BusinessMagazin

Blog

  • Afla ce spun clientii despre afacerea ta

    Intr-o lume in care tehnologia se schimba aproape de la zi la zi este esential sa fii bine informat despre un produs sau un serviciu atunci cand deschizi portofelul.

    De cealalta parte, responsabilii companiilor producatoare, ai distribuitorilor sau ai firmelor care ofera servicii trebuie sa stie in timp real ce parere au clientii lor. Cel putin asa se intampla in America.

    Pe aceasta idee functioneaza site-ul www.epinions.com, loc unde toata lumea poate sa isi spuna parerea despre echipamentul electronic pe care l-a folosit sau l-a cumparat, despre cartea pe care a citit-o sau filmul pe care l-a vizionat. De remarcat ca Epinions nu cenzureaza si nici nu modifica mesajele utilizatorilor. 

    Site-ul a fost format in perioada de glorie a Internetului, in 1999, de un grup de pasionati ai Internetului care detineau functii importante la companii majore precum Yahoo, Netscape si Excite. Pagina principala are motor de cautare pentru a descoperi rapid informatii despre produsul dorit, iar opiniile sunt impartite in categorii bine definite si usor de accesat. In total sunt afisate 12 categorii mari (de la auto pana la computere si de la electronice pana la carti), cu zeci de subcategorii fiecare, plus o sectiune suplimentara cu topicuri precum „Educatie“, „Finante“, „Sport“ sau „Restaurante“. 

    Fiecare subcategorie prezinta produsele, ordonate in functie de marca, pret, specificatii tehnice sau mod de utilizare (pentru afaceri, personale sau pentru familie). Fiecare produs primeste o nota generala, respectiv media notelor acordate de fiecare utilizator, pe o scara de la unu la cinci. 

    Epinions.com mai are o calitate: poti sa identifici rapid raportul calitate/pret a unor marfuri de larg consum. Chiar daca preturile din Occident nu au intotdeauna echivalent pe piata romaneasca, site-ul este util pentru stabilirea punctelor tari si slabe ale fiecarui produs si pentru a alege cel mai nimerit echipament din multimea de oferte care sufoca piata.  

  • Lectie indiana de afaceri

    Ascensiunea indianului Lakshmi Mittal de pe locul 62 pe locul 3 al bogatilor lumii este o lectie pentru orice manual de afaceri. Lectie care nu trebui sa lipseasca nici romanilor care au facut cateva milioane de euro si cred ca au cucerit lumea.

    Cat de inovativa ar fi, o afacere devine veche dupa 2 – 3 ani, fiind imitata rapid de concurenta. Instabilitatea factorilor care influenteaza business-ul mondial este atat de mare incat anul viitor poate fi considerat deja „pe termen lung“. Astfel, companiile sunt condamnate sa fie mereu cu un pas inaintea pietei. 

    Sunt trei fraze care sintetizeaza, pe scurt, ideile unei carti de business pe care am frunzarit-o de curand si care exagera apocaliptic viteza schimbarilor din afaceri. La putin timp dupa ce am renuntat la carte fara a fi total de acord cu teoriile sale, citesc topul Forbes al celor mai bogati oameni de afaceri din lume si vad ca Lakshmi Mittal a ajuns sa detina a treia avere mondiala. Asta dupa o ascensiune mai mult decat spectaculoasa: in 2004, indianul a sarit de pe pozitia 62 pe locul trei, cu o avere estimata de revista Forbes la 25 de miliarde de dolari.

    Surpriza este adusa atat de amploarea saltului cat si de sectorul in care Mittal si-a facut averea: siderurgia. Nu stiu cati dintre profesorii de business au sesizat, insa avem de a face aici cu un caz de manual: o industrie veche de 200 de ani, abandonata de multi intr-o era a avalansei de tehnologii noi, imbogateste un om care a profitat de dezinteresul general pentru a cumpara ieftin si a construi un imperiu. Imperiu care, dupa o ascensiune discreta si contestata de multi ca model de afaceri, a stralucit in toata splendoarea lui anul trecut. Cand dublarea pretului otelului la nivel mondial a lasat in conturile grupului un profit de 4,7 miliarde de dolari, triplu fata de 2003. Iar pozitia pe care Mittal Steel o are in prezent pe piata mondiala (este primul dintre competitori si creste) arata ca averea indianului nu este un balon de sapun. Spre deosebire, de exemplu, de cea a lui Warren Buffett (locul doi, cu 44 miliarde de dolari), care poate scadea rapid in cazul unei crize a pietelor de capital vestice, unde americanul este puternic expus.

    Cum a ajuns Mittal in compania selecta a lui Buffett si a lui Bill Gates, liderul topului? Cu o strategie de 2 – 3 ani si o migratie rapida a capitalului dinspre o afacere catre alta, cum recomanda cartea mentionata mai sus? Nicidecum, desi ideea de a renunta la afacerile mature pentru cele promitatoare, care abia se nasc, da si ea rezultate uneori. Mittal a ajuns in top pentru ca are calitati pe care eu personal le remarc din ce in ce mai rar la oamenii de afaceri de aiurea, dar si din Romania: este tenace, cu picioarele pe pamant si gata sa accepte ideea ca subordonatii sai sunt la fel de importanti ca el. A avut o strategie pe douazeci de ani, a crezut in ea si acum este stapanul unei parti importante a siderurgiei mondiale.

    I-am intalnit personal, in urma cu trei ani, atat pe Mittal cat si pe cativa membri de top ai echipei sale de management. Pentru cineva care avea in cap imaginea miliardarului clasic, cu costume, ceasuri de zeci de mii de euro si aere feudale, intalnirea a fost un soc. Mittal era imbracat modest, vorbea si se purta aproape umil si evita cu incapatanare discutiile despre el. Sablon pe care se potriveau perfect si managerii sai. Atitudinea lor mi s-a parut aproape ireala intr-o lume in care manageri incompetenti (concediati ulterior cu prime de consolare de zeci de milioane de euro) sunt transformati – si au atitudine – de staruri TV. Sau intr-o tara, Romania, in care oameni de afaceri care au facut cateva milioane de euro aproape din greseala se autoconsidera guru ai business-ului. Nu am uitat ca indianul despre care am vorbit in acest editorial este acelasi cu extravagantul care a platit 50 de milioane de lire sterline pentru nunta fiicei sale.  

    Am decis sa scot insa in evidenta lectia pe care Mittal a predat-o, cu ascensiunea sa, tuturor oamenilor de afaceri din lume: nu e nevoie sa fii star media pentru a face miliarde, functioneaza si cu munca!

  • Partidul Corneliu Vadim Tudor si-a schimbat numele

    Ce inseamna pasul inapoi facut sambata de Corneliu Vadim Tudor si cui ii foloseste? Sunt o multime de scenarii si un singur lucru cert: PRM si liderul sau au probleme. Si nu de ieri, de alaltaieri.

    La ultimele alegeri, CV Tudor a obtinut mai putine voturi decat partidul care ar fi trebuit sa-i poarte numele. Din Vadim-locomotiva, s-a transformat in Tudor-franarul. Situatia e chiar mai neagra. Pentru PRM, cele 14-15 procente obtinute la ultimul scrutin tind sa devina un tel de neatins. Ultimele sondaje ii acorda abia o cota de 7-8%, sugerand o coborare vertiginoasa catre pragul electoral. 

    Iata de ce „sponsorii“ PRM au simtit nevoia unor schimbari. Deocamdata, de fatada. Pentru Corneliu Vadim Tudor, a inceput insa etapa toboganului. Rolul lui de tribun teribil s-a incheiat. Nu de maine. Dar pasul facut inapoi e decisiv. 

    Desi ramane cel mai bun produs al PRM, unul definitoriu chiar, Vadim este devorat de propria-i imagine. Pe care tot incearca, de mai bine de un an, s-o schimbe. Nu din convingere, ci din instinct de supravietuire. Insa nu tine. Atunci cand devii substantiv comun, nu mai ai cum sa dai inapoi. Nu-ti mai apartii. Aceasta este partea de drama omeneasca a intregii povesti. Cea mai putin interesanta. 

    Degeaba zice Corneliu Vadim Tudor ca nu s-a schimbat nimic. Ca presedintele de onoare, noua lui functie, inseamna mai mult decat cea de presedinte. Ca nu se va misca nici un fir de par in PRM fara stirea lui. Se amageste. Destul de docil, a facut ceea ce i s-a spus. Chiar daca se burzuluieste si se bate cu pumnul in piept ca tot el va conduce partidul si in continuare. E mica lui razvratire fata de o decizie care nu-i apartine, catre care a fost manat, cu fermitate. A primit un cartonas galben de la niste „sponsori“ care nu glumesc. Pentru ca politica se face cu mult sange rece. Povestea cu fetitele livrate lui Eugen Barbu a avut si ea rolul ei. Faptul ca CVT a primit prin vot certificat CNSAS cum ca n-ar fi facut politie politica n-a fost o stire de bine pentru el. Tradusa, stirea era alta: de data asta punem batista pe tambal, dar dosarul tau e gros si din ce in ce mai vizibil. Si ne-am cam saturat sa-l palmam. Nu ne mai folosesti. La revedere, drum bun!

    Asa ca, treptat, Vadim va ramane doar cu show-ul. Eventual, pe sticla noului sau post de televiziune. Un pretext hilar (aproape tot atat cat acela al nevoii intelectualului Vadim de a se apleca asupra unei lucrari de doctorat). E si o lipsa de idei. CVT a judecat simplist: si-a facut un partid plecand de la o redactie si o revista, de  ce n-ar putea sa-si refaca partidul plecand de la o alta redactie si o televiziune? E un pariu naiv, e jucaria care i-a mai fost lasata.

    Schimbarea denumirii partidului e, de asemenea, o amagire. Intr-un fel, PRM se distanteaza si de propria-i istorie. Renunta la doua simboluri, liderul si numele. Asta  echivaleaza cu o blasfemie pentru o formatiune cu discurs nationalist de sorginte comunista, bazat pe simboluri cat mai pompoase. Fara indoiala, nucleul dur va fi foarte derutat de toata aceasta tevatura. 

    Sa fie asta solutia pentru atragerea unui nou tip de electorat? As. Intr-o vreme in care polarizarea politica e tot mai mult un dat, este clar ca pentru romanii care ar vota, din convingere, o platforma populara crestin-democrata raspunsul este PPCD (PNTCD). Adaugarea cuvantului „popular“ in denumirea PRM pare, mai degraba, un gest disperat. Nu e nimeni atat de naiv in conducerea PRM care sa creada ca, de acum, cei din PPE vor spune OK, veniti de luati lumina populara crestin democrata.  

    Prin urmare, cea mai cu scaun la cap explicatie a mutarilor de sambata este aceea ca ea a fost facuta nu spre folosul PRM si a liderului sau, ci pentru altcineva. E de presupus ca, pentru partenerii politici ai PRM, aliantele prezente si viitoare vor fi ceva mai usor de oficializat de acum, mai usor de inghitit daca aceeasi Marie va purta acum un pic alta palarie. 

    Lui Adrian Nastase, de pilda, ii sunt nesuferite intrebarile despre sprijinul peremist, substantial si decisiv, acordat pentru obtinerea onorabilei functii de presedinte al Camerei Deputatilor. Cei din PSD, tot mai atenti la staiful european, nu pot ignora alaturarea de PRM, cu care fac acum opozitie in parlament, majoritati in consilii judetene si alte jocuri politice. Daca acest lucru nu poate fi schimbat, de ce sa nu se schimbe croiala aliatului?  Schimbarea nu are cum sa nu fie bine privita nici dinspre partea cealalta a esichierului politic. In contextul discutiilor despre fragilitatea majoritatii parlamentare a coalitiei de guvernare, presedintele Traian Basescu si liderii Aliantei PNL-PD vor putea sta de vorba mult mai relaxat cu reprezentantii noului PPRM. 

    La inceput, se va vedea de la o posta ca totul e o facatura, ca in spatele noului Corneliu (Ciontu) se afla vechiul Corneliu (cel hulit). Treptat, show-ul se va muta insa din Parlament in eter. Uneori, aparentele conteaza. „Sponsorii“ stiu de ce.

  • Inca o lectie din partea Bulgariei

    Recordul de investitii straine cu care s-au laudat guvernantii e de fapt un loc doi  in regiune, daca ne raportam la vecinii nostri. Anul trecut, bulgarii au atras investitii ce reprezinta 9,2% din PIB, iar romanii, de 5,6%.  

    La inceputul acestui an, autoritatile de la Bucuresti anuntau o crestere record a investitiilor straine in Romania. Datele statistice pareau sa le dea dreptate. Anul 2004 a adus 4,1 miliarde de euro capital strain. Spectaculos a fost si procentul cu care au crescut aceste investitii, comparativ cu 2003 – peste 140%. Romania parea, chiar, ca ar fi micsorat distanta care o separa de tari precum Cehia, Polonia sau Ungaria, considerate favorite in cursa pentru atragerea investitiilor straine. 

    E drept ca mai avem de recuperat fata de Polonia, unde, in 2003, strainii adusesera 4,7 miliarde de euro. Si la fel de adevarat este ca aceasta crestere spectaculoasa a fluxurilor de capital in Romania a avut ca principal motor privatizarile din sectorul energetic.  Sa lasam, insa, la o parte vanzarea societatii petroliere Petrom catre grupul austriac OMV, precum si a distributiilor de electricitate Banat si Dobrogea catre compania italiana ENEL. 

    Atunci constatam ca nivelul investitiilor ramane la aproape 2,5 miliarde de euro. Daca statul ar mai fi amanat cu un an trecerea in proprietate privata a acestor societati, cresterea nu ar mai fi fost la fel de spectaculoasa. Aceasta este o prima tema de gandire pentru guvernanti. Vom mai avea cu ce sa ne laudam cand se vor finaliza privatizarile din energie?

    Iar o a doua tema vine din comparatia cu vecinii nostri, bulgarii. E drept, Sofia a atras, anul trecut, numai doua miliarde de euro. Si, in plus, aceste investitii au insemnat, ca si in cazul Romaniei, vanzari de societati din sectorul energetic. 

    Intr-un clasament care are ca referinta, insa, Produsul Intern Brut (PIB), poate unul dintre indicatorii cei mai importanti de performanta economica, situatia prinde alte nuante.  Potrivit autoritatilor de la Sofia, nivelul investitiilor straine al tarii vecine a fost de 9,2% din PIB, cea mai inalta cota din Europa Centrala si de Est. Spre comparatie, recordul inregistrat de Romania anul trecut reprezinta numai 5,6% din PIB-ul tarii noastre.  Aceste date vin sa-l contrazica si pe Alexandru Popa, fostul presedinte al  Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS). El spunea ca o eventuala comparatie cu Bulgaria ar fi „depasita“. 

    Declaratie adevarata, daca ne raportam la sumele atrase de Romania (aproape de doua ori mai mari decat in cazul vecinilor nostri). Dupa comparatia cu Produsul Intern Brut, lucrurile se nuanteaza. Si revine in actualitate estimarea facuta, de data aceasta, de Consiliul Investitorilor Straini. Reprezentantii CIS erau de parere ca vom reusi sa egalam Bulgaria abia in urmatorii doi ani. 

    Ce au facut autoritatile de la Sofia si nu au facut guvernantii de la Bucuresti? Un singur exemplu. Anul trecut, Bulgaria a vandut o parte din distributiile de electricitate cu 700 de milioane de euro. Cel mai mic pret obtinut pe una dintre societatile de distributie a fost de 141 de milioane de euro. 

    Romania a vandul Electrica Banat si Dobrogea cu 112 milioane de euro. Aici trebuie sa tinem cont, insa, si de particularitatile celor doua privatizari. Bulgarii au vandut societati cu profit de ordinul milioanelor de euro, iar societatile romanesti abia daca aveau profit.  Media sumelor obtinute, pe consumator, ne lasa, din nou, pe loc secund. Bulgarii au vandut distributiile de electricitate cu 234 euro/consumator, iar noi, cu 221 de euro.

    Tara vecina reuseste, prin urmare, sa ne furnizeze noi lectii despre privatizare si atragerea investitiilor straine. In ce masura vom invata ceva din aceste exemple ramane de vazut.  Cert este ca mai avem la dispozitie doi ani pentru a ne pune la punct cu ceea ce inseamna mod occidental de lucru. Altfel riscam sa ramanem, din nou, in urma Bulgariei si sa asteptam 2008 pentru aderarea la Uniunea Europeana. 

  • Profi profita de Cora

    Doi mari retaileri – Profi si Cora – isi vor uni departamentele de achizitii. De fapt, aprovizionarea va fi facuta mai ales de Cora, pentru ambii. Motivele tin mai mult de performantele nemultumitoare ale Profi in Romania, decat de politica grupului.

    Profi si Cora sunt frati: divizii ale grupului belgian de retail Louis Delhaize. Dintre ei, primul care a incercat piata romaneasca a fost Profi, care a ales poarta vestica a Romaniei, in 2000. De-atunci a dezvoltat o retea de 19 magazine de discount plasate, preponderent, in vestul tarii. Cora a intrat pe poarta Capitalei, unde a deschis primul hipermarket in urma cu un an si un ceva. Tot in Bucuresti il va  deschide pe al doilea. Pana de curand, cele doua divizii ale grupului belgian aveau autonomie. Mai nou, s-a hotarat ca centralele de achizitie sa fuzioneze. In sine, nu este un lucru cu totul si cu totul neobisnuit, caci doar in Romania exista divizii separate pentru cele doua retele. Dar dincolo de alinierea la politica internationala a grupului, unirea celor doua departamente e, de fapt, solutia prin care se incearca repunerea retelei Profi pe roate.

    De la inceputul anului, Profi a inchis portile a doua magazine, cu toate ca anunta ca vrea sa deschida alte noua, tot in 2005, cu o investitie estimata de 2,7 milioane de euro. Totusi, inchiderile sunt semn clar ca ceva n-a mers bine. Fie ca magazinele inchise n-au avut „vad“, fie oferta n-a reusit sa „se pupe“ cu cererea, cert e ca undeva s-a slabit o veriga. Iar pentru redresare, primul pas a fost restructurarea departamentului de achizitii, incepand chiar cu directorul, care nu mai ocupa aceasta functie. Plusul categoric al unificarii  va fi puterea mai mare in negocierile cu furnizorii, cu mentiunea ca Profi isi va continua separat strategia de marci private. Sigur, experiente neplacute au mai avut si altii, in Romania, ca spaniolii de la Gamma care s-au si retras recent de pe piata, dupa ce au deschis doua magazine cash & carry, in Bucuresti si Pitesti. Dupa declaratiile reprezentantilor Gamma, Pitestiul nu era pregatit pentru un magazin de tip cash & carry asa ca l-au transformat in supermarket. Nici asa nu a mers. Ceea ce arata ca oricat de avida e piata – iar Romania e un loc bun de dezvoltare a retailului modern, daca ne gandim ca in 2004 reprezenta 20% din comert – exista totusi si pericole.

    Sa inchizi magazine in plin boom al retailului nu e numai dureros, dar pare bizar. Numai in ultima parte a anului trecut s-au inregistrat investitii record, de peste 150 de milioane de euro. Asa ca nu era timp de pierdut. Actionarii au decis ca trebuie sa „trateze“ partile care scartaiau la Profi. Nu de alta, dar abia de-acum o sa inceapa proba de foc pentru acest tip de magazin, caci s-au anuntat la bal pe segmentul discount si alti „jucatori“ – ca miniMAX DISCOUNT, Penny Market sau Plus. Nu trebuie uitata nici reteaua Albinuta, care desi a invadat doar Capitala, deocamdata, are un ritm de expansiune de invidiat: lituanienii au inaugurat nu mai putin de opt magazine in nici cinci luni. Pe segmentul discount mai activeaza si XXL, parte din grupul Rewe, care a deschis primul magazin in 2001, in Bucuresti. Au urmat cele de la Buzau, Sibiu si Targoviste, dar expansiunea, momentan, stagneaza.

    Altii, in schimb, abia isi iau elan, ca miniMAX, care va deschide in primavara acestui an trei magazine in regiunea sudica a tari, la Slatina, Targoviste si Urziceni. Investitia unitara ajunge la 750.000 de euro iar magazinele vor avea suprafete de vanzare de 1.000 mp, cu cate 100 de locuri de parcare.

    Dar Profi nu a abordat partea sudica a tarii decat prin magazinele pe care le-a deschis la Ploiesti in cursul anului trecut. Insa iata ca deja altii se gandesc sa le-o ia inainte. E adevarat ca miniMAX DISCOUNT vizeaza orasele mai mici decat cele pe care le-a abordat, pana acum, Profi. Obiectivul declarat al celor de la miniMAX sunt orasele cu peste 30.000 de locuitori, ocolite inca de marile concerne internationale. Planuri si mai mari are si Plus Discount, membra a grupului german de distributie Tengelmann, care a anuntat deschiderea, tot in primavara, a 15-20 de magazine dintr-un total programat de 120 de magazine.

    La randul lor, Plus Food Rom opereaza, sub sigla Plus, magazine in care se vand produse alimentare, de menaj si igiena, intr-o gama sortimentala de aproape 1.200 de articole.  Oferta este mica, daca o comparam cu Cora, care are 100.000 de produse pe rafturi. Dar reteta de discounter se bazeaza pe oferta limitata, la preturi mai mici decat cele practicate de alte formate de magazine.

    Pana acum, romanii nu s-au prea dat in vand dupa magazine de discount. Nu asa cum s-au „fanatizat“ dupa hipermarketuri de exemplu, format de magazin pe care cumparatorii l-au asimilat de parca il asteptau de-o viata. Ramane de vazut daca expertiza celor de la Cora va reusi sa redreseze schiopatatul Profi.

  • In expansiune

    Grupul Louis Delhaize, a carui istorie a inceput in 1850, in Belgia, cuprinde o banca, o societate de servicii logistice si retele de magazine in mai multe tari. 

    20 hipermarketuri Cora in cinci tari
    247 supermarketuri Match in Franta, Belgia, Luxemburg, Antile, Guyana si Ungaria
    133 supermarketuri Smatch in Ungaria si Belgia
    146 magazine hard-discount Profi in Belgia si Ungaria
    50.000 de produse livrate in Franta datorita Cybermarketului Houra
    27 magazine specializate Animalis
    49 magazine Ecomax in Antile si Guyana

  • Oficiul pentru Protectia Electoratului

    Ca si in cazul reclamelor, in politica importante sunt literele acelea mici, de la baza ecranului.

    De reclame nu ducem lipsa. Avem reclame pentru slabit, reclame pentru imbogatit, reclame impotriva cheliei, reclame pentru medicamente, paste de dinti, sampoane, detergenti si cate si mai cate. Inainte insa de a duce mana la portofel pentru a cumpara respectivele produse, ar fi bine sa citim cu atentie informatia cuprinsa in randurile scrise cu un corp mic de litera, plasate, nevinovat, cat mai departe de atentia potentialului cumparator. 

    Pentru ca abia acolo, fortati de Oficiul pentru Protectia Consumatorului, producatorii isi dau, ca sa zicem asa, arama pe fata. Acolo aflam, bunaoara, ca „rezultatele nu sunt tipice si variaza de la caz la caz“, ca „doctorii“ cu un aer atat de profesional sunt, in fapt, actori profesionisti sau ca medicamentele-minune au efecte „secundare“ dintre cele mai nastrusnice. Vorba unui umorist american: „Faptul ca poate sa-mi curga sange prin dos sau ca pot suferi disfunctii erectile nu mi se pare catusi de putin un efect secundar!“. Poate ca nu ar strica sa avem si in politica un Oficiu pentru Protectia Electoratului, care sa-i oblige pe politicieni sa ne explice – cu litere oricat de mici – ce se ascunde in spatele unor propuneri aparent extrem de generoase. Ati observat, de pilda, ca, pe masura ce se vorbeste tot mai insistent despre alegerile anticipate, se intensifica si discutiile pentru introducerea votului uninominal? 

    Atat Adrian Nastase, care este impotriva anticipatelor, cat si Emil Boc, care este, mai degraba, in favoarea lor, au anuntat ca partidele pe care le pastoresc vor introduce proiecte de lege pentru acest sistem de votare. O asemenea unire-n cuget si simtiri ar trebui sa ne dea de gandit. Asa ca, in absenta unui OPE, haideti sa incercam sa aflam singuri ce ar putea scrie, daca ar fi musai, „la baza ecranului“.

    Ce l-ar putea determina pe PSD sa-si doreasca, tam-nisam, introducerea votului uninominal? Simplu! Ingrijorati de procesul rapid de erodare a bazei electorale si amenintati cu perspectiva intrarii in zona insignifiantei politice, pesedistii vad aici o posibilitate de mentinere a status-quo-ului. Sa ramana lucrurile asa cum sunt reprezinta deja maximul la care PSD mai poate, pentru moment, spera. Dupa cum am mai spus-o – si dupa cum o stie orice invatacel in stiintele politice – votul uninominal presupune, in general, inlocuirea sistemului proportional cu unul majoritar si, implicit, „stabilizarea“ scenei politice prin impartirea electoratului intre doi-trei competitori seriosi (in cazul nostru, PSD si, respectiv, Alianta D.A.), secondati eventual, precum rechinii, de cativa pesti-pilot (in cazul nostru, UDMR si PRM). Din perspectiva PSD, asadar, cu cat mai repede, cu atat mai bine.

    Pana aici, toate bune si frumoase. De unde si pana unde, insa, graba PD-ului? Aici intervine ceea ce am numit odata „bataia pestelui gerrymanderic“. 

    Termenul „gerry-mander“ este imposibil de tradus, provenind de la titlul unei caricaturi in care guvernatorul de Massachusetts, Elbridge Gerry, unul dintre semnatarii Declaratiei de Independenta, acuzat de asemenea de practici neloiale, a fost alaturat imaginii unui district electoral decupat in forma de salamandra (in engleza, salamander). In fapt, este vorba despre un nou tip de frauda electorala, legat de trasarea vicioasa a granitelor circumscriptiilor electorale.

    Votul uninominal presupune, automat, noi circumscriptii electorale – afara de cazul in care toata lumea s-ar multumi cu un numar de parlamentari egal cu numarul de judete existente. Desi, teoretic, se poate imagina un sistem electoral in care primii trei sau cinci clasati sa fie propulsati in parlament, practica din intreaga lume impinge spre o competitie de tip majoritar, in care castigatorul dintr-o anumita circumscriptie electorala este singurul care „umfla potul“. Fiecare judet ar urma sa fie impartit in cateva asemenea circumscriptii electorale. Iar cine-mparte parte-si face. 

    Fiecare circumscriptie trimitandu-si in parlament propriul reprezentant, transferul voturilor dintr-o circumscriptie intr-alta, fie chiar in cadrul aceluiasi judet, va deveni imposibil. Componenta fiecarui bazin electoral va deveni astfel un factor esential, decisiv.

    Din motive legate de comunitatea de interese, categorie sociala, profesie, etnie etc., fiecare zona geografica tinde sa aiba preferinte electorale relativ constante, omogene si, implicit, lesne previzibile. Situatia, vizibila pana acum la nivelul asa-numitelor regiuni istorice, va deveni si mai evidenta in cazul circumscriptiilor din interiorul judetelor.  Problema impartirii electorale devine o problema de reprezentare. Un bloc electoral omogen, de exemplu minoritatea maghiara majoritara din anumite regiuni, va putea fi, cu usurinta „redistribuit“ intre cateva circumscriptii electorale, transformandu-l, cat ai bate din palme, intr-un electorat faramitat si ineficient. Tocmai din aceasta cauza, cine va avea puterea de a decide granitele circumscriptiilor electorale va decide, in buna masura, si soarta alegerilor. 

    Bataia pestelui nu se va mai da la urnele de vot, ci va avea loc, in buna masura, inaintea alegerilor, in culise, in fata hartilor electorale. Fraude precum urnele mobile purtate prin piete vor aparea drept ridicole stangacii, lipsite de rafinament. Toate acestea – si inca multe altele – s-ar cuveni anuntate si discutate public, inainte de a ne trezi, un popor intreg, suferind de melena sau de disfunctii erectile.

  • Televiziunea si biberonul

    Aud ca s-a retiparit minunatul volum de nuvele semnat in anii optzeci de Ioan Grosan, Caravana cinematografica. Va rog, cititi-l!

    E acolo o proza cruciala pentru noi, romanii, in care, la un moment dat, un tigan e prins cu gaina furata. Intamplare idilica – veti spune, dar in nuvela cu pricina ne aflam in anii cincizeci, iar sectoristul incearca sa rezolve cazul in stilul anilor cincizeci, adica prin discutie de la om la om. El si explica tiganului Darcleu cum e cu proprietatea colectiva si de ce trebuie s-o pretuim noi, in interesul nostru al tuturor. Demonstratia – pe care am mai folosit-o de metafora si pe care o rezum aici fara sa citez – arata cam asa: mai Darcleu, ia da gaina-ncoace. Vezi tu gaina asta? E-a ta? Pai… E-a mea? Nu! E-a noastra, Darcleu, a noastra – zice militianul azvarlind gaina pe sant si gaina… zvrrrr!

    Asta e cu proprietatea publica in Romania. Inclusiv cand e vorba de televiziunea publica. Gaina publica e tot mai jumulita, tot mai trista si mai ca nu mai vrea sa iasa din cotet cand aude discursurile periodice despre interesul public, despre viziune manageriala, despre echidistanta si celelalte. 

    Cand i se pun grauntele dinainte, e mereu cineva care le numara scarbit si gaseste ca sunt prea multe. Se mai retrag doua din portie si se cantareste demonstrativ noua formula nutritionala ecologica si economica, infoind penele jerpelite ale vietatii muribunde. In spatele cotetului, hamali la fel de jerpeliti cara sacii cu ce s-a economisit, intr-o directie intotdeauna misterioasa.  

    Incep sa cred ca problema televiziunii publice – ca si a celorlalte institutii publice, de altfel – se va rezolva fara concursul obosit al incordarii noastre indignate. Nu prin asanare morala, in care nu mai pot sa cred, ci pur si simplu prin schimbarea „filmului“. Se va rezolva partial cand vom vedea cum arata efectul alegerilor prezidentiale decalate de cele parlamentare (atunci sa vezi incurcatura de fire scurte intre cele doua palate!). Se va rezolva cand se va trece, cum-necum, la votul uninominal (printre fotbalistii care se vor regasi in Parlament, vor fi destui care stiu cum se face si cum se inmulteste banul). Se va rezolva cand Europa ne va indopa intensiv cu vitamine financiare ca sa aratam un pic mai bine in fotografia de familie. 

    Atunci, multi dintre cei care calaresc azi martoaga publica in drum spre avionul personal nu vor mai fi siliti la asemenea dureroase ocoluri. Se va face un pic de liniste. Iar la televiziunea publica nu va mai ramane aproape nimeni. Toti vor fi fugit spre o afacere mai banoasa, spre un salariu mai bun, spre o viata mai linistita.  In incaperile goale, in studiourile prea largi vor intra pas-pas tineri stangaci, prost imbracati si hraniti din trei in trei. Vor trece la aparate si vom vedea dintr-o data altceva. Un scenariu tip „Fetita cu chibrituri“, veti spune. Utopic. 

    Sunt totusi cateva lucruri de facut. Televiziunea publica e triplu finantata in Romania: de la buget, din abonamente si din reclama. Trei biberoane la o singura gura! Ce face ea cu banii vedem bine. Daca taiem banii de la buget sau din abonamente, prima consecinta va fi comercializarea absoluta a progamelor. Adio TVR Cultural,  adio carti, nebuni frumosi, suete intelectuale. „Avem nevoie de audienta“ va fi pasaportul pentru vulgarizare ireversibila. 

    Atunci sa taiem reclamele. E ceea ce cer, de ani de zile, televiziunile comerciale, invocand concurenta neloiala a TVR. Chirurgie inevitabila, as zice, dar nu suficienta: nu vom mai putea invoca mediocritatea programelor pentru ca, se va spune, lipseste mediul concurential, batalia pentru audienta. 

    De fapt, daca suntem cinstiti, e o singura iesire: competenta, buna-credinta, omul potrivit la locul potrivit. Proiect de televiziune publica. Programe bune, educative (scuzati cuvantul desuet) pentru ca asta e misia televiziunii publice.  Eficienta financiara masurata in cota de stima a postului, nu in reclama. Profesionisti putini si bine platiti, in loc de tehnicieni obositi care-si petrec timpul liber la serviciu. Adica, din nou, utopie?

  • Remediu pentru Financial Times

    Cotidianul Financial Times nu pare sa fi scapat neatins de „gripa“ care a cuprins ziarele britanice de un an incoace. Desi a mai avut scaderi de-a lungul timpului, influenta publicatie britanica a refuzat remediul tabloidizarii. Pana acum.

    Financial Times face parte din categoria publicatiilor alaturi de care un om de afaceri occidental isi bea cafeaua de dimineata. Poate ca acesta este si motivul pentru care FT a refuzat pana acum sa recurga la nou descoperitul remediu al ziarelor aflate la ananghie: tabloidizarea. Erodarea audientei traditionale si eventual a credibilitatii ar fi fost, au crezut oficialii ziarului, mai mult ca sigura. 

    De curand insa, cotidianul a anuntat ca va tipari o editie de seara gratuita in format tabloid, relateaza editia electronica MediaGuardian. „Este doar un instrument de marketing“, explica un purtator de cuvant al publicatiei la inceputul acestei luni. „Nu este un prim pas in a transforma Financial Times intr-un tabloid“, preciza el, incercand sa contracareze zvonurile conform carora FT – cum i se spune ziarului – urmeaza sa fie tabloidizat. Editia-tabloid va fi plasata in locatii strategice, cel mai probabil la statiile de metrou din Londra. Tirajul editiei tabloid va fi intre 70.000 si 100.000 de exemplare si nu va avea mai mult de 10 pagini, relateaza acelasi site. Oficialii FT au spus ca editia de seara va cuprinde stirile de baza, cifrele relevante si ceva comentarii pe baza acestora, oferind cititorilor o „reactie spontana“, publicatia-mama urmand sa prezinte stirile, comentariile si analizele detaliate „ca de obicei“.

    Specialistii media pun insa acest demers pe seama declinului publicatiei in ultimii doi ani. Este o masura prin care FT incearca sa-si revigoreze veniturile din publicitate, spun acestia. Si pierderile, in general. Conform The Guardian, vanzarile Financial Times in Marea Britanie au scazut cu 5,5% din august 2004 pana in ianuarie 2005. In ce priveste veniturile din publicitate, acestea au scazut la 28,7 milioane de euro in 2004 (fata de 46 de milioane de euro incasari din publicitate in 2003).

    Masurile au venit de la sine. La inceputul acestui an, vestea ca Financial Times a inceput un nou program de reducere a costurilor a facut inconjurul lumii.  Dupa ce a redus personalul comercial cu 15% in 2003, de data aceasta Financial Times avea sa „piarda piesele de rezistenta, seniorii“, dupa cum scria The Guardian in urma cu doua luni. „Jane Fuller, unul dintre asistentii editoriali, va parasi publicatia dupa 18 ani petrecuti la FT“, scria aceeasi publicatie. Fuller s-a numarat printre cei 30 de membri ai echipei redactionale care au parasit FT in lunile ianuarie si februarie ale acestui an. Dintr-un total de 550, cat numara personalul editorial al FT in intreaga lume. „Concedierile au fost voluntare, nimeni nu a fost dat afara impotriva vointei lui“, spune un apropiat al publicatiei. 

    De altfel, cotidianul Financial Times este cunoscut pentru faptul ca „nu trimite oamenii la usa pe nepusa masa“, spune acesta. Realitate confirmata si de oficialii publicatiei. In urma cu o luna, purtatorul de cuvant al FT caracteriza acest proces al reducerii costurilor prin concedieri voluntare ca fiind unul „fara dureri, lin“. „Ne pare rau cand oamenii pleaca, dar acestia sunt oameni care au vrut sa plece“, au spus oficialii Financial Times. Cum a fost posibila o asemenea ruptura „lina“, cum o descria FT?  „Toti oamenii acestia pleaca cu sume frumoase de bani in buzunar“, spune acelasi apropiat al publicatiei, sub acoperirea anonimatului. Sumele mari adunate de-a lungul anilor de vechime creeaza diferenta fata de „concedierile in stil clasic, fara drept de apel“, a mai spus acesta. 

    Insa nici aceste disponibilizari voluntare, nici editia tabloid ce urmeaza sa fie tiparita nu sunt de ajuns. Financial Times a fost nevoit sa gaseasca si alte solutii pentru a-si cosmetiza pierderile. S-au adaugat anumite sectiuni si pagini, s-a facut un redesign radical al ziarului, s-au lansat alte editii. „Deci nu cred ca se poate spune ca FT-ul a recurs numai la reducerea costurilor,“ spune, potrivit presei britanice, acelasi apropiat al publicatiei care nu a dorit sa isi dezvaluie identitatea. Toate aceste eforturi s-au facut intern, fara consultanti. Motivatia? Rareori consultantii externi aduc o contributie „care justifica tarifele pe care le incaseaza si adesea opereaza potrivit motto-ului «If there is no solution, there’s money to be made in prolonging the problem». Majoritatea companiilor care s-au redresat cu succes in urma unor crize au facut-o cu resurse proprii“, a spus el. Eforturile de reducere a costurilor au inclus si reteaua de corespondenti FT si eliminarea unor posturi din retea (de exemplu, Financial Times nu mai are corespondent la Bucuresti, de Romania se ocupa acelasi corespondent care acopera Ungaria – n.r.).

    Financial Times nu este singura publicatie non-tabloidala din Marea Britanie care a inregistrat o scadere a tirajului si a veniturilor din publicitate in ultimii doi ani. Analisti ai mass-media britanice spun ca majoritatea publicatiilor tip „broadsheet“ au avut probleme similare, iar principala cauza a declinului este Internetul. Nu acelasi lucru se poate spune despre publicatiile de tip tabloid, care au avut o „revenire spectaculoasa“, dupa cum scria situl NewsMax in urma cu o luna. Apar tabloide noi pe tot cuprinsul tarii si in intreaga lume, iar multe sunt gratuite. „Pe cititor nu il costa nimic, iar discounturile acordate advertiserilor sunt mai mari decat cele acordate publicatiilor serioase“, relateaza acelasi site. 

    Moda cotidienelor gratuite a aparut mai intai in Europa in 1995, cand media mogulul suedez Jan Stembeck a lansat tabloidul gratuit Metro. Ziarul era subtire si continea stiri de agentie, articole de divertisment si fotografii. A fost „un succes instant“, scrie NewsMax. 

    In curand, Stembeck a mai lansat zeci de alte ziare gratuite in Europa si mai tarziu in Statele Unite si America de Sud. „Cresterea tabloidelor a amenintat pozitia dominanta a ziarelor traditionale, de mari dimensiuni, care au inregistrat un declin constant in ultimii ani“.

    Astfel, pentru a rezista pe piata, publicatiile tip „broadsheet“ au fost nevoite sa se adapteze. Cu audienta instabila, cele mai multe ziare traditional sobre au inceput sa scrie despre celebritati si scandaluri „pe care le evitasera anterior“, explica International Herald Tribune (IHT) in urma cu doua saptamani. IHT se refera la doua dintre publicatiile britanice model, The Times si The Independent, care au trecut de la „broadsheet“ la tabloid. 

    Aceasta miscare a fost urmata de o crestere de 4,51% pentru The Times, respectiv 12,17%, pentru The Independent, conform unui raport de luna trecuta a ABC, biroul de audit al tirajelor.  „Iar The Guardian isi pregateste propria schimbare, la o forma aflata undeva la mijloc“, scria IHT la inceputul acestei luni. 

    Alte ziare investesc in noi echipamente de tiparire, cu intentia de a vinde mai multa publicitate color. Printre acestea se numara si The Times care pierde bani „investind din greu“ pentru a prinde din urma tirajul lui The Daily Telegraph. 

    „Audienta jurnalismului serios este in crestere, dar jurnalismul serios este serios de scump“, spunea Robert Thomson, editor al The Times, citat de IHT. Trecand la format tabloid, The Times si The Independent se reorienteaza catre piata de mijloc, dominata de atata vreme de The Daily Mail, care concureaza cu The Daily Express in lupta pentru cititori.

    Daca Financial Times va urma aceasta tendinta, ramane de vazut. La fel si daca remediul pe care l-a gasit – tabloidul de seara –  este unul temporar. Un simplu „instrument de marketing“. 

  • Carte de vizita

    EDITIA TIPARITA

    Tiraj mediu net: 435.000 exemplare/zi
    Tiparit: 23 de orase
    Vanzari: 140 de tari 
    Audienta: 1,6 milioane cititori/editie
    Tiraj editie tabloid: 70.000 -100.000 exemplare/seara 

    EDITIA ON-LINE FT.COM:

    Vizitatori unici: 3,6 milioane/luna
    Vizionari: 58,2 milioane/luna
    Abonati: peste 76.000 

    GRUPUL FINANCIAL TIMES:

    • Ziarul Les Echos (Franta)
    • IDC (serviciu de date financiare)
    • FT Germania (joint-venture)
    • The Economist (joint-venture)