BusinessMagazin

Blog

  • Cat de ieftin e prea ieftin

    V-ati cumpara o masina noua la 2.000-3.000 de euro? Probabil ca da, insa ce ati zice daca ar fi din plastic sau nu ar avea niciun fel de sisteme de siguranta in afara de frane?

    Louis Schweitzer, fostul presedinte al grupului Renault, lansa in urma cu opt ani un pariu nebunesc.

     

    „Doar 20% din populatie are posibilitatea sa isi cumpere o masina. Ce ar fi sa facem o masina de 5.000 de dolari pentru restul de 80% din populatie?“, spunea de fiecare data cand avea ocazia Schweitzer. Acum, la mai bine de doi ani de la lansarea pe piata a primei versiuni Logan – sedanul construit la fabrica Dacia din Pitesti, vanzarile au trecut de 400.000 de unitati si viziunea lui Schweitzer a inceput sa aiba si o componenta cat se poate de reala, reflectata in conturile Renault.

     

    In acest context, dupa ani de zile in care s-au concentrat in mod deosebit pe design, electronica si pe puterea motorului (adica masini din ce in ce mai scumpe), gigantii din domeniul auto se inghesuie sa anunte lansarea unor variante de masini economice.

     

    Altfel spus, toata lumea a inteles ca se pot face bani nu neaparat din scumpirea masinilor, prin adaugarea tot mai multor sisteme electronice si de confort, ci si prin „dezbracarea“ masinilor de orice fel de accesorii. Toyota, Hyundai, Fiat, Volkswagen si chiar americanii de la Ford sau indienii de la Tata au anuntat pana acum ca au in plan lansarea unor astfel de masini ieftine.

     

    „Pana atunci, noi avem originalul – Logan, iar competitia se tine dupa noi“, spune actualul presedinte al Renault, Carlos Ghosn, sau pentru cei ce urmaresc atent industria auto – Cost Killer.

     

    Insa intentiile competitorilor sunt cat se poate de serioase, cel mai recent exemplu fiind al japonezilor de la Toyota (pe cale sa devina cel mai mare producator auto din lume) – care au anuntat luna trecuta ca ar putea scoate pe piata in 2010 o masina cu un pret de 6.500 dolari (aproximativ 5.000 de euro).

     

    „Probabil ca si noi am putea face acum o masina cu un cost de 2.000-4.000 de euro, insa nu am putea vinde aceasta masina peste tot in lume din cauza anumitor reglementari. Este un proiect fezabil, dar mai e nevoie de timp“, spune Ghosn. Practic, o masina cu un pret de 2.000 de euro (cum e cazul celei anuntate in urma cu doi ani de indienii de la Tata) ar putea fi vanduta fara probleme in tari precum India, insa nu ar putea ajunge si pe piata europeana ca urmare reglementarilor privind siguranta sau noxele eliminate.

     

    In aceste conditii, miza cea mai mare este reprezentata de dezvoltarea unor tehnologii care sa permita reduceri de costuri (atat de dragi lui Ghosn).

     

    Presedintele Toyota, Katsuaki Wata-nabe, a anuntat ca grupul japonez va dezvolta o metoda „ultra-low-cost“ de proiectare a automobilelor, ceea ce ar putea presupune realizarea unor materiale noi, daca este necesar. Avand in vedere experienta anterioara a japonezilor in domeniul inovatiei – lansarea cu succes a modelului de automobil cu propulsie hibrida Toyota Prius – Ghosn are toate motivele sa se teama.

     

    Dar nici francezii nu stau cu mainile in san. „Urmatoarea generatie a Logan va trebui sa fie din nou ceva revolutionar, asa cum a fost prima generatie. Va trebui sa fie si mai competitiva“, adauga Ghosn.

     

    El spune ca inginerii francezi lucreaza la noua generatie inca din momentul in care a fost lansat Logan. Pana la aparitia acestei a doua generatii – durata de viata a unei generatii a unui model este situata in prezent la 6-7 ani – Renault are inca planuri importante pentru prima. Astfel, dupa lansarea variantelor sedan (in 2004), break (2006) si van (2007), anul viitor va aduce un nou model.

     

    „Al patrulea model va fi lansat la jumatatea anului 2008. Celelalte modele (sunt prevazute sase variante bazate pe platforma Logan – n. red.) vor fi lansate pana in 2009“, a spus Ghosn pentru Business Magazin.

     

    Odata cu lansarea celei de-a patra variante bazata pe platforma Logan, modelul ar putea sa isi piarda si numele care l-a facut celebru in toata lumea.

     

    „Pentru primele trei modele am folosit denumirea Logan ca element comun, deoarece Logan inseamna o masina moderna, spatioasa si la un pret foarte bun (argumente enuntate in fisa proiectului lui Louis Schweitzer – n. red.). Daca vom pastra sau nu numele Logan si pentru urmatoarele modele, este o decizie de marketing si vom vedea la momentul respectiv“, a completat Ghosn.

     

    Ce este sigur este ca daca pana acum Logan mai putea fi privit ca un produs romanesc, avand in vedere ca Romania realiza cea mai mare parte a vanzarilor (dar si a productiei), din acest an lucrurile se schimba.

     

    Cea mai mare parte din productia realizata in fabrica din Pitesti (aproximativ 60%) a fost anul trecut exportata. Valoarea va creste in acest an si, in plus, dupa Romania, Rusia, Maroc si Columbia, Logan va intra in productie si in India, Iran si Brazilia.

     

    Iar in tarile care ar putea aduce volume importante de vanzari – Rusia, Iran sau India, modelul nu este comercializat sub marca Dacia, ci Renault sau Mahindra (in India).

     

    Indiferent de marca sub care a fost vandut, Logan si-a atins, cel putin pana acum obiectivele stabilite acum opt ani de Louis Schweitzer. Sau chiar le-a depasit, daca ar fi sa ne luam dupa zambetul (timid, ce e drept) care apare pe fata incruntata a cost-killerului Carlos Ghosn cand vorbeste de profit.

  • Cireasa de pe tort

    Pentru Carrefour, cea mai mare retea de hipermarketuri de pe piata romaneasca, interesul pentru preluarea spatiului in care a functionat pana la sfarsitul anului trecut hipermarketul alimentar Univers’all marcheaza o premiera. Pentru alti retaileri insa, startul achizitiilor s-a dat deja.

    Doua sunt premierele pe care le marcheaza Carrefour pe piata romaneasca prin negocierile pe care le duce pentru preluarea spatiului Univers’all din Piata Unirii, Bucuresti. Unu: retailerul francez, intrat pe piata din 2001, si-a deschis pana acum magazine numai in spatii special construite pentru el, iar spatiul din Unirea nici macar nu seamana cu proiectele dezvoltate pana acum. Doi: Carrefour nu a mai facut nicio alta preluare. O alta premiera care ar putea marca tranzactia ar fi functionarea unui hipermarket Carrefour intr-un spatiu inchiriat, aceasta fiind cea mai probabila varianta. Pentru ca Razvan Petrovici, omul de afaceri care a controlat reteaua Univers’all, si-a manifestat intentia clara de a nu vinde un singur spatiu: cel din Capitala. Totusi, tocmai acest spatiu pare a fi cel mai interesant pentru partenerii de negocieri, pe de o parte datorita pozitiei (in centrul Bucurestiului), iar pe de alta parte gratie spatiului (suprafata totala de 6.000 mp).

     

    In conditiile in care comerciantii se lupta sa gaseasca terenuri pentru deschiderea de noi magazine, spatiul aflat in mijlocul Capitalei echivaleaza cu lozul castigator. Asa cum nu-i totuna sa ai o locuinta in centrul orasului sau la marginea lui, si vanzarile pe care le fac magazinele functioneaza in stransa legatura cu acelasi principiu. Dovada clara este ca cel mai „central“ dintre hipermarketuri – Carrefour din complexul comercial Orhideea, in zona Regiei din Capitala – este magazinul cu cel mai mare trafic de clienti din Europa pentru comerciantul francez. Iar pentru un magazin mai central de-atat nici nu poate fi vorba ca retailerii sa mai primeasca autorizatii de constructie, avand in vedere ca nicio capitala europeana nu are un hipermarket chiar in „buricul targului“. Alternativa se dovedeste a fi preluarea sau inchirierea de spatii care au pozitii bune.

     

    Totusi, aceasta nu este o noutate absoluta pe o piata unde in 2006 retelele internationale de comert au facut primele preluari. Nici una dintre ele nu a avut insa ca obiect un spatiu la fel de tentant – nici ca pozitie si nici ca dimensiuni. Primele miscari au fost marcate de retailerul de origine olandeza Spar, de a prelua cele trei magazine ale retelei Diskont din Alba-Iulia. Cam in acelasi timp, Billa a cumparat la Baia Mare doua spatii ale retelei Hofer, care avea un total de 12 magazine, iar reteaua La Fourmi s-a marit cu trei magazine Best. Iar din momentul in care Petrovici a decis sa renunte la afacerea din retailul cu bunuri de larg consum, a fost o chestiune de zile pana cand a inceput sa-i sune telefonul cu oferte de preluare a spatiilor. Esecul celui mai mare comerciant roman a fost pentru competitorii sai sansa de a prelua spatii a caror destinatie comerciala era deja notorie pentru consumatori. Astfel ca pentru retailerii ramasi pe piata castigul a fost dublu – in primul rand pentru ca au scapat de un concurent si in al doilea pentru ca au putut sa preia spatii cu vad. Si daca Petrovici spunea, atunci cand a inceput vanzarea la bucata a retelei Univers’all, ca nu-i lipsesc de pe masa oferte de la companii care opereaza supermarketuri, iata ca mai nou a trezit si interesul celui mai mare lant de hipermarketuri, in termeni de valoare a vanzarilor realizate in 2006.

     

    Or, locul din Capitala al fostului Univers’all este cu atat mai tentant cu cat, daca retelele internationale mai gasesc si de-acum incolo supermarketuri romanesti de cumparat, situatia este cu totul alta in privinta spatiilor de dimensiuni mari. Mai sunt doar doi comercianti romani ce au magazine de mari dimensiuni: pitestenii de la Pic si sibienii de la Trident, iar dintre acestia doar ultimii s-au declarat deschisi unor eventuale discutii. De cealalta parte, retelele internationale se intrec in declaratii de interes pentru operatorii de magazine ce vor sa renunte la afaceri. Cu atat mai apriga se anunta lupta pe spatii dintre retaileri cu cat, in general, primii sositi in diverse orase si-au asigurat cele mai bune locuri la „primul pret“. Intarziatilor le raman, dupa cum spune Gunter Grieb, directorul retelei Kaufland, „second best position“ (cea de-a doua optiune) la un pret mai mare.

     

    Anul 2007 va marca un record prin numarul de preluari de comercianti romani, pentru ca retelele internationale isi vor continua efortul de a se extinde cu orice chip. Intr-un asemenea context, nici nu se pune problema ca spatiile comerciale cu vad – ca fostul magazin Univers’all din Capitala – sa nu atraga suficienti petitori care sa liciteze pentru ele.

  • Licitatie pe magazin

    Vinderea la bucata a spatiilor detinute de Univers’all a fost, conform declaratiilor anterioare ale lui Razvan Petrovici, omul de afaceri care a controlat reteaua, cea mai rapida forma de a le valorifica.

    – Interex a preluat supermarketul de la Sibiu, aceasta fiind prima tranzactie.
    – Romstal a achizitionat spatiile detinute la Targu-Mures si Suceava.
    – G’market a preluat operatiunile detinute de comerciantul roman la Iasi.
    – Spar si-a manifestat interesul pentru magazinul din Timisoara.
    – Spatiul din Capitala a trezit interesul Carrefour, G’market si Billa.

  • Concurenta pentru polul anti-Basescu

    „Razboiul dintre palate“, ajuns acum la apogeu, s-a declansat chiar de la momentul in care premierul Tariceanu a renuntat sa mai demisioneze.

     

    Dupa ce presedintele Basescu l-a acuzat pe primul-ministru ca nu a demisionat, fiind influentat de „un important om de afaceri, de un foarte important ziarist care are si el afaceri legate de omul de afaceri si de un foarte important reprezentant al unui trust de tigari“, toate luarile de pozitie ulterioare ale lui Tariceanu, ale PNL sau ale PD au fost analizate din perspectiva conflictului politic si chiar personal dintre cei doi oameni de stat. In mod evident, declaratia lui Basescu nu trimite cu adevarat  la cauzele conflictului cu Tariceanu. Ca urmare, nu imi propun sa vorbesc despre interesele economice sau „grupurile de influenta“ ce ar putea sta in spatele celor doi. Ceea ce intereseaza aici sunt efectele politice si de imagine ale conflictului dintre palatele Victoria si Cotroceni. Aceste efecte sunt in cele din urma si explicatia pentru incercarile tot mai agresive ale PSD de a se (re)afirma pe scena publica.

     

    Indiferent de subiectele care au fost luate in discutie si care au reprezentat oricum momente ale aceleiasi relatii tensionate, „razboiul palatelor“ a devenit tema dominanta a scenei publice. Acest fapt a produs in cele din urma polarizarea scenei politice si chiar publice pe o axa PD/Basescu vs. PNL/Tariceanu. O axa care, intr-adevar, s-a dezechilibrat constant la unul dintre capete. Cele doua tabere au devenit si putere, si opozitie, schimbându-si periodic rolurile in functie de evolutia conflictului. Majoritatea actorilor politici au devenit, mai ales pe parcursul anului 2006, fie spectatori ai acestui „razboi“, fie jucatori de ordin secundar care au oferit sprijin lui Basescu, dar mai ales lui Tariceanu.

     

    In contrapartida, PSD, principalul partid de opozitie, nu a reusit sa isi revina din convulsiile generate de congresul din martie 2005. La acestea s-a adaugat scandalul politic-juridic in care a fost implicat fostul premier Adrian Nastase si care a grevat asupra imaginii partidului. 2006 a reprezentat o incercare continua a lui Geoana de a se consolida in fruntea partidului si de a bloca incercarile taberei Iliescu de a reveni, proces incheiat in cele din urma in decembrie cu reconfirmarea sa drept presedinte, dar si printr-un compromis cu fostul sef al statului. Totodata, este de amintit ca anul trecut s-a speculat mult asupra posibilitatii unei apropieri a PSD de PD si Traian Basescu (mai ales dupa numirea lui George Maior in fruntea SRI), un parteneriat care, in conditiile de astazi, ar fi fost dominat de seful statului/PD. PSD a fost prezentat astfel in spatiul public mai mult prin prisma conflictelor interne si a inconsistentei pozitionarii pe scena politica. Social-democratii nu au reusit sa utilizeze decât timid forta politica conferita de voturile primite in 2004.

     

    PSD incepea anul 2007 fara a fi reusit sa se impuna ca actor principal pe axa luptei politice si electorale, dominate de PD/Basescu si PNL/Tariceanu. Scandalul „Biletelul“ a venit ca o oportunitate nesperata, dar in acelasi timp si ultima pentru PSD in vederea reocuparii locului de principala forta de opozitie pe scena politica. Premierul a reactionat pentru prima data extrem de dur la atacul presedintelui Basescu, ceea ce i-a obligat pe social-democrati la o actiune superioara impotriva sefului statului pentru a putea profita in interes propriu de acest scandal. Declaratiile politice nu erau in masura sa aduca PSD in postura de „a conta“. Cu toate riscurile pe care le implica, angajarea in demersul de suspendare din functia de presedinte a lui Traian Basescu reprezinta o solutie politica maximala menita sa (re)aduca PSD in postura de „dusman“ de prima mâna al sefului statului. Social-democratii au initiat o actiune care sa determine reactia presedintelui. Pâna acum, PSD nu  a mai reusit acest lucru. Basescu si-a indreptat cu predilectie atentia inspre Tariceanu si PNL. PSD a resimtit din plin efectele maximei „Mai rau decât sa te urasca cineva este sa te ignore“. Seful statului a reactionat si, prin reactia sa, a legitimat din nou PSD drept principalul sau adversar politic.

     

    Mutarea PSD a lasat in ofsaid PNL, care, pentru prima oara dupa o lunga perioada de timp, risca sa piarda rolul sau pe axa electorala principala. In mod teoretic, reactia PSD ar fi putut genera o revitalizare a relatiilor din Alianta. PNL si PD s-ar fi aflat din nou in fata „adversarului originar“, cel care, pâna la urma, este si motivul politic al parteneriatului dintre liberali si democrati. Natura anti-PSD a Aliantei este insa greu de resuscitat. Relatiile dintre PNL si PD s-au deteriorat dincolo de punctul critic, iar principalul câstigator, pe termen mediu, se anunta a fi partidul condus de Mircea Geoana. Din acest punct de vedere, este iluzorie vehicularea in spatiul public a unei posibile colaborari institutionalizate dintre PNL si PSD inainte de alegeri. Cele doua partide se bat pentru acelasi lucru – rolul de principal opozant al Basescu – si acest fapt se va vedea in scurt timp. 

  • Lectia URSS

    Probabil ca exista un lucru inca mai prostesc pentru o tara decat sa ajunga dependenta de consumul de petrol – sa devina dependenta de vanzarea de petrol.

     

    Fiindca sa devii dependent de vanzarea de petrol iti poate face tara sa fie cu adevarat stupida, iar daca pretul petrolului se prabuseste brusc, cetatenii tai pot sa ajunga de-a binelea revolutionari. Aceasta este adevarata poveste a cresterii si descresterii Uniunii Sovietice – o supradoza de petrol – si ar putea sa ajunga si adevarata poveste a Iranului, daca am fi destepti.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 28 februarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

  • Un dram de cochetarie

    Strainii au deja in buzunare carduri bancare in forma de automobile, de tablete de ciocolata sau inscriptionate cu poza bebelusului de acasa. La noi, majoritatea celor mai bine de noua milioane de carduri de pe piata sunt foarte sobre la capitolul design.

     

    Totusi, incep sa apara primele schimbari. Recent, maghiarii de la OTP Bank  au lansat pe piata romaneasca un card de credit transparent, cu o infatisare unica pana acum in Romania. „Piata de carduri a atins un grad semnificativ de maturizare, iar clientii au inceput sa fie interesati de designul acestor produse“, aprecia la lansare Adrian Chichita, directorul directiei de carduri de la OTP Bank. Deocamdata, cardul de credit Visa Clasic Transparent se emite impreuna cu un altul, MasterCard Standard, nefiind inca promovat de unul singur in sucursalele bancii. Gabriel Cretu, directorul de vanzari al diviziei retail de la OTP Bank, spune ca atunci cand clientii isi aleg un card se uita in primul rand la nivelul dobanzii, la conditiile de acordare, la perioada de gratie pe care o pot obtine si abia apoi la design. „Dar faptul ca designul este deosebit ii poate asigura proprietarului o oarecare diferentiere de alti posesori de card si deci poate sa-i influenteze decizia de achizitionare a cardului respectiv.“

     

    Pe de alta parte, Gabriela Nistor, directorul de retail de la Banca Transilvania, spune ca, desi au analizat in urma cu ceva vreme lansarea unui card cu design special, s-a renuntat la idee. „Noi ne-am dus, in materie de imagine a cardurilor, spre ceva cat mai simplu“, afirma ea, sustinand ca la cardurile bancare obisnuite (cum sunt cele de salariu) „nu e bine sa mergi pe ceva foarte complicat“. Un design special, „mai agresiv“, are sens insa la programele de carduri cobranded, in opinia lui Nistor. „O imagine sugestiva pentru parteneriatul banca-comerciant asigura diferentierea“, explica ea.

     

    Si totusi, chiar daca programele de carduri cobranded „sunt ceva mai agresive decat cele bancare“, dupa cum recunoaste Nistor, drumul e inca lung pana la experientele de pe alte piete. In Asia, spre exemplu, cardurile emise de o banca intr-un program comun cu un magazin de cosmetice au diverse arome. Pe site-urile unor banci, posesorul de card incarca o fotografie personala, iar cardul este emis cu aceasta imagine pe el. In Europa, spaniolii au in portofele carduri cu forme alternative, rotunjite la un colt, iar fanii MTV se pot identifica dupa cardul in forma de „M“ din buzunar.

     

    Mult mai aproape, si pe piata romaneasca exista dovada ca imaginea face uneori diferenta. In urma cu mai bine de un an, bancherii de la BRD au vandut jumatate de milion de carduri in doar doua luni, in campania Quattro BRD, care a folosit imaginea catorva din cei mai buni sportivi romani. Imaginile lui Gica Hagi, Nadia Comaneci si Ilie Nastase, dublate de o investitie de circa doua milioane de euro, au ajutat BRD sa bata toate recordurile in materie de popularizare a cardurilor. Rezultatele bancii au echivalat chiar si pentru organizatia Visa cu o premiera: cel mai mare numar de carduri Visa emise intr-o perioada atat de scurta. Motiv pentru care, la finele anului trecut, Visa a ales tot BRD pentru un nou proiect in materie de design de carduri, al carui deznodamant va fi cunoscut pe 19 februarie. Este vorba despre un concurs pentru crearea unui „design unic si reprezentativ pentru valorile pe care Romania le aduce UE“, dupa cum l-au definit initiatorii.

     

    Pana cand consumatorii romani vor alege un card in functie de parfum, culoare sau forma mai e cale foarte lunga. Dar asa cum experienta a mai dovedit, daca exista oferta, si cererea merge in acelasi sens, iar avantajul e de partea celui care le ofera primul clientilor ceea ce cer.     

  • Cu seful pe messenger

    Clientii care pasesc pentru prima oara in sediul companiei de webhosting Hostway din strada Hambarului din Bucuresti vor avea o surpriza. La receptie, secretara isi va anunta colegul cautat nu formand numarul de interior pe linia telefonica interna, ci scriind in casuta de messenger in care apar toti angajatii. Daca e nevoie, foloseste si un „buzz“.

     

    Cazul nu este singular. Odinioara programe interzise utilizarii in timpul serviciului pe motiv ca ar perturba activitatea angajatilor si ar scadea eficienta in cele opt ore de lucru, multe companii acum incurajeaza chiar utilizarea instant messenger-ului (IM). „Messenger-ul este in primul rand un instrument de comunicare; ca atare, ni se pare normal ca relatiile de munca sa se desfasoare si cu ajutorul acestui instrument“, spune Oana Bornaz, CEO al Axigen, companie membra a grupului Gecad. „Pe viitor, intentionam sa includem in Axigen Mail Server un modul de IM“, adauga Bornaz.

     

    Drept urmare, producatorii de software pentru afaceri au inceput sa includa in programele lor si module care sa incurajeze munca in colaborare, iar messenger-ul e una dintre modalitati. Mai ales pentru companiile din industria IT, videoconferintele nu mai necesita mersul pana in salile de videoconferinta. Platformele software dedicate pot fi integrate programelor obisnuite de IM.  Noul program de operare Windows Vista va aduce si Windows Live Messenger, un program de mesagerie instant despre care reprezentantii Microsoft spun ca va avea mai multe functii care sa il faca util folosirii in cadrul organizatiilor ca mijloc de comunicare intre angajati sau cu clientii.

     

    Deja un numar de companii au trecut peste ideea ca astfel de programe servesc doar conversatiei intre prieteni – daunatoare, prin urmare, productivitatii – si l-au adoptat ca metoda mai ieftina in intermedierea relatiilor cu clientii. De saptamana trecuta, cei interesati de server-ul de e-mail Axigen vandut de Gecad vor putea adresa intrebari catre companie folosind o platforma de chat. Serviciul Live Chat este practic un departament de vanzari prin care potentialilor clienti le sunt prezentate produse si li se raspunde intrebarilor. Doar ca in acest caz costurile sunt minime, nu mai exista necesitatea folosirii marketingului prin telefon sau a intalnirilor directe. La fel si economia de timp: persoana care se ocupa de trimiterea raspunsurilor prin platforma Live Chat intre orele 9 si 18 isi poate ierarhiza intrebarile adresate si le poate raspunde pe tot parcursul zilei. „Estimam ca noul serviciu Live Chat va conduce la o economie de timp de circa 15-20%, timp pe care intentionam sa il destinam atat imbunatatirii relatiilor cu clientii si partenerii actuali, cat si prospectarii de noi oportunitati de business“, isi propune Oana Bornaz, CEO al Axigen.

     

    Iar cei care merg pana in panzele albe cu eficientizarea vor putea vedea in viitor o alta oportunitate. Pentru o companie care raspunde solicitarilor clientilor in scris, de exemplu printr-un program de mesagerie instant, de la un anumit numar de cereri incolo, intrebarile se repeta, iar cel care poarta „dialogul“ nu are decat sa foloseasca comenzile „copy“ si „paste“ in mod repetat.

     

    Mai mult, instrumentele de colaborare online, cum sunt cele de messenger, pot chiar sa creasca productivitatea si sa dea angajatilor din companii mari, imprastiati in multe filiale, sentimentul unei comunitati. „Noi avem 700 de angajati care lucreaza in 75 de locuri si de aceea multi dintre ei gasesc mai comod sa tina legatura prin messenger“, spune Catalin Butolo, director de marketing al Ultra Pro. Angajatii au la dispozitie si o linie telefonica interna, dar prin MSN Messenger pot vedea prin status-ul afisat daca un coleg de la un alt sediu este in fata calculatorului.

     

    Cu toate acestea, Butolo spune ca „nu recomandam messenger la birou, pentru ca implica un alt tip de comunicare, mai prietenoasa, prin sintagme si smiley face-uri care nu sunt foarte potrivite pentru birou“. MSN Messenger este la Ultra Pro un canal de comunicare mai degraba tolerat decat acceptat. „Trebuie pastrat un echilibru; nu poti cere raportari prin messenger sau situatii financiare. Pentru asta se utilizeaza e-mail-ul“, afirma Butolo.

     

    Din punctul de vedere al culturii organizationale, comunicarea prin messenger functioneaza cel mai bine in firmele mici unde, bunaoara, un angajat oarecare poate discuta cu directorul. Cu conditia sa aiba in scris in dreptul status-ului semnul de „available“. Politicile organizatiilor mari interzic in cele mai multe cazuri aceste programe, de teama scaderii eficientei si a irosirii timpului dedicat muncii. „In BRD este interzisa comunicarea prin messenger si cred ca 90% dintre companii au aceeasi politica“, spune Traian Traicu, directorul de comunicare al bancii. El adauga insa ca BRD are un site intranet pe care sunt publicate materiale tehnice ajutatoare, ghiduri si noutati despre companie. In acest caz, comunicarea este unidirectionala, de la centru catre angajati si aflata in administrarea departamentului de comunicare interna.

     

    Nu se poate vorbi inca despre o schimbare culturala a companiilor catre un astfel de gen de comunicare interna in timp real. Dar avantajele, date in special de managementul prezentei, exista. Prin status-ul afisat, un angajat comunica tuturor fara sa rosteasa un cuvant si poate impaca mai bine viata personala cu chestiunile ce privesc serviciul. E de ajuns un singur click. Dezavantajele sunt insa aceleasi ca acelea pe care le prezinta toate noile modalitati de interactiune indirecta din era digitala, enumerate cu o „sad face“ de psihologi.

  • Cum fentezi IT-ul

    De regula interdictia de a folosi programe de messenger are un caracter categoric. Adica nu poate fi instalat pe o statie de lucru, un calculator, fara a cunoaste parola administratorului de retea. Exista insa si cai ocolite.

     

    Meebo.com – Site-ul inlatura necesitatea de instala pe calculator aplicatia de instant messenger si deci de a avea nevoie de parola sistemului. Folosind o interfata web, pe site se pot conecta cei care au conturi la serviciile cele mai folosite: Yahoo! Messenger, MSN Messenger si varianta de la America Online (AOL). Site-ul are aceeasi interfata grafica pentru oricare dintre serviciile de mesagerie si o parte dintre aplicatiile specifice. Poate afisa status-ul, asigura comunicarea text si trimite un numar limitat de icoane grafice, dar ii lipsesc modulele de conferinta video sau cel de transfer de fisiere.

     

    Google Talk – Serviciul de mesagerie instant de la Google poate fi folosit de orice posesor de casuta de e-mail Gmail si nu are nevoie de instalare. Partenerul de discutii trebuie sa aiba si el cont pe Gmail. Cu mai putine aplicatii decat programele concurente de la Yahoo! sau MSN, Google Talk si-a gasit nisa tocmai in randul angajatilor care nu pot instala aceste programe. Si momentan este lipsit de publicitate.

  • Televiziune la cerere

    Nu e clar ce se va intampla cand milioane de utilizatori vor vrea programe TV prin conexiunea lor la Internet, iar traficul va creste brusc de cateva zeci de ori. Este insa clar ca atractia dintre retea si televiziune este atat de mare, incat fuziunea se va produce.

     

    Saptamana trecuta am amintit doar despre televiziunea prin Internet ca despre o posibilitate care s-a apropiat semnificativ de realitate odata cu lansarea – deocamdata in faza beta – a sistemului Joost, realizat de vikingii Zennström si Friis. In traditia produselor pe care le-au realizat in ultimii ani – Kazaa si Skype – proiectul Joost este bazat pe o tehnologie peer-to-peer, care asigura o eficienta spectaculoasa in baza faptului ca utilizeaza puterea „comunitatii“ utilizatorilor. Foarte pe scurt, fluxul de biti care se va concretiza pe ecranul computerului (si, fara mari complicatii, al marelui TV din living-room) nu vine dintr-o sursa unica, ci mai cu seama din mii de computere obisnuite care vad sau au vazut programul si care stocheaza local fragmente ce sunt disponibile celorlalti „telespectatori“.

     

    Desigur, fluxurile trebuie totusi sa porneasca de undeva, asa ca reteaua trebuie sa se sprijine pe cateva baterii de servere interconectate. Deocamdata, sistemul mizeaza pe trei astfel de puncte nodale – pentru Europa, Asia si America de Nord – interconectate prin nodul pivot din Luxemburg cu „biblioteca centrala“ din Leiden. Capacitatea de stocare prevazuta pentru aceste noduri este de circa 40 terabytes, ceea ce – multumita tehnicilor superioare de compresie – reprezinta echivalentul a  80.000 de emisiuni de cate o jumatate de ora, la calitatea uzuala a televiziunii conventionale. Insa piesa centrala a sistemului o reprezinta un soft numit Global Index, care este responsabil cu dirijarea fluxurilor prin divizarea unei audiente potentiale de milioane de receptori in sub-retele virtuale, astfel incat fiecare computer conectat sa afle in timp util de unde sa ia fragmentele pe care trebuie sa le prezinte.

     

    In fine, cineva trebuie sa furnizeze continutul, iar aici tehnologia se intalneste din nou cu afacerea divertismentului. Initiatorii proiectului se feresc cu grija de varianta difuzarii de continut furnizat de public, in stilul YouTube, din motive ce tin de protectia proprietatii intelectuale – iar experienta lui Zennström si Friis este semnificativa in acest domeniu, daca tinem seama de anii in care cei doi n-au putut pune piciorul pe pamant american si de cele 115 milioane de dolari pe care au trebuit sa le plateasca pe seama continutului sub copyright vehiculat prin reteaua Kazaa. In consecinta, intregul ansamblu este conceput astfel incat sa asigure furnizorilor de continut garantiile privind evitarea „piratarii“ (criptarea X.509 este inglobata), precum si flexibilitate in privinta modalitatilor de control.

     

    Si totusi, care ar fi motivele pentru care televiziunile ar putea fi tentate sa puna in mainile unor doi fosti infractori cele mai valoroase resurse de care dispun, adica programele pe care le produc sau le cumpara? In primul rand, sansa de a agrega o audienta imensa cu cheltuieli minime – pentru ca e mult mai simplu sa utilizezi un sistem de distributie comun decat sa-ti construiesti unul propriu. Avantajul lui Joost este ca eficienta retelei creste odata cu numarul receptorilor, astfel incat – aparent paradoxal – un post de televiziune beneficiaza indirect si de audienta concurentilor. Intrebarea urmatoare este cum se poate monetiza aceasta potentiala audienta, iar raspunsul este cel clasic: prin publicitate. Pentru a vedea cum, va trebui insa sa schitam raspunsul unei alte intrebari: Ce motive are publicul sa imbratiseze televiziunea venita prin Internet?

     

    Aici s-ar potrivi o prima constatare: insasi definitia televiziunii se schimba. Daca Internetul nu va face altceva decat sa miste bitii si sa ofere servicii similare celor furnizate de sistemul actual de transmisie prin cablu sau satelit, atractia va fi nula. Ce sens are sa mai introducem un computer in ecuatie? Insa televiziunea prin web promite sa imbine avantajele celor doua lumi. Simplul program tiparit al principalelor posturi va deveni vetust de indata ce caracterul social al retelei si-ar pune amprenta. Aprecierile celorlalti (clasicele cinci stelute), recenziile venite de la critici sau simpli spectatori, listele de preferinte, etichetarea populara si toate celelalte ingrediente care dau definitia noului web ce va transforma telespectatorul pasiv de azi intr-un actor al noului mediu.

     

    Asa cum azi Pandora imi ghiceste gusturile muzicale sau cum Amazon imi furnizeaza mereu sugestii pertinente, asa va sti televiziunea viitorului sa-mi propuna „Viridiana“ si nu „Terminator“. Televizorul ma va cunoaste si, prin el, furnizorul de publicitate. Aici sunt banii.

  • Pana unde bate

    Orice ar spune specificatiile tehnice ale telefoanelor cu camera multi-megapixel, fotografiile nu vor egala instantaneele unei camere foto dedicate. De vina e lentila.

     

    Principalul obstacol il reprezenta pana nu de mult faptul ca telefoanele mobile folosesc camere foto intr-un bloc fix, fara posibilitatea de a folosi zoom optic. Dar acum, cercetatori de la University of California din San Diego (UCSD) au dezvoltat un nou design pentru lentilele telefoanelor, care le va permite acestora sa foloseasca zoom-ul optic, apropiind astfel subiectele aflate la distanta. Joseph Ford, profesor la UCSD, a inventat un teleobiectiv foto de 5 milimetri grosime care are puterea de marire a unuia de 40 de milimetri. Noul design al lentilei presupune captarea luminii si reflexia ei in interiorul corpului optic pentru a obtine acelasi rezultat ca al unui teleobiectiv.

     

    Daca producatorii de telefoane vor imbratisa noua tehnologie, mobilul ar putea ajunge cu adevarat o unealta de transmitere a fotografiilor pentru noile media online. Incercari similare de a perfectiona lentila incorporata telefoanelor mobile au fost facute de cativa producatori, cu lentile nu suficient de mici pentru a fi ascunse complet in carcasa telefonului.

     

    Cercetarea celor de la UCSD a pornit de la o tehnologie folosita deja la anumite tipuri de telescoape. La aceste obiective, o serie de lentile si oglinzi maresc distanta pe care o parcurge lumina inainte de a ajunge la senzorul de imagine, spatiu numit distanta focala. In acest fel, lumina este colectata de lentila externa si apoi directionata cu ajutorul oglinzilor pana la senzorul de imagine. Cu cat distanta focala este mai mare, cu atat imaginea finala va avea o calitate mai buna.

     

    Ceea ce a facut Joseph Ford a fost sa gaseasca o noua serie de lentile care reflecta lumina de opt ori inainte de a atinge senzorul, reusind astfel sa reduca la maxim dimensiunea corpului optic. Nu a fost insa atat de simplu. Cercetatorii americani au folosit diamantul pentru a taia cu mare precizie materialul din care e facuta lentila, la randul lui o premiera in materie.

     

    Singurul neajuns este ca acum doar 90% din lumina care ar trebui sa dea imaginea finala ajunge la senzor, rezultand imagini cu un contrast usor mai mic.

     

    La aparatele foto obisnuite, toata lumina ajunge la senzorul de imagine. Pana la urma, aparatele foto digitale devenite „clasice“ mai au ani buni de existenta in mainile celor care nu vor compromisuri. Studii recente au ajuns insa la concluzii contrare. Creste numarul de aparate foto SLR (single-lens reflex) vandute, dar sunt din ce in ce mai folosite camerele foto ale telefoanelor mobile.