BusinessMagazin

Blog

  • Cum a inceput

    Future Brand a fost infiintata spre sfarsitul lui 2004 si a fost primul birou din Europa Centrala si de Est din retea, conform declaratiilor date de oficialii companiei intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin in primavara anului trecut.

     

    FONDATORI: Compania a fost fondata de Bogdan Enoiu, care i-a luat ca parteneri pe Beatrice Danis (fost account director in agentia B.V. McCann Erickson timp de 3 ani)  si pe Janos Kurko (ex-head of design in cadrul aceleiasi agentii).

     

    PRIMELE SCHIMBARI: Intre timp, in actionariat a mai intrat si Tinca Croitoru, Chief Financial Officer (de asemenea venita din B.V. McCann Erickson, agentie in care a lucrat timp de zece ani).

     

    ACUM: De la 1 septembrie a.c., Future Brand si-a schimbat numele in BrandTailors. In prezent, actionarii companiei sunt: Bogdan Enoiu (40%), Janos Kurko (30%), Beatrice Danis (20%) si Tinca Croitoru (10%). Cifra de afaceri declarata a companiei pe 2005 este de 450.000 de euro, iar pentru anul in curs oficialii estimeaza o crestere de 10%.

  • Haine de inventator

    Cand Google era doar un proiect studentesc de garaj, fondatorii sai isi construiau computere din piese ieftine de PC, erau interesati sa faca economie si voiau sa construiasca o retea care sa caute pe Internet mai eficient decat orice alt instrument.

     

    Google e un membru traditional in top Fortune 500 si are 9 miliarde de dolari cash. Si totusi, cand vine vorba de tehnologie, isi pastreaza cu incapatanare aceeasi strategie „do it yourself“. Chiar daca cheltuieste peste 1,5 miliarde de dolari anul acesta pe centre operationale si pe tehnologie, cea mai mare parte a sutelor de mii de servere din curtea proprie sunt construite special pentru a corespunde nevoilor excentrice ale Google.

     

    Pentru a fi mai aproape de utilizatori si a scurta timpul de reactie cand apar probleme, compania construieste o retea mondiala de centre de stocare a datelor folosind tehnologii proprii, gandite anume pentru a reduce cat mai mult consumul de energie electrica. Iar acele computere, la randul lor, functioneaza cu software dezvoltat cu instrumente concepute tot de Google. Exista unele semne cum ca Google chiar se pregateste sa construiasca propriile sale microcipuri. „Google isi bate capul in legatura cu infrastructura la fel de mult pe cat o face in legatura cu motorul de cautare“, a spus Martin Reynolds, analist la Gartner Group. „Pune la punct niste resurse enorme, la o scara aproape de neimaginat.“ El spune ca, in opinia sa, Google este al patrulea mare producator de servere din lume, dupa Dell, Hewlett-Packard si IBM.

     

    Cei mai mari rivali ai Google – Microsoft si Yahoo! – isi fabrica si ei o parte din software-ul pe care il folosesc si se straduiesc de asemenea sa configureze propriile computere si centre de date pentru a corespunde nevoilor lor specifice. Dar cumpara cea mai mare parte a computerelor de la Dell, Sun Microsystems si Rackable Systems. „La un anumit punct trebuie sa te intrebi care este de fapt business-ul tau central“, spune Kevin Timmons, vicepresedinte operational la Yahoo!. „Vrei sa iti concepi propriul router sau vrei sa construiesti cel mai popular site web din lume? E foarte greu sa le faci pe amandoua.“ Google a decis ca le va face pe amandoua. Din multe puncte de vedere, inca are avantajul de a fi un proiect din facultate mulat pe scheletul unei corporatii. Iar punctul central al strategiei sale e ca numarul in crestere de specialisti de mana intai care lucreaza la Google sunt capabili sa construiasca o retea de computere ce poate stoca si procesa informatia mai eficient decat oricare alta. Reynolds estimeaza ca Google a reusit sa-si reduca costurile legate de operarea computerelor la jumatate fata de alte companii online mari.

     

    Google nu oferit detalii despre nivelul costurilor proprii, dar admite ca are un avantaj. „Nu credem ca rivalii nostri sunt capabili sa instaleze sisteme mai ieftine, mai rapide sau la aceeasi scara cu noi“, a declarat in martie Alan Eustace, vicepresedinte pentru cercetare si inginerie de sistem la Google. „Iar asta ne va da un avans de doi, trei sau cinci ani.“ In ciuda acestor speculatii, exista voci care argumenteaza ca abordarea Google e inutila si ineficienta si ca numai rata de crestere si de profitabilitate mai mascheaza inca acest lucru. „Google nu a facut nici o descoperire magica“, a spus intr-un interviu Bill Gates, presedintele Microsoft. „Noi cheltuim un pic mai mult per computer. Dar pentru a face aceeasi treaba, noi folosim mai putine computere.“ E binecunoscuta secretomania celor de la Google in legatura cu tehnologiile folosite.

     

    Totusi, compania a facut publice documente despre unele descoperiri si a primit cateva brevete de inventie. „Google a luat cele mai bune idei din comunitatea celor care fac cercetari asupra supercomputerelor si le-a distribuit intr-un sistem care functioneaza“, spune Stephen E. Arnold, consultant in tehnologie pentru investitori si autorul cartii „Mostenirea Google“ din 2005, o carte despre tehnologia folosita de Google.

     

    Unele din inovatiile pe care le foloseste au drept unic scop sa „ciupeasca“ cativa centi din cheltuielile in crestere cu tehnologia. Anul trecut, i s-a acordat un brevet pentru un ventilator special, menit sa creeze un curent de aer pentru a raci un dispozitiv format din mai multe computere prinse unele peste altele cu banda adeziva.

     

    Dar alte inovatii sunt si mai indraznete, de exemplu o serie de aplicatii software care simplifica modul in care o problema poate fi divizata in bucati ce vor fi rezolvate in paralel de mii de procesoare, strategie numita „procesare paralela“. Mai mult chiar, determinarea Google de a construi unelte cu aplicare in domenii generale e diferita de practica generala, care dezvolta sisteme croite special doar pentru anumite aplicatii. Iar Google construieste in viteza, folosindu-se de miliardele de dolari cash pe care le genereaza si de miile de ingineri pe care ii angajeaza anual. Toate cu speranta ca va crea produse mai puternice, la costuri mai mici decat rivalii sai.

     

    „Daca pot obtine un avantaj de 30% la nivel de costuri, intr-un business operat pe Internet asta inseamna o diferenta enorma“, a spus John M. Lervik, directorul executiv al Fast Search & Transfer, o companie norvegiana din domeniul cautarii online.

     

    Si in timp ce Larry Page si Sergei Brin puneau pe picioare Google, procesarea paralela a devenit mai mult decat un vis academic; s-a raspandit la scara larga datorita preturilor mici ale procesoarelor, memoriei si hard disk-urilor ce compun majoritatea computerelor personale. In trecut, aceste piese erau de o calitate indoielnica si se defectau de obicei destul de des.

     

    Page a conceput structura initiala a Google plecand de la premisa ca multe componente se vor defecta des. La inceput a incercat sa eficientizeze sistemul printr-un design cat mai simplu – nici macar nu mai introducea componentele serverului in carcasa, ci le lasa afara, insirate pe o patura izolatoare facuta din pluta. Si-a dat insa seama ca asa nu va obtine un sistem stabil, asa ca le-a prins cu banda adeziva. Google taie din costuri si mentine nivelul de performanta printr-o strategie proprie – mutarea riscului de defectare dinspre hardware inspre software: atunci cand se intampla ca unele piese hardware sa „cada“, software-ul muta automat sarcinile catre alte computere, functionale.

     

    Cu toate ca serverele de la Google sunt construite in mod traditional din componente ieftine, design-ul lor a fost modificat constant, cel putin o data pe an, pentru a le spori eficienta si a le slefui tot mai mult dupa nevoile companiei.

     

    In plus, Google foloseste din ce in ce mai multe sisteme cu grad mai mare de rezistenta la defectiuni decat acelea implicate in functionarea motorului de cautare, care sunt destinate sa manevreze informatii importante, precum e-mailul sau platile din noul sau serviciu, Google Checkout. Dincolo de servere, sunt semne ca Google lucreaza acum pentru a-si produce propriile microcipuri. Compania a angajat multi dintre inginerii care au produs cipul Alpha, bine vazut in industrie, al Digital Equipment Corporation. „Urmatorul pas al lui Google este sa obtina un silicon mai performant“, a spus Mark Stahlman, analist independent in industria tehnologiei.

     

    Urs Hoelzle, senior vicepresident pentru operatiuni la Google, spune ca, in general, compania nu vrea sa construiasca nimic de la zero daca in schimb poate cumpara ceva la fel de bun. Totusi, a adaugat ca Google continua sa creada ca metoda sa de a-si construi propria tehnologie ieftina si rapida a fost o componenta esentiala in obtinerea avansului pe care il are pe piata. „Sa ai o multime de computere in care nu poti avea incredere si sa le transformi intr-un sistem pe care te poti baza este o problema dificila“, a mai spus Hoelzle. „Exact asta este ceea ce noi facem de o buna bucata de timp incoace.“

  • Stiri de vacanta

    Chiar daca cei mai multi dintre noi ne-am delectat luna trecuta cu cateva saptamani de vacanta, marile afaceri din lumea tehnologiilor informatice nu au mai avut rabdare sa astepte venirea toamnei. 

     

    De obicei, luna august nu este una bogata in stiri din lumea tehnologiei. Companiile prefera sa obtina expunerea maxima abia dupa vacanta, simultan cu demararea campaniilor de marketing si publicitate. Se pare insa ca cei de la Google nu si-au luat vacanta anul acesta, pentru ca in august au dominat paginile de stiri IT cu patru noutati importante. Mai intai, e vorba despre un acord cu reteaua de televiziune MTV, pe baza caruia Google va distribui prin web videoclipuri produse de posturile retelei. Este important de semnalat ca astfel Google intra intr-o piata cu un potential urias, iar modelul sau de business bazat pe publicitate isi dovedeste din nou valoarea: Google va insera publicitatea in continut si va difuza videoclipurile prin intermediul unor terte situri web, cu audienta formata preponderent din tineri. Conform intelegerii, veniturile se impart intre Viacom (proprietara retelei MTV), Google si siturile web care publica continutul. Vestea buna este ca pe baza acestui model sustinut prin publicitate exista sansa ca o buna parte din continut sa fie disponibil in mod gratuit, spre deosebire de variantele propuse de Apple, Yahoo! sau AOL.

     

    In aceeasi zi de 7 august, Google a semnat un acord cu News Corporation care-i ofera exclusivitatea distribuirii de publicitate contextuala pe siturile detinute de Fox Interactive Media – cu exceptia FoxSports.com, care are deja un contract cu Microsoft. Cele 900 de milioane de dolari platite de Google se justifica abia cand ne amintim ca unul dintre siturile incluse in contract este MySpace, cu peste 100 de milioane de utilizatori inregistrati, carora li se adauga zilnic cate un sfert de milion. Totodata, motorul de cautare Google va fi disponibil chiar din siturile Fox, optiunea celor de la News Corp. fiind bazata pe statisticile care arata ca, de cele mai multe ori, utilizatorii parasesc MySpace pentru a face cautari cu Google.

     

    Pe 27 august, un nou acord important de publicitate contextuala, de data aceasta cu gigantul licitatiilor on-line, eBay. Este interesant ca eBay a semnat un acord similar cu Yahoo! pentru vizitatorii din Statele Unite, iar acum l-a preferat pe Google pentru clientii din strainatate. Detaliile financiare ale contractului nu au fost dezvaluite, insa este de notat intelegerea privind implementarea pe siturile eBay a unui nou serviciu – numit „click-to-call“ – care va permite utilizatorilor ca printr-un simplu clic sa telefoneze prin internet fie unui ofertant de pe eBay, fie unui advertizer listat de Google. Serviciul are o dubla valoare pentru Google. Pe de-o parte, apelurile pot fi facute atat cu Skype cat si cu Google Talk, ceea ce va creste cu siguranta baza de utilizatori a serviciului propriu. Pe de alta parte, Google poate sa-si extinda modelul de publicitate „pay-per-click“ cu varianta „pay-per-call“ (evident, mai scumpa, avand in vedere ca un client care suna este mult mai probabil un potential cumparator).

     

    Insa, in opinia mea, cea mai importanta stire de la Google este una care nu implica nici o intelegere comerciala si nu se refera la vreo suma cu multe zerouri. Un simplu anunt: serviciul „Google Apps for Your Domain“ este disponibil pentru firme.

     

    Noul serviciu este de fapt o combinatie formata din patru aplicatii care erau deja disponibile pentru utilizatori individuali: posta electronica (GMail), o versiune web a programului de chat si telefonie IP Google Talk, un calendar on-line si Page Creator, un serviciu simplu pentru crearea de pagini si situri web. Diferenta este ca acum aceste servicii vor dispune de un centru de administrare comun, astfel incat o companie isi poate gestiona in intregime nevoile de comunicare prin internet. Mai mult, desi aplicatiile si informatiile sunt pe servere Google, ele vor fi vizibile sub domeniul companiei, care poate sa le personalizeze aspectul (de pilda poate sa-si plaseze propria sigla, sa-si aleaga culorile etc.). Ca de obicei, utilizarea serviciului este gratuita, dar Google nu uita de publicitatea online si isi va plasa nelipsitele anunturi contextuale aducatoare de venituri.

     

    Important este ca ne aflam in fata primei tentative serioase de a muta pe web o parte semnificativa din infrastructura software la nivel de companie. Nu este inca Google Office, dar nimeni nu se indoieste ca procesorul de text Writely si noul program de calcul tabelar se vor alatura curand suitei, mai ales ca in toamna Google intentioneaza sa lanseze serviciul intr-o varianta comerciala, pe baza de abonament si fara publicitate.

     

    Ne vom muta birourile in spatiul virtual? Microsoft spera ca nu. Nu inca.

  • Simt enorm si vaz GPS

    Un costum high-tech cu un calculator incorporat poate transforma cladirile orasului in tot atatea surse producatoare de sunete, ajutand persoanele nevazatoare sa se orienteze in marile metropole.

     

    Pentru o persoana fara vedere, traversarea catorva strazi reprezinta o mare provocare: deplasarea in siguranta (si, eventual, rapida) printr-un mediu complex, plin de obstacole. Cercetatorii de la Georgia Institute of Technology au pus la punct o metoda ce pare desprinsa dintr-un film SF.

     

    Costumul pe care il recomanda persoanelor nevazatoare include doua receptoare de pozitionare globala (GPS), un laptop miniaturizat, doi senzori de miscare ce detecteaza directia capului si a corpului, un giroscop care indica sistemului inclinatia capului si patru camere video montate pe o casca.

     

    „Imbracat“ cu toate aceste echipamente, purtatorul primeste indicatii despre obstacolele din cale prin doua casti montate in spatele urechilor, care vibreaza atunci cand este nevoie. In acest fel urechile sunt libere pentru a auzi zgomotele inconjuratoare. Tot sistemul cantareste putin peste doua kilograme si incape intr-un rucsac de marime medie.

     

    Dispozitivul foloseste GPS-ul si harti digitale foarte complete pentru a-si ghida purtatorul catre destinatia dorita. Utilizatorul poate spune verbal unde vrea sa ajunga, iar sistemul extrage harta traseului, care include aproape orice, de la cladiri la gardurile vii din jurul acestora. Pe langa faptul ca isi ghideaza purtatorul catre destinatie, costumul ii descrie acestuia ce se afla in jur folosind sunete sugestive. De exemplu, la trecerea pe langa un parc, in casti se va auzi sunetul inregistrat al vantului care bate printre copaci.

     

    Echipa din Georgia nu este singura care a incercat sa ofere nevazatorilor confortul unei plimbari in siguranta. Cele mai multe dintre celelalte solutii sunt compuse dintr-un singur receptor GPS, harta digitala si indicatii audio stanga-dreapta. Dar o singura unitate GPS, cu o eroare maxima de pana la 10 metri, poate fi periculos de imprecisa pentru un pieton nevazator. Problemele apar si in cazul costumului high-tech in momentul cand peretii de beton sau cladirile intrerup comunicarea cu satelitii. Pentru aceste situatii costumul a fost prevazut cu cele patru camere de filmat care pot „vedea“ in interiorul unei cladiri si distinge culorile. Calculatorul cauta apoi in baza de date planul cladirii pentru a-i transmite indicatii nevazatorului. In unele cazuri, handicapul este astfel transformat intr-un avantaj, omul stiind perfect drumul intr-o cladire in care nu a mai fost niciodata.

  • Argumentul ecologic

    Pentru unii cumparatori de masini, cele mai interesante date sunt cele despre tipul carburantului, puterea motorului, dotari si consumul la suta de kilometri. Site-ul http://www.vcacarfueldata.org.uk este potrivit pentru ei doar daca sunt preocupati si de starea mediului inconjurator.

    Vehicle Certification Agency (VCA) este organismul omolog din Marea Britanie al RAR-ului romanesc. In speranta ca in procesul de alegere al unui nou autoturism va cantari si impactul acestuia asupra mediului, site-ul prezinta pentru majoritatea modelelor de masini nivelul de noxe eliberate in atmosfera.

    Pentru a face asta, portalul apeleaza o baza de date de fiecare data cand un utilizator introduce marca, modelul si motorizarea masinii de care este interesat si ii afiseaza nivelul de emisii in atmosfera. De asemenea pot fi facute comparatii intre mai multe modele de masini, pentru situatia in care argumentul ecologic este unul motivant in alegerea finala.

    Site-ul cuprinde mai multe sectiuni si ofera, probabil pentru ecologistii fanatici, informatii inclusiv despre poluarea sonora a autoturismelor. Si cum emisii poluante mai putine inseamna consum de carburant redus, cei care vor sa afle ce trebuie sa faca pentru a trece cat mai rar pe la statiile de alimentare cu carburant au o rubrica dedicata. Printre sfaturile postate la aceasta sectiune pentru a reduce pe cat posibil implicarea masinii personale in procesul incalzirii globale se numara intrarea intr-o treapta de viteza superioara de indata ce traficul o permite sau utilizarea cu moderatie a sistemului de aer conditionat.

    Mai mult, cei care apeleaza la acest site pentru a afla informatii despre gradul de poluare al masinilor pot avea toata increderea. Cifrele nu sunt furnizate de producatori, ci sunt stabilite in urma testelor facute de organizatia britanica. De exemplu, pentru testul in mediul urban, probele se desfasoara intr-un laborator, la o temperatura cuprinsa intre 20 si 30 de grade Celsius, pe un drum drept cu masina pornita la rece (motorul nu a functionat in ultimele 6 ore). Testul in sine consta intr-o serie de acceleratii si frane puternice. Viteza maxima atinsa in teste este de 50 de kilometri pe ora, iar traseul total are lungimea de 4 kilometri.

    O aparenta scapare a celor de la Vehicle Certification Agency: conform sfaturilor care apar chiar pe site-ul lor, acceleratiile puternice urmate de franari bruste nu fac deloc bine mediului. Dar avand in vedere ca testele se fac in conditii de laborator, se poate spune ca englezii isi ating cu brio scopul nobil de a informa cu privire la riscurile poluarii.

  • LIFE&STYLE: Hotel cu parfum de femeie

    Lumea calatoriilor de afaceri a incetat sa fie un teritoriu exclusiv al barbatilor. Atmosfera de club rezervat prin definitie „cravatelor“ e desueta, iar hotelurile lumii fac tot posibilul sa fie cat mai pe placul femeilor, care reprezinta, doar in SUA, 50% din clientii business.

     

    E mai degraba un truism: femeile au inceput sa calatoreasca in interes profesional.  Dar un truism pe care marile hoteluri nu puteau sa-l ignore prea mult timp. In unele cazuri, au construit etaje speciale pentru femei. Dar de cele mai multe ori au incercat sa includa produse si servicii cu aroma feminina puternica. Esential este faptul ca proprietarii de hoteluri din toata lumea au inteles ca femeile cauta in primul rand siguranta si luxul.

     

    Bjorn Hanson, consultant la PwC, spune ca femeile sunt mai putin preocupate de pret, ceea ce le face sa devina consumatori valorosi. Cu cativa ani in urma, ideea de servicii personalizate pentru femeile de afaceri era inca in faza incipienta. De fapt, totul a inceput cu un pas mic. Cand a preluat functia de director de marketing al grupului francez Accor, in 1994, Carol Kirby s-a gandit sa introduca umerasele speciale pentru fuste in dulapurile camerelor Motel 6 (una dintre marcile grupului). Acum, la o distanta de mai bine de un deceniu, se poate spune ca restul e istorie. Insa gasirea unei strategii de succes pentru atragerea femeilor este o sarcina tot  mai complexa, pentru ca banalele umerase si-au pierdut repede farmecul.

     

    Cand pleaca din Detroit intr-una dintre calatoriile sale de afaceri, Robin Walker, unul dintre avocatii care lucreaza pentru General Motors, nu mai trebuie sa isi faca griji ca nu gaseste o camera de hotel intr-un loc sigur pentru o femeie care calatoreste singura. Ea se cazeaza la Don Shula’s Hotel & Golf Club din Miami, unde proprietarii au construit un etaj special, Patrician Floor, cu 18 camere pregatite pentru femeile de afaceri.

     

    Ideea Patrician Floor a venit ca raspuns la cresterea numarului de femei de afaceri care sunt nevoite sa calatoreasca singure. „40% dintre turistii de afaceri sunt femei“, spunea intr-un interviu pentru un cotidian american Barbara Cambia, vicepresedintele de marketing de la Shula, adaugand ca „de la inaugurare, gradul mediu de ocupare a fost de 95%“. Printre accesoriile standard ale fiecarei camere de pe etajul dedicat femeilor au fost incluse oglinzi speciale pentru machiaj si uscatoare de par pentru volum, dar si reviste pentru femei, cum ar fi PINK, o revista care se adreseaza femeilor de cariera.  Cei de la Shula tin totusi cont si de gusturile personale ale fiecarui oaspete fidel al Patrician Floor. Ori de cate ori Walker-Lee (52 de ani) se cazeaza la Don Shula’s Hotel & Golf Club, ea stie ca va gasi in camera cate un exemplar din Wall Street Journal, ziarul pe care il citeste zilnic, dar si prajituri cu ciocolata, bomboane M&M si bauturi dietetice in frigider.

     

    Avocatul de la General Motors merge intotdeauna la sala de sport a hotelului, iar managementul ii pregateste, la fiecare vizita, o lista cu programul de functionare. Un serviciu special de care beneficiaza femeile de pe etajul patrician este accesul la Signature Room, varianta Shula a lounge-urilor pentru executivi, care ofera mic dejun, vizionare a meciurilor de luni seara si o ora de cocktail miercuri seara.  Pretul unei camere de pe etajul special este cu 20 sau 30 de dolari  mai mare decat cel al unei camere standard, care variaza intre 129 si 179 de dolari pe noapte. Cresterea numarului de femei de afaceri nevoite sa calatoreasca singure a dus la dezvoltarea unor concepte similare si in cadrul altor hoteluri, iar acest trend nu se limiteaza doar la hotelurile locale, manifestandu-se si in cazul marilor lanturi care fac legea pe piata mondiala. Grupuri precum Marriott, Crowne Plaza, Wyndham, AmeriSuites sau Hyatt Regency sunt printre cele care ofera servicii speciale pentru a le face pe femei sa se simta nu doar confortabil, dar si in siguranta. 

     

    Hamilton Crowne Plaza din Washington a transformat etajul 11 al hotelului intr-unul exclusiv feminin si l-a accesorizat cu produse care au o semnificatie speciala pentru oaspetii sai: romane de Danielle Steel si Nora Roberts, reviste precum Shape sau Bazaar, papuci care sa se potriveasca la halatul de matase si un meniu special la room service. Rosslyn Hooten, specialista in lobby, spune ca a locuit pe acel etaj de cateva ori si a apreciat in special accesul restrictionat. Lifturile se deschid doar pentru acei oaspeti care au carduri programate pentru una dintre cele 29 de camere de pe etaj.

     

    Wyndham Hotels & Resorts are la randul sau un program personalizat numit „Wyndham’s Women on the Way“ pentru femeile de afaceri. Selim Soliman, general manager la Wyndham Miami Airport Hotel, spune ca 60% dintre clientii care se cazeaza sunt femei de afaceri. La fel ca si Shula, Wyndham tine cont de preferintele clientelor fidele. „In cazul in care comanda vin rosu si prajituri de ciocolata, atunci vor avea vin rosu si prajituri de ciocolata in camera si la urmatoarea vizita“, explica Soliman. „Daca prefera sa fie cazate la un etaj superior, iar camera sa nu se afle in apropierea lifturilor, atunci acea camera le va fi rezervata.“

     

    Lantul AmeriSuites are, de asemenea, servicii adaptate pentru femei. Pentru a le asigura un grad mai mare de securitate, acestora le sunt oferite camere cu vedere spre interior. „Mediul sigur este una dintre preocuparile noastre majore. Stiu ca atunci cand calatoresc, nu mi-as dori sa ma aflu intr-un loc unde as putea fi vazuta din strada“, spune Susan Dennen, directorul de vanzari al AmeriSuites. La hotelul Marriott din apropierea Aeroportului International din Miami, managerul general John Mulrey spune ca, desi femeile de afaceri reprezinta doar 12% dintre oaspeti, siguranta si serviciile speciale se numara printre prioritati.

     

    Dar la fel de adevarat este si faptul ca exista destule hoteluri de lux care nu diferentiaza serviciile in functie de sexul oaspetelui, doarece sunt de parere ca o astfel de „schisma“ ar duce la discriminare.

     

    Alexandra Wensley, director de comunicare al lantului de hoteluri Mandarin Oriental, bunaoara, spune ca toti clientii beneficiaza de acelasi nivel al serviciilor, indiferent de sex. „Mandarin Oriental Miami asigura un mediu sigur pentru toti oaspetii si o atmosfera in care se pot relaxa si deconecta dupa o zi lunga de munca“, spune Wensley, conform careia aproximativ 30% din cifra de afaceri a grupului vine din zona clientilor business. Pana acum conceptul de servicii adaptate femeilor de afaceri a fost testat pe piata americana, asemeni multor alte produse pentru consumatorii de lux. Executivii de la Crowne Plaza spun ca monitorizeaza pentru moment performantele celor doua etaje exclusiv feminine de la Hamilton din Washington si de la hotelul Crowne Plaza de langa aeroportul din Minneapolis. Reprezentantii grupului cred ca este doar o chestiune de timp pana cand trendul va cuprinde lumea.

  • Conceptul de arici

    O carte cu o premisa incitanta: „bun“ este dusmanul lui „excelent“. O carte despre modul in care o companie poate deveni exceptionala, un indemn la performanta spectaculoasa si la atingerea superlativului in materie de afaceri.

     

    Expert in evolutia companiilor excelente si durabile, profesor la mai multe universitati americane de prestigiu, Jim Collins s-a impus pe piata cartilor de specialitate cu un volum de referinta – „Built to Last“ -, si s-a impus definitiv ca personalitate de varf printre analistii problemelor de management cu prezentul volum, intitulat, in original, „Good to Great“. Pentru realizarea acestui studiu, Collins si echipa lui au studiat circa 5.000 dintre marile  intreprinderi americane, spre a le identifica pe acelea care au realizat un salt spectaculos de performanta in ultimii 15 ani. Operand in sectoare traditionale, unele dintre ele aflate chiar in criza, intreprinderile studiate nu au izbutit sa faca, vreme indelungata, lucruri mai bune decat concurenta. Cu toate acestea, s-au straduit sa inregistreze o dezvoltare durabila, folosind niste strategii asemanatoare, pe care autorul si expertii sai le-au pus in evidenta si le-au explicitat. Principalele lor caracteristici sunt in numar de trei:

     

    1. Un lider modest.

    Transformarea unei intreprinderi medii intr-una iesita din comun este, inainte de orice, opera unor lideri exceptionali. Toti acesti „maestri“ ai managementului au un punct comun: o personalitate aparent stearsa, discreta. Astfel de lideri ingaduie organizatiei sa-si dea intreaga masura a talentului si abilitatilor, spre deosebire de conducatorii charismatici care poseda adesea tendinta de a-si strivi echipele care ii inconjoara. Cu toate acestea, modestie nu inseamna slabiciune. In intreprinderile conduse de un lider charismatic se constata ca majoritatea membrilor statului-major sunt doar niste buni executanti, in vreme ce, in cazul intreprinderilor care au fost luate in calcul de studiul lui Collins, echipele aduna laolalta personalitati puternice, care pastreaza intre ele o mare coeziune.

     

    2. O strategie extrem de simpla.

    In vreme ce strategia intreprinderilor este adesea prezentata ca fiind o disciplina de mare complexitate,  strategia urmarita de intreprinderile studiate decurge dintr-un concept de o simplitate dezarmanta – conceptul de arici, cu referire la o fabula elena care pune fata in fata un arici cu o vulpe. Sireata vulpe recurge intotdeauna la idei noi ca sa-si atace prada. Ariciul are doar o idee fixa: sa se faca ghem atunci cand este atacat. Ei bine, ariciul castiga mereu. Intreprinderile cele mai performante adopta un comportament analog, reducandu-si deciziile la un obiectiv strategic foarte simplu.

     

    3. O cultura a disciplinei.

    Cel mai adesea, spiritul de echipa de la inceputuri supravietuieste cu greu, pe masura ce personalul creste in numar. Atunci, birocratia se substituie initiativei, franand activitatea. Pentru a evita aceasta capcana, intreprinderile investigate au recurs la un spirit de disciplina autoritar, vizand trei domenii: aplicarea incapatanata a strategiei, obligatia de a vedea realitatea in fata si limitarea autonomiei prin reguli de fier.

     

    Jim Collins, Excelenta in afaceri. De ce anumite companii reusesc saltul de la „bun“ la „excelent“, iar altele nu?, Editura Curtea Veche, 2006

  • Noutati

    Moscova, Eterna

    Vladimir Sorokin, personaj emblematic al postmodernismului rus, de profesie inginer, s-a ocupat cu pictura si grafica de carte si s-a format ca literat in mijlocul artistilor si scriitorilor moscoviti underground ai anilor ‘80. Tradus in numeroase limbi dupa anii dezghetului ideologic si calificat drept cel mai renumit „pornograf“ al literaturii ruse contemporane, Sorokin infatiseaza in acest roman zguduitor cautarea disperata a unui paradis pierdut. La Moscova, o secta religioasa rapeste barbati si femei, pe care ii selectioneaza ca sa constituie un grup de alesi care vor avea acces la eternitate. Cum? Lovindu-i in torace pe oamenii blonzi si cu ochi albastri cu un topor taiat din gheata unui meteorit cazut in Siberia.

     

    Vladimir Sorokin, Gheata,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006

     


    Semizeul din Veniss


    Ne aflam intr-un viitor indepartat, in care guvernele par sa fi explodat si sa fi cedat puterea, in mod progresiv, unor structuri administrative din ce in ce mai restranse. Veniss este o cetate-stat, despartita de suratele ei prin uriase deserturi nucleare. In acest spatiu, in care distanta dintre saraci si bogati, puternici si slabi s-a exacerbat pana la consecinte extreme, traieste Nicholas, care este artist, creator de holograme.     De fapt un ratat, pentru ca indeletnicirea lui e pe cale sa moara, asa cum, in decursul timpului, au murit si celelalte arte. Singura arta vie este genetica, un domeniu in care omul poate sa se simta demiurg si sa inchipuie noi fiinte. Un domeniu unde un oarecare Quinn, un personaj pe care putini se pot lauda ca l-au intalnit in carne si oase, a devenit un adevarat mit . El s-a transformat intr-un soi de semizeu, un stapan absolut al maruntaielor subpamantene ale orasului Veniss, o figura de legenda al carei nume se afla pe buzele tuturor.

     

    Jeff Vandermeer, Veniss Underground,

    Editura Tritonic, BucureSti, 2006

  • Bravo, Robbie!

    Robbie Williams este unul dintre cei mai credibili artisti muzicali ai deceniului, cu niste piese dupa care toata lumea se da in vant. Cum a ajuns in acest punct? Evitand sa se ia in serios.

     

    Sa examinam dovezile:

    1. Ultimul lui single, „Sin Sin Sin“ a fost probabil cea mai amuzanta/dinamizanta piesa pop a anului/deceniului/lunii“ (stergeti dupa caz). Alegeti voi superlativul, caci piesa chiar a fost super. Cu o linie electro-bass si versuri miscatoare, a reprezentat un adevarat triumf pentru un om, care – ca sa fim sinceri – are cam tot atat talent muzical cat Paris Hilton, iar versuri ca „Relaxati-va, asta ar face si Iisus“ il fac valabil in ochii mei.

     

    2. Proaspat lansatul single, „Rudebox“ merita din plin ascultat. Nu se ridica pe culmile triumfale ale lui „Sin Sin Sin“, dar e mult mai amuzant. Toti jurnalistii de muzica vor sa inventeze un gen muzical, asa ca revendic si eu unul, descriind piesa drept „slo-mo-electro“, un groover plin de bass care progreseaza incet si e plin de efecte specifice inceputului anilor optzeci. Marea parte a piesei o constituie incercarea lui Robbie de a canta ca un rapper, care in sine e destul de hilara. In plus, solistul si-a dat, din fericire, seama ca singurul mod in care un alb de varsta mijlocie poate canta rap fara sa para caraghios este prin adaugarea unei doze zdravene de ironie. Pe la jumatatea piesei, Robbie suna de parca ar face efectiv misto, fara a se mai deranja sa articuleze corect cuvintele. Mai mult, reuseste sa-l ridiculizeze pe Michael Jackson („Jackson e varza“), pomeneste de un cunoscut magazin cu discount dureros de ne la moda, ii spune cuiva „fuck-face“ si isi implora ascultatorii sa danseze „ de parca ar fi castigat un titlu la Special Olympics“. Amuzant. Si nu e Snoop Dogg.

     

    3. Remixurile. Nu stiu cum de-a reusit, dar DJ-ii incearca acum disperati sa dea de un remix in editie limitata al single-ului lui Robbie, care e atat de rar, incat s-a epuizat in ziua lansarii. Simpla idee ca niste colectionari seriosi de muzica dance ar alerga dupa un disc al lui Robbie Williams este hilara, dar asta s-a intamplat. Remixurile sunt mult mai bune decat piesa insasi, pentru ca partea vocala a fost eliminata aproape in totalitate, facand-o astfel acceptabila pentru clubberul  care n-ar dansa, in mod normal, pe muzica lui Robbie, nici daca le-ai pune arma la tampla familiei si animalelor lui de companie.

     

    4. Ziarul britanic The Sun a calificat Rudebox drept „Cel mai prost cantec din toate timpurile“, iar tot ceea ce Sun detesta este in mod automat bun, pentru ca publicatia e scrisa de niste cretini increzuti care-si castiga existenta trantindu-si opiniile insignifiante in capul britanicilor saraci care abia stiu sa citeasca. Ati auzit expresia „Dusmanul dusmanului meu mi-e prieten“? Exact asa stau lucrurile cu The Sun. M-am trezit devenind mai tolerant fata de pedofili, ucigasi in serie si Robbie Williams de cand Sun i-a decretat „oameni rai“. Bravo, Robbie! As putea continua, caci se va scrie sigur o lucrare de licenta pe tema Robbie Williams. E doar o chestiune de timp pana cand Harvard se va apuca sa scoata o lucrare pe tema „Robbie Williams, teorie semiotica si identitate in secolul XXI“. Viata individului e un dezastru. E un (presupus) homosexual nedeclarat si dependent de droguri, care se intampla sa fi lansat o serie de inregistrari ce te fac sa privesti viata cu optimism. Este tot ceea ce meritam. 

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • MANAGEMENT: Cand are nevoie antreprenorul de un „ministru al finantarii“ afacerii?

    Directorul financiar (CFO) e managerul de rezerva in marile corporatii. Insa in marile companii romanesti detinute de fondatori, CFO-ul nu e inca ceea ce s-ar putea numi o institutie. Dar antreprenorii locali vor fi nevoiti sa-si „cumpere“ CFO. Pret orientativ: 50.000 de euro pe an.

     

    Daca ar fi sa comparam o companie cu un stat, proprietarul sau antreprenorul ar fi echivalentul presedintelui, iar CEO-ul omologul premierului. Dar ce rol i-ar reveni intr-o astfel de schema directorului financiar? Prima asociere ar fi cea cu ministrul de finante. Totusi, un CFO trebuie sa fie ceva mai mult. El are si atributii de ministru de externe (relatia cu bancile) sau de purtator de cuvant – daca firma e publica si fiecare cuvant venit din interior poate avea un impact asupra cursului actiunilor. Restrangand cadrul teoretic, o prima intrebare se impune de la sine: cat de importanta este pentru acestea institutia directorului financiar? Cu precizarea ca intrebarea e valabila doar in cazul companiilor cu vanzari de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de euro.

     

    Pentru moment, multe din business-urile mari care au ramas la nivel antreprenorial sunt conduse, in esenta, dupa acelasi principiu: proprietarul – care este si presedintele (eventual si directorul general) – are si atributii de director financiar, dar numai atunci cand compania sa are nevoie de finantare. Putine sunt companiile mari romanesti in care directorul financiar are mana libera in ceea priveste atragerea fondurilor necesare dezvoltarii. Mai mult decat atat, exista proprietari de grupuri care nici nu se gandesc sa-si angajeze un CFO. Este cazul lui Dan Sucu, actionar si presedinte al grupului de firme Mobexpert. „Nu am un director financiar peste tot grupul si nu am de gand sa organizez ca pe o corporatie sau un holding. Fiecare companie din grup este condusa independent, cu bugete independente, doar proprietarul este acelasi“, explica presedintele Mobexpert – grup care reuneste zece fabrici de mobila, cinci firme de import si logistica si o companie imobiliara. Mobexpert a avut anul trecut vanzari de 150 mil. de euro.

     

    In fond, e obligatorie prezenta unui CFO intr-o mare companie? Dragos Simion, vicepresedintele grupului Flamingo, care include si retailerul de electronice si electrocasnice Flanco, este de parere ca orice afacere in dezvoltare, careia nu ii mai ajung banii proprii pentru investitii, are la un moment dat nevoie de un CFO. „Cand mergi la banca pentru a lua un credit pentru dezvoltare, ca antreprenor trebuie sa te gandesti ca a venit momentul sa iti iei un CFO“, spune Simion. O convingere intarita de o experienta personala, prin care a trecut dupa plecarea lui Marius Ghenea de la conducerea grupului, in 2001. „Eu pastram relatia cu bancile. Toata lumea credea ca eu sunt directorul financiar, desi nu aveam aceasta functie“. Pe de alta parte, actualul vicepresedinte al grupului a fost consilier financiar al Flamingo inca de la jumatatea anilor ‘90. Acum, Flamingo are propriul director financiar, pe Daniela Barbu. Totusi, axioma lui Simion vizavi de momentul in care un antreprenor trebuie sa isi gaseasca un CFO nu e nici pe departe general valabila. Din moment ce proprietarul reuseste sa rezolve singur problema finantarii, nu mai vede utilitatea unui manager specializat caruia sa-i plateasca un salariu anual de ordinul zecilor de mii (cca. 50.000 de euro pentru CFO-ul unei firme cu cifra de afaceri respectabila). Revenind la exemplul lui Dan Sucu, el spune ca „nu sunt probleme in asigurarea finantarii pentru dezvoltarea Mobexpert“.

     

    Daca e sa dam ascultare teoriei, directorul financiar nu este un simplu executant al ordinelor proprietarului sau CEO-ului, unul care doar sa mearga la banca pe urmele acestuia, pentru a desavarsi dosarul de credit. Dragos Tanase, CFO al grupului UPC-Astral, crede in capacitatea directorului financiar de a atrage cele mai ieftine surse de finantare. „In economia occidentala, CFO-ul nu apeleaza exclusiv la sursele bancare si la majorarile de capital realizate de actionari“, spune Dragos Tanase, adaugand ca acesta poate alege intre mai multe instrumente de finantare, inclusiv listarea la bursa. Fost consultant financiar la Arthur Andersen, Tanase crede ca marile companii internationale de audit financiar (numite „Big Four“) sunt o buna scoala de CFO. E adevarat, cu un calcai al lui Ahile: „Directorii financiari care provin din acest mediu pot fi prudenti peste masura“.

     

    In fond, prudenta e una din trasaturile definitorii ale directorului financiar. Mai mult decat atat, un CFO este cel care trebuie sa pondereze accesele de optimism ale antreprenorului. Cu observatia ca prea multa prudenta poate fi sinonima cu anularea oricarui plan de investitii. Mihaela Mitescu, CFO al retailer-ului de electronice si electrocasnice Altex, este unul din managerii care a pus in practica strategia agresiva de extindere pusa la cale de Dan Ostahie – proprietarul unic. Numai anul trecut, Altex a facut investitii de zece milioane de euro, iar pentru anul in curs este anuntat un volum dublu. Dezvoltarea Altex s-a realizat cu precadere din credite bancare.

     

    Strategia lui Dan Ostahie de a deschide multe magazine pe suprafete mari (cu finantare bancara) a fost apreciata drept riscanta de analisti. Principalul argument al acestora facea referire la preformantele modeste de vanzari pe metru patrat in magazinele cu suprafata mare – cel putin pentru moment. Mihaela Mitescu este insa de parere ca riscul „poate fi controlat pas cu pas“, actualele tendinte de pe piata confirmand pragmatismul unei astfel de politici de extindere. Inainte de a fi numita CFO, Mitescu a condus departamentul de contabilitate al Altex, incepand cu 1995. Pe de alta parte, Dragos Simion de la Flamingo spune ca stie cazuri de proprietari care ignora know-how-ul directorului financiar si iau singuri decizii, apeland la CFO doar cand isi dau seama ca au luat-o pe un drum gresit. „Eroarea vine si din aceea ca sunt proprietari care considera directorul financiar o anexa a contabilitatii“, explica Simion. Acelasi pericol e subliniat si de Ionut Patrahau, director general adjunct al Bancii Transilvania (BT). „De multe ori se face confuzie intre contabilul sef si CFO. Primul face contabilitate, iar cel de-al doilea face management financiar“. In termeni mai putin pretentiosi, finantistii spun ca „diferenta dintre contabilul sef si directorul financiar ar fi aceea ca, in vreme ce primul se uita spre trecut, cel de-al doilea priveste catre viitor“.

     

    Revenind la definitia data de Patrahau, directorul general adjunct al BT mai spune ca CFO-ul „este cel care actioneaza simultan driverele sistemului care creeaza valoare pentru actionari: capitalul de lucru, eficienta operationala, activele fixe, cresterea vanzarilor sau costul capitalului“. Patrahau admite, totusi, ca in randul companiilor romanesti nu exista o scoala performanta de CFO. Mai mult, „nu exista nici o practica in domeniu pentru ca ei sa poata invata «on the job»“.

     

    Dar asta nu inseamna ca in Romania nu exista CFO cu experienta. Absolvent de ASE, cu un EMBA in cadrul programelor University of Bristol si KPMG, Alexandru Bucsa, directorul financiar al Rompetrol Group (a doua companie ca volum de afaceri din Romania, dupa Petrom), a coordonat din 1999 incoace, anul in care a intrat in echipa de management a grupului detinut de Dinu Patriciu si Phil Stephenson, investitii de circa 350 mil. dolari. Grupul Romterol a avut anul trecut afaceri de 6 mld. dolari (5 mld. euro) si un profit inainte de taxare de 210 mil. dolari (175 mil. euro). In tot acest mecanism, rolul lui Bucsa ar fi acela de releu pentru proiectele de investitii mari. „Prin mana mea trec proiectele de cel putin 5-6 mil. dolari, esalonate pe un interval de minim noua luni, care necesita o coordonare in cross (incrucisata – n.r.) in care sa fie implicate cel putin trei departamente“, explica Bucsa, care trebuie sa decida ce proiecte au prioritate pentru finantare. „Ma uit in special la nivelul «return on investment». In general, daca acesta este mai mic de 15% nu il consider un proiect prioritar“. In general, propunerile pentru proiecte sunt documentate de directorii (inclusiv CFO) fiecarei entitati a grupului, detaliaza Bucsa. Sunt insa situatii cand drumul proiectelor pleaca de la varful Rompetrol. „E vorba de directiile strategice care vin de la membrii consiliului de administratie sau de la actionari“, spune el, aducand ca exemple dezvoltarea petrochimiei sau benzinariilor mobile in mediul rural – Rompetrol Express. Rompetrol Petrochimicals a fost tratata cu prioritate din 2002. Numai aceasta directie de business necesita pentru urmatorii trei ani investitii de 350 mil. dolari, pana acum fiind finantate proiecte de 150 mil. dolari, spune Bucsa.

     

    Finantarea Rompetrol incearca sa iasa din tiparele clasice de finantare specifice universului corporate romanesc. In afara de clasicul credit bancar, grupul controlat de Dinu Patriciu intentioneaza sa atraga bani si prin intermediul pietei de capital. Rompetrol a facut-o si pana acum prin intermediul Bursei din Romania, insa intr-o masura mai mica. Este vorba in special de Rompetrol Rafinare, listata pe BVB din primavara lui 2004. In iulie 2006, Dinu Patriciu – presedintele si actionarul majoritar al grupului – a anuntat ca vrea sa mai vanda 35% din actiunile The Rompetrol Group pana la momentul listarii pe o bursa externa. Citat de ZF, Patriciu afirma, in iulie, ca „e nevoie de toate categoriile de finantare“ pentru a concretiza expansiunea.

     

    Nu orice director financiar al unui grup romanesc este pus in situatia de a gasi solutii pentru derularea unor proiecte de sute de milioane de euro. Este logic ca pentru proiectele mai mici se gasesc suficiente instrumentele clasice de finantare. Pentru rigoare, instrumentul clasic – creditul bancar. Pe cale de consecinta, atunci cand gradul de sofisticare al finantarii e mai mic, nici expertiza CFO-ului nu trebuie sa fie maxima. La limita, antreprenorul poate suplini rolul directorului financiar. In anumite situatii, se invoca sintagma „munca de echipa“ cand vine vorba sa explice modul in care se finanteaza compania. Este cazul Mihaelei Mitescu, CFO Altex, sau al Simonei Constantinescu, CEO al grupului Ana Hotels si administrator al Athenee Phoenix Group (hotelul Hilton), care spune ca, in cazul proiectului de renovare a unui hotel, directorul de investitii impreuna cu directorul de hotel ii prezinta actionarului principal (George Copos, in cazul de fata) doua scenarii de investitii, fiecare cu argumentatia proprie. „Varianta simpla presupune doar o recosmetizare a hotelului, iar varianta complexa implica renovarea totala“, explica Simona Constantinescu. „Actionarul majoritar alege unul dintre planuri, tinand cont in special de «return on investment»“, adauga CEO-ul Ana Hotels. In grupul de firme Ana, controlat de Copos, atributiile de CFO le are vicepresedintele Gilia Roza.

     

    In definitiv, scoala romaneasca de CFO de care urmeaza sa beneficieze grupurile locale in expansiune, nu are sali de curs doar in companiile de consultanta financiara. Cei care pot consolida aceasta scoala sunt chiar directorii financiari existenti. In plus, ei sunt cei care ii pot convinge de antreprenori de utilitatea jobului lor. O spune raspicat Patrahau de la Banca Transilvania: „Atat timp cat cei care ar trebui sa fie CFO nu isi inteleg bine rolul, cu atat mai putin actionarii inteleg necesitatea unuia“.