BusinessMagazin

Blog

  • Altfel, despre paine si circ

    „Asta seara, relache!“ – e, parca, titlul unui roman  citit in adolescenta. Actiunea se petrece la circ, in noaptea in care pana si femeia cu barba a primit liber, pentru ca si la circ e bine sa-ti mai tragi sufletul.

     

    Observati, rogu-va, cat de poetica e imaginea aceasta pe care o folosim din reflex, fara a ne mai obosi s-o intelegem: a-ti „trage“ sufletul. Nu suflul, ci sufletul. De parca, prinsi in agitatia de zi cu zi, nu pierdem din vedere doar esentialul. Colac peste pupaza, ne mai pierdem, intrucatva, si sufletul, care se indeparteaza incet-incet si trebuie tras inapoi cumva, dupa cum ai trage de mana un copil neastamparat care da sa o zbugheasca pe bulevard, sau cum ti-ai trage de maneca prietenul in momentul in care simti ca e pe punctul de a o lua razna. Or, cata vreme, oricum, majoritatea lumii considera politica un soi de circ, profit si eu de momentul acesta de acalmie pe scena politica romaneasca pentru a raspunde unei intrebari prea mult timp amanate. Cum se face – m-au luat la rost cativa cititori – ca am lasat sa treaca necomentate, de parca n-ar fi fost, evenimente grave precum gripa aviara, inundatiile, cresterea economica remarcabila din ultimul an sau criza din sistemul sanitar? De ce ma incapatanez sa iau in serios circul si in gluma lucrurile cu adevarat serioase? De ce, altfel spus, ma pieptan, cand satul arde? Nu m-am saturat, oare, de circ? Nu vreau, cumva, si nitica paine?

     

    Marturisesc spasit: nu. Nu m-am saturat „de circ“. Ceea ce nu inseamna ca intorc, scarbit, capul atunci cand vad paine. Atata doar ca refuz sa amestec borcanele: painea si circul. Sa ne intelegem. latini fiind, de bine – de rau, orice referire la circ, trimite, automat, gandul la paine. E vorba despre acele asociatii reflexe, gen casa-masa, Stan si Bran, turcul si pistolul etc., atat de gustate si interpretate de psihologi si psihanalisti. Nu intamplator „panem et circenses“ – „paine si jocuri (jocuri de circ)“ – s-a insurubat bine in subconstientul roman si, prin forta civilizatiei (alt termen latin), in subconstientul multor altor popoare. Expresia e, in general, folosita cu dispret, ca un soi de dus rece peste capetele prea infierbantate ale „idealistilor“. Dati, altfel spus, poporului paine si circ pentru a-l transforma in „bobor“ care se multumeste cu putin: ragaie, behaie si, la o adica, voteaza. Alaturarea celor doi termeni – paine si circ – in epoca romana nu este intamplatoare. Desi in cercurile aristocratice greaca mai era inca „limba de salon“ – precum, mai spre zilele noastre, franceza -, sensul grec al politicii incepea deja sa dispara. Administratia, spiritul organizatoric, incepuse deja sa-i traga politicului presul de sub picioare.

     

    Forumul roman n-a supravietuit mult timp disparitiei Agorei grecesti. Incet, dar sigur, locul i-a fost luat de catre Colloseum, iar cetatenii, in adevaratul sens al cuvantului, au fost inlocuiti cu ceea ce grecii ar fi numit, cu o dispretuitoare ingaduinta, „mancatorii de lotusi“ – imbuibati si fericiti, dar stupizi. „Painea“ („lotusul“, „fericirea“) a devenit, de atunci incoace, cuvant de ordine, iar politica a degenerat, inevitabil, in „circ“. Asta se intampla cand incepi sa amesteci, cu voiosie, borcanele, privatul cu publicul si economicul/socialul cu politicul: iese un ghiveci din care nimeni nu mai pricepe mare lucru, dar asupra caruia isi poate da oricine cu parerea.

     

    Marx (iertata-mi fie vorba proasta) avea dreptate cand spunea ca revolutiile secolului al XVIII-lea au fost „imbracate in haine romane“. Dar nimeni, vorba Scripturii, nu traieste numai cu paine. Stiu: a vorbi despre pericolele „painii“, ale imbuibarii, poate parea cinic sau macar deplasat intr-o lume in care vietuirea de la o zi la alta este, zice-se, de ani buni, un sport national. Asa o fi?  Haideti sa vedem! Pai, daca cititi aceste randuri, se cheama ca fie aveti suficienti bani pentru a cumpara reviste adresate unui public-tinta, fie ca aveti acces la Internet – ambele situatii inimaginabile in conditii de reala subzistenta. De buna seama, raportat la venitul mediu al americanului, germanului sau spaniolului, romanul o duce prost. Dar raportat la nivelul de trai al nigerianului sau cel al ucraineanului? In definitiv, totul se rezuma la sistemul de referinta. Iar aici, va asigur – ca unul care salasuieste de o buna bucata de vreme prin cele strainataturi – intotdeauna se va gasi un sistem de referinta care sa va faca sa va simtiti marginalizati. Da, ai bani de gazda, dar n-ai bani de apartament. Da, ai casa, dar n-ai piscina. E o poveste fara de sfarsit. Si stim. Rational vorbind, stim ca e o poveste fara de sfarsit, dar nu ne putem abtine.

     

    Vorba Eclesiastului: nimic nou sub soare. Iaca de ce, daca tot pot sa aleg, prefer circul painii. De saturat nu te saturi niciodata, nici de una, nici de cealalta. Diferenta e insa cea dintre calitate si cantitate. La circ, vrei ceva „mai bun“. La paine, vrei ceva „mai mult“. Daca n-am scris – si nu voi scrie – despre gripa aviara sau despre inundatii, e pentru simplul motiv ca acestea, oricat de grave, nu au nimic de-a face cu politicul, inteles la modul cel mai propriu cu putinta. Au de-a face cu administratia, la fel precum saracia, drumurile cu hartoape sau lipsa aspirinei din galantar. Fara doar si poate, si acestea reprezinta probleme cat se poate de serioase. Dar sunt probleme ale „painii“, nu ale „circului“. Sunt probleme ale guvernului, caruia nu degeaba i se mai zice „executiv“. E, care va sa zica, naimit sa execute ceea ce-i ordona politicul, nu invers. Daca tot se cuvine sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu, de ce sa nu-i dam si painii ce-i al painii, iar circului ce-i al sau?

     

    P.S. Scriu aceste randuri la ora la care asa-numita „provocare iraniana“ pe platforma maritima „Orizont“ e, inca, in plina desfasurare. Teoretic vorbind, da, un asemenea act ar putea reprezenta un „casus belli“. Si-atunci cum imi permit sa vorbesc despre un „moment de acalmie pe scena politica“? Pai, pentru simplul motiv ca am rezerve mari in a califica, automat, politica externa drept… politica. Politica, prin insasi natura ei, presupune egalitatea partenerilor de dialog, ceea ce, pe scena internationala, nu se aplica. E un alt fel de paine. Mai amara, ce-i drept, de cele mai multe ori, pentru statele mici, dar tot paine.

  • Scenariul si regia, Cosmote

    Rezultatele financiare ale Cosmote Romania pe prima jumatate a anului, facute publice saptamana trecuta, pot fi comentate prin intermediul a trei categorii de argumente: „Bunul“, „Raul“ si „Uratul“ – pentru a parafraza titlul western-ului omonim al lui Sergio Leone.

     

    „Bunul“, in cazul Cosmote, ar fi faptul ca, la sfarsitul primului semestru din 2006, a reusit sa atraga peste 530.000 de utilizatori, devenind astfel al treilea operator de pe piata, dupa Orange si Vodafone. Criteriul clasamentului este, desigur, dat de dimensiunea bazei de clienti, o perspectiva din care Cosmote a depasit Zapp – operator care totalizeaza 420.000 de abonati. Cu alte cuvinte, compania de telefonie mobila din Grecia sta bine la capitolul cota de piata. Progresele sunt si mai evidente daca raportam cei 530.000 de utilizatori la nivelul real de la care Cosmote a plecat in decembrie 2005, in momentul relansarii : circa 10.000.

     

    „Raul“ ar fi volumul de vanzari – in continuare modest (doar 14 milioane de euro pe primul semestru). De fapt, in acest caz, surpriza nici nu este atat de mare, de vreme ce, inca din momentul relansarii, Cosmote s-a pozitionat in special ca un furnizor de telefonie mobila pentru clientii cu venituri mai mici, adica pentru utilizatorii de cartele preplatite. Acum, 86% din numarul total de clienti sunt utilizatori de servicii prepay. Incasarile reduse sunt reflectate si in nivelul ARPU (venit mediu per utilizator) care se cifreaza la 5,4 euro. Pentru comparatie, la Vodafone – al doilea jucator dupa numarul de abonati – ARPU este dublu.

     

    „Uratul“ in toata aceasta poveste este faptul ca operatorul a inregistrat pierderi in intervalul deja mentionat de trei ori mai mari decat veniturile. In mare, acelasi raport este valabil si pentru rezultatele doi de pe trimestrul al doilea. Bineinteles, pentru pierderile de aproape 45 de milioane de euro exista explicatii. Investitiile masive ale companiei pentru modernizarea si extinderea retelei, cresterea numarului de personal precum si cheltuielile de publicitate au exercitat o presiune fantastica asupra bilantului.   Managerii companiei sugereaza insa ca situatia este sub control si ca aceste pierderi fac parte dintr-o evolutie estimata de la bun inceput. Antonis Kerastaris, directorul financiar al Cosmote Romania, spune ca „in ciuda pierderilor operationale inerente oricarui start-up, evolutia performantelor companiei se incadreaza in planurile initiale“. Acelasi Kerastaris isi continua rationamentul explicand ca „avand in vedere experienta Cosmote pe pietele din regiunea Europei de Sud-Est, sunt necesari trei ani pentru atingerea pragului de rentabilitate“.

     

    Pentru operator, provocarea numarul unu in urmatorii trei ani – termenul dat de directorul financiar – este cresterea vanzarilor, mai precis, a nivelului veniturilor per utilizator. Sa nu uitam ca baza actuala de clienti a crescut spectaculos in special datorita preturilor mici practicate de Cosmote. Cartela reincarcabila de 2.000 de minute a facut istorie. Mai mult decat atat, a intrat atat de departe pe teritoriul constiintei colective incat a devenit subiect de bancuri.

     

    Este evident ca utilizatorii care au cumparat pana acum serviciile Cosmote nu au facut altceva decat sa opteze  pentru niste tarife extrem de reduse. E de urmarit cum va reusi compania sa-i transforme in clienti fideli, dispusi sa cheltuiasca ceva mai mult decat au facut-o pana acum pentru serviciile oferite. Nu demult, Cosmote a venit cu o oferta atractiva si pentru clientii postpay. Roadele acestei miscari nu se vad deocamdata in rezultatele companiei pe primul semestru, intrucat oferta a venit in luna iulie. In orice caz, ponderea clientilor prepay (86%) este prea mare, o proportie optima intre utilizatorii de cartele si abonati fiind de 60% cu 40%. Cel putin astfel stau lucrurile in cazul Orange si Vodafone.

     

    Revenind la raportul financiar al Cosmote, observam ca nivelul EBITDA (profitul inainte de plata creditelor, taxelor si inainte de scaderea deprecierii si a amortizarii), este de -30,5%. Interesant e faptul ca directorul de marketing al Cosmote, Costas Kapetanopoulos, afirma intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin, ca un nivel EBITDA putin mai mare (35%) ar fi satisfacator pentru compania sa. Ceea ce trebuie facut ca performantele companiei sa se apropie de obiectivul propus este o schimbare algebrica si una cromatica: semnul minus care se afla acum in fata indicatorului EBITDA sa fie inlocuit cu plus, iar cerneala cu care este scrisa aceasta parte a raportului sa se transforme din rosu in verde. Sarcina dificila.

     

    Avantajul Cosmote este ca are experienta in telefonia mobila in alte state din regiune, cum ar fi Albania, Bulgaria, Macedonia si, desigur, Grecia. Doar ca, in momentul in care Cosmote a intrat comercial pe piata romaneasca (decembrie 2005), Orange si Vodafone faceau jocurile aici de aproximativ opt ani, adjudecandu-si impreuna peste 90% din numarul total de utilizatori.

     

    Pana la urma, este o greseala sa amestecam in discutia despre Cosmote clasicele exemple – Orange si Vodafone. Singurul lucru pe care cei trei il au in comun este ca ofera servicii de telefonie mobila. In rest, diferentele de abordare a pietei sunt semnificative. Teoretic, exista loc pentru toata lumea. 531.619 clienti, venituri de 14 mil. euro si pierderi de 44,9 mil. euro – astfel ar putea fi descris Cosmote in doar cateva cifre. Astfel ar arata Cosmote, cu cele bune, dar si cu cele urate si rele. Sunt insa suficient de bine conturate aceste trei coordonate incat compania sa-si gaseasca drumul catre obiectivele stabilite de actionari? Adica atingerea profitului sau descoperirea comorii, ca sa facem o trimitere la intriga aceluiasi western, al aceluiasi Sergio Leone.

  • Nu v-ati plictisit de intelectuali-eroi?

    Intelectualul este acel cetatean care detine un capital de autoritate in diverse domenii, care la un moment dat doreste, din motive financiare, megalomanice sau de alta natura, sa-si impartaseasca intelepciunea cu masele si incepe sa-si disemineze credintele ideologice, pozitiile fata de un eveniment sau altul, pasiunile in spatiul public.

     

    In ultima luna intelectualii au fost extrem de prezenti in ziare, la televizor cu discutii in jurul temei lor favorite, in general: morala! Pentru ca, sa ne intelegem, un intelectual care se respecta nu ia decat foarte rar pozitii in ce priveste omul de afaceri urmarit penal care-l plateste sau in cine stie ce scandaluri sociale cu miza mica. Nu sunt destul de „morale“ pentru intelectualul adevarat! Doar atunci cand e clar ca cineva e vinovat, mincinos si nepericulos din punct de vedere financiar sau social, un intelectual precum domnul Gabriel Liiceanu intervine sa clarifice problema: Mona Musca impreuna cu femeile de serviciu care au lucrat la Securitate sunt extrem-extrem de vinovate! La asta e bun un intelectual. Altfel, el trebuie sa stea si sa studieze si sa-si vanda cit mai scump si cat mai neologistic pielea de intelectual. De multe ori studiile cu pricina nu nasc decat alte volumase de articole polemice, dar cui ii mai pasa ca intelectualii romani nu prea au „spate“ bibliografic? Important e ca putem defila cu ei in diverse campanii morale. Din textul lui Gabriel Liiceanu am retinut o „esenta tare“ pe care aveam s-o regasesc intr-un scandal mult mai mare decat cel provocat de dosariada romaneasca. Esenta, mai intai: in spatele oricarui text moralizator-punitiv sta un incredibil puseu narcisist. Sa trecem la un scandal care implica unul dintre cei mai mari moralisti ai lumii, un om care s-a autopropus prin literatura si pozitii publice drept unul dintre cei mai curajosi intransigenti judecatori: Günter Grass.

     

    Ati citi probabil despre scandalul imens provocat dupa marturisirea unui pacat al sau: la 17 ani a fost recrutat in trupele Waffen SS. Faptul este cu atat mai socant cu cat toata prezenta publica si chiar literara a lui Grass s-a centrat in jurul luptei si infruntarii trecutului nazist al Germaniei. Au sarit multi sa-l acuze, multi sa-l apere. Autobiografia sa care sta sa apara, in care e prezentat acest episod, se stie deja, se va vinde ca painea calda. Nu sunt putine acuzatiile care privesc dezvaluirea acestui episod ca pe un gest comercial. Stangismul, uneori extrem, al lui Grass a fost explicat acum de unii dusmani politici, dupa o logica infailibila care s-a verificat in cazul altor intelectuali: Stasi, echivalentul Securitatii in Germania de Est, stia de trecutul in SS al lui Grass si a folosit aceasta informatie pentru a-l santaja si a-l „dirija“ pe celebrul scriitor. Un trecut dezvaluit prea tarziu naste intotdeauna suspiciuni. In cazul lui Grass, a fost pana la urma un autodenunt. Il face asta mai scuzabil sau mai „acuzabil“? Chiar e o problema superflua, foarte draga intelectualilor romani.

    Din toata avalansa de articole din presa internationala, mi-a retinut atentia un excelent editorial din Le Figaro, semnat de Guy Sorman din care citez o concluzie amara generata de cazul Grass: „Ne indoim prea putin de marii scriitori atunci cand abuzeaza de puterea lor de seductie pentru a-si propaga opiniile politice, doar politice, dar altfel deghizate. Nu ne intrebam destul daca postura mediatica este dictata de constiinta. Sau de narcisism, de moda, de gustul scandalului si de interesul financiar. Suntem extrem de prudenti in a-i crede pe oamenii politici, alesi democratic. Si nu suntem, in schimb, deloc prudenti cu artistii atunci cand talentul lor ii camufleaza perfect, mai ales atunci cand talentul e mare: de acesti magicieni, deghizati in moralisti, nu ne indoim niciodata prea mult“. Avem aici un rezumat al unui posibil manual de „cum sa ii «consumi» pe intelectuali“. Dar nu neaparat comentarea pacatelor trecutului ma interesa in acest articol. Ci o remarca a unor tineri scriitori germani care au taxat toata aceasta dezbatere cu un calificativ simplu: caz clasic de gerontocratie intelectuala. Au aplicat o intrebare foarte simpla peste toata aceasta dezbatere nesfarsita cu partizani inraiti ai lui Grass si moralisti si mai turbati: „batranii intelectuali germani nu vor sa vorbeasca decat despre un singur lucru: «Hitler si cu mine». Chiar nu sunt si alte subiecte?“.

     

    Of, ce bine se potriveste o astfel de perspectiva si asupra intelectualului roman postnouazecist: altceva decat lupta voastra cu Securitatea sau cu Ceausescu mai stiti sa povestiti? De cate ori trebuie sa auzim Brebani, Buzuri si atatia altii povestindu-si lupta indarjita anticomunista, antisecurista?

     

    Chiar trebuie sa-l auzim tot timpul pe Liiceanu cel moral punandu-se in balanta cu mizerabilii care au semnat?

     

    Noi, cei de aproape 30 de ani, suntem din generatia celor care v-au tot privit „luptandu-va“ si nefacand nimic. Cat timp ne veti mai bate la cap cu, in fond, esecul vostru, cu neputinta voastra, cu felul vostru ciudat de-a rezista prin cultura, de-a scrie carti curajoase care nu au miscat cu nimic regimurile nefaste, nici inainte, nici dupa 90? Ati esuat! Chiar trebuie sa puneti si aceste esecuri in alte sute de articole eroice? A se slabi.

  • E timpul pentru <br/>„Planul B“

    Cred ca e evident ca nu mosim democratia in Irak, ci facem baby-sitting cu un razboi civil. Cand generalul John Abizaid spune unei comisii senatoriale ca „violenta sectara e probabil atat de grava pe cat am vazut-o eu“, inseamna ca eforturile de democratizare a Irakului nu merg.

     

    Asta inseamna ca „mentinerea directiei“ nu are nici un rost si e vremea sa incepem sa ne gandim la un „Plan B“ – cum am putea sa ne degrevam cu cele mai mici pierderi posibile. In ultimii trei ani mi s-a parut, cu toti pasii gresiti ai echipei Bush, ca trebuia sa le dam partenerilor nostri irakieni o sansa sa produca un guvern de tranzitie, apoi sa scrie o constitutie, apoi sa tina un scrutin si in cele din urma sa puna laolalta primul guvern ales. Acum au facut toate astea – iar situatia doar s-a inrautatit.

     

    Jihad-istii sunniti si baas-istii sunt la fel de hotarati ca intotdeauna sa faca initiativa democratica americano-irakiana sa esueze. Asta si violenta sectara scapata de sub control – principal rezultat al faptului ca avem prea putine trupe in Irak si ca am lasat sa se instaureze o cultura a militiilor – au transformat Irakul intr-o debandada fara legi.

     

    Da, cred ca a fost si ramane de o importanta majora sa incercam un parteneriat cu irakienii ca sa cream un bun exemplu in inima lumii arabe de stat progresist, decent, unde nu domnesc politica fricii si tribalismul. Adica acele politici care au produs toata patologia somajului, a intolerantei religioase si a represiunii care fac Orientul Mijlociu atat de periculos pentru sine si pentru altii.  Dar administratia trebuie sa recunoasca acum ceea ce toata lumea – inclusiv eu – care a crezut in importanta ideii de a repara Irakul trebuie sa recunoasca: nu conteaza daca asta se intampla din cauza lui Bush sau a arabilor, dar nu se schimba nimic, si nu mai putem sa irosim  atatea vieti.    

     

    De vreme ce echipa Bush nu ne-a oferit niciodata un „Plan A“ pentru Irak, ne datoreaza cel putin un „Plan B“. Nu e simplu. Aici sunt cateva dintre primele mele idei despre „Planul B“ si cateva dintre implicatii. Cred ca e nevoie sa incercam o ultima conferinta de pace cum a fost in cazul Bosniei. O conferinta care sa aduca laolalta toate factiunile din tara si toti dusmanii Irakului. Asa cum problema Bosniei a putut fi rezolvata doar cu o forta internationala de pace si conferinta de la Dayton – cu participarea Rusiei, Europei si a SUA, tarile cele mai afectate de implozia Bosniei -, la fel si razboiul civil din Irak poate fi stopat doar de o coalitie a celor mai afectati de implozia Irakului: SUA, Rusia, Europa, Japonia, India, China, Turcia, Arabia Saudita, Egipt, Iran, Siria si Iordania. Ca si in Bosnia, orice solutie va contine o forma de federalism, o diviziune a bunastarii care vine din petrol si mentinerea ordinii de catre o forta internationala, acolo unde este nevoie. Totusi, pentru ca o asemenea conferinta sa se nasca, SUA ar trebui probabil sa-si declare intentia de a pleca. Irakienii, alti arabi, europenii si chinezii vor vorbi serios despre salvarea Irakului doar daca cred ca noi vom pleca si ca asta le va leza propriile interese. Care ar fi consecintele unei plecari fara un asemenea ultim efort de pace sau daca pur si simplu el esueaza? Irakul s-ar putea transform intr-un razboi civil mult mai extins, atragand in el si pe vecinii sai. Or, irakienii ar putea sa se holbeze la acest abis si chiar sa ajunga sa se inteleaga intre ei pe cont propriu. Prezenta noastra poate e o parte din problema. E greu de stiut. Daca Irakul opteaza pentru un razboi civil complet, cele 2 milioane de barili de petrol ai sai vor iesi de pe piata si petrolul ar putea ajunge peste 100 de dolari barilul. (Totusi, asta va stimula mai multe investitii in combustibilii alternativi care ne-ar putea face intr-o zi independenti de aceasta regiune volatila.)

     

    Unii se tem ca Iranul va fi castigatorul. Dar va fi? Odata iesiti din Irak, Iranul va trebui sa aiba grija de cazanul in fierbere de langa usa lui. Asta ar fi o problema imensa pentru Iran. Animozitatea istorica fata de Iran a arabilor irakieni – animozitate temporara indreptata asupra noastra – va renaste. Si Iranul va trebui sa se lupte cu aliatul sau Siria pentru influenta in Irak.

     

    Da, cea mai buna metoda de a controla Iranul ar fi sa producem in Irak o democratie reala condusa de siiti, expunand-o pe cea falsa de la Teheran. Dar a doua cea mai buna metoda este sa parasim Irakul. Pentru ca  cea mai proasta optiune – cea pe care Iranul o iubeste – este ca noi sa ramanem in Irak, sangerand si la discretia loviturilor Iranului in cazul in care ii lezam dispozitivele nucleare. In fine, razboiul din Irak ne-a impartit atat de tare acasa si in exterior incat plecarea, dincolo de alte probleme pe care le aduce, ne-ar putea usura construirea de coalitii pentru a gestiona Irakul, Iranul, Hezbollah-ul si Siria dincolo de prezenta americana. Toate aceste probleme  sunt legate intre ele. Trebuie sa tratam cu Iran si Siria, dar de pe o pozitie de forta – si asta cere o coalitie larga. Cu cat mentinem o strategie unilaterala perdanta in Irak, cu atat mai greu va fi sa construim o asemenea coalitie si cu atat mai puternici vor deveni inamicii libertatii.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 13 septembrie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Vremea Internetului

    Cu sau fara un studiu sindicalizat al audientei de Internet, bugetele de reclama pe web isi vor continua cresterea din ultimii ani. Publisherii online nu isi fac griji in aceasta privinta, dar au totusi o bataie de cap: cum sa atraga cat mai multe dintre milioanele de euro puse la bataie.

     

    Joia trecuta, la orele serii, mai toti jucatorii din publicitatea pe Internet de la noi bifau una dintre cele mai importante intalniri trecute in agenda zilei, poate chiar a saptamanii: discutia de la BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor) despre realizarea unui studiu sindicalizat de masurare a audientei de Internet.

     

    Un studiu despre care se tot vorbeste de circa patru ani – cam din aceeasi perioada in care s-a pus pe picioare Studiul National de Audienta in presa scrisa (SNA) -, dar care a ramas si pana acum la faza de proiect. Motivul invocat al stagnarii proiectului este volumul mic de reclama de Internet in anii anteriori, comparativ cu sumele vehiculate in prezent, respectiv cateva sute de mii de euro versus 4-5 milioane in prezent.

     

    Un alt motiv ar tine insa de lipsa unei preocupari de profesionalizare a pietei – cel putin privita prin perspectiva industriei de outdoor, care desi ruleaza de sase-sapte ori mai multi bani decat Internetul, nici macar nu isi mai pune problema vreunui studiu de masurare a audientei publicitatii stradale. Si, nu in ultimul rand, un al treilea motiv pentru care jucatorii publicitatii web nu s-au grabit sa stea la aceeasi masa si sa discute realizarea unui studiu de gen ar fi existenta – deja – a unui instrument de lucru similar (Trafic.ro).

     

    Numai ca, saptamanile trecute, discutiile in jurul unui studiu de audienta independent s-au reaprins. Chiar inaintea intalnirii de la BRAT de joia trecuta, Arina Ureche, director general al BRAT, povestea ca, in mod cert, publisherii de presa scrisa si agentiile „vor in proportie de 100% acest studiu“. „Peste 30 de companii vor participa la dezbatere – agentii, clienti, publisheri online, publisheri traditionali si regii de vanzari“, mai spunea ea in acelasi context.

     

    „Cat de hotarati sunt toti, mi-e greu sa spun. In declaratii, toti sunt“, a spus Ureche, intrebata fiind in legatura cu determinarea industriei de a concretiza discutiile in jurul studiului, incepute acum patru ani. Usoara ezitare a managerului BRAT ar putea avea ca explicatie rezervele venite din partea unor companii de Internet – explicabile prin lipsa lucrului cu BRAT pana acum, spune Ureche – dar si faptul ca nu toata lumea a cazut de acord asupra organismului care sa conduca acest proiect. „Unii nu vor la BRAT neaparat“, a spus reprezentantul BRAT.

     

    E greu de crezut totusi ca publisherii si advertiserii – care gireaza BRAT de ceva vreme – ar lua-o de la capat cu un alt organism pentru masurarea audientei de Internet. Cu atat mai mult cu cat editorii de presa traditionala importanti joaca un rol important in publicitatea web: editiile online ale ziarelor atrag 40-50% din bugetele de Internet, conform estimarii lui Orlando Nicoara, directorul MediaPRO Interactiv (divizia de Internet a MediaPRO).

     

    Tot Nicoara pune punctul pe „i“ si argumenteaza interesul publisherilor si al advertiserilor pentru acest studiu: „independenta si normalitatea pe care acesta le-ar aduce“. Astfel, nu informatiile gresite sau incomplete furnizate de trafic.ro stau la baza acestei initiative a industriei (putine voci reclama acest lucru), ci normalitatea spre care tinde industria.

     

    Pe masura ce bugetele de Internet au crescut, a inceput sa apara si presiunea ca monitorizarea sa fie facuta de o organizatie independenta. In prezent, cele mai folosite sisteme de analiza a traficului (trafic.ro, T3 si statistici. ro) apartin celui mai mare vanzator de publicitate online, boom.ro (Netbridge). In aceeasi situatie se afla serviciul „monitor“ al Neogen, un alt important vanzator de publicitate pe Internet, iar restul serviciilor de monitorizare fie ofera rezultate incomplete, fie nu sunt suficient de reprezentative (ca numar de site-uri monitorizate).

     

    Ce este de facut in continuare? BRAT spune ca a cerut deja oferte pentru consultanta din strainatate – asa cum a procedat si in cazul SNA – si ca va organiza o licitatie pentru aplicatia necesara masurarii traficului (la inceput, studiul va cuprinde cateva sute de site-uri). Arina Ureche de la BRAT spune ca pentru masurarea audientei online, din punct de vedere cantitativ, exista sisteme de masurare / standarde recunoscute.

     

    „Din punct de vedere calitativ, nu exista astfel de standarde“, a comentat oficialul BRAT pe marginea profilului audientei, cel care conteaza de fapt in planificarea bugetelor de reclama (cazul televiziunii, al presei scrise si al radioului).

     

    „Se simte pe piata nevoia unor servicii de analiza calitativa“, puncteaza si Ionut Tudor, responsabil trafic.ro. „Este o zona pe care, in esenta, ar putea sa o acopere BRAT. Spunem «ar putea» pentru ca, inainte de toate, va fi nevoie sa se depaseasca momentul unor orgolii care, din pacate, inca mai isi spun cuvantul in piata“, a continuat el. Insa obtinerea datelor calitative (legate de profilul audientei) face parte din proiect, admite Ureche de la BRAT.

     

    Va echivala acest studiu cu un boom al publicitatii pe web? „Nu se poate spune ca investitiile in Internet vor exploda, dar va exista mai multa incredere in acest mediu“, e parerea lui Orlando Nicoara.

     

    Discutia de la BRAT legata de masurarea audientei pe web – inceputa acum patru ani – nu face altceva decat sa urmeze o tendinta internationala. Advertiseri precum BMW, Colgate-Palmolive, Ford sau Pepsi au format o alianta la nivel mondial si pretind ca datele despre audienta site-urilor si profilul cititorilor sa fie obtinute de un organism specializat. Dar sa si respecte conduita impusa de Interactive Advertising Bureau (IAB).

     

    „Internetul inghite o parte importanta a bugetului de marketing si devine din ce in ce mai important. Trebuie sa inceapa sa opereze dupa aceleasi reguli ca orice alta media“, declara pentru eWeek CEO-ul IAB, Greg Stuart. „Toate celelalte media (mai putin outdoor-ul autohton, n. r.) sunt auditate si certificate. Si Internetul trebuie sa fie, tinand cont de banii cheltuiti aici“, a mai spus el.

     

    Or, acesti bani sunt din ce in ce mai multi: la nivel mondial, bugetele de Internet sunt asteptate sa depaseasca in 2006 bugetele de outdoor (ar fi pentru prima oara cand s-ar intampla asa ceva), iar pe plan local Internetul stoarce de la an la an zerouri in plus de la advertiseri.

  • Ce e acum

    Banii care circula online – din ce in ce mai multi – au remodelat sistemul de raportare a traficului de Internet.

     

    POP-UP-URI: Primul serviciu care a incercat o clasificare a site-urilor in functie de interesul vizitatorilor a fost top100.ro, in 1998. Principalul neajuns era (si inca este, site-ul fiind in continuare functional) faptul ca departajarea se facea in functie de recomandarile vizitatorilor. Site-urile afisau sigla top100 pe pagina web, iar internautii erau invitati sa voteze pentru a ridica site-ul in top. Multi isi aduc aminte de aceasta perioada ca de o perioada „neagra“ a Internetului romanesc. In majoritatea cazurilor, din dorinta de a creste in clasament, site-urile foloseau ferestre pop-up pentru a-i determina pe vizitatori sa voteze, iar experienta navigarii devenise neplacuta.

     

    TRANSPARENTA: Trafic.ro a reusit sa scoata aproape definitiv de pe harta sistemul recomandarilor. Clasamentul este intocmit in functie de numarul de vizitatori unici detectati de un script inclus in site ce afiseaza si sigla Trafic. La fel se intampla si in cazul monitor.neogen.ro, sistemul concurent de la Neogen. Desi trafic.ro este mult mai folosit, si in prezent considerat standardul in materie, ambele au aproape aceeasi interfata grafica si ofera acelasi tip de informatii: numarul de vizitatori si de afisari, tara si orasul de provenienta, tipul de browser si sistemul de operare etc. O alta asemanare intre cele doua servicii gratuite este faptul ca datele sunt disponibile oricui, nu doar proprietarului de site, situatie mai rar intalnita in alte tari.

     

    CONTRA COST: In ianuarie 2005, Netbridge cumpara statistici.ro, un serviciu gratuit de monitorizare a traficului concurent trafic.ro. Incepand cu vara lui 2006, Netbridge spune ca majoritatea informatiilor devine accesibila doar contra cost, iar accesul la ele este rezervat exclusiv proprietarului de site. Este trecerea la o alta etapa in analiza de trafic, asa cum se intampla in majoritatea tarilor cu traditie online. Pentru proprietarul unui site, informatiile despre concurenta se rezuma doar la numarul de vizitatori, de afisari si pozitia in clasament. Unele site-uri au ales totusi sa foloseasca in continuare si trafic.ro sau monitorul Neogen.

     

    T3: Netbridge, deja proprietarul a doua servicii de monitorizare a traficului, lanseaza la inceputul acestui an T3, un serviciu complementar fata de trafic.ro. Acesta cuprinde contorizarea timpului petrecut pe o pagina, ofera harta traseului unui vizitator pe un site (ordinea paginilor vizitate), cuvintele cautate pe motorul de cautare incorporat, s.a.m.d. Preturile pentru acest serviciu sunt stabilite in functie de numarul vizitatorilor lunari, intre 10 si 100 de euro pe luna.

  • Noi actionari in McCann PR

    Bogdan Enoiu, care conduce operatiunile BV McCann Erickson in Romania, a cedat 10% din actiunile McCann PR catre doi apropiati ai sai din agentie.

     

    Din luna iulie a acestui an, Bogdan Enoiu are cu 10% mai putin din actiunile detinute in business-ul de PR al grupului, McCann Profesional Communication SRL (cunoscuta sub numele de McCann PR). Conform informatiilor publicate de Monitorul Oficial, Bogdan Enoiu a cedat cate un pachet de 5% catre Adrian Botan, director regional de creatie pentru Europa Centrala si de Est al McCann Erickson, si catre Alexandru Dumitrescu, associate creative director al BV McCann Erickson. Dupa cesiune, actionariatul agentiei arata astfel: Bogdan Enoiu – 40%; Silviu Sefer – 20% (Sefer mai este implicat si in business-ul de BTL, Momentum, n.r.); Imola-Marta Calota – 30% (Imola Zoltan, managing partner al agentiei, n.r.); Adrian Botan – 5% si Alexandru Dumitrescu – 5%.

     

    In cadrul grupului, Adrian Botan mai detine functia de director adjunct, fiind mana dreapta a lui Bogdan Enoiu. Conform declaratiilor agentiei pentru anuarul 100 Tineri Manageri de Top, editat de BUSINESS Magazin, BV McCann Erickson si-a triplat cifra de afaceri in ultimii cinci ani, de cand Botan conduce departamentul de creatie al agentiei (de notat ca cel mai mare volum de business al agentiei se datoreaza diviziei de media, Universal McCann). McCann PR a fost infiintata in 2004 ca departament de relatii publice al BV McCann Erickson Romania. Din august 2004, McCann PR este entitate juridica independenta. Iar din primavara acestui an, agentia s-a afiliat la reteaua Weber Shandwick, divizia de relatii publice a The Interpublic Group of Companies, din care face parte si McCann Erickson.

     

    In anul 2005, primul an intreg de activitate, McCann PR a inregistrat o cifra de afaceri declarata de peste 430.000 de euro.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Demisec de cursa lunga

    Client: Murfatlar Romania

    Brand: Conu’ Alecu

    Agentie: Next si Cap

    Canale: BTL, PR, locul de vanzare (POS)

     

    Murfatlar isi schimba abordarea in comunicarea de marketing: daca in alti ani aloca bugete consistente de ATL (TV, in special) pentru promovarea brandurilor nou-lansate (Sec de Murfatlar sau Rai), de data aceasta compania imbratiseaza publicitatea neconventionala (BTL si PR) pentru promovarea brandului Conu’ Alecu, cel mai nou sortiment de vin din portofoliul companiei.

     

    Conform Next Advertising, agentie care a lucrat la aceasta lansare, componenta de PR vizeaza promovarea sortimentului in cadrul rubricilor gastronomice si al diverselor proiecte speciale. Constructia brandului s-a ridicat la o suma totala de cateva zeci de mii de euro, iar bugetul alocat comunicarii brandului pana la sfarsitul acestui an este de 200.000 de euro, conform aceleiasi surse.

  • Meseria mea e blogul

    La cei 28 de ani ai sai, Bobby Voicu are sase masini si venituri de cateva mii de dolari pe luna, si asta fara sa lucreze zi-lumina. Ba chiar, spune el, in fiecare zi se trezeste cel mai devreme la ora doua dupa-amiaza. Si totusi, banii ii vin cu regularitate, sub forma unor cecuri emise in SUA. Cand il intrebi ce face, raspunde fara sa clipeasca „blogging pentru bani“.

     

    Bobby, cum isi semneaza articolele pe bloguri, este un exponent al micilor antreprenori romani care au descoperit ca blog-ul poate fi ceva mai mult decat un jurnal online, un petec de Internet unde sa-si impartaseasca ideile si experientele. Un astfel de blog generalist nu ar avea de fapt nici macar cum sa-si castige singur existenta, pentru simplul motiv ca serviciile de publicitate contextuala, principala sursa de venit a majoritatii blog-urilor, nu agreeaza paginile cu un continut personal, ci doar pe cele tematice.

     

    Explicatia vine de la sine. Cei care isi fac publicitate prin reclame contextuale, folosind marile portaluri gen Google, Yahoo!, Amazon, au interes ca produsele lor sa fie promovate alaturi de articole cu subiect similar, nu langa unul in care, de exemplu, o adolescenta vorbeste, sa spunem, despre micile ei drame emotionale specifice varstei.

     

    In urma cu cativa ani, Bobby a lucrat la o agentie imobiliara, iar acum are o emisiune la radio Lynx, un post de nisa pentru internauti. De altfel, cam la atat se reduce cv-ul sau profesional, primul fiind doar un serviciu temporar intr-o afacere de familie, in vreme ce radioul reprezinta mai mult un hobby.

     

    Secretul sau? „Nu e nici un secret, doar ca lucrurile sunt de obicei mai simple decat isi inchipuie lumea. La asta ma pricep, stiu sa-mi vand marfa“, spune el referindu-se la felul in care isi promoveaza blog-urile. Iar cel mai simplu dintre lucrurile simple este promovarea directa, prin contactarea unor publicatii sau autori ai altor blog-uri cu subiecte asemanatoare.

     

    Practic, prin comentariile pe care le face pe alte blog-uri sau prin aparitia numelui sau in diferite publicatii electronice popularitatea sa creste, iar asta inseamna, automat, mai multi cititori pentru jurnalele sale online, deci mai multi bani.

     

    O alta metoda de promovare este asa numitul Search Engine Optimization. Pe scurt SEO – o abreviere in spatele careia se afla diferite metode de a asigura o pozitionare mai buna a unei pagini de Internet in rezultatele unor motoare de cautare precum Google, Yahoo! sau MSN.

     

    Algoritmul prin care motoarele de cautare calculeaza rating-ul unui site tine cont de mai multi factori, printre care numarul de linkuri care conduc la el de pe alte site-uri si cuvintele cheie cu care sunt asociate textele, factori pe care cei care fac SEO ii au in vedere cand „optimizeaza“ un site.

     

    Practic, oricine isi poate face un cont pentru unul dintre serviciile de publicitate inserate pe site-uri. Poate cel mai folosit in Romania este serviciul AdSense al Google. In functie de numarul de click-uri facute de utilizatori pe reclamele de pe site-uri, de pretul platit pentru fiecare dintre ele de catre publicitari si de „calitatea“ utilizatorilor – mai exact de zona din care acestia acceseaza Internetul (astfel se deduce relevanta acelui utilizator pentru fiecare dintre marcile promovate) la final de luna se emite cecul. De regula, acesta este trimis prin posta par avion, la cateva saptamani dupa incheierea unei luni de publicitate, insa etapele de primire si incasare a cecului de la o banca romaneasca prelungesc durata de asteptare, uneori pana la aproape trei luni.

     

    Intrebat cate blog-uri are, Bobby Voicu are nevoie de cateva clipe pentru a le numara in minte. Pentru ca din cele mai mult de 20 de blog-uri, doar pe cateva dintre ele posteaza cu regularitate.

     

    Blogurile lui abordeaza diverse teme, de nisa sau de eveniment, cum a fost cazul celui despre Campionatul Mondial de Fotbal (2006fifaworldcup.info), care acum „este mort“. Dar nu inainte de a-i aduce aproape 3.000 de dolari din publicitatea Google si 150.000 de vizitatori unici.

     

    „Eu nu sunt un mare fan al fotbalului, dar la acest campionat incepeam sa ma uit la televizor pe la ora 15 cand incepea primul meci si ma opream seara, la ultimul meci. Apoi ma apucam sa citesc ce s-a scris pe Internet si sa postez pe blog. Am avut si zile in care munceam 20 de ore.“

     

    Celelalte blog-uri ale sale sunt dedicate unor subiecte complet diferite, de la unul pe tema masinilor de teren sportive (SUV-uri) la altul despre ciocolata, dar pe care il scrie altcineva. El se ocupa doar de partea tehnica, de indexarea paginilor in motoarele de cautare si de optimizarea blog-ului, iar banii sunt impartiti la jumatate. Dar micul mare secret al lui Bobby ar fi acela ca banii pe care ii castiga vin cu precadere de la bloguri in limba engleza.

     

    „Sunt foarte putini bani in Romania si ai nevoie de foarte mult trafic ca sa atragi o suma rezonabila. In engleza iti trebuie 5% din traficul din Romania pentru aceiasi bani.“ Diferenta se explica prin faptul ca un cititor in limba engleza al blog-ului este „pretuit“ diferit de algoritmul programelor de publicitate si de cele mai multe un click dat de un cititor in limba engleza este evaluat mai sus decat unul dat de un utilizator roman.

     

    „In strainatate, banii au si alta valoare, iar 300 de dolari nu inseamna foarte mult daca le oferi ceea ce vor“, spune Voicu. Cunoscand acest truc, cele mai populare site-uri romanesti au crescut nu atat datorita valului de internauti romani, cat mai ales datorita strainilor. Deloc surprinzator, primele doua site-uri din Internetul romanesc, din punctul de vedere al cifrelor de audienta furnizate de trafic.ro, sunt doua dotcomuri: softpedia si soft32. Ambele sunt redactate in limba engleza, pastrand doar cateva rubrici in limba romana, iar cifra lor de afaceri pe anul trecut inseamna un total de aproape 1,5 milioane de euro, dupa cum au declarat reprezentantii lor. Totusi, aceasta nu inseamna ca postarile in limba engleza nu sunt lipsite de provocari sau de neajunsuri. Cel mai evident dintre ele e chiar limba engleza.

     

    „Cu toate cunostintele mele, imi vine greu sa scriu in limba engleza, in limba nativa intotdeauna comunici mult mai bine“, marturiseste Bobby Voicu. Pe de alta parte, alti antreprenori au vazut avantaje de ambele parti. La doi ani dupa lansarea din 1998 a site-ului eAstrolog.ro, Val Dragu a inceput sa interpreteze astrii in limba engleza, folosind astrologi cunoscuti, si a lansat eAstrolog.com. Si spune ca varianta .com ar trebui dezvoltata, pentru ca are mai mult potential. In acest moment, dintr-un total de 127.000 de afisari lunare pentru ambele variante, conform trafic.ro, din cinci vizitatori doar unul isi citeste horoscopul in limba engleza.

     

    „Publicul in engleza e mult mai pretentios la limbaj. Desi pe unele site-uri limba e efectiv torturata si totusi au trafic, ca sa comunici in engleza trebuie sa faci mai mult decat sa traduci bine“, spune proprietarul eAstrolog, care coordoneaza o echipa de patru astrologi si un redactor corector.

     

    Un repros pe care blogger-ul Bobby Voicu il aduce Internetului romanesc e ca, din cele sase milioane de utilizatori, cea mai mare parte sunt atehnici si nu il folosesc decat pentru contul de e-mail si pentru serviciile de instant messenger.

     

    De fapt, Bobby Voicu incearca sa ii determine si pe altii sa scrie blog-uri pentru a castiga bani. Pe forumul unuia dintre blog-urile in limba romana, blogoree.ro, propune si modereaza discutii despre modalitatile de castig si promovare.

     

    Pana la urma, mai multi bloggeri autohtoni inseamna mai mult trafic in limba romana si implicit click-uri mai scumpe si mai profitabile pentru toata lumea. Nu cent cu cent, ci leu cu leu.

  • Business conditionat

    Jeremy Wright, proprietarul unuia dintre cele mai vizitate blog-uri din lume (ensight. org), care a sustinut recent o prezentare in Romania, vede insa si partea negativa sau mai degraba riscanta a faptului ca blog-urile au inceput sa devina o metoda de a-ti castiga existenta.

     

    VENITURI: Castigurile zilnice aduse de un blog de succes pot ajunge pana la 50 $ pe zi, adica peste 1.500 $/luna.

     

    RISCURI: Partea descurajanta e faptul ca apare riscul ca oamenii „sa fie prea atenti la cifre si profituri, sa renunte la job-urile lor si apoi sa esueze“.

     

    PRETUL SUCCESULUI: Pentru ca nu e usor sa ajungi sa ai succes (si bani) in acest business. Wrights l-a dat ca exemplu extrem pe Darren Rowse, un blogger care a castigat intr-un an 100.000 de dolari doar din reclame contextuale Google. Insa pentru asta, el lucreaza in jur de 12 ore pe zi pentru a-si mentine blog-urile in atentia cititorilor si face asta de aproape 3 ani.