Unul din fiecare cinci produse se vinde sub marca privata, fie ca este vorba de supermarket, farmacie sau magazin universal.
50 de miliarde $ vanzari anuale in retail, valoare in crestere de la an la an
75% din cumparatori definesc marcile private ca marci
90% din americani cunosc marcile magazinelor
83% din consumatori le cumpara frecvent
15,8 miliarde $ economisiti anual prin cumpararea marcilor proprii in loc de marci
Marcile private sunt un concept care se sprijina pe trei pioni: cumparatorul, pentru care conceptul a fost inventat, comerciantul, care cere crearea de marci proprii si producatorul, cel care le fabrica, la cererea si in conditiile impuse de retailer. COMERCIANTUL PRODUCATORUL CUMPARATORUL COMERCIANTUL PRODUCATORUL CUMPARATORUL
AVANTAJE
Avand marci proprii puternice, un retailer isi poate fideliza cumparatorii atat prin preturile mai mici pe care le poate fixa cat si prin faptul ca acestea nu se gasesc si pe rafturile competitorilor. In plus, retailerii isi diversifica astfel oferta, dau o alternativa la produsele cu marci cunoscute – reducand astfel dominatia marilor producatori – si au o libertate de miscare mai mare pentru stabilirea strategiei de preturi. Imaginea retailerului are, si ea, de castigat de pe urma marcilor private – la fel si vanzarile acestuia.
Nu mai aloca fonduri pentru publicitatea produsului si poate intra pe o piata concurentiala, cum ar fi cea a detergentilor. Un producator poate vinde in acelasi magazin, pe langa marca sa principala, si produsul sub marca privata – va avea astfel mai mult loc pe raft decat competitorii si va putea avea cu retailerul o relatie privilegiata.
Un cumparator poate beneficia de un produs similar calitativ cu cel al marcii lider la un pret mai scazut. Mai mult, el are de ales dintre mai multe produse din aceeasi categorie.
DEZAVANTAJE
Marcile private presupun insa si riscuri. Daca unui cumparator nu-i place un singur produs sub marca privata, el il va asocia cu intreaga gama sau chiar cu magazinul. Pe de alta parte, daca retailerul acorda prea putina importanta marcilor consacrate, ii vor scadea vanzarile: degeaba castiga cu marca privata, daca pierde cu celelalte. In plus, poate fi perceput ca slab, daca nu promoveaza marcile lider. Uneori, marcile proprii pot sa nu aduca profitul scontat, cu atat mai mult cu cat ele nu sunt promovate de producatori.
Pentru ca marcile private sa fie mentinute la preturi mici, marja de profit este mica, miza fiind volumul mare de vanzari. Insa daca marca privata nu obtine profitul dorit, relatia dintre comerciant si producator poate fi periclitata. In plus, competitorii se pot oferi sa produca aceeasi marca privata la un pret mai mic.
Daca va considera ca un produs ieftin e un produs de proasta calitate si nu-l va incerca, un cumparator nu va ajunge sa beneficieze de avantajele marcilor private.
Dupa ce a lucrat patru ani pentru Orange, a preluat marketingul Connex. Intr-adevar, sunt diferente mari intre Egipt si Romania, insa un lucru nu se schimba niciodata: competitia trebuie batuta. Ken Campbell, noul vicepresedinte de marketing al Connex, vorbeste despre planurile sale intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. In biroul sau de la etajul sase din cladirea companiei de pe bulevardul Vasile Milea din Bucuresti, Kenneth Campbell, noul vicepresedinte pe probleme de marketing al MobiFon (Connex), se gandeste ca a luat, poate, cea mai buna decizie din cariera sa. La 39 de ani, canadianul a lasat soarele Africii pentru a veni in Romania. I se pare ca a ajuns intr-un loc unde lucrurile se misca foarte repede. Mult mai repede decat in Egipt sau Tunisia. Se uita in jur si vede noi constructii, la aeroport sunt tot mai multi romani care calatoresc, hotelurile din tara sunt tot mai pline. E semn ca economia se misca, isi spune Campbell. Iar daca afacerile cresc, creste si industria telecomunicatiilor. Oamenii trebuie sa comunice, sa ia decizii rapide, sa se consulte permanent. In calitate de responsabil cu marketingul, el trebuie sa-i convinga sa apeleze la Connex si nu la concurenta, pentru a comunica cat mai eficient. Si totusi, chiar el – Kenneth Campbell – nu e un tip foarte vorbaret. De fapt, canadienii sunt mult mai tacuti decat romanii, crede Campbell, cu toate ca se fereste de stereotipuri. Ii plac romanii, dar romanii vorbareti ii plac cel mai mult, pentru ca aduc minute de convorbiri in reteaua Connex, glumeste proaspatul vicepresedinte al companiei. Cand il asculti vorbind, un cuvant se repeta aproape obsesiv in discursul sau: relevant. Acest cuvant defineste intreaga viziune al lui Ken Campbell asupra afacerilor in domeniul telecomunicatiilor. Un serviciu trebuie sa fie relevant pentru client, sa-i aduca ceva folositor. Altfel, renunti sa-l mai lansezi. Simplu, nu? Nici pe departe. Sarcina numarul unu pentru vicepresedintele de marketing al Connex e sa mentina compania pe pozitia de lider de piata ca numar de clienti si sa creasca veniturile companiei printr-o pozitionare corecta a serviciilor in piata. Iar serviciile oferite sa fie cele mai bune. Iarasi, usor de spus, dar greu de facut. Piata telecomunicatiilor din Romania se apropie de maturitate, iar solutiile pentru cresterea afacerilor vor fi din ce in ce mai greu de gasit. Campbell are astfel o provocare serioasa in fata: sa gaseasca drumul de mijloc intre a lansa doar servicii care aduc suficient de multi clienti, pe de o parte, si a mentine compania in primul rand al lansarilor de noutati tehnologice, de cealalta parte. Dificila sarcina: sa fii primul, dar sa nu lansezi un serviciu care va ramane prea putin folosit, asteptand sa vina clientii? Sincronizarea e esentiala, raspunde Campbell. Ca om de marketing, canadianul a avut de jonglat cu sincronizarea in intreaga sa cariera. La operatorul egiptean MobiNil, tot din pozitia de vicepresedinte de marketing, a supervizat lansarea unui serviciu bazat pe un portal Internet, similar cu cel al concurentei Vodafone, Live!. Atunci, am subestimat piata. Cererea pentru serviciu a fost mai mare decat ne-am asteptat, iar noi nu am fost pregatiti operational. Lumea s-a repezit la noul serviciu, tarifele erau prea mici, iar reteaua nu putea suporta atat de multi clienti. Ken Campbell a trebuit sa modifice din mers nivelul de acces la respectivul serviciu, in timp ce dezvolta reteaua. El isi aduce aminte ca aceasta a fost cea mai dificila decizie de marketing din intreaga sa activitate. Lucrul cel mai important pe care l-am invatat in intreaga mea cariera este sa nu uiti niciodata ce vrea clientul de la tine si cat e dispus sa plateasca pentru a avea ceea ce doreste. Si nu trebuie sa-ti fie frica ca vei gresi. In telecomunicatii, cine se misca mai repede, castiga. Un optimist prudent. Aceasta este impresia pe care ti-o lasa, pana la urma, Ken Campbell. Ceea ce pentru Connex e bine. Aflata mereu pe valul tehnologic, compania are nevoie de un temperat pentru a evita greselile, in graba de a lansa un nou serviciu, sub presiunea concurentei. Inevitabil, Kenneth Campbell vorbeste si despre viitor in acelasi registru optimist-prudent. 3G? Desigur, dar numai daca aplicatiile vor fi relevante pentru client, repeta el. Si crede ca vor fi. Sunetul combinat cu imagini va fi insa perceput diferit de clientii de masa si clientii business. Iar el va trebui sa structureze ofertele in asa fel incat serviciile sa se potriveasca cerintelor. Campbell spune ca nu e adeptul tehnologiei doar de dragul tehnologiei, ci a tehnologiei pentru oameni. Daca vom lansa 3G vrem sa fie cel mai bun serviciu. Nu vom lansa cu nici un pret un serviciu mediocru. Pana atunci, el isi doreste si mai multi clienti GSM. Asa ca prioritatea, in momentul de fata, este extinderea retelei si imbunatatirea calitatii semnalului. Cateva milioane de dolari au si mers in directia aceasta deja, dar mai e mult de munca. Prioritatea Connex pentru 2005 este cresterea numarului de clienti in orasele mici si in provincie. Cu siguranta e loc de dezvoltare pentru GSM in Romania. Anul viitor vor fi cateva milioane de noi utilizatori de telefonie mobila. Piata va continua sa creasca pe masura ce si economia creste. Campbell nu se sfieste sa sustina ca serviciile pe care le ofera Connex sunt mai bune decat ale concurentei. Avem un portofoliu mai larg, atat pentru consumer cat si pentru segmentul business. Acoperirea noastra are o calitate mai buna. Suntem conectati la nivel global cu TIW si Vodafone (actionari MobiFon – n.r.). Ramane de vazut ce parere va avea despre asta Richard Moat, noul director general al Orange Romania. Ken Campbell respecta Vodafone iar asta se simte in vocea sa. Faptul ca gigantul telecom e unul dintre actionarii Connex este unul dintre motivele pentru care si-a dorit postul de vicepresedinte al MobiFon. Pe vremea cand lucra la MobiNil, Ken Campbell a avut de a face permanent cu cei de la Orange pentru ca grupul francez era unul dintre actionarii companiei. Iar Vodafone era principalul concurent. Cand lucrezi cu un grup telecom international trebuie sa iti dai seama ce beneficii poti avea din aceasta apartenenta si cand e important sa fii si independent in decizii. Ken Campbell spune ca acesta e un atu in lupta cu Orange Romania. Nu depindem de actionari asa cum depind ei de ce se dicteaza din Franta. Suntem mai flexibili si putem sa ne miscam mai repede. Campbell stie cat de dura va fi competitia cu Orange, dincolo de imaginea de marca si de sloganuri. Vicepresedintele Connex se gandeste la ARPU, un indicator cheie pentru telecomunicatii. E vorba de media veniturilor realizate pe fiecare utilizator. Romanii vorbesc mult la mobil, dar indicatorul respectiv e in scadere fata de anul trecut cu mai mult de 1 $ pe utilizator, de la 14 $ in 2003 la 12,8 $. Iar canadianul nu poate fi multumit: cultura de corporatie l-a invatat sa vrea mai multi utilizatori si un ARPU mai mare. Si are un plan secret pentru asta.
Experienta lui Kenneth D. Campbell insumeaza 15 ani in industria de telecomunicatii in aria telefoniei mobile, fixe, a comunicatiilor prin satelit, cu accent pe strategie corporate, marketing si vanzari, analiza financiara si dezvoltare. A lucrat pentru companii din Australia, Canada, Egipt, Franta, Tunisia, Marea Britanie si Statele Unite.
1988-1990
Bell Canada, Ottawa, Canada – Reprezentant vanzari
1990-1992
Service Ware Corp. Ottawa, Canada Start Up Role (vanzari, service, operatiuni etc.)
1994
Videotron International, Londra, Marea Britanie – Consultant pe strategii de intrare pe piata.
1994-1999
A.T. Kearney, SUA – Senior Manager pe proiecte selectate
Iunie 1999-iulie 2003
MobiNil (Orascom Telecom / Orange), Egipt – Vicepresedinte si director de marketing si strategie
August 2003-septembrie 2004
Tunisiana (Orascom Telecom), Tunisia – Director commercial
Target pentru Campbell
Umar la umar
Pe piata telecom romaneasca asistam la cea mai puternica concurenta din economie. Cu o cota de piata ceva mai mare, Connex are rezultate financiare cu putin sub Orange Romania in perioada ianuarie-iunie a acestui an.
Este momentul poate ca guvernantii sa inteleaga ca si in
Impresia pe care mi-au lasat-o pana in prezent deciziile proaspatului cabinet Tariceanu nu difera foarte mult de cea din 90. Diferenta este ca entuziasmul populist oarecum justificat de acum 15 ani s-a transformat intr-un populism investitional, de castigare a simpatiei unui mediu de afaceri care are nevoie acum doar de echilibru, nu de masuri pompieristice.
Banuiesc ca nu sunt singurul care isi pune intrebarea Era oare necesara adoptarea cotei unice in cateva zile, intre Craciun si Revelion, riscand un conflict cu Fondul Monetar International?. Nu era mai simplu ca mai intai sa aiba loc mai multe consultari pentru identificarea potentialelor probleme bugetare si a unor solutii? Nu cred ca s-ar fi suparat vreun om de afaceri daca introducerea cotei unice era aprobata in martie, de exemplu, cu mentiunea ca are efect retroactiv pana in ianuarie.
Desi asa ar fi fost logic sa se intample lucrurile, noul Guvern a riscat si a gresit. FMI a reactionat, solicitand adoptarea unor masuri urgente pentru aducerea de bani la buget din alte surse, cum ar fi cresterea TVA. Masura care probabil nu ar deranja foarte mult companiile, ce vor avea probleme doar la nivelul lichiditatilor, insa va lovi exact intr-o parte a clasei de mijloc care a votat cu incapatanare de partea liberalilor sau democratilor dupa 1990. Mai precis, vor pierde tocmai aceia care si-au negociat salariile la net si nu vor beneficia de efectele cotei unice, dar vor avea parte, in schimb, de cresteri ale preturilor produselor.
Sigur, exista sanse ca majorarea TVA sa nu aiba loc, insa Guvernul va fi nevoit, in lipsa certitudinilor privind cresterea gradul de colectare a impozitelor, sa apeleze la artificii care vor lasa impresia de inconsistenta. Si atunci se pune intrebarea: cui folosesc astfel de actiuni pripite? Intervievati de BUSINESS Magazin, multi manageri si investitori au afirmat raspicat ca nu plata unui impozit mai mic era principala lor dorinta, ci asigurarea unui mediu predictibil de afaceri. Adica exact ceea ce Guvernul Tariceanu nu va putea realiza, daca continua in aceeasi maniera.
Este momentul, poate, ca ministrii sa inteleaga ca si in
Economia romaneasca, acum privata in marea ei parte, se va restructura pe cont propriu in urmatorii ani. Guvernului ii va ramane sarcina de a o ajuta, insa prin actiuni cu precizie de bisturiu, indelung si temeinic planificate. Nicidecum prin decizii cu sanse mari de a fi anulate sau modificate la scurt timp dupa publicarea in Monitorul Oficial.
Mai exista libertate de exprimare absoluta cand aceasta e inclusa, ca materie prima, intr-o matrice de business? 2004 s-a incheiat cu mai multe invataminte importante atat pentru proprietarii cat si pentru angajatii companiilor media din
2004 a fost, fara indoiala, un an esential in istoria recenta a industriei media si a jurnalismului romanesc. In primul rand, a fost cel mai profitabil an din punct de vedere comercial de dupa 1990 (performanta asigurata insa nu de sporirea numarului de cititori, ci de sumele provenite din publicitate). Cu toate acestea, putini editori de presa scrisa se pot lauda cu un castig istoric – a fost mai degraba un an in care s-au mai vindecat din ranile trecutului.
In al doilea rand, a fost un an al sciziunii politice. Majoritatea ziarelor si televiziunilor au facut (primele fatis, ceva mai cinstit; cele din urma subliminal, perfid) campanie electorala mascata: fie pentru PSD (mai ales), fie pentru DA (mai putin). Din pacate, pe culoarul liber ramas in mijloc, culoarul echidistantei si al normalitatii, au alergat prea putini.
In al treilea rand – dar in stransa legatura cu primele doua -, 2004 a fost anul care a marcat cele mai dure si radicale confruntari intre jurnalisti si patronate, intre corpul editorial si cel administrativ (mai simplu spus, intre cei care scriu si cei care sustin financiar un ziar). A fost (si este, inca) o realitate trista dar oarecum inevitabila cata vreme libertatea de exprimare si profitul nu se simt intotdeauna bine sub acelasi acoperis.
Paranteza: nu e deloc o ironie a sortii ca aceste conflicte au izbucnit chiar la doua ziare romanesti cu patronat occidental (Evenimentul zilei – detinut de elvetienii de la Ringier si Romania libera – controlat, pana de curand, de nemtii de la WAZ). Tocmai acesta e motivul principal: un patronat strain este orientat, in primul rand, spre profit. Nu are vreme de idealisme, de sentimentalisme. Uneori, nici chiar de principii sau procese de constiinta. Are insa timp, intotdeauna, pentru a gasi metode (orice metode) pentru imbunatatirea cifrelor din raportarile financiare trimise in patria mama.
Anul pe care l-am incheiat a mai ars o etapa in maturizarea democratiei romanesti, demonstrand ca libertatea de exprimare este o chestiune deopotriva relativa (deci negociabila) cat si foarte intima (deci individuala).
1. De ce relativa si negociabila? Nu este un gand foarte comod, dar gazetarii onesti din
2. De ce intima si individuala? Renuntand la orice umbra de ipocrizie, trebuie sa admitem ca libertate de exprimare absoluta nu exista, cu adevarat, decat in intimitate, fiind de fapt o chestiune strict individuala. In secunda in care libertatea de exprimare e inclusa, ca materie prima, intr-o matrice de business (cazul oricarei afaceri media), aceasta devine, automat, limitata. Putem discuta doar de diferite grade ale libertatii de exprimare, nu si de libertate absoluta – neviciata de nimeni si de nimic. Nu putem, asadar, decat sa tindem spre un grad de libertate de exprimare (tot) mai mare, consolati, insa, din start, ca nu vom ajunge niciodata la 100%. Orice jurnalist matur va trebui, astfel, sa accepte ca libertatea de exprimare absoluta, ca orice alta chestiune care tine de intimitate, nu conteaza cu adevarat decat in raport cu propria constiinta. De aici, consecinta logica: un jurnalist care nu doreste sa scrie doar pentru el – ci sa-si indeplineasca misiunea fundamentala, aceea de-a ajunge la publicul larg – este obligat la compromis. Un compromis mai mare sau mai mic (in functie de intelepciunea patronatului).
Anul 2004 s-a incheiat, asadar, cu trei invataminte importante (aflate in stransa legatura), care ar putea fi consemnate cu liniuta in notitele jurnalistilor onesti din Romania:
1. EXISTA O MARE EXCEPTIE de la regula Nimeni nu a castigat vreodata un razboi cu presa: business-ul a castigat acest razboi. Acum, si in
Consolarea anului: mai multi bani pentru patronat vor duce (sau ar trebui sa duca) la marirea gradului de libertate de exprimare.
2. FIREASCA ECHIDISTANTA POLITICA nu a fost punctul forte al presei. Cu toate acestea, influenta media asupra electoratului nu a fost nici covarsitoare si nici determinanta.
Dilema anului: care este, de fapt, puterea reala a mass-media romanesti?
3. S-A DOVEDIT (DIN NOU) ca nu exista libertate de exprimare totala si institutionalizata, ci doar relativa si individuala.
Concluzia anului: in acest moment istoric, la inceputul lui 2005,
Cresterea impozitului pe dividende, cresterea impozitului pe cifra de afaceri a microintreprinderilor si anularea reducerii cu doua procente a CAS nu acopera minusul din buget creat de introducerea cotei unice de impozitare.
Anul 2005 le-a adus insa un cadou: nu numai scaderea impozitului pe profit, ci si reducerea impozitului pe venit pentru toti salariatii. Din momentul in care s-a anuntat si aprobat deja celebra cota unica de 16%, toata lumea s-a concentrat pe aflarea raspunsului la intrebarea: de unde va face rost guvernul de bani pentru a acoperi golul lasat in buget de aceasta reducere? In joc este vorba de 31.000 de miliarde de lei numai in acest an (800 de milioane de euro; 1,056 de miliarde de dolari). Daca la impozitul pe profit lipsa se ridica la 7.000 de miliarde de lei (180 de milioane de euro), golul de la impozitul pe venit se invarte in jurul a 24.000 de miliarde de lei (620 de milioane de euro).
Intrebarea este nu de unde statul va scoate acesti bani, pentru ca banii vor veni din majorari de impozite si taxe, ci ce vor face oamenii cu banii pe care-i vor primi in plus la leafa. Unde se vor duce acesti bani, in consum, in achizitii de bunuri de folosinta indelungata, in depozite bancare, in valuta, in bursa sau in fonduri mutuale? Pentru 600 de milioane de euro trebuie sa se bata si retailerii, si comerciantii, si bancherii. Chiar si agentiile de turism se pot gandi la oferte speciale pentru acest lucru.
Daca un om va primi in plus la salariul lunar acum 500.000 de lei, asta inseamna rata lunara la un televizor si o masina de spalat. Sau inseamna niste bani pusi deoparte lunar la banca – acest lucru se traduce printr-un plus anual de 6 milioane de lei, la care se adauga si dobanda. Un nou slogan ar fi Reducerea de impozit iti aduce un televizor nou in casa sau bancherii ar putea iesi cu varianta Depozitul Cota Unica, asa cum aveau inainte Depozitul NATO sau Depozitul Uniunea Europeana. Iar agentiile de turism pot iesi cu o oferta Cu 16% te poti duce in
Reducerea impozitului pe venit ii avantajeaza cel mai mult pe cei care au salarii mari. Cei care au venituri mai reduse vor simti foarte putin in portofel reducerea de impozit. Cat primesc oamenii in plus este jumatatea plina a paharului. Pentru ca nu exista solutii miraculoase care pot fi aplicate peste noapte in economie, plusul din salarii si de la profit va fi acoperit prin taxe mai mari. Cresterea impozitului pe dividende, cresterea impozitului de la 1,5% la 3% pe cifra de afaceri a microintreprinderilor si anularea reducerii cu doua procente a contributiei de asigurari sociale nu acopera minusul din buget.
Este o iluzie sa crezi ca introducerea cotei unice va scoate la suprafata semnificativ banii din zona gri, intrucat contributiile de asigurari sociale sunt foarte mari – 49,5% din salariul brut. Foarte putini agenti economici, bineinteles din cei care nu raportau in mod real veniturile platite angajatilor, vor fi acum generosi cu bugetul. Declararea venitului real inseamna acum plata unui impozit mai mic, dar ar insemna si plata CAS la intreaga suma, ceea ce nu se compenseaza, ci dimpotriva, i-ar determina pe agentii economici sa bage mai adanc mana in buzunar.
Singura solutie realista pentru buget inseamna taxe mai mari. Deja FMI a propus majorarea TVA si cresterea mai rapida a unor accize. Vicepremierul Adriean Videanu a anuntat ca unele accize vor creste, ceea ce inseamna ca produsele purtatoare ale acestor taxe vor avea un pret mai mare. Totusi, cel mai mare pericol va veni din partea indicatorilor macroeconomici. Cresterea consumului ar putea reinflama inflatia, iar cel mai la indemana instrument de control il reprezinta masa monetara, adica dobanzi mai mari. Dupa un an de reducere treptata si controlata a dobanzilor, Banca Nationala va fi nevoita sa opreasca acest proces de scadere daca inflatia va rabufni. Si iar o luam de la capat cu intreg procesul de dezinflatie.
Cota unica are pretul ei, iar acum isi cere victimele. Dar mai intai bucurati-va de plusul de pe fluturas si ganditi-va cum veti cheltui acesti bani.
Traian Basescu s-a specializat in mutari spectaculoase, de efect. Riscante. Genul transant, tip ori-ori. Pana acum, a avut succes. Acest fel de a face politica prinde in
Dar ce a spus, pana la urma, Basescu in interviul de pomina? Cat de mult au stat spusele lui intre paginile Constitutiei? Pe cine supara si pe cine bucura ele? Sunt doua probleme intr-adevar discutabile, din punct de vedere constitutional. Prima: cererea imperativa de schimbare a presedintilor celor doua camere ale Parlamentului. Implicarea atat de vadita a sefului statului in, pana la urma, viata interna a unei alte puteri in stat este, principial vorbind, cel putin neinspirata. A doua: afirmatia ca Ion Iliescu si Adrian Nastase nu pot fi parteneri de dialog. Pentru un presedinte care trebuie sa dialogheze cu toata lumea poate fi, daca stai cu Constitutia in mana, cam nepotrivit.
In rest, cele mai mediatizate afirmatii au fost referirile la solutia imorala PUR care poate fi reparata prin alegeri anticipate. Nimic nou aici. Surprinzatoare a fost cooptarea umanistilor la guvernare (dupa ce, la consultari, au beneficiat de doar cinci minute de discutii) si nu punerea lor la colt, e drept, foarte nediplomatica. Chiar daca multi au fost socati, multi s-au intrebat ce mai vrea si Basescu asta? Au fost insa si destul de multi care, cel putin in sinea lor, s-au racorit, alaturi de presedinte. Sunt cei pentru care alaturarea de PUR a insemnat un compromis prea mare, prea departe de valorile in care au crezut atunci cand au votat candidatii Aliantei.
Ce este de preferat? Un compromis intelept, de care istoria Romaniei e plina, sau un adevar dureros, un principiu respectat si nu doar enuntat? Are nevoie
Problema nu e ca avem un presedinte prea impetuos; problema e sa mai existe cativa impetuosi care sa tina pasul cu el.
Exista, desigur, si pericolul ca lui Basescu sa i se urce la cap. Sa creada intr-adevar ca e un presedinte iubit, mult iubit, cel mai iubit, ca numai el le poate face si le poate drege pe toate. Ca, daca nu pune el mana, daca nu se afla acolo unde se intampla un lucru, acel lucru nu se intampla bine. Ca doar el poate si are dreptul sa scrie agenda. Exista pericolul sa ajunga sa creada ca, din moment ce a avut pana acum numai succese in politica, din ce in ce mai mari, poate fi, la o adica, deasupra tuturor. Sef suprem. Detinator absolut al dreptatii si al adevarului. Abia acesta este cel mai mare pericol.