BusinessMagazin

Blog

  • Angajam intracomunitari

    Pentru a combate lipsa de forta de munca de pe piata interna, autoritatile estone vor propune dublarea cotei maxime legal admise de lucratori straini si inlaturarea mai multor obstacole birocratice necesare pana in prezent pentru obtinerea permisului de munca.

     

    Legea actuala impune ca numarul de lucratori straini admisi pe piata fortei de munca din Estonia sa nu depaseasca 0,05% din populatie, iar acum plafonul ar urma sa creasca pana la 0,1%, echivalentul a 1.300 de persoane. Companiile care vor sa angajeze straini pe o perioada mai mare de un an va trebui sa se oblige sa le ofere acestora salarii de cel putin 1,24 ori mai mari decat salariul mediu in Estonia, care ajunge in prezent la 614 euro, iar in cazul celor care solicita permis de munca de pana la sase luni pentru lucratorii lor straini, salariile va trebui sa atinga media din sectorul respectiv. Juhan Parts, ministrul eston al economiei, citat de publicatia The Baltic Times, spune ca nu este vorba de o liberalizare a politicii de emigrare si ca prin aceste masuri se doreste doar atragerea unor lucratori calificati din statele Uniunii Europene si nu din tarile subdezvoltate.

  • Mai bine la vecini

    Companiile farmaceutice poloneze au inceput sa-si inregistreze medicamentele in alte state din Uniunea Europeana, deoarece este mai ieftin si mai rapid decat in tara, iar producatorii din orice stat al UE au dreptul sa depuna cereri de inregistrare in celelalte state membre ale Uniunii.

     

    Firma Biofaktor a inregistrat unul din ultimele sale medicamente in Lituania. Dariusz Grabikowski, presedintele consiliului de supraveghere al Biofaktor, citat de cotidianul Rzeczpospolita, a spus ca firma a platit de cinci ori mai putini bani decat daca ar fi inregistrat medicamentul in Polonia. In plus, reprezentantii autoritatii de inregistrare a medicamentelor din Lituania au inceput sa analizeze imediat solicitarea depusa de compania poloneza si i-au tinut la curent pe reprezentantii acesteia cu parcursul intregului proces. O alta nemultumire a producatorilor polonezi de medicamente la adresa URPL este lipsa unui numar suficient de specialisti care sa evalueze cererile de inregistrare depuse. In replica, Elzbieta Wojtasik, vicepresedintele Autoritatii Poloneze a Medicamentelor (URPL), spune ca timpul pentru indeplinirea formalitatilor de inregistrare este egal in toate tarile din UE, iar nivelul taxelor din Polonia ar fi sub cel practicat in celelalte state.

  • SE FAC PARIURILE

    BUSINESS Magazin a cerut dealerilor din bancile comerciale locale sa prognozeze cat vor fi euro si dolarul la finele lui decembrie 2007.

     

    Banca

    Euro/Leu

    Dolar/Leu

    ABN AMRO

    3,30

    2,3826

    Alpha Bank

    3,275-3,325

    2,4444-2,4813

    ATE BANK

    3,30

    2,36

    Banca Carpatica

    3,10-3,15

    2,38-2,43

    BCR

    3,05-3,10

    2,48-2,53

    Banca Italo-Romena

    3,10

    2,3850

    Banca Transilvania

    3,15-3,20

    2,33-2,38

    BRD – Groupe Société Générale

    3,20

    N/A

    C.R. Firenze

    3,15

    2,32

    Credit Europe Bank

    3,30-3,35

    2,50-2,55

    Egnatia Bank

    3,22

    2,367

    Emporiki Bank

    3,10

    2,18

    Garanti Bank International

    3,28-3,33

    2,56-2,61

    ING Bank

    3,30-3,35

    2,53

    Libra Bank

    3,10-3,15

    2,31-2,35

    OTP Bank

    3,25-3,30

    2,46-2,51

    Piraeus Bank

    3,10-3,15

    2,2450-2,2950

    Raiffeisen Bank

    3,27-3,32

    2,40-2,44

    SanPaolo IMI bank

    3,15

    2,35

    UniCredit Tiriac

    3,30-3,35

    2,45- 2,50

    Volksbank

    3,00-3,05

    2,20-2,25

     

    * la data inchiderii editiei, pe 29 iunie 2007

     

    Nota: Banca Romaneasca, Bancpost, Bank Leumi, Blom Bank Egypt, CEC, Citibank Romania, Eximbank, MKB Romexterra, ProCredit Bank nu au facut previziuni

    Sursa: Bancile comerciale

  • DE LA PARIUL TRECUT

    Nici unul dintre bancherii ce au facut prognoze de curs la solicitarea BUSINESS Magazin, la inceputul lunii ianuarie 2007, nu a anticipat forta de crestere a leului, care a ajuns la 29 iunie la un curs de 3,1340 lei/euro. La inceputul anului, cea mai optimista previziune (in sensul intaririi monedei nationale) a fost de 3,25 lei/euro, iar la polul opus, pesimistii au prognozat pentru finele primului semestru un raport de 3,5 lei/euro. Nici in privinta dolarului, previziunile nu au fost mai apropiate de realitatea de la sfarsitul lui iunie, cand paritatea dolar/leu a fost de 2,3515 lei/dolar. In estimarile lor din ianuarie, bancherii au anticipat un minim de 2,43 lei/dolar, dar au mers si spre maximul de 2,73 dolar/leu.

     

    Banca

    Euro/Leu

    Dolar/Leu

    Banca Carpatica

    3,45-3,50

    2,67-2,72

    Banca Italo-Romena

    3,30

    2,65

    Banca Romaneasca

    3,34-3,39

    N/A

    Banca Transilvania

    3,29-3,34

    2,43-2,48

    Bancpost

    3,25-3,30

    N/A

    BCR

    3,39-3,44

    2,56-2,61

    CEC

    3,30-3,35

    N/A

    CR Firenze Daewoo

    3,45

    2,65

    Egnatia Bank

    3,30

    2,56

    Emporiki Bank

    3,25-3,30

    2,95-3,00

    Eximbank

    3,26-3,31

    2,51-2,56

    Finansbank

    3,36-3,41

    2,50-2,55

    Garanti Bank*

    3,38-3,43

    2,60-2,63

    ING

    3,45

    N/A

    Libra Bank

    3,25-3,33

    N/A

    Piraeus Bank

    3,28-3,33

    N/A

    ProCredit Bank

    3,38-3,43

    2,55-2,60

    Raiffeisen Bank

    3,40-3,45

    N/A

    Romexterra Bank

    3,28-3,33

    2,69*-2,73

    SanPaolo IMI Bank

    3,25

    N/A

    UniCredit/HVB Tiriac

    3,40-3,45

    2,55-2,60

    Volksbank Romania

    3,30-3,35

    N/A

     

    * valori rotunjite la a doua zecimala

     

    NOTA: Alpha Bank, ABN Amro, BRD, Citibank, Mindbank, OTP Bank nu au facut previziuni            

    Sursa: Bancile comerciale

  • Economia isi vede de drumul ei

    In ciuda instabilitatii politice de la Kiev, investitiile straine directe din primul trimestru al anului au depasit prognozele Bancii Nationale a Ucrainei. Fata de 745 de milioane de euro, cat erau asteptarile, investitiile straine au fost de 893 de milioane, scrie saptamanalul The Kiev Post.

     

    De la declararea independentei, investitiile straine in Ucraina au atins 18 miliarde de euro. Cei mai multi investitori in acest an au fost din Olanda si Austria, domeniile preferate fiind sectorul financiar, cel imobiliar si constructiile. Potrivit analistilor de la banca de investitii Dragon Capital, investitiile vor continua sa se mentina la un nivel ridicat in perioada urmatoare, desi nu se asteapta fuziuni sau achizitii semnificative. Pentru acest an au fost prognozate investitii straine directe de 4,65 miliarde de euro. Economia ucraineana traverseaza o perioada fasta, productia industriala avansand in primele patru luni cu 12,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe baza unei cereri externe in crestere. Tot in primele patru luni, PIB a inregistrat o crestere de 7,9%.

  • GHID DE APRECIERE A LEULUI

    Aprecierea puternica a leului este sustinuta in primul rand de intrarile de capital strain, atras de conditiile economice favorabile aduse de aderarea la UE; in al doilea rand, de intrarile de fonduri speculative,  atrase de diferenta mare de dobanda dintre Romania si zona euro. In esenta insa, aprecierea leului tine si de un proces natural de convergenta, comenteaza Rozalia Pal, economist-sef, Unicredit Tiriac Bank.

     

    CONSUM: La inceputul procesului de tranzitie, atat consumatorii romani, cat si cei straini prefera sa consume bunuri straine. Pe masura ce economia este restructurata, aceasta devine capabila sa produca un numar tot mai mare de bunuri de calitate, care atrag consumatorii si permit cresterea preturilor la produsele romanesti, atat in tara, cat si in strainatate. Daca exporturile sunt mai performante, producatorii autohtoni incaseaza mai multa valuta, iar vanzarea ei in schimbul monedei nationale duce la aprecierea leului.

     

    PRODUCTIVITATE: Un alt tip de apreciere a cursului de schimb poate sa vina din cresterea productivitatii. Intrarile de capital corelate cu investitiile straine in productie pot sa stimuleze cresterea productivitatii si a exporturilor. Veniturile din export pot contrabalansa deteriorarea de cont curent din prezent. In acest scenariu, daca productivitatea nu creste, e posibila o supraevaluare a cursului – ceea ce ulterior poate conduce la o depreciere. In schimb, sporirea productivitatii poate sa conduca la aprecierea cursului de schimb pe termen lung.

     

    CUM SE INCHIDE CICLUL: Pe termen scurt, efectul aprecierii rapide a leului se traduce in preturi mai mici ale bunurilor importate si astfel intr-o inflatie mai scazuta, in paralel cu o pierdere de competitivitate a exporturilor. In cazul unei aprecieri in conditii de consum ridicat si economisire scazuta, cresc atat deficitul de cont curent, cat si datoria externa. Iar o crestere a datoriei externe rezultata din deteriorarea de cont curent determina scaderea avutiei financiare nationale – ceea ce conduce la o reducere a consumului. Cererea pentru importuri scade si cursul de schimb se depreciaza, ceea ce amelioreaza in schimb contul curent si scade datoria externa. Este un mecanism de feedback care stabilizeaza datoria externa si contul curent.

  • Domnul Goldman Sachs

    „Este o vorba: e mai usor sa ceri iertare decat sa-ti ceri voie”, spune un director din private equity. „Decat sa intrebe «pot sa intru in competitie cu tine?», cei de la Goldman Sachs spun «ne pare rau, dar o sa te ajutam sa gasesti o alta afacere». Si scapa, pentru ca e greu sa nu fii in afaceri cu Goldman Sachs.“

    Lloyd C. Blankfein (53 de ani), director executiv la una dintre cele mai profitabile companii financiare din lume, scotoceste prin cosul de gunoi din birou in cautarea unui bilet de multumire. Vrea sa demonstreze ceva. Da, firma lui, Goldman Sachs, nu a fost aleasa sa subscrie oferta publica initiala a celor de la Blackstone Group, dar sunt o gramada de alti clienti ai Goldman recunoscatori pentru serviciile firmei, iar Blankfein o sa gaseasca biletul si-o sa demonstreze asta.

    Chiar daca Goldman Sachs este cea mai imitata, invidiata si din cand in cand detestata banca de investitii, Blankfein – care tocmai si-a sarbatorit primul an la conducerea acesteia si care intamplator e un tip destept, increzator in sine si foarte capabil – e hotarat sa arate lumii pe mai departe ce pot el si firma lui. „Cand am intrat in firma, m-am gandit: cum o sa supravietuiesc eu aici? Apoi am fost preocupat daca voi putea sa fac ca domeniul de care eram responsabil sa fie important pentru firma“, isi aminteste el.

    Transformarea lui Blankfein dintr-un trader de aur intr-un director executiv are un parfum de reality show. In urma cu doar cativa ani, Lloyd putea fi vazut in pantaloni scurti la o partida de golf, cu ciorapi lungi trasi peste genunchi, ducandu-si BlackBerry-ul in aceeasi sacosa de plastic cu sandvisul cu crema de branza. Azi poarta costum in dungi si cravata lata, tocmai s-a intors din Turcia dintr-o calatorie de afaceri si adora sa discute despre Imperiul Otoman.

    Mintea lui Blankfein, cunostintele lui despre istorie si intelegerea profunda a mecanismelor de trading l-au deosebit de alti titani de pe Wall Street, chiar si de cei care la randul lor merita apreciati pentru capacitatile lor. La fel il deosebeste si pachetul lui financiar: anul trecut a dus acasa un pachet salarial de 54,3 milioane de dolari, cam putin fata de cat au obtinut vedetele fondurilor de hedging, dar mai mult decat oricare alt executiv de pe Wall Street.

    „Lloyd intelege asumarea riscurilor“, spune Kenneth C. Griffin, director executiv la Citadel Investment Group, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din SUA. „Intr-un fel, acesta e talentul lui fundamental. Alte firme vor sa concureze Goldman Sachs, dar nu au nici cultura, nici apetitul de asumare a riscurilor, nici intelegerea la varf a pietelor de capital ca sa o poata face.“  Intr-adevar, obisnuinta cu riscul l-a facut pe Blankfein, desi nu pare la prima vedere, modelul perfect pentru rolul de director executiv pe Wall Street in zilele noastre.

    In vreme ce Wall Street-ul inca mai bate moneda pe consilierea companiilor cu privire la fuziuni si listarea lor la bursa, banii adevarati – sumele cu adevarat importante – se fac din speculatii si din investirea capitalului intr-un evantai global de produse si strategii sofisticate, inimaginabile in urma cu zece ani. Bancile care navigheaza prin acest teritoriu complex ajung sa faca asta in colturi din ce in ce mai indepartate ale lumii, pentru profitul lor si pentru clientii lor. Niciun grup financiar nu a perfectionat asta mai bine decat Goldman Sachs, care s-a transformat dintr-un business concentrat pe consultanta intr-o masina de tranzactionare prevazuta cu o banca, care ofera consultanta, finantare, investeste in diverse afaceri si protejeaza riscul. Blankfein este un arhitect al acestei schimbari la Goldman, iar prin ceea ce a facut a confirmat asteptarile actionarilor, ale angajatilor si ale clientilor.

    Nu e mai putin adevarat ca a generat si critici din partea celor ingrijorati de posi-bile conflicte de interese sau de un centru de putere necontrolata la Goldman. Iar cand Blankfein a ajuns director executiv la Goldman, unii s-au ingrijorat ca poate nu a acordat destula atentie culturii companiei. (Este recunoscut prin zicala lui preferata – „cimitirele sunt pline cu oameni de neinlocuit“, o blasfemie intr-o firma al carei fost director executiv a trebuit sa isi ceara mii de scuze pentru ca a spus ca un numar mic de bancheri au generat cea mai mare parte a profiturilor.) Au existat si ingrijorari pe plan intern ca Lloyd n-ar fi petrecut destul timp cu clientii de top – o arta care i-a ajutat pe ultimii patru predecesori ai sai sa ajunga, dupa incheierea mandatului la Goldman, in Senat sau in administratiile prezidentiale.

    Blankfein a muncit din greu sa remedieze lucrurile, plecand intr-un turneu mondial care a inclus intalniri cu premieri si zeci de directori executivi. Numai in ultimele saptamani a fost in calatorii separate in Rusia, China, Turcia si Orientul Mijlociu. „De-a lungul ultimilor ani, a trebuit sa ma implic in parti ale afacerii noastre de care nu eram atat de apropiat“, spune Blankfein, care si-a petrecut mare parte a inceputului carierei ocupandu-se de tranzactii si de registre de tranzactionare. „Erau zone din firma cu care nu prea am avut de-a face.“

    Henry R. Kravis, fondatorul gigantului de private equity Kohlberg Kravis Roberts & Co., isi aminteste prima vizita a lui Blankfein in urma cu trei ani, cand seful Goldman nu stia nimic despre industria fondurilor de investitii. „Am purtat cu el o conversatie la fel de buna cum as fi avut-o cu oricine altcineva“, spune Kravis. Acum, cei doi se intalnesc o data la cateva luni. „Ce-a trebuit sa faca el a fost sa se identifice cu un client“, spune David M. Rubenstein, fondator si director executiv la Carlyle Group, alt grup important de private equity. „Cand esti trader te intereseaza doar performanta si o masori din minut in minut, zi de zi. Cand trebuie sa castigi clienti, trebuie sa inveti altfel de deprinderi.“

    Blankfein se straduieste sa-si consolideze si relatiile cu oamenii din top management de la Goldman Sachs. Incepand din martie, s-a implicat intr-un „forum al presedintelui“, o serie de sedinte care-i permit sa se intalneasca cu directorii din firma si sa discute cu ei probleme strategice importante. Tema pe care se concentreaza cu precadere sunt clientii, relatia cu ei si potentialele conflicte cu acestia. Sedintele, organizate cu grupuri mici de directori, dureaza cate o dupa-masa intreaga. 

    Dupa ce Blankfein a devenit presedintele Goldman in 2004, a studiat fiecare aspect al businessului, extinzand cercul de persoane care primeau e-mail-urile lui, trimise deseori la 2 dimineata. Azi, copresedintii Gary D. Cohn si Jon Winkelried conduc operatiunile cotidiene ale firmei, iar Blankfein izbuteste astfel sa aloce mai mult timp pentru clienti si pentru strategie.

    Transformarea Goldman Sachs i-a permis institutiei sa ramana pe primul loc in randul grupurilor financiare de pe Wall Street. Fiecare anunt de profit net depaseste inevitabil recordul atins anterior la anuntarea rezultatelor din trimestrul sau anul trecut. Trimestrul I al acestui an s-a incheiat cu incasari nete record din instrumente cu venit fix (4,6 miliarde de dolari – adica 3,4 miliarde de euro), actiuni (3,1 mld. dolari) si din investitiile bancare (1,72 de miliarde de dolari). Profiturile nete de 3,2 miliarde au fost mai mari cu 29% fata de primul trimestru al lui 2006 – cifra care la acea vreme a fost, fireste, un record. Banca de investitii a Goldman Sachs contribuie acum cu 15% la veniturile grupului – inca un reper al transformarii. Iar Blankfein crede ca aceasta transformare a incurajat in mod special divizia de consultanta. „N-am fi putut avea relatiile cu clientii pe care le avem acum daca nu ne-am fi dezvoltat abilitatile de bancheri traditionali si de finantisti“, spune el.

    Unii dintre directori se tem sau, mai exact, s-au tot temut ca firma ar putea socoti dorinta de a face bani mai importanta decat principiul de business nr. 1 afisat de companie, acela de a pune clientii pe primul loc. „Obisnuiam sa ne chinuim discutand despre cum ne-ar afecta reputatia daca o sa avem un fond de private equity fara succes sau daca o sa avem unul prea agresiv“, a spus un director al Goldman care a cerut sa ramana anonim. „Dar azi nu se mai ingrijoreaza nimeni de asta. Totul e sa facem profituri.“

    Goldman, ca si alte firme de pe Wall Street, are un vant puternic din pupa, pentru ca pietele au luat-o tare in sus. Dar mixul sau de activitati si perspectiva sa patrunzatoare asupra lumii financiare au pozitionat-o destul de bine ca sa profite de pe urma creditelor ieftine disponibile pe piata si a cresterii globale accelerate. Din 2001 pana in 2006, veniturile din tranzactionare ale Goldman au crescut cu 168%, iar capitalizarea de piata a ajuns la 88 de miliarde de dolari. Acum, reticentele de pe piata fata de suprematia financiara a Goldman il cam descumpanesc pe Blankfein: „In cinci ani, am trecut de la o firma cu valoare de piata mica, considerata prea orientata pe consiliere si lipsita de muschi financiari ca sa fie luata in serios, la o organizatie care starneste articole cu titluri ca «Prea mare? Prea puternica? Prea rea!»“.

    Lloyd Blankfein glumeste ca el e de fapt un prapastios, nu un luptator (jocul de cuvinte in engleza este „a worrier, not a warrior“). De fapt, e moderat de optimist cu privire la ce se intampla pe piata. Ca orice trader priceput, incearca sa minimizeze riscul unor esecuri. „Pana la urma, ce-o sa se intample o sa se intample“, spune el. „Si atunci o sa vedem daca am avut sau nu dreptate in modul cum ne-am asumat riscurile. Dar ca sa ai succes intr-o astfel de afacere, trebuie sa ai un anumit grad de toleranta la risc.“

    Prapastiosul din el precizeaza totusi ca vrea sa aiba grija ca reputatia greu castigata a Goldman sa ramana intacta. „Nu mi-ar placea ca unuia recrutat de mine aici sa vada ca ii e mai bine daca se muta la concurenta“, spune Blankfein, incruntandu-se. „Vreau ca oamenii de aici sa aiba cariere care sa-i multumeasca, iar aceasta inseamna succes comercial, dar mai inseamna si felul cum isi traiesc oamenii viata, cum se simt in legatura cu ceea ce au ales sa faca si daca se simt impliniti de ceea ce fac.“ Si adauga: „Nu vreau sa par prea desuet, dar stiti replica aceea din «Cetateanul Kane»: «Nu-i nicio smecherie sa faci o gramada de bani, daca ceea ce vrei sa faci e doar o gramada de bani». Asa ceva nu e de ajuns aici. Asta ar putea sa sune… ma rog, nu conteaza cum o suna, e adevarat. Nu-i de ajuns“.

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Republica in staniol

    Mai stiti, din westernurile vechi, imaginea caravanei atacate de indieni, cu carutele asezate in cerc si atacatorii invartindu-se in jurul lor? Am regasit-o, intr-o zi cu caldura din aceea nebuna, in fata magazinului Unirea. M-am gandit atunci ca este o imagine cat se poate de buna pentru Romania de astazi, sub toate aspectele ei. Daca mai adaugam si o republica in staniol, am atins nirvana metaforei social-politice.

     

    Una la mana: un grup de turisti straini in fata unui mare magazin bucurestean, pensionari ciripind intr-o limba indescifrabila, toropiti de caldura ucigatoare, putin dezorientati, sau poate mai mult, pentru ca din grupul compact tasnesc numai degetele aratatoare, indreptate in toate directiile, asemeni armelor pionierilor din Vestul salbatic. In jurul lor roiesc un grup de doamne arse bine de soare, lejer costumate, inbiindu-i cu bretele transparente de sutien, flori, sosete si alte fleacuri. Ma amuz, cat de amuzat poti fi la cinci milioane de grade Celsius, imi vine in minte asocierea cu caravana si indienii, le multumesc in gand si cowboy-lor sexagenari si indiencelor fara pene in par si trec mai departe. Cativa pasi mai incolo imi dau seama ca imaginea poate fi extrapolata, cum am zis si mai sus.

     

    Doi la mana: domnul Louis Cheskin (1907 – 1981), un emigrant ucrainean venit de copil in SUA. Copilul a devenit unul din pionierii marketingului, fiind autorul, in prima jumatate a secolului trecut, al unor concepte care au diferentiat cu succes, cu mare succes, unele marci de restul competitiei; este, printre altele, parintele Marlboro Man, cowboy-ul care a ajuns sa promoveze, prin simpla sa prezenta, tigaretele Marlboro.

     

    Louis Cheskin este important pentru ca a inteles rolul perceptiilor, al senzatiilor si impresiilor in natura umana: omul nu cumpara un produs anume, omul da banii pe o suma de perceptii asupra produsului. In acest angrenaj ambalajul joaca un rol de prima importanta.

     

    Cazul margarinei Imperial este convingator: initial a fost un produs de culoare alba, care nu starnea nici un fel de interes cumparatorilor. Teoriile lui Cheskin au transformat margarina, adaugandu-i initial culoarea galbena a untului. La degustarile organizate, invitatii deja nu mai faceau diferenta intre margarina si unt. Posibilitatea cresterii vanzarilor a devenit reala, asa ca Louis Cheskin si-a sfatuit clientul sa isi numeasca produsul Margarina Imperiala, sa decoreze pachetul cu o coroana regala cat toate zilele si sa inveleasca produsul in staniol, pentru ca staniolul era intruchiparea ideii de calitate in acea perioada. Vanzarile au explodat, pur si simplu. Maslina din Martini a fost logo-ul ales de companie: „It tastes just like Butter“.

     

    Trei la mana este a treia republica. La francezi a fost deja. La noi ar trebui sa apara. Prima este republica creata de comunisti, a doua cea de dupa 1989 si cea de-a treia, la care lucreaza presedintele Basescu si intelectualii binecunoscuti. Unii ar spune ca in perioada comunista am avut de-a face cu doua republici, una populara si una socialista; nu cred ca este asa, au fost numai niste modificari de titulatura grefate pe aceeasi ideologie si fara modificari de substanta.

     

    Cu toate ca exista o serie intreaga de convingeri populare legate de importanta repetarii de trei ori a unei actiuni oarecare, succesul urmand sa apara abia dupa respectivul moment, cowboy-i, indienii, domnul Louis Cheskin, margarina acestuia si, ultimii pe lista, intelectualii ma fac sa spun ca poate e mai bine sa trecem direct la alta republica.

     

    Cred ca pentru a cunoaste viitorul trebuie de cele mai multe ori sa privesti spre trecut: a treia republica franceza a fost o epoca furtunoasa, care a rascolit existente, a iscat drame si, cel mai important, nu a fost iubita de popor. Va aduc aminte de nenumaratele guverne care au cazut din doua in doua luni, indiferent ca au fost socialiste, liberale, conservatoare, radicale, republicane sau monarhiste; de „legile scelerate“ care au limitat libertatea presei, de moartea lui Jean Jaurcs, de scandalul Panama, care a costat Franta 300 de milioane de dolari (sase miliarde de dolari in banii de acum), de afacerea Dreyfus sau de vestitul „J’accuse“ al lui Zola. Pe scurt, a fost una din epocile tulburi din balaceala careia a aparut lumea moderna.

     

    Acum ne-au inconjurat indienii sustinatori ai cauzei celei de-a treia republici, convinsi de faptul ca, daca vor colora faptele in nuanta potrivita, vor ambala republica intr-o folie lucioasa si vor alege sloganele potrivite, vom opta neconditionat pentru produsul lor.

     

    Privesc circumspect un demers care imi pare inutil; n-ar fi mai usor ca fiecare sa isi vada de treaba, pur si simplu, pe fundamentele actuale?; nu de alta, dar se intentioneaza schimbarea a ceva despre care nici nu stim cum ar trebui sa arate sau sa functioneze. Pe romaneste, priviti retrospectiv si ganditi-va daca statul roman a traversat, in ultimul deceniu si jumatate, vreo perioada mai mare de doua luni de ceea ce s-ar putea numi normalitate.

  • O casa pentru Petrom

    Cea mai mare companie de pe piata romaneasca, Petrom, a explicat anuntul de saptamana trecuta, cum ca isi construieste un sediu nou pe 100.000 de metri patrati, prin faptul ca a vrut sa isi reduca din costuri si sa aduca toti angajatii in acelasi sediu. Dar parca Petrom nu mai facea afaceri care nu erau „core business“. 

     

    Orice invitat oficial al British Airways la sediul de la Londra este intrebat daca nu vrea sa faca un tur al cladirii alaturi de un angajat sau de o persoana din conducere, britanicii fiind foarte mandri de „headquarter“-ul lor. British Petroleum isi lauda constant sediul cu consum redus de energie pe care si l-a construit la Cape Town, in Africa de Sud. Pentru suedezii de la Ikea, sediul central nu e numai o cladire de birouri, dar si un depozit de mobila si magazin. La parterul sediului McDonald’s se afla un fast-food. Imagine corporatista peste tot.

     

    Petrom nu a anuntat, la lansarea proiectului de constructie a noului sediu din Straulesti, care va fi denumit Petrom City, daca la intrarea in complexul de birouri pe care vrea sa il termine in 2009-2010 va fi o benzinarie. Cert este insa ca, odata ce nu mai incapea in sediul pe care il avea pe Calea Victoriei si s-a mutat cu chirie in patru serii de spatii de birouri, imaginea sa de cea mai mare companie integrata de petrol si gaze din Europa de Est (titlu pe care spera sa il obtina in 2010) nu prea mai era bine ilustrata. Asa ca s-a apucat, ca toata lumea de altfel, de afaceri imobiliare. In cazul de fata, acestea inseamna investirea a 130 de milioane de euro pentru constructia unui nou sediu, mai precis a unui complex de cladiri la Straulesti, cu 70.000 de metri patrati suprafata utila, in care vor incapea 2.500 de angajati.

     

    Decizia, indreptatita daca luam in calcul faptul ca o companie cu afaceri de aproape 4 miliarde de euro pe an nu avea un sediu al ei, poate sa para grabita pentru o companie careia cu o luna in urma i-a fost sistata activitatea unei rafinarii – una dintre cele doua rafinarii ale companiei, Arpechim, a primit de la Agentia de Mediu decizia de inchidere temporara din cauza nerealizarii unor investitii de mediu – si pentru o companie care s-a retras constant din mai multe afaceri, pentru a nu pierde timpul si resursele de care are nevoie spre a se dezvolta pe petrol si gaze.

     

    De la privatizarea Petrom incoace, noua conducere a companiei petroliere a vandut sistematic diverse active, precum divizia de ape minerale, motelurile si mai multe terenuri. Inclusiv fostul sediu al companiei (aflat in curs de retrocedare) a fost vandut omului de afaceri Radu Dimofte, alaturi de alte terenuri, pentru care compania a luat 30 de milioane de euro. De asemenea, Petrom a renuntat la a-si administra cea mai mare parte a retelei de benzinarii, preferand administratorii independenti. Toate acestea din acelasi motiv: nici imobiliarele, nici apa minerala si nici administrarea de benzinarii nu sunt „core business“ – afaceri esentiale pentru obiectul sau de activitate. 

     

    Unii ar pune ideea noului sediu pe seama faptului ca romanii in general, nemaivorbind de cea mai mare companie din Romania, in general vor sa fie proprietari si nu chiriasi. Altii, pe seama faptului ca nu se poate sa ai bani in Romania si sa nu faci afaceri imobiliare. Dar motivele deciziei sunt simple: compania plateste acum chirie intre 12 si 19 euro pe metrul patrat pentru aproape doua treimi din suprafata totala de 70.000 de metri patrati de birouri pe care le ocupa in Bucuresti si Ploiesti (din care 17.000 de metri patrati de birouri clasa A in Capitala), iar portofoliul de terenuri aflat in proprietate era destul de la indemana pentru ca actionarii companiei sa se foloseasca de el.

     

    Constructia va fi realizata de o companie austriaca (Alpine) si va fi amplasata pe terenul unde Petrom avea unul dintre cele mai mari depozite, la Straulesti. Depozitul a fost dezafectat, iar suprafata de 20 de hectare va fi folosita jumatate pentru constructia Petrom City si jumatate, probabil, pentru a atrage banii necesari constructiei. Mai precis, dupa ce va aloca 10 hectare din cele 20 pentru noul sediu, vor mai ramane zece care ar putea fi vandute, dupa cum spuneau oficialii Petrom saptamana trecuta. Banii atrasi prin vanzare ar ajunge pentru finantarea noii cladiri, terenul de acolo fiind evaluat de experti la peste 100 de milioane de euro.

     

    O investitie de 130 de milioane de euro este insa, la nivelul afacerilor Petrom, mult prea putin importanta. Suma aceasta reprezinta mai putin de 10% din bugetul pe care compania l-a alocat pentru investitii in rafinare si marketing pana in anul 2010 (de 1,5 miliarde de euro). Dar, si mai important, reprezinta mai putin de un sfert din profitul pe care compania l-a raportat pentru anul trecut (650 de milioane de euro).

  • Bani si in provincie

    Capitala nu mai este tinta suprema a tinerilor ce cauta un prim loc de munca remunerat rezonabil. Daca pana in urma cu cativa ani obtinerea unui prim loc de munca dadea serioase batai de cap tinerilor ce-si terminau studiile universitare, aceasta situatie pare sa se fi schimbat radical in ultima vreme, iar absolventii universitatilor din provincie pot ajunge sa castige 1.000 de euro pe luna.

     

    Provincia nu se bucura de cea mai fericita imagine in ceea ce priveste posibilitatea de dezvoltare a carierei si, implicit, de a avea castiguri salariale pe masura. Dar lucrurile se schimba de la zi la zi, iar salariile mari care erau altadata doar apanajul Bucurestiului sunt posibile acum si in alte orase ale tarii.

     

    Situatia nu este insa generalizata, ci sunt vizate mai degraba orasele cu centre universitare puternice. „Clujul are un avantaj competitiv ce nu putea ramane neobservat, prin profilul sau universitar unic in regiune“, declara Monica Ion, managing partner al Psihoselect, firma clujeana din domeniul managementului resurselor umane. Cu aproape 100.000 de studenti la o populatie de circa 320.000 locuitori, „orasul are o rata a populatiei tinere inalt educate ce nu poate fi intalnita altundeva in Romania“, spune Ion.

     

    Tendinta de crestere a salariilor pe piata provinciei este insa un fenomen ce are in spate motorul cresterii generale a economiei si investitiile straine. In urma cu doi ani, Genpact deschidea in Capitala primul centru de servicii de suport, fiind urmat de nume ca: IBM, Accenture, Hewlett-Packard sau Oracle. „In acest context, potentialul pietei fortei de munca clujene a inceput sa atraga atentia marilor companii pentru centre de servicii suport in arii de interes precum IT, contabilitate-financiar sau aprovizionare“, afirma managing partnerul Psihoselect.

     

    Prin urmare, in Romania s-a lansat o adevarata industrie noua cu nume cel putin ciudat: SSC/BPO (Shared Service Centre/Business Process Outsourcing). Centrele de servicii suport (Shared Service Centre) si externalizarea unor procese de business (Business Process Outsourcing) tintesc angajarea pentru pozitii de entry-level cu precadere a proaspetilor absolventi, explica Ion. Si daca in ultimul deceniu, India a fost leaganul acestei industrii, 2006 este anul care a marcat startul unei migratii masive catre Europa de Est.

     

    In aceste conditii, tinerii de la universitatile clujene au cateva atuuri: reputatia universitatilor, spectrul larg de limbi straine vorbite, o medie salariala mai mica doar cu 20-30% fata de Capitala si piata de real estate in plin avant (ce poate sustine noul tip de industrie). Proaspetii absolventi clujeni vorbitori de olandeza, norvegiana, ebraica sau daneza si care au cunostinte de IT sau contabilitate pot obtine venituri de 800-1.000 euro lunar, in vreme ce vorbitorii de engleza, franceza, germana sau italiana pot primi, conform lui Ion, salarii intre 400-600 de euro.

     

    Cu asemenea sume castigate la intrarea in „campul muncii“, orasul Cluj rivalizeaza cu Bucurestiul, indeobste cunoscut ca fiind zona ce si-a adjudecat cele mai mari venituri pe cap de locuitor. Acum insa lucrurile se schimba, iar paleta de optiuni include centrele universitare puternice in apropierea carora se pozitioneaza mari investitori. Dovada si faptul ca nevoia de oameni bine pregatiti va continua sa creasca si in Cluj, oras in care isi obtin anual diplomele in jur de 30.000 de absolventi.

     

    Licentiatii de la Universitatea Babes-Bolyai au, in opinia Monicai Ion, un avantaj, pentru ca primesc la absolvire si un certificat de competenta lingvistica pentru doua limbi straine, in timp ce Facultatea de Filologie are un centru de studiere a limbilor nordice unic in tara. Conform estimarilor Psihoselect, pe piata clujeana a muncii, numarul proaspetilor absolventi vorbitori de limbi straine ajunge la circa 1.500.

     

    „Pentru prima data, companii foarte mari precum Ericsson au luat in calcul orasul nostru pentru deschiderea unui SSC, chiar daca la final au ales Bucurestiul“, sustine Ion. Altii insa, cum este cazul companiei Genpact, si-au anuntat deja investitiile in Cluj. In aceeasi linie, EBS Romania a lansat, pentru producatorul de automobile  BMW, un centru de servicii pentru administrarea sistemelor IT care va deservi 24 de fabrici din Germania.

     

    „Alte doua companii, care nu sunt inca prezente in Romania, una americana, cealalta indiana, cu care suntem acum in discutii, sunt decise sa-si mute o parte din activitati la Cluj“, mai spune Ion. In aceasta situatie, cand piata muncii este tot mai dinamica, angajatorii trebuie sa-si pozitioneze foarte bine ofertele de locuri de munca pentru a atrage candidatii valorosi in timpul propus si incadrandu-se in grilele salariale estimate pentru Romania. Cu atat mai mult cu cat nici grilele salariale nu sunt batute in cuie si aparitia pe piata a unei noi companii pune presiune asupra ofertelor. Foamea de oameni a angajatorilor a deschis cutia Pandorei: orice candidat, chiar si fara experienta, poate pretinde acum conditii mai bune de munca si un pachet salarial ce in urma cu numai cinci ani parea doar un vis.