Blog

  • Guvernul a decis ştergerea faptelor din cazierul fiscal la un termen stabilit funcţie de gravitate

    Modificările au fost aprobate marţi de Guvern. Conform legii, faptele săvârşite de către persoane fizice şi juridice, precum şi de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţi legali ai persoanelor juridice, care sunt de natura infracţiunilor şi contravenţiilor incriminate de legile fiscale, financiare, vamale, sunt înscrise în cazierul fiscal al acestora şi radiate într-o perioadă de cinci ani, în mod nediferenţiat. Sistemul va fi însă modificat de Guvern, astfel încât termenul de radiere din cazierul fiscal să fie calculat în mod diferenţiat, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite de către contribuabil, considerându-se că faptele contravenţionale prezintă riscuri şi consecinţe mai mici din punct de vedere al evaziunii fiscale decât infracţiunile, potrivit proiectului de ordonanţă de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a zonei euro

    S&P anticipează o creştere de 1,7% în 2011 şi de 1,5% anul viitor, sub estimările de 1,9%, respectiv 1,8% anunţate în iulie. Pentru Germania, cea mai mare economie din Europa, S&P a redus prognoza pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 2%, cu mult sub ritmul de 3,3% anticipat pentru 2011. PIB-ul Franţei va creşte cu 1,7% în acest an şi cel viitor, potrivit S&P, care estima anterior un avans de 2%, respectiv 1,9%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numeroase firme străine au cooperat cu regimul Kadhafi la reprimarea libienilor timp de 42 de ani

    Dosarele de supraveghere, la care publicaţia a avut acces luni, includ e-mail-uri datate până în februarie, când a izbucnit rebeliunea. Spionarea vieţii personale a libienilor a devenit o prioritate pentru regim, în contextul “primăverii arabe”. În unele birouri, publicaţia afirmă că a găsit ghiduri ştampilate de Amesys, o unitate a firmei franceze pentru tehnologii Bull SA, care a instalat centrul de monitorizare. La începutul anului, oficiali libieni au negociat cu Amesys şi alte companii, între care Narus, din cadrul Boeing, un fabricant de produse de înaltă tehnologie pentru monitorizarea traficului pe Internet, pentru a extinde capabilităţi de cenzurare pe Internet în cadrul operaţiunilor de monitorizare, potrivit unor persoane la curent cu negocierile. Libia căuta instrumente avansate pentru a controla serviciul de telefonie oferit de Skype, a cenzura înregistrări postate pe YouTube şi a le bloca libienilor posibilitatea de a-şi ascunde activităţile online utilizând servere “proxy”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul Irene în SUA: 46 de morţi, inundaţii de proporţii şi glume de campanie electorală (VIDEO)

    Autorităţile din statul Vermont au declarat că se confruntă cu cele mai grave inundaţii din 1927 încoace şi că deja înainte de retragerea apelor s-au putut număra 263 de drumuri şi poduri afectate. Locuitorii din mai multe sate şi oraşe ale statului au rămas blocaţi de inundaţii, iar trei oameni au murit luaţi de ape.

    Marţi, oficialii Agenţiei federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) au sosit în Vermont cu 30 de camioane de ajutoare – alimente, pături şi alte obiecte de primă necesitate, transmit agenţiile de presă. Pentru zonele inaccesibile pe cale rutieră au fost trimise elicoptere. Preşedintele Barack Obama a declarat statul Vermont zonă sinistrată.

    Conform AP, din 8 milioane de americani rămaşi fără curent electric, marţi dimineaţă erau încă lipsiţi de electricitate 3,3 milioane de locuitori din 13 state, iar în unele localităţi va dura câteva săptămâni până la remedierea situaţiei. Autorităţile au estimat la 1 miliard de dolari numai pagubele provocate de vântul puternic, oricum inferioare celor provocate de inundaţii.

    GLUMIŢE DE CAMPANIE ELECTORALA

    Dezastrul a determinat şi comentarii curioase ale unor politicieni, cum a fost mult comentata intervenţie a Michelei Bachmann, unul dintre potenţialii candidaţi la preşedinţie din partea Partidului Republican, aflată în campanie electorală, care a declarat, referindu-se la necesitatea ca statul să taie din cheltuieli, că “nu ştie ce mai trebuie să facă Dumnezeu ca să atragă atenţia politicienilor”, după ce “am avut deja un cutremur şi un uragan”. Ulterior, Michele Bachmann a spus că de fapt era doar o glumă şi că ea are “un simţ dezvoltat al umorului”.

    Economic vorbind, daunele cărora va trebui ca firmele de asigurări să le facă faţă în total de pe urma uraganului sunt mult mai mici decât estimările cu două cifre vehiculate iniţial, ceea ce explică şi creşterea de marţi la burse a acţiunilor companiilor de asigurări. “Impactul Irene asupra asigurătorilor va fi redus. Daunele se vor situa probabil între 2 şi 5 miliarde de dolari”, a declarat pentru Los Angeles Times o purtătoare de cuvânt a Insurance Information Institute.

    În plus, unii analişti consideră că, dacă o parte din zonele afectate vor avea de pierdut în continuare din cauza reducerii activităţii de turism, vor creşte în schimb afacerile legate de reconstrucţia clădirilor şi a infrastructurii şi de reparaţiile de maşini.

    Între timp, o nouă furtună tropicală, denumită Katia, s-a format în apropiere de Insulele Capului Verde şi se deplasează spre nord-vest peste Atlantic, urmând să ajungă probabil miercuri sau joi la intensitatea de uragan. Este însă prea devreme de estimat dacă şi Katia va lovi coasta SUA.

  • Cine sunt “băieţii de aur” ai Americii care investesc la Roşia Montană prin Gabriel Resources

    Gabriel Resources anunţa la sfârşitul anului 2009 că Paulson & Co. şi Electrum Strategic Holdings deţin câte 18% din acţiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, şi BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.

    BSG îşi poate dubla numărul de acţiuni deţinute prin exercitarea, până la sfârşitul acestui an, a unei opţiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuând în acelaşi timp participaţiile Paulson & Co., Electrum şi Newmont la 17%, 17% şi, respectiv, 14%.

    Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important în proiecte aurifere.

    Practic, toţi acţionarii cunoscuţi ai Gabriel sunt mari investitori în aur şi au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri.

    Paulson a devenit miliardar în 2007, când a fãcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind împotriva creditelor ipotecare subprime. El a câştigat anul trecut 5 miliarde de dolari mizând pe aur şi a stabilit astfel un nou record pentru industria fondurilor de hedging. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Irene cea năbădăioasă (GALERIE FOTO)

    Irene a pornit ca un ciclon tropical în Caraibe, a crescut la nivelul unui uragan de gradul 3, a lovit Coasta de Est a SUA şi a devenit din nou furtună tropicală înainte de a trece graniţa în Canada. Trebuia să fie unul din cele zece cele mai distructive uragane care au lovit SUA din 1980, dar nu s-a dovedit aşa de puternică precum au anunţat specialiştii.

  • Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6%

    Alături de aur, platină şi argint, redevenţa de 6% va fi aplicată şi pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase. Legea minelor din 2003 prevedea o redevenţă de 2% pentru aceste produse minerale, taxă majorată la 4% în 2009. Ministerul Finanţelor Publice estimează că majorarea redevenţelor la 6% va aduce la bugetul statului venituri suplimentare de 117 milioane de lei în acest an şi de 1,1 miliarde de lei pentru următorii patru ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Pare misiune imposibilă finalizarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti la 31 decembrie 2011

    “Ce vă pot spune este că, în funcţie de stadiul lucrării, era un număr suficient de utilaje pentru ca termenul să fie realizat. Spre exemplu, pe primul tronson, unde lucrarea era mult mai avansată, sunt alte operaţiuni. Pe penultimul tronson, unde lucrarea pare rămasă în urmă, erau categoric suficiente utilaje ca să prindă timpul din urmă. Este de văzut însă dacă îi va ajuta şi natura, că în noiembrie-decembrie nu prea poţi să mai torni asfalt”, a spus Traian Băsescu. Şeful statului a mai spus că nu va discuta cu constructorii, deoarece consideră că aceasta este “treaba ministrului Transporturilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încrederea populaţiei şi companiilor în economia românească a scăzut

    Cel mai mare declin, de 7,8 puncte, la -1,2 puncte, a avut loc în domeniul serviciilor.

    Percepţia populaţiei s-a îmbunătăţit totuşi uşor, cu 0,8 puncte, la -40 puncte.

    În industrie, încrederea a scăzut cu 0,7 puncte, la -3,1 puncte, iar în construcţii cu 2,9 puncte, la -21,7 puncte.

    În cazul sectorului de retail, percepţia s-a înrăutăţit cu 1,8 puncte, la 2,8 puncte.

    La nivelul Uniunii Europene, indicatorul privind încrederea populaţiei şi companiilor în economie s-a redus cu 5 puncte, la 97,3 puncte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai subţire laptop pentru jocuri costă 2.800 de dolari

    În carcasa de aluminiu de doar 2,24 cm laptop-ul ascunde un procesor Intel Core i7 de 2,8 GHz, 8GB RAM, o placă video de 2GB nVidia GeForce GT 555M şi un display de 17 inchi LED.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro