BusinessMagazin

Blog

  • Cel mai tanar CFO

    La 29 de ani, Bianca Bobutanu conduce deja de cateva luni departamentul financiar al MOL Romania, fiind singurul CFO sub 30 de ani al unei companii cu afaceri de peste jumatate de miliard de euro.


    Nu exista zi in care Bianca Bobutanu sa nu discute chiar si de cateva ori cu Zsolt Szalay, CEO al MOL Romania. „Avem o relatie foarte buna, bazata pe incredere, o comunicare excelenta si ne consultam in decizii si situatii care, intr-o industrie ca a noastra, apar cu o frecventa zilnica“, marturiseste Bianca Bobutanu. In industria de petrol si gaze, spune ea, sa conduci un departament financiar „inseamna sa fii la curent cu tot ce se intampla pe piata, sa cunosti cat mai bine natura afacerii pe care o conduci, sa fii intr-o permanenta comunicare cu toate departamentele companiei astfel incat sa poti sa iei deciziile cele mai bune pentru companie si in cel mai scurt timp posibil“.


    Anul acesta, MOL Romania va investi 15,4 milioane de euro pentru a-si extinde reteaua de benzinarii cu noua statii, atât prin investitii greenfield, cât si prin achizitii. „In perioada 2008-2010, MOL va pastra un ritm sustinut de crestere a investitiilor si isi va concentra activitatea si pe cresterea activitatii diviziei de lubrifianti pe piata romaneasca prin dezvoltarea portofoliului de lubrifianti si produse de ingrijire auto“, spune directorul financiar.


    Ca CFO, Bianca Bobutanu coordoneaza o echipa de 55 de persoane (majoritatea dintre ei lucreaza la Cluj, unde compania are sediul central) si este responsabila pentru asigurarea securitatii financiare a companiei, dar si pentru organizare si coaching pentru echipa departamentului financiar. „Sunt om de finante, adica omul cifrelor, dar intotdeauna imi doresc sa fiu aproape de business, sa cunosc tot ceea ce se intampla, ca sa pot determina riscurile sau oportunitatile financiare care pot aparea, sa pot evalua resursele de care avem nevoie si cum sa le folosim in cel mai eficient mod.“


    In 2001, Bianca Bobutanu a terminat Facultatea de Finante, Banci, Burse din cadrul Academiei de Studii Economice, iar in 2005 a absolvit toate examenele ACCA (Association of Certified Chartered Accountants). Imediat dupa ce a terminat facultatea s-a angajat in consultanta la compania Haarmann, Hemmelrath & Partners, unde a ramas timp de cinci ani. „In aceasta perioada am dobândit cunostinte pe care niciun alt domeniu nu le poate oferi. Consultanta te invata sa devii o persoana orientata spre calitate si rezultate; in plus, ajungi sa cunosti foarte multi oameni si sa inveti de la fiecare câte ceva.“


    De altfel, spune ca decizia de a lucra in consultanta este cea mai inspirata din cariera sa de pana acum. La polul opus se afla incercarea de a lucra intr-o banca, unde nu a reusit sa reziste mai mult de trei zile, pentru ca, spune ea, „s-a dovedit a fi un domeniu care nu ma reprezinta, fiind prea static pentru mine“. In noiembrie 2006 a venit la MOL Romania pe postul de controlling & planning manager, pentru ca isi dorea sa lucreze pentru o singura companie, unde sa investeasca experienta acumulata in consultanta. „Pe de alta parte, m-am temut ca in aceasta postura nu voi mai avea parte de adrenalina, de noutatea si dinamismul pe care le oferea consultanta, cu care ma obisnuisem. Dar am gasit din plin ceea ce cautam si nu regret niciun moment decizia.“


    Ziua ei de lucru incepe in jurul orei 7,30. Prefera sa vina la birou devreme, pentru a evita aglomeratia din trafic. In plus, are suficient timp sa isi organizeze ziua, in timp ce savureaza o cafea si citeste revista presei. Prima decizie pe care a luat-o ca CFO al MOL Romania a fost sa plece la Cluj pentru a cunoaste personal toti oamenii din departament. Recunoaste ca cere foarte mult de la echipa cu care lucreaza, mai ales in ceea ce priveste profesionalismul, seriozitatea si promptitudinea. „Ofer in schimb exact aceleasi lucruri, alaturi de suport, coaching si coordonare“, spune Bobutanu.


    In timpul liber, atata cat are, ii place sa calatoreasca, sa asculte muzica veche de calitate, sa citeasca si sa rezolve puzzle-uri. „Pe plan personal imi doresc sa petrec mai mult timp cu cei dragi si sa imi gasesc timp ca sa-mi organizez nunta.“

  • Fiecare cu brokerul lui

    Lansarea fondurilor de pensii private obligatorii, pilonul II, are efecte si asupra brokerilor din piata de capital. Societatile de brokeraj si companiile de administrare a activelor sunt curtate intens de asiguratori.


    Din fondurile celor trei milioane de salariati care vor intra obligatoriu in pilonul II, analistii estimeaza ca aproximativ 25% vor ajunge in actiuni listate pe Bursa de Valori. Chiar daca in prima faza suma nu este mare, mai putin de 100 de milioane de euro pentru 2008, fondurile de pensii si-au asigurat deja colaborarea cu cate un intermediar de valori mobiliare. Cel mai usor este pentru grupurile financiare care au divizii integrate de asigurare si intermediere: ING, BCR, BRD, Allianz-Tiriac si Bancpost (prin EFG Eurobank Securities) sunt companii care nu au avut nevoie sa caute un intermediar. Alte doua banci importante au preferat sa se alieze cu nume importante din asigurari. Banca Transilvania a adus olandezii de la Aegon, iar Raiffeisen Bank a decis sa colaboreze cu AIG Life. De asemenea, OTP Bank a infiintat un fond de pensii propriu si a anuntat ca va deschide in curand o societate de administrare de active si una de consultanta.


    Certinvest, societate de administrare a activelor, a fost preluata saptamana trecuta de compania de asigurare Aviva, intr-o tranzactie estimata la mai mult de 3 milioane de euro. Cel mai mare grup de asigurari din Marea Britanie a preferat sa achizitioneze o societate romaneasca cu experienta pe piata autohtona, in loc sa creeze de la zero o companie de administrare a fondurilor de investitii. „Pentru primul an de functionare a fondului de pensii nu se va percepe comision de administrare, doar din 2009 vom stabili un procent pentru administrarea acestuia“, a declarat Shah Rouf, director general al Aviva Romania. El a precizat ca din al doilea an marimea comisionului nu va mai fi semnificativa, determinanta fiind valoarea randamentului adus de plasamente. Intermediarul pentru investitiile fondului de pensii va fi, cel mai probabil, Intercapital Investments, avand in vedere actionariatul comun cu Certinvest (Fondul Romano-American pentru Investitii).


    La randul sau, Vienna Insurance Group a achizitionat inca din primavara de la Finansbank societatea de brokeraj Finans Securities. Asiguratorul austriac a intrat agresiv pe piata de profil din Romania, preluand pana acum mai multe companii de asigurare, precum Omniasig (care intre timp a lansat propria societate de pensii, Omniasig Pensii Private), Agras si Asirom si ajungand sa detina acum o cota de circa 20% din piata de asigurari. Prin achizitionarea Finans Securities, tranzactionarea pe piata de capital sau administrarea fondurilor de investitii se pastreaza in interiorul grupului. Noua societate de brokeraj se va numi Vienna Insurance Trust, in prezent fiind necesara doar inregistrarea la Registrul Comertului pentru ca achizitia sa fie completa, spune Adrian Simionescu, directorul Finans Securities. Administrarea activelor din pensii va fi realizata de noua companie, urmand a fi lansate cateva fonduri de investitii. „Vom lansa si un fond de investitii cu risc zero. Nu va fi garantat randamentul, insa nu se vor putea pierde banii“, spune Simionescu.


    Iar acestea nu sunt singurele tranzactii de acest fel. Tot in urma cu cateva luni, Swiss Capital, o alta societate de servicii financiare, a fost preluata de KBC Capital. In prezent, un fond de investitii londonez este interesat de achizitionarea unui pachet de actiuni la SSIF Broker Cluj. Odata cu lansarea pilonului II al sistemului de pensii si in conditiile in care pe piata activeaza 70 de intermediari financiari, un numar destul de mare raportat la dimensiunile pietei de capital (Polonia are doar 40 de societati de brokeraj), este de asteptat ca fuziunile si achizitiile sa continue.

  • Cat face averea fratilor Micula?

    Compania European Drinks a inceput un proces de rebranding al produselor, menit sa schimbe imaginea traditionala a grupului de firme al fratilor Micula, de fabricant de produse ieftine. Rebrandingul ar urma sa creasca valoarea de ansamblu a unui grup estimat deja de cei doi frati la peste 1,5 miliarde de euro.


    Imediat cum pasesti in aeroportul Oradea esti intampinat de un panou publicitar cu Izvorul Minunilor, mare cat jumatate din unul din peretii salii de asteptare, semn ca ai ajuns in patria European Drinks & Food. Cu cea mai mare fabrica de bere din Romania, ocupand prima pozitie pe piata bauturilor racoritoare non-cola, a doua pozitie pe piata apelor minerale si cu afaceri ramificate in productie alimentara, media, turism si real estate, grupul de firme din Bihor a ajuns sa detina active tangibile care depasesc 800 de milioane de euro, potrivit lui Ioan Micula, presedintele European Food. La aceasta se adauga brandurile, despre care Viorel Micula, presedintele European Drinks, sustine ca ar valora in total „cateva sute de milioane de euro“. Prin urmare, valoarea totala a grupului „trece categoric de 1,5 miliarde de euro“, a estimat Viorel Micula intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Daca estimarea ar fi reala, ar insemna ca fratii Micula sa intre in randul miliardarilor in euro, alaturi de Dinu Patriciu, Ion Tiriac si Zoltan Teszari.


    Ultima miscare a fratilor Micula vizeaza tocmai cresterea in valoare a brandurilor, prin schimbarea strategiei de promovare. Primul pe lista: Izvorul Minunilor. „Este adevarat ca un produs cu un pret mai scazut este perceput ca fiind un produs ieftin in ansamblu. Dar Izvorul Minunilor este un produs premium, situat peste gama medie. Pur si simplu nu a beneficiat de o campanie de comunicare buna si de ambalajul adecvat“, declara Adinel Tudor, senior partner al Trout & Partners Consulting, compania care a realizat noua strategie de marketing a grupului.


    Potrivit directorului executiv al European Drinks, Adrian Rotar, care citeaza un studiu realizat de ACNielsen, Izvorul Minunilor are o cota de piata in volum de 18,33%, in urma liderului Borsec (produs de Romaqua), cu 25%, dar inaintea Coca-Cola, care ocupa cu Dorna locul al treilea, cu 17,2%. Adrian Rotar spune ca pierderea pozitiei de lider de catre European Drinks pe acest segment poate fi pusa si pe seama cresterii puterii de cumparare, coroborata cu o perceptie a brandului ca fiind unul economic, dar mai ales pe seama deciziilor de business. „Berea a mers foarte bine si a fost nevoie sa impartim liniile de productie intre ape si bere; pur si simplu nu am mai putut produce apa cat doream. Dar am pus recent in functiune trei linii noi de productie la fabrica de bere si astfel am descongestionat capacitatile pentru apa plata si minerala“, explica Rotar.


    Schimbarea imaginii Izvorului Minunilor va costa grupul peste 10 milioane de euro pana in 2009, in aceasta suma fiind incluse si cheltuielile pentru modificarile de pe linia de productie si cele pentru realizarea noilor ambalaje. Pe langa schimbarea strategiei de comunicare a brandului, European Drinks a lansat si o noua marca de apa minerala, Hera, aceasta fiind pozitionata pe segmentul economic, pentru a se realiza mai bine distinctia dintre cele doua produse. „Deja realizam o segmentare mai buna a produselor. Din punctul de vedere al businessului am impins anul trecut pretul la Izvorul Minunilor, deoarece merita sa fie sus din toate punctele de vedere. Si vom continua la fel. Plus ca ne dorim si noi aceleasi marje de profit ca ale competitorilor nostri“, recunoaste Adrian Rotar.


    Acelasi model ar putea fi urmat in viitorul apropiat si pe segmentul bauturilor racoritoare, unde Frutti Fresh ar urma sa fie promovat puternic ca produs din gama medie, in timp ce marca Adria ar urma sa fie mentinuta pe segmentul economic. In plus, grupul are in vedere si lansarea unor noi marci de bere, unele pe un segment superior celui pe care este plasata berea Burger.


    Ce sanse are incercarea European Drinks & Food de a schimba perceptia consumatorilor asupra brandurilor? Stefan Liute, strategy director in cadrul companiei de branding Grapefruit, spune ca noua campanie de comunicare va trebui sustinuta de o componenta de relatii publice care sa imbunatateasca imaginea grupului si de o distributie care sa ia in calcul si canalele HoReCa (hoteluri, restaurante, catering). „Cu siguranta nu va fi usor, dar au cum sa iasa de sub reputatia de fabricant de produse ieftine. Au foarte multe posibilitati, dar depinde numai de ei daca vor reusi“, spune directorul de strategie al Grapefruit, adaugand ca nu crede ca un brand de genul Izvorul Minunilor ar valora zeci de milioane de euro si ca valoarea unui brand este data doar de piata si de tranzactiile ce au loc. Bogdan Branzas, CEO si creative director al firmei de consultanta de branding Branzas, considera ca schimbarea comunicarii si a ambalajului poate imbunatati perceptiile asupra brandului, „insa daca nu sunt operate schimbari majore la esenta produsului, urcarea in segmentul premium poate fi incerta“.


    Fratii Micula admit ca valoarea exacta a brandurilor poate fi data doar de o tranzactie, dar in privinta capacitatilor de productie se pot face unele estimari. „In Moscova s-a vandut recent o fabrica de bere la un multiplu de 50 de ori EBITDA (profitul operational). Noi am inregistrat anul trecut la nivel de grup un EBITDA de aproximativ 60 de milioane de euro, iar daca luam in considerare si afacerile din mass-media, acesta este de 70 de milioane de euro“, spune Ioan Micula. „Pe segmentul de ape minerale si sucuri, un producator dintr-o piata emergenta poate fi vandut chiar si la un multiplu de 20 de ori profitul operational“, adauga Viorel Micula.


    Obiectivele grupului in acest moment sunt, in afara de intarirea imaginii brandurilor, consolidarea pozitiei pe piata interna si majorarea exporturilor. „Pe pietele din Europa Centrala si de Est exista un potential de 120 de milioane de consumatori. Daca vindem doar 2% din cantitatea de apa care se consuma in regiune, ar insemna sa ne dublam capacitatile actuale de productie“, apreciaza Ioan Micula. Potrivit datelor Societatii Nationale a Apelor Minerale, European Drinks a imbuteliat anul trecut aproximativ 130 de milioane de litri de apa minerala, fratii Micula estimand pentru acest an o crestere pe segmentul de ape si sucuri de 20%, atat in volum cat si in valoare.


    In ceea ce priveste European Food, Ioan Micula vorbeste in primul rand de marirea capacitatii de productie a fabricii de bere de la Draganesti, de la 5 la 6,5 milioane de hectolitri, ceea ce ar insemna aproape 30% din consumul total de bere din Romania. Marca Burger, care a deschis segmentul de PET-uri pe plan local, este cel mai bine vandut produs al companiei, care are ca principali concurenti pe o piata estimata la un miliard de euro la preturi de raft, multinationalele Heineken, SAB Miller, InBev si United Romanian Breweries Bereprod. „Am crescut in ultimii doi ani cu peste 50%, deci ne-am bucura daca am ramane la acelasi nivel ca in 2006, cand am atins o cifra de afaceri de 170 de milioane de euro si un profit de 10 milioane de euro. Profitul net nu este insa intotdeauna cel mai bun indicator, deoarece facem investitii“, considera Ioan Micula.


    Prima companie a grupului a fost Transilvania General Import-Export, fondata de Ioan Micula pentru a realiza importuri in Suedia de calculatoare (cei doi frati fiind plecati in Suedia inainte de 1990). „Am adus sepci, tricouri cu American Football, bere, tot ce s-a putut si era interesant in acea perioada in Romania. Iar unele au mers foarte bine in acea perioada, am avut produse vandute si cu o marja de 500%“, isi aminteste Viorel Micula, care a fost cooptat in actionariatul companiei in 1992. Primele produse au fost depozitate in garsoniera unui prieten de familie, „dupa modelul tuturor afacerilor mici care pornesc dintr-un garaj“, spune Ioan Micula.


    Importurile au fost urmate de dezvoltarea primelor capacitati de productie si de castigarea licitatiei pentru exploatarea zacamantului de apa minerala Izvorul Minunilor de la Stana de Vale. „In martie 1997 am luat anuntul de licitatie din ziar si m-am prezentat. Au venit zeci de investitori, multi dintre ei straini, dar s-au speriat cand au vazut muntii si padurile de aici“, spune Viorel Micula. Cei doi oameni de afaceri sustin ca nicio banca nu a dorit initial sa ii crediteze, planul de exploatare a zacamantului fiind considerat nerealizabil. Astfel, dezvoltarea initiala s-a facut cu fonduri proprii, investitiile derulate la Stana de Vale fiind acum de 35 de milioane de euro, in timp ce valoarea totala a investitiilor in European Drinks & Food a ajuns la cateva sute de milioane de euro, potrivit lui Ioan Micula. In afara de reinvestirea profitului, fratii au avut insa nevoie de credite bancare, a caror valoare totala se ridica acum la aproximativ 230 de milioane de euro.


    Cresterea afacerilor celor doi frati, care au renuntat la cetatenia romana in favoarea celei suedeze, a fost insotita de acuzatii privind evaziune fiscala si de obtinere preferentiala de reesalonari, scutiri de impozite si alte avantaje din partea autoritatilor locale si centrale. „In SUA se numeste lobby si toata lumea este de acord ca daca esti un investitor mare in zona, este normal sa incerci sa mentii o relatie apropiata cu autoritatile. Daca incerci asa ceva in Romania, esti acuzat de coruptie“, spune Ioan Micula.


    Legat de datoriile grupului catre bugetul de stat, directorul executiv al European Drinks spune: „Ce a fost a fost atunci. Acum grupul nu mai are nicio restanta catre bugetul de stat, fiind la luna cu fiecare plata. Iar daca Dinu Patriciu spune ca este cel mai mare platitor de impozite la bugetul de stat, noi putem fi atunci considerati ca ocupanti ai pozitiei secunde“. Potrivit datelor Ministerului de Finante, companiile grupului nu figureaza in topul restantierilor la bugetul de stat, la cel al asigurarilor de sociale si de sanatate, oficialii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) mentionand ca datele privind reesalonarile de datorii nu sunt publice.


    Cei doi oameni de afaceri se afla si intr-un proces cu statul, intentat la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID) de pe langa Banca Mondiala, motivul fiind reprezentat de retragerea unor facilitati fiscale acordate European Drinks si European Food pentru investitiile in zonele defavorizate. In plus, fratii Micula sustin ca trebuia sa beneficieze de un acord bilateral semnat de stimulare a investitiilor intre Romania si Suedia, ei avand statut de investitori straini in urma renuntarii la cetatenia romana.


    In ciuda procesului cu statul roman si a acuzatiilor de evaziune fiscala, cei doi oameni de afaceri spun ca sunt decisi sa isi continue investitiile si ca n-au de gand sa vanda nicio parte din afacere, desi primesc „in fiecare saptamana“ oferte de cumparare. Iar planurile celor celor doi bihoreni nu se opresc la productia de sucuri, bere sau bauturi alcoolice. Potrivit declaratiilor proprii, fratii Micula detin in total peste 2,5 milioane de metri patrati de terenuri, investitiile in sectorul imobiliar fiind in continuare o optiune luata in calcul, desi pana acum n-au anuntat nici un proiect concret de dezvoltare. „Nu poti face foarte multe lucruri in acelasi timp cu rezultate foarte bune, si atunci ne concentram doar pe anumite lucruri. Terenurile nu fug de acolo“, spune Ioan Micula. Terenurile ar ridica considerabil valoarea averii celor doi frati, daca estimarile lor privind evolutia preturilor s-ar confirma: „Eu am vrut sa cumpar in Mamaia si sub 1.000 de euro pe metrul patrat nu am gasit. Dupa ce se va termina structura de autostrazi, valoarea terenurilor de la mare s-ar putea tripla sau ar putea creste chiar de 4-5 ori“.

  • Afacerile fratilor Micula

    Ioan si Victor Micula au inceput prin importuri si s-au extins la productia alimentara, turism, media si real estate. Grupul detinut de cei doi frati ar putea depasi in acest an o cifra de afaceri cumulata de 800 de milioane de euro, fata de circa 670 de milioane de euro anul trecut.

     

    Productie: Principalele companii ale grupului sunt cele care se ocupa cu imbutelierea apelor minerale si producerea sucurilor (European Drinks si Tonical Trading), cu producerea berii, a sosurilor, dulciurilor, snacks-urilor si cerealelor (European Food), a bauturilor spirtoase (Scandic Distilleries) si compania care produce ambalajele PET – Rieni Drinks.

     

    Transilvania General Import-Export: Compania prin care s-au realizat initial importurile, aceasta realizand ulterior distributia productiei proprii. Grupul detine si firma Comalimenta, care opereaza o retea de magazine proprii.

     

    Mass-media: Cei doi oameni de afaceri detin posturile de televiziune National TV, Favorit si N24, mai multe ziare locale, precum si cotidianul Realitatea Romaneasca, care mai apare doar in varianta online. Din declaratiile actionarilor grupului reiese ca afacerile din media au inregistrat anul trecut un profit operational de 10 mil. euro.

     

    Turism: Grupul detine 12 unitati hoteliere pe litoral, toate clasificate la doua stele, si un hotel de trei stele la Stana de Vale. Sub Transilvania Tour si Izvorul Minunilor Stana de Vale este inregistrat patrimoniul hotelier, iar sub Turist Center este inregistrata agentia de turism a grupului.

     

    Alte afaceri: Fratii Micula mai detin compania Multipack, care se ocupa de producerea capacelor si a etichetelor, Starmill SA, al carei obiect de activitate este moraritul, respectiv Brametchim si Carmetchim, prin care sunt organizate operatiunile imobiliare. Depozitele de cereale sunt inregistrate sub Comcereal Arad, in timp ce Original Prod este tipografia unde sunt realizate etichete si materiale publicitare.

  • GHID DE PENSII: Cateva procente diferenta

    Aparent, majoritatea fondurilor de pensii obligatorii ce s-au lansat in urma cu doua zile pe piata sunt identice. In realitate, flerul administratorului si conditiile stabilite prin prospectul de emisiune pot face o diferenta la capitolul randament.

    In Romania, spre deosebire de alte cateva tari (cum ar fi, de exemplu, Slovacia), administratorii de pensii obligatorii administrate privat au voie sa detina in portofoliu un singur fond. In pilonul III, cel al pensiilor facultative, numarul de fonduri pe care il poate administra o companie nu este limitat la unul – iar pe piata exista deja companii (Allianz-Tiriac si ING Asigurari de Viata) care au in portofoliu cate doua fonduri de pensii. La pilonul II, al pensiilor obligatorii, legea este insa clara: fiecare administrator autorizat are un singur fond si fiecare participant poate subscrie la un singur fond/administrator. Startul pensiilor obligatorii (pe 17 septembrie) s-a dat cu 14 administratori autorizati si tot atatea fonduri.

     

    Cu exceptia fondului administrat de Generali, toate celelalte propun contribuabililor conditii aproape identice: strategia de investitii vizeaza un risc mediu, iar comisioanele sunt plasate la majoritatea administratorilor la limita de sus permisa de lege. In aceste conditii, in aparenta cel putin, alegerea este de-a dreptul banala pentru orice contributor – cu atat mai mult cu cat banii sunt oricum in siguranta – pentru ca fondurile de pensii nu pot da faliment si deci nu se pierd. Diferenta o vor face – din punctul de vedere al administratorilor – capacitatea agentilor de a vinde cat mai mult, renumele companiei (cat este ea de cunoscuta in ochii potentialilor clienti) si sumele pompate in publicitate.

     

    Pentru contribuabili – care sunt, in mod obligatoriu, angajatii cu varsta de maxim 35 de ani si, optional, cei de maxim 45 de ani – diferenta vine din capacitatea administratorilor de a le asigura un randament cat mai bun. Randament care tine intr-o masura mare de strategia de investitii aleasa de catre administrator si, intr-o oarecare masura, de costurile pe care contribuabilul trebuie sa le suporte.

     

    Plecand de la politica de investitii aleasa, clasificarea fondurilor se face in fonduri cu risc scazut, mediu si ridicat – ponderea activelor investite in actiuni fiind, pana la urma, criteriul de departajare. Un fond cu profil scazut de risc investeste 15% din active in actiuni listate, pe cand un fond cu profil mediu poate plasa pana la 30% din active in actiuni, iar unul cu grad ridicat de risc poate merge cu acest tip de plasamente pana la 50% din active. Gradul de risc al unui fond este evidentiat in mod obligatoriu in prospectul de pensii.

     

    Revenind insa la oferta preponderenta pe piata romaneasca – de fonduri cu grad mediu de risc -, trebuie avut in vedere ca mici diferente pot aparea de la o companie la alta. Practic, prin prospect, fiecare administrator isi stabileste o structura-tinta a portofoliului – o strategie de investitii pe care isi propune sa o urmareasca pe termen lung. In cadrul acestor limite generale, fiecare administrator poate jongla in alte limite (stabilite de el, prezentate si ele in prospect), in cadrul carora pot sa se miste in functie de conditiile de piata, de perspectivele plasamentelor respective si, nu in ultimul rand, de flerul celui ce decide strategia de investitii. Pentru a da doar cateva exemple, la Bancpost, pentru instrumentele pietei de capital limitele sunt de 5-25%; la Allianz Tiriac, alocarea activelor in instrumente ale pietei de capital poate fi intre 15% si 35% – ambele sunt insa fonduri cu risc mediu.

     

    Pe de alta parte, in cadrul aceluiasi tip de plasament (din punctul de vedere al riscului pe care il implica), alocarea poate sa difere de la un administrator la altul. Spre exemplu, la ING structura-tinta a portofoliului este de 30% valori mobiliare, obligatiuni emise de autoritatile publice locale, instrumente ale pietei monetare si titluri emise de organisme de plasament colectiv si 70% titluri de stat (inclusiv instrumente emise de institutii ca Banca Mondiala sau Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare). In cea de-a doua categorie – cea a instrumentelor sigure – defalcarea arata astfel: titluri de stat – 67%, titluri de stat emise de guvernele din SUA, Canada, Japonia – 1%, obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale – 2%. La Allianz Tiriac, portofoliul-tinta este tot 30% in instrumente ale pietei de capital si 70% in instrumente cu risc scazut, dar ponderea aici este de 67,5% in titluri de stat emise de Ministerul Economiei si Finantelor din România, state membre ale Uniunii Europene sau apartinând Spatiului Economic European; 1% in titluri de stat emise de Japonia, Canada si SUA; 1,5% in obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale. La Bancpost, structura portofoliului cuprinde instrumente cu risc scazut (70%), obligatiuni municipale (5%), instrumente ale pietei de capital (15%) si instrumente ale pietei monetare (10%). La capitolul instrumente cu risc scazut, detalierea difera de a celorlalti doi competitori: titluri de stat (romanesti si din Spatiul Economic European) – 55%, titluri de stat emise de state terte (SUA, Canada, Japonia) – 10%, obligatiuni emise de organisme supranationale (Banca Mondiala, BERD, Banca Europeana de Investitii etc) – 5%.

     

    Intre aceste limite – usor diferite de la un fond la altul – administratorii pot sa actioneze pentru a obtine un randament cat mai atragator pentru contribuabilii lor. Contribuabili care, la un moment dat, pot renunta cu destula usurinta la un fond cu risc mediu pentru a merge la un alt fond – tot mediu ca risc, dar cu performante mai bune.    

  • Puncte cheie

    OFERTA. Pana in prezent au fost autorizati 14 administratori de fonduri de pensii obligatorii (AIG, Allianz-Tiriac Pensii Private, Aviva, Bancpost, BCR, BRD, BT Aegon, Generali, ING, Interamerican, KD Fond de Pensii, Omniasig, OTP si Prima Pensie). AG2R, Marfin-Egnatia si Romexterra-Delta au fost autorizati la sfarsitul saptamanii trecute, dar nu au inca fondurile autorizate.

     

    START. Perioada de subscriere dureaza pana la 17 ianuarie 2008, timp in care toti angajatii cu varsta de maxim 35 de ani sunt obligati sa isi aleaga o companie spre care sa fie redirectionata o parte din contributia pentru pensie (CAS), care va fi administrata privat.

     

    PLASAMENTE. Desi legislatia romaneasca le permite sa investeasca pana la 50% din active in actiuni, cei mai multi dintre administratori au ales sa mearga pe o cale mai sigura – cea a fondurilor cu risc moderat. Dintre plasamentele cu risc moderat, titlurile de stat sunt o componenta de baza in planurile de investitii ale fondurilor de pensii, dar in Romania nu se emit inca nici la volume si nici la frecvente suficiente. Obligatiunile municipale pot fi interesante, spun reprezentantii fondurilor de pensii, pentru ca au scadente lungi, de pana la 20 de ani, dar au si un minus: nu au rating si un istoric suficient de indelungat. Obligatiunile corporatiste, chiar daca au scadente mai mici decat cele municipale, ar putea fi unul dintre cele mai atractive plasamente pentru fondurile de pensii. In afara de emitentii romani, sunt atractive pentru fondurile de pensii si companiile straine care nu sunt prezente pe piata de aici, dar care emit obligatiuni in lei. Depozitele in banci, pe de alta parte, sunt plasamentele ce implica cel mai redus grad de risc dar, pe masura, si cele mai mici randamente.

     

    POLITICA DE INVESTITII. Este declaratia in forma scrisa a administratorului privind strategia de investire a activelor fondului pe care il administreaza si descrie si alte elemente caracteristice investitiilor financiare, cum ar fi metodele de evaluare a riscurilor investitionale, procedurile de management al riscului, precum si persoanele responsabile de luarea deciziilor si realizarea investitiilor. Politica de investitii a administratorului este descrisa in prospectul schemei de pensii.

  • STUDIU DE CAZ: Cu desertul la pachet

    CONTEXTUL:  Cifra de afaceri realizata de Alka Grup a crescut constant in ultimii ani, cu rate medii de 20-25%. Dezvoltarea companiei a mizat insa pe monitorizarea permanenta a pietei, pentru a identifica felul in care se schimba obiceiurile de consum si, implicit, oportunitatile de ajustare sau completare a gamei de produse.

     

    DECIZIA: Compania a lansat anul trecut „Prajitura casei“, pozitionat ca produs destinat femeilor active, aflate mereu in cautare de solutii pentru a economisi din timpul afectat gospodariei.

     

    EFECTELE: La finalul lui 2006, la cateva luni de la lansare, noul produs ajunsese deja sa detina 7% din totalul vanzarilor Alka, in conditiile in care predictiile initiale se refereau la un prag de 5% din cifra de afaceri. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei s-a apropiat de 30 de milioane de euro, inregistrand o crestere de 20% fata de 2005.

     

    Analizand piata, producatorul de dulciuri Alka s-a oprit la un public-tinta cu potential: femeile active, implicate in viata profesionala, care nu au timpul necesar prepararii unor deserturi elaborate. Compania a venit deci cu „Prajitura casei“, un produs ready-made.

     

    Studiile realizate de Alka arata ca 70% dintre femeile active din mediul urban ar cumpara produse alimentare gata preparate (ready-made), pentru ca au prea putin timp la dispozitie pentru a gati. Aproape trei sferturi din femeile din mediul urban spun ca au mai putin timp pentru gatit decat aveau mamele lor si ca ar apela la solutia unor prajituri gata preparate, dar care sa aiba gustul si aspectul celor facute in casa.

    Ideea de ready-made, asociata cu faptul ca in general dulciurile sunt destul de laborioase in realizare, dar sunt apreciate de toti membrii familiei a fost punctul de pornire, spune Ruxandra Roman, communication and marketing manager al Alka Co. Tinta pentru „Prajitura casei“ o reprezinta, prin urmare, mai ales femeile de 20-35 de ani din mediul urban, implicate in viata profesionala, cu educatie cel putin medie si venituri peste medie, pentru care timpul liber este foarte important. Ele sunt cele care decid asupra meniului casei si iau decizia finala in procesul de aprovizionare, adauga Roman.

     

    Povestea noului produs, lansat la mijlocul anului trecut, a inceput insa cu trei ani inainte de aparitia pe piata. Atat a durat procesul de definire a retetelor si de dezvoltare a tehnologiei de preparare a prajiturilor, care a implicat patiseri din Austria, Elvetia, Suedia si Romania. Alegerea tipului de prajitura n-a fost grea, fiind cautat un produs versatil: checul (reteta de plecare pentru „Prajitura casei“), perceput ca gustare, tratatie sau desert si insotit sau nu de ceai, lapte sau cafea.

     

    Acum, prajitura exista in patru variante de arome: mar confiat, vanilie si fulgi de ciocolata, cacao si fulgi de ciocolata, fructe confiate. Cele patru variante au fost dezvoltate pe baza unor studii ce au indicat preferintele consumatorilor autohtoni, sustine reprezentanta companiei, „dar incercam sa anticipam directiile de dezvoltare, raportandu-ne la evolutiile pietelor internationale mai mature“.

     

    Sortimentul cu cacao si si fulgi de ciocolata ramane cel mai cautat, cu circa 35% din vanzari, urmat de vanilie cu fulgi de ciocolata. „Surpriza ultimelor trei luni este ca pe perioada de vara au crescut vanzarile la sortimentul cu fructe confiate, care s-au apropiat puternic de locul al doilea“, comenteaza Ruxandra Roman.

    Investitiile destinate noului produs au fost de un milion de euro, jumatate din fonduri fiind destinate achizitiei a doua noi linii de productie. 40% din investitie a fost destinata cercetarii pentru intocmirea retetelor proprii si pentru sondarea preferintelor publicului. Diferenta (cam 100.000 de euro) a fost cheltuita pentru realizarea unui ambalaj special pentru noul produs, care sa pastreze prospetimea si sa fie usor de folosit. Volumul total al investitiilor, in cei 13 ani de la infiintarea companiei, se apropie de 15 milioane de euro. Alka are in portofoliu napolitanele Alka si semintele Nutline.

     

    Noul produs a insemnat practic pentru Alka lansarea unei noi directii de afaceri. In cateva luni de la iesirea pe piata, a ajuns la vanzari de peste doua milioane de euro. Altfel spus, noul produs a ajuns sa detina 7% din totalul vanzarilor Alka, fata de previziuni initiale de 5% din cifra de afaceri. Anul trecut, cifra de afaceri a fost de aproape 30 de milioane de euro, iar pentru anul in curs, reprezentantii companiei se asteapta la o evolutie similara.  

  • CATEVA RECORDURI

    America House a fost vanduta pentru 120,3 milioane de euro, a anuntat GTC, fara a spune si numele cumparatorului. Potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar, cladirea va fi preluata de Ixis Corporate & Investment Bank, subsidiara a grupului financiar francez Natixis. Aceasta nu e decat ultima dintr-un sir de tranzactii care au stabilit noi recorduri pentru piata romaneasca.

     

    INCEPUTURILE: In 2003, Opera Center (dezvoltata de cehii de la Portland Trust) si Europe House erau primele cladiri construite in Romania preluate de investitori institutionali – austriecii de la CA Immo si, respectiv, Europolis – pentru circa 30 de milioane de euro fiecare.


    CEA MAI SCUMPA: Pana la vanzarea America House, cel mai mare pret platit pentru o singura cladire de birouri au fost cele 80 de milioane de euro date de GLL Real Estate Partners pe Charles de Gaulle Plaza.


    PRIMA PESTE 100: Prima tranzactie peste o suta de milioane de euro realizata pe piata de birouri a fost vanzarea parcului de afaceri S.Park, situat langa Casa Presei Libere, catre fondul austriac Immoeast.


    PRIMUL PORTOFOLIU: Prima achizitie de portofoliu a avut loc in urma cu aproximativ o luna, cand un fond de investitii administrat de Allianz a cumparat trei imobile de birouri – Millennium Business Centre, PGV Tower si Construdava I – de la un fond al Charlemagne Capital pentru 110,5 milioane de euro.


    CEA MAI MARE SUMA: Tranzactia cu cea mai mare valoare nu s-a incheiat insa pe piata de birouri, ci in retail. Immoeast a cumparat complexul comercial Polus Center din Cluj-Napoca, ce ar urma sa fie deschis in acest an, intr-o afacere estimata la 210 milioane de euro.

  • MILIONAR IN METRI PATRATI

    Lucreaza la o duzina de proiecte imobiliare ce totalizeaza un milion de metri patrati si investitii de sute de milioane de euro. A vandut doua cladiri de birouri pentru mai bine de 150 de milioane de euro. Shimon Galon este, la 53 de ani, unul dintre cei mai cunoscuti dezvoltatori imobiliari de pe piata romaneasca si intentioneaza sa ramana in top.

     

    Shimon Galon este constient, in cea mai mare masura, de ceea ce inseamna spatiul; biroul sau, aflat la primul etaj al unei cladiri discrete de pe langa Televiziune, nu depaseste 12 metri patrati. Oarecum surprinzator pentru cel care a realizat doua dintre cele mai importante imobile de birouri din Bucuresti, sediul GTC este inchiriat. „Nu vreau sa lucrez in birourile pe care le fac, pentru ca noi cerem o chirie mult mai inalta decat platesc aici“, recunoaste Galon. Dar in cele cateva apartamente dintr-un bloc de patru nivele se pun la punct afaceri imobiliare de sute de milioane de euro.

     

    GTC Romania, compania pe care o conduce Shimon Galon, este o divizie a firmei de dezvoltare imobiliara GTC, listata la bursa din Polonia, care este la randul sau una dintre subsidiarele cu afaceri in real estate ale grupului israelian Kardan, care a mai detinut in Romania afaceri precum Omniasig si controleaza inca grupul financiar TBI. GTC a construit Europe House si America House – doua imobile de birouri din Piata Victoriei – si este implicata in cateva proiecte rezidentiale si mai multe centre comerciale. Cu totul, un milion de metri patrati de construit, socoteste Shimon Galon. Un milion de metri patrati care se traduc in investitii de sute de milioane de euro, insa seful GTC este foarte evaziv cand este vorba de anuntarea unor cifre. E drept ca, GTC fiind o companie listata, trebuie sa fie foarte atent cu declaratiile facute.

     

    Economia aratata in gestionarea propriului sediu nu este doar o dovada de parcimonie specifica firmelor de origine israeliana. Este o cautare a eficientei la nivel inalt. Cei un milion de metri patrati sunt administrati de numai 21 de oameni, inclusiv trei soferi. Si apropo de soferi, economia de costuri se vede si in parcul auto: nimeni din companie nu are masina de serviciu, nici macar seful cel mare. „Avem patru masini ale companiei utilizate de toata lumea, ele aduc oamenii la birou“, spune Shimon Galon, care are astfel certitudinea ca toata lumea e la serviciu la opt dimineata.

     

    Nascut in Romania, dar emigrat cu familia inca de la varsta de sapte ani, Shimon Galon a lucrat multi ani in Israel pana sa revina aici in 1999. In administratie publica si apoi in constructii – mixul perfect pentru a deveni acum unul dintre cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din Romania.

     

    Cativa ziaristi isi amintesc poate cum zambeau pe sub mustati la conferinta de presa de lansare a Europe House. Atunci, reprezentantii GTC spuneau ca nu au intampinat nicio problema in obtinerea autorizatiilor de constructie in timp foarte scurt, intr-o perioada (inceputul deceniului) cand birocratia era socotita una din principalele probleme ale investitorilor din Romania. De altfel, nici acum, se plang unii dezvoltatori, lucrurile nu evolueaza cursiv. Galon, in schimb, spune ca a depasit obstacolul birocratiei, cu toate ca vorbeste, plastic, de „culoarele lungi ale autoritatilor“. „Noi, ca dezvoltator, trebuie sa ne incadram in birocratie.“ Mai mult, insista el, „nu suntem intr-o situatie mai rea decat in alte parti“, comparand pretentiile autoritatilor locale. Experienta sa de lucru in administratia publica din Israel isi spune cuvantul.

     

    Revenit in Romania inainte de explozia imobiliara de pe piata bucuresteana, care face valuri, acum si in provincie, Galon a prins si o perioada mai calma, dar recunoaste ca acum lucreaza cu acceleratia la podea: „Vezi cum continuu creste, creste, creste… Acum zece ani faceam eforturi sa-i convingem pe actionari ca merita sa investeasca aici. Acum ne preseaza ei“.

     

    Principalul motiv al presiunii sefilor lui Galon este dezvoltarea fara precedent a sectorului imobiliar romanesc din ultimii trei-patru ani; imobiliarele au devenit unul din principalele motoare ale cresterii economice romanesti, care compenseaza lipsa de productivitate cu dezvoltari ale consumului si in real estate. Unul din cele mai bune exemple este dat chiar de portofoliul GTC: in urma cu aproape patru ani, compania a vandut cladirea Europe House cu aproximativ 30 de milioane de euro, iar acum vinde America House, o cladire cu o suprafata dubla, cu un pret de patru ori mai mare. Cum amplasarea este similara, in Piata Victoriei, diferenta de pret este data doar de interesul sporit al investitorilor.

     

    „Sunt presat de board sa intru in cat mai multe proiecte bune“, spune Galon, care admite ca Romania este privita acum in organizatie drept una dintre stele, fiind a doua ca profit si ca suprafata totala in lucru dupa Polonia, unde activitatea companiei a inceput cu opt ani mai devreme.

     

    GTC a avut avantajul intrarii relativ devreme pe piata romaneasca. In 1999-2000, GTC era unul dintre foarte putinii dezvoltatori de calibru din Romania, care se lupta atunci cu alte companii originare din Israel si cu cativa dezvoltatori romani. 6-7 ani mai tarziu, raportul de forte s-a schimbat, iar compania condusa de Galon pare mica in comparatie cu alti dezvoltatori care si-au anuntat intrarea pe piata romaneasca. Acum, printre cei care anunta proiecte de sute de milioane de euro se numara firme spaniole, germane care nici macar nu luau in calcul Romania prin 2000. In acelasi timp, alti dezvoltatori care au intrat aproape concomitent cu GTC –  Portland Trust (dezvoltatorii Opera Center si Bucharest Business Park) sau Cefin (care au mai multe parcuri logistice, dar si imobile de birouri sau rezidentiale) – au prins si ei putere si si-au castigat increderea pietei. Lupta se anunta acum mult mai stransa pentru terenuri si pentru interesul investitorilor, ceea ce justifica poate presiunea actionarilor.

     

    Galon are acum in lucru 3.000 de apartamente in Bucuresti in trei proiecte, o cladire mare de birouri, City Gate, situata in zona Casei Presei Libere, un alt proiect de birouri in Pipera, sase centre comerciale in afara Bucurestiului (trei ce urmeza a fi gata in acest an si trei anul viitor), un centru comercial mare in nordul Capitalei. Mai sunt in pregatire si alte proiecte, care inca nu au fost anuntate public. Cu totul – milionul de metri patrati pomenit mai sus, o suprafata de trei ori mai mare decat cea a Palatului Parlamentului. Intrebat daca este mult sau putin, Galon – care se considera un manager „implicat“, ce trebuie sa simta ce se intampla si sa tina proiectele din scurt – crede ca poate „duce“ mai mult.

     

    Lucru confirmat, indirect, si de alti oameni din industrie. „E un tip hotarat sa faca business“, spune Nicoleta Radu, care a colaborat cu Galon pe vremea cand lucra in compania imobiliara Colliers International. „Nu vrea sa para dificil ca altii, ci este foarte business-oriented“, completeaza Radu, care lucreaza acum, la randul ei, in dezvoltare imobiliara. „Este un profesionist israelian“, il descrie succint un alt dezvoltator.

     

    Si nici macar probleme cu finantarea proiectelor n-ar fi, sustine Galon. „Bani pe piata romaneasca exista cati vreti, ce este mai greu de gasit e un teren fara probleme, cu posibilitati de dezvoltare, cu utilitatile de care e nevoie.“ Si repede, pentru a specula momentul potrivit: „Este o perioada in care se mai poate face – inca doi, trei, patru ani – apoi nimeni nu stie unde o sa mearga piata“, spune managerul.

     

    Mai ales ca exista si influente negative ale boom-ului imobiliar: se scumpesc materialele de constructie, exista o criza de lucratori in domeniu si nici evolutia cursului valutar nu merge in favoarea celor mai multi dezvoltatori, care se finanteaza in euro si platesc in lei. Din aceste motive, Galon estimeaza ca preturile constructiilor au crescut intr-un an cu cel putin 25-30%.

     

    Jumatatea goala din paharul exploziei imobiliare o reprezinta preturile terenurilor, care au crescut in ritm la fel de sustinut sau poate chiar mai mare decat cel al metrului patrat construit. In ultimii ani, pentru Galon achizitia unui teren a devenit foarte complicata, pentru ca vanzatorii fac calcule in functie de ce se poate construi, „dar nu tin seama ca unele valori obtinute in certificatul de urbanism nu sunt fezabile“ – din punct de vedere estetic, al specificului local sau de confort al locuitorilor. „Eu ma plang tot timpul ca preturile terenurilor au ajuns mult prea mari, dar cui ajuta ca eu plang“, spune cu intelepciune evreiasca Shimon Galon.

     

    GTC cumpara terenuri numai acolo unde considera ca poate sa dezvolte imobile sau ansambluri pe care sa le vanda sau sa le inchirieze si sa obtina profit din aceasta activitate, nu din cresterea valorii terenului. „N-am luat niciun teren pe care apoi sa-l vand altcuiva. Toate terenurile le-am luat pentru constructii si toate acestea vor fi duse la bun sfarsit.“ In afara Bucurestiului, Galon a preferat sa se implice numai in centre comerciale, pentru ca el crede ca alte tipuri de investitii sunt mai greu de administrat de la distanta. In schimb, in Bucuresti, GTC dezvolta acum trei ansambluri rezidentiale, alaturi de doua centre de afaceri, cu toate ca la apartamente profitul nu se compara cu cel din zona de business. „Pentru a castiga bani din apartamente muncesti foarte greu si foarte incet. Daca faci o cladire de birouri sau un centru comercial, care au propriile lor cash-flow-uri, profitul este mare.“

     

    Si totusi de ce au intrat pe partea de apartamente? Sunt doua lucruri, puncteaza Shimon Galon: compania este aici si stie cum sa lucreze, si apoi, „sa vorbim serios, si din rezidentiale se castiga cateva milioane. Nu ca la birouri, dar se fac ceva bani. Dar mai greu“.

     

    De exemplu, la America House sunt 27.000 de metri patrati de birouri si sunt in jur de zece clienti. La ansamblul de locuinte Rose Garden, situat in zona Obor, numarul clientilor creste la 1.000. „Si nu numai numarul ar fi, dar o sa am 1.000 de doamne care or sa vina sa-mi spuna ca nu le place vopseaua sau faianta. Si au dreptate, pentru ca pentru multi este cea mai mare investitie a lor din aceasta viata si vor sa fie perfect“, spune Galon. Iar spatiul rezidential creeaza si relatii speciale intre client si dezvoltator „care pot ajunge sa dureze la fel de mult ca o casnicie“. In schimb, la birouri, relatiile sunt mai protocolare, mai putin personale: „Un director general de la o companie multinationala care a inchiriat 2.000 mp nu o sa-mi scoata matele pentru ca este putin zgariat peretele“, zambeste Galon.

     

    Cu plusuri si minusuri, fiecare zona are atuuri si alegerea nu este simpla: „Daca ar fi dupa mine, as face numai birouri, pentru ca-mi este mult mai usor. Dar daca gasesc un teren potrivit pentru rezidential am sa-l iau. Oportunitatile care apar pe piata nu sunt visurile pe care le avem fiecare dintre noi“. Lucru confirmat chiar la reintoarcerea sa in Romania, la aproape patru decenii de la plecarea din 1961. In Bucurestiul anului 1999, Shimon Galon si-a regasit locurile copilariei, pe strada Buzesti, la numarul 10. „Pe terenul pe care ma jucam cand eram copil au facut acum o cladire de birouri“, spune el, recunoscand ca nu a fost tentat sa investeasca acolo. Si dupa opt ani in Romania, se simte aici acasa, cu toate ca reprezinta o companie poloneza, iar unul dintre cei mai importanti actionari este israelian: „Nu putem spune ca avem o culoare“.

     

    Absolvent de MBA, Shimon Galon a lucrat in structurile guvernamentale israeliene, pe probleme de buget si economie. A preluat apoi conducerea unei firme de constructii din Israel. „Cand am inceput sa lucrez in constructii, nu stiam nici macar ce e betonul“, povesteste Galon, care isi aminteste de costumul elegant cu care s-a imbracat in prima zi de directorat. Nu cu placere, pentru ca proprietarul companiei l-a trimis sa lucreze pe santier, incepand cu caratul molozului cu galeata. „Dupa cateva luni am terminat «scoala» si

    m-am intors la birou.“

     

    A ramas cu pasiunea mersului pe santier, si acum face asta saptamanal, pentru fiecare proiect al GTC: „Daca intr-o saptamana nu ma duc sa vad un proiect, nu ma simt bine“. Crede ca un dezvoltator imobiliar de succes trebuie sa grupeze mai multe meserii, nu trebuie sa fie numai un bun inginer sau economist, ci sa aiba cate ceva din toate, plus un strop de psihologie, pentru o buna legatura cu clientii. „Si experienta, pentru ca teoria cu «cumperi un teren, construiesti, vinzi» nu tine. Trebuie sa mergi cu piciorul, sa alegi locul, sa negociezi, sa discuti proiectul, sa faci drumuri pe culoarele lungi ale autoritatilor, sa concepi un plan de marketing.“

     

    Si mai crede ca rolul de diriginte al unei organizatii include sa le arati oamenilor ca formeaza o echipa care este masurata dupa rezultate si nu dupa cine a gresit: „Daca fiecare isi gaseste scuze pentru a-si scapa fundul, nu o sa facem rezultate“ – iar problematica vinovatiei este o stare cu care nu a fost invatat. „Sunt obisnuit cu ideea ca in orice organizatie pot sa apara greseli, dar acestea sunt puse pe masa, se analizeaza si nu se mai repeta a doua oara. Facem alta greseala.“ In Romania atitudinea pe care a intalnit-o la multa lume este ca „nimeni nu-i de vina“, ceea ce echivaleaza cu a tine in mana un peste foarte alunecos.

     

    Sustine ca nu are actiuni la compania pentru care lucreaza, pentru ca este „un fricos“ si evita investitiile personale, fiindca „banul se face muncind si nu cu investitii“. Chiar daca dezvoltarea imobiliara are o componenta financiara importanta, Galon a ramas, in esenta, un constructor: „Eu, cand stau in fata unei cladiri ridicate de GTC, stiu ca eu am facut-o, iar aceasta realizare nu mi-o poate lua nimeni. Ca se va vinde sau se va cumpara nu mai conteaza, acolo jos este hartia mea“, spune Galon, batandu-si, negustoreste, palma.

  • Spre Europa, via Bulgaria

    Compania indiana Elder Pharmaceuticals a cumparat 51% din actiunile producatorului bulgar de medicamente Biomeda Group. Pretul platit a fost de aproape 5 milioane de euro. Firma bulgara se situeaza intre primii zece producatori si distribuitori de produse farmaceutice din tara.

     

    Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro. Alok Saxena, directorul Elder Pharmaceuticals, spune ca achizitia constituie un vehicul de intrare pe piata bulgara si un mijloc de a patrunde pe toate pietele importante din Europa. Elder Pharmaceuticals isi propune sa ajunga un actor semnificativ pe piata medicamentelor prin intarirea prezentei pe pietele din Europa, Asia Pacific si America Latina. Recent, firma a achizitionat si compania britanica NeutraHealth, furnizor de suplimente nutritive.