Tranzacţiile imobiliare cu valori de mari dimensiuni încheiate în primele trei luni ale acestui an au fost de 50 de milioane de euro, cu 60% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Valoarea tranzacţiilor în primul trimestru din 2009 este de 50 milioane euro, fiind vorba de achiziţia fondului de investiţii Fabian, listat la Bursa din Londra, de către Dinu Patriciu. Comparativ cu anul 2008, valoarea reprezintă aproximativ 42% din tranzacţiile realizate în primul trimestru", a declarat Costel Florea, partener şi directorul departamentului de investiţii al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield România.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Blog
-
Dinu Patriciu a realizat cea mai mare tranzacţie imobiliară a acestui an
-
Valoarea tranzacţiilor imobiliare a scăzut cu 60%
"Valoarea tranzacţiilor în primul trimestru din 2009 este de 50 milioane euro, fiind vorba de achiziţia fondului de investiţii Fabian, listat la Bursa din Londra, de către Dinu Patriciu. Comparativ cu anul 2008, valoarea reprezintă aproximativ 42% din tranzacţiile realizate în primul trimestru", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, Costel Florea, partener şi directorul departamentului de investiţii al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield România. Firma Black Sea Global Properties Limited (BSGP), controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu prin Rompetrol Holding, a finalizat în acest an preluarea integrală a fondului de investiţii Fabian România.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Reprezentantele auto se muta la periferie
Importatorii recunosc ca nu mai pot suporta costurile in conditiile in care numarul clientilor s-a injumatatit. In loc sa plateasca si 35.000 de euro chirie, isi construiesc ei o hala, departe de kilometrul zero. Pe acest principiu merg deja majoritatea marcilor care si-au construit la marginea orasului reprezentante cu toate facilitatile. Era lucru complicat pana acum un an sa gasesti o reprezentanta de calitate in care sa nu te inghesui. Vanzatorii de automobile noi au investit insa si pe Soseaua de Centura, unde au aparut showroom-uri care pot rivaliza oricand cu cele din vestul Europei.
Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro
-
Impozitul forfetar arunca firmele mici in faliment
„Intr-un moment in care Europa ii intoarce spatele (impozitului forfetar – n.r), noi il consideram bun de pus in aplicare. In general autoritatile ar trebui sa sustina antreprenoriatul, iar impozitul forfetar ataca tocmai spiritul antreprenorial", a declarat Adrian Mitroi, secretarul general al Asociatiei Analistilor Financiari (CFA). El a mai spus ca anul aceasta se asteapta ca cifra de afaceri a companiilor sa scada si „cred ca antreprenorii vor gasi modalitati prin care sa declare o cifra si mai mica de afaceri".
Cititi mai multe pe www.zf.ro
-
Euforie de primavara la Bursa
O luna de cresteri sustinute pe Bursa de la Bucuresti si pe pietele internationale a fost de ajuns ca multi investitori sa uite de criza economica, de caderile dramatice din 2008 si sa se avante din nou la cumparare, determinand una dintre cele mai puternice cresteri din istoria pietei locale de capital.
“Tot ce e negativ se pare ca a fost sters cu buretele. Totul creste. E surprinzator pentru mine”, afirma Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea de brokeraj Estinvest din Focsani.
Intr-adevar, stirile negative care la inceputul anului ii determinau sa-si lichideze portofoliile la orice pret nu mai produc aproape niciun efect in perceptia marei mase a investitorilor. Si scenariile de la sfarsitul anului trecut, care prevesteau dezastrul, au fost uitate. Pe de alta parte, chiar si jumatate de stire pozitiva poate aduce acum cresteri de 15% pe zi pentru actiunile listate. Se cumpara la orice pret, chiar daca unii au vandut pe minimele din februarie, iar acum rascumpara aceleasi titluri la cotatii duble. Mai mult, brokerii atrag atentia ca actiuni care cu putin timp in urma erau evitate, au devenit peste noapte vedete pe Bursa.
Inca o data, Bursa arata ca succesul sau esecul tine mai mult de psihologie decat de analiza cifrelor si daca majoritatea investitorilor incep sa creada in revenirea pietei, atunci ea isi va reveni. Iar cand toata lumea vrea sa prinda trenul revenirii, nu mai conteaza ca pretul platit este dublu.
SIF-urile, de exemplu, si-au dublat pretul de la inceputul lunii martie, marcand una dintre cele mai accelerate cresteri de la listarea pe Bursa. Cei mai multi investitori au intrat insa la cumparare abia cand preturile se dublasera deja fata de minimele din februarie. Astfel, daca la inceputul lunii martie se tranzactionau zilnic in jur de un milion de actiuni la fiecare SIF, in ultimele zile volumele au ajuns si la 6 milioane de actiuni, iar cresterile zilnice au fost si de 15%. “Se observa acest fenomen accentuat in ultimele zile, aceasta panica la cumparare. Probabil ca investitorii au tot asteptat momentul prielnic de a intra la cumparare, iar cresterile de o saptamana doua nu au fost suficiente ca sa-i faca sa creada intr-o revenire a pietei”, sustine Murgoci.
El crede ca multi investitori care au stat pana acum pe margine au inceput sa intre destul de puternic la cumparare in ultimele doua saptamani, pentru a nu pierde trendul pozitiv. “Pana atunci intrau cu sume mici si diversificau foarte mult. Pe moment se pare ca s-a schimbat sentimentul”, apreciaza Murgoci. Iar aceasta schimbare s-a produs, desi, la nivel fundamental, situatia economica nu s-a imbunatatit in ultimele luni. Exista insa o explicatie, cred brokerii. “Nu cred ca s-au schimbat multe la nivel macroeconomic, dar investitorii sunt mai atenti acum la stirile pozitive decat la cele negative”, este de parere Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.
Alti jucatori din piata de capital, precum Rares Nilas, directorul general al BT Securities, firma de brokeraj a Bancii Transilvania, pun schimbarea perceptiei si pe evolutia de pe pietele externe. De exemplu, statistica privind prabusirea exporturilor romanesti in februarie cu 27%, publicata saptamana trecuta, a fost trecuta cu vederea. In schimb, profitul record raportat in primul trimestru de banca americana Wells Fargo a urcat puternic toate pietele, inclusiv pe cea de la Bucuresti.
Nilas explica cresterea mult mai puternica a pietei locale si prin lichiditatea scazuta, care face ca intrarile mai consistente de capital la cumparare sa determine variatii mult mai puternice decat pe pietele externe. Pentru ca de la inceputul crizei financiare, si scaderile Bursei de la Bucuresti au fost printre cele mai mari din lume. Pare astfel normal ca revenirea de acum a bursei romanesti sa aiba in prim-plan sectorul financiar, cel care a fost cel mai puternic lovit in momentul declansarii crizei. In aceste conditii, BRD a crescut de la inceputul lunii martie cu 72%, iar Banca Transilvania a castigat aproape 75%.
Societatile de Investitii Financiare (SIF) au fost vedetele revenirii, cu avansuri de pana la 130% in cazul SIF Moldova. Cresterea cotatiilor a fost determinata si de clarificarea pozitiei financiare a acestora, dupa ce BCR si BRD (la care cele cinci SIF detin participatii importante) au anuntat ca vor distribui dividende, iar SIF Oltenia a incasat 18 milioane de euro din vanzarea participatiei la Automobile Craiova. Asadar, cel putin pentru acest an, SIF-urile nu duc lipsa de lichiditati.
Dar revenirea pietei este generala, nu se rezuma doar la sectorul financiar. Companii care pana in urma cu doua luni erau evitate din cauza pierderilor raportate anul trecut sau a datoriilor mari inregistreaza de doua saptamani cresteri record – producatorul de subansamble auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP), cel de componente pentru industria aeronautica Turbomecanica Bucuresti (TBM), combinatul chimic Oltchim Ramnicu- Valcea (OLT) sau compania de foraj Dafora Medias (DAFR).
“Cred ca, in momentul in care piata se va mai aseza, investitorii se vor gandi mai bine care actiuni merita un pret mai mare decat cel din piata si care nu”, apreciaza Marcel Murgoci. El crede ca pentru cei cei cumpara acum indiferent de actiune sau de pret exista riscul ca peste cateva zile vanzarea sa se faca la un pret mai mic. Asta nu pare insa sa-i impiedice pe investitori sa caute actiuni din ce in ce mai riscante, doar in speranta ca vor putea castiga 50- 100% in cateva zile. “Nu cred ca cine intra astazi se gandeste sa stea pe termen de sase luni. Sunt multi speculatori care vor sa prinda acest val si sa vanda cat mai sus”, conchide Murgoci. Altfel spus, la primele corectii, speculatorii vor fi primii care vor vinde. Ramane de vazut daca si restul investitorilor ii vor urma.
-
V-ati depune CV-ul online?
Pozitie: assistant manager. Tipul ofertei: full-time. Denumirea firmei: confidential. Domeniul: publicitate. Salariu: nespecificat. Nici postul in sine si nici putinele detalii care insotesc anuntul publicat la sfarsitul lunii februarie pe un site de recrutare nu ar fi atras acum un an mai mult de cateva sute de candidati. Pe atunci, piata resurselor umane era inca de partea angajatilor, care aveau de unde alege suficiente locuri de munca mai bune si mai bine platite. Nici macar acum, cand industria publicitatii in particular sufera din cauza perioadei economice dificile, postul nu ar fi neaparat prea atragator, numai ca peste 12.000 de angajati au venit sa-si depuna CV-ul online pentru el. Nu e singurul exemplu. Pe acelasi site, pentru un post de manager regional de vanzari in cadrul unei tipografii au candidat peste 2.500 de persoane, in timp ce numarul celor ce aspira la o functie de director de marketing al unui lant de retail si distributie s-a apropiat de 4.000.
“Daca pana acum pe site-urile mari de recrutare online apareau in medie 200 de candidati pentru un post, acum numarul lor depaseste 500, in functie de postul oferit, ceea ce arata ca a crescut disponibilitatea candidatilor”, observa Iuliana Badea, director de vanzari al Lugera & Makler, una dintre cele mai mari companii de recrutare din piata. Cresterea este generata, pe de o parte, de numarul mare de persoane ramase deja fara loc de munca – in total, la sfarsitul lunii februarie erau aproape 500.000 de someri, conform statisticilor oficiale – iar pe de alta parte de angajatii care spera sa-si gaseasca un post mai bun in aceasta perioada instabila.
"Numarul candidatilor pentru joburi pe site-urile de recrutare creste deja de cateva luni, dupa cum se vede si in traficul site-urilor", spune Dragos Gheban, senior human capital consultant la Catalyst Recruitment Solution. eJobs, unul dintre cele mai mari site-uri de recrutare, a inregistrat in luna martie aproape 6 milioane de vizite, potrivit datelor Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI ), in crestere cu 75% fata de aceeasi luna a anului trecut, iar numarul vizitatorilor unici a urcat de la 800.000 la 1,9 de milioane anul acesta. In cazul BestJobs, numarul vizitelor a crescut cu 61% in primele doua luni ale acestui an, la un total de 10 milioane, dintre care 6,6 in februarie. Tot la BestJobs, numarul vizitatorilor unici a depasit un milion la inceputul acestui an si s-a apropiat deja de 1,9 milioane in februarie, inregistrand o usoara scadere luna trecuta, conform SATI . In centrul atentiei se afla insa doar o mana de site-uri de recrutare, cele mai mari, restul pana la 375, conform Trafic.ro, avand cam acelasi numar de vizitatori ca si pana acum.
"De la inceputul anului, pe BestJobs au fost publicate peste 19.000 de anunturi pentru joburi, numarul solicitarilor fiind de aproximativ cinci ori mai mare, in crestere cu 245% fata de primele doua luni din 2008", spune Calin Fusu, fondatorul Neogen, compania ce detine BestJobs. Dupa parerea lui Fusu, foarte multi dintre cei ce au luat cu asalt siteurile de recrutare sunt oameni care vor sa avanseze in cariera si angajatii din companii unde au aparut zvonuri legate de disponibilizari sau reduceri de salarii.
Un sondaj recent realizat de MyJob, al treilea site de recrutare din Romania, confirma ca 32% dintre respondenti au in plan sa-si caute anul acesta un loc de munca mai bine platit, in timp ce pentru 18% dintre cei 10.000 de participanti la sondaj motivul pentru care vor sa isi schimbe locul de munca este instabilitatea actualei slujbe din cauza contextului economic. Prea putini (2,9%) considera ca 2009 este un an mult prea riscant pentru a-si cauta o slujba noua si aproape la fel de putini (5,5%) spun ca sunt multumiti de conditiile actuale de munca. Restul de 41,5% sunt oameni care momentan nu au niciun job si cauta urgent sa se angajeze, conform MyJob.
Iuliana Badea, Lugera & Makler: “Nu mai vedem atatea oferte de locuri de munca ca pana acum nici in mediul online, nici pe celelalte canale de comunicare”
-
Cea mai simpla asigurare de viata
Dupa mai bine de zece ani de la momentul cand au lansat pe piata romaneasca politele de asigurare de tip unit-linked, care includ si o componenta de investitie pe langa asigurare, olandezii de la ING Asigurari de Viata se pregatesc sa isi simplifice radical oferta. “Revizuim o parte dintre produse, astfel incat sa le reducem pretul, ceea ce inseamna si ca vor fi simplificate”, declara pentru BUSINESS Magazin Cornelia Coman, directorul general al asiguratorului care detine circa o treime din piata. Simplificarea se produce la nivelul produsului (clientul poate alege doar din câteva variante de beneficii, sume asigurate sau durata a contractului) sau la nivelul procesului de evaluare a riscului si vanzare, unde “chestionarele de evaluare a riscului se simplifica”.
Coman remarca, asemenea altor jucatori din industria de asigurari de viata, ca romanii sunt tot mai greu de convins sa aiba incredere in produsele financiare sofisticate, asa cum sunt, spre exemplu, asigurarile de viata legate de fonduri de investitii, dar nu numai ele. Exista o lipsa de incredere in institutiile financiare, remarca ea, iar aceasta tendinta si disponibilitatea tot mai redusa a clientilor de a cheltui mult pentru produse ce nu le sunt strict necesare produc rapid efecte pe piata de asigurari. “Rentabilitatea produselor sofisticate va fi foarte scazuta anul acesta”, apreciaza Sanziana Maioreanu, directorul general al Signal Iduna, unul dintre jucatorii intrati de curand pe piata.
Asa se face ca, dupa mai multi ani in care au vrut sa convinga clientii sa cumpere asigurari tot mai complexe, companiile se vad nevoite acum sa se replieze din mers. Se schimba nu doar planul de afaceri (puternic afectat de consecintele crizei economice), dar si structura de produse si, nu in ultimul rand, cea de vanzari. “Trebuie sa ne concentra m pe nevoile de masa, care raman in zona produselor traditionale”, spune Frans van der Ent, CEO al Eureko, liderul pietei de asigurari de sanatate. Dupa cum arata planurile de la inceput de an, tot mai multe companii vor adopta, anul acesta macar, politica produselor simple, usor de inteles si, nu in ultimul rand, mai ieftine.
Anii trecuti, efervescenta economica si puterea de cumparare tot mai mare au incurajat companiile (din orice domeniu, dar mai ales cele financiare) sa promoveze produse din ce in ce mai complicate, fortand o schimbare rapida de mentalitate si acceptarea unor produse mai scumpe. Mai ales dupa lansarea pensiilor private, ce ar fi trebuit sa stimuleze cunoasterea si interesul clientilor, asiguratorii au pariat ca va urma si o dezvoltare rapida a pietei de asigurari de viata – o piata unde, in ultimii ani, multi dintre ei au incercat sa promoveze politele legate de produsele de investitii, ce includ, pe langa asigurare, si o componenta speculativa. Era cumva normal, mai ales atata vreme cat piata de capital, spre care se indreapta o cota mare a acestor investitii, putea sa ofere castiguri uriase.
“Asiguratorii romani au sarit niste etape si au vrut sa treaca prea repede la ofertele foarte sofisticate”, spunea cu putina vreme in urma Denis Rousset, managerul Groupama pentru Romania, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. In viziunea lui, faptul ca tot mai multe companii au incercat sa promoveze asigurarile complexe in detrimentul celor mai simple este si unul dintre motivele pentru care industria de asigurari de viata este atat de mica, iar evolutia ei atat de lenta. La finele anului trecut, primele brute subscrise din asigurari de viata au fost de circa 1,8 miliarde de lei (sub jumatate de miliard de euro), reprezentand doar o cincime din intreaga piata (evaluata la 2,38 miliarde de euro in 2008). Spre comparatie, soldul creditelor acordate de banci companiilor si populatiei se ridica la aproape 50 de miliarde de euro.
La prima vedere, statisticile par sa-l contrazica pe francezul de la Groupama, pentru ca politele cu componenta de investitii reprezinta doar 30% din total, cumuland anul trecut circa 522,07 milioane de lei (132 de milioane de euro), in timp ce asigurarile de viata insumau 1,24 miliarde de lei (314 milioane de euro), potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Ce nu spun insa cifrele este ca anii trecuti motorul asigurarilor de viata traditionale a fost creditul bancar (ce insotea, obligatoriu, imprumuturile de lunga durata), sporind cumva fortat cererea pentru aceste produse. Greu de spus acum, cand piata creditelor e blocata, cum vor arata cifrele la finele anului, dar e clar ca surprizele nu pot fi, pentru companii, dintre cele mai placute.
Arderea etapelor de dezvoltare, cum spune francezul de la Groupama, este destul de usor de inteles, dat fiind ca noua din primele zece companii au actionariat strain; singura exceptie este Asirom, care are capital privat romanesc. Pentru multi dintre asiguratori, piata romaneasca nu este decat una pe o lista mai lunga de tari in care sunt prezenti, iar “importul” unor produse testate anterior pe alte piete a fost firesc. In alte piete, cum este cea franceza, spre exemplu, evolutia a fost mai lenta si mai naturala, spune Denis Rousset, existand mai multe generatii de produse succesive, care au permis clientilor sa le inteleaga, sa le accepte si sa le doreasca. Asigurarile complexe, cu o componenta de speculatie, au aparut pe piata franceza la cateva zeci de ani dupa deschiderea pietei de asigurari de viata (undeva dupa al Doilea Razboi Mondial). Abia cand industria ajunsese la 80 de miliarde de euro (prin anii ’80), asiguratorii s-au incumetat sa lanseze polite mai complicate.”
Theodor Alexandrescu, AIG Life: “Primul semnal ca asigurarile unit-linked vor scadea este faptul ca a crescut rata rascumpararilor pe aceasta zona, care anul acesta va fi de doua cifre”
-
Legea „ieftinirii mâncării“ a trecut de Guvern
Astfel, producătorii de alimente punctează o primă mare victorie în războiul început anul trecut cu reţelele de hipermarketuri, acuzate că majorează artificial preţurile pentru a-şi umfla profiturile. “Sperăm că după ce va trece şi de Parlament să producă efecte în sensul în care pe rafturile din hipermarketuri toate produsele indigene româneşti vor fi mult mai prezente, iar preţurile lor vor scădea cu aproximativ 20-30%”, a declarat ministrul la finalul şedinţei de Guvern. Mai ponderat s-a dovedit a fi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. „Efectele nu vor apărea imediat, ci la două-trei luni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Există posibilitatea ca, în urma renegocierii contractelor cu producătorii, preţurile să scadă cu 10-12%“, a declarat el pentru Gândul.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Impozitul forfetar, între 500 şi 10.000 euro
"Am ţinut cont şi de propunerile pe care le-a avut şi mediul de afaceri în privinţa impozitului forfetar", a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. El a arătat că pentru o cifră de afaceri de până la 12.000 euro va fi plătit anual un impozit fix de 500 euro, iar pentru o cifră de afaceri cuprinsă în intervalul 12.000-50.000 euro va fi perceput un impozit de 1.000 euro. Firmele cu o cifră de afaceri între 50.000-100.000 euro vor fi impozitate anual cu 1.500 euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Comisioanele bancilor de la noi, mult prea mari fata de cele din Vest
Ce nu stiu insa este ca acestea reprezinta jumatate din castigurile institutiilor financiare de la noi, in timp ce in vest sunt doar o treime. Un studiu publicat miercuri arata ca cea mai mare parte a comisioanelor sunt pentru tranzactiile cu numerar, inclusiv la bancomat, urmate de cele pentru plati – inclusiv cu cardul – si de comisioanele pentru administrarea conturilor.
Pana in 2008 comisioanele au tot crescut, insa tocmai criza este cea care ar putea schimba situatia. "Cred ca in anul urmator vom vedea probabil o scadere a comisioanelor, pentru ca si cererea pentru servicii bancare va scadea", a declarat Gregor Erasim, director de servicii financiare.
Cititi mai multe pe www.stirileprotv.roAflati aici ce produse ne pregatesc bancile.


