BusinessMagazin

Blog

  • Sa inmatriculam bine

    „Interesul nu este sa avem masini poluante si nesigure, ci produse la cel mai inalt nivel tehnologic.“ Cine n-ar vrea, dar n-ar fi mai bine sa avem cu ce sa le cumparam?

     

    Prima parte este un citat din premierul Calin Popescu- Tariceanu, dintr-o declaratie facuta saptamana trecuta si preluata de pe fluxul de stiri al Mediafax. „Nu ne intereseaza sa cream temeiul pentru un comert dubios si ilicit. Nu sunt adeptul ideii ca Romania, dupa ce s-a remarcat prin importul de cauciuc si haine uzate, sa se remarce si prin importul de masini uzate“, spunea Tariceanu despre anuntul Comisiei Europene de a initia procedura legala impotriva Romaniei in cazul taxei pentru prima inmatriculare a autovehiculelor. Si avea dreptate, magazinele de haine second-hand fiind o afacere care s-a extins foarte repede in aproape toate orasele tarii pe parcursul ultimilor ani.

     

    Dar la fel de corecta pare si pozitia Comisiei Europene, care spune cam asa: zici ca te intereseaza poluarea, dar incerci sa impui o taxa de 4.000 sau 5.000 de euro unei masini Volkswagen veche de 8 ani provenita din Germania (si care respecta normele de poluare Euro 2), dar nu ceri nicio taxa de inmatriculare la vanzarea unei Dacii break din anul 1980.

     

    Sa ne intelegem, argumentul CE pleaca de la ideea ca exista un singur spatiu european si o masina odata inmatriculata in Germania ar trebui sa fie tratata la fel ca una inmatriculata in Romania.

     

    Acum, premierul Tariceanu si reprezentantii APIA (care grupeaza importatorii si producatorii de masini din Romania) isi argumenteaza pozitia prin faptul ca nu vor ca Romania sa se transforme intr-o „lada de gunoi“ prin venirea masinilor uzate din vestul Europei.

     

    Numai ca daca ne uitam pe strazile din Bucuresti si mai ales din celelalte orase de provincie, am putea avea impresia ca nu suntem departe de ideea de lada de gunoi, atat timp cat abia ne vedem de fumul produs de multe dintre camioane sau de cele mai mult de 70% dintre masinile care circula pe strazile din Romania si care sunt atat de vechi, incat nu respecta nici normele de poluare Euro 1, introduse in anul 1992.

     

    Poate ca o varianta ca Romania sa nu devina o lada de gunoi ar fi ca aceasta taxa de prima inmatriculare sa se transforme de fapt intr-o taxa de poluare sau pe utilizarea masinii, un fel de impozit anual care sa faca prohibitiva circulatia acestor masini vechi.

     

    Cum ar fi insa ca un posesor de Dacie din 1980, care valoreaza probabil 500 de euro, sa fie nevoit sa plateasca anual o taxa de 300 sau 500 de euro? Strazile ar fi mult mai curate si parca nu ar mai fi nici asa trafic pe strada. Dar o astfel de decizie ar insemna „o noua revolutie“, cum spunea recent unul dintre principalii actori ai pietei auto si, as adauga eu, si doua-trei milioane de voturi in minus la alegerile care tocmai se pregatesc. Sau nu se pregatesc? Cine mai stie?

     

    Pe de alta parte, taxa de prima inmatriculare aparuta in Romania a facut ca pana acum (aproape trei luni s-au scurs din acest an) vanzarile de masini noi sa creasca in continuare nestingherite, asa cum au facut-o permanent in ultimii cinci ani, in timp ce importurile second-hand au fost mentinute la valori „rezonabile“, dupa cum spun importatorii de masini noi.

     

    De cealalta parte a Dunarii, cu o asociatie auto locala mai putin puternica (sau poate mai degraba fara producatori locali de masini si un premier care sa inteleaga „fenomenul“ auto) Bulgaria a ridicat toate taxele de import. Rezultatul: in doar doua luni s-au inmatriculat aproape 35.000 de masini second hand de import, de peste trei ori si jumatate mai mult decat cele noi. Iar piata de automobile noi a scazut pentru prima data in ultimii ani. Acelasi lucru se petrecuse si in Polonia in anul aderarii (2004), cand importurile second hand au ajuns la 800.000 de unitati, de opt ori mai mult decat cu un an inainte.

     

    Dupa toate aceste statistici ajung si la partea a doua a textului de inceput. Masina este, potrivit studiilor de piata (mai mult sau mai putin empirice), al doilea produs ca importanta pentru un roman, dupa casa. Chiar crede cineva ca un roman si-ar cumpara un Volkswagen Golf de 150.000 de kilometri pe care l-au „alergat“ doi nemti si un olandez, daca ar avea alternativa?

     

    Sigur ca, asa cum spune de fiecare data cand are ocazia  Ion Tiriac, „daca toti romanii ar putea sa isi cumpere orice masina, probabil ca cei mai multi si-ar lua Mercedes“.

     

    Pana acum, mai putin de doi din zece romani se pot lauda ca au o masina (fie ea Dacie din 1974), spre deosebire de aproape sase din zece nemti, cinci din zece francezi, patru din zece cehi si trei din zece polonezi.

     

    Este clar in aceste conditii ca numarul romanilor care isi vor cumpara o masina va creste accelerat in urmatorii ani. Singura problema care se pune este cat vor avea la dispozitie romanii sa cheltuie pe o masina.

     

    Asa ca pana la urma solutia este tot la guvernanti. Nu mai pierdeti investitii de anvergura in favoarea vecinilor (vezi cazul Montupet), stimulati-i pe romani sa nu mai plece sa munceasca in strainatate sau pe cei plecati sa se intoarca si implicit vor creste accelerat salariile!

     

    Si atunci chiar nu mai conteaza ca masinile vechi din Europa de Vest vor putea fi aduse in Romania, deoarece cei mai multi nu vor fi interesati si vor face pasul la o masina noua (poate si cu ajutorul primei de casare) sau chiar vor sari direct la o masina de import. Si atunci sa vezi trafic „sanatos“ pe strazi.

  • Domnule presedinte, doamnelor si domnilor…

    „Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus.“ Asta e toata concluzia analitica dupa incheierea consultarilor presedintelui cu partidele si a lucrarilor Comisiei Voiculescu.

     

    Fireste, pentru ca nu suntem romani decat in fractii mici si foarte mici, muntii nostri nu sunt mai mari decat niste dealuri, iar ridicolul soarece nascut de scremutul lor este la noi mai mult ridicol decat soarece. In schimb, scremutul, „domnule presedinte, doamnelor si domnilor“, e bucatica rupta din „Fabulospirit“ si poate n-ar fi rau sa-l inregistreze cineva ca brand national.

     

    Ca sa recapitulam: am avut saptamana trecuta consultari ale partidelor cu presedintele Traian Basescu, oficial pentru a detensiona climatul politic. Neoficial, dar foarte aproape de adevarul istoric, consultarile au fost prilej de scoatere pe afis a unor solutii pe cat de insolite, pe atat de irealizabile: demisia presedintelui sau demisia premierului. Si chiar cand nu s-a abuzat de insolit, tot nu ne-am ales ceva cu adevarat important: presedintele n-a putut sa vina decat cu solutia testarii Guvernului in Parlament pentru a valida majoritatea lui Polichinelle, PNL-PSD-UDMR-PC sau, cu voia dumneavoastra, cu aceea a alegerilor anticipate.

    Adica sa mearga guvernul Tariceanu in Parlament, sa ceara un vot de incredere pe care e destul de posibil sa-l treaca (mai ales daca lasa pe drumuri ministrii propusi de PD), pentru ce? Ca sa aiba PD material de pus pe afisele electorale din 2008? Nu stiu ce strategie electorala au democratii pentru urmatoarele alegeri, dar daca se bazeaza pe asa ceva, poate n-ar fi rau sa se gandeasca sa o schimbe. Pentru ca ma indoiesc ca la alegerile din 2008 injuratura de PSD va avea aceeasi greutate ca la scruti-nul din 2004; tind sa cred ca electoratul (si asa destul de alunecos) pe care se bazeaza PD va fi intr-o destul de mare masura avantajat de climatul economic pe care rau-famatul guvern liberal – acum cu sprijin PSD-UDMR-PC – l-a consolidat.

     

    Nici varianta alegerilor anticipate nu e mai breaza: presupunand prin reducere la absurd ca vom ajunge acolo, se mai indoieste cineva ca la cat e de marginalizat PD pe scena politica, o sa-i fie de ajuns doar imaginea de locomotiva a presedintelui Traian Basescu ca sa ia majoritatea parlamentara?

     

    Traim, asadar, intr-un cerc vicios, pe care unii se screm sa-l faca linie dreapta: presedintele nu are de ce sa-si dea demisia, pentru ca este aproape sigur ca va reveni in functie la un eventual scrutin prezidential; pe de alta parte, nici Guvernul nu are rost sa cada, pentru ca, cu plus-minus cativa ministri, ar reveni in aceeasi formula ori la votul din Parlament, ori la alegerile anticipate. Doar daca nu credem – chiar daca pare absurd – ca presedintele Basescu ar putea sa nominalizeze apoi un premier al actualei opozitii numai ca sa-l vada somer pe Calin Popescu-Tariceanu.

     

    Revenind la chestiune, este scuzabil si de inteles daca v-a umflat rasul la enuntarea celor 19 capete de acuzare pe care Comisia Voiculescu i le-a imputat presedintelui, cu tot cu trimiterile la articolele din Constitutie. Chiar fara studiile juridice ale Noricai Nicolai, se vede limpede ca intre istoria din spatele celor 19 puncte si articolele din Constitutie aferente este o legatura la fel de solida ca aceea dintre dreptul constitutional si dreptul la a spune in public bancuri politice. Singura legitimare post-factum a Comisiei Voiculescu poate fi considerata determinarea lui Claudiu Saftoiu sa intre la audieri director SIE si sa iasa demisionar din functie, lasand in urma o tema serioasa de dezbatere cu privire la activitatea serviciului.

     

    Cu toate acestea, din punct de vedere politic, se poate spune ca opozitia anti-Basescu si-a jucat cartea destul de bine: desi nu o spun in gura mare, cei-care-ii-poarta-sambetele-presedintelui sunt constienti ca sansa lor nu este referendumul de demitere a presedintelui, ci tocmai intarzierea lui. Asa ca membrii Comisiei nu si-au propus sa ofere argumente juridice solide pentru ca de la Curtea Constitutuionala sa se obtina un aviz favorabil suspendarii si apoi demiterii presedintelui; este mult mai comod sa profiti de fiecare zi in care ziarele intorc pe toate fetele o tema care erodeaza incet imaginea candidatului Traian Basescu tocmai prin aceea ca nu i se poate opune. Pentru ca, in afara de gestul radical de a-si da demisia, presedintele Basescu nu are o alternativa pentru iesirea din stransoarea lent-sufocanta a opozitiei: suspendarea prin votul Parlamentului mai poate fi intarziata, pentru ca nu exista inca avizul Curtii Constitutionale, iar daca se va trece si de aceste etape, nu e exclus ca pentru referendumul de demitere a presedintelui, opozitia sa aplice tocmai metodele pe care Cotroceniul le foloseste astazi in cazul Ministerului de Externe.

     

    Ei, si atunci sa vedeti scremete!

  • Mars de protest cu mouse-uri

    Nu sunt prea multe grupuri ecologiste care sa aiba propriii lor consultanti bancari de investitii, asa cum Environmental Defense a angajat firma de apartament Perella Weinberg Partners de pe Wall Street.

     

    Orice june activist ar trebui sa studieze acest caz, pentru ca el reprezinta viitorul. Inainte, cand activistii voiau sa determine sa se faca ceva, puneau de-un sit-in* sau organizau un mars de protest. Acum angajeaza o banca de investitii.

     

    Desigur, poate ca nu toate organizatiile de activisti isi permit sa-i angajeze pe cei de la Goldman Sachs, dar astfel de grupuri ar trebui sa analizeze cum Environmental Defense sau Natural Resources Defense Council (NRDC) s-au folosit de Internet si de fortele pietei ca sa salveze planeta de cateva tone de dioxid de carbon (CO2).

    *protest prin aglomerarea unei multimi in interiorul unei cladiri, cu scopul de a bloca activitatea pana la satisfacerea revendicarilor.

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 11 aprilie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA




    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei     

  • Punct ochit

    70% dintre consumatorii de bere sunt barbati, iar noua campanie Bergenbier le propune sa celebreze o zi doar a lor: Ziua Barbatului.

     

    Cunoscuta indeobste drept luna femeilor, martie a servit drept teren de marketing pentru producatorul Interbrew, ce a lansat o campanie de promovare pentru marca Bergenbier. Campania, inceputa oarecum ostentativ in plin martie si conceputa sub forma unui sondaj de opinie in randul barbatilor, cu scopul de a determina daca acestia isi doresc o zi a lor, isi propune sa demonstreze ca barbatii merita sa fie sarbatoriti in aceeasi masura in care femeile se bucura de 1 si 8 martie.

     

    Initiativa este fireasca pentru o marca al carei specific este, spune Liviu Eremia, director de marketing la Interbrew Romania, „caracterul puternic masculin si complice al brandului («prietenii stiu de ce» e sloganul Bergenbier – n.red.)“.

     

    Campania este sustinuta pe canale conventionale – TV, radio, outdoor si print -, dar si neconventionale – voturi cerute consumatorilor prin SMS si prin mai mult de 500 de urne, fie mobile, fie plasate in spatii comerciale, restaurante si baruri. Numarul de voturi inregistrate timp de o saptamana pe site-ul www.ziuabarbatului.ro a ajuns la 5.000 inca inainte de lansarea oficiala a campaniei, iar pana la finalul saptamanii trecute, numarul votantilor depasise 23.000. Spre comparatie, pentru infiintarea unui partid sunt necesare 25.000 de semnaturi. Perioada de strangere a voturilor nu are o durata definita de timp, spune Stefan Teodorescu, senior brand manager al Bergenbier, care precizeaza ca scopul este ca oamenii sa „aiba timp sa afle despre campanie, sa-si formeze o opinie si sa voteze“. Cel mai probabil, campania de votare se va incheia, conform lui Teodorescu, in cateva saptamani.

     

    Printre motivele declarate pentru care barbatii ce au votat pe site isi doresc o zi a lor se numara, conform organizatorilor campaniei, atat micile „sicane“ ale convietuirii cu femeile – „pentru ca trebuie sa cumparam flori“, „pentru ca trebuie sa ne uitam la comedii romantice“, cat si argumente insolite sau absurde – „pentru ca am facut armata“, „pentru ca Romania – Suedia in ‘94 s-a terminat 4-5“ sau altele asemenea.

     

    Piata romaneasca a berii, puternic concurentiala, obliga la orientarea brandurilor spre variante de comunicare cu expunere tot mai mare – fie sponsorizarea competitiilor sportive, fie asocierea cu valorile traditionale sau cu aspiratiile tinerilor. Cu un consum mediu anual de 80 de litri pe cap de locuitor, similar celor din tarile dezvoltate, ritmul de crestere a pietei berii estimat pentru anul in curs se plaseaza intre 5% si 7%, dupa ce in 2006 vanzarile de bere au crescut cu 18%.

  • Prea multi bani“

    In piata imobiliara romaneasca sunt deja prea multi bani, lucru ce ar putea duce cat de curand la primele esecuri ale unor investitori. Totusi, dezvoltatorii se profesionalizeaza, fondurile straine se uita spre Romania cu interes ridicat, iar preturile vor continua sa creasca, cred invitatii ultimei editii a Club BUSINESS, desfasurate la hotelul JW Marriott.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Au fost destule estimari pana acum, cu o plaja destul de mare. Cati bani vor intra in piata imobiliara romaneasca? Domnule Lucianu, spuneati ceva de doua miliarde de euro…

     

    RADU LUCIANU: Anul trecut am zis ca  se vor investi in 2006 un miliard de euro, dar estimarea a fost depasita.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar cu cat a fost depasita, cu foarte mult?

     

    RADU LUCIANU: Da, pentru ca investitorii s-au napustit ca berbecii.

     

    ADRIAN CRIVII: Dar despre ce discutam? Doar despre Bucuresti? Ca mai sunt si alte piete. Si nu vorbim numai de investitori institutionali?

     

    RADU LUCIANU: Eu m-am referit strict la dezvoltare, nu si la banii din fonduri care se plimba dintr-o parte in alta.

     

    GEORGE TELEMAN: Costul produselor finite adica.

     

    RADU LUCIANU: Exact. Cum ar fi, de exemplu, Grupo Lar, care a bagat „x“ milioane de euro intr-un proiect. Si ca ei mai sunt inca 20, sa zicem. Si acesti 20 de dezvoltatori am estimat eu ca investesc un miliard de euro. Dar sunt banii lor, de portofoliu, pe care ii investesc si dezvolta ceva.

     

    GABRIEL BIRIS: Vorbiti de „productie“?

     

    RADU LUCIANU: Da, productie de imobile. Nu bani din vanzarea cladirilor.

     

    GABRIEL BIRIS: … ca avem deja o cladire care a fost vanduta de trei ori – City Mall.

     

    RADU LUCIANU: Anul acesta estimez ca vor fi doua miliarde, poate chiar trei miliarde de euro, pentru ca sunt din ce in ce mai multi bani. Dar vorbesc de dezvoltare, de „productie“, cum zicea domnul Biris.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Iar banii „plimbati“ – adica tranzactiile cu fonduri sau alti investitori institutionali?

     

    RADU LUCIANU: Vor fi, de asemenea, multi bani.

     

    GABRIEL BIRIS: Mult mai multi.

     

    GEORGE TELEMAN: Macar dublu, pentru ca schimbi de doua ori mainile.

     

    GABRIEL BIRIS: Cred ca vor fi semnificativ mai multi decat cei investiti in dezvoltare, pentru ca, in momentul de fata, nu prea ai cu cine sa le construiesti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vom avea deci in continuare proiecte care exista pe hartie, dar care se vor rula si pana la urma productie nu va fi?

     

    GABRIEL BIRIS: Da, si cladiri care vor fi vandute si revandute.

     

    GEORGE TELEMAN: Prima data il vinzi inainte de a fi construit, apoi il mai vinzi de inca doua ori.

     

    IONUT DOGARU: Ar mai fi o discutie. Noi vorbim de dezvoltatori, dar cine sunt dezvoltatorii? Pentru ca in momentul de fata toata lumea dezvolta, de la cei care pana ieri vindeau produse cosmetice pana la cel care avea retea de cafenele. Acum fac dezvoltari imobiliare pe terenuri de 3.000, de 5.000 de metri patrati.

     

    ADRIAN CRIVII: Acesta este pionieratul.

     

    IONUT DOGARU: Cred ca acum avem si pionierii si oamenii, sa zicem, mai structurati, dezvoltatori de meserie.

     

    ADRIAN CRIVII: O sa vina si dezvoltatori straini foarte mari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care este diferenta intre oamenii care dezvoltau acum trei-patru ani si cei care dezvolta acum, care probabil – macar partial – sunt aceiasi si cei care incep acum sa dezvolte?

     

    ADRIAN CRIVII: Profesionalismul.

     

    GABRIEL BIRIS: Fiecare are piata lui. Sunt nise diferite. Inca e loc pentru micii investitori, la fel ca si pentru marii developeri.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci nu se calca pe picioare cei mici cu cei internationali?

     

    GABRIEL BIRIS: In momentul de fata, nu. Peste ceva timp nu va mai fi la fel.

     

    MULER ONOFREI: Toti dezvoltatorii se profesionalizeaza.

     

    ADRIAN CRIVII: Da, aceasta este diferenta intre ce s-a construit acum cinci ani, ce se face astazi si ce se va ridica maine.

     

    IONUT DOGARU: Si proiectul acela mic trebuie facut intr-un anume fel.

     

    MULER ONOFREI: Una dintre problemele cele mai mari este ca vin fonduri care se uita la un anumit tip de produs investitional, care nu poate fi oferit decat de un anumit tip de dezvoltatori, cei care inteleg ce vrea fondul respectiv. Iar acei developeri sunt foarte putini, probabil sub zece in Bucuresti. Si tocmai aici este un decalaj foarte mare intre asteptarile clientilor, adica ale chiriasilor, asteptarile fondurilor care cumpara – de la calitatea constructiei pana la tipurile de contracte de inchiriere. Ca sa nu mai vorbim de detalii precum termenele de contractare, care sunt deja o fantezie in Romania. Initial nu am crezut, pana cand nu am inceput sa construim. Toata lumea iti spune acelasi lucru si exact asta se intampla. Toata lumea stie, toata lumea isi asuma. Singura solutie este sa faci contracte de constructie cu penalitati ingrozitoare.

     

    GEORGE TELEMAN: Vorbeai mai devreme de lipsa de produs de pe piata. Intr-un fel e normal, toata lumea s-a grabit sa intre in produse cu rentabilitate mai mare. Cele despre care spui tu – pentru fonduri de pensii – au timp sa astepte.

     

    ADRIAN CRIVII: Acestia sunt adevaratii bani care o sa intre pe piata – fondurile private de pensii, de sanatate, de asigurari de viata. Pentru ca se si potriveste tipul fondului cu industria. Ai asteptare peste 20 de ani sa-ti vina banii. Unde sa investesti? In imobiliar, unde ai randament nu spectaculos, dar consistent si poti sa prinzi si un ciclu de cadere a pietei si sa reziste.

     

    IONUT DOGARU: Noi vorbim foarte frumos despre piata imobiliara. Dar cred ca vorbim de fapt doar de Bucuresti si patru-cinci orase mari, dar la nivel national nu stiu cat se percep investitiile imobiliare.

     

    GABRIEL BIRIS: Daca nu se misca lucrurile nici in Bucuresti cum sa se miste in alta parte?

     

    GEORGE TELEMAN: Bucurestiul se misca, este evident. Practic, este orasul cu cea mai mare crestere economica din Europa – 9%.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar e foarte interesant sa vezi de unde vine cresterea economica. Pentru ca acum, fara sa fi avut timpul sa diger cifrele, simt ca avem o crestere economica venita dintr-un sector economic foarte limitat – si anume constructiile. Este un motor, e clar. Dar ca motorul acesta sa aiba combustibil, este nevoie de investitii in industrie, in productia de bunuri si servicii. Care nu este la nivelul la care ne-am astepta, din pacate.

     

    ADRIAN CRIVII: Pentru ca discutam de unde vin banii, banii intra din foarte multe fonduri speculative care, treptat-treptat, au intrat sau chiar au iesit deja. Dar trebuie sa remarc ca o suma foarte mare provine de la veniturile celor care muncesc in strainatate. Vorbim de 5% din PIB – aproape cinci miliarde de euro – care au intrat in tara. Vorbeam de constructii – 7% din PIB. Au ciocanit si au bocanit constructorii de 7% si au economisit cei care lucreaza in strainatate si au adus 5% din PIB.

     

    GEORGE TELEMAN: Eu sunt putin mai optimist decat domnul Biris si va spun si de ce. Ma uit si unde investesc si la cine inchiriez. Vad conceptul de near-shoring (externalizare de servicii – offshoring in regiuni apropiate – n.r.) care este destul de dezvoltat. Am investit in cladiri imobiliare si vorbim de chiriasi de centre de servicii ca Wipro, HP, Oracle, Accenture. Sunt cateva companii mari care au investit deja si au planuri ca in 3-4 ani sa le dezvolte.

     

    GABRIEL BIRIS: Domnul Teleman are marele avantaj ca vede lucrurile din prisma investitorului care a bagat bani in imobile si vede cum se misca piata. Dar cred ca are o vedere limitata la un segment superior. Ce aveti voi nu au multi. In momentul de fata nu sunt multe spatii de birouri de clasa A si atunci cererea care exista pe piata este foarte usor sa o satisfaceti. Sa vedem insa ce va fi daca maine oferta de spatii creste de cinci ori. Se vor umple? Si nu maine, ci poate intr-un an de zile se va intampla.

     

    GEORGE TELEMAN: Intr-un an de zile nu. Eu zic ca in patru ani, oferta va fi de patru ori mai mare. Bucurestiul suporta un milion de metri patrati de birouri.

     

    GABRIEL BIRIS: Si in momentul de fata cat sunt?

     

    GEORGE TELEMAN: Cred ca 200-250.000.

     

    GABRIEL BIRIS: Si ziceti ca un milion vor fi in patru ani?

     

    GEORGE TELEMAN: In cinci ani de zile.

     

    GABRIEL BIRIS: Eu cred ca vor fi mai repede.

     

    GEORGE TELEMAN: Nu ai fizic cum.

     

    MULER ONOFREI: Dar asta s-a intamplat in toate tarile din jur. La un moment dat exista un boom de oferta pe piata, dar e un mecanism normal de ajustare. Nu se mai construieste o perioada, piata se regleaza. Ce este important este sa existe o crestere economica sustinuta care sa acopere acest boom imobiliar. Ceea ce, pana in prezent, chiar am avut si cred ca vom avea in continuare.

     

    GABRIEL BIRIS: Senzatia mea este ca segmentul imobiliar se misca foarte puternic si nu reflecta exact cresterea economica.

     

    MULER ONOFREI: Poate e adevarat ca economia creste mai incet decat piata de real estate, dar, pe de alta parte, trebuie sa ne gandim la cum arata piata imobiliara nu de mult. Si ma refer la segmentul pe care il cunosc – spatiile industriale. Oferta era acum cativa ani extrem de mica…

     

    GEORGE TELEMAN: Era la zero practic.

     

    MULER ONOFREI: Erau cladiri proaste, in locatii ingrozitoare, care nu serveau scopului pentru care au fost construite.

     

    GABRIEL BIRIS: Absolut. Care au fost sufocate de trafic, erau in centrul orasului…

     

    GEORGE TELEMAN: Si asta acum doi ani de zile, nu mai departe.

     

    MULER ONOFREI: Si acum in domeniul industrial, ne chinuim – ProLogis si alti dezvoltatori – sa construim. Pana se va ajunge la situatia in care sectorul imobiliar sa decoleze in raport cu restul economiei, mai e de construit. Pentru ca e o tara goala.

     

    ADRIAN CRIVII: Asa e. Toti stiti ca pe piata imobiliara este un decalaj intre cerere si oferta. Intre cererea solvabila si oferta competitiva. Deocamdata in Romania, pe toate segmentele de piata, este foarte mare decalajul. Si acesta este motorul care urca piata imobiliara, dincolo de economie, pana ajunge piata sa se maturizeze. Cand se va maturiza piata, vor aparea reglajele fine. In orice caz, piata imobiliara nu e o piata de bunuri fungibile. La masini, la grau sau portocale daca pretul e mare, vine imediat lumea cu produse si pretul se echilibreaza. Daca e un deficit pe piata de birouri, nu poti sa-l rezolvi in trei sau sase luni, pentru ca trebuie sa construiesti un an si ceva, doi ani.

     

    GABRIEL BIRIS: Da, pana la urma nu trebuie sa ne temem ca piata imobiliara o va lua inaintea economiei, pentru ca – asa cum ati spus – oferta de spatii, cel putin pe industrial sau logistica, era aproape neglijabila. Si atunci zicem ca nu sunt investitii in servicii de logistica. Da, dar serviciile de logistica fara spatiile adecvate nu pot sa functioneze. E normal sa existe intai oferta de spatii de calitate, care probabil vor atrage apoi si investitii in servicii.

     

    ADRIAN CRIVII: Haideti sa revenim totusi la intrebarea „de unde vin banii?“ Stiti care este, dupa parerea mea, motorul cel mai important care a dat drumul la industria aceasta imobiliara? Faptul ca pamantul este cea mai mare avere a unei tari si Romania a fost caracterizata in ultimii 17 ani de faptul ca cel mai important activ a fost in afara circuitului economic. Cate terenuri au zacut in jurul marilor orase? Vorbim de averea oraselor care nu a fost pusa in valoare. Au inceput apoi, au intrat in intravilan, a inceput putin sa se dezvolte infrastructura, au inceput constructiile. Oricine investeste in imobiliare are la baza un teren pe care construieste un mall, o cladire de birouri, relocheaza o fabrica. Eu zic ca stabilitatea economica, scaderea inflatiei si investitiile care au venit pe activele acestea importante aflate in afara exploatarii au generat banii. In plus, cred ca o parte din bani au venit si de la expati, care si-au plasat aici o parte din economii.

     

    GEORGE TELEMAN: Cred ca au inceput sa vina si fondurile de investitii, care investesc masiv. Iar developerii construiesc, cauta noi locatii, vand proiectul si se apuca de altele.

     

    GABRIEL BIRIS: Probabil ca cei mai multi bani vin de la fonduri de private equity.

     

    IONUT DOGARU: Si de la developeri in sine. De exemplu, noi avem banii nostri cu care facem pana la 40% din proiect dupa care atragem finantarile si avem o alianta cu Morgan Stanley care este gata sa ne finanteze. Problema nu este insa ca nu ar exista bani, ci ca nu sunt proiecte.

     

    ADRIAN CRIVII: Si capacitatea de a le pune pe piata.

     

    MULER ONOFREI: Expertiza lipseste. In Romania exista cerere, exista bani, exista si straini care sunt dispusi sa se relocheze, ce nu exista insa – in afara de infrastructura – e o lipsa crasa de expertiza locala in ceea ce priveste dezvoltarile imobiliare, iar aceasta este principala frana.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Haideti sa facem un scenariu. Ce se va intampla in trei sau cinci ani de acum incolo? Se va satura piata, va creste fluxul de investitii?

     

    GEORGE TELEMAN: Este evident ca randamentele nu mai sunt asa de mari. In doi ani de zile au scazut de la 14% la 7%.

     

    GABRIEL BIRIS: Se vorbeste de 6,5%.

     

    ADRIAN CRIVII: Asta inseamna o maturizare a segmentului de birouri.

     

    GEORGE TELEMAN: Bucurestiul ramane pentru noi principala tinta de investitii.

     

    RADU LUCIANU: Bucurestiul este motorul a tot ce inseamna scaderi de yield-uri (randamente anuale – n.r.) si cresteri de preturi. Si vor mai scadea randamentele. Ce se va intampla pe termen mediu? Trei ani, zic eu, ca mai dureaza pana se calmeaza tot. Cinci ani va mai dura pana se satureaza piata de locuinte si de retail.

     

    GEORGE TELEMAN: Cate apartamente se construiesc anual in Bucuresti?

     

    IONUT DOGARU: In momentul de fata sunt in constructie cam 8.000. Cam in trei ani se vor termina.

     

    GEORGE TELEMAN: Si cererea cat e? Este de 60.000?

     

    RADU LUCIANU: Oficialii anunta 2,4 milioane de locuitori in Bucuresti. Neoficial, noi credem ca sunt peste trei – 3,3-3,4 milioane – populatie aflata zilnic in oras – cu studenti, cu straini…

     

    GABRIEL BIRIS: … cu satelitii, ca daca stai in Pipera nu esti trecut ca locuitor al Bucurestiului.

     

    RADU LUCIANU: Mai sunt si oameni care cumpara ca investitie.

     

    ADRIAN CRIVII: In Bucuresti si orasele mari cumpara foarte mult si cei care lucreaza in strainatate si vor sa se mute.

     

    GABRIEL BIRIS: Cate din unitatile noi lansate pe piata sunt cumparate de cei care efectiv o sa locuiasca in ele?

     

    RADU LUCIANU: 40%.

     

    IONUT DOGARU: Si asta e o problema, pentru ca frica noastra ca dezvoltator este sa nu patim ca la Budapesta unde sunt dezvoltari fantoma in care bate vantul. Pentru ca au cumparat oamenii ca investitie si nu locuieste multa lume in acele complexuri. In Romania nu suntem inca in faza asta.

     

    RADU LUCIANU: Se vor inchiria si apoi vor scadea chiriile. Asta va fi provocarea: sa gasesti o locuinta buna la un pret rezonabil. In loc sa dai 2.000 de euro lunar, poate vor ajunge la 300-400 de euro. Si asa se va schimba mentalitatea romanului de a nu mai baga 500.000 sau un milion de euro pentru a-si cumpara o locuinta, ci va sta cu chirie. Asa cum se intampla si in alte tari. Oameni cu milioane in cont stau o viata intreaga cu chirie.

     

    ADRIAN CRIVII: La noi este o dovada de stabilitate. Iau casa, stau aici. Societatea moderna presupune ca te muti unde gasesti de lucru.

     

    GEORGE TELEMAN: OK, piata este in curs de maturizare, dar care vor fi performerii pietei imobiliare in perioada urmatoare?

     

    RADU LUCIANU: Dezvoltatorii vor fi performerii, insa trebuie sa stie exact ce construiesc. Acum s-au aruncat aproape toti pe rezidential, pentru ca au sesizat ca este o cerere foarte mare. Insa vor fi si dezvoltatori care vor avea rateuri in doi sau trei ani de acum incolo.

     

    GABRIEL BIRIS: Fondurile de investitii merg mai mult pe piata de birouri.

     

    RADU LUCIANU: Dar iau si ele teapa. Sunt fonduri – nu dau nume – care s-au cait ca au luat cladiri de birouri si nu-si scot banii. Au avut de cheltuit niste fonduri anul trecut, s-au aruncat ca lupii si acum au trecut pe la noi ca au un portofoliu de vanzare.

     

    GEORGE TELEMAN: Care-i riscul tau? Banuiesc ca sunt yield-uri sub piata.

     

    RADU LUCIANU: Da, ele vand ceva rau cu ceva bun la pachet ca sa le marite. Dar asta este. Sunt foarte multi bani. Sunt prea multi bani, zic eu.

     

    ADRIAN CRIVII: Nu-i resoarbe piata, nu poate sa-i inghita?

     

    RADU LUCIANU: Nu stiu. Piata ii inghite, dar se duc preturile in sus. Ceea ce este de vanzare devine mai scump, si mai scump.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Interesanta chestiunea cu prea multi bani. Care-i riscul?

     

    GEORGE TELEMAN: Parerea mea este ca vor fi si mai multi. Vor castiga cei care reusesc sa gaseasca proiecte la un randament acceptabil.

     

    RADU LUCIANU: Va fi un pericol, pentru ca, daca cei care dezvolta proiecte – in nebunia lor de a obtine mai multi bani – crezand ca o sa le creasca de zece ori pretul, si nu o sa vanda proiectul pentru a face altele, banii vor disparea. Pentru ca o sa se sature si fondurile si vor pleca in Bulgaria, in Serbia.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Este deja o bula a preturilor despre care se tot vorbeste? O bula care se va sparge inevitabil la un moment dat?

     

    ADRIAN CRIVII: Depinde de ce se intampla cu economia. Daca va continua sa creasca nu vor fi probleme pe piata imobiliara. Sa nu eliminam in totalitate subiectul globalizarii. Daca pica bursele internationale, vor fi efecte si la noi.

     

    GEORGE TELEMAN: Si primul semn e cresterea dobanzilor. Si cred ca ar fi un moment bun sa mai mergem sa strangem niste bani de pe pietele financiare, pana nu mai cresc dobanzile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat ati investit pana acum in Romania?

     

    GEORGE TELEMAN: 150 de milioane de euro in cateva proiecte mai speciale, fara rezidential, fara speculatii pe terenuri, ca nu avem mandat pentru asa ceva.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Crivii spuneati ca se pregatesc multe fonduri sa intre in piata. Ce ii mana?

     

    ADRIAN CRIVII: Eu ma refeream la fondurile de pensii care este normal sa fie prezenti pe o piata imobiliara stabila.

     

    RADU LUCIANU: Da, in momentul acela vorbim de o piata matura.

     

    MULER ONOFREI: Probabil ca in perioada urmatoare vor intra mai multi developeri de calitate internationala. Iar acestia vor dezvolta produse investitionale ce ar putea fi cumparate de aceste fonduri de pensii. Pentru ca acum nici nu ar avea ce sa ia.

     

    RADU LUCIANU: Eu le spun ce sa cumpere: teren. Am ajuns sa vand terenuri mai mari, ca valoare, decat o cladire.

     

    GEORGE TELEMAN: Degeaba, daca nu au mandat sa investeasca in asemenea proprietati, nu pot sa intre.

     

    IONUT DOGARU: Iar treaba asta cu terenurile imi distruge mie oportunitatile de a putea investi si de a face proiecte noi. Pentru ca eu am „nesansa“ ca nu pot investi intr-un teren si sa astept trei ani dupa care sa vand terenul. Eu trebuie sa am un plan foarte clar: cumpar terenul, construiesc in doi ani, dupa care vand si o iau de la capat. Iar preturile actuale sunt oarecum umflate artificial din cauza atitudinii speculative.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Daca bani vor fi tot mai multi in piata, exista vreun motiv sa nu creasca si in continuare preturile?

     

    GEORGE TELEMAN: Niciun motiv.

     

    BUSINESS MAGAZIN: De altfel, recent a fost facuta publica o informatie cum ca preturile vor continua sa creasca inca 15 ani.

     

    GEORGE TELEMAN: 15 ani e prea mult.

     

    MULER ONOFREI: E greu de spus. Cine are globul de cristal?

     

    ADRIAN CRIVII: S-ar putea sa vorbim de un ciclu de 20 de ani. Noi crestem deja de sapte ani, din 2000.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci 13 ani ar mai putea, poate nu chiar 15.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar au scazut vreodata preturile in Romania?

     

    ADRIAN CRIVII: Da, intre 1996 si 2000 a fost cadere libera. Ganditi-va ca era o perioada in care nu se construia mai nimic in Romania si lumea se intreba de ce nu se construieste. Cumparai o locuinta cu o treime din costuri. Cine sa construiasca. Iar acum vorbim de randamente de 50% sau chiar 100% la rezidential. Adica dai 500 de euro si vinzi cu 1.000 metrul patrat. Atunci te costa 300 de euro si vindeai cu 100.

     

    IONUT DOGARU: Nu mai ziceti de randamente asa de mari, ca nu e chiar asa.

     

    ADRIAN CRIVII: La dumneavoastra, cei care trateaza profesional subiectul, nu. Dar mai sunt cei care dau lovituri.

     

    IONUT DOGARU: Cred ca si in acest caz e din ce in ce mai putin. Nu mai e ca acum doi-trei ani.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Este complicat sa finantezi un proiect imobiliar in Romania?

     

    GABRIEL BIRIS: Depinde foarte mult de proiect si de expertiza dezvoltatorului. Dar cei care au facut deja un proiect care a iesit fara probleme nu au nicio problema in a gasi finantare.

     

    RADU LUCIANU: Nici eu nu cred asta. Daca nu te duci la o banca, te duci la alta, e chiar imposibil sa nu gasesti pe cineva care sa te finanteze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: In concluzie, mai exista potential de crestere?

     

    GABRIEL BIRIS: Categoric, pe piata imobiliara este un potential de crestere imens.

     

    ADRIAN CRIVII: Cand cineva care stie imobiliare intra in tara asta si se uita cu atentie, isi da seama cati bani trebuie bagati aici. Cand vezi drumurile, cand vezi cartierele, cand vezi izolarea termica, iluminatul, tot-tot-tot.

     

    IONUT DOGARU: In concluzie, nu stim cati bani vor intra, dar cu siguranta vor fi multi.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Adrian Crivii – managing partner, firma de evaluare Darian
    • George Biris – partener, firma de avocatura Biris Goran
    • George Teleman – partener, compania de investitii Equest Balkan
    • Radu Lucianu – managing partner, compania imobiliara Eurisko
    • Ionut Dogaru – country manager, dezvoltatorul imobiliar Grupo Lar
    • Muler Onofrei – market officer pentru Romania, dezvoltatorul ProLogis

  • Prea multi bani“

    In piata imobiliara romaneasca sunt deja prea multi bani, lucru ce ar putea duce cat de curand la primele esecuri ale unor investitori. Totusi, dezvoltatorii se profesionalizeaza, fondurile straine se uita spre Romania cu interes ridicat, iar preturile vor continua sa creasca, cred invitatii ultimei editii a Club BUSINESS, desfasurate la hotelul JW Marriott.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Au fost destule estimari pana acum, cu o plaja destul de mare. Cati bani vor intra in piata imobiliara romaneasca? Domnule Lucianu, spuneati ceva de doua miliarde de euro…

     

    RADU LUCIANU: Anul trecut am zis ca  se vor investi in 2006 un miliard de euro, dar estimarea a fost depasita.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar cu cat a fost depasita, cu foarte mult?

     

    RADU LUCIANU: Da, pentru ca investitorii s-au napustit ca berbecii.

     

    ADRIAN CRIVII: Dar despre ce discutam? Doar despre Bucuresti? Ca mai sunt si alte piete. Si nu vorbim numai de investitori institutionali?

     

    RADU LUCIANU: Eu m-am referit strict la dezvoltare, nu si la banii din fonduri care se plimba dintr-o parte in alta.

     

    GEORGE TELEMAN: Costul produselor finite adica.

     

    RADU LUCIANU: Exact. Cum ar fi, de exemplu, Grupo Lar, care a bagat „x“ milioane de euro intr-un proiect. Si ca ei mai sunt inca 20, sa zicem. Si acesti 20 de dezvoltatori am estimat eu ca investesc un miliard de euro. Dar sunt banii lor, de portofoliu, pe care ii investesc si dezvolta ceva.

     

    GABRIEL BIRIS: Vorbiti de „productie“?

     

    RADU LUCIANU: Da, productie de imobile. Nu bani din vanzarea cladirilor.

     

    GABRIEL BIRIS: … ca avem deja o cladire care a fost vanduta de trei ori – City Mall.

     

    RADU LUCIANU: Anul acesta estimez ca vor fi doua miliarde, poate chiar trei miliarde de euro, pentru ca sunt din ce in ce mai multi bani. Dar vorbesc de dezvoltare, de „productie“, cum zicea domnul Biris.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Iar banii „plimbati“ – adica tranzactiile cu fonduri sau alti investitori institutionali?

     

    RADU LUCIANU: Vor fi, de asemenea, multi bani.

     

    GABRIEL BIRIS: Mult mai multi.

     

    GEORGE TELEMAN: Macar dublu, pentru ca schimbi de doua ori mainile.

     

    GABRIEL BIRIS: Cred ca vor fi semnificativ mai multi decat cei investiti in dezvoltare, pentru ca, in momentul de fata, nu prea ai cu cine sa le construiesti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vom avea deci in continuare proiecte care exista pe hartie, dar care se vor rula si pana la urma productie nu va fi?

     

    GABRIEL BIRIS: Da, si cladiri care vor fi vandute si revandute.

     

    GEORGE TELEMAN: Prima data il vinzi inainte de a fi construit, apoi il mai vinzi de inca doua ori.

     

    IONUT DOGARU: Ar mai fi o discutie. Noi vorbim de dezvoltatori, dar cine sunt dezvoltatorii? Pentru ca in momentul de fata toata lumea dezvolta, de la cei care pana ieri vindeau produse cosmetice pana la cel care avea retea de cafenele. Acum fac dezvoltari imobiliare pe terenuri de 3.000, de 5.000 de metri patrati.

     

    ADRIAN CRIVII: Acesta este pionieratul.

     

    IONUT DOGARU: Cred ca acum avem si pionierii si oamenii, sa zicem, mai structurati, dezvoltatori de meserie.

     

    ADRIAN CRIVII: O sa vina si dezvoltatori straini foarte mari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care este diferenta intre oamenii care dezvoltau acum trei-patru ani si cei care dezvolta acum, care probabil – macar partial – sunt aceiasi si cei care incep acum sa dezvolte?

     

    ADRIAN CRIVII: Profesionalismul.

     

    GABRIEL BIRIS: Fiecare are piata lui. Sunt nise diferite. Inca e loc pentru micii investitori, la fel ca si pentru marii developeri.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci nu se calca pe picioare cei mici cu cei internationali?

     

    GABRIEL BIRIS: In momentul de fata, nu. Peste ceva timp nu va mai fi la fel.

     

    MULER ONOFREI: Toti dezvoltatorii se profesionalizeaza.

     

    ADRIAN CRIVII: Da, aceasta este diferenta intre ce s-a construit acum cinci ani, ce se face astazi si ce se va ridica maine.

     

    IONUT DOGARU: Si proiectul acela mic trebuie facut intr-un anume fel.

     

    MULER ONOFREI: Una dintre problemele cele mai mari este ca vin fonduri care se uita la un anumit tip de produs investitional, care nu poate fi oferit decat de un anumit tip de dezvoltatori, cei care inteleg ce vrea fondul respectiv. Iar acei developeri sunt foarte putini, probabil sub zece in Bucuresti. Si tocmai aici este un decalaj foarte mare intre asteptarile clientilor, adica ale chiriasilor, asteptarile fondurilor care cumpara – de la calitatea constructiei pana la tipurile de contracte de inchiriere. Ca sa nu mai vorbim de detalii precum termenele de contractare, care sunt deja o fantezie in Romania. Initial nu am crezut, pana cand nu am inceput sa construim. Toata lumea iti spune acelasi lucru si exact asta se intampla. Toata lumea stie, toata lumea isi asuma. Singura solutie este sa faci contracte de constructie cu penalitati ingrozitoare.

     

    GEORGE TELEMAN: Vorbeai mai devreme de lipsa de produs de pe piata. Intr-un fel e normal, toata lumea s-a grabit sa intre in produse cu rentabilitate mai mare. Cele despre care spui tu – pentru fonduri de pensii – au timp sa astepte.

     

    ADRIAN CRIVII: Acestia sunt adevaratii bani care o sa intre pe piata – fondurile private de pensii, de sanatate, de asigurari de viata. Pentru ca se si potriveste tipul fondului cu industria. Ai asteptare peste 20 de ani sa-ti vina banii. Unde sa investesti? In imobiliar, unde ai randament nu spectaculos, dar consistent si poti sa prinzi si un ciclu de cadere a pietei si sa reziste.

     

    IONUT DOGARU: Noi vorbim foarte frumos despre piata imobiliara. Dar cred ca vorbim de fapt doar de Bucuresti si patru-cinci orase mari, dar la nivel national nu stiu cat se percep investitiile imobiliare.

     

    GABRIEL BIRIS: Daca nu se misca lucrurile nici in Bucuresti cum sa se miste in alta parte?

     

    GEORGE TELEMAN: Bucurestiul se misca, este evident. Practic, este orasul cu cea mai mare crestere economica din Europa – 9%.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar e foarte interesant sa vezi de unde vine cresterea economica. Pentru ca acum, fara sa fi avut timpul sa diger cifrele, simt ca avem o crestere economica venita dintr-un sector economic foarte limitat – si anume constructiile. Este un motor, e clar. Dar ca motorul acesta sa aiba combustibil, este nevoie de investitii in industrie, in productia de bunuri si servicii. Care nu este la nivelul la care ne-am astepta, din pacate.

     

    ADRIAN CRIVII: Pentru ca discutam de unde vin banii, banii intra din foarte multe fonduri speculative care, treptat-treptat, au intrat sau chiar au iesit deja. Dar trebuie sa remarc ca o suma foarte mare provine de la veniturile celor care muncesc in strainatate. Vorbim de 5% din PIB – aproape cinci miliarde de euro – care au intrat in tara. Vorbeam de constructii – 7% din PIB. Au ciocanit si au bocanit constructorii de 7% si au economisit cei care lucreaza in strainatate si au adus 5% din PIB.

     

    GEORGE TELEMAN: Eu sunt putin mai optimist decat domnul Biris si va spun si de ce. Ma uit si unde investesc si la cine inchiriez. Vad conceptul de near-shoring (externalizare de servicii – offshoring in regiuni apropiate – n.r.) care este destul de dezvoltat. Am investit in cladiri imobiliare si vorbim de chiriasi de centre de servicii ca Wipro, HP, Oracle, Accenture. Sunt cateva companii mari care au investit deja si au planuri ca in 3-4 ani sa le dezvolte.

     

    GABRIEL BIRIS: Domnul Teleman are marele avantaj ca vede lucrurile din prisma investitorului care a bagat bani in imobile si vede cum se misca piata. Dar cred ca are o vedere limitata la un segment superior. Ce aveti voi nu au multi. In momentul de fata nu sunt multe spatii de birouri de clasa A si atunci cererea care exista pe piata este foarte usor sa o satisfaceti. Sa vedem insa ce va fi daca maine oferta de spatii creste de cinci ori. Se vor umple? Si nu maine, ci poate intr-un an de zile se va intampla.

     

    GEORGE TELEMAN: Intr-un an de zile nu. Eu zic ca in patru ani, oferta va fi de patru ori mai mare. Bucurestiul suporta un milion de metri patrati de birouri.

     

    GABRIEL BIRIS: Si in momentul de fata cat sunt?

     

    GEORGE TELEMAN: Cred ca 200-250.000.

     

    GABRIEL BIRIS: Si ziceti ca un milion vor fi in patru ani?

     

    GEORGE TELEMAN: In cinci ani de zile.

     

    GABRIEL BIRIS: Eu cred ca vor fi mai repede.

     

    GEORGE TELEMAN: Nu ai fizic cum.

     

    MULER ONOFREI: Dar asta s-a intamplat in toate tarile din jur. La un moment dat exista un boom de oferta pe piata, dar e un mecanism normal de ajustare. Nu se mai construieste o perioada, piata se regleaza. Ce este important este sa existe o crestere economica sustinuta care sa acopere acest boom imobiliar. Ceea ce, pana in prezent, chiar am avut si cred ca vom avea in continuare.

     

    GABRIEL BIRIS: Senzatia mea este ca segmentul imobiliar se misca foarte puternic si nu reflecta exact cresterea economica.

     

    MULER ONOFREI: Poate e adevarat ca economia creste mai incet decat piata de real estate, dar, pe de alta parte, trebuie sa ne gandim la cum arata piata imobiliara nu de mult. Si ma refer la segmentul pe care il cunosc – spatiile industriale. Oferta era acum cativa ani extrem de mica…

     

    GEORGE TELEMAN: Era la zero practic.

     

    MULER ONOFREI: Erau cladiri proaste, in locatii ingrozitoare, care nu serveau scopului pentru care au fost construite.

     

    GABRIEL BIRIS: Absolut. Care au fost sufocate de trafic, erau in centrul orasului…

     

    GEORGE TELEMAN: Si asta acum doi ani de zile, nu mai departe.

     

    MULER ONOFREI: Si acum in domeniul industrial, ne chinuim – ProLogis si alti dezvoltatori – sa construim. Pana se va ajunge la situatia in care sectorul imobiliar sa decoleze in raport cu restul economiei, mai e de construit. Pentru ca e o tara goala.

     

    ADRIAN CRIVII: Asa e. Toti stiti ca pe piata imobiliara este un decalaj intre cerere si oferta. Intre cererea solvabila si oferta competitiva. Deocamdata in Romania, pe toate segmentele de piata, este foarte mare decalajul. Si acesta este motorul care urca piata imobiliara, dincolo de economie, pana ajunge piata sa se maturizeze. Cand se va maturiza piata, vor aparea reglajele fine. In orice caz, piata imobiliara nu e o piata de bunuri fungibile. La masini, la grau sau portocale daca pretul e mare, vine imediat lumea cu produse si pretul se echilibreaza. Daca e un deficit pe piata de birouri, nu poti sa-l rezolvi in trei sau sase luni, pentru ca trebuie sa construiesti un an si ceva, doi ani.

     

    GABRIEL BIRIS: Da, pana la urma nu trebuie sa ne temem ca piata imobiliara o va lua inaintea economiei, pentru ca – asa cum ati spus – oferta de spatii, cel putin pe industrial sau logistica, era aproape neglijabila. Si atunci zicem ca nu sunt investitii in servicii de logistica. Da, dar serviciile de logistica fara spatiile adecvate nu pot sa functioneze. E normal sa existe intai oferta de spatii de calitate, care probabil vor atrage apoi si investitii in servicii.

     

    ADRIAN CRIVII: Haideti sa revenim totusi la intrebarea „de unde vin banii?“ Stiti care este, dupa parerea mea, motorul cel mai important care a dat drumul la industria aceasta imobiliara? Faptul ca pamantul este cea mai mare avere a unei tari si Romania a fost caracterizata in ultimii 17 ani de faptul ca cel mai important activ a fost in afara circuitului economic. Cate terenuri au zacut in jurul marilor orase? Vorbim de averea oraselor care nu a fost pusa in valoare. Au inceput apoi, au intrat in intravilan, a inceput putin sa se dezvolte infrastructura, au inceput constructiile. Oricine investeste in imobiliare are la baza un teren pe care construieste un mall, o cladire de birouri, relocheaza o fabrica. Eu zic ca stabilitatea economica, scaderea inflatiei si investitiile care au venit pe activele acestea importante aflate in afara exploatarii au generat banii. In plus, cred ca o parte din bani au venit si de la expati, care si-au plasat aici o parte din economii.

     

    GEORGE TELEMAN: Cred ca au inceput sa vina si fondurile de investitii, care investesc masiv. Iar developerii construiesc, cauta noi locatii, vand proiectul si se apuca de altele.

     

    GABRIEL BIRIS: Probabil ca cei mai multi bani vin de la fonduri de private equity.

     

    IONUT DOGARU: Si de la developeri in sine. De exemplu, noi avem banii nostri cu care facem pana la 40% din proiect dupa care atragem finantarile si avem o alianta cu Morgan Stanley care este gata sa ne finanteze. Problema nu este insa ca nu ar exista bani, ci ca nu sunt proiecte.

     

    ADRIAN CRIVII: Si capacitatea de a le pune pe piata.

     

    MULER ONOFREI: Expertiza lipseste. In Romania exista cerere, exista bani, exista si straini care sunt dispusi sa se relocheze, ce nu exista insa – in afara de infrastructura – e o lipsa crasa de expertiza locala in ceea ce priveste dezvoltarile imobiliare, iar aceasta este principala frana.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Haideti sa facem un scenariu. Ce se va intampla in trei sau cinci ani de acum incolo? Se va satura piata, va creste fluxul de investitii?

     

    GEORGE TELEMAN: Este evident ca randamentele nu mai sunt asa de mari. In doi ani de zile au scazut de la 14% la 7%.

     

    GABRIEL BIRIS: Se vorbeste de 6,5%.

     

    ADRIAN CRIVII: Asta inseamna o maturizare a segmentului de birouri.

     

    GEORGE TELEMAN: Bucurestiul ramane pentru noi principala tinta de investitii.

     

    RADU LUCIANU: Bucurestiul este motorul a tot ce inseamna scaderi de yield-uri (randamente anuale – n.r.) si cresteri de preturi. Si vor mai scadea randamentele. Ce se va intampla pe termen mediu? Trei ani, zic eu, ca mai dureaza pana se calmeaza tot. Cinci ani va mai dura pana se satureaza piata de locuinte si de retail.

     

    GEORGE TELEMAN: Cate apartamente se construiesc anual in Bucuresti?

     

    IONUT DOGARU: In momentul de fata sunt in constructie cam 8.000. Cam in trei ani se vor termina.

     

    GEORGE TELEMAN: Si cererea cat e? Este de 60.000?

     

    RADU LUCIANU: Oficialii anunta 2,4 milioane de locuitori in Bucuresti. Neoficial, noi credem ca sunt peste trei – 3,3-3,4 milioane – populatie aflata zilnic in oras – cu studenti, cu straini…

     

    GABRIEL BIRIS: … cu satelitii, ca daca stai in Pipera nu esti trecut ca locuitor al Bucurestiului.

     

    RADU LUCIANU: Mai sunt si oameni care cumpara ca investitie.

     

    ADRIAN CRIVII: In Bucuresti si orasele mari cumpara foarte mult si cei care lucreaza in strainatate si vor sa se mute.

     

    GABRIEL BIRIS: Cate din unitatile noi lansate pe piata sunt cumparate de cei care efectiv o sa locuiasca in ele?

     

    RADU LUCIANU: 40%.

     

    IONUT DOGARU: Si asta e o problema, pentru ca frica noastra ca dezvoltator este sa nu patim ca la Budapesta unde sunt dezvoltari fantoma in care bate vantul. Pentru ca au cumparat oamenii ca investitie si nu locuieste multa lume in acele complexuri. In Romania nu suntem inca in faza asta.

     

    RADU LUCIANU: Se vor inchiria si apoi vor scadea chiriile. Asta va fi provocarea: sa gasesti o locuinta buna la un pret rezonabil. In loc sa dai 2.000 de euro lunar, poate vor ajunge la 300-400 de euro. Si asa se va schimba mentalitatea romanului de a nu mai baga 500.000 sau un milion de euro pentru a-si cumpara o locuinta, ci va sta cu chirie. Asa cum se intampla si in alte tari. Oameni cu milioane in cont stau o viata intreaga cu chirie.

     

    ADRIAN CRIVII: La noi este o dovada de stabilitate. Iau casa, stau aici. Societatea moderna presupune ca te muti unde gasesti de lucru.

     

    GEORGE TELEMAN: OK, piata este in curs de maturizare, dar care vor fi performerii pietei imobiliare in perioada urmatoare?

     

    RADU LUCIANU: Dezvoltatorii vor fi performerii, insa trebuie sa stie exact ce construiesc. Acum s-au aruncat aproape toti pe rezidential, pentru ca au sesizat ca este o cerere foarte mare. Insa vor fi si dezvoltatori care vor avea rateuri in doi sau trei ani de acum incolo.

     

    GABRIEL BIRIS: Fondurile de investitii merg mai mult pe piata de birouri.

     

    RADU LUCIANU: Dar iau si ele teapa. Sunt fonduri – nu dau nume – care s-au cait ca au luat cladiri de birouri si nu-si scot banii. Au avut de cheltuit niste fonduri anul trecut, s-au aruncat ca lupii si acum au trecut pe la noi ca au un portofoliu de vanzare.

     

    GEORGE TELEMAN: Care-i riscul tau? Banuiesc ca sunt yield-uri sub piata.

     

    RADU LUCIANU: Da, ele vand ceva rau cu ceva bun la pachet ca sa le marite. Dar asta este. Sunt foarte multi bani. Sunt prea multi bani, zic eu.

     

    ADRIAN CRIVII: Nu-i resoarbe piata, nu poate sa-i inghita?

     

    RADU LUCIANU: Nu stiu. Piata ii inghite, dar se duc preturile in sus. Ceea ce este de vanzare devine mai scump, si mai scump.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Interesanta chestiunea cu prea multi bani. Care-i riscul?

     

    GEORGE TELEMAN: Parerea mea este ca vor fi si mai multi. Vor castiga cei care reusesc sa gaseasca proiecte la un randament acceptabil.

     

    RADU LUCIANU: Va fi un pericol, pentru ca, daca cei care dezvolta proiecte – in nebunia lor de a obtine mai multi bani – crezand ca o sa le creasca de zece ori pretul, si nu o sa vanda proiectul pentru a face altele, banii vor disparea. Pentru ca o sa se sature si fondurile si vor pleca in Bulgaria, in Serbia.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Este deja o bula a preturilor despre care se tot vorbeste? O bula care se va sparge inevitabil la un moment dat?

     

    ADRIAN CRIVII: Depinde de ce se intampla cu economia. Daca va continua sa creasca nu vor fi probleme pe piata imobiliara. Sa nu eliminam in totalitate subiectul globalizarii. Daca pica bursele internationale, vor fi efecte si la noi.

     

    GEORGE TELEMAN: Si primul semn e cresterea dobanzilor. Si cred ca ar fi un moment bun sa mai mergem sa strangem niste bani de pe pietele financiare, pana nu mai cresc dobanzile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat ati investit pana acum in Romania?

     

    GEORGE TELEMAN: 150 de milioane de euro in cateva proiecte mai speciale, fara rezidential, fara speculatii pe terenuri, ca nu avem mandat pentru asa ceva.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Crivii spuneati ca se pregatesc multe fonduri sa intre in piata. Ce ii mana?

     

    ADRIAN CRIVII: Eu ma refeream la fondurile de pensii care este normal sa fie prezenti pe o piata imobiliara stabila.

     

    RADU LUCIANU: Da, in momentul acela vorbim de o piata matura.

     

    MULER ONOFREI: Probabil ca in perioada urmatoare vor intra mai multi developeri de calitate internationala. Iar acestia vor dezvolta produse investitionale ce ar putea fi cumparate de aceste fonduri de pensii. Pentru ca acum nici nu ar avea ce sa ia.

     

    RADU LUCIANU: Eu le spun ce sa cumpere: teren. Am ajuns sa vand terenuri mai mari, ca valoare, decat o cladire.

     

    GEORGE TELEMAN: Degeaba, daca nu au mandat sa investeasca in asemenea proprietati, nu pot sa intre.

     

    IONUT DOGARU: Iar treaba asta cu terenurile imi distruge mie oportunitatile de a putea investi si de a face proiecte noi. Pentru ca eu am „nesansa“ ca nu pot investi intr-un teren si sa astept trei ani dupa care sa vand terenul. Eu trebuie sa am un plan foarte clar: cumpar terenul, construiesc in doi ani, dupa care vand si o iau de la capat. Iar preturile actuale sunt oarecum umflate artificial din cauza atitudinii speculative.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Daca bani vor fi tot mai multi in piata, exista vreun motiv sa nu creasca si in continuare preturile?

     

    GEORGE TELEMAN: Niciun motiv.

     

    BUSINESS MAGAZIN: De altfel, recent a fost facuta publica o informatie cum ca preturile vor continua sa creasca inca 15 ani.

     

    GEORGE TELEMAN: 15 ani e prea mult.

     

    MULER ONOFREI: E greu de spus. Cine are globul de cristal?

     

    ADRIAN CRIVII: S-ar putea sa vorbim de un ciclu de 20 de ani. Noi crestem deja de sapte ani, din 2000.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci 13 ani ar mai putea, poate nu chiar 15.

     

    GABRIEL BIRIS: Dar au scazut vreodata preturile in Romania?

     

    ADRIAN CRIVII: Da, intre 1996 si 2000 a fost cadere libera. Ganditi-va ca era o perioada in care nu se construia mai nimic in Romania si lumea se intreba de ce nu se construieste. Cumparai o locuinta cu o treime din costuri. Cine sa construiasca. Iar acum vorbim de randamente de 50% sau chiar 100% la rezidential. Adica dai 500 de euro si vinzi cu 1.000 metrul patrat. Atunci te costa 300 de euro si vindeai cu 100.

     

    IONUT DOGARU: Nu mai ziceti de randamente asa de mari, ca nu e chiar asa.

     

    ADRIAN CRIVII: La dumneavoastra, cei care trateaza profesional subiectul, nu. Dar mai sunt cei care dau lovituri.

     

    IONUT DOGARU: Cred ca si in acest caz e din ce in ce mai putin. Nu mai e ca acum doi-trei ani.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Este complicat sa finantezi un proiect imobiliar in Romania?

     

    GABRIEL BIRIS: Depinde foarte mult de proiect si de expertiza dezvoltatorului. Dar cei care au facut deja un proiect care a iesit fara probleme nu au nicio problema in a gasi finantare.

     

    RADU LUCIANU: Nici eu nu cred asta. Daca nu te duci la o banca, te duci la alta, e chiar imposibil sa nu gasesti pe cineva care sa te finanteze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: In concluzie, mai exista potential de crestere?

     

    GABRIEL BIRIS: Categoric, pe piata imobiliara este un potential de crestere imens.

     

    ADRIAN CRIVII: Cand cineva care stie imobiliare intra in tara asta si se uita cu atentie, isi da seama cati bani trebuie bagati aici. Cand vezi drumurile, cand vezi cartierele, cand vezi izolarea termica, iluminatul, tot-tot-tot.

     

    IONUT DOGARU: In concluzie, nu stim cati bani vor intra, dar cu siguranta vor fi multi.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Adrian Crivii – managing partner, firma de evaluare Darian
    • George Biris – partener, firma de avocatura Biris Goran
    • George Teleman – partener, compania de investitii Equest Balkan
    • Radu Lucianu – managing partner, compania imobiliara Eurisko
    • Ionut Dogaru – country manager, dezvoltatorul imobiliar Grupo Lar
    • Muler Onofrei – market officer pentru Romania, dezvoltatorul ProLogis

  • Esente de laptop

    Modele din noua clasa de PC-uri ultramobile propusa de Microsoft au fost admirate, dar lasate pe rafturile magazinelor din cauza pretului mare. Acum au Vista.

     

    Lansarea primei generatii de Ultra Mobile PC (UMPC) a avut loc exact acum un an la CeBIT, cel mai mare targ de electronice din lume, unde a captat mare parte din atentia asupra evenimentului. Dupa un an incheiat de prezenta in magazine a UMPC, tuturor producatorilor de astfel de echipamente – Samsung, Gigabyte sau Asus – le este clar ca ceva trebuie schimbat. Vanzarile au fost aproape inexistente, volumul aproximativ de 500.000 de aparate reprezentand 0,625% din vanzarile totale de calculatoare portabile anul trecut. Anul acesta, povestea prezentei la CeBIT se repeta, dar chiar daca nu a mai atras atatea priviri la editia de saptamana trecuta a targului de la Hanovra, a doua generatie de UMPC are mai multe sanse sa atraga cumparatori in magazine.

     

    Totul a inceput in 2006, cand Microsoft derula o campanie complet atipica fata de orice facuse pana atunci. Prin intermediul unui site promova, fara sa dea in vileag despre ce anume e vorba, ideea unui aparat care ar schimba viata celor care ar fi binevoit sa il cumpere – genul de campanie specifica Apple sau Google. In spatele numelui proiectului Origami a fost dezvaluit conceptul calculatorului ultraportabil, un ecran cat jumatate de laptop, care incorporeaza aproape tot ceea ce contine un calculator portabil. Mai multe nume mari din industria producatorilor de hardware au fost invitati sa dezvolte echipamente sub aceasta viziune si sub platforma Windows.

     

    Cu UMPC, Microsoft incerca sa defineasca o noua categorie de gadgeturi portabile, care folosesc sistemul de operare al unui calculator obisnuit, un ecran tactil cu o serie intreaga de optiuni de conectare fara fire si posibilitatea de a rula fisiere video sau audio. Aparatul era astfel pozitionat intre un laptop si un smartphone, mai usor, mai mic si mai putin puternic fata de primul si in acelasi timp mai robust decat oricare dintre modelele sofisticate de smartphone. Cu toate acestea, anul trecut la CeBIT, cand misterul a fost inlaturat si produsul a fost prezentat publicului, a fost intampinat cu critici, din cauza duratei de viata reduse a bateriei si a pretului mare. „Sperasem sa vindem 100.000 de unitati, dar nu am reusit sa atingem aceasta tinta“, se declara dezamagit, recent, Kyuho Uhm, vicepresedinte al Samsung, citat de Reuters.

     

    Lucrurile au sansa sa se schimbe daca ne gandim doar la faptul ca numarul producatorilor si deci al ipostazelor proiectului Origami a crescut. La CeBIT de saptamana trecuta, Samsung, Asus, Medio si Amtek au prezentat modele mult mai puternice, care depasesc specificatiile initiale ale Microsoft. „UMPC reprezinta o noua categorie de calculatoare portabile, concepute sa sustina stilurile noastre de viata“, spune Bill Mitchell, corporate vicepresident la Windows Mobile Platforms. Idealul Microsoft este de a face din aceste minicalculatoare o platforma pentru comunicatii, divertisment si servicii de localizare prin GPS. „Credem ca UMPC vor deveni la fel de indispensabile si omniprezente ca si telefoanele mobile din ziua de azi“, a continuat reprezentantul Microsoft, reluand aproape enuntul lui Bill Gates de acum un an.

     

    Chiar inainte de lansarea oficiala de acum un an, analistii de la Gartner au cazut de acord ca noul produs nu va aduce incasari semnificative. Ei isi motivau previziunea pe faptul ca aceste noi tipuri de dispozitive, care sunt nu doar calculatoare sub alta forma, ci se pozitioneaza ca produse ce tin de un stil de viata aparte, ar trebui sa intruneasca sase elemente pentru a ajunge pe placul cumparatorilor. Acestea erau: folosirea unei tehnologii care sa le ofere o durata de viata a bateriei de minim 6 ore la un pret rezonabil; un numar mare de echipamente periferice compatibile; Vista; o varianta mai facila de introducere a textului; sincronizare automata cu alte calculatoare; eforturi de marketing puternice din partea Microsoft si a producatorilor. Daca privim la noile modele lansate saptamana trecuta la targul de la Hanovra, putem vedea ca producatorii si-au facut temele si mare parte, daca nu chiar toate dintre aceste conditii ale succesului au fost indeplinite.

     

    De exemplu, modelul Samsung Q1 Ultra ruleaza acum pe sistemul de operare Vista, rezolutia ecranului a fost mult imbunatatita fata de modelul anterior, iar tastele se afla de o parte si de alta a ecranului de 7 inci. Durata bateriei nu a fost insa prea mult imbunatatita, ajungand acum sa reziste doar cu jumatate de ora mai mult fata de vechea versiune de 3 ore. Cu o baterie suplimentara optionala, Q1 Ultra devine utilizabil timp de 6 ore. Mai contine doua camere foto, una pentru videoconferinte si una pentru fotografii, un sistem de securitate prin amprenta, iar memoria RAM de 1 GB si procesorul Intel Core 2 Duo inseamna un tandem potrivit pentru platforma Vista. Pretul va ramane insa un handicap, pentru ca in magazinele europene va ajunge, incepand cu luna mai, la 1.200 de euro. Cu aceasta configuratie, oficialii Samsung spera sa vanda in 2007 intre 200.000 si 300.000 de unitati. Luna viitoare va aparea in magazine si replica taiwanezilor de la Amtek, cu un model a carui caracteristica speciala o reprezinta tastatura touch-sensitive sub forma de evantai si care va avea un pret sub 1.000 de euro.

     

    Pretul ramane in continuare un obstacol in calea cresterii vanzarilor. Dar, tinand cont de capabilitatile noii generatii de UMPC, cele mai recente pronosticuri si-au indulcit tonul. Compania de analiza a pietei In-Stat crede ca in 2011, numarul micilor calculatoare livrate va ajunge la 7,8 milioane. O declaratie recenta a lui Gadi Singer, vicepresedinte al Intel, indica o piata de 100 de milioane de unitati pe termen lung pentru aceste dispozitive. Cu precizarea ca pretul de vanzare va deveni factorul-cheie pentru evolutia pietei a acestor produse. Daca primii cumparatori sunt de regula cei care vor sa aiba cele mai noi produse, iar pretul este mai putin important, pentru a ajunge la noi categorii de cumparatori va trebui obligatoriu sa fie lansate variante mai ieftine. Samsung spune ca deja lucreaza la o varianta cu specificatii tehnice inferioare, dar nu a dat detalii despre programul lansarilor.

     

    Chiar daca asteptarile initiale s-au indreptat spre publicul larg, o categorie importanta a cumparatorilor au fost companii, ce folosesc UMPC fie pentru uzul managerilor, fie in activitatea angajatilor care au nevoie de mobilitate maxima sau a celor ce iau contact direct cu publicul si in cazul carora imaginea de modernitate este importanta. De exemplu, producatorul de articole sportive Adidas le foloseste experimental in cel mai mare magazin al sau din Paris; alte companii folosesc UMPC pentru managementul stocurilor sau pentru preluarea comenzilor din lantul de distributie. In aceeasi directie merge insa si competitia. Un producator asiatic de telefoane mobile smartphone a furnizat operatorului mobil T-Mobile din Marea Britanie un dispozitiv care concureaza ideea proiectului Origami. Modelul Athena nu are puterea unui minicomputer UMPC, avand un hard disk de 8 GB, memorie RAM de 128 MB si versiunea Microsoft de sistem de operare pentru telefoanele mobile Windows Mobile. Desi are performante care il apropie mai mult de smartphone-uri, forma si dimensiunile il pozitioneaza in aceeasi categorie de produse cu calculatoarele ultra-mobile. Iar faptul ca vine in oferta unui operator de telefonie mobila, cu conectivitatea  WiFi si HSDPA si mai ales pretul incepand cu 175 de euro il fac sa arate mai puternic.

  • Homo ludens

    Placerea jocului ne insoteste toata viata. O dovedeste chiar si imensa popularitate a jocurilor pe calculator. Dar cand jocul se impleteste cu ingeniozitatea si cu puterea retelei, rezultatele pot fi uluitoare.

     

    Varsta de 21 de ani pare una tocmai potrivita pentru idei trasnite, iar Internetul este indiscutabil mediul cel mai potrivit unde acestea se pot raspandi la o scara greu de imaginat. Sau pot sa se piarda intr-un deplin anonimat. Alex Tew avea 21 de ani si buzunarele goale in 2005, cand a intrat pe poarta universitatii din Nottingham pentru a urma un curs de management. A cautat o cale de a-si finanta studiile si, pentru a creste miza jocului, si-a propus sa devina milionar inainte de a le termina. Ideea i-a venit: a creat o pagina pe web, a creat un caroiaj de 1.000 x 1.000 de pixeli si a inceput sa vanda blocuri de 10 pe 10 la un tarif de un dolar per pixel. Cumparatorul putea sa plaseze pe pixelii cumparati o mica imagine cu un link la pagina proprie si un scurt text (de pilda un slogan) care apare cand vizitatorul trece cu mausul pe imagine. Simplu, nu-i asa?

     

    Primii pixeli au fost cumparati de prieteni, in joaca. Numele sitului – The Million Dollars Homepage – a devenit celebru, atingand locul 127 in statisticile Alexa, iar ultimii 1.000 de pixeli au fost licitati pe eBay in ianuarie 2006 si s-au vandut cu 38.100 de dolari, astfel incat Alex si-a atins scopul, depasind milionul. Cum s-a raspandit ideea, fara niciun ban investit in publicitate? Din gura-n gura si din blog in blog, pana cand „efectul de retea“ s-a declansat: marketing viral.

     

    Cu cateva luni in urma, Hugo Shelly – un alt englez de 21 de ani, de data aceasta student in filozofie la Oxford – a venit cu o alta idee trasnita si un obiectiv super-ambitios: sa creeze jocul (numit Lost.eu) cu cei mai multi participanti de pe planeta. Desigur, in web, iar asta inseamna sa depaseasca cei 7 milioane de jucatori cu care se lauda „World of Warcraft“. De data aceasta, marketingul viral este nu doar explicit, ci este… chiar jocul in sine! Iata cum: pentru a intra in joc ai nevoie de o „invitatie“ – adica o adresa cum ar fi www.lost.eu/325b4. Cel care poseda invitatia (adica adresa) castiga cate un punct pentru fiecare invitat care intra in joc si cate-o jumatate pentru fiecare invitat adus de invitatii sai sau iese din joc daca in 30 de zile nu aduce niciun nou invitat. Asta-i tot. Nu exista dragoni de ucis, nu exista „economie virtuala“, doar un sit web auster.

     

    Unde-i distractia? In promovarea jocului si, implicit, a propriei invitatii. Ideea mea de a o furniza ca exemplu in paragraful precedent este cu siguranta banala in comparatie cu a celui care a trasat-o in nisipul unui plaje din Puerto Rico sau a celui care a lansat sute de baloane inscriptionate din fereastra unei cladiri din Chicago. O imensa galerie de poze ilustreaza cele mai trasnite idei de a raspandi o idee trasnita. E adevarat, exista si niste premii: unul de 5.000 de dolari si zece a cate 500 de dolari, totalizand intreaga sponsorizare obtinuta de la Goallover. Ideea se pare ca a prins: The Guardian i-a dedicat un articol, web-ul geme de invitatii, iar numarul participantilor creste cu circa 2.500 pe zi, ajungand in acest moment la 182.604 „jucatori“.

     

    Presupunand ca Lost.eu va atinge cei 7 milioane de participanti, ce urmeaza? Dincolo de o vaga promisiune a unui „nivel 2“ si de certitudinea ca Shelly va deveni milionar, nu se stie nimic. Dar aceasta imensa comunitate ar putea fi pusa la treaba. Aici intervine ideea unui profesor american pe nume Luis von Ahn, care pleaca de la doua surse. Una este o statistica care spune ca in 2003 oamenii au pierdut 9 miliarde de ore jucand Solitaire – spre comparatie, constructia canalului Panama a necesitat doar 20 de milioane de ore de lucru. A doua este ca exista numeroase activitati in care mintea omeneasca este mult mai performanta decat computerele. De pilda, interpretarea imaginilor. Intr-unul din jocurile online inventate de Ahn – numit ESP si bucurandu-se de larga popularitate – jucatorii sunt cuplati la intamplare doi cate doi si ambii vad aceleasi imagini, pentru care li se cere sa furnizeze un cuvant. De fiecare data cand cei doi scriu acelasi cuvant capata puncte si trec la imaginea urmatoare.

     

    Se cheama „human computation“. Ipoteticii 7 milioane de jucatori adunati de Lost.eu ar putea eticheta in joaca toate pozele din Internet in doar cateva luni.