Astfel, în luna septembrie au fost înmatriculate 6.875 autoturisme, cu 15 unităţi mai mult comparativ cu perioada similară din 2010. Dacia conduce în clasamentul celor mai vândute autoturisme, cu 1.937 unităţi înmatriculate în septembrie, cu 8% mai multe faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Marca autohtonă este urmată în clasament de Volkswagen şi Skoda, cu 748 unităţi (+14,4%) şi, respectiv, cu 648 unităţi (+13%). Incluzând vehiculele comerciale şi alte tipuri de autovehicule, înmatriculările din septembrie au totalizat 8.995 maşini noi, reprezentând o creştere de 7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut .
Blog
-
Bugetarii îşi vor primi abia în 2016 drepturile salariale câştigate în instanţă
Proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost votat cu 143 de voturi “pentru”, 108 “împotrivă” şi 4 abţineri. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul legislativ de aprobare a OUG 71/2009 cu amendamentele care prelungesc termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari până în 2016 şi modifică procentele anuale de returnare a sumelor respective.
-
România a avut în august a patra creştere anuală a producţiei industriale din UE
Creşteri mai mari decât România au avut Estonia (22%), Irlanda (10,1%) şi Germania (7,8%), în timp ce imediat după România s-a situat Lituania (6,6%). În rândul ţărilor care au furnizat date, producţia industrială a crescut în 17 şi a scăzut în cinci. Cele mai mari scăderi au fost consemnate în Grecia (12,3%) şi Malta (2,2%). Faţă de iulie, producţia industrială din România a urcat cu 1,9%, a şaptea creştere ca ritm din UE. Media comunitară s-a situat la 0,9%.
-
EBay vrea să extindă colaborarea cu Facebook
Compania de comerţ online şi Facebook au în prezent un parteneriat care permite achiziţia de publicitate şi credite pentru Facebook prin intermediul PayPal, sistemul de plăţi electronice al eBay. Sursa a precizat că eBay va prezenta totodată un nou serviciu de identificare pentru clienţi, numit PayPal Access. EBay se aşteaptă ca aproape 4.000 de persoane să participe la conferinţa X.commerce care va avea loc până vineri. Evenimentul marchează lansarea oficială a noii divizii X.commerce a companiei, care vizează dezvoltatorii de software pentru comerţul electronic.
-
Povestea celui mai puternic manager din telecom (VIDEO)
Theocharopoulos este aşadar responsabil de afacerile cumulate de aproape 1,2 de miliarde de euro ale celor doi operatori cu acelaşi acţionar, cu 200 de milioane de euro mai mult decât Orange, liderul pieţei telecom. Cosmote şi Romtelecom au avut anul trecut un profit operaţional de peste 228 de milioane de euro şi numără împreună 9.300 de angajaţi.
-
Protestatarii “Ocupaţi Wall Street” trec oceanul
Un număr de organizaţii civice au anunţat deja că vor participa la ocuparea City, centrul financiar londonez, sâmbătă, ca parte a “mişcării globale pentru democraţie reală”, pentru a evidenţia nedreptatea socială şi inegalitatea economică. Activiştii londonezi le reproşează bancherilor că fac profituri şi primesc bonusuri enorme, în timp ce băncile au beneficiat de sprijin din partea guvernului de 850 de miliarde de lire sterline. Ei spun că vor rămâne conectaţi cu protestatarii din Spania, Grecia, şi Orientul Mijlociu.
-
Cele mai scumpe destinaţii de vacanţă din lume (GALERIE FOTO)
Prin definiţie, o vacanţă de lux înseamnă cheltuieli care pot ajunge chiar şi de ordinul zecilor de mii de euro. Un segment care, cel puţin în ultimii ani de criză, ar fi trebuit să fie serios afectat, dar care, din contră, a înregistrat creşteri.
Nu numai că au crescut tarifele pentru destinaţiile de lux, cu aproximativ 22% faţă de anul trecut, conform unor statistici realizate de Hotel.com, dar şi cheltuiala medie pentru vacanţă a unui turist american, spre exemplu, a fostmai mare cu până la 18% faţă de perioada precedentă.
Sursa: BusinessInsider.com
Alte GALERII FOTO din TURISM:
-
Bucureştiul ocupă locul 27 într-un top al celor mai bune 36 oraşe europene pentru afaceri
Anul trecut Bucureştiul era plasat pe penultima poziţie în clasament şi înregistra regrese la majoritatea criteriilor luate în considerare la alcătuirea topului. “Bucureşti oferă clădiri de birouri de înaltă clasă, în termeni financiari foarte atractivi. Aceştia sunt factori importanţi pentru companiile care urmăresc să închirieze spaţii noi pentru desfăşurarea activităţii sau pentru relocarea operaţiunilor curente. Infrastructura oraşului Bucureşti a fost îmbunătăţită de curând şi există planuri pentru dezvoltări viitoare. Acestea vor îmbunătăţi an de an accesibilitatea centrelor de afaceri. Costurile reduse, calitatea şi disponibilitatea spaţiilor de birouri fac Bucureştiul din ce în ce mai atractiv pentru desfăşurarea activităţilor de către companii”, a declarat, într-un comunicat, Andrei Bîrşan, director de intermediere spaţii comerciale la Cushman & Wakefield România.
-
Tarom va cheltui circa 400.000 de euro pentru a afla ce valoare au acţiunile ei
“Contractul are ca obiect servicii juridice, contabile, audit, comercial, gestionare şi conexe Cod CPV 79400000-8, constând în realizarea operaţiunilor de evaluare a SC TAROM SA de către Evaluator, în vederea determinării valorii de piaţă a acţiunilor emise de către aceasta”, se precizează în caietul de sarcini.
Durata prestării acestor servicii este stabilită la cel mult 40 de zile de la data atribuirii. Pentru a putea participa la această licitaţie deschisă trebuie depusă o garanţie de aproape 7.900 de euro. Ofertele vor fi deschise în data de 28.11.2011. Anul trecut compania de stat a avut pierderi totale de circa 80 de milioane de euro, deşi numărul pasagerilor transportaţi a crescut cu 24% faţă de 2009, respectiv la 2,2 milioane de la 1,77 milioane. Conform bugetului pe anul în curs Tarom ar urma să “închidă” 2011 “pe zero”, respectiv fără profit şi fără pierderi.
