BusinessMagazin

Blog

  • Parfumul

    Aromele clasice sunt iar la moda. Dupa o explozie de miresme noi – cu o viata cu atat mai scurta, cu cat cifrele de lansare sunt mai ridicate -, unii parfumieri decid sa-si consolideze profitul si sa reduca riscurile prin relansari de retete vechi.

     

    O reteta castigatoare, fie si numai din perspectiva faptului ca singurele investitii in acest caz sunt campaniile publicitare si, eventual, un spatiu mai bine marcat in magazine. Luna trecuta, bunaoara, casa Bvlgari a relansat unul dintre parfumurile sale clasice – Pour Femme -, a carei noua imagine a fost aleasa fotomodelul britanic Kate Moss. In campania de prezentare, realizata de Mert Alas si Marcus Piggot – ambii fotografi ai revistei Vogue -, Moss apare imbracata intr-o rochie neagra, purtand un colier de diamante de 74 de karate, asortat la cercei. Rationamentul e simplu, spun oficialii companiei. Mireasma sofisticata si pretioasa a clasicului Pour Femme surprinde cel mai bine esenta casei Bvlgari – una din cele mai apreciate producatoare de bijuterii de lux, fondata in urma cu 122 de ani de un emigrant grec in Italia, Sotirios Bvlgari.

     

    Revigorarea unui produs vechi – Pour Femme a fost lansat acum 12 ani – e o strategie relativ noua in industria parfumurilor. Primul producator care a aplicat reteta este si unul dintre cei mai vechi in bransa: Chanel. In 2003, dupa ce vanzarile celui mai cunoscut parfum din lume – No 5 – au inceput sa scada, Chanel a semnat un contract cu actrita Nicole Kidman, care a promovat produsul in clipuri publicitare si printuri. Rezultatul: in 2004 vanzarile Chanel 5 au crescut, in SUA, cu 26%, ajungand la 76,1 mil. dolari.

     

    In iulie 2005, Calvin Klein – parte a companiei Coty – a relansat parfumul unisex CK One (care la intrarea pe piata, in 1994, a inregistrat vanzari record de 5 mil. dolari in 10 zile), intr-un spectacol monumental cu manechine de ambele sexe care au defilat pe o scena sub forma unei sticle uriase de parfum, amplasata deasupra restaurantului Hard Rock Cafe din Time Square, New York.  Rezultatul: numai in ziua relansarii, vanzarile magazinului Macy Herald Square din perimetrul de desfasurare al evenimentului s-au triplat. O alta componenta a relansarii CK One a fost sponsorizarea festivalului de muzica alternativa Lollapalooza de la Chicago. In cele trei zile ale festivalului, echipa CK a distribuit nu mai putin de 20.000 de mostre de parfum – in doar doua saptamani, vanzarile CK One in Chicago au crescut cu 25%.

     

    De ce toata aceasta agitatie? Dupa o perioada de letargie, urmata de o cadere constanta, vanzarile de parfumuri cu amanuntul din SUA si-au revenit in 2004, ca urmare a intrarii pe piata a produselor asociate vedetelor. In 2005 au fost lansate 120 de parfumuri noi, dublu fata de 2000. Multe dintre ele au fost identificate cu designeri de moda, diverse celebritati – de la trupa Kiss pana la vedete de cinema precum Hilary Duff – sau chiar companii de masini. Directorul diviziei nord-americane a companiei Bvlgari, Didier Maine de Brian, arata intr-un interviu pentru presa americana ca fascinatia pentru produsele promovate de celebritati a inlocuit obiceiul consumatorilor de a-si gasi singuri parfumul potrivit. „In trecut, oamenii alegeau un produs – indiferent daca vorbim despre ochelari de soare sau parfum -, pentru ca li se potrivea. Acum se identifica anumitor celebritati. Vor sa cumpere, de fapt, stilul de viata al vedetelor de la Hollywood.“ Suprasaturarea pietei a facut insa ca oricarui parfum nou sa-i fie mult mai greu sa atinga succesul.

     

    Un studiu realizat de compania americana de cercetare NPD Group a ajuns la concluzia ca parfumurile lansate in 2005 au o durata medie de viata de aproximativ un an, spre deosebire de cei cinci ani ai celor lansate in 2000. Conform NDP, anul trecut au fost lansate mai multe parfumuri decat in perioada 1970-1989.

     

    Crearea si lansarea unui produs nou dureaza 2-3 ani, costurile ridicandu-se la peste 20 mil. dolari. Relansarea unui produs vechi se pune la cale in mai putin de 18 luni si in rare cazuri ajunge sa coste 10 mil. dolari. Acesta este si unul dintre motivele pentru care parfumierii au lansat asa-numitele „flancuri“ – produse care reinterpreteaza reteta originala – cum este, de exemplu, Envy Me (Gucci), o versiune mai florala a clasicului Envy. Anul trecut peste 100 de produse nou lansate au fost, in fapt, „flancuri“, spre deosebire de doar 70 scoase pe piata in 2000.

     

    Cand Clinique a lansat, in 2003, primul „flanc“ pentru Happy – Happy Heart – vanzarile in Statele Unite au ajuns la 44,7 mil. dolari. Anul trecut, cand a fost lansat Happy To Be, au fost inregistrate vanzari de doar 14 mil. dolari in SUA. Oficialii de la Clinique au spus ca Happy Heart s-a vandut mai bine gratie notei florale a variantei – considerata mai atragatoare decat cea fructata a variantei Happy To Be. Dar, pe langa gusturile imprevizibile ale consumatorilor, „flancurile“ au gasit un obstacol si in politica magazinelor de desfacere, care refuza, pur si simplu, sa pastreze pe stoc trei variante ale aceluiasi parfum. Parfumierilor le-a ramas, astfel, sa incerce marea cu degetul, relansand retete clasice.

     

    Oficialii Bvlgari recunosc ca scopul relansarii parfumului Pour Femme (intr-o sticla de colectie cu dop de cristal) a fost sa aduca ceva nou in magazine fara investitii prea mari. Motiv care a stat si la baza relansarii Chanel no 5. Pentru Clinique si Coty, miza resuscitarii parfumurilor Happy, respectiv CK One, a fost cea a castigarii unei noi generatii de consumatori.

     

    „Segmentul de clienti carora se adreseaza parfumul nostru e cuprins intre 18 si 24 de ani. Acestia aveau intre sase si 12 ani cand a fost lansat CK One pe piata“, spunea vicepresedintele Coty, Lori Singer.

     

    In aceasta toamna, Clinique, brand detinut de Estée Lauder, va cheltui cateva milioane de dolari pentru relansarea Happy (1997). „Brandul Happy se bucura de o apreciere extraordinara si avem convingerea ca acest lucru nu se va sfarsi curand. Suntem inca departe de a epuiza acest brand“, spune Brenda Lilly, director de marketing al Clinique.

     

    Deocamdata, dupa un studiu amanuntit al pietei, Clinique a angajat-o pe cantareata R&B Ne-Yo sa scrie un cantec despre parfum, intitulat „Just be Happy“, interpretat de duo-ul Rhianna – Julie Roberts in cadrul unei campanii pe radio, pentru care Clinique a cheltuit 3 milioane de euro.

     

    Tot in toamna Estée Lauder va relansa si brandul Calyx – varianta originala dateaza din ultimul mandat al administratiei Reagan -, in timp ce Giorgio Armani va incerca revigorarea liniei Acqua di Gio pour Homme, care a implinit 10 ani de existenta. Dincolo de considerentele particulare, un lucru ramane cert: batranele parfumuri isi pastreaza aroma. Timpul e aliatul lor.

  • Regele numarul 5

    Parfumierul rus Ernest Beaux facut, la comanda designerului parizian Gabrielle Coco Chanel sase variante de parfum. Aceasta a ales mostra cu numarul 5, care avea sa devina cel mai cunoscut parfum al lumii.

     

    INOVATIE: Chanel 5 e primul parfum artificial din lume, cu o nota de varf de aldehide florale. „Nu am vrut trandafiri sau liliac. Am vrut ceva artificial, «facut», ca o rochie“, spunea Coco Chanel.

     

    LANSARE: Coco Chanel a prezentat pentru prima data parfumul Chanel 5 unor prieteni la data de 5 mai 1921. Ulterior, acesta a fost daruit clientilor fideli ai buticurilor sale.

     

    PROMOVARE: De-a lungul timpului, Chanel a folosit imaginea mai multor celebritati pentru a promova parfumul, precum Catherine Deneuve in Statele Unite (anii ‘70) si Carole Bouquet in Europa (anii ‘90).

     

    CHANEL TV: In 2003, la relansarea parfumului, Chanel a cheltuit 33,8 mil. dolari pentru realizarea unui film de promovare de trei minute in care apare Nicole Kidman (onorariul actritei – foto sus – a fost de 3,7 mil. dolari). In ziua lansarii, filmuletul a fost listat in programul televiziunilor.

  • Tratat de guvernare

    Oren Harari, profesor de management la Universitatea din San Francisco si consultant pe probleme organizationale si de leadership, l-a cunoscut pe Colin Powell in 1996, cand au vorbit in fata a circa o mie de oameni la o conferinta a bancherilor sponsorizata de IBM.

     

    Discursul de atunci al lui Powell l-a entuziasmat si l-a facut sa-i urmareasca atent aparitiile publice, studiindu-i nu doar charisma si efectele retorice ale discursului, ci mai ales judecatile profunde, sentintele privind viata politica si principiile care stateau la baza filosofiei sale de guvernare. In acelasi an, dupa lectura pasionata a cartii autobiografice a lui Powell, intitulata „My American Journey“, Harari a simtit nevoia „de a arunca din biblioteca toate celelalte carti despre arta conducerii“ si a publicat, in numarul pe decembrie al publicatiei Management Review, un articol care avea sa faca valva: „Citandu-l pe presedintele Powell: Mic tratat de guvernare“ si care condensa 18 „bijuterii marca Powell“, adica tot atatea principii de conducere, pe care le-a insotit cu propriile comentarii. Obsesia pentru personalitatea celui care, intre timp, devenise secretar de stat a continuat sa creasca si era cat pe ce sa se materializeze intr-o carte in preajma evenimentelor din 11 septembrie. Cum dupa aceea lumea nu a mai fost la fel, nici cartea sa nu avea sa-si pastreze forma initial prevazuta, chiar daca subiectul ei, Colin Powell, isi pastrase, imperturbabil, toate darurile personalitatii sale de exceptie. Atat doar ca, acum, avea prilejul sa-si dea intreaga masura a talentului sau de conducator si a priceperii sale de negociator. Desi se bazeaza, desigur, pe evenimente din viata lui Powell, volumul nu este unul biografic, ci o carte despre guvernare, in care generalul este sursa care a stat la baza unor principii, in incercarea de a le pune in aplicare in orice context, fie el corporativ, guvernamental sau al unei organizatii non-profit. Tot asa, nu este o carte a lui Colin Powell (care s-a implicat doar in furnizarea de informatii), dupa cum nu este nici un omagiu adus personalitatii sale. Este o carte destinata publicului larg, care, pornind  de la diverse anecdote sau principii enuntate explicit, schiteaza un model comportamental si de management aplicabil in viata reala, in cadrul unei mici afaceri sau al unui trust de anvergura, oriunde in sectorul privat si de catre orice persoana aflata in postura de a lua decizii.

     

    Oren Harari, Secretele lui Colin Powell,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Trilogia Pandora

    Papa al genului SF, cum este considerat in mediile de cititori si specialisti fantasy & science fiction, Frank Herbert ramane, pentru multi, nemuritorul parinte al ciclului Dune. Nu putini insa sunt aceia care cred ca opera lui de capatai este trilogia Pandora, cu admirabilele ei volete Incidentul Iisus, Efectul Lazar si Factorul Inaltare, un ciclu romanesc scris la doua maini, impreuna cu Bill Ransom. Despre aceasta intovarasire literara, acesta din urma spunea: „Experimentul a semanat intr-o oarecare masura cu o casatorie. Pe parcurs, fiecare dintre noi a fost marcat de tragedii personale, insa mereu ne-am gasit salvarea in romanele noastre. (…) Factorul Inaltare, de care am planuit sa ne bucuram impreuna, a fost martora celei mai mari tragedii traite impreuna. Dar romanul a aparut, totusi“. Tragedia a fost moartea lui Herbert, lui Ransom revenindu-i sarcina sa finalizeze manuscrisul.

     

    La Roumanie

    De-abia incheiatul Sommet al Francofoniei, desfasurat pe malurile Dambovitei, a produs nu doar efecte pozitive, ci si o uriasa dezordine. Nu doar pe strazi, unde traficul a fost sever perturbat, ci si in multe creiere care s-au intrebat cat de francofoni suntem noi, romanii, si, prin urmare, cat de indreptatiti suntem sa fim gazdele unui asemenea eveniment. Cartea Sultanei Craia, aparuta cu doar cateva zile inainte de reuniunea Francofoniei, vorbeste despre Franta ca model cultural urmat constant de romani in procesul de modernizare al societatii, despre influentele limbii franceze si circulatia ei in Romania de-a lungul secolelor, traseaza un istoric al relatiilor franco-romane si raspunde, inca din paginile preliminare, intrebarii pe care o invocam: „Romania, o tara francofona?“.

  • La francul elvetian sa nu te duci cu sacul

    Epoca lui euro cel ieftin s-a incheiat pe piata internationala a creditului, pretul dolarului porneste deja de la o dobanda de 5,25%. Nici francul elvetian nu putea ramane solutia-miracol pentru finantari, dar intarzierile pietei autohtone isi spun cuvantul si de aceasta data.

     

    Tocmai cand banca centrala elvetiana a pornit un proces de crestere a dobanzii, banci mari romanesti au scos la vanzare credite in franci promovate drept cea mai ieftina varianta pentru credite ipotecare. Chiar daca e vorba de banci membre ale unor grupuri europene, care aveau acces si in anii trecuti atat la linii de finantare in franci, cat si la structuri de produse de-a gata, „oferta“ a ajuns aici dupa ani buni in care clientela din tari central-europene s-a bucurat din plin de francul cu adevarat ieftin.

     

    Intarzierea nu ar fi o problema in sine, mai ales ca romanii au putut descoperi creditul de-abia de 3-4 ani, insa momentul e destul de nepotrivit, venind la inceputul unei tendinte de crestere a dobanzii. Iar o crestere a dobanzii va aduce si o intarire a francului, acum neobisnuit de slab pentru o economie cu o rata anuala de crestere estimata la circa 3% pentru 2006.

     

    De fapt, banca centrala a Elvetiei a pornit o crestere lenta a dobanzii si pentru ca e nemultumita de slabiciunea monedei in raport cu euro. Dincolo de ceea ce vrea banca centrala, francul prinde puteri la fiecare turbulenta mai prelungita de pe pietele financiare, investitorii recunoscandu-i statutul de „moneda de refugiu“.

     

    Intr-un asemenea context, estimarile bancilor de investitii privind evolutia cursului franc/euro ajung pana la o cotatie medie de 1,55 franci pentru un euro in 2007, fata de de 1,59 franci in prezent. Adica analistii asteapta o apreciere a francului elvetian de peste 3% in urmatorul an in raport cu euro.

     

    La Bucuresti, cursul leului fata de francul elvetian trece intai prin cotatia franc/euro, care intr-un asemenea scenariu ar putea fi nefavorabila clientului cu credit de rambursat in franci elvetieni. In orice caz, o regula simpla a finantistilor spune ca nu este tocmai intelept sa iei un credit nou intr-o moneda slaba si cu dobanda scazuta pentru simplu motiv ca are mai degraba potential de crestere, atat pe piata valutara, cat si la nivelul dobanzii. Iar potentialul respectiv a si inceput sa se manifeste dupa mai multi ani de stabilitate. Dincolo de perspectiva evolutiei cursului, factor decisiv in alegerea unui credit in franci elvetieni ramane asa-numitul diferential de dobanda, respectiv ecartul care desparte dobanda la franci de dobanda la euro. In prezent, acesta este de 1,6 puncte procentuale: dobanda de referinta la franci pe trei luni este de 1,73%, in timp ce dobanda corespondenta la euro se situeaza la 3,33%.

     

    Banca Centrala Europeana (BCE) a ridicat in august rata dobanzii de referinta pana la 3% – nivelul maxim al ultimilor trei ani si jumatate. Recent, si Banca Elvetiei a majorat cu un sfert de punct intervalul de dobanda pe care il urmareste, plasandu-l intre 1,75% si 2,25%. Miscarea nu se opreste insa aici, pentru ca piata asteapta noi cresteri atat din partea BCE, in cazul careia estimarile merg chiar pana la 3,5% pentru sfarsitul acestui an, cat si de la Banca Elvetiei, care ar putea duce limita inferioara a intervalului tintit pana la 2,5% in decembrie. Cat priveste evolutiile din 2007, analistii apreciaza ca BCE va opri cresterea dobanzii, in timp ce Banca Elvetiei ar putea continua, rezultand o ingustare a diferentialului de dobanda intre franci si euro pana la 0,9 puncte procentuale, dupa calculele Raiffeisen Research.

     

    Un asemenea diferential ar fi de departe cu mult sub nivelurile inregistrate in ultimii zece ani, ceea ce inseamna ca mirajul „francului ieftin“ ar putea pali cel putin in cursul anului viitor. Discutia devine si mai complicata in cazul creditelor pe termen lung, cum sunt in special cele ipotecare, optiunea pentru francul elvetian implicand o incertitudine valutara considerabila, pe cand varianta in euro poate fi considerata mai putin riscanta atat timp cat adoptarea monedei europene se arata ca viabila prin 2014-2015, respectiv la jumatatea duratei de viata a unui credit pe circa 25 de ani. Teoretic, un client care se imprumuta in franci elvetieni se expune unor riscuri valutare similare celor aferente imprumuturilor in alte valute. Pentru un client care incaseaza venituri in lei, dar are de platit rate la un credit in valuta, schimbul valutar e inevitabil, fie ca va vinde lei pentru franci elvetieni, fie pentru euro. Pana la urma, ar trebui stabilit care curs valutar este mai predispus unei deprecieri. Ceea ce se vede de la inceputul acestui an este ca potentialul de apreciere a leului este sub asteptari, iar episoade de depreciere brusca pot aparea oricand mai ales in contextul in care leul se misca deja in tandem cu zlotul polonez sau forintul unguresc. In acelasi timp, nici stabilitatea timp de sapte ani a ratei de schimb intre francul elvetian si euro nu mai poate constitui o garantie. Oricum riscul potential aferent unui credit in franci e cu atat mai mare cu cat raportul dintre leu si moneda elvetiana se stabileste indirect, iar eventualele socuri nu pot fi atenuate pe piata valutara locala, inclusiv din cauza ca legaturile dintre economia Romaniei si cea a Elvetiei sunt destul de slabe.

     

    In cazul unui credit in franci elvetieni pe zece ani de exemplu, calculele arata ca in decursul perioadei ar trebui ca francul sa nu se aprecieze in raport cu euro cu mai mult de 1% pe an, respectiv cu 10,4% in zece ani, pentru ca finantarea in franci sa nu devina mai scumpa decat cea in euro. In ecuatie intervine insa si paritatea leu/euro, unde leul pastreaza un potential de apreciere pe termen mediu, ceea ce ar mai putea atenua din efectul unei eventuale intariri a francului.

     

    Pentru banci, riscul direct de curs de schimb e scazut, fiind usor de acoperit prin instrumente de piata, insa costul unei eventuale deprecieri a leului este trasferat practic integral asupra clientului. In cazul unei corectii de durata a cursului, si calitatea portofoliilor de credite ale bancilor ar avea de suferit. Nu in ultimul rand, clientii cu credite in franci se lasa la mana bancilor in privinta cursului de schimb leu/franc sau euro/franc la care vor rambursa fiecare rata, in lipsa unei piete de schimb pe franci. Ramane de vazut in ce masura ofertele de creditare in franci elvetieni lansate de banci vor incuraja si casele de schimb sa vina cu o oferta pe aceasta valuta. Clientii raman totusi cu reperul de curs publicat zilnic de banca centrala, fiind de asteptat ca bancile comerciale sa nu umfle nejustificat costul creditului prin folosirea unui curs complet dezavantajos.

    In acelasi timp, sensibilitatea clientilor in fata discursului unui bancher privind riscul de credit este foarte aproape de zero, argumentul dobanzii scazute fiind extrem de puternic. Mai mult, bancile pot face ca diferentialul de dobanda intre ofertele concrete de creditare sa fie mai mare decat il arata dobanzile de referinta pe cele doua monede. In cazul bancilor care tocmai au lansat produse in franci elvetieni, ecartul ajunge pana la doua puncte procentuale, insa calculul poate fi complicat de comisioane, precum si de faptul ca dobanda oferita e fixa doar in primul an, apoi urmand incertitudinile.

     

    Surpriza e ca, asa cum a constatat banca centrala a Ungariei, multi clienti ai bancilor comerciale de la vest de granita continua sa prefere creditul in franci elvetieni chiar daca dobanda e cu numai un punct procentual mai redusa decat la forint. „Sensibilitatea fata de marimea ratei de plata si absenta constientizarii riscului de curs de schimb genereaza preferinta pentru valuta chiar daca diferentialul de dobanda e mic“, se spune in cel mai recent raport de stabilitate financiara al bancii maghiare. Anul trecut 30% din cresterea creditului de pe piata Ungariei a fost alimentata de francul elvetian, ponderea acestei monede devenind importanta mai ales in cazul creditelor ipotecare.

     

    Si in Polonia a facut cariera francul elvetian, pe baza aceluiasi argument, chiar daca atat zlotul, cat si forintul au inregistrat fluctuatii de curs majore. Afacerea ar putea merge si in Romania, insa cu rezerve mai mari atat timp cat francul elvetian e o moneda putin familiara si ca atare cu credibilitate destul de scazuta. Depinde si de promovarea de care se va bucura francul din partea bancilor care vor sa-l vanda, dar si de duritatea restrictiilor impuse de BNR creditarii.

  • BUSINESS: Ce cauta primul centru de suport SAP din Europa in Romania

    Germanii de la SAP spun, spre deosebire de unii dintre competitorii lor, ca Romania nu e mai ieftina decat alte tari din zona si ca nu vor sa aiba mii de angajati in centrul de suport proaspat anuntat. Atunci care este scopul centrului si de ce va fi el deschis aici?

     

    “Acum doi ani, cand vedeam toate centrele de tehnologie deschise la Bucuresti de mari companii din IT-ul mondial, ma simteam putin frustrat“, incepe Valentin Tomsa sa spuna povestea celui mai nou dintre centrele globale de suport deschis la Bucuresti chiar de compania la care lucreaza, SAP. Tomsa este director general al filialei romanesti a SAP, cel mai mare producator de software pentru afaceri din lume, si spune ca acum ceva timp isi exprima cu fiecare ocazie neincrederea in viitorul business-ului romanesc de tip outsourcing.

     

    Intre timp, opinia i s-a mai nuantat. Saptamana trecuta SAP a anuntat oficial ca va deschide un centru de suport de unde vor fi oferite servicii IT complexe catre clientii din intreaga lume, in special catre cei din Europa. Nu e primul din Romania (centre zonale sau globale au mai fost deschise de Oracle, Siemens, HP), insa este primul si singurul centru de acest fel al SAP in Europa, iar investitia initiala s-a ridicat la 4 mil. euro, conform oficialilor companiei – care nu au oferit o proiectie clara asupra ritmului in care vor fi continuate investitiile, insa au specificat pentru BUSINESS Magazin ca, daca centrul va functiona la parametri corecti, este posibil ca in cativa ani investitiile totale sa ajunga la dublul investitiei initiale.

     

    Tomsa spune ca este mandru ca Romania a fost aleasa sa gazduiasca acest centru. „Facem parte dintr-un club select“, spune el, pentru ca SAP mai are doar patru astfel de centre in intreaga lume – doua in India, unul in China si unul in Argentina. Adauga insa: noul centru nu este un simplu sediu unde angajatii depun o munca de tip outsourcing.

     

    „Serviciile pe care le oferim clientilor cer o calificare inalta din partea angajatilor nostri, nu este ca intr-un call center“, spune el. Explica suplimentar Stefan Gruler, COO al departamentului Field Services al SAP la nivel mondial – divizia care se ocupa de serviciile de consultanta oferite de compania germana. „Ceea ce cautam la viitorii nostri angajati este o combinatie formata din trei parti: cunostinte de business, cunostinte despre procesele de business si cunostinte de IT. Practic, fiecare angajat trebuie sa inteleaga cum anume poate IT-ul sa ajute afacerile clientilor nostri.“

     

    De altfel, oficialii SAP spun ca centrul deschis la Bucuresti (al doilea, dupa cel dedicat clientilor companiei din domeniul bancar, inaugurat anul trecut) se afla in centrul unei strategii noi atat pentru compania germana, cat si pentru intreaga piata de servicii software. Este vorba de un atac pe doua fronturi: clientii pot sa-si rezolve problemele atat discutand cu angajatii SAP care se deplaseaza pe teren, la sediul lor, cat si adresandu-se unui centru de suport, cum este si cel de la Bucuresti. In astfel de centre, compania pune la punct asa-numite „pachete de servicii“, explica Gruler, care sunt optimizate apoi pentru fiecare client in parte.

     

    Insa Romania nu a fost aleasa in primul rand datorita costurilor de operare mai scazute, a spus pentru BUSINESS Magazin Jan Grasshoff, director al diviziei Distributed Delivery, cu alte cuvinte managerul tuturor centrelor de suport ale SAP. „Am studiat aproximativ 10 tari din intreaga zona EMEA inainte de a alege Romania“, spune el. Printre tarile analizate se numara Spania, Portugalia, Cehia, Polonia, dar si Africa de Sud. Pana la urma SAP s-a oprit la Romania. „Costul nu a fost deloc principalul criteriu. Oricum, peste cinci ani vom avea in Romania costuri comparabile cu cele dintr-o buna parte a tarilor care sunt acum in UE.“

     

    Germanii au cautat in primul rand resurse umane de calitate, capitol la care Romania i-a multumit, dar au mai avut si alte criterii. „Faptul ca Romania va intra in UE este important din punct de vedere logistic“, spune Stefan Gruler, referindu-se atat la calatoriile angajatilor companiei cat si la cele facute de clienti. Iar faptul ca Romania va fi membra UE inseamna probleme mai putine din punct de vedere administrativ (de exemplu, cu vize), un alt avantaj fiind distanta relativ mica fata de tarile europene catre care vor fi oferite servicii. In plus, Bucurestiul a fost considerat un oras satisfacator din punct de vedere al ofertei de hoteluri.

     

    Intrebat cum ii va motiva pe eventualii angajati sa vina la SAP, in conditiile unei concurente puternice intre marile companii IT pentru personal, Valentin Tomsa spune ca oamenilor li se va oferi un pachet complet, in care un rol important il va juca instruirea de specialitate. Jan Grasshoff il completeaza: „Se stie in toata lumea ca SAP nu ofera salariile cele mai mari din piata, pentru ca ofera ceva mai valoros pe termen lung – acces la cursurile de pregatire profesionala care ii vor folosi unui angajat toata viata. Aceeasi politica am pregatit-o si pentru Romania“.

     

    Concluzia ii apartine lui Tomsa: „Modelul (de functionare al centrelor globale de suport – n.r.) functioneaza in alte tari, de ce n-ar merge si la noi? Daca nu va merge, il vor opri. Depinde numai de noi“.

  • Creste expunerea

    Creste numarul de expozitii si targuri, creste numarul de clienti si, implicit, cresc si afacerile celor care ataca o piata estimata la 30 de milioane de euro in 2005 – si dominata autoritar, deocamdata, de Romexpo.

     

    Afacerile cu targuri si expozitii n-au inceput aici dupa caderea comunismului – Romania participa la Expozitia Universala de la Paris acum 139 de ani, iar incepand din 1881, avea chiar o lege (prima de acest tip din istorie) pentru organizarea de expozitii si concursuri pe teme industriale si agricole. In zilele noastre, mai mari sau mai mici, internationale sau locale, targurile si expozitiile isi fac loc pe agendele oamenilor de afaceri – si sunt tot mai multe, pentru ca numarul targurilor a crescut, cel  al expozantilor si al vizitatorilor, de asemenea. Iar organizarea unor astfel de evenimente a devenit un business foarte profitabil: liderul de necontestat al pietei de organizare de expozitii, Romexpo a raportat de exemplu anul trecut un profit brut de 6,25 mil. euro, la venituri de 16,9 mil. euro. Sunt si tot mai multe companii de dimensiuni mici care organizeaza expozitii, activitate care a fost, o buna bucata de timp, apanajul exclusiv al camerelor de comert si industrie sau al societatilor infiintate de acestea, cum ar fi chiar Romexpo. De altfel, Romexpo are dubla calitate de proprietar al celui mai mare centru de expozitii din tara, dar si de organizator al celor mai mari targuri din tara, cum ar fi Construct Expo, TIB sau TIBCO. Totusi, dominatia Romexpo incepe sa paleasca in fata unor companii de talie mult redusa, dar foarte dinamice, care se orienteaza in general catre expozitii specializate sau catre nise neacoperite inca de Romexpo. Organizatorii au insa dezavantajul lipsei de spatii potrivite pentru organizarea de expozitii. Astfel, ei au fie varianta inchirierii pavilioanelor Romexpo, fie trebuie sa caute alte locatii, care insa nu au fost gandite pentru organizarea de targuri – Sala Palatului sau Sala Polivalenta din Bucuresti ar fi doua exemple.

     

    In restul tarii, complexurile expozitionale aproape ca lipsesc cu desavarsire. ABplus events, o firma fondata in urma cu zece ani la Iasi, a organizat saptamana trecuta primele sale expo-conferinte in Capitala. Desfasurate sub brandul CAMEX, cele doua evenimente de nisa au avut loc in complexul Prisma din Corbeanca, la 20 km in nordul Bucurestiului.

     

    „Am ales Prisma, pentru ca spatiul este potrivit, avem trafic bun, spatii de parcare suficiente“, a explicat Florin Mindirigiu, director general al ABplus. El spune ca nici nu a incercat sa negocieze inchirierea spatiilor de la Romexpo. Evenimentele CAMEX sunt specializate pe piata de constructii, pe anumite nise, iar ABplus a mai organizat expozitii in alte mari orase din tara. Compania detinea anul trecut, potrivit propriilor estimari, o cota de aproximativ 34% din totalul metrilor patrati vanduti in expozitiile de constructii din Romania. Tot in domeniul constructiilor, Romexpo a organizat ani la rand cel mai mare targ din Romania, Construct Expo, care a fost divizat anul acesta in doua expozitii – una dedicata antreprenorilor si alta publicului larg – si datorita cererii mari din partea expozantilor, coroborata cu spatiul limitat din complexul Romexpo. Mindirigiu sustine insa ca expozitiile ABplus nu concureaza cu Construct Expo, ci sunt complementare.

     

    „Nu am intrat in Bucuresti pentru a concura cu Romexpo, ci pentru ca piata o cerea“, a spus directorul firmei. Piata organizarii de conferinte este estimata de Florin Mindirigiu la circa 30 mil. euro in 2005. Pentru acest an, el mizeaza pe o crestere spectaculoasa, de pana la 50%. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,4 mil. euro si preconizeaza pentru 2006 un nivel de 2,2 mil. euro. Reprezentantii Romexpo sunt mai prudenti. „Nu pot vorbi despre ce se intampla la altii, dar noi estimam ca vom inregistra in acest an o crestere de 7-8%“, a spus pentru BUSINESS Magazin George Cojocaru, presedinte si director general al Romexpo.

     

    Pentru anii urmatori estimarile sunt mai optimiste, avand in vedere preconizata aderare la UE, dar nici obstacolele nu sunt de neglijat. „Piata este in dezvoltare accelerata“, spune Mindirigiu. „Vom avea mai multi clienti in 2007, piata creste, pentru ca si economia creste“, sustine si Cojocaru. Lipsa spatiilor in care sa se desfasoare asemenea evenimente este insa principala piedica de care se lovesc organizatorii.

     

    „Toata lumea spune ca in Bucuresti nu prea sunt alte variante in afara de Romexpo. In tara, situatia este si mai tragica, pentru ca nu exista spatii de dimensiuni mari, cu putine exceptii“, spune directorul ABplus. Poate tocmai de aceea Romexpo se pregateste sa-si extinda capacitatea expozitionala. „Anul viitor vom incepe lucrarile pentru extinderea cu inca 14.000 mp“, spune Cojocaru. In prezent, Romexpo are 42 de pavilioane, cu o suprafata de peste 50.000 mp.

     

    Lucrurile incep sa se miste si in tara. Al doilea pavilion expozitional ca marime din tara, dupa Romexpo, ar putea fi construit la Constanta, potrivit unui proiect al Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta si Primariei orasului Ovidiu. Pavilionul va fi construit pe malul lacului Siutghiol pe o suprafata de 10.000 mp, costurile constructiei fiind estimate la circa 3 mil. euro. Iar dezvoltarea pietei de organizare – si a micilor jucatori – va continua. Iar firmele de profil se pregatesc pentru intrarea jucatorilor internationali. Cum? Iesind la randul lor in strainatate. Dupa Chisinau, ABplus vrea sa intre si pe pietele din Bulgaria si Ucraina.

  • MApN camufleaza piata imobiliara

    Sute de hectare care apartin acum MApN se vor transforma, in urmatorii ani, in supermarketuri, centre de afaceri, mall-uri ori blocuri de locuinte. O comoara pentru business-uri, daca luam in calcul faptul ca e vorba de suprafete mari de teren atat in Bucuresti cat si in orase ca Timisoara, Arad, Bacau, Oradea ori Iasi.

     

    Pe drumul spre Moara cu noroc a lui Slavici, spre Ineu adica, un teritoriu de 24 ha care a apartinut UM 12.14 a inceput deja sa se transforme – se ridica aici o zona rezidentiala si comerciala. Terenul a fost deja portionat printr-un PUD (plan urbanistic de detaliu), licitatiile s-au facut si oamenii s-au apucat de treaba. In orasul aflat la 60 km de Arad, preturile terenurilor s-au dublat in ultimul an, de la venirea in oras a Delphi Packard, companie de cablaje electrice a General Motors.

     

    Un metru patrat de teren se vinde acum cu 20-30 euro/mp, iar eliberarea cazarmei aflate foarte aproape de investitia care a generat 4.800 de locuri de munca a picat numai bine. „Pe spatiul fostei cazarme se va construi un supermarket, un centru de afaceri, fostele cladiri ale armatei vor deveni blocuri de locuinte, iar restul zonei o vom portiona in 1.200 locuri de case, asadar, se va transforma intr-un nou cartier“, spune viceprimarul Ineului, Ioan Leucuta.

     

    Supermarketul va fi o investitie a fratilor Ioan si Floare Cuc, proprietarii lantului de distributie de produse alimentare Astral Impex, cu o prezenta puternica in Arad si vestul tarii si cu o cifra de afaceri de 107 mil. euro in 2005. In ultimul an, grupul a intrat si pe segmentul de retail, deschizand un supermarket in Drobeta-Turnu-Severin. Supermarketul din Ineu va fi construit pana la sfarsitul anului viitor si ar putea fi afiliat retelei Spar, dupa cum au spun castigatorii licitatiei.

     

    O alta licitatie deja castigata este cea pentru renovarea fostelor dormitoare ale soldatilor, cazarmile propriu-zise. Cele trei cladiri vor cuprinde 250 de apartamente de una, doua si trei camere, dupa cum spune Marius Tuducea, directorul companiei Alfa Trust (specializata in transportul de balast, piatra, lucrari de terasare), parte a TDC Grup, castigatorul licitatiei. „Trebuie practic sa renovam o structura foarte solida si generoasa si sa o redimensionam ca pentru locuit, astfel ca investitia va fi de circa 1,5 mil. euro“, spune Marius Tuducea.  Licitatiile vor continua pentru ca un investitor sa vina si sa dezvolte un centru de afaceri, dar si pentru concesionarea terenurilor pentru case.

     

    Iar Ineul e doar unul dintre locurile in care hectare intregi de pamant reintra in circuitul civil. Cazarme ce sunt pe cale de a fi dezafectate sunt in toata tara. La Iasi, de exemplu, o cazarma din sudul orasului este vizata pentru dezvoltarea unui mall, la Timisoara, pe teritoriul unei vechi cazarmi s-ar putea construi un hotel de cinci stele, iar la Arad exista deja proiecte ca vechea Cetate a Aradului sa fie renovata pentru a intra in circuitul turistic, urmand ca in jurul ei sa se construiasca o zona rezidentiala.

     

    Planurile, fie ele in stadiu de proiect sau chiar in curs de desfasurare, au ca punct de plecare reorganizarea armatei la standarde NATO, care va duce la eliberarea catorva sute de cazarme pe teritoriul Romaniei. E vorba, de cele mai multe ori, de suprafete generoase, de ordinul hectarelor sau zecilor de hectare, si cu o amplasare fericita: fiecare oras are cel putin o cazarma, iar celelalte unitati ori poligoane sunt amplasate in apropierea oraselor, ceea ce le recomanda pentru construirea de spatii industriale.

     

    Oriunde ar fi amplasate, spatiile-cazarma eliberate vor suscita interes, data fiind iesirea brusca pe piata a unor suprafete atat de mari de teren bine pozitionat. Un minus, care insa depinde de unghiul de abordare, ar fi acela ca terenurile nu vor putea fi cumparate, ci doar concesionate pe 20 de ani in urma unor licitatii organizate de primarie. Asta pentru ca aceste spatii nu pot fi vandute, ci doar „pot fi transmise, fara plata, din administrarea MApN in administrarea altor institutii publice prin HG“, dupa cum explica pentru BUSINESS Magazin reprezentantii ministerului.

     

    Ultima transa de recruti va incepe armata peste o luna – iar cand ei isi vor fi terminat stagiul militar, adica peste un an, armata va fi doar un job pentru militarii profesionisti, care vor ocupa doar aproximativ o cincime din actuala capacitate a cazarmelor de pe teritoriul Romaniei, dupa cum estimeaza MApN. Conform datelor ministerului, numarul imobilelor cu indicativ de cazarma se cifreaza la peste 1.000, avand acum diferite destinatii: terenuri, depozite, poligoane, tabere de instructie, camine, locuinte de serviciu, din care doar „o parte vor ramane in patrimoniul armatei pentru nevoile operationale ale acesteia“. Restul terenurilor vor intra in administrarea primariilor (daca primariile sau alte institutii o vor cere), care la randul lor le pot concesiona doritorilor prin licitatie.

     

    Dat fiind ca numarul soldatilor a inceput sa se reduca inca din anul 2000, o parte importanta din cazarmi deja s-a eliberat: „Pana in prezent, au fost disponibilizate 19% din totalul cazarmilor aflate in administrarea Ministerului Apararii; 9% dintre acestea au fost transferate in administrarea altor institutii“, dupa cum spun reprezentantii MApN.

     

    Printre spatiile eliberate si intrate deja in administrarea primariilor sau consiliilor locale se numara o cazarma de 30 de hectare in Targoviste, cateva spatii din Oradea – care totalizeaza aproape 5 hectare -, iar in Giurgiu 6 hectare mai mult sau mai putin construite asteapta proiecte. Multe alte orase din toata tara au facut demersuri la MApN (demersurile s-au concretizat intr-un proiect de hotarare de guvern prin care anumite spatii sa fie transferate) si asteapta rezultatele. Dintre acestea, cele mai „pornite“ sunt orasele in care terenurile s-au scumpit foarte mult in ultimii ani, pe fondul cresterii economice a zonelor cu pricina, dar si a lipsei ofertei.

     

    La Timisoara, de exemplu, directorul Directiei de Patrimoniu din primarie, Nicusor Miut, asteapta raspunsuri de la Ministerul Apararii Nationale pentru trei foste spatii de cazarma, toate localizate in zone centrale din oras. „Deocamdata nu avem nici un raspuns pentru cazarma din strada Oituz sau pentru cea din strada Lipovei si nici pentru un spatiu din Piata Libertatii, unde se gaseste Muzeul Fanfarei Militare“, spune Miut.

     

    Acesta precizeaza ca spatiile asteptate sunt foarte importante, deoarece sunt atat institutii de stat cat si investitori care le solicita: „E si normal sa le ceara, sunt spatii generoase situate in zone bune din oras. Plus de asta, o investitie ar face bine si locului, deoarece s-ar schimba aspectul zonei“, mai spune directorul din Primaria Timisoara. Cea mai cautata de investitori din Timisoara este asa-numita cazarma U, aflata in centrul istoric al orasului si intinsa pe 3.000 mp. „Nu o putem numi cladire istorica, chiar daca se afla intr-o zona istorica, deoarece nu arata ca atare si am dori sa o alocam unui proiect care sa o puna in valoare“, spune Nicusor Miut. Cazarma U, care nu a mai fost folosita pentru destinatia initiala din perioada antebelica, este in administrarea Primariei.

     

    Cea mai recenta solicitare pentru cazarma U a venit din partea companiei belgiene Besix, care ar fi intentionat sa construiasca aici un hotel de cinci stele. Deocamdata, proiectul este in stand-by, dat fiind ca partenerii Besix in Romania, compania belgiana Cecoforma, spun ca deocamdata se afla in faza de discutii de principiu.

     

    O hotarare de guvern favorabila asteapta si autoritatile de la Arad, unde miza este si mai mare: cea mai importanta cazarma din oras are in mijloc Cetatea Aradului, cladire de patrimoniu, iar suprafata totala atinge 88 de hectare. „Cetatea este una dintre cele mai mare cetati din Europa si am dori sa fie reabilitata si integrata in circuitul turistic; avem promisiunea ca in acest an va fi aprobata hotararea de guvern si va intra in patrimoniul nostru“, spune Valeriu Margineanu, reprezentant al Primariei Arad.

     

    Pentru reabilitarea Cetatii, la primaria din Arad exista un proiect al unei firme italiene, Biroul de Arhitectura Pascucci, care doreste nu numai refacerea cetatii pentru turism, ci si constructia unui hotel. Restul de teren ar fi foarte bine primit de aradeni: „In Arad este mare criza de terenuri, iar terenul de la Cetate, desi usor inundabil, ar fi imediat asimilat“, mai spune Valeriu Magineanu, care precizeaza ca primaria a cerut de la guvern alocarea catorva sute de hectare de teren sau crearea unei zone metropolitane.

     

    La Iasi, cele mai vanate doua cazarmi se afla in Copou, respectiv in cartierul Frumoasa. Prima este foarte valoroasa datorita pretului mare al terenului din zona (care poate depasi 150 euro/mp) si lipsei ofertei. Letitia Palaga, directorul directiei de patrimoniu din Primaria Iasi, spune insa ca deocamdata municipalitatea nu a inaintat inca nici o cerere pentru luarea in administrare a acestor terenuri. In Bucuresti, terenurile armatei au suscitat tensiuni inca din 1999, cand Gigi Becali a facut faimosul schimb de terenuri cu MApN. (In 2 iunie 1999 s-a semnat procesul-verbal prin care se schimbau doua suprafete de teren: Becali a primit de la MApN 20,9 ha in zona Baneasa-Pipera, in schimbul a 21,5 ha situate in satul Stefanestii de Jos, judetul Ilfov, schimb infierat chiar intr-un raport ulterior al MApN care spunea ca diferenta de pret ar fi fost de peste 3 mil. dolari in favoarea omului de afaceri.)

     

    Asadar, cine trece intr-o zi pe langa o cazarma care pare potrivita pentru o investitie trebuie mai intai sa formeze numarul de telefon al directiei de patrimoniu de la primarie. Mai departe, ei stiu.

  • Proiecte sociale

    Desi nu exista nicaieri in lege vreo prevedere speciala, exista cazuri in care noii administratori intentioneaza sa foloseasca terenurile fostelor cazarmi pentru a construi diverse proiecte pentru comunitate.

     

    CLUJ: Pe suprafata cazarmii din localitatea Floresti, Consiliul Judetean Cluj spune ca intentioneaza sa construiasca un spital de urgente. Institutia ar urma, potrivit CJ Cluj, sa deserveasca toata zona.

     

    TOT PENTRU MILITARI: In Bucuresti, o cazarma dezafectata a fost transformata in incubator de afaceri pentru militarii disponibilizati.

     

    BACAU: Parohia „Schimbarea la Fata“ din Buhusi, judetul Bacau, a primit de la MApN 124 de cladiri si 63 ha de teren in comuna Beresti-Bistrita si intentioneaza sa construiasca un camin de batrani si locuinte sociale.

  • Primele transferuri

    O parte dintre cazarmile eliberate au trecut deja in administrarea primariilor sau a consiliilor locale.

     

    Localitate

    Suprafata

    Suprafata construita

    Lipova (Arad)

    9 ha

    1,6 ha

    Targoviste (Dambovita)

    30 ha

    17,6 ha

    Giurgiu (Giurgiu)

    6 ha

    2,5 ha

    Oradea (Bihor)

    4 ha

    1,2 ha

    Jamu Mare (Timis)

    1,3 ha

    0,7 ha

    Bacau (Bacau)

    1,9 ha

    0,9 ha

    Vetrisoaia (Vaslui)

    2 ha

    1,1 ha

     

    SURSA: HOTARARI DE GUVERN