Blog

  • Telefoanele ieftine cu Google Android, o bombă cu ceas în buzunarele operatorilor – studiu

    Problemele de funcţionare la componentele scumpe din telefoanele mobile apar mai des la terminalele cu Android decât la gadgeturile Apple sau Research in Motion (Blackberry), pentru că ultimele două companii au control strict asupra componentelor folosite în mobile, conform datelor WDS. Telefoanele Android mai ieftine, care costă chiar şi 100 de dolari, au ajutat Google să devină numărul unu pe smartphone-uri, zeci de producători lansând asemenea terminale, de la Samsung până la firme no-name din Asia.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Invenţia unui inginer român: Filtrul auto care scade consumul de carburant. Inventatorul vrea să intre pe piaţa pieselor auto cu acest filtru

    “Lucrez în asociere cu mai multe firme pentru realizarea unui stoc de aproximativ 200 de filtre supraaspirante, după care voi solicita Registrului Auto Român certificatul de omologare pentru acest produs. Sper ca până la sfârşitul anului să finalizăm toate procedurile de aplicare către Registru, după care vom trece la producţia de serie, pentu piaţa liberă. Putem începe producţia imediat ce vom obţine aprobare de la autorităţi, întrucât liniile de de fabricaţie sunt deja puse la punct”, a declarat Birtok-Băneasă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pelerinajul de la Mecca. Vezi în direct evenimentul (VIDEO LIVE)

    Oficialităţile saudite estimează că în total 2,5 milioane de credincioşi musulmani participă la pelerinaj, care are în centru vizita rituală la sanctuarul de la Kaaba, situat în centrul marii moschei din Mecca.

    Musulmanii s-au rugat şi au citit Coranul începând de vineri seară, la poalele Muntelui Arafat, pe care în zorii zilei de sâmbătă au început să-l urce, spre a ajunge la locul de unde Profetul Mohamed şi-a rostit ultima predică, potrivit credinţei islamice. După apusul soarelui, pelerinii vor pleca spre Muzdalifah, localitate din apropiere, unde vor aduna pietricele pentru următoarea etapă a pelerinajului, lapidarea simbolică a diavolului, care are loc în dreptul unor stânci situate la Mina, între Arafat şi Mecca.

    Apoi, pelerinii vor sacrifica o cămilă sau un berbec, pentru Eid al-Adha, “sărbătoarea jertfei”, amintind de povestea biblică a lui Abraham, care a vrut să-l jertfească divinităţii pe fiul său, însă a fost cruţat atunci când Dumnezeu i-a trimis în loc un berbec pe care l-a tăiat.

  • Cu biroul în buzunar: tableta de business de la Cisco

    “Am 50 de oameni în subordine în lume şi doar doi sunt acum cu mine. Ceilalţi 48 sunt la sute sau mii de kilometri distanţă. E mult mai uşor pentru mine să am o comunicare concisă, eficientă şi reală când îi şi văd”, spunea în vară, la Las Vegas, Doug Webster, directorul de marketing al Cisco, cu prilejul prezentării tabletei de business. Patru luni mai târziu, Cius ajungea în birourile din Piaţa Victoriei ale companiei, iar şefii Cisco de la Bucureşti mizează pe cartea mobilităţii video pentru creşterea vânzărilor.

    Studiile realizate peste Ocean stau însă la baza dezvoltării noului produs. Astfel, videoconferinţele de afaceri sunt prognozate să crească de şase ori între 2010 şi 2015, de două ori mai mult decât traficul IP de afaceri general. Apoi, extinderea soluţiilor de comunicaţii unificate la nivelul unei companii poate duce la două ore de productivitate câştigată în fiecare zi. Până în 2012, conform Gartner, 40% dintre companii îşi vor satisface necesităţile de comunicare prin intermediul unui amalgam de aplicaţii locale în cloud.

    Dacă privim dinspre angajat, studiile arată că trei din cinci consideră că birourile nu sunt neapărat necesare pentru a fi productiv şi eficient. În plus, numărul celor care vor să-şi folosească tabletele şi telefoanele inteligente la serviciu e în continuă creştere, în timp ce 46% dintre companii permit accesul cu dispozitive personale în interiorul companiei. Interconectarea cu sistemul de teleprezenţă Cisco este una din caracteristicile tabletei, care permite astfel apeluri video de înaltă calitate şi participarea la întâlniri virtuale video, spun oficialii companiei, precizând că prezenţa sistemului de videoconferinţă TelePresence nu e obligatorie pentru funcţionarea tabletei în mediul de business deoarece celelalte aplicaţii rămân totuşi funcţionale.

    “Mediul de afaceri adoptă din ce în ce mai multe aplicaţii destinate uzului personal, iar tableta Cius e construită pentru nevoi specifice mediului de lucru corporatist – comunicaţii video de înaltă definiţie, colaborare, virtualizare desktop şi cloud, securitate şi mobilitate”, declară Cristian Popescu, directorul general al Cisco România.

    La un an şi jumătate de la apariţia tabletei PC, care a revoluţionat complet tehnologia, concurenţa Apple mizează pe atributele menite să o diferenţieze de gadgetul de timp liber, folosit mai mult pentru distracţie decât pentru a face afaceri. Dimensiunea business şi comunicarea video vor să transforme Cius în iPad-ul corporatiştilor, iar cartea pe care mizează Cisco are toate şansele să fie una câştigătoare.

  • DSLR-ul Canon EOS-1D X – mai scump decât un Logan

    Noul EOS-1D X va fi vârful de gamă al DSLR-urilor Canon şi va înlocui atât modelul EOS-1Ds Mark III cât şi EOS-1D Mark IV, fiind echipat cu un senzor CMOS full-frame de 18 Mpx, înregistrare video full HD şi un număr de 12 cadre pe secundă. Canon promite că acest senzor va avea cel mai mic nivel de zgomot de imagine întâlnit până acum. Aparatul va avea două procesoare de imagine Dual DIGIC 5plus, cu o conversie analog-digitală pe 14 biţi şi o viteză de 12 cadre pe secundă.

    Merită menţionat şi faptul că pe lângă cele două procesoare pentru imagini camera dispune şi de un procesor DIGIC 4 pentru măsurarea luminii şi pentru autofocalizare. O altă noutate este un nou motor de curăţare a prafului de pe senzor – Ultrasonic Wave Motion Cleaning. Modelul va avea o plajă ISO foarte mare, între 100 şi 51.200, cu posibilităţi de coborâre a nivelului de sensibilitate la 50 sau a creşterii până la 102.400 (H1) si 204.800 (H2).

    EOS-1D X va avea încorporat cel mai sofisticat sistem de autofocalizare a unui aparat DSLR făcut vreodată de Canon, pe 61 de puncte. Alături de standardele “clasice” de 1.080p la 24 fps sau 30 fps şi 720p la 60 fps, înregistrate în h.264, Canon a reuşit să crească timpul de înregistrare până la 29 de minute şi 59 de secunde, camera generând un nou clip video în momentul în care atinge limita de 4 GB.

    Veţi mai putea găsi la EOS-1D X un port gigabit care vă va permite să folosiţi aparatul pe post de server FTP, însă dacă veţi dori Wi-Fi, va trebui să cumpăraţi un accesoriu separat.

    Durata de viaţă a declanşatorului va fi de 400.000 de cicluri, iar body-ul va avea 2 slot-uri de carduri UDMA-7 CF. Corpul aparatului va fi din acelasi şasiu din magneziu întâlnit la 1D Mark IV, alături de acelaşi display LCD de 3,2 inchi LCD.Canon EOS-1D X va fi lansat în luna martie 2012 şi va fi vândut numai “body” la un preţ de 6.800 de dolari.

  • Grecia evită pe ultima sută de metri alegerile anticipate. Ce a obţinut Papandreou arătând pisica referendumului

    “Ultimul lucru de care îmi pasă e postul meu. Nu mă interesează dacă nu sunt reales. A venit vremea pentru un nou efort… Nu am văzut niciodată politica drept o profesie”, a declarat Giorgios Papandreou, citat de Reuters, sugerând că e gata să renunţe la funcţia de prim-ministru dacă aceasta va garanta un guvern de coaliţie mai solid. 153 de parlamentari şi-au acordat votul de încredere, iar 145 au votat împotrivă.

    Noul guvern de coaliţie – din care probabil nu va face parte Noua Democraţie, partidul conservator de opoziţie condus de Antonis Samaras, care a cerut până în ultima clipă demisia lui Papandreou şi convocarea de alegeri anticipate – va trebui să asigure aprobarea noului pachet de susţinere pentru Grecia din partea UE şi a FMI şi toate măsurile de austeritate aferente.

    Premierul Papandreou a stârnit un scandal uriaş în ultima săptămână, în zona euro şi în afara ei, cu anunţul că va cere un vot de încredere parlamentului şi va convoca un referendum asupra viitoarei linii de credit UE-FMI pentru Grecia, în valoare de 130 de miliarde de euro. Pentru Papandreou, să ameninţe partidele cu referendumul era ultima carte pe care putea s-o joace în favoarea programului cu UE, după ce a pierdut treptat sprijinul parlamentarilor, atât al celor din opoziţia mobilizată de adversarul său Antonis Samaras, extrem de dornic să provoace alegeri anticipate şi să preia el guvernarea, cât şi al unora dintre socialişti, iar din stradă era ameninţat zilnic cu revolte şi greve.

    Noua linie de credit UE-FMI este condiţionată de un plan de reducere a datoriei Greciei de la 160% la 120% din PIB până în 2020, plan bazat pe un pilon intern (măsuri drastice de austeritate şi privatizări consistente) şi unul extern (creditorii privaţi acceptă o pierdere de 50% din valoarea nominală a obligaţiunilor elene deţinute). Planul de reducere a datoriei se va derula sub supravegherea “Grupului operativ de asistenţă tehnică”, condus de neamţul Horst Reichenbach şi format din experţi străini care vor asista guvernul la privatizări şi colectarea veniturilor.

    Aceste condiţii dure, percepute de mulţi politicieni drept o încălcare a suveranităţii Greciei, explică de ce Papandreou n-a mai găsit aceeaşi susţinere politică de la rundele precedente de măsuri de austeritate trecute prin parlament din mai 2010 încoace, adică de când a fost aprobat actualul pachet de susţinere de la UE-FMI, în valoare de 110 miliarde de euro.

    Dar nu e prima dată când premierul a vrut un referendum fiindcă s-a împiedicat de partide: la începutul lui iunie a afirmat că e nevoie de un referendum pentru revizuirea constituţiei, cu scopul de a limita numărul de mandate parlamentare şi a face mai uşoară urmarirea penală a oficialilor guvernamentali pentru erori de management şi corupţie. Ideea n-a mers însă mai departe: parlamentul a aprobat atunci o nouă rundă de măsuri de austeritate, eveniment eclipsat de violenţele de stradă care au culminat la 29 iunie.

  • La fabrica Boeing totul se măsoară în terenuri de fotbal – GALERIE FOTO

    Departe de ochii curioşilor, la mai bine de jumătate de oră şi circa 50 de kilometri de oraşul american Seattle, se găseşte fabrica Everett a celor de la Boeing. Exceptând singla producătorului american de aeronave, nimic nu dă de gol clădirea. Mai există însă câteva indicii care să te ducă cu gândul la ceva important, cum ar fi paza excesivă şi faptul că facilitatea se întinde atât cât vezi cu ochii.
    “Fabrica este suficient de mare cât să «găzduiască» 75 de terenuri de fotbal”, răspunde ghidul american nedumeririi grupului de jurnalişti care nu reuşea să cuprindă cu ochii clădirea şi nici să o străbată la pas.

    Din oraşul de smarald al americanilor, Seattle, până la fabrica Boeing, drumul poate fi străbătut doar de cunoscători pentru că nu vezi indicatoare care să te ajute.Odată ajuns acolo, eşti oprit la poartă pentru control. Unul dintre angajaţii însărcinaţi cu paza şi protecţia, însoţit de un câine specializat şi dresat, inspectează maşina. “Pasagerii sunt rugaţi să coboare, fără bagaje, până ce se face inspecţia”, suntem informaţi la intrare. Procedura este scurtă şi non-invazivă.

    Urmează vizita în fabrica propriu-zisă. Fiecare poartă în parte, ca să permită ieşirea aeronavelor construite înăuntru, are o lăţime similară cu cea a unei lungimi a unui teren de fotbal. La fabrica Boeing totul se măsoară în terenuri de fotbal, potrivit poveştilor ghidului nostru.Uşile fabricii, la fel ca şi fabrica în sine sunt impresionante, şi comparaţia cu terenul de fotbal are sens în condiţiile în care cifrele ar fi mult prea mari pentru, să zicem, mingi de golf.

    “Nimeni nu s-a gândit la asta”, adaugă acelaşi ghid, cu referire la comparaţia cu mingile de golf. O explicaţie poate fi şi faptul că în prezent fabrica are un volum de peste 13 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de circa 400.000 de metri pătraţi, fiind cea mai mare construcţie din lume după volum.Legătura cu golful o fac maşinuţele de golf cu care se poate face turul fabricii şi care sunt conduse de angajaţi ai Boeing. Aceştia au devenit şoferi specializaţi după ce au condus sutele de vizitatori care trec zilnic pragul fabricii. De la deschidere, în urmă cu circa 50 de ani, până în prezent, peste trei milioane de vizitatori au mers să vadă unde şi cum se produc avioanele Boeing.

    La fabrica de lângă Seattle, de pe coasta de vest a ţării se produc aeronavele 747, 767, 777 şi 787 Dreamliner. “Producem doar atât cât ni se cere.” La momentul respectiv în fabrică erau într-un stadiu mai avansat sau mai puţin avansat de producţie câteva zeci de unităţi. Unele erau deja asamblate şi stăteau aşezate unele în spatele celorlalte, cu aripile întinse, pentru ca după ultimele “retuşuri”, să iasă pe uşa fabricii şi să intre pe ultima sută de metri înainte să îşi ia zborul.Altele erau abia în stadiul de piese.

    Milioanele, zecile sau sutele de milioane de piese pe care le cuprinzi cu privirea nu pot fi descrise. Avioanele însă da. În fiecare dintre sectoarele fabricii se puteau contura avioanele la care lucrează zilnic până la 18.000 de oameni. În total, Boeing numără la facilitatea de lângă Seattle 28.000 de angajaţi, însă doar în fabrica Everett în fiecare zi vin să lucreze circa 18.000. Împărţiţi în trei ture – primele două, cele mai numeroase, lucrează efectiv în producţie, în timp ce a treia este însărcinată cu aplicarea unei substanţe anticorozive pe avion – angajaţii din fabrică stau bine ascunşi de ochii vizitatorilor. Sau poate oamenii se “micşorează” pur şi simplu şi se contopesc în peisaj, pentru că oricum par nişte furnici lângă un avion în construcţie.

    Fiecare avion în parte are în medie 6 milioane de piese şi este nevoie de şase-şapte luni pentru a fi asamblat. Întregul ciclu de dezvoltare al unui avion este însă mult mai lung, putând ajunge la şapte, chiar opt ani.

  • Clipul viral care a înnebunit Youtube-ul: Cum a reuşit această femeie să facă sute de mii de oameni să dea click – VIDEO

    După un început lent pe melodia “My Girl” a trupei Temptations, cei doi s-au dezlănţuit pe un mix format din nouă piese – de la hiturile din tinereţea bărbatului până la piesele preferate ale fiicei lui.

    Potrivit dailymail.co.uk, Ashley şi tatăl ei au dansat diferit pe fiecare piesă, cei doi stârnind râsetele celor prezenţi la eveniment. În timpul dansului, mireasa zâmbeşte continuu, tatăl ei fiind foarte serios şi atent să nu greşească vreo mişcare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toate convorbirile telefonice şi mailurile ar putea fi monitorizate legal. Proiectul noii legi “Big Brother”, depus la Parlament

    Gândul.info notează că proiectul care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze timp de şase luni toate apelurile şi mailurile a fost adoptată pentru prima dată de Parlament în 2008 dar a fost declarat neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale au declarat-o neconstituţională în 2009, deoarece “afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale – drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare”.

    Proiectul actual reia în mare parte prevederile din 2008, dar ministrul Conunicaţiilor susţine că a încercat să elimine prevederile neconstituţionale. El a adăugat că dacă nu se adoptă această lege România va fi penalizată de către Uniunea Europeană, fiind deja declanşată procedura de infringement. Ministrul a apelat la calea parlamentară, deşi la Ministerul Comunicaţiilor este în lucru un proiect similar, care a fost criticat însă de mai multe ONG-uri.

    Cititi mai multe www.mediafax.ro