Blog

  • Criza financiară explicată pe înţelesul tuturor

    Ca să ajungă aici, ei trasează o panoramă istorică, întemeiată pe date statistice considerabile, ce privesc 66 de state repartizate pe întreg teritoriul planetei, începând, în principal, cu anul 1800, dar coborând uneori în timp până la China secolului al XII-lea sau în Europa medievală.

    Un prim punct de inters al cărţii este stabilirea unei tipologii a celor şase diferite varietăţi de crize financiare: criza datoriei externe (a datoriei suverane), criza datoriei interne, criza bancară, criza monetară, criza de inflaţie şi, în sfârşit, crahul bursier. Conceptele utilizate sunt definite, sistematic, în termeni simpli şi operaţionali, iar capitolele următoare analizează tot ce ne-au învăţat până acum statisticile despre fiecare tip de criză în parte şi despre felul în care crizele interrelaţionează (mecanismele de contagiune de la un tip la altul de criză).

    Ultimele secţiuni ale cărţii fac un tablou complet al crizei subprimelor din Statele Unite, expunând consecinţele şi dimensiunile ei internaţionale, văzute prin prisma ansamblului experienţelor trecute. Cartea vine, în final, cu o hartă-itinerar care doreşte să ne arate cum vor merge lucrurile în anii care urmează; ţinând seama că a fost publicată în 2009, şi de faptul că situaţia actuală a unor ţări precum Grecia şi Irlanda confirmă multe dintre ipotezele ei, s-ar putea spunea spune că a avut un ton profetic.

    Această cufundare în date statistice le îngăduie autorilor două concluzii fundamentale: cea dintâi confirmă faptul că acumularea unor datorii excesive (fie că este vorba despre datorii publice, bancare, de întreprindere sau individuale) atunci când lucrurile merg bine constiutie un pericol cu cele mai perverse consecinţe. Şi cea de-a doua, care justifică titlul cărţii, consemnează caracterul sistematic al sindromului “de data asta e altfel”.

    De fiecare dată, avem parte de acelaşi circ: actorii economici dar şi puterile publice trăiesc cu convingerea că aceste crize financiare li se întâmplă doar altora, că aceste crize s-au putut întâmpla doar în trecut, dar că, acum, creşterea economică e întemeiată pe baze solide şi complet diferite, care justifică continuarea îndatorărilor în exces. Din păcate, aşa cum am început să simţim cu toţii pe pielea noastră, “eterna reîntoarcere” nu funcţionează doar la nivelul miturilor, ci şi al realităţii stringente.

    Carmen N. Reinhart, Kenneth Rogoff, “De data asta e altfel. Opt secole de sminteală financiară”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • De ţinut minte: Cifrele săptămânii

    15.844
    numărul copiilor născuţi în decembrie 2011 (8,7 născuţi vii la 1000 locuitori), cu 23 mai puţini decât în luna noiembrie, în timp ce numărul celor decedaţi a fost de 23.043, cu 1.510 mai mulţi decât în noiembrie

    6,1%
    creşterea producţiei industriale în 2011 faţă de 2010, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în vreme ce creşterea calculată ca serie brută a fost de 5,6%

    21%
    creşterea exporturilor UE spre China în primele 11 luni din 2011, la 112 mld. euro, de la 92 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2010

    1,1%
    creşterea volumului lucrărilor de construcţii în 2011 faţă de 2010, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în timp ce creşterea ca serie brută a fost de 2,8%

  • Tânăra alpinistă Crina Coco Popescu a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)

    Tânăra a escaladat Muntele Sidley, înalt de 4.285 metri, în prima expediţie pe acest vulcan, împreună cu Alex Abramov (Rusia), Mario Trimeri (Italia) şi Scott Woolams (SUA).

    “Ştiam că suntem prima echipă care am urcat pe acest munte şi am simţit asta cu atât mai mult pe când ne căutam cel mai bun drum spre vârf”, a declarat Crina Coco Popescu după coborâre. “Pe creastă am mers legaţi cu frânghie, aşa încât am fi ajuns pe culme unul după altul. Dar ne-am oprit şi ne-am aşteptat unii pe alţii, în aşa fel încât să păşim în vârf în acelaşi timp, ca să împărtăşim bucuria premierei.”

    Muntele Sidley este cel mai înalt vulcan din Antarctica şi face parte dintre “Cele şapte vârfuri vulcanice” ale lumii.

    Crina Popescu, născută la Râşnov, a făcut escaladări montane de la vârsta de 6 ani, împreună cu tatăl ei. A fost desemnată sportiva anului de Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă.

  • Cel mai scump apartament vândut vreodată la New York (GALERIE FOTO)

    Potrivit BBC, cumpărătorul este un magnat al industriei de îngrăşăminte din Rusia, Dmitri Rîbolovlev, clasificat de Forbes drept al 93-lea în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Rusul a dorit să i-l ofere cadou fiicei sale, Ekaterina Rîbolovleva, în vârstă de 22 de ani. Locuinţa i-a aparţinut lui Sanford Weill, fost şef al grupului financiar Citigroup, care a anunţat că vrea să doneze pentru cauze filantropice încasările din vânzarea apartamentului.

    Cel mai scump apartament vândut vreodată la New York (GALERIE FOTO)

    Penthouse-ul este situat în 15 Central Park West, o clădire emblematică a zonei, proiectată de arhitectul Robert Stern. Apartamentul, cu o suprafaţă de 627 mp, are patru dormitoare, bibliotecă, galerie, sufragerie, salon pentru luat masa, bucătărie şi o terasă de 195 mp întinsă pe trei laturi ale clădirii – nord, est şi sud.

    Locuinţa a fost vândută de agenţia imobiliară Brown Harris Stevens, comisionul încasat fiind estimat de Wall Street Journal la 3,5 milioane de dolari. Tranzacţia va genera venituri de 2,5 milioane de dolari pentru bugetul municipalităţii şi al statului New York.

    Noua proprietate a lui Rîbolovlev nu este însă şi cea mai scumpă dintre cele cumpărate de magnat în America. În 2011, rusul a plătit aproape 100 de milioane de dolari pentru o proprietate imobiliară din Palm Beach, Florida.

    Foto: ArchitecturalDigest.com

  • Jos ACTA, sus Regele?

    Anunţate pentru miezul nopţii de luni, marile dezvăluiri despre premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, spionajul românesc, băncile controlate de Israel şi alte subiecte la mare preţ în lumea lui Pavel Coruţ s-au dovedit doar o colecţie de date deja publice şi numere de telefon, a căror idee fusese deja anunţată cu mai mult timp în urmă pe contul de YouTube al unui “anonim” care se ruga de internauţi să ajute şi ei la completarea listelor. Ulterior, gruparea care se revendică drept Anonymous România a dezminţit autenticitatea aşa-ziselor dezvăluiri, dar zgomotul din jurul lor fusese deja făcut în presă.

    Acelaşi gen de zgomot nejustificat de nimic a însoţit şi ultimul dintre clipurile semnate tot de un Anonymous local, preluat cu sfinţenie de presă, în care slaba cunoaştere de către autorul român a limbii engleze a produs minuni gen “This message is sent to romanian people due to recent anti-acta protest in hole europe, but in specialy the protest of your country”. Autorul ameninţă că hackerii vor ataca site-uri ale corporaţiilor financiare şi de media “if they will continue to manipulate and oppress people for profit” şi nu uită să-i înştiinţeze ritos pe români, vorbindu-le la persoana a doua plural, că “You have a king, we think your king loves romania more than all your politicians together”.

    Astfel de zgomote de fond, ca şi neîncetata culpabilizare de către protestatarii din stradă fie a celor care nu ies în stradă pe ger să combată ACTA, actuala putere ori conspiraţiile mondiale, fie a presei care nu-i promovează suficient pot sfârşi prin a eroda simpatia publică faţă de mişcarea de stradă, chiar înainte ca ea să-şi ia promisul avânt din primăvară şi chiar mai mult decât eventuala ei asociere cu o USL care se prezintă tot mai inofensivă ca forţă de opoziţie.

  • Medicina în epoca SF: a fost testat microcipul ce va fi implantat în pacienţi (FOTO)

    Testul a fost efectuat pe şapte femei din Danemarca cu o vârstă medie de 60 de ani. Microcipul a funcţionat fără probleme în teste, eliberând sub pielea pacientelor până la 19 doze zilnice dintr-un medicament anti-osteoporoză. Unul dintre autorii cercetării, dr. Robert Langer de la MIT, afirmă că “este o tehnologie din Star Trek, dar acum devine realitate”.

    Experţii estimează că va mai dura aproximativ 4 ani până când microcipul va fi lansat pe piaţă. Atunci când va fi disponibil, acesta va permite pacienţilor care necesită medicamente injectabile să înlocuiască seringile cu ac cu acest microcip. Microcipul va putea fi folosit pentru medicamentele ce tratează scleroza multiplă, artrita reumatoidă, pentru chimioterapie, hormoni şi chiar pentru vaccinuri, estimează cercetătorii.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Situaţia traficului rutier, feroviar şi naval

    Circulaţia este îngreunată şi sunt restricţii pentru autovehiculele de mare tonaj pe rutele Aleşd – Nuşfalău (jud. Bihor – Sălaj), Rm. Sărat – Băile (jud. Buzău), Manoleasa – Eădăuţi Prut (jud. Botoşani), Costeşti – Padina (jud. Buzău), Bogza – Jitia (jud. Vrancea), Jitia – Vintileasca (jud. Vrancea).

    Conform CNADR, sunt închise liniile ferate Bucureşti Nord – Urziceni-Făurei, Bucureşti Sud – Olteniţa, Făurei – Buzău, Giurgiu Nord – Videle, Ploieşti Sud – Urziceni-Slobozia. Restricţii de circulaţie pentru automotoare din cauza stratului de zăpadă sunt pe liniile Adjud – Buzău, Buzău – Iaşi (prin Tecuci), Giurgiu Nord – Grădiştea, Ţăndărei – Feteşti, Tecuci – Făurei, Tecuci – Lieşti, Tecuci – Mărăşeşti.

    La ora 18, toate aeroporturile erau deschise pentru operare.

    Rămân închise pentru navigaţie porturile Drobeta Turnu-Severin, Moldova Veche, Orşova şi Ovidiu. Din cauza sloiurilor sau a podului de gheaţă, sunt închise o serie de segmente din căile navigabilr Corabia – Turnu Măgurele, Olteniţa – Călăraşi, braţele Borcea, Chilia, Sf. Gheorghe şi Măcin, Sulina (mm 10-34), Tulcea (mm 35-38 şi 40-60), precum şi Dunărea la km 160, 237, 285-330, 342-372, 375-1075.

    Conform Căpităniei Zonale Tulcea, sunt suspendate cursele de pasageri Crişan – Caraorman, Crişan – Mila 23, Tulcea – Sulina, Tulcea – Periprava, Tulcea – Sf.Gheorghe.

  • Ce s-a întâmplat cu acest bărbat devenit milionar în urma unui câştig la loterie

    Camerele de supraveghere l-au surprins pe bărbat chiar în momentul când a luat alimentele din magazin fără să le plătească, însă acesta s-a întors pentru a achita cu o zi înainte de a fi arestat.

    El a fost eliberat însă condiţionat, judecătorul spunându-i să nu mai comită alte delicte.

    Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost marele câştigător la loterie în 2002, primind suma de 11,6 milioane de euro. Banii i-a cheltuit foarte repede pe droguri, petreceri, prostituate, maşini luxoase şi bijuterii scumpe.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum să faci cumpărături direct din taxi (VIDEO)

    Un număr de cincizeci de taxiuri au fost prevăzute experimental cu ecrane pe care pasagerilor li s-au afişat reclame la diverse produse, iar doritorii şi doritoarele le-au putut achiziţiona cu ajutorul unui smartphone.

    Mai precis, cei care au dorit să cumpere ceva trebuia să descarce o aplicaţie software, apoi să îndrepte telefonul spre nişte etichete speciale afişate, realizând astfel achiziţia.

    Teaserul campaniei Lancome Mobile Taxi Shop:

  • Elena Udrea: Clipul campaniei OT-PDL a fost inspirat, într-adevăr, de o reclamă din Singapore (VIDEO)

    “Acel filmuleţ la care am participat şi eu, inspirat, e adevărat, dintr-o reclamă din Singapore, s-a dorit un element de creştere a impactului campaniei de donare de sânge. Şi, după rezultatele de astăzi, şi-a şi atins obiectivele – oamenii care au venit s-au dovedit foarte receptivi la mesajul nostru, pe care l-au înţeles perfect”, scrie Elena Udrea pe blog.

    Presa a remarcat că respectivul clip, în care apare şi Elena Udrea alături de tineri din OT-PDL, a fost inspirat dintr-o reclamă apărută în 2007 in Singapore.

    Campania OT-PDL, începută anul trecut şi care a ajuns sâmbătă la a patra acţiune de donare de sânge, numără până acum 450 de voluntari şi 180 de donatori. “Mă bucură foarte mult că tinerii din organizaţia pe care o conduc au astfel de acţiuni. Sângele nu are culoare politică, iar demersul tinerilor nu este unul politic”, spune Elena Udrea.

    “În ceea ce mă priveşte, iarăşi nu am putut să donez sânge. De această dată din cauza nivelului scăzut al hemoglobinei, sub norma acceptată de doctori. Sper însă ca a treia oară să am mai mult succes, afirmă Udrea. “S-a luat decizia organizării unei alte acţiuni după numărul mare de voluntari de astăzi care nu au putut dona din cauza restricţiilor medicale sau a limitării de timp impuse de doctori, ştiut fiind faptul că după ora 12.00 se instalează lipotimia.”

    Clipul campaniei OT-PDL:

    Clipul din Singapore din care s-au inspirat pedeliştii: