabilitate. Duma de Stat a votat un proiect prezidential de infiintare a unei companii de stat in domeniul energiei nucleare. Rusia este implicata in acest moment in multiple negocieri si discutii. Declaratiile dure ale presedintelui nostru nu sunt neaparat numarul unu pe lista prioritatilor Kremlinului (daca asa credem, inseamna ca ne flatam). Ce este cu adevarat grav in discursurile lui  Basescu este nu tonul, ci tinta. Basescu are drept referent suprem electoratul Romaniei. Pentru el tine aceste discursuri „picante“, considerate drepte, dar iresponsabile. Realitatea este ca presedintele nostru face doar politica interna. In lipsa posibilitatii de a influenta relatiile europene (pentru ca problema energetica nu depinde doar de bunavointa Romaniei), Basescu are mana libera in goana dupa capital de imagine. Numai ca, atunci cand Rusia isi mai aduce aminte de noi (si presedintele ii da motive), are toate conditiile pentru a demonstra ce inseamna memoria de elefant.

  • Mica orfana Elizabeth

    Am primit pe adresa mea de e-mail acest mesaj in limba  franceza. Il reproduc fara a considera ca violez intimitatea expeditorului, pentru ca scrisoarea nu incepe cu un „Draga domnule Eco“ si, ca atare, imi imaginez ca a fost trimisa si la sute de alte persoane.

     

    Primind multe scrisori cu povesti lacrimogene si cereri de ajutor din tari indepartate, stiu ca in astfel de cazuri se consulta un Who’s Who si se identifica multe adrese ale persoanelor semnalate (intri in foarte multe astfel de cataloage fara sa stii si apoi primesti un mesaj in care ti se cere o suma de bani pentru a capata un exemplar – motiv pentru care multe dintre aceste registre bibliografice sunt vandute, la pret ridicat, doar acelora care cad in cursa).

     

    De asemenea, avertizez ca stilul discutabil nu se datoreaza incapacitatii mele de a traduce si ca, dimpotriva, eu am incercat sa redau textul original exact asa cum este. Reproduc asadar scrisoarea:

     

    „Buna ziua, permiteti-mi sa va informez de dorinta mea de a intra cu dumneavoastra intr-o relatie de afaceri. M-am rugat zile intregi si dupa aceea am decis ca, dintre multe alte persoane, sa va contactez pe dumneavoastra. Cred ca sunteti demn de recomandarea rugaciunii mele si deci o persoana onorabila de incredere, cu care pot face niste afaceri simple si sincere. Sunt Elizabeth Kala, fiica domnului Edmond Kala. Tatal meu era un mare comerciant de cacao si proprietar de aur la Abidjan, capitala economica a Coastei de Azur. Tatal meu a fost otravit de asociatii sai in timpul calatoriilor lor de afaceri. Mama mea a murit in 1988 cand eram foarte mica si de atunci tatal meu a avut grija de mine. Inaintea mortii tatalui meu, in noiembrie 2003, intr-un spital particular din Abidjan, el m-a chemat pe ascuns la patul sau si mi-a marturisit ca are o suma de 12 milioane de dolari americani intr-o companie de siguranta aici la Abidjan si ca a dat numele meu ca fiica si beneficiara a acelor fonduri, atunci cand le-a depus in aceasta companie de siguranta. Mi-a explicat si ca tocmai din cauza acestei averi a fost otravit de asociatii sai. M-a sfatuit sa caut un asociat strain intr-o tara la alegerea mea, unde ar trebui sa transfer acesti bani pentru a-i folosi in investitii precum administrarea bunurilor imobiliare sau administrarea de hoteluri. Acestea fiind spuse, sunt dispusa sa va ofer 15% din mostenirea mea ca o compensatie pentru efortul dumneavoastra, dupa retragerea acestor fonduri de la compania de siguranta si transferul lor in contul dvs. bancar. Pe langa aceasta, indicati-mi optiunile dvs. de a ma ajuta, stiind, din partea mea, ca am credinta ca aceasta tranzactie se poate face cat mai curand posibil. As vrea sa am punctul dumneavoastra de vedere legat de aceasta problema, conform disponibilitatii dvs. Multumesc. Dumnezeu sa va binecuvanteze. Domnisoara Elizabeth Kala“.

     

    In mod evident, nu stiu daca aceasta domnisoara Elizabeth exista cu adevarat sau este doar pseudonimul unui foarte viclean domn in varsta de cincizeci de ani. Ceea ce presupun, dat fiind ca am citit cate ceva despre aceste mesaje electronice, este ca daca eu as consimti, mi s-ar comunica ulterior ca din ratiuni dificil de explicat, pentru a putea intra in posesia banilor din Abidjan ar trebui sa vars o anumita suma cu titlul de aconto sau de garantie. Orbit de mirajul acelui 15% (care ar insemna oricum ceva, in jurul a trei miliarde de vechi lire italiene) si poate si de speranta de a putea mari suma inseland-o pe aceasta fetita lipsita de aparare, eu as trimite banii si dupa aceea as descoperi ca adresa la care am trimis corespondenta a fost desfiintata, ca din acel cont bancar banii mei au fost transferati cine stie unde – si prinde orbul, scoate-i ochii. Intamplarea (fara a fi originala) mi se pare oricum interesanta. Intai de toate, ne invata despre avantajele globalizarii, care permite tranzactii minunate si o face pe o fetita din Abidjan la fel de vicleana ca un negutator din Smirna. In al doilea rand mi se pare frumoasa povestea copilei aborigene cu tatal otravit de negutatorii de cacao (aici miros o vaga influenta a romanelor non-Maigret ale lui Simenon) si daca as fi regizor, as face un film din ea – nu un roman, pentru ca exoticul (cu atat mai putin exotismul) nu-i genul meu.

     

    Pana la urma, daca astfel de mesaje circula si cineva face efortul de a le trimite, asta inseamna ca, din cand in cand sau de multe ori, cate un destinatar pica in plasa. In fond, un cunoscut de-al meu mi-a povestit ca, avand nevoie sa cumpere un GPS nou pentru masina lui, a gasit pe Internet pe cineva care vindea GPS-uri dintr-un stoc provenit dintr-un faliment si la pret falimentar. A trimis banii si, evident, nu a primit sistemul de navigatie, iar destinatarul sumei s-a evaporat in meandrele Net-ului. Si totusi, persoana despre care vorbesc, acum la pensie, a fost director de companie si nu e nicidecum un prost.

     

    Asadar, sa nu ne mai miram daca cineva le promite italienilor ca-i va face la fel de bogati ca el, iar ei voteaza asa cum voteaza.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 10 ianuarie.

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Razboiul DTH

    Cinci lansari in doi ani si inca una in program. Operatorii de servicii de televiziune DTH (Direct-To-Home) se lupta pentru o piata cu un potential important in perspectiva.

    Nici nu s-a terminat bine campania de promovare a Boom – lansat in aprilie -, ca pauzele publicitare au fost ocupate de Dolce, serviciul DTH al Romtelecom.

    La fel ca in cazul oricarui nou jucator aparut pe piata, lansarea Dolce se rezuma, potrivit analistilor, la faptul ca trebuia promovat un serviciu slab diferentiat de cel al competitorilor (pachetele de programe tv de baza sunt practic aceleasi, difera doar optionalele) si, in plus, si publicul vizat e relativ identic.

    Iar spoturile Boom si Dolce au ca personaje principale chiar telespectatorii, care fie incearca sa experimenteze viata „ca-n filme“ (clientul care merge in portbagajul taxiului, cu un plasture pe gura, la Boom), fie chiar apar „la propriu“ in westernuri sau filme noir (la Dolce).

    Pentru Dolce, dezavantajul celor patru concurenti deja aflati pe piata poate fi compensat de faptul ca publicul e deja informat. De pilda, nu mai e nevoie sa spui ca la DTH ai mai multe programe.

    „Cam pe orice categorie de produse sau servicii se intampla asa. Intotdeauna cine lanseaza primul educa primul“, spune Serban Alexandrescu, director de creatie al Headvertising, agentia care a realizat campania Dolce.

    Primii operatori au fost FocusSat (in noiembrie 2004), DigiTV (decembrie 2004) si Max TV (iunie 2005), iar din aprilie Boom.

    „Nu cred ca Romtelecom a intrat pe piata folosind avantajul campaniei Boom“, spune Stefan Liute, strategy director al agentiei de consultanta in branding Grapefruit. „Cred insa ca lansarea Dolce e posibil sa fi fost «research-driven» (bazata pe studii de piata – n. red.)“, crede el. Si, cum publicul e unul si acelasi, „e de asteptat sa apara asemanari si puncte comune intre campanii“.

    Razboiul campaniilor DTH are un corespondent in sectorul FMCG, spune Marius Ursache, chief creative officer la Grapefruit. „In FMCG se intalnesc destul de des lansari de produse noi pe acelasi tipar. Iar zona de banking, electrocasnice si chiar alte servicii se suprapune din ce in ce mai mult pe un comportament de genul FMCG, de unde probabil si abordarea «safe» (pe aceeasi reteta, fara riscuri – n. red.)“, spune Ursache.

    Chiar daca sunt deja cinci jucatori, lista operatorilor DTH din Romania este departe de a fi completa. Zapp va lansa din toamna anului viitor un serviciu de tip DTH. Pentru moment, reprezentantii nu au dorit sa faca alte comentarii, insa n-ar fi exclus ca personajele principale din spoturi sa fie tot telespectatorii.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Vanator

    CLIENT: World Wildlife Fund Romania

    AGENTIE: Ogilvy & Mather

    CANALE: tv, radio, print, Internet

     

    Campania desfasurata in prezent de WWF, una dintre cele mai mari organizatii non-guvernamentale ecologiste din lume, are ca obiectiv atragerea atentiei asupra ilegalitatilor comise in ariile naturale protejate ale Romaniei. Pentru sensibilizarea autoritatilor publice in ceea ce priveste parcurile naturale din tara noastra, cei de la WWF au lansat o petitie online. Spotul arata un braconier urmarit de un „roi“ de cursori de mouse, ca o reprezentare literala a ceea ce se poate face, cum spune sloganul, „cu un simplu click“. Productia spotului a fost asigurata de Reload Film, iar implementarea campaniei web a fost asigurata de Newmedia PR. Printre partenerii media se numara TVR, Pro TV, Realitatea TV si Prima TV.

  • HARDWARE: Laptop-ul de 100 de dolari mai are de asteptat

    Neincredere din toate partile pentru faimosul laptop de 100 de dolari, proiectul lui Nicholas Negroponte. Costa mai mult decat face, productia de masa intarzie, iar pe deasupra, Bill Gates crede ca-i nepotrivit pentru tarile unde ar urma sa fie folosit.

     

    Ideea initiala a fost ca acest laptop sa ajunga sa coste 100 de dolari, insa mai este nevoie de timp si de investitii in cercetare si dezvoltare, atata vreme cat costul actual n-a coborat inca sub 150 de dolari. Nicholas Negroponte, initiatorul proiectului si presedintele-fondator al Massachusetts Institute of Technology (MIT) Media Laboratory, considera ca pana la finalul anului 2008 va putea fi atins pragul de 100 de dolari. Unii critici sustin insa ca oricum e vorba de o subevaluare, intrucat, daca sunt luate in calcul costurile de distributie, cele de intretinere si reparatii tehnice, laptop-ul ar ajunge sa coste mai degraba 1.000 de dolari in loc de 100, scrie BBC News Online.

     

    E adevarat ca la utilizatorul final laptop-ul nu va costa de fapt nimic. Destinat exclusiv copiilor din tarile sarace, care nu au acces la informatie, laptop-ul va fi distribuit acolo gratuit prin ONG-uri sau de la companii care cumpara astfel de echipamente in scopul de a le dona mai departe. Problema se pune insa la costurile de productie, iar realismul cifrei de 100 de dolari e pus in discutie pornind chiar si de la faptul ca numai ecranul costa in mod normal 100 de dolari.

     

    Mary Lou Jepsen, directorul de tehnologie in cadrul proiectului „One Laptop Per Child“ („Un laptop pentru fiecare copil“, denumirea oficiala a proiectului lui Negroponte), spune despre echipamentul utopic ca a fost conceput „in urma unor idei nastrusnice“. Mai concret, echipa lui Mary Lou Jepsen sustine ca a gasit o metoda revolutionara prin care costul de productie al ecranelor sa fie redus la 40 de dolari, in conditiile in care continutul afisat pe ecran ramane vizibil si in bataia razelor de soare, pe cand in mod normal, la majoritatea laptop-urilor de generatie mai veche, acest lucru nu era posibil. Jepsen si colegii au scos majoritatea filtrelor de culoare din display-ul care va fi incorporat in laptop, iar ecranul va fi setat pentru a reda numai imagini alb-negru.

     

    In plus, consumul de energie al laptop-ului a fost redus cu aproximativ 80% com-parativ cu laptop-urile existente in prezent pe piata. Consumul de energie este de aproximativ 2 W, comparativ cu consumul normal de 25-45 W al unui laptop obisnuit, scrie The New York Times. Explicatia tine de faptul ca laptop-ul nu are hard disk, ci memorie flash similara cu cea din popularele playere de melodii digitale iPod, dar si de faptul ca microprocesorul furnizat de Advanced Micro Devices se opreste de fiecare data cand computerul nu efectueaza nici un proces.

     

    In cazul in care utilizatorii se afla departe de priza, laptop-ul are un sistem propriu de reincarcare. Pentru ca nu s-a cazut de acord asupra unei singure variante, s-a hotarat ca acest sistem va fi actionat fie de o manivela, fie de o pedala, scrie BBC News Online. Astfel de metode au reusit sa convinga un numar destul de mare dintre scepticii care au criticat proiectul in ultimii doi ani, de cand a fost anuntat proiectul. Exista cinci tari au facut deja o comanda serioasa, iar productia ar urma sa inceapa in Taiwan la jumatatea anului viitor. Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria si Thailanda au in plan sa ofere ieftinul laptop unui numar de copii defavorizati si elevi de ordinul milioanelor, scrie The New York Times.

     

    Ce poate face laptop-ul (deocamdata) de 150 de dolari? In primul rand, trebuie mentionat ca acesta nu vine dotat cu sistem de operare Windows de la Microsoft, ci cu versiunea gratuita a Linux, in acest mod fiind redus costul cu licenta pentru software. De asemenea, echipamentul nu are nici hard disk, ci doar memorie flash de 500 MB, procesorul este de 500 MHz, iar diagonala ecranului este destul de mica, de 7,5 inci (aproximativ 19,5 centimetri). In schimb, in dreapta display-ului este pozitionata o camera video care le va permite utilizatorilor sa initieze videoconferinte si sa faca fotografii, chiar daca nu la o calitate prea ridicata.

    Insa chiar si in aceste conditii, un laptop care costa atat de putin si care, in plus, nu se vinde in niciun magazin de electronice poate schimba situatia economica si a inva-tamantului in foarte multe dintre tarile sarace sau in curs de dezvoltare.

     

    Spre deosebire de alte proiecte asemanatoare de tehnologie ieftina pentru uz educativ, cel al lui Negroponte este diferit in mod fundamental dintr-un singur punct de vedere: laptop-urile vor putea fi conectate wireless la Internet. Modul prin care va putea face aceasta depinde foarte mult de tara unde va fi utilizat echipamentul, comenteaza Information Week. Spre exemplu, in Nigeria, conexiunea la Internet se va face prin intermediul retelelor mobile de transfer de date. „In anumite tari se va apela si la antene Wi-Fi, prin care acoperirea cu Internet wireless sa fie extinsa chiar si in zonele rurale“, a explicat Negroponte. Mai mult, computerele aflate la o distanta de aproximativ 500 de metri unele fata de celelalte vor ramane co-nectate intre ele, in sistem de retea.

     

    La capitolul software, laptop-ul este destul de sarac, insa aplicatiile sunt suficiente pentru a permite lucrul aproape normal cu un computer. Spre exemplu, utilizatorii pot naviga pe Internet prin intermediul unui browser web, au la indemana si un program foarte simplu, similar aplicatiei Word din suita Office a Microsoft si pot utiliza si programele educationale preinstalate. Pentru e-mail se va folosi serviciul Gmail al Google. Singura conditie insa este ca utilizatorul sa nu deschida mai multe aplicatii software in acelasi timp.

     

    Proiectul lui Negroponte a intampinat critici din partea Intel si Microsoft, Intel avand si proiectul sau alternativ de tehnologie ieftina. Compania a creat un laptop care costa 400 de dolari, destinat utilizarii in scoli, insa acesta are mai degraba drept „clienti“ profesorii, nu elevii sau studentii. La randul sau, Bill Gates, presedintele Microsoft, a pus sub semnul intrebarii proiectul lui Negroponte, considerand ca acesta „nu face decat sa ia ceea ce avem noi in tarile bogate“ si sa presupuna automat ca aceleasi lucruri se potrivesc si in tarile in curs de dezvoltare. Nicholas Negroponte s-a declarat surprins de atentia pe care a atras-o mica sa inventie in intreaga lume, dar si de criticile fara contenire din industrie. „Este ca si cum toata lumea s-ar concentra asupra corabiei lui Cristofor Columb, nu asupra calatoriei sale si a traseului pe care l-a urmat“, a apreciat Ne-groponte, citat de The New York Times.

     

    Ideea lui Negroponte se confrunta insa si cu altfel de probleme. Spre exemplu, se pune problema ca in momentul in care va incepe procesul de productie la scara larga, compania care va produce laptop-ul ieftin, Quanta Computer din Taiwan, al doilea mare producator de laptop-uri din lume, va face profit, in timp ce proiectul in sine este caritabil, adica nonprofit.

     

    Pana acum, Negroponte a lansat deja 1.000 de laptop-uri si are contracte pentru a livra aproximativ trei milioane de laptop-uri, dar spune ca va incepe productia de masa numai atunci cand va avea comenzi de minim cinci milioane de computere de la cel putin o tara din Asia, Africa ori America Latina, scrie Information Week. „Estimez ca productia de masa a laptop-ului va incepe cam la jumatatea anului viitor“, a spus Negroponte.

     

    La jumatatea lunii noiembrie, Inter-American Development Bank a decis sa se implice in finantarea proiectului. Banca a incheiat un acord prin care se obliga sa acorde companiilor si organizatiilor implicate in proiect imprumuturile necesare pentru a achizitiona laptop-urile care urmeaza sa fie donate.

     

    La un calcul scurt, ca sa poata fi inceputa productia de masa, Inter-American Development Bank ar trebui sa ofere imprumuturi totale in valoare de cel putin 750 de milioane de dolari. Si cu toate ca suma nu este deloc neglijabila, Negroponte nu are nici cea mai mica intentie sa faca laptop-ul si intr-o versiune comerciala, la acelasi pret foarte scazut. „Cei interesati ar trebui sa cumpere laptop-ul Dell de 499 de dolari. Laptop-ul de 100 de dolari este pentru tarile in curs de dezvoltare – unde e praf, unde nu sunt surse constante de energie si asa mai departe“, a insistat Nicholas Negroponte. Este posibil sa excluda complet aspectul comercial al acestui proiect? Unii analisti inclina sa creada ca nu.