BusinessMagazin

Blog

  • Gerard Corbiau

    „Chiar daca esti un regizor care nu face clipuri pubicitare, cand Chanel iti cere sa faci un film este o onoare imensa.”

     

    Gerard Corbiau a facut parte din juriul competitiei de lungmetraj a B-EST International Film Festival B-EST IFF. Regizor si scenarist, Gerard Corbiau a avut numeroase nominalizari internationale – Oscar pentru Cel mai Bun Film Strain, Globul de Aur, Premiile Cesars. Gerard Corbiau s-a nascut la Bruxelles in 1941. In 1968, si-a  inceput cariera de documentarist la RTBF si a realizat aproximativ 50 de filme pentru unele dintre cele mai populare emisiuni ale televiziunii nationale belgiene.

     

    In 1987 a debutat cu primul film de cinema “Le Maitre de Musique”, film nominalizat la Oscar. Regizeaza apoi „ L’Annee de l’Eveil” (1990), urmat de „Farinelli „(1994), film pentru care a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film strain si o nominalizare la Oscar. In 2000 a realizat „Le Roi danse” pentru care a primit trei nominalizari la premiile Cesars. Cel mai recent film, „ Jose van Dam, 25 ans aprcs” prezinta un protret al bunului sau prieten, artistul Jose van Dame.

     

    Despre filme premiate si publicitate

     

    Gerard Corbiau e un artist. Isi priveste filmele cu detasarea unui critic dar se precipita daca ataci statutul de arta al cinematografiei. Pentru el filmul e arta, arta e creatie, creatia inseamna ceva unic. Pentru el acestea sunt filmele care exista.

     

    Gerard Corbiau nu crede in retete si tendinte. Filmele sunt imprevizibile, tendintele nu exista, iar succesul unui film nu este predictibil. Crede in importanta unui buget mare, insa creativitatea nu poate fi cumparata si nici potentata de bani. De aceea apreciaza si sustine festivaluri mici cum este B-est, pentru ca publicul poate sa vada filme la care altfel nu ar avea acces.

     

    „Acestea sunt filmele care conteaza. Sunt filme de calitate pe care publicul nu ajunge sa le vada si filme de proasta calitate la care insa lumea are acces. Nu cred ca exista o tendinta si mai mult, cred ca e gresit sa gAndim asa. Poate ca banii sunt o reteta pentru a avea cei mai buni actori din lume, dar nu sunt o solutie pentru creativitate, pentru lucrurile unice.”

     

    Gerard Corbiau este si regizor si scenarist. „Acum foarte mult timp spuneam ca prefer scriitura. Dar asta, acum foarte mult timp. Am inceput insa sa fiu mult mai atras de regie, de realizare. Acum imi face placere sa lucrez cu actorii, imi face placere sa lucrez cu un anumit tip de imagine, cu genurile muzicale”.

     

    In anii  ’90 Carole Bouquet era imaginea Chanel no 5. Unul dintre cele mai apreciate filme publicitare realizate la vremea respectiva a purtat semnatura Corbiau. Din pacate, acel clip nu mai poate fi gasit acum. „Chanel 5 a fost un film care a ajuns pe ecranele din toata lumea. A fost un scenariu bun, am avut orchestra, muzica, iar Carole Bouquet este magnifica. Chiar daca esti un regizor care nu face clipuri pubicitare, cand Chanel iti cere sa faci un film este o onoare imensa.”

     

    Gerard Corbiau nu apreciaza lumea publicitatii tocmai pentru ca exista mult prea multe constrAngeri. Pentru Chanel insa a avut libertate de exprimare, de creatie. „Eu am facut un film publicitar nu o reclama. Reclama vinde un produs imediat, este facuta pentru acel moment. Dar filmul publicitar nu vinde un produs ci un spectacol cinematografic. Impinge lucrurile mai departe, in filmul publicitar tu esti un instrument, filmul in sine devine un instrument pentru a oferi un spectacol.”

     

    In ceea ce priveste drumul de la o idee buna pana la un produs de calitate, obstacolul este intr-adevar bugetul. „Eu spun ca asa cum muzica este parte a limbajului cinematografic, asa si banii sunt un alt element.” Intrebarea care il framanta este daca arta mai este arta si daca este constrAnsa de bani. Si reclama si filmul depind de buget, si asa cum face Corbiau comparatia, este ca si cum ai scrie si ti s-ar termina pasta din pix.

     

    Artistul nu-si doreste sa mai faca publicitate si nici nu se gandeste la acest domeniu, desi spune ca „ daca e sa includ inca ceva in filmografia mea, atunci cu toata mandria pot sa spun ca este acest film publicitar la Chanel. Despre altele nu vreau sa vorbesc.”

  • Despre unul din buricele Pamantului

    Principalul folos din excursia mea si a lui „Maldini” la Roma a fost ca am inteles pe deplin expresia „buricul pamantului”. Nu stiu ce zice Maldini (prieten si art director McCann despre care fetele zic ca e foarte dragut si io zic ca e printre putinii fani Steaua echilibrati si lucizi), dar eu cand auzeam „Cine esti tu, ma, buricul pamantului?” nu intelegeam clar faza.

     

    Ei bine, Roma mi-a dat o senzatie pe care am mai trait-o doar la Moscova: ca stai intr-un loc din care s-a condus la un moment dat lumea. Bineinteles, fara sa ai niciun fel de contributie sau relatie cu locul ala – esti doar o marioneta care a vazut unde duce una dintre ate. Si atunci mi-am dat seama ca Roma, ca si Moscova, e un buric al Pamantului.

     

    Roma e mare, plina de pietre vechi de 2000 de ani si de edificii care bat in dimensiune si solemnitate multe cladiri moderne asa-zis „impunatoare”. Roma e mica, cu stradute pline de carciumi unde oamenii stau in picioare si beau in fata localului, vorbind (probabil) nimicuri. Si Maldini a observat o chestie reconfortant de misto: sunt naturali, sunt foarte liberi si nu se rusineaza ca au venit cu un scuter, si nu cu un Audi TT. Indiferent de scara sociala. Vorba lui: „Cum sa te duci la noi la agatat gagici cu un scuter? Nu, la noi orice blonda frumoasa se viseaza intr-un Mertzan.” E adevarat, in bula asta de sapun in care traieste clasa medie in formare nu-i asa, dar la restul lumii nu-i foarte departe de adevar.

     

    Roma e un mare muzeu in aer liber si un mare centru de shopping. E locul unde sunt cozi de cativa kilometri ca sa intri la Vatican si sunt cozi de un om-doi ca sa iei o pizza de pe strada (cea mai buna, dupa parerea mea). Roma e intr-un continuu proces de restaurare si reinnoire, Roma e murdara si plina de homeless.

     

    Roma e orasul unde fanii de fotbal indeamna la munca un jucator care n-a depus suficient efort („Al lavoro, mascalzone!”) si locul unde aceiasi fani aplauda o simulare reusita. Dar, daca am ajuns la fotbal, sa mai stam putin. E incredibila atmosfera unui derby in capitala Italiei.

     

    Am vazut Lazio – AS Roma si meciul n-a insemnat aproape nimic – un 0-0 intr-un joc definit foarte bine prin cliseul „meci tacticizat”. Dar atmosfera a fost incredibila – cu bune si rele. Am vazut acolo cei mai agresivi fani din viata mea. Si nu neaparat in disputele dintre ei – astea de obicei erau cateva schimburi de pumni si picioare. Dar bataile cu politia… mama, mama! Dupa ce s-a acumulat tensiunea, un fan i-a dat casca jos unui politist, cu o miscare brusca, dupa care i-a crapat o sticla de bere in cap. In cateva secunde s-au adunat masinile de politie, dupa care a inceput contraofensiva fortelor de ordine, intampinate de tifosi cu o ploaie de sticle de bere (da, in tampenia lor vand bere la sticla fix in fata stadionului – nu inteleg de ce…). Nici macar gazele lacrimogene nu i-au potolit. A fost nevoie de politia calare sa-i imprastie si sa-i impinga in stadion. Dupa care, in timpul meciului, aceiasi fani au cantat si au facut o atmosfera extraordinara, de-ti dadeau lacrimile (si nu de la grenadele politiei). Aceiasi oameni…

     

    Buricul Pamantului aflat in Italia e suma calitatilor si defectelor care vin de undeva de pe vremea romanilor – o civilizatie care a pornit de la Republica bazata pe onoare si barbatie si a sfarsit in Imperiul macinat de vicii si decadenta. Buricul Pamantului aflat in Italia e paradoxal; si de-aia e frumos.

  • Filmele de top au in distributie: branduri de top

    Filmul a devenit suportul ideal pentru promovarea brandurilor. Cum prezenta lor pe fundal ca simpli figuranti nu satisface intotdeauna exigentele companiilor, brandurile au devenit “mici actori” integrandu-se in actiune atat cat sa atraga atentia, dar sa nu deranjeze pe nimeni. Ceilalti actori fac referire la ele, se folosesc de ele si le scot in evidenta intr-un mod cat se poate de natural.

     

    Plasamentul produselor in filme nu este o alternativa descoperita de curand, ci dimpotriva a luat nastere odata cu filmul si s-a dezvoltat alaturi de el. Daca la inceput,  bauturile erau turnate in sticle fara eticheta, iar pachetele de tigari nu aveau numele inscrise pe ele, odata cu aparitia serialelor TV lucrurile au inceput sa se schimbe. Motivul este unul simplu: programele care difuzau aceste seriale se aflau in proprietatea a diverse companii interesate sa exploateze toate alternativele de promovare a produselor lor. Plasamentul acestora in filme a fost una dintre ele. Pentru ca un brand sa iasa in evidenta in scenele unui film, dar in acelasi timp sa nu afecteze naturaletea actiunii, acestea sunt incluse in poveste prin asa numitul “story point product placement”. Cercetarile arata ca brandurile care apar doar pe fundalul unei scene sunt observate doar de 25 % dintre privitori, pe cand daca acestea se integreaza in poveste, lucrurile se schimba: 50% dintre privitori isi amintesc de ele.

     

    In anii ‘80, producatorii de filme negociau cu companiile pentru ca acestea sa le ofere sprijin in activitatile lor. Ambele parti erau interesate de intelegere, producatorii de filme pentru ca productiile lor sa aiba un buget cat mai mare, iar proprietarii de companii sa-si faca brandurile cunoscute de cat mai multe persoane. Faptul ca succesul sau insuccesul unui film nu poate fi prevazut complica mult misiunea pe care o au marketerii. Cum nici un brand nu-si doreste sa fie asociat cu un esec, deciziile lor sunt incarcate de multa responsabilitate, iar hotararile lor pot fi definitorii pentru brandul pe care il reprezinta. Poate cel mai celebru plasament de produs din toate timpurile este cazul Hershey Chocolate din filmul E.T. The Extra-Terrestrial. Chiar daca Steven Spielberg putea fi considerat o garantie a succesului, directorii John si Forrest Mars au refuzat ca bomboanele M&M’s sa-l ispiteasca pe micul extraterestru. Pe de alta parte, Hershey Chocolate a indraznit sa riste. Reese’s Pieces, in acel moment considerate un brand de mana a doua, urmau sa joace rolul de ispita dulce. Jack Dowd, vicepresedintele companiei, a acceptat sa cheltuiasca 1 milion de dolari pentru promovarea unui film al carui script nu i-a fost permis sa-l citeasca. Insa cand filmul a devenit un blockbuster, vanzarile Reece’s Pieces au crescut cu 65%.

     

    Un alt punct de referinta in istoria plasamentului de branduri in filme este secventa in care personajul James Bond comanda un martini cu vodca in Dr. No, lansat in 1962. Industria bauturilor alcoolice considera ca acest moment constituie elementul cheie ce a declansat  schimbarea preferintei consumatorilor de la gin la vodca. In decursul anilor, vodca prezentata in filmele James Bond a cunoscut o schimbare de brand de la Smirnoff la Finlandia.

     

    Aceste exemple demonstreaza importanta pe care o are un plasament reusit de produs in cadrul unui film reusit. Ca multe alte metode de publicitate, plasamentul de produse se poate dovedi a fi un succes, dar si un adevarat dezastru. Dar despre branduri nemultumite de aparitia lor in filme… in numarul viitor.

  • Top 10: Brandurilor in filme lansate in 2006.

    Realizat de brandchannel.com

     

    Ford

    Prezent in 17 filme de top: Acasa la Coana Mare 2, Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Zapand prin viata, Echipa de incredere, Omul din interior, Jackass: Number Two, Misiune Imposibila III, O noapte la muzeu , Scary Movie 4, Silent Hill, Avionul cu serpi, Vitezomanu’ Ricky Bobby, Despartiti, dar impreuna, Conjuratia tacerii, Codul lui Da Vinci, Cartita, X-men: Ultima fortareata.

     

    Apple

    Prezent in 13 filme de top: Acasa la Coana Mare 2, Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Masini, Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Omul din interior, Jackass: Number Two, Miami Vice, O noapte la muzeu, Excursie cu surprize, Scary Movie 4, Avionul cu serpi, Despartiti, dar impreuna, Pantera Roz.

     

    Coca-Cola

    Prezenta in 12 filme de top: Acasa la Coana Mare 2, Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Zapand prin viata, Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Glory Road, Echipa de incredere, Hostel, Misiune Imposibila III, Silent Hill, Vitezomanu’ Ricky Bobby, Conjuratia Tacerii, Cartita.

     

    Chevrolet

    Prezent in 11 filme de top: Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Masini, Zapand prin viata, Omul din interior, Invincible, Jackass: Number Two, Madea’s Family Reunion, Miami Vice, Vitezomanu’ Ricky Bobby, Cartita, In cautarea fericirii.

     

    Budweiser

    Prezent in 10 filme de top: Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Zapand prin viata, Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Madea’s Family Reunion, Misiune Imposibila III, Superman Revine, Vitezomanu’ Ricky Bobby, Despartiti, dar impreuna, Cartita, In cautarea fericirii.

     

    Mercedes

    Prezent in 9 filme de top: Acasa la Coana Mare  2, Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Madea’s Family Reunion, Miami Vice, Misiune imposibila III, Excursie cu surprize, Codul lui Da Vinci, In cautarea fericirii, X-Men: Ultima infruntare.

     

    Pepsi

    Prezent in 9 filme de top: Omul din interior, Invincible, Madea’s Family Reunion, Miami Vice, Avionul cu serpi, Vitezomanu’ Ricky Bobby, Despartiti, dar impreuna, In cautarea fericirii, V de la Vendetta.

     

    Dell

    Prezent in 9 filme de top: Acasa la Coana Mare  2, Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Omul din interior, Misiune Imposibila III, Avionul cu serpi, Cartita, Pantera Roz, V de la Vendetta,

    X-Men: Ultima infruntare.

     

    Volkswagen

    Prezent in 8 filme de top: Borat: Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite, Masini, Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Omul din interior, Scary Movie 4, Conjuratia Tacerii, Codul lui Da Vinci, Pantera Roz.

     

    Nike

    Prezent in 7 filme de top: Cum sa dai afara din casa un burlac de 30 de ani, Echipa de incredere, Jackass: Number Two, Madea’s Family Reunion, Miami Vice, O noapte la muzeu, Apel misterios.

  • Cand banda desenata intalneste silver screen-ul

    Grafica invadeaza cinematografia. Si seduce cu un mesaj sincer si autentic, in ton cu timpurile si cu sensibilitatea contemporana. Vizionat in primul weekend al aparitiei in 3230 de cinematografe si realizand un record de incasari de 30 000 000 dolari, Sincity nu e doar un film frumos si bine realizat.

     

    Cifrele vorbesc in acest caz de la sine: un box office impresionant care include incasari interne de 75 milioane de dolari, externe 85 milioane si per total o suma fabuloasa de 160 de milioane de dolari. Dovada concreta ca o abordare out of the box a unui subiect neobisnuit ca hard comiscsurile nu reprezinta doar un spectacol estetic ci si un potential financiar demn de luat in seama si de exploatat pe viitor.

     

    Rezumat: Jessica Alba, o prostituata senzuala si lasciva, executand un dans erotic intr-un bordel murdar; Elijah Wood, un freak cu ochelari, tacut si sinistru; Mickey Rourke, ultimul romantic al secolului vitezei –  desprinsi dintr-un scenariu SF? Nu, mai degraba un film de Robert Rodriguez, dupa un scenariu al celui mai apreciat autor de romane grafice, Frank Miller. Cu participarea excentricului Tarrantino, prezent doar ca sa sublinieze nota stranie de nebunie a unui film care debordeaza de violenta si depravare.  Iar asta e un punct pozitiv.

     

    De la print pe ecran

    Inscriindu-se intr-o serie de elita a adaptarilor pe marele ecran ale comicsurilor americane (Spiderman, Superman, X-men, Batman, care au reusit in ceea ce si-au propus), Sincity creeaza un standard, fiind o pelicula de referinta pentru tot ce se va realiza de acum incolo in filmul digital. Romanul grafic al lui Miller este ideal pentru ecran iar realizarea vizuala atat de spectaculoasa reuseste sa puna in valoare caracteristicile si emotia unui comics real. Pentru pasionati, este o calatorie reala in lumea intunecata si terifianta a lui Miller. Ca si cum, in fata ochilor s-ar derula cele 4 paneluri de hartie pe care Miller si-a desenat povestea, iar Marv, Dwight, Hartigan si gasca de amazoane moderne prind viata. Pentru ceilalti spectatori, Sincity este o experienta cinematografica incendiara.   Un Cult Classic si o interpretare unica a filmului noir cum nu s-a mai facut,  Sincity nu e doar un film onest, ci o fidela transmutare de la print la ecran. Lipsesc doar un storyboard si un bubble de dialog.  Nu e usor de privit, mai ales daca nu stii la ce sa te astepti, dar este unul dintre cele mai bune, daca nu cel mai bun film, la nivel vizual creat vreodata. Nu exista niciodata mai mult de una sau doua culori pe fundalul celor 2 nonculori alb si negru, picaturile de ploaie cad de parca ar fi zgaria ecranul cu mana, siluetele sunt dure si fantasmagorice. Si succesul real consta in faptul ca te absorb in aceasta lume a desfraului, violentei si mistificarii oricaror sentimente umane.

     

    De ce e Sincity cool?

    Fiecare frame al filmului este postprodus, actorii filmand in totalitate pe chroma, dar nici un moment nu pare fals. Sincity este o combinatie atipica de cateva elemente neutilizate in comun pana acum: scenariu de comics, regie de film, vizual grafic, tehnica de film noir, pe scurt, un bd aliat cu un  film noir din anii 35 semnat de John Altman. Cliseele din dramele criminale hollywoodiene revin obsesiv: detectivul privat cinic si harsait, vampa fatala, care starneste pasiuni si crime oribile, atmosfera impanzita de violenta si mister, proceduri politienesti la limita legii, flashback-uri obscure si imprevizibile, voci din off profetice. Creand mai mult un stil decat un gen in sine, Rodriguez foloseste unghiul chiarobscurului dramatic, influenta fotografiei misterioase de detaliu si sugestia destinului implacabil in acelasi mod in care comicsurile se definesc prin  supereroi si naratiuni abreviate.

     

    Ca si Tarrantino, cei doi regizori inventeaza istorii personale despre violenta, dar Sincity nu face violenta sa para cool, ci face ca violenta de pe ecran sa fie cool. Rodriguez creeaza un film care este placut, in aceeasi masura in care e provocator, e violent, e sexist, e cliseistic, e trashy. Iar, ca niciodata, acestea sunt puncte bune.  Sincity exceleaza printr-un mod nou de a povesti, incredibil, inovativ, chiar daca utilizeaza o tehnologie de care ne-am plictisit  (gen Sky captain, Star wars, etc). Stilistic, imaginea este absolut fabuloasa. Panelurile austere albe/negre ale lui Miller au fost supuse unor socuri electrice si o doza de viata li s-a suflat in vena.

     

    Metafore in nonculori si nuante isterice. Iar asta se datoreaza modului in care culoarea capata un rol principal. Uita tot ce stii despre culoare. Odata ce vezi Sincity, culoarea va reprezenta un nou concept, la care cu siguranta nu te-ai mai gandit pana acum.

     

    Desi este prezentat intr-o paleta alb/negru, exista pete de culoare indraznete si vibrante, presarate inteligent (un ruj rosu intens pe o pereche de buze seducatoare, albastrul metalizat al strazilor alunecoase, tenul palid al unui violator). Culorile capata substanta,  devin personaje, un mod subtil de a exprima viziunea nonconformista cu care Rodriguez incearca sa lase in urma Pulp Fictionul lui Tarantino. De regula, filmele folosesc chroma si mijloace digitale pentru efecte speciale cool. Rodriguez, ca si in cazul culorii, le foloseste pentru a spune altceva. Pentru a vinde o cauza, nu un efect de box office. Filmul e aproape  in intregime alb negru, personajele sunt actori reali, tot restul nu este. Culorile se izbesc de ecran exact in cele mai potrivite momente: figura palid galbuie a criminalului pervers, conversii rosii ca focul cu care Clive Owen intra in scena, ochii albastri inocenti ai prostituatei neimblanzite si sangele care “spala” totul in culoarea violului si a dragostei. Culoarea subliniaza cele mai importante momente, accentueaza caractere si intensifica emotii. Spre deosebire de gratuit  violentul Kill Bill, in Sincity culoarea are alta functie: forta  sa estetica sta exact in puterea de a crea personaje individuale prin subminarea unor trasaturi de caracter. Este ca si cum, prin tehnologie, filmul noir autentic a reinviat, dar cu o nuanta psihotica de hyper violenta. 

     

    Punctata si filigranata, culoarea se simte ca un pumn de apa rece aruncata in fata celor pentru care Hollywood inseamna doar mediocritate. A fost nevoie de un trio neconventional regizor-scenarist-vizionar, dintre care unul nu e de profil cinematografic, pentru a realiza unul dintre cele mai bune filme  originale in care tehnologia, creativitatea si pasiunea nu realizeaza un mariaj de convenienta ci unul de referinta.

     

    Ilustrativ si schematic, Sincity este crud si curajos, un asalt asupra simturilor si o poveste neagra, dura in care personajele se lupta sa faca bine facand rau. Nu exista un final fericit, si ca in orice banda desenata repectabila, frumusetea schemei nu depaseste mesajul ci il pune in evidenta.  Lasand impresia de scenariu futuristic alb si negru, Sincity este o opera de arta in sine, care imbina perfect grafica cu tehnologia cinematografica.

  • Muzica de film intre accesoriu si arta

    Cand am vazut “10 things I hate about you” nu am fost foarte impresionata de film, dar am ramas blocata cautand peste tot melodia de la final. Am fost sa vad “Gladiator” de trei ori la rand si nu doar pentru ca filmul m-a cucerit, ci si pentru ca eram obsedata de coloana sonora. Dansam si fredonam melodiile din Grease Inainte sa vad filmul. 

     

    Un prieten are  ca ringtone  melodia din Prison Break iar la petreceri e un “must” sa ascultam Brecovic din “Pisica alba, pisica neagra” si “Underground”.

     

    Muzica din filme, fie ca este scrisa special pentru pelicula sau e interpretata de staruri, Iti transmite o stare, te face sa traiesti, sa Intelegi intensitatea momentului sau sa anticipezi miscarile personajului.

     

    Ce ar fi un film horror fara notele acelea care te fac sa Iti Infingi unghiile in scaun asteptand momentul sperieturii? Cum ar fi sa urmaresti Pulp Fiction fara sonor?

     

    Cand un regizor are filmul gata vine randul compozitorului sa Isi faca treaba. Teoretic score-ul este muzica originala dintr-un film si de cele mai multe ori orchestrala, iar soundtrack-ul, muzica din film sau inspirata de acesta. Initial CD-urile contineau  numai melodii din soundtrack, Insa maiestria compozitorilor de score a facut ca azi compilatiile sa contina melodii atat din score, cat si din soundtrack.

     

    Desi poate parea un element destul de semnificativ, sau care nu conteaza la fel de mult ca distributia sau decorurile, muzica filmului a devenit unul dintre cele mai bine lucrate si gandite elemente ale limbajului cinematografic.

     

    Functia score-ului este de a defini perioada, locul in care are loc actiunea, tipul de actiunea, modul in care trebuie interpretata scena respectiva.Un exemplu folosit in cartile de specialitate este prima scena din Legendele Toamnei, James Horner a ales sa aduge peisajului o melodie “dulce” pentru a sublinia frumusetea. Daca scena ar fi ramas muta, sau cu un alt tip de muzica, privitorul ar fi captat o stare de singuratatate.

     

    Pentru  “Space Odissey”, Stanley Kubrick a lucrat cu Alex North, pana cand regizorul a decis sa nu foloseasca nimic din ce compusese acesta si sa apeleze la  melodii deja existente. Avea nevoie de linii melodice care sa se muleze pe scenariu si a ales Strauss si compozitiile avangardistului Gyorgy Ligeti, pe care l-a promovat la nivel mondial, desi acesta nu-si daduse acordul. Ceea ce a impresionat a fost ca soundtrackul ales nu era o reprezentare audio a imaginilor, ci mai mult o ironie, o antiteza, o poveste in sine.

     

    Unele filme sunt re-editate pentru a se adapta muzicii. De exemplu, pentru finalul de la “The Good, the Bad and the Ugly”, Ennio Morricone compusese deja muzica, asa ca Sergio Leone a editat scenele pentru ca acestea sa se potriveasca. “Once Upon a Time in the West” si “Once Upon a Time in America” sunt de asemenea filme care au fost editate in functie de compozitiile lui Morricone, care scrisese toata muzica Inainte de productia filmului. 

     

    Compozitori ca Hans Zimmer, John Williams, Ennio Morricone, Gabriel Yared, nu numai ca au castigat zeci de premii pentru munca lor dar si-au facut un nume care astazi garanteaza calitatea unei coloane sonore. Am ales doar cateva exemple, “Lion King”, “Gladiator” si “Crimson Tide” marca Hans Zimmer, “Lolita” si  “The Mission” a lui Morricone, premiat cu Premiul de Onoare la Oscaruri, sau “Cold Mountain” si “The English Patient” care  i-au adus premii lui Gabriel Yared.

     

    Dar ce ne prinde pe noi este soundtrackul, care de multe ori ne poate determina sa mergem la cinema. Cate soundtrack-uri nu ne sunt cunoscute desi nu am vazut filmul? Parca ieri telefonul unui prieten  suna “I wonder if we know how they live in Tokyo” iar el nici nu auzise de “Tokyo Drift”. A fost “a simple bear necessity” sa vad “Jungle Book” si stiam pe de rost versurile de la “I will always love you” Inainte sa vad “Bodyguard”.

     

    Dar trebuie sa marturisesc ca nici pana azi nu am vazut “Armaggedon” desi “Don’t wanna miss a thing” e la favorite In playlist-ul meu.

     

    Soundtrack-ul este cel care vinde, care sparge topurile, este artificial care uneori poate pune in umbra valoarea artistica a compozitorilor de muzica de film.

     

    In 1952 producatorii au observat potentialul si imensul success al  cantecului “ Do Not forsake me Oh My Darling” din filmul “High Noon”.

     

    A urmat apoi succesul melodiilor din “The Graduate”si a fost indeajuns ca Hollywood-ul sa creeze o noua industrie. O industrie care astazi aduce incasari de milioane de dolari si vinde milioane de albume, deci o industrie de milioane.

     

    In topul Amazon.com am gasit  o lista a celor mai bine-vandute coloane sonore din toate timpurile. Pe locul intai troneaza “The Bodyguard” cu 17 milioane de unitati vandute, pe locul doi “Saturday Night Fever” cu 15 milioane de unitati, iar suprinzator, locul al treilea e ocupat de “Purple Rain” cu 13 milioane de unitati vandute.

     

    1.

    The Bodyguard- 17 milioane unitati

    2.

    Saturday Night Fever- 15 milioane de unitati

    3.

    Purple Rain- 13 milioane unitati

    4.

    Dirty Dancing- 11 milioane unitati

    5.

    Titanic-11 milioane unitati

    6.

    The Lion King- 10 milioane unitati

    7.

    Footloose- 9 milioane unitati

    8.

    Top Gun-9 milioane unitati

    9.

    Grease-8 milioane unitati

    10.

    Waiting to exhale- 7 milioane unitati

    11.

    O Brother , Where Art Thou? -7 milioane de unitati

    12.

    The Big Chill-6 milioane unitati

    13.

    Flashdance- 6 milioane unitati

    14.

    Pure Country- 6 milioane unitati

    15.

    Forrest Grump- 6 milioane unitati

    16.

    Space Jam-6 milioane unitati

    17.

    City of Angels- 5 milioane unitati

    18.

    Seepless in Seattle- 4 milioane unitati

    19.

    Armageddon- 4 milioane unitati

    20.

    8 mile- 4 milioane unitati

     

  • Cerberus vs. Chrysler

    In ultimul an, fondurile de investitii private (private equity) au spart tiparele de mai multe ori. Au cumparat companii de tehnologie si companii financiare considerate anterior nepotrivite pentru o achizitie totala.

    Tranzactiile au devenit din ce in ce mai mari; metodele de a le finanta, tot mai creative. Dar prin intelegerea de preluare a controlului asupra Chrysler, fondurile private se avanta intr-un teritoriu practic virgin.

     

    „Fondurile de private equity pot alege orice“, spune Wilbur Ross, un miliardar cu averea facuta tot din achizitii pe datorie si restructurari de companii si care la randul lui a investit in afaceri considerate odinioara intangibile. Fireste, fondurile private au mai cumparat in trecut companii industriale cu probleme. Si au mai avut de a face cu forta de munca sindicalizata. Dar nimeni n-a mai incercat sa se puna cu o companie cu probleme de marimea celor pe care le are acum Chrysler si cu un sindicat atat de puternic precum United Automobile Workers (UAW).

     

    Si poate si mai important, fiecare miscare pe care o vor face acum noii proprietari ai producatorului auto va fi atent analizata. Chrysler este un brand simbolic al Americii si unul recunoscut in toata lumea. Fondurile private, care au cumparat companii cu nume mari precum Toys „R“ Us sau Univision si care si-au adjudecat o cincime din achizitiile record de 3,8 trilioane de dolari de anul trecut din intreaga lume, se afla ele insele sub privirile atente ale publicului: Congresul american discuta schimbari de regim fiscal care sa le taxeze mai apasat castigurile, iar oamenii de rand sunt socati de enorma avere a celor ce conduc companiile.

     

    Fondul privat de investitii care isi asuma acum soarta Chrysler, Cerberus Capital Management, cu sediul in New York, si-a castigat renumele prin stilul rigid de negociere in lumea dura si aspra a investitiilor financiare pe datorie facute in companii cu probleme. Fondul a investit in companii aflate in dificultate, din care a considerat ca poate scoate profit prin reduceri masive de costuri si printr-un riguros control operational. In portofoliul sau se gasesc producatorul de finisaje pentru mobilier Formica Corporation, lantul de magazine Mervyns si o participatie de control in GMAC, divizia financiara a General Motors.

     

    Cerberus a mai lucrat cu sindicatele si in trecut. In 2004, Cerberus a condus un grup care a preluat controlul Air Canada, la cateva luni dupa ce sefii companiei aeriene ii refuzasera avansurile. Sansa i-a suras cand principalul sau rival in aceasta afacere, miliardarul Victor Li, si-a retras oferta. Organizatiile sindicale s-au opus intentiilor lui Victor Li – care se pare ca nici nu se intalnise cu sindicatele – de a reduce costurile la compania aflata in dificultate. Cerberus nu a ezitat, a profitat de ocazie si in cele din urma a avut castig de cauza in fata conducerii Air Canada si a sindicatelor.

     

    Si totusi, fondul Cerberus si-ar putea gasi un partener dificil in UAW, spune Harley Shaiken, profesor de relatii de munca la Universitatea California din Berkeley. „Chrysler depaseste cu mult tot ce-au facut cei de la Cerberus pana acum“, spune el. „E vorba de niste sindicate foarte puternice in interiorul companiei, dar si in industrie.“

     

    Saptamana trecuta, tranzactia prin care grupul DaimlerChrysler vinde catre Cerberus 80,1% din actiunile Chrysler pentru 7,4 miliarde de dolari (5,5 miliarde de euro) a primit aplauze politicoase din partea Casei Solidaritatii, sediul central al UAW din Detroit, dar si din partea burselor de pe Wall Street si din Frankfurt. Intelegerea si sprijinul acordate de sindicat reprezinta „o reusita de marca“ pentru fondurile private, spune Wilbur Ross. Nu mai departe de in urma cu un an si jumatate in urma, „Detroitul nu era deloc sigur ca-i convine ideea unui fond privat de investitii care sa dea buzna“, spune Ross. „Evident insa ca situatia asta s-a dus.“ 

     

    Ofensiva care pare de neoprit a fondurilor private a fost alimentata in mare parte de fondurile de pensii ale lucratorilor membri de sindicat. Mari fonduri de pensii ale angajatilor din companii listate la bursa, precum Calpers, sunt printre cei mai importanti investitori institutionali in fondurile private de investitii. Banii fondurilor de pensii au reprezentat cam un sfert din totalul resurselor atrase anul trecut de fondurile private, potrivit publicatiei Private Equity Analyst. 

     

    Printre investitorii in Cerberus se afla fondul de pensii al pompierilor si al politistilor din Los Angeles, precum si cel al angajatilor din scolile publice din Pennsylvania, potrivit companiei de cercetare Capital IQ. Totusi, fondurile de pensii americane nu prea si-au exprimat pana acum dorinta de a-si asuma un rol activ in managementul companiilor. Calpers, spre exemplu, a criticat public companiile unde a investit, pe teme precum compensatiile oferite oamenilor din management. Dar, in absenta unor amenintari directe la adresa locurilor de munca ale cotizantilor sai, fondul de pensii a anuntat ca nu va trece la masuri mai drastice pentru a schimba vreo decizie de business in vreo firma sau alta. „Scopul nostru este performanta“, spune Clark McKinley, purtator de cuvant al Calpers. „Noi nu ne bagam in treaba fondurilor.“

     

    Alti reprezentanti ai sindicatelor spun ca sindicatele ar putea rezolva mai multe folosind influenta fondurilor de pensii asupra companiilor. „Fondurile de pensii pot fi extrem de influente in a solicita investitii care sunt atat corecte, cat si profitabile“, spune Stephen Lerner, asistent al presedintelui Service Employees International Union (SEIU), un grup activ la nivel politic, care reprezinta cam doua milioane de lucratori (SEIU are doar cateva fonduri de pensii mici, conform lui Lerner.) SEIU si-a facut auzite recent ingrijorarile cu privire la preluarile unor companii de catre fondurile de private equity, dar Lerner a precizat ca sindicatul nu se opune in principiu acestui gen de tranzactii.

     

    In Europa, preluarile de proportii au fost primite mai aspru. In Marea Britanie, GMB Union, o alianta sindicala cu mai mult de 600.000 de membri, a protestat lunile trecute la adresa reducerilor de posturi planificate de fondul Permira dupa achizitia AA, cel mai mare furnizor din tara de asistenta auto, iar un politician german de frunte, vicecancelarul Franz Muntefering, a caracterizat la un moment dat fondurile private drept „lacuste“.

     

    Pana acum, aceste vehicule de investitii nu prea au fost afectate de intrarea in industrii cu probleme si bine organizate din punct de vedere sindical. Incepand din 2002, firma lui Wilbur Ross, W.L.Ross & Co., a inceput sa adune ramasitele a cinci companii siderurgice aflate in faliment, reunindu-le in International Steel Group, pe care mai tarziu l-a vandut indienilor de la Mittal Steel pentru un profit de zece ori mai mare. Mai recent, firma lui Ross si altele au inceput sa cumpere participatii in producatori falimentari de componente auto.

     

    Ca si Chrysler, multe dintre aceste companii aveau numeroase responsabilitati de onorat fata de angajati, legate de planurile de pensii si asigurari de sanatate. Dar spre deosebire de Chrysler, ele au fost adesea vandute in cadrul cate unui proces de declarare a falimentului, pentru ca acesta ofera o posibilitate de a scapa de contractele colective cu angajatii si deci de angajamentele financiare ce decurg din acestea – gaselnita care joaca rolul unei „optiuni nucleare“ in negocierile adeseori dure cu sindicatele. 

     

    (Anul trecut, producatorul de componente auto Delphi, aflat sub protectia Capitolului 11 – capitolul din legea falimentului din SUA care permite reorganizarea firmelor insolvabile -, a amenintat ca va cere unui judecator sindic sa anuleze contractele de munca. Drept raspuns, membrii United Automobile Workers au votat declansarea unei greve. Cerberus, la randul sau, este asteptat sa se retraga dintr-un grup care incearca sa cumpere un pachet de control in Delphi.)

     

    Cerberus, in schimb, cumpara un Chrysler neintrat sub incidenta legii falimentului, ceea ce schimba dinamica intregului proces. A cauta obtinerea unei decizii judecatoresti pentru anularea angajamentelor convenite cu sindicatele nu este in acest caz o solutie. Si, avand in vedere sumele imense pe care Cerberus are de gand sa le investeasca in Chrysler, are un motiv si mai intemeiat sa evite declararea falimentului. Teama de faliment, oricat de indepartata, promite sa fie un factor care sa influenteze din umbra mersul lucrurilor, in momentul in care Cerberus si UAW vor ajunge la discutii despre obligatiile de asigurari medicale ale companiei, spune Daniel L. Keating, vicedecan la Washington University School of Law din Saint Louis, care a numit problema asigurarilor medicale „gorila de zece tone care atarna in partea costurilor“.

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • O comoara de ingropat

    „Vad la un buletin de stiri, tarziu in noapte, ca un sarman norocos e bagat la parnaie pe trei ani, plus amendat cu naiba stie ce suma, pentru ca i-a scos soarta in cale o comoara! O suta si ceva de banuti din aur de pe vremea lui napoleon al iii-lea (parca). Si stau si ma gandesc…

     

    Imi si imaginez o scena: un om cu totul respectabil isi sapa cu un ultim strop de speranta gradina arsa de soare; alaturi, pentru a-i trece mai usor timpul, se aude baraitul unui radio cu baterii; din difuzorul lui vorbeste Basescu despre oligarhi; lama cazmalei omului nostru izbeste ceva tare; o comoara; omul se uita ingrozit la ea, intoarce si mai ingrozit ochii spre radio, apoi scruteaza precaut imprejurimile; nu l-a vazut nimeni; cu mare graba, incepe sa ingroape comoara la loc.“

     

    Fragmentul de text pe care l-ati citit l-am gasit pe un blog pe care il frecventez; imaginea, de film din noul val, chiar mi-a placut si imi permit sa o reproduc (il rog pe autor sa ma ierte daca am facut ceva nepotrivit).

    Mai trebuie sa spun ca am citit textul intr-o zi, in aceeasi zi in care personal am trait niste momente care, transpuse cinematografic, ar fi de film suprarealist sau poate numai neaos-cretine.

     

    Adica mergeam noi la un interviu (noi, adica doi redactori si un fotograf) cu un personaj, un afacerist caracterizat nu atat prin curajul sau in afaceri sau intuitia deosebita, cat mai degraba prin excentricitatile sale. Asta era de fapt si ideea, sa intelegem cum se imbina excentricitatea cu managementul, cum colaboreaza si daca nu cumva aparitia pe prima pagina a tabloidelor, in mod frecvent si regulat, nu cumva prieste businessului. Omul era primul pe o lista de afaceristi de acest fel.

     

    Si a devenit ultimul de pe lista, cu voia lui.

     

    Pentru ca, dupa o perioada de cautari, ne-am intalnit, ne-am pregatit ustensilele de inregistrat/fotografiat/scris si pe urma am ramas siderati/vag indignati/spicilesi: omul a venit sa discute cu noi, si voi spune numai atat, in ceea ce s-ar putea numi o tinuta neortodoxa. Sigur, ar fi trebuit sa ne asteptam la asa ceva, in fond mergeam la cineva tocmai pentru manifestarile sale neortodoxe, numai ca fraierii de noi am crezut ca respectivul tip de comportament fie li se aplica numai altora, fie e un soi de fatada in spatele careia se afla altceva.

     

    Acum cred ca am vazut numai prea multe filme cu scenarii bine scrise, pentru ca realitatea e mai simpla si mai nemiloasa: excentricii sunt excentrici pur si simplu, intr-un razboi personal cu restul lumii.

     

    Am acceptat situatia si am discutat totusi cu omul, odata pentru ca intelegem sa ne facem meseria bine, odata pentru ca ne aflam in camp, la mama naibii. Material ar fi fost, dar numai de coloratura, fara soprana: strategia pe care am crezut ca o intuim initial nu exista, era numai bravura bleaga; interlocutorul nostru le stia pe toate, dar de fapt nu stia nimic si, singura, sansa de a se fi nascut in Romania l-a ajutat sa devina excentricul de azi.

     

    Asa ca, asemeni cetateanului din istorioara de la inceput, care ingroapa comoara, am renuntat la material, pentru ca mi-a fost intai lehamite, apoi teama de ce as mai putea descoperi la altii.

     

    De la data intalnirii ma tot gandesc la ce a vrut karma sa-mi transmita in acea zi. Cel mai la indemana lucru, ca am confundat excentricitatea cu nesimtirea, este prea evident, deci improbabil. Acum sunt inclinat sa cred ca pur si simplu a vrut sa ma traga de maneca, sa-mi spuna ca nu trebuie sa caut excentricii din tara fitelor si ca ar trebui sa ma multumesc cu oamenii normali, inzestrati mai degraba cu prejudecati sanatoase decat lipsiti de acestea.

     

    Ca traim, de fapt, in tara excentricilor fara excentrici adevarati.

     

    Un excentric bogat, un adevarat excentric si cu adevarat bogat a fost Howard Hughes; ar trebui sa fie un model pentru orice excentric inchipuit, nu atat din cauza faptului ca masura mazarea cu un instrument special, pentru ca atingea clanta unei usi protejat cu un teanc de servetele sau pentru ca in ultima parte a vietii nu s-a mai tuns si nu si-a mai taiat unghiile, cat pentru indarjirea cu care s-a luptat cu fiscul, de exemplu: si-a mutat companiile in statele ce practicau un nivel redus al impozitarii, a donat Hughes Aircraft unei institutii de caritate, care ii apartinea tot lui, iar in final a renuntat la a mai avea o casa si s-a mutat la hotel, pentru a nu mai avea, astfel, o resedinta oficiala unde sa-i poata fi inmanate somatiile de plata. Sau si-a platit colaboratorii prin intermediul unor procese: Hughes critica public un manager care i-a parasit compania, acesta il dadea in judecata pentru defaimare, curtea stabilea ca defaimatul are dreptate, iar miliardarul platea o suma care nu era impozitata. De prisos sa mai spun ca totul era un aranjament.

     

    Imi rog karma sa fie linistita: o sa astept sa apara un Hughes autohton, o sa astept dovezi reale si palpabile ca nu e numai un fitos in razboi cu restul lumii si abia pe urma o sa dezgrop subiectul.

  • Un pic de relaxare

    Au inceput anul prudent, dar optimisti. Dupa primele trei luni, chiar si pesimistii parca par ceva mai veseli. 2007 ramane insa un an fierbinte pentru industria farmaceutica.

     

    Pana acum, statisticile sunt favorabile: vanzarile de medicamente in Romania au continuat tendinta ascendenta de anul trecut si au crescut in primul trimestru al acestui an cu aproape 25% fata de primele trei luni din 2006, potrivit unui raport al firmei de cercetare Cegedim Romania. Pe piata romaneasca s-au vandut in perioada ianuarie-martie medicamente in valoare de 1,56 miliarde de lei (circa 465 de milioane de euro). In intervalul 1 aprilie 2006 – 31 martie 2007, piata farmaceutica a fost de 5,79 miliarde de lei (aproximativ 1,73 miliarde de euro), potrivit aceleiasi surse.

     

    La aceasta valoare, consumul de medicamente se ridica la aproape 80 de euro pe cap de locuitor. Mai bine decat in anii precedenti, dar mult sub media europeana, ba chiar din tarile din regiune. Mai ales daca tinem cont si de aprecierea leului fata de euro, care face ca valoarea in moneda europeana sa creasca mai repede decat consumul efectiv, care se plateste in lei.

     

    Cu alte cuvinte, potential de crestere exista, cu atat mai mult cu cat oamenii din industrie spera ca in anii urmatori procentul din PIB alocat sanatatii sa creasca la 6%. Dintr-un produs intern brut mai mare decat in 2007, evident. Chiar si analistii Cegedim, care sunt de obicei rezervati in estimari, au remarcat evolutia buna a pietei autohtone de medicamente. „Performanta primului trimestru infirma prognoza rezervata de la sfarsitul lui 2006, anul 2007 putand inregistra o crestere a pietei totale superioara valorii de 20%“, arata raportul citat. Potrivit Cegedim, principalele obstacole in continuare ar putea fi legate de functionalitatea si de finantarea sistemului de sanatate – dar, puncteaza analistii firmei de cercetare, „avand in vedere ca se apropie un nou an electoral, este de presupus ca nu vor interveni blocaje majore, care sa inverseze tendintele actuale“.

     

    Grosul vanzarilor vine dinspre farmacii, patru produse din cinci vanzandu-se printr-o farmacie. Ponderea retailului in totalul pietei a crescut constant in ultima perioada, in defavoarea vanzarilor prin spitale. Aceasta evolutie se datoreaza cresterii mult mai modeste a pietei de spitale comparativ cu majorarea din retail (3,8% fata de 29,5% in perioada aprilie 2006 – martie 2007 raportat la acelasi interval cu un an in urma). Mai mult, decalajul se va adanci, odata cu trecerea unor categorii de produse de la distributia exclusiv prin spitale la vanzarea prin farmacii, cum ar fi antidiabeticele orale si o parte a produselor oncologice (medicamente pentru tratarea cancerului).

     

    Producatorii duc insa o lupta acerba pentru cota de piata, iar furnizorii de medicamente originale ar putea pierde teren in fata producatorilor de generice (medicamente care utilizeaza substante active a caror perioada de protectie a expirat, dar au efecte terapeutice similare cu cele ale produselor originale). Dupa ce au cumparat fabrici in Romania, companii ca Zentiva, Actavis si Ranbaxy au devenit mult mai agresive, au lansat noi produse si intentioneaza sa mai aduca si altele. Lider dupa primul trimestru este inca GlaxoSmithKline (GSK), care domina de ani buni piata farmaceutica romaneasca, insa mult mai putin autoritar decat in urma cu cativa ani. GSK are o cota de piata de 8%, urmaritorul sau – grupul elvetian Hoffman La Roche – ajungand la 7%. Urmeaza Sanofi-Aventis, Novartis, Pfizer si Servier.

     

    Pe locul al saptelea a urcat Ranbaxy – acesta fiind primul clasament in care vanzarile companiei includ si rezultatele Terapia, fabrica preluata anul trecut de firma din India. Cu aceasta ocazie, Ranbaxy preia prima pozitie in topul producatorilor din Romania, detinuta anterior de fostul Sicomed – actualmente Zentiva. Zentiva se plaseaza pe locul al optulea, rezultatele incluzand atat vanzarile fabricii din Bucuresti, cat si pe cele ale produselor importate de la firma-mama din Cehia. De remarcat este ca diferenta dintre cele doua companii este foarte mica, fiecare avand cate 5,1% din piata. Al treilea mare producator din Romania – Antibiotice – se mentine in top 10, top incheiat de slovenii de la Krka. Si islandezii de la Actavis au urcat in clasament, acum ca rezultatele lor includ si vanzarile Sindan, firma pe care au preluat-o in 2006.

     

    Agitatia din sistemul de sanatate nu da semne de potolire, piata creste peste estimari, iar pesimistii s-au mai linistit. Pana acum, in ultimii ani putine au fost momentele in care sa nu fie niciun semn de ingrijorare la orizont. Sa vedem cat va dura.

  • Strategia energetica, o chestiune de continut

    Eckhard Gerber este un arhitect german care vrea sa construiasca in Riyad o cladire independenta din punct de vedere energetic, care va produce intreaga energie de care are nevoie si care, oricum, va consuma putina electricitate. Avand 322 de metri, cladirea va fi pe locul 22 in lista celor mai inalte cladiri din lume si va costa 300 de milioane de euro.

     

    Pe langa costuri, inaltime si inedit, Burj al-Taqa (Turnul Energiei) poate fi interpretata, daca vreti, si drept o dovada de subtila ironie: intr-o zona care furnizeaza o mare parte a energiei de care are nevoie lumea intreaga care traieste de pe urma consumului, a risipei de energie si unde legendele spun ca masinile luxoase erau abandonate in desert dupa golirea rezervorului, seicii construiesc o cladire independenta energetic, cu emisii zero.

     

    Poate fi o ironie, poate fi o strategie; am mai scris despre asta, conducatorii emiratelor arabe fac tot posibilul, sau cel putin asa mi se pare mie, pentru a se asigura ca statele lor vor fi un centru de interes pentru businessul mondial si dupa de petrolul se va fi epuizat. Nu stiu daca exista un document scris in acest sens, o strategie adica, dar actiunile lor indica fara dubiu acest lucru: construiesc insule artificiale, cladiri extravagante, se implica in cercetare, comert si turism.

     

    La Bucuresti, Ministerul Economiei si Finantelor a elaborat proiectul strategiei energetice a Romaniei; documentul va fi prezentat Guvernului, cel mai probabil, la jumatatea lunii iunie, dupa ce va fi discutat cu partidele politice, sindicatele si patronatele.

     

    L-am rasfoit, e un document fezabil, doldora de cifre, de evolutii, de investitii, de actiuni si de privatizari. Este mai inchegat decat alte strategii; influentat si de directivele europene din domeniul energiei, ia in calcul reducerea emisiilor si promovarea productiei de energie din surse neconventionale.

     

    Cred ca pentru a fi o strategie adevarata, asa cum mi se pare mie ca ar trebui sa fie un asemenea document, ministerul ar fi trebuit sa includa esentialul.

     

    Esentialul, adica un Burj al-Taqa combinat cu un set de actiuni in plan international. Un Burj al-Taqa, adica doza de curaj, de nebunie care separa invingatorii de restul lumii: cercetare in domeniul energiilor neconventionale, atragerea de investitii in acest sens, un plan financiar coerent pentru finantarea cercetarii in domeniu. Vointa sa fie, pentru ca bani s-ar gasi: la pachet cu unitatile 3 si 4 de la Cernavoda, un procent oarecare din profiturile distribuitorilor de electricitate si gaze naturale, fonduri europene.

     

    Un set de actiuni pe plan international, adica zona unde ne-am remarcat prin inactivitate: ne tot plangem de intarzierile din constructia conductei Nabucco si de repeziciunea cu care se misca vecinii bulgari (vezi cazul conductei Burgas – Alexandropolis) sau de faptul ca suntem insistent ocoliti de interesul rusesc care marseaza pe cartea puterii energetice, dar se intreprind mult prea putine pentru promovarea intereselor romanesti sau pentru identificarea zonelor cu oportunitati reale. Asa ca un capitol scris nu de directorii de departamente din Ministerul Economiei as fi vrut sa vad scris in strategie, ci unul apartinand specialistilor din Ministerul Afacerilor Externe.

     

    Amatorilor de date, cateva prevederi: proiectul prevede privatizarea complexurilor energetice Rovinari, Turceni si Craiova pâna la sfârsitul anului 2008, investitorii privati fiind obligati sa asigure continuarea activitatii, cu respectarea normelor de mediu. Consumul national de electricitate va creste, conform ministrului, cu 3% anual, in perioada 2007-2020, iar cantitatea de energie exportata va avansa semnificativ dupa anul 2015, ca urmare a intrarii in functiune a grupurilor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda.

     

    Pentru modernizarea sectorului energetic autoritatile estimeaza un necesar de investitii de 8,8 miliarde de euro, un miliard de dolari si aproximativ un miliard de lei, in perioada 2007-2020, având in vedere ca peste 50% din centralele energetice, reteaua de distributie a gazelor si cea pentru electricitate au durata de viata depasita.

     

    Rezervele de uraniu pot asigura necesarul pentru functionarea doar a doua reactoare nucleare pâna in 2017.

     

    Rezervele de petrol sunt estimate sa scada pâna in 2025 de sapte ori, la 12 milioane de tone, de la nivelul de 80 de milioane de tone aferent anului trecut. In acelasi timp, rezervele de gaze naturale se vor reduce de peste trei ori in 2025, la 50 de miliarde de metri cubi.

     

    Anul trecut, rezervele de gaze inregistrau un nivel de 170 de miliarde de metri cubi. Productia de gaze naturale a fost anul trecut de 12,3 miliarde de metri cubi, in timp ce consumul s-a ridicat la 17,8 miliarde de metri cubi.

     

    Necesarul de investitii pentru producerea de energie din surse regenerabile pâna in anul 2015 este estimat la 1,8 miliarde de euro si consta in punerea in functiune a unor capacitati cu o putere instalata de aproximativ 1.600 MWh.

     

    Vedeti, ce spuneam? Un noian de cifre si de promisiuni cu iz de lamentatii; niciun proiect de Burj al-Taqa.